BO2020_12242
RespingeCPV: 50110000-9
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 50110000-9
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 626/06.04.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 13364/06.04.2020, formulată de către ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., atribut fiscal RO, împotriva rezultatului procedurii, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de servicii având ca obiect „Servicii de întreținere, revizii și reparații pentru un nr. de 195 autospeciale aflate în dotarea ...” (Loturi 9 – Dacia Logan MCV, 11 – Dacia Logan 1.2, 12 – Dacia Logan 1.4, 13 – Dacia Logan 1.6, 16 – Mercedes Vito 115 și 26 – Volkswagen Polo 1.2 contestate), solicitându-se admiterea contestației așa cum a fost formulată și dispunerea măsurilor de remediere. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică rezultatul procedurii de atribuire în cauză (Loturi 9 – Dacia Logan MCV, 11 – Dacia Logan 1.2, 12 – Dacia Logan 1.4, 13 – Dacia Logan 1.6, 16 – Mercedes Vito 115 și 26 – Volkswagen Polo 1.2 contestate), solicitând admiterea contestației așa cum a fost formulată și dispunerea măsurilor de remediere. Contestatorul precizează următoarele:
1. Referitor la oferta ..., declarată câștigătoare pentru loturile 9, 11, 12, 13, 16, 26, se arată că societatea nu a depus formularul experiență similară completat corespunzător, astfel: În documentația de atribuire, autoritatea contractantă solicită formularul – experiență similară, în care se vor completa principalele livrări și contracte similare din ultimii trei ani (... este înființată în anul 2018, an în care nu a înregistrat cifră de afaceri). Contestatorul învederează că, potrivit art. 178 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cerințele privind capacitatea tehnică și profesională pot viza un nivel corespunzător de experiență prin raportare la contractele executate în trecut, operatorul economic putând face dovada îndeplinirii cerințelor prin prezentarea informațiilor și documentelor menționate la art. 179 alin. (1) din legea antemenționată. Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili în cadrul documentației de atribuire cerințe privind capacitatea tehnică și profesională necesare și adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dețin resursele și experiența necesare pentru execuția contractului la standardele de calitate corespunzătoare. Ca regulă generală, toate cerințele privind capacitatea trebuie să aibă legătură directă și să fie proporționale cu obiectul contractului de achiziție publică. Se arată că, în aceste condiții, oferta ... trebuia respinsă ca inacceptabilă, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor. 2. Referitor la oferta declarată câștigătoare, respectiv cea depusă de către ... pentru loturile 9, 11, 12, 13, 16, 26, contestatorul învederează că aceasta nu respectă cerința de calificare referitoare la „Certificat constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care să cuprindă informații actuale/reale la data limită de depunere a ofertelor”, precum și „Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ONRC pentru operatorul economic”, așa cum rezultă din fișa de date - punctul III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale: din Certificatul constatator al ... nu reiese că această societate ar fi autorizată pentru activitatea de „Comerț cu piese și accesorii pentru autovehicule (Diviziunea 45 - Grupa 453 – 2 clase)”, Cod CAEN 4531-4532 - Comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule. Astfel, nu există corespondent între codul CAEN din certificatul constatator și obiectul contractului (furnizare piese schimb), societatea fiind autorizată numai pentru partea de ... și întreținere a autovehiculelor, nefiind îndeplinite cerințele din fișa de date, iar oferta trebuia respinsă, ca inacceptabilă. 3. Se arată că ... nu a îndeplinit cerințele de calificare referitoare la dovada deținerii utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului în conformitate cu solicitările privind modalitatea de îndeplinire a acestui criteriu din fișa de date – III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională - pct. 2: „Ofertantul va prezenta Declarație pe propria răspundere că deține utilajele/instalațiile menționate, lista de inventar pe care vor fi marcate utilajele necesare, în
original sau copie lizibilă conform cu originalul, contracte de închiriere/leasing/comodat”. Contestatorul precizează că, în cadrul ofertei declarată câștigătoare pentru loturile 9, 11, 12, 13, 16, 26 se regăsește „declarație privind utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului”, însă nu deține aparat pentru reglaj geometrie, criteriu care este cerut în Caietul de sarcini, la punctul 2.b - CONDIȚII TEHNICE GENERALE (verificarea și reglarea unghiului de direcție). Se învederează că, potrivit autorizației RAR, disponibilă pe site-ul www.rarom.ro, ... nu este autorizată pentru operațiunea A3.1 Reglarea geometriei sistemului de direcție, astfel nu se poate interveni asupra niciunui element al sistemului de direcție (intervențiile asupra sistemului de direcție sunt urmate de inspecția finală, care să ateste că autoturismul este funcțional). Contestatorul precizează că ... nu deține aparat de reglaj geometrie, nu are autorizație RAR pentru intervenții asupra sistemului de direcție și nu poate încheia un acord de asociere cu o altă unitate pentru inspecțiile finale din cauza faptului că registrul de evidență a inspecțiilor finale trebuie completat integral, fără a deplasa autovehiculul pe drumurile publice. Potrivit documentului RNTR9, alineatul 5.14, disponibil pe site-ul www.rarom.ro, inspecția finală în urma reparației se va efectua conform metodologiei din RNTR1, fără a deplasa vehiculul, prin orice mijloace, pe drumurile publice. Ca atare, oferta ... trebuia respinsă ca inacceptabilă. Contestatorul subliniază că, din anexa autorizației RAR, depusa de catre ..., se observă că societatea nu are autorizație pentru Activități de rulare A.1.3.1 Roți, iar potrivit Caietului de sarcini, ofertantii trebuie să aibă în dotare mașină de echilibrat roți, dar ... nu are autorizație RAR pentru utilizarea acesteia. Referitor la acordul de asociere dintre ... - ... - pentru lucrările de tinchigerie, respectiv reglaj direcție, contestatorul arată că societățile antemenționate nu au puncte de lucru pe raza municipului ..., fiind situate în comuna Galații Bistriței, localitatea Herina, respectiv localitatea Viișoara. Mai mult, ..., conform anexei autorizației RAR, poate executa următoarele lucrări: A1.ACTIVITĂȚI DE REPARAȚII ALE VEHICULELOR RUTIERE A1.7 caroserie (Categoria M1, M2, N1) A1.7.1 caroserie autoportantă A1.7.1.1 repararea caroseriei fără intervenții la structura de rezistență A1.7.1.5 acoperirea anticorozivă A1.7.2 caroserie pe șasiu A1.7.2.1 repararea caroseriei fără intervenții la șasiu A1.7.2.2 repararea șasiului A1.7.2.5 acoperirea anticorozivă A1.7.3 alte intervenții la caroserie, inclusiv la amenajările interioare.
