AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_9637

BO2019_9637

Respinge
2019Fonduri: PropriiLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2.2, R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.226 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Prin contestația nr. … înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. …, depusă de ..., cu sediul în str. …, CUI .. număr de înregistrare în Registrul Comerțului …, reprezentată de domnul .. - administrator, privind procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție având ca obiect „...”, lotul 1, cod CPV 79713000-5, organizată de ..., cu sediul în …, în calitate de entitate contractantă, s-au solicitat: „- anularea deciziei autorității contractante prin care oferta prezentată de societatea … a fost desemnată câștigătoare, comunicată societății noastre prin adresa nr. 2957/11.03.2019 și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente și conexe acestora emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire; - să constatați că nici una dintre ofertele poziționate pe locurile 1-4 în clasamentul ofertelor admisibile nu sunt conforme, deoarece nu îndeplinesc unul dintre criteriile menționate la cap.II.2.5 din anunțul de participare și anume „timpul de intervenție pentru situații de urgență/neprevăzute de maxim 25 de minute, de la solicitare" și pe cale de consecință, să obligați autoritatea contractantă la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea și reevaluarea tuturor ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale în materie și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire.” 1

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... reclamă decizia entității contractante de a desemna câștigătoare oferta …, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare că, prin decizia nr. … din data de 07.03.2019, CNSC a respins contestația formulată anterior prin admiterea excepției lipsei de interes, iar decizia entității contractante, de a reevalua ofertele, în condițiile în care prin decizia emisă de Consiliu nu s-a dispus în acest sens și nici nu este definitivă, este nelegală. În fapt, contestatorul arată că, urmare a emiterii noii decizii, a fost nevoită să formuleze o nouă contestație, deși pentru prima decizie este în termen pentru depunerea plângerii la Curtea de Apel Alba Iulia, iar, în urma analizării documentației depusă la CNSC, instanța de judecată poate schimba soluția pronunțată de Consiliu. Astfel, apreciază că prin emiterea unei noi decizii, entitatea contractantă a încercat să înlăture posibilitatea societății sale de a obține o soluție favorabilă la Curtea de Apel. În opinia contestatorului, dacă într-adevăr entitatea contractantă ar fi dorit să reanalizeze ofertele raportat la susținerile sale regăsite în prima contestație, ar fi trebuit să reanalizeze toate ofertele și să constate că nici una din ofertele depuse, în afară de oferta societății ..., nu este conformă, întrucât nu îndeplinește unul dintre criteriile menționate la cap.II.2.5 din anunțul de participare și anume timpul de intervenție pentru situații de urgență/neprevăzute de maxim 25 de minute, de la solicitare. Invocând cerințele fișei de date a achiziției referitoare la criteriul de atribuire stabilit, autorul contestației subliniază faptul că, prin adresa nr. 2957/11.03.2019, entitatea contractantă a comunicat punctajul obținut de oferta sa, societatea desemnată câștigătoare, cu un punctaj de 100 puncte, însă, la fel ca și în prima decizie, entitatea contractantă nu a comunicat punctajul obținut de fiecare societate, pentru fiecare factor de evaluare, timp de intervenție rapidă pentru situații de urgență neprevăzute și preț. Astfel, apreciază că, pentru a se asigura transparența deciziei luate și pentru ca fiecare ofertant să poată verifica corectitudinea deciziei comisiei de evaluare, entitatea contractantă trebuia să menționeze punctajul obținut pentru fiecare criteriu de către fiecare ofertant. De asemenea, consideră că nu s-a făcut o analiză detaliată a punctajului obținut de fiecare societate participantă, având în vedere că ofertantul declarat câștigător a obținut un punctaj maxim de 100 puncte, în condițiile în care nu i se putea atribui 10 puncte pentru timpul de intervenție rapidă pentru situații de urgență/neprevăzute, iar 2

