BO2019_9842
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .. Data: .. Prin contestația nr. 1526/25.04.2019, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 15742/25.04.2019, formulată de către SC ... SRL, cu sediul în ...și adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în ....., având CUI .., fiind înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ..., reprezentată legal prin administrator .., împotriva adreselor de comunicare a rezultatului procedurii aferent loturilor 2 și 3, având nr. 3874/ 24.04.2019 și, respectiv, nr. 3876/24.04.2019, a raportului procedurii nr. 12710/23.04.2019, emise de către ..., cu sediul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată online, cu etapă finală de licitație electronică, organizată pe loturi în vederea încheierii unui „Acord cadru cartușe și tonere”, cod CPV 30192113-6 cartușe de cerneală, (anunț de participare simplificat ...), s-a solicitat „remedierea aspectelor prevăzute în cuprinsul actelor mai sus menționate, în sensul reevaluării și respingerii, ca neconformă, a ofertei operatorului economic SC ...SRL, clasată pe locul 1, la loturile nr. 2 și nr. 3, (...)”. Prin cererea de intervenție fără număr de înregistrare la emitent, transmisă prin e-mail, în data de 07.05.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 16541/07.05.2019, SC ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ,,,, reprezentată legal prin consilier juridic ..., în calitate de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, a solicitat respingerea contestației formulată de SC ... SRL. 1
În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 1526/25.04.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 15742/25.04.2019, SC ... SRL critică adresele de comunicare a rezultatului procedurii aferent loturilor 2 și 3, având nr. 3874/24.04.2019 și, respectiv, nr. 3876/24.04.2019, a raportului procedurii nr. 12710/23.04.2019, emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată online, cu etapă finală de licitație electronică, organizată pe loturi în vederea încheierii unui „Acord cadru cartușe și tonere”, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea susține că operatorul economic desemnat câștigător pentru lotul 2 Canon și lotul 3 HP ale procedurii de atribuire a ofertat produse marca ..., fabricate de către producătorul ...din Polonia, motiv pentru care, oferta acestuia ar fi trebuit respinsă, ca neconformă, întrucât nu respectă următoarele cerințe ale caietului de sarcini: „În cazul ofertării unor produse echivalente, ofertanții vor prezenta rapoarte de testare elaborate de un laborator de încercări neutru, acreditat conform standardului SREN ISO/IEC 17025. Aceste rapoarte trebuie să conțină următoarele informații: analiza performanțelor obținute cu consumabile echivalente (număr de printuri realizate, calitatea imaginii, fiabilitate, cantitatea de toner rezidual obținută, impactul acestuia asupra echipamentului, etc.) comparativ cu consumabilele OEM, cât este granularitatea la cel original și cât la cel echivalent, compoziția, gradul de culoare, magnetismul. Nu se admite doar o declaraţie proprie de la producătorul consumabilului sau doar o rezoluţie în sensul că este corespunzător. Prin laborator neutru se înțelege că acesta trebuie să fie independent și nu trebuie să aparțină producătorului, operatorilor economici din lanțul de distribuție a produselor sau ofertantului. Pentru produsele echivalente ofertanții vor depune certificat de garanție/declarație pe proprie răspundere de la producătorul consumabilelor din care să reiasă ca produsele au cel puțin aceeași garanție ca și produsele OEM cu care acestea sunt echivalente. Ofertanții trebuie să prezinte certificarea capacității consumabilelor ofertate în conformitate cu ISO/IEC 19752 (standard destinat declarării capacității cartușelor utilizate în imprimantele cu toner monocrom), ISO/IEC 19795 (standard pentru măsurarea capacității în număr de pagini a cartușelor folosite în echipamentele cu toner color), ISO/IEC 24711 (standard pentru măsurarea capacității în număr de pagini a cartușelor folosite în echipamentele cu jet de cerneală) sau echivalent pentru fiecare produs și care trebuie să conțină și datele de contact ale producătorului produselor”. 2
În sprijinul susținerilor sale, contestatoarea invocă următoarele înscrisuri: decizia C.N.S.C. nr. ....; decizia C.N.S.C. nr. ...; raportul procedurii de atribuire nr. .. emis de Garda de Coastă; raportul procedurii de atribuire nr. . emis de .; raportul procedurii de atribuire nr. 23847/24.09.2018, emis de .; cererea de intervenție nr. ., formulată în cadrul dosarului C.N.S.C. nr. 479/2019, în care, în opinia sa, se motivează, în clar, faptul că producătorul ... nu deține pentru produsele sale rapoarte de testare emise în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798, ISO/IEC 24711 de către un laborator, ci doar o simplă certificare, emisă în baza declarațiilor sale. Autoarea contestației apreciază că explicațiile aduse prin intermediul punctului de vedere nr. 5291/26.03.2019 relevă neconformitatea documentelor depuse în dosarul tehnic al producătorului ...deoarece furnizează informații contradictorii. Astfel, arată că, la pagina 4, ofertantul precizează că, pentru emiterea certificatului TM..., în baza căruia au fost emise toate documentele depuse în cadrul propunerii tehnice, „laboratorul neutru TUV ...a efectuat o testare a cartușelor echivalente pe 3 echipamente ale producătorului cartușelor OEM, fapt ce dovedește echivalența produselor ofertate cu cele originale. În urma testării a nouă cartușe din fiecare cod pe trei echipamente ale producătorului cartușelor OEM, niciunul nu s-a defectat, iar imprimarea a fost corespunzător cerințelor din normativele ISO, care sunt etalon pentru toate cartușele originale sau echivalente”, în timp ce, la pagina 5, paragraful la treilea, acesta precizează faptul că „Declarațiile de randament ce au fost depuse împreună cu oferta sunt emise de către producătorul Office Support, însă nu sunt confirmate de laboratorul neutru TUV ...prin certificatul prezentat în care se regăsesc toate codurile