BO2019_11290
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: D1
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: D1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. /C / Data: 06.12.2019 Prin contestația nr. , înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. , depusă de SC ......... SA, cu sediul în , înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr , având Cod Unic de Înregistrare ........., reprezentată legal prin Director General Adjunct împuternicit ........., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Dezvoltare portal servicii electronice și bugetare participativă pentru cetăteni, inclusiv livrare și instalare echipamente informatice, software și servicii necesare dezvoltării soluției informatice, în cadrul proiectului
«Simplificarea
procedurilor
administrative
pentru
cetățenii Municipiului .........»”, cod CPV 72262000-9, de către MUNICIPIUL ......... – CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ........., cu sediul în ........., Str. ........., jud. ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor criticate din documentația de atribuire ca fiind restrictive și nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de concurență reală, prin asigurarea informațiilor necesare pentru participarea la procedura de achiziție publică a tuturor operatorilor economici implicați; 2. suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016, până la soluționarea contestației în cauză; 3. în subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 212 alin. 1 lit. c) și alin. 2 din Legea nr. 98/2016. Prin Încheierea nr. , Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii de atribuire din cuprinsul contestației, ce a fost respinsă, ca rămasă fără obiect. Pe rol, în prezent, se află celelalte capete de cerere din contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SA critică documentația de atribuire, solicitând remedierea acesteia. În fapt, contestatorul arată că procedura în cauză a fost inițiată în data de , prin publicare în SEAP a anunțului de participare nr. împreună cu documentația de atribuire aferentă, care, în opinia sa, se impune a fi remediată, având în vedere următoarele aspecte: I. Cerinţe nejustificate care limitează soluţia tehnică la un singur produs Contestatorul arată că, prin caietul de sarcini, la secţiunea „Alte aspecte tehnice” (pagina 18), autoritatea contractantă a solicitat ca: „Software-ul platforma aplicativă portal servicii este compus din server aplicaţii, server web și server baze de date. Platforma pe care rulează portalul ofertat trebuie să fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă, produs de acelaşi producător”. Astfel, contestatorul precizează faptul că, cerinţele anterior menționate, ca de altfel toate cerinţele ulterioare (paginile 19 - 30) sunt identice cu specificaţiile din pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal (https://it.sobis.ro/docmanager-2/, pagina ce a fost inclusă și în Anexa 1(Pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal). Totodată, contestatorul învederează că, cerinţele menționate în caietul de sarcini, secţiunea „cerinţe funcţionale minime Licenţa software platforma portal de aplicaţii" (paginile 18 - 30), apar parţial sau în întregime, în documentaţiile altor proceduri de atribuire dintre care se menţionează următoarele: a. Parţial: licitația de „Achiziţie publică - furnizare şi implementare soluţie informatică privind simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei pentru cetăţeni în cadrul proiectului «Consolidarea capacităţii administrative a UAT municipiul Motru, COD SMIS/SIPOCA - 126212/516»”, anunţ de participare: CN1016153/22.10.2019 - ataşând extrasele relevante din caietul de sarcini în Anexa 2 - Extrase procedura CN1016153 - 22.10.2019 Motru; b. În întregime: Primăria Târgu Jiu - anunţ de participare CN1015158 – „Pachet echipamente informatice şi servicii IT” - ataşând extrasele relevante din caietul de sarcini în Anexa 3 - Extrase procedura CN1015158/16.09.2019 Târgu Jiu; Totodată, contestatorul menţionează că cerinţa: „Platforma pe care rulează portalul ofertat trebuie să fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă, produs de acelaşi 2
producător", nu are o justificare tehnică sau funcţională, în opinia sa, fiind chiar nerecomandată, după cum se explică mai jos: a. Cele trei componente software menționate (server web, server de aplicaţii, server de baze de date) sunt destinate asigurării cerinţelor tehnice diferite de funcţionare ale unui sistem web: i). Serverul WEB: stochează, procesează și livrează paginile web către aplicaţia client (browser); ii). Serverul de aplicaţii: este un sistem software care asigură executarea modulelor funcţionale ale sistemului fiind situate între Serverul Web (căruia îi furnizează date în conformitate cu logica de business a aplicaţiei) și serverul de baze de date (ale cărui date le utizează); iii). Serverul de baze de date: stochează datele utilizate de către sistem. b. Cu toate că gradul de interacţiune între cele 3 tipuri de servere este ridicat, însă această interacţiune se implementează utilizând standardele în domeniu. Majoritatea producătorilor care au în portofoliu acest set de 3 tipuri de server nu au integrat aceste trei produse în cadrul aceluiaşi produs software, neexistând o justificare tehnică sau comercială pentru aceasta. Exemplificând, mai jos, este prezentată lista pachetelor de servere (web, aplicaţii, baze de date) de la producătorii de tehnologie de top (commercial/open source: c. Astfel, contestatorul învederează faptul că, din lista de posibile soluţii, utilizând furnizorii consacraţi de tehnologie, un singur produs de la un singur producător satisface cerinţele menționate. 3
d. De asemenea, contestatorul precizează faptul că cele două cerinţe menționate nu au nici o justificare tehnică sau funcţională, astfel cum se poate observa în tabelul de mai sus arătat, existând multiple tehnologii integrate pentru acoperirea cerinţelor, dar care nu au fost „împachetate" de către producătorii lor ca produs distinct. Faţă de aspectele anterior menţionate, Siveco solicită Consiliului ca, prin Decizia pe care o va pronunţa să: a. modifice cerinţele tehnice pentru serverul de aplicaţii din secţiunea 2.4.1.4 Licenţa software platforma portal de aplicaţii a caietului de sarcini (reamintind, copiate în totalitate din specificaţiile DocManager Portal); b. oblige autoritatea contractantă să elimine din caietul de sarcini cerinţa mentionată, respectiv „Platforma pe care rulează portalul ofertat 4 Producăt or Server Web Server de aplicatiii Server Baze de date Pachet unitar care să aibă minimum server de web, aplicaţii şi baze de date IBM IBM® WebSphere ® Portal Express® Domino Web server IBM WebSphere® Application Server IBM Domino® Integrated
Web Application Server Integrated
Web Services Server DB2 IBM Lotus Domino (conţine Domino Web server, IBM Domino, DB2) Oracle Oracle HTTP Server Oracle Weblogic Oracle Database Oracle NoSQL Nu exista Microsoft Microsoft IIS (Internet Information Services) Microsoft
IIS (Internet Information Services) Microsoft SQL Server Cosmos DB Nu exista Open Apache ApacheTomcat Apache Nu exista source Server Cassandra (APACHE) CouchDB Derby EmpireDB HBase Open JBoss Web JBoss EAP (Enterprise Nu exista Nu exista Source Server Application Platform) (Redhat)
trebuie să fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă, produs de acelaşi producător." (reamintind faptul că, cerinţa poate fi satisfacută de către un singur produs: IBM Lotus Domino (conţine Domino Web server, IBM Domino, DB2)). II. Cerinţe contradictorii privind factorii de evaluare aferenţi experţilor. Contestatorul consideră cerinţele prin care se punctează „calitatea de..."/rolul deţinut de un expert în proiectele în care a fost implicat prezentate în descrierea factorilor de evaluare detaliați la paginile 117 - 118 prin care pentru membrii echipei de proiect se punctează: a. Pentru expertul cheie nr. 1 - Manager de proiect: Experienţa constând în implicarea în calitate de manager de proiect într-un număr de proiecte, b. Pentru expertul cheie nr. 2 - Proiectant servicii on-line portal: experienţa constând în implicarea în calitate de Proiectant servicii on-line portal într-un număr de proiecte; c. Pentru expertul cheie nr. 3 - Programator server suport document management: experienţa constând în implicarea în calitate de Programator server suport document management într-un număr de proiecte; d. Pentru expertul cheie nr. 4 - Implementator portal: experienţa constând în implicarea în calitate de Implementator portal într-un număr de proiecte; e. Pentru expertul cheie nr. 5 - Expert infrastructura hardware: experienţa constând în implicarea în calitate de Expert infrastructura hardware într-un număr de 2 - 3 proiecte; sunt contrare dispoziţiilor legale în domeniul achiziţiilor publice, prevăzute la: - art. 178 alin. (2) din Legea nr. 98/2016: „(2) Cerinţele privind capacitatea tehnică şi profesională stabilite de autoritatea contractantă pot viza în special existenţa unui nivel corespunzător de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut”. - art. 187 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 98/2016: „(5) Factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (4) pot viza, printre altele: b) organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractuluiîn cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului”; - şi art. 12, pct. (iv) din Nota din Instrucţiunea nr. 1/2017: „iv) Pentru a nu distorsiona rezultatul aplicării factorului de evaluare se recomandă stabilirea unor clase în funcţie de care să fie acordat punctajul, fiecare clasă reprezentând un interval (peste nivelul minim) în care se încadrează experienţa expertului-cheie ce face obiectul factorului de evaluare, măsurată prin numărul de proiecte comparabile la care a
5
