AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_11537

BO2020_11537

Respinge
2020Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79999100-4
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 75.859 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 52931/23.12.2019, depusă de către SC ... SA, cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., reprezentată convenţional şi având sediul profesional ales la ... din ..., formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă privind atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de scanare şi indexare a dosarelor de acte din cadrul OCPI Constanţa”, organizată de către ... cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 12075/09.12.2019, - anularea raportului procedurii de atribuire, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestor acte, - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii, - emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea considerentelor expuse în motivarea deciziei Consiliului. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 52931/23.12.2019, SC ... SA, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante conform căreia, oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă şi neconformă. 1

§ 2

Contestatoarea menţionează că la data de 05.11.2019, prin adresa nr. 10983, autoritatea contractantă i-a solicitat anumite clarificări, sens în care i-a pus în vedere acesteia să depună, pentru terţul susţinător şi subcontractantul ...., documentele relevante din care să rezulte îndeplinirea cerinţei referitoare la prestarea serviciilor similare de scanare şi indexare având o valoare cumulată de 1.250.000 lei, în ultimii 3 ani. De asemenea, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări ce ţin de executarea contractului pe care contestatoarea l-a invocat ca reprezentând experienţă similară a terţului susţinător ..... La data de 08.1.2019, respectând termenul indicat de autoritatea contractantă,

§ 3

prin

§ 4

adresa

§ 5

nr.

§ 6

071119/TKR/BUS/ICM/128826, contestatoarea a furnizat răspunsul la solicitarea de clarificări. La data de 14.11.2019, prin adresa nr. 11227, autoritatea contractantă a solicitat clarificări, de această dată, din care să reiasă conformitatea propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi cu factorii de evaluare. La data de 19.11.2019, contestatoarea a răspuns în mod concludent la a doua solicitare de clarificări, însă ulterior, la data de 09.12.2019, autoritatea contractantă a emis adresa nr. 12075, prin care i-a comunicat contestatoarei decizia de respingere a ofertei ca inacceptabilă, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, art. 134 alin. (5) şi art. 137 alin. (2) lit. b) din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 şi neconformă, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă în mod greşit a respins oferta depusă de Telekom ca fiind, pe de o parte, inacceptabilă, iar, pe de altă parte, neconformă, având în vedere următoarele: (i) răspunsurile contestatoarei la solicitările de clarificări au fost concludente; (ii) documentaţia depusă respectă prevederile fişei de date; (iii) oferta respectă cerinţele impuse prin caietul de sarcini. Cu privire la respingerea ofertei ca inacceptabilă pentru pretinsa nerespectare a cerinţei dovedirii experienţei similare din punct de vedere al pragului valoric, o problematică similară a fost analizată deja de Consiliu în cadrul dosarului nr. 2044 şi dosarului nr. 2328, ambele având ca obiect contestaţiile formulatE de ... S.A. împotriva OCPI Satu Mare şi OCPI Timiş. Şi în dosarele precedente ofertele .... au fost respinse ca inacceptabile, cu o motivare similară, însă prin deciziile CNSC din data de 23.10.2019, respectiv din data de 12.11.2019, contestaţiile ... S.A. au fost admise şi s- a dispus remedierea, răspunsurile la solicitările de clarificări fiind concludente În adresa nr. 12075 din data de 09.12.2019, OCPI Constanţa susţine următoarele: „Din analiza documentelor suport prezentate pentru terţul susţinător .... S.R.L., şi ţinând cont şi de răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 071119/TKR/BUS/ICM/128826, comisia de evaluare a constatat faptul că cerinţa de experienţă similară nu este îndeplinită din punct de vedere al pragului valoric (...) ". În vederea dovedirii experienţei similare, contestatoarea a depus contractul nr. 17/ICB/2.2.1./28.07.2014 încheiat între Centrul e- 2

§ 7

Guvernare şi ... S.R.L. - .... ... a participat la executarea contractului având în vedere calitatea sa de parte în contractul de asociere în participaţiune încheiat la data de 16.04.2014 cu ... S.R.L. şi ...S.R.L. Contractul prevedea în forma iniţială cote de contribuţie la realizarea obiectului asocierii de: 47% pentru ... S.R.L. (Lider al asocierii); 28% pentru ... S.R.L. (Asociat nr.1); 25% pentru ... (Asociat nr. 2). Potrivit dispoziţiilor art. 1 din actul adiţional, prin care se modifică art. 2 al Acordului de asociere, „activităţile de execuţie efectivă a contractului de achiziţie publică vor fi realizate exclusiv de ceilalţi membri ai Asocierii". Prin urmare, în mod implicit prin acest articol al actului adiţional s-au modificat cotele stabilite iniţial prin acordul de asociere la art. 2. Facturile depuse şi indicate încă de la momentul completării DUAE, mai precis factura nr. 0000513/23.06.2016 şi factura nr. 0000516/05.12.2016, au fost emise în temeiul contractului nr. 17/ICB/2.2.1./28.07.2014, încheiat între ... S.R.L. Aceste facturi au fost emise de ... către ... S.R.L., în temeiul contractului de Asociere în participaţiune încheiat la data de 16.04.2014. Ulterior încheierii contractului nr. 17/ICB/2.2.1./28.07.2014, activităţile de scanare şi indexare au fost redistribuite între membrii asocierii. Toate aceste aspecte reies cu claritate din prevederile contractuale ale actului adiţional încheiat. Potrivit art. I al actului adiţional, art. 2 al contractului de asociere în participaţiune (articol care prevedea şi cotele de participare ale asociaţilor) se modifică în sensul că Liderul asocierii păstrează responsabilitatea gestiunii contractului de achiziţie publică în vederea asigurării respectării obligaţiilor contractuale şi a cerinţelor documentaţiei de atribuire care a stat la baza contractului. De asemenea, prin acest articol se modifică contractul de asociere în participaţiune sub aspectul faptului că activităţile de execuţie efectivă a contractului de achiziţie publică vor fi realizate exclusiv de ceilalţi membri ai Asocierii. În ceea ce priveşte cota de contribuţie a fiecărui asociat în cadrul contractului de asociere în participaţiune, aceasta nu mai era una predeterminată contractual, urmând să fie determinată cu exactitate în funcţie de prestaţia efectivă a fiecărui asociat. Pentru a simplifica modalitatea de execuţie şi plată a serviciilor executate de fiecare asociat, prin actul adiţional nr. 1 /20.10.2014, la acordul de asociere, s-a convenit că Liderul de asociere va transfera Asociatului Secund ulterior primirii plăţii serviciilor de la beneficiar, suma facturată de Asociatul Secund pentru activităţile de execuţie efectivă realizate de ..., ceea ce înseamnă că fiecare asociat va primi sumele din contract conform activităţilor efectiv realizate. Prin urmare, singura modalitate în care se poate stabili procentul de lucrări efectiv prestate de către contestatoare este pe baza facturilor pe care aceasta le-a emis către liderul asocierii din care trebuie scăzută valoarea lucrărilor executate de Asociatul Prim. Astfel, valoarea lucrărilor executate de ... putea fi determinată calculând valoarea facturilor depuse şi scăzând din această sumă, 3

§ 8

contravaloarea lucrărilor executate de Asociatul ..., astfel cum acestea sunt evidenţiate atât în evidenţa contabilă, cât şi în facturi. Prin însumarea sumelor din facturile nr. 513/26.10.2016 şi nr. 516/05.12.2016 (emise de ... către Liderul asocierii) rezultă un total de 1.383.685 lei care asigură îndeplinirea cerinţei de experienţă similară. Scăzând din această sumă valoarea facturilor nr. 4390/05.01.2017 şi 4583/04.04.2017 (emise de ... S.R.L. către ...), însumând un total de 68.458,79 care reprezintă valoarea lucrărilor efectuate de Asociatul Prim, rezultă o valoare totală a lucrărilor executate de ... în cuantum de 1.315.226 lei. Această valoare este superioară celei prevăzute în fişa de date. Contestatoarea a transmis autorităţii contractante certificatele de acceptanţă atât intermediare, cât şi certificatul de acceptanţă final, emise în baza Contractului nr. 17/ICB/2.2.1 /28.07.2014, care atestă caracterul real al serviciilor prestate în baza acestui contract. Aceste documente prin care autoritatea contractantă, Centrul de Guvernare Electronică din Republica Moldova, certifică executarea şi finalizarea lucrărilor, reprezintă o dovadă incontestabilă cu privire la prestarea efectivă a acestor servicii. Pentru acest motiv, solicitările autorităţii contractante cu privire la punerea la dispoziţie a altor documente ce ţin de executarea respectivului contract nu sunt de natură a clarifica prestarea efectivă a serviciilor, singurul lor rol fiind acela de a îngreuna procedura. Aşadar, explicaţiile oferite de contestatoare în dovedirea experienţei similare sunt edificatoare. Prin urmare, motivul invocat de autoritatea contractantă constând în oferirea de răspunsuri neconcludente la solicitările de clarificări este în mod vădit neîntemeiată. De asemenea, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a justificat respingerea ofertei sale ca inacceptabilă pe motiv că nu s-ar fi îndeplinit cerinţele privind pragul valoric. Astfel, în decizia de respingere a ofertei, s-a reţinut incidenţa art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016. Decizia de respingere ca inacceptabilă a ofertei a fost grefată pe interpretarea greşită a prevederilor art. CGC 16.1 din Contractul nr. 17/ICB/2.2.1/28.07.2014. Mecanismul reglementat este unul clar, deşi autoritatea contractantă a interpretat aceste clauze contractuale într-un mod care contrazice chiar litera acestora. Astfel, mecanismul plăţii este împărţit în două etape, reprezentând 80%, respectiv 20% din valoarea totală a contractului. În concret: 80% din valoarea totală a contractului era reprezentată de cele trei faze: • faza pregătitoare - 32.000 USD; • faza de digitalizare - 561.600 USD; • acceptanţa finală - 4.000 USD, 20 % din valoarea totală a contractului era reprezentată de factura emisă în urma depunerii raportului final susţinut de către certificatul de acceptanţă emis de achizitor. Dată fiind valoarea totală a contractului de 747.000 USD, calculul matematic indică faptul că primele trei faze, însumând 597.000 USD reprezintă 80% din preţul total al contractului, iar suma reziduală de 149.400 USD, reprezintă 20% din preţul total al aceluiaşi contract. 4

