BO2019_9351
AdmiteCPV: 79713000-5
Critici: R7
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: R7
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) Și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 669/14.02.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5740/15.02.2019, depusă de asocierea …, prin liderul SC ... SRL, cu sediul în …, număr de înregistrare în Registrul Comerțului …, având CUI …, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de ..., cu sediul în …, în calitate de entitate contractantă, având ca obiect …, cod CPV …, contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. M09.01.02/68/04.02.2019, a deciziei autorității contractante de anulare a procedurii, a proceselor-verbale intermediare, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, precum și reevaluarea ofertei sale conform cerințelor documentației de atribuire și în conformitate cu prevederile legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care asocierea …, prin liderul SC ... SRL, atacă decizia entității contractante de respingere a ofertei sale, precum și anularea procedurii, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, a fost informată că oferta sa a fost declarată neconformă potrivit art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016, sens în care prezintă conținutul acestei comunicări. 1
Contestatoarea consideră că decizia comisiei de evaluare este nelegală, fiind luată în baza unei analize superficiale a ofertelor. Contestatoarea susține că prevederile legale aplicabile pentru poziția de "Șef de obiectiv" servicii de securitate sunt: 1. Articolul 44 alin. (1) și (3) din HG nr. 301/2013, potrivit cărora (1) Ocupația de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și garda de corp este "agent de securitate" și se dobândește prin absolvirea cursului de calificare de bază "agent de securitate" și promovarea examenului în acest sens. (...) (3) Tematica programelor de formare profesională de bază și perfecționare este prevăzută în anexa nr. 5; 2. Articolul 38 din Legea nr. 38/2003, potrivit cărora (1) Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a) -c); 3. HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, Modelul atestatului profesional eliberat de IGRP/Inspectorate județene de Poliție este cel prevăzut în anexa nr. 6A. Acesta este singurul atestat ce poate fi prezentat conform prevederilor legale; 4. Codul COR pentru ocupația de "Șef de obiectiv" este 541414 Șef obiectiv servicii de securitate. Ocupația a fost mutată prin Ordinul nr. 123/123/2015 al MMFPSPV/INS (modificat ulterior prin Ordinul nr. 747/168/2015 al MMFPSPV/INS); 5. Standardul ocupațional "Șef de obiectiv" a fost aprobat de Autoritatea Națională pentru Certificări, în baza acestui standard fiind organizate cursuri de formare profesională pentru această ocupație de către furnizor autorizate. În cadrul acestui standard este prevăzut foarte clar că persoanele ce doresc să participe la cursul "Șef de obiectiv" trebuie să fi absolvit cursul de calificare de bază, așa cum prevede și art. 44 din HG nr. 301/2012. Coroborând prevederile legale prezentate, reiese că singurele documentele care atestă calificarea de "Șef de obiectiv" pot fi: - Atestat pentru funcția de bază, respectiv „agent de securitate", eliberat de IGPR/Inspectoratul județean de Poliție; - Certificat de formare profesională pentru ocupația de „Șef de obiectiv" eliberat de un furnizor acreditat de formare profesională. Contestatoarea subliniază că a interpretat prevederile caietului de sarcini coroborat cu prevederile legislației aplicabile, prezentând în conformitate cu acestea documentele care atestă calificarea profesională a Șefilor de obiectiv, respectiv atestat pentru ocupația de bază „agent de securitate" și certificat de formare profesională pentru ocupația „Șef de obiectiv". 2
Astfel, contestatoarea consideră că a respectat întocmai prevederile caietului de sarcini, iar declararea ofertei sale ca neconformă este total nelegală. În sprijinul celor prezentate, contestatoarea atașează contestației adresa nr. 3624/07.02.2019 emisă de Autoritatea Națională pentru Calificări și adresa Poliției Sector 6 - Biroul de ordine publică nr. 2910022/15.01.2019. SC ... SRL apreciază că sancționarea ofertei sale cu respingerea este rezultatul unui abuz de drept și al greșitei interpretări a dispozițiilor legale, precum și a cerințelor fișei de date a achiziției, în contextul în care documentația de atribuire nu prevede obligativitatea îndeplinirii anumitor criterii de către asociați proporțional cu partea din contract pe care o va executa fiecare. Totodată, "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor reprezintă un exces de putere" [art. 2 lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004]. Aceste aspecte pot atrage răspunderea persoanelor implicate în cazul în care ofertantul considerându-se nedreptățit ar intenționa să urmeze calea legală, atât civilă cât și penală pentru încălcarea cu rea credință a prevederilor legale. Evaluarea ofertantului nu se poate face decât în limita cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire publicată în SEAP. Prin adresa nr. 6028/225/C9/18.02.2019, Consiliul a solicitat liderului SC ... SRL să comunice, în termen de 3 (trei) zile, dovada, în original, a constituirii cauțiunii în cuantum de 220.000 lei, conform art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Totodată, în cadrul aceluiași termen, s-a solicitat transmiterea unei copii a documentului atacat (adresa nr. M.09.01.02/68/04.02.2019), cu precizarea datei la care i-a fost adus la cunoștință. Contestatoarea a transmis documentele solicitate prin adresa nr. 750/20.02.