AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_11279

BO2019_11279

Respinge
2019Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 30000000-9
Critici: R2, RA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 48.722 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642Fax. +4 021 8900745 www.cnSC.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestaţia nr. C2210/22.10.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 42887/24.10.2019, formulată de SC ... SRL, cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de de administrator ec. ..., împotriva adresei nr. 18074/17.10.2019, de comunicare a rezultatului final al procedurii de atribuire, document emis de COMUNA ..., cu sediul în ..., șos. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată a contractului de furnizare având ca obiect „Achiziția de echipamente informatice pentru Școala Gimnazială nr. 1 ...”, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare nr. 18074/17.10.2019; - anularea procesului-verbal al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice nr. 17695/10.10.2019, în partea ce vizează oferta SC ... SRL; - anularea procesului-verbal al ședintei de evaluare a propunerilor financiare nr. 17890/14.10.2019, în partea ce vizează oferta SC ... SRL; - obligarea autorității contractante la declararea ofertei ... SRL drept neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC ... SRL; - continuarea procedurii în vederea stabilirii ofertei câștigătoare dintre cele admisibile, prin decriptarea ofertelor de preț din SEAP. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, 1

§ 2

asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent să soluţioneze contestaţia formulată de SC ... SRL, împotriva adresei de comunicare nr. 18074/17.10.2019, prin care solicită Consiliului să dispună: anularea adresei de comunicare nr. 18074/17.10.2019, ca netemeinică și nelegală; anularea procesului-verbal al ședintei de evaluare a propunerilor tehnice nr. 17695/10.10.2019, în partea ce vizează oferta SC ... SRL; anularea procesului-verbal al ședinței de evaluare a propunerilor financiare nr. 17890/14.10.2019, în partea ce vizează oferta SC ... SRL; obligarea autorității contractante la declararea ofertei ... SRL drept neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC ... SRL; continuarea procedurii în vederea stabilirii ofertei câștigătoare. Referitor la solicitarea de anulare a adreselor enumerate mai sus, contestatoarea arată că prin adresa nr. 16936/26.09.2019, autoritatea i- a solicitat „clarificări privind evaluarea propunerii tehnice, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare”, în conformitate cu prevederile art. 209 din Legea 98/2016. Autoritatea i-a comunicat că nu a regăsit fișele tehnice solicitate pentru produsele ofertate, astfel că, în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, a solicitat precizarea numărului de pagini în care acestea se regăsesc. Petenta arată că în aceeași zi a transmis un e-mail către autoritate, în care a precizat următoarele: „Referitor la adresa instituției dumneavoastră nr. 16936/26.09.2019 postată în SEAP la data 26.09.2019 ora 11:34, vă solicităm sa ne transmiteți, având în vedere că niciunde în cuprinsul documentației de atribuire nu se regăsește un astfel de formular aferent fișei tehnice, ci doar formularul nr. 3 (Propunere tehnică), ce informații dorește autoritatea contractantă să obțină din conținutul acestei fișe și care este modelul pe care subscrisa ar trebui să-l aibă în vedere la completarea acestui formular tip fișă tehnică”. Contestatoarea precizează că autoritatea contractantă a răspuns astfel: „Autoritatea contractantă a prezentat niște modele de formulare, conform legii, ele nu sunt obligatorii. Pentru fișele tehnice, autoritatea contractantă nu a impus niciun model de formular, fiind lasată la latitudinea ofertanților modalitatea în care dovedesc îndeplinirea criteriului solicitat”. Ca urmare a acestui răspuns, petenta a transmis în SEAP adresa nr. A1-110/01.10.2019, împreună cu 6 fișe tehnice (F01, F02, F03, F04, F05, F06), arătând totodată că propunerea tehnică elaborată de ... SRL respectă în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini, astfel cum autoritatea contractantă a solicitat prin secțiunea IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date. 2

§ 3

Cu toate acestea, din adresa nr. 18074/17.10.2019 reiese că oferta a fost respinsă ca fiind neconformă, întrucât „nu au fost depuse fișele tehnice pentru produsele ofertate, așa cum a fost solicitat în caietul de sarcini și fișa de date”, astfel cum s-a solicitat în secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date. Contestatoarea învederează că, potrivit secțiunii III.1.9), legislația aplicabilă din fișa de date este: Legea nr. 98/2016, Legea nr. 101/2016, HG nr. 395/2016, OUG nr. 58/2016 și HG nr. 907/2016 și nu HG nr. 394/2016, astfel cum în mod eronat este evidențiat în fișa de date la secțiunea IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice. Aceasta arată că în propunerea tehnică depusă, compusă din 3 pagini, a indicat, conform solicitării, pagina din propunerea tehnică (3/3) unde pot fi regăsite informațiile relevante prin care să poată fi verificată corespondența specificațiilor tehnice ofertate cu cele impuse prin caietul de sarcini. Fișele tehnice (F01, F02, F03, F04, F05, F06) incluse în propunerea tehnică și indicate în răspunsul la clarificări sunt in conformitate cu cerințele din fișa de date și caietul de sarcini. Mai mult, pentru a confirma informațiile prezentate la pagina 3/3 din propunerea tehnică, a inclus în răspunsul la clarificare documente care prezintă informații tehnice emise de fiecare producator al echipamentelor. În cadrul acestor documente se regăsesc specificații tehnice care confirmă cele incluse deja în ofertă la pagina 3/3 (producător model), subliniind că în niciun caz nu a prezentat alte specificații decât cele prezentate în cadrul propunerii tehnice. Aceste documente/fișe tehnice prezentate în răspunsul la clarificări din 01.10.2019, în cadrul anexelor F01, F02, F03, F04, F05, F06 nu prezintă informații noi care să modifice sau să le completeze pe cele incluse în propunerea tehnică, ci prezintă aceleași date tehnice prezentate în cadrul propunerii tehnice. Astfel, opinia petentei este că prezentarea respectivelor documente F01, F02, F03, F04, F05, F06 are rolul de confirmare a specificațiilor tehnice incluse deja în ofertă, la pagina 3/3, fără a intra sub incidența art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Totodată, reiterează că această confirmare nu modifică cu nimic propunerea tehnică sau financiară, în condițiile art. 134 alin. (9) din HG nr. 395/2016, considerând clarificările transmise ca fiind susținute în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente, inițial, în alte documente prezentate în cadrul ofertei la pagina 3/3, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire, întrucât nu modifică cu nimic cele prezentate inițial în propunerea tehnică. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că datele de referință au fost puse la dispoziția autorității odată cu depunerea propunerii tehnice, respectiv informațiile completate de ofertant în coloana Denumire echipament informatic și Producător, aferente fiecărui echipament, pentru care a completat câte o fișă tehnică. În raport cu faptul că, ulterior solicitării autorității, a depus documente emise în raport cu specificațiile tehnice detaliate ale producătorilor echipamentelor 3

