AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_9040

BO2019_9040

Respinge
2018Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 40.922 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ......... Data: ......... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., depusă de ......, cu sediul în ........., str. …., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerţului ........., privind procedura simplificată, organizată de ........., Sucursala Agrosilvică și de Agrement ......, cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de Servicii de consultanță în protecția contra incendiilor și a exploziilor pentru SAA ......, cod CPV 71317100-4 Servicii de consultanță în protecția contra incendiilor și a exploziilor și în controlul incendiilor și al exploziilor (Rev. 2), contestatoarea a solicitat constatarea conformării ofertei sale la exigențele procedurii, obligarea autorității contractante la a anula decizia de declarare a ofertei sale inacceptabilă, neconformă, a raportului final al procedurii cu reluarea procedurii de la analizarea documentelor DUAE și a ofertei tehnice, analizarea ofertelor financiare și declararea câștigătoare a ofertei cu prețul cel mai redus. SC ......... SRL, cu sediul în ........., b…, având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerţului ........., a formulat cererea de

§ 2

intervenție

§ 3

voluntară

§ 4

înregistrată

§ 5

la

§ 6

Consiliu

§ 7

cu nr. ........./11.12.........., prin care a solicitat încuviințarea în principiu a cererii de intervenție principală în interes propriu și, în subsidiar, în situația în care Consiliu va aprecia ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară în interes propriu, să o admită ca cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, respingerea ca nefondată a contestației depusă de ...... împotriva raportului procedurii 1

§ 8

de atribuire și menținerea ca temeinică și legală a deciziei de declarare a ofertei sale ca fiind câștigătoare. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul ...... critică decizia autorității contractante de descalificare a ofertei sale pentru așa-zise vicii de formă și de declarare câștigătoare a unei oferte superioare ofertei sale, în cadrul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă, învederând în motivare următoarele: A depus documentația prevăzută în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini, fiecăruia dintre înscrisuri fiindu-i atașată semnătura electronică. Prin adresa de clarificări nr. 4195/20.11.........., transmisă de către autoritatea contractantă, i s-a solicitat, printre altele: „Propunerea tehnică va cuprinde obligatoriu: - metodologia pentru realizarea serviciilor; - personalul utilizat pentru realizarea serviciilor și organizarea acestuia.” De asemenea, ulterior s-a solicitat ca „...să prezentați documentele menționate în Caietul de sarcini, emise de către A.O.R. și IGSU, în forma prevăzută la pct. IV.4.3. din Fișa de Date”. Ca urmare a răspunsului său la solicitarea de clarificării, din raportul final al procedurii, se observă că oferta sa a fost declarată inacceptabilă avându-se în vedere următoarele argumente: „1. propunerea tehnică nu are definite, în mod explicit, Organizarea cât și metodologia de realizare a serviciilor. 2. Actele transmise nu sunt vizate conform cu originalul, așa cum s-a solicitat.” Față de primul dintre motivele care au condus la declararea inacceptabilă a ofertei sale, înțelege să critice poziția comisiei de evaluare a ofertelor având în vedere că serviciile de consultanță în protecția contra incendiilor și a exploziilor și controlul incendiilor și exploziilor presupun în esență respectarea unei proceduri și a unei metodologii de lucru clar definite de legile speciale, acestea nefiind derogatorii. Or, a clarificat la solicitarea autorității acest aspect și a arătat că întreaga procedură urmează a fi parcursă conform prescripțiilor și exigențelor legii astfel: a. Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare, b. Norme generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin ordinul M.A.I, nr. 163/2007, 2