Contestatorul subliniază că a prezentat un acord de asociere cu ... pentru: A1.7 caroserie: (Categoria M1, N1) A1.7.1 caroserie autoportantă: A1.7.1.1 repararea caroseriei fără intervenții la structura de rezistență A1.7.1.2 repararea caroseriei cu intervenții la structura de rezistență A1.7.1.3 redresarea structurii de rezistență A1.7.1.5 acoperirea anticorozivă A1.7.2 caroserie pe șasiu: A1.7.2.1 repararea caroseriei fără intervenții la șasiu A1.7.2.5 acoperirea anticorozivă A1.7.3 alte intervenții la caroserie, inclusiv la amenajările interioare. Contestatorul concluzionează că ... nu este autorizată RAR pentru repararea caroseriei cu intervenții la structura de rezistență și nu poate onora toate intervențiile la caroserie. 6. Se arată că, potrivit punctului 2.3.6 din Caietul de sarcini, societatea contractată pentru efectuarea lucrărilor de tinichigerie trebuie să remedieze daunele survenite în accidente de circulație, în baza asigurărilor RCA și CASCO, cu recuperarea sumelor ulterior de la asigurător, lucru pe care ... nu îl îndeplinește, societatea nefiind agreată de nicio companie de asigurări RCA și CASCO. 7. Contestatorul învederează că ... nu îndeplinește complet cerințele Caietului de sarcini, întrucât, conform autorizațiilor tehnice emise de RAR, nu se regăsesc următoarele: A1.8.4 sisteme de încălzire, de climatizare și/sau de refrigerare: A1.8.4.1 cu sursa de energie de la motorul de tracțiune A1.8.4.2 independente. B1. ACTIVITĂȚI DE REPARAȚII ALE COMPONENTELOR ȘI ALE SISTEMELOR VEHICULELOR RUTIERE B1.3 sistemul de rulare și componentele acestuia. 8. Contestatorul precizează că subcontractanții ..., respectiv ... și ..., conform procesului verbal 126.645 din 23.03.2020, nu au depus formularele privind calificările profesionale ale persoanelor responsabile pentru prestarea serviciilor, ale utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice la dispoziția operatorului și nu îndeplinesc cerința Caietului de sarcini privind experiența similară. Urmare celor antemenționate, contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, precum și dispunerea măsurilor care se impun. Prin adresa nr. 126.819/10.04.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 14529/14.04.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care precizează următoarele: Autoritatea contractantă învederează că, potrivit Documentaţiei de atribuire, pct. III.1.3.a Capacitatea tehnică şi/sau profesională, ofertantul va depune „lista cu principalele servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a
beneficiarilor publici sau privați.”, iar în propunerea tehnică, ofertantul ... a depus lista cu datele clienţilor la care a prestat servicii de reparaţii şi valoarea acestora pentru anul 2019, motivat de faptul că societatea a fost înfiinţată doar în anul 2018. Autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 178 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, potrivit cărora: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziţiei cerinţe privind capacitatea tehnică şi profesională care sunt necesare şi adecvate pentru a se asigura că operatorii economici deţin resursele umane şi tehnice şi experienţa necesare pentru a executa contractul de achiziţie publică/acordul-cadru la un standard de calitate corespunzător. (2) Cerinţele privind capacitatea tehnică şi profesională stabilite de autoritatea contractantă pot viza în special existenţa unui nivel corespunzător de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut.”, precum și ale art. 179 alin. (1) lit. b), unde se stipulează că „lista principalelor livrări de produse efectuate sau a principalelor servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi; atunci când este necesar în scopul asigurării unui nivel corespunzător de concurenţă, autoritatea contractantă poate stabili că sunt luate în considerare livrări de produse relevante efectuate sau servicii relevante prestate cu mai mult de 3 ani în urmă;”. Urmare celor antemenționate, autoritatea contractantă consideră că ofertantul a îndeplinit atât prevederile din legea achiziţiilor publice, cât şi cele din documentaţia de atribuire. Se arată că, potrivit Documentaţiei de atribuire - Secţiunea II, obiectul contractului îl constituie „Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe”, cod CAEN 4520 - Întreţinerea şi repararea autovehivulelor, şi nu furnizarea de piese de schimb, aşa cum se invocă în contestaţie. Cu privire la alegația contestatorului potrivit căreia „Precizăm că ... nu a îndeplinit cerinţele de calificare referitoare la dovada deţinerii utilajelor, instalaţiilor și echipamentelor tehnice pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului în conformitate cu solicitările privind modalitatea de îndeplinire a acestui criteriu din fişa de date la III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, pct. 2: „Ofertantul va prezenta Declaraţie pe propria răspundere că deţine utilajele/instalațiile menţionate, lista de inventar pe care vor fi marcate utilajele necesare, în original sau copie lizibilă conform cu originalul, contracte de închiriere/leasing/ comodat”. În cadrul ofertei câştigătoare pentru loturile 9, 11, 12, 13, 16, 26 se regăseşte „declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului”, însă nu deţine aparat reglaj geometrie, criteriu care este cerut în caietul de sarcini la punctul 2.b CONDIŢII
TEHNICE GENERALE (verificarea și reglarea unghiului de direcţie). Conform autorizaţiei RAR, disponibilă pe www.rarom.ro, ... nu este autorizată pentru operaţiunea A3.1 Reglarea geometriei sistemului de direcţie, astfel nu se poate interveni asupra niciunui element al sistemului de direcţie.”, autoritatea contractantă subliniază că, în data de 06.03.2020 a solicitat ofertantului ... completări şi clarificări cu privire la această cerință, răspunsul ofertantului din data de 12.03.2020 fiind că societatea are încheiat contract de prestări servicii reglaje geometrie direcţie cu terţul susţinător ... din .... De asemenea, în acest răspuns, ofertantul face următoarele precizări: „Totodată vă comunicăm faptul că la baza autorizaţiei noastre RAR stă RNTR-9 care în ANEXA 4 „Condiţii minimale privind desfășurarea activităților de reparaţii, de întretinere, de reglare, de recondiționare, de montare componente, sisteme constructive, echipamente pentru vehicule rutiere”, la Cap. 5.14 „Dotarea minimală a operatorilor economici care desfășoară activități prin care se pot influența parametrii constructivi, funcţionali și de calitate ai vehiculelor rutiere”, TABELUL 1 „Dotarea minimală necesară pentru desfășurarea diferitelor activități pentru care se solicită autorizarea”, Sisteme și activități – pct. A1.4 Sistemul de direcţie și componente, prevede că „Operatorii economici care nu au în dotare echipamente de verificare a geometriei sistemului de direcţie vor prezenta înregistrări (registru de evidență a inspecţiilor finale, anexa 5 la reglementări, listing editat de echipament) ale inspecţiilor finale efectuate la un atelier autorizat RAR pentru activitatea de reglare sau verificare a sistemului de direcţie.” Urmare celor antemenționate, autoritatea contractantă consideră că, în acest mod, ofertantul a îndeplinit cerinţa în cauză. Referitor la alegația contestatorului potrivit căreia, în anexa autorizaţiei