ofertate. Rapoartele de încercare conțin o parte din elementele Standardele ISO, fiind rezumat al acestor standarde (gradul de acoperire, numărul cartușelor testate, numărul imprimantelor pe care s-a făcut testarea, etc.). la baza rapoartelor de încercare emise de producător stă de fapt certificatul emis de laboratorul neutru care le completează și confirmă conținutul lor”. Concluzionând cele expuse, autoarea contestației apreciază că, în primul paragraf, SC ...SRL a precizat faptul că laboratorul TUV din Polonia a efectuat testările, (dar nu a prezentat rapoartele de testare emise de laboratorul TUV, deoarece sunt confidențiale), în timp ce, în cel de-al doilea paragraf, a arătat că au fost depuse doar declarații de randament, emise de producător, iar, în baza acestora, a fost emis certificatul nr. TM ..., iar la baza declarațiilor de randament emise de producător stă de fapt acest certificat. Petenta apreciază că, întrucât ofertantul SC ...SRL a precizat faptul că declarațiile producătorului nu conțin toate elementele prevăzute în standardele ISO/IEC în discuție, oferta acestuia ar fi trebuit respinsă, ca neconformă, „prin raportare la cerințele caietului de sarcini”. 3
Totodată, consideră că, atât timp cât ofertantul SC ...SRL a declarat capacitatea de tipărire a produselor ofertate în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798, ISO/IEC 24711, acesta și-a asumat implicit obligația de a demonstra respectarea acestor standarde, prin prezentarea de rapoarte de testare emise în conformitate cu acestea, nu a unor simple declarații sau tabele de corespondență. Afirmând că „este inadmisibilă declararea conformității produselor ofertate prin raportare la un anumit standard fără a se dovedi respectarea acelui standard”, petenta apreciază că, tocmai de aceea, autoritatea contractantă a precizat că nu acceptă doar o declarație proprie de la producător, ci buletine de analiză sau rapoarte de testare, în măsura în care doar aceste de mijloace de probă atestă că produsele îndeplinesc cerințele sau criteriile stabilite prin specificațiile tehnice. Învederând faptul că, pentru fiecare produs, autoritatea contractantă a definit specificațiile tehnice precizând cerințele de performanță (capacitate de tipărire), conform art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 156 alin. (5,6), art. 158-159 din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea subliniază faptul că, în scopul verificării și acceptării buletinelor de analiză/rapoartelor de încercare/testare/dosarelor tehnice, depuse de operatorii economici ale căror oferte au fost considerate admisibile din punct de vedere tehnic, acestea trebuie să conțină cel puțin informații referitoare la: - laboratorul/organismul de certificare care a emis buletinele de analiză/rapoartele de încercare/testare (denumire, adresă alte date de identificare etc); - organismul care a acreditat laboratorul/organismul de cerificare emitent al buletinului/raportului (denumire, adresă alte date de identificare etc); - denumirea/codul produsului încercat/testat; - standardul conform căruia s-a realizat încercarea/testarea produsului; - rezultatul încercării/testării (numărul de pagini printate/tipărite); - numele și prenumele, semnătura și ștampila; - data eliberării. Mai arată că, în ceea ce privește documentele emise în conformitate cu standardele etalon utilizate de către producătorii de cartușe OEM și anume ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798, ISO/IEC 24711 prezentate de către ofertantul desemnat câștigător, pentru produsele echivalente ofertate, ele trebuie să conțină cel puțin informații referitoare la: media numărului de pagini tipărite în cadrul testului; limita inferioară de 90% a intervalului de siguranță; data testării; numărul de cartușe utilizate în calcul; procedura de agitare, la semnalul de „low toner” și în momentul în care se imprimă „șters”; tipul hârtiei utilizate; model calculator utilizat; versiune driver imprimantă; sistem de operare al calculatorului; aplicația software pentru pagina de test; versiunea paginii 4
de testare; seriile de fabricație ale cartușelor; seriile de fabricație ale motoarelor de tipărire; datele privind testarea cartușelor sub formă tabelară, pentru fiecare cartuș în parte: serie cartuș, serie imprimantă, temperatura ambientală, umiditate ambientală, capacitate de tipărire, dacă rezultatele testării cartușului au fost luate în calcul; organismul care a eliberat raportul de testare; numele persoanei semnatare; data eliberării raportului de testare. Consideră că acesta este singurul model de raport de testare emis în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798, ISO/IEC 24711 care trebuia să fie luat în considerare de către comisia de evaluare, iar, în lipsa informațiilor expuse, oferta clasată pe primul loc trebuia declarată neconformă și respinsă. În opinia sa, chiar dacă în dosarul tehnic al producătorului, ofertantul desemnat câștigător a depus un certificat emis de TUV Rheinland Polonia, acesta nu conține „certificatul de încercări în copie semnată și ștampilată «conform cu originalul» de către ofertant, emis de o firmă acreditată sau orice alt organism de certificare acreditat care să ateste numărul de printări realizat, elemente de calitate, etc., egale sau superioare produselor originale”, astfel cum s-a solicitat în caietul de sarcini. Subliniind faptul că documentația de atribuire nu a fost contestată de către niciun operator economic, prevederile acesteia consolidându-și forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru ofertanți, autoarea contestației apreciază că, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În sprijinul susținerilor sale petenta invocă dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, jurisprudența națională și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. SC ... SRL susține că autoritatea contractantă a examinat propunerea tehnică a operatorului economic clasat pe primul loc exclusiv prin raportare la îndeplinirea obligației de prezentare al dosarului tehnic al producătorului, dând eficiență doar solicitării acestuia de a-i considera documentele enumerate mai sus parte a dosarului tehnic al producătorului, ignorând cerințele, deopotrivă obligatorii, ale caietului de sarcini. Invocând dispozițiile art. 127 lit. f) din H.G. nr. 395/2016, petenta subliniază faptul că membrii comisiei de evaluare au atribuția de a verifica conformitatea propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini, atribuție ce presupune analizarea ofertelor în raport de toate prevederile caietului și nu selectiv în funcție de preferințe. Relevante în acest sens, susține petenta, sunt și dispozițiile art. 159 și 207 din Legea nr. 98/2016, art. 65 alin. (2), art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1) lit. j), art. 134 alin. (4), art. 133 alin. (1) și (2), art. 137 alin. (1) și (3) lit a) din H.G. nr. 395/2016. 5