§ 9

c. O.M.A.I. 129/2016 privind metodologia și structura scenariului de securitate la incendiu, corelate cu : - P 118/1-1999 SIGURANȚA LA FOC A CONSTRUCȚIILOR - P118/2-2013 INSTALAȚII DE STINGERE - P118/3-2015 INSTALAȚII DE DETECTARE, SEMNALIZARE ȘI AVERTIZARE LA INCENDIU - 17/2011- PROIECTAREA INSTALAȚIILOR ELECTRICE AFERENTE CLĂDIRILOR. Apreciază că detalierea modului de lucru, în modalitatea făcută este suficientă, iar o comparație a acesteia cu cea făcută de un alt ofertant lasă loc subiectivismului. Nu pot fi detaliate eventuale activități la planșeta sau a modului de efectuare a determinărilor pe teren, legile speciale impunând ca acestea să fie făcute în mod complet. În ceea ce privește cel de al doilea motiv, respectiv reținerea faptului că: „Actele transmise nu sunt vizate conform cu originalul, așa cum s-a solicitat”, nu poate fi acceptată ca și cauză de respingere a unei oferte tehnice argumentat de faptul că documentele transmise purtau semnătură electronică atașată, ceea ce face inutil un demers prin care se solicită documente certificate „conform cu originalul” și, dat fiind efectele date de lege documentelor semnate electronic, nu se justifică și nu se impunea confirmarea acestora. Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse în Capitolul II din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, cu titlul „Regimul juridic al înscrisurilor sub semnătura electronică”, înscrisul în forma electronică are același efect ca actul autentic. Prin urmare, aprecierea autorității contractante că înscrisurile nominalizate aveau nevoie de confirmare este nejustificată acestea fiind semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și încărcate în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic. Față de considentele expuse, petenta solicită constatarea conformării sale la exigențele procedurii, obligarea autorității contractante să procedeze la anularea deciziei autorității contractante de declarare a ofertei ...... ca inacceptabilă și neconformă. În vederea soluționării contestației, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 50933/........./........./07.12.........., în temeiul art. 18 din Legea nr. 101/2016, transmiterea copiei dosarului achiziţiei publice, propunerea tehnică depusă de contestatoare, precum şi punctul de vedere cu privire la contestaţie. Cu adresa nr. 5754/07.12.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 51099/10.12.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestaţia depusă de ......, împreună cu documentele solicitate. ...... ........., Sucursala Agrosilvică și de Agrement ......, prin punctul său de vedere, prezintă modul de desfășurare a procedurii de 3

§ 10

atribuire și solicită respingerea contestației ca nefondată pentru următoarele considerente: După depunerea ofertelor, comisia de evaluare a constatat că oferta depusă de SC ...... SRL nu este acceptată conform art. 137 alin. (2) lit. j) din HG nr. 395/2016 și a solicitat clarificări de la ofertanții: SC ...... SRL și ......, constând în prezentarea documentelor menționate în caietul de sarcini, emise de către OAR și IGSU, în forma prevăzută la pct. IV.4.3. din fișa de date a achiziției, în termen de 48 ore de la postarea solicitării de clarificare. S-a întocmit procesul-verbal intermediar nr. 5169/06.11........... Operatorul economic ...... a răspuns, prin intermediul SEAP, în data de 08.11.......... și a transmis următoarele documente: - adeverința cadru tehnic PSI nr. 1193/25.10.......... pentru Spiridon Viorel-Ionel; - atestat nr. 12383/27.02.2017, de tip CIA pentru „proiectare de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV÷20 kV posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20 kV, stații de medie tensiune, precum și partea electrică de medie tensiune a stațiilor de înaltă tensiune”; - autorizația nr. A7380/04.09.2017, eliberată de IGSU privind „Proiectarea sistemelor si instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor”; - autorizația nr. A7379/04.09.2017, eliberata de IGSU privind „Proiectarea sistemelor și instalațiilor de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu”; - certificat nr. 1539/09.06.......... de dobândire a dreptului de semnătură pentru doamna arhitect …, emis de OAR. Ulterior solicitării de clarificări, comisia de evaluare a analizat propunerea tehnică depusă de ofertanții calificați în această etapă, prin compararea cerințelor minime din caietul de sarcini cu propunerea tehnică depusă și s-a constatat că: „...... nu are definite în Propunerea tehnică, în mod explicit, organizarea cât și metodologia de realizare a serviciilor. Actele transmise nu au fost vizate conform cu originalul așa cum s-a solicitat.” Urmare a evaluării ofertelor tehnice, comisia de evaluare a hotărât că oferta tehnică depusă de ...... nu este admisibilă, iar oferta tehnică depusă de SC ......... SRL este admisă. S-a întocmit procesul-verbal de evaluare oferte tehnice nr. 5441/21.11........... Comisia de evaluare a ofertelor s-a întrunit în data de 21.11.........., după evaluarea propunerilor tehnice și de calificare ale ofertanților, în vederea analizării/evaluării propunerilor financiare depuse de ofertanți, ofertantul care a depus oferta în conformitate cu cerințele minime din caietul de sarcini așa cum reiese și din procesul-verbal nr. 5441/21.11.......... fiind SC ......... SRL. Comisia de evaluare a analizat propunerea financiară depusă de SC ......... SRL sub aspectul existenței corecțiilor admise de lege, al încadrării în valoarea estimată a contractului, al prețului aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, etc. 4