participat, realizând activităţi similare cu cele ce urmează a le implementa în cadrul viitorului contract (de exemplu: între 2 şi 4 proiecte - 3 puncte; între 5 şi 7 proiecte - 5 puncte; peste 8 proiecte -10 puncte)”; deoarece, experienţa similară care se punctează, conform dispoziţiilor legale mai sus prezentate, trebuie să se raporteze la activitățile similare ale expertului realizate în cadrul acestor proiecte și nu la poziţia/denumirea rolului expertului deținută în cadrul proiectului. Astfel, conform prevederilor legale, contestatorul precizează că, nu are relevanţă pentru punctarea factorului de evaluare a rolului/denumirea poziţiei deţinută de un expert în cadrul unui proiect, ci calificarea, capacitatea, experienţa acestuia sunt date de activităţile similare cu cele care urmează a fi realizate în cadrul contractului ce urmează a fi atribuit desfăşurate de un expert în cadrul altor proiecte. Pe lângă aspectele mai sus prezentate, contestatorul solicită să se constate că, contrar dispoziţiilor art. 12 lit. a) din Instrucţiunea nr. 1/2017, deşi, pentru experţii Manager de proiect - 1 persoană, Proiectant servicii on-line portal - 1 persoană, Expert infrastructură hardware - 1 persoană, cerinţele minime vizează experienţa dobândită de acesţia prin desfăşurarea unor activitati similare, cerinţele prin care se punctează factorii de evaluare pentru acesţi experţi se raportează la calitatea/rolul deţinut de aceșţi experţi într-un număr de proiecte. Pe de altă parte, pentru o parte din factorii de evaluarea aferenţi experţilor, contrar celor prevăzute la art. 12 lit. a) Nota din Instrucţiunea nr. 1/2017, conform cărora factorii de evaluare reprezintă o extindere a cerinţelor minime obligatorii stabilite prin caietul de sarcini: „a) factorii de evaluare sunt asociaţi unei/unor extinderi a cerinţei/cerinţelor minime obligatorii stabilite prin caietul de sarcini, avantajul urmărit fiind în corelaţie cu valori superioare ale nivelurilor de calificare şi/sau experienţă profesională prezentate de experţii-cheie, ce fac obiectul factorilor de evaluare, faţă de nivelul minim ce trebuie îndeplinit pentru ca propunerea tehnică să fie declarată conformă", pentru experţii: Programator server suport document management -1 pers. și Implementator portal - 1 pers., nu există cerinţe minime obligatorii privind experienţa similară deţinută de aceştia în alte proiecte, după cum se poate observa din paginile 104 -105 din caietul de sarcini: „Pentru implementarea proiectului, ofertantul va alcătui o echipă de proiect din care vor face parte minimum următorii experţi cheie: 6
Faţă de aspectele mai sus menţionate, Siveco solicită obligarea autorității contractante ca: a. „să alinieze modalitatea de punctare cu activitățile specifice (nu cu denumirile rolurilor)” - prin rezolvarea aspectelor anterior menționate; b. factorii de evaluare să fie asociaţi unei/unor extinderi a cerinţei/cerinţelor minime obligatorii stabilite prin caietul de sarcini - în conformitate cu aspectele menționate la punctul anterior mai susprezentat. III. Cerinţe imposibil de evaluat și realizat în contextul sistemului informatic existent la Primaria ......... Contestatorul arată că, în caietul de sarcini, la pagina 6, se precizează că: „La Primăria Municipiului ......... se află în exploatare DocManager - o suită de aplicaţii integrate intranet realizate pe platforma software suport document management IBM Domino v6: a) sistemul back-office de management al documentelor DocManager - registratura, petiții, cereri acces informaţii publice, audiențe; sistemul permite înregistrarea, trasabilitatea și operaţiunile de urmărire a documentelor în cadrul Primăriei (inclusiv Direcţia de Impozite și Taxe Locale); b) Modulul back-office de gestiune secretariat Consiliu Local (Hotărâri, Dispoziţii); 7 Nr crt. Denumire Expertiza minimala solicitată Activități 1 Manager de proiect -1 pers Participarea la implementarea unui sistem integrat in cadrul căruia s-au integrat mai multe module software în cadrul unei/ unor organizaţii. Management resurse Planificare și desfășurare activități Managementul relaţiei cu beneficiarul, furnizorii, echipa 2 Proiectant servicii on-line portal -1 pers Experienţa în derularea unor activitati similare in cadrul a cel puţin unui contract Proiectare
formulare, programare baza de date, automatizare operare back- end date, cu platforma aplicativa 3 Programator server suport document management -1 pers Competente pentru realizare de extensii/plug-in la document management Programare și realizare extensii/plug-in-uri document management,
digitalizare fluxuri, realizare extensie modul arhiva electronică 4 Implementator portal -1 pers Cunostinte de instruire, customizare, implementare, atestate de producătorul soluţiei de portal ofertate Instalare, configurare, testare, Instruire in administrare 5 Expert infrastructura hardware -1 persoana Participarea ca expert instalare infrastructura hardware la cel puţin 1 proiect similar Instalare infrastructura hardware si de comunicaţii, servicii de mentenantă, asistenta si suport
c) Modulul de gestiune activitate de Urbanism (autorizații construire/desfiintare, certificate de urbanism, etc) d) Modulul front-office de Portal-web care gestionează conținutul, securitatea și modul de afişare a datelor publice de pe site-ul Primăriei; e) Modul de sondaje pentru proiectarea, exploatarea și diseminarea rezultatului sesiunilor de sondare a opiniei publice”. De asemenea, se arată că, în caietul de sarcini există numeroase referinţe la activități/produse care trebuie furnizate pentru extinderea sistemului back-office de management al documentelor DocManager menționat mai sus la punctul a: a. Caietul de Sarcini: i. Pagina 67: „Soluţia informatică privind portalul de servicii pentru cetățeni va avea la bază sistemul de management al documentelor existent, care va fi dezvoltat pentru a acoperi functionalități noi [...]; ii. Pagina 67: „2) optimizare sistem de management al documentelor pentru a deservi fluxurile inițiate prin portalul de e-servicii pentru minimum 10 dintre următoarele categorii de activități (digitalizare fluxuri deservite prin portalul de e-servicii); iii. Pagina 68: „3) importare în soluţia informatică de management de documente a metadatelor rezultate din indexare și referitoare la copiile digitale și administrarea lor prin interfața acesteia. iv. Pagina 69: „sistemul de management al documentelor existent va fi dezvoltat astfel încât să poată trata fluxurile aferente acestor cereri și datelor introduse cu ele. Noutatea proiectului constă în aceea ca în etapa de aprobare finală (ștampila+semnatură) a documentelor solicitate de cetățean, documentul respectiv va fi generat automat în PDF cu un cod de bare (QR code) și semnat electronic cu certificat digital (semnătură electronică). Documentul astfel generat și semnat va fi transmis automat pe e-mail+SMS solicitantului, astfel încât acesta va avea acces la documentele solicitate într-un timp mult mai scurt și în varianta on-line, cu semnătură electronică valabilă”; v.Pagina 69: de asemenea, „sistemul de management al documentelor existent va fi dezvoltat cu modulul de arhivă electronică, în care se vor importa indecșii și fişierele rezultate în urma retrodigitalizării arhivei; acest modul va fi folosit pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor și chiar a elibera copii conforme”; vi. Pagina 82: „Pentru atingerea obiectivelor din proiect privind modul de preluare și livrare a serviciilor electronice va trebui realizată extinderea și actualizarea sistemului de management de documente cu o serie de funcționalități noi care dau capacitatea de integrare a întregului sistem”; vii. Pagina 82: „Cererea de serviciu este validată informatic (front- end și back-end) din punct de vedere al restricţiilor de completare și apoi este transmisă automat în modulul de registratură din sistemul de management al documentelor existent la Primărie. În acest modul ce asigură digitalizarea fluxurilor de documente (care va fi modificat/integrat 8
prin prezentul proiect, pentru a putea gestiona astfel de cereri de servicii)”; viii. Pagina 82: „Ofertantul trebuie să facă dovada că produsul ofertat are capacitatea să furnizeze extinderi și actualizări la aplicaţia de gestiune documente pentru a garanta păstrarea consistenței datelor și funcționalităților existente”. ix. Pagina 83: „Pentru a putea operaționaliza lucrul cu fişiere generate extern în sistemul de gestiune documente va trebui să se implementeze posibilitatea de generare etichete cu coduri de bare ce vor fi ataşate fizic documentelor de intrare [...]De asemenea vor trebui implementate funcţiuni noi de ataşare fişiere multiple selectate direct din desktop de pe orice calculator client. La ataşare se va putea specifica nr. de registru, anul, numele registrului, metadate suplimentare”. Sumarizând, contestatorul apreciază că abordarea urmărită de către autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini este realizarea unei aplicaţii de tip Portal pentru interfața de prezentare care să aceseze soluţia de Management de documente (DocManager) existentă, reamintind că, în conformitate cu cele prezentate la punctele de mai sus, pentru Portal există o singura soluţie tehnică viabilă, respectiv DocManager Portal. Mai mult, contestatorul învederează că, sumarizarea este solicitată în clar în caietul de sarcini, pagina 82: „Cererea de serviciu este validată informatic (front-end și back-end) din punct de vedere al restricţiilor de completare și apoi este transmisă automat în modulul de registratură din sistemul de management al documentelor existent la Primărie. În acest modul ce asigură digitalizarea fluxurilor de documente (care va fi modificat/integrat prin prezentul proiect; pentru a putea gestiona astfel de cereri de servicii)” Totodată, se arată că, autoritatea contractantă, menționează la pagina 82 că „Pentru atingerea obiectivelor din proiect privind modul de preluare și livrare a serviciilor electronice va trebui realizată extinderea și actualizarea sistemului de management de documente cu o serie de funcționalități noi care dau capacitatea de integrare a întregului sistem" și că „Pentru realizarea serviciilor de extindere vor fi puse la dispoziţia ofertantului câștigător interfețele și serviciile web disponibile în sistemul de management de documente pentru a le putea integra cu acesta sau acces pentru ca Ofertantul câștigător să poată face această integrare”, dând de înțeles, în opinia contestatorului, că nu este necesară modificarea soluţiei pentru Managementul documentelor. Însă, contestatorul susține că, modificările care vor trebui aduse soluţiei de Document Management existente (DocManager) nu se rezumă la preluarea și livrare a serviciilor electronice, ci și la: a. Caietul de sarcini, pagina 85: „Modulul arhivă electronică: Sistemul de management al documentelor va fi extins pentru a acoperi într-un modul nou integrat (pe aceeaşi platformă, respectând aceeaşi schemă de autentificare, autorizare și tema) funcţionalitatea de arhivă electronică a fişierelor și metadatelor rezultate în urma retro-digitalizării"; 9
