AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_12033

BO2020_12033

Respinge
2020Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79411000-8
Critici: R4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 62.091 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., transmisă inițial, prin mijloace electronice (e-mail), de două ori, și ulterior, prin poștă rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. ..., nr. ...și, respectiv, sub nr. ..., ..., Lider al Asocierii SC ... – SC ..., cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF nr. RO ..., cu sediul procesual ales în municipiul ..., reprezentată legal prin împuternicit ..., a contestat raportul procedurii nr. ..., precum și adresa nr. 5545/24.03.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziții publice, având ca obiect „Servicii de consultanță pentru proiectul «Reabilitarea ...»”- cod SMIS 116053”, cod CPV 72224000-1 (Rev.2) inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în județul Constanța, municipiul Constanța, strada Tomis, nr. 51 și a solicitat următoarele: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. ..., a oricăror și tuturor actelor care au stat la baza acesteia, incluzând, dar fără a se limita la raportul procedurii nr. ... în partea ce privește oferta declarată câștigătoare, depusă de ..., precum și a oricăror și tuturor actelor subsecvente; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare depuse de ... și la aplicarea corespunzătoare a cerințelor minime de calificare, așa cum au fost descrise în documentația de atribuire; 1/21

§ 2

- anularea deciziei autorității contractante de stabilire a ofertei depuse de ...ca fiind câștigătoare și constarea faptului că oferta declarată câștigătoare este neconformă; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei rămase admisibile cu respectarea legislației achizițiilor, continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a cerințelor minime de calificare, a criteriului de atribuire ofertelor admisibile și atribuirea contractului de achiziție publică, precum și emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii; - constatarea faptului că autoritatea contractanta nu a respectat, la evaluarea ofertelor, cerințele prevăzute în documentația de atribuire, declarând conformă o ofertă care trebuia declarată neconformă având în vedere regulile impuse de autoritatea contractantă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia aduce critici ofertei depusă de ..., ofertă declarată câștigătoare, arătând că propunerea tehnică depusă de ofertantul declarat câștigător este neconformă iar oferta financiară este subevaluată raportat la numărul de ore necesar prestării activităților din proiect. Contestatorul precizează că, în data de 22.07.2019, autoritatea contractantă a publicat în SICAP anunțul de participare simplificat nr. ..., prin care a adus la cunoștința operatorilor economici interesați organizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de consultanță pentru proiectul «Reabilitarea ...»”- cod SMIS 116053”, valoarea estimată a contractului fiind de 258.000,00 lei, fără TVA. Proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene: Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea patrimoniului natural și cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Cod SMIS 116053, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate - preț. Ca urmare a depunerii ofertei în procedura menționată anterior, în urma evaluării ofertelor depuse, oferta contestatoarei a fost declarată „conformă” dar prin aplicarea criteriilor de atribuire nu a obținut punctajul pentru a fi declarată câștigătoare, fiind clasată pe locul II, cu un punctaj de 84,62 de puncte. Contestatoarea consideră că decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusa de ... este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor documentației de atribuire, a criteriilor de atribuire și a legislației în materia achizițiilor publice. Totodată, contestatorul susține că documentația de atribuire aferentă prezentei proceduri, necontestată anterior, este obligatorie atât pentru operatorii economici, cât și pentru autoritatea contractantă în perioada de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare având obligația de 2/21

§ 3

a respecta regulile pe care ea însăși le-a stabilit prin documentația de atribuire. Astfel, cu privire la susținerea neconformității ofertei depusă de ofertantul declarat câștigător, contestatoarea susține că autoritatea contractantă pe parcursul evaluării ofertei, nu a sesizat neconformitățile propunerii tehnice depuse de ..., raportate la cerințele documentației de atribuire, respectiv: - Durata contractului reprezentată în graficul Gantt - cerința solicitată era de 42 de luni, iar graficul a fost prezentat pe o perioadă de 41 de luni; - Graficul prezentat de ofertantul ... este un grafic general simplu, nu este de tip Gantt, așa cum autoritatea contractantă a solicitat prin fișa de date a achiziției. Contestatorul, în susținere, invocă literatura de specialitate în materia „Managementul proiectelor”, unde graficul Gantt este definit ca fiind „Instrument de Management de Proiect, foarte util pentru a transmite vizual tuturor actorilor implicați planificarea și evoluția proiectului" și „ilustrare grafică care prezintă în mod cronologic interconectarea activităților din cadrul unui proiect cu perioadele de implementare. Ajută astfel la planificarea, coordonarea și monitorizarea unor sarcini specifice dintr-un proiect”. În esență, susține contestatoarea, este un calendar al activităților ce urmează să fie implementate într-un proiect, iar aceste activități se colorează cu o bară continuă, activitate cu activitate, fiecare având alocate resurse. Activitățile au precizată durata (zile), termen de începere și termen de finalizare. Graficul conține „milestones" (borne kilometrice sau jaloane), iar rolul lor este de a oferi repere în monitorizarea proiectului. Activitățile proiectului trebuiau asociate cu așa-numitele „milestones", adică repere de referință, jaloanele ce reprezintă un eveniment intermediar important care survine în cursul unei realizări, asociat cu obținerea unui rezultat important sau cu o analiză de stadiu, caracterizată drept critică. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă trebuia să sesizeze că graficul prezentat de ..., este un grafic simplu care nu respectă cerințele minime impuse de însăși autoritatea contractantă. - Referitor la organizarea și planificarea în timp a activităților, pe durata contractului, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea a minimum următoarele: „Planificarea, succesiunea și durata activităților și etapelor, luându-se în considerare și timpul necesar pentru mobilizare, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului (graficul Gantt)”, iar, conform descrierii factorului de evaluare III.3. prezentat în cap. II.2.5. criterii de atribuire, erau specificate următoarele: „Planificarea, succesiunea și durata activităților și etapelor, luându-se în considerare și timpul necesar pentru mobilizare, cu evidențierea momentelor semnificative al proiectului (graficul Gantt)". Prin urmare, cerința în ceea ce privește elaborarea graficului Gantt este ca acesta să conțină elementele descrise mai sus: activități, 3/21