RAR, depusă de către ..., se observă că societatea nu are autorizaţie pentru „Activități de rulare A.1.3.1 Roți”, autoritatea contractantă învederează că „activitatea de rulare A.1.3.1 Roți” se referă la servicii de înlocuire, echilibrare roţi, activitate care nu face obiectul achiziţiei şi pentru care ... are încheiat contract separat cu un agent economic autorizat. Referitor la faptul că acordul de asociere dintre ... – ... și ... - pentru lucrările de tinchigerie, respectiv reglaj direcţie, societățile precizate nu își au punctul de lucru pe raza municipului ..., fiind situate în comuna Galaţii Bistriței, localitatea Herina, respectiv localitatea Viișoara, iar ... nu este autorizată RAR pentru repararea caroseriei cu intervenții la structura de rezistență, și astfel nu poate onora toate intervenţiile la caroserie, autoritatea contractantă subliniază că, în Caietul de sarcini, la punctul 2.1.4, se prevede că serviciile pentru care se solicită şi pentru care se face oferta constau în întreţinerea şi repararea principalelor sisteme ale autoturismelor şi autospecialelor - lit. i) „Efectuarea de lucrări de tinichigerie, lucrări de vopsitorie, lucrări de remediere sau de înlocuire a
componentelor confecţionate din fibră de sticlă, mase plastice sau metal, înlocuirea parbrizelor, lunetelor, geamurilor, oglinzilor retrovizoare”, deci nu se precizează în mod expres că se intervine şi asupra structurii de rezistenţă a caroseriei. Cu privire la alegația contestatorului în referire la faptul că, potrivit punctului 2.3.6 din Caietul de sarcini, societatea contractată pentru efectuarea lucrărilor de tinichigerie trebuie să remedieze daunele survenite în accidente de circulaţie, în baza asigurărilor RCA și CASCO, cu recuperarea sumelor ulterior de la asigurator, lucru care ... nu îl îndeplineşte, societatea menționată nefiind agreată de nicio companie de asigurări RCA și CASCO, autoritatea contractantă precizează că autovehiculul avariat se poate repara la orice unitate auto autorizată RAR - Registrul Auto Român fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA, conform prevederilor art. 6 alin. 8 şi 9 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, acesta fiind un mod de lucru şi nu se solicită prezentarea unei dovezi de agreere de către vreo societate de asigurare. Referitor la alegația contestatorului potrivit căreia ... nu îndeplineşte complet cerinţele Caietului de sarcini întrucât, conform autorizaţiilor tehnice emise de RAR, nu se regăsesc următoarele: A1.8.4 sisteme de încălzire, de climatizare şi/sau de refrigerare: A1.8.4.1 cu sursa de energie de la motorul de tracţiune A1.8.4.2 independente. B1. ACTIVITĂŢI DE REPARAŢII ALE COMPONENTELOR ŞI ALE SISTEMELOR VEHICULELOR RUTIERE B1.3 sistemul de rulare şi componentele acestuia, Autoritatea contractantă subliniază că în Caietul de sarcini, la punctul 2.1.4 se prevede că „Serviciile pentru care se solicită şi pentru care se face oferta constau în întreţinerea şi repararea principalelor sisteme ale autoturismelor şi autospecialelor (...) lit. h) Instalaţia electrică și electronică: - verificare, reglare, reparare şi asigurarea înlocuirii componentelor electrice (siguranţe, relee, becuri, cabluri electrice, baterii de acumulatori etc.); - verificare, reglare, reparare şi asigurarea înlocuirii componentelor sistemelor electronice (calculatoare, sisteme de acţionare geamuri, oglinzi, închidere centralizată, alarme auto, sisteme antifurt, radiocasetofoane şi boxe audio, sisteme de climatizare a aerului, centrala ABS, AIRBAG etc.); softurile cu care se efectuează diagnozele computerizate trebuie să fie actualizate în raport de vechimea lotului.” Referitor la critica conform căreia subcontractanții ..., respectiv ... și ..., conform procesului verbal nr. 126.645 din 23.03.2020, nu au depus formularele privind calificările profesionale ale persoanelor responsabile pentru prestarea serviciilor, ale utilajelor, instalaţiilor și echipamentelor tehnice la dispoziţia operatorului și nu îndeplinesc cerinţa Caietului de
sarcini privind experienţa similară, se arată că, potrivit Documentaţiei de atribuire, pct. III.1.3.a Capacitatea tehnică şi/sau profesională, ofertantul va depune „Diplome de studii și calificări profesionale. Ofertantul va prezenta calificările educaţionale şi profesionale ale angajaţilor care prestează servicii și a personalului de conducere.”, iar la art. 179 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice se prevede: „calificările educaţionale şi profesionale ale operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări sau ale personalului de conducere al operatorului economic, dacă acestea nu constituie factori de evaluare”. Autoritatea contractantă subliniază că, deoarece ... a depus documentele care atestă calificarea personalului propriu, iar în Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi documentaţia de atribuire nu se solicită în mod expres depunerea de către terţii susţinători sau de subcontractanţi a acestor documente, consideră că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în Caietul de sarcini. Urmare celor antemenționate, autoritatea contractantă consideră că oferta şi documentele depuse de către ... respectă cerinţele din documentele achiziţiei. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de servicii având ca obiect „Servicii de întreținere, revizii și reparații pentru un nr. de 195 autospeciale aflate în dotarea ...”, împărțit pe loturi, cod CPV 50110000-9 – Servicii de reparare și de întreținere a autovehiculelor și a echipamentelor conexe (Rev.2), prin publicarea în S.I.C.A.P. a anunțului de participare simplificat nr. .... Conform anunțului de participare și documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea totală estimată a acordului-cadru de servicii este de 469.000 RON, fără TVA. Autoritatea contractantă a lotizat obiectul acordului cadru în 28 loturi. Potrivit Procesului-verbal nr. 126.229 din 04.03.2020 al ședinței de deschidere a ofertelor au fost depus un număr de 2 oferte (asocierea ... - ... și ...), iar în urma analizării și evaluării ofertelor depuse, a fost declarată câștigătoarea oferta depusă de ... - ..., oferta societății contestatoare clasându-se pe locul al doilea, toate aceste aspecte fiind menționate în cadrul Raportului procedurii nr. 126.733/01.04.2020. Rezultatul procedurii a fost comunicat asocierii ... - ... prin adresa nr. 126.741 din 02.04.2020, respectiv: „Prin prezenta vă facem cunoscut că în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a acordului-cadru de „Servicii de întreţinere şi reparaţii pentru 195 de autospeciale (28 loturi de autovehicule) aflate în dotarea ..." - 9 loturi ofertate, s-a constatat că oferta dumneavoastră a fost admisibilă şi a fost declarată câştigătoare pentru un număr de 4 loturi: LOT 7 - Dacia Duster 1.6, LOT 8 - Dacia
Duster 1.5, LOT 10 - Dacia Logan 0.9, LOT 22 - VW transporter t4 2,5), întrucât a avut preţul cel mai scăzut. Pentru loturile: LOT 9 - Dacia Logan MCV, LOT 11 - Dacia Logan 1.2, LOT 12 - Dacia Logan 1.4, LOT 13 - Dacia Logan 1.6, LOT 16 - Mercedes Vito 115, LOT 26 - Volkswagen Polo 1,2, oferta dvs. nu a fost declarată câştigătoare deoarece nu a avut preţul cel mai scăzut. Pentru aceste loturi a fost declarată câştigătoare oferta depusă de către ofertantul ... .... Vă invităm la sediul ..., pentru semnarea acordului-cadru aferent.” Urmare a luării la cunoștință despre rezultatul procedurii de atribuire ..., a formulat prezenta contestație în analiză. Analizând criticile formulate de ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la oferta declarată câștigătoare, respectiv oferta depusă de ... pentru Lotul
