BO2019_9211
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ...../........./......... Data: ................... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în registrul comerțului ...., privind procedura simplificată, online, organizată de ......... SA, cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru – Ranguire versanți, contestatoarea a solicitat „remedierea în tot a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice în ceea ce privește societatea ......... SRL și reanalizând, să declarați acceptabilă și ulterior, câștigătoare, oferta subscrisei”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea consideră nelegală decizia autorității contractante de a desemna câștigătoare oferta ..... și declararea ca necâștigătoare a ofertei sale, considerată inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG 1
nr. 395/2016 coroborat cu art. 137 alin. (2) lit. b) din același act normativ. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ......... SA a inițiat procedura simplificată, online, în vederea încheierii acordului-cadru – Ranguire versanți, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ........./.......... Din informațiile anunțului de participare simplificat, Consiliul a reținut că valoarea estimată a acordului-cadru de lucrări este de 4.300.590,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 06.11.2018, ora 1500. SC ......... SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze. Societatea contestatoare a constituit cauțiunea în sumă de 28.670,60 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. 205197970/1 din 23.01.........., eliberată de CEC Bank SA, Sucursala .......... Cercetând cu întâietate, conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţia tardivității formulării contestaţiei, Consiliul reține că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, (1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin e-mail în data de 08.01.........., societatea contestatoare a formulat, în cadrul termenului prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 (abrogat), notificarea prealabilă. Se constată că, la înaintarea contestației către Consiliu, societatea contestatoare nu a respectat termenul de contestare prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Astfel, ultima zi pentru depunerea în termen a contestației, față de adresa nr. 399/08.01.........., cu respectarea termenului de 5 zile de la luarea la cunoștință de actul atacat, fără îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, se împlinea în data de 14.01.........., la data de ......... când a fost depusă contestația, prin poștă, termenul de contestare este depășit. 2
Potrivit acestor prevederi, în cazul în care persoana se consideră vătămată de măsurile de remediere ale autorității contractante nu trebuie să depună notificare prealabilă, această obligație fiind abrogată, termenul de contestare fiind raportat direct la actul atacat. Posibilitatea depunerii contestației cu sau fără îndeplinirea procedurii prealabile nu este lăsată la aprecierea persoanei vătămate, dispozițiile legale fiind clare în privința modului de depunere a contestației. Față de cele reținute, se determină în aceste condiții că înaintarea contestației către Consiliu s-a realizat în afara termenului de 5 zile prevăzut, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, motiv pentru care aceasta se va respinge ca tardivă, fără a se mai analiza alte excepții ori fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ... ....
Redactată în patru exemplare, conţine trei pagini 3