§ 11

Se constată că propunerea financiară depusă de ofertantul SC ......... SRL este admisibilă și se încadrează în valoarea estimată a contractului, iar după verificarea documenelor depuse de acesta pentru dovedirea celor asumate prin DUAE s-a constatat că sunt îndeplinite în totalitate cerințele minime de calificare stabilite prin documentație. Comisia de evaluare, având la bază procesul de evaluare desfășurat și relatat în raportul procedurii nr. 5576/28.11.........., a hotărât că oferta declarată câștigătoare, a contractului de achiziție publică este cea depusă de SC ......... SRL, cu propunerea financiară de 123.000,00 lei, fără TVA. Referitor la netemeinicia contestației formulate de către ......, autoritatea contractantă precizează că, prin raportul procedurii nr. 5576/28.11.........., oferta ...... nu a fost admisă, pentru că propunerea tehnică nu are definite, în mod explicit, organizarea și metodologia de realizare a serviciilor, iar actele transmise nu sunt vizate conform cu originalul. Cu privire la primul motiv al contestație, „propunerea tehnică nu are definite, în mod explicit, organizarea și metodologia de realizare a serviciilor”, susține netemeinicia acestuia, deoarece, prin caietul de sarcini, a specificat, ca cerința minimă, la cap. „Modalități de prezentare a ofertei tehnice”, că „ofertantul trebuie să își definească organizarea și metodologia de realizare a serviciilor, pe care le va prezenta în oferta tehnică”. Oferta tehnică a operatului economic ...... cuprinde mențiunea că „documentația tehnică se va întocmi conform caietului de sarcini ținând cont de legislația în vigoare” și sunt indicate acte normative. Autoritatea contractantă a analizat oferta tehnică a contestatoarei și a constatat că nu are definite, în mod explicit, atât organizarea, cât și metodologia de realizare a serviciilor. În situația în care constestatoarea avea întrebări cu privire la conținutul documentație tehnice, în conformitate cu art. 103 alin. (1) din HG nr. 395/2016, putea să solicite clarificări. Deoarece operatorul economic nu a solicitat clarificări privind documentația de atribuire, se consideră că acesta și-a însușit cerințele minime din caietul de sarcini, inclusiv obligativitatea sa de a defini organizarea și metodologia de realizare a serviciilor. Declarația ofertantului din oferta tehnică, („Documentația tehnică se va întocmi conform caietului de sarcini ținând cont de legislațiile în vigoare"), nu îl absolvă de obligația de a defini organizarea și metodologia de realizare a serviciilor respective. Serviciile de consultanță în protecția contra incendiilor și a exploziilor presupun respectarea unei proceduri și a unei metodologii de lucru definite prin legi speciale. Aceasta a fost și esența lansării acestei proceduri de achiziție, precizează autoritatea contractantă. Astfel, arată că nu are obligația de a cunoaște prevederile legale specifice privind întocmirea documentației tehnice de apărare împotriva incendiilor și a exploziilor. Dacă ar avea această obligație, documentația tehnică ar fi întocmită de însăși 5

§ 12

autoritatea contractantă, nemaiavând sens lansarea unei astfel de proceduri. Legat de cel de al doilea motiv al contestației, „actele transmise nu sunt vizate conform cu originalul”, autoritatea contractantă susține netemeinicia acestuia, având în vedere că i-a solicitat clarificări contestatoarei, constând în prezentarea documentelor menționate în caietul de sarcini, emise de către OAR și IGSU, în forma prevăzută la pct. IV.4.3. din fișa de date a achiziției. S-a întocmit procesul-verbal intermediar nr. 5169/06.11........... Fișa de date a achiziției la pct. IV.4.3. prevede: „Ofertele se depun electronic în SEAP. Toate documentele și ofertele vor fi semnate cu semnătură electronică și se vor marca electronic în SEAP, în secțiunile respective, atașat prezentei proceduri de achiziție pe site-ul www.e- licitatie.ro. Procedura se va aplica integral prin mijloace electronice. În acest sens numai operatorii economici înregistrați în SEAP au dreptul de a transmite/depune oferta. Operatorii economici au dreptul de a transmite oferta numai în format electronic și numai până la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor. Documentele eliberate de terți (mai puțin garanția de participare) se vor prezenta scanate și semnate electronic de către ofertant, pe proprie răspundere, cu mențiunea „conform cu originalul”. Operatorul economic trebuie să ia toate măsurile astfel încât oferta să fie transmisă în SEAP, numai în format electronic și numai până la data limită de depunere a ofertelor, așa cum este aceasta evidențiată în cadrul anunțului de participare. Contestatoarea a răspuns, prin intermediul SEAP, în data de 08.11.......... și a transmis documentele mai sus precizate, comisia de evaluare constatând, la descărcarea documentelor, că fișierele aveau terminația PKCS#7 (terminație dată de semnătura electronică), cu mențiunea certificat invalid pentru Doru-Dumitru Dudceac. Plecând de la acest aspect, a dedus că semnătura folosită de către contestatoare este expirată/nereînnoită. Având în vedere că au existat situații în care această situație putea fi rezultatul unei erori, comisia a analizat și pe fond oferta tehnică făcută de către constatoare, așa cum s-a consemnat în raportul procedurii nr. 5576/28.11........... Față de cele mai sus prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de ......, ca nefondată. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ........./11.12.........., SC ......... SRL a transmis cererea de intervenție voluntară în litigiu, solicitând încuviințarea în principiu a cererii de intervenție principală în interes propriu și în subsidiar, în situația în care Consiliu va aprecia ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară în interes propriu, să o admită ca cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul autorității contractante, respingerea ca nefondată a contestației depusă de ...... împotriva raportului procedurii de atribuire și menținerea ca temeinică și legală a deciziei de declarare a ofertei sale ca fiind câștigătoare. 6

