BO2020_11713
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …. Prin contestația nr.5/04.02.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.4172/04.02.2019, formulată de ..., cu sediul în …., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr….., având …., reprezentată legal prin administrator …, împotriva raportului procedurii de atribuire nr.1730/27.01.2020, emis de ..., cu sediul în …., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „...”, lot 5, s-a solicitat: anularea raportului procedurii susmenționat; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și refacerea raportului procedurii de atribuire; declararea ofertei câștigătoare ca fiind inadmisibilă și neconformă. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, ... critică raportul procedurii de atribuire nr.1730/27.01.2020, emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „...”, solicitând cele arătate în partea introductivă, cu privire la lotul 5. 1/10
În motivarea contestației, ... susține că a răspuns solicitărilor de clarificări formulate, cu documente justificative argumentate care demonstrează faptul că este producător autorizat de mere în România, iar prin depunerea ofertei și-a asumat livrarea cantităților maxime în toate unitățile de învățământ solicitate. Referitor la solicitarea de clarificări nr.2, contestatorul precizează că, așa cum s-a prevăzut în caietul de sarcini, secțiunea 4, a depus odată cu oferta toate autorizaţiile și a demonstrat ca deţine depozite alimentare/frigorifice corespunzătoare pentru categoria de produse pe care intenționează să o distribuie și autorizaţiile sanitar-veterinar aferente. Arată că a transmis autorității contractante procesul-verbal de constatare al furnizorului ..., însă, dintr-o eroare de operare, nu s-a ataşat și procesul-verbal al societății ... Cu toate că informațiile prezentate nu au fost clare, autoritatea contractantă nu a mai solicitat clarificări în legătură cu documentele transmise, ci a constatat inadmisibilitatea ofertei. Referitor la procesul-verbal solicitat, contestatorul susține că societatea sa deţine acest document, iar prin răspunsul la clarificări a fost ataşat un alt document decât cel solicitat de autoritatea contractantă, fără ca aceasta să clarifice relaţia dintre cel care a pus la dispoziţie depozitul și procesul-verbal prezentat, situație în care autoritatea ar fi primit documentul care dovedea informaţiile solicitate pentru deținerea depozitului. Arată că societatea al cărui proces-verbal a fost prezentat este furnizor de servicii pentru asigurarea trasportului, așa cum rezultă din documentele prezentate. Raportat la prevederile art.209 din Legea nr.98/2016, contestatorul precizează că răspunsurile sale la solicitările de clarificări nu au fost neconcludente, iar autoritatea contractantă ar fi trebuit să ceară clarificări pentru a se asigura că societatea sa nu deţine procesul-verbal de constatare a condiţiilor igienico-sanitare. Cu privire la relația dintre personalul declarat și societatea sa, contestatorul arată că a depus odată cu oferta contractul cu furnizorul de servicii ..., precum și toate documentele doveditoare pentru mijloacele de transport și personal. De asemenea, susține contestatorul că a depus și documentele personalului propriu și ale mașinilor proprii deținute. Referitor la relația contractuală dintre șoferi și societatea sa, contestatorul arată că nu există nicio prevedere legală care să condiționeze angajarea persoanelor utilizate pentru realizarea obiectului contractului. Prin contractul de furnizare de servicii, furnizorul a dat acces la resursele sale materiale și umane pentru efectuarea serviciilor de transport. Susține că, în situația în care se considera necesar, putea pune la dispoziţie declaraţiile de disponibilitate, prin care şoferii confirmau efectuarea transportului. Apreciază că societatea angajată contractual cu societatea sa, fiind prestatoare a unui serviciu, nu exista nici un motiv pentru declararea ei 2
ca asociat, subcontractant sau terț susținător. În cadrul ofertei, operatorii economici aveau obligația de a face dovada modului de deținere a mașinilor, respectiv proprietate, închiriere sau altă formă de deținere, dovadă pe care susține contestatorul că a făcut-o prin prezentarea contractului de prestări servicii. În ceea ce privește oferta declarată câștigătoare, contestatorul susține următoarele: Oferta depusă de ...trebuia exclusă din procedură, în temeiul art. 167 lit. h și lit.g din Legea nr.98/2016, întrucât în DUAE, ofertantul ..., deşi ştia că are mai multe contracte reziliate de către autoritățile contractante pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, nu a declarat acest lucru și nici măsurile pe care le-a