§ 9

În adresa nr. 12075 din data de 09.12.2019 prin care oferta ... a fost respinsă, OCPI Constanţa a precizat următoarele: „(...) în vederea determinării serviciilor prestate, comisia de evaluare a avut în vedere prevederile art. CGC 16.2 din contractul semnat cu Centrul de e- Guvernare, unde se menţionează că suma în discuţie, de 149.400 USD, echivalentul a 615.627,82 lei fără TVA cnf. Factură, reprezintă 20% din fiecare activitate prestată în contract, stabilită a fi plătită la finalul contracTului". Potrivit dispoziţiilor de la pct. III. 1.3. a) din fişa de date, referitor la capacitatea tehnică şi/sau profesională, „[o] fertantul trebuie să dovedească faptul că în ultimii 3 ani a prestat servicii similare de scanare şi indexare având o valoare cumulată de 1.250.000 lei, la nivelul a maxim 3 contracte". Autoritatea contractantă a dovedit o înţelegere greşită a Contractului nr. 17/ICB/2.2.1/28.07.2014 în ceea ce priveşte valoarea serviciilor prestate de Primul Meridian. Astfel, autoritatea contractantă a reţinut: „în ceea ce priveşte explicaţiile ofertantului privind tipurile de servicii prestate de Primul Meridian conform facturii nr. 516/05.12.2016, linia 3 unde se menţionează „Diferenţă 20% probată conf. contract", comisia de evaluare constată că acestea sunt contrazise se prevederile art. CGC 16.1 al contractului semnat cu Centrul de e-Guvernare, potrivit cărora plata facturilor aferente fiecărei tranşe era condiţionată de verificarea şi acceptarea lucrărilor de către beneficiar, aspect susţinut de însuşi ofertantul în cadrul răspunsului la clarificări". Autoritatea contractantă are o percepţie eronată cu privire la desfăşurarea Contractului nr. 17/ICB/2.2.1/28.07.2014. La data de 25.11.2016, Centrul de Guvernare Electronică a emis Scrisoarea de Acceptanţă Operaţională prin care confirmă faptul că raportul final a fost acceptat. În plus, autoritatea confirmă faptul că cele 9.000.000 de acte de stare civilă „au trecut cu succes de controlul calităţii Achizitorului". Ca o consecinţă a scrisorii de acceptanţă finală, la data de 05.12.2016 .... a emis factura nr. 516 către Liderul Asocierii, factură emisă, printre alte servicii în temeiul aceluiaşi contract, şi pentru procentul de 20% din preţul total al contractului, adică pentru suma 149.400 USD, reprezentând 615.627,82 lei (fără tva). Aceste aspecte au fost învederate autorităţii contractante şi prin adresa nr. 071119/TKR/BUS/ICM/128826, prin care ... a răspuns primei solicitări de clarificări. Totuşi, autoritatea contractantă persistă în receptarea eronată a celor stipulate în Contractul nr. 17/ICB/2.2.1 /28.07.2014, precizând: „având în vedere cele de mai sus şi în vederea determinării serviciilor prestate, comisia de evaluare a avut în vedere prevederile art. CGC 16.1 din contractul semnat de Centrul de e-Guvernare, unde se menţionează că suma în discuţie, 149.400 USD, echivalentul a 615.627,82 lei fără TVA cnf. factură, reprezintă 20% din fiecare activitate prestată în contract, stabilită a fi plătită la finalul contractului". Aplicând formule de calcul neclare, autoritatea contractantă ajunge la concluzia falsă că valoarea serviciilor similare efectiv prestate în 5

§ 10

perioada de referinţă este de 239.000 USD, reducând arbitrar valoarea reală a contractului. Autoritatea contractantă nu precizează cum a ajuns la această sumă, inferioară celei stipulate în Contractul nr. 17/ICB/2.2.1/28.07.2014, însă consideră că acest rezultat are o valoare probantă superioară atât Contractului nr. 17/ICB/2.2.1 /28.07.2014, cât şi înscrisurilor prezentate de Telekom (e.g. facturile emise de ... către Liderul Asocierii, documentul contabil transmis de ... S.R.L, situaţia contabilă a plăţilor efectuate de ... S.R.L.). Suma de 149.400 USD, nu reprezintă 20% din fiecare activitate prestată în contract, urmând să fie plătită la finalul contractului. Autoritatea contractantă oferă o interpretare greşită a unor clauze contractuale neechivoce, cu consecinţa descalificării ofertei .... Concluzionând, autoritatea contractantă nu a avut o înţelegere concordantă cu realitatea în privinţa valorii Contractului nr. 17/ICB/2.2.1/28.07.2014 şi, implicit, în privinţa contribuţiei efective pe care Primul Meridian a avut-o la executarea acestui contract, autoritatea contractantă în mod greşit respingând oferta ca fiind inadmisibilă. Totodată, contestatoarea invocă faptul că oferta sa respectă cerinţele caietului de sarcini, respectiv Planul de lucru respectă duratele impuse de caietul de sarcini. Prin solicitarea de clarificări nr. 11227 din data de 14.11.2019, autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei să explice modul în care este îndeplinită cerinţa privind termenele maxime prevăzute în caietul de sarcini (paginile 7-8), susţinând că data de începere a lucrărilor este necorespunzătoare prin raportare la momentul publicării în SICAP a anunţului privind procedura de atribuire. Faţă de această solicitare, ... a răspuns la data de 19.11.2019 după cum urmează: „Referitor la planul de lucru prezentat în cadrul ofertei, vă aducem la cunoştinţă că data de startare a planului de lucru a fost considerat un reper (data de 01), duratele procedurilor şi succesiunea acestora sunt fixe, iar aceste durate ale activităţilor demonstrează fezabilitatea planului propus, precum şi faptul că acesta respectă cerinţele caietului de sarcini. Menţionăm că s-a procedat la alegerea unei date aleatorii, dar facile pentru demonstrarea respectării cerinţelor caietului de sarcini, având în vedere că nu se cunoaşte exact durata de desfăşurare a procesului de achiziţie publică prin SICAP". În cadrul adresei nr. 12075 din data de 09.12.2019 prin care a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a concluzionat că au fost depăşite termenele maximale impuse prin caietul de sarcini. Aceasta în ciuda faptului că, la momentul solicitării de clarificări, autoritatea nu a ridicat o asemenea problemă, ci a relevat un aspect pur formal, care nu era apt să constituie un motiv de neconformitate. Autoritatea contractantă nu a dat posibilitatea ... să expliciteze graficul privind evoluţia în timp a lucrărilor, apreciind, fără a analiza graficul, că nu au fost respectate termenele impuse prin caietul de sarcini. Din analiza planului rezultă că perioada pentru care acesta a fost conceput este cuprinsă între 01.08.2019 şi 03.10.2019, ceea ce înseamnă 6

§ 11

că lucrările pentru care a fost iniţiată procedura de achiziţie urmau să se desfăşoare pe parcursul a 45 de zile lucrătoare. Rezultă, aşadar, că, în cadrul planului propus de ...., au fost respectate toate termenele indicate în cadrul caietului de sarcini, respectiv (i) termenul de pregătire a documentelor de maximum 30 de zile, (ii) termenul pentru scanarea documentelor de maximum 60 de zile, (iii) termenul pentru înapoierea documentelor analogice ce au făcut obiectul scanării de maximum 10 zile, (iv) termenul pentru procesarea datelor/indexarea documentelor de maximum 30 de zile şi (v) termenul pentru recepţia/acceptanţa serviciilor prestate de maximum 20 de zile. Aşadar, autoritatea contractantă a procedat greşit atunci când a constatat că planul de lucru propus de ... s-a realizat cu nerespectarea termenelor impuse de caietul de sarcini pentru finalizarea etapelor lucrării. De asemenea, contestatoarea susţine că a făcut dovada că dispune de aplicaţia pentru vizualizarea documentelor. În ceea ce priveşte aplicaţia pe care ... a propus-o prin ofertă, autoritatea contractantă a reţinut, în esenţă, că, având în vedere (i) gradul de similitudine dintre fişierele depuse spre exemplificare de ... şi cele depuse de un alt ofertant şi (ii) faptul că celălalt ofertant sau un partener de-ai săi este înscris în Registrul Naţional al Programelor de Calculator („R.N.P.C.") gestionat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor („O.R.D.A"), oferta ... a fost considerată neconformă. Înscrierea în R.N.P.C. nu are efect constitutiv de drepturi în favoarea celui înscris, ci are numai un rol de informare a terţilor, pe de-o parte, iar, pe de ală parte, înscrierea în R.N.P.C. nu împiedică utilizarea aceluiaşi program de către un terţ. Prin solicitarea de clarificări nr. 11227/14.11.2019, autoritatea contractantă a cerut ... următoarele: „vă solicităm să clarificaţi situaţia identificată de către comisia de evaluare, cu luarea în considerare a prevederilor art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016", fără să precizeze nimic referitor la dovada dreptului de proprietate sau folosinţă asupra vreunei aplicaţii. Solicitarea autorităţii pare o măsură de asigurare a respectării normelor imperative privitoare la concurenţă, date fiind dispoziţiile legale invocate. Faţă de această solicitare, ... a răspuns prin adresa din data de 19.11.2019, oferind autorităţii contractante asigurări privind colaborarea exclusivă cu subcontractantul ..., cu excluderea oricăror altor terţi, participanţi sau neparticipanţi la licitaţie. În adresa prin care a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă, fără temei, a constatat: „Răspunsurile nu au fost însă de natură a demonstra faptul că ... S.A. deţine/dispune de aplicaţia propusă pentru vizualizarea documentelor, aceste dovezi fiind necesare în contextul în care celălalt ofertant în discuţie a prezentat documente suport care confirmă faptul că aplicaţia se află în proprietatea sa sau a unui partener". Răspunsurile ... au venit ca urmare a solicitărilor OCPI Constanţa şi au vizat exclusiv chestiunile antamate de autoritatea contractantă. Aşadar, câtă vreme OCPI Constanţa doreşte să se asigure cu privire la respectarea 7

