CPV: 45232200-4 Lucrari auxiliare pentru linii electrice (Rev.2); 45311000-0 Lucrari de cablare si conexiuni electrice (Rev.2); 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradala (Rev.2); 71311100-2 Servicii de asistenta in domeniul lucrarilor publice (Rev.2); 71322000-1 Servicii de proiectare tehnica pentru constructia de lucrari publice (Rev.2) Critici: R2
CONSILIUL NAȚIONAL DE
SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
C. N. S. C.
Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980
Tel. +4 021 3104641
Fax. +4 021 3104642
Fax. +4 021 8900745
www.cnsc.ro
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr.
101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de
atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor
sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune
de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea
Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu modificările
și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea:
DECIZIE
Nr. 457/C1/242, 262
Data: 20.03.2020
Prin contestația nr. 4/17.02.2020, înregistrată la Consiliul Național
de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5905/17.02.2020, depusă de
SC ......... SRL, cu sediul în Municipiul ........., ........., .........,
înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI
RO ........., reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului
procedurii de atribuire având nr. 701/ 11.02.2020, emis de ........., cu
sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate
contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având
ca obiect: „Extindere rețea de iluminat în ........., județul .........”, s-a
solicitat: anularea adresei nr. 701/11.02.2020, prin care oferta depusă a
fost respinsă ca neconformă; obligarea autorității contractante la
reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse; declararea ofertei ca
fiind conformă și supusă punctajului pentru desemnarea ofertei
câștigătoare.
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a
Contestațiilor cu nr. 6317/19.02.2020, depusă de SC ......... SRL în
calitate de lider al asocierii SC ......... SRL - SC ....SRL, cu sediul în
Municipiul ........., ........., județul ........., înmatriculată la Registrul
Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ....., reprezentată legal prin
administrator și convențional prin ....., cu sediul procesul ales pentru
comunicarea actelor de procedură în ...... ...., județul ........., împotriva
rezultatului procedurii de atribuire având nr. 698/11.02.2020, s-a
solicitat: anularea adresei nr. 698/11.02.2020, prin care oferta depusă a
fost respinsă ca neconformă, precum și a tuturor actelor care au stat la
baza emiterii acestei decizii, inclusiv a procesului verbal nr.
115/13.01.2020; anularea raportului final al procedurii înregistrat sub nr.
693/11.02.2020; anularea tuturor actelor concomitente și/sau
1
subsecvente deciziei și raportului final al procedurii; obligarea autorității
contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depuse;
obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea
ofertei depusă de SC ....SRL și, pe cale de consecință, să constate că
oferta în cauză este inacceptabilă.
Prin adresa nr. 37/02.03.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 8327/
03.02.2020, SC ....SRL, cu sediul în ,..........., având CUI: ........,
înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. .............., reprezentată
convențional prin avocat ..........., cu sediul procesual ales pentru
comunicarea actelor de procedură în ........., ........., ........ formulează
cerere de intervenție, solicitând: admiterea în principiu a cererii de
intervenție; pe cale de excepție respingerea contestațiilor ca
inadmisibile, întrucât aceștia nu au consemnat cauțiunea în termen de 3
zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului; respingerea ca tardivă a
contestației formulată de SC ......... SRL; pe fondul cauzei, respingerea
ca nefondată a contestației depuse de SC ......... SRL; respingerea ca
nefondată a contestației depusă de SC ......... SRL; menținerea tuturor
actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale.
Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu
modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul
dosarelor nr. 242/2020 și nr. 262/2020 au fost conexate pentru a se
pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul
aceleiași proceduri de atribuire.
În luarea deciziei, CONSILIUL, legal ....it, a avut în vedere
următoarele:
SC ......... SRL formulează contestația nr. 4/17.02.2020,
înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.
5905/17.02.2020, împotriva rezultatului procedurii de atribuire având nr.
701/ 11.02.2020, solicitând: anularea adresei nr. 701/ 11.02.2020, prin
care oferta depusă a fost respinsă ca neconformă; obligarea autorității
contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse;
declararea ofertei ca fiind conformă și supusă punctajului pentru
desemnarea ofertei câștigătoare.
Prin adresa nr. 6137/242-C1/18.02.2020, Consiliul, îi solicită
acestuia, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu
modificările și completările ulterioare, ca în termen de 3 zile de la data
comunicării prezentei, să transmită: în temeiul art. 611 alin. (1) din
Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 23/2020,
recipisa de consemnare a cauțiunii în original în cuantumul prevăzut de
lege; dovada (datei) transmiterii contestației către autoritatea
contractantă
Ulterior, prin corespondența e-mail înregistrată la CNSC sub nr.
SC ......... SRL, precizează în mod explicit că: „nu vom realiza plata
cauțiunii pentru contestația depusă”.
SC ......... SRL formulează contestația înregistrată la Consiliul
Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6317/19.02.2020,
împotriva rezultatului procedurii de atribuire având nr. 698/11.02.2020,
solicitând: anularea adresei nr. 698/11.02.2020, prin care oferta depusă
a fost respinsă ca neconformă, precum și a tuturor actelor care au stat la
baza emiterii acestei decizii, inclusiv a procesului verbal nr.
115/13.01.2020; anularea raportului final al procedurii înregistrat sub nr.
693/11.02.2020; anularea tuturor actelor concomitente și/sau
subsecvente deciziei și raportului final al procedurii; obligarea autorității
contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depuse;
obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea
ofertei depusă de SC ....SRL și, pe cale de consecință, să constate că
oferta în cauză este inacceptabilă.
În ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia raportului final al
procedurii, precum și a procesului verbal nr. 115/13.01.2020, cu privire
la oferta SC ......... SRL, contestatorul precizează că, în etapa analizei
DUAE, conform raportului procedurii, comisia de evaluare a reținut, în
mod netemeinic și nelegal, următoarele:
- oferta sa a fost considerată inacceptabilă ca urmare a
neîndeplinirii unei cerințe minime de participare, apreciind că ofertantul
nu a declarat activitatea de verificare a proiectului în DUAE;
- doar oferta SC ....SRL a fost admisă, deși nu există înscrisuri
justificative cu privire la partea subcontractată și îndeplinirea cerințelor
DUAE de către SC ....SRL.
Contestatorul apreciază că în mod netemeinic a fost declarată
oferta sa ca fiind inacceptabilă, având în vedere că îndeplinește condițiile
de formă aferente elaborării și prezentării acesteia, precum și că s-a
făcut dovada verificării proiectului, în conformitate cu prevederile art. 6,
cap. 2 din HG nr. 925/1995, deși, din fișa de date a achiziției și din
caietul de sarcini, nu reiese obligativitatea ofertantului de a include în
propunerea tehnică asigurarea verificării tehnice. De asemenea, nu
reiese necesitatea subcontractării acestui serviciu, în condițiile în care
verificatorului de proiecte își poate desfășura activitatea într-una din
următoarele forme: angajat al unei persoane juridice, autorizat ca
persoană fizică să desfășoare activități în mod independent, conform
OUG nr. 44/2008; angajat al ....itorului, cu contract de muncă sau
convenție civilă.
În opinia contestatorului, autoritatea contractantă și-a întemeiat
decizia de respingere a ofertei ca fiind inacceptabilă, pe dispozițiile art.
13 din Legea nr. 10/1995 și art. 1 și 4 din HG nr. 925/1995,
consemnând că procesul de verificare tehnică a proiectelor implică
obligatoriu subcontractarea acestuia, ca o obligație în sarcina
ofertantului.
De asemenea, apreciază că în scopul verificării presupusei
neîndepliniri a cerinței referitoare la verificarea proiectului tehnic,
autoritatea contractantă avea obligația să solicite clarificări și lămuriri cu
privire la oferta depusă.
Concluzionând, contestatorul solicită Consiliului să constate
nelegalitatea și netemeinicia deciziei autorității contractante cu privire la
respingerea ofertei.
În final, contestatorul solicită accesul la dosarul cauzei.
Totodată, solicită plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, prin adresa nr. 7399/25.02.2020, înregistrată la CNSC sub
nr. 7399/25.02.2020, contestatorul depune, în original, recipisa de
consemnare a cauțiunii nr. 206120183/1, tranzacția nr. 946085881/
1708759678, din data de 24.02.2020, emisă de CEC Bank – unitatea:
sucursala ........., în valoare de 28.580,77 lei.
Întrucât contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin
adresa nr. 9330/262-C1/09.03.2020, Consiliul îi comunică acestuia
termenul de studiere a dosarului, precum și de depunere a concluziilor
scrise. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr.
9738/11.03.2020, acesta menționează: „(...) declinăm dreptul de a
studia dosarul (...)”.
SC ....SRL depune cererea de intervenție nr. 37/ 02.03.2020,
înregistrată la CNSC sub nr. 8327/ 03.02.2020, solicitând: admiterea în
principiu a cererii de intervenție; pe cale de excepție respingerea
contestațiilor ca inadmisibile, întrucât aceștia nu au consemnat cauțiunea
în termen de 3 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului; respingerea
ca tardivă a contestației formulată de SC ......... SRL; pe fondul cauzei,
respingerea ca nefondată a contestației depuse de SC ......... SRL;
respingerea ca nefondată a contestației depusă de SC ......... SRL;
menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind
temeinice și legale.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție, SC ....SRL
precizează că interesul său în formularea cererii de intervenție este unul
evident, fiind reprezentat de faptul că oferta sa a fost declarată
câștigătoare. De asemenea, interesul său este cu atât mai justificat cu
cât prin contestația formulată de SC ......... SRL, acesta solicită obligarea
autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei
depuse de SC ....SRL și să se constate că oferta SC ....SRL ESTE
inacceptabilă.
Intervenientul invocă excepția inadmisibilității contestațiilor depuse,
conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, după cum urmează:
- contestația formulată de SC ......... SRL ce face obiectul dosarul nr.
242/C1/2020, a fost înregistrată la Consiliu în data de 17.02.2020, iar
până la momentul formulării prezentei, nu a fost consemnată cauțiunea;
- contestația formulată de SC ......... SRL ce face obiectul dosarului nr.
262/C1/2020, a fost înregistrată la Consiliu în data de 19.02.2020, iar
potrivit portalului CNSC, cauțiunea prevăzute de art. 611 alin. (1) din
Legea nr. 101/2016 a fost consemnată abia în data de 25.02.2020.
Intervenientul invocă și excepția tardivității contestației depusă de
SC ......... SRL, invocând prevederile art. 8 alin. (1) din legea nr.
101/2016, precizând următoarele aspecte:
- contestația formulată de SC ......... SRL a fost înregistrată la CNSC în
data de 19.02.2020, deși, prin aceasta se critică adresa de comunicare a
rezultatului procedurii nr. 698/11.02.2020; astfel, termenul de 5 zile de
formulare a contestației se împlinește în data de 16.02.2020.
Pe fondul cauzei, cu privire la contestația formulată de SC ......... SRL,
intervenientul apreciază că în mod temeinic și legal, comisia de evaluare
a constatat faptul că acesta nu a făcut dovada că activitatea de verificare
a proiectului va fi desfășurată în condiții de legalitate, respectiv că nu
există niciun subcontractant declarat care să desfășoare această
activitate.
De asemenea, intervenientul susține că pentru a realiza
componenta contractului – verificare de proiect – contestatorul avea
obligația de a realiza această componentă prin verificatori de proiect
independenți care să nu aibă calitatea de angajați/colaboratori ai
proiectantului.
