AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_11963

2020Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79713000-5
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 41.460 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 541/C1/431 Data: 02.04.2020 Prin contestația nr. 832/11.03.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 9778/11.03.2020, depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire nr. 3717/ 05.03.2020, emis de SC ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Servicii de pază”, cod CPV 79713000-5, s-a solicitat: anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 3717/05.03.202 a raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind netemeinice și nelegale; reevaluarea ofertelor situate pe locurile 1 și 2, în conformitate cu aspectele sesizate prin prezenta contestație, respectiv cu legislația în vigoare. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că în data de 06.03.2020 a fost publicat în SICAP raportul procedurii nr. 3717/05.03.2020, din care rezultă că oferta depusă se clasează pe locul III, cu o ofertă de preț de 575.221,16 lei fără TVA, pe locul I clasându-se SC ....SRL cu o ofertă de 549.947 lei fără TVA, iar pe locul II clasându-se SC ....SRL, cu o ofertă de 551.819,16 lei. Față de cele mai sus menționate, contestatorul solicită anularea deciziei autorității contractante, în sensul de a dispune reevaluarea ofertelor financiare clasate pe locurile I și II, ce conțin în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu ar fi putut fi justificate decât în anumite condiții, impunându-se 1

§ 2

verificări amănunțite asupra includerii în prețul ofertat a cheltuielilor salariale și a sporurilor așa cum sunt acestea prevăzute de lege, a cheltuielilor ce derivă din obligațiile asumate prin propunerea tehnică, precum și asupra justificării costurilor cu ajutorul subvențiilor din convenții încheiate cu ANOFM, în temeiul art. 85 din Legea nr. 76/2002. Totodată, consideră că autoritatea contractantă avea obligația respectării prevederilor art. 133 din HG nr. 395/2016. În opinia contestatorului, o verificare temeinică a ofertelor clasate pe locurile I și II ar fi dus la constatarea faptului că acestea sunt inadmisibile, și, pe cale de consecință, oferta SC ......... SRL ar fi fost declarată câștigătoare. În susținerea afirmațiilor sale, cu privire la componenta salarială pe care comisia de evaluare ar fi trebuit să o analizeze, contestatorul detaliază, sub formă tabelară, costurile minimale reale, cu respectarea legislației în vigoare, pentru fiecare dintre tipurile de posturi ce fac obiectul achiziției. De asemenea, consideră că autoritatea contractantă avea obligația de a verifica justificarea tuturor cheltuielilor ce derivă din obligațiile asumate prin propunerea tehnică, atât cheltuieli directe cât și indirecte, precum și existența unei marje de profit. Mai mult, apreciază că în cazul în care, pentru justificarea unei diferențe de tarif, sunt luate în calcul subvenții din convenții cu ANOFM, în baza art. 85 din Legea nr. 76/2002, comisia de evaluare trebuia să analizeze și să verifice respectarea condițiilor ce sunt obligatorii a fi îndeplinite pentru a face posibilă invocarea acestora. De asemenea, consideră că autoritatea contractantă trebuia să se asigure de faptul că subvențiile invocate sunt acordate pentru aceeași agenți care vor presta efectiv serviciile, sens în care, ar fi trebuit să dispună verificări și să solicite dovezi asupra faptului că acești agenți au luat la cunoștință de faptul că sunt parte a ofertei angajatorului, că au luat la cunoștință de faptul că în cazul câștigării procedurii vor fi relocați la noile posturi și că și-au exprimat acordul cu privire la acest aspect: mai mult, în cazul în care acești agenți nu au domiciliile pe raza obiectivelor ce fac obiectul achiziției, în cadrul justificării costurilor ar fi trebuit să se regăsească și costurile aferente delegării/deplasării acestora. În final, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 10147/13.03.2020, contestatorul depune în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206166641/1, tranzacția nr. 951935989/1716703615, din data de 13.03.2020, emisă de unitatea: sucursala Victoria, în valoare de 15.633,00 lei. Prin adresa nr. 4102/16.03.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 10540/17.03.2020, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, în copie, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză, solicitând Consiliului respingerea acesteia ca nefondată, din considerentele ce vor fi expuse mai jos.

