AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_9413

2019Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 34143000-1 - Vehicule pentru intretinere pe timp de iarna (Rev.2)
Critici: D1.2, D3, D3.2, DA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 99.977 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestaţia fără număr și nedatată la emitent, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 4955/11.02.2019, formulată de ..., cu sediul în …, reprezentată legal de … - Director Regional de Vânzări și convențional prin avocat …, cu sediul procesual ales în …, împotriva documentației de atribuire emisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Autospeciale pompieri și Autospeciale deszăpezire”, pentru lotul nr. 3 „Autospecială de deszăpezire PDA (cu plug, perie și autosuflantă) – 2 bucăți”, s-a solicitat obligarea autorității contractante la eliminarea sau modificarea, după caz, a unor cerințe tehnice din caietul de sarcini.

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia formulată de ..., în calitate de potențial ofertant în procedura de licitație deschisă publicată în SEAP sub nr. CN1008597/01.02.2019, prin care s-a solicitat obligarea autorității contractante la eliminarea sau modificarea, după caz, a unor cerințe tehnice din caietul de sarcini, după cum urmează: 1

§ 3

1. Modificarea cerințelor piciorului extensibil, în sensul acceptării de variante constructive detașabile, care necesită montare/demontare la fiecare utilizare (cerință tehnică pagina 3-4 din caietul de sarcini - „Condiții de funcționare și operare"); 2. Modificarea cerinței tehnice „Un singur panou de control detașabil, cu ecran color joystick integrat pentru comanda plugului, periei și suflantei (nu se acceptă variante constructive cu joystick amplasat/montat separat)”, prin eliminarea sintagmei „detașabil” și a mențiunilor din paranteze, întrucât acestea nu fac altceva decât să limiteze concurența, prin precizarea explicită e cerințelor care nu sunt acceptate (cerința tehnică pagina 5 și 11 din caietul de sarcini – „Caracteristici Cap Tractor”); 3. Eliminarea cerinței tehnice „Pentru echilibrarea maselor pe punți capul tractor va fi prevăzut cu un sistem de contragreutăți montate pe puntea spate, astfel încât să nu depășească dimensiunile de gabarit ale șasiului tractor. Greutatea sistemului de contragreutăți: minim 2500 kg. Sistemul de contragreutăți va fi astfel conceput încât să nu mascheze sistemul de iluminare și semnalizare al capului tractor”, întrucât este restrictivă, specifică doar unui anumit producător, (cerință tehnică pag. 6 din caietul de sarcini - „Caracteristici Cap Tractor") 4. Eliminarea următoarelor cerințe tehnice, întrucât sunt în directă contradicție: „ - realizat din cel puțin 9 segmenți rabatabili realizați din oțel - număr segmenți: minim 7; - greutate proprie: 2000 kg- 2500 kg - în vederea manipulării cât mai ușoare în timpul transportului și depozitării, plugul va fi compus din trei secțiuni: o secțiune centrală și două secțiuni laterale pliabile hidraulic”, (cerințe tehnice pag. 6 din caietul de sarcini - „Caracteristici plug de zăpadă"). 5. Eliminarea cerinței tehnice „Plugul va fi dotat cu sistem de reglare, care va permite adaptarea înălțimii față de suprafața ce trebuie deszăpezită. Sistemul va utiliza cel puțin o bechie dotată la rândul ei cu cel puțin o roată, la fiecare extremitate a plugului de deszăpezit, care se va afla în mod permanent în contact cu suprafața de mișcare. Pentru stabilitate cât mai ridicată în operare, bechiile vor fi montate cât mai aproape de extremitățile plugului. Nu vor fi acceptate variantele constructive cu bechii montate la mai mult de 500 mm de extremitățile plugului de desăpezit”, (cerința tehnică pag. 6-7 din caietul de sarcini- „Caracteristici plug de zăpadă"). 6. Eliminarea cerinței tehnice „Nu se acceptă variante constructive ce acoperă dispozitivul de tractare cu capace sau alte elemente ce nu sunt integrate în corpul segmentului central" (cerință tehnică pag. 7 din caietul de sarcini - „Caracteristici plug de zăpadă") 7. Modificarea cerinței tehnice „Capotajul camerei motorului va fi realizat din cel puțin două elemente cu deschidere înspre lateral, dintr- 2

§ 4

un material plastic. Acesta va fi astfel conceput încât să acopere în totalitate și să protejeze toate componentele suprastructurii cum ar fi: conducte, furtunuri, cabluri, componente hidraulice, electrice sau din componența motorului și a suflantei. Deschiderea capotajului motorului auxiliar se va realiza manual, fără a îngloba pompe manuale sau sisteme automatizate”, în sensul acceptării de soluții constructive ce înglobează sisteme de deschidere automatizate, cu geometrie diferită a sistemului de deschidere, (cerință tehnică pag. 8-9 din caietul de sarcini - „Caracteristici partea specială"); 8. Modificarea cerinței tehnice: „Antrenarea periei se va face prin intermediul a cel puțin două motoare hidraulice”, în sensul acceptării de perii antrenate de un singur motor hidraulic (cerință tehnică pag. 10 și 11 din caietul de sarcini - „Caracteristici partea specială"); 9. Eliminarea cerinței tehnice: „nu se acceptă sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere)” (cerința tehnică pag. 10 din caietul de sarcini - „Caracteristici partea specială"); 10. Modificarea cerinței tehnice „Ansamblul periei va fi prevăzut cu patru roți de tip castor amplasate în perechi la distanță egală față de sistemul de susținere a ansamblului periei altfel încât, în cazul în care una dintre roți are pană, echipamentul să poată fi utilizat în continuare (nu se acceptă variante constructive cu roți simple)”, în sensul acceptării de variante constructive superioare cu roți simple (cerință tehnică pag. 11 din caietul de sarcini - „Caracteristici partea specială”); 11. Modificarea cerinței tehnice: „Roțile ansamblului periei vor fi prevăzute cu cilindri hidraulici, care vor permite adaptarea înălțimii periei față de suprafața ce trebuie curățată în mod automat, nu se acceptă sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere)", în sensul acceptării de sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere), (cerința tehnică pag. 11 din caietul de sarcini- „Caracteristici partea specială"). 12. Eliminarea următoarelor cerințe tehnice: „la data deschiderii ofertelor, ofertanții au obligația să prezinte în cadrul propunerii tehnice următoarele: b) Schemele hidraulice ale echipamentului ofertat (suprastructură plug); c) Schemele electrice ale echipamentului ofertat (suprastructură plug); d) Schemele pneumatice ale echipamentului ofertat (dacă este cazul); h) Vor fi anexate imagini explicative/desene tehnice ale cel puțin următoarelor componente ale echipamentului: capul tractor, șasiul părții speciale, sistem de cuplare a părții speciale și capul tractor inclusiv sistem de ajustare a înălțimii, perie, suflantă, panou de control, plug de zăpadă, sistem de contragreutăți; 3

§ 5

i) Certificări/omologări/documente privind ranforsarea capului tractor, pentru a rezista solicitărilor utilizării plugului de zăpadă; j) Vor fi depuse în cadrul ofertei manualele complete ale plugului și echipamentului în limba română", (cerințe tehnice pag. 13-14 din caietul de sarcini - „Diverse”) În contestație se arată că din conținutul caietului de sarcini rezultă o serie de caracteristici care restricționează concurența, întrucât aceste caracteristici favorizează o anumită marcă/model de echipament, pe care îl poate oferta doar un anumit agent economic. Astfel, referitor la solicitarea de la punctul nr. 1, privind modificarea cerințelor piciorului extensibil, în sensul acceptării de variante constructive detașabile, care necesită montare/demontare la fiecare utilizare, petenta menționează că nu este un impediment pentru autoritatea contractantă faptul că piciorul extensibil nu este rabatabil și necesită operațiuni de montare/demontare la fiecare utilizare, întrucât aceste operațiuni sunt necesare de regulă de 2 ori pe an (montare primăvara și, eventual, demontare iarna). Cu toate acestea echipamentul funcționează la capacitate maximă și cu piciorul extensibil montat fix. Prin introducerea acestei cerințe suplimentare, petenta este de părere că se restricționează participarea altor concurenți și se limitează concurența. La punctul nr. 2, referitor la panoul de control, se solicită eliminarea termenului „detașabil" și a mențiunilor din paranteze, întrucât nu fac altceva decât să limiteze concurența, prin precizarea explicită a cerințelor care nu sunt acceptate. Spre exemplificare, se arată că o variantă cu joystick amplasat separat pe o cotieră, care este la îndemâna șoferului, astfel încât să poată opera plugul peria și suflanta, fără a lua privirea de la suprafața de lucru și fără să trebuiască să se întindă până pe bord unde poate fi amplasat panoul de control și fără să trebuiască să ia un însoțitor de bord/operator care să îl asiste în efectuare operațiunilor este superioară, dar neacceptată conform modului de enunțare a cerinței. În ceea ce privește sintagma „detașabil", contestatoarea o consideră nejustificată, întrucât diagnosticarea părții speciale se poate face din cabină, la fel ca și toate celelalte funcții și reglaje. De asemenea, în partea din spate unde este localizată partea specială, cei mai mulți producători au un panou de comandă separat pentru efectuarea operațiunile de service și mentenanță. Contestatoarea subliniază că toate mențiunile făcute de autoritatea contractantă între paranteze sunt de natură a limita libera concurență, prin specificarea cerințelor constructive ce nu sunt acceptate, fără a oferi vreo justificare în vreun fel. Cele mai multe dintre variantele constructive precizate între paranteze sunt superioare din punct de vedere tehnic. La punctul nr. 3, referitor la sistemul de contragreutăți, se solicită eliminarea acestei cerințe, întrucât este considerată restrictivă, specifică 4

§ 6

doar unui anumit producător, cu mențiunea că fiecare producător de renume mondial are propria soluție de asigurare a stabilității în exploatare, astfel încât echipamentul să își poată îndeplini funcția la parametrii de performanță impuși. Menținerea acestei cerințe, în opinia petentei, nu face decât să limiteze accesul la licitație a potențialilor ofertanți, fără beneficii palpabile pentru autoritatea contractantă. Spre exemplificare și în susținerea celor afirmate mai sus, contestatoarea arată că Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare - Suceava, prin punctul nr. 5 din Nota de clarificări nr. 1326/04.04.2016, a admis eliminarea acestei cerințe tehnice restrictive. La punctul nr. 4, referitor la plugul de zăpadă, în caietul de sarcini se solicită: „Plug de zăpadă tip lamă, execuție specială pentru uz aeroportuar astfel încât să protejeze balizele luminoase aflate pe căile de rulare, realizat din cel puțin 9 segmenți rabatabili, realizați din oțel montați prin intermediul unor elemente de culisare pe un cadru tip scară realizat din profile rectangulare de oțel. Va fi conceput în vederea îndepărtării cu viteză ridicată (minim 60 km/h) a zăpezii de pe suprafețele aeroportuare. Date tehnice plug de zăpadă: - lățime plug: minim 5600 mm; - lățime înclinat la 32°: minim 4700 mm; - număr segmenți: minim 7; - înălțimea secțiunii centrale: minim 1300 mm (măsurat de la punctul de contact cu solul până la partea superioară a segmenților de oțel); - înălțimea secțiunilor laterale, stânga/dreapta: minim 1400 mm (măsurat de la punctul de contact cu solul până la partea superioară a segmenților de oțel); - greutate proprie: 2000 Kg- 2500 kg; - în vederea manipulării cât mai ușoare în timpul transportului și depozitării, plugul va fi compus din trei secțiuni: o secțiune centrală, două secțiuni laterale pliabile hidraulic”. În contestație se solicită eliminarea următoarelor cerințe, întrucât sunt în directă contradicție: - 9 segmenți rabatabili, realizați din oțel; - număr segmenți: minim 7; - greutate proprie: 2000 Kg- 2500 kg; - în vederea manipulării cât mai ușoare în timpul transportului și depozitării, plugul va fi compus din trei secțiuni: o secțiune centrală, două secțiuni laterale pliabile hidraulic”. În argumentarea acestei solicitări, petenta arată că dacă ne raportăm la dimensiunile solicitate pentru perie (4000-4500 mm) un plug cu dimeniunile solicitate (5600 mm cu 4700 mm lațime de lucru) are sens. Însă, un plug cu 6-7 segmente nu va cântări niciodată peste 2000 kg și nici nu va avea o secțiune centrală și 2 secțiuni laterale 5