§ 4

planificare, succesiune și durata, resurse și evidențierea momentelor semnificative ale proiectului - millestone (jaloane). Din verificarea documentelor, contestatorul susține că se constată că membrii comisiei de evaluare au luat în considerare că graficul Gantt prezentat de ...răspunde cerințelor enunțate și i-au atribuit numărul maxim de puncte, respectiv 15, la fel ca pentru graficul Gantt prezentat de Asocierea ...- SC ..., încălcând prevederile documentației de atribuire. Contestatorul susține că în realitate, Graficul Gantt solicitat nu există, ofertantul depunând doar un grafic fizic. - Urmare a analizei graficului Gantt prezentat, contestatorul susține că ofertantul declarat câștigător nu îndeplinește nici cerințele minime de la Secțiunea IV.4.1) - Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției/Instrucțiuni pentru ofertanți: „Descrierea detaliată a activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control și validare (jaloane), precum și a rezultatelor și livrabilelor estimate pentru fiecare activitate îndeplinită”. Contestatoarea susține că din analiza propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător, pag. 41-43, și a Graficului Gantt rezultă că oferta declarată câștigătoare nu îndeplinește cerința referitoare la descrierea detaliată a activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control și validare (jaloane). Activitățile proiectului trebuiau asociate cu așa-numitele „milestones", adică repere de referință, jaloanele ce reprezintă un eveniment intermediar, important, care survine în cursul unei realizări, asociat cu obținerea unui rezultat important sau cu o analiză de stadiu, caracterizată drept critică. Literatura de specialitate definește „jaloanele proiectului” drept etapele principale după care se poate cuantifică evoluția acestuia. Cel mai adesea, indică momentul de schimbare a unei faze, fie datorită reluării uneia sau mai multor faze precedente, fie ca urmare a demarării unei noi faze sau a încheierii proiectului. Conform procesului verbal de evaluare, anexa 1, comisia de evaluare menționează că ofertantul îndeplinește cerința sus-menționată, conform pag. 41-43, și menționează cele indicate de ofertant, care recunoaște că va detalia activitățile la implementare: „Tabelul de mai jos prezintă etapele proiectului ce desemnează activitățile de nivel unu ce vor fi derulate în cadrul contractului. Subactivitățile sunt prezentate în planul de proiect ce poate fi găsit în secțiunea Planul de proiect. Este de remarcat faptul că, la nivelul ofertării, dat fiind faptul că implementarea unui proiect este întotdeauna o interacțiune între două părți Prestator și Beneficiar, planul de proiect și activitățile derivate au un anumit nivel de abstractizare, nivel care va fi eliminat prin detalierea activităților pe perioada derulării proiectului. Așa cum se poate observa în Anexa - Planul de Proiect (Gantt Chart), pentru flecare etapă din proiect sunt evidențiate principalele livrabile/rezultate pe care le vor reanaliza și preda beneficiarului spre 4/21

§ 5

validare. Lista propusă nu este exhaustivă și va fi completată cu alte livrabile necesare pe parcursul derulării proiectului”. - Totodată, conform graficului prezentat de oferta declarată câștigătoare, activitatea 2 - Consultanță privind aspecte legate de corectitudinea situațiilor de lucrări/certificatelor de plată/ordinelor de variație, etc (după caz), prin prisma aplicării procedurii de atribuire, începe din luna 10 a anului 2019 (conform prevederilor și cerințelor autorității contractante această activitate se desfășoară pe perioada de execuție a lucrărilor), concomitent cu sub activitățile 1.1. Elaborarea documentațiilor de atribuire inclusiv consultanță pe parcursul perioadei de depunere a ofertelor: 1.1.1. Servicii de dirigenție de șantier/Supervizor și 1.1.2. Servicii de verificare proiect tehnic, fapt ce indică aspectul că lucrările încep fără a avea încheiate contractele de servicii de dirigenție de șantier și de verificare proiect, rezultând faptul că autoritatea contractantă nu respectă cerințele Legii nr. 10/1995, a calității în construcții, republicată cu modificările și completările ulterioare. Contestatorul consideră că acceptarea unei propuneri tehnice cu un grafic Gantt, în care sunt propuse activități într-o succesiune ce conduce la încălcarea legislației în ceea ce privește legislația în domeniul construcțiilor, calitatea în construcții, încalcă totodată și principiile aplicabile în materia achizițiilor publice. Contestatorul aduce critici și cu privire la propunerea financiară depusă de ofertantul declarat câștigător. Astfel, urmare a faptului că ofertantul nu a depus un grafic aplicat la proiect, evident că oferta sa financiară este subevaluată, numărul de ore inclus în justificarea prețului, ore necesare pentru prestarea serviciilor descrise de ofertant în metodologia de implementare, fiind subdimensionat, încălcând predările documentației de atribuire și realitatea în fapt. Contestatoarea consideră că, neavând un grafic de prestare din partea ofertantului declarat câștigător, astfel cum autoritatea contractantă însăși l-a solicitat în documentația de trebuire, fundamentarea prețului solicitată în temeiul art. 210 din Legea nr. 98/2016 a fost inutilă. Neurmărind graficul de prestare, activitățile indicate de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, termenele/planul de lucru aferent depunerii rapoartelor/livrabilelor nu avea cum să verifice realitatea ofertei financiare. Ca exemplu, contestatoarea redă procedura de atribuire pentru serviciile de digitizare: a) managerul de proiect are incluse doar 10 ore pe întreg parcursul procedurii, inclusiv ședințe de progres; b) expertul tehnic are 16 ore; c) expertul în domeniul juridic are 42 de ore ofertate pentru elaborarea documentației de atribuire și perioada evaluării. Prin urmare, contestatorul precizează că nu este evident cine întocmește documentația, pune la dispoziție livrabilul declarat că va fi pus la dispoziție, cine întocmește rapoartele de evaluare pe fiecare 5/21

§ 6

etapă, cine realizează toate activitățile incluse de către autoritatea contractantă în caietul de sarcini, cine întocmește documentația de atribuire și rapoartele de evaluare pe fiecare etapă, cine prestează toate activitățile din metodologia de prestare a serviciilor, etc. În susținerea contestației, operatorul contestator invocă caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, respectiv art. 3 lit. z) din Legea nr. 98/2016 ce definește documentația de atribuire, art. 20 alin. (2) și art. 127 alin. (1) lit. f din HG nr. 395/2016, precum și jurisprudența CNSC. Contestatorul consideră că au fost încălcate principiile aplicabile în materia achizițiilor publice, respectiv principiul tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și principiul asumării răspunderii prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile, sens în care invocă jurisprudența CJUE. Conform art. 49 din Legea nr. 98/2016: „Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională”. Potrivit jurisprudenței CJUE (Hotărârea Comisia/CAS ..., pct. 55, pct. 111) autoritatea contractantă este obligată să asigure, în fiecare fază a unei proceduri de achiziție, respectarea principiului egalității de tratament si, în consecință, egalitatea de șanse a tuturor ofertanților/potențialilor ofertanți. Principiul egalității de tratament între ofertanți impune ca toți ofertanții să dispună de aceleași șanse în elaborarea ofertelor lor și la momentul în care ofertele sunt evaluate de către autoritatea contractantă să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții, condiții impuse de autoritatea contractantă în documentația de atribuire. Adică toți ofertanții trebuie să cunoască regulile în conformitate cu care ofertele lor vor fi analizate şi aceste reguli să fie aplicate tuturor, în egală măsură și în același mod. Contestatoarea, invocând practica CJUE, consideră că principiile egalității de tratament și transparentei, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă, constituie temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive. Având în vedere obligațiile ce păreau că incumbă operatorilor economici prin documentația de atribuire pusă la dispoziție de către autoritatea contractantă, modalitatea în care aceasta a rămas fermă în solicitările sale prin răspunsul consolidat la clarificări, contestatorul consideră că numărul de ore respectiv, 68 ore, inclus de ofertantul declarat câștigător în justificarea prețului, necesare pentru prestarea serviciilor descrise de ofertant în metodologia de implementare, este subdimensionat. 6/21

