BO2020_12312
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: D1.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: D1.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... / .... / ...... Data: .... Prin contestația nr. .../11.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ..../11.05.2020, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în orașul ........., ......., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., ......., reprezentată legal prin ....... și convențional de ......, cu sediul profesional în ........., acesta din urmă fiind sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de iluminat public din ........., județul .........”, cod CPV 50232100-1 – Servicii de întreținere a iluminatului public (Rev.2), s-a solicitat admiterea contestației, anularea în parte a documentației de atribuire cu consecința obligării entității contractante la: eliminarea din documentația de atribuire a cerințelor/criteriilor de calificare restrictive privind demonstrarea experienței similare numai prin prezentarea unor proiecte privind implementarea sistemelor de telegestiune ce au în componență o „cameră video de contorizare a traficului” și „stație încărcare vehicule electrice”; eliminarea cerinței din caietul de sarcini referitoare la asigurarea unui grad de protecție IP67 pentru echipamentele de iluminat festiv, cerință nejustificată din punct de 1
vedere tehnic, nerelevantă și disproporționată prin raportare la complexitatea contractului ce face obiectul procedurii de atribuire; remedierea documentației de atribuire prin punerea în acord a duratei de execuție a lucrărilor, a termenului și modalității de plată a contravalorii respectivelor lucrări cu dispozițiile imperative incidente ale Legii nr. 72/2013 și Legii nr. 273/2006, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin contestația nr. ..../11.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ..../12.05.2020, formulată de ......... SA, cu sediul în ........., ........., ........., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ......... și Cod Unic de Înregistrare ........., reprezentată convențional de ......... cu sediul în ........., împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ........., în calitate de entitate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, s-a solicitat admiterea contestației și obligarea entității contractante la adoptarea măsurilor de remediere. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care este criticată documentația de atribuire elaborată în procedura mai sus invocată. În preambulul contestației, SC ......... SRL prezintă legislația achizițiilor publice care interzice entității contractante să introducă în documentația de atribuire cerințe de calificare și selecție nerelevante în raport cu natura și complexitatea contractului, cu scopul restrângerii artificiale a concurenței prin dezavantajarea în mod nejustificat a anumitor operatori economici, respectiv art. 75 din Legea nr. 100/2016, art. 1, art. 30 alin. (1) din HG nr. 867/2016. Societatea contestatoare consideră cerința din fișa de date a achiziției referitoare la demonstrarea experienței similare cu privire la realizarea a „cel puțin un sistem de dimming și telegestiune funcțional (compus din element de control zonal-concentrator date, element de control individual, cameră video cu sistem de contorizare a traficului și stație de încărcare vehicule electrice)" ca fiind o cerință de calificare nerelevantă în raport cu natura și complexitatea contractului, care 2
impune un obstacol nejustificat față de necesitatea asigurării unei concurente efective între operatorii economici. Se arată că, în cuprinsul Secțiunii III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, entitatea contractantă a introdus, printre altele, următoarea cerință: „Prin lista prezentată, ofertantul va demonstra finalizarea execuției în ultimii 5 ani a unor lucrări similare în cadrul unor contracte de aceeași natură. Prin lucrări similare cu cele ale prezentei proceduri se înțelege: concesiune, modernizare, extindere a sistemului public cu aparate de iluminat care trebuie să conțină însumat minim 1000 de aparate cu surse LED, și cel puțin un sistem de dimming și telegestiune funcțional (compus din element de control zonal concentrator date, element de control individual, camera video cu sistem de contorizare a traficului și stație de încărcare vehicule electrice) similar cu sistemul propus în caietul de sarcini(...)”. Prin raportare la art. 74 din Legea nr. 100/2016, în condițiile în care cerința privind „sistemul de dimming și telegestiune" face referire la un anumit tip de echipament, respectiv „cameră video cu sistem de contorizare a traficului", „stație încărcare vehicule electrice” fără ca această mențiune să fie însoțită de sintagma „sau echivalent", contestatoarea apreciază că această cerință a entității contractante este una restrictivă, menită să limiteze în mod artificial numărul operatorilor economici participanți la procedura de atribuire a contractului de concesiune. În acest sens, precizează că, din punct de vedere tehnic, în esență, telemanagementul (dimming și telegestiune) unui sistem de iluminat public este acel sistem care permite, printre altele: controlul centralizat al sistemului de iluminat public; aprinderea și stingerea automată sau manuală a sistemului de iluminat; reducerea sau creșterea de la distanță a fluxului luminos al aparatelor de iluminat, atât manual cât și automat; monitorizarea și raportarea situației sistemului de iluminat; administrarea situațiilor de urgență. De asemenea, principalele elemente componente ale unui sistem de telegestiune sunt: aparatajul de control al punctului de aprindere; aparatajul de control al punctului luminos (aparatul de iluminat); serverul central (cu rol de dispecerizare); senzorii pentru funcționarea automată. Funcționarea automată a sistemului de telegestiune are la bază senzorii, care raportează către server anumiți parametri, iar acesta decide nivelul de funcționare al sistemului. Acești senzori pot fi de mai multe tipuri: fotocelulă, pentru măsurarea intensității luminii naturale; senzori pentru contorizarea traficului; cameră video cu sistem de contorizare trafic. 3
Rezultă, în opinia contestatoarei, că cerința privind demonstrarea experienței similare relevante a unui operator economic poate avea în vedere implementarea sistemelor de telegestiune de orice fel, neputând fi restrânsă numai la implementarea sistemelor de telegestiune ce au în componență o „cameră video de contorizare a traficului" sau „stație încărcare vehicule electrice" astfel cum, în mod greșit, a procedat .......... De asemenea, prin raportare la natura și complexitatea contractului, cerința de calificare privind implementarea unui sistem de telegestiune ce are în componență o „cameră video de contorizare a traficului" și/sau „stație încărcare vehicule electrice" este ¡relevantă și disproporționată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) din HG nr. 867/2016. Contrar opiniei entității contractante este evident că un operator economic care a implementat anterior sisteme de telemanagement (dimming și telegestiune) pentru sisteme de iluminat publice, indiferent dacă acestea au avut în componență fotocelule, senzori de contorizare a traficului, „stație încărcare vehicule electrice” și/sau camere video de contorizare a traficului, deține expertiza și experiența similară necesare pentru realizarea unui sistem de iluminat performant în condițiile solicitate. Prin prisma argumentelor antemenţionate, societatea contestatoare susține că cerința din fișa de date a achiziției referitoare la demonstrarea experienței similare cu privire la realizarea a cel puțin un sistem de dimming și telegestiune funcțional, compus, printre altele, dintr-o cameră video cu sistem de contorizare a traficului și stație încărcare vehicule electrice reprezintă o cerință de calificare restrictivă, eventualii ofertanți ce dețin experiență similară în implementarea unor obiective similare sau de o complexitate mai ridicată găsindu-se în imposibilitatea calificării la această procedură de atribuire. În continuare, SC ......... SRL consideră că cerința din caietul de sarcini referitoare la asigurarea unui grad de protecție IP67 pentru echipamentele de iluminat festiv, reprezintă o cerință nejustificată din punct de vedere tehnic, nerelevantă și disproporționată prin raportare la complexitatea contractului ce face obiectul procedurii de atribuire. Potrivit prevederilor caietului de sarcini, anexa 2 - Fișe tehnice, Secțiunea 8 Echipamente pentru iluminat festiv - caracteristici tehnice minime obligatorii ale echipamentelor de iluminat festiv, pentru toate echipamentele de iluminat festiv (figurină pe stâlp, traversare tip țurțure 3 ml, traversare tip banner 3 ml, plasă luminoasă 2x6 m, plasă luminoasă 2x3m, figurine 3D, șir luminos LED 20 m, țurțuri luminoși 3x0.9, plasă luminoasă 2x1.5m) a fost solicitat un grad de protecție IP67. 4
Gradul de protecție sau indicele de protecție IP (în limba engleză: .......) este un standard internațional ce clasifică și evaluează gradul de etanșeitate pentru diferite carcase, dispozitive și aparate electrice. Este definit în standardul internațional EN 60529, publicat de Comisia Electrotehnică Internațională (CEI). Cifrele care apar după IP au fiecare o anumită semnificație. Prima cifră indică gradul de protecție umană față de piesele mobile, precum și protecția echipamentului de corpuri străine. Al doilea număr indică gradul de protecție al echipamentului împotriva pătrunderii apei sub diferite forme (vapori, picături, jet etc). Un grad de protecție IP67 asigură etanșeitatea completă a echipamentului la praf, precum și protecția echipamentului împotriva efectelor imersiei temporare în apă până la 1 m și timp de 30 de minute. Contestatoarea subliniază faptul că probabilitatea este mică ca echipamentul pentru iluminatul festiv, montat pe stâlpi pe durata sărbătorilor de iarnă pentru o perioadă limitată de timp, să fie vreodată scufundat în apă până la 1 m, cerința entității contractante referitoare la asigurarea unui grad de protecție IP67 pentru echipamentele de iluminat festiv reprezentând, în acest context, o cerință nejustificată din punct de vedere tehnic. Totodată, respectiva cerință este nerelevantă și disproporționată prin raportare la complexitatea contractului ce face obiectul procedurii de atribuire, precum și la cerințele de protecție pentru toate celelalte echipamente de iluminat. În acest sens, se remarcă că pentru toate celelalte echipamente (de iluminat stradal, ornamental, arhitectural etc.), montate și supuse intemperiilor permanent, entitatea contractantă a solicitat un grad de protecție IP66 care asigură etanșeitatea completă a echipamentului la praf, precum și protecția echipamentului împotriva jeturilor de apă puternice și averse. SC ......... SRL consideră că cerințele din fișa de date a achiziției și din caietul de sarcini referitoare la durata execuției lucrărilor nu sunt corelate cu cele referitoare la modalitatea și termenul de plată al lucrărilor, încălcând dispozițiile imperative ale Legii nr. 72/2013 referitoare la termenele legale de plată în contractele încheiate între autorități contractante și profesioniști. Menționând prevederile art. 5, art. 6, art. 7, art. 12 din Legea nr. 72/2013, contestatoarea susține că entitatea contractantă nu poate stabili un termen de plată mai mare de 30 de zile (sau 60 de zile în situații excepționale) de la data recepției sau verificării bunurilor. De asemenea, în situația în care părțile convin ca efectuarea plății să se realizeze în mod eșalonat, entitatea contractantă va datora operatorului 5
