BO2019_9408
AdmiteCPV: 45233120-6
Critici: R2, RA
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45233120-6
Critici: R2, RA
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 4556/06.02.2019, înaintată de SC ...SRL, cu sediul în …, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 472/01.02.2019, emis de către ..., cu sediul în ... …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri comunale în ..., județul …”, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 472/01.02.2019, a proceselor-verbale încheiate în prezenta procedură, dar și a raportului procedurii; - reevaluarea ofertei sale și declararea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul SC ...SRL reclamă decizia autorităţii contractante de a exclude oferta sa din procedura în cauză. În fapt, după ultima decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, rămasă definitivă, autoritatea contractantă urma să reevalueze ofertele conform dispoziţiilor obligatorii precizate prin Decizia nr. 2430/C4/2534 din 06.09.2018. În data de 01.02.2018, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii nr. 472/01.02.2019, prin care îi aduce la cunoștința 1
petentei că oferta sa este exclusă din procedura de atribuire, în baza art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 motivat de faptul că „în cazierul administratorului SC ...SRL, respectiv al domnului …. sunt înscrise următoarele - condamnat la 2 ani cu închisoare cf. art. 81, 82 CP suspendă condiţionarea executării pedepsei cu termen de încercare 4 ani pentru săvârșirea faptei prev. de art. 292 CP, art. 41 alin. (2) CP, cu aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 7 CP, art. 64 alin. (1) lit. a), teza II CP, art. 64 alin. (1) lit. b) CP, art. 71 CP”, respectiv că anulează procedura de achiziţie publică, în baza art. 211 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016. Față de motivul excluderii sale din procedura de atribuire, contestatoarea prezintă următoarele argumente: Comparând motivele de excludere din cadrul unei proceduri de achiziţie publică, astfel cum sunt ele prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. c) și cele prevăzute de art. 164 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, rezultă că fapta pentru care a fost judecat domnul ...nu se încadrează la niciunul dintre aceste motive, întrucât în mod definitiv domnul ...a fost judecat pentru săvârșirea infracţiunii de fals în declarații, conform Codului Penal vechi din 1969, astfel cum reiese din informațiile înscrise pe portalul instanței de judecată. Mai mult, s-a dispus în mod definitiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dar se suspendă și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Astfel, infracţiunea de fals în declaraţii nu este inclusă în nicio situaţie din cele enumerate de legiuitor pentru excluderea din procedura de achiziţie publică. Totodată, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a decis excluderea ofertei fără să solicite clarificarea situaţiei constatate, conform prevederilor art. 168 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum şi cele ale art. 171 din Legea nr. 98/2016. Astfel că, dreptul ofertantului de a furniza dovezi privind situaţiile prevăzute de art. 164 şi 167 este corelativă cu obligaţia legală a autorităţii contractante de a solicita clarificări privind astfel de aspecte, ofertantul având dreptul legal de a furniza astfel de dovezi. În concluzie, aceasta susține că oferta este admisibilă și apreciază că se impune dispunerea unor măsuri de remediere, în sensul constatării acceptabilităţii şi conformităţii ofertei sale și a lipsei existenţei vreunui motiv de excludere, cu consecinţa menţinerii în procedură a ofertei. Prin adresa nr. 5672/173-C4/14.02.2019, Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei de către SC ...SRL, solicitând punctul de vedere cu privire la contestaţie, copia dosarului achiziției, copia ofertei depusă de contestatoare și corespondența purtată cu aceasta pe perioada de evaluare a ofertelor, precum și copiile documentelor emise după punerea în aplicare a Deciziei Consiliului nr. 2430/C4/2534 din 06.09.2018. Autoritatea contractantă a transmis documentele solicitate și necesare în soluționarea prezentei contestații, atașate punctul său de vedere nr. 862/22.02.2019, înregistrat la Consiliu cu nr. 2
