AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_11633

BO2020_11633

Respinge
2020Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 90910000-9
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.082 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 50505/09.12.2019, depusă de către SC ... SRL, cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., reprezentată convenţional şi având sediul profesional ales la SCA ... din ..., formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de curăţenie”, organizată de către ... cu sediul în ..., cu sediul procesual ales la Cabinet de ...., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea în tot a raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică nr. 10159/03.12.2019, precum şi a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acestuia, ca fiind nelegale şi netemeinice în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorităţii contractate la reevaluarea ofertelor depuse, precum şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unui nou act, prin care să desemneze în mod corect ofertantul câştigător potrivit criteriului de atribuire ales în cadrul procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor cu onorariu avocaţial efectuate cu ocazia depunerii contestaţiei, în temeiul art. 26 alin. (9) coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 şi a art. 451 alin. (1) Cod proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1

§ 2

Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 50505/09.12.2019, SC ... SRL, în calitate de ofertantă la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante conform căreia, oferta sa este neconformă potrivit art. 215 alin. (5) lit. c) şi d) din Legea nr. 98/2016, precum şi atribuirea contractului către SC ... SRL. Contestatoarea menţionează că în urma evaluarii ofertelor, autoritatea contractantă a întocmit procesul-verbal nr. 9970/29.11.2019, încheiat în data de 29.11.2019, în baza căruia s-au analizat documentele depuse de cei doi agenţi economici, respectiv ... SRL şi societatea ... SRL. Autoritatea contractantă a consemnat prin procesul verbal că în vederea deschiderii ofertei financiare, s-au calificat ... SRL şi ... SRL, fără a exista menţiuni cu privire la neconformitatea vreunei oferte. În urma evaluării documentelor depuse de cei doi operatori economici, comisia a considerat că se cuvine ca atribuirea contractului de achiziţie să fie făcută către ... SRL. Membrii comisiei de evaluare ai autorităţii contractante au constatat în raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică faptul că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege sub aspectul conformităţii ofertelor de către ambii operatori economici. Contestatoarea învederează că autoritatea contractantă a stabilit ca şi criteriu de atribuire "preţul cel mai scăzut" iar conform raportului procedurii nr. 10159/03.12.2019, oferta financiară a ... SRL a fost în valoare de 618.863,78 RON, pe când oferta ... SRL a fost în valoare de 612.985,60 RON. După analizarea ofertelor financiare, membrii comisiei de evaluare au constatat faptul că oferta ... SRL este neconformă, potrivit art. 215 alin. 5 lit. c) şi d) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu consecinţa atribuirii contractului de achiziţii publice către ... SRL. Raportul procedurii prevede că neconformitatea ofertei ... SRL reiese din dispoziţiile art. 215 alin. (5) lit. c) și d) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, însa în urma analizării actului normativ la care autoritatea face referire, literele c) şi d) nu se regăsesc printre dispoziţiile acestuia. Art. 215 alin. (5) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice prevede urmatoarele: "Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei, a fost primită cu întârziere, prezintă indicii de înţelegeri anticoncurenţiale sau corupţie sau a fost considerată de autoritatea contractantă ca fiind neobişnuit de scăzută". În opinia contestatoarei în cazul în care oferta sa ar fi fost neconformă, autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări în legătură cu aspectele ce ar fi fost susceptibile de a fi în neconcordanţă cu dispoziţiile legale. Însă comisia de evaluare nu a solicitat clarificari, motiv pentru care se poate trage concluzia că autoritatea contractantă a fost lămurită sub toate aspectele ce ţin de conformitatea ofertei. 2