Contestatoarea susține că, deși prevederile mai sus invocate relevă faptul că membrii comisiei de evaluare aveau obligația de a verifica și consemna, cel puțin în raportul procedurii, modul concret al cerințelor a căror respectare o solicită, de către fiecare ofertant în parte, precum și conformitatea sau neconformitatea tehnică a ofertelor prin prisma respectivei cerințe, aceste informații nu se regăsesc în raportul procedurii. Având în vedere cele expuse, consideră că este necesară reevaluarea ofertelor pentru „lotul 1” și precizează că oferta sa respectă întrutotul atât cerințele caietului de sarcini, cât și standardele în baza cărora a fost declarată conformitatea produselor ofertate. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016 și H.G. nr. 395/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 15933/.../02.05. 2019 contestatoarei SC ... SRL i s- a solicitat să prezinte, până la data de 07.05.2019, ora 14.00, dovada constituirii cauțiunii, confirmarea primirii adresei fiind efectuată la aceeași dată, conform actelor aflate la dosar. Cu adresa nr. 1540/06.05.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 16372/06.05.2019, SC ... SRL a transmis recipisa de consemnare nr. 205428644/1 din 03.05.2019 a sumei de 3.151,00 lei, emisă de CEC BANK Sucursala Victoria, respectându-se astfel dispozițiile art. 611 din Legea nr.101/2016. Totodată, prin aceeași adresă, contestatoarea a precizat că „se modifică conținutul paragrafului nr. 13 din contestație din: «Coroborând aspectele de mai sus, considerăm că este necesară reevaluarea ofertelor pentru lotul nr. 1. Precizăm faptul că oferta tehnică a societății noastre respectă întru-totul atât cerințele caietului de sarcini a căror aplicare o solicităm, cât și cerințele standardelor în baza cărora a fost declarată conformitatea produselor ofertate», în «Coroborând aspectele de mai sus, considerăm că este necesară reevaluarea ofertei ...SRL pentru loturile nr. 2 și, respectiv, nr. 3, ce fac obiectul contestației. Precizăm faptul că oferta tehnică a societății noastre respectă întru totul atât cerințele caietului de sarcini a căror aplicare o solicităm, cât și cerințele standardelor în baza cărora a fost declarată conformitatea produselor ofertate»”. Prin punctul de vedere nr. 3989/06.05.2019, transmis prin e-mail, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 16365/06.05.2019, ... a solicitat respingerea contestației formulată de SC ... SRL, ca nefondată. Prezentând un scurt istoric al procedurii de atribuire, autoritatea contractantă precizează că atât în cadrul lotului 2, cât și în cadrul lotului 3, au fost depuse câte două oferte, respectiv, cea a contestatoarei SC ... SRL și cea a operatorului economic SC ...SRL, iar comisia de evaluare a admis propunerile tehnice ale ambilor ofertanți. Arată că procedura de atribuire a fost prevăzută cu etapă finală de licitație electronică și, având în vedere faptul că SC ...SRL a fost singurul 6
ofertant care a optat pentru îmbunătățirea ofertei financiare, prin intermediul licitației electronice, acesta s-a clasat pe prima poziție în cadrul clasamentului intermediar, fiind secondat de SC ... SRL. Mai arată că, în data de 18.04.2019, printre documentele transmise ca urmare a solicitării comisiei de evaluare privind depunerea documentelor suport DUAE, SC ... SRL a înaintat și o Notificare în cuprinsul căreia ridică obiecțiuni față de propunerea tehnică a operatorului economic clasat pe prima poziție, iar, ulterior, după comunicarea rezultatului final aplicării procedurii de atribuire, SC ... SRL a formulat contestație împotriva propunerii tehnice a SC ...SRL, reluând observațiile din cadrul notificării. Organizatoarea procedurii susține că, în contradictoriu cu supozițiile contestatoarei, produsele ofertate de SC ...SRL pentru loturile 2 și 3 sunt atât originale, cât și echivalente. Astfel, din cele 17 tipuri de cartușe incluse în lotul Canon, 2 sunt originale și 15 echivalente, iar din cele 16 cartușe incluse în lotul HP, 9 sunt originale și 7 sunt echivalente. Precizează că, în vederea îndeplinirii specificațiilor tehnice minimale din caietul de sarcini, SC ...SRL a depus următoarele documente anexă la propunerea tehnică: - Fişe de securitate, atât pentru produsele originale, cât şi pentru produsele echivalente; - Pentru produsele echivalente, incluse în lotul 2 şi 3, Certificatul TM ..., emis de TUV ..., prin care se confirmă faptul că tonerele şi cartuşele produse de ...îndeplinesc standardele ISO/IEC 19752:2004. ISO/IEC 19798:2007, ISO/IEC 24711:2007 şi ISO/IEC 24712:2007; - Certificat pentru acreditare testări de laborator nr. AB 904, emis de Centrul Polonez pentru Acreditare, prin care se confirmă faptul că TUV ... îndeplineşte cerinţele standardului ISO/IEC 17025:2005; - Declaraţie de conformitate şi calitate, asumată de ofertant pentru toate produsele ofertate; - Declaraţie de conformitate, emisă de producătorul Office Support; - Declaraţie privind garanţia produselor, emisă de producătorul Office Support; - Rapoarte de testare emise de producător. Comisia de evaluare a considerat că documentele prezentate confirmă integral îndeplinirea cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini. În opinia autorității contractante, SC ... SRL îşi fundamentează susţinerile pe baza unor documente anexate contestației, care, în fapt, reprezintă puncte de vedere exprimate de terţe entităţi. Astfel, susține că, în principal, fundamentarea din cadrul contestaţiei este făcută prin citarea de paragrafe întregi din „Cererea de intervenţie nr. 5291/26.03.2019” din cadrul dosarului C.N.S.C. nr. 479/2019, iar din susţinerile petentei nu se înţelege cine este emitentul acestui document şi în ce context au fost făcute eventualele afirmaţii citate. ne rezervăm dreptul de a veni în completarea prezentului punct de vedere după analizarea acestei „cereri de intervenţie nr. 5291/26.03.2019". 7