b. Caietul de sarcini, pagina 86: „Implementarea serviciului de comunicare/notificare prin SMS: Pentru atingerea obiectivului care vizează implementarea unui nou canal de comunicaţie cu cetățenii prin SMS, în cadrul sistemului de management de documente trebuie să se implementeze o funcţionalitate în acest sens. Orice operaţie din back-end care vizează solicitarea de informaţii suplimentare/clarificări sau eliberarea documentelor solicitate va face obiectul unui apel al serviciului de notificare din portal"; c. Caietul de sarcini, paginile 88 - 99: sunt specificate în clar funcționalitățile care trebuie implementate „În cadrul sistemului de gestiune documente"; în opinia contestatorului, această modalitate de abordare este imposibilă fiind necesară modificarea componentei de management de documente și această modificare este imposibil de evaluat și realizat deoarece: a. Autoritatea contractanta nu a furnizat nici un fel de specificaţii pentru componenta destinată Managementului de documente (DocManager) care să permită ofertanţilor să evalueze posibilităţile tehnice și/sau efortul necesar în special în condiţiile în care se solicită că „Ofertantul trebuie să facă dovada că produsul ofertat are capacitatea să furnizeze extinderi și actualizări la aplicaţia de gestiune documente". b. Modificarea sistemului DocManager, solicitată în clar este imposibilă fără codul sursa și dreptul de a modifica acest cod sursa, elemente care cel mai probabil autoritatea contractantă nu le deţine având în vedere natura comercială a produsului DocManager. În concluzie, Siveco solicită eliminarea tuturor cerinţelor care obligă ofertanții să utilizeze produsul DocManager și/sau publicarea de către autoritatea contractantă a specificaţiilor DocManager, a asigurării accesului la codul sursă, și la precizarea modalității legale în care se va realiza modificarea codului sursă. Așadar, pentru toate argumentele mai sus expuse, Siveco solicită admiterea contestaţie şi dispunerea măsurilor de remediere solicitate, iar în subsidiar, în măsura în care nu vor putea fi luate măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire, conform prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr 98/2016. În drept, se invocă art. 6 și art. 8 din Legea nr. 101/2016, precum şi toate textele legale invocate în cuprinsul contestației. Probe: înscrisuri, precum şi a oricărei alte probe a cărei necesitate ar reieşi din dezbateri. În susținere, au fost ataşate: (i) Anexa 1 - Pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal (ii) Anexa 2 - Extrase procedura CN1016153 - 22.10.2019 Motru (iii) Anexa 3 - Extrase procedura CN1015158 Târgu Jiu (iv) Dovada comunicării prezentei contestaţii către Autoritatea contractantă (doar în exemplarul pentru Consiliu); (v) Procura Specială autentificată cu nr. 3520/26.09.2019 pentru reprezentantul împuternicit .......... 10
Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , MUNICIPIUL ......... a transmis punct de vedere cu privire la contestaţia depusă de către ......... SA, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată. Autoritatea contractantă prezintă un scurt istoric al procedurii și arată, cu privire la criticile contestatorului, următoarele: Referitor la prima critică „I. Cerinţe nejustificate care limitează soluţia tehnică la un singur produs” Autoritatea contractantă arată că, a elaborat caietul de sarcini în concordanţă cu dispoziţiile art. 20 alin. (10) din Normele metodologice publicate la HG nr. 395/2016 actualizată, care stipulează că: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante." Astfel, autoritate învederează că, analizând obiectiv necesităţile sale, cu privire la implementarea unui sistem informatic, au fost efectuate căutări după sisteme similare implementate/în curs de implementare la alte autorităţi contractante similare, sursa de căutare reprezentând-o SICAP. În opinia autorității, faptul că şi alte autorităţi contractante similare din administraţia publică locală (unele chiar indicate de contestator) au necesităţi similare transpuse în caracteristici de natură tehnică, nu poate decât să întărească încrederea sa că documentaţia întocmită va conduce la un sistem informatic care să îndeplinească exigenţele specifice din cadrul administraţiei publice locale. Cu privire la alegaţia contestatorului referitoare la faptul că „toate cerinţele de la paginile 19-30 sunt identice cu specificaţiile din pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal”, autoritatea contractantă face precizarea că nu a găsit în pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal (adusă în motivaţie) informaţiile la care se face referire; pagina indicată (Anexată la Punctul de vedere) conţine doar trei paragrafe generale, fără indicaţii tehnice, referitoare la o aplicaţie de management al comunicaţiei și documentelor denumită DOCMANAGER, nicidecum a vreunui PORTAL, astfel cum eronat a indicat contestatorul. Mai mult, autoritatea consideră că, inclusiv, prin faptul că, contestatorul, intitulează Anexa 1 „Pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal”, iar din cuprinsul ei nu apare nicăieri vreo referire la vreun DOCMANAGER Portal, aceasta reprezintă o inducere în eroare voită pentru a susţine afirmaţiile sale neadevărate. Cu privire la susținerile contestatorului potrivit cărora cerinţa din caietul de sarcini „Platforma pe care rulează portalul ofertat trebuie sa fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă" nu ar avea o justificare tehnică sau funcţională, autoritatea contractantă arată că însuşi contestatorul se contrazice când recunoaşte 11
că „gradul de interacţiune dintre cele 3 servere este ridicat", motiv care, „a stat de fapt la cerinţa autorităţii”. De asemenea, autoritatea contractantă consideră că alegaţia contestatorului potrivit căreia „Majoritatea producătorilor care au în portofoliu acest set de 3 tipuri de server nu au integrat aceste trei produse [...] neexistând o justificare tehnică sau comercială", este o afirmaţie fără temei, deoarece: •Utilizarea sintagmei „majoritatea producătorilor” nu înseamnă că nu există producători care să nu fie în această „majoritate" şi care să aibă produse conforme; •inclusiv tabelul oferit cu titlu de „argument" este unul lapidar, cu informaţii (voit) incomplete (lipsesc soluţii ca Informix, PostgreSQL, MongoDB, etc); •există o justificare, tehnică majoră de a oferi produse tehnice integrate pentru că există un grad mare de interacţiune între ele (preluată din afirmaţia contestatorului) şi astfel se reduce complexitatea soluţiei implementate (în loc să administrezi 3 produse, administrezi unul singur, cu o interfaţă unică de management și control); •referitor la lipsa unei justificări comerciale invocate de contestator, consideră că aceasta nu este o afirmaţie sustenabilă fără o analiză comercială, lucru care, în mod voit, în mod evident trebuie făcut de producător şi nu de contestator. Autoritatea arată, astfel cum însuşi contestatorul recunoaşte că „există multiple tehnologii integrate pentru acoperirea cerinţelor", că, afirmaţia potrivit căreia ele „nu au fost împachetate de către producători" nu se poate face decât prin cunoaşterea insuficientă a produselor care împachetează astfel de tehnologii, chiar unii dintre cei indicaţi în tabel (ex. Microsoft) şi alţii care nu apar în tabel, deţinând astfel de produse împachetate. De asemenea, autoritatea subliniază faptul că nu este atributul său să indice produse sau soluţiile tehnice, ci doar să expună cerinţe privitoare la caracteristici de natură tehnică a produselor solicitate, care să-i satisfacă necesităţile obiective. Faţă de cele anterior expuse, autoritatea contractantă consideră că cerinţa contestatorului de a solicita Consiliului ca, prin decizia sa, să "modifice cerinţele tehnice pentru serverul de aplicaţii", nu are nici o justificare legală şi tehnică şi solicită respingerea acesteia, ca nelegală, respectiv lipsită de obiect; De asemenea, cerinţa contestatorului de a solicita Consiliului ca, prin decizia sa, să „oblige autoritatea contractantă să elimine din caietul de sarcini cerinţa menţionată ...", este, în opinia autorității, atât nefondată pe baza celor anterior expuse, cât şi nelegală (nu sunt invocate prevederi legale pretins încălcate), sens în care, solicită respingerea acesteia ca nefondată. Referitor la criticile contestatorului „II. Cerinţe contradictorii privind factorii de evaluare aferenţi experţilor" din contestaţie 12