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 6520/20.02.2019. Prin adresa nr. M.09.01.02/128/19.02.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 6377/19.02.2019, ... a transmis punct de vedere referitor la contestația înaintată de asocierea …, prin liderul SC ... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și neîntemeiată. Entitatea contractantă precizează că verificarea privind îndeplinirea cerinței stabilite prin caietul de sarcini, la cap. 5.2 Alte condiții, pct. 6, s- a desfășurat în două etape, în adoptarea deciziilor din procesul de evaluare un element important vizând respectarea tratamentului egal și asigurarea unui caracter unitar în abordarea evaluării ofertelor. În etapa inițială, pe baza documentelor prezentate de cei doi ofertanți, (asocierea ..., respectiv … SA), astfel cum este evidențiat și la pag. 29 din raportul procedurii, cerințele din caietul de sarcini pentru persoanele propuse în calitate de Șefi obiectiv, s-au considerat îndeplinite (anterior primirii Avizului conform condiționat), pe baza documentelor prezentate de ofertanți ce atestă specializarea în domeniul 3
Șef obiectiv, documente eliberate în condițiile art. 39 din Legea nr. 333/2003. În etapa reluării verificărilor, ca urmare a măsurilor dispuse (în mod corect, obiectiv) prin avizul conform condiționat emis de ANAP, au fost solicitate clarificări față de ambele oferte aflate în evaluare, în completarea documentelor depuse inițial, prezentarea de documente de calificare profesională - atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru "Șef de Obiectiv", eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București. Față de răspunsurile prezentate de cei doi ofertanți concluzia procesului de evaluare a ofertelor în raport de îndeplinirea cerinței prevăzute în caietul de sarcini la cap. 5.2 Alte condiții, pct. 6, a evidențiat faptul că niciuna dintre cele două oferte analizate nu satisface cerința menționată, concluzie care, în opinia ..., este corectă. Entitatea contractantă susține aceasta, având în vedere documentele prezentate de ofertanți, raportat la cerința prevăzută în documentația de atribuire publicată, cerință față de care nu au fost formulate observații/obiecții/solicitări. În particular, pentru oferta depusă de asocierea ... s-a concluzionat că documentele atașate răspunsului de clarificare din data de 09.01.2019, demonstrează deținerea de către persoanele propuse în funcția de ”Șefi de obiectiv” a atestatelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/Inspectoratele de poliție județene pe raza cărora persoanele își au domiciliul sau reședința, atestate ce permit exercitarea ocupației de bază în domeniu - agent de securitate/agent de pază și ordine, în timp ce, prin cerința prevăzută la punctul 5.2, subpunctul 6 din caietul de sarcini s-au solicitat documente de calificare profesională atestate certificate de absolvire/autorizație pentru Șef de Obiectiv, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București. Entitatea contractantă consideră că explicațiile/justificările contestatoarei și documentele prezentate de aceasta în susținerea contestației (adresa ANC nr. 3624/07.02.2019 și adresa Poliției sector 6 - Biroul de ordine publică nr. 2910022/15.01.2019) nu demonstrează faptul că a asigurat îndeplinirea cerinței stabilite prin caietul de sarcini, punctul 5.2, subpunctul 6, ci se constituie (în opinia ...) ca invocare a propriei culpe, aceea de a nu fi clarificat, anterior termenului limită stabilit pentru depunerea ofertelor, înțelegerea și interpretarea cerinței menționate. Având în vedere obligația ca procesul de evaluare să se raporteze strict la cerințele stabilite prin documentația de atribuire, astfel cum subliniază de altfel și contestatoarea, coroborată cu obligația de respectare a tratamentului egal, entitatea contractantă consideră că decizia adoptată este corectă și întemeiată. 4