§ 3

În urma procesului de evaluare a ofertelor și a aplicării criteriului de atribuire stabilit, respectiv prețul cel mai scăzut, comisia de evaluare a declarat, în mod corect, că oferta câștigătoare este cea depusă de SC ....SRL, cu valoarea 549.947 lei, fără TVA. Cu privire la afirmațiile contestatorului potrivit cărora cele două oferte clasate pe locurile I și II conțin în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu ar fi putut fi justificate decât în anumite condiții, autoritatea contractantă le consideră a fi eronate întrucât comisia de evaluare a analizat temeinic toate aceste aspecte, pe care ofertanții SC ....SRL și SC ....SRL le-au detaliat în anexa atașată formularului de ofertă financiară. Autoritatea contractantă menționează că în plus față de celelalte oferte, SC ......... SRL a cuprins în oferta financiară un spor de 75% pentru orele lucrate peste norma de lucru legală, spor care majorează tariful orar prevăzut în oferta financiară a acestuia. De asemenea, precizează că niciuna dintre ofertele clasate pe locul I și II nu are un astfel de spor, ofertanții asigurându-se că salariații lor vor respecta numărul de ore prevăzute în norma legală de lucru. Mai mult, chiar și contestatorul își diminuează valoarea ofertei cu suma de 269.669,44 lei reprezentând subvenții conform art. 85 din Legea nr. 76/2002. În susținere, autoritatea contractantă precizează că cele trei oferte clasate pe locurile I-III se prezintă astfel: - Locul I: SC ....SRL cu un tarif orar de 11,75 lei/oră; - Locul II: SC ....SRL cu un tarif orar de 11,79 lei/oră; - Locul III: SC ......... SRL cu un tarif orar de 12,29 lei/oră. Astfel, subliniază că dacă contestatorul s-ar fi asigurat că salariații nu vor fi obligați să depășească norma legală de muncă, atunci tariful acesteia s-ar fi diminuat cu contravaloarea sporului de 75% oferit la numărul de ore lucrate peste norma de lucru legală. Din verificarea ofertei se constată că pentru posturile cu program: 24/24, 12/24 zi și 12/24 noapte, tariful orar este influențat în plus cu 0,83 lei/ora reprezentând sporul de ore suplimentare de 75%. Singurul tarif orar neinfluențat de acest spor este cel pentru postul cu program de 8/24 zi. Daca se adună acest spor pentru toate posturile și se face o medie, s-ar constata că dacă ofertantul nu ar fi avut acest spor inclus în oferta sa, tariful lui orar ar fi fost cel mai scăzut și atunci oferta lui ar fi fost declarată câștigătoare. (0,83 lei/oră+ 0,83 lei/oră+ 0,83 lei/oră +0) : 4 = 0,6225 lei/oră. 12,29 lei/oră (tarif general ofertat) - 0,6225 lei/oră (spor de ore suplimentare de 75% ) = 11,6675 lei/oră. În ceea ce privește afirmația contestatorului referitoare la obligația comisiei de evaluare de a verifica justificarea tuturor cheltuielilor ce derivă din obligațiile asumate prin propunerea tehnică, atât cheltuieli directe cât și indirecte, precum și existența unei marje de profit, autoritatea contractantă precizează că aceasta nu demonstrează în