§ 13

Intervenienta precizează că având în vedere că este vizată prin contestație în mod direct oferta sa, consideră că este justificat un interes cert pentru susținerea prezentei cereri de intervenție voluntară principală, în interes propriu. Totodată, arată că promovează prezenta cerere de intervenție voluntară în interesul autorității contractante, cu scopul de a deveni parte în disputa purtată între autoritatea contractantă și contestatoare, și de a susține poziția procesuală a autorității contractante, în special în ceea ce privește respingerea contestației cu consecința menținerii actelor atacate, respectiv a raportului procedurii și comunicării rezultatului procedurii nr. 5576/28.11........... De altfel, intervenienta susține că oferta depusă de ...... nu a respectat cerințele documentației de atribuire, respectiv prin propunerea tehnică nu a definit organizarea și metodologia de realizare a serviciilor, ci a considerat că o simplă trimitere la prescripțiile legale echivalează cu prezentarea propunerii tehnice în forma solicitată de autoritatea contractantă. SC ......... SRL solicită acces la dosarul achiziției publice constituit la Consiliu. Ca urmare a studierii dosarului achiziției, SC ......... SRL a transmis Concluzii scrise prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 51940/17.12.........., reiterând cele precizate în cererea de intervenție. Prin adresa nr. 51658/........./........./13.12.........., Consiliul a solicitat contestatoarei un punct de vedere pe tardivitate, având în vedere că actul în care este consemnată respingerea ofertei este procesul-verbal evaluare oferte tehnice nr. 5441/21.11.........., atașat răspunsului înregistrat la Consiliu sub nr. 50798/07.12.........., indicat și de autoritatea contractantă în punctul său de vedere, contestația fiind transmisă Consiliului în data de 03.12.........., prin e-mail, respectiv prin poștă. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 51944/17.12.........., ...... transmite răspunsul la adresa mai sus enunțată, precizând următoarele: Într-adevăr, respingerea ofertei sale este consemnată în procesul- verbal de evaluare oferte tehnice nr. 5441/21.11.........., așa cum corect a indicat autoritatea contractantă în punctul de vedere transmis Consiliului. Ceea ce ar fi trebuit precizat de către autoritatea contractantă este faptul că procesul-verbal nr. 5441/21.11.......... a fost adus la cunoștința celor implicați în procedură, implicit a sa, prin publicarea acestuia în SEAP abia în data de 26.11.........., dată de la care începe să curga termenul de depunere a contestației. Autoritatea contractantă a încărcat în SEAP procesul-verbal nr. 5441/21.11.........., în data de 26.11.........., dată la care a putut lua la cunoștință asupra respingerii ofertei sale tehnice și a motivelor pentru care s-a făcut acest lucru și data de la care începe să curgă termenul depunerii contestației. Prin adresa nr. 5940/19.12.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 52519/19.12.........., ......... precizează că în data de 21.11.........., a 7