9 – Dacia Logan MCV
, Lotul 11
– Dacia Logan 1.2
, Lotul 12
– Dacia Logan 1.4
, Lotul 13
– Dacia Logan 1.6
, Lotul 16
– Mercedes Vito 115
și Lotul 26
– Volkswagen Polo 1.2. Sunt reclamate un număr de 8 aspecte în referire la oferta depusă de asocierea ... - ..., Consiliul urmând a analiza aceste critici în ordinea în care au fost formulate. Un prim aspect reclamat de ... vizează pretinsa completare necorespunzătoare a formularului privind experiența similară. În motivarea criticii, societatea contestatoare argumentează astfel: în documentația de atribuire, autoritatea contractanta solicita Formularul – experienta similara, in care se vor completa principalele livrari si contracte similare din ultimii trei ani. Precizam ca societatea ... este infiintata in anul 2018, an in care nu a inregistrat cifra de afaceri. În aceste condiții apreciază că în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) lit b) și ale art. 36 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006 oferta depusă de asocierea ... - ... trebuia respinsă de către comisia de evaluare, ca inacceptabilă, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor. În Fişa de date a achiziţiei, parte a documentaţiei de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziţie publică în discuţie, au fost menţionate cerinţele minime de calificare ce urmau a fi îndeplinite de către operatorii economici participanţi la procedură. Între acestea, autoritatea contractantă a stabilit la pct. III 1.3. a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, subpct. 5, ca ofertanţii să depună: ”Lista cu principalele servicii prestate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privați.” Analizând modul în care a fost elaborată cerință, Consiliul determină că aceasta corespunde exigențelor legale incidente, respectiv: - art. 178 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice se prevede că: "(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziţiei cerinţe privind capacitatea tehnică şi profesională care sunt necesare şi adecvate pentru a se asigura că operatorii economici deţin resursele umane şi tehnice şi experienţa necesare pentru a executa
contractul de achiziţie publică/acordul-cadru la un standard de calitate corespunzător. (2) Cerinţele privind capacitatea tehnică şi profesională stabilite de autoritatea contractantă pot viza în special existenţa unui nivel corespunzător de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut " ; - art. 179 alin. 1 lit. b) din același act normativ : "lista principalelor livrări de produse efectuate sau a principalelor servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi; atunci când este necesar în scopul asigurării unui nivel corespunzător de concurenţă, autoritatea contractantă poate stabili că sunt luate în considerare livrări de produse relevante efectuate sau servicii relevante prestate cu mai mult de 3 ani în urmă". Se are în vedere că asocierea ... - ... a prezentat acordul de asociere dintre ... și ... și 2 Angajamente ferme privind susținerea tehnică- experiența similară din partea ... (emis la 03.03.2020) și din partea ... (emis la 09.03.2020). În vederea îndeplinirii cerinței amintite Consiliul constată că în propunerea tehnică asocierea ... - ... a depus la fila 24 o lista cu datele clienţilor pentru care a prestat servicii de reparaţii şi valoarea acestora pentru anul 2019. Se subînțelege că atâta vreme cât așa cum rezultă din Certificatul constatator nr. 5740/28.02.2018 societatea ... este înființată în 2018, nu sunt menționate date aferente anului 2018 (respectiv cifra de afaceri astfel cum precizează contestatoarea) acest aspect nefiind de natură la a conduce sancționarea ofertei depuse, pentru autoritatea contractantă fiind de interes proba faptului că operatorii economici au prestat servicii similare, nefiind niciunde precizat că se dorește eșalonarea serviciilor prestate în fiecare dintre cei 3 ani, ci achizitoarea a stabilit ca interval de acceptare pentru prestarea de servicii similare maxim ultimii 3 ani. În raport de cele mai sus reținute se constată că asocierea ... - ... a îndeplinit cerința precizată de achizitoare în cadrul documentaţiei de atribuire. Așadar sub acest aspect, critica formulată de ... referitor la formularul de experiență similară este neîntemeiată, urmând a fi respinsă de Consiliu. Referitor la cel de-al doilea aspect reclamat se are în vedere că acesta vizează pretinsa neîndeplinire a cerinței de calificare referitoare la „Certificat constatator eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului, care să cuprindă informații actuale/reale la data limită de depunere a ofertelor” precum și „Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ONRC pentru operatorul economic” , cerințe precizate în cadrul documentației de atribuire. ... precizează că din Certificatul constatator al ... nu reiese că această societate ar fi autorizată pentru activitatea de „Comerț cu piese și
accesorii pentru autovehicule (Diviziunea 45 - Grupa 453 – 2clase)” COD CAEN 4531-4532 - Comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule. În aceste condiții, nu există corespondent între codul CAEN din certificatul constatator și obiectul contractului (furnizare piese schimb), societatea fiind autorizată numai pentru partea de ... și întreținere a autovehiculelor, așadar nu sunt îndeplinite cerințele din fișa de date și în condițiile art. 36 alin (1) lit. b) din H.G. 925/2006 oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă de către comisia de evaluare. În replică la cele reclamate de ..., autoritatea contractantă precizează că, potrivit documentaţiei de atribuire, secţiunea II, obiectul contractului îl constituie „Servicii de reparare șsi de intretinere a autovehiculelor si a echipamentelor conexe" cod CAEN4520 "întreţinerea şi repararea autovehivulelor" şi nu furnizarea de piese de schimb, contrar celor susținute de contestatoare. Obiectul contractului supus procedurii de atribuire în cauză îl constituie, potrivit celor precizate la pct. II.1.1. - Obiectul contractului din fișa de date a achiziției: "SECŢIUNEA II OBIECTUL CONTRACTULUI II. 1.1) Titlu: Servicii de întreţinere, revizii şi reparaţii pentru un nr. de 195 autospeciale aflate în dotarea ... ...-... Număr de referinţa atribuit dosarului de autoritatea contractanta 125.827. II. 1.2) Cod CPVPrincipal: 50110000-9 Servicii de reparare si de intretinere a autovehiculelor si a echipamentelor conexe (Rev.2) " Vizavi de certificatul constatator autoritatea contractantă a solicitat operatorilor economici la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale următoarele: ”Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Ofertantii trebuie sa îsi demonstreze capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, astfel: - Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii, care sa ateste ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul acordului cadru. Se va completa astfel DUAE, urmând ca documentul justificativ, respectiv certificatul ONRC sa fie prezentat doar la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. DUAE trebuie completat separat si de catre tertul/tertii sustinator si de subcontractanti. Asocierea a prezentat pentru ... Certificatul constatator nr. 5740/28.02. 2018 eliberat de Oficiul registrului Comerțului de pe lângă tribunalul ...-..., în concordanță cu cerința achizitoarei, respectiv dovedirea