economic însărcinat cu efectuarea lucrărilor/prestarea serviciilor dobânzi penalizatoare calculate prin raportare la suma scadentă. Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 72/2013, prevederile fișei de date a achiziției și ale caietului de sarcini referitoare la asumarea unui termen de execuție/prestare a serviciilor cât mai redus în schimbul plății eșalonate a contravalorii acestor lucrări/servicii pe o perioadă de 60 de luni, fără dobândă, sunt, în aprecierea contestatoarei, nelegale și abuzive. Făcând trimite la prevederile secțiunii 3 – date referitoare la concesiune, subsecțiunea 3.1 cerințe organizatorice minimale, punctul 3 – termenele de execuție și plata prestației serviciului de iluminat public din caietul de sarcini, secțiunii II.2.5 – criterii de atribuire și secțiunii II.2.14 – informații suplimentare din fișa de date a achiziției, contestatoarea consideră că entitatea încurajează efectuarea lucrărilor într-o perioadă cât mai scurtă de timp, eventual în 12 luni, durata de execuție fiind un factor de evaluare cu o pondere decisivă în algoritmul de calcul al punctajului – 30 de puncte. Societatea contestatoare arată că entitatea contractantă stabilește că plățile aferente lucrărilor executate în cadrul contractului de concesiune vor fi făcute eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, indiferent de durata ofertată de execuție a lucrărilor, și fără plata unei dobânzi penalizatoare pentru această eșalonare. Însă, aceste cerințe ale entității contractante încalcă, în accepțiunea contestatoarei, dispozițiile art. 6 alin. (1) art. 7 alin. (1) și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 72/2013, fiind cerințe abuzive prin raportare la dispozițiile art. 12 din aceeași lege. De asemenea stabilirea unor plăți eșalonate fără acordarea de dobânzi penalizatoare aferente eșalonării încalcă prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 72/2013. Astfel cum rezultă din documentația de atribuire, ......... a solicitat executarea anumitor tipuri de lucrări/prestarea anumitor tipuri de servicii, nicidecum finanțarea entității contractante pentru o perioadă ce excede termenului maxim de 60 de zile stabilit de Legea nr. 72/2013. Potrivit legii, nu există nicio justificare ca entitatea contractantă să beneficieze de o livrare de bunuri, execuție de lucrări sau prestare de servicii fără a achita contravaloarea acestora în termenul maxim legal de 60 de zile, această abordare fiind în mod evident inechitabilă în raport cu creditorul obligației de plată. Mai mult decât atât, pentru a beneficia de o astfel de eșalonare, în fapt un veritabil credit furnizor, entitatea contractantă avea obligația de a obține avizul prealabil al comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, lucru care nu s-a întâmplat în prezenta speță. Redând prevederile art. 61 alin. (3) și art. 62 din Legea nr. 273/2013, contrar abordării entității contractante, contestatoarea consideră că impunerea unor plăti eșalonate pe o perioadă de 5 ani 6
pentru lucrări executate/servicii prestate într-o perioadă de 12 luni, reprezintă o cerință abuzivă, care nu este posibilă potrivit dispozițiilor legale incidente în lipsa avizului prealabil al comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, respectiv a stabilirii în cuprinsul documentației de atribuire a unei dobânzi aferente perioadei de eșalonare a plăților. Cu adresa nr. .... din 18.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. .... din 19.05.2020, ......... a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca netemeinică. Referitor la solicitarea contestatoarei de „eliminarea din documentația de atribuire a cerințelor/criteriilor de calificare restrictive privind demonstrarea experienței similare numai prin prezentarea unor proiecte privind implementarea sistemelor de telegestiune ce au în componență o cameră video de contorizare a traficului și stație încărcare vehicule electrice”, entitatea contractantă menționează următoarele aspecte: Prin fișa de date a achiziției, la punctul III.1.3) Capacitatea tehnică și profesională, în vederea demonstrării experienței similare, a solicitat ofertanților să prezinte o listă (Formularul nr. 7 - Declarație) cu principalele lucrări executate în ultimii 5 ani, lista să conțină: locul lucrărilor, valori, perioade de execuție, procentul executat de ofertant, beneficiarii, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați, din care să rezulte însumat un „minim 1000 de aparate cu surse LED, și cel puțin un sistem de dimming și telegestiune funcțional (compus din element de control zonal- concentrator date, element de control individual, camera video cu sistem de contorizare a traficului și stație de încărcare vehicule electrice) similar cu sistemul propus în caietul de sarcini”. Această cerință a fost solicitată tuturor ofertanților în vederea demonstrării ducerii la bun sfârșit a unor lucrări similare obiectului procedurii, respectiv concesiunea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public. De asemenea, prin cerința formulată, nu a procedat în niciun fel la denaturarea și/sau restricționarea/restrângerea artificială a competiției sau la împiedicarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire. Nu reprezintă o cerință privind un anumit tip de echipament/o anumită marcă/un anumit brevet/un anume ansamblu/un anume procedeu tehnic. Prin cerința formulată s-a urmărit atingerea scopului criteriilor de calificare potrivit art. 28 alin. (1) din HG nr. 867/2016 și anume, acela de selectare a ofertanților/candidaților cu cea mai mare capacitate economică și financiară, tehnică și/sau profesională dintre operatorii economici care au depus o solicitare de participare în cazul aplicării procedurilor de atribuire ce se desfășoară în mai multe etape. 7
Entitatea contractantă subliniază faptul că societatea contestatoare a făcut o confuzie între capacitatea tehnică și cerințele tehnice, descriind o cerință legată de experiența similară (capacitatea tehnică) și a motivat cu o prevedere legală ce se referea la cerințe tehnice. Astfel a fost indicat art. 74 din Legea nr. 100/2016, iar art. 73 din același act normativ se referă la cerințele tehnice și funcționale. Totodată, entitatea contractantă menționează că, în situația în care un operator economic ce dorește să participe la o procedură de atribuire și nu reușește în mod individual să îndeplinească cerințele de calificare, în loc să solicite eliminarea unor cerințe ce nu le poate îndeplini, poate apela la terțul susținător, așa cum prevede dispozițiile art. 36 alin. (1) din HG nr. 867/2016. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de eliminare din caietul de sarcini a cerinței referitoare la asigurarea unui grad de protecție IP67 pentru echipamentele de iluminat festiv, entitatea contractantă menționează că standardele IP66 (grad de protecție cerut pentru echipamentele aferente iluminatului stradal) și IP67 (gradul de protecție cerut, pentru echipamentele aferente iluminatului festiv de sărbători) sunt niște standarde internaționale ce clasifică și evaluează etanșeitatea unui dispozitiv/echipament. La standardul IP 67, prima cifră „6" arată că produsul prezintă protecție completă contra prafului, iar cea de a doua cifră „7" arată cât de protejat este împotriva umidității. Standardul de protecție IP 66, solicitat pentru majoritatea echipamentelor de iluminat stradal reprezintă protecție contra jeturilor de apă puternice și averselor. Standardul de protecție IP 67, solicitat pentru echipamentele de iluminat festiv pe durata sărbătorilor de iarnă, reprezintă protecția împotriva efectelor imersiei temporare până la 1 m adâncime, dar nu mai mult de 30 de min. Solicitarea gradului de protecție de minim IP 67 a fost necesară având în vedere că în unele cazuri, condițiile de montaj impun acest grad de protecție. În multe cazuri, ornamentele pot necesita montajul nu numai pe stâlpi ci și chiar pe sol și, în acest caz, gradul de protecție IP 67 nu numai că este indicat, dar este și obligatoriu. În acest sens, sunt menționate aparatele de iluminat de pardoseală (montate la nivelul solului) unde au un grad de protecție la apă și praf IP 67. Instalațiile de iluminat festiv de sărbători necesită un grad de protecție de IP 67 datorită locului montării lor și expunerii acestora la toate fenomenele naturale ocazionate de sezonul de iarnă. Referitor la remedierea documentației de atribuire prin punerea în acord a duratei de execuție a lucrărilor, a termenului și modalității de plată a contravalorii lucrării cu dispozițiile imperative ale Legii nr. 72/2013 și Legii nr. 273/2006, entitatea contractantă precizează că în 8
caietul de sarcini la art. 3.1 – cerințe organizatorice minimale, alin. (3) – termenele de execuție și plată prestației serviciului de iluminat public al tuturor lucrărilor aferente contractului de concesiune, s-a arătat faptul că lucrările de modernizare se vor realiza eșalonat într-un termen de maxim 5 ani (60 luni). Potrivit caietului de sarcini și a anexei nr. 4 la formularul de ofertă (formularul nr. 13) întreaga lucrare de modernizare a fost eșalonată pe un termen de 5 ani, cu plata lucrărilor „pe baza situațiilor de lucrări acceptate de entitatea contractantă, conform prevederilor legale”. Astfel, dacă contestatoarea respectă anexa 4 la formularul de ofertă în baza căruia a fost împărțită lucrarea pe 5 ani este evident și rezultă clar din documentația de atribuire că acesta va fi plătit în termen de 30 de zile de la momentul depunerii facturii și a situațiilor de lucrări semnate, la sediul entității pentru cantitatea de lucrări aferente anului respectiv ce se regăsește în anexa aferentă anului respectiv. Entitatea contractantă arată că nu a impus ofertanților efectuarea întregii lucrări de modernizare într-un termen mai mic de 5 ani, însă prin fișa de date la punctul II.2.5 criterii de atribuire, acesta a fost stabilit ca fiind cel mai bun raport calitate-preț, având următorii factori de evaluare: prețul ofertei – pondere 60%, durata de execuție – pondere 30% și valoarea redevenței – pondere 10%. Totodată, susține că modalitatea de plată eșalonată nu este interzisă de Legea nr. 72/2013, menționând în acest sens prevederile art. 5 din același act normativ. În probațiune, entitatea contractantă a depus, în copie, înscrisurile din dosarul achiziției publice. Prin contestația nr. ..../11.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ...../12.05.2020, formulată de ......... SA, s-a criticat documentația de atribuire pentru: Lipsa necesității impunerii ofertanților a unei condiții de a deține un sediu/punct de lucru dotat cu personal uman acreditat și utilaje necesare în ......... sau la o distanță rezonabilă în acest scop de maxim 30 km de ......... pentru a putea îndeplini cerințele prevăzute de Regulamentul serviciului de Iluminat Public .......... Astfel, arată că, în conformitate cu prevederile regulamentului serviciului de iluminat public - document parte din documentația de atribuire - operatorul trebuie să îndeplinească indicatorii de performanță descriși în anexă: procentul de reclamații rezolvate în maxim 48 ore – 95%; procentul de reclamații rezolvate în restul de 5 zile – 5%; durata medie de remediere – 48 ore. În lipsa unui punct de lucru în zonă, în opinia contestatoarei, este practic imposibil să fie îndepliniți indicatorii de performanță menționați. 9