§ 4

niciun fel faptul că, în evaluarea ofertelor, comisia de evaluare nu ar fi verificat toate aceste componente ale ofertelor. Totodată, autoritatea contractantă arată că din evaluarea ofertei câștigătoare, se poate lesne observa că ofertantul SC ....SRL a încheiat cu Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă ........., Convenția nr. 05/30.01.2020 (anterior publicării anunțului nr. ....) pentru un număr de 34 de șomeri în vârstă de peste 45 de ani, înregistrați în evidenta agenției. Această convenție are valabilitate 12 luni de la data semnării ei, acoperind astfel întreaga perioadă contractuală. Mai mult, consideră că nu este de datoria comisiei de evaluare să verifice dacă salariații ofertantului au fost informați că vor fi relocați sau dacă aceștia și-au dat acordul în acest sens; nu există o obligație legală a comisiei în a verifica aceste aspecte. În concluzie, analizând fundamentările economice prin care au fost stabilite tarifele ofertate de către SC ....SRL și SC ....SRL, autoritatea contractantă consideră că nu există motive de inadmisibilitate a acestor oferte, necatalogându-le ca fiind aparent neobișnuit de scăzute în raport cu serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică ce urmează a se încheia. Mai mult, la stabilirea tarifelor, toți cei trei ofertanți clasați pe locurile I-III, chiar și contestatorul, au avut în vedere diminuări datorate subvențiilor prevăzute de Legea nr. 76/2002, prezentând și convențiile încheiate cu AJOFM pentru salariații ce vor fi angrenați în punctele de lucru. În final, autoritate contractantă menționează că a respectat prevederile Legii nr. 98/2016, acordând tuturor operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu, acționând într-o maniera transparentă, proporțională și echilibrată pentru toți participanții la procedură. De asemenea, consideră că raportul procedurii nr. 3717/05.03.2020 este legal și, pe cale de consecință, solicită Consiliului respingerea contestației, ca netemeinică. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: SC ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Servicii de pază”, cod CPV: 79713000- 5 , elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ..../ 31.01.2020, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de: 781.626,80 RON. Conform cap. IV.2.2) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Procedând la analiza contestației formulate, se reține că SC ......... SRL critică modul de evaluare a ofertelor clasate pe locurile 1 și 2 respectiv SC ....SRL și SC ....SRL apreciind că propunerile financiare ale acestora conțin prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care

§ 5

nu pot fi justificate, motiv pentru care Consiliul va analiza ambele oferte prin raportare atât la cerințele documentației de atribuire cât și la prevederile legislației specifice în domeniu. Astfel, potrivit descrierii serviciului ce urmează a se presta, acesta constă conform tabelului din caietul de sarcini, în asigurarea pazei bunurilor materiale și protecție umană la toate cele 9 locații ale SC ......... SA, situate în municipiul ......... având un număr de 11 perimetre astfel: - la un număr de 6 perimetre se asigură servici 24 ore/24 ore; - la un număr de 3 perimetre se asigură servici 12 ore/24 ore; - la un număr de 2 perimetre se asigură servicii 8 ore/24 ore. Relevant în soluționarea prezentei sunt și cerințele caietului de sarcini de la pct. C care stabilesc dotarea minimă solicitată pentru prestarea serviciilor de pază, respectiv: uniformă tip, adecvată sezonului și ecusoane; baston de cauciuc; pulverizator de substanțe iritant lacrimogene; mijloace de comunicare - telefon mobil, stație radio; autovehicul special; stații de emisie recepție portabil etc. De asemenea, în cadrul Fișei de date, la pct.IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, se stipulează următoarele: „Propunerea financiară se exprimă în lei, fără TVA, și are un caracter ferm și obligatoriu pe toată perioada de valabilitate. Propunerea financiară va cuprinde următoarele: Formularul de ofertă, întocmit conform Formularului nr. 5. Valoarea obținută după calcularea prețului ofertei se va trece în formular. Formularul de oferta va fi însoțit de o anexă – ANEXA 1 la formularul de ofertă (se va constitui de către operatorul economic participant la procedura de achiziție) în care se va specifica prețul unitar pentru fiecare post în parte și prețul total al asigurării serviciului de pază pentru fiecare din posturile menționate în caietul de sarcini. Achizitorul solicită ofertanților fundamentarea legală a tarifelor orare pentru serviciile de pază ofertate, ofertanții depunând în acest sens calculații ale tarifelor pentru a justifica cuantumul acestora. În acest sens se va întocmi de către ofertant, ANEXA 2 la formularul de ofertă. La ofertarea prețului/oră/post se vor lua în calcul toate cheltuielile impuse de legislația în vigoare cu privire la personalul salarial (salariul minim pe economie pentru un agent de pază calificat, sporul pentru munca prestată, plata contribuțiilor la stat, cheltuieli indirecte necesare îndeplinirii contractului etc)”. Conform prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din HG nr. 935/2019: „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru

§ 6

personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră”. Din analiza cerințelor mai sus iterate, rezultă faptul că, ofertanții aveau obligația de a detalia și include în cadrul propunerilor financiare raportat la salariul minim pe economie toate sporurile legale (spor de noapte, spor de weekend, sărbători legale, ore suplimentare) cheltuielile directe (mijloacele tehnice de apărare și de protecție cu care este dotat, uniforme, spray iritant lacrimogen, baston de cauciuc, lanternă și telefon mobil sau radiotelefon) și indirecte inclusiv fondul de handicap. De asemenea, având în vedere că natura contractului de achiziție publică ce urmează a se încheia este unul oneros, este evident că, la stabilirea propunerii financiare trebuie avut în vedere și o cotă de profit. Prin urmare autoritatea contractantă trebuia să verifice dacă fundamentarea tarifului orar include cel puțin prevederile legale în vigoare, cum ar fi spre exemplificare: salariul minim pe economie cu taxele și impozitele aferente (conform HG nr. 935/2019), sporurile legale (spor de noapte, spor de weekend, sărbători legale) cheltuielile directe și indirecte inclusiv fondul de handicap. De asemenea, având în vedere că natura contractului de achiziție publică ce urmează a se încheia este unul oneros, este evident că, la stabilirea valorii estimate trebuie avut în vedere și o cotă de profit. Or, din analiza centralizatorului aferent propunerii financiare aparținând SC ....SRL și SC ....SRL, Consiliul constată următoarele: SC ....SRL a ofertat un preț total de 549.947,00 lei pentru un total ore de 46.804 având un tarif de 11,75 lei/oră. Din anexa Formularului de propunere financiară care detaliază calculația aferentă tarif – lei/oră, Consiliul constată că, pentru serviciile de pază prestate în weekend s-a menționat un spor de 0,1% și un cost de 0,01 lei aferent postului de 12 ore/ziua, 12 ore/noaptea și 24 ore/24. Cu titlu de exemplu, Consiliul reține că pentru un post de pază permanent (24 ore/24), numărul de ore prestate sâmbăta și duminica pe durata de 8 luni a întregului contract este de cel puțin 8 zile / lună x 24 ore/zi x 8 luni = 1.536 de ore, pentru care SC ....SRL a prevăzut în propunerea sa financiară suma de 1.536 ore X 0,01 lei = 15,36 lei. Or, este evident că realitatea și sustenabilitatea unui astfel de spor de 0,01% reprezentând doar 15,36 lei pentru toate cele 8 luni cumulate de pază în week-end trebuia verificată de comisia de evaluare prin solicitarea contractelor individuale de muncă sau a contractului colectiv în cadrul cărora este stabilit, conform art. 137 din Codul Muncii, care dispun: „Art. 137. - (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.