Precizând că își rezervă dreptul de a veni în completarea punctului de vedere, ulterior analizării acestei cereri de intervenție, organizatoarea procedurii solicită Consiliului să aprecieze relevanța acestui document în soluționarea cauzei, exclusiv după vizualizarea acestuia și nu în baza unor citate abundent folosite în cadrul contestației. În același context, autoritatea contractantă că potrivit informațiilor de pe site-ul www.cnsc.ro, dosarul C.N.S.C. nr. 479/2019 este format în urma unei contestații depuse de SC ... SRL în cadrul unei proceduri de atribuire derulată de către ...., iar cererea de intervenție nr. 5291/26.03.2019, existentă în acest dosar, a fost formulată de către SC ...SRL și nu de către SC ...SRL. Astfel, cererea de intervenție la care contestatoarea face referire vizează alt ofertant și nu ofertantul desemnat câștigător în cadrul procedurii de atribuire. Mai mult, susține organizatoarea procedurii, atât cele două decizii C.N.S.C., cât și rapoartele invocate de către contestatoare nu vizează situații similare Autoritatea contractantă precizează că, în ceea ce priveşte propunerea tehnică depusă de către SC ...SRL, comisia de evaluare a considerat că documentele prezentate confirmă integral îndeplinirea cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini. Astfel, comisia de evaluare a considerat că Certificatul TM ..., emis de TUV ..., prin care se confirmă faptul că tonerele şi cartuşele produse de ...îndeplinesc standardele ISO/IEC 19752:2004, ISO/IEC 19798:2007, ISO/IEC 24711:2007 şi ISO/IEC 24712:2007 este suficient pentru a confirma un standard de calitate şi un nivel al caracteristicilor tehnice. În probațiune, au fost depuse, în copie certificată, documente ale dosarului achiziției publice. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 16541/07.05.2019, SC ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin consilier juridic ... în calitate de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, a solicitat respingerea contestației formulată de SC ... SRL, argumentând că propunerea sa tehnică îndeplinește cerințele caietului de sarcini, aspect evaluat în mod corect de către autoritatea contractantă. În prealabil, intervenienta subliniază faptul că „evaluarea realizată în cadrul altei proceduri de atribuire este irelevantă, prezentând relevanță doar documentele depuse în cadrul acestei proceduri pentru a dovedi îndeplinirea cerințelor solicitate prin caietul de sarcini. Susținând că oferta sa respectă cerințele caietului de sarcini, SC ...SRL precizează că, la paginile 16-19 din propunerea tehnică se regăsește Certificatul TM ..., emis de laboratorul neutru TUV ..., care atestă faptul că produsele ofertate au fost testate si îndeplinesc cerinţele standardelor ISO/IEC privind capacitatea cartuşelor. Acest certificat este emis de un organism neutru abilitat și atestă conformitatea produselor 8
echivalente ofertate și compatibilitatea acestora cu produsele originale- OEM. În opinia ofertantului câștigător, faptul că produsele echivalente îndeplinesc cerinţele standardelor ISO/IEC 19752:2004, ISO/IEC 19798:2007, ISO/IEC 24711:2007 privind capacitatea cartuşelor relevă conformitatea și compatibilitatea produselor echivalente cu cele originale, standardul ISO fiind etalon pentru ambele tipuri de produse. În sprijinul susținerilor sale, arată că potrivit Metodologiei de testare a standardelor, pentru emiterea acestor certificări se iau în calcul doar produsele care asigură un nivel optim al calității și care pot fi folosite fără restricții de ordin tehnic pe echipamentele pe care s-a efectuat testarea. Mai arată că, pentru emiterea documentului amintit mai sus, laboratorul neutru TUV ...a efectuat o testare a cartuşelor echivalente pe 3 echipamente ale producătorului cartuşelor OEM, fapt ce, în opinia sa, dovedeşte echivalența produselor ofertate cu cele originale. Susține că, în urma testării a nouă cartuşe din fiecare cod pe trei echipamente ale producătorului cartuşelor OEM, niciunul dintre acestea nu s-a defectat, iar imprimarea a fost corespunzătoare cerinţelor din normativele ISO, care sunt etalon pentru toatre cartuşele, originale sau echivalente. Intervenienta conchide că certificatul emis de laboratorul TUV ... este un document provenit de la un organism neutru abilitat, care atestă conformitatea produselor ofertate și certifică echivalența acestora cu produsele OEM. Precizează că, în cadrul propunerii tehnice a ataşat și certificatul de acreditare a laboratorului TUV ..., în conformitate cu ISO 17025, iar, pe lângă acesta, a prezentat și declarația de conformitate a producătorului ...(pag. 9-10 din propunerea tehnică), Fișele tehnice de securitate (MSDS (pag 226-400 din propunerea tehnică), precum și Declarația de randament pentru fiecare cod ofertat (pag. 58-93 din propunerea tehnică). Menționează că Declaraţiile de randament, depuse împreună cu oferta, sunt emise de producătorul Office Suport, însă sunt confirmate de laboratorul neutru TUV ...prin certificatul prezentat, în care se regăsesc toate codurile ofertate, iar Rapoartele de încercare conţin o parte din elementele Standardele ISO, fiind un rezumat al acestor standarde (gradul de acoperire, numărul cartuşelor testate, numărul imprimantelor pe care s-a făcut tesarea, etc). La baza rapoartelor de încercare, emise de producător, stă de fapt certificatul emis de laboratorul neutru care le completează si confirma continutul lor. Precizează că toate documentele prezentate împreună cu oferta alcătuiesc dosarul tehnic al producătorului și dovedesc îndeplinirea cerinţelor solicitate, iar Certificatul TM ..., emis de laboratorul TUV ..., este un document provenit de la un organism neutru abilitat care atestă conformitatea produselor ofertate, certifică echivalența acestora cu produsele OEM și garantează capacitatea lor. 9