Se menționează că serviciul de iluminat public necesită o prezență continuă a operatorului în apropierea sistemului de iluminat respectiv necesitatea ca acesta să dețină capacități de intervenție locale. Ținând cont de faptul că operatorul pe lângă rezolvarea reclamațiilor trebuie să asigure continuitatea prestării serviciului, în cazul producerii unor accidente care afectează și sistemul de iluminat public (stâlp căzut peste calea de rulare și aflat sub tensiune) operatorul ar trebui să intervină de îndată pentru a facilita eliberarea căilor de rulare. Acest tip de intervenții nu se pot realiza în 48 ore. Având în vedere că există și rețele deținute în exclusivitate de UAT ........., în urma investițiilor din prezenta documentație, contestatoarea apreciază că este absolut imperios a se impune această cerință în documentația de atribuire, aceasta constituind o condiție sine qua non a bunei executări a contractului. În acest sens sunt invocate prevederile art. 29 alin. (1) din HG nr. 395/2016. În continuare, ......... SA critică nelegalitatea cerinței privind măsurătorile luminotehnice inițiale/finale – realizate de ofertant – atestate de laborator cu acreditare SR EN 17025: „ofertanții trebuie să efectueze măsurători ale luminantei și a uniformității atât înainte cât și după realizarea investiției în conformitate cu standardul SE EN 13201-3 (...)”. În susținerea nelegalității acestei cerințe se menționează că măsurătorile solicitate prin caietul de sarcini sunt de 2 tipuri: măsurători inițiale ce aveau rolul de a stabili situația existentă - cheltuială ce trebuia inclusă în cadrul studiului de fezabilitate/audit luminotehnic. Fără această informație nu putea fi stabilită situația existentă și implicit diferența între situația proiectată și cea existentă - respectiv reducerea de emisii de C02 și economia de energie. Și măsurători finale ce au rolul de acceptantă. În mod firesc activitatea de acceptantă a proiectului nu poate fi transferată către executant - pentru că generează un conflict de interese - prestatorul neputând în mod rezonabil să i se solicite să își facă singur verificarea îndeplinirii contractului. La acest capitol au fost introduse măsurătorile luminotehnice. Totodată, se arată că bugetul proiectului, prezentat în cadrul studiului de fezabilitate, nu a prevăzut la punctul 6.2. Probe tehnologice și teste nicio sumă. Se subliniază faptul că este absolut necesar ca bugetul să cuprindă aceste sume și să se menționeze dacă confirmarea calculelor se face prin măsurări ca parte a recepției, precum și conformitatea realizării acestora cu SR EN 13201-4. Prin solicitarea introducerii acestor costuri (măsurători luminotehnice) în mod netransparent (fără a fi evidențiate) în cadrul lucrărilor de proiectare și execuție se eludează modul de alocare a 10
cheltuielilor. Astfel aceste cheltuieli considerate de ghid neeligibile vor fi decontate prin situațiile de lucrări ca și cheltuieli eligibile. Astfel în virtutea celor indicate, contestatoarea apreciază că este necesar a se elimina cerința privind măsurătorile luminotehnice din documentația de atribuire, pentru a fi în acord cu prevederile legale în vigoare precum și cu cerințele documentației ghidului. În acest sens sunt menționate prevederile art. 31 alin. (1) lit. a) din HG nr. 395/2016. ......... SA invocă nelegalitatea și solicită eliminarea cerinței tipologiei rapoartelor de încercare: „pentru dovedirea duratei de viață se vor prezenta obligatoriu în cadrul ofertei rapoarte de încercare în conformitate cu SR EN 62722, SR EN 62717 precum și LM 84/TM 28, eliberate de către un laborator acreditat în conformitate cu SR EN 17025:2018”. Rapoartele de încercare sunt realizate de laboratoare acreditate conform legii. Astfel, nu se poate impune prin documentație modalitatea de realizare a rapoartelor de către laboratoare acreditate – respectiv SR EN 62722, SR EN 62717 etc. întrucât acest aspect depășește limitele rezonabilității criteriului impus de entitate, întrucât modul de acreditare a laboratoarelor este un aspect care ține de legislația specifică și atât timp cât laboratorul este acreditat conform legislației specifice, entitatea contractantă nu poate interveni peste legislația în domeniu și peste entitatea instituțiilor de acreditare specifice și să solicite un anumit mecanism de acreditare. În măsura în care laboratorul este acreditat, orice alte cerințe, suplimentare, sunt restrictive, entitatea neavând nicio competență în domeniu. În acest sens sunt menționate prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/2016. De asemenea, ......... SA invocă nelegalitatea și solicită eliminarea cerinței privind impunerea standardelor pentru certificatele de conformitate: „d) Specificațiile tehnice pentru echipamente iluminat festiv (toate documentele menționate se vor prezenta în cadrul ofertei tehnice). Pentru produsele cu structura de aluminiu se vor prezenta din partea producătorului un certificat de conformitate conform standardelor EN ISO 3834-3:2005 cu referire la producția decorați un Hor de crăciun cu structura de aluminiu. Certificatul va fi emis de un organism de certificare recunoscut și omologat pe plan internațional. Va fi prezentată copie legalizată și după caz tradusă și legalizată în limba română. Fisele tehnice ale produselor ofertate vor conține rapoarte de încercări conform standardelor IEC60598-1 și respectiv IEC 62262 din care să rezulte gradul de protecție IP și IK minim stabilit pentru echipamentele cu LED. Rapoartele vor fi emise de un laborator de 11
încercare recunoscut și omologat pe plan Internațional. Va fi prezentată copie legalizată și după caz tradusă și legalizată în limba romană." Contestatoarea precizează că fiecare producător are obligația de a emite certificate de conformitate aferente produselor puse în circulație. Impunerea standardelor în baza cărora aceste certificate sunt emise reprezintă o restrângere de concurență fără a exista motivație și fără a se avea în vedere criteriul aparent, anume calitatea produselor, întrucât producătorul asigură în modalitatea tehnică adecvată certificarea produselor. Probele privind IP și IK se realizează pentru aparate de iluminat cu rol funcțional permanent, nu pentru echipamente decorative cu utilitate temporară. În acest sens sunt menționate prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/2016. De asemenea, ......... SA invocă nelegalitatea și solicită eliminarea impunerii greutății maxime a aparatelor de iluminat. În opinia sa, această cerință este irelevantă pentru aparatele de iluminat atât timp cât acestea sunt montate pe stâlpi de iluminat ce au fost dimensionați pentru sarcini mult mai mari, astfel încât nu există cerința legal impusă și proporțională scopului contractului în ceea ce privește sarcina maximă acceptată de stâlp. Această cerință nu numai că este lipsită de orice justificare logică sau tehnică, dar este improprie, întrucât aparatele de iluminat sunt montate pe stâlpi de iluminat și acești stâlpi suportă sarcini de greutate de zeci sau sute de ori mai mari decât greutatea aparatului de iluminat. Totodată, ......... SA invocă nelegalitatea și solicită eliminarea impunerii eficienței minime a aparatului de iluminat – 160 lm/W. Documentația solicită ofertanților o putere maximă a aparatelor de iluminat și realizarea de calcule luminotehnice pentru situațiile martor cu scopul de a demonstra încadrarea în parametrii impuși de standardul SR EN 13201. Impunerea eficienței minime a aparatului de iluminat este o restricție arbitrară impusă de documentație atât timp cât cerințele solicitate pot fi îndeplinite și cu eficiențe mai mici dar cu performanțe optice mai ridicate. În acest sens sunt menționate prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/2016. În continuare, ......... SA invocă nelegalitatea și solicită eliminarea cerințelor privind gradul de protecție a iluminatului festiv – IP67, IK 07, motivat de faptul că Regulamentul de iluminat public nu impune nicio cerință privitoare la gradul de protecție a elementelor de iluminat festiv. Gradul de protecție IP67 presupune protecția la imersie temporară în apă. Solicitarea este evident eronată pentru elemente de iluminat festiv ce nu pot ajunge în situația de a fi imersate în apă. Or, raportat la complexitatea sistemului în speță, condițiile cerute trebuie prevăzute pentru toate echipamentele în mod unitar, întrucât 12
toate elementele de iluminat festiv și aparatele de iluminat se montează în același mediu cu aceleași cerințe din punct de vedere protecție la praf, apă și șocuri mecanice, astfel se impun a se solicita aceleași cerințe tehnice din acest punct de vedere pentru toate componentele sistemului, nu numai pentru anumite părți care sunt în mod egal expuse acelorași factori. Cerințele privitoare la aparatele de iluminat au fost IP66 și IK10, motiv pentru care, beneficiarul poate solicita aceste condiții atât pentru aparatele de iluminat și toate elementele de iluminat festiv sau se revine la cerințele IP67 și IK07. În acest sens sunt menționate prevederile art. 29 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și apreciază că această impunere nu reflectă posibilitatea concretă de îndeplinire a contractului și deci este neproporțional a fi impus. De asemenea, ......... SA invocă nelegalitatea și solicită adoptarea măsurilor de remediere privind modul de plată și cerința privind finanțarea ascunsă în criteriul de evaluare – execuție într-un an și plata în 5 ani. Având în vedere algoritmul de calcul, prezentat în cadrul criteriului de atribuire, entitatea contractantă urmărește finalizarea lucrărilor de investiții într-un termen mai scurt decât cele 60 de luni prevăzute prin contract. În propunerea de contract, parte a documentației de atribuire, se prevede efectuarea de plăti, eșalonat, pe o durată de 60 de luni. Având în vedere obligația legală, de achitare a serviciilor prestate în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, se subînțelege, susține contestatoarea că, investiția se va derula eșalonat, pe o perioadă de 60 de luni, entitatea contractantă urmând să achite fiecare factură emisă, în termen de 30 de zile. Astfel, în cazul în care entitatea contractantă menține acest criteriu de punctaj, contestatoarea solicită Consiliului obligarea entității contractante la modificarea contractului, în sensul menționării, în clar a faptului că aceasta se obligă să achite contravaloarea investiției, odată finalizată, în termen de 30 de zile de la data procesului verbal de recepție și respectiv a facturii și nu eșalonat, pe o perioadă de 60 de luni. În caz contrar, entitatea contractantă ar beneficia de o finanțare mascată, respectiv de foloase necuvenite, prin obligarea ofertantului la finanțarea, pe o durată de până la 60 de luni, a contravalorii investiției, fapt nepermis de legislația în vigoare. În situația în care entitatea contractantă nu dorește să achite investiția finalizată, în termen de 30 de zile, atunci entitatea contractantă trebuie obligată să reformuleze criteriile de punctaj, prin eliminarea algoritmului menționat anterior, urmând să achite contravaloarea investiției, eșalonat, pe o durată de 60 de luni, în 13
termen de 30 de zile de la fiecare proces verbal de recepție parțială și respectiv factura emisă, conform graficelor de execuție etapizată a investiției. Menționând art. II.2.14 din fișa de date, art. 11 din contractul de delegare prin concesiune a serviciului de iluminat public din ........., art. 3.1 punctul 3 din caietul de sarcini, art. 6, art. 7, art. 12, art. 14 din Legea nr. 72/2013, contestatoarea consideră că nu există prevederi legale în baza cărora să fie stabilit termenul de plată a sumelor de bani rezultând din derularea contractului la mai mult de 60 de zile, ținând cont de faptul că potrivit dispozițiilor legale, entitatea contractantă nu poate stipula în contract un termen de plată mai lung de 60 de zile. În opina contestatoarei, entitatea contractantă nu a înțeles să invoce decât drepturile din această operațiune de plată eșalonată, omițând însă să cuprindă în documentație și obligațiile aferente sine qua non ale plății eșalonate – anume costul creditării – dobânda penalizatoare și celelalte despăgubiri. Dacă s-ar fi dorit și finanțarea serviciului, nu doar prestarea, trebuie menționat în mod expres acest aspect în documentație și trebuia să se fi prevăzut costuri de acoperire a costurilor creditării. În documentația de atribuire nu se stabilesc dobânzi și penalități pentru plata eșalonată și, totodată, în speță nu există avizul comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, entitatea contractantă nu poate invoca eșalonarea plății atât timp cât entitatea contractantă nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a se putea folosi de prevederile legii în materie de eșalonare. În susținere, contestatoarea invocă jurisprudența CNSC. În continuare, ......... SA invocă nelegalitatea și solicită eliminarea clauzei de asigurări a sistemului de iluminat indicat la pagina 21 a caietului de sarcini. Contestatoarea precizează că din cunoștințele pe care le are, nu există nicio poliță de asigurare la acest nivel, nici de tipul solicitat de către entitatea contractantă și nici de vreo altă natură. De asemenea, societatea contestatoare solicită să se țină cont că asigurarea patrimoniului nu se poate face decât de proprietarul acestuia. Entitatea contractantă nu transferă proprietatea acestuia, ci doar dă în folosință sistemul în cauză. Dacă entitatea contractantă dorește o astfel de poliță, se află în măsură să o încheie, urmând ca operatorul să ramburseze, eventual, contravaloarea acesteia. De aceea, contestatoarea se regăsește în situația de a nu avea cunoștință cu cine trebuie încheiată o astfel de asigurare a patrimoniului, la data prezentei și care este valoarea primei, aferentă acestei asigurări, fiind în prezenta unei cerințe imposibile. 14