§ 3

Mai mult decât atât, autoritatea contractantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în art. 215 din Legea nr. 98/2016 alin. (2) lit. a-d privind achiziţiile publice. Netemeinicia şi nelegalitatea raportului de atribuire a contractului de achiziţie publică către ... SRL rezultă atât din neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina autorităţii contractante, cât şi din lipsa motivării respingerii ofertei ... SRL, în plus, în argumentarea deciziei sale, autoritatea contractantă, invocă un temei inexistent în cadrul normativ ce reglementează achiziţiile publice şi pe care îşi bazează, totodată, atribuirea contractului de achiziţie publică. Prin urmare, atât timp cât în cadrul raportului nu se fac precizări cu privire la întârzierea ofertei, nerespectarea cerinţelor prezentate în documentele achiziţiei, înţelegeri anticoncurenţiale, corupţie sau cu privire la constatarea ofertei ca fiind neobişnuit de scăzută, nu se poate reţine aprecierea autorităţii contractante potrivit căreia oferta ... SRL ar fi fost neconformă. Deşi nu au fost făcute referiri cu privire la oferta neobişnuit de scăzută a ... SRL, aceasta din urmă învederează că unicul criteriu de atribuire al contractului de achiziţie publică a fost "preţul cel mai scăzut", iar valoarea totală estimată a fost cuprinsă între 620.000 şi 645.600 lei. Având în vedere ofertele financiare puse la dispoziţie de către cei doi agenţi economici, respectiv ... SRL care a propus o ofertă financiară de 612985,60 ron şi ... SRL care a propus o ofertă de 618863,78 ron, nu se poate conchide că oferta contestatoarei ar fi fost neobişnuit de scăzută întrucât diferenţa dintre cele două sume este de 5878.18 RON, această diferenţă fiind infimă pentru a aprecia că oferta ... SRL ar fi fost neconformă sub acest aspect. Autoritatea contractantă a transmis în copie un set de documente necesare soluţionării cauzei precum şi punctul de vedere nr. 10752/16.12.2019, înregistrat la Consiliu sub nr. 52193/18.12.2019 cu privire la contestaţia formulată de către SC ... SRL. Comisia de evaluare, în urma analizării documentaţiei depuse de către cei doi agenţi economici, a declarat câştigătoare oferta depusă de către SC ... SRL, iar atribuirea contractului de achiziţie s-a făcut către acesta. Astfel, în raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică nr. 10159/03/2019, întocmit de comisia de evaluare, s-a consemnat că SC ... SRL a prezentat ofertă financiară neconformă potrivit art. 215 alin. 5 lit. c) şi d) din Legea nr. 98/2016. În privinţa incidenţei dispoziţiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a constatat că oferta financiară a contestatoarei este neobişnuit de mică în raport cu invocarea reducerilor acordate în valoare de 6.000 lei/lună fără TVA, respectiv 72.000 lei pe an fără TVA. Contestatoarea susţine în mod netemeinic că reducerea se face "potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002", aşa cum rezultă din oferta financiară, iar comisia de evaluare a ofertelor a considerat că acest aspect nu este verificabil şi nu poate fii continuu pe parcursul derulării 3