§ 7

În același timp, autoritatea contractantă a nesocotit principiul asumării răspunderii statuat la art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea consideră că ofertantul criticat nu a respectat prevederile documentației de atribuire, întrucât nu a prezentat graficul Gantt astfel cum a fost solicitat la secțiunea IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice pct. 1 lit. c) din Fișa de date a achiziției, oferta acestuia fiind neconformă, întrucât nu a respectat cerințele prezentate în documentele achiziției, conform art. 215 alin. (5) teza inițială, din Legea nr. 98/2016. Totodată, precizează că, dat fiind faptul că documentația aferentă prezentei proceduri nu a fost contestată în termenul legal, aceasta a devenit obligatorie atât pentru operatorii economici cât și pentru autoritatea contractantă. În vederea soluționării contestației formulată de ..., Consiliul, prin adresa nr. ..., în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 45/2018, a solicitat contestatoarei să transmită, în termen de 3 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii contestației, ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul de 3.328 lei, modalitatea de constituire a cauțiunii fiind prevăzută de art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., la Trezoreria Statului sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. De asemenea, Consiliul a solicitat înaintarea contestației, în original, însoțită de mijloacele de probă pe care se sprijină aceasta, actul atacat din care să reiasă data luării acestuia la cunoștință, precum și dovada asocierii încheiată între ...și ... și acordul asociatului ... privind depunerea contestației. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., contestatoarea a înaintat documente probante aferente contestației depusă. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a confirmat primirea adresei nr. .... Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a comunicat, în original, recipisa de consemnare nr. ..., emisă de CEC Bank – Sucursala ..., în valoare de 5.160,00 lei. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractate înaintarea dosarul achiziției publice, a ofertei depusă de ..., precum și a doveziilor privind publicarea în SEAP a contestației și transmiterea punctului de vedere către contestatoare. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ..., precum și documentele necesare soluționării cauzei. Autoritatea contractantă precizează că pe parcursul evaluării tuturor ofertelor depuse în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a acționat cu minimă diligență, în considerarea atât a prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, valorificând la maximum principiile care 7/21

§ 8

stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, cât și a prevederilor art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016 identificând astfel, în mod facil și eficient, oferte corespunzătoare cerințelor minime ale documentației de atribuire, în vederea implementării în bune condiții a contractului ce se dorește a fi atribuit. Totodată, autoritatea contractantă susține că a respectat principiile nediscriminării, tratamentului egal și proporționalității în sensul că ofertele depuse de toți operatorii economici participanți la procedura au fost analizate și evaluate în mod obiectiv, nefiind aplicat un tratament diferențiat. Pe parcursul evaluării ofertelor au fost solicitate clarificări cu privire la anumite aspecte considerate de comisia de evaluare ca fiind necesare în analizarea inclusiv a ofertei depuse de contestatoare, clarificări care să nu conducă la încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, autoritatea contractantă consideră că a respectat principiul asumării răspunderii, subliniind în acest sens faptul că își menține punctul de vedere cu privire la decizia comunicată, inclusiv contestatorului, motivând aspectele ce au condus la declararea ofertei ...SRL ca fiind câștigătoare. Raportat la cerința potrivit căreia propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini, comisia de evaluare a întocmit procesul verbal înregistrat sub nr. 1795/22.01.2020, unde se regăsesc evidențiate, toate aspectele din cadrul propunerilor tehnice, ce au făcut obiectul verificării de către comisia de evaluare. Cu privire la afirmațiile contestatoarei referitoare la încadrarea ofertei clasate pe locul I, ca neconformă, deoarece „durata contractului reprezentată în graficul Gantt, cerința este ca durata sa fie de 42 de luni, iar graficul a fost prezentat pentru o perioada de 41 de luni”, autoritatea contractantă le consideră ca fiind nefondate, nesusținute în mod argumentat, motiv pentru care solicită respingerea lor din următoarele considerente: Conform cerințelor minime ale caietului de sarcini, Logistică și planificare, pct. 8.2: Data de începere și perioada de execuție - durata contractului nu este similară cu durata prestării serviciilor. Contractul intră în vigoare la semnarea și înregistrarea de către ambele parți. Activitățile specifice serviciilor de consultanță vor începe ulterior intrării în vigoare a contractului, dar nu înainte de a fi dat ordinul de începere a acestora. Astfel, cerința esențială a autorității contractante este că, utilizând un grafic Gantt, să fie prezentate, succesiv și descrise în mod cronologic, activitățile menționate în caietul de sarcini, cu încadrare până la finele lunii februarie 2023, respectiv „(...) până la finalizarea proiectului «conform contractului de finanțare 28.02.2022», cât și pe perioada de 1 an de la finalizarea implementării proiectului”. Autoritatea consideră că impunerea unor termene stricte pentru etapele/rezultatele/jaloanele intermediare sau termene limită pentru activități care nu se află sub controlul contractantului, ar fi complet nerealist. 8/21