§ 3

societății sale i s-a atribuit un punctaj maxim de 79,53 puncte, în condițiile în care a ofertat un minut ca timp necesar pentru intervenție rapidă, un timp real și justificat raportat la numărul de echipaje existent pe raza localității Mediaș, 2 echipaje în funcțiune și 2 echipaje în rezervă. Potrivit contestatorului, decizia entității contractante este nelegală, deoarece atât oferta societății SGPI SECURITY FORCE SRL, declarată câștigătoare, cât și celelalte oferte depuse sunt neconforme, pe motiv că nu îndeplinesc cerința de calificare privind „timpul de intervenții pentru situații de urgență/neprevăzute" sub 25 de minute, așa cum este menționat în fișa de date a achiziției. Aducând argumente în susținerea afirmațiilor sale referitoare la punctajul obținut de societatea desemnată câștigătoare, contestatorul consideră că entitatea contractantă, în urma reevaluării ofertelor, trebuia să constate că oferta societății SGPI SECURITY FORCE SRL nu îndeplinește cerința privind „timpul de intervenții pentru situații de urgență/neprevăzute sub 25 de minute”, nici aceasta și nici subcontractantul neavând echipe de intervenție rapidă pe raza localității Mediaș. De asemenea, subliniază faptul că înțelege să conteste și ofertele depuse de ceilalți participanți, deoarece nici una dintre societăți nu au făcut dovada că au pe raza localității Mediaș echipe de intervenție rapidă care să asigure intervenția întru-un timp cât mai scurt pentru eliminarea unei situații de urgențe/neprevăzute. Prin echipele de intervenție declarate pe raza localității Sibiu, nu este posibilă asigurarea serviciilor de intervenție rapidă/monitorizare în timpul maxim solicitat de autoritatea contractantă, respectiv 25 de minute, în condițiile în care distanța dintre Mediaș și Sibiu este de 57 km. Pe cale de consecință, apreciază că nici una dintre ofertele poziționate pe locurile 1-4 în clasamentul ofertelor admisibile nu sunt conforme, întrucât nu îndeplinesc unul dintre criteriile menționate la cap.II.2.5 din anunțul de participare și anume timpul de intervenție pentru situații de urgență/neprevăzute de maxim 25 de minute. Totodată, având în vedere faptul că entitatea contractantă a efectuat o reevaluare formală a ofertelor, fără a avea în vedere susținerile și înscrisurile depuse în cadrul primei contestații, ... solicită admiterea contestației și obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea și reevaluarea tuturor ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale în materie și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse, în copie, înscrisuri. În punctul său de vedere nr. 3606/22.03.2019 asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 10733/22.03.2019, entitatea contractantă 3

§ 4

invocă excepția tardivității introducerii contestației, susținând că aceasta fost depusă după împlinirea termenului de contestație de 5 zile, prevăzut de art.8 din Legea nr. 101/2016. În acest sens, arată că, la acest moment, contestatorul este decăzut din termen atât în raport cu adresa nr. 1786/11.02.2019, prin care s-a comunicat în primă fază câștigătorul licitației, cât și în raport de adresa nr. 2957/11.03.2019, contestația înregistrată sub nr. 530/18.03.2019 fiind comunicată în data de 18.03.2019, deci după împlinirea termenului de 5 zile reglementat de lege. De asemenea, entitatea contractantă înțelege să invoce excepția de litispendență, dat fiind că, în cadrul acestei proceduri de achiziție publică, lotul nr. 1 Mediaș, contestatorul … a mai formulat anterior o contestație, care a făcut obiectul Dosarului nr. … și care s-a soluționat prin Decizia CNSC nr. .., iar, potrivit art. 138 din Codul de Procedura Civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea aceleiași instanțe sau autorități administrativ-jurisdicționale, prin cereri, contestații distincte. Astfel, contestația anterioară făcând referire la aceeași procedură de licitație și tot cu privire la lotul nr. 1 … deci cu același obiect, tot împotriva …, și tot pentru că nu a fost desemnată câștigătoare oferta ..., entitatea contractantă apreciază că sunt întrunite condițiile identității de cauză, parte și obiect aferente excepției litispendenței. Totodată, entitatea contractantă invocă excepția neconstituirii și neachitării cauțiunii, deoarece, potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, pentru soluționarea contestației, contestatorul trebuie să constituie în prealabil o cauțiune, sub sancțiunea respingerii acesteia. Pe fondul, cauzei entitatea contractantă învederează că nu a efectuat o noua reevaluare a ofertelor, subliniind faptul că, dintr-o regretabilă eroare materială datorată volumului de muncă a serviciului achiziții, care este de fapt compartimentul intern specializat al .., datorită numeroaselor documentații aflate în lucru, cel responsabil a preluat formatul adresei de comunicare, prin metoda „copy-paste", dintr-o altă adresă similară mai veche și astfel, s-a menționat eronat în adresa nr. 2957/11.03.2019 faptul că „ ...în urma reevaluării ofertelor ...". În acest sens, arată că ofertele nu au fost reevaluate pentru această procedură de achiziție servicii de pază ci, respectând-se dispozițiile Legii nr. 99/2016 și ale deciziei CNSC nr. 345/C2/243/07.03.2019, compartimentul intern specializat a dorit să comunice participanților la procedură faptul că, în baza deciziei CNSC, situația clasamentului și a câștigătorului a rămas neschimbată, respectiv că s-a finalizat și soluționat contestaţia păstrându-se nemodificat clasamentul și punctajul acordat. Pe acest motiv, … a comunicat punctajul acordat, care este identic cu cel anterior, prin urmare, nu a luat altă decizie, nu a 4