§ 12

regulilor concurenţei, ... nu se putea angaja în furnizarea unui răspuns care să vizeze istoricul dreptului de folosinţă asupra aplicaţiei. Faptul că, odată cu comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă reproşează ... că nu a răspuns concludent solicitărilor sale legate de alte aspecte conexe problemei, dovedeşte un tratament părtinitor din partea OCPI Constanţa. Caietul de sarcini nu prevede o asemenea cerinţă de un formalism exagerat, ci se rezumă la a indica obligaţia ofertantului de a preciza şi descrie toate dotările hardware şi aplicaţiile software de care dispune. Aşadar, autoritatea pe de-o parte, nu a solicitat ... decât să se asigure că normele privitoare la concurenţă nu sunt încălcate, iar, pe de altă parte, în caietul de sarcini nu se prevede obligaţia ofertantului de a informa autoritatea contractantă în mod detaliat cu privire la istoricul dreptului de a folosi aplicaţia propusă. Totodată, contestatoarea susţine că aplicaţia sa dispune de funcţia de căutare după combinaţii folosind operatori de tip AND/OR Prin solicitarea de clarificări din data de 14.11.2019, autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei să facă dovada îndeplinirii cerinţei prevăzute la pct. 5 Livrabile din caietul de sarcini, potrivit căruia căutarea documentelor să poată fi făcută după combinaţii, folosind operatori tip AND/OR. Contestatoarea consideră că prin răspunsul la solicitarea de clarificări din data de 19.11.2019, a făcut dovada deplină a capacităţii tehnice a aplicaţiei de a identifica cuvintele-cheie, folosind meta-descriptori. Mai mult, autoritatea contractantă invocă aspecte care exced caietului de sarcini, susţinând că „în situaţia în care căutarea este făcută după un cuvânt care lipseşte, aplicaţia ar trebui să afişeze mesajul că acesta nu este în baza de date şi nu să rămână la selecţia anterioară, astfel încât pentru utilizator să fie sugestiv că textul de căutare nu a fost găsit". Indiferent de gradul de utilitate conferit de autoritatea contractantă unui astfel de instrument, caietul de sarcini nu prevede niciunde o asemenea cerinţă, dovadă fiind faptul că nici autoritatea contractantă nu indică vreun temei pentru o asemenea apreciere pur subiectivă. Aşadar, acest pretins motiv de neconformitate nu poate rezista unui examen ce-şi propune analiza temeiniciei soluţiei de respingere ca neconformă a ofertei depuse de .... Contestatoarea susţine faptul că a prezentat declaraţia privind respectarea GDPR. Autoritatea contractantă invocă pentru declararea ofertei ca fiind neconformă, un ultim motiv legat de nerespectarea de către Telekom a celor prevăzute la Cap. 10 din caietul de sarcini. Prevederile relevante sunt următoarele: „De asemenea, ofertanţii şi, dacă este cazul, subcontractanţii, au obligaţia de a prezenta Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte ca, pe perioada de implementare a contractului ce va fi atribuit, vor respecta prevederile Regulamentului General privind Protecţia Datelor". Astfel, în mod fundamental greşit autoritatea contractantă a reţinut că ... nu a îndeplinit această cerinţă. Faptul că declaraţia privind pe 8

§ 13

subcontractantul ... a fost depusă în termenul pentru depunerea ofertelor reiese şi din data înscrisă în această declaraţie, şi anume data de 25.09.2019. Prin solicitarea de clarificări din data de 14.11.2019, autoritatea contractantă a solicitat .... să facă dovada îndeplinirii acestei cerinţe cu privire la subcontractantul .... ... s-a conformat solicitării, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări din data de 19.11.2019 a retransmis autorităţii contractante declaraţia. Autoritatea contractană a transmis punctul de vedere nr. 12680/30.12.2019, înregistrat la Consiliu sub nr. 94/06.01.2020 cu privire la contestaţia formulată de către SC ... SA, la care a anexat o copie a dosarului a dosarului achiziţiei. Autoritatea contractantă susţine că procesul de evaluare a informaţiilor din DUAE şi a documentelor care îl însoţesc în vederea verificării modalităţii de îndeplinire a cerinţelor de calificare s-a derulat în paralel cu procesul de evaluare a propunerilor tehnice, pentru stabilirea conformităţii acestora cu prevederile caietului de sarcini. Ca urmare a finalizării procesului de evaluare a ofertelor, în data de 05.12.2019 a fost publicat în SEAP raportul procedurii nr. 12023/ 05.12.2019. În data de 09.12.2019, au fost transmise către toţi ofertanţii adresele de comunicare a rezultatului procedurii, aducându-se la cunoştinţa fiecărui ofertant respins motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. Contestatorului ... i-a fost comunicat, prin adresa nr. 12075/09.12.2019, faptul că oferta sa a fost respinsă din cadrul procedurii ca fiind inacceptabilă şi neconformă. Ofertantului ... S.A. (având subcontractant şi terţ susţinător pe ... S.R.L.) i s-au adresat, pe parcursul procesului de evaluare, mai multe solicitări de clarificări, după cum urmează: • DUAE şi documente însoţitoare: a. La data de 10.10.2019, solicitarea de clarificări nr. 1 (prin adresa nr. 10125) - ofertantului i s-au solicitat clarificări privind declaraţia DUAE completată de ... S.R.L.; b. La data de 05.11.2019, solicitarea de clarificări nr. 2 (prin adresa nr. 10983) - ofertantului i s-au solicitat clarificări cu privire la documente prezentate în susţinerea angajamentului de susţinere din partea terţului ... S.R.L., în vederea verificării modalităţii de îndeplinire a cerinţei de experienţă similară; ... S.A. a răspuns, în termenul impus, prin adresa nr. 10300/16.10.2019, respectiv adresa nr. 11100/08.11.2019. • Propunerea tehnică: c. La data de 14.11.2019, solicitarea de clarificări nr. 3 (prin adresa nr. 11227) - ofertantului i s-au solicitat clarificări cu privire la propunerea tehnică prezentată; d. La data de 26.11.2019, solicitarea de clarificări nr. 4 (prin adresa nr. 11585) - ofertantului i s-au solicitat din nou clarificări cu privire la propunerea tehnică prezentată, vizând aplicaţia pentru vizualizarea documentelor. 9

