BO2020_11979
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: R7
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R7
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, ..., România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. ...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., înaintată de ... cu sediul în ......, formulată împotriva comunicării ..., emisă de ..., cu sediul în ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...", s-a solicitat Consiliului: - anularea comunicării ... prin care contestatoarea a fost informată în privința anulării procedurii; - anularea tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente, incidente ori conexe emise de ... (inclusiv a secţiunilor relevante din raportul procedurii, din procesele verbale ale comisiei de evaluare, precum şi a oricăror alte comunicări adresate celorlalți ofertanți) în ceea ce privește anularea procedurii; - dispunerea reluării procedurii și desemnarea câștigătoare a ofertei contestatoarei; - obligarea ... la achitarea cheltuielilor cauzate contestatoarei de soluţionarea prezentei contestaţii. Prin cererea de intervenție accesorie înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., ..., cu sediul în ......, unde se vor comunica toate actele procedurale, a solicitat următoarele: - admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de către ...; - respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de către ... ... împotriva deciziei de anulare a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, 1
asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... solicită anularea comunicării ... prin care contestatoarea a fost informată în privința anulării procedurii; anularea tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente, incidente ori conexe emise de ... (inclusiv a secțiunilor relevante din raportul procedurii, din procesele verbale ale comisiei de evaluare, precum și a oricăror alte comunicări adresate celorlalți ofertanți) în ceea ce privește anularea procedurii; dispunerea reluării procedurii și desemnarea câștigătoare a ofertei contestatoarei; obligarea ... la achitarea cheltuielilor cauzate de soluționarea contestației. Contestatoarea prezintă un scurt istoric al desfășurării procedurii de atribuire, precizând că prin comunicarea nr. ..., ... a adus la cunoștință că oferta depusă a fost declarată admisibilă, situându-se pe locul 2 după oferta depusă de ... ("..."). Oferta celui de al treilea ofertant, ..., a fost respinsă pentru motive de neconformitate. Contestatoarea a formulat contestație împotriva rezultatului. La rândul său, ... a formulat contestație împotriva rezultatului Procedurii. În condițiile în care ... a sesizat Tribunalul ... pentru soluţionarea propriei contestații, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 101/2016, contestația ... a fost conexată la dosarul nr. .... Contestațiile au fost soluționate prin sentința civilă nr. ...dispusă de Tribunalul ..., împotriva căreia atât contestatoarea, cât și ... au formulat recurs la Curtea de Apel .... Ulterior, în data de ...., prin adresa nr. ..., contestatoarea a fost informată că procedura a fost anulată întrucât ofertantul desemnat câștigător a refuzat prelungirea valabilității ofertei și a garanției de participare. În acest sens, autoritatea contractantă a considerat că se află în imposibilitatea încheierii contractului de achiziții publice și a dispus anularea procedurii, invocând aplicarea art. 212 alin. (1) lit. c) teza finală. În data de ...., contestatoarea a solicitat autorității contractante furnizarea unor explicații suplimentare referitoare la motivele neaplicării prevederilor legale care obligă autoritățile contractante să atribuie contractul operatorului economic clasat pe locul II atât în condițiile în care nu poate încheia contractul cu ofertantul desemnat inițial câștigător cât și în condițiile în care oferta ... ... SA a devenit inacceptabilă prin faptul expirării valabilității. În data de .... că, deși a declarat inacceptabilă oferta ... ... SA, nu a declarat câștigătoare oferta situată pe locul II, deoarece nu ar fi îndeplinite condițiile impuse art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016 . 2
În mod greșit autoritatea contractantă a apreciat că s-ar afla în situația imposibilității finalizării procedurii prin încheierea contractului de achiziție publică. Contestatoarea consideră nelegală anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă aplicând în mod greșit dispozițiile art. 212 alin (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Ipoteza în care ofertantul determinat câștigător refuză prelungirea valabilității ofertei determină: a) în ceea ce privește respectiva ofertă, reținerea caracterului său inacceptabil potrivit art. 124 alin. (3) din HG 395/2016 ; b) în ceea ce privește procedura, continuarea acesteia cu desemnarea câștigătoare a ofertei clasate pe locul II sau, în măsura în care nu există o altă ofertă admisibilă clasată pe locul II, anularea Procedurii potrivit art. 212 alin. (1) lit. e) din Legea 98/2016. În acest sens, art. 143 alin. (2) și (3) din HG nr. 395/2016 prevede obligativitatea desemnării câștigătoare a ofertei clasate pe locul II în condițiile în care ofertantul inițial declarat câștigător nu mai este în măsură să semneze contractul. Totodată, legea impune autorității să verifice natura motivelor pentru care ofertantul câștigător ajunge în situația de a nu încheia contractul, arătând că în măsura în care imposibilitatea încheierii contractului este justificată de rațiuni obiective, neimputabile ofertantului câștigător, acesta este eliberat de obligația semnării contractului, urmând ca ofertantul clasat pe locul al II-lea să devină noul ofertant câștigător (dacă există). Din contră, dacă astfel de rațiuni obiective, fortuite nu pot fi reținute, ofertantul culpabil trebuie tras la răspundere potrivit prevederilor legale ce sancționează refuzul nejustificat de a semna contractul de achiziție publică. Potrivit art. 