§ 4

(fișele tehnice F01, F02, F03, F04, F05, F06), pentru confirmarea informațiilor deja completate în propunerea tehnică (pagina 3/3), petenta solicită Consiliului să apreciaze că acest aspect se circumscrie sintagmei „completări formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte”, stipulată de art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. De asemenea, subliniază că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, reiterând că datele de referință s-au aflat la dispoziția autorității încă de la vizualizarea propunerii sale tehnice. În continuare, contestatoarea apreciază că nu se poate reține o eventuală susținere a autorității în sensul că răspunsul său din 01.10.2019, la solicitarea de clarificări nr. 16936 din 26.09.2019, ar fi neconcludent și ar modifica propunerea tehnică. Opinia contestatoarei este că membrii comisiei de evaluare nu au efectuat propriu-zis o verificare a ofertelor, iar oferta sa a fost declarată neconformă, potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, deși legislația în materia achizițiilor publice obligă la o evaluare riguroasă, nu formală, a ofertelor depuse în cadrul unei proceduri. Această evaluare poate presupune efectuarea de demersuri necesare în vederea stabilirii caracterului conform al ofertelor, demersuri care pot consta inclusiv din înaintarea de solicitări de clarificări ofertanților, nu invocarea unei cerințe din documentația de atribuire care, de fapt, nu interzicea nicicum comisiei de evaluare să efectueze astfel de demersuri. Așadar, petenta consideră că o astfel de abordare din partea autorității contractante este abuzivă și contrară principiilor eficienței utilizării fondurilor publice și asumării răspunderii, principii consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016. Aceasta consideră că lipsa de diligență, superficialitatea în evaluarea ofertelor și neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016 au condus la imposibilitatea de a aduce clarificări aspectelor legate de propunerea sa tehnică și fișele tehnice aferente. În opinia sa, chiar și în ipoteza în care comisia de evaluare nu ar fi putut lua în considerare fișele tehnice F01, F02, F03, F04, F05, F06, pe considerentul că acestea nu au fost depuse inițial, comisia era obligată să clarifice acest aspect, în condțiile în care prin propunerea tehnică, la pagina 3/3, s-a demonstrat corespondența specificațiilor tehnice ofertate, cu cele impuse prin caietul de sarcini, iar prin fișele tehnice nu a modificat producătorul echipamentelor și/sau datele prezentate, de care comisia de evaluare trebuia sa țină seama. Totodată, este de părere că raportarea la acest aspect nu poate fi asimilată unei modificări a propunerii tehnice ci, eventual, a unui viciu de formă, cu incidența dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (3) din HG nr. 395/2016. Astfel, și în situația în care în urma clarificării a făcut trimitere la fișele tehnice F01, F02, F03, F04, F05, F06, postate în SEAP la data 01.10.2019 ora 12:14, consideră că acest demers nu i-a produs un avantaj evident în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire, dat fiind faptul că documentele în discuție făceau parte integrantă din 4