§ 14

fost întocmit procesul-verbal de evaluare oferte tehnice înregistrat la autoritatea contractanta sub nr. 5441/21.11........... Acesta a fost încărcat în SEAP, în Secțiunea „Lista procese-verbale, declarații, rapoarte intermediare și finale” în data de 26.11.........., ora 10:44, după ce s-a constatat că, din eroare, în data de 21.11.......... a fost încărcat un alt „Procesul-verbal de evaluare tehnică” întocmit în cadrul altei proceduri aflată în desfășurare, respectiv, „Furnizare ansamblu frigorific pentru vânat pentru S.A.A. ......” (anunț de participare simplificat SCN1023465). Evaluarea tehnică în cadrul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect achiziția de „Servicii de consultanță în proiecția contra incendiilor și a exploziilor și în controlul incendiilor și al exploziilor” a fost finalizată în data de 21.11.........., fiind completate câmpurile specifice în SEAP, respectiv s-a bifat căsuța - inadmisibil din secțiunea „Evaluare tehnică", pentru ofertele operatorilor economici ......, SC ...... SRL și SC ...... SRL. Concomitent cu bifarea căsuței „Inadmisibil", s-a completat în fereastra deschisă „Motivul respingerii", motivul respingerii fiecărui operator economic. În fereastra „Motivul respingerii" pentru operatorul economic ...... s-a completat: „Propunerea tehnică nu are definite în mod explicit Organizarea cât și Metodologia de realizare a serviciilor. - Actele transmise nu au fost vizate conform cu originalul așa cum s-a solicitat." Comunicarea către operatorul economic ...... a finalizării evaluării tehnice a ofertelor depuse de către operatorii economici participanți în cadrul procedurii de achiziție în cauză și a procesului-verbal de evaluare oferte tehnice înregistrat la autoritatea contractanta sub nr. 5441/21.11.........., s-a realizat prin intermediul platformei SEAP. În dovedirea celor mai sus menționate, autoritatea contractantă a depus la dosarul cauzei, extras din SEAP - vizualizare procedură. Prin adresa nr. 5955/20.12.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 52644/20.12.........., autoritatea contractantă a menționat că în data de 28.11.........., ora 14:39, s-a încărcat în SEAP, la secțiunea „Lista procese verbale, declarații, rapoarte intermediare și finale” raportul procedurii nr. 5576/28.11........... Comunicarea către contestatoare s-a realizat prin platforma SICAP. În dovedirea celor de mai sus menționate, autoritatea contractantă solicită să se aibă în vedere extrasul din SICAP – vizualizare procedură. Prin adresa nr. 5969/21.12.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 52866/21.12.........., autoritatea contractantă a precizat că în data de 06.11.........., ora 14:39, s-a încărcat în SEAP, la secțiunea „Lista procese verbale, declarații, rapoarte intermediare și finale”, procesul- verbal intermediar nr. 5169/06.11........... În data de 06.11.........., autoritatea contractantă i-a transmis contestatoarei, prin intermediul platformei SICAP, solicitarea cu următorul conținut: „Vă rugăm să prezentați documentele menționate în caietul de sarcini, emise de către AOR și IGSU, în forma prevăzută la pct. IV.4.3 din fișa de date .” 8

§ 15

Operatorul ...... a răspuns prin intermediul SICAP, în data de 08.11.......... și a transmis documentele indicate în punctul de vedere la contestație. De asemenea, autoritatea contractantă depune anexat oferta tehnică a operatorului economic, ...... și precizează că, în data de 28.11.........., ora 14:39, s-a încărcat în SEAP, la Secțiunea „Lista procese-verbale, declarații, rapoarte intermediare și finale”, raportul procedurii nr. 5576/28.11........... Având în vedere prevederile art. 142 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, și faptul că ......, prin intermediul platformei SEAP a luat cunoștință de conținutul acestuia, s-a considerat comunicat rezultatul procedurii prin realizarea acestei operațiuni. Autoritatea contractantă a încărcat în SICAP, Secțiunea evaluare calificare/tehnică motivul respingerii sale, fiindu-i comunicat, astfel rezultatul procedurii cu privire la oferta depusă. Prin adresa transmisă prin e-mail, înregistrată la Consiliu cu nr. 52995/21.12.........., ...... a atașat adresa nr. 4195/20.11.........., precizând că: „cred că a fost introdusă eronat....În schimb v-am atașat solicitarea și răspunsul pe SICAP”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: În vederea atribuirii contractului de Servicii de consultanță în protecția contra incendiilor și a exploziilor pentru SAA ......, ........., Sucursala Agrosilvică și de Agrement ......, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată. Conform anunţului de participare simplificat nr. ........./17.10.........., publicat în SICAP, data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 31.10.........., ora 1500. Valoarea estimată a contractului este de 140.000 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Nemulțumită de decizia autorității contractante de descalificare a ofertei sale pentru așa-zise vicii de formă și de declarare ca fiind câștigătoare a unei oferte superioare celei depuse de către societatea sa, ...... a înaintat contestația de față, solicitând constatarea conformării sale la exigențele procedurii, obligarea autorității contractante la a anula decizia de declarare a ofertei sale inacceptabilă, neconformă, a raportului final al procedurii cu reluarea procedurii de la analizare a documentelor DUAE și a ofertei tehnice, analizarea ofertelor financiare și declararea câștigătoare a ofertei cu prețul cel mai redus. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 2.800 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 205093719/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala Latină, la data de 07.12........... Referitor la excepția tardivități contestației, invocată din oficiu de către Consiliul, motivat de faptul că respingerea ofertei sale este consemnată în procesul-verbal de evaluare a ofertelor tehnice nr. 5441/21.11.........., iar contestația a fost transmisă Consiliului în data de 9