§ 5

modificat clasamentul, nu a efectuat o reevaluare a ofertelor și nu a emis o nouă decizie de evaluare a ofertelor. În continuare, entitatea contractantă formulează apărări în susținerea netemeiniciei criticilor contestatorului referitoare la evaluarea ofertelor primite în cadrul procedurii, subliniind, totodată, faptul că toate afirmațiile contestatorului cu privire la problemele legate de timpul de intervenție ale ofertantului câștigător, precum că ofertantul declarat câștigător nu poate respecta timpul de intervenție de 25 minute, apar ca fiind nefondate și derizorii, atâta timp cât chiar contestatorul ofertează un timp de intervenție de 1 minut pe care, în opinia sa, nu îl poate respecta. Referitor la ofertele depuse de ceilalți participanți la procedura de licitație, entitatea contractantă învederează faptul că ofertanți clasați pe locurile 2-4 în clasament, au făcut dovada că au pe raza localității Mediaș echipaje de intervenție pentru situații de urgențe/neprevăzute. Ca temei legal, se invocă art.2, art.12, art.16, art.17, art.22 din Legea nr.99/2016, art.17, art.18 din H.G. nr.394/2016 și art.8, art. 9, art. 18, art. 24, art. 59, art. 61 din Legea nr. 101/2016. În probațiune, s-au depus, în copie, înscrisuri. În considerarea dispozițiilor art.15 alin. (1) din Legea nr. 101/20016, Consiliul a solicitat contestatorului punctul său de vedere cu privire la excepțiile invocate de entitatea contractantă. Prin răspunsul său transmis cu adresa nr. 576/25.03.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.10990/25.03.2019, ... arată că demersul său de contestare se îndreaptă împotriva deciziei entității contractante comunicată prin adresa nr. 2957/11.03.2019, primită în aceeași dată, iar prin înaintarea contestației în data de 18.03.2019, a respectat termenul de 5 zile prevăzut de Legea nr. 101/2016, dat fiind că a 5-a zi s-a împlinit într-o zi nelucrătoare. Referitor la excepția litispendenței, contestatorul solicită respingerea acesteia, deoarece prezenta contestație a fost formulată împotriva deciziei comunicată prin adresa nr. 2957/11.03.2019, prin care entitatea contractantă a reevaluat ofertele și a comunicat că oferta … este declarată câștigătoare, fiind evident vorba de o nouă analiză a ofertelor și implicit o nouă decizie. Prima contestație a fost formulată împotriva deciziei comunicată prin adresa nr. 1786/11.02.2019 și a raportului procedurii de atribuire nr. 1780/11.02.2019, fiind soluționată prin decizia CNSC nr. …. Astfel, rezultă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 138 din codul de procedură civilă, deoarece nu este vorba despre același obiect, cele doua contestații vizând decizii diferite ale entității contractante, chiar dacă emise în cadrul aceleași proceduri de achiziție publică, iar cauzele nu sunt în fața acelorași instanțe, prima contestație fiind deja soluționată. 5