§ 5

propunerea tehnică, situația încadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege menționat anterior. Aceasta apreciază că în urma verificărilor efectuate, comisia de evaluare trebuia să constate că echipamentele ofertate îndeplinesc caracteristicile impuse prin documentația de atribuire, caracteristici care se regăsesc atât în propunerea tehnică cât și în fișele tehnice ale echipamentelor prezentate de ... SRL. Neconformitatea ofertei invocată pentru absența lor din cuprinsul inițial al ofertei, dar pentru precizarea ulterioară a fișelor tehnice, o consideră ca fiind o susținere nefondată. Contestatoarea admite că prin documentația de atribuire s-a impus că ofertele care nu fac dovada explicită a caracteristicilor tehnice vor fi declarate neconforme, însă, consideră că solicitarea autorității, din etapa de analiză, de clarificare a propunerii tehnice, reprezintă un demers necesar și obiectiv, pentru a se putea aprecia asupra fermității ofertei sale. În consecință, apreciază că indicarea fișelor tehnice ale echipamentelor (F01, F02, F03, F04, F05, F06) după deschiderea ofertei, nu poate fi considerată ca fiind simplu demers, o conduită contrară regulilor de derulare a competiției impuse prin lege, fie exprese, fie de principiu. De altfel, este de părere că omiterea unor informații de precizie nu ar fi putut conduce, automat, la excluderea ofertei sale, în condițiile în care, chiar prin regulile din cuprinsul articolelor 134 și 135 din HG nr. 395/2016 se accepta posibilitatea completării lor. În opinia sa, autoritatea nu a putut aprecia corect asupra concludenței clarificărilor primite, ceea ce reprezintă o eludare a propriilor reguli de derulare a procedurii, dar și a regulilor impuse prin reglementările din domeniu, privitoare la nevoia unei analize complete a ofertelor (art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016). Prin urmare, rezultă că în lipsa unor informații complete, de confirmare a aspectelor de mai sus, nu se poate aprecia asupra neconformității ofertei, așa cum pretinde autoritatea, în acest sens contestatoarea solicitând Consiliului să constate că autoritatea nu a finalizat procesul de analiză al ofertei ... SRL. Reiterând, contestatoarea arată că informațiile rezultând din fișele tehnice ale echipamentelor la care face referire autoritatea sunt de confirmare formală a conținutului ofertei tehnice și nu sunt de natură a-i procura avantaje incorecte în raport cu ceilalți ofertanți, în condițiile în care autoritatea nu a precizat, prin documentația de atribuire, că o eventuală absență a acestora ar conduce direct la respingerea ofertei. În opinia sa, aceasta avea obligația de a lămuri si clarifica aspecte din cuprinsul ofertei, drept urmare trebuie să accepte și documente în acest sens, după data de depunere a ofertelor, astfel că aceasta nu poate considera că i-a fost creat vreun avantaj în detrimentul celorlalți, cu încălcarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016. În susținere, contestatoarea invocă dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a), alin. (4) și alin. (5) din HG nr. 395/2016. Contestatoarea apreciază că din tabelul Denumire echipament informatic, aflat la pagina 3/3 din propunerea sa tehnică, rezultă că 5

§ 6

aceasta respectă întocmai și explicit specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini, acesta fiind rolul și scopul clarificărilor care s-au impus, respectiv de a lămuri specificațiile tehnice, apreciind că în acest caz sunt incidente dispozițiile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. De asemenea, apreciază că orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei, motiv pentru care solicită Consiliului să constate că autoritatea trebuia să procedeze, anterior finalizării evaluarii ofertelor, la stabilirea cu exactitate a respectării specificațiilor tehnice impuse în caietul de sarcini, astfel încât să aibă certitudinea că oferta ... SRL este una conformă. Față de aceste aspecte, contestatoarea solicită Consiliului să rețină că prin oferta depusă a făcut dovada conformității specificațiilor tehnice oferite cu cerințele obligatorii stabilite în caietul de sarcini și care reprezintă necesitatea/exigențele autorității. Raportându-se la cele evocate și considerând că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini, de stabilirea a ofertelor admisibile, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) și k) din HG nr. 395/2016, apreciază că această verificare, așa cum a fost efectuată de autoritatea contractantă, nu respectă întocmai condițiile de rigurozitate impuse de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, apreciază că acele critici privind nelegalitatea evaluării ofertei ... SRL sunt întemeiate, urmând să fie admise. Totodată, solicită Consiliului să constate că, indiferent de context, tipul de formulare abordat de autoritate este cu totul inadecvat unei reale și serioase solicitări de clarificări, sugerând, după părerea petentei, tocmai incapacitatea comisiei de evaluare de a citi și analiza cu atenție o ofertă tehnică. Aceasta consideră că, în principial, solicitările de clarificări sunt instrumente esențiale în acțiunea de evaluare a ofertelor, cu scopul de a edifica autoritatea asupra situației reale de fapt privind îndeplinirea/neîndeplinirea de către un ofertant a cerințelor de calificare sau a specificațiilor tehnice, în niciun caz nu se permite a fi folosite în mod formal, ca simple pretexte de respingere fără fundament a unor oferte. În speță, solicitând clarificări privind fișele tehnice ale echipamentelor, autoritatea avea totodată obligația de a accepta documentele transmise în completare, cu verificarea autenticității acestora, pentru edificarea sa în ceea ce privește situația reală a îndeplinirii respectivei cerințe din caietul sarcini. În susținerea acestor afirmații, contestatoarea face trimitere la prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016, reiterând că a răspuns la clarificări prin adresa nr. A1-110 din 01.10.2019, însoțită de 6 anexe (fișele tehnice F01, F02, F03, F04, F05, F06), exprimându-și convingerea că din răspuns reiese că ofertează echipamente conforme. 6