§ 16

03.12.........., prin e-mail, respectiv prin poștă, se constată că documentul în cauză a fost postat în SEAP doar în data de 26.11........... Astfel, depunerea contestației în data de luni, 03.12.........., s-a făcut în ultima zi a termenului de 5 zile stabilit de legiuitor la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, raportat la valoarea estimată a contractului. În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară formulată de SC ......... SRL, în calitate de participantă la procedura de atribuire a cărui ofertă a fost declarată câștigătoare, în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante. Ofertantul declarat câștigător care urmărește să își prezerve acest status printr-o intervenție în procesul care se poartă în fața Consiliului nu are la îndemână decât calea intervenției accesorii, în favoarea și pentru întărirea argumentelor autorității contractante (sprijinirea poziției autorității contractante este de esența intervenției accesorii în favoarea acesteia, pe când specific intervenției principale este reacția potrivnică atât față de contestator, cât și față de autoritatea contractantă). Altminteri, dacă ar formula cerere de intervenție principală – în interes propriu – ar însemna că îmbrățișează calitatea de contestatoare, îndreptându-se direct sau indirect împotriva actului autorității contractante (altfel spus, împotriva autorității contractante) prin care el a fost desemnat câștigător, ceea ce este lipsit de interes. Pe fondul contestației, la analiza criticilor contestatoarei împotriva deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, Consiliul constată temeinicia, în parte, a criticilor. Conform raportului procedurii nr. 5576/28.11.........., oferta contestatoarei a fost respinsă deoarece propunerea tehnică nu are definite, în mod explicit, organizarea și metodologia de realizare a serviciilor, respectiv pentru faptul că actele transmise nu au fost vizate conform cu originalul așa cum s-a solicitat. Referitor la modul de întocmire a propunerii tehnice, Consiliul constată că, în fișa de date, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a stabilit că: Propunerea tehnică va fi prezentată în conformitate cu prevederile din Caietul de sarcini. Informaţiile din propunerea tehnică trebuie să permită identificarea cu uşurinţă a corespondenţei cu specificaţiile tehnice din Caietul de sarcini. Propunerea tehnică se va constitui în anexă la contractul de prestare servicii ce va fi încheiat cu ofertantul declarat câştigător. Cerintele impuse in caietul de sarcini sunt cerinte minime. Propunerea tehnica se va depune in SEAP scanata si semnata cu semnatura electronica, la sectiunea documente de calificare si propunere tehnica. De asemenea, în cuprinsul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a prevăzut la cap. Modalitati de prezentare a ofertei tehnice cerința următoare: Ofertantul trebuie sa isi defineasca organizarea si metodologia de realizare a serviciilor, pe care le va prezenta in oferta tehnica. Analizând oferta tehnică a contestatoarei, Consiliul constată că are următorul conținut: ... ne oferim ca, în conformitate cu prevederile și cerințele cuprinse în caietului de sarcini să întocmim pe faze următoarele: 1. releveele de arhitectură pentru obiective; 2. întocmirea scenariilor de securitate la incendiu; 3. întocmirea planurilor de intervenție în caz de incendiu. 10