§ 4

contractului de achiziţie publică, existând riscul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, situaţie care ar conduce la rezilierea contractului. Mai mult, reducerea în valoare de 12.000/2 luni fără TVA acordată pe perioada lunilor iulie şi august este mai mare decât cheltuielile de natură salarială în valoare de 11.601,10 lei/fără TVA pentru lunile de mai sus, justificate la fila 3 din oferta financiară. Acest fapt ar fi condus la afectarea calităţii serviciilor prestate pentru această perioadă. În privinţa încadrării în prevederile art. 215 alin. 51 din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a considerat neadecvată oferta financiară deoarece aceasta nu putea satisface în mod evident fără modificări substanţiale, necesităţile autorităţii contractante, indicate în documentele achiziţiei. Astfel, în formularul de propunere financiară, - la paragraful nr. 1 este idicată o valoare de 612.985,60 lei fără TVA, iar - la paragraful nr. 2 se precizează că: "valoarea totală pe 12 luni este formată din valoarea de 37.552,60 fără TVA aferentă lunilor iulie şi augus, și valoarea 684.985,56 lei fără TVA aferentă lunilor ianuarie - decembrie". Din aceste două menţiuni, rezultă că în lunile iulie şi august cuprinse de două ori în calculaţie, valoarea contractului ar fi de 684.985,56 lei fără TVA, fără să se facă referire la adăugiri. Apoi, în detalierea ofertei financiare de la fila 2 punctul 3, tariful mediu lunar în perioada iulie - decembrie/12 luni este de 684.985,6 lei. În raport cu modalitatea de calcul, comisia de evaluare a constatat că: nu poate fi calculată o astfel de valoare, putându-se observa cum în paragraful 2 de la fila nr. 1, valoarea totală a contractului ar fi de 684.985,56 lei fără TVA, ca mai apoi la punctul 3 şi fila nr. 2 să existe o ofertă de 684.985,6 lei/lună la unitatea de măsură, pe 12 luni sau pe perioada iulie - decembrie. Pentru aceste motive, comisia de evaluare a considerat că oferta financiară este neconformă. În ceea ce priveşte temeiul de drept invocat în raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, acesta a fost corect indicat cât şi încadrat iar cele două alineate c) şi d), la care se face trimitere în contestaţie sunt de natura unei erori materiale care nu influenţează analiza şi rezultatul comisiei pe fondul procedurii de atribuire. Referitor la susţinerile contestatoarei potrivit cărora, comisia de evaluare trebuia să solicite clarificări sub aspectul preţului indicat în oferta financiară anterior analizării acesteia, autoritatea contractantă solicită respingerea acestora ca neîntemeiate, având în vedere că acest lucru nu era posibil. Ofertele financiare se deschid şi se analizează ulterior verificării conformităţii ofertei, iar după ce se constată că aceasta este admisibilă se analizează oferta tehinică şi financiară. Dupa cum se poate observa, în caietul de sarcini nr. 9301/07.11.2019, autoritatea contractantă la Capitolul III. - Oferta financiară, se menționează: Preţul solicitat pentru serviciile de curăţenie, va fi un preţ mediu, exprimat în lei/lună. Oferta financiară va fi însoţită de o anexă care va cuprinde printre altele: 4

§ 5

- Valoarea manoperei explicitată în detaliu, (salariu de bază, cota lunară concediu de odihnă, taxele, contribuţiile aferente la numărul de personal alocat prestării serviciilor, bonuri de masă, alte sporuri şi beneficii); - Valoarea soluţiilor, consumabilelor ce urmează a fi utilizate în desfăşurarea prestaţiei pe o lună, conform tabelului prezentat (...); - Se vor prezenta detaliat elementele de cost ce formează propunerea financiară; - Se va ţine cont în elaborarea ofertei financiare de influenţa generată de aplicarea HG nr. 937/2018, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv de creşterea salariului de bază minim brut la 2.080 lei/începând cu anul 2019. În centralizatorul de preţuri, ofertantul va detalia oferta sa financiară pentru spaţiile interioare şi exterioare, aferente: preţul unitar în lei fără TVA/mp/lună, separat pentru spaţiile interioare/exterioare, numărul de luni al contractului (12 luni), valoarea totală separată pentru lei fără TVA, în valoare totală separată pentru spaţiile interioare şi exterioare în lei fără TVA, valoarea însumată totală pentru spaţiile interioare/exterioare în lei fără TVA. Astfel că, susţinerile contestatoarei sunt neîntemeiate, iar în privinţa raportului procedurii de atribuire, acesta a fost motivat atât în fapt, cât şi în drept, în ceea ce priveşte neconformitatea ofertei. Prin adresa nr. 796/09.01.2019, SC ... SRL formulează note scrise faţă de punctul de vedere emis de către autoritatea contractantă, în care invocă greşita apreciere a autorităţii contractante cu privire la valoarea totală a contractului. În acest sens, contestatoarea menţionează că în cadrul expunerii punctului de vedere, autoritatea contractantă consideră în mod eronat că oferta sa financiară propusă la paragraful nr. 2 din formularul de propunere financiară ar cuprinde de două ori calculaţia pentru lunile iulie- august în valoarea totală a contractului, concluzionând în final că oferta financiară ar fi neconformă. Oferta pe care contestatoarea a propus-o este detaliată în mod clar în oferta financiară prin devizul intitulat „Oferta financiară servicii curăţenie 12 luni" unde au fost prevăzute clar cheltuielile pentru fiecare perioadă în parte: 1. Oferta perioada iulie-august 2020 - 37.552.60 ron/2 luni; 2. Oferta perioada ian.; feb.; martie; aprilie; mai; iunie; sept.; oct.; noiemb.; dec.; 2020 - 647.433,00 ron/10 luni; însumând un total de 684.985,60 ron pentru toate cele 12 luni, sumă ce se regăseşte întocmai şi în formularul de propunere financiară la paragraful al doilea dacă se adună cele două valori. În plus, cele două valori de 37.552.60 ron şi 647.433,00 ron, sunt detaliate în cele două devize financiare ce se regăsesc în oferta financiară, respectiv: Deviz financiar servicii de curăţenie iulie-august 2020; Deviz financiar servicii de curăţenie ianuarie-decembrie 2020, mai puţin iulie şi august. Desigur, aşa cum s-a menţionat în devizul „Oferta financiară servicii curăţenie 12 luni" contestatoarea beneficiază de acordarea unei sume în valoare de 2250 ron, din partea statului, respectiv autorităţii competente, 5