1351 din Codul Civil cazul fortuit este definit ca un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel afectat. Prelungirea duratei procedurii reprezintă o asemenea situație care nu putea fi prevăzută de ... ... SA şi nici împiedicată de aceasta. Împrejurarea în care valabilitatea unei oferte expiră, iar ofertantul nu decide prelungirea acesteia reprezintă o astfel de situație de imposibilitate fortuită în care ofertantul nu își mai poate asuma semnarea contractului. Refuzul prelungirii valabilității ofertei este doar o manifestare concretă a unei imposibilități obiective și fortuite de a se mai asuma încheierea contractului public. În analizarea existenței sau nu a unei situații de imposibilitate fortuită trebuie luat în discuție întreg ansamblul de împrejurări care au dus la refuzul ofertantului de a mai prelungi valabilitatea ofertei. Faptul neprelungirii valabilității ofertei reprezintă doar exercitarea unui drept al unui ofertant care nu își mai poate asuma oferta în aceleași condiții. Contestatoarea apreciază că ... ... SA a prezentat o serie de motive în justificarea deciziei luate de a nu mai prelungi valabilitatea ofertei. 3
Autoritatea contractantă nu a comunicat motivația concret prezentată, însă CNSC o poate verifica prin natura atribuțiilor avute. Nu poate fi luată în considerare o culpă a ofertantului ... ... SA, care nu poate fi forțat să își prelungească valabilitatea ofertei, sens în care împrejurarea nu poate fi analizată decât din perspectiva unei imposibilități obiective, fortuite care determină neîncheierea contractului cu ofertantul declarat inițial pe primul loc, dar, care, cum am arătat, determină declararea câștigătoare a ofertei clasate pe locul II. Consiliul s-a pronunțat recent că art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016 este aplicabil și în ipoteza mai gravă în care ofertantul de pe primul loc refuză nejustificat semnarea contractului (adică se află în culpă). În niciun caz împrejurarea că ... ... SA nu și-a prelungit oferta nu este în măsură să anuleze dreptul contesatoarei în calitate de ofertant clasat pe locul II de a îi fi atribuit contractul. În mod evident, art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016 trebuie interpretat în sensul în care neprelungirea valabilității unei oferte determină obligarea autorității contractante la a atribui contractul ofertantului a cărui ofertă este admisibilă și clasată pe locul II. Dacă nu există o astfel de ofertă și doar atunci autoritatea poate dispune anularea procedurii și nu prin raportare la prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016, ci prin raportare la prevederile art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea 98/2016 aşa cum impune alin. (3) al art. 143 din HG 395/2016. În concret, în concepția acestei autorități (contrară şi jurisprudenţei), dreptul ofertantului clasat pe locul II de a fi îndreptățit la atribuirea contractului de achiziție publică există doar dacă ofertantul declarat inițial câștigător nu poate semna contractul din motive de forță majoră sau imposibilitate fortuită de a mai executa contractul. Or, o asemenea interpretare a legii este absurdă şi nu poate fî susținută de nicio logică elementară. Contestatoarea consideră că oferta ... ... SA nu poate fi în același timp și ofertă câștigătoare și ofertă inacceptabilă. Autoritatea contractantă îi acordă acest dublu statut ofertantului ... ... SA, ceea ce este evident nelegal. Autoritatea contractantă a comunicat prin adresa nr. .....că, deși a declarat inacceptabilă oferta ... ... SA, nu a declarat câștigătoare oferta contestatoarei deoarece nu ar fi îndeplinite condițiile impuse de art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Pentru aplicarea art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016, în primul rând, este nevoie de o ofertă determinată câștigătoare și care să fie valabilă (aceasta este prima condiție, a cărei verificare trebuie făcută anterior oricăror altor condiții). 4
Or, oferta ... ... SA nu mai poate avea acest statut din moment ce a devenit inacceptabilă. Acesta este un viciu semnificativ de nelegalitate a deciziei .... Decizia de declarare a acesteia câștigătoare a rămas fără obiect și, în mod automat, autoritatea contractantă trebuia să constate acest aspect și să emită un nou rezultat al procedurii. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiile guvernatoare în materia achizițiilor publice Pentru toate cele arătate, decizia de anulare a procedurii este arbitrară și discriminatorie, încălcând principiul tratamentului egal între ofertanți. Conduita autorității contractante se caracterizează ca fiind părtinitoare ofertantului ... ... SA, care a fost favorizat şi în evaluarea ofertelor, oferta fiindu-i menținută în procedură deși a fost depusă în mod incomplet. Este încălcat, totodată, și principiul utilizării eficiente a fondurilor publice și cel al asumării în condițiile în care, deși conform legii, procedura poate fi finalizată prin încheierea contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă alege să o anuleze, cu riscul risipirii fondurilor publice și a eforturilor deja antrenate pentru organizarea procedurii, precum şi cu riscul pierderii surselor de finanțare pentru achiziția Frontex avută în vedere. De asemenea contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor suportate în legătură cu soluționarea prezentei contestații, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. În drept, contestatoarea își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, prevederile relevante din Legea nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, Legea contenciosului administrativ, Codul de Procedură Civilă, principiile de drept aplicabile materiei precum şi toate celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul prezentei contestaţii. În probațiune, contestatoarea depune înscrisuri. Prin adresa nr. ....., autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere, solicitând respingerea contestației, cu toate capetele de cerere. Autoritatea contractantă prezintă un scurt istoric al desfășurării procedurii de atribuire, menționând că prin raportul procedurii aferent lot 1 - "Achiziționarea de mijloace de mobilitate navală - nave maritime de patrulare" au fost declarate admisibile două oferte, respectiv cele ale operatorilor economici ... şi ... ... SA, fiind respinsă ca neconformă oferta ..., cu subcontractant ... S.A. De asemenea, în urma aplicării criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preț și a algoritmului de calcul asociat, ofertantul ... ... SA s-a clasat pe locul I, oferta sa fiind câștigătoare. Astfel atât ..., cât și ... au formulat contestație împotriva rezultatului procedurii, fiind pronunțată de către Tribunalul ... sentința 5