Cu referire la afirmațiile contestatoarei potrivit cărora "Sancționarea ofertantei cu respingerea ofertei sale din cauza expusă este rezultatul unui abuz de drept și al greșitei interpretări a dispozițiilor legale și a cerințelor fișei de date a achiziției", entitatea contractantă consideră că aceste afirmații nu se referă la prezenta procedură, respectiv la oferta depusă de asociere în prezenta procedură, deoarece motivele invocate de contestatoare în susținerea afirmațiilor nu au corespondent în situația dată, astfel cum rezultă, fără echivoc, din explicațiile acesteia "în contextul în care documentația de atribuire nu prevede obligativitatea îndeplinirii anumitor criterii de către asociați proporțional cu partea de contract pe care o execută fiecare". Pentru motivul evidențiat, entitatea contractantă apreciază că aceleași considerente se aplică și aspectelor prezentate de contestatoare în același paragraf, respectiv definirea excesului de putere la nivelul Legii nr. 554/2004 și precizările privind atragerea răspunderii persoanelor implicate pentru încălcarea cu rea credință a prevederilor legale. Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 6377/19.02.2019. Prin adresa nr. 835/25.02.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 7187/26.02.2019, urmare a studierii dosarului cauzei, contestatoarea a transmis ”concluzii scrise”, reiterând cele din cuprinsul contestației. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura de licitație deschisă, online, având ca obiect …, cod CPV …, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ... Din informațiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a acordului - cadru de servicii care urmează a se încheia este de … lei, fără TVA, criteriul de atribuire este ”cel mai bun raport calitate - preț”, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost … Asocierea …, prin liderul SC ... SRL, a învestit Consiliul cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze. Societatea contestatoare a constituit cauțiunea în sumă de … lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. … din …, eliberată de ... În ceea ce privește critica contestatoarei îndreptată împotriva respingerii ofertei sale, respectiv împotriva anulării procedurii, Consiliul reține că, prin adresa nr. M.09.01.02/68/04.02.2019, comunicarea rezultatului procedurii (actul atacat), s-au indicat ofertantei următoarele: «… Oferta dvs. a fost respinsă fiind considerată neconformă cu încadrare în prevederile art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016 … din următoarele motive: Cu referire la verificarea îndeplinirii cerinței prevăzute prin Caietul de sarcini, punctul 5.2, subpunctul 6, prin care s-au solicitat pentru șefii de obiectiv documente de calificare profesională atestate/certificate de absolvire /autorizație pentru Șef de Obiectiv, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București - copii vizate conform cu originalul prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului, concluziile evaluării sunt următoarele: 5
- ofertantul Asocierea ... a prezentat pentru persoanele propuse în funcția de șef de obiectiv următoarele: i. documente ce atestă specializarea în domeniul șef obiectiv, documente emise de furnizori de formare profesională în condițiile art. 39 din Legea nr. 333/2003 (depuse inițial în propunerea tehnică); ii. documente emise în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 333/2003 (corespondentul art. 38 din Legea nr. 333 actualizată), de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/Inspectoratele de poliție județene pe raza cărora persoanele își au domiciliul sau reședința, respectiv atestate ce permit exercitarea ocupației de bază în domeniu - agent de securitate/agent de pază și ordine (prezentate în completarea documentelor depuse inițial). Documentele prevăzute la punctul i. atestă îndeplinirea cerinței prevăzute în Caietul de sarcini, punctul 5.2, subpunctul 2 Persoanele propuse pentru funcția de șefi de obiective (obiective care constituie infrastructura beneficiarului: stații, trenuri, depouri, remize, linii de probă, linii ferate industriale, instalații etc.), având atribuții legate de modul de organizare și urmărire a activităților pentru implementarea contractului, respectiv un număr de minim 5 șefi de obiectiv, care să dețină certificate/diplome privind specializarea în domeniul șef obiectiv servicii de securitate - copii vizate conform cu originalul prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului. Documentele prevăzute la punctul ii., sunt prezentate de ofertant (la nivelul explicațiilor) ca fiind de natură să susțină îndeplinirea cerinței prevăzute în Caietul de sarcini punctul 5.2, subpunctul 6. Având în vedere următoarele: - față de cerința prevăzută în Caietul de sarcini nu au fost formulate (anterior datei limită stabilite pentru depunerea ofertelor) observații/solicitări de clarificări/solicitări de modificare, rezultând că operatorii economici specializați în domeniu au înțeles la ce se referă această cerință, au considerat că este conformă reglementărilor în domeniu și că sunt în măsură să furnizeze la nivelul ofertelor, dovada privind îndeplinirea cerinței; - verificările care se impun cu privire la îndeplinirea cerinței din Caietul de sarcini prevăzute la punctul 5.2., subpunctul 6, pot fi efectuate strict prin raportare la formularea cerinței; - documentele depuse de ofertant atașat răspunsului de clarificare din data de 09.01.2019, atestă deținerea de către persoanele propuse în funcția de șefi