AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_9614

BO2019_9614

Respinge
2019Fonduri: PropriiLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 90921000-9
Critici: D1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 14.997 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: .........

§ 2

Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – administrator, împotriva modului de stabilire a cerințelor prevăzute în documentația de atribuire, de către ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „.........”, inițiată prin anunțul de participare nr. ........., publicat în SEAP la 18.03.........., s-a solicitat ......... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., SC ......... SRL critică modul de stabilire a unor cerințe prevăzute în documentația de atribuire, de către ......... (în calitate de autoritate contractantă), în procedura amintită, apreciind ca discriminatorii condițiile stabilite în fișa de date a achiziției cap. IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice, respectiv Operatorul economic are obligația de a monitoriza nivelul de infestare cu dăunători atât înainte cât și după efectuarea tratamentelor. De asemenea, prestatorul trebuie să facă dovada că are aparatura necesară pentru monitorizare cât și faptul că a mai executat 1

§ 3

aceste proceduri de monitorizare prin prezentarea de rapoarte, recomandări, etc. Invocând principiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiul nediscriminării, contestatorul susține că, “autoritățile contractante nu ar trebui să impună condiții ce cauzează discriminarea directă sau indirectă, față de potențialii ofertanți din alte state membre, cum ar fi cerința ca întreprinderile interesate de contractul de față să fie stabilite în același stat membru sau regiune ca și autoritatea contractantă”. În opinia contestatorului, unica derogare de la această regulă ar fi obligația câștigătorului de a amplasa o anumită infrastructură de afaceri la locul execuției contractului, în cazul în care acest lucru este justificat prin anumite circumstanțe specifice ale contractului. Or, în aplicarea principiului amintit, în opinia petentei, autoritățile contractante nu trebuie să discrimineze potențialii ofertanți pe baza unor motive nejustificate (ca exemplu, naționalitatea) și nu trebuie să includă specificații tehnice care ar putea favoriza întreprinderile naționale. De asemenea, trebuie să evite stabilirea cerințelor de calificare de natură a favoriza anumiți participanți la procedura de achiziție publică și, totodată, trebuie să evite practicile de favorizare a unui ofertant prin stabilirea de condiții discriminatorii în caietele de sarcini. Concluzionând, contestatorul apreciază condiția criticată ca fiind o practică favorizantă a unui alt operator și nu poate reprezenta o cerință în sine, fiind atributul instituțiilor publice de profil (ca exemplu D.S.P.), nefiind necesară o anumită aparatură pentru a realiza un asemenea procedeu. Prin adresa nr. 15284/02.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 12209/02.04.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestația formulată de SC ......... SRL și copii ale documentelor dosarului achiziției publice, solicitând respingerea ei, ca nefondată, și continuarea procedurii. În susținerea punctului de vedere, autoritatea contractantă consideră că cerințele/specificațiile tehnice din documentația de atribuire nu sunt de natură a favoriza vreun participant în procedură și nu sunt discriminatorii. Prin urmare, cerința privind monitorizarea nivelului de infestare cu dăunători, înainte și după efectuarea tratamentelor, în cadrul acordului- cadru/contractelor subsecvente ce urmează a fi încheiate cu operatorul economic adjudecat al licitației, nu poate fi atributul exclusiv al unor instituții publice de profil (DSP, în exemplul citat). Or, la stabilirea cerințelor/specificațiilor tehnice din documentația de atribuire, s-a avut în vedere executarea în condiții de eficiență ridicată a tratamentelor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Substanțele pe care operatorul economic urmează să le pună în operă trebuie să 2