nr. ...., dosar nr. ..., prin care au fost respinse contestațiile celor doi operatori economici. Împotriva acestei sentințe atât reclamanta ..., cât și intervenientul principal ... au formulat recurs, cu precizarea că instanța nu a stabilit încă termen de judecată în cauză, având în vedere faptul că reclamanta ... a formulat o cerere de completare a dispozitivului hotărârii ante-referite. Prin adresa .....a comunicat că nu este în măsură să extindă oferta în aceleași condiții. Drept urmare, având în vedere faptul că operatorul economic desemnat câștigător, ... ... SA, a refuzat prelungirea valabilității ofertei și a garanției de participare, oferta acestuia a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul dispozițiilor art. 124 alin. (3) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, autoritatea contractantă a analizat situația de fapt generată de decizia ... ... SA, dispunând anularea procedurii de achiziție publică în speță, în temeiul prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) teza a ll-a din Legea nr. 98/2016. Înainte de adoptarea acestei decizii, autoritatea contractantă a analizat și dispozițiile art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă menționează că pentru a ne afla în ipoteza prevăzută de art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016, ar fi trebuit ca ofertantul ... ... SA să se afle într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul. Or, autoritatea contractantă are obligația de a verifica motivele și situația de fapt invocate de către ofertant pentru refuzul prelungirii valabilității ofertei și semnării contractului, pentru a le încadra într-una din ipotezele vizate de art. 143 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Potrivit adresei transmise de ... ... SA, se poate observa că acesta se prevalează de justificări de ordin economic, recunoscând că nu a fost pregătit atunci când s-a angajat într-un proiect de anvergură. ... învederează faptul că a ales să se dedice unui proiect "ambițios de investiții pentru modernizarea și îmbunătățirea facilităților noastre de producție". Prin urmare, operatorul economic în cauză nu invocă nici forța majoră, nici cazul fortuit, ci doar considerente de eficientă și rentabilitate. Mai precis, din conținutul adresei ... nu se poate decela niciun motiv care să facă referire la forța majoră și nici la cazul fortuit. În aceste condiții, în mod legal, autoritatea contractantă a luat decizia anulării procedurii, având în vedere faptul că ofertantul declarat câștigător nu se află într-un caz de forță majoră sau caz fortuit care să îl pună în imposibilitatea de a semna contractul, situație care ar fi permis declararea câștigătoare a ofertei clasată pe locul doi, în speță, cea a contestatoarei .... 6
Autoritatea contractantă menționează că în ceea ce privește aspectele prezentate în cuprinsul contestației, este de remarcat faptul că petenta aduce în discuție prevederile art. 143 alin. (2) și (3) din HG nr. 395/2016 dar afirmă, fără temei, că "în măsura în care imposibilitatea încheierii contractului este justificată de rațiuni obiective, neimputabile ofertantului câștigător, acesta este eliberat de obligația semnării contractului urmând ca ofertantul clasat pe locul al ll-lea să devină noul ofertant câștigător. De asemenea, la punctul 21 din contestație, se indică o serie de situații care s-ar circumscrie cazului fortuit, și anume: "Prelungirea duratei procedurii (determinate de contestațiile formulate, de greva judecătorilor şi, mai nou, de amânările termenelor de judecată din motive de epidemie sanitară) reprezintă o asemenea situație (art. 1351 din Codul civil) care nu putea fi prevăzută de ... ... SA și nici împiedicată de aceasta". După cum reiese, însă, din adresa transmisă de ... ... SA, acesta nu se referă la niciuna din aceste situații, presupuse doar de către contestator. Totodată, este de remarcat că la punctul 26 din contestație, petenta consideră că nu se poate reține culpa ... ... SA, "care nu poate fi forțat să își prelungească valabilitatea ofertei", deducând, însă, în mod nejustificat și părtinitor că "împrejurarea nu poate fi analizată decât din perspectiva unei imposibilități obiective, fortuite care determină declararea câștigătoare a ofertei clasate pe locul II. Autoritatea contractantă precizează că ofertantul contestator încearcă să inducă în eroare Consiliul afirmând că oferta ... ... SA nu poate fi în același timp și ofertă câștigătoare (față de care să se verifice aplicarea art. 143 alin. 2 din H.G. nr. 395/2016) dar și ofertă inacceptabilă (potrivit art. 124 alin. 2 din H.G. nr. 395/2016)". Astfel, nu este vorba de o calificare simultană a ofertei, ca şi câștigătoare și, în același timp, inacceptabilă. Autoritatea contractantă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. 3 din HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă menționează că poate fi de acord nici cu interpretarea conform căreia neprelungirea valabilității unei oferte de către ofertantul declarat câștigător determină per se obligarea autorității contractante la a atribui contractul ofertantului a cărui ofertă este admisibilă şi este clasată pe locul II. De altfel, în acest context, este lipsită de fundament și suport legal afirmația contestatorului de la punctul 16 lit. b) din contestație conform căreia "Legiuitorul instituie, astfel, un drept al ofertantului clasat pe locul II de a-i fi atribuit contractul dacă cel clasat în fața sa nu este în măsură să își asume contractul". Astfel, legea prevede în mod expres și limitativ situațiile și condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru ca autoritatea contractantă să atribuie contractul ofertantului clasat pe locul al ll-lea, nefiind însă cazul 7