faptului că are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul acordului cadru, respectiv servicii de întreţinere, revizii şi reparaţii pentru un nr. de 195 autospeciale aflate în dotarea ... ...-... În certificatul constatator amintit sunt detaliate următoarele activități autorizate: - 4532- comerț, cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule; - 7120 - activități de testări și analize tehnice;
- 4520 - întreținerea și repararea autohbevhiculelor. Susținerile societății contestatoare potrivit cărora nu există corespondent între codul CAEN din certificatul constatator furnizat de ... și obiectul contractului furnizare piese schimb sunt neîntemeiate, prin raportare pe de o parte la cerința achizitoarei, iar pe de altă o parte la mențiunile înscrise în certificatul constatator. În raport de cele mai sus reținute critica formulată de ... este nefondată sub aspectul analizat. Referitor la cea de-a treia critică se are în vedere că aceasta vizează pretinsa neîndeplinire de către asocierea ... - ... a cerinței de calificare referitoare la dovada deţinerii utilajelor, instalaţiilor si echipamentelor tehnice pentru indeplinirea corespunzătoare a contractului în conformitate cu solicitările privind modalitatea de îndeplinire a acestui criteriu din fişa de date la III. 1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala pct. 2 : "Ofertantul va prezenta Declaraţie pe propria răspundere ca deţine utilajele/instalatiile menţionate. lista de inventar pe care vor fi marcate utilajele necesare, in original sau copie lizibila conform cu originalul, contracte de inchiriere/leasing/comodat". Autoarea contestației precizează că în cadrul ofertei câştigătoare pentru loturile 9.11.12.13.16.26 se regăseşte "Declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului”, însă acesta nu deţine aparat reglaj geometrie, criteriu care este solicitat in caietul de sarcini la punctul 2.b) Condiţii tehnice generale -verificarea si reglarea unghiului de direcţie. S-a adăugat de ... potrivit autorizaţiei RAR, disponibila pe www.rarom.ro, ... nu este autorizata pentru operaţiunea A3.1 Reglarea geometriei sistemului de direcţie, astfel nu se poate interveni asupra niciunui element al sistemului de direcţie. Ca aspect preliminar Consiliul reține că cerința reclamată se regăsește la pct. III.1.3.a) în cadrul fișei de date, astfel redactată: ”Ofertantul va face dovada ca dispune de resursele necesare indeplinirii contractului. Modalitatea de indeplinire: Declaratie, privind utilajele, instalaţiile şi echipamentele tehnice care sunt la dispoziţia operatorului economic care prestează servicii pentru executarea contractului.” Se rețin și precizările din cadrul caietului de sarcini, respectiv:
”2.5.6 Cerinţe minime la care trebuie să răspundă oferta: - autorizaţie de la RAR pentru toate categoriile de lucrări ce fac obiectul procedurii, stipulat în Anexele la Autorizaţia RAR; - un număr minim de 2 posturi de lucru dotate cu elevatoare pentru operaţiunile de mecanica; - dotarea cu linie tehnologica pentru activitatea de intetinere si reparare ansamble mecanice: - aparat incarcat freon; - rampa reglaj direcţie; - instalatie de verificare si reglare faruri; - testare diagnoza; - dotare pentru remorcare; - stand de testare frâne si amortizoare cu role si cantar; - analizor cu 4 gaze; - opacimetru; - placa pentru verificarea jocurilor; - stand reglat direcţie; - maşina de echilibrat roti; - aparat reglat faruri; - scule şi dispozitive de verificat pentru mărcile de autovehicul ofertate pe loturi, raportat la fiecare lot in parte; - spaţiu destinat special operaţiunilor de tinichigerie si vopsitorie. - Platformă auto pentru transport autospecialele defecte. Dacă prestatorul nu are toate dotările de mai sus, atunci acesta va prezenta contracte prin care va demonstra că are încheiate înţelegeri cu terţe persoane care îi facilitează accesul la dotările în cauză, autorizate conform cerinţelor prezentului caiet de sarcini. - operaţiunile de reparaţii si revizii tehnice trebuie sa conducă la readucerea autovehiculelor la parametrii tehnici de funcţionare stabiliti de către firma constructoare.” Printre serviciile care urmează a fi prestate se regăsesc și cele aferente sistemului de direcție, astfel cum rezultă din caietul de sarcini: ”2.1.4 Serviciile care se solicită şi pentru care se face oferta constă în întreţinerea şi repararea principalelor sisteme ale autoturismelor şi autospecialelor atât din import cât şi cele autohtone, după cum urmează: a) Punte faţă - spate şi suspensie: verificarea şi testarea după efectuarea reparaţie a suspensiei, cu înlocuirea reperelor defecte (arcuri, braţe, rulmenţi, amortizoare, flanşe amortizoare, bare stabilizatoare etc.) b) Sistemul de direcţie
: verificarea şi reglarea unghiurilor sistemului de direcţie, cu înlocuirea reperelor defecte (caseta de direcţie, leviere de direcţie, volan, echipament servo-direcţie, bare şi bielete de direcţie, planetare, pivoţi, capete de bară, articulaţii sferice, rotule, bucşe etc.); (...).” Din examinarea dosarului achiziției publice Consiliul reține că referitor la aspectul reclamat, pe parcursul evaluării ofertelor, membrii
comisiei de evaluare au solicitat asocierii în discuție clarificarea următoarelor aspecte: - cu actul nr. 126.268 din 06.03.2020/06.03.2020: „Având în vedere achiziţia de servicii de reparaţii auto aflată în desfăşurare precum şi acordul de asociere depus prin care propuneţi ca subcontractant pe ... şi terţ susţinător pe ..., în conformitate cu art. 55 alin(2) din Legea nr.98/ 19.05.2016 privind achiziţiile publice, subcontractantul şi terţul susţinător vor completa şi transmite formularul nr. 6 „Declaraţie respectare art. 51 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice”. Conform art. 48 din H.G. 395/2016 subcontractantul va completa şi formularul „Angajament privind susţinerea tehnică”. Prezentaţi autorizaţia RAR valabilă şi cu autorizările necesare prestării serviciilor de reparaţii conform caietului de sarcini şi documentaţiei de atribuire. În vederea respectării prevederilor art. 51 alin(2) din HG 395/2016 subcontractantul propus va prezenta autorizaţia RAR pentru „Servicii de tinichigerie şi vopsitorie”. De asemenea conform sec. III. 1.