BO2020_12363
AdmiteCPV: 71354300-7
Critici: D1.4
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71354300-7
Critici: D1.4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 2445/11.05.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 18126/11.05.2020, formulată de către ...., cu sediul în ...., și punct de lucru în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., împotriva documentației procedurii de licitație deschisă organizată de către ...., cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „....”, s-a solicitat constatarea și dispunerea îndreptării unor contradictorialități și nefundamentării unor cerințe din documentația de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația prin care ...., lider al asocierii .... contestă, în parte, documentația de atribuire aferentă procedurii antemenționată, solicitând dispunerea îndreptării unor prevederi din documentație, considerate contradictorii, nefundamentate și netemeinice. Prin contestația cu nr. 2445/11.05.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 18126/11.05.2020, .... critică cerințe din documentația de atribuire, respectiv din caietul de sarcini, fișa de date și contractul de servicii propus, solicitând îndreptarea/corelarea acestora cu prevederile legale în materia achizițiilor publice, după cum urmează. 1. Legat de poziția Manager de contract, contestatorul citează din cerințele din caietul de sarcini, Cap.E, personal de specialitate: a) ”Managerul de contract persoana desemnata de către Prestator, care va asigura managementul tuturor activităților (avocați, experți autorizați 1
cadastru, experți evaluatori) și care va răspunde în fata Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condițiile contractuale a obligațiilor asumate prin semnarea contractului. Acesta va avea o experiența în activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puțin un (1) proiect/contract. Responsabilități: coordonează echipa pentru îndeplinirea tuturor activităților; coordonează activitățile din cadrul contractului, supervizează personalul de specialitate pentru îndeplinirea tuturor serviciilor stipulate în contract; asigura corespondenta în relația cu Beneficiarul în vederea îndeplinirii contractului; asigura comunicarea cu „Beneficiarul" precum și cu alți factori implicați în realizarea obiectivului; pune la dispoziția „Beneficiarului" toate documentele necesare îndeplinirii obiectivului.” și din cerințele din fișa de date, Cap.II.2.5. Criterii de atribuire: 1) ”Experiența deținută de managerul de contract: Experiența deținuta în activități de coordonare/ conducere/ management a procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul unor proiecte/ contracte în cadrul cărora serviciile de expropriere au fost duse la bun sfârșit.” 2) ”Algoritm de calcul: Experiența deținuta în activități de coordonare/ conducere/ management a procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul unor proiecte/ contracte în cadrul cărora serviciile de expropriere au fost duse la bun sfârșit se va puncta astfel: - 2 proiecte/contracte: 2 puncte; - 3 sau 4 proiecte/contracte: 4 puncte; - 5 sau 6 proiecte/contracte: 6 puncte; - 7 sau mai mult de 7 proiecte/contracte: 8 puncte.” 3) ”Nota 1: în vederea acordării punctajului, ofertanții vor depune Anexa 1 - "Curriculum Vitae" la Formularul nr. 4 și documente relevante/ recomandări emise de Beneficiar/ Angajator pentru proiectele/contractele prezentate. Nota 2: Prin proiecte/ contracte în cadrul cărora serviciile de expropriere au fost duse la bun sfârșit se înțelege proiecte/ contracte în cadrul cărora serviciile de expropriere au fost recepționate parțial și permit elaborarea unor livrabile care să poată fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent sau servicii de expropriere au fost recepționate la sfârșitul prestării acestora.” Sub aceste aspecte, contestatorul consideră cerințele ca fiind contradictorii, discriminatorii, restrictive, neclare, imprecise și interpretabile, în favoarea unui singur ofertant. Potrivit contestatorului, se menționează în contradictoriu că expertul va manageria activitățile, dar în paranteză sunt precizați specialiștii, nu activități/categorii de activități, Apoi se vorbește generic despre coordonarea procesului de expropriere. 2
În opinia contestatorului, autoritatea contractantă trebuie să precizeze clar dacă pentru poziția de manager de contract solicită: - experiență în coordonarea unor contracte de expropriere, - experiență în coordonarea tuturor categoriilor de activități implicate de procedura de expropriere, respectiv a categoriilor: cadastru, juridice și de evaluare sau dacă solicită, - experiență în coordonarea tuturor categoriilor de specialiști. Contestatorul argumentează necesitatea clarificării prin experiența numeroaselor proceduri de licitație privind servicii similare, menționând că din 10 proceduri, doar 3 au fost atribuite acestuia, în situații în care condițiile vizau același specialist, cu aceeași experiență și fiind prezentate aceleași dovezi. Totodată contestatorul învederează că, în cadrul procedurii de expropriere între activitățile juridice se numără și activitățile în comisii, dar acestea nu sunt singulare. Procedura de expropriere implică numeroase activități juridice, pe care, de altfel, autoritatea contractantă le-a detaliat în serviciile ce fac obiectul prezentei procedurii (identice cu celelalte amintite). Din acest motiv este discriminatoriu ca autoritatea să interpreteze pentru acest factor de evaluare, strict atunci când dorește, ca activitatea de coordonare a serviciilor juridice de către manager este obligatoriu să se refere exclusiv la activitatea juridica în comisii. Astfel, cu toate că a fost demonstrată experiența managerului în activitatea de coordonare a serviciilor juridice, altele decât activitatea în comisii, autoritatea a interpretat selectiv/părtinitor aceasta cerință și a considerat ca .... nu întrunește punctaj pentru acest factor de evaluare. Contestatorul menționează inclusiv faptul că pe rolul CNSC se află contestații în curs de soluționare care vizează aspecte similare și apreciază că, în realitate condiția este restrictivă, nefiind întrunită cumulativ de niciun manager de proiect. Contestatorul consideră că pentru evitarea oricăror interpretări, în temeiul art. 49, 50 și 154 din Legea 98/2016 se impune ca autoritatea contractantă: - să redacteze neechivoc, clar, precis, toate condițiile de calificare și punctaj privind poziția manager de contract; - să motiveze temeinic și clar care sunt responsabilitățile managerului de contract; - să precizeze expres, clar, dacă condiția de calificare pentru poziția manager de contract este ca acesta să dovedească că a coordonat absolut toate activitățile sau absolut toate categoriile de domenii prevăzute/implicate de Legea 255/2010; - în acord cu prevederile Legii 255/2010 și Legii 98/2016 să precizeze expres că dovada îndeplinirii condițiilor de calificare și selecție se face cu CV și cu dovezile finalizării proiectelor/contractelor anterioare pentru poziția manager de contract - care pot să constea exclusiv în Procese verbale de recepție/acceptanță la finalizarea parțială/totală a proiectelor/contractelor emise de expropriator / nu de diverși terți pentru că expropriatorul este 3
singura autoritate care poate certifica finalizarea unor proiecte/contracte de expropriere. 2. Cu privire la poziția de Avocat 1, contestatorul citează cerințele din: Fișa de date, Cap. II.2.5. Criterii de atribuire Avocat 1: ”Experiența deținuta în calitate de Avocat definitiv în cadrul Comisiilor de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Algoritm de calcul: Experiența deținuta în calitate de Avocat definitiv în cadrul Comisiilor de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, se va puncta astfel: - participarea în 4 sau 5 comisii: 1,50 punct; - participarea în 6 sau 7 comisii: 3 puncte; - participarea în 8 sau 9 comisii: 4,50 puncte; - participarea în 10 sau mai mult de 10 comisii: 6 puncte”, precum și cerințe din Caietul de sarcini, Cap. E Personal de specialitate: ”Dintre cei minim 6 avocați definitivi solicitați, cel puțin un avocat va avea experiența în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 3 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr.53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și cel puțin un avocat va deține experiența în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și / sau alte drepturi reale în cel puțin un litigiu. Responsabilități: - Reprezentarea în instanță se va asigura de către avocați definitivi; - Activarea în cadrul comisiilor a cate 2 avocați definitivi pentru fiecare Unitate Administrativ Teritoriala.” Contestatorul consideră disproporționată cerința față de numărul de UAT- uri pe care urmează să se deruleze contractul. Totodată, contestatorul arată că, potrivit Caietului de sarcini, pct. B.3.2.: 1) ”nominalizarea a câte doi avocați care să facă parte din comisiile de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real în conformitate cu dispozițiile art. 15,alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 53/2011. Prestatorul va preda și calendarul de convocare la lucrările comisiei și va invita și reprezentanții .....”, iar în Cap. E, la Responsabilitățile avocaților se menționează: - ” Activarea în cadrul comisiilor a câte 2 avocați definitivi pentru fiecare Unitate Administrativ Teritoriala”. Legat de acest aspect și de faptul că procedura presupune realizarea activităților în comisii pentru 3 UAT-uri, contestatorul apreciază că, în raport de numărul de UAT-uri pentru care se derulează serviciile rezultă că pentru punctaj maxim se pretinde ofertantului să aibă o experiența de peste 3 ori mai 4
vastă decât îi este necesar în cadrul licitației. Contestatorul evocă și faptul că legea și autoritatea oricum impun, în fiecare comisie, prezenta a câte doi avocați și oricum este imposibil ca un unic specialist să participe în toate comisiile. Potrivit contestatorului, firesc era ca cerință să privească mai mulți specialiști - astfel încât ofertanții să prezinte garanția că toate serviciile vor fi realizate de personal cu experiență - nu să se limiteze și supraliciteze un singur specialist deși în mod real un singur specialist nu poate suplini lipsa oricărei experiența în materie pentru restul și nu poate surmonta toate problemele ce s-ar putea ivi. Deși cerința criticată este de la factorul de evaluare, unde autoritatea nu este condiționată de aceleași restricții ca la condițiile de calificare, totuși disproporția vădită dintre necesar și condițiile de acordare a punctajului nu are nicio fundamentare și conduce la încălcarea principiilor achizițiilor publice, apreciază contestatorul. Astfel, în opinia contestatorului, cerința încalcă principiile nediscriminării și a liberei concurente și este formulata cu ignorarea împrejurării că supracalificarea conduce la direcționarea contractelor unui număr extrem de redus de persoane. Se arată în continuare că, o astfel de abordare implică inclusiv pentru autoritate riscuri derivate din incapacitatea efectiva a acestui specialist de a îndeplini toate serviciile în mod profesionist și în termen. Raportat la alte proceduri similare, dar cu un număr mult mai mare de imobile ce formau obiectul unor proceduri de expropriere, .... a apreciat ca experiența avocatului 1 este relevanta și merita punctaj maxim daca consta în peste 6 comisii, nu în peste 10. Astfel că, nominalizând și alte proceduri (Centură Sud, Drumul Expres Craiova Pitești Lot 2), contestatorul susține că multiplicarea experienței solicitate nu are nicio explicație obiectivă, mai ales când numărul de comisii este mai mic, ca cel din speță. În susținerea acestor considerente, contestatorul invocă prevederile art. 49, 50 alin.(1) și (2), 189 alin.(1) și (2) din Legea nr. 98/2016, precum și ale art. 32, pct.8) lit.a) și b), pct. 9) lit.a) din HG nr.395/2016. 3. Cu privire la capacitatea de exercitare a activității profesionale, contestatorul citează din cerințele documentației de atribuire, respectiv din Fișa de date, Cap.III.1.1.b): ” Totodată, ofertantul unic/ ofertantul asociat trebuie să fie autorizat în "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/ 2010 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara. Nota 6: în cazul în care ofertantul este o asociere, este suficient ca unul dintre membrii asocierii să dețină autorizare "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara, cu condiția ca respectivul membru al asocierii să execute partea din contract pentru care este solicitata atestarea. în cazul în care ofertantul subcontractează o parte din contractul de achiziție publica, cerința 5