§ 6

pentru fiecare angajat care se încadrează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Până în momentul în care autoritatea contractantă a atribuit contractul de achiziţie către celălalt operator economic, contestatoarea are încheiate 13 convenţii valabile cu AJOFM Tulcea şi 26 de angajaţi care se încadrau în dispoziţiile art. 85 din Legea 76/2002. Ceea ce presupune faptul că SC ... SRL primea la momentul respectiv un cuantum total de 58.500 de lei pe lună de la stat. Pentru acest motiv, contestatoarea a avut posibilitatea de a oferi respectiva reducere de 6000 de lei pe lună. Articolul 85 alin. (1) din legea mai sus menţionată, prevede următoarele: „(1) Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, someri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. [...]". Având în vedere că beneficiază de aceste facilităţi acordate de stat, SC ... SRL susţine că este în măsură să presteze seriviciile de curăţeniei care ar fi avut într-adevăr o valoare totală de 684.985,60 ron la o valoare mai mică de 612.985,60 ron, lucru care nu poate fi calificat decât ca un avantaj pentru autoritatea contractantă şi în niciun caz un impediment care ar putea să califice oferta ca neconformă. Prin aceste facilităţi acordate, contestatoarea are posibilitatea de a folosi un număr mai mare de angajaţi la executarea obligaţiilor contractuale şi de a asigura un serviciu optim la un preţ mai mic. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă a apreciat că „acest aspect nu este verificabil şi nu poate fi continuu pe parcursul derulării contractului de achiziţie publică, existând riscul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, situaţie care ar conduce la rezilierea contractrul", fără să solicite în acest sens vreo dovadă a faptului că SC ... SRL este beneficiara facilităţilor acordate de Legea nr. 76/2002, deşi potrivit art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice: „(1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă". În plus, riscul la care face referire autoritatea contractantă, în cazul în care s-ar produce, ar urma să fie suportat de către contestatoare, întrucât oferta financiară de 612.985,60 ron ar rămâne neschimbată. Presupusa pierdere a respectivelor facilităţi ar urma să fie suportată de SC ... SRL şi nu de autoritatea contractantă. Un alt aspect de menţionat, ar fi faptul că ... SRL are un număr mare de angajaţi care se încadrează în criteriile prevazute de art. 85 alin. (1) din legea mai sus menţionată, iar încetarea contractului individual de muncă a unuia dintre 6