luat pentru a îndrepta aceste situaţii, documentele constatatoare publicate în SICAP fiind acte de înștiințare/acte de publicitate, iar contestarea acestor documente nu reprezintă o măsură luată de ofertant pentru aș dovedi credibilitatea. Un alt motiv de respingere al ofertei depusă de ..., în opinia contestatorului, este acela că prețul ofertei în cuantum de 5.182.745,04 lei este mai mare decât cel oferit de ..., de 4.606.884,48 lei. În drept, se invocă prevederile art.8 și art.10 din Legea nr.101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse, în copie, înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 2830/06.02.2020, înregistrat la C.N.S.C. cu nr.4670/07.02.2020, ... a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: În urma solicitării de clarificări nr.27129/17.12.2019, ... a prezentat prin răspunsul la solicitarea de clarificări din 19.12.2019, Nota de constatare nr.354/05.11.2019, eliberată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, emisă pentru S.C. ... S.R.L., fără a prezenta documente din care să rezulte raportul juridic dintre cele două societăți, în opinia autorității contractante fiind incidente prevederile art.134 alin.5 din H.G. nr.396/2016. Mai mult, arată autoritatea contractantă, procesul-verbal nr.531/14.11.2019, este eliberat ulterior datei limită de depunere a ofertelor, astfel că la data depunerii ofertelor, 13.11.2019, ... nu îndeplinea cerința din caietul de sarcini. Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia a depus contractul cu furnizorul de servicii, S.C. ... S.R.L., precum și toate documentele doveditoare pentru mijloacele de transport și personal, autoritatea contractantă precizează că în cadrul ofertei tehnice a fost prezentat contractul de închiriere auto nr.9869/22.10.2019, iar la lista mașinilor care asigură transportul sunt menționate mașinile care fac obiectul contactului de închiriere. Personalul care asigură transportul și furnizarea produselor, după cum se arată, sunt angajații S.C. ... S.R.L., contestatorul neprezentând niciun document care să ateste relația dintre personalul declarat și ... Față de cele menționate, autoritatea contractantă susține că oferta depusă de ... este inacceptabilă și neconformă raportat la prevederile 3/10
art.134 alin.5 și art.137 alin.3 lit.a din H.G. nr.395/2016, comisia de evaluare respingând, în mod corect, oferta. În probațiune, au fost depuse, în copie, documentele aflate la dosarul achiziției publice. Cu adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr.6128/18.02.2018, ... a transmis punct de vedere prin care a combătut susținerile autorității contractante. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr.7249/25.02.2020, ... a comunicat că renunță la studierea dosarului cauzei. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „...”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr…./09.10.2019. Valoarea estimată aferentă lotului contestat este situată în intervalul 4.824.421,80 și 5.278.721,80 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Pentru lotul 5 – „Mere”, vizat prin contestație, au fost depuse 3 oferte, printre care se regăsește și cea a contestatorului, oferte vizualizate în SEAP la data de 14.11.2019, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr.24026. Prin raportul procedurii de atribuire nr.1730/27.01.2020, autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare a procedurii, în cazul lotului 5, oferta depusă de ..., care a obținut 100 puncte, în timp ce oferta contestatorului a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă. Împotriva acestui rezultat al procedurii, ... a depus contestația de față, consemnând cauțiunea în cuantumul stabilit de lege. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, a fost soluționată prin Încheierea nr.258/C2/141/13.02.2020, în sensul respingerii ei. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: ... critică decizia de respingere a ofertei sale, pe de o parte, iar, pe de altă parte, decizia de desemnare a ofertei câștigătoare, emise în cadrul lotului 5 – „Mere”, susținând că sunt nelegale din considerentele a căror temeinicie va fi analizată în cele ce urmează. Astfel, în privința primei categorii de critici, după cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr.1730/27.01.2020, oferta depusă de contestatorul ... a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă, în temeiul art.134 alin.5, coroborat cu alin.6 din H.G. nr.395/2016, deoarece: „-Pv de constatare a condițiilor igienico-sanitare aferente depozitului prezentat este pentru o locație aparținând SC ... S.R.L.; -Ofertantul nu prezintă documente care să ateste relația dintre personalul declarat și ofertant”. 4