Autoritatea contractantă arată că, criteriul de atribuire stabilit a fost „cel mai bun raport calitate- preţ", conform art. 187 alin.3 lit.c) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, se arată că, factorii de evaluare a ofertelor cu ponderile relative ale acestora prevăzuţi în documentaţia de atribuire sunt: propunerea financiară - 40 puncte; experienţa experţilor cheie: 1- Manager de proiect; 2 - Proiectant servicii on-line portal; 3 - Programator server suport document management; 4 - Implementator portal; 5 - Expert infrastructura hardware, concretizată în numărul de proiecte similare în care respectivii experţi au îndeplinit acelaşi tip de activităţi ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract - 20 puncte; Propunerea tehnică - Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor - 40 puncte, după cum urmează: - Subfactor privind abordarea propusă pentru implementarea contractului (S1) - 10 puncte, - Subfactor privind atribuţiile membrilor echipei în implementarea activităţilor contractului şi, dacă este cazul, contribuţia fiecărui membru al grupului de operatori economici, precum şi distribuirea şi interacţiunea sarcinilor şi responsabilităţilor dintre ei (S2) - 10 puncte, - Subfactor privind încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse (S3) - 10 puncte, - Subfactor privind identificarea şi încadrarea în timp a punctelor de reper (jaloanelor) semnificative în execuţia contractului, inclusiv descrierea modului în care acestea vor fi reflectate în raportări, în special cele prevăzute în caietul de sarcini (S4) - 10 puncte. Totodată, se arată că, factorii de evaluare reflectă un avantaj real şi evident pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea acestora, cu atât mai mult cu cât, în documentaţia de atribuire au fost stabilite ponderi care să reflecte în mod corect importanţa caracteristicii tehnice/funcţionale considerate a reprezenta avantaje calitative ce pot fi punctate, în raport cu cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini. Mai mult, autoritatea contractantă precizează faptul că, a utilizat factori de evaluare care nu au un caracter subiectiv și a căror evaluare se bazează pe criterii obiective, corecte din punct de vedere tehnic, aduse la cunoştinţa operatorilor economici şi care constituie un avantaj real al autorităţii, după cum se poate constata din cuprinsul fişei de date. Stabilind factorii de evaluare, ponderile şi algoritmul de calcul, conform tuturor dispoziţiilor legale ce reglementează achiziţiile publice, autoritatea contractantă menționează că, a dorit să respecte principiile transparenţei, proporţionalităţii şi utilizării eficiente a fondurilor publice, pentru fiecare factor de evaluare fiind stabilită o pondere de natură a evidenţia în mod concret caracteristicile tehnice şi funcţionale reprezentând un avantaj calitativ de natură a fi punctat. Ponderea factorilor de evaluare, susține autoritatea, este stabilită astfel încât contractul de achiziţie publică să fie atribuit către ofertantul care propune preţul și avantajele tehnico-economice care reflectă gestionarea 13
judicioasă a fondurilor publice în acord cu legislaţia privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Critica contestatorului referitoare la faptul că cerinţele privind factorii de evaluare aferenţi experţilor „sunt contrare dispoziţiilor legale în domeniul achiziţiilor publice", este nefondată, în stabilirea acestora autoritatea contractantă respectând exemplul prezentat în Anexa la Instrucţiunea nr. 1/2017, emisă de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) şi art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016, respectiv a art. 192 lit. g) şi a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016. De altfel, autoritatea precizează că, întreaga Documentaţie de atribuire a fost supusă controlului ex-ante voluntar din partea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Documentaţia de atribuire DF 1066205 fiind acceptată în data de 21.10.2019. În conformitate cu paragraful nr. 94 din preambulul Directivei 2014/24/UE privind achiziţiile publice: „calitatea personalului angajat este relevantă pentru nivelul de performanţă al contractului ... deoarece organizarea, calificarea şi experienţa personalului alocat executării contractului în cauză, poate afecta calitatea executării contractului şi, prin urmare, valoarea economică a ofertei", autoritatea contractantă considerând că este mai important, din punctul de vedere al experienţei experţilor cheie, numărul exerciţiilor realizate de către aceştia, relevante în raport cu respectiva activitate şi/ sau cu domeniul în care se încadrează obiectul contractului, decât experienţa exprimată în ani sau prin simplă corelare cu durata unui asemenea exerciţiu. Pentru a nu distorsiona rezultatul aplicării factorului de evaluare, autoritatea contractantă arată că, a stabilit clase în funcţie de care să fie acordat punctajul, fiecare clasă reprezentând un interval în care se încadrează experienţa expertului cheie ce face obiectul factorului de evaluare, măsurată prin numărul de proiecte comparabile la care a participat, realizând activităţi similar cu cele ce urmează a le implementa în cadrul viitorului contract (cel puţin 1 proiect - 2 puncte; între 2-3 proiecte - 4 puncte), în stabilirea claselor fiind avute în vedere prevederile art. 13 din Instrucţiunea nr. 1/ 2017. Autoritatea contractantă prezicează că, s-a limitat la un număr cuprins între 1 şi 3 proiecte, considerând că sunt suficiente pentru a se asigura de experienţa profesională a experţilor cheie. Referitor la critica contestatorului „III. Cerinţe imposibil de evaluat şi realizat în contextul sistemului informatic existent la primăria ........." din contestaţie În cuprinsul contestaţiei, după cum se arată, se face o trecere în revistă a unor cerinţe din caietul de sarcini, contestatorul sumarizându-le şi emiţând opinia potrivit căreia „Pentru Portal există o singură soluţie tehnică viabilă respectiv DocManager Portal", aserțiuni care, în opinia autorității, dovedesc o analiză superficială din partea acestuia, neînţelegând care sunt sistemele informatice existente la Primăria ......... (şi descrise la 2.1 din caietul de sarcini) şi făcând o confuzie crasă între 14
ce există la nivelul autorităţii şi ceea ce se doreşte prin proiectul în cauză. Se arată că, în caietul de sarcini la pag. 6, se precizează că „La Primaria Municipiului ......... se află în exploatare DocManager - o suită de aplicaţii integrate intranet realizate pe platforma software suport document management IBM Domino v6:...d) Modulul front-office de Portal-web", astfel că, modulul de DocManager Portal se află în exploatare deja la Municipiul ........., iar contestatorul face confuzie între acesta şi ceea ce se doreşte a se realiza. Autoritatea arată că, șirul lung de citate din caietul de sarcini din cuprinsul contestației se încheie cu concluzia potrivit căreia „această abordare este imposibilă fiind necesară modificarea componentei de management de documente", urmând alegaţia eronată potrivit căreia "29.a Autoritatea contractantă nu a furnizat nici un fel de specificaţii pentru componenta destinată Managementului de documente (DocManager) care să permită ofertanţilor să evalueze posibilităţile tehnice şi/sau efortul necesar”. Așadar, autoritatea consideră că afirmaţia contestatorului anterior prezentată este eronată, deoarece, în caietul de sarcini la „2.4.1.16 Implementare, optimizare și testare soluţie informatică - componenta portal servicii pentru cetăţeni", se precizează clar că „Pentru realizarea serviciilor de extindere vor fi puse la dispoziţia ofertantului câştigător interfeţele şi serviciile web disponibile în sistemul de mangement de documente pentru a le putea integra cu acesta sau acces pentru ca Ofertantul câştigător să poată face această integrare". Din motive obiective (legate de volumul mare de informaţii, informaţiile considerate confidenţiale de către producător asupra unor produse COTS şi care ar deveni astfel publice fără nici un angajament din partea ofertanţilor), autoritatea contractantă precizează că nu a publicat pe SEAP interfeţele și serviciile web disponibile, însă: •A descris clar şi explicit în caietul de sarcini ce se doreşte a se realiza/implementa; •îşi asumă răspunderea (în conformitate cu art. 2 alin. 2) lit. f) din Legea nr. 98/2016) că va pune la dispoziţia ofertantului câştigător (care - în virtutea relaţiei contractuale - va avea acces la diverse informaţii cu caracter confidenţial şi va trebui să se supună unor reguli şi restricţii privind gestiunea şi transmiterea acestor informaţii) interfeţele și serviciile web disponibile în sistemul de management de documente pentru a le putea integra cu acesta; •îşi asumă răspunderea (în conformitate cu art. 2 alin. 2) lit. f) din Legea nr. 98/2016) că pe baza acestor informaţii pe care le deţine, „Ofertantul câştigător poate face această integrare". În contextul dat, autoritatea consideră că aserţiunea contestatorului conform căreia „Modificarea sistemului DocManager, solicitată în clar este imposibilă fără codul sursă şi dreptul de a modifica acest cod sursă" devine lipsită de temei, atâta timp cât modificarea poate fi realizată - conform caietului de sarcini - cu interfeţele şi serviciile web disponibile şi puse la dispoziţie de aceasta. Autoritatea contractantă precizează că, nu 15
deţine/nu va deţine codul sursă al produsului COTS DocManager (astfel cum nu deţine codul sursă al produselor COTS Microsoft Word, Microsoft Excel sau Windows 10), singura posibilitate de a adăuga funcţionalităţile noi solicitate prin caietul de sarcini (pentru integrarea cu celelalte componente ale sistemului informatic ce urmează a fi implementate) fiind cea a utilizării interfeţelor şi serviciilor web disponibile. În sensul dat, autoritatea contractantă menționează că, a introdus în echipa de proiect necesitatea unui expert „Programator server suport document management - 1 pers" pentru care se solicită „Competenţe pentru realizare de extensii/plug-in la document management”, astfel cum - de exemplu - produsele COTS Microsoft Word şi Microsoft Excel pot fi extinse/îmbunătăţite prin realizarea de plug-in-uri/API-uri/interfeţe de conectare între aplicaţia existentă şi cea nouă de către persoane cu competenţe în acest sens. Prin achiziţia în cauză, autoritatea contractantă arată că îşi propune să achiziţioneze un portal nou de servicii electronice pentru cetăţeni, echipamentele hardware şi licenţele aferente şi să integreze aplicaţiile interne pentru a putea implementa funcţionalităţile necesare pentru noile fluxuri de documente şi informaţii ce presupun interacţiunea cu portalul. Astfel cum a precizat în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a ales această abordare de a implementa noi componente pe care actualmente nu le are în sistemul informatic şi a integra componentele existente cu noul sistem în spiritul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „(1) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială." Pentru a putea asigura integrarea și armonizarea componentelor existente cu noul sistem, în spiritul prevederilor art. 2 alin. 2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă precizează că, îşi asumă răspunderea că va pune la dispoziţia ofertantului câştigător toate informaţiile necesare pentru a putea realiza cerinţele din caietul de sarcini. Mai mult, autoritatea contractantă menționează faptul că nu a precizat în caietul de sarcini cerințe care să oblige ofertanții să utilizeze produsul DocManager astfel cum eronat afirmă contestatorul, ci doar a cerut realizarea unor noi funcționalități precizând că pune la dispoziție ofertantului câștigător uneltele(=informațiile) necesare pentru a putea implementa acestea, ca urmare, în opinia sa, solicitarea autorității este nefondată, solicitând respingerea acesteia. Mai mult, autoritatea arată că, motivarea în drept invocată de contestator (în speță se invocă prevederile art. 6 din Legea nr. 101/2016), articolul în cauză a fost abrogat prin punctul 3, articolul IV din OUG nr. 45/2018. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC nr. , ......... SA, în replică la punctul de vedere al autorităţii contractante, a formulat „concluzii scrise”, prin care a arătat că, atât documentele aflate la dosarul achiziţiei, cât şi chiar punctul de vedere depus, confirmă temeinicia contestaţiei sale. 16
