BO2019_11216
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 652/23.10.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 42790/24.10.2019, depusă de ... SRL, cu sediul în …, CUI …, număr de înregistrare în registrul comerțului …, privind procedura simplificată, organizată de ..., cu sediul în …, în vederea atribuirii contractului având ca obiect …, contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea adresei nr. 8024/17.10.2019 comunicată la data de 18.10.2019, ora 19:08, privind rezultatul evaluării propunerii sale tehnice; constatarea caracterului conform al ofertei sale tehnice și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin evaluarea financiară a ofertei sale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL atacă rezultatul rezultatul evaluării propunerii tehnice, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că, prin adresa nr. 8024/17.10.2019, reprezentând rezultatul evaluării propunerii tehnice, autoritatea contractantă a comunicat că oferta sa a fost declarată neconformă, 1
deoarece ”conform fișei de date punctul IV.4.1. modul de prezentare a propunerii tehnice, alin. 5 – Program rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt (activități principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate), nu a prezentat în cadrul programului de lucru activitățile principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate și de asemenea nu a prezentat graficul Gantt conform cerinței din fișa de date a achiziției, răspunsul fiind neconcludent’’. În primul rând, contestatoarea arată că a răspuns solicitărilor de clarificări din data de 01.10.2019, privind oferta tehnică depusă, în cadrul termenului acordat în acest scop, în data de 04.10.2019. Oferta tehnică respectă în totalitate cerințele prezentate în documențația de atribuire, astfel cum au fost prezentate în fișa de date a achiziției, punctul IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice. Oferta tehnică a ... SRL cuprinde un număr de 123 file, inclusiv graficul Gantt ce cuprinde activitățile principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate conform solicitărilor existente în fișa de date a achiziției. Conform mențiunilor din fișa de a achiziției se solicită ca oferta tehnică să cuprindă Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt (activități principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate), fără a exista în concret, o detaliere exhaustivă a modului de prezentare a ofertei tehnice. Prin urmare, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a solicitat inițial, în cadrul fișei de date a achiziției publice, îndeplinirea unor condiții exprese de formă privind Graficul Gantt, în sensul în care nu s-a precizat expres că ”Diagrama Gantt” urmează să conțină în mod explicit jaloane cheie cu legăturile între activități și subactivități, drum critic, raport de încărcare etc., singura solicitare fiind în sensul de a se depune acest document. În această situație, contestatoarea susține că autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere prevederile art. 154 alin. (1) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, aceasta formulând solicitări suplimentare, inexistente în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini, încălcând și prevederile art. 58 din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea menționează că, prin definiție, graficul Gantt reprezintă o ilustrare grafică a unui program de activități, care ajută la planificarea, coordonarea și monitorizarea unor sarcini specifice dintr-un proiect, forma grafică a unui astfel de instrument constând într-o matrice pe a cărei axă orizontală este reprezentată perioada de timp pe care se întinde proiectul, împărțită în unități de măsură și pe a cărei axă verticală sunt reprezentate sarcinile din proiect. De asemenea, graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei tehnice respectă în totalitate cerințele prevăzute în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini fiind concludent din perspectiva activităților ce urmează 2