§ 7

rababile. În acceași ordine de idei, un plug cu 9 segmenți este prea mare raporat la dimensiunile solicitate pentru perie. La punctul nr. 5, referitor la sistemul de adaptare a înălțimii față de suprafața ce trebuie deszăpezită, contestatoarea precizează că sistemul solicitat este unul rudimentar și restrictiv. Echipamentele moderne, performante utilizează sistem de flotare controlate hidraulic care permit plugului de zăpadă să „plutească”, pe suprafața ce urmează a fi deszăpezită astfel încât să se asigure, în același timp, viteză mare de deszăpezire (>64 km/h), calitate foarte bună de deszăpezire (nu rămân urme de la roțile bechiilor pe suprafața ce urmează a fi deszăpezită) și protecție optimă a balizelor încastrate în pistă. De asemenea, presiunea exercitată asupra solului de plug poate fi reglată în mod complet, nepericulos din cabina echipamentului prin ajustarea contrapresiunii din sistemul de flotare (plutire). În contestație se solicită eliminarea acestei cerințe, astfel încât să poată fi ofertate sisteme mai performante. Referitor la solicitarea de la punctul nr. 6, privind dispozitivul de tractare, contestatoarea invocă această cerință din caietul de sarcini: „Plugul va fi prevăzut cu un dispozitiv de tractare, amplasat în partea centrală a plugului astfel încât, în caz de necesitate, utilajul de deszăpezire să poată fi tractat din partea frontală fără a fi necesară demontarea plugului (ancorarea se va face din corpul plugului nu pe elemente ale șasiului purtător). Dispozitivul de tractare va fi tip inel sau pin/bolț în vederea tractării echipamentului cu bară de tractare sau șufe. Lăcașul, dispozitivul de tractare va fi protejat cu o clapetă integrată în segmentul median al plugului pentru a se evita acumulările de gheață, zăpadă sau reziduuri. (Nu se acceptă variante constructive ce acoperă dispozitivul de tractare cu capace sau alte elemente ce nu sunt integrate în corpul segmentului central)”. În contestație se solicită eliminarea cerințelor dintre paranteze, respectiv precizarea „nu se acceptă variante constructive ce acoperă dispozitivul de tractare cu capace sau alte elemente ce nu sunt integrate în corpul segmentului central”, întrucât clapeta este tot un capac și atât timp cât celelalte cerințe sunt satisfacute, această cerință induce în eroare un potențial ofertant sau limitează concurența. La punctul nr. 7, referitor la capotajul camerei motorului, se solicită modificarea cerințelor privind capotajul motorului auxiliar, în sensul acceptării de soluții constructive ce înglobează sisteme de deschidere automatizate, cu geometrie diferită a sistemului de deschidere. Astfel, se menționează că un capotaj cu deschidere electrică, hidraulică sau electro-hidraulică este superior oricărui sistem de deschidere manuală, reducând la minim efortul operatorului și având siguranță maximă în exploatare, în sensul prevenirii accidentelor de muncă. 6

§ 8

De asemenea, se menționează că soluția tehnică solicitată de autoritatea contractantă este caracteristică unui singur echipament: ... TJS 420. În susținere, petenta arată că o astfel de cerință a fost considerată ca fiind una restrictivă și s-a dispus eliminarea sa prin Decizia Curții de Apel Cluj nr. 52/14.01.2019, în dosarul 907/33/2018, în cadrul procedurii de atribuire a unui contract similar de către R.A. ..., unde cerința din caietul de sarcini a fost identică. La punctul nr. 8, referitor la antrenarea periei, contestatoarea solicită modificarea cerințelor privind modul de antrenare al periei, în sensul acceptării de perii antrenate de un sigur motor hidraulic. Aceasta este de părere că soluția propusă este cel puțin egală, în ceea ce privește performanțele, cu cea solicitată prin caietul de sarcini, întrucât utilizarea unui singur motor hidraulic cu cuplu mai mare, dimensionat corespunzător pentru parametrii periei (diametru total, lungime totală și viteză de rotație), aduce următoarele beneficii: mentenanță redusă, sistem hidraulic simplificat, consum redus de carburant, asamblare facilă a ansamblului periei, fiabilitate sporită a sistemului de antrenare a periei, înlocuire mult mai facilă a periilor casetate, înlocuire facilitată a axului periei. Totodată, menționează că o cerință tehnică identică impusă de către o altă autoritate a fost considerată restrictivă și s-a dispus eliminarea sa. În susținere, petenta invocă aceeași speță la care a făcut referire la cerința anterioară. De asemenea, tot cu titlu de exemplu, arată că ... a admis eliminarea acestei cerințe tehnice, iar Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a procedat la fel, eliminând această cerință tehnică. Referitor la cerința de la punctul nr. 9, privind carcasa de protecție a periei, în contestație se invocă prevederile caietului de sarcini, potrivit căruia: „Carcasa de protecție a periei se va ajusta automat la diametrul periei (funcție de uzura periei) prin intermediul unui sistem dotat cu cilindri hidraulici, nu se acceptă sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere) astfel încât distanța dintre fragmentele periei și carcasa de protecție să fie maxim 20 mm, indiferent de gradul de uzură a periei”. În contestație se solicită eliminarea mențiunilor „nu se acceptă sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere)", deoarece limitează concurența prin precizarea explicită a cerințelor care nu sunt acceptate. De asemenea, se precizează că, în cazul de față, o ajustare cu șurub va fi mult mai precisă, fiabilă și stabilă în timp decât orice variantă cu cilindri hidraulici. Contestatoarea susține că soluțiile tehnice care nu sunt acceptate de autoritatea contractantă sunt, în fapt, superioare. La punctul nr. 10, referitor la ansamblul periei, contestatoarea solicită modificarea cerințelor privind susținerea ansamblului periei, în 7

§ 9

sensul acceptării de variante constructive superioare cu roți simple. Totodată, menționează că, în practică, diferența dintre 2 roți duble și 2 roți simple este doar de natură a restrâge concurența. Variantele constructive cu roată simplă, cu diametru mult mai mare decât cele folosite în mod uzual de catre producătorii care utilizează roți duble, permit o preluare mai bună a șocurilor și vibrațiilor care pot fi generate în exploatare. Tot cu titlu de exemplu, petenta invocă aceeași decizie, din același dosar al Curții de Apel Cluj, prin care o cerință tehnică identică a fost considerată restrictivă și s-a dispus eliminarea sa, în cadrul procedurii de atribuire a unui contract similar de către R.A. .... La punctul nr. 11, referitor la adaptarea înălțimii periei, în contestație se solicită modificarea cerințelor privind adaptarea înălțimii periei față de suprafața ce trebuie măturată, în sensul acceptării de sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere). Totodată, se menționează că, în practică, soluțiile tehnice de ajustare mecanică cu șurub, cardan sau cremalieră a carcasei periei sunt mult mai sigure, precise și fiabile în condițiile de exploatare întâlnite pe aeroporturile din România, superioare oricărui sistem hidraulic. Neacceptarea spre ofertare a unei soluții tehnice superioare, așa cum a fost exprimată în caietul de sarcini, este considerată de petentă ca fiind restrictivă, cu atât mai mult cu cât soluțiile tehnice dintre paranteze sunt de fapt superioare din punct de vedere tehnic. Referitor la solicitarea de la punctul nr. 12 din contestație, privind documentele ce trebuie incluse în oferta tehnică, contestatoarea invocă următoarele prevederi ale caietului de sarcini: „la data deschiderii ofertelor, ofertanții au obligația să prezinte în cadrul propunerii tehnice următoarele: a) Avizul pe specificația tehnică a echipamentului ofertat, emis de AACR; b) Schemele hidraulice ale echipamentului ofertat (suprastructură și Plug); c) Schemele electrice ale echipamentului ofertat (suprastructură și plug); d) Schemele pneumatice ale echipamentului ofertat (dacă este cazul); e) Schițele detaliate ale echipamentului ofertat (vedere din față, spate și lateral); f) Cel puțin un fișier video din care să reiasă detaliile de funcționare și utilizare ale echipamentului; g) Declarație a producătorului de unde să reiasă că echipamentul ofertat nu este prototip. Declarația va fi însoțită de cel puțin o recomandare pentru un echipament având aceeași specificație tehnică ca a celui ofertat; 8

§ 10

h) Vor fi anexate imagini explicative/desene tehnice ale cel puțin următoarelor componente ale echipamentului: capul tractor, șasiul părții speciale, sistem de cuplare a părții speciale la capul tractor, inclusiv sistem de ajustare a înălțimii, perie, suflantă, panou de control, plug de zăpadă, sistem de contragreutăți; i) Certificări/omologări/documente privind ranforsarea capului tractor pentru a rezista solicitărilor utilizării plugului de zăpadă; j) Vor fi depuse în cadrul ofertei manualele complete ale plugului echipamentului în limba română”. Contestatoarea solicită eliminarea cerințelor de la punctele b, c, d, h, i, j, întrucât dezvăluirea acestor informații ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. Aceasta face precizarea că este un agent ecomonic nerezident, iar declarația de confidențialitate ce se depune în cadrul procesului de ofertare nu are valoare juridică și nu are control asupra proceselor interne ale structurilor autorității contractante. Totodată, face mențiunea că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita informații în cadrul procesului de evaluare tehnică, inclusiv direct de la producătorul echipamentului, în cazul în care sunt suspiciuni că oferta depusă nu ar fi conformă cu cerințele din caietul de sarcini. Pe de altă parte, arată că aceste documente vor fi comunicate autorității contractante în cazul în care ofertantul va deveni furnizor, prin declararea ofertei sale ca fiind câștigătoare, astfel că solicitarea acestor documente apare ca fiind nejustificată. În vederea susținerii argumentației prezentate mai sus, petenta face trimitere la decizia Consiliului nr. 2825/C6/3122/01.11.2018, care a statuat că aceste cerințe tehnice sunt restrictive, dispunând modificarea/eliminarea acestora din caietul de sarcini în procedura de atribuire a unui contract similar de către R.A. ..., unde cerința din caietul de sarcini a fost identică. Pe de altă parte, față de solicitările din contestație, ce vizează modificarea unor cerințe tehnice, se solicită Consiliului să observe că aceste cerințe nu sunt dintre cele esențiale, care să caracterizeze performanțele tehnice ale utilajului din perspectiva beneficiarului. Astfel, se arată că în caietul de sarcini nu se regăsesc cerințe tehnice referitoare la autonomia de lucru a utilajului, capacitatea de curățare în mp/h etc., aspecte care pentru beneficiar ar trebui să fie relevante, întrucât țin de eficiența utilajului și de cheltuielile de funcționare. Petenta susține că în cazul enunțării acestor parametri, produsul său oferă performanțe net superioare produsului la care caietul de sarcini face referință. În opinia sa, autoritatea contractantă se cantonează la menținerea unor cerințe tehnice care sunt specifice unui singur ofertant, spre care se pare ca aceasta ar înclina, aceste cerințe tehnice, specifice unui anumit 9