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională din documentaţia de atribuire vă rugăm să ne prezentaţi lista cu principalele servicii prestate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privaţi. În baza art. 193 din Legea nr.98/ 19.05.2016 privind achiziţiile publice subcontractantul şi terţul susţinător propus vor completa DUAE separat. Documentele solicitate se vor transmite în atenţia Serviciului Logistic, Compartiment Achiziţii până la data de 10.03.2020 ora 12,00.” - răspunsul furnizat de asocierea ... - ... a fost transmis online în termenul acordat, asocierea transmițând înscrisurile solicitate; - cu actul nr. 126.435 din 13.03.2020 autoritatea contractantă a adresat o nouă solicitare de clarificare, respectiv: „Având în vedere achiziția de servicii de reparații auto aflată în desfășurare, precum și prevederile pct. 2.1.4 lit. b) din caietul de sarcini referitoare la efectuarea de activități de verficare și reglare a sistemului de direcție la autovehicule, vă rugăm să ne pomunicați cum veți putea realiza aceste operațiuni luând în considerare că din documentele depuse nu rezultă că aveți autorizația tehnică emisă de R.A.R. și nici nu dețineți stand de regalare direcției la autovehicule”; - răspunsul furnizat de asocierea ... - ... a fost transmis online la data de 12.03.2020, ofertantul precizând următoarele: „Având în vedere achiziţia de servicii de reparaţii auto aflată în desfăşurare precum şi prevederile pct. 2.1.4 lit b) din caietul de sarcini referitoare la efectuarea de activităţi de verificare şi reglare a sistemului de direcţie la autovehicule va comunicam faptul ca societatea noastra este autorizata RAR referitor la efectuarea de activitati de reglare a sistemului de direcţie la autovehicule si are un contract de prestari servicii valabil cu ... SRL. Totodată vă comunicăm faptul că la baza autorizaţiei noastre RAR stă RNTR-9 care in ANEXA 4 "Condiţii minimale privind desfasurarea activitatilor de reparaţii, de intretinere, de reglare, de reconditionare, de montare componente, sisteme constructive, echipamente pentru vehicule rutiere" CAP 5.14 "Dotarea minimala a operatorilor economici care desfasoara activitati prin care se pot influenta parametrii constructivi, funcţionali si de calitate ai vehiculelor rutiere", TABELUL 1 "Dotarea minimala necesara pentru desfasurarea diferitelor activitati pentru care se solicita autorizarea" Sisteme si activitati pct Al.4 Sistemul de direcţie si componente, prevede ca" Operatorii economici care nu au in dotare echipamente de verificare a geometriei sistemului de direcţie vor prezenta înregistrări (registru de evidenta a inspecţiilor finale, anexa 5 la reglementari, listing editat de echipament) ale inspecţiilor finale efectuate la un atelier autorizat RAR pentru activitatea de reglare sau verificare a sistemului de direcţie. Ca urmare a celor mentionate mai sus va rugam sa gasiti ataşat: - contract prestari servicii reglaje geometrie direcţie autovehicule incheiat cu ... SRL - scan din RNTR 9 care sa susţină cele comunicate mai sus. De asemenea dorim să menţionăm faptul că pentru orice intervenție asupra sistemului de direcție (înlocuiri de componete ale sistemului de direcţie, sau suspensie care sa afecteze
unghiurile de geometrie ale autovehiculului) o sa efectuăm reglajul geometriei direcţiei si ataşat oricăror facturi de reparaţie o sa gasiti listing.” Răspunsurile furnizate de asocierea ... - ... au fost analizat de membrii comisiei de evaluare în data de 23.03.2020, ocazie cu care a fost întocmit Procesul-verbal nr. 126.645/23.03.2020 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, membrii comisiei de evaluare consemnând că în urma evaluării răspunsurilor la solicitările de clarificări ambele oferte depuse sunt admisibile. Potrivit normelor legale invocate de asocierea ... - ... în cadrul actului de răspuns, Consiliul reține următoarele dispoziții legale incidente: - Reglementarea privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9 din 08.12.2005 - Anexa 4 - Condiţii minimale privind desfăşurarea activităţilor de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de recondiţionare, demontare componente, sisteme constructive, echipamente pentru vehicule rutiere, capitolul 5.14 prevede următoarele: "Dotarea minimala a operatorilor economici care desfasoara activitati prin care se pot influenta parametrii constructivi, funcţionali si de calitate ai vehiculelor rutiere. În funcţie de tipurile de activităţi (lucrări) desfăşurate pentru care solicită autorizarea, operatorul economic va trebui să se doteze cu echipamentele indicate în tabelul nr. 1 şi cu testerele/SDV-urile specifice prevăzute în documentaţiile tehnice. TABELUL 1 "Dotarea minimala necesara pentru desfasurarea diferitelor activitati pentru care se solicita autorizarea. Sisteme si activitati-pct. A1.4 Sistemul de direcţie si componente, prevede la nota de subsol 5): „Operatorii economici care nu au in dotare echipamente de verificare a geometriei sistemului de direcţie vor prezenta înregistrări (registru de evidenta a inspecţiilor finale, anexa 5 la reglementari, listing editat de echipament) ale inspecţiilor finale efectuate la un atelier autorizat RAR pentru activitatea de reglare sau verificare a sistemului de direcţie. REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A INSPECŢIILOR FINALE1) 1) Formularul se va utiliza de către operatorii economici care prestează servicii de reparaţie şi/sau reglare a vehiculelor rutiere Tabelul 2 Echipamente de inspecţie necesare efectuării inspecţiilor finale Sisteme și activități Dotare A1.1.Motor, sisteme auxiliare şi componente A 1.5 Sistemul de frânare şi componente A 1.6. Sistemul electric şi componente A 1.7. Caroserie (structura de rezistenţă/ redresarea caroseriei) A 1.7. Caroserie (înlocuiri de şasiuri şi/sau de caroserii) A.2. Întreţinerea vehiculelor rutiere
0 1 2 3 4 5 6 1. Aparat de control al farurilor prevăzut cu nivelă x x x x1) 2. Analizor de gaze de evacuare x 3. Opacimetru x 4. Stand cu role pentru verificarea eficacităţii sistemului de frânare x x2) 1) Numai pentru activităţi de întreţinere care se referă la demontare/ montare faruri. 2) Numai pentru activităţi de întreţinere care se referă la sistemul de frânare. NOTĂ: Inspecția finală în urma reparației se va efectua conform metodologiei din RNTR 1, fără a deplasa vehiculul, prin orice mijloace, pe drumurile publice. se va completa cu N - necorespunzător C - corespunzător NA - neaplicabil FA - 3 Inspecţii.” Asocierea ... - ... a atașat răspunsului furnizat, la data de 12.03.2020 (răspuns la solicitarea achizitoarei nr. 126.435 din 13.03.2020) următoarele înscrisuri: - Contractul de prestări-servicii nr. 6/19.10.2019 încheiat între ... și ..., obiectul contractului-activitatea de reglaje geometrie direcţie autovehicule; - Lista atelierelor care prestează servicii de reparații și/sau reglare pentru vehicule rutiere (unități ... auto) la data de 12.03.2020 pentru ..., printre activități se regăsește A1.4-Sistemul de direcție: (categoria M1,M2,N1), respectiv: „Lista Atelierelor care prestează servicii de reparații și/sau reglare pentru vehicule rutiere (unităţi ... auto) la data 12-03-2020 Începând cu 28.08.2013 operatorii economici care desfăşoară activităţi tip ... Auto, sunt autorizați de către R.A.R. în conformitate cu Legea 51/2013 care modifică şi completează OG 82/2000 aprobată prin Legea 222/2003. Autorizaţiile tehnice valabile la data intrării în vigoare a prezentului ordin se înlocuiesc cu noul model de autorizație tehnică cu ocazia prinului audit de supraveghere planificat, cu condiţia respectării de către titular a condiţiilor în baza cărora a fost acordată autorizația tehnică. Judeţ: ...-... Clasă: oricare Categorie: oricare Activitate: oricare Atelier: ... S.R.L./ ... Nume societate: ... S.R.L. Adresa sediu social: ... Adresa punct de lucru: ...