7049/25.02.2019, prin care solicită respingerea constestației ca fiind neîntemeiată. În fapt, urmare deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2430/C4/2534/06.09.2018, menținută prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 438/64/2018, comisia de evaluare a procedat la reevaluarea ofertei clasată pe primul loc, respectiv oferta depusă de SC ...SRL, solicitând clarificări prin intermediul SEAP, cu adresa nr. 5636/02.11.2018. Prin procesul-verbal nr. 5832/14.11.2018, comisia de evaluare a constat că ofertantul SC ...SRL nu a răspuns solicitărilor de clarificări, declarând oferta inacceptabilă, conform prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. În conformitate cu prevederile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a solicitat ofertantului clasat pe locul 2, respectiv SC ...SRL, să prezinte documentele justificative actualizate care să demonstreze îndeplinirea cerinţelor cuprinse în DUAE. Prin procesul-verbal din data de 05.12.2018, comisia de evaluare consemnează analiza documentelor transmise de către SC ...SRL, constatând că domnul ..., în calitate de administrator al SC ...SRL, are înscris în cazierul judiciar următoarele fapte: "condamnat la 2 ani cu închisoare conform art. 81, 82 CP, suspendă condiţionarea executării pedepsei cu termen de încercare 4 ani pentru săvârșirea faptei prev. de art. 292 CP, art. 41 alin. (2) CP, cu aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 CP, art. 64 alin. (1) lit. a), teza II CP, art. 64 alin. (1) lit. b) CP, art. 71 CP. (pag. 21-22)". Comisia de evaluare a solicitat Judecătoriei Zărnești comunicarea sentinței penale nr. 276/29.12.2017, pronunțată în Dosarul Penal nr. …, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel … nr. …, în vederea clarificării faptelor care au condus la condamanarea administratorului .... Judecătoria …. a comunicat comisiei de evaluare, prin adresa nr. 6699/27.12.2018, că datele din dosar pot fi consultate doar de persoanele care justifică un interes legitim, precizând că hotărârea judecătorească se regăsește pe portalul instantei. În urma analizei datelor aflate pe portalul instanțelor de judecată, comisia de evaluare a hotărât excluderea ofertantului SC ...SRL, din procedura de achiziţie, în baza art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, având la bază următoarele considerente: 1. Practica CNSC și argumentaţia din conţinutul deciziilor având ca obiect cauze similare, din care se desprind următoarele: a) voinţa legiuitorului cuprinsă în art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, interpretată prin corelare cu definiţia legală a abaterii profesionale; b) anterior respingerii unei oferte, autoritatea contractantă are certitudinea, respectiv dovada, că o faptă penală săvârşită de ofertant este de natură să îl împiedice pe acesta la ducerea la îndeplinire a contractului atribuit, persoanele implicate în procesul de achiziţie publică trebuie să aibă însuşirea de a fi integre, corecte şi incoruptibile, integritatea fiind suportul încrederii şi credibilităţii. 3
c) prin prisma respectării principiului proporţionalităţii statuat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă, în raport cu documentele analizate, a stabilit că oferta intră sub incidenţa motivului de excludere prevăzut la art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, anterior respingerii formale a acesteia. Este de subliniat faptul că, tot în condiţiile de respectare a principiului proporţionalităţii, se încadrează şi situaţia autorităţii contractante ce nu poate rămâne indiferentă la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive și irevocabile cu privire la săvârşirea de către un ofertant a unei infracţiuni de fals în declaraţii în formă continuată, astfel încât susţinerile contestatoarei de a solicita clarificări cu privire la aceleaşi aspecte deja sancționate prin sentința judecătorească definitivă și irevocabilă nu au niciun fundament legal. 2. Sentința penală nr. …., pronunțată în Dosarul Penal nr. …. de către Judecatoria Zărnești, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel … nr. …., analizată de comisia de evaluare, aflată pe portalul instanței de judecată. 3. Certificatul de cazier judiciar nr. 18388117/08.11.2018, emis pentru ...în calitate de administrator al SC ...SRL; 4. Certificatului Constatator emis de ONRC nr. 80189/02.11.2018. Având în vedere că ofertanţii SC … SA și …. SRL - …. SRL nu au răspuns solicitării de clarificări privind prelungirea valabilității garanţiei de participare și a valabilității ofertei, comisia de evaluare a declarat cele două oferte inacceptabile, în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Astfel, în baza art. 212 lit. a), b) comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii de atribuire, având în vedere că nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă. Cu adresa nr. 273/27.02.