BO2020_12105
RespingeCPV: 33696500-0
Critici: R2.2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 33696500-0
Critici: R2.2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., transmisă inițial prin mijloace electronice (e- mail) și, ulterior, în original, prin poștă rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. ... și, respectiv, sub nr. ..., ..., cu sediul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de ..., în calitate de administrator, a contestat raportul procedurii nr. ... și adresa nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Reactivi și consumabile de laborator”, lot 7 – „Teste rapide imunocromatografie”, cod CPV 33696500-0 (Rev.2), inițiată de ..., cu sediul în ... și a solicitat următoarele: - constatarea încălcării legislației achizițiilor publice, față de respingerea, în mod eronat și anticoncurențial a ofertei depuse de contestatoare în cadrul lotului 7 sub motivul neîndeplinirii condițiilor tehnice impuse prin caietul de sarcini; - obligarea autorității contractante la revenirea asupra deciziei de respingere a ofertei și a acceptării ofertei contestatoarei împreună cu documentația aferentă, așa cum a fost depusă, în ceea ce privește lotul nr. 7. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, autoarea acesteia prezintă un scurt istoric al procedurii, arătând că oferta sa depusă în cadrul lotului 7 a fost declarată neconformă. Astfel, comisia de evaluare a constatat că deși în 1/10
caietul de sarcini a fost solicitată o împachetare de 25 casete/cutie, ... a ofertat produsul cu o împachetare de 15 casete/cutie. Contestatoarea susține că nu există nicio explicație valabilă pentru respingerea ofertei sale, având în vedere că toate documentele solicitate au fost completate și depuse cu bună-credință, fiind respectate toate cerințele caietului de sarcini cu privire la calitățile produsului. Cu titlu prealabil, contestatoarea menționează că ofertarea a privit un produs cu împachetare de 25 de casete/cutie, în timp ce ... a participat la procedură oferind un produs cu împachetare de 15 casete/cutie. În acest sens, ... subliniază faptul că neconformitatea ofertei sale nu reiese din calitățile intrinseci ale produsului, ci din modalitatea de ambalare și prezentare a produsului, fapt pe care îl consideră injust și potrivnic dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016. De asemenea, contestatoarea opinează că ofertarea unui produs sub o altă formă de prezentare decât cea indicată în caietul de sarcini, nu este relevantă pentru îndeplinirea cu succes a scopului ce stă la baza acestei achiziții, în definitiv fiind important rezultatul pe care folosirea acestui produs îl poate obține. În aceeași ordine de idei, ... susține că scopul urmărit de ... este procurarea capacității de a realiza anumite tipuri de analize prin utilizarea testelor rapide imunocromatografice de tip FOB și Helicobacter Pylori, iar realizarea acestora poate fi făcută, atât prin procurarea și utilizarea de către autoritatea contractantă a unei cutii de produs în cantitate de 25 de casete, cât și prin orice altă împachetare (15 casete/cutie) a aceluiași produs care, din punct de vedere tehnologic, permite atingerea aceluiași grad de precizie în aceleași condiții de testare, în măsura în care nu implică niciun fel de costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă, nici cu prilejul achiziționării, nici în cursul exploatării ulterioare. Un alt aspect subliniat de contestatoare este că întocmirea documentației de atribuire pentru aceste loturi este realizată în așa fel, încât să corespundă specificațiilor unui singur producător, prin impunerea unei anumite împachetări, ceea ce face ca ... să devină un consumator captiv, în sensul dependenței absolute de un singur producător de reactivi. Ori, o astfel de împrejurare afectează grav, atât autoritatea contractantă, cât și mediul de afaceri, întrucât este obligată, ca din oferta largă, disponibilă pe piață, să își restrângă opțiunile la un anumit tip, cu consecința evidentă a reducerii drastice a concurenței, împrejurare care nu poate rămâne fără consecința majorării fondurilor necesar a fi angajate în vederea atingerii aceluiași obiectiv final. Contestatoarea susține că o astfel de restrângere a concurenței nu- și găsește temeiul în nicio împrejurare de ordin tehnic, legal sau comercial, astfel că, respingerea ofertei ... conduce la o gravă afectare a mediului concurențial, prin accesul la procedură numai a unui anumit producător, chestiune imperativ prohibită de prevederile Legii 98/2016 și de directivele europene, care statuează asupra cadrului achizițiilor publice. Astfel, potrivit prevederilor art. 155 alin. (6) din Legea 98/2016: 2/10
„Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. Ori, îngustarea artificială chiar a cererii, prin limitarea acesteia la o anumită formă de prezentare a produselor specifice unui anumit producător, conduce în mod ineluctabil tocmai la restrângerea concurenței, privilegierea unui anumit producător de reactivi și consumabile de laborator, cu consecința încălcării flagrante a principiilor tratamentului egal și nediscriminării. Mai mult decât atât, ... consideră nelegală respingerea ofertei sale, ținând cont și de faptul că propunerea sa financiară este mai avantajoasă decât ofertele declarate câștigătoare pentru loturile în cauză (lotul nr. 7 fiind format din mai multe produse). Astfel, din cele șapte produse cuprinse în lotul 7, cinci dintre acestea au îndeplinit toate condițiile impuse de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, iar celelalte două (FOB și Helicobacter Pylori) îndeplinesc, de asemenea, condițiile tehnice de calitate, singura diferența fiind împachetarea lor. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea menționează că prețul final al propunerii financiare pentru lotul nr. 7 este mai scăzut decât oferta declarată câștigătoare. Așadar, prețul ofertat de operatorul economic declarat câștigător este 7.830,00 lei pentru toată cantitatea de produse (7 produse diferite, din care cele două considerate neconforme), în timp ce prețul oferit de ... este de 7.814,75 lei. Drept urmare, contestatoarea subliniază că a ofertat produse conform cerințelor autorității contractante, toate aspectele privind calitatea fiind îndeplinite, sub o altă împachetare care nu este de natură a modifica în vreun fel calitatea analizelor efectuate de aceasta. În plus, contestatoarea invocă revederile art. 5 alin. (1) din Ordonanța nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, conform cărora „Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public". Față de aceste prevederi legale, ... subliniază faptul că decizia complet nejustificată a autorității contractante de a respinge o ofertă valabilă, atrage pe de o parte restrângerea semnificativă a participării la procedură pentru respectivul lot prin neluarea în considerare a documentației depuse, fără a avea motive întemeiate. În vederea soluționării contestației formulată de ..., Consiliul, prin adresa nr. ..., în temeiul art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 23/2020 a solicitat contestatoarei, să comunice, în termen de 3 zile de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii contestației, ca inadmisibilă, a recipisei de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 288,88 lei, cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., la Trezoreria Statului sau la orice altă 3/10
instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. De asemenea, Consiliul a solicitat înaintarea dovezii datei la care contestatoarea a luat cunoștință de comunicarea nr. ... și de raportul procedurii nr. .... Totodată, Consiliul a solicitat înaintarea contestației, în original. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a înaintat o „întâmpinare” față de contestația depusă de .... Pe cale de excepție, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației formulată de ..., ca rămasă fără obiect, întrucât „susținerea ofertantului privind transmiterea documentelor respective este neîntemeiată”. Autoritatea contractantă arată că în cadrul contestației este specificat „în contradictoriu cu ..., ori denumirea corectă a autorității contractante este .... Cu privire la fondul cauzei, ... arată că în propunerea tehnică depusă, respectiv în caracteristicile tehnice propuse de ... se menționează la FOB hemoragii oculte că este un test imunocromatografic rapid și comod, pentru detectarea calitativă a hemoragiilor oculte din fecale – împachetare: kit x 15 casete și la Antigen – Helicobacter Pylori (fecale) test rapid imunocromatografic pentru determinarea antigenului Helicobacter pylori din probe de fecale – împachetare: kit x 15 casete, iar în anexa 3 - centralizator prețuri, ofertantul la FOB hemoragii oculte la UM este descris 25 casete/cutie și la Antigen – Helicobacter Pylori (fecale) la UM este descris 25 casete/cutie. Astfel, din propunerea tehnică și cea financiară depuse reiese că ... a dorit să inducă în eroare autoritatea contractantă prin trecerea în propunerea tehnică la caracteristici o anumită împachetare, iar în propunerea financiară la unitatea de măsură o altă împachetare. Ori, ... a solicitat în caietul de sarcini o împachetare de 25 casete/cutie. Autoritatea contractantă invocă art. 205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă și art. 10 lit. b) din Legea nr. 101/2016. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., contestatoarea a confirmat primirea adresei nr. .... Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... a depus la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..., în sumă de 288,88 RON, eliberată la data de 07.04.2020 de CEC Bank – Unitatea ..., precizând, totodată, că din eroare a menționat greșit denumirea autorității contractante, contestația fiind formulată în contradictoriu cu ..., și nu cu .... Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă a înaintat dovada transmiterii comunicării și a raportului procedurii către contestatoare. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante înaintarea dosarului achiziției publice, a ofertei depusă de ... în cadrul lotului 7, precum și a dovezii privind publicarea în SEAP a contestației și transmiterea punctului de vedere către contestatoare. 4/10
Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă a înaintat Consiliului, în copie, dosarul achiziției publice. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Reactivi și consumabile de laborator”, cod CPV 33696500-0 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, la 09.03.2020, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 548.093 lei. Procedura de atribuire este divizată în 18 loturi, prezenta contestație vizând lotul 7 – „Teste rapide imunocromatografie”, având o valoare estimată de 10.412 lei, fără TVA. Prin Raportul procedurii nr. ..., membrii Comisiei de evaluare au respins oferta depusă de ... în cadrul lotului 7 și au declarat câștigătoare oferta depusă de ..., având o valoare a propunerii financiare de 7830 lei fără TVA. Prin adresa nr. ..., membrii Comisiei de evaluare au comunicat ofertantului SC ... faptul că oferta acestuia depusă în cadrul lotului 7 a fost declarată neconformă, pentru următoarele motive: „Împachetare antigen helicobacter pylori ofertat 15 casete/cutie în loc de 25 casete/cutie conform caiet sarcini solicitat. Împachetare FOB ofertat 15 casete/cutie în loc de 25 casete/cutie conform caiet de sarcini solicitat”. Fiind nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire aferent lotului 7, ... a transmis Consiliului, prin mijloace electronice (e-mail), contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., care formează obiectul prezentului dosar prin care a solicitat următoarele: - constatarea încălcării legislației achizițiilor publice, față de respingerea, în mod eronat și anticoncurențial a ofertei depuse de contestatoare în cadrul lotului 7 sub motivul neîndeplinirii condițiilor tehnice impuse prin caietul de sarcini; - obligarea autorității contractante la revenirea asupra deciziei de respingere a ofertei și a acceptării ofertei contestatoarei împreună cu documentația aferentă, așa cum a fost depusă, în ceea ce privește lotul nr. 7. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că autoarea contestației a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul că a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 206209664/1 din data de 07.04.2020 emisă de CEC BANK – Unitatea ..., în valoare de 288,88 lei. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă [„(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu 5/10
dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii CNSC. Cauţiunea nu se restituie celui care a depus- o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în faţa instanţei pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (6) Cererea de restituire se depune la CNSC şi la autoritatea contractantă după expirarea termenului reglementat la alin. (5). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă autoritatea contractantă declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea contestatorului care a constituit cauţiunea la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a depunerii contestaţiei. (7) Consiliul, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu respectarea principiilor reglementate la art. 15, în termen de 5 zile, printr-o încheiere supusă plângerii la instanţa competentă potrivit art. 32 alin. (1) sau (2) în termen de 5 zile de la comunicare. Plângerea este suspensivă de executare”]. Preliminar, analizării contestației formulată de ..., Consiliul va proceda la analiza excepției invocată de către autoritatea contractantă privind rămânerea fără obiect a contestației formulată de ... întrucât „susținerea ofertantului privind transmiterea documentelor respective este neîntemeiată”. În susținerea acestei excepții, autoritatea contractantă mai arată că în cadrul contestației este specificat „în contradictoriu cu ..., ori denumirea corectă a autorității contractante este .... Consiliul va respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă privind rămânerea fără obiect a contestației, având în vedere că actele atacate prin contestație există, nu au fost anulate de către autoritatea contractantă iar faptul că la pag. 1 a contestației este menționată, denumirea unei alte autorități de contractante, constituie o simplă eroare materială. De altfel, se constată că la pag. 2 a contestației este menționată denumirea corectă a autorității contractante și numărul anunțului de participare simplificat publicat în SEAP, astfel încât nu au fost dificultăți în legătură cu identificarea corectă a autorității contractante. Se mai reține că prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliul sub nr. ..., contestatoarea a și îndreptat eroarea materială existență la pag. 1 a contestației, precizând că, din eroare, a menționat greșit denumirea autorității contractante, contestația fiind formulată în contradictoriu cu ..., și nu cu .... Pe fondul cauzei, analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul constată că în cuprinsul acesteia, ... critică decizia autorității contractante de a respinge oferta sa pentru nerespectarea modalității de ambalare și prezentare a produsului. Analizând prevederile Caietului de sarcini, Consiliul reține că în cadrul acestuia se regăsesc următoarele informații: 6/10
- La Capitolul I – Introducere, autoritatea contractantă a menţionat următoarele: „Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația de atribuire și constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică. Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice. Acestea definesc, după caz și fără a se limita la cele ce urmează, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, dimensiuni, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologie, simboluri, teste și metode de testare, ambalare, etichetare, marcare, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea. Caietul de sarcini trebuie să precizeze și instituțiile competente de la care furnizorii, executanții sau prestatorii pot obține informații privind reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului și care sunt în vigoare la nivel național sau, în mod special, în regiunea ori în localitatea în care se execută lucrările sau se prestează serviciile ori operațiunile de instalare, accesorii furnizării produselor (după caz)”. - La Capitolul 3.4.1, se regăsesc Specificațiile tehnice ale produselor ofertate în cadrul Lotului 7 - Teste rapide imunocromatografie, respectiv specificații privind forma de prezentare a acestora: • Anticorpi HCV(ser) - 25 casete/cutie; • Ag Hbs (ser) - 25 casete/cutie; •Anti HIV ½ (ser) - 25 casete/ cutie; • FOB hemoragii oculte - 25 casete/cutie; •Antigen – Helicobacter pylori (fecale) - 25 casete/cutie •Teste rapide Clostridium difficile GDH+toxina A+toxina B - casete •Teste rapide Rota/Adenovirus – casete. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei, Consiliul constată că în cadrul acesteia, în referire la produsele FOB hemoragii oculte și Antigen – Helicobacter pylori (fecale), în coloana intitulată „Caracteristici tehnice propuse de ofertant” se menționează următoarele: „Împachetare: kit x 15 casete”, deși prin documentația de atribuire s- a solicitat ca fiecare cutie să aibă 25 de casete. În cadrul contestației, ... recunoaște că, în cadrul lotului 7 a ofertat două produse cu împachetare 15/casete/cutie, însă apreciază ca fiind excesivă decizia comisiei de evaluare de a-i respinge oferta, nu pentru calitățile intrinseci ale produsului ci pentru modalitatea de ambalare și prezentare a acestuia. În soluționarea prezentei contestații, Consiliul reține că, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, membrii Comisiei de evaluare au obligația de a „verifica conformitatea propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de 7/10
sarcini”. Art. 133 alin. (2) din aceeași hotârâre, prevede că „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”. În prezenta procedură de atribuire (lot 7), membrii Comisiei de evaluare au inserat în cadrul caietului de sarcini și cerințe privind forma de prezentare a produselor ofertate, respectiv 25 casete/cutie, pentru produsele FOB hemoragii oculte și Antigen – Helicobacter pylori (fecale). Prevederile documentației de atribuire (deci inclusiv cele referitoare la forma de prezentare a produselor), nu au fost contestate de către potențialii ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru operatorii economici care au depus oferte, care aveau obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea ofertelor depuse prin raportare la cerințele expres stabilite în documentație. În situația în care ofertantul contestator aprecia că solicitarea autorității contractante privind forma de prezentare a produselor ofertate, respectiv 25 casete/cutie, pentru produsele FOB hemoragii oculte și Antigen – Helicobacter pylori (fecale) era excesivă și depășea cadrul legal trebuia să conteste documentația de atribuire în cadrul termenului legal. Neprocedând de această manieră, s-a născut obligația acestuia de a respecta prevederile Caietului de sarcini în acest sens, orice critică referitoare la acest aspect fiind tardivă, în actualul stadiu al procedurii de atribuire.
Potrivit art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informații din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislației aplicabile”. Membrii Comisiei de evaluare nu pot ignora solicitarea menționată în caietul de sarcini referitoare la forma de prezentare a produselor ofertate, în caz contrar fiind încălcate principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016, respectiv tratamentul egal și transparenţa. În consecință, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată decizia autorității contractante privind respingerea ofertei contestatoarei. În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la faptul că prețul ofertat de societatea sa este mai mic decât prețul ofertei desemnate câștigătoare (7.830 lei față de 7.814,75 lei), Consiliul constată că oferta depusă de ... este neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, care prevede următoarele: „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”, iar în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 8/10
(1) din HG nr. 395/2016, „Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme”. În acest context, Consiliul reține că în conformitate cu art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, „Autoritatea contractantă stabileşte oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare precizaţi în invitaţia de participare/anunţul de participare şi în documentele achiziţiei, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) oferta respectivă îndeplineşte toate cerinţele, condiţiile şi criteriile stabilite prin anunţul de participare şi documentele achiziţiei, având în vedere, dacă este cazul, dispoziţiile art. 162; b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplineşte criteriile privind capacitatea şi, dacă este cazul, criteriile de selecţie şi nu se află sub incidenţa motivelor de excludere”. În speță, autoritatea contractantă a constatat, în mod corect, că oferta depusă de contestatoare nu respectă una dintre cerințele menționate în caietul de sarcini referitoare la forma de prezentare a produselor ofertate, respectiv 25 casete/cutie, astfel încât, în mod firesc, a respins-o. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă privind rămânerea fără obiect a contestației. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... ... 9/10
Redactat în 4 exemplare originale, conține 10 pagini. 10/10