BO2019_9530
RespingeCPV: 50532200-5
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 50532200-5
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 10026/18.03.2019, depusă de … SA, cu sediul în …, număr de înregistrare în Registrul Comerțului …, având CUI …, cu sediul ales pentru comunicarea documentelor la … din …, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de , cu sediul în …, în calitate de entitate contractantă, pentru atribuirea contractului de …, cod CPV …, contestatoarea a solicitat anularea comunicării nr. 2805/06.03.2019, a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia și obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire, cu consecința stabilirii ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile și conform criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire. SA – în insolvență, cu sediul în …, având CUI …, număr de înregistrare în Registrul Comerțului … a formulat cerere de intervenție voluntară nr. 1187/25.03.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 10975/25.03.2019, solicitând admiterea în principiu a cererii, iar pe fond, respingerea contestației depusă de … SA. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze 1
contestația de față, prin care … SA atacă rezultatul procedurii de atribuire transmis cu adresa nr. 2805/06.03.2019, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că în data de 06.03.2019 a primit comunicarea privind respingerea ofertei prezentate ca inadmisibilă, ca urmare a omisiunii de depunere DUAE de către ea și subcontractanții săi, fără însă a i se solicita, în prealabil, clarificări în acest sens. Ulterior, la data de 13.03.2019, a solicitat autorității contractante acces la documentele din dosarul cauzei, iar ca urmare a analizării acestora consideră că se impune anularea comunicării rezultatului de respingere a ofertei sale, în condițiile în care a fost încălcat principiul proporționalității și a rolului activ în procesul de evaluare. Susține că, la momentul depunerii ofertei, din cauza unei omisiuni, nu au fost depuse DUAE pentru ea și pentru subcontractanții declarați, deși autoritatea contractantă avea dreptul de a solicita completări ale documentelor prezentate inițial, aceasta s-a rezumat la invocarea prevederilor art. 228 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea ”nr. 98/2016”. Astfel, autoritatea contractantă a respins oferta cu încălcarea prevederilor art. 140 din HG nr. 394/2016 și a principiului proporționalității. În opinia sa, autoritatea contractantă trebuia să efectueze acele demersuri care să conducă la lămurirea aspectului în cauză și nu să respingă oferta sa ca inacceptabilă. Totodată, precizează că legea sancționează nedepunerea unor documente cu respingerea ofertei în cauză, însă legiuitorul nu a intenționat ca această situație de respingere a ofertelor să devină un motiv pur formalist de respingere a ofertelor și nici să încurajeze un comportament discreționar și abuziv al autorității contractante. Se invocă practica instanțelor de judecată ”reprezintă o atitudine total abuzivă declararea unei oferte ca fiind neconformă pentru anumite aspecte evident minore raportat la complexitatea de ansamblu a ofertei și la multitudinea de date pretinse de aceasta. Prin prisma interesului care trebuie satisfăcut prin utilizarea fondurilor, solicitarea de lămuriri suplimentare se impune cu forța evidenței, fiind preferabilă unei soluții de declarare a tuturor ofertelor ca neconforme sau inacceptabile, fără solicitarea vreunei lămuriri suplimentare”, precum și jurisprudența comunitară în materia achizițiilor publice ”… Comisiile de evaluare au datoria de a exercita un anumit grad de diligență atunci când se analizează conținutul fiecărei oferte. În cazul în care termenii unei oferte și circumstanțele cunoscute de către autoritate indică faptul că ambiguitatea are probabil o explicație simplă și este aparent ușor de rezolvat, în principiu, este contrară cerințelor de bună administrare pentru o comisie de evaluare să respingă o ofertă fără a exercita puterea de a solicita clarificări. Decizia de a respinge o ofertă în aceste condiții riscă să fie afectată de o eroare vădită de apreciere din partea instituției în exercitarea acestei puteri …”. 2