§ 11

producător, fiind de natură a restrânge concurența, prin împiedicarea altor ofertanți de a participa la procedură. Spre exemplificare, aceasta a depus un raport al procedurii nr. 995/23.11.2018, dintr-o procedură în care s-a folosit un caiet de sarcini identic cu cel din prezenta procedură și unde au participat doar doi ofertanți, una din oferte fiind declarată neconformă pentru neîndeplinirea unor cerințe tehnice care, ulterior, au fost eliminate de Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 52/14.01.2019, întrucât au fost considerate restrictive. În concluzie, contestatoarea susține că aceste cerințe contestate s- au dovedit a fi veritabile piedici în participarea la procedură, considerând că s-a urmarit în acest fel restrângerea concurenței, prin încălcarea dispozițiile art. 50 din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. 2664/18.02.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 5961/18.02.2019, autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată și continuarea procedurii de achiziție. Referitor la solicitarea nr. 1, respectiv modificarea cerințelor privind piciorul extensibil, autoritatea contractantă consideră că varianta propusă de contestatoare este inacceptabilă, fiind inferioară cerințelor caietului de sarcini și având următoarele dezavantaje: - Personalul tehnic care va monta/demonta piciorul detașabil la fiecare utilizare trebuie să manipuleze componentele acestuia (elemente metalice cu mase și dimensiuni considerabile), existând un risc de apariție a accidentelor de muncă; - Presupune utilizarea de personal tehnic (2-3 persoane) care să monteze/demonteze piciorul de susținere la fiecare utilizare; - La fiecare utilizare se impune transportul piciorului din/la locația de depozitare a acestuia, până la locul în care se efectuează montarea/demontarea acestuia pe utilaj, ceea ce presupune un efort fizic considerabil din partea operatorilor, precum și riscul apariției accidentelor de muncă; Cerința caietului de sarcini, invocată de contestatoare la pct. 1 din contestație, are ca scop eliminarea intervenției fizice a operatorilor în condițiile unei greutăți ridicate a piciorului metalic de sprijin. În cazul utilizării unui picior extensibil instalat permanent pe grindă, așa cum s-a solicitat în caietul de sarcini, crește nivelul de siguranță și securitate în muncă, întrucât se reduce riscul apariției accidentelor de muncă, respectiv se elimină efortul fizic necesar manipulării piciorului metalic de sprijin, nefiind necesare transportul și montarea/demontarea de componente metalice, iar manipularea piciorului extensibil nu necesită mai mult de un operator. Dotarea echipamentului cu picior extensibil instalat permanent pe grindă, așa cum s-a solicitat în caietul de sarcini, reprezintă un beneficiu pentru operatorii echipamentelor. 10

§ 12

Având în vedere că mai mulți producători de astfel de utilaje utilizează variante constructive cu picior extensibil instalat permanent (nedetașabil), autoritatea consideră că această cerință nu este restrictivă, deoarece permite accesul la procedură a mai multor ofertanți, varianta propusă de contestatoare fiind inacceptabilă, întrucât este inferioară cerințelor caietului de sarcini. Spre exemplificare, în punctul de vedere transmis au fost inserate fotografii cu picioare extensibile montate permanent pe echipamente de la diferiți producători: ..., ..., ... și .... În ceea ce privește solicitarea nr. 2, având în vedere că echipamentul care face obiectul procedurii are dimensiuni considerabile, fiind utilizat pe suprafețele de mișcare aeroportuare, unde se pot afla persoane, utilaje/vehicule și aeronave, operatorul trebuie să-și distribuie atenția între panoul de control al echipamentului și suprafețele învecinate prin intermediul oglinzilor și suprafețelor vitrate ale cabinei. Astfel, timpii de distragere a atenției trebuie să fie cât mai scăzuți, iar din acest motiv autoritatea consideră că utilizarea unui panou de control detașabil, cu selectorul tip joystick integrat în panoul de control asigură cel mai mare grad de siguranță și ergonomie în exploatare, cu următoarele avantaje: - permite operatorului să urmărească în permanență suprafața de mișcare și eventualele aeronave aflate în apropierea echipamentului; - permite operatorului să selecteze operarea cu plugul, peria și suflanta în mod separat sau sincronizate, să comande direcția de operare fără a fi necesară mișcarea mâinii de la panoul de control (variantă constructivă ce asigură o ergonomie superioară) până la o altă poziție unde ar fi amplasat joystick-ul separat; - permite operatorului să vizualizeze pe ecranul color amplasat pe panoul de control poziția periei și suflantei, atât informații cât și eventualele avertizări la momentul acționării comenzii pentru direcția de operare de la selectorul tip joystick, integrat în panoul de control lângă ecranul color. Autoritatea precizează că în cazul variantei constructive inferioare, care are panoul de control cu selector tip joystick montat separat este necesar ca operatorul să urmărească atât ecranul/comenzile panoului de control cât și manipularea joystick-ului amplasat separat, fapt ce ar putea distrage atenția șoferului, putând conduce la apariția unor situații cu potențial periculos. Totodată susține că autoarea contestației are posibilitatea de a amplasa joystick-ul în aceeași locație cu panoul de control, respectiv pe o laterală a acestuia. Pentru exemplificare, în punctul de vedere transmis au fost inserate și fotografiile cu panouri de control de la producătorii ... și ..., care au joystick-ul integrat în panoul de control. Totodată, autoritatea subliniază disponibilitatea de a accepta modificarea cerinței din caietul de sarcini, în sensul de a accepta și 11

§ 13

panou de control nedetașabil montat în cabină, care să poată fi operat de către șofer, cu condiția existenței unui panou de control suplimentar amplasat în compartimentul motorului auxiliar, prevăzut cu toate comenzile funcțiile și posibilitățile de afișaj solicitate în caietul de sarcini pentru panoul de control, astfel încât reglarea și testarea echipamentului, verificarea și accesarea infomațiilor privind parametrii de operare, a eventualelor erori apărute, diagnoza, actualizările software și depanarea să poată fi efectuate chiar și atunci când capul tractor este deconectat de la suprastructura tractată. Referitor la solicitarea nr. 3, autoritatea contractantă menționează că sistemul de contragreutăți montat pe puntea spate asigură o aderență mai bună a roților punții spate, diminuând riscul apariției patinării și derapajelor când se rulează pe suprafețe acoperite cu zăpadă sau depuneri de gheață. Acest echipament, în cazul apariției unor defecțiuni la partea specială tractată, este prevăzut să poată opera cu capul tractor detașat de la suprastructură utilizând doar plugul de deszăpezit, care produce o apăsare asimetrică asupra punții față în raport cu puntea spate, fiind necesară utilizarea unui sistem de contragreutăți pentru aducerea în stare de echilibru a repartiției maselor pe punți. Astfel, aceasta susține că nu poate accepta diminuarea nivelului calitativ de performanță și siguranță în exploatare impus de această cerință, apreciind afirmația contestatoarei că această cerință este restrictivă, specifică doar unui anumit producător, ca fiind neadevărată. În susținere, autoritatea arată că CN ... SA a publicat o licitație pentru achiziția de utilaje similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri, publicată în SEAP cu anunțul nr. 170555/15.10.2016, având caiet de sarcini nr. AIHC-SOS 042/19.01.2016, în care care solicita „contragreutăți la partea din spate pentru echilibrarea șasiului și creearea posibilității de utilizare doar a capului tractor și plugului”. Conform raportului acestei proceduri, contestatoarea a participat la procedură în asociere cu ... AS și a avut o ofertă conformă ceea ce înseamnă că a ofertat echipamente dotate cu sistem de contragreutăți, conform cerinței caietului de sarcini. Potrivit aceluiași raport al procedurii, la procedura organizată de ..., care nu a fost contestată ca având cerințe restrictive, s-au depus oferte conforme de către ofertanții: ... SRL, ... S.P.A, ... și ... SRL, de unde rezultă că atât contestatoarea, cât și cel puțin alți trei ofertanți, pot oferta astfel de echipamente prevăzute cu sisteme de contragreutăți. Astfel, în opinia sa, cerința caietului de sarcini nu poate fi considerată restrictivă și specifică doar unui anumit producător, cu atât mai mult cu cât contestatoarea însăși a ofertat inclusiv această dotare (sisteme de contragreutăți) în altă procedură care a avut ca obiect utilaje similare. Prin solicitarea din contestație, este propusă o soluție tehnică inferioară celei solicitate prin caietul de sarcini, soluție pe care 12

§ 14

autoritatea o consideră inacceptabilă. Aceasta opinează că și în situația în care alte autorități contractante au acceptat ofertarea unor variante tehnice inferioare, nu impune în mod automat obligativitatea acceptării acestor variante tehnice de către alte autorități contractante, fiecare autoritate având dreptul de a achiziționa produse în conformitate cu necesitățile proprii art. 3 lit. rr). Tot pentru exemplificare, autoritatea a inserat în punctul de vedere transmis fotografii cu sisteme de contragreutăți montate pe capetele tractoare de la producători diferiți, respectiv ..., ... și .... În ceea ce privește solicitarea nr. 4, autoritatea contractantă susține că este de acord să modifice cerințele din caietul de sarcini astfel: „Plug de zăpadă tip lamă, execuție specială pentru uz aeroportuar, astfel încât să protejeze balizele luminoase aflate pe căile de rulare, realizat din cel puțin 7 segmenți rabatabili realizați din oțel, montați prin intermediul unor elemente de culisare pe un cadru tip scară realizat din profile rectangulare de oțel”. Referitor la solicitarea nr. 5, autoritatea contractantă consideră inacceptabilă eliminarea cerinței privind dotarea plugului cu sistem de adaptare a înălțimii cu bechii, întrucât sistemul de bechii constituie o soluție de rezervă în cazul defecțiunilor ce pot apărea la sistemul hidraulic de control al plugului de deszăpezit (funcția float). Astfel, în cazul apariției unor defecțiuni, lipsa roților ar putea conduce la avarierea plugului, a întregului echipament sau chiar la punerea în pericol a siguranței și sănătății operatorilor. Amplasarea roților este considerată de către autoritate deosebit de importantă pentru prevenirea balansului inerțial nedorit din timpul operării, având în vedere că roțile vor fi în contact permanent cu solul. Toate echipamentele de pe piață au sisteme de flotare care nu exclud dotarea plugului cu bechii. Aceasta consideră că, prin solicitarea sa, contestatoarea propune o soluție tehnică inferioară celei solicitate prin caietul de sarcini. Totodată, apreciază afirmația contestatoarei „Sistemul solicitat este rudimentar și restrictiv” ca fiind neadevĂrată, întrucât, în cadrul procedurii menționate mai sus, ... a inserat următoarea cerință privind plugul de zăpadă: „roți purtătoare (caster-wheels) cu posibilitate de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol”. Autoritatea precizează că și în acest caz contestatoarea a avut o ofertă conformă, ceea ce demonstrează că aceasta a ofertat pluguri de zapadă dotate cu roți (bechii). Autoritatea reiterează că această procedură nu a fost contestată ca având cerințe restrictive, au fost depuse oferte conforme de către ofertanții: ... SRL, ... S.P.A., ... și ... SRL, ceea ce demonstrează că atât contestatoarea cât și cel puțin alți trei ofertanți, pot oferta pluguri de zăpadă dotate cu roți. Astfel, opinia autorității contractante este în sensul că cerința caietului de sarcini nu poate fi considerată restrictivă, așa cum se afirmă în contestație, cu atât mai mult cu cât contestatoarea 13