§ 7

Astfel, solicită Consiliului să constate că această completare a informaților din oferta tehnică nu este sancționabilă cu respingerea, ca neconformă, a ofertei în litera și spiritul principiilor care guvernează atribuirea contractelor de achiziție publică, cu atât mai mult cu cât completarea datelor omise inițial nu conduce la modificarea prețului total al ofertei, nu conduce la depunerea unei noi oferte și nici la modificarea clasamentului, ci se referă la caracteristicile tehnice ale echipamentelor. În aprecierea petentei, autoritatea a procedat corect solicitând clarificarea fișelor tehnice, dar avea totodată obligația să accepte clarificările atâta timp cât acestea au fost prezentate, întrucât clarificarea unei oferte reprezintă chiar interesul achizitorului de a se edifica asupra admisibilității unei oferte nu, exclusiv, un beneficiu acordat operatorului economic. În susținere, contestatoarea face trimitere la prevederile art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, amintind că practica constantă a Consiliului precum și jurisprudența instanțelor naționale s-au consolidat pe aprecierea că autoritățile/entitățile contractante trebuie să asigure o evaluare completă a ofertelor și pe decizii fundamentate (conform și cu dispozițiile art. 131 alin. (4) din HG nr. 395/2016). Astfel, învederează că atât practica europeană (jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene - Cauza T-211/02 Tideland Signal împotriva Comisiei Europene, pct. 37 și Cauza C-599/10, Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții pct. 31) cât și practica națională (Decizia nr. 387/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj), sunt în sensul sancționării unor astfel de comportamente ale autorităților care nu își îndeplinesc obligațiile legale și adoptă măsuri disproporționate, de excludere a ofertanților, fără o clarificare deplină a tuturor aspectelor implicate de evaluarea ofertelor. Astfel, având în vedere cele expuse, solicită Consiliului să constate că măsura respingerii, ca neconformă, a ofertei SC ... SRL, având la bază motivul enunțat (fișe tehnice nedepuse), este excesivă, raportat la principiul proporționalității, prevăzut la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care impune cu necesitate ca actele autorității să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat, necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite. Așadar, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C-157/96, pct. 60). În opinia petentei, autoritatea a acționat sub imperiul unui formalism exagerat, respingându-i oferta în etapa de evaluare tehnică pentru aspecte inexistente, în loc să opteze pentru o atitudine diligentă prin care s-ar fi evitat adoptarea unei măsuri disproporționate, cu atât mai mult cu cât avea posibilitatea de a solicita orice document prin care să fie dovedită îndeplinirea cerințelor de evaluare tehnică din fișa de date/caietul de sarcini. 7

§ 8

Referitor la solicitarea privind obligarea autorității contractante la declararea ofertei ... SRL drept neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, contestatoarea arată că în urma studierii propunerii tehnice (inclusiv a fișelor tehnice pentru produsele ofertate) și a propunerii financiare depuse de ofertantul declarat câștigător, a rezultat că oferta acestuia trebuia declarată neconformă, pentru următoarele motive: Poziția 1 - calculator+monitor+sistem operare+antivirus+licență - nu a inclus în ofertă antivirus. Poziția 2 - laptop+sistem operare+antivirus+licență - nu a inclus în ofertă DVD-RW; - nu a inclus în ofertă antivirus; - nu a ofertat Windows 10 Professional ci Windows 10 Home. Poziția 5 - server tip NAS - a ofertat QNAP Tower NAS, TS-251+-2G prezentând fișa tehnică pentru acesta (Network Attached Storage Qnap TS-251+ 2GB, cod producator TS-251+-2G, memorie RAM 2 GB DDR3 (2X 1GB); - cerința minimală aferentă caietului de sarcini este "8GB DDE3LRAM"; - nu a ofertat server cu memorie 8GB, ci cu memorie 2GB; -

§ 9

potrivit

§ 10

site-ului

§ 11

oficial

§ 12

al

§ 13

producătorului QNAP https://www.qnap.com/en/product/ts-25U/specs/hardware produsul TS- 251 + se regăsește în 2 configurații: TS-251+-2G [system memory 2GB (2 x 1GB)] și TS-251+-8G [system memory 8GB (2 x 4GB)]; - vezi pagina 14/15 din broșura oficială regăsită pe site-ul producătorului

§ 14

Hardware

§ 15

specification: http://files.qnap.com/news/pressresource/datasheet/TS-x51+_51000- 023995-RS(EN)A_0107.pdf În ceea ce privește oferta ... SRL, întrucât la data studierii dosarului documentele de calificare nu erau încă depuse, iar raportul procedurii nu era finalizat încă, iar autoritatea solicitase ofertantului prin adresa nr. 18081/17.10.2019 prezentarea documentelor justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE și cu prevederile fișei de date, cu termen de răspuns 28.10.2019, contestatoarea afirmă că nu are cunoștință ce cadru legal a adoptat autoritatea în comunicarea rezultatului final. În concluzie, SC ... SRL arată că decizia autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta ... SRL, care este neconformă, este nelegală și neîntemeiată, fiind încălcate principiile tratamentului egal și nediscriminării, precum și dreptul la o concurență loială și neviciată, apreciind că autoritatea a favorizat ofertantul în cauză. Drept urmare, solicită Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la declararea ofertei ... SRL drept neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. 8