În susținere, intervenientul invocă jurisprudența CNSC.
Totodată, în ceea ce privește solicitarea SC ......... SRL de studiere a
dosarului cauzei, intervenientul precizează că acesta nu a formulat critici
concrete cu privire la oferta depusă de SC ....SRL, contestatorul
rezumându-se doar la formularea unui capăt de cerere. Mai mult,
subliniază că oferta sa este confidențială, în cuprinsul ofertei depuse,
regăsindu-se declarația de confidențialitate.
În final, intervenientul solicită accesul la dosarul cauzei. În acest
sens, Consiliul îi comunică acestuia, termenul de studiere a dosarului și
implicit de depunere a concluziilor scrise; intervenientul s-a prezentat la
sediul CNSC în vederea studierii dosarului în data de 12.03.2020.
Prin adresa nr. 1101/02.03.2020 și nr. 1094/02.03.2020, înregistrate la
CNSC sub nr. 8935/05.03.2020, autoritatea contractantă transmite
dosarul achiziției publice, precum și punctul de vedere cu privire la
contestația formulată de SC ......... SRL.
Față de criticile formulate de SC ......... SRL, autoritatea contractantă
precizează următoarele aspecte:
În fișa de date, la capitolul 11.2.1 se precizează: „Valoarea totală
estimată pentru obiectivul de ....iti „Extindere rețea de iluminat
in ........., județul .........” este de: 1.690.556,14 lei fără TVA din care:
Cap. 3.5.6 proiect tehnic și detalii de execuție: 15.000 lei, Cap.
3.5.5.verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de
execuție: 1.000 lei; Cap. 3.8.1 asistență tehnică din partea
proiectantului: 2.000 lei; Cap. 4.1 construcții și instalații: 1.667.556,14
lei; Cap.5.1 organizare de șantier: 5.000 lei (...)”.
Prin urmare, sumele aferente pentru activitatea de verificare
tehnică de proiect, au fost previzionate și solicitate în oferta financiară;
prin urmare, ofertanții, odată cu întocmirea ofertei financiare, înțelegeau
și ofertau totodată, categoriile de lucrări și servicii solicitate prin licitație.
De asemenea în modelul de contract, document ce reprezintă parte
componenta a caietului de sarcini, la capitolul 4 Obiectul contractului, se
specifică: „Executantul se obliga să: presteze serviciile de elaborare
documentații de proiectare - faza Proiect tehnic, detalii de execuție,
caiete de sarcini, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de
construire, (P.T.+D.E.+C.S.+DTAC) precum și Memoriu de prezentare
completat conform conținutului cadru prevăzut în Anexa 5 la Ordinul
MMP nr. 135/ 2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicarea evaluării
impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private în vederea
obținerii Acordului de mediu; presteze serviciile de verificare tehnică de
calitate a proiectului tehnic; presteze serviciile de asistență tehnică din
partea proiectantului, execuție lucrările de construcții aferente ....iției:
„Extindere rețea de iluminat in ........., județul .........”, în conformitate
cu obligațiile asumate prin prezentul contract”.
Față de cele mai sus menționate, autoritatea contractantă
precizează că acesta a depus în cadrul ofertei tehnice contractul asumat
și semnat, făcând astfel dovada ca a luat la cunoștință de obligațiile si
cerințele ce i se cuvin.
Totodată, subliniază faptul că documentația de atribuire nu a fost
contestată.
În concluzie, menționează că documentația acceptată implicit de
toate societățile ofertante, le impunea să îi urmeze cu strictețe
prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016,
precum si art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Prin depunerea
ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit
documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se
poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic
detaliu. În susținere, invocă jurisprudența Curților de Apel.
În ceea ce privește afirmația contestatorului potrivit căreia, deși a
atașat un contract de prestări servicii cu SC ....SRL pentru a presta
servicii de verificare de proiect, acesta n-a fost luat în considerare de
comisia de evaluare, oferta fiind încadrată ca fiind neconformă,
autoritatea contractantă precizează că:
- asocierea SC ......... SRL-SC .... .... SRL nu a declarat că activitatea în
referință va fi realizată de subcontractanți implicați în execuția
contractuiui; astfel, comisia de evaluare a constatat că oferta acesteia nu
include subcontractarea respectivei activități, ca parte determinantă din
contract;
- în acest sens, comisia de evaluare, a considerat că ofertantul
contestator nu ar putea realiza în condiții de legalitate activitatea de
verificare a proiectelor (componentă a obiectului contractului), deoarece
nu a declarat subcontractanți care să o efectueze;
- în conformitate cu prevederile capitolul II.2.1 din fișa de date a
achiziției, autoritatea contractantă a estimat și alocat sumele necesare
activității de verificare tehnică a proiectului, în cadrul contractului de
proiectare și execuție; în modelul cadru al contractului, activitatea este
prevăzută în capitolul 4 la Obiectul contractului, prin urmare, verificarea
proiectului de către verificatori atestați face parte din obiectul
contractului, aceasta fiind prevăzută în caietul de sarcini;
- în speță sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr.