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 7630/28.02.2019, SC ...SRL a răspuns punctului de vedere al autorității contractante prin care reiterează apărări similare celor din contestație. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură simplificată – într-o singură etapă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. 409923 din 24.07.2017 și a documentației de atribuire aferente, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Modernizare drumuri comunale în ..., județul ….”, valoarea estimată a procedurii fiind de 3.863.197,42 lei, fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor 14.08.2017, ora 15:00. Criteriul de atribuire stabilit este „Prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 5 oferte, așa cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr. 466/31.01.2019, printre care și cea a contestatoarei SC ...SRL. Luând în considerare intrarea în vigoare, începând cu data de 04.06.2018, a OUG nr. 45/2018, prin care Legea nr. 101/2016 a fost modificată prin introducerea art. 61¹ potrivit căruia „Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră 4
vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune (...)”, Consiliul va verifica, cu prioritate, dacă prevederea legală a fost respectată de către contestatoare. În acest sens, Consiliul constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către SC ...SRL recipisa de consemnare nr. 205236722/1 din 11.02.2019 a sumei de 35.000,00 lei, emisă de CEC BANK Sucursala …., respectându-se, astfel, dispozițiile art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, SC ...SRL a formulat anterior alte două contestații cu privire la oferta depusă de SC ...SRL, ofertă declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, contestații asupra cărora Consiliul s-a pronunțat prin Decizia nr. …. din 18.04.2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. … pronunțată de Curtea de Apel …. și Decizia nr. …. din 06.09.2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. … pronunțată de Curtea de Apel ….. Ca urmare a punerii în executare a ultimei decizii a Consiliului, autoritatea contractantă a emis un nou rezultat al procedurii de atribuire, rezultat ce a fost comunicat contestatoarei prin adresa nr. 472/01.02.2019 prin care aduce la cunoștința acesteia că: „(…) având în vedere că, în cazierul judiciar a administratorului societății SC ...SRL, respectiv al d-nului …., sunt înscrise următoarele fapte «condamnat la 2 ani cu închisoare cf art. 81, 82 CP, suspendă condiționarea executării pedepsei cu termen de încercare 4 ani pentru săvârșirea faptei prev. de art. 292 CP, art. 41 alin 2 CP, cu aplicarea pedepsei accesorii prev, de art. 71 CP, art. 64 alin. 1 lit. a teza II CP, art. 64 alin. 1, lit. b, CP, art. 71 CP», se exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică ofertantul SC ...SRL, în baza art. 167 alin. 1 lit. c, din Legea 98/2016. Întrucât, nicio ofertă depusă nu este admisibilă, procedura de atribuire a contractului de achiziție publică «Modernizarea drumuri comunale în ..., județul ….», a fost anulată în baza art. 211 lit. a, b din Legea 98/2016”. Împotriva acestui rezultat, SC ...SRL a formulat contestația ce formează obiectul prezentei cauze, solicitând anularea adresei nr. 472/01.02.2019, a proceselor verbale încheiate în prezenta procedură de atribuire, a raportului procedurii, reevaluarea ofertei societății sale și declararea câștigătoare a ofertei din ofertele admisibile. În soluționarea cauzei, Consiliul reține că ofertantei SC ...SRL, situată pe primul loc în clasament și declarată anterior câștigătoare, autoritatea contractantă i-a solicitat cu adresa nr. 5636/02.11.2018 clarificările dispuse prin Decizia Consiliului nr. … din 06.09.2018, solicitare la care, însă, aceasta nu a răspuns, motiv pentru care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, potrivit celor consemnate în procesul- verbal nr. 5832/14.11.2018. În această situație, autoritatea contractantă a procedat la punerea în aplicare a prevederilor art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și a 5