§ 16

PRIMĂRIA COMUNEI ... a transmis o serie de documente relevante în soluționarea contestației, precum și punctul său de vedere nr. 18992/07.11.2019, înregistrat la Consiliu sub nr. 45243/07.11.2019, prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă precizează că la data de 17.10.2019 a comunicat ofertanților rezultatul evaluării, potrivit căruia oferta depusă de către SC ... SRL a fost declarată neconformă și, prin urmare, respinsă, întrucât oferta tehnică (3 pagini) nu conține fișele tehnice pentru echipamentele ofertate, conform cerinței din documentația de atribuire, mai exact cap IV.4.1. - Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției. Față de acest aspect, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului prin adresa 16936/26.09.2019, respectiv s-a cerut acestuia să indice paginile din ofertă unde se regăsesc fișele tehnice pentru produsele ofertate, cerință obligatorie a modului de prezentare a propunerii tehnice. Contestatorul a răspuns la clarificare prin adresa nr. A1- 110/01.10.2019, în care a precizat că niciunde în cuprinsul documentației nu se regăsește un astfel de formular aferent fișei tehnice, ci doar formularul nr. 3 (propunere tehnică), autoritatea contractantă neindicând în mod clar și complet care este modelul de fișa tehnică pe care ofertanții ar trebui să îl aibă în vedere la depunerea ofertei. Autoritatea opinează că, în acest mod, ofertantul a ocolit răspunsul la solicitarea de clarificări de indicare a paginilor din propunerea tehnică unde a prezentat fișele tehnice, atașând răspunsului fișele tehnice F01, F02, F03, F04, F05 și F06 pentru produsele ofertate. Așadar, autoritatea contractantă a concluzionat că SC ... SRL nu a depus fișele tehnice în propunerea tehnică inițială, neîndeplinind în acest fel cerința din fișa de date a achiziției, cap IV.4.1. - Modul de prezentare a propunerii tehnice privind obligativitatea depunerii acestora odată cu oferta. Drept urmare, comisia de evaluare a hotărât respingerea ofertei SC ... SRL ca neconformă, pentru neprezentarea fișelor tehnice pentru echipamentele ofertate inițial, conform art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Totodată, autoritatea consideră că prin răspunsul la solicitarea de clarificări contestatorul și-a completat propunerea tehnică depusă inițial, prin prezentarea fișelor tehnice în această etapă, lucru interzis de legislația în vigoare, apreciind că această completare nu este o abatere tehnică minoră ,conform art. 134 alin. (9) lit. e) din HG nr. 395/2016. De asemenea, apreciază că devin incidente prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, iar acceptarea documentelor prezentate de contestator în răspunsul la solicitarea de clarificări l-ar fi avantajat pe acesta în raport cu ceilalți ofertanți care au depus fișele tehnice în oferta inițială, transformând oferta acestuia din "neconformă" în "conformă". În susținerea deciziei de respingere, respectiv a obligației de a respinge 9

§ 17

ofertele inacceptabile/neconforme, autoritatea contractantă susține că se raportează la prevederile art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Față de critica din contestației ce vizează propunerea tehnică depusă, respectiv că aceasta a fost întocmită în conformitate cu cerințele din fișa de date și caietul de sarcini, autoritatea face trimitere la conținutul răspunsului de clarificări, în care nu este indicată nicăieri o pagină unde s-ar regăsi fișele tehnice, apreciind că răspunsul este unul evaziv, ce invocă lipsa unui model de formular. Afirmația că fișele tehnice (F01, F02, F03, F04, F05, F06) au fost incluse în propunerea tehnică și indicate în răspunsul la clarificări este de asemenea eronată, întrucât aceste documente au fost furnizate în completare, odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări. Autoritatea contractantă precizează că la pagina 3 din propunerea tehnică a contestatorului a fost prezentată lista echipamentelor, preluată din caietul de sarcini, iar nu fișe tehnice așa cum se se susține în contestație. Astfel, aceasta consideră că fișele tehnice depuse odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări nu reprezintă completări "formale" sau de "confirmare", ci reprezintă o modificare a propunerii tehnice depuse inițial. Referitor la afirmația contestatoarei că și în situația în care comisia de evaluare nu ar fi putut lua în considerare fișele tehnice pe considerentul ca acestea nu au fost depuse inițial, comisia era obligată să clarifice acest aspect, autoritatea învederează că deși contestatorul recunoaște că a luat la cunoștință de cerințele din documentația de atribuire înainte de depunerea ofertei, fără a contesta conținutul acesteia, acesta consideră totuși că indicarea fișelor tehnice ale echipamentelor după deschiderea ofertei nu poate fi considerată ca simplu demers, o conduită contrară regulilor de derulare a competiției impuse prin lege, fie exprese, fie de principiu. Autoritatea precizează că singurul mod de clarificare prin care comisia de evaluare respectă cerințele documentației de atribuire și ale legislației, era solicitarea de indicare a paginilor din propunerea tehnică unde se regăsesc documentele lipsă. Față de susținerea din contestație ce viza obligativitatea acceptării documentelor transmise în completare, autoritatea subliniază că SC ... SRL a invocat chiar prevederile ce exclud în mod clar interzicerea acestui lucru, respectiv art. 134 alin. (9) lit. e) din HG nr. 395/2016. Totodată, autoritatea contractantă consideră că s-a edificat asupra situației reale, acesta fiind neprezentarea fișelor tehnice de către contestator în oferta inițială. În legătură cu jurisprundența precizată de contestator, autoritatea contractantă consideră că, în îndeplinirea atribuțiilor sale, comisia de evaluare a respectat întocmai aceste reglementări. Referitor la solicitarea din contestație ce vizează obligarea autorității de a declara oferta ... SRL drept neconformă, în punctul de vedere se precizează că oferta în cauză a fost analizată în raport cu documentația de atribuire și specificațiile echipamentelor, constatându- 10