§ 6

Totodată menționează că, la data de 22.03.2019, a constituit cauțiunea în sumă de 9.810,63 lei, conform recipisei CEC nr. 205335328/1 din 22.03.2019. Cu privire la susținerile entității contractante că nu a efectuat o nouă reevaluare a ofertelor, contestatorul consideră că aceste afirmații sunt nedovedite și contrare conținutului adresei nr. 2957/11.03.2019, în cuprinsul căreia este făcută această mențiune expresă. De asemenea, susține că în urma reevaluării ofertelor autoritatea contractantă trebuia să constate că niciuna din ofertele clasate pe locurile 1-4 nu este conformă și nicidecum că oferta depusă de către societatea SGPI SECURITY FORCE SRL este declarată câștigătoare. Potrivit contestatorului, apărările entității contractante referitoare la existența unei erori materiale nu pot fi primite, fiind, în opinia sa, tardive și ridicole, având în vedere nivelul înalt de calificare al angajaților acestei companii. Raportat la prevederile art. 281 din codul de procedură civilă, contestatorul susține că noțiunea de greșeală materială are înțelesul de eroare materială vizibilă, avându-se în vedere doar greșelile asupra numelui, calităților și susținerilor părților, cele de socoteli sau orice greșeli materiale, însă greșelile materiale vizate de acest text sunt de ordin formal, strict procedural, și nu pot fi folosite pentru modificarea soluției pronunțate de instanță. De asemenea, contestatorul apreciază că, în cauza de față, nu poate fi vorba de o eroare materială strecurată în cuprinsul deciziei întrucât, prin eliminarea expresiei „în urma reevaluării ofertelor” din cuprinsul adresei nr. 2957/11.03.2019, practic decizia entității contractante nu ar mai avea nici un sens. În opinia societății contestatoare, modalitatea de remediere a situației deduse judecății nu poate fi decât anularea acestei decizii de către Consiliu și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor prin prisma cerințelor din fișa de date, întrucât odată cu comunicarea deciziei către terțe persoane, aceasta a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice, nemaiputând fi revocată de emitent. Totodată, contestatorul aduce argumente de natură să combată apărările entității contractante, apreciind că modul în care comisia de evaluare a înțeles să evalueze ofertele primite și, în special, oferta desemnată câștigătoare, este nelegal. În dovedirea celor susținute, au fost anexate, în copie, documente. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ... a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi, a contractului de achiziție având ca obiect „...", prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr….. 6

§ 7

Valoarea estimată a contractului este de 1.443.532,80 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire stabilit este “cel mai bun raport calitate- preț”. Au fost depuse 12 oferte, printre care se regăsește și cea a contestatorului, care au fost vizualizate, în SEAP, la data de 09.01.2019. Prin raportul procedurii de atribuire nr.1780/11.02.2019, autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta depusă de SC SGPI SECURITY FORCE SRL, pentru loturile 1,2,4 și 5, și cea depusă de SC FORT SECURITY SRL pentru lotul 3. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii aferent lotului 1, comunicat societății sale prin adresa nr. 1786/11.02.2019, ... (consemnând cauțiunea aferentă, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016) a formulat contestația soluționată prin decizia CNSC nr. 345 / C2 / 243/07.03.2019 în sensul respingerii acesteia, ca lipsită de interes. Ulterior emiterii acestei decizii a Consiliului, comisia de evaluare a întocmit raportul final al procedurii înregistrat sub nr. 2953/11.03.2019, cu referire exclusiv la situația lotului 1, contestat, având un conținut similar celui inițial, cu excepția punctul 6 (pag. 6) Reanalizare documente în urma depunerii contestației la CNSC, și a transmis către participanții la procedură, în data de 11.03.2019, noi adrese privind rezultatul procedurii. Împotriva acestei comunicări, materializată prin adresa nr. 2957/11.03.2019, din cuprinsul căreia reieșea că noul rezultat avea la bază o reevaluare a ofertelor urmare a deciziei CNSC, ... a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. De asemenea, se reţine în soluţionare faptul că, împotriva deciziei CNSC nr. 345 / C2 / 243/07.03.2019, ... a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia care a constituit obiectul dosarului nr. 162/57/2016. În temeiul art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a decis suspendarea soluţionării contestaţiei depusă de ... în contradictoriu cu ..., până la pronunțarea deciziei Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 162/57/2019, în acest sens fiind emisă Încheierea CNSC nr. 565/C2/442/08.04.2019. Prin hotărârea nr. 413/2019 din 15.04.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a decis respingerea plângerii formulate de .... Prin adresele nr. 14188 respectiv nr. 14190/442-C2/16.04.2019, Consiliul a comunicat părţilor din dosar, respectiv entității contractante şi contestatorului, repunerea pe rol a soluţionării contestaţiei formulate de .... În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cu prioritate excepțiile invocate de entitatea contractantă, pe 7