De asemenea, contestatoarea susține neîndeplinirea de către ofertanții și … a cerințelor caietului de sarcini, sens în care invocă prevederile art. 139, 143 alin. (1), (2) lit. b) și (3) lit. a) din Normele metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016, precum și art. 228 alin. (4) și (5) din Legea nr. 99/2016 și redă cerințele pretinse a fi neîndeplinite. Prin adresa nr. 3558/21.03.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 10808/22.03.2019, entitatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestația … SA solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată. Mai mult, susține că societatea contestatoare nu i-a prezentat dovada constituirii cauțiunii conform art. 611 din Legea nr. 101/2016. Se arată că, în urma verificării ofertei depuse de … SA, aceasta a fost declarată inacceptabilă în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) și 143 alin. (2) lit. b) din HG nr. 394/2016. Verificarea informațiilor preliminare prezentate de către ofertanți în DUAE și în documentele ce le însoțeau, au fost detaliate în procesul – verbal nr. 15098/07.12.2018. Se învederează cele precizate la pct. IV.4.3 Modul de prezentare a ofertei, precum și la pct. III.1.3.a), subpct. 2 Informații privind subcontractanții, din fișa de date, cu invocarea prevederilor art. 202, 203, 204 și 221 din Legea nr. 99/2016, precum și a art. 140 din HG nr. 394/2016. În raport cu cerințele documentației de atribuire și cu prevederile amintite, comisia de evaluare a considerat că nu avea temei pentru a solicita petentei clarificări și/sau completări cu privire la documentele nedepuse în SEAP până la data și ora limită stabilită pentru depunerea ofertelor. Cât privește criticile formulate împotriva celorlalte oferte din procedură, declarate admisibile, sub pretextul neîndeplinirii cerințelor caietului de sarcini, achizitoarea susține lipsa de interes, având în vedere că ofertanta nu ar ajunge să încheie contractul de achiziție sectorial chiar și în situația în care aceste oferte ar fi respinse. Sunt prezentate detaliat, argumente pentru care ofertele … SA și ... SA îndeplinesc cerințele caietului de sarcini care au făcut obiectul contestației. Odată cu punctul de vedere, înregistrat la Consiliu sub nr. 10808/22.03.2019, entitatea contractantă a prezentat documentele necesare soluționării contestației. În data de 25.03.2019, SA – în insolvență, a formulat cerere de intervenție voluntară, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei, prezentând argumente în susținerea deciziei de respingere a ofertei SA. Astfel, arată că ofertanta SA nu a prezentat DUAE pentru ea și pentru cei 5 subcontractanți declarați, declarația privind neîncadrarea/încadrarea în situațiile potențial generatoare de conflict de interese, declarația din 23.10.2018 emisă de operatorul economic 3
… nu este conformă cu formularul III.1.1.a1, iar ofertanta nu a prezentat pentru 3 dintre subcontractanți, pe care îi indică, datele de identificare. Totodată, precizează că, potrivit prevederilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă nu are dreptul ca, prin clarificările/completările solicitate, să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant. Intervenienta prezintă argumente pentru combaterea criticilor legate de faptul că oferta sa nu ar respecta cerințe ale caietului de sarcini. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: a inițiat procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea contractului de …, cod CPV …, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ... Din informațiile anunțului de participare, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii care urmează a se atribui este de … lei, fără TVA, criteriul de atribuire este ”cel mai bun raport calitate - preț”, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost ... … SA a învestit Consiliul cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze, sens în care a constituit cauțiunea în sumă de … lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. …, eliberată de …, la data de ... În ceea ce privește susținerea entității contractante referitoare la faptul că societatea contestatoare nu i-a făcut dovada constituirii cauțiunii în condițiile prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, trebuie avut în vedere că legislația în materie nu impune acesteia o astfel de obligație. În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de SA – în insolvență, văzând că aceasta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, oferta sa fiind declarată câștigătoare, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 2771/06.03.2019, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul entității contractante. Referitor la critica contestatoarei îndreptată împotriva respingerii ofertei depuse, Consiliul reține că, prin adresa nr. 2805/06.03.2019, care cuprinde rezultatul procedurii, i s-au comunicat următoarele informații: ”… în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, în urma evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție sectorială … vă comunicăm faptul că oferta dumneavoastră a fost respinsă ca inacceptabilă în conformitate cu prevederile: 4