§ 18

se că specificațiile produselor ofertate respectă întocmai toate caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini. În continuare, autoritatea contractantă prezintă o analiză asupra criticilor din contestație, în raport cu datele analizate de către comisia de evaluare. În ceea ce privește afirmația contestatorei: „Poziția 1 - calculator + monitor + sistem de operare + antivirus + licență - Nu a inclus in oferta antivirus”, autoritatea menționează că în fișa tehnică „Specificații desktop” prezentată de ofertant la pagina 3, este inclusă licență antivirus ESET NOD 32, în susținere aceasta atașând un printscreen al fișei tehnice. Software Sistem de operare: Windows 10 pro 64 biti english Sistem antivirus: ESET NOD 32 antivirus În ceea ce privește afirmația contestatorei: „Poziția 2 - laptop + sistem de operare + antivirus + licență - Nu a inclus în ofertă DVD-RW - Nu a inclus în ofertă antivirus - Nu a ofertat Windows 10 Professional ci Windows 10 Home”, autoritatea menționează că în fișa tehnică „Specificații laptop” sunt incluse DVD-RW, licență antivirus NOD32 sistemul de operare Windows 10 Professional. 1. Față de afirmația "Nu a inclus în ofertă DVR-RW", autoritatea menționează că în fișa tehnică „Specificații laptop” este inclus DVD- RW, la pagina 3. Unitate Optică Unitate optică DVD-RW 2. Față de afirmația „Nu a inclus în ofertă antivirus”, autoritatea menționează că în fișa tehnică „Specificații laptop” este inclusă licență antivirus (ESET NOD 32), la pagina 4. Software Sistem antivirus ESET NOD 32 antivirus 3. Față de afirmația „Nu a ofertat Windows 10 Professional ci Windows 10 Home”, autoritatea menționează că în fișa tehnică „Specificații laptop” este inclusă licența sistemului de operare Windows 10 Professional, la pagina 4. Față de sfirmația contestatoarei: „Poziția 5 - server tip NAS - a ofertat QNAP Tower NAS, TS-251+-2G prezentând fișa tehnică pentru acesta”, autoritatea menționează că s-a dorit achiziția unui server de tip NAS cu 2 bay-uri. În argumentația prezentată față de acest aspect, aceasta precizează că în caietul de sarcini a specificat achiziția a două (2) HARD DISK-uri (HDD PT NAS-HDD SATA 4 TB 5900RPM 6 GB/S/64 MB). Totodată, în caietul de sarcini s-a menționat că se dorește achiziția unui SERVER DE TIP NAS cu procesor Intel și memoria maximă de 8GB. 11

§ 19

În continuare, aceasta precizează că pe site-ul producătorului www.qnap.com, la specificațiile produsului, este menționat că produsul TS-251+-2G are procesor Intel și memoria maximă de 8 GB. În susținerea/dovedirea acestei afirmații, autoritatea contractantă a inserat în punctul de vedere transmis un print screen de pe site-ul producătorului, ce cuprinde specificațiile produsului. Astfel, aceasta concluzionează că din cele prezentate mai sus, reiese că nu a avantajat în vreun fel acest ofertant, subliniind că a analizat cu atenție fișele tehnice depuse pentru echipamente, fișe pe care contestatoarea nu le-a inclus în ofertă. Opinia sa, în ceea ce privește tratamentul egal invocat de ofertant, este că acesta trebuie aplicat în strictă concordanță cu documentația de atribuire și prevederile legale, în sensul că autoritatea contractantă nu putea analiza fișele tehnice cu care contestatoarea și-a completatat propunerea tehnică în urma răspunsului la solicitarea de clarificări, întrucât ar fi încălcat tocmai acest principiu al tratamentului egal. Astfel, autoritatea susține că nu se poate stabili vreun motiv asupra căruia oferta SC ... SRL să fie declarată neconformă. Prin urmare, COMUNA ... precizează că își menține toate motivele de respingere a ofertei depuse de către SC ... SRL, conform analizei efectuate de către comisia de evaluare, solicitând Consiliului să respingă, în tot, contestația și să constate că au fost întrunite toate prevederile legale. Ca urmare a studierii dosarului la sediul CNSC, prin adresa nr. CS1811/17.10.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 46946/18.11.2019, contestatoarea a formulat concluzii scrise învederând Consiliului că dosarul transmis de către autoritatea contractantă este incomplet, respectiv: lipsesc unele fișe tehnice, lipsesc documentele de calificare, raportul procedurii, iar în ceea ce privește oferta ..., au fost transmise 3 pagini, când de fapt a fost depus un set de documente ce conține 8 fișiere, având 18 pagini. Totodată, învederează că din conținutul ofertei ... lipsește și fișa tehnică depusă de acesta pentru produsul SERVER TIP NAS, respectiv QNAP Tower NAS, TS-251+-2G ofertat. În ceea ce privește produsul ofertat de ..., QNAP TS-251+-2G, potrivit broșurii oficiale de pe site-ul producătorului QNAP, acesta are « System Memory 2 GB SO-DIMM DDR3L (1X2GB) ». Ori, autoritatea contractantă a solicitat prin caietul de sarcini ca memoria serverului NAS ofertat să fie de 8GB și nu de 2GB, cu posibilitatea de upgrade la 8GB. În opinia contestatoarei, dacă s-ar urma firul raționamentului autorității contractante, ar însemna că cerințele dintr-un caiet de sarcini sunt maximale și, nicidecum, minimale. Acest lucru ar conduce la o interpretare abuzivă și o concurență neloială și viciată a procedurii în cauză. Așadar, produsul care respectă cerințele minimale din caietul de sarcini este QNAP TS-251+-8G care, potrivit broșurii oficiale de pe site-ul 12