a fi desfășurate, a bugetului necesar implementării proiectului și a orizontului de timp estimat. În final, contestatoarea susține că a elaborat oferta tehnică și financiară în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, iar răspunsul formulat în data de 04.10.2019 este concludent. Prin adresa nr. 8329/04.11.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 45470/08.11.2019, ... a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ... SRL. Autoritatea contractantă precizează că, în urma evaluării propunerii tehnice, comisia de evaluare a solicitat clarificări în vederea lămuririi unor aspecte ce țin de prezentarea ofertei tehnice conform cerințelor din fișa de date a achiziției și a solicitat conrstatoarei să precizeze unde în oferta tehnică se regăsesc cerințele conform fișei de date. Prin clarificarea publicată în SICAP în data de 01.10.2019, a solicitat contestatoarei justificarea neprezentării în cadrul graficului de execuție a activităților principale și secundare cu detalierea resurselor utilizate conform cerinței din fișa de date cap IV.4 Prezentarea ofertei, subcapitolul IV.4. Modul de prezentare al propunerii tehnice, alin. 4 Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt (activități principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate). De asemenea, arată că societatea contestatoare susține că graficul Gantt prezentat în cadrul ofertei tehnice respectă în totalitate cerințele prevăzute în fișa de date și în caietul de sarcini, neprecizând și nejustificând lipsa detalierii activităților principale și secundare cu indicarea principalelor resurse utilizate. ... SRL prezintă, în cadrul ofertei tehnice la pag. 74-75, un grafic de execuție, însă acesta nu cuprinde nicio activitate și atât mai puțin subactivități cu detalierea resurselor principale necesare executării acestora, fiind prezentate următoarelor durate: Proiectare: 45 zile; Asistență tehnică 408 zile; Rețea de alimentare cu apă 400 zile; Canalizare menajeră, stație de epurare 361 zile; Utilități 77 zile; Organizare de șantier 410 zile, nedetaliind nici măcar obiectivele lucrării, prezentând o durată comună pentru Canalizare menajeră, stație de epurare. Autoritatea contractantă afirmă că, prin activități și subactivități cu detalierea principalelor resurse, dorea să clarifice cum a înțeles ofertantul etapele necesare pentru execuția obiectivului, respectiv: trasare, săpătură, pozare țeavă, umpluturi, refaceri ale sistemului rutier, cămine, racorduri, armări, turnări betoane, cofrare și altele. Prin graficul prezentat și prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ... SRL consideră că acesta cuprinde activitățile și resursele conform cerinței. În opinia autorității contractante, contestatoarea dorește să inducă în eroare Consiliul prin susținerea că, în graficul de execuție, sunt prezentate activități și subactivități cu detalierea resurselor principale, 3
sens în care își menține punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 8027/17.10.2019, răspunsul societății fiind neconcludent. Documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 45470/08.11.2019. Cu adresa nr. 717/14.11.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 46551/14.11.2019, ... SRL a depus răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, menționând că își menține cele susținute prin contestație. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect …, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Din informațiile anunțului de participare simplificat, se reține că valoarea estimată a contractului este de … lei, fără TVA, criteriul de atribuire este ”prețul cel mai scăzut”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru … ... SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze. Societatea a constituit cauțiunea în sumă de … lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. … din 28.10.2019, eliberată de ... Trecând la analiza contestației, Consiliul constată că, prin comunicarea nr. 8024/17.10.2019, i s-a adus la cunoștința contestatoarei decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă, deoarece, conform fișei de date punctul IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, aliniatul 5 – Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt (activități principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate), nu a prezentat în cadrul programului de lucru activitățile principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate și de asemenea nu a prezentat graficul de tip Gantt, conform cerinței din fișa de date a achiziției, răspunsul la clarificări fiind considerat neconcludent. Anterior luării deciziei de respingere a ofertei, prin adresa postată în SEAP, autoritatea contractantă a solicitat ... SRL clarificări, având în vedere că, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 74-75, nu a prezentat următoarele: activități principale, activități secundare, detalierea principalelor resurse utilizate (jaloane-cheie în proiect, cu legăturile între activități și subactivități conform întocmirii unui grafic Gantt). În cadrul propunerii tehnice, la pag. 58, a prezentat un plan de faze determinante incomplet. Nu a prezentat programul de control al calității pentru lucrarea în cauză cu respectarea cerințelor. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 623/04.10.2019, în care a arătat, între altele: Graficul Gantt prezentat respectă în totalitate cerințele prevăzute în fișa de date a achiziției și caietul de sarcini. În cadrul fișei de date nu s-au solicitat jaloanele-cheie din proiect cu legăturile între 4