i. art. 143 alin. (2) lit. b) din HG nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora oferta este considerată inacceptabilă în […] situația în care […] a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite de entitatea contractantă, coroborat cu cele ale ii. art. 67 alin. (1) din aceeași hotărâre, potrivit cărora operatorul economic are obligația de a transmite oferta și DUAE numai în format electronic și numai până la data și ora limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunțul de participare, respectiv, deoarece operatorul economic pe care îl reprezentați: 1) Nu a depus DUAE pentru sine; 2) Nu a depus DUAE pentru subcontractantul …; 3) Nu a depus DUAE pentru subcontractantul …; 4) Nu a depus DUAE pentru subcontractantul …; 5) Nu a depus DUAE pentru subcontractantul …; 6) Nu a depus DUAE pentru subcontractantul ... Având în vedere lipsa din oferta contestatoarei a DUAE-urilor atât pentru ofertantă, cât și pentru cei 5 subcontractanți declarați ai acesteia, sunt considerate incidente următoarele prevederi: art. 3 alin. (1) lit. u) din Legea nr. 99/2016 DUAE - documentul unic de achiziții european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declarația pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție; art. 88 din Legea nr. 99/2016 Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentația de atribuire, însoțită de DUAE sau alte documente solicitate prin care ofertantul furnizează informații privind îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție stabilite de entitatea contractantă; art. 202 alin. (3) din Legea nr. 99/2016 În cazul în care operatorul economic intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată, și
va
avea
anexat
acordul
de
subcontractare. Sub /candidatul trebui e
ofe r t a n t ul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanților pe ale căror capacități ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conține numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a); art. 67 alin. (1) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016 Ope oferta și 5
DUAE numai în format electronic și numai până la data și ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunțul de participare; art. 138 alin. (1) și (2) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016 În cazul în care, în cadrul documentației de atribuire, a fost prevăzută obligația îndeplinirii unor criterii de calificare și selecție formulate în baza criteriilor prevăzute la cap. V secțiunea a 6-a paragraful 2 din Lege, comisia de evaluare are obligația verificării modului de îndeplinire a acestora de către fiecare ofertant/candidat în parte prin analizarea conținutului DUAE. (2) Comisia de evaluare are obligația solicitării documentelor doveditoare privind îndeplinirea criteriilor de calificare ofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire; art. 143 alin. (1) lit. b) din Norma metodologică aprobată prin HG
nr.
394/2016 Comisia d e i și neconforme. (2) În condițiile art. 228 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: … b) a fost d epusă d c ar e nu îndeplinește una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu c ă. Raportat la prevederile reținute, întrucât ofertanta avea obligația depunerii DUAE pentru ea și pentru cei 5 subcontractanți declarați, până la data și ora limită de depunere a ofertelor, în mod evident achizitoarea, prin comisia de evaluare, a procedat corect la respingerea ofertei depuse de … SA, în absența depunerii acestor documente. Fiind explicit reglementat că depunerea DUAE-urilor se realizează de către ofertanți odată cu oferta, până la data și ora limită de depunere a ofertelor, nu se putea accepta completarea depunerii acestor documente pe parcursul evaluării ofertelor, astfel cum a susținut societatea contestatoare. Este de reținut că, și în fișa de date, pct. IV.4.3 Modul de prezentare a ofertei, precum și pct. III.1.3.a), subpct.2 Informații privind subcontractanții, au fost cuprinse informații în referire la obligativitatea depunerii DUAE-urilor de către ofertantă, inclusiv subcontractanți, numai până la data și ora limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunțul de participare. Este lipsit de relevanță motivul pentru care DUAE-urile care trebuiau depuse au lipsit din ofertă, respectiv datorită omisiunii depunerii lor, conform celor precizate de contestatoare, câtă vreme exista obligația ofertantului de a le prezenta până la data și ora limită de depunere a ofertei. 6
Legislația în materie permite entității contractante solicitarea de clarificări în referire la aspecte de formă ale informațiilor din DUAE ori neconcordanțe constatate în referire la informațiile prezentate, și nu în cazul în care aceste documente lipsesc în integralitate atât pentru ofertantă cât și pentru toți cei 5 subcontractanți declarați de aceasta.