de obiectiv a atestatelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/Inspectoratele de poliție județene pe raza cărora persoanele își au domiciliul sau reședința, atestate ce permit exercitarea ocupației de bază în domeniu - agent de securitate/agent de pază și ordine. Prin cerința prevăzută la punctul 5.2, subpunctul 6 din Caietul de sarcini s-au solicitat documente de calificare profesională atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru Șef de Obiectiv, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București. Concluzie: Documentele prezentate de ofertant (atât cele prezentate inițial în cadrul propunerii tehnice depuse cât și cele depuse ulterior în cadrul răspunsurilor la solicitările de clarificare) nu demonstrează îndeplinirea cerinței prevăzute prin Caietul de sarcini pentru persoanele propuse în funcția de șefi obiective, la cap. 5, punctul 5.2, subpunctul 6, cerință față de care nu au fost formulate (anterior termenului limită stabilit pentru depunerea ofertelor) observații/clarificări/solicitări de modificare, situație în care sunt incidente prevederile art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2006, respectiv oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, fiind considerată neconformă și respinsă. …» 6
Totodată, se reține că, prin caietul de sarcini, cap. 5.2 ”Alte condiții”, s-au impus operatorilor economici următoarele condiții: «2. Persoanele propuse pentru funcția de șefi de obiective (obiective care constituie infrastructura beneficiarului: stații, trenuri, depouri, remize, linii de probă, linii ferate industriale, instalații etc.), având atribuții legate de modul de organizare și urmărire a activităților pentru implementarea contractului, respectiv un număr de minim 5 șefi de obiectiv, care să dețină certificate/diplome privind specializarea în domeniul șef obiectiv servicii de securitate – copii vizate ”conform cu originalul” prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului […] 6. Vor fi prezentate documente de calificare profesională – atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru ”Șef de obiectiv”, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București – copii vizate ”conform cu originalul” prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului […]». Mai mult, se reține că, urmare Avizului conform condiționat nr. …, emis de …, prin procesul – verbal nr. …, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, entitatea contractantă, prin comisia de evaluare, cu referire la oferta asocierii …, a reținut următoarele: ”… Urmare finalizării verificărilor stabilite pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin avizul conform condiționat emis de ANAP, comisia de evaluare a stabilit necesitatea solicitării de clarificări suplimentare ofertanților … și asocierea …, după cum urmează: Prin Caietul de sarcini, la cap. 5.2 Alte condiții, pct. 6, s-a solicitat: Vor fi prezentate documente de calificare profesională – atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru ”Șef de obiectiv”, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București – copii vizate ”conform cu originalul” prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului. 1. Ofertantul asocierea … În propunerea tehnică sunt prezentate documentele de calificare/certificate și CV-urile Șefilor de obiectiv propuși pentru îndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini, respectiv: Certificat de absolvire seria H nr. 00111046 eliberat la data de 31.07.2013 de către … pentru domnul … pentru ocupația de ”Șef de obiectiv servicii de securitate” – pag. 310 + CV – pag. 311 - 312; Certificat de absolvire seria H nr. 00111028 eliberat la data de 31.07.2013 de către … pentru domnul … pentru ocupația de ”Șef obiectiv servicii de securitate” – pag. 319 + CV – pag. 320 – 323; Certificat de absolvire seria H nr. 052726 eliberat la data de 30.06.2015 de către … pentru domnul … pentru ocupația de ”Șef obiectiv servicii de securitate” – pag. 330 + CV – pag. 331 – 333; Certificat de absolvire seria G nr. 0397228 eliberat la data de 23.11.2012 de către … pentru domnul … pentru ocupația de ”Șef obiectiv servicii de securitate” – pag. 340 + CV – pag. 341 – 342; Certificat de absolvire seria J nr. 00050916 eliberat la data de 23.11.2012 de către … pentru domnul … pentru ocupația de ”Șef obiectiv servicii de securitate” – pag. 349 + CV – pag. 350 – 356. […] Abordarea comisiei de evaluare în adoptarea deciziei anterioare prin care a considerat cerința minimă îndeplinită, a avut la bază următorul raționament, aplicat în mod similar ambilor ofertanți: Prin caietul de sarcini s-au solicitat, pentru persoanele propuse în funcția de șefi obiective, următoarele: […] La pct. 5.2 2. Persoanele propuse pentru funcția de șefi de obiective (obiective care constituie infrastructura beneficiarului: stații, trenuri, depouri, remize, linii de probă, linii ferate industriale, instalații etc.), având atribuții legate de modul de organizare și 7