Totodată, ......... SA invocă nulitatea și solicită eliminarea sau modificarea cerinței privind existența unui responsabil tehnic cu execuția certificat ANRE. Cerința unui responsabil tehnic cu execuție atestat ANRE este nelegală întrucât Regulamentul de autorizare a electricienilor aprobat Ordinul ANRE nr. 11/2013 care prevedea autorizarea RTE în competența exclusivă a ENRE a fost înlocuit cu Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 116/2016 care este corelat cu Ordinul MDRAP nr. 1895/2016. În baza acestor Ordine autorizarea RTE (și pentru instalații și rețele electrice) a trecut din competenta ANRE în competența ISC. Societatea contestatoare solicită modificarea fișei de date/anularea procedurii și modificarea fișei de date pentru următorul motiv: În conținutul caietului de sarcini, la capitolul sistem de telegestiune a iluminatului, se solicită la punctul 4.3 Echipament de alimentare autovehicule electrice parte a sistemului de telegestiune. Întrucât sistemul de telegestiune a iluminatului public este ansamblul alcătuit din componente software (aplicație de telegestiune), componente de comunicații (routere, switchuri, comunicație între server și concentratoare de date, comunicație între concentratoare de date și controlere de telegestiune) și componente hardware (servere, PC-uri, concentratoare de date, controlere de telegestiune) așa cum a fost prezentat în caietul de sarcini, se consideră că această componență de încărcare mașini electrice este un sistem de sine stătător, nu o componentă a sistemului de iluminat public. În acest sens, contestatoarea consideră că experiența similară trebuie să facă referire doar la acele componente ale sistemului de telegestiune prezentate, fără echipamentul de alimentare a autovehiculelor electrice. Se menționează că în caietul sarcini, punctul 4.3, descrierea caracteristicilor tehnice, și nici în alt document, nu se solicită o integrare a echipamentelor de încărcare autovehicule electrice cu sistemul de telegestiune a iluminatului public. În finalul contestației, ......... SA solicită eliminarea cerinței de a prezenta mostre „camera video cu sistem de contorizare a traficului” și „stație de încărcare” având în vedere prețul mare de achiziție al acestor echipamente și ca ponderea lor cantitativă din cadrul licitației este aproape egală cu cea a mostrelor solicitate. Contestatoarea solicită și eliminarea formulării ambigue din caietul de sarcini: în sensul precizării cu exactitate a termenului pentru depunerea mostrelor pentru aparatele de iluminat și sistemul de telegestiune, având în vedere termenele mari de livrare din partea furnizorilor (pe fondul pandemiei). 15
Cu adresa nr. .... din 18.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. .... din 19.05.2020, ......... a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de ......... SA, solicitând respingerea acesteia, ca netemeinică. Referitor la critica pentru lipsa necesității impunerii ofertanților a condiției de a deține un sediu/punct de lucru dotat cu personal uman acreditat și utilaje necesare în ......... sau la o distanță rezonabilă în acest scop de maxim 30 km de ......... pentru a putea îndeplini cerințele prevăzute de Regulamentul Serviciului de iluminat public ........., entitatea contractantă menționează că impunerea unei astfel de condiții, ca și cerință de calificare, ar conduce la o restrângere artificială a participării ofertanților la procedura de atribuire. Totodată, susține entitatea contractantă, această cerință a fost impusă ofertantului ce va fi declarat câștigător, fiind cuprinsă în cadrul draftului de contract parte a documentației de atribuire la art. 16 alin. (39). Astfel, orice ofertant poate participa la procedura de atribuire, nefiindu-i condiționată participarea de dovedirea deținerii unui sediu/punct de lucru pe raza comunei ......... sau la o distanță maximă de 30 km, iar în situația în care acesta este declarat câștigător, acestuia îi revine obligația înființării unui sediu/punct de lucru conform obligației asumate și prevăzute la art. 16 alin. (39) din cadrul contractului de concesionare. Cu privire la critica contestatoarei privind „nelegalitatea cerinței privind măsurătorile luminotehnice inițiale/finale – realizate de ofertant atestate de laborator cu acreditare SR EN 17025”, entitatea contractantă subliniază că măsurătorile luminotehnice sunt prevăzute la art. 108 din cadrul Regulamentului Serviciului de Iluminat (postat în cadrul procedurii în SEAP). Invocând Legea nr. 230/2006, HG nr. 395/2016 și HG nr. 343/2017, entitatea contractantă precizează că termenul de „măsurători fundamentate legal” are semnificația de „măsurători ale căror rezultate sunt specificate într-un document cu valoare legală, respectiv eliberat de o autoritate care îndeplinește condițiile legale impuse în procesul de licitație”. Acreditarea în conformitate cu un standard specific este acordată doar de Organismele Locale de Acreditare în cazul României de către RENAR, laboratoarelor care îndeplinesc condițiile standardului SR EN 17025. Măsurătorile de luminanță și distribuție a luminanței „pe teren” se efectuează după o procedură conform cu acreditarea. Prelucrarea rezultatelor care necesită un program specific precum și eliberarea unui raport cu valoare legală se efectuează în condiții de laborator în conformitate cu domeniul acreditării. 16
Laboratorul acreditat pentru efectuarea măsurătorilor de luminanță, conform standardului SR EN 17025 este responsabil din punct de vedere legal pentru specificarea îndeplinirii cerințelor standardului SR EN 13201, îndeplinirea cerințelor fiind menționată în acest raport. Cu privire la „nelegalitatea și solicitarea eliminării tipologiei rapoarte de încercare”, entitatea contractantă precizează că prin documentația de atribuire s-a solicitat ca „pentru dovedirea duratei de viață se vor prezenta obligatoriu în cadrul ofertei rapoarte de încercare în conformitate cu SR EN 62722, SR EN 62717 precum și LM-84/TM-28 eliberate de către un laborator acreditat în conformitate cu SR EN 17025:2018”. Solicitarea de rapoarte de încercări și certificate de conformitate, potrivit standardelor în vigoare, pentru echipamente sunt cerințe legale care conform legislației se pot, și se recomandă a fi solicitate în documentațiile de atribuire. Cu privire la cerința contestatoarei prin care invocă nelegalitatea și se solicită eliminarea cerinței privind impunerea standardelor pentru certificate de conformitate, cerința prevăzută în caietul de sarcini la punctul 6, entitatea contractantă subliniază următoarele aspecte: Echipamentele de iluminat festiv sunt echipamente de iluminat foarte importante care se montează în diverse locuri în exterior și sunt supuse intemperiilor. Probele IP și IK reprezintă protecția la apă și praf respectiv rezistența la impact a acestor echipamente. Aceste probe sunt necesare și confirmă faptul că acestea rezistă la condițiile meteorologice și de rezistență la impact necesare locațiilor în care se vor monta. Protecția echipamentelor care se doresc a fi montate în ......... se doresc a fi de calitate și mai ales să ofere o siguranță locuitorilor comunei. Solicitarea respectării unui standard în vigoare care atestă caracteristicile constructive de rezistență și siguranță ale unui echipament sunt cerințe legale și obligatorii. Referitor la nelegalitatea și solicitarea eliminării impunerii unei greutăți maxime a aparatelor de iluminat, entitatea contractantă precizează că greutatea maximă este o componentă necesar a fi solicitată și se observă că aceste limite sunt obținute pe tipuri de aparate de foarte mulți producători. Această cerință este aplicabilă tuturor operatorilor economici participanți la procedură și nefăcând trimitere la vreun anumit producător de echipamente, la o anumită marcă de produs, la vreun anumit procedeu de fabricație sau vreun anumit brevet, nu este de natură să încalce principiile și dispozițiile legale în materie cu privire la restrângerea posibilității participării operatorilor economici la procedura de atribuire. Cu privire la nelegalitatea și solicitarea eliminării impunerii eficienței minime a aparatului de iluminat – 160 lm/W, entitatea 17
contractantă susține că scăderea consumului de energie electrică este un obiectiv prioritar al acestui proiect. O eficacitate sporită este unul din factorii cei mai importanți care conduc la îndeplinirea acestui obiectiv. Eficacitatea luminoasă (eficiența luminoasă) a unei surse de lumină este raportul dintre fluxul luminos emis și puterea consumată de sursă. Unitatea de măsură a eficacității luminoase este lumenul pe watt (lm/W), definit ca eficacitatea luminoasă a unei surse care emite un flux luminos de un lumen, pentru o putere consumată de un watt. Prin lucrările de modernizare (înlocuirea lămpilor de iluminat actuale cu unele cu led), se urmărește o reducere a consumului de energie în vederea asigurării iluminatului public, lucru care prin adoptarea propunerii reclamantei de a utiliza echipamente de eficiență scăzută ar face ca obiectivul propus să pară de neatins. Cu privire la nelegalitatea și solicitarea eliminării cerințelor privind gradul de protecție al iluminatului festiv – IP67 și IK 07, entitatea contractantă menționează că standardele IP 66 și IP 67 sunt niște standarde internaționale ce clasifică și evaluează etanșeitatea unui dispozitiv/echipament. Evaluările IK reprezintă o clasificare numerică internațională care arată gradul de protecție oferit echipamentului electric împotriva impactului mecanic extern. Acesta oferă un mijloc de determinare a capacității unei carcase pentru a o proteja de influențele externe în conformitate cu IEC 62262:2002 și IEC 60068-2-75:1997. Pentru echipamentele ce compun iluminatul ornamental festiv de sărbători, entitatea contractantă a cerut gradul IK07 de protecție împotriva impactului, grad ce presupune ca echipamentul rezistă unui impact echivalent cu un obiect de 500 g de la înălțimea de 40 cm. Această cerință ca echipamentul să îndeplinească cerința IK07 este justificată dat fiind faptul că echipamentele de iluminat ornamental festiv de sărbători în special figurinele montate pe sol sunt foarte expuse impactului cu gheața sau o mare cantitate de zăpadă. Standardul de protecție IP 66, a fost solicitat pentru majoritatea echipamentelor de iluminat stradal reprezentând protecție contra jeturilor de apă puternice și averselor. Standardul de protecție IP 67, a fost solicitat pentru echipamentele de luminat festiv pe durata sărbătorilor de iarnă, reprezentând protecția împotriva efectelor imersiei temporare până la 1 m adâncime, dar nu mai mult de 30 de minute. Totodată, în foarte multe cazuri ornamentale pot necesita montajul nu numai pe stâlpi ci și chiar pe sol și în acest caz, gradul de protecție IP 67 fiind obligatoriu. Instalațiile de iluminat festiv de sărbători necesită un grad de protecție de IP67 datorită locului montării lor și expunerii acestora la toate fenomenele naturale ocazionate de sezonul de iarnă. 18