§ 17

Documentația tehnică se va întocmi conform caietului de sarcini ținând cont de legislația în vigoare: a. Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare; b. Norme generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin ordinul M.A.I. nr. 163/2007; c. O.M.A.I. 129/ 2016 privind metodologia și structura scenariului de securitate la incendiu, corelate cu : > P 118/1-1999 SIGURANJA LA FOC A CONSTRUCJIILOR > P118/2-2013 INSTALATII DE STINGERE > P118/3-2015 INSTALATII DE DETECTARE, SEMNALIZARE SI AVERTIZARE LA INCENDIU > 17/2011- PROIECTAREA INSTALATIILOR ELECTRICE AFERENTE CLADIRILOR. Lucrările vor fi realizate de arhitecți membri ai O.A.R. și ingineri atestați A.N.R.E. respectiv proiectanți certificați pe sisteme de detecție și stingere a incendiilor, cadru tehnic PSI, care au implementat un sistem de management al calității aliniat la standardul SR- EN- ISO - 9001/2015. Lucrările vor fi finalizate prin obținerea avizului de la ISU pentru planurile de intervenție. Declaram pe proprie răspundere că la elaborarea ofertei s-a ținut cont de obligațiile relevante din domeniile mediului, social al relațiilor de muncă, de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii (conf. art. 51 alin. 2 din Legea 98/2016). Prin procesul-verbal intermediar nr. 5169/06.11.........., printre altele, autoritatea contractantă a stabilit necesitatea solicitării de clarificări contestatoarei, deoarece nu s-au încărcat, conform cu originalul, documentele menționate în caietul de sarcini, emise de AOR și IGSU. În data de 06.11.........., autoritatea contractantă a postat în SEAP o solicitare în acest sens, respectiv de a prezenta documentele menționate în caietul de sarcini, emise de către AOR și IGSU, în forma prevăzută la pct. IV.4.3 din fișa de date. În urma răspunsului transmis de contestatoare, autoritatea contractantă a reținut că propunerea tehnică nu are definite în mod explicit organizarea și metodologia de realizare a serviciilor, respectiv că actele nu au fost vizate conform cu originalul așa cum s-a solicitat. Luând în considerare toate aceste aspecte, precum și precizarea contestatoarei din data de 21.12.........., potrivit căreia adresa nr. 4195/20.11.......... a fost evocată în mod eronat în contestație, iar Consiliul, la rândul său, nu a putut identifica o astfel de solicitare și răspunsul dat, se constată că, în fapt, autoritatea contractantă a respins oferta în analiză fără a fi solicitată o altă clarificare legată de propunerea tehnică decât cea din 06.11........... Din analiza propunerii tehnice se constată că o solicitare de clarificări legată de organizarea și metodologia de realizare a serviciilor ar fi fost de prisos din punct de vedere al rezultatului evaluării ofertei contestatoarei, deoarece depunerea acestor documente ar fi echivalat cu depunerea unei noi propuneri tehnice, fiind evident că acceptarea unei astfel de completări ar fi condus la crearea unui avantaj în detrimentul celorlalți participanți. Raportat la cerințele documentației de atribuire, respectiv la obiectul și complexitatea contractului indicarea de către contestatoare a legislației specifice aplicabile nu este suficientă pentru a determina conformitatea ofertei. O propunerea tehnică bazată pe o simpla afirmație 11

§ 18

a faptului că vor fi respectate prevederile legale aplicabile, respectiv enumerarea acestora, nu poate fi considerată suficientă pentru asigurarea conformității/admisibilității ofertei. De asemenea, nu pot fi acceptate completări ale propunerii tehnice într-o astfel de situație, deoarece completarea informațiilor lipsă în acest caz nu sunt de natura celor formale de confirmare sau completare care ar putea fi acceptate fără încălcarea principiilor care stau la baza achizițiilor publice, stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, îndeosebi în ceea ce privește tratamentul egal și nediscriminarea. Conform prevederilor art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Ori, este evident că a propunerea tehnică a contestatoarei nu corespunde cerințelor caietului de sarcini, lipsurile acesteia putând fi considerate ca fiind echivalentul lipsei propunerii tehnice. În discuție, într-o astfel de situație nu sunt nici eventuale abateri tehnice minore și nici vicii de formă, care ar putea fi îndreptate, cu atât mai mult cu cât, autoarea contestației, prin demersul său, consideră că este eronată respingerea ofertei sale, și că este suficientă afirmația că întreaga procedură urmează a fi parcursă conform prescripțiilor și exigențelor legale. Contrar susținerilor contestatoarei nu se poate accepta ca din cadrul propunerii tehnice să lipsească informații semnificative, în acord cu cerințele impuse în documentația de atribuire. Prevederile fișei de date au fost lipsite de echivoc în ceea ce trebuie să conțină propunerea tehnică, iar caietul de sarcini de asemenea a prevăzut expres care sunt obligațiile participanților din acest punct de vedere. Ofertanții avea obligația de a se conforma acestor prevederi, conform dispozițiilor art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016: Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile. Propunerea tehnică este un document important al ofertei, care trebuie să confirme modalitatea în care vor fi îndeplinite obiectivele contractului, respectiv descrierea activităților ce urmează a fi realizate, caracteristici etc. În aceste condiții, Consiliul consideră că respingerea ofertei contestatoarei pentru acest motiv este întemeiată, solicitarea unei clarificări și acceptarea completării propunerii tehnice în situația de față nefiind posibilă fără încălcarea prevederilor legale. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de respingere al ofertei contestatoarei, Consiliul constată că se referă la lipsa avizării documentelor ca fiind conforme cu originalul. Consiliul constată că în fișa de date a achiziției, cap. IV.4.3 Modul de prezentare al ofertei, autoritatea contractantă a prevăzut că Ofertele se depun electronic in SEAP. Toate documentele si ofertele vor fi semnate cu semnatura electronica si se vor încarca electronic in SEAP, in sectiunile respective, atasat prezentei proceduri de achizitie pe site-ul www.e-licitatie.ro. Procedura se va aplica integral prin mijloace electronice. In acest sens numai operatorii economici inregistrati in SEAP au dreptul de a transmite/depune oferta. Operatorii economici au dreptul de a transmite oferta numai in 12