În analiza temeiniciei primului motiv care a condus la respingerea ofertei contestatorului, Consiliul reține că, prin caietul de sarcini, pct.4 – „Siguranță și perisabilitate”, autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanților, după cum urmează: „(Pentru licitație ofertanții trebuie să facă dovada că dispun de Depozite alimentare/frigorifice corespunzătoare pentru categoria de produse pe care intenționează să o distribuie și autorizațiile sanitar veterinare aferente.)” Cu privire la îndeplinirea acestei cerințe, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului, prin adresa nr.27129/17.12.2019, astfel: „SOLICITARE nr.2 Conform Caietului de Sarcini secțiunea 4 «Pentru licitație ofertanții trebuie să facă dovada că dispun de Depozite alimentare/frigorifice corespunzătoare pentru categoria de produse pe care intenționează să o distribuie și autorizațiile sanitar-veterinare aferente» - vă rugăm să ne spuneți unde se regăsește Procesul Verbal de constatare a condițiilor igienico sanitare aferente depozitului, în oferta depusă de dumneavoastră.” Prin răspunsul postat în SEAP la data de 19.12.2019, contestatorul a arătat: „Pentru a răspunde acestei cerințe, precizăm faptul că am atașat în oferta depusă dovada autorizațiilor deținute de societatea noastră respectiv autorizațiile de mai jos precum și toate autorizațiile deținute de către societatea noastră. -Documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor nr.18/07.08.2012, emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru siguranța alimentelor -Avizul de Recunoaștere nr.17/28.03.2016, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Vă rugăm să găsiți atașat PV de constatare nr.354/05.11.2019 Menționăm faptul că prin atașarea PV nu modificăm cu nimic oferta depusă. Documentele prezentate nu sunt în completarea ofertei depuse, ci doar pentru susținerea capacității noastre de a atinge cerințele solicitate.” Așadar, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului să precizeze unde anume în oferta depusă se regăsește Procesul – Verbal de constatare a condițiilor igienico – sanitare aferente depozitului, iar răspunsul acestuia a constat în depunerea înscrisului Proces – Verbal de constatare nr.354/05.11.2019. Denumirea corectă a înscrisului depus, așa cum rezultă din conținutul acestuia, este „Nota de constatare” nr.354/05.11.2019. Prin procesul – verbal nr.5, înregistrat sub nr.209/07.01.2020, autoritatea contractantă a apreciat răspunsul ca fiind unul neconcludent 5/10
și a reținut incidența dispozițiilor art.134 alin.5, coroborat cu alin.6 din H.G. nr.395/2016, cu motivația preluată, mai apoi, identic în raportul procedurii nr.1730/27.01.2020, respectiv: „-Pv de constatare a condițiilor igienico-sanitare aferente depozitului prezentat este pentru o locație aparținând SC ... S.R.L.” Față de acest motiv de respingere, se observă că, deși a reținut inclusiv incidența alin.6 al art.134 din H.G. nr.395/2016 [„În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit alin.1 conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.”], autoritatea contractantă a trecut peste aspectul formulării unui răspuns care nu este în acord cu întrebarea adresată, în sensul că ... nu a indicat unde anume în cadrul ofertei sale se regăsește înscrisul Proces – Verbal de constatare a condițiilor igienico – sanitare aferente depozitului, și s-a oprit la analiza înscrisului depus împreună cu răspunsul la clarificări, despre care a constatat că nu este relevant întrucât se referă la o locație aparținând ... S.R.L. Procedând la analiza motivului de respingere din perspectiva avută în vedere de autoritatea contractantă, Consiliul reține că ... și-a însușit ca atare solicitarea de clarificări nr.27129/17.12.2019, confirmând astfel că, în cadrul ofertei, raportat la cerința susenunțată a caietului de sarcini, avea obligația de a prezenta în cadrul propunerii tehnice și înscrisul indicat de autoritatea contractantă. Prin contestația depusă, ... recunoaște că „dintr-o eroare de operare” nu a atașat Procesul-verbal al societății sale, însă, în opinia sa, autoritatea contractantă trebuia să procedeze la solicitarea de clarificări și nu la respingerea ofertei, documentul depus aparținând furnizorului său de servicii de transport ... S.R.L. Consiliul nu va reține în soluționare susținerea contestatorului conform căreia, ulterior răspunsului formulat, autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări legat de acesta, deoarece dispozițiile art.209 alin.1 din Legea nr.98/2016, invocate ca temei legal al demersului menționat prevăd, într-adevăr, dreptul autorității contractante de a solicita ofertanților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor, însă, potrivit alin.2 al aceluiași