§ 9

Relevante în cuprinsul graficului Gantt sunt următoarele: durata activităților să corespundă complexității acestora, iar succesiunea dintre acestea, inclusiv perioada de desfășurare să fie stabilită în funcție de logica relației dintre acestea; durata prevăzută pentru fiecare operațiune principală necesară să fie corelată cu activitățile prevăzute în perioada de implementare a proiectului, planificarea ofertantului cu privire la implementarea contractului să fie realistă; graficul Gantt să reflecte o planificare a activităților care este corelată cu oferta depusă, respectiv cu metodologia de execuție, propunerea financiară și alte aspecte aferente modului de implementare a proiectului, descrise în propunerea tehnică. Autoritatea contractantă a solicitat prezentarea graficului Gantt, ca parte a propunerii tehnice, pentru a oferi o asigurare rezonabilă, de la momentul evaluării ofertei, asupra faptului că ofertantul are capabilitatea și abilitățile necesare pentru a finaliza lucrările la timp și în conformitate cu cerințele caietului de sarcini și clauzelor contractuale, precum și în corelație cu abordarea asumată prin propunerea sa tehnică, raportat la cerințele de implementare a proiectului. A fost solicitat ofertanților să prezinte, prin oferta depusă, modul de planificare a activităților, sarcinilor și măsurilor de gestionare a riscurilor care cad în responsabilitatea sa, iar planificarea să se detalieze într-o manieră coerentă. În cuprinsul graficului Gantt, ofertantul ...SRL a menționat: „- Consultantul a luat în calcul data de emitere a ordinului de începere ca fiind 1.10.2019, având în vedere perioada necesară finalizării procedurii de achiziție; - în cazul în care ordinul de începere va fi emis la altă dată, graficul Gantt va fi actualizat ca atare; - data raportului la terminarea execuției de lucrări a fost estimată de consultant, - la momentul semnării contractului de consultanță graficul va fi actualizat cu data reală conform contractului de lucrări semnat de autoritatea contractantă; - termenele luate în considerare, sunt termene maximale, având în vedere prevederile caietului de sarcini și prevederile legale”; În condițiile în care autoritatea contractantă a menționat în mod clar că „Perioada de prestare a serviciilor de consultanță se va desfășura pe toată durata de implementare a proiectului, pe perioada rămasă de la data atribuirii contractului ce face obiectul prezentului caiet de sarcini până la finalizarea proiectului (conform contractului de finanțare 28.02.2022), cât și pe perioada de 1 an de la finalizarea implementării proiectului”, iar durata contractului, nu este similară cu durata prestării serviciilor de consultanță, reiese că relevant în a aprecia un calendar realist al activităților ce se vor desfășura pe parcursul perioadei de valabilitate a contractului, este modul în care acestea au fost descrise, raportat la cerințele caietului de sarcini, atât în conținutul propunerii tehnice cât și în cadrul graficului Gantt, astfel cum a fost prezentat de către ofertantul .... 9/21

§ 10

În graficul Gantt, al ofertantul ..., se regăsesc prezentate în mod cronologic interconectarea activităților din cadrul proiectului cu perioadele de implementare, activitățile au precizate durata, termen de începere și termen de finalizare. În cuprinsul planului de Proiect (Gantt Chart) se regăsesc evidențiate așa-numitele „milestones”, repere de referință, indicate de ofertantul ..., sub forma unui simbol pentru milestones. Ofertantul ... a asociat activitățile proiectului, din cuprinsul graficului Gantt, cu așa numitele „milestones” (repere de referință), jaloane ce reprezintă un eveniment intermediar important care survine în cursul unei realizări, asociate cu obținerea unui rezultat important sau cu o analiză de stadiu, caracterizată drept critică, astfel: - Predare livrabile inițiere Proiect: luna 10/2019; - Semnare contract pentru servicii de verificare proiect tehnic: luna 12/2019; - Semnare Contract pentru Servicii de digitizare: luna 1/2020; - Semnare Contract pentru Servicii de dirigenție de șantier/ supervizor: luna 2/2020; - Semnare Contract pentru Furnizare de dotări luna 7/2020; - Monitorizare contract lucrări - 25% progres lucrări: luna 8/2020; - Monitorizare contract lucrări - 50% progres lucrări: luna 1 /2021; - Monitorizare contract lucrări - 75% progres lucrări: luna 6/2021; - Aprobare Raport la terminarea execuției de lucrări: luna 12/2021; - Aprobare Raport la finalizarea contractului: luna 2/2022; - Încheiere contract de consultanță: luna 2/2023. Contrar aspectelor contestate, „analizând oferta tehnică a ofertantului, pag. 41 - 43 și graficul Gantt (...) nu îndeplinește cerința referitoare la descrierea detaliata a activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control și validare (jaloane)”, autoritatea contractantă susține că în cuprinsul propunerii tehnice, ofertantul ...: - a descris în mod detaliat activitățile specifice proiectului, în cuprinsul secțiunii intitulate: metodologia de prestare a serviciilor (declarate de ofertant ca fiind confidențiale) începând cu pag. 36, până la pag. 39, din cadrul propunerii tehnice; - sunt evidențiate activitățile specifice proiectului prin organizarea și planificarea în timp a acestora, pe întreaga perioadă de derulare a contractului. Acestea se regăsesc descrise începând cu pagina 40 până la pagina 43, iar începând cu pagina 44 se regăsesc prezentate: riscurile complementare avute în vedere de consultant pentru derularea contractului de consultanță, detaliate până la pagina 60, iar în cuprinsul graficului Gantt, se regăsesc asociate cu așa numitele „milestones” (repere de referință); - subactivitățile sunt, la rândul lor, prezentate în planul de proiect ce poate fi găsit în secțiunea „Planul de proiect” - managementul timpului, (grafic Gantt). Referitor la critica cu privire la faptul că „(...) lucrările încep fără a avea încheiate contractele de servicii de dirigenție de șantier și de verificare proiect, fapt prin care autoritatea contractantă nu respectă 10/21

§ 11

cerințele Legii nr. 10/1995 (...)”, „(...) acceptând un grafic în care sunt propuse activități într-o succesiune ce conduce la încălcarea legislației (...) în domeniul construcțiilor (...)”, autoritatea contractantă o consideră ca nefondată și lipsită de sens. Astfel, susține autoritatea contractantă, lucrările nu încep fără a avea încheiate contractele de: servicii de dirigenție de șantier și fără ca proiectul tehnic să fie verificat de specialiști verificatori de proiecte atestați, aspect evidențiat în cuprinsul graficului Gantt prezentat de ofertantul ...: - Semnare contract pentru servicii de verificare proiect tehnic: luna 12/2019; - Semnare Contract pentru Servicii de dirigenție de șantier/ supervizor: luna 2/2020: În condițiile în care obiectul contractului de lucrări are în cuprinsul acestuia și servicii de proiectare, lucrările nu pot începe fără a fi elaborat, predat și aprobat de către autoritatea contractantă proiectul tehnic, inclusiv verificarea acestuia de către specialiști atestați, perioada estimată pentru elaborarea acestuia fiind de 5 luni. În cuprinsul Programului de achiziții, aferent Proiectului, data estimată, pentru atribuirea contractului de lucrări a fost luna iulie 2019, program fiind publicat pe site-ul ..., la data inițierii procedurii de atribuire. Conform graficului Gantt, în intervalul de timp necesar elaborării proiectului tehnic, prealabil încheierii contractului de lucrări, ofertantul ..., va asigura consultanță în ceea ce privește elaborarea documentațiilor necesare desfășurării achizițiilor în vederea contractării serviciilor de verificare proiect și servicii de dirigenție de șantier. Cu privire la verificarea calendarului aferent activității nr. 2 - Consultanță privind aspectele legate de corectitudinea situațiilor de lucrări/certificatelor plată/ordinelor de variație, astfel cum a fost prezentat în cuprinsul graficului Gantt, autoritatea contractantă susține că trebuie avută în vedere și mențiunea realistă a ofertantului, potrivit căreia „Data raportului la terminarea execuției de lucrări a fost estimată de Consultant. La momentul semnării contractului de consultanță graficul va fi actualizat cu data reală conform contractului de lucrări semnat de autoritatea contractantă. Informațiile legate de progresul contractului de lucrări sunt estimative. Termenele vor fi corelate după semnarea contractului de consultanță, în momentul în care autoritatea contractantă va pune la dispoziția consultantului informațiile necesare despre contractul de lucrări”. Având în vedere data estimată pentru încheierea contractului de lucrări, respectiv iulie 2019 și timpul necesar elaborării proiectului tehnic (5 luni, august - decembrie 2019), autoritatea contractantă susține că din analiza conținutului grafiului Gantt, se poate observa că ofertantul va pune în luna decembrie 2019, în prealabil emiterii ordinului de începere a lucrărilor, la dispoziția autorității contractante, documentele aferente atribuirii contractelor de servicii de verificare proiect tehnic, iar ulterior acestuia, luând în calcul eventualele modificări ale proiectului tehnic, va 11/21

