AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_9302

2019Fonduri: PropriiProcedura proprie
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79713000-5
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.967 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ..... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 3893/31.01.2019, înaintată de SC …… SRL, cu sediul în ....., formulată împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 1604/28.01.2019, emis de ..., cu sediul în …., ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de pază” – loturile 1, 2, 3, 4 și 5, s-a solicitat: - anularea, în tot, a rezultatului procedurii de atribuire; - anularea rezultatului procedurii, respectiv a raportului de atribuire și a actelor subsecvente acestuia ca fiind netemeinice și nelegale; - reevaluarea ofertei sale în conformitate cu cerinţele imperative ale legislaţiei în materie de achiziţii publice; - desemnarea ofertantului câștigator în raport cu prevederile legale în materie de achiziții publice, legislaţia muncii și actele normative conexe; - în subsidiar, anularea contractului de servicii de pază, în cazul încheierii lui. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ...SRL reclamă decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei sale ca fiind inacceptabilă. 1

§ 2

În fapt, petenta învederează Consiliului că a depus ofertă pentru serviciile de pază, loturile 1, 2, 3, 4, 5, cu toate documentele solicitate prin anunţul de publicitate nr. ADV1057232 din data de 04.01.2019, fapt ce reiese și din procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 707/04.01.2019, inclusiv certificatul constatator eliberat de către ONRC - Caraș-Severin, în original, așa cum a fost solicitat. Ulterior, în data de 18.01.2019, prin adresa nr. 113, comisia de evaluare i-a solicitat petentei comunicarea motivului pentru care nu a respectat modelele de formulare remise de către autoritate, nr. 2, 3 și 4, formulare cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, solicitare la care contestatoarea a răspuns. Petenta susține că a depus toate cele trei declaraţii (164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016) la dosarul ofertei, precum și declaraţia privind neîncadrarea în prevederile art. 59-60 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, aceasta invocă prevederile art. 168 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum și faptul că în anunţul de participare autoritatea contractantă a precizat că „la semnarea contractului, ofertantul clasat pe locul 1 trebuie să prezinte certificate constatatoare cu privire la lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor și a contribuţiilor la bugetul general consolidat la momentul prezentării în original sau copie lizibilă.” Astfel, în data de 28.01.2019, autoritatea contractantă comunică petentei adresa prin care îi aduce la cunoștință că oferta sa a fost respinsă, fiind declarată inacceptabilă, potrivit prevederilor art. 134 alin. (5), coroborat cu dispoziţiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, fiind totodată incidente prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016, respectiv dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Normele aprobate prin HG nr. 395/2016, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile de participare referitoare la completarea Formularelor nr. 2, 3 și 4 privind neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016. În încheiere, contestatoarea precizează că preţul ofertat respectă în totalitate prevederile în materie de legislaţie a muncii, respectând toate obligaţiile privitoare la salariul minim în plată. Autoritatea contractantă a transmis documentele relevante în soluționarea prezentei contestații, atașate punctul său de vedere nr. 2172/05.02.2019, înregistrat la Consiliu cu nr. 4703/07.02.2019, prin care susține că îşi menţine decizia de respingere a ofertei depuse de SC ...SRL, pentru următoarele considerente: Întrucât oferta depusă de SC ...SRL conţinea documente care nu au fost întocmite conform solicitării autorităţii contractante fie în ceea ce priveşte formatul, fie în ceea ce priveşte conţinutul, Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a prevalat de prevederile art. 75 teza a I-a din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. 2