§ 7

(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. (4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. (5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2)”. De asemenea, din analiza anexei Formularului de propunere financiară, Consiliul reține că suma ofertată de SC ....SRL în cuantum de 549.947,00 lei având un tarif de 11,75 lei/oră s-a datorat deducerii unei subvenții în cuantum de 251.805,52 lei acordată în baza Convenției nr. 05/30.01.2020 încheiată cu AJOFM ......... în temeiul Legii nr. 76/2002, în care se precizează faptul că „tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta convenție” însă acest tabel nu se regăsește în oferta depusă de SC ....SRL. Analizând propunerea financiară raportat la înscrisurile depuse pentru justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut coroborat cu necesitatea autorității contractante expres detaliată în caietul de sarcini Consiliul constată că SC ....SRL a ales să nu anexeze tabelul cu persoanele încadrate în muncă, pentru a se confrunta/compara cu agenții de securitate propuși în ofertă, nefăcând dovada că beneficiază de ajutor de stat pentru agenții pe care îi va folosi în cadrul contractului ce se va încheia, ajutor care, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, se acordă în mod individual și care nu poate profita altora, deoarece ajutorul obținut de angajator poate fi aplicat pentru contractul de servicii de pază unde prestează salariatul serviciile în cauză, calculul efectuându- se pe agent și nu asupra sumei globale. Anexa la convenție ce prevede tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă trebuie confruntată cu lista de persoane declarate de ofertant că vor îndeplini contractul (aceasta din urmă lipsind și ea din cadrul ofertei), astfel încât, să se verifice dacă datele concordă iar oferta este sustenabilă și corectă. Nu rezultă de nicăieri că cei 34 angajați pentru care a beneficiat de subvenție constituie salariații care vor presta serviciile de pază în cadrul contractului licitat; nicăieri în propunerea tehnică, contestatorul nu își asumă că respectivii salariați coincid cu cei care vor asigura paza în acest contract, element vital pe care trebuia să îl analizeze autoritatea, prin prisma subvenției.

§ 8

Lista persoanelor încadrate prezintă relevanță și sub aspectul verificării dacă oferta contestatorului îndeplinește cerința obligatorie stipulată la pct. E din caietul de sarcini, potrivit căreia ofertanții trebuiau să depună: „Documente din care să reiasă atestările profesionale ale personalului (inclusiv cei încadrați prin AJOFM și managerul de securitate cu experiență în domeniu și o vechime de cel puțin 3 ani în activitate) care execută activitatea de pază, emise de Inspectoratul General al Poliției Române”. Or, din analiza ofertei aparținând SC ....SRL documentele care să probeze îndeplinirea cerinței mai sus iterate nu au fost identificate. De asemenea, este relevant în soluționarea prezentei, faptul că acest ofertant justifică tariful unitar neobișnuit de scăzut în cuantum de 11,75 lei/oră/post/pază invocând „subvenții” în valoare de 251.805,52 lei în baza unei convenții încheiate cu AJOFM - ......... fără însă, a anexa niciun înscris prin care să dovedească disponibilitatea angajaților să presteze serviciile de pază la obiectivele din caietul de sarcini situate în municipiul ......... și nici cheltuielile aferente delegării acestora, cheltuieli care ar fi trebuit să se regăsească în calculul tarifului ofertat de acesta având în vedere faptul că necesitatea autorității contractante pentru care acest operator economic a depus ofertă constă în prestarea serviciilor de pază în municipiul .........; de asemenea se constată că, în cadrul calculului tarifului nu se regăsesc nici costurile suplimentare aferente cheltuielilor de deplasare, cazare, diurnă, etc. Consiliul va reține că ofertantul nu poate uza de aceste convenții pe care le-a încheiat cu Agențiile pentru Ocuparea Forțelor de Muncă în toate procedurile de atribuire la care participă în justificarea unor prețuri aparent ofertate având în vedere faptul că societatea comercială obține în baza Legii nr. 76/2002 un singur ajutor, valoare care justifică doar prețul tarifului contractului de pază unde prestează respectivul salariat munca. Ținând seamă de dispozițiile art. 44 din Codul Muncii care prevede că „Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni și se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancționarea disciplinară a acestuia. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil”, SC ....SRL ar fi trebuit să includă în cadrul tarifului ofertat și aceste cheltuieli; mai mult, necesitatea autorității contractante de a încheia contractul pe 8 luni, ar implica costuri suplimentare potrivit prevederilor legale antemenționate, cheltuieli care nu se regăsesc în cadrul notei de justificare a prețului. Prin urmare, în condițiile în care propunerea financiară este elaborată fără a avea în vedere toate costurile pe care le implică cerințele documentației de atribuire, este evident că ofertantul în cauză pentru a se încadra în propunerea financiară ofertată, fie nu va respecta