§ 12

fi supusă aprobării în CTE-ul autorității contractante, perioada în care ofertantul va pune la dispoziția autorității contractante contractul aferent serviciilor de dirigenție de șantier, iar astfel lucrările vor începe cu stricta respectare a Legii nr. 10/1995, fără a fi afectate prevederile legale în domeniul construcțiilor. Conținutul graficului Gantt, nu modifică propunerea tehnică prezentată de ofertant. Graficul Gantt, astfel cum a fost prezentat de ofertant, poate fi actualizat la data încheierii contractului de consultanță, în funcție de stadiul fizic al Proiectului, inclusiv a procedurii de atribuire a contractului de lucrări. Autoritatea contractantă precizează că la data prezentei, procedura de atribuire a contractului de lucrări a fost reluată, situație care va impune actualizarea graficului Gantt, prezentat de ofertant. Cu privire la criticile contestatoarei referitoare la faptul că „oferta financiară este subevaluată raportat la numărul de ore necesar prestării activităților în proiect”, „numărul de ore indus în justificarea prețului, ore necesare pentru prestarea serviciilor descrise de ofertant în metodologia de implementare (anexa nr.5), este subdimensionat, (...)”, autoritatea contractantă le consideră ca nefondate, lipsite de sens, având în vedere următoarele argumente. În considerarea răspunsului la solicitările de clarificări, înregistrat la sediul autorității contractante sub nr. ..., în vederea justificării prețului „aparent” neobișnuit de scăzut, numărul de ore alocat prestării activităților în proiect revine în responsabilitatea ofertantului, raportat la modalitatea de organizare a activităților, a personalului de care dispune și a metodelor proprii utilizate în cadrul procesului de lucru, în cadrul companiei sale, astfel cum acesta justifica prin mențiunea „În cadrul documentului intitulat Metodologie de implementare, parte a propunerii tehnice, au fost utilizate în framework-ul Project Management Institute”, în condițiile în care Managementul proiectelor constă în aplicarea cunoștințelor, capabilităților, instrumentelor și tehnicilor specifice pentru activitățile unui proiect, care au obiective, scopuri și cerințe definite, referitoare la timp, costuri, calitate și parametri de performanță, activități considerate ca importante și adecvate pentru finanțare. Timpul, costul, calitatea și performanțele sunt constrângeri pentru proiect. Prin anexa adresei de răspuns la solicitările de clarificări, ofertantul ..., a prezentat în mod detaliat, timpul de lucru (orele) necesar a fi alocat elaborării livrabilelor. În urma evaluării răspunsurilor la solicitările de clarificări, comisia de evaluare a concluzionat că, prin răspunsul prezentat, ofertantul ...SRL justifică în mod adecvat propunerea financiară, aceasta corelându-se cu propunerea tehnică, nemodificând conținutul propunerii financiare și, prin urmare, a considerat propunerea financiară admisă. Exemplificarea prezentată de către contestatoare este doar pentru a induce în eroare Consiliul cu privire la aprecierea obiectivă a timpului de lucru estimat și necesar ofertantului ... și nu pentru a justifica, în mod corespunzător, eventuale abateri de la anumite norme în domeniu. Atribuirea contractului de achiziție publică ce are ca obiect „servicii de digitizare” cod CPV 79341000-6, are o valoare estimată de 56.250,00 12/21

§ 13

lei fără TVA, iar modalitatea de atribuire se va realiza prin inițierea unei achiziții directe, iar nu a unei proceduri de atribuire, utilizând drept criteriu de atribuire „prețul cel mai scăzut”, putându-se realiza prin publicarea unui anunț pe site-ul autorității contractante sau prin inițiere utilizând catalogul electronic din SEAP, în condițiile în care sunt identificate servicii similare care să corespundă necesitații autorității contractante. Autoritatea contractantă consideră că cele 68 ore de lucru, sunt realist asumate, echivalentul a 8,5 zile lucrătoare, (10 ore alocate managerului de proiect, 16 ore de lucru alocate expertului tehnic, 42 de ore alocate expertului juridic), inclusiv consilierea acordată cu privire la verificarea conformității ofertelor primite, nefiind necesară elaborarea unei documentații specifice unei proceduri de atribuire, ci doar pregătirea unor informări minimale cu privire la conținutul caietului de sarcini, respectiv a unor cerințe minime specifice serviciilor de digitizare. Referitor la justificările prezentate cu privire la prețul „aparent” neobișnuit de scăzut, prin raportare la numărul de ore necesar pregătirii livrabilelor, comisia de evaluare nu a identificat „riscuri”, care să afecteze graficul de timp (calendarul lunar) necesar întocmirii livrabilelor, pe întreaga perioadă de implementare a Proiectului. Orele de lucru necesare pentru elaborarea livrabilelor se încadrează în graficul Gantt (lunile) specific fiecărei activități aferentă implementării Proiectului. Ofertantul, prin numărul de ore indicate a fi necesare elaborării livrabilelor, nu a modificat calendarul activității lor. În susținerea unei justificări obiective, realiste cu privire la timpul/ orele alocate realizării livrabilelor, autoritatea contractantă susține că ofertantul a avut în vedere, în cadrul propunerii tehnice pag. 44 - 45, riscurile complementare, pentru derularea contractului de consultanță, indicând timpul, fără a condiționa o anumită modalitate de măsurare a acestuia, ca risc cu probabilitate de apariție medie, indicând contramăsuri/ metode de prevenire și reducere a riscurilor: prin actualizarea periodică a calendarului activităților și transmiterea de notificări, iar ca acțiuni de prevenire, implementarea unei metodologii de proiect concrete și adaptate programului, având ca masuri de tratare a riscurilor pentru respectarea exactă a calendarului proiectului, controlul strict al activităților și resurselor implicate, alocarea de resurse suplimentare, organizarea pe cât posibil a activităților în paralel în scopul recuperării întârzierilor, dacă acestea apar. Ulterior verificării propunerii tehnice a ofertantului ..., comisia de evaluare a concluzionat că aceasta corespunde cerințelor minime ale caietului de sarcini, considerând oferta ca fiind conformă.  Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de consultanță pentru proiectul «Reabilitarea ...»”, cod CPV 72224000-1 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțul de participare nr. .../22.07.2019, stabilind 13/21