§ 14

... S.A. a răspuns, în termenul impus, prin adresa din 19.11.2019, respectiv adresa nr. 271119/27.11.2019. Cu privire la decizii CNSC invocate de către ... S.A., autoritatea contractantă nu are cunoştinţă despre situaţiile concrete judecate şi pentru care au fost emise deciziile aferente dosarelor nr. 2044 şi nr. 2328. Nu există certitudinea că documentele care au făcut obiectul proceselor de evaluare şi pentru care au fost emise deciziile de către OCPI Satu Mare şi OCPI Timiş sunt aceleaşi documente prezentate de ... în prezenta procedură. Dovadă în acest sens stă tocmai faptul că la nivelul contestaţiei, ... invocă anumite documente (facturi) pe care însă acesta nu le-a prezentat în cadrul ofertei ori a răspunsului la clarificări. Autoritatea contractantă opinează că fiecare complet de judecată trebuie să judece criticile prin raportare la situaţia şi documentele regăsite în dosarul achiziţiei publice. Legislaţia în domeniul achiziţiilor publice nu obligă Consiliul să pronunţe aceleaşi decizii în cauze similare, dar fiind faptul că fiecare procedură are specificitea sa, în special modalitatea de evaluare a comisiei desemnate în acest sens. În ceea ce priveşte afirmaţia contestatorului potrivit căreia „Răspunsurile subscrisei la solicitările de clarificări au fost concludente", autoritatea contractantă menţionează că ofertantul, ... S.A. a depus ofertă individuală, având drept subcontractant şi terţ susţinător operatorul economic ... S.R.L. Terţul susţinător a prezentat în acest sens angajamentul de susţinere privind capacitatea tehnică şi profesională, angajament însoţit de documentele care să demonstreze modul efectiv prin care terţul va asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere. Cu privire la documentele prezentate şi informaţiile completate în DUAE de terţul susţinător, autoritatea contractantă a adresat solicitarea de clarificări nr. 10983/05.11.2019, la care SC ...S.A. a răspuns, în termenul impus, prin adresa nr. 11100/08.11.2019. Având în vedere, pe de-o parte, rata de contribuţie de 25% declarată de ... S.R.L. în cadrul DUAE, regăsită şi în acordul de asociere în participaţiune, semnat între ... S.R.L., ... S.R.L. ... S.R.L., iar pe de altă parte, prevederile actului adiţional nr. 1, dar şi ale anexei nr. 1 la Lista principalelor furnizări de produse şi/sau prestări de servicii executate în ultimii 3 ani unde se menţiona un procent de 45,63, comisia de evaluare a solicitat ofertantului să transmită un document din cadrul căruia să reiasă cota de contribuţie finală aferentă ... S.R.L., semnat de către fiecare parte a acordului de asociere în participaţiune. Oferantantul nu a prezentat documentul solicitat, ci o serie de explicaţii. Procedând la evaluarea răspunsului furnizat de ofertant, comisia de evaluare constată o neconcordanţă în ceea ce priveşte informaţiile prezentate şi asumate de ofertant în DUAE, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, răspunsul la solicitarea de clarificări şi documentele suport prezentate în susţinerea DUAE: - în DUAE, ... SRL declară un procent de 25% rată de contribuţie în contractul nr. 17/ICB/2.2.1 din 28.07.2014 şi o valoare a serviciilor similare de 1.383.685 lei fără TVA; - în anexa angajamentului de susţinere, ... SRL declară un alt procent, de 45,63%, procent despre care spune, în răspunsul la clarificări, 10

§ 15

că reprezintă „valoarea serviciilor executate de ... SRL în perioada de referinţă însă valoarea este aceeaşi cu cea declarată în cadrul DUAE, respectiv 1.383.685 lei fără TVA; - în răspunsul la clarificări, ... SRL aduce în completare informaţia potrivit căreia o parte din suma declarată în DUAE ar reveni asociatului ... SRL, dar din suma iniţială nu scade această parte a asociatului ... SRL; Având în vedere propriile declaraţii, se constată că răspunsul ofertantului nu este concludent, valoarea serviciilor similare prezentate în DUAE de ... fiind aferentă prestaţiei sale, dar şi a asociatului ... SRL. Informaţiile prezentate de contestator nu au fost prezentate şi în cadrul ofertei ori a răspunsului la solicitarea de clarificări. Afirmaţiile contestatorului contrazic informaţiile prezentate în ofertă ori în răspunsul la solicitarea de clarificări, în sensul în care noua valoare a servicilor similare, aşa cum menţionează în contestaţie, 1.315.226 lei, conduce către un procent aferent serviciilor prestate de ... SRL diferit faţă de cel declarat şi asumat în documentele ofertei. Totodată, dat fiind caracterul ambiguu al serviciilor prestate de ... în cadrul contractului prezentat drept experienţă similară, din punct de vedere al ponderii ce i-a revenit acestuia, comisia de evaluare a solicitat, prin adresa nr. 10983/05.11.2019, prezentarea documentelor referite în documentele suport prezentate de terţ, respectiv: minutele semnate de către fiecare parte - cnf. Art. 6 al acordului de asociere în participaţiune, din care să reiasă „operaţiunile vor fi distribuite detaliat, în mod material ca valoare şi ca procentaj pentru fiecare parte", şi rapoartele de progres aferente lunilor octombrie - decembrie, cnf. contractului 17/ICB/2.2.1, alin. CGC 13.1, din care să reiasă „serviciile prestate în ultimii 3 ani raportaţi la termenul de depunere”. Cu privire la aceste solicitări adresate, ofertantul nu a transmis niciunul dintre documentele solicitate, cu toate că obligativitatea emiterii acestor documente nu a fost înlăturată prin niciun document semnat de către toate cele 3 părţi. Mai mult decât atât, răspunsul la solicitarea de clarificări, potrivit căruia „Rapoartele de progres/execuţie au constat în informarea reprezentanţilor Achizitorului prin mesaje transmise pe cale electronică cu privire la transmiterea eşalonată” este contrazis de prevederile art. CGC 16.1, lit. b) al contractului nr. 17/ICB/2.2.1 din 28.07.2014 unde se menţionează că plata facturilor pentru serviciile emise de prestator s-a realizat în momentul depunerii şi aprobării achizitorului a facturilor şi rapoartelor pentru fiecare 1.000.000 documente scanate, separate şi comprimate, cu metadatele introduse, stocate în centrul de date M-Cloud ce au trecut cu succes de verificările de calitate ale achizitorului. Astfel, informaţiile prezentate de contestator la solicitările adresate s-au dovedit a fi neconcludente, aspect susţinut chiar de criticile din cadrul contestaţiei formulate de acesta. În ceea ce priveşte afirmaţia contestatorului potrivit căreia documentaţia depusă respectă prevederile fişei de date, respectiv oferta contestatoarei a îndeplinit toate cerinţele privind dovedirea experienţei similare, autoritatea contractantă menţionează că prin solicitarea de 11

§ 16

clarificări nr. 10983/05.11.2019, a solicitat ofertantului să clarifice ce tip de servicii a prestat ... S.R.L. pentru valoarea de 615.627,82 lei fară TVA, valoare regăsită în factura nr. 0000516 din 05.12.2016, unde, la linia 3, se menţionează „Diferenţă 20% probată conf contract". Ofertantului i s-a solicitat şi prezentarea de documente suport în susţinerea răspunsului, din cadrul cărora să reiasă inclusiv perioada de prestare a respectivelor servicii. La solicitarea adresată, ofertantul a transmis următorul răspuns: „După etapa finală de încărcare au fost realizate activităţile de verificare cantitativă şi calitativă finală, ordonare, eliminare a datelor redundante, verificare structura .xml şi compresia fişiere şi importul final al fişierelor digitizate în sistemul informaţional al Beneficiarului pentru toate cele 9.000.000 de acte, aceasta fiind considerată etapa finală. Diferenţa de 20% a fost facturată doar după finalizarea acestei etape, modalitatea de plată fiind o clauză contractuală impusă. Întrucât transferul şi verificarea datelor s-a realizat prin mijloace electronice, singurele documente de care dispunem sunt certificatele de acceptanţă operaţională în care sunt prezentate eşalonat activităţile realizate pentru fiecare 1.000.000 de acte. " Analizând răspunsul furnizat, comisia de evaluare a constatat că afirmaţia potrivit căreia a prestat activităţi de verificare a datelor introduse, etc este falsă, în condiţiile în care, potrivit art. CGC 16.1, plata facturilor aferente fiecărei tranşe era condiţionată de verificarea şi acceptarea lucrărilor de către autoritatea contractantă. Această informaţie este confirmată chiar de ofertant în răspunsul la solicitarea de clarificări (răsp. 3), acesta afirmând că doar după verificare au fost emise certificatele de acceptanţă. Conform contract semnat cu Centrul de e-Guvernare, art. CGC 16.1, contractul are trei activităţi. La acelaşi articol, se menţionează că 80% din preţul fiecărei activităţi se plăteşte ulterior prestării, urmând ca diferenţa de 20% să se plătească la finalul contractului, în baza unei solicitări. Având în vedere că suma de 149.400 USD este alcătuită din 20% din fiecare activitate dintre cele trei prestate în contract, cumulată la final, înseamnă că valoarea serviciilor efectiv prestate în perioada de referinţă este compusă din: - cele 3 tranşe de prestare servicii de digitizare: 80% - (62.400 USD x 3) + 20% (15.600 USD x 3) - 3 reprezintă tranşele pentru numărul de pagini declarat în DUAE, respectiv 3.000.000 - valoarea acceptanţei finale: 80% - 4.000 USD + 20% - 1000 USD. Aşa cum afirmă şi contestatorul la pct. 27-28, mecanismul de plată este împărţit în două etape, 80% la momentul prestării şi 20% la finalul contractului - diferenţă de plată: 12

§ 17

Autoritatea contractantă învederează că ofertantul nu face diferenţa între momentul prestării şi momentul efectuării plăţii. În vederea probării unei experienţe similare, nu trebuie avut în vedere momentul plăţii, ci momentul la care au fost efectiv prestate respectivele servicii. Astfel, conform documentelor prezentate, reiese faptul că, dată fiind perioada de prestare, pot fi luate în considerare doar ultimele 3 tranşe şi valoarea aferentă acceptanţei finale. Pentru fiecare dintre ele, trebuie avută în vedere suma achitată iniţial respectiv 80% din suma totală aferentă celor trei tranşe de prestare servicii de digitizare şi valoarea acceptanţei finale şi diferenţa de plată ce s-a achitat la finalul contractului, respectiv 20% din suma totală aferentă celor trei tranşe de prestare servicii de digitizare şi valoarea acceptanţei finală. Cumulate, rezultă o valoarea totală de 239.000 USD, care, la cursul mediu BNR al anului 2016 (1 USD=4,05 lei), rezultă un total de 967.950 lei (din care o parte revine SISTEC CONFIDENŢIAL), sub pragul valoric solicitat la nivelul fişei de date. Prin prisma celor prezentate, valoarea serviciilor similare prestate de terţul susţinător ... nu asigură îndeplinirea cerinţei de experienţă similară din punct de vedere a pragului valoric, drept pentru care criticile contestatorului se dovedesc a fi nefondate, raportat la documentele contractului. 13 Activitate Valoarea totală