articol, „(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.” Ori, în contextul în care contestatorului i s-a transmis deja o solicitare de clarificări cu privire la documentul Proces – Verbal de constatare a condițiilor igienico – sanitare aferente depozitului, o nouă solicitare de clarificări cu privire la același document, care să aibă ca rezultat depunerea de această dată a documentului solicitat (aparținând contestatorului), nu ar fi fost posibilă, avantajul creat contestatorului fiind unul evident, și anume transformarea ofertei acestuia în una admisibilă din punct de vedere tehnic. În cazul primirii unui răspuns neconcludent, cum este și cel formulat de contestator, autorității contractante îi revenea obligația de a face aplicarea art.134 alin.5 din H.G. nr.395/2016. 6
Imposibilitatea legală a autorității contractante de a repeta o solicitare de clarificări la care răspunsul ofertantul a fost unul neconcludent, a fost reținută și de practica judiciară, relevante fiind: - Decizia civilă nr.3253/04.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în care instanța a arătat: „ii) Cu privire la cea de a doua critică admisă de CNSC, Curtea reține că în mod legal s-a reținut de către CNSC incidența prevederilor art.134 alin.5 din H.G. nr.395/2016 potrivit cărora în cazul în care comisia de evaluare solicit unui candidat/ofertant clarificări și după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertei, potrivit art.209 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, iar ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările transmise sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta va fi considerate inacceptabilă. Or, conform procesului-verbal nr.3640/5.02.2018 răspunsul transmis de către asocierea desemnată câștigătoare pentru întrebările 3, 4 și 5 a fost considerat de către comisie ca nefiind concludent. În această situație, Curtea reține că, urmare primului răspuns la clarificări, considerat neconcludent de către însăși comisia de evaluare, aceasta avea obligația de a face aplicarea sancțiunii expres prevăzute de art.134 alin.5 din H.G. nr.395/2016, iar nu să revină cu o nouă solicitare de clarificări prin care să încerce lămurirea aspectelor care au format deja obiectul unei solicitări de clarificări. În caz contrar curtea apreciază că se crează un avantaj evident în favoarea ofertei declarate câștigătoare, contrar dispozițiilor art.209 alin.2 din Legea nr.98/2016, deși trebuia considerată inacceptabilă. Curtea reține că argumentele prezentate de către petentă în plângere nu pot fi primite. Astfel, art.209 este aplicabil și în cazul în care se solicită clarificări ale informațiilor prezentate de către operatorii economici, nu numai completări ale documentelor prezentate.”; - Decizia nr.2654/CA/2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, invocată și de contestator, prin care s-a infirmat o decizie pronunțată de C.N.S.C. prin care organismul administrativ-jurisdicțional a obligat autoritatea contractantă să solicite noi clarificări cu privire la modul de îndeplinire a unei cerințe de calificare. - Decizia civilă nr.3450/19.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, în care instanța a arătat că este nelegală repetarea solicitării de clarificări către ofertant, autoritatea contractantă având obligația de a- i respinge oferta dacă nu a răspuns concludent la prima solicitare. Dincolo de cele de mai sus, revenind la răspunsul la clarificări al contestatorului, Consiliul constată că, prin depunerea înscrisului Proces – Verbal de constatare a condițiilor igienico – sanitare aferente depozitului anexat răspunsului la clarificări, ... a procedat la completarea propunerii tehnice cu un document solicitat prin documentația de atribuire, aspect care trebuia sesizat și sancționat de autoritatea contractantă. Documentația de atribuire nu a fost contestată, astfel că și-a consolidat forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a prezenta propunerea tehnică în conformitate cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea propunerilor tehnice prin raportare la cerințele expres stabilite prin caietul de sarcini. 7/10