§ 19

format electronic si numai pana la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor. Documentele eliberate de terti (mai putin garantia de participare) se vor prezenta scanate si semnate electronic de catre ofertant, pe proprie raspundere, cu mentiunea „conform cu originalul”.... Se constată astfel obligativitatea participanților de a depune documentele în SEAP semnate electronic, fiind precizat că documentele emise de terți trebuie să conțină mențiunea conform cu originalul. În acest sens, urmare a solicitării de clarificări din 06.11.........., prin care autoritatea contractantă a cerut prezentarea documentelor în forma solicitată prin fișa de date, cap. IV.4.3, contestatoarea a transmis documentele solicitate, iar autoritatea contractantă a considerat că este neconcludent răspunsul primit. În condițiile în care documentele au fost depuse în SEAP, semnate electronic, lipsa mențiunii conform cu originalul, nu poate conduce la respingerea ofertei unui operator economic, fiind o măsură disproporționată. De asemenea, deși nu a fost consemnat ca motiv de respingere a ofertei contestatoarei, conform punctului de vedere la contestație, autoritatea contractantă susține că la descărcarea documentelor depuse de contestatoare în SEAP a constatat că fișierele aveau terminația PKCS#7, terminație dată de semnătura electronică, dar cu mențiunea că certificatul este invalid pentru Doru-Dumitru Dudceac, și a dedus că semnătura folosită este expirată/nereînnoită. Cu toate acestea, deoarece s-au constatat cazuri când astfel de constatări au fost făcute în urma unor erori, a analizat pe fond contestația petentei. Legat de acest aspect, Consiliul nu a putut identifica în niciunul dintre documentele puse la dispoziție de autoritatea contractantă existența unor astfel de aprecieri legate de semnătura electronică și invaliditatea certificatului utilizat pentru semnarea documentelor de către contestatoare. De asemenea, nu a fost constatată existența niciunei solicitări de clarificări legată de invaliditatea certificatului utilizat la semnarea documentelor. În aceste condiții, precum și datorită faptului că, însăși autoritatea contractantă, a continuat evaluarea propunerii tehnice depuse de contestatoare, fără ca, în prealabil, să fie făcute verificările necesare, nu putea fi respinsă oferta contestatoarei pentru acest motiv. Doar în urma efectuării verificărilor necesare și funcție de răspunsurile primite achizitoarea putea decide măsura în care această ofertă putea sau nu să fie respinsă și pentru acest motiv. Prin urmare, Consiliul consideră eronată decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei pentru acest motiv, această decizie fiind luată fără a fi realizate demersurile necesare pentru a putea stabili corectitudinea măsurii. Cu toate aceste, o continuare a evaluării ofertei contestatoarei privind acest aspect, la acest moment, este lipsită de finalitate, dat fiind că există cel puțin un motiv de respingere a ofertei depuse de petentă care nu ar putea fi înlăturat, reținut ca fiind corect de către Consiliu, fapt 13

§ 20

care face ca rezultatul în ceea ce privește oferta în analiză să rămână neschimbat, ofertă neconformă. În consecință, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ........., Sucursala Agrosilvică și de Agrement ....... Urmare a respingerii contestației, pe cale de consecință, Consiliul va admite respinge cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ........., Sucursala Agrosilvică și de Agrement ....... În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de SC ......... SRL și o admite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, …. … … Redactată în 4 exemplare, conţine 14 pagini. 14