10/1995 privind calitatea în construcții, în conformitate cu care
verificarea proiectelor privind respectarea reglementarilor tehnice
referitoare la cerințele fundamentale aplicabile se efectuează de către
specialiști verificatori de proiecte atestați pe domenii/subdomenii și
specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor;
- în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul de verificare și
expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a
construcțiilor, aprobat prin HG nr. 925/1995, verificatorul tehnic atestat
nu poate verifica și ștampila proiectele întocmite de el, proiectele la a
căror elaborare a participat sau proiectele pentru care, în calitate de
expert tehnic atestat, a elaborat raportul de expertiza tehnică, existând o
incompatibilitate între calitatea de angajat al proiectantului și obligațiile
ce-i revin ca verificator tehnic de calitate;
- prin urmare, verificarea tehnică a proiectului nu poate fi realizată de
către același operator economic care întocmește proiectul, ofertanții
trebuind să declare entitatea care va presta aceste servicii, în calitate de
subcontractant;
- asocierea SC ......... SRL- SC .... .... SRL nu îndeplinește cerințele
legale, în sensul că acesta a declarat că verificarea proiectului se va
realiza în baza unui contract de prestări servicii, neîncadrându-l astfel ca
și contract de subcontractare, cu toate obligațiile ce derivă din acest
fapt;
- în lipsa unei subcontractări legale a acestei activități, Asocierea
SC ......... SRL- SC .... .... SRL, care și-a asumat activitatea de
proiectare nu poate realiza în mod legal verificarea tehnică a proiectului;
- contrar aprecierilor contestatorului, art. 13 din Legea nr. 10/1995
coroborat cu art. 4 din HG nr. 925/1995 (forma în vigoare la data limită
de depunere a ofertelor) limitează explicit posibilitatea unui specialist,
persoana fizică, angajat al unei societăți, de a verifica proiecte elaborate
în cadrul aceleiași societăți de alți specialiști în domeniu;
- astfel, art. 4 din HG nr. 925/1995 prevedea expres că ....itorii sau
administratorii construcțiilor vor încheia contracte distincte pentru
verificare sau expertizare tehnică cu persoanele fizice sau juridice din
categoriile indicate de același act normativ. Așadar, fie se încheia
contract distinct cu persoana juridică care avea prevăzute în statut
activități de verificare sau de expertizare tehnică a proiectelor și a
construcțiilor (activitatea concretă de verificare urmând a fi realizată de
angajați specialiști ai persoanei juridice) fie se încheia un contract cu
persoana fizică, autorizată să desfășoare activități în mod independent.
De asemenea, pentru evitarea oricăror situații de natura să aducă
atingere obiectivității persoanei implicate în verificare, s-a stabilit că
sumele cuvenite persoanelor fizice sau juridice atestate, pentru
activitatea de verificare tehnică a proiectelor sau de expertizare tehnică
a proiectelor a construcțiilor se stabilesc în condițiile prevăzute de lege.
- așadar, este exclusă posibilitatea ca verificarea proiectului să fie
efectuată de un specialist angajat al societății de proiectare, raportat la
prevederile legale anterior citate. Deși contestatorul reclamă lipsa unei
solicitări clare în caietul de sarcini, faptul că autoritatea contractantă nu
a indicat expres în documentația de atribuire că pentru prestarea acestor
servicii este necesară subcontractarea nu este de natură să susțină
temeinicia plângerii formulate;
- mai mult, Legea nr. 98/2016 - art. 3) alin. (1) definește atât furnizorul,
cât și subcontractantul, și în condițiile în care verificarea proiectului
tehnic reprezintă o componentă a contractului de achiziție publică,
rezultă că în mod corect comisia de evaluare a reținut că aceasta nu se
poate realiza prin intermediul unui contract de furnizare/prestări servicii.
În ceea ce privește posibilitatea indicării ulterior a
subcontractanților, prin prisma dispozițiilor art. 219 alin. (2) din Legea
nr. 98/2016, autoritatea contractantă subliniază că în condițiile în care
încă de la momentul depunerii ofertei tehnice, participanții la procedură
au cunoștință despre faptul că verificarea proiectului tehnic se poate
efectua doar prin intermediul unui subcontractor, aveau obligația de a
declara ca atare acest aspect. În acest sens, fișa de date prevede expres
la pct. III.1.3 că se va prezenta o Declarație privind partea/părțile din
contract care sunt îndeplinite de subcontractanți specializările acestora.
De asemenea se menționează distinct partea/părțile din contract pe care
urmează să o/le subcontracteze și se vor prezenta datele de identificare
ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urma sunt cunoscuți la
momentul depunerii ofertei.
În concluzie, comisia de evaluare a reținut că ofertantul asocierea
SC ......... SRL- SC .... .... SRL, în raport de modul de redactare al
documentației de atribuire și având în vedere dispozițiile Legii nr.
10/1995 și ale HG nr. 925/1995, avea obligația de a declara faptul că
verificarea tehnică a proiectului va face obiectul unei subcontractări și de
a completa corespunzător DUAE, doar în aceasta maniera fiind asigurată
în concret executarea activității de verificare a proiectului tehnic, parte a
obiectului contractual de achiziție. Așadar, contestatorul avea nu doar
obligația ci și posibilitatea de a determina și declara, încă de la momentul
depunerii ofertei, subcontractarea verificării tehnice a proiectului, și în
consecință de a completa corespunzător DUAE.
Pe cale de consecință în timpul procesului de evaluare, s-a
concluzionat că nu sunt incidente dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. b) din
HG nr. 925/2016, întrucât ofertantul nu avea o opțiune în ceea ce
privește subcontractarea, astfel cum rezultă din considerentele
anterioare.
Autoritatea contractantă invocă în susținere și prevederile art. 193
alin. (3), art. 137, art. 134, alin. (6), art. 55 alin. (1) din Legea nr.
98/2016.
Totodată subliniază că
prin necompletarea DUAE pentru
subcontractant, precum și necompletarea DUAE în forma solicitată de
către autoritatea contractantă încadrează în mod automat oferta ca fiind
inacceptabilă, fiind incidente condițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr.
395/2016. Prin nedeclararea subcontractanților și nedepunerea DUAE
pentru subcontractant, ofertele au devenit inacceptabile.
În ceea ce privește oferta declarată câștigătoare, autoritatea
contractantă susține că a respectat întru-totul cerințele fișei de date,
fiind declarate conforme în toate etapele de evaluare.
Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 10436/17.03.2020,
SC ......... SRL, transmite Note scrise, față de cererea de intervenție
formulată de SC ....SRL, solicitând Consiliului:
1. Respingerea ca nefondată a excepției inadmisibilității contestației
pentru lipsa consemnării cauțiunii;
2. Respingerea excepției tardivității contestației invocată de către
SC ....SRL;
3. Respingerea ca nefondată a cererii de intervenție depusă de
SC ....SRL;
4. Admiterea contestației depuse de SC ......... SRL, așa cum a fost
aceasta formulată.
În ceea ce privește recipisa de consemnare a cauțiunii nr.
206120183/1, contestatorul precizează că aceasta a fost constituită la
data de 24.02.2020 motiv pentru care solicită respingerea excepției
inadmisibilității contestației, ca nefondată.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației,
contestatorul precizează că aceasta a fost transmisă în termen de 5 zile
de la data comunicării rezultatului, înregistrat sub nr. 698/11.02.2020.
În acest sens, anexează borderoul pentru trimitere corespondență
confirmat de către factorul poștal, prin semnătură și ștampilă. Totodată,
solicită respingerea excepției invocate.
Contestatorul apreciază cererea de intervenție formulată ca fiind
nefondată, în considerarea următoarelor aspecte:
- SC ......... SRL a demonstrat că verificarea tehnică a proiectului se
va realiza cu SC ....SRL, fiind încheiat cu acesta, un contract de prestări
servicii;
- activitatea de verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a
detaliilor de execuție nu reprezintă un obiectiv în sine al achiziției
publice, ci o activitate auxiliară, pentru asigurarea calității lucrării sau
serviciului achiziționat; mai mult, activitatea principală este redată prin
CPV: 45231400-9 – Lucrări de construcții de linii electrice;
- simpla consemnare a valorii estimate a activității conexe de
verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de
execuție, care poate fi realizată și de un angajat al ofertantului – dar
care să fie specialist atestat conform legii, nu poate acoperi aceste
lipsuri;
- verificatorul de proiecte își poate desfășura activitatea într-una
din următoarele forme: angajat al unei persoane juridice care are
prevăzute în statu, activități de verificare sau de expertizare tehnică de
calitate a proiectelor și construcțiilor; autorizat – ca persoană fizică
autorizată; angajat al ....itorului cu contract de muncă sau convenție
civilă, potrivit legii.
În final, contestatorul solicită Consiliului să analizeze DUAE depus
de ofertantul declarat câștigător și de SC ....SRL, precum și a ofertei
tehnice și financiare, în vederea stabilirii dacă aceasta este admisibilă și
conformă.
Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei,
CONSILIUL constată următoarele:
........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura
simplificată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică
având ca obiect: „Extindere rețea de iluminat în ........., județul .........”,
elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și
publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ..../13.12.2019,
conform căruia valoarea estimată a procedurii este de: 1.690.556,14
ron. Conform cap. IV.2.2) din anunț, criteriul de atribuire al contractului
este „prețul cel mai scăzut”.
În cauza care formează obiectul dosarelor nr. 242/2020 și nr.
262/2020, SC ....SRL a depus cererea de intervenție nr. 37/02.03.2020,
înregistrată la CNSC sub nr. 8327/ 03.02.2020, care prezintă natura
juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția
autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de
aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept
cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității
contractante.
În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu
modificările și completările ulterioare care stipulează că „Până la
soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați
să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii
economici participanți la procedura de atribuire pot formula, cu
înștiințarea părților cauzei, cerere de intervenție voluntară în litigiu,
potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data
publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu
se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de
la data comunicării contestației” și având în vedere faptul că la data de
21.02.2020, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, sub
identificatoarele „[..../00083] CONTESTATIE ..........pdf” și „[..../00082]
CONTESTATIE CNSC - PERSOANA VATAMATA ASOCIERE ......... .... ....
SRL.pdf” contestațiile formulate de SC ......... SRL și SC ......... SRL,
Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în cadrul
termenului legal.
Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr.
101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67
din Cod proc. civ. dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire în
cauză SC ....SRL are calitatea de ofertant câștigător iar cererea sa
privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în
principiu cererea de intervenție formulată de SC ....SRL, astfel cum a
fost calificată.
În conformitate cu prevederile art. 67 din Codul de Procedură
Civilă, coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va
analiza cererea de intervenție a SC ....SRL împreună cu contestațiile
formulate de SC ......... SRL și SC ......... SRL.
Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr.
101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra
excepțiilor inadmisibilității și tardivității contestațiilor, invocate de către
intervenientul SC ....SRL.
În opinia intervenientului, cele 2 contestații ar trebui respinse ca
inadmisibile deoarece SC ......... SRL nu a constituit cauțiunea prevăzută
de lege iar SC ......... SRL ar fi constituit cauțiunea după expirarea
termenului limită de 3 zile lucrătoare de la sesizarea CNSC.
În analiza excepțiilor invocate, Consiliul reține că pentru formularea
unei contestații împotriva unui act al autorității contractante emis cu
privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor
condiții de admisibilitate a contestației.
Din redactarea prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr.
101/2016 (modificată prin OUG nr. 23/12.02.2020), rezultă că pentru a
putea proceda la soluționarea contestației, Consiliul trebuie să constate
depunerea cauțiunii, constituită potrivit prevederilor legale.
Modul de calcul al acestei cauțiuni este stabilit în detaliu de
prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (forma în vigoare la
data depunerii contestației).
În aceste condiții, Consiliul va verifica cu precădere îndeplinirea
condiției prevăzute de dispozițiile legale antemenționate, deoarece dacă
nu sunt îndeplinite condițiile legale de constituire a cauțiunii astfel încât
contestația să fie luată în considerare, Consiliul va respinge contestația
fără să cerceteze motivele acesteia.