în speță, și nu automat, în ipoteza în care nu se poate încheia contractul cu ofertantul desemnat câștigător. Autoritatea contractantă menționează că nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, în contextul situației dificile create de ... ... SA, a respectat dispozițiile legale incidente. Având în vedere considerentele expuse, autoritatea contractantă apreciază că decizia de anulare a procedurii este legală și solicită Consiliului dispunerea respingerii contestației, cu toate capetele de cerere. În probațiune, autoritatea contractantă depune înscrisuri. Prin cererea de intervenție accesorie înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., ..., în calitate de intervenient, a solicitat următoarele: - admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de către ...; - respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de către ... împotriva deciziei de anulare a procedurii de atribuire. În fapt, intervenientul prezintă un istoric al desfășurării procedurii de atribuire, arătând că a formulat acțiune împotriva deciziei de respingere ca inacceptabilă a ofertei sale și a raportul procedurii nr. ...., ce a format obiectul dosarului nr. ..., aflat pe rolul Tribunalului .... De asemenea, intervenientul arată că, împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație și ..., constituindu-se în acest sens Dosarul nr. ...., contestație conexată la Dosarul nr. ..., aflat pe rolul instanței de judecată, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea 101/2016. Astfel, în raport de contestațiile deduse judecăţii, prin Sentinta civilă nr. 168/2020, Tribunalul ... a dispus respingerea acţiunii formulată de ... și a contestației formulată de ..., ca fiind neîntemeiate, admițând, în parte, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta ... în favoarea autorității contractante și împotriva acţiunii formulată de ... Intervenientul învederează că soluţia pronunțată de Tribunalul ... prin Sentinta civilă nr. ...face obiectul căii de atac a recursului, formulată atât de ... cât și de contestatoarea .... În contextul celor prezentate, la data de 03.03.2020, autoritatea contractantă a transmis către ..., adresa nr. ...., prin care, în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016, a notificat hotărârea de anulare a procedurii de achiziţie în raport de faptul că „operatorul economic desemnat câștigător, ... ... SA, a refuzat prelungirea ofertei și a garanţiei de participare". Față de decizia de anulare a procedurii de atribuire, transmisă prin Adresa nr. ....., ... a formulat prezenta contestație, prin care, în opinia intervenientului, se invocă argumente vădit nefondate. În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție accesorie, raportat la prevederile art. 17 alin.3 din Legea nr.101/2016, coroborat cu art.61 alin.1 din C. proc.civ, intervenientul precizează că interesul său 8
legitim reiese, fără putință de tăgadă, din calitatea sa de ofertant în cadrul procedurii de atribuire, precum și din contestația formulată de ... față de decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, demers ce face obiectul dosarului nr. ..., aflat în faza procesuală a recursului. Intervenientul arată că, prin contestația formulată, a solicitat, printre altele, și anularea integrală a procedurii de atribuire, ca urmare a constatării inacceptabilității și neconformității ofertelor depuse de ... ... SA și ..., și eventuala consolidare judiciară a inacceptabilității ofertei depusă de ..., astfel încât reiese, fără echivoc, interesul său legitim de menținere a hotărârii de anulare a procedurii de atribuire. În acest context, apreciază intervenientul, decizia de anulare a procedurii, cu consecinţa reluării acesteia, se circumscrie integral aspectelor deduse judecaţii în dosarul nr. .... Aşadar, ... justifică un interes propriu față de soluţionarea contestației formulată de ..., în sensul respingerii acesteia, interes ce constă în menţinerea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire și reluarea acestei proceduri. Pe fondul cauzei, intervenientul susține caracterul neîntemeiat al contestației formulată de ..., motivat de faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind forța majoră și cazul fortuit, singurele de natură a obliga autoritatea contractanta la atribuirea contractului ofertantului clasat pe locul 2. Astfel, intervenientul apreciază că, dispozițiile art. 143 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, invocate de contestatoare nu sunt incidente în cauză, argumentul potrivit căruia ... ... SA s-ar regăsi într-o presupusă imposibilitate de a prelungi oferta, în contextul economic actual, este neîntemeiat. Față de susţinerile contestatoarei, intervenientul apreciază că, în mod intenționat, ... omite să precizeze temeiul de drept în baza căruia putea fi invocată imposibilitatea fortuită de executare în beneficiul unui alt ofertant și, mai mult, chiar în contradicţie cu motivarea expusă de ... ... SA în argumentarea hotărârii sale de neprelungire a ofertei și a garanţiei de participare, argumentare reţinută și de autoritatea contractantă. Astfel, prevederile art. 1634 alin. (4) C. civ. dispun, în mod clar, că „Dovada imposibilității de executare revine debitorului" (s.n.), astfel încât, o asemenea situație putea fi invocată în cauza doar de către ... ... SA, prin răspunsul acestuia către autoritatea contractantă, arătând totodată argumentele și probele necesare în susținerea existentei presupusei imposibilități de a prelungi oferta. Intervenientul menționează că aspectele anterior menționate au fost tranșate în practica instanțelor de judecată, și anume Curtea de Apel Constanța, în cuprinsul Deciziei nr. ...., a concluzionat următoarele: - pe de o parte, insuficiența fondurilor chiar dovedită (n.n. nu este cazul în speţă) nu poate constitui o situație de imposibilitate fortuită de executare dacă nu sunt probate condițiile acestei din urmă instituții; 9
