BO2020_11849
RespingeCPV: 45221100-3
Critici: R2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45221100-3
Critici: R2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 212/24.02.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7016/24.02.2020, formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva adresei nr. 8906/13.02.2020 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Pod peste râul ... – amplasament str. ...”, se solicită anularea adresei nr. 8906/13.02.2020 de comunicare a rezultatului procedurii și a tuturor actelor interne, anterioare și/sau subsecvente și conexe acesteia, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, prin reanalizarea și reevaluarea ofertei sale, cu consecința stabilirii conformității și admisibilității acesteia, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 09.03.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 9249/09.03.2020, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ...., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie, prin care solicită admiterea acesteia, respingerea contestației ..., în asociere, ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei autorității contractante. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, 1
asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... critică decizia autorității contractante de a-i declara oferta inacceptabilă. I. Contextul formulării contestației A. Organizarea procedurii de atribuire Contestatorul arată că la data de 15.03.2019, autoritatea contractantă a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ...2 pentru organizarea procedurii de atribuire, prin licitație deschisă. În data de 07.11.2019, autoritatea contractantă a emis comunicarea rezultatului procedurii, prin care a informat că asocierea contestatoare nu îndeplinește cerința minimă de calificare din fișa de date a achiziției prevăzută în cap. III.1.3.a) Capacitate tehnică și profesională, cu privire la deținerea unui Atestat A.N.R.E de tip C2A și a unei autorizații de tip EDSB sau echivalent și a respins oferta depusă, declarând-o inacceptabilă. La data de 15.11.2019, asocierea contestatoare a transmis C.N.S.C. contestația nr. 58/15.11.2019, înregistrată la acesta cu nr. 46731/15.11.2019, în vederea anulării adresei nr. 53979/07.11.2019 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, cu consecința stabilirii conformității și admisibilității ofertei sale. Prin Decizia nr. 2238/C7/10.12.2019, C.N.S.C. a admis contestația, a anulat, în parte, procesul-verbal nr. 2 (nr. 43592)/05.09.2019 și raportul procedurii nr. 53958/07.11.2019, în referire la oferta depusă de asocierea contestatoare și a obligat autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la data primirii deciziei, să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei contestatorului, precum și prin solicitarea de clarificări acestuia și depunerea unui DUAE revizuit, pentru considerentele din motivare. Decizia a rămas definitivă, urmare a respingerii plângerii promovate de către autoritatea contractantă. În data de 04.02.2020, autoritatea contractantă a transmis o solicitare de clarificare către asocierea contestatoare, în care au fost incluse dispozițiile C.N.S.C., dar și noi solicitări privind clarificarea „similarității experienței similare menționate de terțul susținător în cadrul DUAE-ului la Partea IV. Criteriile de selecție - C: Capacitatea tehnică și profesională”, având data limită de transmitere a răspunsului 06.02.2020. Contestatorul citează, în continuare, prevederile Cap. III.1.3.a) [Capacitatea tehnică și/sau profesională] din fișa de date a achiziției. Prin scrisoare nr. R2_SM din data de 06.02.2020, asocierea contestatoare a transmis răspunsul la solicitarea de clarificare a autorității contractante. B. Comunicarea rezultatului procedurii de atribuire În data de 14.02.2020, autoritatea contractantă a transmis contestatorului, adresa de comunicare a rezultatului procedurii, prin care: 2
- a decis că asocierea contestatoare nu ar îndeplini cerința minimă de calificare din fișa de date a achiziției prevăzută în cap. III.1.3.a) Capacitate tehnică și profesională, cu privire la experiența similară; - a declarat ca inacceptabilă oferta depusă de contestator, urmare a aprecierii de neîndeplinire a cerinței minime de calificare din fișa de date a achiziției referitoare la experiența similară pentru capacitatea tehnică. Astfel, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă a evaluat, în mod superficial și incomplet, oferta sa, concluzionând în mod eronat că aceasta nu îndeplinește cerința minimă de calificare prevăzută în fișa de date a achiziției în cap. III.1.3.a) Capacitate tehnică și profesională, referitoare la experiența similară, cu consecința declarării ca inacceptabilă și a respingerii ofertei depuse. În considerentele comunicării rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă reține că „terțul susținător nu a demonstrat caracterul similar al contractelor declarate în cadrul DUAE-ului ca experiență similară” și că „clarificările/completările transmise nu sunt concludente”. Contrar aspectelor reținute în considerentele comunicării rezultatului procedurii de atribuire, contestatorul susține că a făcut dovada că îndeplinește cerința minimă de calificare prevăzută în fișa de date a achiziției la cap. III.1.3.a) [Capacitate tehnică și profesională] prin terțul susținător ..., așa cum arată în continuare. II. Temeinicia contestației Contestatorul apreciază că autoritatea contractantă i-a respins, în mod nelegal, oferta, iar principalele argumente legale invocate în combaterea deciziei autorității contractantă vor fi expuse, punctual, în continuare. A. Oferta asocierii contestatoare îndeplinește cerința minimă de calificare pentru capacitatea tehnică prevăzută în fișa de date a achiziției În cadrul Procedurii de atribuire, contestatorul arată că l-a declarat pe ... terț susținător pentru capacitatea tehnică. În acest sens, în cadrul ofertei au fost depuse: DUAE pentru terțul susținător, precum și documente suport din cadrul cărora să rezulte îndeplinirea cerinței minime de calificare privind experiența similară. Conform cu informațiile cuprinse în DUAE completat de către terțul susținător, pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare aferentă capacității tehnice, au fost prezentate 4 proiecte, respectiv: a) WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă); b) Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL Ouvrage BM 1150 / Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice; c) Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct; d) Construcția celui de-al doisprezecelea drum de centură al orașului Alger (Algeria) - furnizarea și instalarea de lucrări structurale metalice pentru construirea punții de 55,1 m. 3
Pentru fiecare dintre aceste proiecte, contestatorul susține că au fost prezentate documente suport, deși acestea nu erau solicitate în această fază a proceduri de achiziție, astfel: a. Pentru proiectul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă): • Subcontract nr. 20140626 din 29.10.2014, încheiat între ... și ... (pag. 54 - 143), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 149 - 234); • Anexa nr. 3 - Lista de prețuri a Subcontractului nr. 20140626 din data de 29.10.2014 (pag. 144 - 147), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 235 - 237); • Certificat de bună execuție a lucrărilor (pag 148), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 238). b. Pentru proiectul Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL Ouvrage BM 1150 / Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice: • Contract nr. Str. 061/13/xnes din 17.09.2013, încheiat între COSIDER OUVRAGES D'ART și ... (pag. 239 - 271), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 273 - 295); • Certificat de bună execuție a lucrărilor (pag. 272), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 301). c) Pentru proiectul Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct • Contract încheiat între EPE SAPTA SPA și ... (pag. 304 - 319), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 321-342); • Proces Verbal de recepție a lucrărilor din 15.12.2015 (pag. 320). d) Pentru proiectul Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct • Contract nr. 80/10/ETRHB/DT încheiat între ETRHB și ... (pag. 343 - 354), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 368 - 379); • Anexele A, B, C, D, E, F la contractul nr. 80/10/ETRHB/DT (pag. 355 - 366), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 380-385); • Atestat de bună execuție a lucrărilor din data de 21.09.2015 (pag. 367), împreună cu traducerea autorizată în limba română (pag. 302). Referitor la cerința minimă de calificare pentru capacitatea tehnică a ofertantului, în data de 04.02.2020, autoritatea contractantă a transmis contestatorului adresa nr. 6582, prin care a solicitat clarificări pentru toate cele 4 proiecte prezentate în cadrul DUAE al terțului susținător, pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară. Prin adresa nr. R2_SM din 06.02.2020, asocierea contestatoare a transmis clarificări și completări pentru primul proiect, respectiv WHSD Western High Speed Diameter- Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte 4
dublă), considerând că acesta este suficient pentru a acoperi întreaga cerință de calificare privind capacitatea tehnică. De asemenea, pentru celelalte 3 proiecte a transmis planșe și imagini reprezentative care surprind lucrările de anvergură pe care terțul susținător le-a realizat în cadrul acestor contracte, cu scopul de a sublinia capacitatea terțului de a realiza lucrări de complexitate ridicată, nu doar în cadrul unui singur proiect. Pentru proiectul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), contestatorul arată că a transmis prin adresa nr. R2_SM din 06.02.2020, în completarea/clarificarea documentelor prezentate ca anexe la DUAE, și: • Contractul de construcții nr. WHSD-DR-SC-1137 din 01.07.2016 încheiat între ... - IC ICTAS WHSD INSAAT ANONIM SIRKETI, împreună cu traducerea autorizată în limba română (selecție). Prin intermediul acestui contract se continuă lucrările executate în cadrul subcontractului nr. 20140626 din 29.10.2014, încheiat între ... și ...; • Imagini din timpul executării lucrărilor de construcție a structurilor cu un grad ridicat de complexitate. Pentru o mai bună înțelegere a proiectului referință prezentat de către contestator cu scopul de a demonstra îndeplinirea cerinței, acesta face următoarele precizări: a. Construcția autostrăzii vestice de mare viteză din Saint Petersburg a fost împărțită în 3 secțiuni: sudică, centrală și nordică. Secțiunea centrală constă în cea mai mare parte din lucrările de poduri unice, fiind considerată cea mai dificilă parte a autostrăzii drumului, în ceea ce privește soluțiile de inginerie și procesul de construcție; b. Autostrada vestică de mare viteză din Saint Petersburg este o autostradă cu taxă, care a fost construită în baza unui parteneriat public - privat; c. Părțile implicate în cadrul proiectului: - Orașul Saint Petersburg - denumit în documentele suport „Orașul”; - Societatea pe Acțiuni Western High Speed Diameter („WSHD”); - Autoritatea contractantă: NCH - „Northern Capital Highway”, societate cu răspundere limitată, care a primit de la Oraș și WHSD dreptul de a încheia contractul pentru construcția și gestionarea în baza parteneriatului public - privat a autostrăzii „Western High Speed Diameter”; - Antreprenorul general: ... - IC ICTAS WHSD INSAAN ANONIM SIRKETI; - Subcontractant al Antreprenorului General: .... În cadrul proiectului, ... a fost inițial subcontractant al subcontractantului ... (a se vedea subcontract nr. 20140626 din 29.10.2014), iar ulterior direct subcontractant al Antreprenorului General ... - IC ICTAS WHSD INSAAN ANONIM SIRKETI (a se vedea contract de construcții nr. WHSD-DR-SC-1137 din 01.07.2016). În continuare, contestatorul precizează că prin adresa nr. 8906/13.02.2020 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă face următoarele precizări privind proiectul mai sus menționat: „Analizând răspunsul dvs. și ținând cont de documentele 5
prezentate în cadrul ofertei, comisia de evaluare a constatat ca lucrările executate pe baza contractului WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), sunt lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii. [....] comisia de evaluare a constatat ca din contractul și din răspunsul transmis de dvs. pentru experiența similară: WHSD Western High Speed Diameter- Saint Petersburg - Secțiunea 2-3, Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), nu rezultă ca terțul susținător ar fi realizat pod/viaduct/pasaj suspendat sau hobanat, astfel răspunsul dvs. este neconcludent.” Contestatorul apreciază că aserțiunea autorității contractante este eronată și dovedește că argumentele acesteia cu privire la oferta sa, nu sunt veridice. Astfel, contrar afirmațiilor autorității contractante, contestatorul menționează că în cadrul proiectului WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), terțul susținător nu a realizat numai lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii, ci a realizat lucrări complexe pentru 2 poduri, inclusiv lucrări pentru infrastructura acestora. Așa cum reiese și din cele 2 contracte de subcontractare, în partea introductivă, și ulterior în cadrul clauzelor contractuale, sunt definite lucrările care fac obiectul contractelor, respectiv: „Lucrare înseamnă toate lucrările de construcție și instalare specificate în Anexa nr. 1 la prezentul contract, incluzând toate operațiunile la fața locului, pregătirea și implementarea documentației organizatorice și tehnice, întreținerea documentației conforme cu execuția, toate lucrările efectuate pe șantier, care susțin testarea, lucrările operaționale și de verificare și testele lucrărilor finalizate, punerea în funcțiune, transferul și acceptarea lucrării, dacă este cazul în conformitate cu Standardele, ..., alte servicii și asistență corespunzătoare care trebuie furnizate de Subcontractant în conformitate cu termenii și condițiile prezentului contract, toate acestea urmând a fi finalizate de Subcontractant conform prezentului Contract, în conformitate cu legislația actuală a Federației Ruse, Standardele, acest Contract, Documentația inițială (inclusiv Documentația de proiectare și Documentația de lucru) și Cerințele Beneficiarului. [...] 2.4. Lucrarea include orice lucrare implicată de prezentul contract, precum și toate lucrările care (deși nu sunt menționate în prezentul contract) sunt necesare pentru stabilitatea sau pentru finalizarea sau operarea sigură și corectă a lucrării, dar exclude orice obligație de proiectare pentru care Contractantul este responsabil exclusiv în temeiul prezentului Contract și orice consecință în ceea ce privește răspunderea care rezultă din acesta. Subcontractantul va fi singurul responsabil pentru obținerea, menținerea, modificarea și/sau reînnoirea oricărei documentații de autorizare (certificate, licențe, avize) conform cerințelor legilor aplicabile, ca urmare a activității comerciale a Subcontractantului și cu condiția ca 6
obținerea unor astfel de avize să fie sub rezerva Subcontractantului mai degrabă decât a Contractantului, NCH, WHSD sau Orașului. [...] 2.12. Subcontractantul va acorda Contractantului asistență formală rezonabilă pentru obținerea de către acesta a tuturor avizelor de la Autoritățile de stat și organizațiile interesate pentru execuția lucrării, care necesită avize speciale și care nu sunt acoperite de avizele primite de Contractant la data de executare a acestora, precum și pentru acceptarea Lucrării în scopul punerii în funcțiune și operarea ulterioară a Proiectului, în conformitate cu legislația aplicabilă.” Prin urmare, contestatorul susține că ... nu doar că a realizat lucrările de construcție aferente podurilor, dar a obținut și avizele necesare pentru realizarea acestor lucrări. În ceea ce privește tipul lucrărilor executate, este indicat fără niciun dubiu, la pag. 2 în Anexa nr. 1 la Contractul de construcții nr. WHSD-DR-SC- 1137, tipul lucrărilor, respectiv construcție nouă. III. Concluzii Raportat la aspectele anterior enunțate, astfel cum acestea au fost, de altfel, clarificate și autorității contractante, contestatorul consideră că se impun următoarele concluzii: - în mod constant, abuziv și total nejustificat, autoritatea contractantă încearcă să identifice pretexte de respingere a ofertei sale; - cerința privind experiența similară este îndeplinită, documentele depuse probând experiența similară a terțului susținător în executarea lucrărilor descrise prin documentația de atribuire. Concluzionând, asocierea contestatoare solicită C.N.S.C. anularea adresei nr. 8906/13.02.2020 de comunicare a rezultatului procedurii și a tuturor actelor interne, anterioare și/sau subsecvente și conexe acesteia, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, prin reanalizarea și reevaluarea ofertei sale, cu consecința stabilirii conformității și admisibilității acesteia, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin punctul de vedere nr. 12105/02.03.2020, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 8089/02.03.2020, ... solicită respingerea contestației ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., ca neîntemeiată. Autoritatea contractantă arată că, atașat anunțului de participare, s-a publicat în SICAP întreaga documentație de atribuire, în cadrul acesteia regăsindu-se, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) și alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, actualizată, astfel: „DUAE și instrucțiunile către ofertanți/candidați, caietul de sarcini care, în mod obligatoriu, conține specificațiile tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante, proiectul de contract conținând clauzele contractuale obligatorii, formulare și modele de documente.” Urmare a contestației depuse de asocierea ... – ..., autoritatea contractantă își menține decizia de respingere a ofertei depuse de aceasta ca inacceptabilă, așa cum a fost comunicată prin adresa nr. 7