§ 3

Obligaţia ofertanţilor de a elabora oferta în conformitate cu documentaţia de atribuire rezultă şi din conţinutul art. 123 alin. (1) teza a I-a din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere dispoziţiile invocate, precum şi documentaţia întocmită necorespunzător de către ofertantul SC ...SRL, prin adresa nr. 1131/18.01.2019, comisia de selecţie a ofertelor a solicitat ofertantului în cauză clarificări privitoare la următoarele aspecte: - motivul pentru care nu au fost respectate formularele transmise de către autoritatea contractantă; - motivul pentru care nu au fost depuse documentele justificative care să probeze existenţa unor servicii similare prestate, documente în al căror conţinut să poată fi identificate date aflate în deplină concordanță cu informaţiile privind declaraţia serviciilor similare prestate. În acest sens, comisia de selecţie a ofertelor a solicitat ofertantului SC ...SRL să îşi completeze Declaraţia privind lista serviciilor similare prestate şi respectiv să prezinte părţi relevante din documentele ofertei (inclusiv obiectul contractului, preţul şi data), în copii lizibile, cu menţiunea „Conform cu originalul”. SC ...SRL a răspuns solicitării autorităţii contratante prin prezentarea modului în care şi-a întocmit oferta, precizând că este suficient că respectă prevederile art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016, fără a mai fi necesară respectarea formularelor solicitate de către autoritatea contractantă. Astfel, prin adresa nr. 29/21.01.2019, înregistrată la Consiliul Judeţean Caraş-Severin sub nr. 1164/21.01.2019, ofertantul SC ...SRL precizează că legea anterior invocată nu obligă vreun ofertant să respecte modelele ataşate de autoritatea contractantă, atâta timp cât respectă prevederile legale la care fac referire modelele respective, precizând totodată că a respectat întocmai dispoziţiile art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, SC ...SRL a transmis autorităţii contractante, în xerocopie, conform cu originalul şi în integrum, toate contractele de servicii pe care le-a încheiat până în prezent şi în care calitatea de beneficiar o are Consiliul Judeţean ….., cu precizarea că nu a considerat necesar să depună documentele solicitate prin documentaţia de atribuire şi prin solicitarea de clarificări, pe motiv că acordurile contractuale vizate erau înheiate chiar cu autoritatea contractantă. În acest sens, autoritatea contractantă învederează că prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv cele ale art. 123 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare sunt aplicabile fiecărei proceduri de achiziţie de produse sau de servicii, fapt pentru care operatorii eonomici care ofertează în cadrul unei astfel de proceduri au obligaţia legală de a-şi întocmi oferta şi respectiv de a depune documentele aferente acesteia în conformitate cu 3

§ 4

solicitările autorităţii contractante, aşa cum au fost stabilite aceste solicitări prin documentaţia de atribuire aprobată în prealabil şi pusă la dispoziţia potenţialilor ofertanţi. Pe cale de consecinţă, autoritatea contractantă susține că nu a contestat că SC ...SRL nu ar respecta vreuna din prevederile legale cuprinse în conţinutul art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016, ci doar că nu şi-a întocmit oferta în mod corespunzător, fapt pentru care i-a şi solicitat să procedeze pe cale de consecinţă, fără a lua în calcul că o astfel de solicitare ar putea să-l deranjeze pe ofertantul respectiv. Astfel, în baza documentelor conţinute de oferta SC ...SRL, precum şi în temeiul răspunsului pe care l-a formulat la solicitarea autorităţii contractante, inclusiv a documentelor transmise prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări, comisia de selecţie a ofertelor a constatat că oferta acestuia este inacceptabilă, potrivit prevederilor art. 134 alin. (5), coroborate cu dispoziţiile art. 137 alin. (2) lit. b) din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, fiind totodată incidente prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv cu dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea operatorului economic SC ...SRL cu privire la faptul că nu era necesar să anexeze în conţinutul ofertei documentele justificative privitoare la lista serviciilor similare prestate, pentru simplul motiv că a prestat aceste servicii chiar pentru ..., autoritatea contractantă arată că susţinerea în cauză nu are un fundament legal, în condiţiile în care legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, în special Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, nu instituie vreo excepţie în acest sens. Mai exact, actuala legislaţie în vigoare nu conţine prevederi legale care să instituie derogări privitoare la obligaţia operatorilor economici ofertanţi sub aspectul conţinutului documentaţiilor pe care trebuie să le întocmească şi să le depună, chiar şi în situaţia în care au avut sau au în derulare raporturi contractuale cu autoritatea contractantă. Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, confirmă această regulă, instituind fără echivoc obligaţia fiecărui ofertant de a-şi întocmi şi a depune oferta conform solicitărilor şi specificaţiilor pe care autoritatea contractantă le-a prevăzut în documentaţia de atribuire, indiferent dacă ofertantul în cauză are sau nu raporturi contractuale cu autoritatea contractantă care a demarat procedura de achiziţie publică. De altfel, existenţa unei derogări în acest sens ar putea constitui o încălcare vădită a principiilor prevăzute 4