§ 9

cerințele caietului de sarcini, fie va vicia rezultatul procedurii prin ofertarea unor prețuri nesustenabile care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate decât în baza unei simple decizii comerciale. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, în baza unor supoziții proprii, fapt pentru care autoritatea contractantă avea obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus în acest sens. Raționamentul de mai sus se regăsește și în cadrul hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel ......... nr. 3926/2016, nr. 5192/2016 și nr. 4533/2017 și de Curtea de Apel Timișoara nr. 3638/28.10.2016, prin care au fost menținute deciziile pronunțate de CNSC. Situația privind deducerea subvențiilor este similară și în cazul ofertantului SC ....SRL, deoarece acesta din urmă justifică tariful unitar neobișnuit de scăzut în cuantum de 11,79 lei/oră/post/pază invocând „subvenții” în valoare de 382,500 lei în baza unor convenții cu AJOFM - Ialomița fără însă, a anexa niciun înscris prin care să dovedească disponibilitatea angajaților să presteze serviciile de pază la obiectivele din caietul de sarcini situate în municipiul ......... și nici cheltuielile aferente delegării acestora, cheltuieli care ar fi trebuit să se regăsească în calculul tarifului ofertat de acesta având în vedere faptul că necesitatea autorității contractante pentru care acest operator economic a depus ofertă constă în prestarea serviciilor de pază în municipiul ........., aspectele reținute mai sus cu privire la detașare fiind pe deplin aplicabile și în acest caz. De asemenea, din tabelul de fundamentare a propunerii financiare nu se identifică costurile aferente cheltuielilor directe cum ar fi: mijloacele tehnice de apărare și de protecție cu care este dotat, uniforme, spray iritant lacrimogen, baston de cauciuc, lanterna și telefon mobil sau radiotelefon etc. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, autoritatea contractantă în etapa de analiză a fundamentării propunerilor financiare ar fi trebuit să țină cont de toate drepturile și obligațiile ce decurg din prevederile legale în vigoare, astfel încât operatorii economici să nu vicieze rezultatul procedurii prin reduceri de costuri/tarife orare/salarii pe fondul neachitării sau achitării din alte surse terțe a contribuțiilor aferente salariilor sau de a proceda la artificii financiare/matematice/rotunjiri de tarife unitare după bunul plac având la bază simpla prezumție că urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei lor, vor găsi o posibilitate să finalizeze contractul indiferent prin ce mijloace; prin urmare, Consiliul apreciază că și în etapa de verificare a ofertelor depuse, autoritatea contractantă ar fi trebuit să dea dovadă de rigoare și să evalueze informațiile și documentele furnizate de ofertanți, pentru a se asigura de realitatea și sustenabilitatea acestora.