- pe de altă parte, instanța stabilește, în mod incontestabil, faptul că se impune a fi reținute numai argumentele furnizate de ofertantul în cauză prin adresele transmise autorității contractante, iar nu și alte aspecte ridicate ulterior cu prilejul formulării unei contestații în acest sens, ... nefăcând altceva decât să inoveze o situație de caz fortuit, atribuind-o, în mod nepermis, deciziei de oportunitate pur economică luată de ... ... SA. Ori, în prezenta cauză, autoritatea contractantă, prin adresa nr. ...., a arătat clar că „... ... SA a făcut cunoscut faptul că nu este în măsura să extindă valabilitatea ofertei și nici să prelungească garanția de participare, în esență, din considerente de profit și eficiență economică alegând să își investească resursele în realizarea altor proiecte", concluzionând în sensul că „din motivarea deciziei de a nu prelungi valabilitatea ofertei nu se poate decela existența unei imposibilități de executare a contractului și nici un caz de forță majoră. Mai mult, este esențial de reținut că motivarea oferită de ... ... SA, de a nu prelungi oferta, s-a fundamentat pe considerente de rentabilitate (astfel cum însăși ... afirmă în cuprinsul contestației), subsumabilă noțiunii de oportunitate și, nicidecum, pe o imposibilitate fortuită de executare. În consecință, apreciază intervenientul, ... ... SA nu ar mai avea posibilitatea de a reveni ulterior asupra acestei motivări, invocând un eventual caz fortuit și, cu atât mai mult, această ipoteză nu poate fi invocată de către alți ofertanți în numele ... ... SA. În al doilea rând, intervenientul susține că ... s-a limitat la a preciza, printr-o enumerare exemplificativă și succintă situațiile care ar fi putut, în mod ipotetic, să conducă la reţinerea imposibilității fortuite de executare, afirmând în acest sens urmatoarele: „împrejurarea în care valabilitatea unei oferte expira, iar ofertantul nu decide prelungirea acesteia reprezintă o astfel de situație de imposibilitate fortuită în care ofertantul nu își mai poate asuma semnarea contractului (fiind motivată, de regulă, din motive care țin de imposibilitatea menţinerii costurilor din cauza creșterii prețurilor, refuzul subcontractorilor de a-și mai menține angajamentele, prelungirea neprevăzut de lungă a procedurii de atribuire, contestațiile formulate, de greva judecătorilor sau chiar de amânările termenelor de judecată din motive de epidemie sanitară etc.)." Prin urmare, în opinia intervenientului, ... asociază, în mod netemeinic, refuzul prelungirii ofertei unei situații de caz fortuit, care nu poate fi dovedită printr-o serie de exemple ipotetice nesusținute de probe, nefăcând referire, în mod deliberat, la: - argumente sau probe pentru care decizia ... ... SA s-ar fundamenta pe imposibilitatea fortuită de executare, iar nu pe considerente de profit și eficiență, cum însăși ... ... SA a precizat, în mod expres, în răspunsul sau; 10
- argumente sau probe pentru care, în eventualitatea reținerii cazului fortuit, situațiile enumerate de ... ar fi fost cele avute în vedere de către ... ... SA. Referitor la jurisprudența CNSC invocată de ..., respectiv Decizia publicată în Buletinul Oficial nr. .... (n.n. care nu există pe site-ul CNSC), din extrasul furnizat nu reiese motivarea Consiliului pentru care s-ar fi reținut aplicabilitatea dispozițiilor privitoare la forța majoră sau caz fortuit în ipoteza refuzului nejustificat al ofertantului declarat câștigător de a semna contractul. Pe cale de consecință, raportat la argumentele expuse anterior, intervenientul susține că în speță nu sunt incidente dispoziţiile art. 143 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, și nici cele ale art. 207 alin. (2) și art. 212 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, având în vedere, în primul rând faptul că, ... ... SA nu s-a prevalat de vreun caz fortuit și/sau forţă majoră, iar în al doilea rând, pentru că nu poate fi reținută nici chiar prin prisma argumentației adusă de ... ..., incidenţa vreunei astfel de situații cât privește decizia exclusiv economică a ... ... SA. Faptul că doar în ipotezele limitative ale incidenței unui caz fortuit sau forţă majoră, autoritatea contractantă poate evita anularea procedurii de atribuire prin continuarea procedurii de atribuire cu ofertantul clasat pe locul 2, este susținută din considerente de logică juridică esențială, având în vedere natura exclusiv obiectivă a unei atare imposibilități (justificată de un caz de forța majoră/împrejurare fortuită de încheiere a contractului). În opinia intervenientului, acceptarea prin extindere a sensului normelor legale, ca o imposibilitate de orice altă natură invocată de către ofertantul declarat câștigător, care implică chiar și într-o măsura nesemnificativă un element subiectiv de apreciere, cu atât mai mult atunci când în discuție este rezultatul unei evaluări a randamentului economic al acelui contract, este în contradicție clară cu conceptul de achiziție publică, putându-se ajunge foarte facil la trucarea ofertelor și denaturarea rezultatului procedurii, prin înțelegeri economice între participanții la procedură. Ori, este evident că interpretarea reglementărilor într-o manieră care să încurajeze atare situații este contradictorie intenției legiuitorului, fiind evident faptul că singura situație vizată/acceptată de către legiuitor de a se apela la ofertantul de pe locul 2 și evitarea anulării integrale a procedurii (chiar daca mai sunt ofertanți declarați admisibili în clasamentul final) este aceea a incidenței, probate și argumentate de către debitor, a unui caz de forța majoră/imposibilitate fortuita. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 207 alin.(2) din Legea nr. 98/2016 și a celor cuprinse în art. 143 (2) din H.G. nr. 395/2016, reiese, după cum se arată că, în ipoteze de aplicare identice, cele două norme prevăd dreptul, respectiv obligaţia autorității contractante de a încheia contractul cu ofertantul clasat pe locul 2, a cărui oferta a fost declarată admisibilă, conținând dispoziții contradictorii, 11