§ 18

a activităţii (100%) Valoarea achitată la prestare (80%) Diferenţa de plată (20%) Activitate Valoarea totală

§ 19

a activităţii (100%) Valoarea achitată la prestare (80%) Diferenţa de plată (20%) (a) Faza pregătitoare 40.000,00 32.000,00 8.000,00 (b) Faza de digitizare 561.600,0 0 TRANŞA 1 78.000,00 62.400,00 15.600,00 TRANŞA 2 78.000,00 62.400,00 15.600,00 TRANŞA 3 78.000,00 62.400,00 15.600,00 TRANŞA 4 78.000,00 62.400,00 15.600,00 TRANŞA 5 78.000,00 62.400,00 15.600,00 TRANSA 6 78.000,00 62.400,00 15.600,00 TRANSA 7 78.000,00 62.400,00 15.600,00 se încadrează în perioada de referinţă TRANŞA 8 78.000,00 62.400,00 15.600,00 se încadrează în perioada de referinţă TRANŞA 9 78.000,00 62.400,00 15.600,00 se încadrează în perioada de referinţă (c) Acceptanţa finală 5.000,00 4.000,00 1.000,00 se încadrează în perioada de referinţă 747.000,0 597.600,0 149.400,0

§ 20

În ceea ce priveşte planul de lucru propus de ofertant, autoritatea contractantă a adresat următoarele două solicitări prin adresa nr. 11227/14.11.2019 - întrebarea nr. 4: ”Având în vedere planul de lucru prezentat în cadrul ofertei, vă solicităm să clarificaţi cum aţi respectat termenele maxime impuse la nivel de activitate prevăzute în tabelul de la pag. 7-8 a caietului de sarcini. Având în vedere faptul că data de start a planului de lucru este prevăzută pentru 01.08.2019, iar procedura de atribuire în cauză pentru care aţi prezentat acest plan de lucru a fost publicată în SEAP abia în data de 22.08.2019, vă solicităm să clarificaţi cum aţi demonstrat respectarea cerinţelor minime ale caietului de sarcini, dat fiind faptul că planul de lucru trebuia să demonstreze înţelegerea prevederilor din caietul de sarcini şi abilitatea de a transpune prevederile într-un plan de lucru fezabil". unde, la pag. 7-8 ale caietului de sarcini sunt prevăzute termenele maxime prevăzute de autoritatea contractantă pentru fiecare activitate principală a contractului, termene ce s-au constituit în cerinţe minime şi obligatorii a fi respectate. Răspunsul contestatorului la solicitarea adresată a fost următorul: „Referitor la planul de lucru prezentat în cadrul ofertei, vă aducem la cunoştinţă că data de startare a planului de lucru a fost considerat un reper (data de 01), duratele procedurilor şi succesiunea acestora sunt fixe iar aceste durate ale activitatilor demonstrează fezabilitatea planului propus precum şi faptul că acesta respectă cerinţele caietului de sarcini. Menţionăm că s-a procedat prin alegerea unei date de start aleatoare dar facile pentru demonstrarea respectării cerinţelor caietului de sarcini având în vedere că nu se cunoaşte exact durata de desfăşurare a procesului de achiziţie publică prin SICAP". Cu privire la planul de lucru prezentat de ofertant, în raport cu cerinţele caietului de sarcini, autoritatea contractantă prezintă în cele ce urmează activităţile care nu respectă termenele maxime impuse în caietul de sarcini (pag. 7-8), de natură a demonstra netemeinicia criticilor exprimate în contestaţie: Activitatea 1 - Pregătirea dosarelor - deşi, potrivit caietului de sarcini, aceasta ar fi trebuit să se deruleze în 30 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului, în planul de lucru prezentat, activitatea se desfăşoară în perioada 19.08-09.09, finalizându-se în 39 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului, care este 01.08.2019. Activitatea 3 - înapoierea documentelor - deşi, potrivit caietului de sarcini, aceasta ar fi trebuit să se deruleze în 10 zile calendaristice de la finalizarea etapei de scanare, în planul de lucru prezentat, activitatea se desfăşoară în perioada 21.08-11.09, având o durată de 21 zile calendaristice. Activitatea 5 - Recepţia/acceptanţa serviciilor prestate - deşi, potrivit caietului de sarcini, aceasta ar fi trebuit să se deruleze în 20 zile calendaristice de la data predării HDD, în planul de lucru prezentat, activitatea se desfăşoară în perioada 24.09-03.10, având o durată totală de 10 zile calendaristice, reducând astfel cu mult o activitate ce nu intră în sarcina sa. Astfel, ofertantul diminuează timpul de verificare de către 14

§ 21

autoritatea contractantă a livrabilelor, obligând-o pe aceasta să acorde acceptanţa într-un timp mult mai scurt. Planul de lucru pentru realizarea serviciilor, propus de ofertant, nu respectă cerinţele minime ale caietului de sarcini, din punct de vedere al termenelor maximale impuse prin tabelul de la pag.7-8 ale caietului de sarcini şi nu demonstrează înţelegerea prevederilor caietului de sarcini şi abilitatea de a transpune prevederile într-un plan de lucru fezabil. În caietul de sarcini, tabelul de la pag. 7-8, autoritatea contractantă a prevăzut pentru fiecare activitate a contractului un termen maxim de realizare, exprimat în zile calendaristice, unele dintre activităţi fiind în strânsă dependenţă faţă de altele. Planul de lucru prezentat de ofertant este realizat cu un instrument software de planificare a timpului şi cuprinde toate activităţile principale ale contractului, însă duratele activităţilor depăşesc termenele impuse în documentaţia de atribuire. În condiţiile răspunsului la clarificări furnizat de ..., comisia de evaluare a constatat că duratele activităţilor contractului sunt fixe, aşa cum, de altfel, a afirmat şi ofertantul, iar singurele modificări produse în situaţia în care se modifică data de început a planului de lucru, vizează perioada de derulare a activităţilor din punct de vedere Start-Finish, însă nu şi durata totală, în zile, a fiecăreia dintre acestea, dat fiind faptul că planul de lucru a fost elaborat cu un instrument software de planificare a timpului. Duratele activităţilor nu sunt încadrate în timp de aşa manieră încât să se asigure finalizarea serviciilor în termenele specificate în caietul de sarcini la pag. 7-8, raportat la durata contractului. La pct. 43 din cadrul contestaţiei, ... afirmă că „... autoritatea contractantă a concluzionat că au fost depăşite termenele maximale impuse prin caietul de sarcini. Aceasta în ciuda faptului că, la momentul solicitării de clarificări, autoritatea nu a ridicat o asemenea problemă, ci a relevat un aspect pur formal. Dată fiind solicitarea de clarificări, afirmaţia mai sus enunţată se dovedeşte a fi complet falsă, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a formulat astfel solicitarea: ,,Având în vedere planul de lucru prezentat în cadrul ofertei, vă solicităm să clarificaţi cum aţi respectat termenele maxime impuse la nivel de activitate prevăzute în tabelul de la pasi 7-8 a caietului de sarcini’’. Prin această solicitare adresată contestatoarei, autoritatea contractată a dat posibilitatea ... să expliciteze graficul de lucru prezentat în ofertă. Cu toate acestea, răspunsul ofertantului nu a fost de natură să clarifice aspectele semnalate de autoritatea contractantă, motiv pentru care orice explicaţie prezentată la acest moment se dovedeşte a fi tardivă. Pe parcursul verificării aplicaţiilor depuse de către operatorii economici participanţi la prezenta procedură, comisia de evaluare a constatat că fişierele pdf din cadrul aplicaţiei depuse de către ... au conţinut identic cu fişierele PDF din cadrul aplicaţiei depuse de către un alt operator economic participant la procedură, .... Având în vedere faptul că, la cap. 5 Livrabile al caietului de sarcini, s-au solicitat ca „Ofertantul va prezenta până la data limită pentru depunerea ofertei, la sediul autorităţii contractante, o structură de fişiere pe HDD/DVD, cu un număr demonstrativ de dosare, minim 100, conţinutul acestora fiind cu titlu 15