activități și subactivități, așa cum este prezentată în solicitarea de clarificări. Prin definiție, graficul Gantt reprezintă o ilustrare grafică a unui program de activități, care ajută la planificarea, coordonarea și monitorizarea unor sarcini specifice dintr-un proiect. Forma grafică a unui astfel de instrument constă într-o matrice pe a cărei axă orizontală este reprezentată perioada de timp pe care se întinde proiectul, împărțită în unități de măsură și pe a cărei axă verticală sunt reprezentate sarcinile din proiect. Diagrama Gantt nu este un grafic de rețea pentru că nu arată interdependența, legăturile dintre activități, ceea ce este esențial pentru înțelegerea și urmărirea proiectului (deoarece multe activități se desfășoară concomitent și deseori trebuie să preceadă activități ulterioare). Această interdependență poate fi observată în diagramele PERT sau CPM. Din cauza lipsei de informații detaliate despre toate activitățile incluse în proiect, acestea stabilindu-se în cadrul Proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, pot fi făcute doar aproximații asupra duratei proiectului, bazându-se pe experiența unor proiecte similare. Prin prezentarea graficului Gantt a analizat și a făcut oferta tehnică și financiară în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, a fișei de date a achiziției și a SF. La bază au stat antemăsurători, devize pe categorii de lucrări, oferte de materiale, utilaje și transport conform descrierii lucrării și planșelor postate de autoritatea contractantă. Oferta tehnică și economică a fost elaborată conform analizei și experienței descrise în documentația de calificare, a descrierii modului de execuție a lucrării prin propunerea tehnică prezentată, al resurselor pe care le deține și al experienței. În fișa de date a achiziției, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, s-a solicitat ca propunerea tehnică elaborată de ofertant să respecte în totalitate cerințele prevăzute în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini și să includă, între altele, Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt (activități principale și secundare cu detalierea principalelor resurse utilizate). Analizând propunerea tehnică a societății contestatoare, Consiliul constată că, la pag. 56 și 57, a prezentat Programul rezumativ și programul de lucru, inclusiv graficul Gantt, în care a detaliat activitățile pentru categoriile de activități: elaborare proiect tehnic și detalii de execuție (PT+DE) și asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor. De asemenea, a indicat durata estimată pentru elaborare proiect tehnic, caiete de sarcini și detalii de execuție – 60 zile; asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor – pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor; execuție lucrări – 20 luni. 5
La paginile 74 și 75 au fost prevăzute, pentru obiectivul: modernizarea și extinderea rețelei publice de apă și înființarea rețelei de apă uzată în ..., următoarele categorii de activități: proiectare; asistență tehnică; rețea alimentare cu apă, canalizare menajeră, stație de epurare; utilități; organizare de șantier. Pentru fiecare categorie s-a prevăzut numărul de muncitori, numărul de utilaje, data de început și data de sfârșit. Se observă din documentele prezentate, coroborat cu răspunsul la clarificări, că societatea contestatoare nu a înțeles să întocmească un grafic Gantt cu indicarea tuturor activităților principale și secundare, fiind doar evidențiate categoriile principale de lucrări. Contrar susținerilor contestatoarei, autoritatea contractantă nu avea obligația de a detalia în documentația de atribuire ce anume trebuie să cuprindă graficul Gantt, câtă vreme, pe de o parte, structura acestuia este cunoscută specialiștilor în domeniu, diagrama Gantt reprezentând o diagramă cu bare orizontale care ilustrează activitățile dintr-un proiect, desfășurate în timp, indicând timpii de începere și respectiv de finalizare, precum și durata acestor activități, iar pe de altă parte, fiind atribuit în cauză un contract care presupune atât serviciile de proiectare, cât și pe cele de execuție, operatorul economic era singurul în măsură să stabilească, pe baza propunerii tehnice pentru secțiunea de proiectare, care sunt activitățile principale și secundare care vor fi desfășurate în etapa de execuție, în cadrul fiecărei categorii de lucrări. Nivelul de detaliu al graficului, respectiv cuprinderea în acesta a unor activități precum trasare, săpătură, cămine, racorduri, turnări