§ 5

la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedură internă, pe loturi, privind atribuirea contractului de „Servicii de pază”. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul publicitar nr. ….., valoarea estimată a procedurii fiind de 843.648,00 lei, fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor 14.01.2019, ora 13:00. Criteriul de atribuire stabilit este „Prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 6 oferte, așa cum rezultă din procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor înregistrat sub nr. 707/14.01.2019, iar cu ocazia deschiderii ofertelor, au fost prezenți reprezentanți împuterniciți ai ofertanților. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat cu adresa nr. 1604/28.01.2019, a formulat contestație SC ...SRL, prin care critică decizia autorității contractante de a declara inacceptabilă oferta sa, solicitând anularea rezultatului procedurii de atribuire, respectiv a raportului procedurii de atribuire și actelor subsecvente acestuia, reevaluarea ofertei sale și desemnarea ofertantului câștigător cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice și conexe, iar în subsidiar nulitatea contractului de servicii de pază, în cazul încheierii lui. Luând în considerare intrarea în vigoare, începând cu data de 04.06.2018, a OUG nr. 45/2018, prin care Legea nr. 101/2016 a fost modificată prin introducerea art. 61¹ potrivit căruia „Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune (...)”, Consiliul va verifica, cu prioritate, dacă prevederea legală a fost respectată de către contestatoare. În acest sens, Consiliul constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către SC ...SRL recipisa de consemnare nr. 205214697/1 din 31.01.2019 a sumei de 16.872,96 lei, emisă de CEC BANK Sucursala ….., respectându-se, astfel, dispozițiile art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că ofertantului contestator SC ...SRL i-a fost adus la cunoștință prin adresa nr. 1604/28.01.2019 faptul că oferta sa a fost respinsă pentru loturile 1-5 ca inacceptabilă, iar motivele care au condus la luarea unei astfel de decizii au fost următoarele: „- condițiile de participare nu au fost îndeplinite în ceea ce privește completarea Formularelor nr. 2, 3 și 4 privind neîncadrarea în 5

§ 6

prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare”. Cu privire la formularele invocate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, Consiliul constată că în Anunțul publicitar ADV1057232 autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanților următoarele: „12. Condiții de participare: (…) 12.2 Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare – Formularul nr. 2; 12.3 Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare – Formularul nr. 3; (…) 12.4 Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare – Formularul nr. 4”. Ulterior datei de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. 1131/18.01.2019, printre altele, următoarele clarificări: „1. Întrucât în calitate de ofertant vă revenea obligația completării corespunzătoare a formularelor nr. 2, 3 și 4, privind neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm să ne comunicați care este motivul pentru care dumneavoastră nu ați respectat formularele care v-au fost remise, în acest sens, de către autoritatea contractantă”. Cu adresa nr. 29/21.01.2019 ofertantul contestator a răspuns solicitării arătând că: „1. Privitor la solicitarea cum că nu am fi respectat modelele (sunt puse la dispoziția ofertanților ca și documente informative) de formulare nr. 2, 3 și 4 privind neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm faptul că Legea privind achizițiile publice nu prevede la niciunul dintre articole ca ofertanți au obligația să respecte modelele atașate de autoritățile contractante, ci doar faptul de a respecta prevederile respectivelor articole de lege invocate. Considerăm faptul că am respectat întocmai prevederile menționate la art. 164, 165 și 167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, prin completarea formularelor depuse, formulare care respectă întocmai fiecare literă din prevederile respectivelor articole. Conform Notei din anunțul publicitar nr. ADV1057232, aceste declarații se vor confirma prin prezentarea certificatelor constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidate (bugetul local, bugetul de stat, etc), ofertantului clasat pe locul I, iar restul informațiilor cuprinse în 6