8906/13.02.2020 și se solicită respingerea contestației ca fiind nefondată, având în vedere următoarele considerente: 1. Referitor la aspectele invocate în contestație, cu privire la solicitarea unor noi clarificări privind similarității experienței similare invocate de către terțul susținător în cadrul DUAE: Potrivit motivării din Decizia CNSC nr. 2238/C7/2449 din 10.12.2019, prin care se specifică: „Obligă ... ca, în termen de ..., să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei depuse de către Asocierea ... - ..., precum și prin solicitarea de clarificări asocierii ofertante și depunerea unui DUAE revizuit de către acesta, pentru considerentele din motivare”, comisia de evaluare, în conformitate cu decizia CNSC și cu prevederile art. 26 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, a reverificat oferta depusă de către asocierea ... – ... Astfel, față de criticile contestatorului cu privire la solicitarea unor noi clarificări privind similarităţile experienței similare, invocate de către terțul susținător în cadrul DUAE, autoritatea contractantă consideră că acesta este neîntemeiată. 2. Referitor la aspectele invocate în contestație cu privire la: „Oferta Asocierii îndeplinește cerința minimă de calificare pentru capacitatea tehnică prevăzută în fișa de date”: - în cadrul fișei de date a achiziției, la cap. III.1) Condiții de participare, se specifică următoarele: III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională: „Ofertantul trebuie să facă dovada că a executat în ultimii 15 ani împliniți la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, lucrări similare. Ofertantul va demonstra că a executat lucrări similare de tipul/natura și complexitatea, cât și din punct de vedere al rezultatului sau funcționalității urmărite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziției, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți privați. Prin lucrări similare se va înțelege: lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”; - clarificarea nr. 5 postată în SICAP în cadrul documentației de atribuire, în data de 18.04.2019, prin care se specifică: „Nu se poate prezenta, ca și experiență similară, un contract în care să avem o construcție de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 metri și alt contract cu construcție de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu un profil de minim 4 benzi de circulație”; - terțul susținător, ..., în cadrul DUAE, la Partea IV. Criteriile de selecție - C: Capacitatea tehnică și profesională, a specificat următoarele: „1. Descriere: WHSD Western High Speed Diameter- Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă). Valoarea: 36.000.000 EUR. Data de începere: 01-09-2014. Data de încheiere: 31-12-2016. Beneficiar: ... Moscow Branch 2. Descriere: Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL Ouvrage BM 1150 / Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice. Valoarea: 8
1.700.400 EUR. Data de începere: 15-04-2013. Data de încheiere: 22-09- 2015. Beneficiar: COSIDER Ouvrages d'Art Spa 3. Descriere: Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIB- MILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct. Valoarea: 172.000 EUR. Data de începere: 02-05-2015. Data de încheiere: 27-11-2015. Beneficiar: EPE SAPTA SPA 4. Descriere: Construcția celui de- al doisprezecelea drum de centură al orașului Alger (Algeria) - furnizarea și instalarea de lucrări structurale metalice pentru construirea punții de 55,1 m. Valoarea: 432.600 EUR. Data de începere: 20-05-2010. Data de încheiere: 21-04-2015. Beneficiar: S.P.A. GROUPE - ETRHB HADDAD”; - pe lângă DUAE-ul terțului susținător, contestatorul a atașat: ▫ pentru experiența similară WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3: Subcontractul cu nr. 20140626 din 29 octombrie 2014, tradus în limba română; Domeniul scopul lucrărilor, Atestare de bună executare a lucrărilor; ▫ pentru experiența similară Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL: Contract nr. str 061/13/xnes din 17 septembrie 2013; Caiet de prescripții tehnice; Notă descriptivă; Deviz cantitativ și specificații; Borderou de prețuri unitare; Adeverință de bună execuție; Deviz Cantitativ și estimativ; ▫ pentru experiența similară Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIB-MILA pe RN27 (Algeria): Contract cu denumirea: Stabilirea unui program de expertiză și furnizare și amplasament al aparatelor de reazem al podului pe OUED DIB-MILA; Plan de intervenție; ▫ pentru experiența similară Construcția celui de-al doisprezecelea drum de centură al orașului Alger (Algeria): Contract de furnizare nr. 80/10/ETRHB/DT; Deviz estimativ, Factura pro-formă. - în cadrul răspunsului cu nr. R2 SM din 06.02.2020, înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 7502/07.02.2020, transmis la solicitarea de clarificări cu nr. 6582/04.02.2020, contestatorul a menționat următoarele: „Referitor la experiența similară declarată de către terțul susținător - ..., vă răspundem următoarele: Din documentele deja trimise se poate observa cu ușurință faptul că au fost prezentate 2 poduri / viaducte executate de ... în perioada 2014 - 2017 (în ultimii 15 ani - conform cerinței din fișa de date a achiziției), respectiv proiectul privind Construcția Autostrăzii WHSD. Conform documentelor transmise, obiectul colaborării a fost „Lucrări de asamblare, ridicare și instalare a elementelor din oțel pentru Sectorul 2 cu două punți „Podul peste Canalul Mânecii” (de la IV - 10 (PK 94 + 90, 52) până la IV -17 (PK 105 + 27,6355)” și Sectorul 3 „Pod de-a lungul Insulei Belly (de la IV - 17 (PK 105 + 27,635) până la Ivc - 7 (PK - 121 + 69,60)), inclusiv asamblarea, ridicarea, demontarea structurilor auxiliare și a echipamentelor speciale. În Anexa 3 „listă de prețuri” - aferentă Sectorului 2 (paginile 91 cu traducerea aferentă la paginile 182 din fișierul 4.2 Formulare eligibilitatea partea 2), autoritatea a putut regăsi în detaliu toate activitățile pentru construcția unui nou pod cu greutatea oțelului permanent (2.849 + 17.331 tone) și otelului auxiliar 9
(3.983 tone). Numărul de tone numai în acest proiect este de peste 10 ori mai mare decât ceea ce presupune proiectul de la .... În cadrul documentelor depuse nu este specificată lungimea întinderilor și benzile, din acest motiv anexăm la acest răspuns unele desene și imagini ale secțiunii 3 pod, pentru aceste documente noi este clar că secțiunea 2 are 4+4 benzi (lățime 21,67 în sus + 21,67 în jos) (cel puțin 4 benzi - conform cerințelor din fișa de date a achiziției) și toate cele 7 întinderi sunt cu lungimea mai mare de 100 m (145,05x4 + 121,05 + 156,05 + 168,00 m) (cel puțin 100 m - conform cerințelor din fișa de date a achiziției). În Anexa 3 „lista de prețuri” - aferentă Sectorului 3 (paginile 92- 93 cu traducerea aferentă la paginile 183 - 185 din fișierul 4.2 Formulare eligibilitatea partea 2), autoritatea contractantă a putut regăsi în detaliu toate activitățile pentru construcția unui nou pod cu greutatea din oțel permanent (19.206 tone) și oțel auxiliar (2.763 tone). Numărul de tone numai în acest proiect este de peste 10 ori mai mare decât ceea ce presupune proiectul de la .... În titlul contractului este detaliat doar ce înseamnă construcția de poduri: ridicarea ansamblului și instalarea elementelor din oțel. În cadrul documentelor depuse nu este specificată lungimea întinderilor și benzile, din acest motiv anexăm la acest răspuns unele desene și imagini ale secțiunii 3 pod, pentru aceste documente noi este clar că secțiunea 3 are 4 + 4 benzi (lățime 20,6 + 20,60) (cel puțin 4 benzi - conform cerințelor din fișa de date a achiziției) și 3 trepte de 21 sunt cu lungimea mai mare de 100 m (103,2 m + 126 m + 102,8 m) (la cel puțin 100 m - conform cerințelor din fișa de date a achiziției). De asemenea, aducem în atenția Comisiei de Evaluare faptul ca ... a realizat în cadrul proiectului privind Construcția Autostrăzii WHSD și realizarea lucrărilor din beton armat cu placă de pe puntea podului, la secțiunea 3 din WHSD în cadrul etapei de construcție IV (volum estimat: Stâlpii IV-17 până la IV-19 Partea de sus: 520 m3. Stâlpii de la IV-19 la IV- 23 începutul: 1 030 m3. stâlpii de la IV-23 la IV- 27, dreapta: 1 020 m3. stâlpii de la IV-27 la IV-31 dreapta: 1 338 m3, stâlpii de la IVc-3 la IVc-7 solid: 3 483 m3)conform documentelor pe care vi le transmitem atașat în completarea celor deja transmise, potrivit art. 134 din H.G. nr. 394/2016 alin. (2) „Comisia de evaluare, înainte de a lua o decizie de respingere a candidaturii/ofertei în baza art. 137 alin. (2) lit. h), solicită clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate inițial de candidat/ofertant/subcontractant/terț susținător cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 60 alin. (1) lit. d) și e) din Lege. Aceste completări considerăm că concură la demonstrarea cerinței privind experiența similară a terțului susținător ..., respectiv „lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”. Totodată, atașat vă transmitem Certificarea SOA - certificare pentru achiziții publice de lucrări a societății ..., care, conform Decretului prezidențial 207 din Italia stabilește că orice companie care intenționează să participe la licitații publice pentru executarea lucrărilor, este obligată să obțină certificarea SOA și să o prezinte ca un document unic de calificare. În cadrul Certificatului SOA al terțului susținător ... se pot observa cele două categorii de lucrări pentru care este certificată, respectiv OS18A - lucrări de 10
specialitate din oțel structural componente și OG3 - Categorii generale de lucrări pentru drumuri, autostrăzi, poduri, viaducte, căi ferate, metrou. Mai mult, în tabelul anexă SOA se poate observa clasificarea categoriilor de lucrări prestate de către ..., acesta având clasificarea VIII pentru ambele categorii, care este maximă. Pentru celelalte contracte menționate în cadrul formularului DUAE, au fost transmise ca proiecte suplimentare, astfel că vă transmitem planșe și imagini reprezentative care surprind lucrările de anvergură pe care le-au presupus aceste proiecte, prin care se poate observa capacitatea terțului susținător de a susține prezentul contract.”; - în urma analizării răspunsului și ținând cont de documentele prezentate în cadrul ofertei, comisia de evaluare a constatat că: ▫ din lucrările executate pe baza subcontractului cu nr. 20140626, pentru proiectul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), rezultă că contestatorul a executat lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii, așa cum se specifică și la obiectul subcontractului și din domeniul scopul lucrărilor; ▫ din lucrările executate pe baza contractului Str.061/13/xnes din 17.09.2013, pentru proiectul Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL Ouvrage BM 1150 / Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice, rezultă că contestatorul a furnizat, montat și a instalat punți metalice pentru un pod de cale ferată, așa cum rezultă din obiectul contractului, din borderoul de prețuri, din adeverința de bună execuție cu nr. REF/828/PDG/ETRHB/DEB, eliberat de către Groupe ETRHB-HADDAD și din cadrul devizului cantitativ și estimativ; ▫ din lucrările executate pe baza contractului încheiat cu EPE SAPTA SPA pentru proiectul Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct, rezultă că contestatorul a prestat servicii de expertiză și a executat lucrări de înlocuire și de furnizare a structurilor de susținere pentru un viaduct deja existent, așa cum rezultă din obiectul contractului și din devizul estimativ; ▫ din lucrările executate pe baza contractului cu nr. 80/10/ETRHB/DT pentru proiectul Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct, rezultă că contestatorul a furnizat și a montat structuri metalice pentru construirea punții de 55,1 m, așa cum rezultă din obiectul contractului și din devizul estimativ; Ținând cont de cele de mai sus menționate și având în vedere că din contractele prezentate reiese că contestatorul a realizat lucrări pentru poduri/viaducte/pasaje din tablier pe grinzi (cu zăbrele, casetate, profile) rezemate pe infrastructuri, și nu lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație, 11
contestatorul nu a demonstrat caracterul similar al contractelor declarate în cadrul DUAE ca experiență similară, autoritatea contractantă considerând că susținerile asocierii sunt neîntemeiate. 3. Referitor la aspectele invocate în contestație, cu privire la faptul că prin proiectul: „WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), considerând că acesta este suficient pentru a acoperi întreaga cerință de calificare privind capacitatea tehnică”, se precizează următoarele: - cerințele din cadrul fișei de date a achiziției III.1) Condiții de participare: III.1.3,a) Capacitatea tehnică și/sau profesională: „Ofertantul trebuie să facă dovada că a executat în ultimii 15 ani împliniți la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, lucrări similare. Ofertantul va demonstra că a executat lucrări similare de tipul/natura și complexitatea, cât și din punct de vedere al rezultatului sau funcționalității urmărite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziției, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți privați. Prin lucrări similare se va înțelege: lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”; - clarificarea nr. 5 postată în SICAP în cadrul documentației de atribuire, în data de 18.04.2019, prin care se specifică: „Nu se poate prezenta, ca și experiență similară, un contract în care să avem o construcție de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 metri și alt contract cu construcție de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu un profil de minim 4 benzi de circulație”; - din lucrările executate pe baza subcontractului cu nr.20140626, pentru proiectul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), rezultă că contestatorul a executat lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii, așa cum se specifică și la obiectul subcontractului și din domeniul scopul lucrărilor. Având în vedere cele de mai sus menționate și ținând cont de următoarele: a. Conform documentației de atribuire: - componenta principală ce face obiectul viitorului contract este un pod hobanat cu lungimea 395 m, din care o deschidere centrală de 195 m și două deschideri adiacente de câte 100 m; podul are 4 benzi de circulație; - deschiderile hobanate adiacente se continuă cu două viaducte (câte 3 deschideri de câte 40 m), rampe de acces și tronsoane de drumuri de racordare la arterele rutiere; - structura podului propus conține elemente de tehnicitate deosebită: fundații indirecte din piloți forați cu diametru mare, doi piloni de susținere a podului hobanat cu înălțimea elevației de 73 m, tablier cu structură mixtă oțel-beton susținut de cabluri tensionate (hobane) ancorate în cei doi piloni de susținere 12
- pilonii de susținere a hobanelor sunt amplasați pe uscat la limita albiei minore a râului ..., deschiderea centrală fiind între cele mai mari din țară pentru acest tip de structuri de pod. Având în vedere cele de mai sus menționate, autoritatea contractantă arată că a decis să solicite următoarele: ▫ Cerința cu privire la o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație, se solicită, deoarece podurile hobanate sunt utilizate în domeniul de deschideri cuprinse între 100 și 500 m, în timp ce podurile suspendate acoperă un domeniu de deschideri mult mai larg cuprins între 500 și 2.000 m. Având în vedere cele de mai sus menționate și ținând cont că parametrul cu privire la deschiderea podului influențează în mod direct soluția construirii, autoritatea contractantă a decis să solicite ca experiență similară o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație, deoarece soluția de construire la astfel de construcții e similară cu cea solicitată prin documentația de atribuire. ▫ Cerința cu privire la poduri/viaducte/pasaje hobanate/suspendate se solicită, deoarece tehnologia de execuție a podurilor pe cabluri este riguroasă și diferă esențial față de a celorlalte categorii de poduri: pe grinzi, arce sau în consolă. Tensionarea hobanelor (cablurilor) presupune experiență și rigoare, tablierul fiind o structură statică tip grindă continuă pe reazeme elastice. Tensionarea asimetrică, dezechilibrată sau necontrolată conduce la riscuri majore în funcționalitatea structurii; celelalte categorii de poduri nu au aceste categorii de riscuri, având altă tehnologie, alte cerințe specifice și alte riscuri. ▫ Cerința unei experiențe similare de lucrări noi de poduri/pasaje/viaducte este argumentată prin complexitatea lucrărilor noi în raport cu lucrările de modernizare, reabilitare și reparații capitale. La poduri, lucrările de modernizare, reabilitare și reparații capitale pot acoperi într-o proporție redusă complexitatea realizării unei lucrări noi; acestea au de regulă puține (sau deloc) lucrări aferente structurii de rezistență și constau în proporție importantă în refacerea/repararea: șapelor, hidroizolațiilor, îmbrăcămintei asfaltice, borduri, rosturilor de dilatație, protecție anticorozivă, parapeţilor, tencuieli, vopsitorii, iluminat. ▫ Cerința cu privire la experiența similară pe ultimii 15 ani se solicită, deoarece: - în ultimii 5 ani puține lucrări similare s-au finalizat, - în cadrul evaluării ofertelor, dacă rămân ultimii 5 ani, se vor lua în considerare numai lucrările care s-au efectuat pe ultimii 5 ani, Având în vedere cele de mai sus menționate și ținând cont de art. 179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă precizează că a decis să solicite experiență similară pe ultimii 15 ani, astfel nu se restricționează nici participarea ofertanților la procedura de atribuire. b. Structurile de poduri hobanate sau suspendate au specificații aparte și se deosebesc esențial de podurile realizate de către contestator. Deosebirile esențiale constau în: ▫ după schema statică și structura de rezistență: 13