În ceea ce privește „nelegalitatea și solicitarea adoptării măsurilor de remediere privind modul de plată și cerința privind finanțarea ascunsă în criteriul de evaluare – execuție într-un an și plata în 5 ani”, entitatea contractantă reiterează aspectele menționate în punctul de vedere nr. 5619/18.05.2020. Referitor la „nulitatea și solicitarea eliminării clauzei de asigurări a sistemului de iluminat indicat la pagina 21 a caietului de sarcini”, entitatea contractantă susține că această cerință se regăsește și în cadrul altor documentații publicate pe SEAP, fapt ce denotă că încheierea unui instrument de asigurare a sistemului de iluminat public cu o societate de asigurări, pentru distrugeri, furturi, accidente, etc, este posibilă. În ceea ce privește „nulitatea și solicitarea eliminării sau modificării cerinței privind existența unui responsabil tehnic cu execuția certificate ANRE”, entitatea contractantă menționează că prin solicitarea formulată a impus participanților să dețină autorizațiile specifice emise de către autoritățile competente indiferent sub entitatea cărei instituții se află în funcție de dispozițiile legislative incidente la momentul desfășurării procedurii. Autorizarea responsabilului tehnic cu execuția este făcută de către entitatea competentă conform legislației. Cu privire la solicitarea prin care s-a cerut modificarea fișei de date, anularea procedurii și modificarea fișei de date având în vedere cerința privind experiența similară, entitatea contractantă precizează următoarele argumente: Prin fișa de date a achiziției, la punctul III.1.3) Capacitatea tehnică și profesională, în vederea demonstrării experienței similare, s-a solicitat ofertanților să prezinte o listă (Formularul nr. 7 - Declarație) cu principalele lucrări executate în ultimii 5 ani, listă care să conțină: locul lucrărilor, valori, perioade de execuție, procentul executat de ofertant, beneficiarii, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați, din care să rezulte însumat un „minim de 1000 de aparate cu surse LED, și cel puțin un sistem de dimming și telegestiune funcțional (...)”. Această solicitare nu completează cerințele tehnice prevăzute în caietul de sarcini și evident că ofertantul poate depune în susținerea experienței similare și contracte de sine stătătoare în ceea ce privește sistemele de încărcare a vehiculelor electrice nefiindu-i impus ca experiența similară privind instalarea stațiilor de încărcare vehicule electrice să se demonstreze în cadrul unor contracte având ca obiect un sistem de telegestiune ce să încorporeze și o stație de încărcat vehicule electrice. Acest aspect, susține entitatea contractantă, este dovedit și de faptul că prin caietul de sarcini, nu s-a cerut integrarea stației de încărcare vehicule electrice în sistemul de telegestiune. 19
Prin cerința formulată, entitatea contractantă a urmărit atingerea scopului criteriilor de calificare potrivit art. 28 alin. (1) din HG nr. 867/2016. Față de solicitarea privind eliminarea cerinței de a prezenta mostre, camera video cu sistem de contorizare a traficului și stație de încercare entitatea contractantă precizează că această solicitare nu este o condiție de calificare ci reprezintă doar o măsura ce se justifică în condițiile în care ofertantul prezintă un produs necunoscut față de care s-ar impune a se prezenta o mostră. Această solicitare este menționată cu „poate” tocmai pentru că este evident că nu se va aplica în cazul produselor uzuale, cunoscute de către specialiștii în domeniu. În probațiune, entitatea contractantă a depus, în copie, înscrisurile din dosarul achiziției publice. Cu adresa nr. 199 din 22.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 20142 din 25.05.2020, ......... SA a transmis „cerere de îndreptare a erorilor materiale” menționând că în cuprinsul contestației înregistrată la CNSC sub nr. 18192/12.05.2020 s-a strecurat o eroare constând în neindicarea motivului de contestare nr. X printre motivele enumerate în cuprinsul contestației. În cuprinsul contestației, inițial, exista motivul numărul X, dar dintr-o eroare materială, acesta a fost șters. Motivul numărului X consta în criticarea cerinței conform căreia entitatea contractantă solicita prezentarea certificatelor și cazierelor în original sau în copie legalizată și cu semnăturile și ștampilele Oficiului Național al Registrului Comerțului în original. Prin această solicitare, entitatea contractantă încalcă dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 123 din HG nr. 395/2016, art. 196 din Legea nr. 98/2016, art. 82 din Legea nr. 100/2016. Se arată totodată că termenul de formulare a contestației este suspendat de drept, invocându-se, în acest sens, Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ........., în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura simplificată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de iluminat public din ........., județul .........”, cod CPV 50232100-1 – Servicii de întreținere (Rev.2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de concesionare nr. ........../05.05.2020. Conform anunțului de concesionare, valoarea estimată a contractului este de 6.026.581,38 RON fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate - preț”. Nemulțumite fiind de cerințele documentației de atribuire, respectiv ale fișei de date a achiziției și caietului de sarcini, SC ......... SRL și ......... SA, consemnând și cauțiunile aferente, au învestit 20
Consiliul cu prezentele contestații, solicitând dispunerea de măsuri de remediere, precum și suspendarea procedurii. În privința cererii de suspendare, din contestația SC ......... SRL, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. ....., aceasta fiind respinsă, ca nefondată. Trecând la cercetarea fondului contestației SC ......... SRL, se reține că o primă obiecție vizează cerința experienței similare, unde la pct. III.1.3.a) - Capacitatea tehnica si profesională din fișa de date a achiziției, entitatea a stabilit:(…)Prin lista prezentata, ofertantul va demonstra finalizarea executiei in ultimii 5 ani a unor lucrari similare in cadrul unor contracte de aceeasi natura. Prin lucrari similare cu cele ale prezentei proceduri se intelege: concesiune, modernizare, extindere a sistemului public cu aparate de iluminat care trebuie sa contina insumat minim 1000 de aparate cu surse LED, si cel putin un sistem de dimming si telegestiune functional (compus din element de control zonal-concentrator date, element de control individual, camera video cu sistem de contorizare a traficului si statie de incarcare vehicule electrice) similar cu sistemul propus in caietul de sarcini. Este suficient pentru demonstrarea experientei similare a activitatii secundare de proiectare - cuprinderea in lista prezentata a cel putin unui contract de proiectare. SC ......... SRL se plânge de circumstanțierea din finalul cerinței: camera video cu sistem de contorizare a traficului si statie de incarcare vehicule electrice, menită, în opinia acestuia, să limiteze în mod artificial numărul participanților la procedură. Consiliul nu va reține trimiterea pe care autoarea contestației o face la dispozițiile art. 74 din Legea nr. 100/2016, întrucât temeiul invocat este aplicabil cerințelor tehnice și funcționale ce definesc caracteristicile necesare ale lucrărilor/serviciilor care fac obiectul concesiunii (art. 73 din același act normativ) și, aceste cerinţe tehnice şi funcţionale nu pot face trimitere la o marcă, un brevet, tip sau o producţie specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse (alin. 2 al art. 73), iar criteriul de calificare privind experiența similară nu este acoperit de prevederile invocate. Art. 75 este cel care reglementează, la alin. (3) că, în sensul: criteriile de calificare şi de selecţie trebuie să aibă legătură şi să fie proporţionale cu nevoia de a asigura capacitatea concesionarului de a executa contractul de concesiune, luând în considerare obiectul concesiunii de lucrări sau al concesiunii de servicii şi scopul de a asigura o concurenţă reală. Totodată, la art. 30 din HG nr. 867/2016 se stabilește că (1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la 21
procedura de atribuire a contractului de concesiune prin introducerea unor criterii minime de calificare, ce: a) nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de concesiune ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporţionate în raport cu valoarea şi obiectivele contractului de concesiune ce urmează a fi atribuit. Stabilind cadrul legislativ, Consiliul are în vedere că, potrivit studiului de oportunitate, modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public la nivelul comunei ......... presupune montare aparate de iluminat pe stâlpii existenți și implementarea unui sistem inteligent de management prin telegestiune complex format din: - sistem de dimming pentru aparatele de iluminat de 60 W și 132 W; - camere video de contorizare autovehicule rutiere; - și echipament încărcare autovehicule electrice. De asemenea, în caietul de sarcini este prevăzut sistem complex de dimming si telegestiune care include camera video cu sistem de contorizare a traficului pe ambele sensuri si sistem de alimentare autovehicule electrice. Comparând cele de mai sus cu modul de formulare a cerinței privind experiența similară se constată că aceasta din urmă este foarte specializată, chiar identică, cu activitatea ce face obiectul contractului. Există o bogată practică judiciară pe tema caracterului restrictiv al cerinței experienței identice: - deciziile nr. 1129/CA din 2 iunie 2010 (cerința de a se prezenta de către ofertanți exclusiv lucrări care se încadrează la codul CPV 45211341-1 este restrictivă și contrară art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, deoarece limitează criteriul doar la blocurile de locuințe, în condițiile în care prin similar se înțelege asemănător, nu identic) și nr. 1687 din 11 noiembrie 2016 (experiență similară nu înseamnă experiență identică. În cazul achiziției de gaze etalon hidrocarburi și compuși cu sulf, constituie experiență similară furnizarea anterioară de gaze industriale cu diverse compoziții), Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal; - deciziile civile nr. 1161 din 24 aprilie 2008 (cerință privind experiența similară. Delimitare în cazul unui contract complex), nr. 864 din 25 februarie 2013 (experiență similară nu înseamnă experiență identică), nr. 3139 din 28 august 2013 (este nelegal criteriul de selectare privind experiența în servicii de asistență juridică și reprezentare în vederea dobândirii prin expropriere/transfer a unor imobile în scopul construirii de autostrăzi/infrastructură rutieră la standard de autostradă, în condițiile în care exproprierea nu diferă dacă este pentru altfel de proiecte) și nr. 6738 din 25 septembrie 2014 (similar înseamnă asemănător, analog, echivalent, comparabil, nu identic. Solicitarea unei experiențe identice cu activitățile presupuse de contractul ce urmează a fi atribuit contravine principiilor în 22
materia achizițiilor publice), Curtea de Apel ........., Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - decizia nr. 323 din 14 februarie 2008 (prezentarea pentru calificare a unui număr de lucrări similare cu cea de alimentare cu apă care face obiectul achiziției. Execuția de lucrări de alimentare cu gaze. Considerarea acestora similare cu cele cerute), Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal; - decizia nr. 1540/R-CONT din 22 septembrie 2015 (experiența similară pentru servicii de asistență tehnică nu înseamnă că ofertantul trebuie să fi prestat servicii de asistență tehnică doar pentru anumite tipuri de lucrări, fiind suficient ca el să fi prestat servicii de asistență tehnică indiferent de domeniul/complexitatea lucrărilor), Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; - sentința nr. 37 din 25 februarie 2014 (cerința experienței similare constând în proiectarea pentru construcții de sănătate este restrictivă, atâta vreme cât spitalul la care se va referi proiectul se încadrează în categoria clădirilor civile, iar proiectul nu necesită cunoștințe de specialitate diferite sau o anumită calificare a proiectanților/arhitecților), Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; - decizia civilă nr. 517 din 1 aprilie 2011 (condiția de calificare privind experiența similară în proiectare construcții civile de tip „after school” și „cămin cultural” este restrictivă. experiența în orice alt tip similar de construcție civilă fiind suficientă), Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ și fiscal; - sentința nr. 730 din 9 noiembrie 2007 (lucrările de alimentare cu apă, de canalizare și de distribuție și transport gaze naturale sunt similare), Tribunalul Olt, Secția comercială și de contencios administrativ. Nici Instrucțiunea președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 şi art. 192 lit. a) şi b) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, este adevărat neaplicabilă prevederilor din domeniul concesiunilor, însă poate constitui un reper, nu stabilește pentru entitatea contractantă o obligație de a pretinde experiență similară și, cu atât mai puțin, extrem de specializată sau chiar identică. Dimpotrivă, respectiva instrucțiune prevede că „nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului” [art. 5 alin. (1)] iar la alin. (2) Entitatea/Entitatea contractantă va explicita similaritatea obiectului contractului într-o manieră care să reflecte categoriile/tipurile de produse/servicii/lucrări de o complexitate comparabilă cu cele 23