§ 14

termenul limită de depunere a ofertelor la 19.08.2019, modificat prin anunțul de tip erată nr. ... pentru 26.08.2019, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și valoarea estimată, fără TVA, 258.000 lei. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 3 operatori economici, printre care și contestatoarea din prezenta cauză, aspect consemnat în procesul verbal nr. .... După evaluarea ofertelor autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. ..., desemnând câștigătoare oferta depusă de ..., în timp ce oferta depusă de asocierea ... – ... a fost poziționată pe locul 2 în clasamentul final. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, comunicat prin adresa nr. 845/24.03.2020, ofertantul ... a depus contestația care face obiectul prezentei cauze. Contestatoarea a depus la dosarul cauzei dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul că prin corespondența nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ... din 30.03.2020, în valoare de 5.160,00 RON, eliberată de CEC Bank Sucursala .... Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei contestației de stabilirea ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de ..., în legătură cu care formulează următoarele critici: - Propunerea tehnică este neconformă întrucât:  Durata contractului reprezentată în graficul Gantt este de 41 luni, iar cerința stabilește ca durată 42 luni;  Graficul prezentat de ofertant este un grafic simplu și nu este de tip Gantt (așa cum a solicitat autoritatea contractantă), care trebuie să conțină „activități – planificare, succesiune și durată, resurse” și „evidențierea momentelor semnificative ale proiectului - millestone (jaloane)”;  Propunerea tehnică criticată nu îndeplinește cerința referitoare la „descrierea detaliată a activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control de validare (jaloane), precum și a rezultatelor și livrabilelor estimate pentru fiecare activitate îndeplinită”, contestatoarea indicând în acest sens „jaloanele proiectului”;  Activitatea 2 – „Consultanță privind aspecte legate de corectitudinea situațiilor de lucrări/certificatelor de plată/ ordinelor de variați, etc. prin prisma aplicării procedurii de atribuire” începe în luna a 10-a a anului 2019, concomitent cu subactivitățile 1.1 Elaborarea documentațiilor de atribuire, inclusiv consultanță pe parcursul perioadei de depunere a ofertelor – 1.1.1 Servicii de dirigenție de șantier/Supervizor și 1.1.2 Servicii de verificare proiect tehnic, indicând că lucrările încep fără a avea încheiate contracte de servicii de dirigenție de șantier și de verificare proiect. - propunerea financiară este subevaluată raportat la numărul de ore necesar prestării activităților din proiect, prezentând, ca exemplu, procedura de atribuire pentru servicii de digitizare. 14/21

§ 15

Analizând critica referitoare la faptul că durata reprezentată în graficul Gantt este de 41 luni, contrar precizării din documentația de atribuire care face referire la ca durată 42 luni, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, așa cum rezultă din considerentele care urmează: Verificând fișa de date a achiziției, Consiliul constată că la pct. II.2.7 - Durata contractului, concesiunii, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziții, autoritatea contractantă a precizat „42 luni”. Pe de altă parte, în cadrul caietului de sarcini, la pct. 8.2 Data de începere și perioada de execuție, s-au precizat următoarele: „Contractul intră în vigoare la semnarea şi înregistrarea de către ambele părţi şi se finalizează la îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate de către ambele părţi. Perioada de execuţie începe în momentul primirii ordinului de începere a prestării serviciilor. Perioada de prestare a serviciilor de consultanţă se va desfăşura pe toată durata de implementare a proiectului, pe perioada rămasă de la data atriburii contractului ce face obiectul prezentului caiet de sarcini până la finalizarea proiectului (conform contractului de finanţare 28.02.2022), cât şi pe perioada de 1 an de la finalizarea implementării proiectului”. Din conținutul propunerii tehnice depusă de ofertantul declarat câștigător, ..., rezultă faptul că acesta a depus documentul intitulat „Planul de proiect (Gantt Chart)”, din conținutul căruia rezultă că ofertantul a prevăzut o durată de prestare a serviciilor este de 41 de luni, respectiv din luna 10 a anului 2019 până în luna februarie, inclusiv, a anului 2023. De asemenea, în finalul graficului, ofertantul în discuție a precizat următoarele: „1. Consultantul a luat în calcul data de emitere a ordinului de începere ca fiind 1.10.2019, având în vedere perioada necesară finalizării procedurii de achiziție. În cazul în care ordinul de începere va fi emis la altă dată, graficul Gantt va fi actualizat ca atare. 2. Data raportului la terminarea execuției de lucrări a fost estimată de Consultant. La momentul semnării contractului de consultanță graficul va fi actualizat cu data reală conform contractului de lucrări semnat de Autoritatea Contractantă. 3. Termenele luate în considerare, sunt termene maximale, având în vedere prevederile Caietului de Sarcini și prevederile legale. 4. Informațiile legate de progresul contractului de lucrări sunt estimative. Termenele vor fi corelate după semnarea contractului de consultanță, în momentul în care Autoritatea Contractantă va pune la dispoziția Consultantului informațiile necesare despre contractul de lucrări. 5. ◙ - simbol pentru milestone.” Analizând critica privind perioada de prestare a serviciilor propusă de ofertantul ..., prin raportare la solicitările din documentația de atribuire și informațiile comunicate de ofertant, Consiliul constată că aceasta este nefondată, în condițiile în care, durata contractului nu este 15/21