se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deține autorizare "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara, cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care aceasta atestare este necesara” și din Contractul de servicii: ” Art. 14.11 - în situația prevăzută la art. 14.2 lit. c) în cazul în care un contract de subcontractare este denunțat unilateral/reziliat de către una din părţi, Prestatorul are obligația de a prelua partea/părțile din contract aferente activității subcontractate (...)”, context în care evocă prevederile art. 173 alin. (1) și (2) din Legea nr.98/2016. Contestatorul supuse controlului următoarea cerință: ” cerința se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deține autorizare "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara, cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care această atestare este necesară.” Potrivit celor citate mai sus, contestatorul consideră că cerințele de la Capacitatea de exercitare a activității profesională din fișa de date sunt în contradicție absolută cu prevederile Contractului de servicii, încalcă principiul privind asumarea răspunderii și instituie o regula care promovează practicile neprofesioniste. Astfel, contestatorul arată că, pentru activitățile cadastrale prevăzute în Caietului de sarcini este nevoie ca ofertantul unic/asociatul care execută servicii de cadastru să fie autorizat ANCPI Clasa I, iar potrivit dispozițiilor legale și documentației de atribuire, cerința referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale trebuie să fie îndeplinita de către ofertanți și dovedita prin certificatele constatatoare. Prin urmare, contestatorul semnalează că, în situația în care ofertantul înțelege să subcontracteze executarea anumitor servicii documentele privind capacitatea de exercitare a activității profesionale ale subcontractantului nu pot fi prezentate în locul ofertantului întrucât subcontractantul nu este parte a contractului de achiziție. Invocând definiția subcontractantului conform art.3 din Legea nr. 98/2016 ” orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziție publică și care execută si/sau furnizează anumite părţi ori elemente ale lucrărilor sau ale construcției ori îndeplinesc activități care fac parte din obiectul contractului de achiziție publică, răspunzând în faţă contractantului de organizarea și derularea tuturor etapelor (...)”, contestatorul arată că, ofertantul, devenit prestator, rămâne în continuare răspunzător în fața autorității pentru modul de îndeplinire a obiectului contractului, inclusiv pentru partea de activitate pe care trebuie sa o execute subcontractantul. Prin analogie, un subcontractant poate completa cu resurse materiale și umane un asociat, dar nu poate să țină locul asociatului și nu poate acoperi numai el însuși capacitatea de exercitare a activităților profesionale licitate pe care asociații nu o dețin, continuă contestatorul. 6
Astfel, contestatorul ridică întrebarea: cum ar putea să preia vreunul dintre asociați executarea, conform art. 14.11 din contract, când nu are capacitatea legală de a executa acea parte de contract/acele categorii de servicii, când nu este autorizat ANCPI Clasa I, în speță? În jurisprudență, CNSC a statuat: ” Așadar, mutatis mutandis, regula generală este că o cerință de calificare trebuie îndeplinită de ofertant, iar nu de altcineva”, arată contestatorul. Concluzia este întărită și de cele evocate în Ordinul președintelui ANRMAP nr. 509/2011, precum și în directivele europene aplicabile domeniului. Rațiunea obligației îndeplinirii cerințelor de calificare de către ofertanți pornește de la calitatea și răspunderea juridică pe care aceștia le au în relația cu autoritatea contractantă, subliniază contestatorul. Întrucât autoritatea contractantă încheie contractul de achiziție publică cu ofertantul (sau asocierea ofertantă) declarat câștigător, care va avea sarcina și răspunderea îndeplinirii contractului, iar nu cu subcontractanții sau cu colaboratorii/ prepușii/interpușii lui, care nu poartă nicio răspundere faţă de autoritatea contractantă, fiind terți în relația contractuală a acesteia, este firesc ca cerințele de calificare să fie îndeplinite de ofertanții contractori răspunzători. Potrivit contestatorului, este lipsită de relevanță îndeplinirea cerinței de către subcontractanți sau, mai grav, de terți colaboratori/prepuși/ interpuși, în condițiile în care autoritatea nu încheie cu aceștia contractul de antrepriză și, prin urmare, nu îi poate trage la răspundere pentru eventuala neexecutare a lui". Așadar, se impune ca autoritatea contractantă să precizeze expres în DA faptul că constituie condiție de calificare deținerea Autorizației ANCPI Clasa I de către ofertant/cel puțin un asociat dar și de către subcontractanții care vor presta activitățile de cadastru necesare, conchide contestatorul. 4. În ce privește expertul autorizat cadastru, contestatorul citează din Caietul de sarcini: ”A.2. Date generale privind obiectivul: Prin Studiul de Fezabilitate, varianta finală, au fost identificate un număr estimativ de 1437 imobile (proprietari), afectate de coridorul de expropriere ce urmează a fi achiziționate pentru realizarea obiectivului de investiții „Autostrada Sibiu Pitești " Secțiunea 1 Județul Sibiu pe raza unităților administrativ-teritoriale: Primăria Șelimbăr, Primăria Tălmaciu, Primăria Boita, județul Sibiu, pe o suprafață estimată (ocupări definitive) de 161 ha. E. Personalul de specialitate Personalul de specialitate va juca un rol esențial în derularea contractului de servicii. Pe parcursul derulării contractului, prestatorul are obligația de a asigura personalul care sa acopere întreaga durata a contractului. (...) ”Expert Autorizat Cadastru” - persoana fizică sau juridică autorizată. Pentru realizarea lucrărilor de mai sus, ofertantul va pune la dispoziție un număr de 4 experți autorizați cadastru ANCPI. 7
Experții Autorizați Cadastru solicitați, vor deține experiența în realizarea a minim 5 documentații cadastrale aferente procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare. Pentru realizarea serviciilor de mai sus, ofertantul va deține Clasa I de autorizare și va pune la dispoziție un număr de 4 experți autorizați cadastru ANCPI, persoane fizice sau juridice, din care minimum I categoria D, I categoria A și 2 categoria B si/sau categoria C.” Contestatorul învederează că cerința supusă controlului: ” Pentru îndeplinirea serviciilor de cadastru aferente celor 1437 imobile estimate este de pur și simplu ridicola cerință autorității prin care ofertantul trebuie să asigure un număr minim de 1 autorizat D și 1 autorizat A.”, contestatorul reclamă numărul insuficient de personal de specialitate raportat la numărul mare de imobile – 1437, considerând că nu se urmărește îndeplinirea contractului în cele mai bune condiții și în termenul alocat, sau documentația de atribuire este întocmită pentru cei care nu pot să dovedească că dispun de personal calificat suficient. Comparativ, cerințele celorlalți specialiști sunt în disproporție vădită cu cerințele pentru experții autorizați, încălcându-se principiul proporționalității, susține contestatorul. 5. Cu privire la capacitatea economică și financiară, pornind de la cerințele din fișa de date, contestatorul citează: ”Cap. III.1.2. Cifra de afaceri anuală generală. Ofertantul trebuie sa demonstreze că cifra de afaceri anuală totală pentru fiecare din exercițiile financiare aferente anilor 2016, 2017 și 2018 a fost de minim 1.000.000 Lei.” Potrivit Fișei de date, ”Cap. II.1.5) Valoarea totală estimată: Intervalul între : .... ; Moneda: RON”. Evocând art.175 alin (1) și (2) lit.a) din Legea nr. 98/2016, contestatorul remarcă că pentru servicii cu o valoare estimata totala cuprinsă între 4.885.800 lei și 7.328.700 lei, autoritatea contractantă a prevăzut condiția ca ofertantul să demonstreze o cifră de afaceri anuală de doar 1.000.000 lei. Or, pentru a se asigura ca operatorii economici participanți la procedura dețin capacitatea financiară de a executa cu profesionalism serviciile licitate, era obligatoriu ca cerință sa fi proporțională cu valoarea estimată a acestora, contestatorul apreciind că și prin această condiție, autoritatea contractantă încalcă principiul proporționalității. 6. Cu privire la recepția lucrărilor, contestatorul citează din caietul de sarcini: ”B. Obligațiile prestatorului. B.I. Servicii ulterioare publicării hotărârii Guvernului prevăzută în art. 5, alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare: 1) aducerea la cunoștința publică, prin afișare la sediul consiliului local al fiecărei localități afectate, a amplasamentului Proiectului și a listei imobilelor 8
ce urmează a fi expropriate, în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern; 2) notificarea intenției de expropriere a imobilelor, precum și lista imobilelor ce urmează a fi expropriate se transmit către proprietari prin postă sau firma de curierat, cu dovada de expediție; 3) afișare la sediul consiliilor locale implicate, a Deciziei de expropriere și a anexei acesteia. Recepția lucrărilor se va realiza în următoarele termene: Recepția serviciilor care fac obiectul etapei B.I. se vor realiza în termen de 3 luni de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial. Prestatorul va preda Beneficiarului: - dovada afișării amplasamentului Proiectului și a listei imobilelor ce urmează a fi expropriate la sediul fiecărui U.A.T.; - dovezile comunicării notificării intenției de expropriere către proprietari/titularii de drepturi reale; - dovada afișării Deciziei de expropriere la sediul fiecărui U.A.T; - dovada notificării, cu 30 de zile înainte de data emiterii Deciziei de Expropriere, organelor de urmărire penala/de executare silita si/sau creditorului faptul că imobilele în cauză fac obiectul exproprierii și este necesară instituirea masurilor asiguratorii/popririi asupra sumelor care vor rezulta din procedura de expropriere, conform prevederilor art. 9 alin. (3 A l) - (3 A6) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare. Prima activitate prevăzută în Caietul de sarcini începe după momentul publicării HG de declanșare a procedurilor de expropriere.” Având în vedere că prezenta procedura se poate derula pe o perioadă de câteva luni, iar între timp poate sa fie emisa HG de expropriere, apreciem ca termenele impuse de Legea nr. 255/2010 pentru aceasta etapă (ulterioară publicării HG) nu vor mai putea fi respectate de Prestator, așa încât se impune ca activitățile prevăzute la B.1.1- B1.3. să fie corelate ca timp cu emiterea HG, apreciază contestatorul. 7. Legat de modalitatea de plată, contestatorul citează din Caietul de sarcini: ”D. Modalitatea de plată Beneficiarul acceptă livrări parțiale doar în prestarea serviciilor aferente etapelor B2. l, B2.2, B3. l, B3.2, B4 și B5. Se va întocmi un proces verbal de predare-primire pentru fiecare serviciu prestat. Plata se va realiza în termen de 60 de zile de la data verificării de către Beneficiar a documentelor justificative aferente facturii. Plățile vor fi efectuate după cum urmează: - 5% din prețul unitar pentru fiecare imobil, multiplicat cu numărul de imobile pentru care a fost predată documentația aferentă serviciilor prevăzute la punctul B.I. din Caietul de Sarcini, respectiv: extrasul informativ de carte funciară care atestă intabularea dreptului de proprietate al Statului și de administrare al Beneficiarului asupra imobilelor expropriate (B.I.); . dovada notificării, cu 30 de zile înainte de data emiterii Deciziei de Expropriere, organelor de urmărire penală/de executare silită 9