§ 8

care urmează să le respingă, având în vedere următoarele considerente: Referitor la excepția tardivității contestației, se reține că, potrivit documentelor probatorii aflate la dosarul cauzei, contestatorul a transmis contestația sa, atât către Consiliu, cât și către autoritatea contractantă, la data de 18.03.2019, drept care, raportat la data luării la cunoștință a actului atacat, respectiv 11.03.2019, Consiliul constată că ... a respectat termenul de 5 zile, calculat ținând cont de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 5 alin. (2) din același act normativ, conform cărora „(…)Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. Cât privește excepția litispendenței, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) din Codul de procedură civilă ”Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte”, de unde rezultă că, pentru a putea opera această excepție, este necesar a fi îndeplinită cerința de triplă identitate de părți, obiect și cauză. Or, în speța dedusă judecății, deși este vorba despre aceeași procedură de atribuire și aceleși părți, în fapt, contestația soluționată prin decizia nr. .. și cea de față vizează acte administrative diferite, așa cum s-a arătat mai sus, nefiind așadar respectată condiția existenței aceluiași obiect. De asemenea, Consiliul reține că ... a constituit cauțiunea aferentă contestației de față, în cuantum de 9.810,63 lei, dovedită prin recipisa de consemnare nr. 205335328/1 din data de 22.03.2019, drept care se constată și respectarea dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe fond, examinând susținerile părților și documentele probatorii aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține caracterul neîntemeiat al criticilor din cuprinsul contestației, având în vedere următoarele considerente: Prin prezentul demers de contestare, ... reclamă, pe de o parte, decizia entității contractante de a reevalua ofertele primite în cadrul procedurii, deși prin decizia nr…, Consiliul nu a dispus în acest sens, iar, pe de altă parte, caracterul neconform al ofertelor poziționate pe locurile 1-4 în clasamentul ofertelor admisibile, apreciind că se impune reanalizarea și reevaluarea tuturor ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale în materie și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire stabilit. În soluționare sunt reținute și apărările entității contractante conform cărora, ulterior emiterii deciziei Consiliului, comisia abilitată nu a procedat la o nouă reevaluare a ofertelor primite, comunicările din data de 11.03.2019 având rolul de a informa participanții cu privire la faptul că situația clasamentului și a câștigătorului a rămas 8

§ 9

neschimbată în urma deciziei amintite, iar sintagma „în urma reevaluării ofertelor ca urmare a deciziei nr. 345/C2/243 emisă de CNSC, pentru procedura de atribuire a contractului (…)” reprezintă doar o eroare materială. În acest context, având în vedere soluția pronunțată de Consiliu prin decizia nr. …, menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv respingerea, ca lipsită de interes, a contestației formulată de ... împotriva rezultatului procedurii aferente lotului 1, din data de 11.02.2019, se observă că ceea ce se impune a fi clarificat este dacă entitatea contractantă a efectuat sau nu o nouă reevaluare a ofertelor primite, ulterior emiterii deciziei CNSC amintite. Edificator în soluționare este reținut conținutul raportului final al procedurii înregistrat sub nr. 2953/11.03.2019, care, conform celor expuse mai sus, are un conținut similar celui inițial, cu excepția punctul 6 (pag. 6) Reanalizare documente în urma depunerii contestației la CNSC, respectiv: <Prin adresa înregistrata la sediul SIRCOSS cu nr. 2103/18.02.2019 .. a depus contestația înregistrată la CNSC cu nr. 6082/18.02.2019, pentru LOT 1 - Servicii de paza fixa Mediaş, contestație prin care … solicita „anularea deciziei autorității contractante prin care oferta prezentata de SGPI SECURITY FORCE SRL a fost desemnata câștigătoare..., precum si a Raportului procedurii de atribuire nr. 1780/11.02.2019 ". Conform deciziei nr. 345/C2/243 din 07.03.2019, emisa de CONSILIUL NATIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTATHLOR decide următoarele: - „admite excepția lipsei de interes a ..., in formularea contestației si pe cale de consecința, respinge contestația depusa de ..., in contradictoriu cu … ca fiind introdusa de o persoana lipsita de interes. Având in vedere cele mai sus prezentate, membrii comisiei de evaluare desemnează oferta prezentata de S.C. SGPI SECURITY FORCE S.R.L., Bucureşti, ca oferta câștigătoare pentru Lotul 1 - Servicii de paza fixa Mediaş">. Din aceste informații, ca de altfel din niciun document probatoriu regăsit la dosarul cauzei, întocmit de comisia de evaluare în considerarea obligațiilor prevăzute la art. 133 alin. (1) lit. h) din HG nr. 394/2016, nu rezultă că, ulterior deciziei Consiliului, membrii comisiei din cadrul entității ar fi efectuat o nouă reevaluare a ofertelor primite, fiind astfel confirmate apărările entității contractante în sensul că sintagma „în urma reevaluării ofertelor ca urmare a deciziei nr. … emisă de CNSC, pentru procedura de atribuire a contractului (…)” de care se prevalează contestatorul este, în fapt, o eroare materială. Potrivit doctrinei de specialitate, eroarea materială este reprezentată de o mențiune greșită cuprinsă într-un act procedural, fiind evidentă atunci când rezultă din compararea a ceea ce a fost 9