§ 16

identică cu perioada de execuție a prestării serviciilor, relevante în acest sens fiind atât mențiunile din pct. 6 al caietului de sarcini („perioada de execuție începe în momentul primirii ordinului de începere a prestării serviciilor”) cât și prevederile art. 3 Durata contractului, pct. 3.1 și 3.3 din modelul de contract, parte din documentația de atribuire („3.1 Contractul intră în vigoare la semnarea şi înregistrarea de către ambele părţi şi se finalizează la îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate de către ambele părţi” și „3.3 Serviciile de consultanţă în cadrul proiectului vor avea ca dată de începere, data menţionată în ordinul de începere care va fi emis după constituirea garanţiei de bună execuţie şi prezentarea documentului justificativ achizitorului şi se vor derula până la finalizarea proiectului, conform contractului de finanţare 28.02.2022, cât şi pe perioada de 1 an de la finalizarea implementării proiectului”). Pe de altă parte, Consiliul constată că, având în vedere termenul limită de depunere a ofertelor (26.08.2019) și, implicit, perioada de timp estimată pentru desfășurarea procedurii și încheierea prezentului contract (la momentul depunerii ofertelor contractul ar fi putut fi încheiat, cel mai devreme, la sfârșitul lunii septembrie 2019), respectarea mențiunilor din documentația de atribuire, citate anterior, potrivit cărora „perioada de prestare a serviciilor de consultanță se va desfășura pe toată durata de implementare a proiectului, pe perioada rămasă de la data atribuirii contractului ce face obiectul prezentului caiet de sarcini până la finalizarea proiectului (conform contractului de finanțare 28.02.2022), cât şi pe perioada de 1 an de la finalizarea implementării proiectului”, conduce la stabilirea unui termen de prestare a serviciilor cuprinse între luna octombrie 2019 și 28.02.2023, deci 41 luni, așa cum a indicat ofertantul criticat. În aceste condiții, Consiliul va respinge, ca nefondată, această critică. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că graficul prezentat de ofertant este un grafic simplu și nu este de tip Gantt (așa cum a solicitat autoritatea contractantă), care trebuie să conțină „activități – planificare, succesiune și durată, resurse” și „evidențierea momentelor semnificative ale proiectului - millestone (jaloane)”, Consiliul constată următoarele: Din conținutul fișei de date a achiziției, pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit, printre altele: „Referitor la organizarea si planificarea în timp a activităților, pe durata contractului se vor prezenta minimum următoarele: • Planificarea, succesiunea și durata activităților și etapelor, luându-se în considerare și timpul necesar pentru mobilizare, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului (graficul Gantt)”. Ofertantul criticat, așa cum s-a reținut cu ocazia analizării criticii anterioare, a prezentat un grafic Gant, în cadrul căruia a evidențiat cronologic activitățile și etapele aferente contractului, furnizând informații referitoare la durata și succesiunea acestora, precum și 16/21

§ 17

jaloanele aferente contractului (sub denumirea „milestone”, 11 jaloane). Rezultă astfel că informațiile evidențiate de ofertant corespund solicitării autorității contractante, critica referitoare la faptul că acest grafic este unul „simplu” fiind nefondată. În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că graficul prezentat de ... ar fi trebuit să conțină și resurse, Consiliul constată că aceasta este nefondată în condițiile în care, din prevederile documentației de atribuire anterior citate, nu rezultă că autoritatea contractantă a stabilit o asemenea cerință în sarcina ofertanților. Referitor la critica potrivit căreia propunerea tehnică criticată nu îndeplinește cerința impusă la pct. IV.4.1 din fișa de date a achiziției, referitoare la „descrierea detaliată a activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control de validare (jaloane), precum și a rezultatelor și livrabilelor estimate pentru fiecare activitate îndeplinită”, în sensul că graficul Gant prezentat nu îndeplinește cerința referitoare la detalierea activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control și validare (jaloane), Consiliul constată următoarele. În cadrul fișei de date achiziție, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a precizat că „Ofertanții au obligația de a face dovada conformității serviciilor cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini şi în acest sens vor prezenta: - Descrierea detaliată a metodologiei şi planului de lucru conceput pentru prestarea serviciilor solicitate indicând momentul începerii, secvențialitatea şi durata activităților propuse, precum și sarcinile concrete care vor fi încredințate personalului cheie implicat în îndeplinirea contractului pentru fiecare etapă/fază a proiectului astfel cum au fost descrise în atribuțiile consultantului din Caietul de sarcini la punctul 6. (...) Referitor la metodologia de prestare a serviciilor se vor prezenta minimum următoarele: Descrierea detaliată a activităților, a etapelor considerate esențiale, a punctelor de control și validare (jaloane), precum și a rezultatelor și livrabilelor estimate pentru fiecare activitate îndeplinită”. Din conținutul propunerii tehnice depusă de ofertantul ... rezultă, în primul rând, faptul că acesta a prezentat, la paginile 36-39, metodologia de prestare a serviciilor, în cadrul căreia a descris detaliat activitățile ce urmează să fie desfășurate în cadrul contractului de personalul implicat. În al doilea rând, Consiliul constată că în cadrul graficului Gant prezentat la pag. 963-965 din dosarul transmis de autoritatea contractantă, au fost evidențiate, în mod cronologic și cu indicarea duratei acestora, a datelor de început și de sfârșit, activitățile și etapele esențiale ale contractului (ex.: „Inițiere Proiect/Activități de mobilizare” cu subetapele aferente, „Consultanță în derularea achizițiilor publice – servicii de dirigenție de șantier/supervizare” cu subetapele aferente, „Consultanță în derularea achizițiilor publice – servicii de verificare proiect tehnic” cu subetapele aferente, „Consultanță în derularea achizițiilor publice – servicii de digitizare” cu subetapele aferente, „Consultanță în derularea achizițiilor publice – Furnizare de dotări” cu subetapele aferente, etc.), precum și punctele de control și validare – sub denumirea „milestone” [„1.1.5 17/21

§ 18

Predare Livrabile inițiere proiect” – luna 10 anul 2019, „2.1.1.6 Semnare Contract pentru Servicii de dirigenție de șantier/supervizor”- luna februarie 2020, „Semnare Contract pentru Servicii de verificare proiect tehnic” – luna decembrie 2019, „2.1.3.5 Semnare Contract pentru Servicii de digitizare” – luna 1 anul 2020, „2.1.4.6 Semnare Contract pentru Furnizare de dotări” – luna iulie 2020, „2.2.5. Monitorizare contract lucrări - 25% progres lucrări” luna 8 anul 2020, „2.2.6. Monitorizare contract lucrări - 50% progres lucrări” – luna 1 anul 2021, „2.2.7. Monitorizare contract lucrări - 75% progres lucrări” - luna 06 anul 2021, „2.2.11. Aprobare Raport la terminarea execuției de lucrări” – luna 12 anul 2021, „4.1.1. Aprobare Raport la finalizarea contractului” – luna 2 anul 2022, „5. Încheiere contract de consultanță” – luna 2 anul 2023], făcând astfel dovada respectării cerințelor stabilite de autoritatea contractantă, inclusiv în ceea ce privește evidențierea jaloanelor. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul nu poate reține susținerea contestatoarei referitoare la faptul că detalierea activităților nu se regăsește în propunerea tehnică, această urmând să fie prezentată ulterior. În aceste condiții, Consiliul va respinge ca nefondată și această critică a contestatoarei. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că, din modul în care a fost indicată în grafic activitatea 2, rezultă că lucrările încep fără a avea încheiate contracte de servicii de dirigenție de șantier și de verificare proiect, Consiliul constată că aceasta este nefondată, așa cum rezultă din considerentele care urmează: Din conținutul caietului de sarcini (pct. 6.2), rezultă că serviciile care fac obiectul prezentului contract sunt structurate în 2 activități specifice, respectiv:  Activitatea 1 - Consultanță în derularea achizițiilor publice, în cadrul căreia: „Prestatorul va monitoriza conformarea cu procedurile specifice stabilite prin legislația în vigoare aplicabilă, atât în faza de elaborare și definitivare a documentațiilor de achiziție cât și pe toată durata derulării fiecărei proceduri până la semnarea contractului. Prestatorul va asigura expertiza necesară în vederea acordării de consultanță pentru următoarele subactivități: 1.1 Elaborarea documentațiilor de atribuire inclusiv consultanță pe parcursul perioadei de depunere a ofertelor. Prestatorul va fi însărcinat cu elaborarea documentațiilor de atribuire, pentru achiziția serviciilor/furnizare astfel: - Servicii de dirigenție de șantier/Supervizor - Servicii de verificare proiect tehnic - Servicii de digitizare - Furnizare de dotări. (...)  Activitatea 2 - Consultanță privind aspecte legate de corectitudinea situațiilor de lucrări/certificatelor de plată/ ordinelor de variați, etc. prin prisma aplicării procedurii de atribuire, în cadrul căreia: „Consultantul va transmite beneficiarului, următoarele Rapoarte: 18/21