si/sau creditorului faptul că imobilele în cauza fac obiectul exproprierii și este necesară instituirea măsurilor asiguratorii/popririi asupra sumelor care vor rezulta din procedura de expropriere, conform prevederilor art. 9 alin. (3 A l) - (3 A6) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare. - 75% din prețul unitar pentru fiecare imobil, multiplicat cu numărul de imobile, pentru care a fost predata documentația aferentă serviciilor prevăzute la punctele B.2.1, B2.2, B.3.1., B.3.2., B.4., respectiv B.5. din Caietul de Sarcini.” Contestatorul supune controlului faptul că, din cuprinsul caietului de sarcini nu se înțelege în ce fel se va face defalcarea plaților pentru imobilele expropriate de cele transferate. Având în vedere că serviciile prestate pentru activitatea B5 din caietul de sarcini - cele de transmitere a dreptului de administrare din domeniul public al Statului Roman în administrarea .... SA - sunt distincte ca activități și ca termen de recepție de activitățile și termenele de recepție prevăzute la B.2.1, B2.2, B3.1, B.3.2 și B4, este necesar a se face distincția și în ceea ce privește modalitatea de plată a acestor servicii, consideră contestatorul. 8. În ce privește cheltuielile decontate de Beneficiar, contestatorul citează din prevederile contractului de servici: ” Art. 4.2.2. în afara prețului Contractului Beneficiarul va suporta toate cheltuielile impuse de realizarea demersurilor necesare dobândirii dreptului de proprietate/administrare asupra imobilelor supuse exproprierii, pentru scoaterea din circuitul agricol/silvic al imobilelor, toate taxele și tarifele impuse de organele administrației centrale și locale, toate taxele impuse de diverse agenții și organisme statale taxele și onorariile experților impuse de instanțele de judecata, taxele și tarifele percepute de ANCPI, cheltuielile de expediții prin poștă/curier suportate de Prestator în legătură cu serviciile aferente procesului de expropriere (...). Plata cheltuielilor prevăzute mai sus se va face direct de către Beneficiar în conturile autorităților solicitante, pe baza notificării Prestatorului sau, după caz, pe baza facturii fiscale emise de Prestator pentru cheltuielile efectuate, pe bază de documente justificative.” Ca cerință supusă controlului, contestatorul menționează că, în procedura de expropriere, clarificarea situației juridice implică demersuri pentru care sunt necesare anumite cheltuieli, în plus fata de cele prevăzute expres și limitativ în art. 4.2.2. din Contractul de prestări servicii. Astfel, cu titlu de exemplu: în situația în care unii titularii sunt decedați și din evidentele OCPI/UAT nu sunt cunoscuți moștenitorii, Prestatorul trebuie să facă demersuri la Camerele Notarilor Publici pentru a solicita informații cu privire la dezbaterea procedurilor succesorale. Din experiența altor proceduri, pentru aceste demersuri Camerele Notariale percep onorarii pe care Prestatorul e nevoit sa le suporte pentru ca în Contract nu este prevăzută obligativitatea de plata a Beneficiarului și pentru aceste cheltuieli, susține contestatorul. Privitor la prezenta procedura, contestatorul observă ca în continuare autoritatea contractantă a păstrat acest articol fără să îl completeze cu 10
obligația Beneficiarului de a achita Prestatorului sau direct entităților/organizaților profesionale implicate în procedura cheltuielile care sunt în strânsă legătură cu procesul de expropriere. În opinia contestatorului, art.4.2.2. din contract ar trebui reformulat astfel încât să cuprindă, fără limită, toate cheltuielile impuse de realizarea demersurilor necesare dobândirii dreptului de proprietate/administrare asupra imobilelor supuse exproprierii. Prin punctul de vedere transmis sub nr. 92/33208/04.06.2020 și înregistrat la Consiliu sub nr. 21834/04.06.2020, autoritatea contractantă .... solicită respingerea contestației formulată de ...., ca neîntemeiată, din considerentele ce urmează a fi expuse pe fond, punctual. 1. Cu privire la poziția de manager de proiect, autoritatea contractantă precizează că serviciile juridice sunt o componentă a procedurii de expropriere prevăzută de legea nr. 255/2010.Astfel la capitolul V din Legea nr. 255 și la Capitolul V din Normele de aplicare a Legii nr. 255/2010 sunt prevăzute activitățile principale cu caracter juridic din procedura de expropriere. Aceste servicii se regăsesc în caietul de sarcini la B.4.1, B.4.2 (servicii juridice prestate în vederea despăgubirii prin Plata/Consemnare., B5 și B7 (servicii de reprezentare a beneficiarului în instanță) și au un caracter pur juridic. Astfel, potrivit autorității contractante, prin raportare la cerința managerului de contract, acesta trebuie să dovedească ca a coordonat și activități juridice cu titlu de exemplu: - nominalizarea avocaților care să facă parte din Comisiile de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real; - coordonarea personalului juridic cu privire la desfășurarea comisiilor, eventual participarea la ședințele comisiilor și încheierea de Procese Verbale și Hotărâri de stabilire a despăgubirilor; - Îndrumarea comisiei în activitatea desfășurată; - îndrumarea personalului juridic în litigiile având ca obiect expropriere. Toate cele menționate mai sus se dovedesc prin serviciile ce fac obiectul contractului de servicii, precizează autoritatea contractantă. Ori în "numeroasele proceduri de licitație privind servicii similare'' pe care .... le-a scos la licitație, din documentele depuse de contestator nu reiese ca serviciile prestate au avut și servicii juridice, ca obiectul contractelor depuse, în aplicarea Legii 255/2010. Prin urmare expertul propus de către contestatoare pentru poziția de Manager de contract a coordonat doar activități de cadastru și evaluare nefăcând dovada coordonării unor activități cu caracter juridic în conformitate cu dispozițiile Legii 255/2010, afirmă autoritatea contractantă. Conform cerinței corect formulate în Fișa de date, experiența trebuie deținuta în activități de coordonare/conducere /management a procesului de expropriere derulat în conformitate cu Legea nr. 255/2010 în proiecte în cadrul cărora serviciile de expropriere au fost duse la bun sfârșit, arată autoritatea contractantă. Astfel, contestatorul avea obligația în procedurile la care face 11
referire, de a elabora și a prezenta propunerea tehnica astfel încât sa corespunda cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini din cadrul documentației de atribuire. Conform cerinței de la punctul E din caiet de sarcini, personalul de specialitate al ofertantului (contestatorului), în vederea justificării capacitații de realizare a tuturor activităților din cadrul contractului avea obligația să prezinte personalul de specialitate care sa dețină calificările și experiența necesara solicitate, arată în continuare autoritatea contractantă. Astfel, pentru Managerul de contract s-a cerut ca persoana desemnată sa aibă experiență în activități de coordonare/conducere/management în cadrul a cel puțin un proiect/contract cu activități similare. Contestatorul, prin documentele depuse în cadrul ofertelor și nici ca urmare a solicitărilor de clarificări, nu a făcut dovada că persoana desemnată în calitate de Manager de contract deține experiența solicitată în caietul de sarcini, respectiv implicarea în activități de coordonare/conducere /management în cadrul a cel puțin un proiect/contract cu activități similară, motiv pentru care ofertele sale fost declarate neconforme, raportat la prevederile art. 137 alin 3 lit.a din HG nr. 395/2016, explică autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă iterează că, rolul Managerului de contract este acela de a asigura managementul tuturor activităților (întocmire documentații cadastrale, servicii de evaluare, servicii juridice) și de a răspunde în faţă Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condițiile contractuale a obligațiilor asumate prin semnarea contractului, rolul acestuia fiind unul major asupra îndeplinirii calitative a contractului. Prin legislația incidentă, respectiv Legea nr. 255/2010 și a HG nr. 53/2011 de aplicare a Legii nr. 255/2010, legiuitorul a precizat în mod expres cele 3 activități ce trebuie efectuate în procesul de expropriere, respectiv: - activitatea de realizare a documentațiilor cadastrale; - activitatea de evaluare a imobilelor; - activitățile juridice și modul de funcționare a comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor. Totodată legiuitorul a statuat în cadrul art. 15, alin.(8), lit. d) din HG nr.53/2011, că reprezentanții expropriatorului care realizează activitățile juridice, trebuie să aibă calificare juridică, arată autoritatea contractantă. Susținerea Contestatorului conform căreia "din acest motiv este discriminatoriu ca autoritatea sa interpreteze pentru acest factor de evaluare, strict atunci când dorește, ca activitatea de coordonare a serviciilor juridice de către manager este obligatoriu să se refere exclusiv la activitatea juridica în comisii", este eronata întrucât autoritatea contractanta nu a prevăzut în cadrul documentației ca experiența în comisii este singura experiență juridică acceptată, însă aceasta experiența trebuie demonstrată de către ofertanți având în vedere importanta acesteia în cadrul procesului de expropriere, reprezentând o activitatea de baza specifică procedurii prevăzute de Legea 255/2010, consideră autoritatea contractantă. 12
Pentru claritatea prevederilor documentației de atribuire, autoritatea contractanta propune următoarele modificări, cu titlu de masuri de remediere: I. Cu privire la caietul pe sarcini, în cadrul capitolului E - ”personal de specialitate", punctul b) - "Expert Autorizat Cadastru'': "a) Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor activităților (avocați, experți autorizați cadastru, experți evaluatori) și care va răspunde în fata Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condițiile contractuale a obligațiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experiența, în activități de coordonare/ conducere/ management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puțin un (I) proiect/contract.(...)”, se modifică precum urmează: ”a) Managerul de contract - persoana desemnata de către Prestator, care va asigura managementul tuturor categoriilor de activități (cadastru, juridice și evaluare) și care va răspunde în fata Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condițiile contractuale a obligațiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experiență în activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puțin un (1) proiect/contract. (...)” și II. Cu privire la instrucțiunile către participanți: În cadrul punctului II.2.5 din Instrucțiunile către participanți, pentru o mai buna claritate, factorul de evaluare "Experiența deținuta de Managerul de Contract" se completează cu Nota 3, precum urmează: ” Nota 3: Prin procesul de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 se înțelege realizarea tuturor categoriilor de activități specifice procedurii de expropriere, respectiv activitățile de cadastru, juridice și de evaluare.” 2. Cu privire la poziția de Avocat 1, autoritatea contractantă propune următoarea măsură de remediere: În cadrul capitolului E - "personal de specialitate", punctul d) din caietul de sarcini – ”Avocat”, paragraful: ”Dintre cei minim 6 avocați definitivi solicitați, cel puțin un avocat va avea experiență în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 3 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și cel puțin un avocat va deține experiență în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate si/sau alte drepturi reale în cel puțin un litigiu.” se modifică precum urmează: ” Dintre cei minim 6 avocați definitivi solicitați, cel puțin un avocat va avea experiență în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 2 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a 13
Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și cel puțin un avocat va deține experiență în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate si/sau alte drepturi reale în cel puțin un litigiu.” 3. Cu privire la Capacitatea de exercitare a activității profesionale, autoritatea contractantă precizează că cerința de calificare a fost formulată cu respectare prevederilor legale incidente și a fost validata în aceasta formă de către ANAP în cadrul tuturor documentațiilor de atribuire pentru servicii de cadastru/evaluare și juridice, respectiv art.172 alin.(1) și (4), art.173 alin.(1) și (2) și art.174 alin.(1) din Legea nr. 98/2016. Astfel, potrivit autorității contractante, în conformitate cu prevederile legale mai sus amintite, aceasta este obligată să ia în considerare capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens, orice prevedere contrară fiind în neconcordanță cu legislația în materia achizițiilor și putând conduce la restricționarea în mod nejustificat a participării operatorilor economici la procedura de achiziție publică. De asemenea, din modul de redactare al art. 173: "Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente relevante care să dovedească forma de înregistrare și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional (...)", prin folosirea termenului de "operator economic" iar nu de "ofertant/candidat" se desprinde fără echivoc concluzia că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca anumite cerințe referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale pot fi îndeplinite prin intermediul subcontractanților, sub condiția ca acestea să corespundă părții din contract pe care o vor realiza efectiv, susține autoritatea contractantă. 4. Cu privire la criticile aduse cerinței din Caietul de sarcini referitoare la expertul autorizat cadastru, autoritatea contractantă învederează faptul ca aceasta reprezintă o cerința minimă ce permite ofertanților prin intermediul formularului de propunere tehnica nr. 4, să își dimensioneze echipa de experți în mod corespunzător, astfel încât să asigure îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute în Caietul de sarcini și în Contractul de servicii, cu respectarea termenelor de prestare a serviciilor stabilite în cadrul documentației. Totodată, autoritatea contractantă menționează faptul ca a menținut o abordare unitară cu privire cerințele de calificare prevăzute în documentațiile de atribuire a contractelor de servicii cu obiect similar lansate în ultimii ani, acestea fiind validate de către Agenția Naționala pentru Achiziții Publice, atât cu privire la nivelul minim stabilit în cadrul cerințelor de calificare cât și cu privire la justificările cuprinse în cadrul Strategiei de contractare. 5. Cu privire la capacitatea economică și financiară, autoritatea contractantă consideră neîntemeiate criticile contestatorului referitoare la faptul că: ” Autoritatea contractanta a scos la licitație servicii cu o valoare estimata totala cuprinsa intre 4.885.800 lei și 7.328.700 lei. În schimb, a 14
prevăzut condiția ca ofertantul sa demonstreze o cifră de afaceri anuală de doar 1.000.000 lei (...)” sub aspectul încălcării principiului proporționalității, întrucât aceasta cerință a fost solicitată din necesitatea autorității contractante de a se asigura de faptul că ofertantul câștigător al acestui contract nu va fi dependent din punct de vedere economico-financiar de aceasta și că, totodată, acesta are suficienta stabilitate financiară pentru derularea acestui contract, în condițiile în care din motive obiective, vor apărea întârzieri la plata facturilor datorate insuficienței alocări bugetare. De asemenea, cerința de calificare a fost stabilita în raport cu prevederile art. 175 și 177 din Legea nr.98/2016 cu modificările și completările ulterioare, cuantumul cifrei de afaceri anuale totale, pentru fiecare dintre ultimele 3 exerciții financiare, respectiv 2016, 2017 și 2018 fiind stabilit la aproximativ 20% din valoarea estimată a contractului, respectându-se prevederile referitoare la pragul maximal pentru această cerință, afirmă autoritatea contractantă. Totodată, cifra de afaceri generală totală reflectă faptul că ofertantul si-a desfășurat în mod constant activitatea în ultimii 3 ani, acesta fiind un indicator pentru autoritatea contractantă cu privire la capacitatea ofertantului de implementare a viitorului contract. De asemenea, autoritatea contractantă menționează faptul că cerința privind cifra de afaceri a fost stabilita în mod unitar la nivelul documentațiilor de atribuire pentru contractele de servicii similare, fiind validata în aceasta forma de către ANAP. Având în vedere cele prezentate criticile contestatorului referitoare la aceasta cerința de calificare se prezintă ca fiind neîntemeiate și nesusținute de dovezi. 6. Cu privire la recepția lucrărilor, autoritatea contractantă va adopta următoarea măsură de remediere la Caietul de sarcini: În cadrul Cap. C – Recepția serviciilor, paragraful: ” Recepția serviciilor care fac obiectul etapei B.l. se vor realiza în termen de 3 luni de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial (...)” se modifică precum urmează: ” Recepția serviciilor care fac. obiectul etapei B. 7. se vor realiza în termen de 3 luni de la Data de începere a prestării serviciilor menționată în Ordinul de începere a Prestării Serviciilor (...)”. 7. Cu privire la criticile aduse privind modalitatea de plată, contrar susținerilor contestatorului referitoare la faptul ca nu a fost prevăzută distincția intre modalitatea de plata pentru imobilele expropriate și cea pentru imobilele care vor face obiectul transferului, autoritatea contractanta a stabilit în detaliu documentele care deschid plata pentru fiecare dintre cele doua tipuri de imobile care vor face obiectul procedurii de expropriere/transfer, atât la nivelul Caietului de sarcini cât și în cadrul Contractului de servicii, precum urmează: ” II. 75% din prețul unitar pentru fiecare imobil, multiplicat cu numărul de imobile, pentru care a fost predata documentația aferenta serviciilor prevăzute la punctele B.2.I, B.2.2, B.3.1, B.3.2, B.4 și B.5 din Caietul de Sarcini, respectiv: 15
a) Pentru imobilele expropriate: - documentațiile cadastrale avizate și recepționate de către oficiile județene de cadastru și publicitate imobiliară (B.2.1); - raportul de evaluare întocmit ulterior recepționării documentațiilor cadastrale de către OCPI, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, doar pentru imobilele expropriate pentru care exista modificări de orice natură față de datele prevăzute în Anexa la Hotărârea Guvernului de declanșare a procedurilor de expropriere prevăzută la art. 5 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare (B.2.2); - dovada afișării la sediul fiecărui consiliul local a planului cu amplasamentul tuturor imobilelor expropriate, însoțit de anexa nr. 2 la H.G. de expropriere (B.3.1); - procesele verbale și hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor însoțite de borderourile aferente (B.3.2); - dovada notificării deținătorilor de utilități afectați de traseul obiectivului de investiții cu privire la respectarea prevederilor legale stipulate la art. 5 alin (5) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare; - borderourile de plata/consemnare/reconsemnare (B.4); b) Pentru imobilele în privința cărora a operat transferul dreptului de administrare: - dovada notificării U.A.T.-urilor cu privire la trecerea bunurilor imobile afectate de lucrările de utilitate publică, proprietate publică a acestora, în proprietatea publică a Stalului și în administrarea reprezentantului expropriatorului (B.5); - documentațiile cadastrale recepționate de către O.C.P.l. (B.5); - situațiile centralizatoare conform solicitării Beneficiarului, pe baza documentațiilor cadastrale (B.5); - acordurile de transfer si/sau de folosință de la titularii drepturilor de administrare/proprietate (B.5); - dovezile, ca imobilele ce vor fi transferate nu fac obiectul unor cereri de revendicare în baza Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, sau al unor contracte de concesiune: numerele de inventar atribuite de Ministerul Finanțelor Publice cât și extrasele de carte funciară de informare, în baza unui mandat emis de către Beneficiar (B.5); - dovada notificării deținătorilor de utilități afectați de traseul obiectivului de investiții cu privire la respectarea prevederilor legale stipulate la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare.” Autoritatea contractantă învederează faptul că, contestatorul nu a făcut uz de posibilitatea conferita de lege de a formula solicitări de clarificări anterior formulării contestației, aspect ce constituie o dovada în plus a lipsei de temeinicie a contestației formulate, al cărui unic scop se dovedește a fi tergiversarea procedurii de atribuire a prezentului contract de achiziție publica. 16
8. Cu privire la cheltuielile decontate de beneficiar, autoritatea contractantă amintește faptul că prezentul contract este unul administrativ, în spiritul definiției contractului de achiziție publică și a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, regimul juridic al contractului în discuție este unul special, preponderent de drept public, precizează autoritatea contractantă. Prerogativele de drept public la îndemâna autorității contractante constau în faptul că se încheie contractul pentru realizarea unor sarcini ale interesului public, ceea ce pune autoritatea contractantă într-o poziție privilegiată cu posibilitatea de a impune unele clauze în contract, de a controla modul de executare și chiar de reziliere a contractului. Fiind încheiat în vederea realizării unei competente a administrației publice, acest contract are o natura juridică preponderent de adeziune, susține autoritatea contractantă. În consecință, contractul de achiziție publică presupune anumite rigori pe care trebuie să le accepte cei care doresc să se implice într-o relație contractuală cu statul sau entitățile publice ale sale, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituind regula conform căreia principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public, afirmă autoritatea contractantă. Din aceasta perspectivă, autoritatea contractantă consideră că ofertanții trebuie să tină cont de toate cheltuielile pe care le presupune contractul și să își dimensioneze oferta financiară astfel încât sa fie asigurată îndeplinirea tuturor obligațiilor, la termenele și condițiile stipulate în contractul de achiziție publică. În consecință, autoritatea contractantă susține menținerea clauzei referitoare la categoriile de cheltuieli ce urmează a fi decontate de către viitorul prestator, în forma în care a fost publicată și validată de către ANAP. Pe final, autoritatea contractantă precizează faptul că modificările cu privire la documentația de atribuire prezentate cu titlu de măsuri de remediere în prezentul punct de vedere vor fi operate sub rezerva validării acestora de către ANAP. Concluzionând, autoritatea contractantă solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de .... Prin adresa cu nr. 558/10.06.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 22592/10.06.2020, contestatorul a formulat răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, aducând următoarele precizări: 1. Cu privire la poziția Manager de contract, prin punctul de vedere autoritatea contractantă confirmă temeinicia criticilor aduse, în sensul că cerințele documentației de atribuire sunt neclare, lipsite de fundamentare, respectiv că managerul de contract să fie o persoană supracalificată care să execute efectiv toate categoriile de servicii, nu să coordoneze activitățile celor trei categorii de specialiști: autorizați ANCPI, evaluatori, avocați. Legat de acest aspect, contestatorul remarcă faptul că se menține confuzia evidentă dintre poziția de coordonare și cele de execuție. 17