§ 10

consemnat greșit cu informațiile din conținutul dosarului sau al însuși actului în care s-a strecurat eroarea materială. Raportul procedurii reprezintă actul decizional al comisiei de evaluare cu privire la rezultatul analizei ofertelor primite, în timp ce adresele de comunicare a rezultatului procedurii sunt acte subsecvente, cu rolul de a informa participanții cu privire la soluțiile adoptate de autoritățile/entitățile contractante în cadrul procedurilor de atribuire organizate, astfel că, relația dintre cele două documente este una de subordonare. Prin urmare, comunicarea rezultatului procedurii, ca act subsecvent/accesoriu al raportului procedurii, nu poate avea un conținut contrar celor reținute de comisia de evaluare în cuprinsul acestuia. Stabilind însă că informațiile regăsite în adresa nr. 2957/11.03.2019 nu au avut la bază o reevaluare integrală a ofertelor, așa cum pretinde contestatorul, iar, ca o consecință a soluției pronunțată de CNSC prin decizia nr. .., rezultatul inițial al procedurii a rămas neschimbat, Consiliul apreciază că o eventuală admitere a contestației în sensul eliminării din cuprinsul prezentei comunicări a sintagmei „în urma reevaluării ofertelor ca urmare a deciziei nr. .. emisă de CNSC”, ar fi de prisos și nu i-ar produce contestatorului niciun beneficiu. Cât privește criticile referitoare la evaluarea realizată de entitatea contractantă ofertelor situate pe locurile 1-4 în clasamentul rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire, Consiliul reține caracterul tardiv al acestora, având în vedere că, în contextul de fapt și de drept expus mai sus, noua comunicare primită din partea entității contractante nu-i oferă reclamantei beneficiul repunerii în termen pentru înaintarea unei noi contestații, rezultatul atacat în prezent fiindu-i cunoscut acesteia încă din data de 11.02.2019. De altfel, împotriva rezultatului respectiv ... a înțeles să formuleze contestație la acel moment, în cuprinsul căreia a expus argumente doar în ceea ce privește un pretins caracter neconform al ofertei situate pe locul I, ceea ce, raportat la locul 5 ocupat de oferta sa în clasamentul întocmit de entitatea contractantă, a condus la respingerea, ca lipsită de interes, a contestației respective, conform motivării deciziei Consiliului nr. …. Așa cum s-a reținut mai sus, această soluție a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, urmare a respingerii plângerii formulate de ... împotriva deciziei amintite. Deși nu au fost identificate, în documentele achiziției, regăsite la dosarul cauzei, motive care să conducă la concluzia că, în prezenta speță, a fost efectuată o nouă reevaluare, Consiliul reține că răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire, art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea 10

§ 11

Guvernului nr. 395/2016 statuând că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de .... Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile invocate de entitatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de entitate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. …. 11