§ 22

exemplificativ pe baza structurii şi formatului specificat în anexele 3 şi 4, care să demonstreze funcţionarea aplicaţiei” constatând faptul că cele două aplicaţii propuse au conţinut identic, s-au adresat solicitări de clarificări celor doi ofertanţi în cauză. Răspunsul furnizat de .... a fost următorul: „Referitor la solicitarea dvs. dorim să specificăm că la elaborarea ofertei pentru procedura ce face obiectul acestei oferte am colaborat numai împreuna cu subcontractant şi terţ susţinător Primul Meridian, conform declaraţiei din SICAP. Referitor la ofertele transmise de alţi operatori economici, SICAP asigură confidenţialitatea documentelor depuse. Implicit nu avem cunoştiinţă de ofertele acestora. De asemenea dorim să menţionăm că nu am avut alte relaţii contractuale cu alţi operatori economici decât cei specificaţi in SICAP pe această procedură”. La aceeaşi solicitare de clarificări (identică ca şi formulare), .... a clarificat faptul că aplicaţia se află în proprietatea sa şi a prezentat inclusiv documente suport care să confime cele declarate. Cu privire la faptul că un alt operator economic ar avea aceeaşi aplicaţie cu fişiere PDF cu conţinut identic, ofertantul a indicat faptul că a participat, în calitate de subcontractant şi terţ al .... S.A., în cadrul unei alte proceduri. Având în vedere răspunsurile celor doi ofertanţi, autoritatea contractantă a considerat a fi necesară adresarea unei noi solicitări de clarificări ..., astfel: „Având în vedere răspunsul dvs. la întrebarea nr. 1 din adresa nr. 11227/14.11.2019 şi ţinând cont, totodată, şi de răspunsul operatorului economic care a prezentat aplicaţia de vizualizare cu fişiere PDF cu conţinut identic cu fişierele PDF din cadrul aplicaţiei depuse de dvs., vă solicităm să prezentaţi dovezi că deţineţi/dispuneţi în mod legal de această aplicaţie şi că aveţi drepturi depline de utilizare a acesteia în cadrul acestui contract, dat fiind faptul că ofertantul desemnat câştigător în urma procesului de evaluare va trebui să utilizeze această aplicaţie în etapa de implementare a contractului”, .... a transmis următorul răspuns: „Aplicaţia ce este prezentată, este dezvoltată intern, în cadrul departamentului de dezvoltare. Această aplicaţie, aşa cum este cerută de autoritatea contractantă, prin caietul de sarcini, nu este una de tip comercial (COTS), cu funcţionalităţi şi cerinţe minime şi de complexitate mică. Fiind o aplicaţie dezvoltată intern, vă asigurăm că deţinem codul sursă şi toate instrumentele tehnice de a realiza implementarea acestui proiect. De asemenea, în cadrul analizei pentru realizarea raportului preliminar luăm în calcul livrarea acestei aplicaţii cu funcţionlităţile cerute în caietul de sarcini, dar şi cu modificări din punct de vedere estetic, design. Dacă consideraţi oportun, vă stăm la dispoziţie, cu alte dovezi şi informaţii." Astfel, în mod clar reiese faptul că ofertantul nu a răspuns solicitării adresate şi, pe cale de consecinţă, acesta nu a făcut dovada deţinerii aplicaţiei propuse, dovadă necesară în contextul în care un alt participant la procedură, ..., a prezentat aceeaşi aplicaţie, iar fişierele PDF din cadrul aplicaţiei depuse de către .... au conţinut identic cu fişierele PDF din cadrul aplicaţiei depuse de către .... 16

§ 23

Mai mult decât atât, în contextul în care ... SRL a prezentat documente suport care confirmă faptul că aplicaţia este proprietatea sa şi a ... S.A., şi a fost dezvoltată în baza unui acord de colaborare, afirmaţia ... potrivi căreia „Aplicaţia ce este prezentată este dezvoltată intern, în cadrul departamentului de dezvoltare" s-a dovedit a fi neadevărată. În vederea eliminării oricărui dubiu vizavi de cele declarate, autoritatea contractantă a verificat în cadrul Registrului Naţional al Programelor de Calculator (R.N.P.C.), gestionat de O.R.D.A., deţinătorul aplicaţiei prezentate de cei doi ofertanţi. Căutarea arată faptul că aplicaţia propusă, ARHIVMANAGER, este deţinută de către SC ... SA. Pe cale de consecinţă, în contextul informaţiilor regăsite pe site-ul ORDA şi a documentelor suport prezentate de ... date fiind răspunsurile la solicitările adresate, comisia de evaluare constată faptul că ... nu a făcut dovada deţinerii aplicaţiei pentru vizualizarea documentelor. Mai mult decât atât, ofertantul în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări a adus în discuţie disponibilitatea sa în ceea ce priveşte eventuale modificări estetice şi de design asupra aplicaţiei, ulterior semnării contractului, deşi autoritatea contractantă nu a formulat cerinţe specifice în acest sens, iar solicitarea de clarificări viza aplicaţia furnizată de acesta pe suport electronic până la data limită de depunere a ofertelor. Raportat la criticile aduse de ..., autoritatea contractantă este de acord cu afirmaţia acestuia potrivit căreia „... înscrierea în R.N.P.C. nu împiedică utilizarea aceluiaşi program de către un terţ”, drept pentru care la nivelul caietului de sarcini nu este formulată o astfel de cerinţă. Dar, în condiţiile în care se constată că aplicaţiile ofertate prezintă fişiere PDF identice din punct de vedere al conţinutului, iar aceste fişiere nu reprezintă documente standardizate potrivit documentaţiei de atribuire, se consideră a fi necesară prezentarea unor dovezi că deţine/dispune în mod legal de această aplicaţie şi că are drepturi depline de utilizare a acesteia în cadrul acestui contract, solicitare care însă nu a fost onorată de ofertant. Ba mai mult, afirmaţia ..., respectiv „... înscrierea în R.N.P.C. nu împiedică utilizarea aceluiaşi program de către un terţ” este de natură a contrazice propriul răspuns la solicitarea de clarificări nr. 11585 din 26.11.2019, în cadrul căruia ... afirmă că aplicaţia propusă ar fi dezvoltată intern. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări privind modalitatea în care aplicaţia propusă permite căutarea documentelor după combinaţii folosind operatori de tip AND/OR, ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei minime a caietului de sarcini. Neregăsind în cadrul ofertei şi anexelor sale declaraţia solicitată în cadrul caietului de sarcini, Cap 10 - CADRUL LEGAL CARE GUVERNEAZĂ RELAŢIA DINTRE AUTORITATEA CONTRACTANTĂ ŞI CONTRACTANT (inclusiv în domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă), (.....) ofertanţii şi, dacă este cazul, subcontractanţii, au obligaţia de a prezenta o Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că, pe perioada de implementare a contractului ce va fi atribuit, vor respecta prevederile 17

§ 24

Regulamentului General privind Protecţia Datelor, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului .... Acesta a răspuns solicitării, transmiţând declaraţia impusă prin cerinţele minime ale caietului de sarcini. Având în vedere cerinţele documentaţiei de atribuire potrivit cărora: „b. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privinţa documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislaţiei în vigoare poate conduce la respingerea ofertei. c. În cazul lipsei unui document aferent propunerii financiare/tehnice şi/sau completarea greşită a unui document ori neprezentarea acestuia în forma solicitată sunt incidente prevederile de la lit. b) de mai sus”, autoritatea contractantă a constatat faptul că ofertantul nu a prezentat până la data limită de depunere a ofertelor declaraţia solicitată pentru subcontractantul propus şi, în vederea respectării principiului tratamentului egal şi transparenţei, autoritatea contractantă nu a putut lua în considerare acest document prezentat ulterior termenului limită de depunere a ofertelor. Având în vedere cele antemenţionate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, continuarea procedurii de atribuire. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă privind atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de scanare şi indexare a dosarelor de acte din cadrul OCPI Constanţa”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare nr. ...., valoarea estimată a procedurii fiind de 1.260.504 lei. Potrivit documentelor procedurii, au fost depuse oferte din partea a cinci operatori economici, printre care și societatea contestatoare. Autoritatea contractantă a evaluat integral toate ofertele, iar în urma acestei evaluări, a comunicat rezultatul procedurii. Conform adresei nr. 12075/09.12.2019, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei rezultatul evaluării ofertei sale, respectiv respingerea acesteia ca inacceptabilă și neconformă. În urma comunicării acestui rezultat, contestatoarea a formulat contestația de față, solicitând Consiliului anularea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei sale. După depunerea contestației la Consiliu, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 25.210,08 lei, prin recipisa de consemnare nr. 205993244/1, emisă de CEC Bank, Sucursala Lipscani. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul contestației, Consiliul reține că societatea contestatoare critică decizia autorității contractante de a-i respinge oferta ca fiind inacceptabilă, pentru neîndeplinirea cerinței privind experiența similară în valoare de 1.250.000 lei, fără TVA din maxim 3 contracte. Astfel, contestatoarea a prezentat în dovedirea experienței similare, contractul nr. 18