Or, managerul de contract nu poate îndruma el însuși activitatea avocaților în comisii/litigii, și în același timp sa îndrume experții cadastru și evaluatori în fiecare dintre activități, pentru simplul fapt ca ar trebui sa fie supracalificat, să fie și inginer cadastru, evaluator dar și jurist ca să poată călăuzi pe cineva în acest domeniu. Pe de alta parte, contestatorul arată că procedura implică activități tehnice de cadastru și evaluare având complexitate și volum similare celor juridice, între care cele juridice nu au o pondere mai mare și ori mai complexă. În acest context, nu exista nicio justificare pentru care autoritatea ar putea impune pentru postul de manager cerințe/calificări/experiența preponderentă într-o anumită calificare și nu ar lasă deschisă ocuparea postului pentru orice specialist care dovedește experiența în coordonarea celor 3 domenii de activitate. Contestatorul concluzionează că autoritatea contractantă impune, indirect, multipla calificare managerului: pentru a putea legal să îndeplinească condițiile impuse prin documentația de atribuire, managerul de contract trebuie sa fi executat el însuși toate categoriile de activități implicate de expropriere, adică să fie o persoana care are concomitent următoarele calificări profesionale: inginer autorizat cadastru de ANCPI, evaluator membru ANEVAR și avocat membru al unui Barou. Contestatorul apreciază că, acest specialist, care nu doar să aibă aceste 3 specializări, ci să fi și coordonat mai mult de 6 proiecte de expropriere, probabil că nu există. Este relevant faptul că autoritatea contractantă, prin măsurile de remediere menționate, nu clarifică niciun aspect de fond. Prin simpla înlocuire a cuvintelor (avocați, experți autorizați cadastru, experți evaluatori) cu (cadastru, juridice și evaluare) nu s-a realizat nicio schimbare de substanță, afirmă contestatorul. 2. Cu privire la poziția Avocat 1, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă nu a răspuns criticilor prin măsura de remediere propusă, operând demonstrativ o modificare doar în caietul de sarcini. Contestatorul pune în vedere faptul că a criticat prevederile factorului de evaluare din Fișa de date, care a rămas neschimbat. 3. Legat de capacitatea de exercitare a activității profesionale, contestatorul opinează că nimeni nu contesta faptul ca autoritatea poate să ia în considerare capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților, dar asta nu înseamnă ca i se permite autorității sa califice un ofertant care nu are el însuși capacitatea de exercitare/autorizările necesare realizării activităților prevăzute în caietul de sarcini doar pentru ca le are subcontractantul. Altminteri, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă contrazice contractul de servicii propus, respectiv art. 14.11. ” În situația prevăzută la art. 14.2 lit. c) în cazul în care un contract de subcontractare este denunțat unilateral/reziliat de către una din părţi, Prestatorul are obligația de a prelua partea/părțile din contract aferente activității subcontractate (...).” Astfel, contestatorul își menține critica referitoare la faptul ca cerințele de la capacitatea de exercitare a activității profesionala din Fisa de date sunt în 18
contradicție absolută cu prevederile Contractului de servicii, încalcă art. 3 din Legea 98/2016, și principiul privind asumarea răspunderii, instituind o abordare care promovează practicile neprofesioniste. 4. În ce privește expertul autorizat cadastru, și de motivația autorității potrivit căreia criteriile solicitate prin documentația de atribuire ar reprezenta doar cerințe minimale, contestatorul specifică că a susținut faptul că cerințele sun disproporționate de la un specialist la altul, iar prin poziția sa, autoritatea contractantă nu face altceva decât să confirme contestația. 5. Cu privire la capacitatea economică și financiară, contrar celor invocate de autoritatea contractantă cu privire la conformarea la art. 175 alin. (2) din Legea nr.98/2016, contestatorul evidențiază faptul că respectivul articol prevede: ”(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire cerințe privind situația economică și financiară care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dispun de capacitatea economică și financiară necesară pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru și pentru a fi protejată faţă de un eventual risc de neîndeplinire corespunzătoare a contractului. (2) Cerințele privind situația economică și financiară stabilite de autoritatea contractantă pot viza elemente cum ar fi: a) un anumit nivel minim al cifrei de afaceri anuale, inclusiv o anumită cifră de afaceri minimă în domeniul obiectului contractului de achiziție publică/acordului-cadru; cifra de afaceri minimă anuală impusă operatorilor economici nu trebuie să depășească de două ori valoarea estimată a contractului de achiziție publică sau, după caz, la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în același timp sau, dacă aceasta nu este cunoscută, la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent.” În consecință, temeiul de drept invocat de autoritatea contractantă nu are legătură cu cerința din documentația de atribuire, în sensul că, legiuitorul operatorilor economici nu trebuie să depășească de două ori valoarea estimată a contractului de achiziție, nicidecum sa reprezinte 20% din valoarea contractului. 6. Cu privire la pct. 8 din contestație – cheltuielile decontate de beneficiar, contestatorul susține că solicitarea vizează aspecte necesare și utile procedurii, cum sunt cheltuielile ocazionate de publicarea anunțurilor obligatorii în procedura de expropriere sau de costul verificării dezbaterilor de succesiuni la Camerele Notarilor publici. Contestatorul invocă faptul că, în în procedura de expropriere .... beneficiază de scutiri de taxe și tarife cu diverse instituții, având în vedere caracterul de interes public al acestora. Însă, acolo unde nu există astfel de protocoale, firesc este ca toate aceste taxe/tarife să fie achitate de autoritate și nu de prestator, cât timp ele sunt necesare procedurii și justificate. Contestatorul apreciază că, susținerea autorității contractante că ofertanții trebuie să țină cont de toate cheltuielile pe care le presupune 19
contractul și să își dimensioneze oferta financiară astfel încât să fie asigurată îndeplinirea tuturor obligațiilor la termenele și condițiile stipulate în contractul de achiziție publică este nerealistă, prin faptul că ofertantul nu are cum sa prevadă cuantumul cheltuielilor cu aceste taxe pentru că situațiile sunt diferite de la un contract la altul. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ...., a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, în vederea încheierii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „....”, cod CPV .... (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. ..... Potrivit anunțului de participare și documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate - preț”, iar valoarea totală estimată a contractului de servicii este între ...., fără TVA. Prin contestație, .... aduce critici unor cerințe din documentația de atribuire, respectiv din caietul de sarcini, fisa de date și contractul de servicii propus, solicitând remedierea acestora conform prevederilor legale în materia achizițiilor publice. Procedând la soluționarea contestației formulate de ...., Consiliul constată că aceasta vizează prevederile documentației de atribuire, fiind criticate următoarele aspecte din caietul de sarcini, din fișa de date a achiziției și din modelul de contract: 1. prevederile de la cap. E. „PERSONAL DE SPECIALITATE” punctul a) managerul de contract, din caietul de sarcini; 2. prevederile de la cap. E. „PERSONAL DE SPECIALITATE” punctul d) avocat, din caietul de sarcini; 3. prevederile de la cap. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale din fișa de date a achiziției prin care se solicită autorizare in "Clasa de autorizare I"; 4. prevederile de la cap. E. „PERSONAL DE SPECIALITATE” punctul b) „Expert Autorizat Cadastru"- persoana fizica sau juridică autorizata, din caietul de sarcini; 5. prevederile de la cap. III.1.2) Capacitatea economică și financiară din fisa de date a achiziției; 6. prevederile de la cap. C. „RECEPȚIA SERVICIILOR”, din caietul de sarcini; 7. prevederile de la cap. D. MODALITATEA DE PLATA din caietul de sarcini; 8. prevederile referitaore la cheltuieli decontate de beneficiar din caietul de sarcini; Analizând criticile formulate de contestator prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată caracterul întemeiat al unora dintre criticile formulate, după cum urmează: 20
1. În ceea ce privește criticile referitoare la prevederile de la cap. E. „PERSONAL DE SPECIALITATE” punctul a) managerul de contract, din caietul de sarcini, Consiliul reține la acest punct este prevăzut că „Managerul de contract - persoană desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor activităților (avocați, experţi autorizaţi cadastru, experţi evaluatori) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Acesta va avea o experienţa în activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puţin un (1) proiect/contract. Responsabilităţi: coordonează echipa pentru îndeplinirea tuturor activităților; coordonează activitățile din cadrul contractului, supervizează personalul de specialitate pentru îndeplinirea tuturor serviciilor stipulate în contract; asigură corespondența în relaţia cu Beneficiarul în vederea îndeplinirii contractului; asigură comunicarea cu „Beneficiarul" precum şi cu alți factori implicaţi în realizarea obiectivului; pune la dispoziţia „Beneficiarului" toate documentele necesare indeplinirii obiectivului”. De asemenea, analizând conținutul fișei de date a achiziției, Consiliul constată că experiența deținută de managerul de contract reprezintă factor de evaluare, cu o pondere de 8% din criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, fiind luată în calcul experienta deținută în activități de coordonare/ conducere/ management a procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul unor proiecte/ contracte în cadrul cărora serviciile de expropriere au fost duse la bun sfarsit, care se va puncta astfel: - 2 proiecte/contracte: 2 puncte; - 3 sau 4 proiecte/contracte: 4 puncte; - 5 sau 6 proiecte/contracte: 6 puncte; - 7 sau mai mult de 7 proiecte/contracte: 8 puncte. Consiliul reține că autoarea contestației invocă faptul că cerințele privind managerul de contract sunt contradictorii, discriminatorii, restrictive, neclare, imprecise şi interpretabile după bunul plac al autorității, în favoarea unui singur ofertant, fără să fie analizată prin prisma tuturor cerințelor privind poziția managerului de contract, în replică, autoritatea contractantă apreciind că rolul Managerului de contract este acela de a asigura managementul tuturor activităţilor (întocmire documentaţii cadastrale, servicii de evaluare, servicii juridice) şi de a răspunde în faţa Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele şi în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Analizând prevederile documentației de atribuire anterior menționate, Consiliul constată că, pe de o parte, autoritatea contractantă a solicitat prin intermediul caietului de sarcini ca persoana nominalizată pentru funcția de manager de contract să dețină experienţă în activități de 21
coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puţin un (1) proiect/contract dus la bun sfârșit, solicitare a cărei neîndeplinire conduce la neconformitatea ofertei în cauză, iar, pe de altă parte, experiența persoanei nominalizate pentru funcția de manager de contract reprezintă factor de evaluare, fiind acordate puncte în situația în care aceasta a desfășurat activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 în două sau mai multe contracte, respectiv între 2 și 8 puncte, în funcție de numărul de contracte/proiecte derulate. Cu privire la faptul că prevederile referitoare la managerul de contract sunt contradictorii, discriminatorii, restrictive, neclare, imprecise şi interpretabile, Consiliul are în vedere că în cuprinsul definiției pentru managerul de contract, autoritatea contractantă face referire la coordonarea specialiștilor (avocați, experţi autorizaţi cadastru, experţi evaluatori) și nu la coordonarea activităților desfășurate în cadrul procesului de expropriere, fiind creată confuzie cu privire la specializarea/calificarea persoanei nominalizată pentru această funcție.