§ 15

însăși a ofertat inclusiv această dotare în altă procedură, ce a avut ca obiect achiziția de utilaje similare. Totodată, este de părere că autoarea contestației, prin solicitarea sa, propune o soluție tehnică inferioară celei solicitate prin caietul de sarcini, pe care o consideră inacceptabilă. În ceea ce privește solicitarea nr. 6, întrucât contestatoarea nu face referire la soluția concretă pe care o propune și aduce o critică în mod generic cerinței din caietul de sarcini, autoritatea precizează că nu consideră necesară eliminarea sa. În același timp, arată că în contestație se face referire la o situație ipotetică, fără a se face trimitere directă la produsul pe care se dorește a fi ofertat sau la modalitatea concretă în care cerința din caietul de sarcini împiedică ofertarea în cadrul procedurii a unui echipament conform. Autoritatea susține că din formularea criticii nu reiese imposibilitatea petentei de a oferta un echipament conform cu cerința caietului de sarcini, ci doar tratează posibilitatea ca alți ofertanți să considere dificilă înțelegerea ei. În acest sens, autoritatea precizează că eventualele neclarități ale contestatoarei ar fi putut face obiectul unei cereri de clarificări. Referitor la solicitarea nr. 7, autoritatea precizează că cerința a fost astfel concepută, întrucât, prin divizarea capotajului în două sau mai multe componente și acționarea lui în plan orizontal, se reduce considerabil efortul necesar unui operator pentru deschiderea acestuia. În realitate, efortul necesar deschiderii unui capotaj, cum a fost specificat în caietul de sarcini, nu depășește efortul depus de o persoană la deschiderea unei uși. Există variante constructive pe piață la care acumulatorii electrici care alimentează sistemele electrice, hidraulice și electro-hidraulice ale suprastructurilor tractate sunt amplasați sub capotajul suprastructurii, astfel că, în cazul apariției unor defecțiuni ale acumulatorilor electrici, sistemelor electrice, hidraulice și electro- hidraulice, să nu mai poată fi deschis capotajul motorului auxiliar pentru a avea acces la sursa defecțiunii apărute. În acest context, se învederează că acest tip de capotaje pot atinge greutăți/mase de sute de kg fiind, astfel, imposibil de operat, dacă însăși sistemele de acționare ale acestor capotaje sunt defecte, iar sursa defecțiunii se află sub capotaj. Față de această critică, autoritatea contractantă își manifestă disponibilitatea de a accepta reconfigurarea acestei cerințe, în sensul acceptării inclusiv a capotajelor cu deschidere electrică, hidraulică, electro-hidraulică, cu condiția ca în cazul survenirii unor defecțuni la instalația electrică, hidraulică, electro-hidraulică de acționare a capotajului suprastructurii (unde este cazul), acesta să poată fi deschis și manual de către o singură persoană din exteriorul echipamentului, cu ajutorul unui sistem de deschidere pentru situații de urgență, dotat cu pompă manuală, mecanic sau orice altă modalitate facilă de deschidere. 14

§ 16

În ceea ce privește solicitarea nr. 8, autoritatea susține că varianta constructivă propusă de contestatoare nu acoperă autoritatea contractantă de riscul apariției unei defecțiuni la motorul unic de antrenare al periei. Cerința caietului de sarcini a avut în vedere existența unei soluții de rezervă în cazul apariției unei defecțuni la unul dintre motoarele hidraulice, respectiv utilajul să poată fi utilizat în continuare fără a conduce la indisponibilizarea totală a acestuia, soluția tehnică propusă în contestație fiind considerată inferioară celei solicitate prin caietul de sarcini. Față de acest aspect, autoritatea sugerează Consiliului să solicite contestatoarei prezentarea unui document justificativ cu caracter oficial, care să probeze cele afirmate de aceasta. În opinia sa, contestatoarea face referire la o procedură organizată de R.A. ... care nu are relevanță, această procedură având ca obiect un echipament diferit (cu alte caracteristici și alte dimensiuni și care nu are o configurație modulară: plug de zăpadă, cap tractor și parte specială). Autoritatea contractantă reia argumentația conform căreia, chiar dacă alte autorități contractante au acceptat ofertarea unor variante tehnice inferioare, nu impune în mod automat obligativitatea acceptării acestor variante tehnice inferioare de către alte autorități contractante, fiecare autoritate având dreptul de a achiziționa produse în conformitate cu necesitățile proprii conform art. 3 lit. rr) din Legea nr. 98/2016. Întrucât pe piață există mai mulți producători care echipează acest tip de echipamente cu două motoare hidraulice pentru antrenarea periei, aceasta apreciază că cerința nu poate fi considerată restrictivă. Referitor la solicitarea nr. 9, întrucât sistemele care utilizează șuruburi, cardane și cremaliere sunt sisteme cu un lanț cinematic complex, prezintă următoarele dezavantaje: a) Frecvența și costul lucrărilor de întreținere sunt ridicate: - necesită lucrări de întreținere cu o frecvență mare; - generează costuri suplimentare în ceea ce privește gresarea/lubrifierea articulațiilor angrenajelor mecanice; - în cazul acestor sisteme este necesară efectuarea în mod frecvent a lucrărilor de îndepărtare a acumulărilor de zăpadă, gheață sau de alte materii reziduale care se depun pe pasul filetelor șuruburilor sau ale angrenajelor din componența acestor sisteme mecanice; - în mediul aeroportuar se utilizează agenți degivranți lichizi și solizi, pentru degivrarea suprafețelor de mișcare aeroportuare și care au un potențial coroziv ridicat asupra acestui tip de echipamente, din acest motiv fiind necesare lucrări frecvente de curățare a angrenajelor sistemelor ce utilizează șurub, cardan și cremalieră pentru a îndepărta și trata oxidările apărute; b) Având în vedere că, datorită dispunerii acestora, sistemele care utilizează șuruburi, cardane, cremaliere, nu pot fi acoperite cu capotaje de protecție și pentru că acestea conțin angrenaje rotative ce pot 15

§ 17

antrena îmbrăcămintea de lucru a operatorilor sau părți ale corpului uman, autoritatea le consideră inacceptabile din cauza potențialului de risc pe care acestea îl ridică pentru siguranța și sănătatea operatorilor; c) Din angrenajele aflate în rotație, în cazul sistemelor mecanice ce utilizează cardan, șurub sau cremaliere, există posibilitatea desprinderii de componente în cazul apariției unei defecțiuni, componentele desprinse putând fi proiectate în corpul operatorilor, echipament sau chiar pe suprafața de rulare a aeroportului, punând în pericol siguranța operatorilor, integritatea echipamentului sau chiar traficul aerian; d) Sistemele care utilizează șuruburi, cardane și cremaliere pot conține o multitudine de articulații mecanice care, în timp, dezvoltă uzuri conducând la jocuri cu potențial distructiv; e) Lanțurile cinematice care utilizează șuruburi, cardane și cremaliere sunt sisteme care generează frecări între componentele acestor angrenaje, care conduc la uzuri ale șuruburilor, cardanelor și cremalierelor utilizate, uzuri care sunt dificil de identificat, din acest motiv autoritatea consideră că fiabilitatea acestui tip de sisteme este deficitară în raport cu sistemele care utilizează cilindrii hidraulici, conform cerinței din caietul de sarcini. Utilizarea unui sistem dotat cu cilindri hidraulici, așa cum s-a solicitat în caietul de sarcini, care conține doar cilindri hidraulici și tubulaturile de tur/retur care îi alimentează cu fluid hidraulic sunt sisteme care nu necesită întreținere, au puține componente în mișcare și un grad ridicat de fiabilitate comparativ cu sistemele de ajustare mecanice. Sistemele dotate cu cilindri hidraulici sunt controlate electronic, ceea ce facilitează operațiunile de diagnosticare a eventualelor defecțuni, depanare, reglare facilă a eventualelor decalibrări. Față de criticile aduse punctului nr. 7 din contestație, autoritatea învederează că se constată o inconsecvență în aprecierile formulate, aducându-se critici sistemului manual (mecanic) solicitat prin caietul de sarcini, prin afirmația că „un capotaj cu deschidere electrică, hidraulică sau electro-hidraulică este superior oricărui sistem de deschidere manuală, reducând la minim efortul operatorului și având siguranță maximă în exploatare, în sensul prevenirii accidentelor de muncă”, iar la punctul nr. 9 se aduc critici sistemelor hidraulice, considerând că, de aceasta dată, un sistem de ajustare mecanic „ (...) o ajustare cu șurub va fi mult mai precisă, fiabilă și stabilă în timp decât orice variantă cu cilindri hidraulici. Soluțiile tehnice care nu sunt acceptate de autoritatea contractantă sunt, în fapt, superioare". Și de această dată, autoritatea sugerează Consiliului să solicite contestatoarei să prezinte un document justificativ cu caracter oficial, care să probeze afirmația acesteia, respectiv că varianta propusă de aceasta este superioară cerinței din caietul de sarcini. 16

§ 18

În opinia autorității, contestatoarea propune, în fapt, o soluție tehnică inferioară celei solicitate prin caietul de sarcini, considerând ca fiind inacceptabilă modificarea cerinței din caietul de sarcini în forma propusă de contestatoare. În ceea ce privește solicitarea nr. 10, autoritatea contractantă arată că cerința caietului de sarcini are în vedere dotarea utilajului cu un sistem de siguranță în eventualitatea apariției unei pene la una dintre roți, astfel încât peria să își mențină contactul optim cu suprafața de rulare prin intermediul celei de-a doua roți. În cazul sistemelor care utilizează o singură roată, apariția unei pene conduce la dezechilibrarea periei și schimbarea unghiului de poziționare a acesteia, în raport cu suprafața măturată, conducând la o uzură neuniformă a periei și chiar deteriorarea ansamblului periei din cauza șocurilor ce pot apărea ca urmare a pierderii stabilității și poziției oferite de sistemul de roți. Este adresată Consiliului încă o dată solicitarea, în sensul prezentării de către contestatoare a unui document justificativ cu caracter oficial care să probeze afirmația că „Variantele constructive cu roată simplă cu diametru mult mai mare decât cele folosite în mod uzual de către producătorii care utilizează roți duble permit o preluare mai bună a șocurilor și vibrațiilor care pot fi generate în exploatare”. Autoritatea contractantă consideră că această procedură este una distinctă, în sensul că fiecare autoritate concepe cerințele în conformitate cu necesitățile punctuale identificate. Invocarea unei astfel de decizii pronunțată de o instanță pentru o altă procedură, având ca obiect un echipament diferit (cu alte caracteristici și alte dimensiuni, care nu are o configurație modulară: plug de zăpadă, cap tractor și parte specială), nu poate fi universal valabilă. Întrucât pe piață există mai mulți producători care echipează acest tip de echipamente cu patru roți castor amplasate în perechi, cerința nu poate fi considerată restrictivă. Pentru exemplificare, autoritatea a inserat în punctul de vedere transmis fotografiile cu echipamente ale unor producători diferiți (..., ..., ... și ...) ce echipează ansamblul periei cu patru roți castor amplasate în perechi. În ceea ce privește solicitarea nr. 11, pentru considerentele enunțate la pct. 9, referitor la sistemele care utilizează șuruburi, cardane și cremaliere, autoritatea consideră ca fiind inacceptabilă solicitarea contestatoarei. Referitor la solicitarea nr. 12, autoritatea contractantă precizează că este de acord să modifice cerința din caietul de sarcini, astfel: „la data deschiderii ofertelor, ofertanții au obligația să prezinte în cadrul propunerii tehnice urmatoarele: a) Cel putin un fișier video din care să reiasă detaliile de funcționare și utilizare ale echipamentului; b) Declarație a producătorului de unde să reiasă că echipamentul ofertat nu este prototip. Declarația va fi însoțită de cel puțin o 17