§ 7

declarațiile prezentate de către societatea noastră sunt confirmate în certificatul constatator eliberat de către ONRC Caraș-Severin prezentat în cadrul ofertei”. În soluționarea contestației, Consiliul procedează la verificarea conținutului Formularelor 2, 3 și 4 (punctele 12.2, 12.3 și 12.4 din anunț) depuse de către SC ...SRL și constată următoarele: - Formularul 2 (12.2) cuprinde în conținut textul „Subsemnatul, __________ reprezentant împuternicit al __________ (denumirea operatorului economic) în calitate de ofertant, la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii de pază, cod CPV: 79713000- 5 – Servicii de pază, organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, declar pe propria răspundere, sub sancțiunea excluderii din procedura de achiziție publică și sub sancțiunile aplicabile faptei de fals în acte publice”, iar Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 depusă de ofertantul contestator are următorul conținut „Subsemnatul, Matei Cristescu reprezentant legal al SC ...SRL în calitate de ofertant, la procedura de achiziție directă de servicii pentru atribuirea contractului de achiziție publică de servicii de pază, declar pe propria răspundere, sub sancțiunea excluderii din procedura de achiziție publică și sub sancțiunile aplicabile faptei de fals în acte publice, (…)”; - Formularul 3 (12.3) cuprinde în conținut textul „Subsemnatul, reprezentant împuternicit al ___________, (denumirea/numele și sediul/adresa operatorului economic) declar pe propria răspundere, sub sancțiunea excluderii din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii de pază, cod CPV: 79713000-5 – Servicii de pază, organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin și a sancțiunilor aplicate faptei de fals în acte publice, (…)”, iar Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 depusă de către contestatoare are următorul conținut „Subsemnatul, Matei Cristescu reprezentant al SC ...SRL, Reșița, Al. Marghitaș nr. 4, declar pe propria răspundere, sub sancțiunea excluderii din procedură și a sancțiunilor aplicate faptei de fals în acte publice, (…)”; - Formularul 4 (12.4) are următorul text „Subsemnatul, _________ reprezentant împuternicit al ___________ (denumirea operatorului economic), în calitate de ofertant la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii de pază, cod CPV: 79713000-5 – Servicii de pază, organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, declar pe propria răspundere, sub sancțiunea excluderii din procedura de achiziție publică și sub sancțiunile aplicabile faptei de fals în acte publice, că nu mă aflu în situația prevăzută la art. 167 din Legea 98/2016, respectiv, a) nu am încălcat obligațiile stabilite potrivit art. 51 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; b) nu ne aflăm în procedura insolvenței sau în lichidare, în supraveghere judiciară sau în încetarea activității; (…)”, iar Formularul 4 depus de către contestatoare, respectiv Declarația privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 are următorul conținut 7