hotărârea de guvern instituind peste ceea ce însăși legea stabilește explicit. Un drept având o anumită substanță juridică și economică nu poate coexista juridic cu o obligație având aceeași substanță juridică, fiind evidentă necesitatea asimilării în practica relevantă doar a uneia din cele două reglementari. Ori, față de incompatibilitatea juridică semnalată, este fără dubiu că ceea ce prevalează este conceptul instituit prin lege, respectiv dreptul autorității contractante, cu ignorarea celui instituit prin reglementările de rang secundar, respectiv obligația autorității contractante. Acest mod de ordonare a aplicabilității reglementărilor incompatibile este dictat de însuși principiul constituțional al separării puterilor în stat, potrivit căruia Guverul nu poate legifera prin hotărâre de guvern, instituind obligații în situații juridice în care chiar legiuitorul a instituit drepturi. Totodată, este binecunoscută rațiunea juridică și sfera limitată a relațiilor juridice ce pot forma obiectul unei hotărâri de guvern, emiterea unei astfel de reglementării subsecvente limitându-se strict la interpretarea și aplicarea unei legi și nicidecum la a legifera contra sau peste ceea ce însăși legea în aplicarea căreia este emisă, reglementează. În aceste condiții, intervenientul apreciază că prevederile art. 207 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 sunt aplicabile în speță, neputând fi considerat abrogat prin art. 143 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractantă având numai dreptul, iar nu și obligația, de a declara câștigătoare oferta clasată pe locul 2, în concordanță chiar cu jurisprudența invocată de ... care menționează „decizia de a continua procedura sau a o anula aparține autorității contractante". Intervenientul apreciază că, în mod corect, autoritatea contractantă a reținut existența în cauză a imposibilității de a încheia contractul, consecința legală neputând fi alta decât anularea procedurii în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. În conformitate cu prevederile art. 124 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, în ipoteza refuzului unui operator economic de a prelungi valabilitatea ofertei sau a garanției de participare, oferta acestuia este declarată inacceptabilă, fără a institui o modalitate de desfășurare a procedurii dacă ofertantul în cauză fusese anterior declarat câștigător. De altfel, nicio altă dispoziție din H.G. nr. 395/2016 sau din Legea nr. 98/2016 nu abordează această chestiune, cu excepția art. 212 alin. (1) lit. c), dispoziție legală care face referire expresă la imposibilitatea de a încheia contractul. Fără a relua argumentele expuse anterior, intervenientul reiterează faptul că dispozițiile privind imposibilitatea încheierii contractului cu ofertantul declarat câștigător din motive de forță majoră sau caz fortuit nu sunt aplicabile în speță, iar în ipoteza în care ar fi aplicabile, autoritatea contractantă dispune exclusiv de un drept, și nu de o obligație de a declara câștigător ofertantul de pe locul 2. 12
De asemenea, relativ la susținerile formulate de ... în sensul că oferta depusă de ... ... SA. ar fi considerată în același timp câștigătoare și inacceptabilă, intervenientul susține că ... se află într-o eroare cu privire la domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 124 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 care prevede, în mod expres, faptul că necesitatea prelungirii valabilității ofertei poate avea drept cauză soluționarea contestațiilor referitoare la procedură. Însă, așa cum a precizat, intervenientul arată că nu există o reglementare a procedurii de urmat după declararea ca inacceptabilă a ofertei câștigătoare, dat fiind că prevederile art. 124 alin. (4) au fost introduse relativ recent, prin H.G. nr. 419/08.06.2018. Nu în ultimul rând, intervenientul apreciază alegațiile contestatoarei referitoare la nerespectarea principiilor tratamentului egal și al nediscriminării ca vădit neîntemeiate, în considerarea lipsei unui temei juridic aplicabil în speță care să oblige autoritatea contractantă la a încheia contractul cu ..., în calitate de ofertant clasat pe locul 2. Față de cele menționate, intervenientul solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulată de ..., ca fiind neîntemeiată, consecința fiind menținerea deciziei de anulare a procedurii de atribuire. În drept se invocă prevederile art. 17 din Legea nr. 101/2016, art. 212 din Legea nr. 98/2016, art. 124 din H.G. nr. 395/2016, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum și orice alte dispoziții la care se face trimitere în prezenta cerere de intervenție. În probațiune, au fost depuse, în copie, înscrisuri. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ... a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii, pe loturi, a contractului având ca obiect „...", prin publicarea, în SICAP, a anunțului de participare nr. ...., aprobat de conducătorul autorității contractante, la nivelul acesteia s-a luat decizia de anulare a procedurii, în contextul descris pe larg în acest act. Decizia privind anularea procedurii pentru lotul 1 i-a fost comunicată ... prin adresa nr. ...., în care se arată că măsura a fost luată în baza art. 212 alin. (1) lit. c), a doua teză, din Legea nr. 98/2016, deoarece SC ... ... SA, desemnată câștigătoare, a refuzat prelungirea ofertei și a garanției de participare. Împotriva acestei decizii a autorității contractante, ... a înaintat Consiliului contestația de față (consemnând cauțiunea în valoare de .... lei, cu recipisa de consemnare nr. ... solicitând: - anularea comunicării ... prin care a fost informată în privința anulării procedurii; - anularea tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente, incidente ori conexe emise de ... (inclusiv a secţiunilor relevante din raportul procedurii, din procesele verbale ale comisiei de evaluare, 13