Subliniind faptul că dispozițiile art. 159 din Legea nr. 98/2016 permit prezentarea unui dosar tehnic al producătorului, intervenienta reiterează faptul că propunerea sa tehnică nu conţine doar o declaraţie pe proprie răspundere de la producător, ci are la baza certificatul TM ..., emis de către un laborator neutru, care atestă faptul că toate codurile de cartuşe pe care le-a ofertat au fost testate de către un laborator neutru. Prin punctul de vedere nr. 4091/08.05.2019, transmis prin e-mail, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 16922/08.05.2019, ... a solicitat respingerea contestației formulată de către SC ... SRL, ca tardivă. În susținerea excepției arată că, astfel cum a menționat și în punctul de vedere formulat anterior, ca răspuns la adresa comisiei de evaluare nr. 2609/18.04.2019, petenta a depus o „Notificare” în care ridică obiecțiuni cu privire la propunerea tehnică a operatorului economic clasat pe prima poziție. Pe cale de consecință, spitalul consideră că „actul contestat este, în fapt, declararea . ca inadmisibilă, a oricărei alte oferte”. În opinia organizatoarei procedurii, contestația formulată ulterior a reprezentat doar personalizarea obiecțiunii SC ... SRL de a fi clasată a doua poziție, iar în ceea ce privește propunerea tehnică a SC ...SRL, aceasta reluând observațiile din cuprinsul notificării. Invocând și redând dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, spitalul conchide: „față de comunicarea făcută prin adresa nr. 3069/18.04.2019, eventualele contestații față de clasarea pe poziția a doua, puteau fi făcute, cel târziu, până în 23.04.2019, iar contestația SC ... SRL, formulată în data de 25.04.2019 este tardivă”. Prin adresa nr. 1552/08.05.2019, transmisă prin e-mail, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 16923/08.05.2019, petenta a solicitat admiterea contestației sale, precizând faptul că societatea sa contestă comunicarea rezultatului procedurii de atribuire și nu o solicitare de clarificări, care nu respectă dispozițiile art. 214 și art. 215 din legea nr. 98/2016, actualizată. Consideră că excepția tardivității contestației, pusă în discuție de către Consiliu este „tendențioasă” și afectează, în mod grav, interesele legitime ale societății, formulate în motivarea contestației. SC ... SRL susține că, la data solicitării documentelor suport DUAE, societatea sa nu avea cunoștință de numele ofertanților participanți la faza finală de licitație electronică, iar lista participanților la procedura de atribuire, publicată în SEAP nu precizează și numărul lotului pentru care au depus oferte celelalte două societăți participante. Astfel, susține că, necunoscând numele ofertantului la loturile 2 și 3 ce fac obiectul contestației, acesta putea fi oricare dintre ceilalți doi. Menționează că, dintre cei doi ofertanți, SC ...SRL ofertează exclusiv consumabile originale OEM, pentru care nu s-au solicitat rapoarte de testare emise de un organism acreditat. În ceea ce privește operatorul economic SC ...SRL, petenta precizează: „avem cunoștință, pe baza participărilor anterioare la diverse 10
proceduri de atribuire și a deciziilor C.N.S.C. că nu deține rapoarte de testare emise de laboratorul TUV ...., ci doar o certificare pentru producătorul consumabilelor ofertate și declarații de randament din partea producătorului”. Raportat la cele expuse, apreciază că, în cazul în care transmitea contestația în termenul calculat de Consiliu, de la data solicitării documentelor suport DUAE, iar primul clasat ar fi fost ofertantul SC ...SRL cu o ofertă de consumabile originale, risca să transmită o contestație fără obiect. Referitor la punctul de vedere al autorității contractante și la cererea de intervenție a operatorului economic desemnat câștigător, petenta susține că aceștia au enumerat documente care, în opinia lor, ar dovedi conformitatea cu cerințele caietului de sarcini a căror aplicare a solicitat- o societatea sa, însă printre acestea nu se regăsesc rapoarte de testare emise de către un laborator acreditat, ci doar o certificare din partea acestuia și declarații de randament ale producătorului, în condițiile în care, în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a precizat că nu se acceptă o declarație proprie a producătorului. De asemenea, arată că la pagina 4 din cererea de intervenție SC ...SRL învederează Consiliului faptul că „Declaraţiile de randament ce au fost depuse împreuna cu oferta sunt emise de producătorul Office Suport, însă sunt confirmate de laboratorul neutru TUV .... Sp. Z.o,o prin certificatul prezentat în care se regăsesc toate codurile ofertate. Rapoartele de încercare conţin o parte din elementele Standardele ISO, fiind un rezumat a! acestor standarde (gradul de acoperire, numărul cartuşelor testate, numărul imprimantelor pe care s-a făcut tesarea, etc). La baza rapoartelor de încercare emise de producător sta de fapt certificatul emis de laboratorul neutru care le completează și confirmă conţinutul lor”. Astfel, în opinia sa, conform propriilor declaraţii ale SC ...SRL, nu exista rapoartele de testare emise de laboratorul TUV Rheinland din Polonia. Contestatoarea consideră că intervenienta a înțeles greșit modul de aplicare al standardului ISO/IEC 19752, întrucât produsele solicitate de autoritatea contractantă nu trebuie să îndeplinească conformitatea cu standardul menționat anterior, ci ofertanții trebuie să facă dovada faptului că produsele ofertate au fost testate în conformitate cu acest standard, pentru a răspunde cerinței „În cazul ofertării unor produse echivalente, ofertanții vor prezenta rapoarte de testare elaborate de un laborator de încercări neutru, acreditat conform standardului SREN ISO/IEC 17025”. Subliniază faptul că Standardul ISO/IEC 19752 este un standard de încercări și nu de certificare, astfel cum este ISO 9001, care certifică implementarea unui sistem de management al calității într-o organizație. Petenta solicită că, în cazul în care există dubii în acest sens, să fie cerut 11