§ 19

Raport lunar Consultantul va transmite lunar beneficiarului rapoarte lunare care să cuprindă într-o formă succintă informații importante ale stadiului proiectului. Totodată, acesta va cuprinde detalierea activităților desfășurate de Prestator în perioada raportată, lista livrabilelor predate în perioada respectivă şi va prezenta atașat, după caz, documentele de acceptare/avizare favorabilă din partea Autorității Contractante. Pe perioada derulării Contractului de lucrări Consultantul va include în Rapoartele lunare detalii privind execuția lucrărilor care să cuprindă aspecte legate de corectitudinea situațiilor de lucrări/certificatelor de plată/ordinelor de variație, etc. (după caz) transmise de către executantul

§ 20

lucrărilor

§ 21

de

§ 22

construcții/dirigintele

§ 23

de șantier/supervizor/proiectant, etc. prin prisma aplicării procedurii de atribuire. Raportul va fi predat Autorității contractante în primele 10 zile ale lunii pentru luna anterioară. Raport la terminarea execuției de lucrări Consultantul va pregăti un Raport la terminarea execuției de lucrări, imediat după constatarea în teren a terminării lucrărilor aferente investiției, care să cuprindă într-o formă succintă detalii privind principalele activități desfășurate de către acesta cât şi informațiile necesare în vederea pregătirii documentației la recepția la terminarea lucrărilor. (...)”.

§ 24

Din conținutul acestor prevederi ale caietului de sarcini rezultă faptul că activitatea 2 are în vedere atât perioada anterioară derulării contractului de execuție, perioadă în care ofertantul câștigător, în cadrul activității 1, are obligația de a preda autorității contractante o serie de livrabile, cât și perioada în care se execută lucrările, perioadă în care ofertantul câștigător va avea în vedere aspecte legate de corectitudinea situațiilor de lucrări/certificatelor de plată/ordinelor de variație, etc. (după caz) transmise de către executantul lucrărilor de construcții/ dirigintele de șantier/supervizor/proiectant, etc. prin prisma aplicării procedurii de atribuire. Din conținutul graficului Gantt depus de ofertantul criticat rezultă faptul că durata de prestare a serviciilor aferente Activității 2 începe în luna a 10-a a anului 2019, în aceeași lună începând și a subactivitățile 1.1 Elaborarea documentațiilor de atribuire inclusiv consultanta pe parcursul perioadei de depunere a ofertelor – 1.1.1 Servicii de dirigenție de șantier/Supervizor și 1.1.2 Servicii de verificare proiect tehnic, activități al căror stadiu trebuie evidențiat în raportul lunar întocmit în cadrul activității 2, din prima lună a prestării acestor servicii. De asemenea, în cadrul graficul Gantt depus de ofertatul ... rezultă că, serviciile de consultanță în derularea achizițiilor publice pentru servicii de verificare proiect au fost prognozate a se încheia în luna decembrie 2019 prin „semnare contract pentru servicii de verificare proiect tehnic” (pct. 2.1.2.5), iar serviciile de consultanță în derularea achizițiilor publice pentru servicii de dirigenție șantier/supervizor au fost 19/21

§ 25

prognozate a se încheia în luna februarie 2020 prin „semnare contract pentru servicii de dirigenție de șantier/supervizare” (pct. 2.1.2.5). Potrivit art. 22 lit. c) și d) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, „Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente în sensul legii şi au următoarele obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor: (...) c) asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi; d) asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginţi de specialitate sau operatori economici de consultanţă specializaţi, pe tot parcursul lucrărilor”, iar în speță, așa cum rezultă din paragrafele anterioare rezultă că aceste dispoziții sunt respectate, critica fiind nefondată. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că propunerea financiară a ofertantului criticat este subevaluată raportat la numărul de ore necesar prestării activităților din proiect, critică particularizată la procedura de atribuire pentru servicii de digitizare, Consiliul constată că aceasta este nefondată, așa cum rezultă din următoarele considerente: Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în etapa evaluării propunerilor financiare, aceștia au considerat că propunerea financiară a ofertantului criticat, în valoare de 166.000 lei, fără TVA, este aparent neobișnuit de scăzută în raport cu serviciile ce constituie obiectul prezentului contract, astfel că, prin adresa nr. ..., au solicitat clarificări, explicații cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului. Ofertantul în discuție a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. ... în cadrul căreia a prezentat susțineri privind modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului implicat în îndeplinirea contractului, fundamentarea economică a modului de formare a prețului și a atașat, în anexă, Detalierea de cost aferentă prețului propus, acest răspuns, potrivit consemnărilor din procesul verbal nr. ..., fiind considerat de membrii comisiei de evaluare ca fiind concludent. Analizând critica autoarei contestației referitoare la faptul propunerea financiară a ofertantului criticat este subevaluată raportat la numărul de ore necesar prestării activităților din proiect, particularizată la procedura de atribuire pentru servicii de digitizare, prin raportare la cerințele documentației de atribuire și răspunsul ofertantului, Consiliul constată că aceasta este nefondată în condițiile în care, pe de o parte, prin documentația de atribuire autoritatea contractantă nu a stabilit pentru experții cheie o anumită normă de timp necesară prestării serviciilor ce fac obiectul prezentei achiziții (contestatoarea nedovedind faptul că orele indicate de ofertantul criticat pentru prestarea serviciilor de consultanță în derularea achiziției publice pentru servicii de digitizare ar fi insuficiente), ofertanții fiind cei care apreciază numărul de ore necesar

§ 26

derulării

§ 27

unei

§ 28

activități,

§ 29

prin

§ 30

raportare

§ 31

la strategia/managementul firmei, gradul de pregătire al personalului propus, gradul de înțelegere a obligațiilor ce îi revin în alocarea și 20/21

§ 32

gestionarea resurselor proprii pentru îndeplinirea contractului, experiența deținută în derularea unor contracte/proiecte similare, etc. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET

§ 33

MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 22 pagini. 21/21