care fac obiectul contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează să fie atribuit, utilizând o descriere generală, raportată la sectorul/domeniul în care se încadrează acesta. În acest context, trebuie amintit că este în interesul public și al entității contractante, să propună contractul unui număr cât mai mare de concurenți. Ori argumentul acesteia, exprimat în apărarea sa din punctul de vedere la contestație cum că, pentru îndeplinirea cerinței, se poate apela la terțul susținător, nu este în măsură să justifice deschiderea entității spre o concurență cât mai extins posibilă. Se pune întrebarea de ce un operator economic care are implementat un sistem de telemanagement (dimming și telegestiune), dar care nu a avut în componență, cameră video cu sistem de contorizare a traficului și stație de încărcare vehicule electrice, nu ar putea deține o expertiză în realizarea sistemului de iluminat în condițiile solicitate de .......... Practic un sistem de telemanagement permite, printre altele: controlul centralizat al sistemului de iluminat public, aprinderea și stingerea automată sau manuală a sistemului de iluminat, reducerea sau creșterea de la distanță a fluxului luminos al aparatelor de iluminat, atât manual cât și automat, monitorizarea și raportarea situației sistemului de iluminat, administrarea situațiilor de urgență. Luând în considerare cele de mai sus, Consiliul va admite critica sub aspectul dezbătut și va obliga entitatea contractantă la eliminarea din criteriul de calificare privind experiența similară a mențiunilor camera video cu sistem de contorizare a traficului si statie de incarcare vehicule electrice. Trecând la soluționarea celei de-a doua critici privind cerința referitoare la asigurarea unui grad de protecție IP 67 pentru echipamentele de iluminat festiv, în legătură cu care se afirmă că reprezintă o cerință nejustificată din punct de vedere tehnic, nerelevantă și disproporționată, se observă că, în Anexa 2 a caietului de sarcini, Secțiunea 8 Echipamente pentru iluminat festiv sunt prezentate caracteristicile minime obligatorii ale echipamentelor de iluminat festiv, după cum urmează:
Figurina pe stâlp Figurina luminoasa din structura de aluminiu pentru montaj pe stâlp, cu specific pentru sărbătorile de iarna. Pentru decorare se vor folosi echipamente cu tehnologie LED de diverse culori. Grad de protectie minim echipamente IP67, IK07. Tensiune alimentare 220V. Dimensiune : min. 2mx1m max. 3mx1.2m Traversare tip turture 3ML Ornament luminos tip turture. Dimensune min 3m x 0.5m max 3mx0.9m. Tehnologie LED diverse culori. Grad de protectie minim echipamente IP67, IK07. 24
Tensiune alimentare 220V Traversare tip banner 3ML Figurina luminoasa tip traversare pentru montaj suspendat cu specific pentru sărbătorile de iarna. Pentru decorare se vor folosi echipamente cu tehnologie LED de diverse culori. Grad de protectie minim echipamente IP67, IK07. Tensiune alimentare 220V. Dimensune min 3m x 0.7m max 3m x 1.2m Plasă luminoasă 2x6m Ornament luminos tip perdea. Dimensiune min 2m x 6m max 2m x 6.5m. Tehnologie LED diverse culori. Minim 1200 puncte luminoase. Grad de protectie minim echipamente IP67, IK07. Tensiune alimentare 220V Plasa luminoasă 2x3 m Ornament luminos tip perdea. Dimensiune min 2m x 3m max 2m x 3.5m. Tehnologie LED diverse culori. Minim 600 puncte luminoase. Grad de protectie minim echipamente IP67, IK07. Tensiune alimentare 220V Figurine 3D Figurina luminoasa tip3D pentru montaj la sol cu specific pentru sărbătorile de iarna. Pentru decorare se vor folosi echipamente cu tehnologie LED de diverse culori. Grad de protectie minim echipamente IP67, IK07. Tensiune alimentare 220V. Dimensiune : min. 2m x 0.7m x 1m max. 3m x 1.2m x 1.2m Șir luminos led 20 M Sir luminos cu LED, min 120 LED-uri max 150 LED-uri alb-cald, min 20m max 30m, cablu alb, min 7W max 10W, 230V, conectabil, fara cablu de alimentare Țurțuri luminoși 3x0.9 Ţurţuri luminoşi de exterior LED-uri alb-cald, min 3m x 0.5 m, max 3m x 0.9 m, cablu alb, min 10W, max 15W, 230V, conectabil, fara cablu de alimentare Plasă luminoasă 2x1,5 Perdea Luminoasa de exterior LED min 300 Led-uri, max 400 LED-uri alb cald. Dimensiune min 200 x 150 cm, max 250 x 200 cm, cablu: alb, 220-240 V, min 35W, max 50W conectabil, fara cablu de alimentare Așadar, cu excepția șir luminos led 20 M, țurțuri luminoși 3x0.9, plasă luminoasă 2x1,5, (contrar afirmației contestatoarei cum că pentru toate echipamentele), pentru restul echipamentelor s-a solicitat protecția IP 67 ce presupune, de fapt, protecție împotriva efectelor imersiei temporare, până la 1 m și timp de 30 de minute (definiție regăsită în standardul internațional EN 60529), iar potrivit DEX, imersia este definită ca reprezentând scufundarea unui corp într-un lichid. În aceste condiții, Consiliul stabilește că o asemenea protecție este justificată de o eventuală imersare a echipamentelor pentru iluminat festiv, ceea ce presupune ca acestea să fie în aproprierea solului. Însă, astfel cum reiese din descrierea de mai sus, singurele echipamente montate la nivelul solului sunt figurinele 3D, restul sunt suspendate sau montate pe stâlpi. Aceasta fiind situația, apărarea entității contractante cum că instalațiile de iluminat festiv necesită un grad de protecție de IP67 25
datorită locului montării lor și expunerile acestora la toate fenomenele naturale ocazionate de sezonul de iarnă, nu va fi validată de Consiliu deoarece, cum mai sus s-a arătat, corpurile de iluminat, cu excepția figurinelor 3D, nu sunt situate în apropierea solului, deci nu se poate discuta de o imersie a lor. Văzând că nu sunt motive de impunere a gradului de protecție IP 67 pentru toate echipamentele pentru iluminat festiv, Consiliul va obliga entitatea contractantă să elimine, din caietul de sarcini, gradul de protecție IP 67 pentru Figurina pe stâlp, Traversare tip turture 3ML, Traversare tip banner 3ML, Plasă luminoasă 2x6m, Plasa luminoasă 2x3 m. Relativ la ultima critică, Consiliul constată că disputa dintre cele două părți este cauzată de cerințele fișei de date a achiziției și caietului de sarcini referitoare la durata execuției lucrărilor care nu sunt corelate cu cele referitoare la modalitatea și termenul de plată, încălcând, în aprecierea contestatoarei, dispozițiile imperative ale Legii nr. 72/2013. În fișa de date a achiziției la cap. II.2.14 Informatii suplimentare s-a stabilit Plata lucrarilor de modernizare a Sistemul de Iluminat Public (SIP) se va face esalonat, pe durata celor 5 ani, conform Cap. 3 si Cap.5 din caietul de sarcini si art. 11 din draftul de contract. Plata lucrarilor de extindere, mentenanta, iluminat arhitectural si festiv se va face lunar, in termen de 30 de zile de la data acceptarii situatiilor de plata partiala/finala (pe baza solicitarilor beneficiarului). Potrivit capitolului 3 din caietul de sarcini, pct. 3: lucrările de modernizare a iluminatului stradal-rutier compus din 986 aparate de iluminat stradale, modernizarea punctelor de aprindere, montarea unui sistem de telegestiune, se vor realiza în maxim 60 luni, cantitățile minime anuale fiind prevăzute în anexe. Contravaloarea lucrărilor de modernizare a iluminatului se va deconta pe baza situațiilor de lucrări acceptate de entitatea contractantă (conform prevederilor legale) și va fi eșalonată pe parcursul celor 5 ani de execuție. În cazul în care ofertantul propune realizarea lucrărilor într-un interval mai scurt, plata lucrărilor se va face tot eșalonat pe parcursul celor 5 ani. În modelul de contract este specificat: - art. 11 - Lucrarile de modernizare a iluminatul stradal-rutier compus din 986 aparate de iluminat stradale, modernizarea punctelor de aprindere, montarea unui sistem de telegestiune, se vor realiza in maxim 60 luni, cantitatile minime anuale fiind prevazute in anexele la Caietul de Sarcini, si vor fi finantate de operatorul serviciului de iluminat public. Contravaloarea lucrarilor de modernizare a iluminatului se va deconta pe baza situatiilor de lucrari acceptate de Entitatea contractanta (conform prevederilor legale) esalonat pe parcursul celor 5 ani de executie. In cazul in care ofertantul realizeaza lucrarile intr-un interval mai scurt de 60 de luni, plata lucrarilor se va face tot esalonat pe parcursul celor 5 ani. 26
Din parcurgerea acestor clauze reiese că, pentru lucrările de modernizare a iluminatului stradal-rutier, pe care concesionarul urmează să le realizeze în maximum 60 luni, plata se va realiza de către entitatea contractantă în mod eșalonat, pe parcursul celor 5 ani. Această eșalonare pe 5 ani se aplică și în situația în care lucrările se vor realiza într-un interval mai scurt de 60 de luni. Consiliul se va raporta, în analiza sa, la dispozițiile din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, lege care se aplică „creanţelor certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesionişti sau între aceştia şi o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile”. La art. 6 din Legea nr. 72/2013 este reglementat: Art. 6. - (1) Autorităţile contractante execută obligaţia de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionişti cel târziu la: a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei cereri echivalente de plată; b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor; c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau prin contract se stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare pentru certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar entitatea contractantă a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date. (2) Procedura de recepţie sau verificare prevăzută la alin. (1) lit. c) nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, în cazuri justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile contractului, procedura de recepţie sau verificare poate avea o durată mai mare de 30 de zile calendaristice, dacă sunt stabilite expres în contract şi în documentaţia achiziţiei atât termenul de recepţie, cât şi motivele obiective, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, în sensul art. 12. (3) Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută. (4) În cazul instituţiilor publice din domeniul sănătăţii şi entităţilor publice care furnizează servicii medicale de sănătate, termenul legal de plată pentru obligaţiile băneşti rezultând din contracte încheiate cu profesionişti este de cel mult 60 de zile calendaristice, care se calculează potrivit prevederilor alin. (1). 27