§ 7

angajaţii care s-ar ocupa de asigurarea curăţeniei în cadrul autorităţii contractante ar putea fi înlocuit de un altul, fără se existe vreo modificare din punct de vedere financiar al ofertei. Pe lângă acest aspect, SC ... SRL nu a nominalizat niciunul din angajaţi în cadrul ofertei financiare, ci pur şi simplu are posibilitatea de a reducere costurile salariale prin intermediul acelei facilităţi acordate. În concluzie, valoarea totală a ofertei prin aplicarea reducerii prevazute de art. 85 din Legea nr. 76/2002 (612.985,60 ron) nu reprezintă decât o facilitate acordată ...SRL de pe urma căreia ar urma să beneficieze ambele părţi contractante, aspect ce poate fi dovedit cu documente justificative. În ceea ce priveşte calificarea ofertei sale ca neobişnuit de scăzută (neconformă), contestatoarea susţine că în urma clarificării valorii totale a ofertei, care este în valoare de 612.985,60 ron trebuie efectuată o comparaţie la nivelul celor două oferte propuse de agenţii economici, respectiv ... SRL şi ... SRL. SC ... SRL a propus o ofertă financiară de 612.985,60 ron, iar ... SRL a propus o ofertă financiară de 618.863,78 ron, între ele existând o diferenţă de 5878.18 ron, care ajunge la o valoare de 489,84 RON pe lună. Analizând aceste sume reiese în mod clar că oferta financiară a ...N SRL a fost mai mică, prin urmare, contractul trebuia atribuit acesteia, iar diferenţa dintre cele două oferte, raportat la valoarea totală a contractului este infimă pentru a aprecia că oferta ar fi neobişnuit de scazută. Mai degrabă, oferta celor de la ... SRL este nejustificat de scăzută în comparaţie cu oferta ... SRL: - ...SRL a propus în oferta financiară pentru cele 10 luni (excluzând lunile iulie şi august) suma de 11.800 de ron/ lună pentru cheltuielile privind uzura utilajelor şi echipamentelor, consumabile, detergenţi şi soluţii pentru curăţare, echipamente de muncă şi medicina muncii; Suma totală pentru cele 10 luni este în cuantum de 118.000 ron; - ... SRL a propus în oferta financiară pentru 10 luni (exluzând lunile iulie şi august) suma totală de 7866,40 ron, ceea ce ar reprezenta un cuantum de 786,64 de ron/ lună. Astfel, ... SRL a propus un preţ pentru echipamente şi consumabile de aproximativ 15 ori mai mic decât cel propus de ... SRL, ceea ce este imposibil de realizat chiar şi la un preţ de producător. Mai precis, în momentul analizării ofertelor celor doi operatori economici, autoritatea contractantă trebuia, conform legii, să solicite clarificări din partea ... SRL cu privire la modul în care şi-au propus să ajungă la un cost atât de redus al materialelor. Aceste aspecte privind oferta financiară a ... SRL nu au fost menţionate în contestaţia ce formează obiectul prezentului dosar, întrucât, nu se cunoşteau la momentul formulării contestaţiei. Pe lângă toate aspectele prezentante mai sus, contestatoarea învederează faptul că ulterior atribuirii contractului de achiziţie publică către ... SRL, autoritatea contractantă a dat dovadă de o atitudine părtinitoare atribuind pentru luna ianuarie către ... SRL un contract de prestări servicii curăţenie prin achiziţie publică directă. 7