§ 19

recomandare pentru un echipament având aceeași specificație tehnică ca a celui ofertat; c) Vor fi depuse în cadrul ofertei manualele complete ale echipamentului în limba română; d) La data livrarii echipamentului va fi prezentat avizul AACR pe specificația tehnică a echipamentului ofertat”. Autoritatea contractantă susține că, din analiza conținutului contestației, nu a identificat elemente concrete, pertinente, demonstrate în susținerea acesteia, ci doar aprecieri personale ale contestatoarei care, în opinia sa, nu au fost contraargumentate suficient de explicit. Totodată, apreciază că autoarea contestației nu definește parametrii exacți, cuantificabili în determinarea nivelului de performanță al soluțiilor propuse, raportate la cerințele caietului de sarcini. În considerarea acestui fapt, subliniază că pentru acceptarea modificărilor propuse de contestatoare este nevoie de argumente tehnice, susținute de documente cu caracter oficial sau de demonstrații tehnice coerente, în baza cărora să se poată stabili nivelul de performanță și de calitate al variantelor propuse, raportat la cerințele caietului de sarcini. În concluzie, din motivele expuse mai sus, autoritatea apreciază ca fiind inacceptabilă modificarea cerințelor caietului de sarcini în forma propusă de contestatoare pentru punctele 1-3, 5-11, precizând că acceptă modificările cerințelor din caietul de sarcini, așa cum au fost formulate în punctul de vedere transmis, pentru punctele 4 și 12. Față de cele de mai sus expuse, solicită Consiliului să respingă contestația formulată de ... pentru punctele 1-3, 5-11, să ia act de acceptarea modificărilor cerințelor din caietul de sarcini pentru punctele 4 și 12, așa cum au fost formulate de către autoritatea contractantă și să dispună continuarea procedurii. Față de punctul de vedere al autoritatății contractantă, prin adresa fără număr și nedatată la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. 6688/21.02.2019, ... a formulat și depus note de ședință, prin care solicită respingerea apărărilor formulate, pentru următoarele motive: 1. Referitor la solicitarea nr. 1 din contestație, contestatoarea subliniază că această cerință este restrictivă, prin prisma faptului că piciorul trebuie să fie instalat permanent pe grindă, dar și rabatabil/extensibil. Dacă cerința ar fi ca piciorul sau picioarele să fie instalate permanent pe grindă și extensibil/telescopic, atunci cerința nu ar mai fi restrictivă. Totodată, menționează că nu este un impediment pentru autoritatea contractantă că piciorul extensibil nu este rabatabil și necesită operațiuni de montare/demontare la fiecare utilizare, întrucât aceste operațiuni sunt necesare, de regulă, de 2 ori pe an (montare primăvara și eventual demontare iarna). 18

§ 20

De asemenea, petenta învederează Consiliului să observe că din planșele fotografice depuse de autoritatea contractantă, această cerință tehnică nu privește performanțele utilajului, aceasta vizând doar perioada în care acesta nu este folosit, atunci când acest picior are rol de susținere. Din punctul său de vedere, această cerință neesențială a utilajului nu poate conduce la împiedicarea unor ofertanți de a participa la procedură. 2. Referitor la solicitarea nr. 2 din contestație, petenta susține că din răspunsul autorității contractante se desprinde concluzia că își exprimă disponibilitatea de a înlocui o cerință restrictivă cu altă cerință restrictivă și complet lipsită de logică. Față de argumentele autorității contractante, folosite în sprijinul cerinței tehnice, contestatoarea își prezintă contraargumentele în sprijinul variantei cu joystick amplasat separat pe o cotieră. Această variantă, în opinia sa, avantajează șoferul așa încât să poată opera plugul peria și suflanta fără a lua privirea de la suprafața de lucru și fără să trebuiască să se întindă până pe bord unde poate fi amplasat panoul de control și fără să trebuiască să-și ia un însoțitor de bord/operator care să îl asiste în efectuarea operațiunilor, fiind evident superioară dar neacceptată conform modului de enunțare a cerinței. În ceea ce privește sintagma „detașabil” solicitarea acesteia este nejustificată, întrucât diagnosticarea părții speciale se poate face din cabină, la fel și toate celelalte funcții și reglaje. De asemenea, în partea din spate, unde partea specială este localizată, cei mai mulți producători au un panou de comandă separat pentru efectuarea operațiunile de service și mentenanță. În ceea ce privește exemplele date de autoritatea contractantă cu utilaje ce îndeplinesc cerința tehnică cu joystick integrat, petenta solicită Consiliului să observe că unul dintre producători este ... care se pliază perfect pe cerințele tehnice și care, în mai toate procedurile este declarat câștigător, iar celălalt producător este ..., care nu participă la procedurile de atribuire din România. De altfel, petenta consideră că nu trebuie conferită o valoare probatorie acestor planșe fotografice, întrucât acestea nu certifică că soluțiile tehnice ar fi ale unor anumitor producători. 3. Referitor la solicitarea nr. 3 din contestație, petenta subliniază că nu ar fi fost făcută nicio solicitare din partea sa dacă exprimarea din caietul de sarcini ar fi fost identică cu cea din caietul de sarcini utilizat de CNAB SA. De asemenea, subliniază că documentația publicată de CNAB SA prin anunțul nr. 170555/15.10.2016 nu conține niciuna din caracteristicile contestate în cadrul prezentei proceduri, lucru ce a permis participarea la licitație a mai multor ofertanți. Astfel, precizează că dorește modificarea cerinței tehnice conform exemplului dat de autoritatea contractantă în procedura inițiată de CNAB SA, prin anunțul precizat mai sus, respectiv: „contragreutăți la partea din spate pentru 19

§ 21

echilibrarea șasiului și creearea posibilității de utilizare doar a capului tractor și plugului”. În aceeași ordine de idei, aceasta învederează că modificarea solicitată a fost acceptată și de .... În ceea ce privește exemplele de producători cu soluția tehnică impusă de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, se reiterează că este vorba de producătorul ..., singurul care se pliază pe cerințele tehnice, ... care nu îndeplinește alte cerințe tehnice (spre exemplu cea cu joystickul integrat și care, de regulă, nu participă la proceduri din cauza cerințelor restrictive), precum și ... care a făcut livrarea a două utilaje la CNAB SA, ce prezintă probleme de funcționalitate. Așadar, petenta susține că exemplele prezentate de autoritatre nu sunt relevante, neputând fi considerate reale, deoarece rezultă din planșe fotografice și nu din manuale autorizate sau avizate. 4. Referitor la solicitarea nr. 4 din contestație, se solicită admiterea acesteia întrucât autoritatea contractantă este de acord cu ea. 5. Referitor la solicitarea nr. 5, petenta reia argumentația din contestație, respectiv că cerința este restrictivă, prin modalitatea foarte precisă de enunțare. Totodată arată că cerința, așa cum a fost enunțată în anunțul nr. 170555/15.10.2016, publicat de CNAB SA (dat ca exemplu de autoritatea contractantă) nu este restrictivă, motiv pentru care solicită ca cerința să fie modificată după cum urmează: „roți purtătoare (caslier weels) cu posibilitatea de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol”. 6. Referitor la solicitarea nr. 3 din contestație, petenta consideră că autoritatea contractantă a formulat un răspuns ambiguu, de natură a induce în eroare Consiliul, respectiv că în contestație nu s-a făcut trimitere directă la produsul care se dorește a fi ofertat, că solicitarea este generală astfel că nu poate fi luată în considerare. Contestatoarea solicită Consiliului să observe că prin solicitarea de modificare a cerinței tehnice nu poate să solicite cerințe specifice (chiar favorabile ei), ci doar să ceară eliminarea unor cerințe tehnice restrictive. Solicitare a fost de eliminare a cerințelor dintre paranteze, întrucât apreciază că o clapetă este tot un capac și atât timp cât celelalte cerințe sunt satisfăcute, rostul acestei cerințe este de a induce în eroare un potențial ofertant sau de elimitare a concurenței. Așadar, aceasta consideră că răspunsul autorității contractante nu poate fi luat în considerare urmând ca, prin soluția pronunțată, Consiliul să elimine aceste cerințe cu caracter pronunțat restrictiv. 7. Referitor la solicitarea nr. 7 din contestație, petenta consideră că prin răspunsul dat, autoritatea contractantă este de acord cu soluția tehnică propusă în contestație, însă cu condiția ca acest capotaj să poată fi operat și mecanic. În opinia sa, soluția rămâne în continuare restrictivă. În caz de defecțiune, capotajul poate fi manevrat prin conectarea acestuia la sursa de curent printr-o priză exterioară aflată pe 20

§ 22

utilaj. Astfel, nu există niciun impediment în manevrarea capotajului în cazul unei defecțiuni. În susținere, petenta arată că în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract similar de către R.A. ..., a existat o cerință identică în caietul de sarcini, însă a fost considerată restrictivă și s-a dispus eliminarea s-a prin Decizia nr. 52/14.01.2019 în dosarul 907/33/2018 de către Curtea de Apel Cluj. 8. Referitor la solicitarea nr. 8 din contestație, contestatoarea face din nou trimitere la o altă procedură, organizată de ..., unde echipamentul a fost identinc cu partea specială a echipamentului din cadrul prezentei proceduri (motor auxiliar, perie și suflantă), precizând că în cazul respectiv sigura ofertă conformă a fost cea depusă de ... SRL pentru un echipament ..., ceea ce confirmă caracterul restrictiv invocat de ea. În continuare, menționează că cerința tehnică impusă de o autoritate a fost considerată restrictivă și s-a dispus eliminarea sa prin Decizia nr. 52/14.01.2019 în dosarul 907/33/2018 de către Curtea de Apel Cluj, în cadrul procedurii de atribuire a unui contract similar de către R.A. ..., unde cerința din caietul de sarcini a fost identică 9. Referitor la solicitarea nr. 9 din contestație, se arată că autoritatea contractantă confundă sistemul electro-hidraulic cu sistemul hidraulic controlat electronic. Primul este destinat să înlocuiască munca fizică, în timp ce sistemele hidraulice controlate electronic sunt mult mai complicate, mai greu de diagnosticat, mai greu de reparat și cu costuri considerabil mai mari decât un sistem mecanic simplu fiabil și îndelung testat. În susținere, menționează că ... AS utilizează cu succes aceste sisteme mecanice, neacceptate de autoritatea contractantă, de mai bine de 25 ani, fără probleme în exploatare, chiar și în afara perioadei de garanție. 10. Referitor la solicitarea nr. 10 din contestație, este reluată argumentația prezentată mai sus, în sensul că echipamentul menționat este identic, singura diferență fiind că ... a împărțit echipamentul în 2 licitații diferite din alte considerente (evitarea termenului de 45 zile de depunere a ofertelor). Contestatoarea face o comparație în susținerea acestei critici, respectiv: - în cadrul procedurii curente echipamentul este format din: plug; cap tractor; parte specială (motor auxiliar, perie și suflantă). - la ...: licitația pentru partea specială, motor de lucru, perie și suflantă, a fost câștigată de ... SRL la valoarea estimată dar contestată, iar contestația a fost admisă. - licitația pentru cap tractor și plug SCN1029527 din 29.11.2018 a fost atribuită către ... SRL, la valoarea estimată. Cerința tehnică impusă de autoritate a fost considerată restrictivă și s-a dispus eliminarea sa prin Decizia nr. 52/14.01.2019, în dosarul 21