§ 10

Orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă ar fi trebuit să stabilească cu exactitate dacă propunerile financiare depuse de ofertanți sunt reale și ferme, numai în urma obținerii și verificării detalierii prețurilor ofertate putând stabili conformitatea, sustenabilitatea, realitatea și corectitudinea formării acestora. Prin urmare, în condițiile în care propunerea financiară este elaborată fără a avea în vedere toate costurile pe care le implică cerințele documentației de atribuire, este evident că ofertanții în cauză pentru a se încadra în propunerea financiară ofertată, fie nu vor respecta cerințele caietului de sarcini, fie vor vicia rezultatul procedurii prin ofertarea unor prețuri nesustenabile care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate decât în baza unei simple decizii comerciale. În încercarea de a oferta un preț cât mai scăzut, operatorii economici nu pot face reduceri de consumuri ca să conducă în mod implicit la reducerea costurilor, în condițiile în care autoritatea contractantă a menționat în cadrul fișei de date că ofertanții au obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Aplicând în mod corespunzător principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Consiliul constată că, în lipsa unei solicitări de justificare/detaliere a prețurilor ofertate autoritatea contractantă nu poate determina sustenabilitatea ofertelor. Or, tocmai acesta ar fi fost rolul clarificărilor, respectiv de a lămuri anumite elemente ale ofertei financiare, respectiv de a verifica sustenabilitatea acestora, la care ofertanții în cauză au obligația de a se conforma și să le trateze cu maximă competență și diligență. Solicitarea informațiilor referitoare la modul de formare a prețului este dublată de obligația comisiei de verificare a acestora, verificare care are loc pe baza dovezilor prezentate. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, în baza unor supoziții proprii sau presupuse evenimente viitoare și incerte, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus. Prin urmare, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă ar fi trebuit să procedeze anterior finalizării evaluării ofertelor, la solicitarea de clarificări și verificarea explicațiilor transmise cu privire la justificarea prețului ofertat pentru a stabili cu exactitate veridicitatea și fezabilitatea propunerii financiare depuse, astfel încât să aibă certitudinea că oferta

§ 11

desemnată câștigătoare este una reală, fermă și acoperă toate cerințele documentației de atribuire. Numai în urma obținerii și verificării detalierii prețului ofertat, autoritatea contractantă putea stabili realitatea și corectitudinea formării acestuia. Orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Ținând cont de cele de mai sus, autoritatea contractantă avea obligația de a verifica dacă ofertanții care au depus oferte în cadrul acestei proceduri au ținut cont în elaborarea propunerii financiare aferente contractelor de servicii ce fac obiectul prezentei proceduri de toate prevederile legale deoarece trebuie avut în vedere și faptul că tipul/felul contractului de servicii în speță este un contract de servicii cu executare succesivă ceea ce implică executarea prestațiilor/serviciilor într-o perioadă de timp, de 8 luni și nu este un contract cu executare „uno ictu”, și nu de a desemna, în mod automat, drept admisibile și câștigătoare ofertele acestora. Prin urmare, autoritatea contractantă nu avea dreptul de a accepta ofertarea unui tarif pentru un contract care se va implementa în viitor - având la bază costuri care, în mod cert, nu vor putea fi respectate și care la momentul depunerii ofertelor erau, sau trebuiau cunoscute de operatorii economici. Ofertele depuse, reprezintă angajamente asumate de către ofertanți în scopul realizării obiectului contractului, astfel prețul (calculat doar la salariul minim) nu este un element pur formal al ofertei, ci reprezintă un element esențial al propunerii tehnice și financiare a cărui realitate și sustenabilitate trebuie verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și confirmate de ofertanți prin documentele înaintate autorității contractante. Autoritatea contractantă nu poate accepta ofertarea unor tarife pentru un contract care se va implementa în viitor - având la bază costuri care, în mod cert, nu vor putea fi respectate și care la momentul depunerii ofertelor erau sau trebuiau cunoscute de operatorii economici. În cauza T- cauza T 392/15, Tribunalul UE a reținut la pct. 85 și 86 următoarele „În ceea ce privește această din urmă dispoziție, Tribunalul a statuat că obligația autorității contractante de verificare a caracterului serios al unei oferte rezultă din existența prealabilă a îndoielilor referitoare la fiabilitatea acesteia, obiectivul principal al acestui articol fiind de a nu permite respingerea unui ofertant din cadrul procedurii fără să i se fi acordat posibilitatea să justifice conținutul ofertei sale care ar părea anormal de mică. Prin urmare, numai atunci când există asemenea îndoieli, comitetul de evaluare este obligat să solicite informații pertinente privind compoziția ofertei înainte să o respingă, dacă este cazul. În schimb, în ipoteza în care o ofertă nu pare anormal de mică potrivit articolului 158 alineatul (4) din Regulamentul de punere