§ 4

îndeplinească cerințele referitoare la eficacitate, toxicitate, spectru de combatere, perioadă de remanentă, mod și frecvență de aplicare etc. De altfel, se apreciază de autoritatea contractantă, eficiența tratamentelor aplicate depinde, în cea mai mare măsură, de substanțele utilizate și de modalitatea de punere în operă, conform specificațiilor tehnice, devenind în mod evident necesară monitorizarea gradului de infestare atât înainte cât și după aplicarea tratamentelor, ca singura modalitate de măsurare a eficienței tratamentelor utilizate (cu atât mai mult cu cât, datorită specificității acestor activități, nu s-a solicitat o perioadă de garanție pentru tratamentele aplicate). Concluzionând, autoritatea contractantă susține că intră în atributul său să formuleze cerințe la nivelul documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice, cerințe care să răspundă necesităților acesteia, asigurând îndeplinirea obiectivelor urmărite prin atribuirea acordului-cadru/contractulul și în condiții de utilizare eficientă a fondurilor publice. Pentru motivele invocate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației SC ......... SRL, ca nefondată și continuarea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 16899/09.04.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 13168/09.04.........., autoritatea contractantă a menționat actele normative care au stat la baza întocmirii documentației de atribuire (Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, Ordinul ANRSC nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, HG nr. 395/2016) și a menționat că “pe piață există o varietate de aparatele-stații de monitorizare, capcane, insectocutoare etc în vederea monitorizării gradului de infestare”. De asemenea, a precizat că monitorizarea gradului de infestare este unul din obiectivele urmărite de autoritățile contractante, atunci când efectuează activitățile de dezinsecție și deratizare, deoarece, prin acțiunea de monitorizare, se măsoară eficiența tratamentelor aplicate ce stă la baza recepției calitative a serviciilor prestate. Cerințele impuse au rolul de a răspunde necesităților autorității, asigurând îndeplinirea obiectivelor urmărite prin atribuirea acordului- cadru/contractului și în condiții de utilizare eficientă a fondurilor publice. Analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pentru încheierea unui acord-cadru având ca obiect „.........”, ......... (în calitate de autoritate contractantă) a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........., la 18.03.........., cu data limită pentru depunere a ofertelor în 22.04.......... Nemulțumită de modul de stabilire a unor cerințe ale documentației de atribuire, SC ......... SRL a formulat contestația de față, solicitând 3

§ 5

eliminarea condiției prevăzute în cadrul cap. IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției: Operatorul economic are obligația de a monitoriza nivelul de infestare cu dăunători atât înainte cât și după efectuarea tratamentelor. De asemenea, prestatorul trebuie să facă dovada că are aparatura necesară pentru monitorizare cât și faptul că a mai executat aceste proceduri de monitorizare prin prezentarea de rapoarte, recomandări, etc. Contestatorul a îndeplinit procedura stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, depunând recipisa nr. 205354955/1, de consemnare a constituirii cauțiunii, în valoare de 9.107,26 lei, emisă de CEC Bank – ......... în data de 01.04........... Prin contestația formulată, petentul critică, în fapt, așa cum subliniază la finalul cererii sale, două cerințe: - cerința de monitorizare a nivelului de infestare cu dăunători atât înainte cât și după efectuarea tratamentului și - cerința privind deținerea aparaturii necesare pentru activitatea de monitorizare. Contestatorul apreciază aceste solicitări ca fiind discriminatorii, cu favorizarea anumitor ofertanți. În soluționarea contestației, Consiliul reține, ca relevante, următoarele mențiuni din caietul de sarcini (Cap. IV. Condiții de exploatare a activității de dezinfecțe, dezinsecție și deratizare/Art.14. Condiții privind cantitățile de lucru și programul prestației): Operatorul va prezenta în documentația de ofertă concepția proprie privind modalitatea de organizare și funcționare a prestației privind activitatea de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, cu detalierea modului în care înțelege: - să execute prestarea operațiilor specifice activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare; - să monitorizeze prestarea operațiilor specifice activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, prin personalul propriu; - să răspundă solicitărilor achizitorului privind îmbunătățirea calității serviciilor; - să prevină accidentele și pagubele datorită nerespectării reglementărilor legale în domeniu. Prin prevederile mai sus menționate și informațiile din anexele caietului de sarcini, autoritatea contractantă a lăsat la aprecierea operatorilor economici să-și stabilească modalitatea în care vor derula acordul-cadru, având în vedere obiectivele, clădirile, suprafețele unde se vor aplica activitățile precum și frecvența derulării acestor servicii. Pe cale de consecință, fiecare operator, în funcție de conceptul propus, își va determina și necesarul de resurse (persoanele ce vor fi implicate în aceste servicii, substanțele, echipamentele, aparatele, mijloacele de transport etc). 4