Telefon: ... Clasa: ... Activităţi: A1. ACTIVITĂŢI DE REPARAŢII ALE VEHICULELOR RUTIERE (...) A1.4 sistemul de direcţie: (Categoria M1,M2,N1) A1.4.1 fără asistare A1.4.2 cu asistare hidraulică A1.4.3 cu asistare electrică.” În cadrul ofertei depusă de asocierea ... - ... se regăsește Autorizația tehnică nr. 13765/11.06.2013/revizia 4/20.03.2018 a ..., în aneaxa autorizației se regăsește activitatea: A3-Activități de reglări funcționale ale M1, M2, N1 - reglarea geometriei sistemului de direcție. Așadar, din economia celor mai sus expuse rezultă că asocierea ... - ... respectă dispozițiile legale evocate referitoare la activitatea de reglare sau verificare a sistemului de direcţie. În raport de cele mai sus reținute se constată netemeinicia criticii formulate de ... Și cu privire la cea de-a patra critică formulată de ... în referire la faptul că ”În anexa autorizației RAR, depusă de catre ... SRL, societatea nu are autorizatie pentru: Activitati de rulare A.1.3.1 Roți. Conform caietului de sarcini, ofertantii trebuie sa aiba in dotare masina de echilibrat roti, dar ... nu are autorizatie RAR pentru utilizarea acestuia”, Consiliul constată netemeinicia acesteia. În stabilirea acestei finalități, Consiliul are în vedere considerentele achizitoarei, potrivit cărora: „Activitatea de rulare A. 1.3.1 Roti se referă la servicii de înlocuire, echilibrare roţi, activitate care nu face obiectul achiziţiei şi pentru care ... are încheiat contract separat cu un agent economic autorizat.” Temeiul legal al emiterii autorizațiilor îl constituie Ordonanţa nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz. Reglementarea privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9 din 08.12.2005 prevede în Anexa 2-Lista activităţilor definite conform anexei 1 la RNTR 9 pentru care se solicită autorizarea, la capitolul A.1.3 se regăsește - Sistemul de rulare, activitate care se regăsește în cadrul anexei Autorizației tehnice nr. 23390 /15.10.2019 a S.C. ... S.R.L. Așadar, se constată netemeinicia criticii formulată de ... sub aspectul contestat. În ceea ce privește cea de-a 5-a critică formulată se are în vedere că aceasta vizează faptul că S.C. ... S.R.L. – ... si ..., astfel cum rezultă din
cadrul acordului de asociere - pentru lucrările de tinchigerie, respectiv reglaj directie, societatile precizate nu își au punctul de lucru pe raza municipului ..., fiind situate în localitatea ..., localitatea ..., și respectiv localitatea ... S-a adăugat de autoarea contestației că ..., conform anexei autorizatiei RAR, poate executa urmatoarele lucrări: A1.ACTIVITĂȚI DE REPARAȚII ALE VEHICULELOR RUTIERE A1.7 caroserie (Categoria M1,M2,N1) A1.7.1 caroserie autoportantă A1.7.1.1 repararea caroseriei fără intervenții la structura de rezistență A1.7.1.5 acoperirea anticorozivă A1.7.2 caroserie pe șasiu A1.7.2.1 repararea caroseriei fără intervenții la șasiu A1.7.2.2 repararea șasiului A1.7.2.5 acoperirea anticorozivă A1.7.3 alte intervenții la caroserie, inclusiv la amenajările interioare. În concluzie, contestatoarea apreciază că ... nu este autorizată RAR pentru repararea caroseriei cu intervenții la structura de rezistență, astfel, nu poate onora toate intervențiile la caroserie. Potrivit caietului de sarcini, sarcini la punctul 2.1.4 se prevede că serviciile pentru care se solicită oferta constau în întreţinerea şi repararea principalelor sisteme ale autoturismelor şi autospecialelor, la lit. i) sunt precizate următoarele: „i) Efectuarea de lucrări de tinichigerie, lucrări de vopsitorie, lucrări de remediere sau de înlocuire a componentelor confecţionate din fibra de sticlă, mase plastice sau metal, înlocuirea parbrizelor, lunetelor, geamurilor, oglinzilor retrovizoare;” Din economia celor redate nu rezultă că se solicită efectuarea de intervenții asupra structurii de rezistenţă a caroseriei. În raport de cele mai sus precizate se constată netemeinicia criticii formulate. Cea de-a 6-a critică formulată de societatea contestatoare vizează aspecte legate de pct 2.3.6 din caietul de sarcini. Astfel contestatoarea apreciază că societatea contractata pentru efectuarea lucrărilor de tinichigerie trebuie sa remedieze daunele survenite in accidente de circulaţie, în baza asigurărilor RCA si CASCO, cu recuperarea sumelor ulterior de la asigurator, lucru care SC ... SRL nu il îndeplineşte, societatea mentionata nefiind agreata de nicio companie de asigurari RCA si CASCO. Consiliul reține că, potrivit caietului de sarcini, prevederea indicată se regăsește în cadrul secțiunii 2.3 Constatarea defecţiunilor, perioada de intervenţie pentru remedierea acestora şi recepţia după prestarea serviciilor, la pct. 2.3.6 sunt precizate următoarele: „Remedierea daunelor survenite în accidente de circulaţie, în baza asigurărilor RCA şi CASCO cu recuperarea sumelor ulterior de la asigurator şi fără a condiţiona ridicarea autovehiculului de îndeplinirea formalităţilor cu asigurătorul.”