§ 8

„Subsemnatul, Matei Cristescu, reperezentant al SC ...SRL în calitate de ofertant la procedura de achiziție direct de produse pentru atribuirea contractului de achiziție publică de servicii de pază, declar pe propria răspundere sub sancțiunea excluderii din procedura de achiziție publică și sub sancțiunile aplicabile faptei de fals în acte publice, că nu mă aflu în situația prevăzută la art. 167 din Legea 98/2016 respectiv: a) am încălcat obligațiile stabilite potrivit art. 51 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; b) suntem în procedura insolvenței sau în lichidare, în supraveghere judiciară sau în încetarea activității; (…)”, în același mod și în cazul literelor c) – i). Astfel, comparând conținutul textelor celor trei formulare puse la dispoziție cu textele din formularele depuse de către contestatoarea, Consiliul constată că diferențele dintre acestea constau, în fapt, în informații nerelevante, informații cu privire la serviciile ce urmează a fi prestate, codul CPV sau denumirea autorității contractante, iar în cazul Formularului 4, doar folosirea sub altă formă a declarației potrivit căreia ofertantul contestator nu se află în situațiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 98/2016 folosind însă în formularul depus sintagma „ nu mă aflu în situația prevăzută la art. 167 din Legea 98/2016”. Consiliul constată că în situația descrisă mai sus, autoritatea contractantă era obligată să facă aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2019 potrivit cărora „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia”. Lipsa unor informații cum ar fi codul CPV, denumirea autorității contractante sau a denumirii procedurii nu sunt elemente de natură a constitui motiv de respingere a ofertei pentru nerespectarea întocmai a formularelor puse la dispoziția ofertanților. Aceste informații se regăsesc, oricum, în alte documente prezentate în oferta depusă de către contestatoare. Autoritatea contractantă, în mod greșit invocă în speța analizată dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016 și cele ale art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (…)”, întrucât declarațiile au fost depuse și nu este vorba de lipsa unor documente sau a unor părți din ofertă a căror lipsa care să conducă la producerea unui avantaj față de ceilalți ofertanți prin solicitarea lor, ci de lipsa unor informații din cele trei declarații care se regăsesc, oricum, în conținutul întregii oferte. Astfel, Consiliul constată că oferta a fost elaborată cu respectarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, sigurele informații, care dealtfel puteau fi completate prin 8

§ 9

solicitarea unor clarificări formale, respectiv cod CPV, denumirea autorității contractante, denumirea procedurii și folosirea întocmai a textului folosit în Formularul 4 (art. 167), erau unele nesemnificative având în vedere că acestea se regăseau în conținutul ofertei. Consiliul va reține în soluționare și apărările contestatoarei potrivit cărora confirmarea declaraţiilor se face prin prezentarea certificatelor constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.) de către ofertantul clasat pe locul 1, prezentarea acestora fiind obligatorie în cazul în care acest ofertant s-ar clasa pe primul loc, iar restul informaţiilor cuprinse în declaraţiile prezentate sunt confirmate în certificatul constatator eliberat de către ONRC …. prezentat în cadrul ofertei. Prin urmare, față de cele constatate anterior, Consiliul reține că răspunsul primit de către autoritatate contractantă cu privire la cele trei declarații nu se încadrează în dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. În acest sens, Consiliul constată că răspunsul nu poate fi considerat neconcludent, de vreme ce natura acestuia este de a lămuri o situația referitoare la declarațiile depuse, iar contestatoarea a prezentat explicațiile necesare cu privire la acestea, explicații care au fost suficiente evaluării ofertei. Cu atât mai mult, nu pot fi reținute ca temei legal de respingere a ofertei dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „(2) În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: (…) b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte unul sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu cerinţele stabilite de autoritatea contractantă”, întrucât nu ne aflăm în situația neîndeplinirii unor criterii de calificare ci în situația lămuriri/completării formularelor 2, 3 și 4 privind declarațiile pe proprie răspundere date referitor la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește apărările autorității contractante referitoare la documentele justificative privitoare la lista serviciilor similare prestate, Consiliul nu le va reține în soluționare având în vedere că acestea nu au constituit motive de respingere a ofertei, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire autoritatea contractantă nu a invocat ca motiv de respingere a ofertei nedepunerea unor astfel de documente. 9

§ 10

În acest sens, vor fi reținute dispozițiile art. 215 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora autorității contractante îi revine obligația de a comunica ofertanților toate motivele de respingere a ofertei, respectiv „(2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: (…) b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale;”. În consecință, față de cele constatate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată caracterul fondat al criticilor, situație în care va admite contestația formulată de către SC ...SRL, în contradictoriu cu ..., va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 1599/28.01.2019 și a actelor subsecvente acestuia, și va dispune reevaluarea ofertei SC ...SRL conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ...SRL în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 1599/28.01.2019 și a actelor subsecvente acestuia, și va dispune reevaluarea ofertei SC ...SRL conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... .... .... 10

§ 11

Redactată în patru exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini. 11