Contestatorul arată, astfel cum va demonstra în continuare, fără a relua susţinerile din cadrul contestaţiei, că aspectele invocate de autoritatea contractantă în punctul de vedere nu sunt în măsură să remedieze aspectele de nelegalitate arătate în contestaţie. I. Referitor la prima critică adusă prin contestaţie, cea de la punctul I. „Cerinţe nejustificate care limiteaza soluţia tehnică la un singur produs”, contestatorul precizează următoarele: 1.1. Referindu-se la cerinţele menționate în caietul de sarcini, secţiunea „cerinţe funcţionale minime Licenţa software platforma portal de aplicaţii" (paginile 18 - 30) apar parţial sau în întregime în documentaţiile altor proceduri de atribuire), contestatorul arată că, deși autoritatea contractantă menționează că, în elaborarea caietului de sarcini a avut in vedere alte documentaţii publicate de instituții similare (ca urmare a necesităților similare), în opinia sa, aceasta încearcă, în mod eronat, să inducă ideea că necesitățile (cerinţele funcţionale) se transpun automat în caracteristici tehnice (conținutul cerinţelor de la pagina 18 - 30 fiind cerinţe tehnice). 1.2. Referindu-se la critica din contestație prin care s-a semnalat că cerinţele menționate, ca toate cerinţele ulterioare (paginile 19 - 30) sunt identice cu specificaţiile din pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal (https://it.sobis.ro/docmanager-2/), contestatorul arată că, deși autoritatea contractantă precizează că nu a găsit în pagina de prezentare a produsului DocManager Portal informaţiile la care se face referire: a. pagina menționată în contestație (https://it.sobis.ro/ docmanager-2/ ) și anexată(Anexa 1) contestației, nu mai este disponibilă pe site-ul companiei SOBIS; b. Anexa 1 din contestație arată că la data de 03 Noiembrie (informaţie prezentă în antetul tuturor paginilor) pe site-ul SOBIS exista informaţia descrisă în anexă, la adresa https://it.sobis.ro/docmanager-2/ (informaţie prezentă în footer-ul paginii). c. De altfel, pagina pe care a menţionat-o, a fost indexată de Google, care a păstrat respectiva versiune in cache, pagina putând fi accesată la adresa https://webcache
.googleusercontent.com/ search? q=cache:AVBEqBSHekJ:https://it.sobis.ro/docmanager-2/+&cd =l&hl=ro&ct=clnk&gl=ro. d. Ca notă, webcache.googleusercontent.com curăță periodic paginile salvate, astfel că, pentru a evita pierderea informaţiei, a salvat conținutul utilizând două site-uri specializate: •https://web.archive.Org/web/20191113072222/https://webcache.g oogleusercontent.com/search?q=cache:AVBEq BSHel<J:https://it.sobis.ro/docmanager- 2/+&cd=l&hl=ro&ct=clnk&gl=ro •https://archive.li/3ul8s. e. Faptul că, la scurt timp după depunerea contestaţiei (prin care a arătat faptul că autoritatea contractantă a preluat aproape adliteram cerinţele tehnice ale producătorului SOBIS și restricţionând prin cerinţele 17
caietului de sarcini orice șanse de competitivitate prin acordarea posibilităţii de a putea oferta soluţii similare care să îndeplinească necesităţile autorităţii contractante), SOBIS a decis modificarea site-ului eliminând/modificând pagina de internet menționată, dovada prezentată în cadrul contestației, prin care, s-a arătat nelegalitatea cerinţelor caietului de sarcini, ce ridică suspiciuni cu privire la respectarea principiilor tratamenului egal, recipricităţii, transparenţei, asigurarea unui nivel de concurenţă loială, ceea ce, în opinia sa, conduce la vicierea gravă a procedurii. 1.2. Referindu-se la critica din contestatie prin care a semnalat că cerinţa „Platforma pe care rulează portalul ofertat trebuie să fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă, produs de acelaşi producător" nu are o justificare tehnică sau funcţională, contestatorul arată: a. Deși autoritatea contractantă precizează că, afirmaţia potrivit căreia „gradul de interacţiune între cele 3 tipuri de servere este ridicat" este un argument pentru existența cerinţei menționate, în opinia contestatorului aceasta omite însă să admită că, această integrare se poate realiza prin standarde/protocoale. b. Deși autoritatea contractantă susţine că analiza comparativă este eronată, invocând utilizarea sintagmei „majoritatea producătorilor", contestatorul precizează că, a utilizat corect termenul „Majoritatea" în condiţiile în care, în tabelul prezentat în contestație în susținerea criticii în cauză, exista totuşi un singur producător și un singur produs care satisface cerinţa, respectiv IBM și produsul IBM Lotus Domino. c. Deși autoritatea contractantă reclamă faptul că tabelul este unul lapidar cu informaţii voit lipsă, contestatorul menţionează, astfel cum a descris și în cadrul contestației, că tabelul a inclus producătorii de top și/sau soluţii open source care au în portfoliu toate cele trei tipuri de servere software, exemplele oferite de autoritate nefiind concludente, respectivele produse aparținând unor producători care nu au în portofoliu servere web și/sau de aplicaţii: -MongoDB (Server baze de date), producător MongoDB Inc, nu are în portofoliu servere de aplicaţii și/sau web, respectiv un produs care să le înglobeze toate cele trei tipuri de servere. -PostgrSQL (Server baze de date) producător PostgreSQL Global Development Group, nu are în portofoliu servere de aplicaţii și/sau web, respectiv un produs care să le înglobeze toate cele trei tipuri de servere. -Informix (Server baze de date) producător IBM, IBM are în portofoliu toate cele trei tipuri de servere menționate, însă astfel cum e prezentat și în tabelul prezentat, unicul produs de la IBM care conţine cele trei tipuri de servere este IBM Lotus Domino. d.Referitor la faptul că există produse care să conţină cele trei tipuri de server, contestatorul arată că, deși autoritatea contractantă menționează că există multiple produse, furnizând ca exemple Microsoft, 18
însă, aceasta omite să nominalizeze măcar unul din produsele respective, neoferind contraargumente concrete informaţiilor prezentate în tabelul prezentat din contestație. Referitor la precizarea autorității prin care arată că nu este atributul său să indice produse sau soluţii, contestatorul consideră că, în contextul actual, prin care a demonstrat că există un singur produs care satisface un subset al cerinţelor din caietul de sarcini, aceasta „ar fi putut încerca să indice măcar cu titlu de exemplu alte produse alternative în special în condiţiile în care aceasta analiză, prin care să fie asigurată neutralitatea tehnologică pentru a fi asigurate condiţiile unei competiții reale ar fi trebuit să fie făcută la momentul elaborării caietului de sarcini.” 1.3. În concluzie, contestatorul arată că își menţine solicitările din contestatie, respectiv: a. modificarea cerinţelor tehnice pentru serverul de aplicaţii din secţiunea 2.4.1.4 Licenţa software platforma portal de aplicaţii a caietului de sarcini (reamintind, copiate în totalitate din specificaţiile DocManager Portal); b. obligarea autorității contractante să elimine din caietul de sarcini cerinţa menționată, respectiv „Platforma pe care rulează portalul ofertat trebuie să fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă, produs de acelaşi producător." (reamintind faptul că, cerinţa poate fi satisfacută de către un singur produs: IBM Lotus Domino (conţine Domino Web server, IBM Domino, DB2)). II. Referitor la a doua critică din contestaţie - cerinţele contradictorii privind factorii de evaluare aferenţi experţilor, contestatorul arată că, autoritatea nu răspunde la: a. aspectul reclamat în contestație privind faptul că „experienţa similară care se punctează, conform dispoziţiilor legale mai sus prezentate, trebuie să se raporteze la activitățile similare ale expertului realizate în cadrul acestor proiecte și nu la poziţia/denumirea rolului expertului deținută în cadrul proiectului" și nici la b. aspectul reclamat în contestație potrivit căruia pentru experţii: Programator server suport document management -1 pers. și Implementator portal - 1 pers., nu există cerinţe minime obligatorii privind experienţa similară, factorii de evaluare nereprezentând o extindere a cerinţelor minime. În concluzie, contestatorul arată că își menţine solicitările privind obligarea autorității contractante: a. „să alinieze modalitatea de punctare cu activitățile specifice (nu cu denumirile rolurilor)” - prin rezolvarea aspectelor anterior menționate; b. factorii de evaluare să fie asociaţi unei/unor extinderi a cerinţei/cerinţelor minime obligatorii stabilite prin caietul de sarcini - în 19