§ 20

producătorului QNAP are «System Memory 2 GB SO-DIMM DDR3L (2X4GB)». Contestatoarea își exprimă convingerea că autoritatea contractantă a ales să respecte capitolul 9 – Prevederi finale din caietul de sarcini eliminând 7 ofertanți, invocând motive fabricate, favorizându-l pe operatorul economic ... în ceea ce privește evaluarea întregii oferte. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din analiza susținerilor părților, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, COMUNA ... a inițiat o procedură de atribuire simplificată a contractului de furnizare având ca obiect „Achiziția de echipamente informatice pentru Școala Gimnazială nr. 1 ...”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN 1051300/23.08.2019, împreună cu documentația de atribuire. Valoarea estimată a contractului este de 208.477.37 lei fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost „prețul cel mai scăzut”. Potrivit declarației de participare publicată în SEAP în data de 10.09.2019 au depus oferte un număr de 8 operatori economici, printre care și contestatoarea. Conform procesului-verbal al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice nr. 17695/10.10.2019, oferta contestatoarei a fost declarată neconformă, întrucât nu a depus fișele tehnice, rezultat comunicat contestatoarei prin adresa nr. 18074/17.10.2019. Împotriva acestui rezultat, SC ... SRL a formulat prezenta contestație. După depunerea contestației, SC ... SRL a transmis dovada constituirii cauțiunii prevăzută la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2018, în cuantum de 4.169,55 lei, prin consemnarea la CEC Bank – Liviu Rebreanu, a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. 205821522/1/22.10.2019, suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestația aferentă anunțului de participare nr. SCN1051300. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, Consiliul reține că potrivit procesului-verbal al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice nr. 17695/10.10.2019 și comunicării nr. 18074/17.10.2019, oferta contestatoarei a fost declarată neconformă, întrucât nu a depus fișele tehnice. Cu incidență în cauză sunt prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire”, precum și art. 133 alin. (2) din același act normativ, în conformitate cu care: „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”. 13

§ 21

Consiliul are în vedere următoarele prevederi ale cap. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției: „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini, oferta tehnică va fi redactată (și tradusă unde este cazul de către traducător autorizat) în limba româna. Oferta va conține obligatoriu fișe tehnice pentru produsele ofertate, care să dovedeasca conformitatea cu specificațiile tehnice impuse.” De asemenea, în caietul de sarcini se precizează: „9. Prevederi finale Orice ofertă care nu respectă cerințele din documentele achiziției și implicit din caietul de sarcini, și/sau nu conține toate informațiile solicitate în prezenta secțiune sau conține informații incomplete, va fi declarată neconformă, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) și d) din HGR 395/2016 coroborate cu cele ale art. 215 alin. (5) din Legea 98/2016 actualizată.” La art. 3 alin. 1 lit. y) din Legea nr. 98/2015, noțiunea de document al achiziţiei este definită astfel: „anunţul de participare, documentaţia de atribuire, precum şi orice document suplimentar emis de autoritatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie ori stabili elemente ale achiziţiei sau ale procedurii de atribuire”. Potrivit acestei definiții, fișa de date este un document al achiziției, fiind emisă de autoritatea contractantă și publicată de aceasta în SEAP. Prin urmare, din prevederile documentației de atribuire mai sus citate, reiese, contrar susținerii contestatoarei, că autoritatea contractantă a precizat că nerespectarea cerințelor documentației de atribuire, în care se includ și cerințele cu privire la conținutul propunerii tehnice, care va conține obligatoriu fișe tehnice pentru produsele ofertate, duce la declararea neconformității ofertei respective, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) și d) din HG nr. 395/2016 coroborate cu cele ale art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Nefiind contestată, documentația de atribuire a căpătat caracter obligatoriu atât pentru ofertanți, care trebuie să respecte prevederile acesteia la întocmirea ofertei, cât și pentru autoritatea contractantă, care este obligată să evalueze ofertele în conformitate cu aceste prevederi. În acest sens sunt și prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire”, precum și art. 133 alin. (2) din același act normativ, în conformitate cu care: „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”. Consiliul constată că în conținutul propunerii tehnice, care are 3 pagini, nu se regăsesc și fișele tehnice. La pagina 3/3 din propunerea tehnică se găsește un tabel având antetul societății contestatoare și care are un conținut similar tabelului din anexa 1 a caietului de sarcini, cu caracteristicile produselor ofertate. Deși era clar că în cele 3 pagini ale propunerii tehnice nu se regăseau fișele tehnice ale produselor ofertate și putea să declare 14

§ 22

neconformitatea ofertei încă din această fază a evaluării, totuși, autoritatea contractantă a uzat de prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016 și art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și, prin adresa nr. 16936/26.09.2019, a formulat următoarea solicitare de clarificări: «În urma evaluării propunerii tehnice și a documentelor care îl însoțesc, depuse de dumneavoastră la procedura mai sus menționată, în conformitate cu prevederile art. 209 din Legea 98/2016 consolidată, vă adresăm solicitarea de a clarifica următoarele aspecte: 1. Vă rugăm să clarificați următorul aspect: Întrucât nu am găsit Fișele tehnice solicitate, pentru produsele ofertate, vă rugăm să ne comunicați numărul paginilor în care se regăsesc. Vă reamintim că, în conformitate cu fișa de date și caietul de sarcini, „Oferta va conține obligatoriu fișe tehnice pentru produsele ofertate, care să dovedească conformitatea cu specificațiile tehnice impuse. Ofertele care nu fac dovada explicită a caracteristicilor tehnice vor fi considerate neconforme, în temeiul art. 143 alin. 3 lit. a) din HG 395/2016”.» După un schimb de mesaje între contestatoare și autoritatea contractantă cu privire la conținutul fișei tehnice și a modelului acesteia, prin adresa nr. A1-110/01.10.2019, contestatoarea a răspuns acestei solicitări, astfel: «Ca urmare a anunțului de participare SICAP nr. SCN1051300 din 23.08.2019 privind atribuirea contractului de furnizare „Achiziția de echipamente informatice pentru Școala Gimnazială nr. 1 ...”, procedură organizată de COMUNA ... la data 09.09.2019, văzând adresa instituției dumneavoastră nr. 16936 din 26.09.2019 postată în SEAP la data 26.09.2019 ora 11:34, dorim să precizăm că propunerea tehnică elaborată de subscrisa respectă în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini, astfel cum autoritatea contractantă a solicitat prin secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date. Niciunde în cuprinsul documentației de atribuire nu se regăsește un astfel de formular aferent fișei tehnice ci doar formularul nr. 3 (propunere tehnică), autoritatea contractanta neindicand în mod clar și complet care este modelul de fișă tehnică pe care ofertanții ar trebui să îl aibă în vedere la depunerea ofertei.» De asemenea, deși nu i-au fost solicitate, contestatoarea a depus 6 „fișe tehnice”, fiecare fișă tehnică conținând o pagină, întocmite de aceasta pentru fiecare dintre cele 6 produse ofertate (unitate centrală, laptop, copiator, pachet interactiv și procesor), în care sunt prezentate specificațiile tehnice ale acestor produse, precum și informații privind „specificații de performanță și condiții privind siguranța în exploatare”, condiții de livrare și alte condiții specifice. Prin procesul-verbal al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice nr. 1769/10.10.2019, oferta contestatoarei a fost respinsă, ca neconformă, întrucât nu a depus fișele tehnice. Consiliul are în vedere că fișele tehnice solicitate sunt documente emise de producător, în care sunt prezentate caracteristicile produsului. 15