Din aceste motive, pentru lipsa acestor documente, se consideră că respingerea ofertei ca inacceptabilă este o măsură corectă, și nu disproporționată astfel cum a susținut societatea contestatoare. Critica din acest punct de vedere se consideră nefondată. Cât privește critica contestatoarei în referire la pretinsa neîndeplinire de către ofertanții și … a cerințelor caietului de sarcini, Consiliul constată lipsa de interes a acesteia. În aprecierea acestei finalități sunt avute în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ, persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Așadar, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o entitate contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura și să fi suferit, să sufere sau să riște să sufere un prejudiciu urmare a unui act al achizitoarei. Aplicând aceste considerente la speța analizată, Consiliul apreciază că formularea unor critici împotriva ofertelor admisibile depuse de ofertanții și ... nu este justificată de existența unui interes care să îndeplinească condițiile expuse anterior. Cum acuzațiile aduse de contestatoare nu sunt de natură să înlăture caracterul inacceptabil al ofertei acesteia și să-i asigure accesul la încheierea contractului, este evidentă lipsa de interes a reclamantei în a cere descalificarea altor oferte. Reclamanta nu a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, ca o consecință a actului entității contractante de declarare a unor oferte admisibile, respectiv a unei oferte câștigătoare, astfel cum impune art. 3 alin. (1) lit. f) din lege, mai sus menționat. În condițiile în care oferta contestatoarei nu putea fi declarată admisibilă și câștigătoare, este subînțeles că nu a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, ca o consecință a actului autorității contractante de declarare admisibile a unor oferte, respectiv a celei 7
câștigătoare. Nici prin argumentarea probatorie a contestației și nici în mijloacele de probă anexate ei, autoarea contestației, contrar art. 249 din Noul Cod de procedură civilă, nu produce vreo dovadă a unui prejudiciu personal decurgând din rezultatul procedurii organizate de . În numeroase decizii de speță, instanțele de validare a deciziilor Consiliului au stabilit că o contestație a unui ofertant descalificat corect este lipsită de interes. Cu titlu de exemplu, practica instanțelor judecătorești în acest sens: - Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 8543 din 22 octombrie 2014: Pentru petentă analiza pe fond a ofertei câștigătoare prezintă interes doar în situația în care propria sa ofertă ar fi fost declarată eligibilă (acceptabilă), ceea ce nu s-a întâmplat. Față de împrejurarea că oferta reclamantei, în urma soluționării prezentului litigiu nu va putea fi reținută de către autoritatea contractantă ca întrunind cerințele legale, pentru a putea fi aleasă ca fiind oferta câștigătoare, este inutil (lipsit de interes) a fi analizată pe fondul ei oferta câștigătoare; - Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 7353 din 24 octombrie 2014: În privința criticilor aduse de către asocierea petentă deciziei de desemnare a SC … SRL drept ofertant câștigătoar al procedurii, lipsa de interes reținută prin Decizia Consiliului este întemeiată, în condițiile în care oferta proprie a petentei a fost declarată inacceptabilă … în mod legal; - Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2305 din 20 octombrie 2011: … Interesul în declararea drept inacceptabilă a ofertei câștigătoare se subsumează în totalitate păstrării calității de participant în procedura achiziției, calitate pe care petenta nu o mai întrunește …; - Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 7890 din 27 octombrie 2014: … contestatoarea nu mai are calitatea de participant la procedura de atribuire, iar în aceste condiții nu mai putea obține nici un folos practic, în cazul admiterii contestației … astfel motivele contestației referitoare la neconformitatea ofertei … nu