§ 12

în aplicare, articolul menționat nu se aplică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2005, TQ3 Travel Solutions Belgium/Comisia, T 148/04, EU:T:2005:274, punctele 49 și 50, Hotărârea din 11 mai 2010, PC Ware Information Technologies/Comisia, T 121/08, EU:T:2010:183, punctul 72, Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Computer Resources International (Luxembourg)/Comisia, T 422/11, EU:T:2014:927, punctul 57, și Hotărârea din 15 septembrie 2016, European Dynamics Luxembourg și Evropaïki Dynamiki/Comisia, T 698/14, nepublicată, EU:T:2016:476, punctul 59). Astfel de îndoieli pot exista printre altele atunci când pare incert, pe de o parte, că o ofertă respectă legislația țării în care serviciile ar trebui să fie prestate, în materie de remunerare a personalului, de contribuție la sistemul de securitate socială, de respectare a normelor de securitate și de sănătate la locul de muncă, de vânzare în pierdere, și, pe de altă parte, că prețul propus include toate costurile pe care le presupun aspectele tehnice ale ofertei (Hotărârea din 8 octombrie 2015, Secolux/Comisia, T 90/14, nepublicată, EU:T:2015:772, punctul 62)”. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 33 Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. 34 Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). 35 În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei ca-re impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44).

§ 13

36 În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 37 În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. Justificarea prețului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete și actuale de formare a prețului și chiar documente care să conțină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză și care să permită, în final verificarea corectitudinii prețului ofertat, iar în cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile solicitate sau răspunsurile pe care le prezintă nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețurilor sau al costurilor propuse, oferta va fi respinsă, astfel cum rezultă din precizările de la secțiunea IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din fișa de date. Totodată, având în vedere considerentul 103 din cadrul Directivei 2014/24/UE „Ofertele care par anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile ar putea să se bazeze pe ipoteze sau practici necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, economic sau juridic. Dacă ofertantul nu poate furniza o explicație suficientă, autoritatea contractantă ar trebui să aibă dreptul de a refuza oferta”, coroborat cu art. 69 alin. (1) din directivă „Autoritățile contractante solicită operatorilor economici să explice prețul sau costurile propuse în ofertă, în cazul în care ofertele par a fi anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile respective”, Consiliul stabilește că, în speța dedusă soluționării, autoritatea contractantă avea obligația de a solicita ofertanților justificarea prețurilor ofertate prin raportare la toate cerințele documentației de atribuire. În cadrul Hotărârii din 19 octombrie 2017, CJUE s-a pronunțat în cauza C-198/16 astfel: „50 În acest sens, articolul 139 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2342/2002 prevede că, dacă, pentru un anumit contract, ofertele par să aibă prețuri anormal de mici, înainte de a respinge ofertele în cauză nu- mai din acest motiv, autoritatea contractantă solicită în scris detalii privind elementele constitutive ale ofertei pe care le consideră relevante și verifică aceste elemente constitutive, după audierea corespunzătoare a părților, ținând cont de explicațiile primite. 51 Astfel, această dispoziție stabilește obligația autorității contractante, în primul rând, de a identifica ofertele suspecte, în al doilea rând, de a permite ofertanților în cauză să demonstreze caracterul

§ 14

serios al acestora, solicitându-le precizările pe care le consideră oportune, în al treilea rând, de a aprecia relevanța explicațiilor furnizate de persoanele interesate și, în al patrulea rând, de a lua o decizie cu privire la admiterea sau la respingerea ofertelor menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Lombardini și Mantovani, C 285/99 și C 286/99, EU:C:2001:640, punctul 55)”. Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare prevăzute în decizia de numire a acesteia, Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertelor aparținând SC ....SRL și SC ....SRL este întemeiată, urmând să fie admisă. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu SC ......... SA, va anula raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei în termen de 15 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 15

Admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu SC ......... SA. Anulează raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei în termen de 15 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare .........

§ 16

Redactat practicaua deciziei ...........

§ 17

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (paisprezece) pagini