Referitor la faptul că autoritatea contractantă nu a precizat în mod clar în ce trebuie să constea experiența managerului de contract, Consiliul are în vedere că atât în caietul de sarcini, cât și în fișa de date a achiziției se face referire la desfășurarea de activități de coordonare/conducere/management al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, rezultând că este vizată coordonarea tuturor categoriilor de activităţi implicate de procedura de expropriere. Astfel, analizând prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local și ale H.G. nr. 53/2011, Consiliul constată că activităţile ce urmează a fi coordonate de managerul de contract în cadrul procesului de expropriere sunt următoarele: - Realizarea Documentaţiilor cadastrale - întocmite de experţi autorizaţi cadastru; - Realizarea Rapoartelor de evaluare - întocmite de experţi evaluatori; - întocmirea, emiterea şi comunicarea Hotărârilor şi proceselor verbale de acordare a despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii - de către persoane cu calificare juridică. Prin urmare, Consiliul constată că activitățile desfășurate în cadrul procesului de expropriere nu sunt realizate în mod direct de către managerul de contract, ci de experți autorizați în domeniul cadastrului, a evaluărilor și în domeniul juridic. Consiliul are în vedere că, în vederea eliminării confuziilor generate de prevederile documentației de atribuire referitoare la managerului de contract, autoritatea contractantă a propus următoarele măsuri de remediere: 22
În cadrul capitolului E – „PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul a) - "Manager de contract' din caietul de sarcini: "a) Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor activităților (avocaţi, experţi autorizați cadastru, experţi evaluatori) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experienţă, în activități de coordonare/ conducere/ management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puţin un (I) proiect/contract.[...]" se modifică după cum urmează: "Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor categoriilor de activități (cadastru, juridice și evaluare) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experienţă în activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările utlerioare, în cadrul a cel puţin un (1) proiect/contract. [...] " În cadrul punctului II.2.5 „Criterii de atribuire” din fișa de date a achiziției: Factorul de evaluare "Experienţa detinută de Managerul de Contract" se completează cu Nota 3, după cum
urmează: "Nota 3: Prin procesul de expropriere derulat in conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 se intelege realizarea tuturor categoriilor de activități specifice procedurii de expropriere, respectiv activitățile de cadastru, juridice și de evaluare." Astfel, Consiliul constată că măsurile de remediere propuse de autoritatea contractantă clarifică prevederile referitoare la managerul de contract, însă, în condițiile în care măsurile de remediere indicate nu au fost adoptate și nu au fost aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de procedura de atribuire în cauză, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestator sub acest aspect și va obliga autoritatea contractantă la adoptarea acestora, precum și la postarea lor în SEAP. 2. În ceea ce privește criticile ce vizează la prevederile referitoare la persoana nominalizată pentru funcția de „avocat”, prevăzută la cap. E „PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul d) din caietul de sarcini, Consiliul reține că autorul contestației reclamă caracterul disproporționat al acestora. Consiliul are în vedere că, sub aspectul contestat, autoritatea contractantă a propus următoarea măsură de remediere: În cadrul capitolului E - "PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul d) - "Avocat" paragraful: "Dintre cei minim 6 avocaţi definitivi solicitați, cel puţin un avocat va avea experienţă în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 3 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. 23
(8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și cel puţin un avocat va deţine experienţă în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și/sau alte drepturi reale în cel puţin un litigiu." se modifică precum urmează: "Dintre cei minim 6 avocaţi definitivi solicitați, cel puţin un avocat va avea experienţa în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 2 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare și cel puţin un avocat va deţine experienţă în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și/sau alte drepturi reale în cel puţin un litigiu." Consiliul constată că măsurile de remediere propuse sunt în concordanță cu solicitările contestatorului, însă are în vedere că măsura de remediere propusă nu a fost încă adoptată și nu a fost adusă la cunoștința tuturor celor interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator cu privire la acest aspect și obligă autoritatea contractantă la adoptarea și postarea în SICAP a acesteia. În ceea ce privește criticile formulate de contestator prin intermediul documentului intitulat „Răspuns la punctul de vedere al ....”, înregistrat cu nr. 22592/10.10.2020, referitoare la faptul că autoritatea contractantă nu a modificat și nici nu a justificat de ce nu s-ar impune modificarea factorului de evaluare – „Experiența deținută de Avocat 1”, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare susținerile autorității contractante, exprimate în cuprinsul „Strategiei de contractare” nr. 24/484/29.04.2020, potrivit cărora „Experții cheie menționați în caietul de sarcini contribuie în mod semnificativ la buna derulare a acestui contract de servicii. Astfel, pentru acești experți, respectiv: Managerul de Contract, Expert autorizat Cadastru 1 (autorizat ANCPI categoria D), Expert Evaluator ANEVAR/EPI, Avocat 1, Avocat 2, este relevantă punctarea experienței în contracte similare, pentru a încuraja Ofertanții să asigure în cadrul contractului o echipă de experți calificată din toate punctele de vedere pentru ducerea la bună îndeplinire a tuturor sarcinilor solicitate prin documentația de atribuire. (...) În aceste condiții considerăm că punctajele sunt acordate astfel încât să se evite riscul producerii unui dezechilibru la momentul aplicării algoritmului de calcul. Mai mult decât atât, factorii de evaluare au fost creați în scopul de a asigura o concurență reală între operatorii economici. Astfel, cerințele aferente fiecărui factor de evaluare nu sunt de natură a favoriza anumiți operatori economici, având în vedere că doar la noi în țară există numeroase contracte de prestări servicii de cadastru, evaluare și servicii juridice în domeniul solicitat. Din acest motiv considerăm că există în piață personal calificat care poate fi propus în cadrul ofertelor și în baza căruia să se creeze o concurență reală între operatorii economici. Experiența profesională similară obiectului contractului a experților este un avantaj pentru autoritatea contractantă, pentru contract în sine și pentru buna desfășurare a activităților specifice cadastrului, evaluării și serviciilor juridice, 24
deoarece experții sunt familiarizați cu aceste tipuri de contracte, cunosc solicitările și procedurile uzuale de lucru aferente procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a stabilit factorii de evaluare referitori la experții cheie cu respectarea prevederilor art. 187 alin. (4) și alin. (5) lit. a) din legea nr. 98/2016 impunând aspecte calitative în legătură cu obiectul contractului ce urmează a fi încheiat ce îi conferă acesteia avantaje prin angajarea unor experți familiarizați cu aceste tipuri de activități și care cunosc foarte bine procedurile aplicabile în cadrul procesului de expropriere. Prin urmare, Consiliul constată că modul de acordare a punctajului pentru factorii de evaluare ce vizează experții cheie este pe deplin justificat de către autoritatea contractantă, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. 3. În ceea ce privește criticile referitoare la prevederile de la cap. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale din fișa de date a achiziției prin care se solicită autorizare in "Clasa de autorizare I", Consiliul reține că sub acest aspect autoritatea contractantă a prevăzut în cuprinsul fișei de date a achiziției că „ofertantul unic/ ofertantul asociat trebuie să fie autorizat în "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/ 2010 al Directorului General al Agenției Nationale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. (…) Nota 5: Pentru subcontractanții declarați în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale va fi în concordanță cu partea din contract pe care aceștia o vor realiza. Nota 6: În cazul în care ofertantul este o asociere, este suficient ca unul dintre membrii asocierii să dețină autorizare "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu condiția ca respectivul membru al asocierii să execute partea din contract pentru care este solicitată atestarea. În cazul în care ofertantul subcontractează o parte din contractul de achizitie publică, cerința se consider indeplinită dacă subcontractantul nominalizat deține autorizare "Clasa de autorizare I", în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care această atestare este necesară”. Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă a prevăzut obligația ofertanților de a prezenta Certificatul de Autorizare pentru executarea lucrarilor de specialitate din domeniul cadastrului, geodeziei si cartografiei pe teritoriul Romaniei, Clasa de autorizare I, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului General al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliară, iar în cazul în care executarea lucrărilor în 25
domeniul cadastrului va fi subcontractată, cerința va fi considerate îndeplinită prin prezentarea certificatului în cauză de către subcontractant.