betoane, cofrare etc, la care face referire și autoritatea contractantă în punctul său de vedere, nu trebuia stabilit prin intermediul fișei de date a achiziției sau caietului de sarcini, acesta rezultând din însuși modul de întocmire a propunerii tehnice. Achizitoarea nu poate atribui contractul pe baza unui așa zis grafic Gantt care cuprinde doar categoriile principale de lucrări (proiectare; asistență tehnică; rețea alimentare cu apă, canalizare menajeră, stație de epurare; utilități; organizare de șantier), fără nicio detaliere a serviciilor și lucrărilor care vor fi executate în cadrul acestora, cu corelarea resurselor umane și a utilajelor necesare. Susținerea petentei că ”din cauza lipsei de informații detaliate despre toate activitățile incluse în proiect, acestea stabilindu-se în cadrul proiectului tehnic și a detaliilor de execuție putea doar să facă aproximații asupra duratei proiectului, bazându-se pe experința unor proiecte similare” nu poate fi reținută, neputându-se susține posibilitatea atribuirii unui contract pe bază de aproximări, inclusiv în privința graficului de execuție. În numeroase decizii, în care au fost analizate aspecte legate de nivelul de detaliu al ofertei în cazul contractelor care au ca obiect atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor, Consiliul a stabilit că, pe baza 6
informațiilor cunoscute, operatorii economici își vor întocmi oferta pentru ambele faze, fiind evident că, atâta vreme cât se ofertează și faza de execuție lucrări, operatorii economici trebuie să cuprindă în ofertă, graficul Gantt, listele cu cantități de lucrări, extrase de resurse, fișe de specificații tehnice și declarații privind furnizorii de materiale, cerințe specifice fazei de execuție. De altfel, autoritatea contractantă a pus la dispoziție planșe/planuri pentru canalizare și pentru alimentarea cu apă, precum și studiul de fezabilitate. La momentul depunerii ofertei, operatorii economici au obligația prezentării listelor de cantități, consumurilor, furnizorilor, pentru a-și fundamenta oferta, astfel încât și comisia de evaluare să verifice corectitudinea acesteia, cu atât mai mult cu cât, prin documentele publicate în SEAP, au fost oferite informații care să permită prezentarea unei oferte corespunzătoare, fiind evidentă necesitatea depunerii unui grafic Gantt întocmit corespunzător. Faptul că, în cadrul procedurii, se achiziționează și serviciile de proiectare și că proiectul tehnic va fi întocmit ulterior semnării contractului nu poate constitui un motiv pentru întocmirea unei oferte incomplete, fără elementele care țin de partea de execuție. În cazul unui astfel de contract (servicii de proiectare și execuție lucrări) se impune ca operatorii economici să prezinte un minim de documente (planșe), astfel încât să poată fi determinate cantitățile și lucrările care vor fi executate, prin urmare, implicit, graficul Gantt cu activități principale și secundare și corelarea lor cu resursele necesare. Este adevărat că nu trebuie și nici nu s-ar putea prezenta de către ofertanți, până la data limită de depunere a ofertelor, întregul Proiect Tehnic (PT) – parte scrisă și parte desenată, însă nu trebuie omis că, în lipsa graficului Gantt întocmit corespunzător, autoritatea contractantă nu poate verifica corectitudinea duratei de execuție ofertate pentru contractul ce se va atribui și nici, în consecință, cunoaște și urmări desfășurarea lucrărilor. Mai mult, trebuie avut în vedere că ofertele trebuie întocmite și prezentate astfel încât să asigure posibilitatea autorității contractante, eventual a Consiliului, a Curții de Apel și a altor instituții implicate în verificarea procedurii, a corectitudinii informațiilor prezentate de ofertanți. În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 65 din 14 ianuarie 2014, în care s-a reținut următoarele: Autoritatea contractantă a organizat procedura de atribuire a contractului având ca obiect ”proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul integrat, comuna V., județul H.” Autoritatea a prevăzut în fișa de date, cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, cerința ca propunerea tehnică să conțină: listele cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări; lista cuprinzând consumurile de resurse materiale; lista cuprinzând consumurile cu mâna de 7