un punct de vedere de la Asociația de Standardizare din România – ASRO, în vederea elucidării acestui aspect. Arată că a făcut aceste precizări pentru a demonstra faptul că următoarele alegații ale intervenientei sunt netemeinice: „Faptul că produsele echivalente îndeplinesc cerinţele standardelor ISO/IEC 19752:2004, ISO/IEC 19798:2007, ISO /IEC 24711:2007 privind capacitatea cartușelor, dovedește conformitatea și compatibilitatea produselor echivalente cu cele originale, deoarece standardul ISO este etalon pentru ambele tipuri de produse”. Reiterează faptul că standardul menționat mai sus de intervenientă nu indexează rezultatele testărilor consumabilelor originale sau echivalente, ci descrie procedee de testare și modalități de înregistrare a rezultatelor testării și nu conține etaloane. Contestatoarea menționează că, deși în cererea de intervenție, ofertantul desemnat câștigător precizează faptul că, pentru emiterea documentului amintit mai sus, laboratorul neutru TUV ... a efectuat o testare a cartușelor echivalente pe 3 echipamente ale producătorului cartușelor OEM, fapt ce dovedește echivalenta produselor ofertate cu cele originale, însă nicăieri în cadrul cererii de intervenție sau în ofertă, intervenienta nu face dovada prezentării documentelor din care sa reiasă faptul ca laboratorul neutru TUV ... a efectuat o testare a cartușelor echivalente pe 3 echipamente ale producătorului cartușelor OEM (concret, lipsesc rapoartele de testare emise de TUV, a căror lipsa a fost semnalata în contestație). De asemenea, contestatoarea susține că, deși intervenienta subliniază cerințele caietului de sarcini care prevăd, printre altele faptul că nu se admite doar o declarație pe proprie răspundere de la producătorul consumabilului, aceasta precizează, foarte clar faptul că, în lipsa rapoartelor de testare, a depus declarații de randament emise de către producător și nu certificate de încercări după cum prevede caietul de sarcini. În opinia sa, în pofida faptului că intervenienta a afirmat că, pentru emiterea documentului, laboratorul neutru TUV ... a efectuat o testare a cartușelor echivalente pe 3 echipamente ale producătorului OEM, în paragraful următor al cererii de intervenție, aceasta precizează faptul că certificatul este emis în baza unor declarații ale producătorului, iar la baza rapoartelor de încercare emise de producător stă de fapt certificatul emis de către laboratorul neutru care le completează și confirmă conținutul lor. Prin adresa nr. 17067/.../09.05.2019, Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 91) din Legea nr. 101/2016 a solicitat Agenției pentru Agenda Digitală a României să precizeze dacă ofertantul SC ... SRL a vizualizat în SICAP operatorii economici care au depus ofertă, precum și operatorii economici ale căror oferte au fost declarate admisibile pentru loturile 2 și 3. 12
Prin adresa nr. 19878/13.05.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 17748/14.05.2019, Agenția pentru Agenda Digitală a României a comunicat următoarele: „(...), pe toată perioada de depunere a ofertelor, atât operatorii economici, cât și autoritățile contractante nu pot vizualiza lista operatorilor economici înscriși, care au depus ofertă. Se poate vizualiza doar numărul operatorilor economici înscriși. După data limită de depunere a ofertelor, autoritățile contractante pot vizualiza și evalua operatorii economici care și-au depus, cel puțin, oferta de preș. În urma evaluării autorității contractante acordă în SEAP un status (Admis/respins) pe care-l poate vedea doar ofertantul căruia i- a fost adresat. Menționăm faptul că SC ... SRL nu a putut vizualiza lista operatorilor economici care au depus oferta de preș și nici operatorii economici ale căror oferte au fost declarate admisibile, (...)”. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată online, cu etapă finală de licitație electronică, organizată pe loturi în vederea încheierii unui „Acord cadru cartușe și tonere”, cod CPV 30192113-6 cartușe de cerneală, , prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. ..., în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. Criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată totală cuprinsă între 10.641,27 și 614.264,74 lei, fără TVA, pentru loturile criticate valoarea estimată fiind: lot 2 Lot Canon – între 2.964,20 și 111.680,53 lei, fără TVA, și lot 3 HP – între 2.155,37 și 45.863,87 lei, fără TVA. Conform raportului procedurii înregistrat la emitent sub nr. 12710/23.04.2019, pentru loturile 2 și 3 au depus ofertă operatorii economici SC ...SRL și SC ... SRL, iar după evaluarea propunerilor tehnice și financiare ambele oferte au fost declarate admisibile. În urma desfășurării etapei de licitație electronică, în perioada 15.04.2019- 16.04.2019, a rezultat următorul clasament: lot 2: locul I SC ...SRL - 94.930.00,lei locul II SC ... – 95,765.00 lei. lot 3: locul I SC ...SRL - 38.990.00,lei locul II SC ... – 43.170.00 lei. Rezultatul procedurii aferent lotului 2 a fost comunicat contestatoarei prin adresa nr. 3874/24.04.2019, iar cel aferent lotului 3 prin adresa nr. 3876/24.04.2019. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii aferent loturilor 2 și 3, SC ... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând cele menționate în preambulul acesteia. În soluţionarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că SC ...SRL, a cărei ofertă a fost desemnată câștigătoare pentru ambele loturi, a formulat cerere de intervenție, ca urmare a contestaţiei aparținând SC ... 13