De asemenea, la art. 7 este prevăzut faptul că Termenele de plată stabilite în contract pentru executarea obligaţiilor autorităţilor contractante nu pot fi mai mari decât termenele stabilite potrivit art. 6 alin. (1). În mod excepţional, părţile pot stipula un termen de plată de maximum 60 de zile calendaristice, dacă acesta este stabilit expres în contract şi în documentaţia achiziţiei şi este obiectiv justificat, ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, în sensul art. 12. Totodată, dispozițiile art. 12 stabilesc că practica sau clauza contractuală prin care se stabilește în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă. Determinând că achizitoarea are calitate de autoritate contractantă, prin prisma Legii nr. 72/2013 (fapt netăgăduit de niciuna dintre părți) citită împreună cu legea concesiunilor, îi revenea obligația de a cuprinde în modelul de contract de concesiune un termen pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a sumelor de bani rezultând din contract care să respecte termenul maximal impus de art. 6 din Legea nr. 72/2013. Prin urmare, clauzele din fișa de date, caietul de sarcini și modelul de contract trebuie revizuite, pentru a fi puse în acord cu dispozițiile legale. Este adevărat că la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 72/2013 – Părţile pot conveni efectuarea plăţii în mod eşalonat, în acest caz, dobânzile penalizatoare şi celelalte despăgubiri prevăzute de prezenta lege se calculează prin raportare la suma scadentă –, însă, pentru a fi aplicabilă această derogare, este obligatorie existența acordului ambelor părți în sensul eșalonării. Deși, în pledoaria sa expusă în punctul de vedere, entitatea contractantă susține că îi sunt cunoscute prevederile Legii nr. 72/2013 și că rezultă foarte clar că ofertantul va fi plătit în termen de 30 zile de la momentul depunerii facturii și a situațiilor de lucrări semnate, regulile documentației, mai sus evocată, o contrazic. Din niciun document al achiziției nu răzbate respectarea termenului instituit de lege, ci doar că plata se face eșalonat pe parcursul celor 5 ani (60 luni). De asemenea, indiferent de faptul că lucrările se vor executa într- un termen mai scurt de 5 ani sau în 5 ani, respectarea termenului de plată stabilit, de legislația antecitată, este obligatorie, iar orice eșalonare trece în sfera clauzelor abuzive potrivit art. 12 din Legea nr. 72/2013. Cu luarea în considerare a celor mai sus expuse, coroborat cu absența oricărei justificări concrete din partea COMUNEI ......... în sensul derogării de la termenul legal de plată a investițiilor de către autoritățile contractante, Consiliul consideră că este necesar ca entitatea concedentă să revizuiască, din fișa de date, caietul de sarcini 28
și modelul contractului de delegare prin concesiune, clauzele care prevăd eșalonarea plăților pe durata întregului contract, astfel încât să răspundă exigențelor de legalitate, echitate și de informare corectă a operatorilor economici. Consiliul va admite, în limita considerentelor de mai sus, contestația SC ......... SRL, și va obliga entitatea contractantă să aducă remedierile necesare în privința documentației de atribuire, conform motivării expuse. Actul de remediere va fi adus la cunoștința operatorilor economici de către entitatea contractantă, prin publicarea lui în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de îndată ce va fi adoptat, înainte de data-limită de depunere a ofertelor, cu prelungirea în mod corespunzător a perioadei de depunere a ofertelor. Trecând la soluționarea contestației secunde, formulată de ......... SA, Consiliul stabilește că o primă critică privește lipsa necesității impunerii ofertanților a condiției de a deține un sediu/punct de lucru dotat cu personal uman acreditat și utilaje necesare în ......... sau la o distanță rezonabilă, în acest scop, de maxim 30 km de ......... pentru a putea îndeplini cerințele prevăzute de Regulamentul Serviciului de Iluminat Public .......... În aprecierea acestuia, în lipsa unui punct de lucru în zonă, este imposibil să fie îndepliniți indicatorii de performanță menționați. Este de observat că, prin solicitarea sa de restrângere a participării la licitație, contestatoarea urmărește să își agraveze nu numai propria situație, ci și a celorlalți potențiali ofertanți, rigorile de participare la licitație devenind mai stricte. De altminteri, din parcurgerea argumentelor sale se constată că ......... SA nici nu reclamă faptul că entitatea, prin actuala documentație pe care o atacă, i-ar îngrădi în vreun fel dreptul de a participa la licitație. Practic, dacă s-ar da curs solicitării contestatoarei se ajunge la îngrădirea accesului la procedură pentru potențialii ofertanți, deopotrivă de contestabilă de către aceștia. În acest context, trebuie amintit că este în interesul public și al entității contractante, să propună contractul unui număr cât mai mare de concurenți. Totodată, o astfel de cerință este restrictivă și prin prisma faptului că, în etapa depunerii ofertelor, un ofertant este obligat să facă dovada deținerii unui sediu/punct de lucru pe raza teritorială a unei anumite localități, cu toate că este posibil să nu fie declarat câștigător. De altfel, Consiliul are în vedere că în draftul de contract, potrivit art. 16 alin. (39), concesionarului îi revine o astfel de obligație. [Concesionarul va suporta toate costurile ce decurg din infiintarea unui punct de lucru pe raza comunei ......... in situatia in care cel mai apropiat punct de lucru al cesionarului se afla la o distanta mai mare de 30 km de ..........] 29
În consecință, Consiliul nu îi impune entității contractante să restrângă sfera de operatori prin introducerea obligației în sarcina acestora de a deține sediu/punct de lucru în ......... sau la o distanță rezonabilă…de maxim 30 km de ........., critica fiind nefondată. Vizavi de cerința privind măsurătorile luminotehnice realizate de ofertanți, măsurători atestate de un laborator ce posedă competențe specifice potrivit standardului SR EN 17025, se reține că, în sprijinul eliminării acesteia (punctul II din contestație), contestatoarea invocă ca și temei legal art. 31 din HG nr. 395/2016, neaplicabil în speță, prin prisma faptului că acesta face trimitere la cerințele de calificare, în cauză fiind în discuție cerințele caietului de sarcini, separat de faptul că actul normativ din care este citat reglementează normele metodologice în domeniul achizițiilor publice și nu al concesiunilor. Distinct de faptul că ......... SA nu a reușit să indice nicio normă legală care să îi impună entității eliminarea acestor măsurători luminotehnice, este de observat că, în Regulamentul Serviciului de Iluminat Public din ........., pus la dispoziția operatorilor economici, este prevăzută la art. 108 obligativitatea, periodicitatea și modul de efectuare a măsurătorilor parametrilor lumitotehnici pe toate căile de circulație. Măsurătorile se vor efectua obligatoriu la începerea activității operatorului, indiferent de modul de gestiune adoptat. Nefiind aduse argumente în sprijinul eliminării măsurătorilor în discuție, Consiliul nu va achiesa la solicitarea contestatoarei. Însă, pornind de la cele afirmate de autoarea contestației, Consiliul stabilește că se impune o intervenție din partea entității contractante în sensul clarificării evidențierii acestor cheltuieli în bugetul contractului, având în vedere că în devizul general prevăzut în studiul de fezabilitate probele tehnologice și testele au fost cotate cu 0. În ceea ce privește nelegalitatea cerinței privind tipologia rapoartelor de încercare, invocată de ......... SA, (identificată la punctul III al contestației), Consiliul stabilește că aceasta este inclusă în caietul de sarcini, (și nu reprezintă o cerință de calificare, contrar înțelegerii contestatoarei) și are următorul conținut: pentru dovedirea duratei de viață se vor prezenta obligatoriu în cadrul ofertei rapoarte de încercare în conformitate cu SR EN 62722, SR EN 62717, precum și LM -84/TM- 28, eliberate de către un laborator acreditat în conformitate cu SR EN 17025:2018. Parcurgând cele afirmate de contestatoare, Consiliul stabilește că disputa nu se poartă asupra acreditării laboratorului, fiind de domeniul evidenței că numai un laborator acreditat poate să emită rapoarte de încercare de orice fel, ci nemulțumirea acestuia este îndreptată asupra solicitării de prezentare de rapoarte de încercare în conformitate cu anumite standarde, în speță SR EN 62722, SR EN 62717 și LM -84/TM- 28. 30
Însă, toate aceste standarde sunt aplicabile echipamentelor de iluminat cu LED-uri (regăsite în obiectul procedurii) (SR EN 62722-2-1:2016 Luminaire performance - Part 2-1: Particular requirements for LED luminaires, SR EN 62717:2018 Module LED pentru iluminatul general. Cerinţe de performanţă, LM-84-14 and TM-28-14 Projecting long-term luminous flux maintenance of LED lamps and luminaires) și care stabilesc anumiți parametri, ori, în acest context, solicitarea de rapoarte de încercare care să ateste îndeplinirea acestor parametri nu reprezintă o cerință care să îngrădească accesul la procedură, mai cu seamă că ......... SA nici nu reclamă faptul că, prin cerința în discuție, i-ar îngrădi în vreun fel dreptul de a participa la licitație. În susținerea nelegalității cerinței în discuție, contestatoarea indică art. 31 din HG nr. 395/2016, dar care, potrivit explicațiilor de mai sus, nu este aplicabil în speță. Pentru cele de mai sus, Consiliul nu va achiesa la solicitarea de eliminare a cerinței tipologiei rapoartelor de încercare. În privința cerinței privind impunerea standardelor pentru certificatele de conformitate, a cărei eliminare o solicită contestatoarea, la punctul IV al contestației sale, Consiliul determină că la capitolul 6 al caietului de sarcini, lit. d) Specificațiile tehnice pentru echipamente pentru iluminat festiv, s-au stabilit: Pentru produsele cu structura de aluminiu se vor prezenta din partea producătorului un certificat de conformitate conform standardelor EN ISO 3834-3:2005 cu referire la producția decorațiunilor de crăciun cu structura de aluminiu. Certificatul va fi emis de un organism de certificare recunoscut și omologat pe plan internațional. Va fi prezentată copie legalizată și după caz tradusă și legalizată în limba română. Contrar înțelegerii contestatoarei, nu producătorul este cel care emite certificatul de conformitate, ci, așa cum relevă și teza a doua a cerinței, certificatul va fi emis de un organism de certificare recunoscut și omologat. Punerea la dispoziția entității contractante a acelui certificat se va face prin intermediul producătorului. Certificatul de conformitate reprezintă documentul emis pe baza regulilor unui sistem de certificare și care indică existența încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ. În aceste condiții, solicitarea de a prezenta o certificare a produselor cu structura de aluminiu conform SR EN ISO 3834-3:2005, care defineşte cerinţele de calitate normale la sudarea prin topire a materialelor metalice, atât în ateliere, cât şi pe şantiere de montaj, nu poate fi apreciată ca nelegală, mai cu seamă că autoarea contestației nu a furnizat nicio dovadă în acest sens. 31
Alegațiile contestatoarei cu privire la probele privind IP și IK nu vor fi reținute, întrucât solicitarea sa vizează standardul pentru raportul de conformitate și nu rapoartele de încercări din care să rezulte gradul de protecție. În consecință, Consiliul nu îi impune COMUNEI ......... să elimine standardul în cazul certificatului de conformitate, critica fiind nefondată. Următoarea critică (regăsită la punctul V al contestației) face trimitere la greutatea maximă a aparatelor de iluminat (fără identificarea lor), și a cărei impunere se dorește a fi eliminată de către ......... SA.
Consiliul stabilește că pentru fiecare tip de aparat de iluminat stradal a fost stabilită, la nivelul fișelor tehnice, o anumită greutate maximă (aparat de iluminat stradal cu grad de protecție IP 66, echipat cu surse cu LED, putere max. 135 W – max. 13.0 Kg, aparat de iluminat stradal cu grad de protecție IP 66, echipat cu surse cu LED, putere max. 60 W – max. 7.0 Kg, aparat de iluminat stradal cu grad de protecție IP 66, echipat cu surse cu LED, putere max. 30 W – max. 6.0 Kg), entitatea contractantă arătând că aceste limite sunt obținute pe tipuri de aparate de foarte mulți producători.