conformitate cu aspectele menționate la punctul anterior mai susprezentat. III. Referitor la a treia critică din contestație – „Cerințe imposibil de evaluat și realizat în contextul sistemului informatic existent la Primăria .........”, contestatorul arată că, autoritatea menționează că „pentru realizarea serviciilor de extindere vor fi puse la dispoziția ofertantului câștigător interfețele și serviciile web disponibile" însă nu tratează fondul problemei, respectiv că prin caietul de sarcini nu se solicită doar extinderea ci și actualizarea/modificarea componentei existente SIVADOC, componenta pentru care autoritatea precizează că nu deține codul sursă. Contestatorul enumeră, în continuare, câteva din cerințele menționate în contestație care precizează în clar că se dorește modificarea Doc Manager: •i. Pagina 67: Soluția informatică privind portalul de servicii pentru cetățeni va avea la bază sistemul de management al documentelor existent, care va fi dezvoltat pentru a acoperi funcționalități noi [...]; • ii. Pagina 67: „2) optimizare sistem de management al documentelor pentru a deservi fluxurile inițiate prin portalul de e-servicii pentru minimum 10 dintre următoarele categorii de activități (digitalizare fluxuri deservite prin portalul de e-servicii)”; •iii. Pagina 68: „3) importare în soluția informatică de management de documente a metadatelor rezultate din indexare și referitoare la copiile digitale și administrarea lor prin interfața acesteia”; •iv. Pagina 69: „sistemul de management al documentelor existent va fi dezvoltat astfel încât să poată trata fluxurile aferente acestor cereri și datelor introduse cu ele. Noutatea proiectului constă în aceea că în etapa de aprobare finală (ștampila semnătura) a documentelor solicitate de cetățean, documentul respectiv va fi generat automat în PDF cu un cod de bare (QR code) și semnat electronic cu certificat digital (semnătură electronică). Documentul astfel generat și semnat va fi transmis automat pe e-mail+SMS solicitantului, astfel încât acesta va avea acces la documentele solicitate într-un timp mult mai scurt și în varianta on-line, cu semnătură electronică valabilă”; •v. Pagina 69: „de asemenea, sistemul de management al documentelor existent va fi dezvoltat cu modulul de arhivă electronică, în care se vor importa indecşii și fişierele rezultate în urma retro digitalizării arhivei; acest modul va fi folosit pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor și chiar a elibera copii conforme”; •vi. Pagina 82: „Pentru atingerea obiectivelor din proiect privind modul de preluare și livrare a serviciilor electronice va trebui realizată extinderea și actualizarea sistemului de management de documente cu o serie de funcționalități noi care dau capacitatea de integrare a întregului sistem”; • vii. Pagina 82: „Cererea de serviciu este validată informatic (front- end și back- end) din punct de vedere al restricțiilor de completare și apoi este transmisă automat în modulul de registratură din sistemul de 20
management al documentelor existent la Primărie. În acest modul ce asigura digitalizarea fluxurilor de documente (care va fi modificat/integrat prin prezentul proiect, pentru a putea gestiona astfel de cereri de servicii)”; •viii. Pagina 82: „Ofertantul trebuie să facă dovada că produsul ofertat are capacitatea să furnizeze extinderi și actualizări la aplicaţia de gestiune documente pentru a garanta păstrarea consistenței datelor și funcționalităților existente.” • ix. Pagina 83: „Pentru a putea operaționaliza lucrul cu fişiere generate extern în sistemul de gestiune documente va trebui să se implementeze posibilitatea de generare etichete cu coduri de bare ce vor fi ataşate fizic documentelor de intrare [...]De asemenea vor trebui implementate funcţiuni noi de ataşare fişiere multiple selectate direct din desktop de pe orice calculator client. La ataşare se va putea specifica nr. de registru, anul, numele registrului, metadate suplimentare”. Astfel, din citatele de mai sus redate, contestatorul arată că, în mod clar faptul că autoritatea contractantă tratează distinct extinderea și actualizarea (în special punctele vi și viii unde cele două sintagme sunt prezentate distinct și impune ca un anumit set de funcționalități să fie realizate prin actualizări, dezvoltări, optimizări, import în, actualizări ale sistemului de management al documentelor, fapt imposibil de realizat în lipsa codului sursă. Așadar, contestatorul consideră că, nu există motive obiective (de genul celor invocate de către autoritatea contractantă pentru nepublicarea informaţiilor de altfel necesare nu numai pentru executarea contractului, ci și a realizării ofertei tehnice (interfețele și serviciile web disponibile)) aspectele legate de volum și confidenţialitate, putea fi rezolvate, în opinia sa, de către autoritatea contractantă, prin organizarea unei sesiuni de studiu al documentaţiei existente precedate de semnarea unei declaraţii de confidenţialitate - practica uzuală în acest caz. Mai mult, contestatorul apreciază că, chiar și în ipoteza în care afirmaţiile autorității contractante ar fi adevărate (că proiectul va fi implementat prin extindere utilizând servicii/interfețe web), abordare contrazisă de cerinţele caietului de sarcini după cum s-a arătat mai sus, ofertanții au nevoie să cunoască ce servicii/interfețe web au la dispoziţie pentru integrare încă de la momentul ofertării, pentru a putea defini soluţia tehnică și a realiza calculele de efort. În concluzie, contestatorul arată că își menține criticile privind eliminarea tuturor cerinţelor care obligă ofertanții să utilizeze produsul DocManager și/sau publicarea de către autoritatea contractantă a specificaţiilor DocManager, a asigurării accesului la codul sursă, și la precizarea modalității legale în care se va realiza modificarea codului sursă. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , MUNICIPIUL ......... a formulat punct de vedere cu privire la concluziile scrise formulate de SA, învederând următoarele: 21
1. Referitor la prima critică – cerințe nejustificate care limitează soluția tehnică la un singur produs: 1.1 Astfel cum a precizat și în punctul de vedere, autoritatea contractantă arată că a elaborat caietul de sarcini în concordanță cu dispozițiile cu art. 20 alin. 10 din H.G. nr. 395/2016 și nu a indus ideea că necesitățile (cerințele funcționale) se transpun automat în caracteristici tehnice, ci a inclus „cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică” care descriu obiectiv produsele/serviciile care corespund necesitățile funcționale ale autorității contractante, conform art. 20 alin. 10 din HG nr. 395/2016. De fapt, autoritatea susține că afirmația contestatorului este una lipsită de sens, atâta timp cât din ea se înțelege că autoritatea contractantă ar fi procedat eronat când a aplicat legea, motiv pentru care, autoritate arată că își menține punctul de vedere inițial. 1.2. Cu privire la pct. 1.2, autoritatea reiterează faptul că nu a găsit în pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal(adusă în motivare)informațiile la care se face referire; contestatorul revine cu informații aflate în Internet în zona ne-publică (arhive), zonă care nu este accesibilă publicului larg, nu sunt indexate de Google și despre care doar ea are știință, motiv pentru care, considerăm că informațiile înaintate nu pot fi verificate /validate. Autoritatea contractantă reiterează faptul că, a analizat documentațiile de atribuire ale mai multor proceduri similare, a elaborat o serie de specificații funcționale transpuse apoi în cerințe tehnice, apreciind că, contestatorul încearcă să facă o legătură între o aplicație de Management al Comunicației și Documentelor, denumită DOCMANAGER (la care face referire) și aplicația de Portal solicitată în caietul de sarcini. În opinia autorității, este evident că nu se poate face legătura între o aplicație de Portal pe care a solicitat-o în caietul de sarcini și o aplicație de Management al Comunicației și Documentelor cu care contestatorul insistă să realizeze similitudini, atât timp cât cele două (Portal/respectiv Management al Comunicației și Documentelor) nu au nicio legătură una cu alta, fiind aplicații care au funcțiuni total diferite. Autoritatea arată că, căutând pe internet la pagina https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_relational_database_management_ systems, găsim o listă cu peste 100 de servere de baze de date. Mai mult, faptul că, din nou, contestatorul insistă cu o „analiză a majorității produselor”, autoritatea apreciază că este notabil în măsura în care chiar în această nouă revenire recunoaște că mai există un produs (INFORMIX producător IBM) pe care nu l-a introdus în tabelul inițial și care chiar are soluție pentru cele trei tipuri de servere(alta decât cea din tabelul inițial). Astfel cum însuși contestatorul recunoaște că „există multiple tehnologii integrate pentru acoperirea cerințelor”, autoritatea apreciază că afirmația potrivit căreia ele „nu au fost împachetate de către producători” nu se poate face decât prin cunoașterea insuficientă a produselor care împachetează astfel de tehnologii, chiar unii dintre cei 22
indicați în tabel (ex. Microsoft) și alții care nu apar în tabel deținând astfel de produse împachetate. De asemenea, autoritatea precizează că nu este atributul său „să indice cu titlu alternativ produse” (este chiar interzis) sau soluții tehnice astfel cum pretinde contestatorul în concluziile scrise, ci doar să expună cerințe privitoare la caracteristici de natură tehnică a produselor solicitate, care să-i satisfacă necesitățile obiective, însă, la o primă vedere, chiar contestatorul dă două soluții în tabelul său (IBM Lotus Domino DB2 – tabel din contestație, respectiv INFORMIX – recunoscut ulterior în concluziile scrise) pe lângă ce-a de-a treia soluție de la Microsoft amintită în punctul de vedere (și la care nu a avut nicio obiecție). Totodată, autoritatea contractantă consideră că, prin concluziile scrise, contestatorul nu numai că și-a demontat afirmațiile sale inițiale din contestație, dar chiar a achiesat la argumentația și exemplele tehnice sale, motiv pentru care, solicită respingerea solicitărilor acestuia ca nefondate. 2. Referitor la ce-a de-a două critică – cerințe contradictorii privind factorii de evaluare aferenți experților, autoritatea contractantă arată că își menține afirmațiile anunțate în punctul de vedere nr. 54867/08.11.2019. 3.Referitor la ce-a de-a treia critică – cerințe imposibil de evaluat și realizat în contextul sistemului informatic existent la Primăria .........: 3.4 Autoritatea contractantă arată că nu a solicitat în caietul de sarcini extinderea și actualizarea/modificarea componentei Sivadoc, astfel cunm eronat susține contestatorul în concluziile scrise. De altfel, autoritatea contractantă precizează că nu are/nu deține produsul Sivadoc, nicăieri în documentația de atribuire nefiind făcută vreo referire la acesta. 3.5. Afirmația potrivit căreia autoritatea tratează distinct extinderea și actualizarea este, în opinia sa, una fără fundament, deoarece, în caietul de sarcini, cerințele la care face referire sunt „2.4.1.16 Implementare, optimizare și testare soluție informatică – componenta portal servicii pentru cetățeni”. Astfel, autoritatea susține că, simpla concluzie a contestatorului potrivit căreia serviciile solicitate „sunt imposibil de realizat în lipsa codului sursă”, vine în contradicție cu: - chiar propriile afirmații anterioare ale contestatorului din Concluziile scrise potrivit căreia „integrarea se poate realiza prin standarde/ protocoale” așadar, nu se poate invoca necesitatea costului sursă; - precizările din caietul de sarcini potrivit cărora autoritatea va pune la dispoziția ofertantului câștigător interfețele și serviciile web disponibile în sistemul management de documente pentru a le putea integra cu acesta. 3.6 și 3.7 Abordarea autorității contractante, după cum se arată, este cea descrisă în caietul de sarcini cu privire la punerea la dispoziție a ofertantului câștigător a interfețelor și serviciilor web disponibile în 23