urmărire a activităților pentru implementarea contractului, respectiv un număr de minim 5 șefi de obiectiv, care să dețină certificate/diplome privind specializarea în domeniul șef obiectiv servicii de securitate – copii vizate ”conform cu originalul” prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului […] 6. Vor fi prezentate documente de calificare profesională – atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru ”Șef de obiectiv”, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București – copii vizate ”conform cu originalul” prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului […] Având în vedere formularea cerinței prevăzute la punctul 5.2, subpunctul 6, unde nu rezultă explicit la ce se referă solicitarea (documente de calificare profesională atestate/certificate de absolvire/autorizație), în scopul verificării privind îndeplinirea cerințelor stabilite din caietul de sarcini, comisia de evaluare a avut în vedere prevederile legislației incidente în domeniul serviciilor de pază, respectiv Legea nr. 333/2003 (actualizată) și Normele de aplicare a acesteia – HG nr. 301/2012, astfel cum sunt prezentate în continuare extrase considerate relevante: Conform Legii nr. 333 din 8 iulie 2003 (actualizată) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor la cap. V Selecția, atestarea, angajarea, pregătirea și dotarea personalului de pază și gardă de corp SECȚIUNEA 1 – Selecția și angajarea personalului de pază și gardă de corp, se prevăd următoarele: Articolul 35 Personalul cu atribuții de pază se compune din: agenți de pază, portari, controlori de acces, supraveghetori, însoțitori de valori sau alte persoane stabilite de conducerea unității ori desemnate să asigure instruirea, controlul și coordonarea activității de pază. Articolul 36 Persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani; b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției; c) să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție; d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi. Articolul 37 (1) Angajarea personalului cu atribuții de pază sau gardă de corp se face pe baza atestatului eliberat în condițiile prevăzute la art. 38 și a certificatului de cazier judiciar. […] (3) Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 36 lit. a) – c), dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional. Articolul 38 (1) Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor și de gardă de corp se face de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a)-c). (2) Atestatul eliberat potrivit alin. (1) acordă dreptul persoanei deținătoare de a practica ocupația de bază în domeniul reglementat de prezenta lege. (3) Ocupațiile care fac obiectul activităților de pază, tipul de formare profesională necesar pentru practicarea acestor ocupații și modelul atestatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (4) Pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European, atestatul se poate elibera pe baza documentelor doveditoare, 8
eliberate de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență, persoanelor care cunosc limba română, scris și vorbit. (5) Sunt exceptate de la obligația obținerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care dețin un certificat de competențe profesionale, dobândit potrivit legii, și care fac dovada că au avut calitatea de polițist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puțin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar. Articolul 39 (1) Formarea profesională a personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se realizează prin furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizați în condițiile legii. (2) Furnizorul de formare profesională are obligația de a aproba înscrierea la cursurile de calificare profesională doar a persoanelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a) – c). (3) Examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională se susține în fața unei comisii constituite potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată. Din comisie trebuie să facă parte și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, al inspectoratului de poliție județean în raza căruia furnizorul de formare profesională își are sediul. Potrivit prevederilor legale incidente (mai sus citate), personalul care execută activități de pază trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 36 din Legea nr. 333/2003, atestatul prevăzut la litera d) fiind eliberat în condițiile prevăzute la art. 38 din lege. Conform art. 44 alin. (1) din HG nr. 301 Ocupația de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și gardă de corp este ”agent de securitate” și se dobândește prin absolvirea cursului de calificare de bază ”agent de securitate” și promovarea examenului în acest sens. Având în vedere prevederile legale incidente domeniului (și faptul că nu există prevederi legale exprese pentru atestarea șefilor de obiectiv), cerințele din caietul de sarcini pentru persoanele propuse în calitate de șefi de obiectiv, s-au considerat îndeplinite pe baza documentelor prezentate de