Față de modul în care au fost stabilite prevederile documentației de atribuire, o solicitare de clarificări cu privire la conținutul propunerii tehnice era posibilă numai cu privire la indicarea locului unde se regăsesc anumite informații/documente, ceea ce autoritatea contractantă a și făcut. Acceptarea, însă, a completării ulterioare a propunerii tehnice cu documente solicitate prin documentația de atribuire, așa cum s-a întâmplat în speța de față, reprezintă o încălcare, de către autoritatea contractantă, a prevederilor propriei documentații de atribuire, dar și a prevederilor din legislația achizițiilor publice. Astfel, în raport cu prevederile art.134 alin.1 din H.G. nr.395/2016, conform cărora „Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte (...)”, autoritatea contractantă are obligația de a solicita clarificări și completări formale sau de confirmare, care vizează, deci, regularizarea unui aspect legat de forma unui act sau o confirmare a unei informații prezentate în oferta inițială. Prin urmare, în mod eronat autoritatea contractantă a acceptat completarea propunerii tehnice, de către contestator, faptul acceptării completării propunerii tehnice rezultând, fără echivoc, din conținutul motivului de respingere care a constat în analiza documentului depus ca anexă a răspunsului la clarificări. De asemenea, după cum s-a arătat mai sus, chiar dacă art.209 alin.1 din Legea nr.98/2016 prevede dreptul autorității contractante de a solicita ofertanților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor, dispozițiile alin.2 al aceluiași articol interzic solicitarea de clarificări/completări care să determine apariția unui avantaj în favoarea ofertantului. Ori, avantajul creat contestatorului prin acceptarea completării propunerii tehnice cu un document solicitat prin documentația de atribuire este unul cert, oferta acestuia fiind transformată în una admisibilă. Subliniază Consiliul că, nu există niciun temei legal în baza căruia autoritatea contractantă să accepte completarea propunerii tehnice inițiale prin răspunsul la clarificări, un asemenea comportament fiind contrar modului de desfășurare a procedurii, astfel cum a fost dictat prin documentația de atribuire și care excede, așa cum s-a arătat, prevederilor legislației din materia achizițiilor publice. De altfel, se observă că autoritatea contractantă a invocat în cadrul temeiului legal de respingere a ofertei contestatorului și dispozițiile art.134 alin.6 din H.G. nr.395/2016, care instituie interdicția ofertantului de a modifica propunerea tehnică, însă ar fi trebuit să procedeze la respingerea ofertei și din acest considerent, cu indicarea lui explicită în cadrul motivului de respingere. În acest context, al transmiterii unui răspuns prin care contestatorul a modificat propunerea tehnică inițială, incidente ofertei acestuia fiind dispozițiile art.134 alin.6 din H.G. nr.395/2016, primul motiv de respingere a ofertei contestatorului va fi menținut. 8
Astfel fiind, Consiliul nu va mai proceda la verificarea temeiniciei celui de al doilea motiv de respingere a ofertei contestatorului, deoarece o astfel de verificare este lipsită de utilitate, situația juridică a ofertei contestatorului neputând fi schimbată. Referitor la criticile din contestație legate de oferta desemnată câștigătoare, depusă de ..., Consiliul constată că ... se limitează la a afirma că ofertantul menționat trebuia exclus din procedură deoarece se află în situațiile de excludere prevăzute la art.167 lit.h și g din Legea nr.98/2016, fără a prezenta vreo dovadă în acest sens. În raport cu dispozițiile art.249 C.proc.civ., potrivit cu care „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”, revenea contestatorului obligația de a prezenta dovezi prin care să probeze veridicitatea celor arătate. Prin urmare, criticile contestatorului vor fi respinse, deoarece nu pot conduce la formarea convingerii Consiliului în sensul invocat de contestator. Nici argumentul legat de prețul oferit de …. Nu poate fi primit în soluționare față de dispozițiile art.137 alin.5 din H.G. nr.395/2016, conform cărora „Comisia de evaluare are obligația de a oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile.”, ori oferta contestatorului nu este una admisibilă, așa cum s-a demonstrat mai sus. Având în vedere cele ce preced, în temeiul art.26 alin.6 din Legea nr.101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și refacerea raportului procedurii de atribuire. Capătul de cerere privind declararea ofertei câștigătoare ca fiind inadmisibilă și neconformă, va fi respins, ca inadmisibil, în raport cu dispozițiile art.127 alin.1 lit.j din H.G. nr.395/2016, conform cărora atribuția de stabilire a ofertelor inacceptabile/neconforme aparține comisiei de evaluare. Competența materială a Consiliului este limitată la efectuarea controlului de legalitate cu privire la actele atacate, potrivit art.2 alin.1, coroborat cu art.12 alin.1 din Legea nr.101/2016. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și refacerea raportului procedurii de atribuire, din contestația formulată de …, în contradictoriu cu …. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind declararea ofertei câștigătoare ca fiind inadmisibilă și neconformă. Obligatorie. 9/10
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. …
10