solicitat ofertantului SC ...SRL, a cărui singură ofertă a rămas admisă, să prezinte documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerințelor cuprinse în DUAE. Cu adresa nr. 1994/21.11.2018, SC ...SRL a răspuns solicitării și a depus documentele justificative. Comisia de evaluare a constatat că în Certificatul de cazier judiciar nr. 18388117 din 08.11.2018 apare mențiunea: „Solicitantul este înscris în cazierul judiciar cu următoarele date: Condamnă la 2 ani închisoare cf. art. 81, 82 CP suspendă condiționat executarea pedepsei – termen de încercare 4 ani pentru săvârșirea fapei prev. de art. 292 CP, art. 41, alin. 1 CP se aplic. ped. Accesorie prev. de art. 71 CP, art. 64 alin. 1 lit. a teza II CP, art. 64 alin. 1 lit. a”. Consiliul constată că autoritatea contractantă și-a întemeiat decizia de respingere a ofertei în baza dispozițiilor art. 167 alin. 1 lit. c, din Legea 98/2016 „(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: (…) c) a comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuţie integritatea, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi o decizie a unei instanţe judecătoreşti sau a unei autorităţi administrative”, decizie considerată nelegală de către contestatoare care afirmă că infracțiunea de fals în declarații nu se regăsește printre faptele prevăzute, expres și limitativ, de textul alin. (3) al aceluiași articol. Consiliul va reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor 167 din același act normativ, abaterea profesională este definită astfel: „(3) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. c), prin abatere profesională gravă se înţelege orice abatere comisă de operatorul economic care afectează reputaţia profesională a acestuia, cum ar fi încălcări ale regulilor de concurenţă de tip cartel care vizează trucarea licitaţiilor sau încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, săvârşită cu intenţie sau din culpă gravă”. Este adevărat că infracțiunea de fals în declarații pentru care a fost condamnat dl ...nu se regăsește printre cele două tipuri de fapte, însă este reținut în soluționare faptul că legiuitorul nu a stabilit, expres și limitativ cum afirmă contestatoarea, că doar aceste două fapte sunt considerate abateri profesionale, ci legiuitorul le-a menționat cu titlu de exemplu folosind sintagma „cum ar fi”. Prin urmare, nu poate fi reținut faptul că infracțiunea de fals în declarații nu ar putea fi încadrată în categoria abaterilor profesionale. Însă, Consiliul constată incidența în prezenta speță a dispozițiilor art.171 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „În cazul în care operatorului economic nu i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru sau a unui contract de concesiune pentru o anumită perioadă, situaţiile de excludere prevăzute la art. 164 şi 167 nu se aplică: (…) 6
b) dacă, în cazul situaţiilor, faptelor sau evenimentelor prevăzute la art. 167, a expirat o perioadă de 3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii
faptei
sau
producerii
evenimentului
relevant”. În prezenta speță, nu a fost dispusă măsura interdicției de a participa la procedura de atribuire a ofertantului, fapta fiind săvârșită de către administratorul societății, iar aceasta a fost săvârșită cu mai mult de 3 ani față de data stabilită pentru depunerea ofertelor. În acest sens, Consiliul constată că toate cele 18 acte materiale desființate de către instanța de judecată au fost emise în anii 2011 și 2012, respectiv cu mai mult de 4 ani înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor în prezenta procedură de atribuire care a fost stabilită pentru 14.08.2017. Faptul că infracțiunea a fost săvârșită cu mai mult de 4 ani față de data depunerii ofertelor, rezultă din data la care au fost emise actele materiale desființate și care au fost enumerate în cuprinsul dispozitivului Hotărârii nr. 276/2017 pronunțată de Judecătoria ...., publicată pe Portalul Instanțelor, dispoziții menținute de către Curtea de Apel .... prin Decizia Penală nr. ..., cu privire la care instanța s-a pronunțat astfel: „4. În baza art. 404 alin. 4 lit. i) raportat la art. 25 alin. 3 teza I C.p.p., dispune desființarea totală a următoarelor înscrisuri: - certificat de atestare fiscală cu numărul 805/28.06.2012 și declarația pe proprie răpundere din data de 20.06.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 05.07.2012, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 587/26.04.2012 și declarația pe proprie răspundere din data de 27.04.2012, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 678/30.05.2012 și declarația pe proprie răspundere din data de 05.06.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 25.12.2012, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 3998/01.10.2012 și dclarația pe proprie răspundere din data de 02.10.2012, declarația pe proprie răspundere din data de 30.04.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 30.05.2012, - declarația pe propire răspundere din data de 15.10.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 10.10.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 30.04.