§ 23

907/33/2018 de către Curtea de Apel Cluj, în cadrul procedurii de atribuire a unui contract similar de către R.A. ..., unde cerința din caietul de sarcini a fost identică. 11. Referitor la solicitarea nr. 11 din contestație, se menționează că în practică soluțiile tehnice de ajustare mecanică cu șurub, cardan sau cremalieră a carcasei periei sunt mult mai sigure, precise și fiabile în condițiile de exploatare întâlnite pe aeroporturile din România, superioare oricărui sistem hidraulic. Neacceptarea spre ofertare a unei soluții tehnice superioare este considerată restrictivă, așa cum a fot exprimată în caietul de sarcini, soluțiile tehnice dintre paranteze sunt apreciate ca fiind, de fapt, superioare din punct de vedere tehnic. 12. Referitor la solicitarea nr. 12 din contestație, se solicită Consiliului să ia act de faptul că autoritatea contractantă este de acord cu modificarea cerinței tehnice. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Autospeciale pompieri și Autospeciale deszăpezire”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1008597 în data de 01.02.2019, împreună cu documentația de atribuire. Valoarea estimată a întregului contract este de 9.100.000 lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț” cu factorii de evaluare „prețul ofertei” - pondere 90% și „perioada de livrare” - pondere 10%. Împotriva unor prevederi ale documentației de atribuire pentru lotul nr. 3 „Autospecială de deszăpezire PDA (cu plug, perie și autosuflantă) – 2 bucăți”, ... a formulat prezenta contestație, prin care solicită modificarea unui număr de 12 cerințe ale documentației de atribuire. După depunerea contestației, la solicitarea Consiliului, ... a transmis dovada constituirii cauțiunii prevăzută la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2018, în cuantum de 84.000 lei, prin consemnarea la CEC BANK a sumei respective, conform recipisei nr. 205247865/1/15.02.2019, suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestația aferentă dosarului C.N.S.C. nr. 184/2019. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, criticile contestatoarei vizează o serie de cerințe referitoare la elemente constructive ale utilajului care face obiectul achiziției, propunând acceptarea și a unor variante constructive alternative, susținând că și acestea îndeplinesc în mod cel puțin identic 22

§ 24

cerințele funcționale ale utilajului. În replică, autoritatea contractantă susține că variantele constructive propuse de contestatoare sunt inferioare celor din caietul de sarcini și duc la dificultăți de montare, riscuri mai mari de defectare, precum și la apariția unor elemente perturbatoare unei bune funcționări a utilajului. De asemenea, contestatoarea susține că multe din aceste caracteristici constructive au fost solicitate doar pentru restrângerea concurenței, nefiind dintre cele esențiale, în timp ce autoritatea contractantă citează câteva firme producătoare de astfel de utilaje, ale căror produse îndeplinesc cerințele solicitate. Autoarea contestației susține că doar produsele firmei ... îndeplinesc toate aceste caracteristici, caietul de sarcini fiind elaborat în favoarea acestei firme. Autoritatea contractantă menționează că în cadrul altor proceduri, contestatoarea a putut oferta produse care îndeplineau unele cerințe pe care acum le critică. De asememeena, contestatoarea precizează că o serie de cerințe au fost considerate restrictive de Curtea de Apel Cluj în cadrul unei decizii emise în soluționarea unei plângeri formulate în cadrul unei proceduri similare. În replică, autoritatea contractantă învederează că în acele cazuri nu era vorba despre același tip de utilaj. În soluționarea contestației, Consiliul are în vedere următoarele prevederi legale incidente: -art. 49 din Legea nr. 98/2016: „Autorităţile contractante au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională.” - art. 50 din Legea nr. 98/2016: „(1) Autorităţile contractante nu vor concepe sau structura achiziţiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispoziţiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenţei. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenţei în cazul în care achiziţia ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiţi operatori economici.” - art. 155 din Legea nr. 98/2016: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei. (2) Caracteristicile prevăzute la alin. (1) pot de asemenea să vizeze procesul sau metoda specifică de execuţie a lucrărilor, fabricaţie a produselor sau prestare a serviciilor solicitate sau un proces specific pentru un alt stadiu al ciclului de viaţă al acestora, chiar dacă aceste elemente nu fac parte din conţinutul material al produselor, lucrărilor sau serviciilor care urmează să fie achiziţionate, dar cu condiţia 23

§ 25

ca aceste caracteristici să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi să fie proporţionale prin raportare la valoarea şi obiectivele acestuia. (6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” - art. 20 din H.G. nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” Preliminar, Consiliul constată că în ceea ce privește cerințele nr. 4 și 12, autoritatea contractantă a achiesat la solicitările contestatoarei. Prin urmare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să modifice aceste cerințe ale documentației de atribuire, în sensul celor solicitate de contestatoare și acceptate de autoritatea contractantă în punctul de vedere. În continuare, Consiliul va analiza, pe rând, fiecare dintre solicitările contestatoarei de modificare a documentației de atribuire. 1. Prima critică vizează cerințele referitoare la piciorul extensibil, în sensul acceptării de variante constructive detașabile, care necesită montare/demontare la fiecare utilizare. În caietul de sarcini, cerința este formulată astfel: «în partea frontală a grinzii şasiului părţii speciale va fi prevăzut un picior extensibil (acesta se va extinde/retracta prin intermediul unui dispozitiv dotat cu cremalieră şi manivelă) şi rabatabil/pliabil, instalat permanent pe grinda prin intermediul unei articulaţii, pentru depozitare atunci când este decuplată de la capul tractor. Manevrarea piciorului între poziţia „parcat" (pliat pe grinda suprastructurii) şi poziţia de operare (în poziţie verticală susţinând suprastructura atunci când este decuplată de la capul tractor) se va face cu ajutorul unui troliu dotat cu manivelă sau hidraulic. Va fi prevăzut suplimentar cu sistem de siguranţare pentru poziţia „parcat". Nu se acceptă variante constructive detaşabile, care necesită montare /demontare la fiecare utilizare.» În contestație, se susține că nu este un impediment faptul că piciorul extensibil nu este rabatabil și că operațiunile de montare/demontare se efectuează, de regulă, de 2 ori pe an, la schimbarea sezonului. Autoritatea contractantă susține că cerința caietului de sarcini are ca scop eliminarea intervenției fizice a operatorilor, în condițiile în care pentru acțiunile de montare/demontare este nevoie de un personal format din 2-3 persoane, în timp ce manipularea piciorului extensibil nu 24

§ 26

necesită decât un singur operator. De asemenea, din cauza efortului fizic considerabil necesar în cazul montării/demontării piciorului detașabil crește riscul accidentelor de muncă. În „note scrise”, contestatoarea susține că este restrictivă cerința ca piciorul să fie rabatabil. Consiliul apreciază că fiind un contract de furnizare, scopul autorității contractante, prevăzut la art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, este ca produsul achiziționat să corespundă necesităților sale, nefiind satisfăcut doar de caracteristicile funcționale superioare ale acestuia, ci și de alte caracteristici, cum ar fi o manevrabilitate ușoară și sigură sau deservirea utilajului de un personal cât mai puțin numeros. În acest sens, Consiliul consideră că varianta constructivă propusă de contestatoare nu îndeplinește condițiile de manevrabilitate simplă și sigură și nici aceea ca utilajul să fie deservit de un număr redus de personal, așa cum este cazul variantei constructive din caietul de sarcini. De asemenea, Consiliul consideră că cerința ca piciorul să fie rabatabil nu este restrictivă, potrivit prevederilor art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, din moment ce se află în portofoliul a cel puțin 4 producători, așa cum demonstrează autoritatea contractantă. În consecință, Consiliul respinge, ca nefondată, această solicitare. 2. Prin solicitarea de la pct. 2, contestatoarea dorește eliminarea sintagmei „detașabil” și a mențiunilor dintre paranteze în cazul cerinței tehnice „Un singur panou de control detaşabil, cu ecran color şi joystick integrat pentru comanda plugului, periei şi suflantei (nu se acceptă variante constructive cu joystick amplasat/ montat separat)”. Autoritatea contractantă precizează că a solicitat ca panoul să fie detașabil pentru a efectua operațiuni de reglare, testare, mentenanță și atunci când capul tractor este deconectat de la suprastructura tractată. De asemenea, invocă amplasarea joystik-ului integrat în panou, în principal, din motive de siguranță și ergonomie. Cu privire la cerința în integralitate, autoritatea contractantă își manifestă disponibilitatea să accepte modificarea cerinței din caietul de sarcini, respectiv să accepte și panou nedetașabil montat în cabină, cu condiția existenței unui panou de control suplimentar amplasat în compartimentul motorului auxiliar prevăzut cu toate comenzile, funcțiile și posibilitățile de afișaj solicitate în caietul de sarcini. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă și-a arătat disponibilitatea de a înlocui o cerință restrictivă cu o altă cerință restrictivă. În ceea ce privește poziția joystik-ului, Consiliul nu poate reține argumentele autorității contractante potrivit cărora amplasarea joy-stik- ului integrat în panou reprezintă poziția cea mai bună din punct de vedere ergonomic pentru operator. În acest sens, Consiliul are în vedere, în primul rând, faptul că autoritatea contractantă nu a dovedit în niciun fel această afirmație și, pe de altă parte, că, și fără a avea o prea mare 25

§ 27

experiență, mânuirea joystik-ului se poate face fără a-l privi. Nici elevii școlii de șoferi nu privesc schimbătorul de viteză atunci când schimbă manual treptele de viteză, după cum nici în cadrul jocurilor care presupun un joystik privirea nu este îndreptată spre acesta, ci spre ecran. În plus, faptul că autoritatea contractantă a invocat în punctul de vedere doar doi producători de astfel de panouri cu joystik integrat nu poate convinge Consiliul că o astfel de cerință nu este restrictivă, neavând darul de a asigura o concurență reală, cu atât mai mult cu cât, potrivit susținerilor contestatoarei, necombătură de autoritatea contractantă, unul dintre acești producători nu a participat la proceduri de achiziție publică în România. În contextul unei astfel de concurențe precare, cu atât mai nefirească apare cerința autorității contractante ca panoul de control să fie detașabil, pe motiv că operațiile de reglare și testare a echipamentului, verificare, diagnoză, actualizare software și depanare să poată fi efectuate și atunci când capul tractor este deconectat de la structura tractată. Consiliul consideră că, în interesul autorității contractante, implicit a interesului public, ar fi ca la procedură să participe un număr cât mai mare de ofertanți, și nu menținerea unor cerințe care nu produc un avantaj evident autorității contractante, cum este și cea ca panoul de control să fie detașabil pentru a-l folosi și în cazul deconectării capului tractor de structura tractată. În consecință, Consiliul constată că această cerință nu se circumscrie prevederilor legale invocate mai sus, îndeosebi prevederilor art. 155 alin. (6), având darul de a introduce unele obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, motiv pentru care admite această critică și obligă autoritatea contractantă să remedieze conținutul caietului de sarcini în sensul eliminării sintagmei „detașabil” (pag. 6) și a conținutului dintre paranteze („nu se acceptă variante constructive cu joystick amplasat/ montat separat”) de la pag. 6 și 11. 3. La punctul 3, contestatoarea solicită Consiliul eliminarea următoarei cerințe pentru capul tractor, prevăzute la pag. 6 din caietul de sarcini: „Pentru echilibrarea maselor pe punţi capul tractor va fi prevăzut cu un sistem de contragreutăţi montate pe puntea spate astfel încât sa nu depăşească dimensiunile de gabarit ale șasiului tractor. Greutatea sistemului de contragreutăţi: minim 2500 kg. Sistemul de contragreutăţi va fi astfel conceput încât să nu mascheze sistemul de iluminare si semnalizare al capului tractor.” Contestatoarea susține că această cerință este restrictivă, fiind specifică doar unui producător. De asemenea, susține că fiecare producător are propria soluție de asigurare a stabilității în exploatare. 26