ofertanți ce atestă specializarea în domeniul șef obiectiv, documente eliberate în condițiile art. 39 din Legea nr. 333/2003. În concret, s-a considerat că documentele prezentate de ofertanți prin care se atestă specializarea în domeniul șef de obiectiv, emise de furnizori de formare profesională în condițiile art. 39 din Legea nr. 333/2003, sunt de natură să susțină îndeplinirea cerinței prevăzute în caietul de sarcini, punctul 5.2, subpunctul 2. Cu referire la cerința prevăzută la punctul 5.2, subpunctul 6, s-a considerat (întemeiat pe prevederile reglementărilor legale incidente mai sus citate) că eliberarea documentelor de specializare în domeniul șefi de obiectiv este condiționată de deținerea atestatului de bază obligatoriu în domeniul activităților de pază prevăzut la art. 38 din Legea nr. 333, document eliberat de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința. Astfel, cerințele prevăzute în caietul de sarcini pentru șefii de obiectiv propuși au fost considerate îndeplinite pe baza documentelor prezentate de ofertanți ce atestă specializarea în domeniul șef obiectiv, înțelegând că participarea la cursul de specializare organizat de furnizori de formare profesională pentru domeniul șefi de obiectiv, respectiv atestarea pentru această ocupație/calificare (comisia de evaluare include și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, al inspectoratului de poliție județean), este condiționată de îndeplinirea condiției prevăzute la art. 38 din lege (deținerea unui atestat eliberat de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean pentru domeniul serviciilor care fac obiectul prezentei proceduri), verificarea acestei condiții fiind obligația furnizorilor de formare profesională. 9
Având în vedere măsurile dispuse prin avizul conform condiționat emis de ANAP, se va solicita ofertanților să prezinte în completare
documente de calificare profesională – atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru Șef de obiectiv, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București – copii vizate ”conform cu originalul” prin semnătura și ștampila reprezentantului legal al ofertantului. Astfel că, prin adresa nr. M.09.01.02/03/04.01.2019, entitatea contractantă a solicitat societății contestatoare, pentru cele 5 persoane nominalizate ”Șefi de obiectiv”, documentele impuse la cap. 5.2 Alte condiții, pct. 6, din caietul de sarcini. Acestei solicitări, ofertanta i-a răspuns prin adresa nr. 163/09.01.2019, aducând următoarele precizări: «… Conform Legii nr. 333/2003 în baza căreia se efectuează serviciul de pază ”persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie (…) să fie atestată profesional”. La art. 38 alin. (1) găsim următoarele: Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a) – c). La art. 38 alin. (3) Ocupațiile care fac obiectul activităților de pază, timpul de formare profesională necesar pentru practicarea acestor ocupații și modelul atestatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 39 alin. (3) clarifică faptul că Examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională se susține în fața unei comisii constituite potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată. Din comisie trebuie să facă parte și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, al inspectoratului de poliție județean în raza căruia furnizorul de formare profesională își are sediul. În conformitate cu prevederile HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, modelul atestatului profesional este cel prevăzut în anexa nr. 6A. Astfel, orice persoană care dorește să execute servicii de pază trebuie să fie atestată de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, în urma unui curs de pază de specializare din a cărei comisie face parte și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sau, după caz al inspectoratului de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința. În Legea nr. 333/2003 nu există prevederi pentru atestarea șefilor de obiectiv ca și ocupație, ci aceasta se referă la deținerea atestatului obligatoriu pentru prestarea activităților de pază. Astfel, pentru îndeplinirea cerinței din caietul de sarcini, asocierea noastră în calitate de ofertant a prezentat CV-urile și certificatele de absolvire pentru 5 șefi de obiectiv. În completarea acestor documente, pentru cele 5 (cinci) persoane desemnate ”șefi de obiective” în cadrul ofertei depuse, prezentam și atestatele emise de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, sau, după caz al inspectoratelor de poliție județene de pe raza cărora persoanele își au domiciliul sau reședința, pentru ”AGENT DE PAZĂ ȘI SECURITATE”, atestate în baza căruia se pot presta toate activitățile derivate de pază, protecție și securitate în conformitate cu prevederile legale 10