Analizând contestația formulată, Consiliul reține că .... invocă faptul că aceste prevederi ale declarației de atribuire sunt în contradicție absolută cu prevederile Contractului de servicii, încalcă principiul privind asumarea răspunderii și instituie o regulă care promovează practicile neprofesioniste. Raportat la acest aspect, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare următoarele prevederi din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice: Art. 172 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Autoritatea contractantă nu poate stabili cerinţe de participare pentru subcontractanţii propuşi de ofertant/candidat în ofertă sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens”; Art. 173 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 care dispun că „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente relevante care să dovedească forma de înregistrare şi, după caz, de atestare ori apartenenţă din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerinţele legale din ţara în care este stabilit operatorul economic. (2) În procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică de servicii, în cazul în care este necesar ca operatorii economici să deţină o autorizaţie specială sau să fie membri ai unei anumite organizaţii pentru a putea presta serviciile în cauză în statul de origine, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita acestora să demonstreze că deţin o astfel de autorizaţie sau că sunt membri ai unei astfel de organizaţii”; Art. 174 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 conform cărora „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului/candidatului să transmită informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv. (2) În cazul în care din informaţiile şi documentele prezentate potrivit alin. (1) nu rezultă că subcontractantul propus are capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv, autoritatea contractantă respinge subcontractantul propus şi solicită ofertantului/candidatului o singură dată înlocuirea acestuia şi prezentarea unui alt subcontractant care să aibă capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv. De asemenea, sunt reținute prevederile de la cap. XIV „Subcontractanții” din modelul de contract ce face parte integrantă din documentația de atribuire, respectiv cele de la punctul 14.11 potrivit cărora „În situaţia prevăzută la Art. 14.2 lit. c), în cazul în care un contract de subcontractare este denunţat unilateral/reziliat de către una din părţi, Prestatorul are obligaţia de a prelua partea/părţile din contract aferente activităţii subcontractate sau de a înlocui acest subcontractant cu un nou subcontractant în condiţiile Art. 14.2 lit. a)”. Astfel, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a prevăzut că va fi luată în considerare capacitatea tehnică şi profesională a 26
subcontractantilor propuşi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens, acesstă prevedere fiind în concordanță cu dispozițiile art. 172 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește situația în care subcontractantul declarat se retrage, Consiliul constată că acest aspect a fost avut în vedere de către autoritatea contractantă atât în cuprinsul fișei de date cât și în cuprinsul modelui de contract, respectiv că „ofertantul unic/ ofertantul asociat trebuie să fie autorizat în Clasa de autorizare I" pentru situația în care acesta va executa partea de contract aferentă activității subcontractate, sau va proceda la înlocuirea subcontractantului, situație în care în fișa de date este prevăzut că „În cazul în care ofertantul subcontractează o parte din contractul de achizitie publică, cerința se consideră indeplinită dacă subcontractantul nominalizat deține autorizare "Clasa de autorizare I", (…) cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care această atestare este necesară”. Într-o atare situație, Consiliul constată că autoritatea contractantă a corelat prevederile fișei de date a achiziției cu cele ale modelului de contract, solicitarea prezentării autorizării "Clasa de autorizare I" în domeniul cadastrului fiind în accord cu prevederile legale aplicabile în material achizițiilor publice, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. 4. Cu privire la criticile referitoare la prevederile de la cap. E. „PERSONAL DE SPECIALITATE” punctul b) „Expert Autorizat Cadastru"- persoană fizică sau juridică autorizată, din caietul de sarcini, Consiliul reține că „Expert Autorizat Cadastru"- persoană fizică sau juridică autorizată - se defineşte conform Regulamentului privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 107/2010, cu modificările si completările ulterioare; Pentru realizarea lucrărilor de mai sus, Ofertantul va pune la dispoziţie un număr de 4 Experţi Autorizaţi Cadastru ANCPI. Experţii Autorizati Cadastru solicitati, vor deţine experienţa în realizarea a minim 5 documentaţii cadastrale aferente procesului de expropriere derulat in conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare. Pentru realizarea serviciilor de mai sus, Ofertantul va deţine Clasa I de autorizare și va pune la dispoziţie un număr de 4 experţi autorizați cadastru ANCPI, persoane fizice sau juridice, din care minimum 1 categoria D, 1 categoria A și 2 categoria B și/sau categoria C”. În soluționare, Consiliul reține ca fiind relevante susținerile autorității contractante, exprimate în cuprinsul punctului de vedere nr. 21834/04.06.2020, potrivit cărora „aceasta reprezintă o cerinţă minimă, Autoritatea Contractantă permiţând Ofertanţilor prin intermediul Formularului de propunere tehnică - nr. 4, să își dimensioneze echipa de experţi în mod corespunzător, astfel încât să asigure îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute în Caietul de sarcini și în Contractul de 27
servicii, cu respectarea termenelor de prestare a serviciilor stabilite în cadrul documentaţiei”. Raportat la acest aspect, Consiliul reține că în cuprinsul Formularului nr. 4 – Propunerea Tehnică, parte integrantă din cuprinsul documentației de atribuire, este prevăzut că „Ofertantul va prezenta în tabelele A și B personalul disponibil și propus pentru desfăşurarea contractului. Personalul indicat în tabelul A de mai jos reprezintă personalul minim obligatoriu pentru desfășurarea activităților contractului. (...) B. ALT PERSONAL Notă: Tabelul poate fi completat cu orice alta categorie de personal considerata relevanta de ofertant pentru indeplinirea activitatilor in cadrul contractului”. Prin urmare, Constată că autoritatea contractantă a precizat, în mod clar, în cuprinsul documentației de atribuire, că personalul de specialitate solicitat prin caietul de sarcini reprezintă o cerință minimă, ofertanții având libertatea de a-și dimensiona numărul de experți astfel încât să sigure derularea în mod corespunzător a contractului ce urmează a fi încheiat, motiv pentru care, respinge, ca nefondate, criticile formulate de .... sub acest aspect. 5. Cu privire la criticile ce vizează prevederile de la cap. III.1.2) Capacitatea economică și financiară din fișa de date a achiziției, Consiliul reține că acestea se referă la faptul că cerința de obligare a ofertanților de a demonstra că cifra de afaceri anuală totală pentru fiecare din exercițiile financiare aferente anilor 2016, 2017 si 2018 a fost de minim 1.000.000 Lei, nu este proporțională cu valoarea estimate a prezentei procedure de atribuire, care a fost stabilită între între 4.885.800 lei și 7.328.700 lei. Raportat la acest aspect, Consiliul are în vedere prevederile art.175 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentaţia de atribuire cerinţe privind situaţia economică şi financiară care sunt necesare şi adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dispun de capacitatea economică şi financiară necesară pentru a executa contractul de achiziţie publică/acordul-cadru şi pentru a fi protejată faţă de un eventual risc de neîndeplinire corespunzătoare a contractului. (2) Cerinţele privind situaţia economică şi financiară stabilite de autoritatea contractantă pot viza elemente cum ar fi: a) un anumit nivel minim al cifrei de afaceri anuale, inclusiv o anumită cifră de afaceri minimă în domeniul obiectului contractului de achiziţie publică/acordului- cadru; cifra de afaceri minimă anuală impusă operatorilor economici nu trebuie să depăşească de două ori valoarea estimată a contractului de achiziţie publică sau, după caz, la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în acelaşi timp sau, dacă aceasta nu este cunoscută, la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a stabilit cerința de calificare privind capacitatea economică și financiară a ofertanților în concordanță cu prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, prin solicitarea unui nivel minim al cifrei de afaceri anuale, care nu depășește de două ori valoarea estimată a contractului ce urmează a fi încheiat. 28
De asemenea, Consiliul coonstată că autoritatea contractantă a justificat această cerință în cuprinsul strategiei de contractare nr. 24/484/29.04.2020, legat de acest aspect, în cuprinsul acestui document fiind consemnat că „Această cerință este solicitată din necesitatea autorității contractante de a se asigura de faptul că ofertantul câștigător al acestui contract nu va fi dependent din punct de vedere economico financiar de autoritatea contractantă și că are suficientă stabilitate financiară pentru derularea acestui contract, în condițiile în care din motive obiective, independente de voința autorității contractante, vor apărea întârzieri la plata facturilor datorate insuficientei alocări bugetare. Cerința de calificare a fost stabilită în raport cu prevederile art. 175 și 177 din Legea nr. 98/2016. Cuantumul cifrei de afaceri anuale totale, pentru fiecare dintre ultimele 3 exerciții financiare, respectiv 2016, 2017 și 2018, a fost stabilit la aproximativ 20% din valoarea estimată a contractului. Se respectă astfel prevederile art. 175 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 98/2016 cu privire la pragul maximal pentru această cerință. Impunearea acestui criteriu este necesară în vederea eliminării riscului de blocare a prestării serviciilor din cauza insuficiețelor financiare ale ofertanților pe perioada de derulare a contractului de servicii. De asemenea, cifra de afaceri generală totală reflectă faptul că ofertantul și-a desfășurat în mod constant activitatea în ultimii 3 ani, acesta fiind un indicator pentru autoritatea contractantă cu privire la capacitatae de implementare a viitorului contract”. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor formulate de contestator cu privire la cerința de calificare privind capacitatea economică și financiară, motiv pentru care le respinge în consecință. 6. În ceea ce privește criticile formulate de .... referitoare la prevederile de la cap. C. „RECEPȚIA SERVICIILOR”, din caietul de sarcini, Consiliul constată că autorul contestației solicită ca activitățile prevăzute la punctele B.1.1-B.1.3. să fie corelate ca timp cu H.G. de expropriere, în vederea respectării termenelor imperative prevăzute de Legea nr. 255/2010. Raportat la acest aspect, Consiliul are în vedere că, prin punctul de vedere nr. 21834/04.06.2020, autoritatea contractantă a precizat că va adopta următoarea măsura de remediere cu privire la Caietul de sarcini: „În cadrul Cap. C - Recepţia Serviciilor din Caietul de sarcini, paragraful: Recepţia serviciilor care fac obiectul etapei B.l. se vor realiza în termen de 3 luni de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial [...]" se modifică precum urmează: Recepţia serviciilor care fac obiectul etapei B. 7. se vor realiza în termen de 3 luni de la Data de începere a prestării serviciilor menţionată în Ordinul de începere a Prestării Serviciilor [...]" Însă, Consiliul constată că măsura de remediere propusă nu a fost încă adoptată și nu a fost adusă la cunoștința tuturor celor interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator cu privire la acest aspect și obligă autoritatea contractantă la adoptarea și postarea în SICAP a acesteia. 7. Cu privire la criticile formulate de contestator referitoare la prevederile de la cap. D. MODALITATEA DE PLATA din caietul de sarcini, 29