§ 25

17/ICB/2.2.1/28.07.2014 încheiat între E-Government Centre, Republica Moldova, cu asocierea SC ... SRL, ... SRL și ... SRL. Acest contract cu o valoare de 747.000 dolari, fără TVA, a fost semnat de asocierea respectivă în baza acordului de asociere din data de 16.04.2014, conform căruia cota asociatului ... SRL era de 25%. Ulterior, între cele 3 părți a intervenit actul adițional nr. 1 la acordul de asociere din data de 20.10.2014, în care la art. 1 se precizează că ”SC ... SRL în calitate de Lider al Asocierii, păstrează responsabilitatea gestiunii contractului de achiziție publică în vederea asigurării respectării obligațiilor contractuale și a cerințelor documentației de atribuire care a stat la baza atribuirii contractului; activitățile de execuție efectivă a contractului de achiziție publică vor fi realizate exclusiv de ceilalți membrii ai Asocierii”. Contestatoarea a depus atașat răspunsului la clarificări scrisori de acceptanță emise de beneficiar din care nu rezultă deficiențe în prestarea serviciilor contractate, facturi emise și informații despre facturile primite aferente acestor servicii, inclusiv extras din contabilitatea SC ... SRL referitoare la situația facturilor decontate către ... SRL, dar și extras din contabilitatea sa referitor la situația acestui contract și încasările reale. Consiliul reține că societatea contestatoare invocă o serie de decizii care au stabilit îndeplinirea cerinței referitoare la experiența similară în baza acelorași acte, arătând că valoarea experienței similare se compune din valoarea facturilor 513/26.10.2019, în valoare de 493.958,40 lei și nr. 516/05.12.2016 în valoare de 889.727 lei, rezultând, astfel, un total de 1.383.685 lei, din care se scad 68.458,79 lei, valoarea cuvenită ... SRL. Completul de soluționare nu are cunoștință care au fost argumentele și probele expuse în alte cauze, practica unitară neînsemnând preluarea, fără analiză, a constatărilor din deciziile respective. Dimpotrivă, dreptul părților la un proces echitabil impune obligația fiecărui complet în parte de a analiza fiecare cauză, inclusiv prin prisma apărărilor părților. Din documentele atașate răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 10.300/16.10.2019, rezultă că facturile depuse la dosar emise de Primul Meridian către SC ... SRL sunt următoarele : -factura nr. 508/21.08.2016, în valoare de 249.648,45 lei; -factura nr. 509/02.09.2016, în valoare de 239.860,31 lei; -factura nr. 513/26.10.2016, în valoare de 493.958,40 lei; -factura nr. 516/05.12.2016, în valoare de 889.727 lei. Întrucât în cadrul cerinței de la cap. III.1.3 se solicită servicii prestate în ultimii 3 ani, în condițiile în care data limită de depunere a ofertelor este 25.09.2019, înseamnă că cei 3 ani se calculează prin raportare la această dată. Astfel, urmează a se lua în calcul doar valorile aferente facturilor nr. 513/26.10.2019 și parțial nr. 516/05.12.2016, însăși contestatoarea invocând aceste facturi. Consiliul reține, însă, contrar opiniei contestatoarei, că nu toată valoarea facturii nr. 516/05.12.2016 reprezintă seervicii similare, în condițiile în care din conținutul mențiunilor din cadrul facturii nr. 516/05.12.2016, doar 257.587,80 lei reprezintă valoarea tranșei nr. 9, iar restul de 615.627 lei reprezintă 20% din valoarea totală a contractului executată ... SRL și ... SRL, sumă care se restituie la finalul contractului, după recepție. Prin urmare, valoarea aferentă tranșelor 7, 8 și 9 este de 493.958,40 (tranșele 19

§ 26

7 și 8) +257.587,80 lei (tranșa 9), rezultând că valoarea serviciilor prestate în perioada de referință în cadrul contractului amintit, rezultată din cele două facturi, este de 751.546,20 lei. Din suma de 615.627 lei reprezentând 20% din valoarea totală a contractului executată de ... SRL și ... SRL, sumă ce se regăsește defalcată în cadrul facturii 516/05.12.2016, se mai adaugă la valoarea celor 3 tranșe încă 20% din valoarea de 751.546,20 lei, rezultând că valoarea serviciilor prestate de cele două societăți în perioada de referință este de 891.856 lei, sumă din care trebuie scăzută valoarea executată de Sistec Confidențial SRL de 68.458,79 lei, menționată expres în conținutul contestației. Față de conținutul documentelor depuse de contestatoare, îndeosebi din mențiunile înscrise în conținutul facturii nr. 516/05.12.2016, și de argumentele din contestație, Consiliul reține că societatea contestatoare nu și-a îndeplinit obligația de a dovedi experiența similară astfel cum s-a solicitat în documentația de atribuire. Astfel, deși contestatoarei i s-au cerut clarificări prin adresa nr. 10983/05.11.2019 referitoare la cota-parte a sa din conținutul contractului nr. 17/ICB/2.2.1/28.07.2014, aceasta nu a depus un calcul clar, atașând, în schimb, un număr mare de documente greu de analizat de către autoritate. Prin urmare, aceasta nu se poate plânge de faptul că autoritatea a realizat propriul său calcul, diferit de cel prezentat în contestație, dar și de cel al Consiliului, în condițiile în care aceasta a defalcat din conținutul contractului cota de 25%, reprezentând procentul inițial în cadrul asocierii, fără a ține seama de actul adițional. Consiliul, ținând seama de actul adițional la contractul de asociere, nu poate lua în calcul, însă, întreaga valoare a facturii nr. 516/05.12.2016, în condițiile în care din conținutul său rezultă expressis verbis că nu toată suma se referă la servicii executate în perioada de referință prevăzută în documentația de atribuire. Cum contestatoarei îi revenea obligația de a prezenta calculele referitoare la experiența similară, iar facturile indicate expres de aceasta nu dovedesc că toată valoarea este aferentă perioadei de referință, dimpotrivă, dovedind că o mare parte este anterioară perioadei respective, rezultă că decizia autorității de respingere pe acest motiv, este corectă. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv faptul că planul de lucru nu respectă cerințele caietului de sarcini, Consiliul consideră și această critică drept nefondată. Astfel, pe lângă faptul că programul de lucru nu este adaptat acestei proceduri, în condițiile în care demararea contractului este prevăzută pentru data de 01.08.2019, în condițiile în care anunțul de participare a fost publicat în data de 22.08.2019, acesta cuprinde și erori față de prevederile caietului de sarcini. Potrivit acestui document, filele 7 și 8, duratele activităților prevăzute în caietul de sarcini sunt unele maximale. Prin urmare, operatorii trebuie să își gestioneze activitățile astfel încât perioada totală a contractului să nu depășească maximum prevăzut. În același timp, o serie de activități presupun lucrul împreună cu reprezentanți ai autorității contractante, astfel încât reducerea perioadei de desfășurare a acestora nu poate fi, în totalitate, la dispoziția ofertantului, aceste durate fiind necesar a fi agreate de ambele părți. Așa cum susțin ambele părți, în legătură cu planul de lucru autoritatea 20

§ 27

contractantă a adresat contestatoarei două solicitări de clarificări prin adresa nr. 11227/14.11.2019 - întrebarea nr. 4: ”Având în vedere planul de lucru prezentat în cadrul ofertei, vă solicităm să clarificaţi cum aţi respectat termenele maxime impuse la nivel de activitate prevăzute în tabelul de la pag. 7-8 a caietului de sarcini. Având în vedere faptul că data de start a planului de lucru este prevăzută pentru 01.08.2019, iar procedura de atribuire în cauză pentru care aţi prezentat acest plan de lucru a fost publicată în SEAP abia în data de 22.08.2019, vă solicităm să clarificaţi cum aţi demonstrat respectarea cerinţelor minime ale caietului de sarcini, dat fiind faptul că planul de lucru trebuia să demonstreze înţelegerea prevederilor din caietul de sarcini şi abilitatea de a transpune prevederile într-un plan de lucru fezabil". Răspunsul: „Referitor la planul de lucru prezentat în cadrul ofertei, vă aducem la cunoştinţă că data de startare a planului de lucru a fost considerat un reper (data de 01), duratele procedurilor şi succesiunea acestora sunt fixe iar aceste durate ale activitatilor demonstrează fezabilitatea planului propus precum şi faptul că acesta respectă cerinţele caietului de sarcini. Menţionăm că s-a procedat prin alegerea unei date de start aleatoare dar facile pentru demonstrarea respectării cerinţelor caietului de sarcini având în vedere că nu se cunoaşte exact durata de desfăşurare a procesului de achiziţie publică prin SICAP". Astfel, în răspunsul formulat contestatoarea s-a referit doar la a doua întrebare, respectiv cea referitoare la data de start a activităților, nu și la cea referitoare la respectarea termenelor maxime impuse la nivel de activitate prevăzute în tabelul de la pag. 7-8 a caietului de sarcini, răspunsul fiind, astfel, neconcludent. Consiliul își însușește concluziile autorității contractante din punctul de vedere potrivit cărora activităţile nu respectă termenele maxime impuse în caietul de sarcini (pag. 7-8). Astfel, Activitatea 1 - Pregătirea dosarelor - potrivit caietului de sarcini, aceasta ar fi trebuit să se deruleze în 30 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului, în planul de lucru prezentat, activitatea se desfăşoară în perioada 19.08- 09.09, deci la 19 zile de la intrarea în vigoare a contractului, finalizându-se în 39 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului (dată care, conform planului prezentat, este 01.08.2019). De asemenea, activitatea 3 - înapoierea documentelor - deşi, potrivit caietului de sarcini, aceasta ar fi trebuit să se deruleze în 10 zile calendaristice de la finalizarea etapei de scanare, în planul de lucru prezentat, activitatea se desfăşoară în perioada 21.08-11.09, având o durată de 21 zile calendaristice etc. Aceste constatări prezentate exemplificativ de autoritatea contractantă nu sunt singurele motive care să conducă la concluzia nerelevanței și inaplicabilității planului de lucru. De pildă, analizând planul, Consiliul a constatat că graficul prezintă o serie de inadvertențe majore, cum ar fi raportările săptămânale de la 1 la 9, pozițiile 1.3.2.1.1. - 1.3.2.1.9. din tabelul de la pag. 20-21 din propunerea tehnică a contestatoarei, care toate au ca durată de desfășurare o zi, toate au ca start 02.08.2019, toate au ca durată de final 05.08.2019, în condițiile în care până la această dată nici nu a început 21