Din economia celor redate, Consiliul constată că respectiva prevedere din caietul de sarcini indicată nu implică prezentarea unei dovezi de agreere de către o societate de asigurare, ci indică aspecte legate de modalitatea de efectuare de către ofertant a remedierilor în cazul daunelor survenite, la pct. 2.3.1 fiind detaliați pașii care trebuie urmați pentru remedierea daunelor survenite în accidentele de circulație. În considerarea celor antemențiomate sunt relevante în soluționare precizările achizitoarei, potrivit cărora: ”Autovehiculul avariat se poate repara la orice unitate auto autorizată RAR - Registrul Auto Român fară nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA, conform prevederilor art. 6 alin. 8 şi 9 din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, (8) Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fară nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea, şi (9) In aplicarea prevederilor alin. (8) contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărui operator economic care desfăşoară activităţi de reparaţii ale autovehiculelor, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere care ar putea să-i influenţeze opţiunea." Astfel, se constată netemeinicia criticii formulate, aceasta urmând a fi respinsă de Consiliu. Netemeinicia celor reclamate de ... se constată și vizavi de cea de-a 7-a critică potrivit căreia „societatea ofertantă S.C. ... S.R.L. nu îndeplineşte complet cerinţele caietului de sarcini, întrucât conform autorizaţiilor tehnice emise de RAR, nu se regăsesc următoarele: A1.8.4 sisteme de încălzire, de climatizare şi/sau de refrigerare: - A1.8.4.1 cu sursa de energie de la motorul de tracţiune - A1.8.4.2 independente B1. Activităţi de reparaţii ale componentelor şi ale sistemelor vehiculelor rutiere B1.3 sistemul de rulare şi componentele acestuia.” În stabilirea acestei finalități, Consiliul reține ca fiind relevante argumentele aduse de autoritatea contractantă, respectiv faptul că printre serviciile care fac parte din obiectul contractului nu se regăsesc aspectele reclamate: În caietul de sarcini la punctul 2.1.4 se prevede că serviciile pentru care se solicită şi pentru care se face oferta constau în întreţinerea şi repararea principalelor sisteme ale autoturismelor şi autospecialelor: „h) Instalaţia electrică şi electronică: - verificare, reglare, reparare şi asigurarea înlocuirii componentelor electrice (siguranţe, relee, becuri, cabluri electrice, baterii de acumulatori etc.);
- verificare, reglare, reparare şi asigurarea înlocuirii componentelor sistemelor electronice (calculatoare, sisteme de acţionare geamuri, oglinzi, închidere centralizată, alarme auto, sisteme antifurt, radiocasetofoane şi boxe audio, sisteme de climatizare a aerului, centrala ABS, AIRBAG etc.); softurile cu care se efectuează diagnozele computerizate trebuie să fie actualizate în raport de vechimea lotului pentru care se face oferta.” În cadrul Autorizației tehnică nr. 23390 /15.10.2019 a S.C. ... S.R.L., în anexa autorizației se regăsește activitatea: A3-Activități de reglări funcționale ale M1, M2, N1-Reglarea sistemelor de gestiune electronică. Așadar, prin raportare la cerințele caietului de sarcini, nu se poate susține că oferta depusă de asocierea S.C. ... S.R.L. – ... nu respectă cerințele caietului de sarcini. În considerarea celor antemenționate sunt relevante susținerile autorității contractante, potrivit cărora: Referitor la punctul nr. 7 din contestaţia societăţii ... SRL ..., conform căreia ofertantul ... SRL nu ar indeplini complet cerinţele caietul de sarcini, intrucat conform autorizaţiilor tehnice emise de RAR, nu se regăsesc urmatoarele: Al.8.4 sisteme de încălzire, de climatizare şi/sau de refrigerare: Â1.8.47Tcu sursa de energie de la motorul de tracţiune A 1.8.4.2 independente Bl. ACTIVITĂŢI DE REPARAŢII ALE COMPONENTELOR ŞI ALE SISTEMELOR VEHICULELOR RUTIERE B1.3 sistemul de rulare şi componentele acestuia Facem următoarele precizări: În caietul de sarcini la punctul 2.1.4 se prevede că Serviciile pentru care se solicită şi pentru care se face oferta constau în întreţinerea şi repararea principalelor sisteme ale autoturismelor şi autospecialelor, fiind enumerate generic activităţile de reparaţii, şi care din punctul nostru de vedere corespund cu următoarele subpuncte din anexele la autorizaţiile emise de RAR, respectiv: a) Punte faţă - spate şi suspensie - A1.3-A1.3.2 - axe (punţi) - A1.3.2.1 - axe rigide - A1.3.2.2 - axe independente -A 1.3.3-suspensii - A1.3.3.1 - suspensie mecanică şi/sau mecano hidraulică b) Sistemul de direcţie – A1.4 - sistemul de direcţie c) Sistemul de frânare – A1.5 - sistemul de frânare d) Instalaţia de evacuare - A. 1.1.4 - instalaţia de evacuare e) Sistemul de injecţie şi aprindere - Al. 1.4 - instalaţia de alimentare şi pornire f) Sistemul de transmisie - A. 1.2 - sistemul de transmisie g) Sistemul motor - A.1.1 - motor şi sistemele auxiliare h) Instalaţia electrică şi electronică: - A. 1.6 - sistemul electric i) Efectuarea de lucrări de tinichigerie - subcontractare j) Sistemul de rulare - A.1.3 - sistemul de rulare Din cele precizate mai sus, reiese faptul că în caietul de sarcini nu a fost solicitată expres operaţiunile prevăzute la pct. A1.8.4 - sisteme de încălzire, de climatizare şi/sau de refrigerare. Cu privire la autorizarea B.1.3 - sistemeul de rulare şi componentele acestuia, ofertantul SC ... ... SRL este autorizat conform pct. A. 1.3. din anexă (sistemul de rulare), iar componentele acestuia se referă la activităţi de vulcanizare - echilibrare roţi, reparare pneuri etc (conform autorizare SC ... SRL pct. B.1.3), iar această operaţiune din urmă, unitatea noastră are încheiat un contract de reparare pneuri cu o altă societate comercială, aceste operaţiuni nu se vor efectua în cadrul acestei proceduri.” În legătură cu faptul că activitatea de rulare A. 1.3.1 Roti se refera la servicii de înlocuire, echilibrare roţi, activitate care nu face obiectul achiziţiei şi pentru care ... are încheiat contract separat cu un agent economic autorizat, acesta s-a reținut de către Consiliu cu ocazia analizării criticii anterior formulată la pct. 4.
Ultima critică formulată de ... vizează pretinsa neîndeplinire de către asocierea declarată câștigătoare a următoarelor: „Subcontractanții societății S.C. ... S.R.L., respectiv ... și ..., conform procesului verbal 126.645 din 23.03.2020, nu au depus formularele privind calificările profesionale ale persoanelor responsabile pentru prestarea serviciilor, ale utilajelor, instalaţiilor si echipamentelor tehnice la dispoziţia operatorului si nu indeplinesc cerinţa caietului de sarcini privind experienţa similară.” Din examinarea documentelor ofertei depuse de asocierea S.C. ... S.R.L. – ..., Consiliul reține că la filele 77-80 și 122 sunt depuse înscrisuri care atestă calificarea personalului, la filele 123 dotarea tehnică, iar la filele 22-24 experiența similară, fiind edificatoare în dovedirea îndeplinirii cerințelor precizate în cadrul fișei de date, în referire la personal, dotare tehnică și experiență similară. În considerarea celor antemenționate sunt incidente următoarele dispoziții legale: „Art. 184. - În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară invocând susţinerea unui/unor terţ/terţi, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic şi terţul/terţii susţinător/susţinători să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru. Răspunderea solidară a terţului/terţilor susţinător/susţinători se va angaja sub condiţia neîndeplinirii de către acesta/aceştia a obligaţiilor de susţinere asumate prin angajament. Art. 185. - (1) În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, precum şi cea privind situaţia economică şi financiară, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă solicită ca aceştia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru. (2) În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, aceştia pot beneficia de susţinerea unui terţ în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi profesională, în condiţiile prezentei legi. ” În raport de cele mai sus evocate şi ţinând seama de atribuţiile comisiei de evaluare, expres şi imperativ prevăzute de lege, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu şi, pe cale de consecinţă, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei asocierii S.C. ... S.R.L. – ... este nefondată, urmând să fie respinsă. În atari condiţii, Consiliul constată că nu se mai impune o reevaluare a ofertelor, în etapa de evaluare a ofertelor autoritatea contractantă respectând prevederile legale aplicabile şi asumându-şi răspunderea asupra deciziilor luate în cadrul procedurii de atribuire, rezultatele
evaluărilor efectuate fiind consemnate în procesele-verbale intermediare de evaluare şi fiind luate în considerare în decizia de atribuire a contractului de achiziţie publică, potrivit Raportului procedurii nr. 126.733/01.04.2020. În consecință, pentru motivele reținute anterior, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...