precum şi a oricăror alte comunicări adresate celorlalți ofertanți) în ceea ce privește anularea procedurii; - dispunerea reluării procedurii și desemnarea câștigătoare a ofertei sale; - obligarea ... la achitarea cheltuielilor cauzate de soluţionarea prezentei contestaţii. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că, în aceasta cauză, ... a formulat cerere de intervenție pe care Consiliul o încuviințează în principiu, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea ei are un interes în legătură cu procedura de atribuire, susținând poziția autorității contractante. Verificând legalitatea deciziei autorității contractante de a anula procedura de atribuire pentru lotul 1, Consiliul constată că, potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii transmisă societății contestatoare, temeiul de drept al măsurii a fost constituit de dispoziția de la art. 212 alin. (1) lit. c), teza a doua, din Legea nr. 98/2016, respectiv „Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: c) [...] dacă este imposibilă încheierea contractului.” Conform aceluiași act, temeiul de fapt care a determinat decizia contestată a fost reprezentat de conduita ofertantei care a fost declarată câștigătoare de a refuza să prelungească valabilitatea ofertei și a garanției de participare. Prin adresa nr. ...., autoritatea contractantă a cerut SC ... ... SA, pentru a asigura continuitatea valabilității ofertei sale, să prelungească valabilitatea garanției de participare cu 3 luni și să prezinte Formularul nr. 3 – Formular de oferta actualizat. Termenul acordat în acest sens a fost data de .... În data de ..., neprimind niciun răspuns din partea SC ... ... SA, autoritatea contractantă a revenit la adresa nr. ...., și i-a cerut societății, încă o dată, prelungirea cu celeritate a valabilității garanției de participare și a ofertei cu 3 luni. SC ... ... SA a răspuns prin adresa înregistrată la autoritate cu nr. 396147 din 28.02.2020, comunicându-i în final că „[...], regretăm să vă informăm, dar nu suntem în măsură să extindem oferta în aceleași condiții. Rămânem deschiși și disponibili pentru a discuta în viitor posibile noi configurații de interes reciproc.” Față de această situație de fapt, Consiliul constată, ca un prim aspect, că, în ciuda faptului ca SC ... ... SA nu a răspuns primei solicitări de prelungire a valabilității ofertei și a garanției de participare, autoritatea contractantă nu numai că nu a luat măsura legală prevăzută la art. 124 alin. (3) din HG nr. 395/2016 (“[…] Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o astfel de prelungire. În cazul în care un operator economic nu se 14
conformează acestei solicitări, oferta sa va fi respinsă ca fiind inacceptabilă.”), dar a cerut acesteia, încă o dată, să ia măsura arătată, conduită care a fost de natură să creeze societății un avantaj evident, contrar regulii de la art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 (“Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.”). În condițiile în care neconformarea societății la cererea autorității de a-și prelungi valabilitatea ofertei și a garanției de participare este sancționată de lege cu respingerea ofertei ca inacceptabilă, a acorda acesteia, pentru a doua oară, posibilitatea de a-și păstra oferta în competiție, cu atât mai mult cu cât urmarea imediată este câștigarea contractului, reprezintă, fără niciun dubiu, un avantaj evident creat de către autoritate. Drept urmare, Consiliul stabilește că, raportat la art. 124 alin. (3) din HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 137 alin. (2) lit. i) din HG nr. 395/2016 („În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: i) ofertantul refuză să prelungească perioada de valabilitate a ofertei şi a garanţiei de participare.”), decizia ce se impunea în privința ofertei SC ... ... SA era aceea de a fi declarată inacceptabilă și, drept urmare, respinsă, conform art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016 („Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme.”). În aceste condiții, având în vedere că, potrivit raportului procedurii nr. ...., în cadrul acesteia mai exista încă o ofertă declarată admisibilă, autoritatea contractantă putea și trebuia să continue procedura de atribuire cu aceasta. Cât privește raționamentul autorității contractante de a declara câștigătoare oferta SC ... ... SA și de analiza contextul în care aceasta nu este în măsură să încheie contractul de achiziție publică pentru lotul 1, Consiliul reține, pe de o parte, că potrivit art. 124 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi asumată de ofertant.”, caz în care, depășită fiind perioada de valabilitate a ofertei și refuzată de către autoarea ei prelungirea acesteia, se constată că, de fapt, în procedura de atribuire oferta respectivă este socotită ca inexistentă. Pe de altă parte, potrivit art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, “Autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare precizaţi în invitaţia de participare/anunţul de participare şi în documentele achiziţiei, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) oferta respectivă îndeplineşte toate cerinţele, condiţiile şi criteriile stabilite prin anunţul de participare şi documentele achiziţiei, având în vedere, dacă este cazul, dispoziţiile art. 162; b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplineşte criteriile privind capacitatea şi, dacă este cazul, criteriile de selecţie şi nu se află sub incidenţa motivelor de excludere.” 15