SRL, demers ce a fost încunoştiinţat părţilor interesate (conform dovezilor aflate la dosarul cauzei). Prealabil aprecierii asupra admisibilităţii ei în principiu, Consiliul ia act de faptul că autoarea cererii de intervenţie sprijină apărările autorităţii contractante, în sensul menţinerii derulării procedurii. În consecinţă, cererea de intervenţie în discuție îmbracă elementele unei cereri formulate în condiţiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, cererea de intervenţie, aparţinând SC ...SRL, urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei. În ceea ce privește excepția tardivității, invocată din oficiu, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a efectuat demersuri pentru a stabili existența sau nu a acestei excepții, solicitând părților un punct de vedere în acest sens. Astfel, va respinge, ca neîntemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia, punerea în discuție a acestei excepții ar fi una „tendențioasă”, deoarece, pe de o parte, norma legală de mai sus impune Consiliului să se pronunțe „mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond (...)”, iar pe de altă parte, în dosarul cauzei au existat elemente generate chiar de contestatoare, respectiv Notificarea din data de 18.04.2019 comunicată autorității contractante, prin care era criticat „ocupantul locului 1” pentru loturile 1 și 2. Prin urmare, pentru a se stabili data exactă la care SC ... SRL a cunoscut „ocupantul locului 1” pentru loturile 1 și 2, Consiliul, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 17067/ ... din 09.05.2019, a solicitat Agenției pentru Agenda Digitală a României (AADR) să precizeze „dacă SC ... SRL a vizualizat în SICAP operatorii economici care au depus ofertă, precum și operatorii economici ale căror oferte au fost declarate admisibile, pentru loturile 2 și 3”. AADR a transmis adresa nr. 19878/14.05.2019, înregistrataă la CNSC cu nr. 18283/17.05.2019, menționând că „(...), pe toată perioada de depunere a ofertelor, atât operatorii economici, cât și autoritățile contractante nu pot vizualiza lista operatorilor economici înscriși, care au depus ofertă. Se poate vizualiza doar numărul operatorilor economici înscriși (...). SC ... SRL nu a putut vizualiza lista operatorilor economici care au depus oferta de preț și nici operatorii economici ale căror oferte au fost declarate admisibile, (...)”. Pe baza acestor informații, Consiliul a stabilit că nu se poate face vorbire de existența excepției tardivității contestației, urmând ca aceasta să fie respinsă, astfel că va analiza pe fond dosarul cauzei. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Nemulțumirea contestatoarei se referă la modul în care autoritatea contractantă de desemnat oferta câștigătoare aparținând SC ...SRL, considerând că propunerea tehnică a acesteia din urmă este neconformă. 14
Din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că autoarea ei critică faptul că nu produsele ofertate de SC ...SRL, marca ... fabricate de către producătorul ...din Polonia, nu îndeplinesc cerințele caietului de sarcini. În acest sens, contestatoarea susține că atât timp cât SC ...SRL a declarat capacitatea de tipărire a produselor ofertate în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798, ISO/IEC 24711, acesta și-a asumat implicit obligația de a demonstra respectarea acestor standarde, prin prezentarea de rapoarte de testare emise în conformitate cu acestea, nu a unor simple declarații sau tabele de corespondență. În opinia contestatoarei „este inadmisibilă declararea conformității produselor ofertate prin raportare la un anumit standard fără a se dovedi respectarea acelui standard”. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În soluționarea criticii societății contestatoare, Consiliul are în vedere următoarele cerințe din caietul de sarcini, cap. 4 - Caracteristici tehnice și documente de certificare, pe care SC ... SRL le-a invocat și a considerat că nu sunt respectate: În cazul ofertării unor produse echivalente, ofertanții vor prezenta rapoarte de testare elaborate de un laborator de încercări neutru, acreditat conform standardului SREN ISO/IEC 17025. Aceste rapoarte trebuie să conțină următoarele informații: analiza performanțelor obținute cu consumabile echivalente (număr de printuri realizate, calitatea imaginii, fiabilitate, cantitatea de toner rezidual obținută, impactul acestuia asupra echipamentului, etc.) comparativ cu consumabilele OEM, cât este granularitatea la cel original și cât la cel echivalent, compoziția, gradul de culoare, magnetismul. Nu se admite doar o declaraţie proprie de la producătorul consumabilului sau doar o rezoluţie în sensul că este corespunzător. Prin laborator neutru se înțelege că acesta trebuie să fie independent și nu trebuie să aparțină producătorului, operatorilor economici din lanțul de distribuție a produselor sau ofertantului. Pentru produsele echivalente ofertanții vor depune certificat de garanție/declarație pe proprie răspundere de la producătorul consumabilelor din care să reiasă ca produsele au cel puțin aceeași garanție ca și produsele OEM cu care acestea sunt echivalente. 15
Ofertanții trebuie să prezinte certificarea capacității consumabilelor ofertate în conformitate cu ISO/IEC 19752 (standard destinat declarării capacității cartușelor utilizate în imprimantele cu toner monocrom), ISO/IEC 19795 (standard pentru măsurarea capacității în număr de pagini a cartușelor folosite în echipamentele cu toner color), ISO/IEC 24711 (standard pentru măsurarea capacității în număr de pagini a cartușelor folosite în echipamentele cu jet de cerneală) sau echivalent pentru fiecare produs și care trebuie să conțină și datele de contact ale producătorului produselor”. Din verificarea propunerii tehnice a SC ...SRL, Consiliul constată că aceasta din urmă a ofertat, pentru loturile 2 și 3, produse echivalente consumabile marca ..., produse de către ... din Polonia, pentru care a prezentat documentul întocmit în data de 29 octombrie 2014 de către TUV ...Zoo (fila 389), în care se menționează: „În baza raportului de testare cu numărul nr. 26631728/2014, certific că s-a încheiat testarea tonerelor și cartuțelor pentru imprimanta efectuată în laboratorul TUV ...Zoo, pentru societatea ... Testările au indicat că produsele mai sus menționate îndeplinesc cerințele standard, care sunt baza procesului de certificare: ISO/IEC 19752:2004, ISO/IEC 19798:2007, ISO/IEC 24711:2007 și ISO/IEC 24712:2017”, document la care nu s-au atașat un rapoarte de testare elaborate de un laborator de încercări neutru, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. Consiliul