lucru; lista cuprinzând consumurile privind transporturile, cerință corect reținută de Consiliu. Este adevărat că întocmirea proiectului tehnic reprezintă o parte componentă a obiectului contractului de achiziție publică ce urmează a se atribui în urma derulării procedurii în cauză, însă, așa cum a reținut și Consiliul, deși listele solicitate pot fi doar estimate înaintea proiectului tehnic, aceste estimări trebuie incluse în propunerea tehnică, pentru a se putea calcula justificat un preț al ofertei. Prin urmare, cum prețul ofertei reprezintă factor de evaluare, corect a reținut Consiliul că orice ofertant trebuie să își întocmească o propunere proiect, iar această propunere de proiect se va finaliza în întocmirea listelor care stau la baza propunerii financiare. (...) Faptul că petenta afirmă că obligația de a prezenta în propunerea tehnică liste de cantități cu două zecimale la data depunerii ofertei, fără nicio garanție a succesului în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică este excesiv de oneroasă și extrem de împovărătoare pentru ofertant (din perspectiva costurilor care trebuie angajate), nu poate constitui temei pentru aprecierea ca restrictivă a cerinței autorității contractante, întrucât are o justificare obiectivă, stând la baza propunerii financiare, și respectă principiul proporționalității. (...) Informațiile solicitate trebuie incluse în propunerea tehnică pentru a se putea determina concordanța între propunerea tehnică și financiară făcută de către fiecare ofertant și seriozitatea ofertei (în cazul primei cerințe), respectiv pentru a se putea demonstra capacitatea ofertantului de a duce la îndeplinire contractul (în cazul celei de- a doua cerințe). De asemenea, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 4666 din 5 iunie 2014, s-a pronunțat în sensul celor arătate, reținând în motivarea deciziei următoarele: Obiectul contractului aflat în procedura de atribuire îl constituie proiectare și execuție de lucrări aferente obiectivului ”Reabilitare/ înlocuire/ extindere sistem public de alimentare cu apă (captare, aducțiune, stații de tratare, rezervoare înmagazinare, rețea de apă), în localitatea B., județul P.” Prin urmare, pentru atribuirea contractului în discuție, operatorul economic trebuie să aibă o dublă calitate, și anume pe cea de proiectant și pe cea de executant. Or, în situația în care operatorilor economici li se solicită și realizarea serviciilor de proiectare aferente contractului suspus procedurii de atribuire, ofertanții au obligația de a întocmi proiectul tehnic în vederea elaborării ofertelor. (...) Susținerea petentei în sensul că solicitarea documentelor în discuție la acest moment este prematură și nejustificată nu poate fi primită față de împrejurarea că, așa cum s-a arătat anterior, pentru contracte al căror obiect îl constituie atât proiectarea, cât și executarea lucrărilor, operatorii economici au obligația ca, la data depunerii ofertelor, să prezinte acele informații absolut necesare din proiectul tehnic, fără de care nu poate întocmi o ofertă. Lipsa acestor elemente ale proiectului tehnic (ce va fi definitivat ca urmare a atribuirii contractului) ar pune operatorii economici în situația de a nu putea întocmi o ofertă viabilă. De asemenea, fără prezentarea acestor documente, autoritatea contractantă nu ar putea să se asigure că au fost înțelese obiectivele urmărite prin derularea procedurii de atribuire și nici nu ar avea garanția că oferta declarată câștigătoare ar putea executa contractul în condiții corespunzătoare sub aspect tehnic și financiar. Instanța are în vedere și faptul că, pentru informarea operatorilor economici, autoritatea contractantă a pus la dispoziția acestora, prin postare în SEAP, toate 8
elementele componente ale studiului de fezabilitate, întocmit în conformitate cu Ordinul nr. 863/2008. Față de conținutul studiului de fezabilitate, astfel cum este definit prin respectivul ordin (documentația tehnico-economică prin care se stabilesc principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții pe baza necesității și oportunității realizării acestuia și care cuprinde soluțiile funcționale, tehnologice, constructive și economice ce urmează a fi suspuse aprobării), se observă că soluția tehnică este stabilită încă din etapa studiului de fezabilitate, proiectul tehnic fiind întocmit pe baza acestui studiu. Pentru toate aceste considerente, reținând că documentele solicitate de autoritatea contractantă nu exced prevederilor legale în materia achizițiilor publice și respectă principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, Curtea va respinge plângerea, ca neîntemeiată. În considerarea celor prezentate, se determină că solicitarea de clarificări a autorității contractante a fost îndreptățită, în mod corect apreciindu-se că răspunsul primit a fost neconcludent, fiind aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Constatându-se a fi neîntemeiate criticile contestatoarei, Consiliul urmează a respinge contestația ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 4 exemplare, conţine 9 pagini 9