- podul executat de contestator (terț susținător) are tabliere metalice cu rigiditate ce rezemă pe infrastructuri (culei și pile); - podul supus achiziției are o structură complexă cu tablier metalic asamblat din tronsoane prinse în ancorajele active reglabile ale hobanelor; structura de rezistență primară este constituită din cei doi piloni din beton armat (fiecare având 73 m înălțime) și hobanele (cablurile metalice înclinate) prinse de piloni prin ancoraje pasive fixe; prinderea elementelor de tablier în ancorajele reglabile ale hobanelor dau o structură static de tip grindă continuă; pilonii au elevații cu secțiune variabilă din câte doi stâlpi înclinați, solidarizați prin antretoaze; sunt puternic armați și au montate dispozitivele de ancorare fixă a hobanelor; ▫ după tehnologia de execuție: - podul executat de contestator (terț susținător) are tabliere metalice asamblate la lungimea deschiderii și montate pe infrastructuri (culei și pile) prin ridicare și împingere (descrierea depusă de contestator); - podul hobanat supus achiziției are următoarele etape: execuția pilonilor din beton armat (73 m înălțime de la sol, fundații din radier pe 44 coloane cu diametrul 1,50 m și 25 m adâncime sub cota radier, cca 4000 mc beton/pilon), montare simetrică a tronsoanelor de tablier metalic casetat, montare și tensionare hobane (fixare în blocajele din piloni) și în tronsoanele tablierului, turnare plăci de supra betonare pe tronsonul montat și ancorat, operații succesive până la montarea tuturor tronsoanelor tablierului, operații succesive până la montarea și tensionarea tuturor hobanelor, turnare succesivă plăci de supra betonare pe toate tronsoanele montate și ancorate; c. În privința experienței similare se consideră că nu volumul lucrărilor, de structuri, de betoane sau cantitatea de confecții metalice executate, e hotărâtor pentru dovedirea executării lucrărilor similare, ci dovedirea executării unor lucrări cu tehnologia specifică realizării podurilor cu cabluri hobanate/suspendate, care presupune, executarea unui pilon central, tensionarea hobanelor, lansarea tablierului metalic, ancorarea acestuia prin hobane, detensionarea hobanelor ancorate, armonizarea montării hobanelor cu montarea celorlalte elemente de structură, experiență nedovedită în cadrul lucrărilor amintite mai sus, așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire, este hotărâtor în îndeplinirea cerinței de experiență similară. d. Prin neexecutarea lucrărilor specifice unui pod cu cabluri (hobane) suspendat sau hobanat nu se poate îndeplini cerința de experiență similară, deoarece tehnologia de execuție este diferită față de alte tipuri de poduri (grinzi cu zăbrele), hobanele fiind elemente de structură ce susțin tablierul podului și cea mai mică imprecizie în executarea acestora duce la compromiterea stabilității podului, rezultând pagube umane și materiale imense. e. Schema statică a unui pod cu cabluri (hobane) suspendat sau hobanat este total diferită față de schema statică a unui pod pe grinzi (cu 14
zăbrele, casetate, profile) datorită elementelor specifice (Pilonul Central și a hobanelor), care nu se întâlnesc la celelalte tipuri de poduri (pe grinzi) și sunt principalele elemente de rezistență care susțin tablierul metalic al acestui pod hobanat, față de elementele de rezistență ale unui pod pe grinzi (fără cabluri) rezemate pe pile și culei, care susțin tablierul metalic. f. Prevederile art. 182 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 134 alin. (5) și art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare și art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea nr. 2/2017, prin care se specifică că se permite prezentarea pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară pe lângă lucrări similare doar lucrări superioare din punct de vedere al complexității, nu și a lucrărilor inferioare, cum este cazul de față. se consideră că decizia luată de comisia de evaluare este întemeiată și legal fundamentată. Concluzionând, ... apreciază că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și solicită C.N.S.C. respingerea contestației. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 09.03.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 9249/09.03.2020, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ...., a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie, prin care solicită admiterea acesteia, respingerea contestației ..., în asociere, ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei autorității contractante, având în vedere următoarele motive: I. Admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție Intervenientul arată că, în urma evaluării ofertelor depuse și aplicării criteriului de atribuire, oferta asocierii ... – .... a fost declarată câștigătoare, rezultat comunicat de autoritatea contractantă prin adresa nr. 8908/13.02.2020. Având în vedere calitatea de ofertant câștigător, ... arată că este în drept să formuleze prezenta cerere de intervenție voluntară, în interesul autorității contractante, în dosarul având ca obiect contestația formulată de asocierea ... - ... împotriva adresei nr. 8906/13.02.2020 de comunicare a rezultatului procedurii, prin care respectiva ofertă a fost respinsă ca inacceptabilă. Prin formularea cererii de intervenție se urmărește conservarea dreptului de câștigător al procedurii și justifică astfel un interes legitim pentru promovarea cererii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 61 alin. (1) și alin. (3) C.Pr.Civ. Astfel, intervenientul, în calitate de ofertant câștigător, susține că justifică un interes legitim și determinat, personal, născut și actual în a interveni pentru menținerea actelor autorității contractante și a rezultatului procedurii. În continuare, intervenientul evocă jurisprudența în cauză (decizia nr. 1534/2016 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 72/2018 a Curții de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal). 15
Pentru toate aceste considerente, intervenientul solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante. II. Inadmisibilitatea contestației formulate de contestator în lipsa constituirii cauțiunii în condițiile art. 611 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 101/2016 Intervenientul citează prevederile art. 611 din Legea nr. 101 /2016 și având în vedere că, în speță, prin raportul procedurii nr. 8814/13.02.2020, oferta sa a fost declarată câștigătoare, având valoarea de 141.643.292,84 lei, cauțiunea trebuie calculată prin raportare la valoarea ofertei câștigătoare, dar nu mai mult de 880.000 lei. Prin urmare, contestatorul avea obligația de a constitui, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, o cauțiune în cuantum de 880.000 de lei (2% din valoarea ofertei declarate câștigătoare excedând această valoare), dovada constituirii acesteia trebuind a fi depusă la dosarul CNSC. Având în vedere că sesizarea Consiliului prin depunerea contestației de către contestator s-a făcut la data de 24.02.2020 (conform informațiilor de pe portalul CNSC), în condițiile în care până la data de 27.02.2020, acesta nu a depus cauțiunea de 880.000 lei, intervenientul solicită respingerea contestației ca inadmisibilă. în temeiul art. 26 alin. (1) raportat la art. 611 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 101/2016. III. Contestația este nefondată Prin contestația formulată se contestă decizia autorității contractante prin care oferta acestei asocieri a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, având în vedere că nu îndeplinește cerința minimă de calificare din fișa de date a achiziției - pct. III.1.3. a) Capacitatea tehnică și profesională, cu privire la experiența similară. Astfel, intervenientul precizează că asocierea contestatoare pretinde că decizia autorității contractante de respingere a ofertei ar fi nelegală, întrucât asocierea ofertantă ar fi făcut dovada că îndeplinește cerința minimă de calificare privind experiența similară prin terțul susținător ... Intervenientul susține că motivele contestației sunt nefondate, în realitate, autoritatea contractantă în mod corect și legal a respins oferta asocierii contestatoare ca inacceptabilă, având în vedere motivele deciziei sale, arătate în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8906/13.02.2020, cât și considerentele următoare. În continuare, intervenientul citează prevederea din fișa de date a achiziției, cap. III.1.3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională și modalitatea de îndeplinire a acesteia și, în legătură cu îndeplinirea acestei cerințe de calificare, asocierea contestatoare a folosit experiența similară a terțului susținător ..., care a completat în cadrul DUAE la Partea IV: Criteriile de selecție - C. Capacitatea tehnică și profesională, referințe privind 4 contracte, care însă nu fac dovada executării unor lucrări similare, conform cerinței specificate din fișa de date, respectiv lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de 16
minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație. Intervenientul face precizarea că terțul susținător a furnizat în DUAE următoarele referințe cu privire la cele 4 contracte: I. Contractul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), Beneficiar: ...- Moscow Branch. Din descrierea acestor lucrări rezultă în mod evident că acestea nu sunt lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație. Așa cum corect a reținut autoritatea contractantă, analizând răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări și ținând cont de documentele prezentate în cadrul ofertei, lucrările executate în baza Contractului WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), sunt lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii. Conform analizei făcute de autoritatea contractantă asupra documentelor prezentate de contestator, tipul lucrărilor executate rezultă atât din Subcontractul nr. 20140626 încheiat între ... și ..., care are ca obiect: „Lucrări de asamblare, ridicare și instalare a elementelor din oțel pentru Sectorul 2 cu două punți”, cât și din Atestatul de bună executare a lucrărilor din care rezultă că ... i-a încredințat societății ... prin Contractul nr. 20140626 din 29.10.2014 „lucrările de montare și poziționare a punților metalice sudate”. Intervenientul precizează că în răspunsul ... nr. R2_SM din 06.02.2020 la solicitarea de clarificări nr. 6582/04.02.2020, la pag. 2, se menționează: „Conform documentelor transmise, obiectul colaborării a fost «Lucrări de asamblare, ridicare și instalare a elementelor din oțel pentru Sectorul 2 cu două punți „Podul peste Canalul Mânecii” (de la IV - 10 (PK 94 + 90, 52) până la IV -17 (PK 105 + 27,6355)" și Sectorul 3 „Pod de-a lungul Insulei Belly (de la IV - 17 (PK 105 + 27,635) până la Ivc – 7 (PK - 121 +69,60)), inclusiv asamblarea, ridicarea, demontarea structurilor auxiliare și a echipamentelor speciale»”. De asemenea, în același răspuns al ..., la pag. 164 (pag. 2 a anexei de prezentare a proiectului WHSD), se menționează: „Contract ... pentru Secțiunea 2 și Zona I Secțiunea 3 Antreprenorul General: ICA: ...ICTAS WHSD INSAAT ANONIM SIRKETI Subcontractor: ... Subcontractor al subcontractorului: ... Scopul lucrărilor: „Lucrările de asamblare, ridicare și instalare a elementelor permanente de oțel pentru tablierul dublu al Secțiunii 2 și pentru Zona I a Secțiunii 3”. Lucrările realizate de terțul susținător în baza contractului mai sus- menționat nu sunt lucrări similare, astfel cum sunt definite în cerința de la pct. III. 1.3. a) din fișa de date a achiziției, întrucât: - Nu este vorba de un pod întreg, complet. Astfel cum rezultă din descrierea lucrărilor menționate ca referință de terțul susținător, e vorba de 17
două secțiuni - Secțiunea 2 și Secțiunea 3 din proiectul Western High Speed Diameter. - Nu se referă la un pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat. Conform definițiilor date de Standardul STAS 5626-92 Poduri. Terminologie: Pod: Construcție care susține o cale de transport deasupra unui obstacol, lăsând un spațiu liber pentru asigurarea continuității obstacolului traversat. [2.1.1] Pasaj superior: Pod de șosea care traversează o cale ferată. [2.1.10] Viaduct: Pod care traversează o vale adâncă, înlocuind un rambleu. [2.1.21] Pod suspendat: Pod ale cărui elemente principale de rezistență sunt cablurile sau lanțurile, tablierul fiind suspendat de ele prin intermediul tiranților. [2.1.31] Pod hobanat: Pod al cărui tablier este susținut de cabluri rectilinii oblice. [2.1.32] Lucrările realizate de terțul susținător, așa cum rezultă din descrierea lor și din fotografiile/imaginile atașate răspunsului ofertantului din 06.02.2020 la solicitarea de clarificări, nu sunt lucrări la un pod suspendat sau hobanat, ci e vorba de un pod cu tablier metalic tip grindă cu zăbrele, cu cale dublă, ale cărui elemente componente și tehnologie de execuție sunt total diferite de cele ale unui pod suspendat/hobanat, astfel cum se detaliază mai jos. Intervenientul apreciază că lucrările menționate ca referință de terțul susținător sunt doar lucrări de suprastructură, respectiv asamblare, ridicare și instalare a elementelor de suprastructură din oțel, care reprezintă doar o parte din construcția integrală a unui pod. Elementele componente ale unui pod sunt, conform literaturii de specialitate: - Infrastructura - partea construcției care susține suprastructura, preia încărcările provenite de la aceasta și le transmite mai departe, prin intermediul fundațiilor, terenului din amplasamentul podului. Fundații: Directe, Indirecte (pe coloane forate) Elevații (partea care se ridică deasupra fundației - pile și culei) - Suprastructura - reprezintă partea construcției ce susține direct o cale de comunicație, asigură continuitatea căii de comunicație și preia direct încărcările provenite de la vehicule și orice alte încărcări cu caracter variabil și permanent la care este supusă structura. În funcție de materialul de construcție utilizat există suprastructuri de lemn, de beton armat sau precomprimat, suprastructuri metalice (realizate din oțel) și mixte (oțel- beton). Tablier: Grinzi principale, Platelaj (elemente suport cale de rulare), Cale (suprafața de rulare la un pod rutier), Grinzi secundare (antretoaze, lonjeroane, etc.). In continuare, intervenientul redă figura reprezentând „Vedere laterală pod-elemente componente”, din care rezultă elementele componente ale unui pod. De asemenea, conform definițiilor din Standardul STAS 5626-92 Poduri. Terminologie, elementele componente ale unui pod sunt: 18
Suprastructură: Partea din pod care conține calea și structura ce reprezintă elementul principal de rezistență. [2.5.1] Infrastructură: Parte a podului care susține suprastructura și transmite încărcările la terenul de fundație. [2.3.1] Platelaj: Element de construcție al podului care realizează o suprafață de susținere a căii și transmite acțiunile la rețeaua de grinzi ale căii sau direct la grinzile principale. [2.5.16]. Prin urmare, construcția integrală a unui pod, presupune pe lângă suprastructură, și lucrări de infrastructură, respectiv lucrări de fundații, de realizare piloți forați, lucrări de elevații, privind pilonii de susținere a cablurilor. De asemenea, construcția unui pod cuprinde lucrări de tablier metalic, ca structură de rezistență, lucrări de realizare a susținerii tablierului (cabluri de susținere), lucrări de structură rutieră pe pod și semnalizare verticală (marcaje), lucrări de drum/structură rutieră în giratoriile de la capul podului și în rampele viaductelor de acces, racordările cu drumurile de acces existente, pe care podul le leagă. Pentru o clară și corectă înțelegere și vizualizare a elementelor componente ale unui pod hobanat, cum este Podul peste ..., care face obiectul procedurii în discuție, intervenientul depune anexat planurile Podului peste ..., în care a indicat elementele componente ale podului: infrastructura, fundație indirectă pe coloane forate, suprastructură grinzi principale metalice, platelaj din beton, cale de rulare din asfalt, hobane. În cazul specific al Podului peste ..., care constituie obiectul procedurii în discuție, construcția acestuia presupune: Lucrări de Infrastructură: - Fundații - indirecte pe coloane forate. Fiecare pilon este fundat pe 44 de coloane forate cu diametrul de 1,50 m și lungimea de 25,0 m. - Elevații - din beton armat, înălțime totală de 73,0 m (elemente care în sine prezintă un grad ridicat de dificultate a execuției). - Montarea sistemului de hobane pentru susținerea tablierului, care presupune instalarea ancorajelor pasive și active în pilonii de susținere și în consolele tablierului, instalarea cablurilor, tensionarea acestora în mai multe etape, pe parcursul execuției și înainte de darea în exploatare. Lucrări de Suprastructură: - Grinzi principale din oțel - Platelaj din beton - Calea pe pod din asfalt așternut peste platelaj. Conform răspunsului contestatorului din 06.02.2020 la solicitarea de clarificări nr. 6582/04.02.2020 și documentelor prezentate, rezultă clar că tipul lucrărilor executate de terțul susținător ... în baza Contractului WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg a fost: - Lucrări de asamblare a unor elemente metalice prefabricate în uzină și aprovizionate în șantier. În răspunsul ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020, la pag. 166 (pag. 4 a anexei de prezentare a proiectului WHSD) se poate observa zona de asamblare a elementelor metalice, precum și hala în care sub-ansamblele metalice sunt asamblate în tronsoane de tablier metalic. 19
- Lucrări de ridicare a elementelor metalice asamblate în șantier la faza anterioară. În răspunsul ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020, la pag. 166 (pag. 4 a anexei de prezentare a proiectului WHSD, fotografia de jos) și la pag. 168-170 (pag. 6-8 a anexei de prezentare a proiectului WHSD) se poate observa cum tronsonul de tablier asamblat pe șantier este ridicat cu 2 macarale pe șenile. - Lucrări de instalare a elementelor din oțel - tronsoanele de tablier asamblate și ridicate la poziție sunt instalate în tablierul metalic al podului. În răspunsul ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020, la pag. 171 -172 (pag. 10-11 a anexei de prezentare a proiectului WHSD) se poate observa tablierul metalic asamblat în poziție intermediară, înainte de a fi împins la poziția finală din suprastructura podului. - Activitățile din scopul contractului cuprind și asamblarea, ridicarea și demontarea structurilor auxiliare și a echipamentelor speciale care pot fi identificate în fiecare dintre fotografiile din răspunsul ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020 (anexa de prezentare a proiectului WHSD). Având în vedere detalierea de mai sus, intervenientul susține că reiese că lucrările executate de ..., în baza Contractului WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - secțiunea 2-3, având ca Beneficiar: ... (Contract declarat în DUAE), nu reprezintă „lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat”, deoarece: - Tablierul metalic reprezintă o parte componentă a suprastructurii unui
pod/viaduct/pasaj.