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 18.06.2012, - declarația pe proprie răspundere din data de 13.06.2012, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 2120/01.08.2012 și declarația pe proprie răspundere din data de 23.07.2012, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 3100/05.09.2012 și declarația pe proprie răspundere din data de 04.09.2012, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 4100/01.11.2012 și declarația pe proprie răspundere din data de 19.11.2012, - certificatul de atestare fiscală cu nr. 9163 eliberat la data de 26.07.2011 și declarația pe proprie răspundere din data de 15.08.2011, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 9151/29.06.2011 și declarația pe proprie răspundere din data de 15.07.2011, - certificatul de atestare fiscală cu numărul 11480 eliberat la data de 11.08.2011, - certificatul de atestare fiscală fără număr- eliberat la data de 26.08.2011 și – certificatul de atestare fiscală cu numărul 458 eliberat la data de 30.09.2011”. 7
În acest context, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu poate dispune excluderea ofertantului contestator din cadrul prezentei proceduri de atribuire în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, de vreme ce legiuitorul a impus condiția de la art. 171 alin. (5) lit. b) din același act normativ care interzice autorității contractante excluderea din cadrul procedurii de atribuire a ofertantului căruia nu i-a fost stabilită interdicția de a participa la procedura de atribuire a unui contract de achiziție publică și a expirat o perioadă de 3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant. Mai mult decât atât, Consiliul mai reține, de asemenea, că la data depunerii ofertei, dl ...nu era încă condamnat pentru fapta de fals în declarații, situație în care putea exercita funcția de administrator, iar prin hotărârea pronunțată de Judecătoria .... i-a fost aplicată pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interdicției „de a exercita funcția de administrator de societate comercială”. Însă, prin Decizia Penală nr. ...., pronunțată de Curtea de Apel ...., instanța a admis apelul și a dispus, printre altele, ca „În baza art. 71 Cod penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969. (...). Înlătură pedeapsa complementară aplicată inculpatului ...prin sentința apelată”. Prin urmare, Consiliul constată că pedeapsa accesorie a interdicției „de a exercita funcția de administrator de societate comercială” a fost înlăturată, singurele pedepse accesorii fiind cele de la art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969, potrivit cărora „Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat”. Consiliul constată că, chiar și cu privire la acestea din urmă, instanța de apel, în mod definitiv, a hotărât că „suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei” situație în care dl. ...poate exercita, în continuare, funcția de administrator, neexistând în acest moment niciun temei legal care să îndreptățească autoritatea contractantă să dispună o decizie de excludere a ofertei SC ...SRL din cadrul prezentei proceduri de atribuire. Or, în condițiile în care legiuitorul nu a sancționat participarea la procedura de atribuire a operatorilor economici pentru faptele prevăzute de art. 167 din Legea nr. 98/2016 care au fost săvârșite cu mai mult de 3 ani, autoritatea contractantă nu se poate prevala în luare deciziei de aprecieri subiective, așa cum afirmă în punctul de vedere, respectiv „persoanele implicate în procesul de achiziție publică trebuie să aibă însușirea de a fi integre, corecte și incoruptibile, integritatea fiind suportul încrederii și credibilității” sau faptul că „nu poate rămâne indiferentă” la existența unei hotărâri judecătorești definitive și 8
irevocabile cu privire la sîvârșirea de către un ofertant a unei infracțiuni de fals în declarații în formă continuată. În acest context, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată că ofertantul contestator nu se află în situația de excludere din cadrul procedurii de atribuire reglementată de art. 164 din Legea nr. 98/2016, situație în care va admite contestația și constată că se impune reevaluarea ofertei depusă de SC ...SRL, motiv pentru care va anula raportul procedurii de atribuire înregistrat sub nr. 466/31.01.2019 și toate actele subsecvente acestuia, cu referire la oferta SC ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de către SC ...SRL în contradictoriu cu ..., anulează raportul procedurii de atribuire nr. 466/31.01.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile privind oferta depusă de SC ...SRL, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC ...SRL. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, …. … … Redactată în patru exemplare, conţine 9 (nouă) pagini. 9