În lipsa argumentelor și a normei legale care să îi impună entității eliminarea greutății maxime stabilită, autoarea contestației bazându-se doar pe deducții logice cum că stâlpii pe care sunt montate aceste aparate de iluminat suportă greutăți și mai mari, Consiliul nu va achiesa la solicitarea acesteia. În privința cerinței privind eficiența luminoasă stabilită la nivelul fișelor tehnice la minim 160 lm/W, solicitarea de eliminare (identificată la punctul VI al contestației) nu va fi primită de Consiliu, întrucât contestatoarea nu a arătat cum impunerea unei eficiențe minime a aparatului de iluminat afectează accesul egal al participanților la procedură, în ce fel constituie o măsură restrictivă și de ce n-ar putea participanții să depună oferte adecvate acestei cerințe. Pe de altă parte, entitatea contractantă a justificat această cerință, prin faptul că o eficacitate luminoasă sporită conduce la scăderea consumului de energie electrică, unul dintre obiectivele proiectului. Relativ la solicitările de la punctele VII și VIII ale contestației, în referire la gradul de protecție a iluminatului festiv și termenele de plată, Consiliul face apel la argumentele reținute, în cele ce preced, (și pe care nu le va mai relua în cele ce urmează ) cu prilejul analizei acelorași cereri din contestația SC ......... SRL. În baza acelorași considerente, Consiliul va obliga entitatea contractantă să elimine, din caietul de sarcini, gradul de protecție IP 67 pentru Figurina pe stâlp, Traversare tip turture 3ML, Traversare tip banner 3ML, Plasă luminoasă 2x6m, Plasa luminoasă 2x3 m și să revizuiască, din fișa de date, caietul de sarcini și modelul contractului de delegare prin concesiune, clauzele care prevăd eșalonarea plăților pe durata întregului contract, astfel 32
încât să răspundă exigențelor de legalitate, echitate și de informare corectă a operatorilor economici. Vizavi de critica, identificată la punctul IX al contestației, prin care se invocă nulitatea clauzei de asigurare a sistemului de iluminat și, pe cale de consecință, se solicită eliminarea acestei cerințe, Consiliul stabilește că, la capitolul 9 al caietului de sarcini, s-au fixat anumite rigori, după cum urmează: În termen de 30 zile de la încheierea procesului verbal de predare- primire a Sistemului de Iluminat Public concesionarul va trebui să pună la dispoziția Comunei ......... un contract de asigurare, încheiat cu o societate de asigurări pentru Sistemul de Iluminat Public pe care îl primește în concesiune. Concesionarul va suporta din bugetul propriu primele de asigurare iar instrumentul de asigurare va acoperi cel puțin următoarele riscuri: - vandalizări, distrugeri și furturi ale componentelor Sistemului de Iluminat Public; - accidente provocate din exploatarea și întreținerea Sistemului de Iluminat Public; - accidente provocate asupra Sistemului de Iluminat Public de terțe părți. Din parcurgerea celor criticate, se determină că reclamanta se plânge de faptul că nu cunoaște cu cine trebuie încheiată o astfel de asigurare a patrimoniului (având în vedere că proprietarul patrimoniului este entitatea contractantă) și care este valoarea primei, aferentă acestei asigurări. În punctul său de vedere, entitatea se apără spunând că această cerință se regăsește și în cadrul altor documentații publicate în SEAP… fapt ce denotă că încheierea unui astfel de instrument este posibilă. Însă această apărare nu poate răspunde niciunei exigențe. Din moment ce entitatea a stabilit o astfel de obligație în sarcina concesionarului, atunci trebuie să fie în măsură să furnizeze operatorilor economici datele pe care le presupune încheierea unei astfel de asigurări, mai cu seamă acelora care nu le cunosc, din rândul cărora face parte contestatoarea ci nu doar să afirme că cerința se găsește și în cadrul altor documentații. Documentația de atribuire, în lumina definiției regăsite în Legea nr. 100/2016, reprezintă documentul concesiunii care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţele entității/entităţii contractante sau la elementele concesiunii, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice sau documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele şi modul de prezentare a documentelor de către candidaţi/ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile candidaţilor/ofertanţilor, studiul de fundamentare. Stabilind că cele reclamate sunt în sensul de clarificare a cerinței de discuție sub aspectul semnatarilor unei astfel de asigurări și a valorii 33
primei de asigurare, Consiliul nu va dispune eliminarea cerinței, ci va obliga entitatea contractantă la clarificarea în sensul celor dictate. Cu privire la critica privind nulitatea cerinței privind existența unui responsabil tehnic cu execuția certificat ANRE (punctul XI al contestației), pe motiv că autorizarea RTE a trecut din competența ANRE în competența ISC, urmare a schimbării cadrului legislativ, față de care se solicită eliminarea sau modificarea cerinței, Consiliul stabilește că în caietul de sarcini s-a cerut un (1) responsabil tehnic cu execuția (RTE) – atestat în domeniul electric, conform Ordin ANRE nr. 11/2003. Așadar, din modul de formulare a cerinței, Consiliul constată că se pune accent pe atestare, însă, este invocat drept temei un ordin ANRE care, dacă ar fi scris corect (probabil că s-a dorit invocarea Ordinului ANRE 11/2013) are legătură cu domeniul instalațiilor electrice și ar reglementa procedura de autorizare în acest domeniu. În apărarea sa din punctul de vedere, entitatea vorbește de autorizarea responsabilului tehnic cu execuția. În contextul dat, organismul administrativ jurisdicțional apreciază că entitatea contractantă trebuie să se hotărască, în primul rând, asupra ceea dorește pentru responsabilul tehnic cu execuția, atestare sau autorizare. Atestarea se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea ANRE, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012. Desfășurarea activităților de acordare, vizare periodică, modificare, suspendare sau retragere a atestatelor se realizează
de
către
ANRE,
în
conformitate
cu prevederile Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 45/07.09.2016, cu modificările și completările ulterioare. 34
Iar în privința autorizării responsabililor tehnici cu execuția, astfel cum subliniază și contestatoarea, Regulamentul pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuția, precum și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11/13.03.2013, a fost modificat prin Ordinul ANRE nr. 116/ 20.12.2016, fiind eliminate dispozițiile privind autorizarea, de către ANRE, a specialiştilor responsabili tehnici cu execuţia lucrărilor de instalaţii electrice. Cadrul normativ privind autorizarea responsabililor tehnici cu execuția și exercitarea dreptului de practică al acestora este Procedura privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică al responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, aprobată prin Ordinul MDRAP nr. 1895/2016. În raport de cele mai sus dispuse, Consiliul se vede nevoit să oblige entitatea contractantă la clarificarea cerinței și să facă cunoscute operatorilor economici, în mod clar, așteptările sale vizavi de responsabilul tehnic cu execuția, deopotrivă cu indicarea corectă a temeiul legal. Referitor la critica privind experiența similară (identificată la punctul XII al contestației), despre care autoarea contestației consideră că ar trebui să facă referire doar la componentele sistemului de telegestiune, fără echipamentul de alimentare a autovehiculelor electrice, Consiliul are în vedere cele stabilite anterior, cu prilejul analizei criticii privind aceeași cerință de calificare din contestația SC ......... SRL și va admite solicitarea de eliminare din cuprinsul cerinței a mențiunii privind statie de incarcare vehicule electrice. Separat de cele dispuse în legătură cu această cerință a experienței similare, Consiliul ține să sublinieze apărarea contradictorie a entității contractante, din punctul de vedere formulat la prezenta contestație, în raport de modul de formulare a propriei cerințe. Astfel, deși susține că, în mod evident, ofertantul poate depune în susținerea experienței similare și contracte de sine stătătoare în ceea ce privește sistemele de încărcare a vehiculelor electrice nefiindu-i impus ca experiența similară privind instalarea stațiilor de încărcare vehicule electrice să se demonstreze în cadrul unor contracte având ca obiect un sistem de telegestiune ce să incorporeze și o stație de încărcat vehicule electrice, cerința contestată impune dovedirea experienței prin implementarea unui sistem de dimming si telegestiune funcțional compus din element de control zonal-concentrator date, element de control individual, camera video cu sistem de contorizare a traficului și stație de încărcare vehicule electrice. Trecând mai departe în soluționarea ultimei critici (identificată la punctul XIII al contestației), Consiliul are în vedere că nemulțumirea contestatoarei privește solicitarea de mostre pentru cameră video cu 35
sistem de contorizare a traficului și stație de încărcare, fiind invocat prețul mare de achiziție al acestor echipamente și faptul că ponderea lor cantitativă în cadrul licitației este aproape egală cu cea a mostrelor solicitate. În anexa 2 a caietul de sarcini, capitolul 4 Sistem complex de dimming si telegestiune care include camera video cu sistem de contorizare a traficului pe ambele sensuri si sistem de alimentare autovehicule electrice se regăsește următoarea mențiune: Se va prezenta mostra funcţională a sistemului de dimming și telegestiune, inclusiv cameră video și echipament de încărcare a autovehiculelor electrice, cu care să se demonstreze facilitățile ofertate. Așadar, contrar apărărilor entității contractante cum că această solicitare este menționată cu poate și că nu a condiționat participarea la procedura de atribuire de prezentarea unor mostre, cerința caietului de sarcini este cât se poate de clară, verbul se va prezenta neputând fi interpretat decât în sensul unei obligații. Entitatea lasă să se înțeleagă că prezentarea de mostre este lăsată la latitudinea ei în situația în care ofertantul prezintă un produs necunoscut, însă modul de exprimare din caietul de sarcini o contrazice. Cât privește prezentarea mostrelor pentru cameră video și echipament de încărcare a autovehiculelor electrice, Consiliul stabilește că o astfel de solicitare este disproporționată, în condițiile în care a fost impusă demonstrarea unor cerințe tehnice și, așa cum susține autoarea contestației, aceste produse reprezintă, practic, majoritatea produselor solicitate pentru această prestație (potrivit caietului de sarcini camerele video de contorizare autovehicule sunt în număr de 2 buc., în timp ce echipamentul de încărcare autovehicule electrice reprezintă 1 buc.), iar efortul financiar este destul de mare pentru a face dovada unor astfel de mostre. Dat fiind această situație de fapt și ținând cont de imprecizia entității contractante, care, prin punctul de vedere, nu insistă asupra necesității prezentării mostrelor pentru cameră video și echipament de încărcare a autovehiculelor electrice, Consiliul determină că se impune eliminarea unei astfel de solicitări și va obliga entitatea contractantă la întreprinderea unui astfel de demers. Vizavi de formularea regăsită la pagina 18 a caietului de sarcini, reclamată de asemenea, de autoarea contestației, sub aspectul termenului impus pentru depunerea mostrelor, potrivit căreia concesionarul poate solicita mostre care trebuie prezentate de către ofertanți în maximum 48 ore din momentul solicitării, Consiliul stabilește că se impune eliminarea acesteia, întrucât, separat de faptul că este și ambiguă, întrucât concesionar este operatorul economic căruia i se atribuie contractul de concesiune, neputând acesta să solicite 36
mostre, impunerea unui termen pentru prezentarea mostrelor, în condițiile în care, așa cum rezultă din parcurgerea cerințelor caietului de sarcini, prezentarea acestora este obligatorie la prezentarea ofertei (pag. 18 – la prezentarea ofertei se vor prezenta mostre funcționale ale produselor care au fost ofertate) este lipsită de sens. În legătură cu motivul de contestare nou (neregula nou-invocată în legătură cu prezentarea certificatelor și cazierelor în original sau în copie legalizată), pe care contestatoarea îl formulează, la 25.05.2020, în documentul intitulat cerere de îndreptare a erorilor materiale, el se vădește a fi inadmisibil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care dispune că este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. În fapt, Consiliul reține, din analiza înscrisului, că acesta nu vizează îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul contestației, ci introducerea unui nou motiv de contestare, aspect care cade sub incidența articolului evocat mai sus. În lumina celor evocate, Consiliul va admite contestația ......... SA, și va obliga entitatea contractantă la remedierea clauzelor documentației reținute mai sus cu stabilirea unui termen corespunzător pentru depunerea ofertelor. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în limita considerentelor de mai sus, contestațiile formulate de SC ......... SRL și ......... SA, în contradictoriu cu ........., în calitate de entitate contractantă. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii, să remedieze cerințele documentației de atribuire, astfel cum rezultă din considerentele expuse. Actul de remediere va fi adus la cunoștința operatorilor economici de către entitatea contractantă, prin publicarea lui în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de îndată ce va fi adoptat, cu prelungirea în mod corespunzător a perioadei de depunere a ofertelor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 37