Celelalte
componente
ale podului/viaductului/pasajului hobanat au fost prezentate mai sus. ... nu a dovedit experiență în construirea unui pod întreg, ci doar a unei componente a acestuia. Podul prezentat de ... ca și experiență, este un pod cu tablier metalic tip grindă cu zăbrele, cu cale dublă (la partea superioară și inferioară a tablierului metalic). Acest tip de pod este diferit de un pod suspendat/hobanat, ale cărui elemente de susținere a tablierului metalic sunt cablurile de oțel, care sunt ancorate pe pilonii podului (cu înălțime foarte mare comparativ cu înălțimea unui pod cu grindă cu zăbrele). Podurile cu tablier metalic cu grindă cu zăbrele sunt structural diferite de podurile suspendate/hobanate, iar tehnologia de execuție este diferită. La podurile suspendate/hobanate, după etapele de asamblare a tablierului metalic, ridicare a tronsoanelor de tablier metalic și de instalare a tronsoanelor la poziția finală în cadrul suprastructurii, urmează etapa de montare și tensionare a cablurilor de oțel, care vor susține întregul tablier metalic. Elementele componente ale unui pod hobanat au fost prezentate mai sus. Elementele componente ale podului cu tablier metalic tip grindă cu zăbrele se regăsesc în anexele la răspunsul ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020, la pag. 187, unde este prezentă schița tehnică a Secțiunii 2 - punte dublă din cadrul proiectului WHSD, din care se poate observa că acest pod este structural diferit de un pod hobanat/suspendat. De asemenea, în răspunsul ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020, se face referire și la un alt contract executat de terțul susținător în cadrul proiectului privind construcția autostrăzii WHSD, deși acest contract nu a fost declarat în DUAE al terțului susținător și nu ar trebui luat în considerare. Astfel, ofertanta precizează la pag. 3 din răspunsul la 20
solicitarea de clarificări: „De asemenea, aducem în atenția Comisiei de Evaluare faptul că ... a realizat în cadrul proiectului privind Construcția Autostrăzii WHSD și realizarea lucrărilor din beton armat cu placă de pe puntea podului, la secțiunea 3 din WHSD în cadrul etapei de construcție IV (volum estimat: Stâlpii IV-17 până la IV-19 Partea de sus: 520 m3, Stâlpii de la IV-19 la IV-23 începutul: 1.030 m3, stâlpii de la IV-23 la IV-27 dreapta: 1.020 m3, stâlpii de la IV-27 la IV-31 dreapta: 1.338 m3, stâlpii de la IVc-3 la Ivc-7 solid: 3.483 m3) conform documentelor pe care vi le transmitem atașat în completarea ...”. În anexele răspunsului ... la solicitarea nr. 6582/04.02.2020, este depus un alt contract de execuție lucrări (pag. 78-162), respectiv Contractul de Construcții nr. WHSD- DR-SC-I 137 din 01.07.2016 încheiat între ... - IC ICTAS WHSD INSAAT ANONIM SIRKETI, în calitate de Contractant și ..., în calitate de Subcontractant, având ca obiect: „Executarea lucrărilor din beton armat cu placa de pe puntea podului, la secțiunea 3 din WHSD, în cadrul etapei de construcție IV în volumul următor estimat: Stâlpii IV-17 - IV-19 Sus: 520 m3, Stâlpii IV-19 - IV-23 Sus: 1 030 m3, Stâlpii IV-23 - IV-27 Dreapta: 1 020 m3, Stâlpii IV-27 - IV-31 Dreapta: 1 338 m3, Stâlpii IVc-3 - IVc-7 Solid: 3 483 m3 (în continuare denumite Lucrările).” Aceleași lucrări sunt prevăzute și în Anexa I la Contractul de Construcții nr. WHSD-DR-SC-I I 37 din 01.07.2016 (Anexa 5 la contestație), depusă în formă netradusă, unde la pag. 4 se menționează particularitățile/tipul lucrărilor încredințate spre executare către ... (exact cele de mai sus), contrar celor menționate în cuprinsul contestației că aceasta ar fi realizat toate lucrările de construcție și instalare. Conform celor de mai sus, rezultă clar că scopul lucrărilor ... a fost de a realiza lucrările de turnare a platelajelor din beton armat (a se vedea mai sus definiția conform Standardului STAS 5626-92) ale tablierului podului în Secțiunea 3 din WHSD, indicate mai sus. Având în vedere detalierea din obiectul contractului de mai sus, reiese că nici lucrările executate de ... la Secțiunea 3 din proiectul autostrăzii WHSD, în baza Contractului încheiat direct cu Antreprenorul General ICA: ...ICTAS WHSD ANONIM SIRKETI, nu reprezintă „lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat” deoarece: - Platelajul din beton armat al tablierul metalic reprezintă o parte componentă a suprastructurii unui pod/viaduct/pasaj. Celelalte componente ale podului/viaductului/pasajului hobanat au fost prezentate mai sus. ... nu a dovedit experiență în construirea unui pod întreg, ci doar a unei componente a acestuia. - Podul prezentat de ... ca și experiență este un pod cu tablier metalic tip grindă cu zăbrele, cu cale dublă (la partea superioară și inferioară a tablierului metalic). Astfel cum s-a arătat mai sus, acest tip de pod este diferit de un pod suspendat/hobanat, ale cărui elemente de susținere a tablierului metalic sunt cablurile de oțel, care sunt ancorate pe pilonii podului (cu înălțime foarte mare comparativ cu înălțimea unui pod cu grindă cu zăbrele). Podurile cu tablier metalic cu grindă cu zăbrele sunt structural 21
diferite de podurile suspendate/hobanate și tehnologia de execuție este diferită. În continuare, intervenientul evocă cerința de la pct. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției și consideră că lucrările realizate de terțul susținător ... în cadrul Contractului WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg, nu reprezintă decât lucrări de suprastructură de pod, la un alt tip de pod decât pod suspendat/hobanat, astfel încât rezultă în mod evident că acesta nu a realizat „lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat”, cerința respectivă nefiind îndeplinită. 2. Nouvelle Ligne ferroviaire M'SILA- Boughezoul Ouvrage BM 1150/Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice Din descrierea acestor lucrări, rezultă că pe baza Contractului Nouvelle Ligne ferroviaire M'SILA, terțul susținător a executat servicii de proiectare, furnizare, montare și instalare a unei punți metalice pentru un pod de cale ferată. Din cerința de la pct. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției, rezultă că lucrările similare sunt „lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”, deci cerința se referă la pod rutier. Prin urmare, aceasta referință nu îndeplinește cerința de la pct. III.1.3.a) din fișa de date, deoarece proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice pentru un pod de cale ferată nu corespunde cerinței din punct de vedere al construcției unui pod rutier cu minim 4 benzi de circulație. 3. Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIB-MILA pe RN 27 (ALGERIA) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct Din descrierea acestor lucrări „Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct”, rezultă că terțul susținător a executat lucrări de înlocuire și furnizare a structurilor de susținere pentru un viaduct deja existent. Or, conform cerinței de la pct. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției, lucrările similare trebuie să se refere la construcții noi de poduri, viaduct-pasaj: „Prin lucrări similare se va înțelege: lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”. Prin urmare, având în vedere că în baza acestui contract, terțul susținător nu a realizat lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat, ci doar lucrări de înlocuire a unor structuri de susținere la un viaduct deja existent, este evident că cerința experienței similare prevăzute la pct. III.1.3.a) din fișa de date nu este îndeplinită. 4. Construcția celui de-al doisprezecelea drum de centură al orașului Alger (Algeria) - furnizarea și instalarea de lucrări structurale metalice pentru construirea punții de 55,1 m 22
Din descrierea acestor lucrări, intervenientul arată că rezultă că lucrările executate de terțul susținător în baza acestui contract sunt lucrări de instalare, care includ și furnizarea structurilor metalice pentru construirea unei punți de 55,1 m. Or, conform cerinței de la pct. III.1.3.a) din fișa de date, lucrările similare trebuie să se refere la construcții noi de poduri, viaduct-pasaj: „Prin lucrări similare se va înțelege: lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”, deci se referă la lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj, cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri. Prin urmare, această referință nu îndeplinește cerința de la pct. III.1.3.a) din fișa de date, întrucât furnizarea și instalarea de structuri metalice pentru construirea unei punți de 55,1 m nu corespunde cerinței din punct de vedere al construcției unui pod nou și nici în ceea ce privește deschiderea minimă a podului, de 100 m. De altfel, ofertantul contestator a specificat, în răspunsul său la clarificări din 06.02.2020, că ultimele trei proiecte reprezintă doar „proiecte suplimentare”, pentru care a transmis doar „planșe și imagini reprezentative”. Or, dovada lucrărilor similare nu se poate face în mod credibil prin „planșe și imagini”. În concluzie, din toate cele de mai sus, rezultă în mod evident că terțul susținător ... nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței experienței similare, prin proiectele prezentate în DUAE, iar răspunsul din 06.02.2020 la solicitarea de clarificări a autorității contractante pe acest aspect, nu este concludent. Totodată, intervenientul precizează că terțul susținător ... nu are experiență în construcția de poduri, acesta fiind în fapt un furnizor de echipamente speciale pentru poduri, pe care le și montează. Acest lucru rezultă în mod evident chiar din Angajamentul privind susținerea tehnică, dat de ..., care se regăsește depus ca Anexa 2 la Răspunsul Concordia RI_SM din 31.07.2019 la solicitarea de clarificare nr. 38.583/30.07.2019, în care se precizează: „... face parte din Grupul SPIC împreună cu asociatul ... Cu un istoric începând din anul 2006, această societate oferă soluții, proiectează și produce echipamente speciale, concepute pentru construirea punților de pod și viaduct, prin încorporarea de tehnologii diverse care asigură fiabilitatea mașinilor, ușurință în exploatare și siguranță maximă. ... nu numai că furnizează echipament, dar oferă și echipa sa de specialitate să ofere asistență efectivă la fața locului pe toată durata montării și instalării echipamentelor, precum și îndrumare și asistență privind funcționarea și întreținerea echipamentului”. Prin urmare, deși ... este declarat de contestator ca terț susținător pentru construcția podului, în realitate această societate, ca specific al activității sale, nu face decât să furnizeze echipament special pentru punțile de pod, să monteze și să asigure asistență tehnică pentru aceste echipamente. Acest lucru a fost demonstrat și prin contractele/referințele declarate în DUAE ca experiență similară, care toate se referă la furnizarea și instalarea de echipamente/structuri metalice și care nici unul nu 23
îndeplinește cerința prevăzută la cap. III.1.3. a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, astfel cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, în mod corect și legal, autoritatea contractantă a decis respingerea ofertei asocierii contestatoare ca inacceptabilă, în baza art. 137 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, pe care le citează. Față de aceste argumente și prevederi legale, intervenientul consideră că susținerile contestatorului în sensul că „Autoritatea contractantă a evaluat în mod superficial și incomplet oferta depusă de Asociere” și că „Autoritatea contractantă găsește diverse pretexte pentru descalificarea ofertei noastre, dând dovadă de superficialitate și rea-credință”, sunt profund neîntemeiate și tendențioase. Astfel, autoritatea contractantă nu numai că a analizat în mod temeinic documentele depuse de contestator, dar a și solicitat acestuia clarificări pe aspectul dovedirii similarității lucrărilor referite ca experiență similară și a analizat ulterior, cu temeinicie, răspunsul la solicitarea de clarificări. În urma acestei analize, a ajuns la concluzia temeinică și legală că terțul susținător nu a demonstrat caracterul similar al lucrărilor executate în baza contractelor declarate în cadrul DUAE. Prin urmare, decizia autorității contractante de a respinge ca inacceptabilă oferta asocierii contestatoare, pentru neîndeplinirea cerinței de calificare prevăzută la pct. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției, este corectă și legală, în accepțiunea intervenientului. Concluzionând, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... solicită C.N.S.C. admiterea cererii de intervenție și respingerea ca nefondată a contestației formulate de asocierea ... - ... împotriva adresei nr. 8906/13.02.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a comunicării rezultatului procedurii emisă de autoritatea contractantă. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent din 10.03.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 9533/10.03.2020, ... transmite concluzii scrise, formulate în replică față de punctul de vedere promovat de autoritatea contractantă și au ca scop prezentarea argumentelor sale de natură a conduce la: (a) respingerea argumentelor invocate cu privire la pretinsa nerespectare a cerinţei de calificare reglementate de secțiunea III.1.3.a) și, respectiv la (b) admiterea contestației promovate, cu consecința anulării deciziei de respingere a ofertei sale. În esență, contestatorul argumentează faptul că, prin modalitatea de evaluare a ofertei sale, autoritatea contractantă a modificat cerințele documentației, respingând oferta în considerarea unei cerințe niciodată scrise. Interpretarea extensivă și părtinitoare a autorității contractante are exclusiv rolul de a asigura respingerea, în orice formă, a ofertei mai ieftine, principiul eficientei utilizări a fondurilor publice fiind flagrant încălcat. A. Solicitarea de noi clarificări privind experiența similară a terțului susținător. Depășirea limitelor reevaluării dispuse prin decizia C.N.S.C. nu este permisă în această etapă a procedurii de atribuire Așa cum a arătat și prin contestație și cum însăși autoritatea contractantă specifică în punctul său de vedere, potrivit motivării din decizia 24
C.N.S.C. nr. 2238/C7/2449 din 10.12.2019, autoritatea contractantă era obligată „să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei depuse de către Asocierea ... - ..., precum și prin solicitarea de clarificări asocierii ofertante și depunerea unui DUAE revizuit de către acesta, pentru considerentele din motivare”. Limitele reevaluării dispuse deja de către C.N.S.C. au fost flagrant încălcate, autoritatea contractantă căutând noi pretexte de respingere a ofertei asocierii contestatoare. Considerentele din motivare se refereau strict la modalitatea de completare DUAE în ceea ce privește atestatele/autorizațiile necesare pentru demonstrarea îndeplinirii a 2 criterii de calificare din fișa de date a achiziției, cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, cu privire la dovada deținerii unui Atestat A.N.R.E. de tip C2A sau echivalent și pentru dovada deținerii unei autorizații de tip EDSB sau echivalent, precum și orice alte clarificări pe care autoritatea contractantă le consideră necesare pentru demonstrarea îndeplinirii de către ofertant a celor două criterii mai sus menționate și citate. De altfel, în urma evaluării ofertei asocierii contestatoare, în conformitate cu informațiile comunicate de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 53979/07.11.2019, singurul motiv pentru care oferta a fost declarată inacceptabilă a fost neîndeplinirea celor 2 criterii de calificare mai sus menționate, privind nedeținerea de către ofertant a unui Atestat A.N.R.E. de tip C2A sau echivalent și a unei autorizații de tip EDSB sau echivalent. Nicăieri în cuprinsul comunicării autorității contractante nu a fost indicată neîndeplinirea criteriului de calificare privind experiența similară a ofertantului, invocată în mod nepermis direct acum, în reevaluare. Cu toate acestea, contrar dispozițiilor comunicate de C.N.S.C. prin Decizia nr. 2238/C7/2449 din 10.12.2019, autoritatea contractantă a reluat procedura de reevaluare a ofertelor, prin extinderea reevaluării și pentru celelalte criterii de calificare (deja evaluate), încercând în acest mod să găsească un nou pretext pentru descalificarea ofertei asocierii contestatoare. Contestatorul arată că, procedând astfel, autoritatea contractantă încalcă în mod flagrant: - dispozițiile legale care stabilesc că, în situația în care se dispune reevaluarea, Consiliul are obligația de a indica în mod clar și precis limitele reevaluării, etapele procedurii de atribuire vizate și măsurile concrete. Măsura este recent introdusă în legislația specifică (iunie 2018) tocmai pentru a stopa posibilitatea de (re)invocare, în cascadă, a unor critici succesive privind aceeași ofertă; - măsurile dispuse de către legiuitor pentru eficientizarea procedurilor de achiziție publică, respectiv obligația ca toate aspectele contestate să fie trecute prin filtrul complet al judecății și, prealabil, găsite întemeiate pentru a se dispune o reevaluare, aspect care se desprinde din analiza notelor de fundamentare și a Deciziei ICCJ nr. 66/2018. Scopul de a tranșa în mod singular, complet, clar și eficient toate criticile invocate prin contestație este tocmai acela de a nu se putea relua, în cascadă și la nesfârșit criticile, precum și pentru a nu tergiversa, astfel, procedurile de achiziție publică cu 25