Prin urmare constituirea cauțiunii este o condiție obligatorie pentru
soluționarea contestației cu care a fost ....it Consiliul; dovada constituirii
acesteia la dispoziția Consiliului se depune în original la CNSC, aceasta
fiind o condiție de admisibilitate.
Obligativitatea constituirii cauțiunii reprezintă o condiție de fond
pentru însăși soluționarea contestației, iar nu de procedură, de natură a
obstrucționa accesul la justiție.
În cazul în care Consiliul învestit cu o contestație constată
neîndeplinirea constituirii cauțiunii va respinge contestația potrivit art.
611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data depunerii
contestației.
Având în vedere faptul că SC ......... SRL, a ....it Consiliul cu
soluționarea contestației înregistrate la CNSC sub nr. 5905/17.03.2020,
constatând că aceasta nu a anexat contestației, dovada constituirii
cauțiunii, respectiv, recipisa de consemnare a cauțiunii în original în
cuantumul prevăzut de lege, astfel cum prevede art. 611 alin. (1) din
Legea nr. 101/2016, în exercitarea rolului său activ prin adresa nr.
6137/242-C1/18.02.2020, Consiliul a solicitat contestatorului, în temeiul
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările
ulterioare, ca în termen de 3 zile de la data comunicării prezentei, să
transmită: în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016,
modificată și completată prin OUG nr. 23/2020, recipisa de consemnare
a cauțiunii în original în cuantumul prevăzut de lege.
SC ......... SRL nu s-a conformat adresei mai sus menționate și nu a
transmis recipisa de consemnare a cauțiunii în original în cuantumul
prevăzut de lege.
Prin corespondența e-mail înregistrată la CNSC sub nr. SC .........
SRL, precizează în mod explicit că: „nu vom realiza plata cauțiunii pentru
contestația depusă”.
Consiliul reține că în speță sunt incidente următoarele:
- prevederile art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 cu
modificările și completările ulterioare potrivit cărora „pentru soluționarea
contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii
acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în
termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, o
cauțiune stabilită după cum urmează: (...) 2% din valoarea ofertei
declarate câștigătoare în cadrul raportului procedurii, dacă aceasta este
mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, (...) dar nu mai
mult de 88.000 lei”;
- principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia
nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii.
- principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere
debemus” potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu
trebuie să distingă, în sensul că în cadrul ordonanței nu s-a prevăzut
nicio normă derogatorie de la obligația constituirii cauțiunii.
Față de aceste aspecte, se constată că, în speță, contestația a fost
transmisă de către contestator, fără a depune cauțiunea, constituită în
mod legal.
Dacă contestatorul ar fi fost diligent și prudent, ar fi putut din
vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită apoi
jurisdicției Consiliului să poată analiza fondul contestației.
Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr.
101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data
depunerii contestației, Consiliul respinge ca inadmisibilă contestația
depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea
contractantă ........., fără a mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
Pe de altă parte, Consiliul va respinge ca nefondată excepția
inadmisibilității contestației formulată de SC ......... SRL deoarece acesta
din urmă a transmis la dosarul cauzei recipisa de consemnare a cauțiunii
nr. 206120183/1, tranzacția nr. 946085881/ 1708759678, din data de
24.02.2020, emisă de CEC Bank – unitatea: sucursala ........., în valoare
de 28.580,77 lei, constituită în termenul de 3 zile lucrătoare de la data
sesizării CNSC și cuantumul de 2% din valoarea ofertei desemnată
câștigătoare, cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 101/2016 anterior iterate.
În ceea ce privește excepția tardivității contestației formulată de SC
......... SRL, invocată de către intervenientul SC ....SRL, Consiliul reține
următoarele:
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat art. 5
alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestatorul poate
sesiza Consiliul în 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință
despre actul autorității contractante considerat nelegal, și luând în
considerare că actul atacat de SC ......... SRL în constituie adresa de
comunicare a rezultatului procedurii nr. 698/11.02.2020, Consiliul reține
că termenul de depunere a contestației se îndeplinea în data de
17.02.2020 (prima zi lucrătoare după cea de duminică 16.02.2010).
În speță sunt incidente următoarele prevederi legale:
-
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Sub sancțiunea
respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât
Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de
expirarea termenului legal de contestare.”;
-
art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 „(1) Persoana care
se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate
sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante,
obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de
remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a
interesului legitim, în termen de: „b) 5 zile, începând cu ziua
următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante
considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de
achiziție publică/ sectorial sau de concesiune este mai mică decât
pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre
publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de
participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației
privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de
lucrări și concesiunile de servicii”;
-
art. 5 din Legea nr. 101/2016 „(1) Termenele procedurale
stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de
la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie
la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în
cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în
calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel
decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la
expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”;
-
art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 183 din Codul
de Procedură Civilă „(1) Actul de procedură depus înăuntrul
termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul
poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu
specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (...) (3) În
cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum
și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat
rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau
de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca
dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată”.
Raportat la prevederile legale mai sus reiterate, și ținând seama de
faptul că SC ......... SRL a predat la poștă contestația către CNSC în data
de 17.02.2020 (ultima zi a termenului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 101/2016 calculat de la data comunicării adresei
698/11.02.2020), așa cum rezultă din ștampila aplicată de oficiul poștal
pe plicul aferent trimiterii poștale cu număr de prezentare
AR99872460951 aflat la dosarul cauzei, rezultă că societatea
contestatoare a transmis contestația în termenul legal, motiv pentru
care, Consiliul va respinge excepția tardivității invocată de autoritatea
contractantă față de contestația formulată de SC ......... SRL.