prezentate mai sus». Au fost prezentate atestatele pentru exercitarea profesiei de agent de securitate/agent de pază și ordine, pentru cele 5 persoane nominalizate ca ”șefi de obiective”, emise de Inspectoratul General al Poliției Române/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. În aceste condiții, oferta asocierii … a fost respinsă ca neconformă, iar procedura anulată pentru lipsa ofertelor admisibile, astfel cum este evidențiat atât prin raportul procedurii nr. …, cât și prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. …. Față de cele reținute, se constată, pe de o parte, că societatea contestatoare a prezentat Certificate de absolvire pentru cele 5 persoane nominalizate ca ”Șefi de obiective”, în îndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini, cap. 5.2 ”Alte condiții”, pct. 2, precum și atestate pentru exercitarea profesiei de agent de securitate/agent de pază și ordine pentru aceste persoane, în susținerea cerinței de la pct. 6 a aceluiași capitol. Faptul că ofertanta nu a prezentat pentru persoanele nominalizate ”Șefi de obiective” documente de calificare profesională – atestate/certificate de absolvire/autorizație, ca șefi de obiectiv, eliberate de Poliția Județeană sau a Municipiului București, nu poate constitui un motiv de respingere a ofertei. Este adevărat că aceste documente au fost solicitate explicit prin caietul de sarcini, dar câtă vreme legislația aplicabilă, respectiv Legea nr. 333/2003 și Normele de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 302/2012 nu reglementează posibilitatea de emitere de documente de calificare profesională pentru ”Șefii de obiective”, societatea contestatoare nu trebuia respinsă pentru neprezentarea acestor documente, doar pentru că nu au fost eliberate de instituțiile solicitate, câtă vreme au fost eliberate de furnizori de formare profesională în condițiile legislației aplicabile. În prezenta cauză, sunt considerate incidente următoarele prevederi: art. 37 alin. (1) din Legea nr. 333/2002 Angajarea personalului cu atribuții de pază sau gardă de corp se face pe baza atestatului eliberat în condițiile prevăzute la art. 38 și a certificatului de cazier judiciar. art. 38 alin. (1) din Legea nr. 333/2002 Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a) -c). art. 39 alin. (3) din Legea nr. 333/2002 Examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională se susține în fața unei comisii constituite potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată. Din comisie trebuie să facă parte și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, al inspectoratului de poliție județean în raza căruia furnizorul de formare profesională își are sediul. 11
art. 33 din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 301/2012 Pentru verificarea modului de efectuare a serviciului de către personalul de pază, conducătorul societății trebuie să asigure controlul acestora prin personal anume desemnat. (2) Paza obiectivului asigurat cu un dispozitiv format din mai mult de 5 posturi de pază este coordonată de către un șef de tură pe schimb, care efectuează instruirea și repartizarea în posturi a personalului de pază, preluând atribuțiile unui post de pază în caz de nevoie. (3) Pentru fiecare obiectiv asigurat cu pază și protecție printr-o societate specializată, conducătorul societății specializate trebuie să desemneze un șef de obiectiv care să asigure relaționarea permanentă cu beneficiarul serviciilor de pază și să dispună măsuri de eficientizare a serviciului prestat, precum și controlul personalului din subordine. (4) Verificarea modului de efectuare a serviciului de pază se realizează zilnic, cel puțin o dată pe schimb, de către personalul cu atribuții de control anume desemnat, consemnându-se despre aceasta în registrul de control. (5) Șeful de tură sau de obiectiv, după caz, execută instruirea agenților de pază cu prevederile consemnelor generale și particulare și răspunde de modul de executare a serviciului de către aceștia. art. 34 din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 301/2012 În vederea evidențierii executării serviciului de pază, conducătorul societății specializate de pază și protecție are obligația de a asigura documentele necesare specifice prevăzute în anexa nr. 2, iar șeful de obiectiv, de a verifica completarea corespunzătoare a acestora. (2) Toate evenimentele produse în obiectivele asigurate de societatea specializată de pază și protecție se înregistrează și se analizează lunar de conducerea societății. Câtă vreme societatea contestatoare deține pentru persoanele nominalizate ”șefi de obiective”, certificate privind specializarea în domeniu, precum și atestate emise de Inspectoratul General al Poliției Române/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pentru exercitarea profesiei de agent de securitate/agent de pază și ordine, se consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru desfășurarea în condiții de legalitate a serviciilor pentru contractul atribuit. O măsură de respingere a ofertei, inclusiv de anulare a procedurii pentru lipsa documentelor care au făcut obiectul contestației se consideră disproporționată/excesivă, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect se consideră întemeiate. De interes sunt considerate și cele precizate de Autoritatea Națională pentru Calificări și de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Direcția Sectorului 6 – Secția 22 Poliție, prin adresele nr. 3624/07.02.2019, respectiv 244/16.01.2019, depuse de contestatoare odată cu contestația. Prin adresa nr. 3624/07.02.2019, Autoritatea Națională pentru Calificări a precizat: «Urmare a adresei … prin care solicitați informații cu privire la autorizarea ca furnizor de formare profesională pentru organizarea programului de formare șef obiectiv servicii de securitate, vă comunicăm următoarele: 1. Conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani; b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției; c) să nu aibă antecedente 12
penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție; d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi. Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face de către Direcția de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor de mai sus (lit. a-c). Hotărârea nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor … stabilește faptul că ocupația de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și gardă de corp este ”agent de securitate” și se dobândește prin absolvirea cursului de calificare de bază ”agent de securitate” și promovarea examenului în acest sens. 2. Parte din reglementările specifice în domeniu se regăsesc și în cadrul standardului ocupațional șef obiectiv servicii de securitate, așa cum este postat pe site-ul oficial al ANC, conform căruia persoana care dorește să practice ocupația de șef obiectiv servicii de pază/securitate trebuie să fi obținut în prealabil calificarea de agent pază/securitate obiective, bunuri și valori, ca urmare a participării la un curs de calificare – calificare de bază, sau să facă dovada că provine din sistemul național de apărare în calitate de cadrul activ sau militar angajat cu contract. Competențele dobândite pe alte căi decât cele formale pot fi evaluate pe baza standardului ocupațional. Pentru a fi admisă la curs sau a candida la procesul de evaluare pentru calificarea de agent pază/securitate obiective, bunuri și valori trebuie să fie avizat de poliție/autoritatea de reglementare. În plus, trebuie să aibă experiență de minim un an în activitatea de pază sau în structurile sistemului național de apărare …». Prin adresa nr. 244/16.01.2019, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Direcția Sectorului 6 – Secția 22 Poliție, a adus următoarele precizări: ”Referitor la petiția dumneavoastră numărul 69 din 04.01.2019, adresată Secției 22 Poliție … prin care solicitați să vă comunicăm dacă există prevederi legale exprese cu privire la eliberarea de documente, respectiv atestate/certificări pentru ocupația de șefi de obiectiv servicii de securitate, respectiv documente de calificare profesională atestate/certificate de absolvire/autorizație pentru șef de obiectiv eliberate de Poliția Română, vă comunicăm următoarele: În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul acestei subunități de poliție, s-a stabilit faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2013 (R) privind paza obiectelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, și HG nr. 301/2012 … reprezentând Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 (R) … Poliția Română eliberează Atestatul profesional pentru exercitarea ocupației de agent de securitate către persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 din Legea nr. 333/2003 (R) … iar tematica programelor de formare profesională de bază și perfecționare este prevăzută de anexa nr. 5 la HG nr. 301/2012 … . Totodată, pentru respectarea art. 33 alin. (3) din HG nr. 301/2012 … conducătorul societății specializate de pază trebuie să desemneze un șef de obiectiv din rândul personalului angajat care deține atestat profesional pentru exercitarea ocupației de agent de securitate și care îndeplinește prevederile art. 36 din Legea nr. 333/2003 (R) …”. Câtă vreme certificatele pentru șefi de obiectiv au fost eliberate de un furnizor de formare în domeniu, cerința autorității contractante poate fi considerată îndeplinită într-o manieră echivalentă, raportat la dispozițiile legale, nefiind necesară măsura de respingere a ofertei. 13
Constatând că în mod eronat a fost respinsă oferta asocierii …, prin liderul SC ... SRL, Consiliul va admite contestația și va dispune reevaluarea acestei oferte.
Pentru aceste motive, în baza legii Și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de asocierea …, prin liderul SC ... SRL, în contradictoriu cu ..., și anulează procesul – verbal nr. …, precum și documentele subsecvente acestuia, inclusiv raportul de anulare a procedurii, precum și comunicările referitoare la rezultatul evaluării. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de asocierea … și întocmirea unui nou raport al procedurii, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite cu respectarea termenului legal prevăzut. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 14 (paisprezece) pagini. 14