consecința pierderii din vedere a celerității care, cel puțin teoretic, este de presupus că ar caracteriza această materie; necesitatea de a se emite o tranșare obligatorie a limitelor reevaluării reiese, de altfel, și din concluziile seminarului pentru unificarea practicii din anul 2017 prin care se apreciază că „astfel, autoritatea contractantă este motivată să își îndeplinească cu diligentă obligația de a analiza și de a verifica complet și cu maximă seriozitate fiecare ofertă”; - prin Decizia ICCJ nr. 66/2018 s-a reținut că o reevaluare dispusă de către forul administrativ - jurisdicțional trebuie să fie aptă să „oblig(e)ă autoritatea de a proceda la reluarea operațiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanței, comisia nefiind îndreptățită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare. în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect”. În susținerea argumentelor sale, contestatorul evocă Decizia ICCJ nr. 66/2018 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea Curții din 8 mai 2014, pronunțată în cauza C-161/13, Idrodinamica Spurgo Velox srl, Giovanni Putignano efigli srl, Cogeir srl, Splendor Sud srl, Sceap srl împotriva Acquedotto Pugliese SpA și Hotărârea Curții din 12 martie 2015, pronunțată în cauza C-538/13, eVigilo Ltd Tmpotriva Priesgaisrines apsaugos ir gelbejimo departamentas prie Vidaus reikaly ministerijos). Se poate, așadar, observa faptul că, similar conduitei anterioare (deja sancționate de către Consiliu), și în această nouă rundă de evaluare, autoritatea contractantă invocă noi pretexte pentru a exclude, cu orice preț, oferta asocierii contestatoare, deviind în mod semnificativ de la dispozițiile și limitele impuse prin Decizia C.N.S.C. B. Îndeplinirea de către oferta contestatorului a cerinţei minime de calificare pentru capacitatea tehnică prevăzută în fișa de date a achiziției Fără a relua argumentația prezentată în contestația promovată, în care s-a demonstrat punctual îndeplinirea fiecărei părți din criteriul de calificare privind experiența similară a asocierii, se supune atenției Certificatul de bună execuție eliberat de către Antreprenorul general al lucrărilor - ... - IC ICTAS WHSD INSAAT ANONIM SIRKETI, care reprezintă o sinteză a tuturor informațiilor relevante pentru îndeplinirea criteriului minim de calificare privind experiența similară, informații deja prezentate de către contestator în cadrul ofertei și în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 6582 din 04.02.2020. Așa cum reiese și din Certificatul de bună execuție, terțul susținător ... a realizat în cadrul proiectului „Western High-SpeedDiameterHighway” din Saint Petersburg, Rusia, lucrări pentru: - 2 poduri: Secțiunea 2 Punte Dublă - Podul peste Canalul Mării și Secțiunea 3, tronson 1- Podul de-a lungul coastei Insulei Bely- în cadrul contractului de sub-contractare nr. 20140626 din 29.10.2014 încheiat cu subcontractantul ... .... În cadrul acestui subcontract au fost realizate toate lucrările pentru suprastructura podurilor privind structurile din oțel pentru construcția nouă a celor 2 poduri. Lucrările au fost finalizate în iunie 2017. 26
- 1 pod: Secțiunea 2, tronson 1 - Podul de-a lungul coastei Insulei Bely în cadrul contractului de sub-contractare nr. WHSD-DR-SC-1137 din 01.07.2016, încheiat cu Antreprenorul General ... - IC ICTAS WHSD INSAAT ANONIM SIRKETI. În cadrul acestui subcontract au fost realizate inclusiv lucrări din beton armat pentru infrastructura podului. Astfel, pentru Podul de-a lungul coastei Insulei Bely (Secțiunea 2, tronson 1) pentru care au fost realizate atât lucrări de suprastructură, cât și de infrastructură, se pot identifica următoarele caracteristici raportate la criteriul minim de calificare privind experiența similară: a. Tipul lucrărilor - construcție nouă b. Pod c. Deschidere de minim 100 de metri (deschiderea pentru prezentul pod este de 124 m) d. Profil transversal cu minim 4 benzi de circulație (fiind autostradă, aceasta are prin definiție minim 4 benzi de circulație). Autoritatea contractantă, prin re-evaluarea ofertei contestatorului, în continuare dă dovada de superficialitate, în condițiile în care se rezumă să evidențieze doar denumirea lucrărilor, ignorând toate celelalte informații incluse în documentele prezentate în cadrul ofertei și a răspunsului la solicitarea de clarificare, informații care coroborate duc la demonstrarea îndeplinirii criteriului minim de calificare privind experiența similară, cum de altfel s-a demonstrat punctual și în cadrul contestației. C. Cerința minimă de calificare privind experiența similară raportată la cerința pentru pasaj suspendat/hobanat. Interpretarea extensivă din partea autorității contractante conduce la respingerea ofertei pe baza unei cerințe nescrise - conduită flagrant nelegală, expres interzisă de lege Contestatorul precizează că, în continuarea punctului de vedere, autoritatea contractantă invocă un nou element pentru demonstrarea neîndeplinirii ofertei asocierii a criteriului minim de calificare privind capacitatea tehnică, respectiv faptul că podul prezentat nu este unul suspendat / hobanat. Această interpretare nouă (ridicată pentru prima dată în punctul de vedere, iar nu în adresa privind comunicarea deciziei de respingere a ofertei contestatorului), nu are niciun corespondent la nivelul documentației de atribuire, fiind așadar considerată nescrisă. Autoritatea contractantă încearcă să dea o nouă interpretare criteriului minim de calificare, deși acesta a fost foarte clar formulat în cadrul fișei de date a achiziției, respectiv: „Ofertantul trebuie să facă dovada că a executat în ultimii 15 ani împliniți la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, lucrări similare. Ofertantul va demonstra că a executat lucrări similare de tipul/natura și complexitatea, cât și din punct de vedere al rezultatului sau funcționalității urmărite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziției, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți privați. Prin lucrări similare se va înțelege lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație.” 27
Prin înșiruirea de „sau”-uri indicate prin simbolul „/”, autoritatea contractantă solicită prin prezentul criteriu de calificare fie un pod, fie un viaduct, fie un pasaj suspendat/hobanat, dar nu a cerut, astfel cum pretinde abia în punctul de vedere față de contestație, ca podul să fie suspendat / hobanat; dacă dorea acest lucru, avea obligația de a formula clar, explicit și lipsit de echivoc, iar nu printr-o formulare a cărei interpretare corectă este cea în sensul indicat de către contestator, respectiv lucrările sunt enumerate alternativ, iar atributul suspendat / hobanat nu este asociat fiecăreia dintre ele, ci doar ultimei lucrări indicate alternativ. Contestatorul apreciază că este tardiv ca autoritatea contractantă să pretindă, în acest moment al procedurii de achiziție, că ar fi solicitat un pod suspendat/hobanat (singura lucrare de artă care este solicitată să fie suspendată/hobanată fiind pasajul). Dacă autoritatea contractantă ar fi avut intenția ca, de la bun început, să solicite un pod suspendat/hobanat sau un viaduct suspendat/hobanat sau un pasaj suspendat/hobanat, ar fi trebuit să formuleze criteriul minim de calificare în acest sens. Prin urmare, prin prezentarea proiectului „WHSD Western High Speed Diameter Highway”, în cadrul căruia au fost construite cele 2 poduri mai sus indicate (de o complexitate superioară podului ce se dorește a fi executat în cadrul prezentului proiect peste râul ...), asocierea contestatoare arată că nu a făcut decât să respecte cerința minimă de calificare privind experiența similară, așa cum a fost ea formulată la momentul publicării documentației de atribuire în SICAP. Înainte de depunerea ofertei, toate explicațiile pe care autoritatea contractantă le oferta prin punctul de vedere, nu au fost cunoscute de către operatori economici interesați de procedura de achiziție, și deci nici interpretarea criteriului în direcția pe care autoritatea contractantă o sugerează, pur oportunist, în prezent. Contestatorul precizează faptul că autoritatea contractantă interpretează extensiv și oportunist cerințele documentației de atribuire, respingându-i oferta în considerarea unei cerințe niciodată scrise, este unitar sancționată atât în legislația națională, cât și în legislația europeană, sens în care, exemplificativ, solicită a fi avute în vedere și următoarele considerente relevante: (a) într-o primă perspectivă, legiuitorul atribuie caracter obligatoriu doar precizărilor explicite ale documentației de atribuire, aspect confirmat de prevederile art. 36 alin. (6) al H.G. nr. 394/2016. Or, dacă o suplimentare a criteriilor de calificare nu produce efecte nici măcar dacă ea este inclusă în caietului de sarcini, a fortiori ea nu poate produce efecte dacă este introdusă de autoritatea contractantă chiar și după momentul emiterii rezultatului procedurii de atribuire, respectiv în punctul de vedere formulat față de contestația deja promovată. Principiul legal patere regulam quam ipse fecisti implică faptul că autoritatea administrativă trebuie și ea să se supună modului în care și-a redactat propriile acte-într-o formulare a practicii judiciare, „necontestarea documentației de atribuire în termenul legal echivalează cu acordul sau achiesarea părților la cerințele și specificațiile cuprinse în acesta, fiind 28
obligatorie pentru părți și autoritatea contractantă.” (Curtea de Apel Craiova, Decizia civilă nr. 1555/06.03.2012). Contestatorul menționează că instanțele judecătorești au confirmat, în mod repetat, această susținere, în spețe cu o problematică judiciară realmente aproape identică cu cea din prezenta cauză (Sentința civilă nr. 153/CA/28.09.2015 a Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 153/CA/28.09.2015, Decizia civilă nr. 4565/06.10.2016 și nr. 1029/07.03.2017 ale Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 1177/13.09.2016 a Curții de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal). Concluzie a celor de mai sus, un ofertant nu poate fi în niciun context respins ca inacceptabil pentru un criteriu de calificare care nu este prevăzut explicit și literal în fișa de date a achiziției. Nici (i) pretinsa prioritate a legii, nici (ii) pretinsa incidență a autorizărilor solicitate de diverse acte administrative normative și nici (iii) caracterul „notoriu” al cerinţei implicite nu permit autorității contractante să depășească cu orice măsură, oricât de minimală, ceea ce a solicitat literal prin fișa de date a achiziției. (b) Într-o a doua perspectivă, orice operațiune de deducere a unor cerințe de calificare implicite reprezintă o vătămare gravă a principiului fundamental al transparenței, statuat în legislația națională în cadrul art. 2 alin. (2) lit. d) al Legii nr. 98/2016. Cerințele de calificare nu pot fi deduse, nici nu trebuie să depindă de modul în care sunt percepute, ameliorate sau agravate la un moment în timp de vreo entitate publică - un control jurisdicțional efectiv poate fi exercitat doar asupra unor criterii obiective, nu asupra unora care depinde de o marjă de apreciere a unei autorități contractante. Aceasta este rațiunea pentru care niciun grad de interpretare nu poate fi lăsat să existe în beneficiul autorității asupra unui criterii care definesc eligibilitatea unui ofertant - în caz contrar, riscul de arbitrar din partea acestea autorități anihilează dreptul fundamental la transparență. Pe de o parte, această realitate a fost aprobată în repetate rânduri de instanțele naționale, pe care contestatorul le evocă (Decizia civilă nr. 224/17.03.2017 a Curții de Apel Iași, Secția contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr. 2211/21.05.2013 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a pronunțat multiple decizii prin care a evocat încălcarea principiului transparenței printr-o conduită echivalentă cu cea din speță (cauza Enterprised Focused Solutions SRL - C-278/14, cauza Medipac - Kazantzidis - C-6/05, cauza Pippo Pizzo - C-27/15, Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:234s, punctul 44 și jurisprudența citată, hotărârea pronunțată în cauza C- 359/93 Comisia Comunităților Europene vs. Regatul Țărilor de Jos. În acest întreg context, principiul transparenței nu permite utilizarea unei prezumții de includere a unei cerințe în documentația de atribuire în condițiile în care toate cerințele de participare la o procedură concurențială (inclusiv cele privind capacitatea tehnică) trebuie menționate explicit, clar, complet și precis în anunțul de participare. 29
Atât la nivelul practicii naționale, cât și la nivelul celei comunitare este unitar sancționată conduita autorității care exclude ofertantul pe baza unei cerințe nescrise, exemplificativ în acest sens fiind Deciziile publicate în Buletinele oficiale B02013_4280 și B02013_3566, Decizia C.N.S.C. nr. 2410/C2/2611/04.09.2018, Public Procurement and the EU Competition Rules, Albert Sanchez Graells, Editura Bloomsbury, 2015, pag. 275, http://www.cnsc.ro/wp-content/uploads/bo/2014/BO2014_0108.pdf și http://www.cnsc.ro/wp-content/uploads/bo/2015/BO2015_1676.pdf. Față de faptul că autoritatea contractantă procedează la o deviație semnificativă față de limitele reevaluării dispuse prin Decizia C.N.S.C., completează, prin punctul de vedere, motivele de respingere a ofertei asocierii și îi respinge oferta pe baza unei cerințe nescrise, a cărei interpretare extensivă și abuzivă reprezintă oricum doar un pretext pentru a-i exclude, din nou, oferta (având o valoare semnificativ mai mică decât oferta desemnată câștigătoare), ... solicită C.N.S.C admiterea contestației și reevaluarea ofertei sale, cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Prin adresa din data de 16.03.20120, transmisă prin e-mail și înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 10440/17.03.2020, intervenientul ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... a depus „Note scrise”. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare, având ca obiect „Pod peste râul ... – amplasament str. ...”, cod CPV 45221100-3 – Lucrări de construcții pentru poduri (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de lucrări este de 141.794.420,00 lei, fără TVA. Prin procesul-verbal nr. 38579/30.07.2019 al ședinței de deschidere a ofertelor, s-a consemnat faptul că 2 operatori economici au depus oferte, unul dintre aceștia fiind asocierea ... – ..., contestatorul din prezenta cauză. Conform raportului procedurii nr. 53958/07.11.2019, oferta asocierii ... – ... a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară de 141.643.292,84 lei, fără TVA. Comunicarea privind rezultatul procedurii, a fost transmisă de autoritatea contractantă către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., prin adresa nr. 8906/13.02.2020. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, fiind formulate critici cu privire la declararea ofertei asocierii ... – ... ca inacceptabilă. Prin Încheierea nr. 390/C7/299/02.03.2020, C.N.S.C. respinge solicitarea contestatorului de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Preliminar, Consiliul are în vedere că în prezenta procedură de atribuire,
anterior,
a
mai
fost
pronunțată
Decizia
nr. 30
2238/C7/2449/10.12.2019, prin care contestația nr. 58/15.11.2019 formulată de către asocierea ... – ... împotriva adresei autorității contractante nr. 53979/07.11.2019 de comunicare a rezultatului procedurii, a fost admisă, împotriva acesteia fiind formulată plângere de către autoritatea contractantă .... Prin Hotărârea nr. 33/23.01.2020, pronunțată în dosarul nr. 538/35/2019, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea autorității contractante ... formulată împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. 2238/C7/2449/10.12.2019. Consiliul are în vedere că după depunerea contestației de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., a formulat cerere de intervenție accesorie ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., prin care a solicitat admiterea acesteia, respingerea contestației ..., în asociere, ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei autorității contractante. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., având în vedere faptul că interesul acestui ofertant, este evident, ofertantul intervenient urmărind conservarea dreptului de câștigător al procedurii, Consiliul o va admite în principiu și, în condițiile în care intervenția vizează modul în care au fost evaluate ofertele de către ..., o califică drept cerere de intervenție în interesul autorității contractante, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. Referitor la excepția inadmisibilității contestației ..., în asociere, excepție invocată de către intervenientul ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., care consideră că obligația imperativă instituită de lege privind constituirea cauțiunii, a fost încălcată, contestatorul neîndeplinindu- și această obligație odată cu formularea contestației, cu încălcarea dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, privind constituirea cauțiunii prealabil, Consiliul constată că, prin adresa transmisă prin e-mail și ulterior prin poștă, în data de 24.02.2020 ora 17.23, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7225/25.02.2020, privind contestatorul informează asupra constituirii cauțiunii în sumă de 220.000 lei, prin recipisa de consemnare nr. 206122291/1 din 24.02.2020. Așadar, în speță, Consiliul constată că ..., în asociere, a constituit cauțiunea în sumă de 220.000 lei în aceeași zi cu formularea și depunerea contestației, aceasta fiind transmisă și primită în termenul legal și luată în considerare de către Consiliu. Prin adresa nr. 7452/299/C7/26.02.2020, C.N.S.C. a solicitat contestatorului, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 101/2016, modificată prin O.U.G. nr. 23/2020, completarea, sumei de 220.000 lei până la valoarea de 880.000,00 RON (reprezentând 2% din suma de 141.643.292,84 RON – valoarea ofertei declarate câștigătoare, dar nu mai mult de 880.000 lei). Contestatorul a răspuns în termenul solicitat de Consiliu, prin adresa din 25.02.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7946/28.02.2020, depunând exemplarul original al recipisei de consemnare nr. 206134108/1 din data de 28.02.2020, pentru suma de 660.000 lei. 31