§ 23

Prin solicitarea fișei tehnice, autoritatea contractantă vrea să se asigure că, într-adevăr, produsul ofertat îndeplinește specificațiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini și în propunerea tehnică depusă. De altfel, acest motiv a fost indicat și în caietul de sarcini: „Oferta va conține obligatoriu fișe tehnice pentru produsele ofertate, care să dovedească conformitatea cu specificațiile tehnice impuse.” Prin urmare, Consiliul reține că ceea ce a depus contestatoarea în urma solicitării de clarificări nu este nicidecum o fișă tehnică, ci este o altă variantă de prezentare a propunerii sale tehnice sale, care nu este certificată de producător. De altfel, prin faptul că abia după ce i s-a transmis solicitarea de clarificare referitoare la fișele tehnice, contestatoarea a solicitat lămuriri privind conținutul acestor fișe tehnice denotă faptul că SC ... SRL nu avea cum să fi depus astfel de fișe tehnice și, mai mult, nici nu cunoștea ce anume conțin aceste fișe tehnice, pe care trebuia să le depună odată cu oferta, sub sancțiunea respingerii acesteia. Dacă în propunerea sa tehnică se găseau și fișele tehnice, SC ... SRL trebuia să indice în răspunsul la solicitarea de clarificări paginile în care acestea se regăseau, ori susținerea contestatoarei din răspunsul la solicitarea de clarificări, potrivit căruia a întocmit oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, reprezintă o afirmație nesusținută de documente, respectiv de indicarea locului în ofertă în care se găsesc fișele tehnice. Consiliul reține, astfel, că nici în urma solicitării de clarificări, contestatoarea nu a îndeplinit cerințele documenteației de atribuire și nu a depus fișele tehnice ale produselor ofertate, nedovedind îndeplinirea specificațiilor tehnice solicitate. Fișă tehnică poate însemna prospect, broșură, carte tehnică și orice alt document care să dovedească conformitatea produselor cu specificația țiile tehnice declarate în propunerea tehnică. Având în vedere toate aceste motive, Consiliul constată că autoritatea contractantă a evaluat oferta tehnică a contestatoarei în conformitate cu prevederile legale și ale documentației de atribuire. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la neîndeplinirea cerințelor caietului de sarcini, Consiliul constată că din fișele tehnice depuse în cadrul propunerii tehnice a ... SRL rezultă îndeplinirea

§ 24

specificațiilor

§ 25

tehnice

§ 26

pentru

§ 27

pozițiile

§ 28

1

§ 29

- calculator+monitor+sistem operare+antivirus+licență și 2 – laptop+ sistem operare+antivirus+licență. Astfel pentru poziția 1, la pag. 3 din în fișa tehnică „Specificații desktop” se găsește licență antivirus ESET NOD 32, ceea ce dovedește îndeplinirea acestei cerințe. Pentru poziția 2 – laptop + sistem de operare + antivirus + licență, contestatoarea susține că ofertantul câștigător nu a inclus în ofertă: DVD-RW, antivirus și a ofertat Windows 10 Home în loc de Windows 10 Professional ci Windows 10 Home. 16

§ 30

Consiliul constată că aceste specificații se regăsesc în fișa tehnică „Specificații laptop”, astfel: unitate optică - DVD-RW (la pagina 3), licență antivirus (ESET NOD 32) (la pagina 4) și sistem de operare Windows 10 Professional (la pagina 4). În ceea ce privește „poziția 5 - server tip NAS”, contestatoarea susține că a ofertat QNAP Tower NAS, TS-251+-2G prezentând fișa tehnică pentru acesta. Din documentele depuse de autoritatea contractantă reiese că produsul TS-251+-2G are memoria maximă de 8 GB („maximum memory 8 GB (2x4G)”, astfel îndeplinește cerința caietului de sarcini. De fapt, chiar contestatoarea afirmă că produsul TS-251+-2G se găsește și în varianta de memorie de 8GB. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA .... Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, potrivit art. 29 din Legea nr. 101/2016, în termen de 10 zile lucrătoare de la primire. 17

§ 31

Redactată în 4 exemplare, conţine 18 (optsprezece) pagini. 18