sistemul de management de documente pentru a le putea integra cu acesta. De altfel, autoritatea consideră că, orice operator economic interesat să participe la procedura de achiziție, cu un minimum de efort de cercetare pe Google, ar fi putut avea la dispoziție toate interfețele și serviciile web ale platformei amintite în caietul de sarcini și pe care se dorește integrarea/actualizare/extindere. Concluzionând, autoritatea contractantă consideră și această solicitare ca fiind nefondată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. Prin adresa nr. , Consiliul a solicitat Municipiului ......... să precizeze care sunt informațiile considerate confidențiale de către producătorul produselor COTS, cu privire la care a susținut în punctul de vedere, că nu le poate face publice. Răspunzând solicitării Consiliului, autoritatea contractantă a comunicat următoarele: - astfel cum a afirmat şi în punctul de vedere, autoritatea contractantă a reiterat faptul că, nu deţine/nu va deţine codul sursă al produsului COTS (Commercial Off-The-Shelf) DocManager (aşa cum nu deţine codul sursă al oricărui produs de tip COTS, cum ar fi: Microsoft Word, Microsoft Excel sau Microsoft Windows 10, Adobe Reader, Autodesk AutoCAD, etc). - autoritatea contractantă arată că deţine informaţii tehnice referitoare la produsul COTS IBM Lotus Domino din caietul de sarcini, însă licenţa achiziţionată pentru acest produs îi conferă doar dreptul de utilizare a lui, pe baza licenţei respective, a beneficiat pentru un interval de timp de servicii de asistenţă, suport, mentenanţă şi acces la portalul producătorului (IBM) de unde a extras documentaţia pe care o poate folosi la serviciile de integrare. De asemenea, autoritatea a precizat că, la momentul dat nu mai deţine un contract valid care să-i permită accesul la portalul de suport IBM cu aceste informaţii actualizate, însă - astfel cum a arătat - dispune de documentaţia respectivă care specifică faptul că „Utilizarea, duplicarea sau dezvăluirea este restricţionată prin Contractul de programare GS ADP cu IBM Corp" (extras din politica de confidenţialitate a producătorului). De altfel, la link-ul https://wvvw- 10.lotus.com/ldd/ddwiki.nsf/xpAPlViewer.xsp?lookupName=lBM+ Domino+Access+Ser\-ices+9.0.l#action=openDocument&rcstitle= Copvriuht das901&content=apicontent şi în fişierul din arhiva IBM Notes and Domino Application Development wiki IBM Domino Access Services 9.0.1 _ Copyright.pdf se poate vedea textul referitor la dreptul de Copyright asupra acestor materiale. Totodată, autoritatea a menționat faptul că produsele software de tip comercial (deci inclusiv cele de tip COTS) sunt supuse unor termeni şi condiţii de licenţiere care permit numai dreptul de utilizare, fără a conferi celui care le utilizează drepturi de copyright sau de acces la codul sursă. Mai mult, termenii şi condiţiile de utilizare aferente produsului software 24
de tip comercial interzic utilizatorului, în mod explicit, extragerea codului sursă (prin indiferent ce procedeu tehnic), astfel încât codul sursă să rămână strict confidenţial. Astfel, producătorii de software de tip COTS consideră că numai simpla menţionare în termenii şi condiţiile de licenţiere a restricţiilor privind confidenţialitatea codului sursă nu este suficientă, motiv pentru care utilizează metode de protecţie multiple, cum ar fi: a) punerea la dispoziţia utilizatorului a software-ului respectiv numai prin intermediul unor kituri speciale de instalare, care realizează numai instalarea codului compilat al software-ului în cauză, nicidecum instalarea codului sursă; b) protejarea accesului la kiturile de instalare prin key speciale şi/sau serial numbere (numere de serie), ş.a. Din toate cele menţionate, autoritatea susține că, se poate observa că cel puţin codul sursă al unui produs de tip COTS este considerat de către producătorul software-ului respectiv ca fiind strict confidenţial. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: MUNICIPIUL ......... – CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Dezvoltare portal servicii electronice și bugetare participativă pentru cetăteni, inclusiv livrare și instalare echipamente informatice, software și servicii necesare dezvoltării soluției informatice, în cadrul proiectului «Simplificarea procedurilor administrative pentru cetățenii Municipiului .........»”, cod CPV 72262000-9. În acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. , criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva prevederilor documentației de atribuire, SC SA a formulat contestația care formează obiectul dosarului nr. Prin Încheierea nr. , Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii de atribuire din cuprinsul contestației, ce a fost respinsă ca rămasă fără obiect, urmarea suspendării procedurii de către autoritatea contractantă. Analizând contestația formulată de SC ......... SA, Consiliul reține că acesta aduce critici cu privire la documentația de atribuire elaborată de autoritatea contractantă cu privire la următoarele aspecte: I. La pag. 18 din caietul de sarcini se prevede că: „Software-ul platforma aplicativă portal servicii este compus din server aplicaţii, server web și server baze de date. Platforma pe care rulează portalul ofertat trebuie să fie una de tip COTS (comercial, gata realizat, nu se dezvoltă/customizează) de tip pachet unitar care să aibă în componență minimum server de web, aplicaţii și baze de date, integrate în cadrul aceluiaşi produs software de tip platformă, produs de acelaşi producător”; contestatorul solicită 25
eliminarea acestei cerințe considerând-o restrictivă, susținând că doar producătorul IBM ar fi în măsură să o furnizeze. Referitor la această cerință a caietului de sarcini, se reține în soluționare că sistemul electronic actual deținut de Primăria Municipiului ......... este unul învechit și trebuie upgradat, urmărindu-se integrarea unui sistem care să reducă birocrația și să simplifice procedurile administrative pentru cetățeni. Din cerința solicitată de autoritate la pag. 18, citată anterior, rezultă că software-ul platformă aplicativă portal servicii este compus din: server aplicații, server web și server baze de date; platforma trebuie să fie una de tip COTS – commercial off-the –shelf, de tip pachet unitar, produse ale aceluiași producător (conform cerinței autorității). Tehnic vorbind, produsul care urmează să fie achiziționat reprezintă un pachet de soluții, un nucleu, care să poată fi adaptat, configurat la necesitățile autorității contractante, permițând astfel administrarea informațiilor într-un singur loc. Ofertantul poate veni astfel cu propriul produs integrat/pachet, pe care să-l lege de produsul de bază. Nimic nu îl împiedică pe SC ......... SA să oferteze un produs integrat cu o interfață proprie. Contestatorul susține că „majoritatea producătorilor” nu au integrat serverul web, serverul aplicaţii și serverul baze de date în cadrul aceluiaşi produs software și exemplifică în acest sens cu un tabel, din care ar reieși că doar IBM deține un pachet unitar care să conțină toate cele trei elemente integrate. Dar, în afara acestui tabel lapidar, nu depune dovezi concrete sau alte justificări care să îi susțină afirmațiile făcute în acest sens. Ofertarea de produse tehnice/servere web integrate de la același producător, așa cum este cerința autorității, presupune un grad mare de interacţiune între cele trei produse; este vorba, practic, despre administrarea unui singur produs, cu o interfaţă unică de management și control, un astfel de produs fiindu-i util autorității contractante. Consiliul apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii
contractante.” Faptul că un ofertant include într-un pachet produse COTS dezvoltate de același producător nu este de natură restrictivă, fiind util în mod concret pentru administrarea/configurarea produselor într-un singur loc, în mod unitar și eficient. Din documentele aflate la dosar nu rezultă dovezi clare asupra faptului că doar IBM ar deține, așa cum susține contestatorul, un pachet comercial unitar gata realizat iar, pe de altă parte, nimic nu îl împiedică pe SC ......... SA să dezvolte el însuși un pachet unitar, pe care să îl configureze și să îl adapteze la necesitățile autorității contractante. 26