Ținând seama de prevederile art. 68 din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile (...) Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare (...)”, coroborate cu cele ale art. 197 din NCPC care prevede că „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii” și ale art. 200 din același act normativ care prevăd următoarele: „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.(...) (3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. (...) (4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (...)”, și de cele precizate anterior, Consiliul respinge excepția invocată de către intervenientul ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., referitoare la excepția inadmisibilității contestației ..., în asociere, urmând a proceda la soluționarea, pe fond, a cauzei. Soluționând cauza, Consiliul are în vedere că, anterior în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a fost pronunțată Decizia nr. 2238/C7/2449/10.12.2019, prin care contestația nr. 58/15.11.2019 formulată de către asocierea ... – ... împotriva adresei autorității contractante nr. 53979/07.11.2019 de comunicare a rezultatului procedurii, a fost admisă, împotriva acesteia fiind formulată plângere de către autoritatea contractantă ..., plângere ce a constituit obiectul dosarului nr. 538/35/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, prin Hotărârea nr. 33/23.01.2020, aceasta fiind respinsă, ca nefondată. Totodată, raportat la criticile din prezenta cauză, ce vizează motivele concrete de respingere a ofertei contestatorului, legate de neîndeplinirea cerinței minime de calificare privind experiența similară, Consiliul constată că decizia anterioară, emisă de CNSC, nu a vizat aspectele din prezenta speță, anterior reținându-se, sintetic, următoarele: „(...) Se observă că, în cazul de față, în autoritatea contractantă nu a solicitat nicio clarificare asocierii contestatoare în ceea ce privește situația constatată, legată de regăsirea informațiilor referitoare la autorizații/atestate la cap. V, apreciind, pe de-o parte, că aceasta nu a respectat structura formularului său, ce nu conținea capitolul V, unde asocierea contestatoare a inclus, în mod eronat, informații ce trebuiau să se regăsească la cap. IV, iar pe de altă parte că situația se încadrează la categoria inadvertențelor de fond, ce nu puteau fi acoperite prin solicitarea de clarificări și prin depunerea ulterioară de către ..., în asociere, a unui DUAE revizuit. Raportat la cele punctate anterior, Consiliul determină că decizia autorității contractante a fost una nelegală și excesivă, în condițiile în care, verificând informațiile puse la dispoziția operatorilor economici interesați de participarea la 32
procedura de atribuire în cauză, constată că în fișa de date a achiziției, la punctul III.1.1.a) „Situația personală a candidatului sau ofertantului” s-a prevăzut că „Potrivit prevederilor art. 193 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va accepta la momentul depunerii ofertelor DUAE în vederea demonstrării cerințelor de calificare, inclusiv a capacității de exercitare, ca dovadă preliminară. DUAE poate fi descărcat în vederea completării și depunerii de la adresa https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/espd/filter
(instrucțiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitație.ro).” Așadar, din informațiile furnizate, reiese că operatorii economici interesați de procedură puteau descărca DUAE de pe adresa menționată anterior, introducând în câmpul solicitat denumirea autorității contractante. Verificând documentele aflate la dosarul achiziției publice, transmis de autoritatea contractantă prin adresa nr. 56209/21.11.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 48537/27.11.2019, Consiliul constată că la paginile 122A-122AD (vol. 1-D.A.P.), se regăsește formularul DUAE, în conținutul căruia nu este inserat capitolul V, (...) Pe de altă parte, ținând seama de susținerile ..., în asociere, exprimate în adresa fără număr de înregistrare la emitent din 04.12.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 49637/04.12.2019, în care a formulat concluzii scrise, în replică la cererea de intervenție promovată de ..., conform cărora a completat DUAE postat și generat de către autoritatea contractantă și nu avea posibilitatea de a modifica, completa, genera sau întreprinde orice demersuri de schimbare a DUAE generat și postat de către aceasta, exceptând cea de bifare a căsuțelor corespunzătoare în vederea răspunderii la întrebările din formularul standardizat, susținând, totodată, în contestație, că DUAE publicat de autoritatea contractantă conține inclusiv Secțiunea V, Consiliul a efectuat o astfel de verificare a conținutului formularului DUAE postat, prin accesarea adresei https://ec.europa.eu/growth/tools- databases/espd/filter și a constatat că, atât prin introducerea calității de operator economic, cât și cea de autoritatea contractantă, iar ulterior a denumirii autorității contractante MUNICIPIUL ..., formularul DUAE care poate fi vizualizat are în conținutul său inclusiv „partea V: Reducerea numărului de candidați calificați.” Mai mult, se are în vedere că însăși autoritatea contractantă i-a informat pe ofertanți în cadrul fișei de date a achiziției că aceștia pot descărca DUAE în vederea completării și depunerii de la adresa https://ec.europa.eu/growth/tools- databases/espd/filter (instrucțiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitație.ro), relevante sub acest aspect fiind și susținerile asocierii contestatoare conform cărora „la momentul depunerii ofertei, asocierea a descărcat versiunea DUAE postată de autoritatea contractantă. Secțiunea V se regăsește în cuprinsul acestei versiuni DUAE. Mai mult, această versiune a DUAE prezintă datele de identificare a procedurii de atribuire, respectiv: denumirea achizitorului, denumirea procedurii de atribuire, o scurtă descriere a acesteia și numărul de referință atribuit dosarului de către autoritatea contractantă. Asocierea a respectat formatul DUAE și a indicat deținerea avizelor. Nu se poate considera că subcontractantul sau asocierea nu a respectat formatul DUAE, având în vedere că (i) a utilizat formatul standard stabilit de Comisia Europeană; (ii) a completat versiunea DUAE descărcată din aplicația Comisiei Europene aferentă procedurii de atribuire; (iii) DUAE conține toate datele de identificare a procedurii de atribuire (deci nu poate fi pretinsă vreo eroare de structură); (iv) au fost menționate avizele deținute de subcontractant tocmai pentru a demonstra îndeplinirea cerinței impuse prin fișa de date a achiziției.” 33
Așadar, din cele expuse anterior, constatându-se că în conținutul formularului DUAE accesat la adresa indicată mai sus se regăsea inclusiv „partea V: Reducerea numărului de candidați calificați”, Consiliul nu poate lua în considerare aprecierile conform cărora asocierea contestatoare ar fi intervenit în formatul DUAE, cum eronat susține atât MUNICIPIUL ... cât și intervenientul ..., fapt ce ar fi determinat autoritatea contractantă să respingă oferta acesteia pe motiv că nu s-ar fi respectat Notificarea ANAP privind utilizarea DUAE (2016), aceste susțineri fiind neîntemeiate. O astfel de abordare a autorității contractante este contrară propriei sale cerințe introdusă prin documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, cerință în care se făcea trimitere chiar de către MUNICIPIUL ... la adresa https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/espd/filter, ofertanții fiind îndrumați către acest link de unde puteau descărca DUAE în vederea completării și depunerii. Mai mult, Consiliul are în vedere faptul că activitatea de obținere a DUAE pentru procedura de atribuire constă în descărcarea din aplicația Comisiei Europene a formularului DUAE, bifarea căsuțelor corespunzătoare, urmând ca iar versiunea ce cuprinde datele operatorului economic se încarcă în procedura de atribuire. În aceste condiții, ofertanții nu au posibilitatea reală de a modifica structura DUAE și de a adăuga anumite secțiuni, susținerile autorității contractante și ale intervenientului fiind nefondate. Consiliul nu reține nici argumentul adus de autoritatea contractantă conform căruia completarea Secțiunii V din DUAE se realizează, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016, doar în cazul altor proceduri de atribuire decât cea de licitație deschisă, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, însuși conținutul DUAE accesat de pe adresa indicată de autoritatea contractantă conține această secțiune. În condițiile în care însăși autoritatea contractantă a publicat un DUAE ce a conținut o secțiune care nu este relevantă, raportat la tipul procedurii de atribuire, mai concret ofertanții nu erau obligați să completeze această secțiune, acest fapt nu putea conduce la descalificarea unui ofertant care, în mod eronat, a completat DUAE la secțiunea în discuție, cu informații ce trebuiau bifate/completate la altă secțiune, un astfel de demers fiind unul excesiv și contrar scopului pe care îl are depunerea DUAE, și anume declararea pe proprie răspundere a îndeplinirii anumitor condiții, urmând ca acestea să fie probate. Verificând documentele achiziției, Consiliul constată că atât membrii asocierii contestatoare, cât și subcontractantul declarat au completat DUAE inclusiv la secțiunea V, informațiile pe care le-au inserat la această secțiune vizând, de fapt, aspecte ce trebuiau precizate/indicate la secțiunea/capitolul IV. Astfel, ofertantul lider ... a transmis în SEAP, în formă scanată, cu semnătură electronică, DUAE-ul în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestuia, la cap. IV. Criterii de selecție - A: Capacitatea de a corespunde cerințelor - Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație, acesta a bifat că: NU. De asemenea, pentru asociatul ... s-a transmis în SEAP, în format scanat, cu semnătură electronică, DUAE-ul în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestuia, asociatul ..., la cap. IV. Criterii de selecție - A: Capacitatea de a corespunde cerințelor - Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație, a bifat că: NU. 34
Pentru subcontractantul S.C. ...S.R.L., s-a transmis în SEAP cu semnătură electronică, DUAE-ul în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul acestuia, subcontractantul S.C. ...S.R.L., la cap. IV. Criterii de selecție - A: Capacitatea de a corespunde cerințelor - Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație, a bifat că: NU. Totodată, în cadrul DUAE-ului transmis pentru subcontractantul S.C. ...S.R.L., subcontractantul la cap. II. Informații referitoare la operatorul economic: A: Informații privind operatorul economic: - Dacă este cazul, operatorul economic este înscris pe o listă oficială a operatorilor economici agreați sau deține o certificare echivalentă [de exemplu, în cadrul unui sistem național de (pre)calificare]? a bifat că: NU, ținând cont că în cadrul DUAE-ului publicat și completat de subcontractant se mai specifică următoarele: „În plus, vă rugăm să completați informațiile-lipsă în partea IV secțiunea A, B, C sau D, după caz, NUMAI dacă se solicită acest lucru în anunțul sau în documentele achiziției relevante.” Într-adevăr, parcurgând DUAE al subcontractantului, se poate constata că acesta are inserate informațiile referitoare la autorizații/atestate, la secțiunea/partea V, după cum urmează: ”Cazier judiciar, Certificat dovada plata taxe impozite locale și buget de stat, cazier fiscal, Atestat ANRE de tip E2, Autorizație tip EDSB”. Or, așa cum s-a arătat anterior, completarea acestei secțiuni, chiar și din eroare, nu putea fi încadrată de MUNICIPIUL ... în categoria inadvertențelor de fond, ci constituia o inadvertență de formă, ce ar fi condus la înaintarea unei solicitări de clarificări din partea autorității contractante, pentru depunerea unui DUAE revizuit, iar nu la respingerea ofertei, cum eronat autoritatea contractantă a procedat. Sub acest aspect, Consiliul nu poate lua în considerare susținerile autorității contractante, exprimate în punctul de vedere nr. 56209/21.11.2019, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 47782/22.11.2019, conform cărora ..., în asociere, ar fi intervenit asupra formatului DUAE, respectiv asupra cerințelor bifate de autoritatea contractantă, conform notificării nr. 240 http://anap.gov.ro/web/wp- content/uploads/2016/06/Ghid-utilizare-DUAE-operatori-economici-006.pdf și nici susținerile acesteia conform cărora în conținutul DUAE generat și publicat de aceasta în cadrul documentației de atribuire, nu s-a solicitat și nici nu s-a generat secțiunea – cap. V cu privire la Reducerea numărului de candidați calificați, astfel conform DUAE-ului publicat, nu s-a solicitat completarea cap. V, Consiliul constatând contrariul. Chiar și în situația în care formularul DUAE din documentația de atribuire nu ar fi conținut secțiunea V, iar ofertanta l-ar fi accesat și descărcat de la adresa indicată în documentație, iar formularul descărcat de la aceea adresă conținea secțiunea V, unde, din eroare, s-ar fi inserat anumite informații ce trebuiau furnizate la altă secțiune, un astfel de demers tot nu ar fi putut conduce la considerarea inadvertențelor respective ca fiind de fond, iar nu de formă. Astfel, argumentul autorității conform căruia secțiunea respectivă trebuia inserată în DUAE „numai pentru procedurile restrânse, procedurile competitive cu negociere, procedurile de dialog competitiv si parteneriatele pentru inovare”, nu are nicio relevanță, ținând seama de considerentele anterioare. Totodată, conform legii achizițiilor publice, comisia de evaluare are obligația să evalueze ofertele conform documentației, clarificărilor și cerințelor publicate în cadrul anunțului de participare, iar ofertantul, vizavi de modul de completare și a dovedirii îndeplinirii cerinței de calificare avea posibilitatea, înainte de data 35
deschiderii ofertelor, să solicite clarificări, potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Nici argumentul achizitoarei legat de faptul ofertantul, în SEAP la documentele de calificare, conform cerințelor din fișa de date a achiziției, trebuia să atașeze și acordul de subcontractare, din care să rezulte că subcontractantul va presta integral partea din contract pentru care s-a solicitat atestatul sau putea furniza din oficiu, alături de DUAE, atestatele solicitate, pentru a nu exista îndoieli față de îndeplinirea condiției de calificare, nu poate fi primit de către Consiliu în condițiile în care, verificând documentele achiziției publice, se constată că atât acordul de subcontractare cât și atestatele atestatele/autorizațiile se regăsesc în cadrul ofertei asocierii, natura juridică a DUAE fiind aceea a unei declarații pe propria răspundere a unui ofertant, iar autoritatea contractantă avea obligația de a accepta declarația asocierii ofertante, ca dovadă preliminară, privind deținerea documentelor solicitate, urmând ca ulterior să se edifice și să verifice existența și concludenţa acestor înscrisuri. Or, raportat la cele punctate anterior, Consiliul constată că, în speță, autoritatea contractantă nu a depus diligențele pentru a verifica în mod corespunzător îndeplinirea sau neîndeplinirea cerinței impuse prin fișa de date, prin luarea în considerare a declarațiilor subcontractantului din cadrul DUAE ci, în mod eronat și excesiv, a procedat la respingerea ofertei asocierii contestatoare pe motiv că, în cadrul Secțiunii IV a DUAE, nu a fost menționată deținerea atestatelor/autorizațiilor solicitate. În acest sens, este subliniat foarte pertinent de contestatoare faptul că, în cererea de intervenție formulată de ... se susține că, în etapa de evaluare a DUAE, autoritatea contractantă trebuie să țină seama de declarațiilor operatorilor economici. Prin urmare, raportat la faptul că subcontractantul a menționat deținerea atestatelor în cadrul DUAE, autoritatea contractantă avea obligația de a accepta declarația acestuia, ca dovadă preliminară, privind deținerea documentelor solicitate. Concluzionând, se are în vedere faptul că neconcordanțele între informațiile prezentate în cadrul DUAE al subcontractantului VERTA TEL, referitoare la îndeplinire/neîndeplinirea cerințelor de calificare (deținere atestate/autorizații ANRE prevăzute în fișa de date) reprezentau inadvertențe de formă, iar nu de fond, în condițiile în care informațiile ce trebuiau inserate la cap. IV se regăseau la punctul V în DUAE depus, iar autoritatea contractantă avea obligația legală de a solicita ofertantului clarificarea acestor neconcordanțe înainte de a emite decizia de respingere a ofertei. În aceste condiții, Consiliul respinge, ca neîntemeiate, susținerile intervenientului ... conform cărora asocierea contestatoare a completat un formular DUAE care nu corespunde cu cel generat (formular DUAE care nu conținea Partea V - Reducerea numărului de candidați calificați, fiind o parte care nu este specifică acestei proceduri de atribuire), precum și cele conform cărora inadvertențele constatate în DUAE depus de către ..., în asociere, ar fi de fond. Or, așa cum s-a arătat anterior, completarea acestei secțiuni, chiar și din eroare, nu putea fi încadrată ca inadvertență de fond, ci ca inadvertență de formă, ce trebuia să conducă la o solicitare de clarificări din partea autorității contractante, având în vedere că documentele DUAE au fost depuse în cadrul ofertei, inclusiv documentele doveditoare, simpla bifare a unei alte secțiuni cu indicarea avizelor deținute de subcontractant, neputând conduce la respingerea ofertei ca inacceptabilă, cum în mod eronat a procedat autoritatea contractantă. 36