constată că societatea criticată a prezentat: Declarația de conformitate a producătorului (....), precum și Certificatul de acreditare a Laboratorului ....., cu valabilitate până la 21.04.2020. De asemenea, în propunerea tehnică a SC ...SRL se regăsesc rapoarte de testare de performanță în conformitate cu ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798, ISO/IEC 24711:20172007, emise în 2012 - 2014-2015 (filele 343 – 317), emise de către producătorul ..., inclusiv fișele de date cu securitatea ale materialelor (MSDS), întocmite tot de același producător. Având în vedere cele prezentate anterior, raportat la modul în care a fost formulată cerința în caietul de sarcini, citată mai sus, Consiliul stabilește că societatea desemnată câștigătoare nu a respectat întocmi această cerință, respectiv nu a prezentat „rapoarte de testare elaborate de un laborator de încercări neutru”, laborator care trebuie „să fie independent și nu trebuie să aparțină producătorului, operatorilor economici din lanțul de distribuție a produselor sau ofertantului”. În aceste condiții, Consiliul nu va reține ca fiind întemeiată afirmația intervenientei SC ...SRL potrivit căreia „toate documentele prezentate împreună cu oferta alcătuiesc dosarul tehnic al producătorului și dovedesc îndeplinirea cerinței solicitate: certificatul TM ... emis de laboratorul TUV .... este un document provenit de la un organism neutru abilitat care atestă conformitatea produselor ofertate, certifică echivalența acestora cu produsele OEM și garantează capacitatea lor”, deoarece în cadrul tuturor acestor documente, nu se regăsesc 16
respectivele rapoarte de testare emise de un laborator neutru, ci doar cele elaborate de producător, aspect interzis de cerința în discuție. Prin urmare, certificatulul TM ... emis de laboratorul TUV .... nu poate fi asimilat unui raport de încercare, așa acum s-a solicitat, în mod distinct, în caietul de sarcini. Referitor la acest aspect, în condițiile în care intervenienta nu a avut nicio obiecție cu privire la conținutul documentației de atribuire, respectiv la obligativitatea prezentării respectivelor rapoarte de încercare, în sensul solicitării de clarificări către autoritatea contractantă, în temeiul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, sau înaintării unei contestații cu respectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, prin depunerea ofertei, este evident că SC ...SRL a acceptat și înțeles tot conținutul caietului de sarcini, care face parte integrantă din documentația de atribuire, conform art. 20 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/ 2016, publicată, în mod transparent, în SICAP, astfel că era obligată să respecte dispozițiile art. 123 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (...)”, modalitatea de evaluare a ofertelor raportându-se la această documentație. În concluzie, Consiliul stabilește că autoritatea contractantă, înainte de a desemna oferta câștigătoare ca fiind cea aparținând SC ...SRL, pentru loturile 2 și 3, trebuia să solicite acesteia din urmă, în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, raportul de testare nr. 26631728/2014, din care să rezulte tonerele și cartușele testate de TUV ...Zoo în laboratorul său, autoritatea contractantă fiind obligată să verifice dacă toate produsele echivalente au fost supuse testării și să consemneze rezultatul acestei analize. În concluzie, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu a evaluat oferta SC ...SRL în mod riguros, raportat la conținutul propriei documentații de atribuire (caietul de sarcini), astfel ca va obliga autoritatea să solicite intervenientei prezentarea raportului de testare nr. 26631728/2014 sau a oricăror alte rapoarte de testare care să fie în concordanță cu cerința din caietul de sarcini. De altfel, pentru respectarea tratamentului egal, consacrat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va verifica existența acestor documente inclusiv pentru societatea contestatoare. Referitor la solicitarea contestatoarei de declarare a ofertei SC ...SRL ca fiind neconformă, Consiliul o va respinge ca inadmisibilă, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. j) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare stabilește ofertele inacceptabile/ neconforme și motivele care au stat la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii. În ceea ce privește invocarea, de către contestatoare, a altor documente care nu fac parte din dosarul cauzei sau trimiterea la alte decizii ale CNSC, Consiliul nu le va lua în considerare, întrucât 17
soluționarea cauzelor se raportează doar la documentele aferente fiecărui dosar în parte și fiecărei proceduri de atribuire cu documentația de atribuire specifică. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și va anula raportul procedurii nr. 12710/ 23.04.2019 și actele subsecvente lui, în partea ce privește evaluarea ofertei desemnate câștigătoare, inclusiv comunicările rezultatului procedurii. Va obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în termen de 15 zile, cu reanalizarea ofertei SC ...SRL, conform celor precizate în motivare. Pe cale de consecință, va respinge cererea de intervenție a SC ...SRL. Va respinge, ca inadmisibilă, cererea de declarare a ofertei SC ...SRL ca fiind neconformă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție a SC ...SRL, cu sediul în .... Respinge excepția tardivității contestației. Admite, în parte, contestația formulată de către SC ... SRL, cu sediul în în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul ... și anulează raportul procedurii nr. 12710/ 23.04.2019 și actele subsecvente lui, în partea ce privește evaluarea ofertei desemnate câștigătoare, inclusiv comunicările rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în termen de 15 zile, cu reanalizarea ofertei SC ...SRL, conform celor precizate în motivare. Pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție a SC ...SRL. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de declarare a ofertei SC ...SRL ca fiind neconformă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare.
18
19