§ 28

scanarea documentelor, singurele activități realizate până la această dată fiind: semnarea contractului, mobilizare resurse, vizită locație OCPI, elaborare raport preliminar (raport care și el este prevăzut pentru aceeași dată pentru care sunt prevăzute rapoartele săptămânale). Cum rapoartele săptămânale trebuie prezentate săptămânal, așa cum le spune chiar denumirea, ele nu pot fi elaborate toate în aceeași zi. În acest context, Consiliul reține că este întemeiată respingerea ofertei contestatoarei și pentru cel de-al doilea motiv, programul fiind întocmit neglijent. Consiliul reține că și cel de-al treilea motiv de respingere invocat de autoritatea contractantă este unul întemeiat. Astfel, la cap. 5 Livrabile al caietului de sarcini, s-au solicitat următoarele: „Ofertantul va prezenta până la data limită pentru depunerea ofertei, la sediul autorităţii contractante, o structură de fişiere pe HDD/DVD, cu un număr demonstrativ de dosare, minim 100, conţinutul acestora fiind cu titlu exemplificativ pe baza structurii şi formatului specificat în anexele 3 şi 4, care să demonstreze funcţionarea aplicaţiei”. Pe parcursul verificării aplicaţiilor depuse de către operatorii economici participanţi la procedură, comisia de evaluare a constatat că fişierele pdf din cadrul aplicaţiei depuse de către ... au conţinut identic cu fişierele pdf din cadrul aplicaţiei depuse de către un alt operator economic participant la procedură, ..... Având în vedere faptul că, constatând faptul că cele două aplicaţii propuse au conţinut identic, s-au adresat solicitări de clarificări celor doi ofertanţi în cauză. Răspunsul furnizat de ....a fost următorul: „Referitor la solicitarea dvs. dorim să specificăm că la elaborarea ofertei pentru procedura ce face obiectul acestei oferte am colaborat numai împreuna cu subcontractant şi terţ susţinător ...., conform declaraţiei din SICAP. Referitor la ofertele transmise de alţi operatori economici, SICAP asigură confidenţialitatea documentelor depuse. Implicit nu avem cunoştiinţă de ofertele acestora. De asemenea dorim să menţionăm că nu am avut alte relaţii contractuale cu alţi operatori economici decât cei specificaţi in SICAP pe această procedură”. La aceeaşi solicitare de clarificări (identică ca şi formulare), ... a clarificat faptul că aplicaţia se află în proprietatea sa şi a prezentat inclusiv documente suport care să confime cele declarate. Cu privire la faptul că un alt operator economic ar avea aceeaşi aplicaţie cu fişiere PDF cu conţinut identic, ofertantul a indicat faptul că a participat, în calitate de subcontractant şi terţ al .... S.A., în cadrul unei alte proceduri. Având în vedere răspunsurile celor doi ofertanţi, autoritatea contractantă a considerat a fi necesară adresarea unei noi solicitări de clarificări ...., astfel: „Având în vedere răspunsul dvs. la întrebarea nr. 1 din adresa nr. 11227/14.11.2019 şi ţinând cont, totodată, şi de răspunsul operatorului economic care a prezentat aplicaţia de vizualizare cu fişiere PDF cu conţinut identic cu fişierele PDF din cadrul aplicaţiei depuse de dvs., vă solicităm să prezentaţi dovezi că deţineţi/dispuneţi în mod legal de această aplicaţie şi că aveţi drepturi depline de utilizare a acesteia în 22

§ 29

cadrul acestui contract, dat fiind faptul că ofertantul desemnat câştigător în urma procesului de evaluare va trebui să utilizeze această aplicaţie în etapa de implementare a contractului”, .... a transmis următorul răspuns: „Aplicaţia ce este prezentată, este dezvoltată intern, în cadrul departamentului de dezvoltare. Această aplicaţie, aşa cum este cerută de autoritatea contractantă, prin caietul de sarcini, nu este una de tip comercial (COTS), cu funcţionalităţi şi cerinţe minime şi de complexitate mică. Fiind o aplicaţie dezvoltată intern, vă asigurăm că deţinem codul sursă şi toate instrumentele tehnice de a realiza implementarea acestui proiect. De asemenea, în cadrul analizei pentru realizarea raportului preliminar luăm în calcul livrarea acestei aplicaţii cu funcţionlităţile cerute în caietul de sarcini, dar şi cu modificări din punct de vedere estetic, design. Dacă consideraţi oportun, vă stăm la dispoziţie, cu alte dovezi şi informaţii." Față de aceste răspunsuri, rezultă fără dubiu că ofertantul nu a oferit informații relevante la solicitarea adresată şi, pe cale de consecinţă, acesta nu a făcut dovada deţinerii aplicaţiei propuse, dovadă necesară în contextul în care un alt participant la procedură. Relevantă este și apărarea autorității contractante potrivit căreia ,,... SRL a prezentat documente suport care confirmă faptul că aplicaţia este proprietatea sa şi a ...A S.A., şi a fost dezvoltată în baza unui acord de colaborare, afirmaţia ... potrivit căreia „Aplicaţia ce este prezentată este dezvoltată intern, în cadrul departamentului de dezvoltare" s-a dovedit a fi neadevărată.’’ Autoritatea contractantă a verificat în cadrul Registrului Naţional al Programelor de Calculator (R.N.P.C.), gestionat de O.R.D.A., deţinătorul aplicaţiei prezentate de cei doi ofertanţi. Căutarea arată faptul că aplicaţia propusă, ARHIVMANAGER, este deţinută de către SC ... SA, .....nefăcând dovada vreunui drept de utilizare. Consiliul consideră neîntemeiate susținerile contestatoarei potrivit cărora „... înscrierea în R.N.P.C. nu împiedică utilizarea aceluiaşi program de către un terţ, drept pentru care la nivelul caietului de sarcini nu este formulată o astfel de cerinţă”, din moment ce la întocmirea unei oferte, ofertanții trebuie să aibă în vedere și costuri de licențiere. Mai mult, afirmația din contestație contrazice propriul răspuns la solicitarea de clarificări nr. 11585 din 26.11.2019, în cadrul căruia ... afirmă că aplicaţia propusă ar fi dezvoltată intern, aspect care acum este recunoscut a fi fals chiar de către contestatoare. Este posibil, astfel, ca societatea contestatoare să fi folosit documentația întocmită pentru o altă procedură unde a participat în asociere cu ...., iar în prezenta procedură să fi omis să își actualizeze oferta. Argumentele folosite în contestație nu sunt de natură a dovedi, însă, că în ofertă a fost utilizată o aplicație adecvată și disponibilă contestatoarei pentru citirea documentelor, răspunsul său că ar fi fost dezvoltată intern fiind, în mod clar, neconcludent. În ceea ce privește cel de-al patrulea motiv de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv inexistența funcţiei de căutare după combinaţii folosind operatori de tip AND/OR, societatea contestatoare arată că prin 23

§ 30

solicitarea de clarificări din data de 14.11.2019, autoritatea contractantă i- a solicitat contestatoarei să facă dovada îndeplinirii cerinţei prevăzute la pct. 5 Livrabile din caietul de sarcini, potrivit căruia căutarea documentelor să poată fi făcută după combinaţii, folosind operatori tip AND/OR. Aceasta consideră că prin răspunsul la solicitarea de clarificări din data de 19.11.2019, a făcut dovada deplină a capacităţii tehnice a aplicaţiei de a identifica cuvintele-cheie, folosind meta-descriptori. Potrivit caietului de sarcini, aplicația trebuie să îndeplinească următoarele funcții: Verificând oferta contestatoarei, Consiliul reține că la fila 173 există menționat modulul de căutări complexe folosind operatori de tip AND/OR. În răspunsul la solicitarea de clarificări transmis de contestatoare cu adresa înregistrată la autoritate cu nr. 11397/20.11.2019, contestatoarea oferă răspuns cuprinzând capturi de ecran din care rezultă posibilitatea aplicației de a efectua căutări complexe, de tip AND/OR, în forma solicitată în caietul de sarcini. Prin urmare, acest al patrulea motiv de respingere a ofertei apare ca nefondat. În ceea ce privește neprezentarea declaraţiei privind respectarea GDPR, Consiliul reține că la Cap. 10 din caietul de sarcinie sunt menționate următoarele: „De asemenea, ofertanţii şi, dacă este cazul, subcontractanţii, au obligaţia de a prezenta Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte ca, pe perioada de implementare a contractului ce va fi atribuit, vor respecta prevederile Regulamentului General privind Protecţia Datelor". Consiliul reține că în răspunsul la solicitarea de clarificări clarificări transmis de contestatoare cu adresa înregistrată la autoritate cu nr. 11397/20.11.2019, aceasta arată la pct. 3 că retransmite declarația respectivă. Astfel, aceasta susține, în conținutul contestației, că a transmis declarația odată cu oferta, în răspunsul la solicitările de clarificări nefăcând altceva decât să o retransmită, fără, însă, a proba acest lucru. Nici mîcar în conținutul contestației nu arată că declarația respectivă se află la fila x din ofertă. Este adevărat că o asemenea completare a ofertei este una formală, fiind acceptabilă, dar răspunsul contestatoarei nu este în acest sens, ci în sensul că este depusă în cadrul ofertei, acum nefăcând 24

§ 31

altceva decât să o retransmită, aspect care transformă răspunsul într-unul neconcludent. Față de motivele de neconformitate și de inacceptabilitate a ofertei identificate în conținutul ofertei contestatoarei, Consiliul reține că evaluarea realizată de autoritate este una corectă, neexistând niciun motiv pentru a fi invalidată. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ... SA, în contradictoriu cu ... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC ... SA, în contradictoriu cu ..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... .... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 25 (douăzeci și cinci) pagini. 25