În ceea ce privește susținerea contestatoarei conform căreia autoritatea contractantă nu a făcut dovada că ceilalți participanți la procedura de atribuire ar fi depus DUAE care nu include Secțiunea V, Consiliul respinge această critică, fiind nefondată, în condițiile în care autoritatea contractantă nu avea o astfel de obligație legală, de a informa asocierea contestatoare cu privire la modalitatea în care au depus DUAE ceilalți participanți la procedură. Aceleași concluzii de respingere sunt avute în vedere de către Consiliu și în ceea ce privește criticile inadmisibile pe calea intervenției formulate de către ..., în referire la faptul că asocierea contestatoare nu îndeplinește cerința de calificare nici din perspectiva faptului că subcontractantul S.C. ...S.R.L., pe ale cărui autorizație și atestat ANRE se bazează oferta asocierii contestatoare, este în faliment. Într-o atare situație, Consiliul determină că sunt suficiente argumente care să conducă la concluzia că decizia de respingere a ofertei depusă de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., a fost excesivă și nelegală, motivul invocat de ... nefiind legal și întemeiat, motiv pentru care se admit criticile formulate de contestatoare, consecința fiind anularea evaluării efectuate de către comisia de evaluare în referire la oferta depusă de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... și reluarea procedurii de atribuire, cu obligarea ... la solicitarea de clarificări asocierii ofertante și depunerea unui DUAE revizuit de către aceasta. În concluzie, pentru toate considerentele anterioare, Consiliul determină că susținerile asocierii contestatoarei în referire la motivele de respingere a ofertei sale sunt întemeiate, autoritatea contractantă încălcând prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, referitoare la propriul conținut obligatoriu al documentației de atribuire, coroborate cu cele din H.G. nr. 395/2016, realizând evaluarea ofertelor în mod nelegal și cu nerespectarea propriilor cerințe impuse prin documentația de atribuire, impunându-se astfel reevaluarea ofertei asocierii, cu luarea în considerare a celor constatate de către Consiliu, motiv pentru care în baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, admite contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 2 (nr. 43592)/05.09.2019, în referire la oferta depusă de către Asocierea ... – ... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 53958/07.11.2019, în referire la oferta depusă de către Asocierea ... – ..., precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei depusă de către Asocierea ... – ..., precum și prin solicitarea de clarificări asocierii ofertante și depunerea unui DUAE revizuit de către aceasta, pentru considerentele din motivare. Pe cale de consecință, dată fiind soluția pronunțată pe fondul cauzei, Consiliul respinge cererea de intervenție formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ...., ca nefondată.” Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... critică decizia autorității contractante de declarare a ofertei sale ca fiind inacceptabilă, aspectele aduse la cunoștința Consiliului vizând caracterul presupus nelegal al deciziei luate de autoritatea contractantă în referire la decizia depusă de societatea sa în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Prin raportare la conținutul comunicării rezultatului procedurii de atribuire, transmisă prin adresa nr. 8906/13.02.2020, precum și a criticilor formulate de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., Consiliul 37
constată că, în concret, criticile din prezenta cauză vizează decizia de respingere a ofertei contestatorului, în condițiile în care, deși i s-au solicitat clarificări legate de caracterul similar al lucrărilor executate în cadrul contractelor menționate în DUAE, acesta nu ar fi probat îndeplinirea cerinței minime de calificare, impusă prin documentația de atribuire, decizie considerată nelegală de către ..., în asociere. Pe de altă parte, Consiliul reține în soluționare, argumentele aduse de autoritatea contractantă care evocă faptul că din informațiile prezentate în DUAE (numele lucrărilor) și informațiile diferite (numele proiectelor și lucrările specifice acestora), ce reieșeau din documentele aferente informațiilor din DUAE, comisia de evaluare a considerat că asocierea contestatoare nu a prezentat informațiile necesare care să demonstreze experiența similară a acesteia în lucrări similare sau superioare din punct de vedere al complexității și/sau scopului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile legale în domeniul achizițiilor publice, a solicitat clarificări, prin solicitarea de clarificări cu nr. 6582/04.02.2020, iar răspunsul furnizat de asociere nu a fost concludent, întrucât lucrările executate în cadrul contractelor menționate în DUAE, de către terțul susținător, S.C. ..., nu au fost de complexitatea celor aferente prezentei proceduri, motiv pentru care oferta a fost respinsă în consecință. Asupra aspectelor în divergență, Consiliul are în vedere legalitatea și temeinicia deciziei dispusă de autoritatea contractantă, pe care o va menține, în condițiile în care, în conformitate cu prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, atunci când își exercită dreptul de a impune o cerință minimă de calificare privind experiența similară, aceasta trebuie corelată cu complexitatea lucrărilor ce urmează a fi executate și să reflecte caracterul similar al lucrărilor executate anterior de operatorul economic participant la procedura de atribuire, nerespectarea acesteia atrăgând respingerea ofertei, ca în prezenta speță. Or, verificând conținutul cerinței de calificare, prevăzută în fișa de date a achiziției, la cap. III.1.3) „Capacitatea tehnică și profesională”, conform căreia ofertantul trebuie să facă dovada că a efectuat lucrări similare celor aferente procedurii, sens în care „Ofertantul trebuie să facă dovada că a executat în ultimii 15 ani împliniți la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, lucrări similare. Ofertantul va demonstra că a executat lucrări similare de tipul/natura și complexitatea, cât și din punct de vedere al rezultatului sau funcționalității urmărite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziției, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți privați. Prin lucrări similare se va înțelege: lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”, clarificarea nr. 5 postată în SICAP în cadrul documentației de atribuire, în data de 18.04.2019, prin care s-a specificat că: „Nu se poate prezenta, ca și experiență similară, un contract în care să avem o construcție de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 metri și alt contract cu construcție de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu un profil de minim 4 benzi de circulație”, precum și conținutul DUAE și documentele prezentate de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., inclusiv răspunsul furnizat de acesta la clarificările ce i-au fost solicitate de către comisia de evaluare, privind prezentarea 38
documentelor justificative prin care să se demonstreze îndeplinirea criteriului de calificare privind experiența similară, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, Consiliul constată că ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... nu a demonstrat îndeplinirea cerinței în discuție, decizia autorității contractate, de respingere a ofertei asocierii pentru acest motiv, fiind legală. Astfel, Consiliul are în vedere că „obiectul” prezentei achiziții publice constă în „Pod peste râul ... – amplasament str. ...”, în caietul de sarcini, fiind menționate, printre altele, următoarele informații relevante în cauză: „Proiect Tehnic și Detalii de Execuție Memoriu Tehnic [...] 2.2.b LUCRĂRI DE PODURI / VIADUCTE Traversarea râului ... se face prin intermediul unui pod\hobanat având 3 deschideri (100m+200m+100m), accesul la acesta făcându-se prin intermediul a doua viaducte de acces alcătuite din 3 deschideri a câte 40m fiecare, câte unul pe fiecare mal al râului .... Viaductele de acces Viaductele de acces sunt alcătuite în secțiune transversală din 8 grinzi din beton precomprimat cu armatură post întinsă având înălțimea de 2,10m, amplasate la distanța de 3.00m, interax. Lățimea secțiunii transversale este de 23.40m, aceasta fiind alcătuită dintr-o parte carosabilă cu lățimea de 14.80m, care asigură 4 benzi de circulație (câte 2 pe fiecare sens de mers), și 2 trotuare pietonale având lățimea totală de 4.30m, și lățimea utilă de 3.00m. Separarea părții carosabile de trotuar se face prin intermediul unei borduri înalte. Grinzile podului sunt solidarizate la partea superioară prin intermediul unei plăci de supra betonare având grosimea de minim 25cm și la capete prin intermediul unor antretoaze din beton armat. Infrastructurile viaductelor de acces sunt alcătuite din 4 pile și 2 culei de tip banchetă, toate fiind fundate indirect pe piloți forați având diametrul de 1.50m și lungimea fisei de 12.00m. Podul hobanat Podul hobanat este alcătuit în secțiune transversală din 2 grinzi casetate, având înălțimea de 2.00m și amplasate la distanta interax de 16.20m. Podul asigură o parte carosabilă de 14.80m, corespunzătoare pentru 4 benzi de circulație (cate 2 pe fiecare sens de mers) și 2 trotuare pietonale având lățimea totală de 5.30 și lățimea utilă de 3.00m. Cele 2 casete sunt solidarizate prin intermediul unor antretoaze, atât în zona de prindere de hobanelor (la circa 13.50m) cât și la jumătatea distanței dintre acestea, și de asemenea prin intermediul unei plăci de supra betonare având grosimea minimă de 25cm. Între cele 2 casete principale ale tablierului sunt dispuși 3 lonjeroni la distante egale. Elementele principale ale structurii metalice de rezistență se vor executa din oțel echivalent cu specificația OL52EP în conformitate cu STAS 12187-88 , restul elementelor urmând a fi executate din oțel echivalent cu specificația OL52-4k. Infrastructura podului este alcătuită din cele 2 pile comune cu viaductele de acces și cei doi piloni, toate infrastructurile fiind fundate pe piloți forați având diametrul de 1.50m și lungimea de 12.00m la pilele comune și respectiv 25m la piloni. Elevațiile pilelor sunt realizate sub formă de cadru, având fiecare câte doi stâlpi rectangulari cu dimensiunile în plan 2.00mx2.30m, solidarizați la partea superioară prin intermediul unei rigle cu înălțime variabilă. Elevația pilonilor este alcătuită din cei doi stâlpi, inclinați în zona inferioară și verticali în zona de prindere a hobanelor, având secțiunea variabilă. În zona de 39
prindere a hobanelor cei doi stâlpi care alcătuiesc pilonului sunt solidarizați prin intermediul a două contravântuiri din beton armat, având înălțimea de 3.00m și amplasate pe verticală la distanța interax de 17.00m. Prinderea celor 2 casete principale ale tablierului de pilon se face prin intermediul hobanelor amplasate la distanța de 13.50m în lungul tablierului. Hobanele vor fi alcătuite din toroane T15.7 având rezistența la rupere R = 1860MPa și rezistența la oboseală =280N/mm2 la o valoare a efortului maxim D=836MPa, în conformitate cu standardul european prEN 10138. Numărul de toroane care alcătuiesc hobanele podului este de 19 în zona pilonului pentru un număr de 10 hobane și 31 pentru restul hobanelor, fiecare toron având protecție multistrat, alcătuită din cel puțin un strat zinc, un strat de protecție din polietilenă de înaltă densitate cu o grosime minimă de 1.5mm și tubul de protecție în care se introduc toroanele (minim trei straturi). În vederea unei execuții facile, ancorajele active ale cablurilor se vor poziționa în caseta podului și vor fi accesibile pentru inspectare și retensionare, urmând ca ancorajele pasive să fie montate în pilon. Tehnologia de execuție 1. Etapele de execuție ale podului hobanat peste râul ... sunt următoarele: 2. Execuție viaducte de acces în întregime; 3. Execuție piloni; 4. Montare pe palei a structurii metalice corespunzătoare deschiderilor marginale ale podului hobanat precum și a încă 10.00m din deschiderea principală; 5. Turnarea plăcii monolite pe toate suprastructura montată în această etapă; 6. Montarea și tensionarea primei hobane din deschiderile marginale; 7. Montarea simetric (la fiecare din cei 2 piloni) a unui tronson de tablier, împreună cu montarea și tensionarea hobanei aferente 8. Turnarea plăcii de supra betonare pe tronsonul montat; 9. Efectuarea operațiilor de la 5-7 succesiv până la montarea tuturor hobanelor; 10. Montarea tronsonului central de tablier și betonarea plăcii de supra betonare aferente; 11. Retensionarea hobanelor; 12. Înlăturarea tuturor paleilor provizorii. 13. Execuție cale, trotuar, parapet. [...]” Din economia textului mai sus redat, rezultă, spre exemplu că tehnologia de execuție a lucrărilor de poduri, în speță, detalierea acestora, și anume execuție viaducte de acces în întregime, execuție piloni, montare pe palei a structurii metalice corespunzătoare deschiderilor marginale ale podului hobanat precum și a încă 10.00m din deschiderea principală, turnarea plăcii monolite pe toate suprastructura montată în această etapă, montarea și tensionarea primei hobane din deschiderile marginale, montarea simetric (la fiecare din cei 2 piloni) a unui tronson de tablier, împreună cu montarea și tensionarea hobanei aferente, turnarea plăcii de supra betonare pe tronsonul montat, efectuarea operațiilor de la 5-7 succesiv până la montarea tuturor hobanelor, montarea tronsonului central de tablier și betonarea plăcii de supra betonare aferente, retensionarea hobanelor, înlăturarea tuturor paleilor provizorii, execuție cale, trotuar, parapet, ș.a. este diferită ca și tehnologie față de lucrările executate de către asocierea în discuție. 40
Astfel, în vederea demonstrării experienței similare, ofertanții trebuiau să țină seama despre cel puțin informațiile punctate anterior și să demonstreze faptul că lucrările executate anterior erau necesar a fi similare cu cele ce urmau a fi executate în cadrul contractului de achiziție publică, aferent prezentei proceduri de atribuire. Ținând seama de cele menționate anterior și verificând lucrările comisiei de evaluare, prin raportare la documentele aflate la dosarul achiziției publice, Consiliul constată temeinicia deciziei de respingere, ca inadmisibilă, a ofertei depusă de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., motiv pentru care o va menține ca atare. În acest sens, se reține în soluționare că, în vederea demonstrării experienței similare, asocierea ofertantă contestatoare a menționat în DUAE prezentat informații referitoare la modalitatea de îndeplinire a cerinței cu privire la experiență dobândită, punctând aspectul referitor la terțul susținător, ... care, în cadrul DUAE, la Partea IV. „Criteriile de selecție - C: Capacitatea tehnică și profesională”, a specificat următoarele: „1. Descriere: WHSD Western High Speed Diameter- Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă). Valoarea: 36.000.000 EUR. Data de începere: 01-09-2014. Data de încheiere: 31- 12-2016. Beneficiar: ... Moscow Branch 2. Descriere: Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL Ouvrage BM 1150 / Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice. Valoarea: 1.700.400 EUR. Data de începere: 15-04-2013. Data de încheiere: 22- 09-2015. Beneficiar: COSIDER Ouvrages d'Art Spa 3. Descriere: Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIB- MILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct. Valoarea: 172.000 EUR. Data de începere: 02-05-2015. Data de încheiere: 27-11-2015. Beneficiar: EPE SAPTA SPA 4. Descriere: Construcția celui de-al doisprezecelea drum de centură al orașului Alger (Algeria) - furnizarea și instalarea de lucrări structurale metalice pentru construirea punții de 55,1 m. Valoarea: 432.600 EUR. Data de începere: 20-05- 2010. Data de încheiere: 21-04-2015. Beneficiar: S.P.A. GROUPE - ETRHB HADDAD” De asemenea, se are în vedere și faptul că, pe lângă DUAE-ul terțului susținător, asocierea contestatoare a mai atașat și următoarele documente: -pentru contractul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3: Subcontractul cu nr. 20140626 din 29 octombrie 2014, tradus în limba română; Domeniul scopul lucrărilor, Atestare de bună executare a lucrărilor; -pentru contractul Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL: Contract nr. str 061/13/xnes din 17 septembrie 2013; Caiet de prescripții tehnice; Notă descriptivă; Deviz cantitativ și specificații; Borderou de prețuri unitare; Adeverință de bună execuție; Deviz Cantitativ și estimativ; -pentru contractul Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIB-MILA pe RN27 (Algeria): Contract cu denumirea: Stabilirea unui program de expertiză și furnizare și amplasament al aparatelor de reazem al podului pe OUED DIB-MILA; Plan de intervenție; 41
-pentru contractul Construcția celui de-al doisprezecelea drum de centură al orașului Alger (Algeria): Contract de furnizare nr. 80/10/ETRHB/DT; Deviz estimativ, Factura pro-formă. Din documentele enumerate anterior, reieșea fără putere de tăgadă caracterul diferit al lucrărilor executate de terțul declarat de contestatoare, față de cele aferente procedurii de atribuire în cauză, motiv pentru care se reține că, în activitatea sa, comisia de evaluare a solicitat clarificări asocierii, sens în care a transmis adresa de clarificări cu nr. 6582/04.02.2020, la care s-a primit răspunsul cu nr. R2 SM din 06.02.2020, înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 7502/07.02.2020, în care s-a menționat că: „Referitor la experiența similară declarată de către terțul susținător - ..., vă răspundem următoarele: Din documentele deja trimise se poate observa cu ușurință faptul că au fost prezentate 2 poduri / viaducte executate de ... în perioada 2014 - 2017 (în ultimii 15 ani - conform cerinței din fișa de date a achiziției), respectiv proiectul privind Construcția Autostrăzii WHSD. Conform documentelor transmise, obiectul colaborării a fost „Lucrări de asamblare, ridicare și instalare a elementelor din oțel pentru Sectorul 2 cu două punți „Podul peste Canalul Mânecii” (de la IV - 10 (PK 94 + 90, 52) până la IV -17 (PK 105 + 27,6355)” și Sectorul 3 „Pod de-a lungul Insulei Belly (de la IV - 17 (PK 105 + 27,635) până la Ivc - 7 (PK - 121 + 69,60)), inclusiv asamblarea, ridicarea, demontarea structurilor auxiliare și a echipamentelor speciale. În Anexa 3 „listă de prețuri” - aferentă Sectorului 2 (paginile 91 cu traducerea aferentă la paginile 182 din fișierul 4.2 Formulare eligibilitatea partea 2), autoritatea a putut regăsi în detaliu toate activitățile pentru construcția unui nou pod cu greutatea oțelului permanent (2.849 + 17.331 tone) și otelului auxiliar (3.983 tone). Numărul de tone numai în acest proiect este de peste 10 ori mai mare decât ceea ce presupune proiectul de la .... În cadrul documentelor depuse nu este specificată lungimea întinderilor și benzile, din acest motiv anexăm la acest răspuns unele desene și imagini ale secțiunii 3 pod, pentru aceste documente noi este clar că secțiunea 2 are 4+4 benzi (lățime 21,67 în sus + 21,67 în jos) (cel puțin 4 benzi - conform cerințelor din fișa de date a achiziției) și toate cele 7 întinderi sunt cu lungimea mai mare de 100 m (145,05x4 + 121,05 + 156,05 + 168,00 m) (cel puțin 100 m - conform cerințelor din fișa de date a achiziției). În Anexa 3 „lista de prețuri” - aferentă Sectorului 3 (paginile 92- 93 cu traducerea aferentă la paginile 183 - 185 din fișierul 4.2 Formulare eligibilitatea partea 2), autoritatea contractantă a putut regăsi în detaliu toate activitățile pentru construcția unui nou pod cu greutatea din oțel permanent (19.206 tone) și oțel auxiliar (2.763 tone). Numărul de tone numai în acest proiect este de peste 10 ori mai mare decât ceea ce presupune proiectul de la .... În titlul contractului este detaliat doar ce înseamnă construcția de poduri: ridicarea ansamblului și instalarea elementelor din oțel. În cadrul documentelor depuse nu este specificată lungimea întinderilor și benzile, din acest motiv anexăm la acest răspuns unele desene și imagini ale secțiunii 3 pod, pentru aceste documente noi este clar că secțiunea 3 are 4 + 4 benzi (lățime 20,6 + 20,60) (cel puțin 4 benzi - conform cerințelor din fișa de date a achiziției) și 3 trepte de 21 sunt cu lungimea mai mare de 100 m (103,2 m + 126 m + 102,8 m) (la cel puțin 100 m - conform cerințelor din fișa de date a achiziției). De asemenea, aducem în atenția Comisiei de Evaluare faptul ca ... a realizat în cadrul proiectului privind Construcția Autostrăzii WHSD și realizarea lucrărilor din beton armat cu placă de pe puntea podului, la secțiunea 3 din WHSD în cadrul etapei de construcție IV (volum estimat: Stâlpii IV-17 până la IV-19 Partea de sus: 520 m3. Stâlpii de la IV-19 la IV-23 începutul: 1 030 m3. stâlpii de la IV-23 la IV- 27, dreapta: 1 020 m3. stâlpii de la IV-27 la IV-31 dreapta: 1 338 42