Procedând la analiza pe fond a contestației formulată de SC .........
SRL, Consiliul reține că obiectul acesteia îl constituie adresa de
comunicare a rezultatului procedurii nr. 698/11.02.2020, prin care a fost
respinsă oferta acestuia deoarece nu a declarat ca subcontractant și nu a
depus declarația DUAE pentru operatorul economic care va presta
serviciile de verificare a proiectului.
Consiliul reține că, la secțiunea II.1 din anunțul de participare
simplificat, autoritatea contractantă a precizat că obiectul contractului
care va fi atribuit este „extindere rețea de iluminat în .........,
județul .........”, tipul contractului este „Lucrări / Proiectare și executare”
iar la rubrica II.1.4 Descriere succintă „Pentru prezentul proiect de ....iții
se dorește proiectarea și execuția proiectului de ....iții ce vizează
înlocuirea completă și extinderea rețelei de iluminat (...)”.
Față de cele de mai sus, Consiliul reține că obiectul procedurii de
atribuire în cadrul căreia a fost formulată contestația care face obiectul
prezentei are ca obiect atât executarea lucrărilor de construcție a rețelei
de iluminat cât și prestarea serviciilor de proiectare a rețelei de iluminat
cât și prestarea serviciilor de proiectare aferente acesteia.
Conform prevederilor secțiunii II.2.4) Descrierea achiziției publice
din anunțul de participare simplificat, valoarea totală estimată a fost
determinată astfel: „(...) 1.690.556,14 lei fără TVA din care: - Cap.3.5.6
proiect tehnic și detalii de execuție: 15.000 lei - Cap.3.5.5. verificare
tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție:
1.000 lei - Cap.3.8.1 asistență tehnică din partea proiectantului: 2.000
lei - cap.4.1 construcții și instalații: 1.667.556,14 lei - cap.5.1
organizare de șantier: 5.000 lei (...)”.
Având în vedere conținutul anunțului de participare simplificat în
care este evidențiată suma aferentă serviciilor de verificare tehnică de
calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, precum și
prevederile art. 16 din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „în cazul
contractelor de achiziție publică de lucrări valoarea estimată a achiziției
se calculează luând în considerare atât costul lucrărilor, cât și
valoarea totală estimată a produselor și serviciilor puse la dispoziția
contractantului de către autoritatea contractantă, necesare pentru
executarea lucrărilor”, Consiliul reține că serviciile de verificare tehnică
de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție fac parte din
obiectul contractului care urmează a fi atribuit, cu respectarea
prevederilor art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/1995 potrivit cărora
„(1) Verificarea proiectelor privind respectarea reglementărilor
tehnice referitoare la cerințele fundamentale aplicabile se efectuează
de către specialiști verificatori de proiecte
atestați pe
domenii/subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai
proiectelor. Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica și ștampila
proiectele întocmite de el, proiectele la a căror elaborare a participat sau
proiectele pentru care, în calitate de expert tehnic atestat, a elaborat
raportul de expertiză tehnică. (2) Se interzice utilizarea proiectelor
tehnice și a detaliilor de execuție neverificate în condițiile alin. (1)
coroborat cu prevederile art. 5 alin. (2)”.
Din verificarea dosarului cauzei, Consiliul reține că, pentru a
demonstra modalitatea concretă în care va asigura prestarea serviciilor
de verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de
execuție, SC ......... SRL a inclus în propunerea sa tehnică copia
contractului nr. 47/20.12.2019 încheiat de SC ......... SRL cu operatorul
economic SC ....SRL (pag. 102-103 din vol. 3 al dosarului cauzei), având
ca obiect „servicii de verificare tehnică a proiectării”.
Prin urmare, astfel cum a recunoscut contestatorul SC ......... SRL
prin manifestarea propriei sale voințe în contestația și notele scrise
transmise la dosarul cauzei, parte din obiectul contractului reprezentând
serviciile de verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a
detaliilor de execuție nu vor fi prestate de către ofertantul SC ......... SRL
prin angajații proprii ci de un alt operator economic respectiv SC ....SRL,
care nu are nicio calitate în cadrul prezentei proceduri de atribuire.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016 este definită
noțiunea de subcontractant ca fiind „orice operator economic care nu
este parte a unui contract de achiziție publică și care execută și/sau
furnizează anumite părți ori elemente ale lucrărilor sau ale construcției
ori îndeplinesc activități care fac parte din obiectul contractului de
achiziție publică, răspunzând în fața contractantului de organizarea și
derularea tuturor etapelor necesare în acest scop”.
Din interpretarea normei juridice anterior iterate, rezultă că pentru
a fi considerat subcontractant, este necesar ca activitățile executate de
un operator economic nominalizat în cadrul ofertei să facă parte din
obiectul contractului care urmează a fi atribuit, spre deosebire de
noțiunea de furnizor definită la art. 3 alin. (1) lit. w) din Legea nr.
98/2016 ca fiind „entitatea care pune la dispoziția unui contractant
produse, inclusiv servicii de instalare sau amplasare a acestora, dacă
este cazul, ori care prestează servicii către acesta, care nu are calitatea
de subcontractant”.
Comparând definiția dată subcontractantului potrivit prevederilor
legale anterior iterate cu activitățile care urmează a fi prestate de către
SC ....SRL respectiv servicii de verificare tehnică de calitate a proiectului
tehnic și a detaliilor de execuție, Consiliul reține că aceste activități fac
parte din obiectul contractului care urmează a fi atribuit fiind evidențiate
în mod expres la secțiunea II.2.4 din anunțul de participare simplificat și
în devizul general din cuprinsul studiului de fezabilitate (pag. 49 și 53 din
studiul de fezabilitate publicat în SEAP în anexa anunțului de participare
simplificat,
Tudor
Vladimirescu.pdf.p7s”), motiv pentru care SC ....SRL nu poate fi
considerat un simplu furnizor astfel cum susține în mod eronat
contestatorul ci ar fi trebuit declarat subcontractant.