sunt de natură să înlăture caracterul inacceptabil al ofertei petentei … și, pe cale de consecință, să îi asigure accesul la procedura de atribuire, contestarea rezultatului fiind lipsită de interes …; - Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1395 din 02 iunie 2010: Criticile privind oferta depusă de către ofertantul declarat câștigător vor fi reținute ca lipsite de interes în condițiile în care oferta petentei a fost reținută ca neconformă, astfel că nu ar putea obține niciun folos material direct din reținerea ca neconformă a ofertei declarate câștigătoare. - Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 577 din 05 februarie 2015: Criticile privind oferta depusă de către ofertantul declarat câștigător sunt apreciate ca lipsite de interes în condițiile în care oferta petentei a fost reținută ca neconformă, neputând obține niciun folos material și direct din reținerea ca neconformă a ofertei declarate câștigătoare; - Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, decizia nr. 743/R-C din 12 septembrie 2008: În procedura actuală se verifică dacă măsurile adoptate de autoritatea contractantă sunt de natură să o prejudicieze pe reclamantă. Or, dacă oferta ei a fost înlăturată, 8
iar această măsură a fost apreciată ca fiind legală și întemeiată, orice contestație a reclamantei față de alte măsuri ale autorității contractante nu satisface un interes al acesteia, în sensul că nu îi aduce niciun folos practic. Reclamanta nu a adus în fața Consiliului niciun argument privind netemeinicia soluției adoptată de autoritatea contractantă în privința sa, însă Consiliul a apreciat, cercetând din oficiu aspectul respectiv, că măsura respectivă este corectă. Nici în fața Curții de apel reclamanta nu a invocat netemeinicia măsurii autorității contractante, făcând referire doar la oferta declarată admisă. Cum motivele referitoare la oferta concurentă nu sunt de natură să înlăture caracterul inacceptabil al propriei oferte și să îi asigure participarea la procedura de atribuire ce se află în derulare, Curtea va reține lipsa de interes a reclamantei în promovarea contestației și, respectiv, a plângerii în analiză, pe care o va respinge ca atare; - Curtea de Apel Pitești, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 645 din 05.06.2009: Asupra fondului plângerii contestatoarei se constată faptul că ofertanta contestatoare invocă nereguli în privința ofertei depuse de o altă societate, fără a avea în vedere faptul că, pentru a putea critica oferta depusă de un alt participant este necesar ca oferta sa să fie admisibilă în funcție de criteriile menționate de autoritatea contractantă, în caz contrar, orice critici aduse în raport cu situația celorlalți participanți relevându-se ca fiind lipsită de interes. Nu este primit nici argumentul potrivit căruia anularea procedurii actuale dă contestatoarei posibilitatea de a participa din nou la procedură ca urmare a reluării acesteia, tocmai pentru că interesul verificat în cauză nu poate fi raportat la un eveniment viitor și incert, ci doar la procedura actuală în care a participat și în legătură cu care interesul său este născut și actual. Față de cele reținute, Consiliul admite excepția lipsei de interes invocată și de entitatea contractantă în referire la criticile îndreptate împotriva ofertelor depuse de și .... În considerarea celor constatate, Consiliul va respinge contestația SA, ca nefondată, nefiind constatată vreo încălcare a prevederilor legale la evaluarea acestei oferte. Pe cale de consecință, criticile fiind respinse, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de … SA – în insolvență. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de … SA, în contradictoriu cu . În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de … SA – în insolvență și o admite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la 9
comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 5 exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini 10