§ 28

Autoritatea contractantă susține că sistemul de contragreutăți montat pe puntea spate asigură o mai bună aderență a roților punții spate, diminuând riscul apariției patinării și derapajelor pe suprafețe acoperite cu zăpadă sau gheață. De asemenea, susține că la o altă procedură de achiziție de utilaje similare contestatoarea a prezentat o ofertă conformă în asociere cu un alt operator economic, în total în acea procedură fiind depuse un număr de 4 oferte conforme, ceea ce demonstrează, în opinia contestatoarei, că cerința nu este restrictivă. Consiliul reține că autoritatea contractantă a impus această soluție constructivă pentru asigurarea unei stabilități mai mari. Prin urmare, a impus o anumită soluție constructivă, deși firesc era să impună o cerință funcțională, respectiv o cerință privind stabilitatea utilajului. În acest fel, autoritatea contractantă a intrat în atribuțiile proiectanților de astfel de utilaje, prevăzând atât locul în care vor fi dispuse contragreutățile, cât și masa minimă a acestora. Consiliul consideră că impunerea unei singure soluții de asigurare a stabilității utilajelor este restrictivă, chiar dacă aceasta se găsește în portofoliul a cel puțin 4 operatori economici, întrucât limitează soluțiile propuse de alți producători de astfel de utilaje pentru asigurarea stabilității acestora. În consecință, Consiliul va admite această critică și va obliga autoritatea contractantă să accepte că această cerință este îndeplinită în mod similar dacă utilajul ofertat prezintă cel puțin aceeași stabilitate ca și în cazul utilizării sistemului de contragreutăți prevăzut în caietul de sarcini. 4. Prin cerința nr. 4, contestatoarea solicită eliminarea următoarelor caracteristici contradictorii ale plugului de zăpadă, prevăzute la pag. 6 din caietul de sarcini: „Plug de zăpadă (...) realizat din cel puţin 9 segmenţi rabatabili realizaţi din oțel, - număr segmenţi: minim 7; (...) - greutate proprie: 2000 kg - 2500 kg (...) - în vederea manipulării cât mai uşoare în timpul transportului şi depozitării, plugul va fi compus din trei secţiuni: o secţiune centrală şi două secţiuni laterale pliabile hidraulic.” Întrucât autoritatea contractantă a achiesat la solicitarea contestatoarei, iar aceasta a fost de acord cu modificarea propusă de autoritatea contractantă, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să efectueze modificarea caietului de sarcini în conformitate cu cele precizate în punctul de vedere, respectiv să înlocuiască prevederile mai sus citate cu următoarele: „Plug de zăpadă tip lamă, execuție specială pentru uz aeroportuar astfel încât să protejeze balizele luminoase aflate pe căile de rulare, realizat din cel puțin 7 segmenți rabatabili realizați din oțel, montați prin 27

§ 29

intermediul unor elemente de culisare pe un cadru tip scară realizat din profile rectangulare de oțel.” 5. La punctul 5 din contestație se solicită eliminarea cerinței tehnice de la pag. 6-7 din caietul de sarcini, referitoare la caracteristicile plugului de zăpadă, respectiv: „Plugul va fi dotat cu sistem de reglare, care va permite adaptarea înălţimii faţă de suprafaţa ce trebuie deszăpezită. Sistemul va utiliza cel puţin o bechie dotată la rândul ei cu cel puţin o roată, la fiecare extremitate a plugului de deszăpezit, care se va afla în mod permanent în contact cu suprafaţa de mişcare. Pentru stabilitate cât mai ridicată în operare bechiile vor fi montate cât mai aproape de extremităţile plugului. Nu vor fi acceptate variantele constructive cu bechii montate la mai mult de 500 mm de extremităţile plugului de deszăpezit.” În opinia contestatoarei, acest sistem este rudimentar și restrictiv, echipamentele moderne utilizând un sistem de flotare controlat hidraulic care permite plugului de zăpadă să plutească pe suprafața ce urmează a fi deszăpezită, fără a rămâne urme ale roților și o protecție optimă a balizelor. De asemenea, presiunea exercitată de plug, poate fi reglată din cabina echipamentului prin ajustarea contrapresiunii din sistemul de flotare. În replică, autoritatea contractantă susține că sistemul de bechii constituie o soluție de rezervă în cazul defecțiunilor la sistemul de flotare, caz în care, lipsa roților ar duce la punerea în pericol a siguranței și sănătății operatorilor. Mai susține autoritatea contractantă că într-o procedură asemănătoare, CN ... S.A. a solicitat ca cerințe pentru plugul de zăpadă „roți purtătoare (caster wheels), cu posibilitate de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol”, iar la această procedură au fost depuse 4 oferte conforme, printre care și cea a contestatoarei din prezenta procedură. În replică, autoarea contestației susține că cerința este restrictivă prin modalitatea precisă de enunțare și solicită ca această cerință să fie modificată astfel: „roți purtătoare (casher weels) cu posibilitatea de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol.” Consiliul reține că autoritatea contractantă a justificat că cerința în cauză nu este restrictivă, prin aceea că în cadrul unei proceduri de achiziție de utilaje similare, organizată de CN ... S.A., 4 operatori economici, printre care și contestatoarea, au depus oferte conforme, care au îndeplinit cerința „roți purtătoare (caster wheels), cu posibilitate de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol”. Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a formulat niciun fel de apărări cu privire la restrictivitatea cerinței criticate, așa cum a fost prevăzută în caietul de sarcini al prezentei proceduri, în punctul de vedere motivându-se doar necesitatea unei soluții suplimentare, bazată pe utilizarea unor roți. 28

§ 30

De asemenea, Consiliul a constatat că în cadrul procedurii de atribuire aferente anunțului de participare nr. 170555//15.10.2016, organizată de CN ... S.A. cerința în cauză a fost formulată astfel cum au citat-o cele două părți, respectiv „roți purtătoare (caster wheels), cu posibilitate de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol”. Prin urmare, constatând că cerința a cărei modificare se impune este restrictivă, în sensul art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, aspect pe care însăși autoritatea contractantă nu l-a combătut, Consiliul va admite critica din contestație și va obliga autoritatea contractantă să modifice prevederile documentației de atribuire în sensul că cerința este îndeplinită în mod similar și dacă plugul de zăpadă îndeplinește cerința: „roți purtătoare (caster wheels), cu posibilitate de reglare a distanței dintre fața activă a plugului și sol”. 6. La punctul 6 din contestație se solicită eliminarea cerinței dintre paranteze, respectiv a cerinței „Nu se acceptă variante constructive ce acoperă dispozitivul de tractare cu capace sau alte elemente ce nu sunt integrate în corpul segmentului central", prevăzută la pct. „Caracteristici plug de zăpadă" de la pag. 7 din caietul de sarcini. Având în vedere faptul că în cerință se solicită ca locașul dispozitivului de tractare să fie protejat de o clapetă integrată în segmentul median al plugului pentru a se evita acumulări de zăpadă, gheață sau reziduuri, contestatoarea susține că cerința este restrictivă, întrucât clapeta este tot un capac. Autoritatea contractantă nu motivează în niciun fel necesitatea acestei cerințe, respectiv de a fi acceptate doar variante constructive în care dispozitivul de tractare este acoperit cu clapetă integrată în segmentul median al plugului și nu sunt acceptate și alte varinate de acoperire a dispozitivului de tractare. Ținând seama și de valoarea estimată a acestui lot, de 4.200.000 lei pentru două autospeciale, respectiv 2.100.000 lei pentru o autospecială, Consiliul consideră că această cerință este neproporțională, încălcând prevederile art. 155 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Nu este în interesul autorității contractante, și implicit a interesului public, să fie respinse, ca neconforme, oferte care îndeplinesc toate celelalte cerințe ale caietului de sarcini, însă nu îndeplinesc unele cerințe ale documentației de atribuire în ceea ce privește unele aspecte constructive minore, așa cum este și cazul dispozitivului de tractare. Având în vedere principiul disponibilității, potrivit căruia nu se poate pronunța decât în limitele a aceea ce i s-a cerut, Consiliul va admite solicitarea contestatoarei și va obliga autoritatea contractantă să elimine prevederea „Nu se acceptă variante constructive ce acoperă dispozitivul de tractare cu capace sau alte elemente ce nu sunt integrate în corpul segmentului central", de la pct. „Caracteristici plug de zăpadă" - pag. 7 din caietul de sarcini. 29

§ 31

7. Prin solicitarea de la pct. 7, contestatoarea critică cerința referitoare la capotajul camerei motorului: „Capotajul camerei motorului va fi realizat din cel puţin două elemente cu deschidere înspre lateral, dintr-un material plastic. Acesta va fi astfel conceput încât sa acopere în totalitate şi să protejeze toate componentele suprastructurii cum ar fi: conducte, furtunuri, cabluri, componente hidraulice, electrice sau din componenţa motorului şi a suflantei. Deschiderea capotajului motorului auxiliar se va realiza manual, fără a îngloba pompe manuale sau sisteme automatizate.” Contestatoarea solicită modificarea acestor cerințe în sensul acceptării de soluții constructive ce înglobează sisteme de deschidere automatizate cu geometrie diferită a sistemului de deschidere. În opinia contestatoarei, un capotaj cu deschidere electrică, hidraulică sau electro- hidraulică este superior orcărui sistem de deschidere manuală. De asemenea, susține că această cerință a fost considerată restrictivă de Curtea de Apel Cluj în Decizia nr. 52/14.01.2019, emisă în cadrul dosarului nr. 907/33/2018 în cadrul unei achiziții similare organizată de R.A. .... Autoritatea contractantă susține că în cazul apariției unor defecțiuni ale acumulatorilor electrici, sistemele electrice, hidraulice și electro- hidraulice nu mai pot deschide capotajul motorului auxiliar pentru a avea acces la sursa defecțiunii, în condițiile în care capotajele pot avea greutăți de sute de kilograme. Autoritatea contractantă își manifestă disponibilitatea de a accepta reconfigurarea acestei cerințe în sensul acceptării și a capotajelor cu deschidere electrică, hidraulică și electro-hidraulică, cu condiția ca în cazul survenirii unei defecțiuni la aceasta, capotajul suprastructurii să poată fi deschis și manual de o singură persoană cu ajutorul unui sistem de deschidere manuală, mecanic sau orice modalitate facilă de deschidere. În replică la această propunere a autorității contractante, contestatoarea susține că soluția propusă este restrictivă, capotajul putând fi manevrat prin conectarea acestuia la sursa de curent printr-o priză exterioară aflată pe utilaj. În soluționare, Consiliul are în vedere Decizia nr. 52/14.01.2019, emisă de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 907/33/2018 în cadrul unei achiziții similare organizată de R.A. .... Prin Decizia C.N.S.C. nr. 2825/C6/3122/01.11.2018, Consiliul a soluționat contestația depusă de ... în cadrul unei achiziții similare („Achiziție echipament tractabil pentru curățat și îndepărtat zăpada de pe pistă, căi de rulare și platforme aeroportuare”), organizate de R.A. ..., prin care se critică un număr de 16 cerințe ale caietului de sarcini, printre care și cerințele de la pct. 2 (privind capotajul motorului auxiliar, în sensul acceptării de soluții constructive ce înglobează sisteme de deschidere automatizate cu geometrie diferită a sistemului de 30