După cum a fost reținut anterior, diferența dintre noțiunea de
subcontractant și cea de furnizor îl constituie măsura în care serviciile/
prestările asigurare de acest operator economic fac parte sau nu din
obiectul contractului. Astfel, cu titlu de exemplu, Consiliu reține că
eventualul prestator al serviciilor de pază a organizării de șantier nu ar
putea fi considerat în cadrul prezentei proceduri drept subcontractant
deoarece aceste servicii nu fac parte din obiectul contractului, spre
deosebire de serviciile de verificare tehnică de calitate a proiectului
tehnic și a detaliilor de execuție, care sunt precizate în mod expres în
anunțul de participare și studiul de fezabilitate.
În soluționare, Consiliul nu va reține susținerile contestatorului
privind modalitățile în care își pot desfășura activitatea specialiștii
verificatori de proiecte (respectiv ca angajat al unei persoane juridice
care are în statut activități specifice, ca persoană fizică autorizată sau ca
angajat) deoarece asocierea SC ......... SRL - SC ....SRL a optat să
subcontracteze serviciile de verificare de proiect către SC ....SRL,
denumind în mod impropriu această relație contractuală „prestare de
servicii” și omițând să-și îndeplinească obligația prevăzută la art. 193
alin. (3) din Legea nr. 98/2016 potrivit căruia „În cazul în care
ofertantul/candidatul intenționează să subcontracteze o parte/părți din
contract, DUAE include și informații privind partea din contract care
urmează a fi eventual subcontractată și va avea anexat acordul de
subcontractare. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează
ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat,
incluzând toate informațiile menționate la alin. (1) lit. a), precum și cele
de la alin. (1) lit. b) și c) care prezintă relevanță din perspectiva
capacităților subcontractanților pe care se bazează ofertantul/candidatul
în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanților pe
a căror capacități ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conține
numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a)”.
Ca urmare a omisiunii completării DUAE cu datele
subcontractantului SC ....SRL și lipsei unui DUAE pentru acesta din urmă,
comisia de evaluare nu a putut verifica inexistența unei situații de
excludere prevăzută la art. 164, art. 165 și art. 167 din Legea nr.
98/2016 în legătură cu acest subcontractant, astfel cum avea obligația
potrivit art. 170 din Lege și nici eventuala incidență a prevederilor art.
59 – 60 din același act normativ, aspect consemnat în mod corect în
adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 698/11.02.2020.
Mai mult, Consiliul reține că Asocierea SC ......... SRL - SC ....SRL a
ales în deplină cunoștință de cauză să omită completarea unui DUAE
pentru subcontractantul SC ....SRL deoarece obligația aceasta se
regăsește și în cuprinsul documentației de atribuire, la secțiunea III.1.1)
Capacitatea de exercitare a activității profesionale, inclusiv cerințele
privind înscrierea în registrele profesionale sau comerciale din anunțul de
participare simplificat astfel: „Ofertantul va face dovada că nu se
încadrează la situațiile prevăzute de art. 60, art. 164, art. 165, art.167
din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată
îndeplinirea cerințelor: Se va prezenta DUAE în conformitate cu
prevederile art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016 (...) Cerințele privind
neîncadrarea în situațiile prevăzute la art.60, art. 164, art. 165, art. 167
se adresează și subcontractanților conform art. 170/1 și 183/1 din Legea
98/2016”.
Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să respingă ca
nefondate criticile contestatorului privind modalitatea de evaluare a
propriei sale oferte.
În ceea ce privește critica contestatorului potrivit căreia în oferta
depusă de SC ....SRL nu s-ar regăsi înscrisuri justificative cu privire la
partea subcontractantă și îndeplinirea cerințelor DUAE de către
subcontractantul SC ....SRL, Consiliul o va respinge ca nefondată
deoarece la pag. 29-33 din vol. 3 al dosarului cauzei se regăsește DUAE
completat de subcontractantul SC ....SRL, la pag. 6 din DUAE completat
de ofertantul SC ....SRL este menționată proporția de subcontractare, la
pag. 36-37 se regăsește declarația privind neîncadrarea în situațiile
prevăzute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016, la pag. 44-45 acordul de
subcontractare iar la pag. 158-272 din vol. 2 al dosarului cauzei se
regăsesc documentele justificative DUAE depuse atât de ofertantul
SC ....SRL cât și de subcontractantul său SC ....SRL.
Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de
evaluare prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Consiliul
constată că activitatea comisiei de evaluare s-a desfășurat cu
rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință,
criticile contestatorului privind modalitatea de evaluare a ofertelor sunt
nefondate, urmând să fie respinse.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus
evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu
modificările și completările ulterioare, va respinge ca nefondată
contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea
contractantă ......... iar, pe cale de consecință, va admite cererea de
intervenție formulată de SC ....SRL.
Pentru aceste motive
în baza documentelor depuse de părți,
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de SC .........
SRL, invocată de intervenientul SC ....SRL și, pe cale de consecință,
respinge ca inadmisibilă contestația formulată de SC ......... SRL în
contradictoriu cu autoritatea contractantă ..........
Respinge ca nefondate excepțiile inadmisibilității și tardivității
contestației formulată de SC ......... SRL, invocate de intervenientul
SC ....SRL.
Respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în
contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de
consecință, admite cererea de intervenție formulată de SC ....SRL.
Obligatorie.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de
10 zile lucrătoare de la comunicare.
Complet de soluționare a contestațiilor
în domeniul achizițiilor publice:
Consilier de soluționare
.........
PREȘEDINTE
.........
Consilier de soluționare
.........