m3, stâlpii de la IVc-3 la IVc-7 solid: 3 483 m3)conform documentelor pe care vi le transmitem atașat în completarea celor deja transmise, potrivit art. 134 din H.G. nr. 394/2016 alin. (2) „Comisia de evaluare, înainte de a lua o decizie de respingere a candidaturii/ofertei în baza art. 137 alin. (2) lit. h), solicită clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate inițial de candidat/ofertant/subcontractant/terț susținător cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 60 alin. (1) lit. d) și e) din Lege. Aceste completări considerăm că concură la demonstrarea cerinței privind experiența similară a terțului susținător ..., respectiv „lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație”. Totodată, atașat vă transmitem Certificarea SOA - certificare pentru achiziții publice de lucrări a societății ..., care, conform Decretului prezidențial 207 din Italia stabilește că orice companie care intenționează să participe la licitații publice pentru executarea lucrărilor, este obligată să obțină certificarea SOA și să o prezinte ca un document unic de calificare. În cadrul Certificatului SOA al terțului susținător ... se pot observa cele două categorii de lucrări pentru care este certificată, respectiv OS18A - lucrări de specialitate din oțel structural componente și OG3 - Categorii generale de lucrări pentru drumuri, autostrăzi, poduri, viaducte, căi ferate, metrou. Mai mult, în tabelul anexă SOA se poate observa clasificarea categoriilor de lucrări prestate de către ..., acesta având clasificarea VIII pentru ambele categorii, care este maximă. Pentru celelalte contracte menționate în cadrul formularului DUAE, au fost transmise ca proiecte suplimentare, astfel că vă transmitem planșe și imagini reprezentative care surprind lucrările de anvergură pe care le-au presupus aceste proiecte, prin care se poate observa capacitatea terțului susținător de a susține prezentul contract.” Ținând seama de solicitarea de clarificări, în care s-a precizat foarte clar faptul că se solicită clarificarea caracterului similar al lucrărilor executate în cadrul contractelor indicate în DUAE, cu cele aferente procedurii de atribuire în cauză, Consiliul constată că asocierea contestatoare nu a făcut altceva decât să reitereze aspectele prezentate în DUAE și să facă aprecieri legate de activitățile descrise în adresa de răspuns la clarificări ca fiind compatibile pentru demonstrarea experienței similare. Contrar celor susținute de ofertantul contestator, Consiliul reține relevanța susținerilor autorității contractante care demonstrează temeinicia deciziei luate pornind de la constatarea faptului că, atât din informațiile furnizate în DUAE cât și din răspunsul transmis la solicitarea de clarificări, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... nu a probat experiența similară, din punct de vedere a complexității lucrărilor executate în cadrul contractelor indicate in DUAE cu cele din prezenta procedură de atribuire. Astfel, Consiliul reține că, în mod temeinic și justificat, autoritatea contractantă a ajuns la concluzia că, în urma analizării contractelor indicate de ofertantul contestator în DUAE, acesta nu a demonstrat experiența similară cu lucrările aferente prezentei proceduri, ținând seama de complexitatea lucrărilor, ci, verificând contractele indicate și documentele aferente, reies tipuri de lucrări ce nu sunt similare achiziției de față, și anume: -din lucrările executate prin subcontractul nr. 20140626, pentru proiectul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru 43
secțiunea 2 (punte dublă), rezultă că asocierea contestatoare a executat lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii, așa cum se specifică și la obiectul subcontractului și din domeniul scopul lucrărilor; -din lucrările executate prin contractul Str.061/13/xnes din 17.09.2013, pentru proiectul Nouvelle Ligne Ferroviaire M'SILA - BOUGHEZOUL Ouvrage BM 1150 / Pont sur Oued EL HAM km 268+884 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și montarea și instalarea unei punți metalice, rezultă că asocierea contestatoare a furnizat, montat și a instalat punți metalice pentru un pod de cale ferată, aspecte ce rezultă din obiectul contractului, din borderoul de prețuri, din adeverința de bună execuție cu nr. REF/828/PDG/ETRHB/DEB, eliberat de către Groupe ETRHB-HADDAD și din cadrul devizului cantitativ și estimativ; -din lucrările executate prin contractul încheiat cu EPE SAPTA SPA pentru proiectul „Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct, rezultă că asocierea a prestat servicii de expertiză și a executat lucrări de înlocuire și de furnizare a structurilor de susținere pentru un viaduct deja existent, așa cum rezultă din obiectul contractului și din devizul estimativ; -din lucrările executate prin contractul nr. 80/10/ETRHB/DT pentru proiectul „Furnizarea și înlocuirea a 4 structuri de susținere a viaductului principal pe râul DIBMILA pe RN27 (Algeria) - Proiectarea, furnizarea și înlocuirea echipamentelor de sprijin pentru tâmplărie metalică pentru viaduct”, rezultă că asocierea a furnizat și a montat structuri metalice pentru construirea punții de 55,1 m, aspect relevat de obiectul contractului și devizul estimativ. Așadar, luând în considerare cele menționate anterior, verificate de către Consiliu prin raportare la documentele aflate la dosarul achiziției publice, reiese foarte clar faptul că asocierea contestatoare a realizat lucrări pentru poduri/viaducte/pasaje din tablier pe grinzi (cu zăbrele, casetate, profile) rezemate pe infrastructuri, iar nu lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație, așadar nu a realizat lucrări similare prezentei achiziții publice, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... neprobând experiența similară, din punct de vedere a complexității lucrărilor executate în cadrul contractelor indicate în DUAE cu cele din prezenta procedură de atribuire. Astfel, Consiliul are în vedere atât argumentele autorității contractante, exprimate în acest sens, conform cărora, prin contractele indicate, asocierea contestatoare nu a probat experiența similară cu cea aferentă lucrărilor ce constituie obiect al contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat, cât și susținerile intervenientului ..., în calitate de lider al asocierii ... – ...., conform cărora „lucrările realizate de terțul susținător, așa cum rezultă din descrierea lor și din fotografiile/imaginile atașate răspunsului ofertantului din 06.02.2020 la solicitarea de clarificări, nu sunt lucrări la un pod suspendat sau hobanat, ci e vorba de un pod cu tablier metalic tip grindă cu zăbrele, cu cale dublă, ale cărui elemente componente și tehnologie de execuție sunt total diferite de cele ale unui pod suspendat/hobanat, astfel cum se detaliază mai jos. 44
Lucrările menționate ca referință de terțul susținător sunt doar lucrări de suprastructură, respectiv asamblare, ridicare și instalare a elementelor de suprastructură din oțel, care reprezintă doar o parte din construcția integrală a unui pod. Elementele componente ale unui pod sunt, conform literaturii de specialitate: - Infrastructura - partea construcției care susține suprastructura, preia încărcările provenite de la aceasta și le transmite mai departe, prin intermediul fundațiilor, terenului din amplasamentul podului. Fundații: Directe, Indirecte (pe coloane forate) Elevații (partea care se ridică deasupra fundației - pile și culei) - Suprastructura - reprezintă partea construcției ce susține direct o cale de comunicație, asigură continuitatea căii de comunicație și preia direct încărcările provenite de la vehicule și orice alte încărcări cu caracter variabil și permanent la care este supusă structura. În funcție de materialul de construcție utilizat există suprastructuri de lemn, de beton armat sau precomprimat, suprastructuri metalice (realizate din oțel) și mixte (oțel-beton). Tablier: Grinzi principale, Platelaj (elemente suport cale de rulare), Cale (suprafața de rulare la un pod rutier), Grinzi secundare (antretoaze, lonjeroane, etc.).” Mai mult, Consiliul are în vedere definițiile din Standardul STAS 5626- 92 Poduri. Terminologie, conform cărora elementele componente ale unui pod sunt definite astfel: „Suprastructură: Partea din pod care conține calea și structura ce reprezintă elementul principal de rezistență. [2.5.1] Infrastructură: Parte a podului care susține suprastructura și transmite încărcările la terenul de fundație. [2.3.1] Platelaj: Element de construcție al podului care realizează o suprafață de susținere a căii și transmite acțiunile la rețeaua de grinzi ale căii sau direct la grinzile principale. [2.5.16].” Luând în considerare informațiile sus menționate, se poate trage concluzia conform căreia construcția integrală a unui pod presupune atât suprastructură, cât și lucrări de infrastructură, respectiv lucrări de fundații, de realizare piloți forați, lucrări de elevații, privind pilonii de susținere a cablurilor, precum și lucrări de tablier metalic, ca structură de rezistență, lucrări de realizare a susținerii tablierului (cabluri de susținere), lucrări de structură rutieră pe pod și semnalizare verticală (marcaje), lucrări de drum/structură rutieră în giratoriile de la capul podului și în rampele viaductelor de acces, racordările cu drumurile de acces existente, pe care podul le leagă. Or, din cele mai sus reținute rezultă că Asocierea ... – ... a executat lucrări, însă nu similare, din punct de vedere al complexității acestora, cu lucrările aferente procedurii în cauză. De asemenea, Consiliul respinge si susținerea asocierii contestatoare conform căreia proiectul „WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă)” este suficient pentru a acoperi întreaga cerință de calificare privind capacitatea tehnică”, constatându-se faptul că, în mod corect, comisia de evaluare a ajuns la concluzia că lucrările executate pe baza subcontractului cu nr.20140626, pentru proiectul WHSD Western High Speed Diameter - Saint Petersburg - Secțiunea 2-3; Montaj și 45
instalare de structuri metalice permanente pentru secțiunea 2 (punte dublă), au fost lucrări de asamblare, ridicare și de instalare a elementelor definitive ale suprastructurii, iar nu lucrări similare procedurii în cauză, care presupun executarea unui pod hobanat în a cărui structură sunt conținute o serie de elemente, respectiv: fundații indirecte din piloți forați cu diametru mare, doi piloni de susținere a podului hobanat cu înălțimea elevației de 73 m, tablier cu structură mixtă oțel-beton susținut de cabluri tensionate (hobane) ancorate în cei doi piloni de susținere; pilonii de susținere a hobanelor sunt amplasați pe uscat la limita albiei minore a râului ..., deschiderea centrală fiind între cele mai mari din țară pentru acest tip de structuri de pod ( a se vedea informațiile din caietul de sarcini.) Astfel, se reține că, în mod întemeiat, comisia de evaluare a stabilit și concluzionat, în urma verificărilor efectuate prin raportare la documentele puse la dispoziție de asocierea ofertantă, inclusiv a răspunsului la clarificări, că, spre deosebire de structurile de poduri hobanate sau suspendate, care au specificații aparte legate de structura de rezistență, podul executat de terțul susținător al Asocierii ... – ... are tabliere metalice cu rigiditate ce rezemă pe infrastructuri (culei și pile) iar, spre deosebire de podul supus achiziției, care are o structură complexă cu tablier metalic asamblat din tronsoane prinse în ancorajele active reglabile ale hobanelor, podul executat de terțul susținător are tabliere metalice asamblate la lungimea deschiderii și montate pe infrastructuri (culei și pile) prin ridicare și împingere (descrierea depusă de contestator). Așadar, în mod pertinent susține autoritatea contractantă în punctul de vedere nr. 12105/02.03.2020, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 8089/02.03.2020, faptul că „nu volumul lucrărilor, de structuri, de betoane sau cantitatea de confecții metalice executate, e hotărâtor pentru dovedirea executării lucrărilor similare, ci dovedirea executării unor lucrări cu tehnologia specifică realizării podurilor cu cabluri hobanate/suspendate, care presupune, executarea unui pilon central, tensionarea hobanelor, lansarea tablierului metalic, ancorarea acestuia prin hobane, detensionarea hobanelor ancorate, armonizarea montării hobanelor cu montarea celorlalte elemente de structură, experiență nedovedită în cadrul lucrărilor amintite mai sus, așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire, este hotărâtor în îndeplinirea cerinței de experiență similară”, precum și susținerea conform căreia „prin neexecutarea lucrărilor specifice unui pod cu cabluri (hobane) suspendat sau hobanat nu se poate îndeplini cerința de experiență similară, deoarece tehnologia de execuție este diferită față de alte tipuri de poduri (grinzi cu zăbrele), hobanele fiind elemente de structură ce susțin tablierul podului și cea mai mică imprecizie în executarea acestora duce la compromiterea stabilității podului, rezultând pagube umane și materiale imense”. Așadar, concluzia comisiei de evaluare, de respingere a ofertei, motivat de faptul că asocierea ofertantă ... – ... nu a demonstrat îndeplinirea cerinței minime privind experiența similară având în vedere că lucrările executate de acesta în cadrul respectivelor contracte nu au reprezentat lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație, a fost una corectă și legală, urmând a fi menținută ca atare de către Consiliu, fiind incidente în cauză prevederile art. 134 alin. (5) și cele ale art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, având în vedere răspunsul transmis de ofertant și faptul că oferta depusă nu 46
îndeplinește unul dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire în conformitate cu cerințele stabilite de autoritatea contractantă. De asemenea, Consiliul respinge ca tardive criticile formulate de contestator referitoare la conținutul solicitării de clarificări din data de 04.02.2020, față de care se susține că autoritatea contractantă a transmis o solicitare de clarificare către asocierea contestatoare, în care au fost incluse dispozițiile C.N.S.C., dar și noi solicitări privind clarificarea „similarității experienței similare menționate de terțul susținător în cadrul DUAE-ului la Partea IV. Criteriile de selecție - C: Capacitatea tehnică și profesională”, având data limită de transmitere a răspunsului 06.02.2020. Astfel, prin raportare la termenul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că niciun impediment legal nu a stat în calea contestatorului ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... de a contesta, în termen, conținutul solicitării de clarificări în discuție. Or, în aceste condiții, criticarea în această etapă a procedurii de atribuire a conținutului unei solicitări de clarificări, emisă în data de 04.02.2020, la care Asocierea ... – ... a și înțeles să răspundă, este tardivă, fiind formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, aspect de altfel susținut și de intervenientul ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... prin adresa din data de 16.03.2020, transmisă prin e-mail și înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 10440/17.03.2020. Luând act de cele expuse anterior și constatând că ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... nu a probat îndeplinirea cerinței minime de calificare privind experiența similară, prin demonstrarea faptul că a executat lucrări de construcții noi de pod/viaduct/pasaj suspendat/hobanat cu cel puțin o deschidere de minim 100 de metri și având un profil transversal cu minim 4 benzi de circulație, așadar de complexitatea celor aferente prezentei proceduri de atribuire, Consiliul respinge criticile formulate de către contestator, ca neîntemeiate și menține decizia comisiei de evaluare, de respingere, ca inacceptabilă, a ofertei depusă de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., motiv pentru care, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, Consiliul respinge contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., în contradictoriu cu ..., ca nefondată. Pe cale de consecință, dată fiind soluția pe fondul cauzei, Consiliul admite cererea de intervenție formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației formulate de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., excepție invocată de către intervenientul ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... 47
Respinge contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în Negrești Oaș, str. Rozelor nr. 8, județul ..., reprezentată convențional prin avocat Oana Gavrilă, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Dr. Dimitrie Drăghiescu nr. 11, sectorul 5, în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., str. 23 Octombrie nr. 1, județul ..., ca nefondată. Admite cererea de intervenție formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei, Consilier ... Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 50 (cincizeci) pagini. 48