§ 8

Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 3137/27.01.2020, ... reiterează cele precizate în punctul de vedere nr. 10752/16.12.2019. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată privind atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de curăţenie”. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare simplificat nr. ...., valoarea estimată a procedurii fiind situată între 620.000 și 645.600 lei. Potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 10159/03.12.2019, în cadrul procedurii au fost depuse două oferte, respectiv cea a contestatoarei SC ... SRL și cea depusă de SC ... SRL. Potrivit aceluiași document, oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă, în baza art. 215 alin. (5) lit. c) și d) din Legea nr. 98/2016, fără a detaliate motivele concrete care au determinat respectiva soluție. Împotriva acestei soluții, a formulat contestație SC ... SRL, arătând că temeiul legal indicat nu există în lege. După depunerea contestației la Consiliu, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 12.915 lei, prin recipisa de consemnare nr. 205938837/1, emisă de CEC Bank, Sucursala Piața Victoriei. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Consiliul reține că prin punctul de vedere depus de autoritatea contractantă, aceasta indică în mod corect temeiul de drept și argumentele în fapt care au condus la luarea deciziei de respingere a ofertei, contestatoarea formulând apărări concrete în funcție de informațiile nou comunicate. Prin urmare, văzând că autoritatea a acoperit viciile raportului procedurii, iar contestatoarea a formulat apărări pe fond, Consiliul consideră inutilă și formalistă întoarcerea raportului procedurii pentru a fi completat cu informațiile lipsă, în condițiile în care contestatoarei i s-a respectat dreptul la apărare, urmând a analiza contestația formulată astfel cum este ea dezvoltată și precizată prin concluziile scrise depuse la Consiliu cu nr. 796/09.01.2019. Față de mențiunile din punctul de vedere potrivit cărora sunt incidente dispoziţiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a constatat că oferta financiară a contestatoarei este neobişnuit de mică în raport cu invocarea reducerilor acordate în valoare de 6.000 lei/lună fără TVA, respectiv 72.000 lei pe an fără TVA. În privinţa încadrării în prevederile art. 215 alin. 51 din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a considerat neadecvată oferta financiară deoarece aceasta nu putea satisface în mod evident fără modificări substanţiale, necesităţile autorităţii contractante, indicate în documentele achiziţiei. Aceasta a constatat că în formularul de propunere financiară, la paragraful nr. 1 este indicată o valoare de 612.985,60 lei fără TVA, iar la paragraful nr. 2 se precizează că: "valoarea totală pe 12 luni este formată din valoarea de 37.552,60 fără TVA aferentă lunilor iulie şi august, și valoarea 647.433 lei 8

§ 9

fără TVA aferentă lunilor ianuarie - decembrie". Autoritatea consideră că din aceste două menţiuni, rezultă că în lunile iulie şi august cuprinse de două ori în calculaţie, valoarea contractului ar fi de 684.985,56 lei fără TVA. În detalierea ofertei financiare de la fila 2 punctul 3, tariful mediu lunar în perioada iulie - decembrie/12 luni este de 684.985,6 lei. Consiliul reține că maniera contestatoarei de a oferta este una ce se abate de la prevederile legislației în materie. În cadrul unei oferte se declară un singur preț ce se compară cu al celorlalte oferte, și nu două prețuri. Astfel, dacă societatea contestatoare dorea să oferteze prețul redus, în urma scăderii ajutorului de stat primit în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002, atunci formularul de ofertă trebuia să conțină expres doar prețul respectiv, nu și prețul fără reducere. În detalierea prețului, ofertanta trebuia să justifice reducerea, nu doar să o menționeze ca atare, or aceasta nu a făcut acest lucru, propunerea financiară fiind o simplă declarație, fără prezentarea unor dovezi. De asemenea, calculele prezentate de contestatoare sunt unele neclare, nerezultând pentru câți salariați beneficiază de subvenție, pentru cât timp și dacă respectivii salariați vor fi angrenați în contract, mai cu seamă că aceștia au domiciliul în Tulcea, din moment ce primesc subvenția în acest județ. Astfel, contestatoarea nu are cuprinse în ofertă cheltuieli de cazare, masă, deplasare, în condițiile în care declară că va folosi forța de muncă ce beneficiază de subvenții în alt județ. Nici chiar atașat contestației nu s-au depus dovezi din care să rezulte sustenabilitatea celor arătate în contestație, respectiv existența convențiilor care să îi permită contestatoarei prestarea corespunzătoare a serviciilor. Consiliul nu consideră relevante nici susținerile contestatoarei referitoare la valoarea prea mică a costurilor materialelor ofertate de Eurototal, această societate justificându-și costurile prin folosirea detergenților din producția proprie. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 9

§ 10

PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 10 (zece) pagini. 10