Contestatorul SC ......... SA nu probează afirmațiile făcute, legate de caracterul restrictiv al cerinței formulată de autoritatea contractantă în caietul de sarcini la pag. 18, cum că se limitează soluţia tehnică la un singur producător. De asemenea, nici cu privire la cerinţele menționate la pag. 19 – 30 din caietul de sarcini, despre care contestatorul susține că ar fi identice cu specificaţiile din pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal, critica nu se confirmă. Nu se regăsesc în pagina de prezentare a produsului DOCMANAGER Portal informaţiile la care se face referire, pagina indicată de contestator conţinând paragrafe generale fără indicaţii tehnice, referitoare la o aplicaţie de management al comunicaţiei și documentelor denumită DOCMANAGER, nu a unui portal. Prin urmare, criticile formulate de contestator la pct. I din contestație vor fi respinse ca nefondate. De asemenea, Consiliul va respinge și alegațiile contestatorului referitoare la faptul că unele dintre cerințele caietului de sarcini apar în întregime sau parțial în alte proceduri, întrucât la nivelul autorităților contractante din administrația publică locală se derulează și alte proceduri similare privind sisteme informatice utilizate în relațiile cu cetățenii, cerințele de natură tehnică fiind asemănătoare. II. Se reține că autoritatea contractantă a stabilit criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț”, factorii de evaluare fiind următorii: - prețul ofertei – 40%, - evaluarea personalului – 20%, - evaluarea propunerii tehnice – 40%. În ceea ce privește factorul „evaluarea personalului”, la cap. II.2.5 din fișa de date a achiziției, se prevede următorul algoritm de calcul: „1) Punctajul aferent experienţei expertului cheie nr.1 - Manager de proiect se va acorda astfel: a) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de manager de proiect la cel putin 1 proiect similar, se acordă 2 puncte; b) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de manager de proiect într-un număr de 2 - 3 proiecte, se acordă 4 puncte; 2) Punctajul aferent experienţei expertului cheie nr.2 - Proiectant servicii on-line portal se va acorda astfel: a) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Proiectant servicii on-line portal la cel putin 1 proiect similar, se acordă 2 puncte; b) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Proiectant servicii on-line portal într-un număr de 2 - 3 proiecte, se acordă 4 puncte; 3) Punctajul aferent experienţei expertului cheie nr.3 - Programator server suport document management se va acorda astfel: a) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Programator server suport document management portal la cel putin 1 proiect similar, se acordă 2 puncte; b) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Programator server suport document management într-un număr de 2 - 3 proiecte, se acordă 4 puncte; 27
4) Punctajul aferent experienţei expertului cheie nr.4 - Implementator portal, se va acorda astfel: a) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Implementator portal la cel putin 1 proiect similar, se acordă 2 puncte; b) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Implementator portal într-un număr de 2 - 3 proiecte, se acordă 4 puncte; 5) Punctajul aferent experienţei expertului cheie nr. 5 - Expert infrastructura hardware, se va acorda astfel: a) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Expert infrastructura hardware la cel putin 1 proiect similar, se acordă 2 puncte; b) pentru experienţa constând în implicarea în calitate de Expert infrastructura hardware într- un număr de 2 - 3 proiecte, se acordă 4 puncte; Suma punctajelor maxime alocate experţilor-cheie de la pct. 1) - 5) trebuie să fie egală cu 20, și se calculează după formula: Pe = Ex1 + Ex2 +Ex3 +Ex4 +Ex5 ≤ 20 puncte unde: Pe = Punctaj acordat prestatorului pentru propunerea experților-cheie Ex1, Ex2, Ex3, Ex4, Ex5 = punctajele aferente celor 5 experți-cheie de la pct. 1) - 5) propuși de prestator”. În legătură cu experții cheie, contestatorul solicită ca autoritatea contractantă să alinieze modalitatea de punctare a acestora cu activitățile specifice și nu cu denumirile/rolurile experților. Conform art. 187 din Legea nr. 98/2016: „(4) În sensul alin. (3) lit. c) şi d), cel mai bun raport calitate- preţ/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale, în legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului- cadru. (5) Factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (4) pot viza, printre altele: (….) b) organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, în cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului”. În ceea ce privește experții: manager proiect, proiectant servicii on line portal și expert infrastructură hardware de la pozițiile 1,2 și 5, se observă că este punctată
experienţa acestora constând în implicarea în cadrul unor proiecte similare realizate anterior, fapt care nu vine în contradicție cu dispozițiile legale citate anterior, ci dimpotrivă, vizează existența unui nivel corespunzător de experiență similară pentru specialiștii cheie, lucru util pentru implementarea proiectului. Autoritatea contractantă a prevăzut pentru evaluarea personalului un algoritm de calcul ce se bazează pe criterii obiective şi care constituie un avantaj real obținut de autoritate și care va fi punctat, după cum se poate vedea din cele menționate în fişa de date a achiziției. În acest sens sunt și dispozițiile art. 32 din HG nr. 395/2016, „(8) Atunci când stabileşte factorii de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori care:
(…) b) nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv”. 28
În ceea ce privește experții: programator server suport și implementator portal, contestatorul susține că în caietul de sarcini, la cap. 2.4.2. – „cerințe minime de personal” nu s-a solicitat pentru aceștia experiență similară, ca în cazul celorlalți experți, ci doar: -„competențe pentru realizarea de extensii la document management” și -„cunoștințe de instruire, customizare, implementare, atestate de producătorul soluției de portal ofertate”. Consiliul apreciază că aceste cerințe formulate de autoritatea contractantă la cap. 2.4.2. – „cerințe minime de personal” nu încalcă dispozițiile legale aplicabile, competențele specialiștilor în domeniile programare și implementare/instalare/configurare portal fiind relevante pentru implementarea proiectului. În situația în care pentru cei doi experți cheie ofertantul nu va dovedi experiența lor prin implicarea în alte proiecte similare, ci numai competențe și cunoștințe de instruire, acesta va fi depunctat la aplicarea algoritmului de calcul, ținând cont că în fișa de date la cap. II.2.5., punctajul pentru cei doi experți menționați se face cu luarea în considerare a experienței similare, conform textului citat anterior. Astfel, față de cele expuse anterior, având în vedere că nu s-au constatat încălcări ale dispozițiilor legale în ceea ce privește modalitatea de punctare a experților în cadrul factorului de evaluare „evaluarea personalului” și cerințele minime din caietul de sarcini privind personalul, criticile contestatorului vor fi respinse ca nefondate. III. În caietul de sarcini la „2.4.1.16 Implementare, optimizare și testare soluţie informatică - componenta portal servicii pentru cetăţeni”, se precizează că: „Pentru realizarea serviciilor de extindere vor fi puse la dispoziţia ofertantului câştigător interfeţele şi serviciile web disponibile în sistemul de mangement de documente pentru a le putea integra cu acesta sau acces pentru ca ofertantul câştigător să poată face această integrare". În punctul de vedere, autoritatea contractantă susține că unul dintre motivele pentru care nu a pus la dispoziția operatorilor economici aceste informații este volumul mare al acestora; dar, pe de altă parte, afirmă că informațiile sunt confidențiale și nu pot fi puse la dispoziția operatorilor economici fără acordul producătorului. Dacă problema ar fi legată doar de volumul mare al informațiilor, aceasta s-ar putea rezolva prin organizarea unei sesiuni de studiu al documentației integrale, de către operatorii economici interesați, la sediul său. Pentru a lămuri aspectele legate de confidențialitate invocate de autoritate, Consiliul i-a transmis acesteia adresa nr. , dar nici prin răspunsul dat și nici din celelalte documente depuse de autoritatea contractantă nu rezultă probe clare ale confidențialității datelor, așa cum a afirmat. Prin răspunsul înregistrat la Consiliu cu nr. 49045/29.11.2019, autoritatea a precizat că „cel puțin codul sursă al unui produs de tip COTS 29
este considerat de către producătorul software-ului respectiv ca fiind strict confidențial”. Ori, contestatorul nu a solicitat informații legate de produsul COTS, respectiv nucleu/produsul de bază, codul sursă și kitul de instalare, ci cu privire la
interfeţele şi serviciile web disponibile în sistemul de mangement de documente; acestea reprezintă informații care pot fi puse la dispoziția operatorilor economici, deoarece nu fac parte din produsul COTS. Punerea la dispoziție a acestora nu încalcă regulile de confidențialitate, deoarece sunt utile pentru comunicații între platforme, spre deosebire de nucleu (produsul COTS), care poate fi dezvoltat numai de către producător și se comercializează. Autoritatea contractantă trebuie să explice ofertanților care sunt tehnologiile care trebuie dezvoltate, pentru ca aceștia să își poată formula ofertele în cunoștință de cauză. În concluzie, ofertanții au nevoie să cunoască ce servicii/interfețe web au la dispoziție pentru integrare încă de la momentul ofertării, pentru a putea defini soluția tehnică, având în vedere că nu există motive obiective care să împiedice publicarea informațiilor necesare elaborării ofertei tehnice. Față de cele expuse anterior, Consiliul apreciază că este întemeiată solicitarea contestatorului și va obliga autoritatea contractantă să pună la dispoziția operatorilor economici informațiile privind interfeţele şi serviciile web disponibile în sistemul de mangement de documente, prin publicarea în SEAP. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL .......... Va obliga autoritatea contractantă să pună la dispoziția operatorilor economici interesați, prin publicarea în SEAP, a informațiilor legate de interfeţele şi serviciile web disponibile în sistemul de mangement de documente, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, la un interval de minim 15 zile lucrătoare de la publicarea informațiilor în SEAP. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge ca nefondate celelalte critici formulate de ......... SA.
Pentru aceste motive, în bază legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de ......... SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL .......... Obligă autoritatea contractantă să pună la dispoziția operatorilor economici interesați, prin publicarea în SEAP, a informațiilor legate de 30
interfeţele şi serviciile web disponibile în sistemul de mangement de documente, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, la un interval de minim 15 zile lucrătoare de la publicarea informațiilor în SEAP. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici formulate de ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... .........
31