§ 6

Pornind de la propunerea ofertantului, serviciile vor fi executate conform programului unitar de acțiune întocmit de prestator, de comun acord cu achizitorul. În vederea realizării serviciilor din acordul-cadru, implicit a stabilirii programului de acțiune, este obligatorie determinarea/monitorizarea nivelului de infestare (activitate ce se regăsește în caietul de sarcini la Art. 18. Procedee de lucru, verificări, recepție servicii): (3) Obiectivele operatorului de dezinfecție, dezinsecție și deratizare sunt: a) cunoașterea zonei și a locului unde se execută activitățile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare; b) stabilirea vectorilor din zonă unde se execută activitățile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare; c) determinarea nivelului de infestare; d) stabilirea substanțelor și a concentrației ce se va utiliza pentru combaterea vectorilor din zona propusă pentru dezinfecție, dezinsecție și deratizare; e) pregătirea afișelor pentru avizarea asupra prezenței și a toxicității substanțelor utilizate; f) instruirea personalului care execută operațiunile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. (4) Operatorul va verifica dacă tratamentele aplicate au avut efectul scontat sau dacă după prestarea activităţilor s-au stins focarele de infecţii sau dăunătorii au migrat în zonele netratate şi va prezenta autorităţii contractante un raport privind eficienţa tratamentului aplicat. Or, în lipsa acțiunii de monitorizare a nivelului de infestare, prestatorul nu poate determina substanțele și concentrația acestora, necesare pentru derularea serviciilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare și nu poate verifica dacă tratamentele aplicate au avut efectul scontat. Consiliul observă că, prin critica din contestație, referitoare la efectuarea monitorizării de către instituțiile publice de profil (DSP, de exemplu), petentul confundă atribuțiile ce-i revin operatorului căruia îi va fi delegată gestiunea serviciilor de dezinfecție, dezinsecție si deratizare cu cele aferente altor instituții. La art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a activităților de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în ......... (parte a documentației de atribuire) se menționează: Organizarea, reglementarea, gestionarea, monitorizarea și controlul funcționării activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare intră în atribuțiile Serviciului de Gospodărire Comunală și Protecția Mediului din cadrul Primăriei Municipiului .......... Așadar, Serviciului de Gospodărire Comunală și Protecția Mediului îi revine sarcina monitorizării activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare realizate de prestator, în niciun caz a monitorizării nivelului de 5

§ 7

infestare, care este o acțiune proprie operatorului economic, căruia i s-a delegat gestionarea acestor servicii. În consecință, prevederile din anunțul de participare și caietul de sarcini, referitoare la cerințele de monitorizare a nivelului de infestare, cât și aparatura de monitorizare nu sunt discriminatorii. Din contră, prin neprecizarea anumitor categorii de echipamente/aparate, achizitorul permite ca fiecare operator să propună conceptul propriu de executare a acordului-cadru, cu aparatura aferentă, conducând spre o participare, la procedura de atribuire, a unui număr cât mai mare de operatori economici. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că petentul nu a justificat, în niciun fel, vătămarea ce i se produce prin cerințele criticate, nu a menționat nici aparatura care ar favoriza anumiți operatori și pe care nu ar fi, în mod obiectiv, capabil să o dețină. Pentru cele de mai sus, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge, ca nefondată, contestația SC ......... SRL Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... .. ... 6