§ 32

deschidere), 3 (privind modul de antrenare al periei în sensul acceptării de perii antrenate de un singur motor hidraulic), 8 (modificarea cerințelor privind antrenarea periei astfel încât soluții constructive cu un singur motor hidraulic să fie acceptate) și 9 (modificarea cerințelor privind susținerea ansamblului periei în sensul acceptării de variante constructive cu roți simple), cerințe care fac obiectul și acestei contestații. Prin decizia susmenționată, Consiliul a respins criticile referitoare la aceste cerințe. Împotriva acestei decizii, ... a formulat plângere. Prin Decizia nr. 52/14.01.2019, Curtea de Apel Cluj s-a pronunța cu privire la această plângere, dispunând: „Admite plângerea formulată de petenta ... (...), împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. 2825/C6/3122/01.11.2018, pe care o modifică în parte, în sensul că admite contestația cu privire la modificarea cerințelor tehnice din caietul de sarcini indicate la pct. 2, 3, 8 și 9 din contestație și obligă intimata să modifice aceste cerințe tehnice.” În motivarea acestei decizii se arată: „Pornind de la premisele consacrate în dispozițiile legale anterior menționate, Curtea de Apel apreciază că aceste condiții tehnice contestate cu referire la parametrii de funcționare ai utilajelor care fac obiectul contractului, impuse de autoritatea contractantă, pot fi circumscrise unor restricții care să excludă în mod nejustificat de la procedura achiziției sectoriale anumiți potențiali ofertanți, cu consecința creării unui tratament discriminatoriu în raport cu alți ofertanți.” Consiliul nu va reține susținerile autorității contractante, potrivit cărora nu poate fi invocată o decizie pronunțată de o instanță pentru o altă procedură care are ca obiect un echipament diferit. Consiliul a reținut astfel, având în vedere că, deși prezenta procedură are ca obiect achiziția unui echipament modular, unul dintre module, care este și cel mai important (având valoarea estimată de 1.900.000 lei în procedura organizată de R.A. ..., în timp ce întregul sistem modular în prezenta procedură are valoarea estimată de 2.100.000 lei), face obiectul integral al achiziției organizată de R.A. ..., iar caracteristicile tehnice criticate sunt identice în cele două proceduri. Prin urmare, Consiliul nu poate să nu țină seama de considerentele unei decizii definitive a unei Curți de Apel emise într-o speță similară. Cerința de la pct. 2 din contestația împotriva procedurii organizată de R.A. ... (privind capotajul motorului auxiliar, în sensul acceptării de soluții constructive ce înglobează sisteme de deschidere automatizate cu geometrie diferită a sistemului de deschidere) a fost enunțată în caietul de sarcini al acelei proceduri astfel: „Capotajul camerei motorului va fi realizat dintr-un material anticoroziv. Acesta va fi astfel conceput încât să acopere în totalitate și să protejeze toate componentele suprastructurii cum ar fi: conducte, furtunuri, cabluri, componente hidraulice, electrice sau din componența motorului 31

§ 33

și a suflantei. Deschiderea capotajului motorului auxiliar se va realiza în plan orizontal, manual, fără a îngloba pompe manuale sau sisteme automatizate.” Cerința care face obiectul criticii din prezenta contestație are următoarea formulare: „Capotajul camerei motorului va fi realizat din cel puţin două elemente cu deschidere înspre lateral, dintr-un material plastic. Acesta va fi astfel conceput încât să acopere in totalitate şi să protejeze toate componentele suprastructurii cum ar fi: conducte, furtunuri, cabluri, componente hidraulice, electrice sau din componenţa motorului şi a suflantei. Deschiderea capotajului motorului auxiliar se va realiza manual, fără a îngloba pompe manuale sau sisteme automatizate. După cum lesne se poate observa, cele două cerințe sunt aproape identice, deosebirile constând în partea în care capotajul se deschide, respectiv lateral sau orizontal, fiecare autoritate contractantă acceptând deschiderea capotajului doar într-o singură parte, respectiv orizontal, în procedura organizată de R.A. ..., și în lateral, în prezenta procedură. Consiliul consideră că această cerință este restrictivă, atât în ceea ce privește faptul că se admite ca deschiderea capotajului să se facă doar în lateral, cât și în ceea ce privește modul manual de realizare a deschiderii capotajului, fără a fi permise și sisteme de deschidere automatizate. În acest sens, este și Decizia Curții de Apel Cluj nr. 52/2019, emisă în cadrul dosarului nr. 907/33/2018, potrivit căreia modalitatea manuală de deschidere a capotajului motorului auxiliar este restrictivă, cu consecința limitării participării la procedură a unor potențiali ofertanți, încălcându-se principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și prevederile art. 49 și art. 50 alin. (2) din același act normativ. Prin urmare, Consiliul admite această critică și obligă autoritatea contractantă să modifice prevederile caietului de sarcini în sensul acceptării și de soluții constructive care înglobează sisteme de deschidere automatizate cu geometrie diferită a sistemului de deschidere. 8. În ceea ce privește solicitarea de la pct. 8, respectiv de modificarea a cerinței tehnice „antrenarea periei se face prin intermediul a cel puțin două motoare hidraulice” în sensul acceptării de perii antrenate de un singur motor hidraulic, Consiliul are în vedere că cerința a cărei modificare este solicitată este identică cu cerința 3 din contestația la caietul de sarcini al procedurii organizată de R.A. ..., care a fost considerată restrictivă de Curtea de Apel Cluj în Decizia sa nr. 52/2019, emisă în cadrul dosarului nr. 907/33/2018. În consecință, pentru aceleași motive ca și în cazul solicitării de la pct. 7, Consiliul admite această critică și obligă autoritatea contractantă 32

§ 34

să modifice prevederile caietului de sarcini, în sensul acceptării și de perii antrenate de un singur motor hidraulic. 9. La punctul 9, contestatoarea critică cerința cu privire la carcasa de protecție a periei de la pag. 10 din caietul de sarcini, potrivit căreia: „carcasa de protecţie a periei se va ajusta automat la diametrul periei (funcţie de uzura periei) prin intermediul unui sistem dotat cu cilindri hidraulici, nu se accepta sisteme de ajustare mecanice (cu şurub, cardan sau cremaliere) astfel încât distanţa dintre filamentele periei şi carcasa de protecţie să fie maxim 20 mm indiferent de gradul de uzură al periei”, solicitând eliminarea mențiunilor „nu se accepta sisteme de ajustare mecanice (cu şurub, cardan sau cremaliere)”, susținând că acestea limitează concurența, iar o ajustare cu șurub este mai precisă, fiabilă și stabilă în timp decât orice variantă cu cilindri hidraulici. În acest sens, se precizează că ... AS utilizează astfel de sisteme de peste 25 de ani și nu are probele de exploatare nici în afara perioadei de garanție. În replică, autoritatea contractantă face o analiză aprofundată a dezavantajelor sistemelor mecanice, sens în care enumeră: - frecvența și costul ridicat al lucrărilor de întreținere; - prezintă potențial de risc pentru siguranța și sănătatea operatorilor; - există posibilitatea desprinderii de componente pe suprafața de rulare a aeroportului, care poate pune în pericol siguranța operatorilor, integritatea echipamentului sau chiar siguranța traficului aerian; - fiabilitatea unui sistem mecanic este scăzută în comparație cu un sistem dotat cu cilindri hidraulici. Consiliul constată că în ceea ce privește susținerile sale, contestatoarea nu a depus nicio dovadă și nici nu a adus argumente concludente din care să rezulte că sistemul dotat cu cilindri hidraulici este inferior sistemului de ajustare mecanic (cu şurub, cardan sau cremaliere), deși, potrivit prevederilor art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei revine reclamantului. În consecință, Consiliul reține susținerile autorității contractante privind superioritatea sistemul bazat pe cilindri hidraulici față de sistemul de ajustare mecanic și, în consecință, consideră că acceptarea unui sistem superior nu este o cerință restrictivă, ci este o cerință în conformitate cu prevederile legale incidente și îndeosebi a prevederilor art. 20 din H.G. nr. 395/2016 Prin urmare, Consiliul va respinge această cerință. 10. Referitor la solicitarea de la pct. 10, respectiv de modificare a cerinței tehnice „ansamblul periei va fi prevăzut cu patru roți de tip castor amplasate în perechi la distanță egală față de sistemul de susținere a ansamblului periei altfel încât, în cazul în care una dintre roți are pană, echipamentul să poată fi utilizat în continuare (nu se acceptă variante constructive cu roți simple)”, în sensul acceptării de variante 33

§ 35

constructive superioare cu roți simple, prevăzută la pag. 11 din caietul de sarcini - „Caracteristici partea specială”, Consiliul are în vedere că cerința a cărei modificare este solicitată este absolut identică cu cerința 9 din caietul de sarcini al procedurii organizată de R.A. ..., care a fost considerată restrictivă de Curtea de Apel Cluj în Decizia sa nr. 52/2019, emisă în cadrul dosarului nr. 907/33/2018. Astfel, din afirmațiile autorității contractante nu rezultă avantaje constructive evidente care să justifice excluderea utilajelor cu roți simpleÎn consecință, pentru aceleași motive ca și în cazul solicitării de la pct. 7 și 8, Consiliul admite această critică și obligă autoritatea contractantă să modifice prevederile caietului de sarcini în sensul acceptării și de variante constructive cu roți simple. 11. În ceea ce privește solicitarea nr. 11, de modificare a cerinței tehnice: „roțile ansamblului periei vor fi prevăzute cu cilindri hidraulici, care vor permite adaptarea înălțimii periei față de suprafața ce trebuie curățată în mod automat, nu se acceptă sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere)", în sensul acceptării de sisteme de ajustare mecanice (cu șurub, cardan sau cremaliere), prevăzută la pag. 11 din caietul de sarcini - „Caracteristici partea specială"), Consiliul are în vedere că atât cerința caietului de sarcini, cât și solicitarea contestatoarei, precum și susținerile părților sunt similare sau identice ca și în cazul solicitării de la pct. 9. În consecință, pentru aceleași motive expuse la pct. 9 din considerentele prezentei decizii (pag. 33-34), Consiliul va respinge această solicitare. 12. Prin cerința nr. 12, contestatoarea solicită eliminarea următoarelor cerințe tehnice prevăzute la pag. 13-14 din caietul de sarcini - „Diverse”: „la data deschiderii ofertelor, ofertanții au obligația să prezinte în cadrul propunerii tehnice următoarele: b) Schemele hidraulice ale echipamentului ofertat (suprastructură plug); c) Schemele electrice ale echipamentului ofertat (suprastructură plug); d) Schemele pneumatice ale echipamentului ofertat (dacă este cazul); h) Vor fi anexate imagini explicative/desene tehnice ale cel puțin următoarelor componente ale echipamentului: capul tractor, șasiul părții speciale, sistem de cuplare a părții speciale și capul tractor inclusiv sistem de ajustare a înălțimii, perie, suflantă, panou de control, plug de zăpadă, sistem de contragreutăți; i) Certificări/omologări/documente privind ranforsarea capului tractor, pentru a rezista solicitărilor utilizării plugului de zăpadă; j) Vor fi depuse în cadrul ofertei manualele complete ale plugului și echipamentului în limba română". 34

§ 36

Întrucât autoritatea contractantă a achiesat la solicitarea contestatoarei, iar aceasta a fost de acord cu modificarea propusă de autoritatea contractantă, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să efectueze modificarea caietului de sarcini în conformitate cu cele precizate în punctul de vedere, respectiv să elimine aceste cerințe. În ceea e privește cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare, Consiliul observă că la dosarul cauzei se găsește împuternicirea avocațială nr. SV0203069, prin care avocatul ... este împuternicit de ... să redacteze contestația, să acorde asistență, consultanță și reprezentare juridică acestui operator economic în fața Consiliului în cadrul procedurii de față, în baza contractului de asistență juridică nr. 0122354/09.02.2019, precum și factura seria AV nr. 616/20.02.2019 în valoare de 1000 lei inclusiv TVA și extrasul de cont nr. 16/25.02.2019, aferent contului 434 RON CRT0206244001 aparținând ..., potrivit cărora a fost încasată suma de 1000 de la .... Potrivit prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei’’. Potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.” Având în vedere aceste prevederi legale, precum și faptul că au fost admise 9 din cele 12 capete de cerere formulate, Consiliul obligă autoritatea contractantă ... la plata către contestatoarea ... a unei sume proporționale cu numărul criticilor admise, raportat la valoarea cheltuielilor de judecată dovedită de contestatoare, respectiv a sumei de 750 lei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 admite, în parte, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în ceea ce privește cerințele de la pct. 2-8, 10 și 12 din contestație. 35

§ 37

Obligă autoritatea contractantă să remedieze documentația de atribuire în ceea ce privește cerințele de la pct. 2-8, 10 și 12 din contestație în conformitate cu considerentele prezentei decizii. Obligă autoritatea contractantă ... la plata către contestatoarea ... a sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, potrivit art. 29 din Legea nr. 101/2016, în termen de 10 zile lucrătoare de la primire. Redactată în 4 exemplare, conţine 36 (treizeci și șase) pagini 36