Consiliul stabilește că una dintre condițiile de bază ale procedurii, prevăzută la punctul IV.2.6) din anunțul de participare, este „Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta”. Așadar, numai o ofertă valabilă, drept urmare asumată de către autoarea ei, și, implicit obligatorie pentru aceasta, conform art. 124 alin. (1) din HG nr. 395/2016, poate fi declarată câștigătoare, dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute la art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Or, în situația în care SC ... ... SA a refuzat să prelungească valabilitatea ofertei sale și pe cea a garanției de participare, indiferent cum ar fi fost calificată, de către autoritate, anterior acestui moment, și- a pierdut, prin efectul prevederilor art. 124 alin. (3) din HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 137 alin. (2) lit. i) din HG nr. 395/2016, potențiala calitate de ofertă admisibilă, prin urmare și posibil câștigătoare. Este știut că, potrivit art. 137 alin. (4) din HG nr. 395/2016, ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma verificării şi evaluării reprezintă oferte admisibile, comisia de evaluare având obligația de a stabili oferta câştigătoare dintre ofertele admisibile, conform art. 137 alin. (5) din hotărârea de Guvern. Astfel, devenind inacceptabilă, conform celor analizate, oferta SC ... ... SA a pierdut orice posibilitate de a fi declarată, în finalul procedurii, drept câștigătoare. În consecință, sunt neavenite orice considerente privind motivul pentru care SC ... ... SA nu a putut semna contractul de achiziție publică, în condițiile în care aceasta nu avea calitatea care să îi permită un asemenea beneficiu, potrivit legii și actelor cauzei, oferta pe care a depus-o fiind inacceptabilă ca urmare a refuzul de a-i prelungi valabilitatea.
Mai simplu spus, nu poate fi validat raționamentul autorității contractante de a considera SC ... ... SA atât inacceptabilă (potrivit art. 124 alin. 3 din HG nr. 395/2016), cât și câștigătoare. O ofertă care, prin forța legii, este inacceptabilă, așadar inadmisibilă, nu poate, sub nicio formă și în nicio condiție, să fie desemnată câștigătoare. În acest context, este de neprimit analiza autorității contractante cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 143 din HG nr. 395/2016, deoarece prin acestea legiuitorul a reglementat situații în care, în procedură, a fost stabilită o oferta câștigătoare, respectiv oferta care îndeplinește condițiile cumulative prevăzute la art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Or, așa cum rezultă din analiza de mai sus, oferta SC ... ... SA nu este câștigătoare, chiar autoritatea contractantă, în punctul sau de vedere și în „Nota raport”, precizând că, prin efectul art. 124 alin. (3) din HG nr. 395/2016, aceasta a fost respinsă ca inacceptabilă. Așa cum se preciza mai înainte, în procedura pentru lotul 1, mai exista cel puțin o ofertă admisibilă, drept urmare, autoritatea contractantă putea și trebuia să o continue cu aceasta, caz în care nu se poate vorbi, la acest moment, de imposibilitatea încheierii contractului, 16
ipoteză care obligă autoritatea la anularea procedurii, conform art. 212 alin. (1) lit. c), teza a doua, din Legea nr. 98/2016. Având în vedere contextul de fapt și de drept expus, Consiliul stabilește nelegalitatea deciziei autorității contractante de a anula procedura pentru lotul 1 și caracterul întemeiat al susținerilor contestatoarei. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită în parte contestația depusă de ... și să anuleze actele autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii pentru lotul 1, precum și comunicările în acest sens. În baza art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 20 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, să reanalizeze situația din procedura pentru lotul 1 și să decidă în consecință. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca inadmisibil capătul de cerere din contestație vizând desemnarea câștigătoare a ofertei ..., deoarece, pe de o parte, stabilirea ofertei câştigătoare reprezintă atribuția comisiei de evaluare, conform art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016, Consiliul fiind competent să examineze din punct de vedere al legalității și temeiniciei actele emise într-o procedură de atribuire și atacate prin contestație, iar pe de altă parte, potrivit art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016, Consiliul nu poate decide atribuirea contractului către un anumit operator economic, cu excepţia situaţiei în care acesta a fost desemnat de autoritatea contractantă sau calitatea sa de ofertant câştigător rezultă din informaţiile cuprinse în dosarul de soluţionare a contestaţiei. În baza art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge cererea ... de obligare a autorității contractante la achitarea cheltuielilor cauzate de soluționarea contestației, deoarece, până la data pronunțării prezentei decizii, nu au fost depuse probe ale realizării acestora, prevederea legală statuând că detalierea, cuantumul şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Față de cele reținute mai sus cu ocazia soluționării contestației, Consiliul stabilește că cele evocate în cererea de intervenție depusă sunt nefondate, astfel încât Consiliul va respinge cererea de intervenție depusă de ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 17
CONSILIUL DECIDE: Admite în parte contestația depusă de ... în contradictoriu cu .... Anulează actele autorității contractante privind decizia de anulare a procedurii pentru lotul 1, precum și comunicările în acest sens. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 20 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, să reanalizeze situația din procedura pentru lotul 1 și să decidă în consecință. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere din contestație vizând desemnarea câștigătoare a ofertei .... Respinge cererea ... de obligare a autorității contractante la achitarea cheltuielilor cauzate de soluționarea contestației. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 18