Consiliul constată că prin acestea se invocă faptul din cuprinsul caietului de sarcini nu se intelege în ce fel se va face defalcarea plăților pentru imobilele expropriate de cele transferate. Raportat la acest aspect, Consiliul constată că la capitolul D. „MODALITATEA DE PLATĂ” din caietul de sarcini este prevăzut că „Plăţile vor fi efectuate după cum urmează: (...) II) - 75% din preţul unitar pentru fiecare imobil, multiplicat cu numărul de imobile, pentru care a fost predată documentaţia aferentă serviciilor prevăzute la punctele B.2.1, B2.2, B.3.I., B.3.2., B.4., respectiv B.5. din Caietul de Sarcini: a) Pentru imobilele expropriate: - documentaţiile cadastrale avizate şi recepţionate de către oficiile judeţene de cadastru şi publicitate imobiliară (B.2.2); - raportul de evaluare întocmit ulterior recepționării documentaţiilor cadastrale de către OCPI, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, doar pentru imobilele expropriate pentru care există modificări de orice natură față de datele prevăzute în anexa la hotărârea Guvernului, prevăzută la art. 5 din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare (B.2.1); dovada afișării la sediul fiecărui consiliu local a planului cu amplasamentul tuturor imobilelor expropriate, însoțit de anexa nr. 2 la H.G. de expropriere (B.3.1); - procesele verbale și a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor însoțite de borderourile aferente (B.3.2); dovada notificării deţinătorilor de utilități afectați de traseul obiectivului de investiții cu privire la respectarea prevederilor legale stipulate la art. 5 alin (5) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare; - borderourilor de plată/consemnare/reconsemnare (B.4.); b) Pentru imobilele in privinţa carora a operat transferul dreptului de administrare: - dovada notificării U.A.T.-urilor cu privire la trecerea bunurilor imobile afectate de lucrările de utilitate publică, proprietate publică a acestora, în proprietatea publică a Statului şi în administrarea reprezentantului expropriatorului (B.5.); - documentaţiile cadastrale recepţionate de către O.C.P.I. (B.5.); - situatiile centralizatoare conform solicitării Beneficiarului, pe baza documentaţiilor cadastrale (B.5.); - acordurile de transfer si/sau de folosinţa de la titularii drepturilor de administrare/proprietate (B.5.); dovezile ca imobilele ce vor fi transferate nu fac obiectul unor cereri de revendicare in baza Legii nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare sau al unor contracte de concesiune; numerele de inventar atribuite de Ministerul Finanţelor Publice cat si extrasele de carte funciara de informare, in baza unui mandat emis de către Beneficiar (B.5.); - dovada notificării deţinătorilor de utilitati afectati de traseul obiectivului de investitii cu privire la respectarea prevederilor legale stipulate la art. 5 alin (5) din Legea nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare”. Astfel, Consiliul constată că, în mod contrar susținerilor contestaorului din cuprinsul contestației nr. 18126/11.05.2020, autoritatea contractantă a furnizat informații complete cu privire la defalcarea plăților pentru imobilele expropriate de cele transferate, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator sub acest aspect. 30
8. Referitor la criticile formulate de contestator cu privire la prevederile referitoare la cheltuielile decontate de beneficiar din caietul de sarcini, Consiliul constată că acestea vizează faptul că autoritatea contrcatantă nu a prevăzut obligația beneficiarului de a achita prestatorului sau direct entităților/organizațiilor profesionale implicate în procedură cheltuielile care sunt în stransă legătură cu procesul de expropriere, .... apreciind că se impune reformularea art. 4.2.2 astfel încât să cuprindă, fără limită, toate cheltuielile impuse de realizarea demersurilor necesare dobândirii dreptului de proprietate/administrare asupra imobilelor supuse exproprierii. În soluționare, Consiliul reține ca fiind relevante susținerile autorității contractante din cuprinsul punctului de vedere nr. 21834/04.06.2020 potrivit cărora „(...) prezentul contract este unul administrativ, în lumina definiţiei contractului de achiziţie publică şi a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, regimul juridic al contractului în discuţie este unul special, preponderent de drept public. Prerogativele de drept public la îndemâna autorităţii contractante constau în faptul că se încheie contractul pentru realizarea unor sarcini ale interesului public, ceea ce pune autoritatea contractantă într-o poziţie privilegiată cu posibilitatea de impune unele clauze în contract, de a controla modul de executare şi chiar de reziliere a contractului. Fiind încheiat în vederea realizării unei competențe a administraţiei publice, acest contract are o natura juridică preponderent de adeziune. În consecinţă, contractul de achiziţie publică presupune anumite rigori pe care trebuie să le accepte cei care doresc să se implice într-o relaţie contractuală cu statul sau entităţile publice ale sale, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituind regula conform căreia principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public. Din aceasta perspectivă, ofertanții trebuie să țină cont de toate cheltuielile pe care le presupune contractul și să își dimensioneze oferta financiară astfel încât să fie asigurată îndeplinirea tuturor obligaţiilor, la termenele și condiţiile slipulate în contractul de achiziţie publică”. Consiliul are în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora contractul de achiziţie publică este definit ca fiind contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una ori mai multe autorităţi contractante, care are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii. În acest context, având în vedere că prin contractul administrativ administrația publică (sau entitățile assimilate) își realizează o parte din sarcinile sale, se consideră că regimul juridic aplicabil acestor contracte este unul exorbitant, de drept public. Prerogativele de putere publică ale administrației au la bază faptul că administrația încheie contractul în scopul de a satisfice un interes general, ceea ce dă administrației posibilitatea de a impune clauze exorbitante în contract, de a controla modul de executare a contractului și de a dispune rezilierea contractului atunci când interesul public nu mai primește, prin executarea contractului, o satisfacție completă și continuă. 31
Clauzele exorbitante sunt clauze derogatorii de la dreptul comun şi care consacră puteri sporite în favoarea entităţii publice pe considerentul ocrotirii interesului public. Acestea sunt de obicei prevăzute în caietul de sarcini, precum şi în actul normativ care reglementează respectivul contract (de exemplu dreptul de denunţare unilaterala a contractului de concesiune a bunurilor proprietate publică de către entitatea publică contractantă atunci când interesul public o cere, în condiţiile OUG nr. 54/2006, clauză care prevede dreptul de control al entităţii publice, clauza care prevede dreptul administraţiei de a modifica unilateral partea reglementară a contractului etc.). Astfel, orice contract cu o entitate publică centrală sau locală cuprinde clauze ce pot fi considerate exorbitante pentru particulari, dată fiind calitatea aparte a beneficiarului și destinația vizând interesul public a contractului. În consecință, se reține că și contractele de achiziție publică presupun anumite rigori pe care trebuie să le accepte cei care doresc să se implice într-o relație contractuală cu statul sau cu entitățile sale publice. Nimic nu oprește contestatorul să nu participe la licitația în curs dacă nu dorește să își asume clauzele exorbitante pe care le presupune orice contract administrativ, cum sunt cele enumerate la art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în rândul cărora se încadrează și contractele de achiziție publică, în condițiile în care la art. 8 alin. (3) din același act normativ este prevăzut că la soluționarea litigiilor care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ, se are în vedere regula după care principiul libertății contactuale este subordonat principiului priorității interesului public. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor formulate de contestator cu privire la solicitarea de reformulare a art. 4.2.2 din modelul de contract, motiv pentru care le respinge în consecință. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, având în vedere caracterul întemeiat al unora dintre criticile formulate de contestator, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ...., în contradictoriu cu .... Obligă .... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la modificarea documentației de atribuire după cum urmează: I. În cadrul capitolului E – „PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul a) - "Manager de contract' din caietul de sarcini: "a) Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor activităților (avocaţi, experţi autorizați cadastru, experţi evaluatori) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experienţă, în activități de coordonare/ conducere/ management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puţin un (I) proiect/contract.[...]" se modifică după cum urmează: 32
"Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor categoriilor de activități (cadastru, juridice și evaluare) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experienţă în activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările utlerioare, în cadrul a cel puţin un (1) proiect/contract. [...] " II. În cadrul punctului II.2.5 „Criterii de atribuire” din fișa de date a achiziției: Factorul de evaluare "Experienţa detinută de Managerul de Contract" se completează cu Nota 3, după cum
urmează: "Nota 3: Prin procesul de expropriere derulat in conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 se intelege realizarea tuturor categoriilor de activități specifice procedurii de expropriere, respectiv activitățile de cadastru, juridice și de evaluare." III. În cadrul capitolului E - "PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul d) - "Avocat" paragraful: "Dintre cei minim 6 avocaţi definitivi solicitați, cel puţin un avocat va avea experienţă în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 3 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și cel puţin un avocat va deţine experienţă în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și/sau alte drepturi reale în cel puţin un litigiu." se modific
ă astfel: "Dintre cei minim 6 avocaţi definitivi solicitați, cel puţin un avocat va avea experienţa în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 2 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare și cel puţin un avocat va deţine experienţă în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și/sau alte drepturi reale în cel puţin un litigiu." IV. „În cadrul Cap. C - Recepţia Serviciilor din Caietul de sarcini, paragraful: Recepţia serviciilor care fac obiectul etapei B.l. se vor realiza în termen de 3 luni de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial [...]" se modifică
astfel: Recepţia serviciilor care fac obiectul etapei B. 7. se vor realiza în termen de 3 luni de la Data de începere a prestării serviciilor menţionată în Ordinul de începere a Prestării Serviciilor [...]" Obligă .... ca, în termen de cel mult zece zile de la primirea prezentei să procedeze la comunicarea modificărilor documentației de atribuire tuturor 33
operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire, prin postarea acestora în SICAP. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ...., cu sediul în ...., și punct de lucru în ...., în contradictoriu cu ...., cu sediul în ..... Obligă .... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la modificarea documentației de atribuire după cum urmează: I. În cadrul capitolului E – „PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul a) - "Manager de contract' din caietul de sarcini: „a) Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor activităților (avocaţi, experţi autorizați cadastru, experţi evaluatori) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experienţă, în activități de coordonare/ conducere/ management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul a cel puţin un (I) proiect/contract.[...]" se modifică după cum urmează: „Managerul de contract - persoana desemnată de către Prestator, care va asigura managementul tuturor categoriilor de activități (cadastru, juridice și evaluare) și care va răspunde în fața Beneficiarului pentru îndeplinirea în termenele și în condiţiile contractuale a obligaţiilor asumate prin semnarea contractului. Aceasta va avea o experienţă în activități de coordonare/conducere/management a/al procesului de expropriere derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările utlerioare, în cadrul a cel puţin un (1) proiect/contract. [...] " II. În cadrul punctului II.2.5 „Criterii de atribuire” din fișa de date a achiziției: Factorul de evaluare "Experienţa detinută de Managerul de Contract" se completează cu Nota 3, după cum urmează: "Nota 3: Prin procesul de expropriere derulat in conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 se intelege realizarea tuturor categoriilor de activități specifice procedurii de expropriere, respectiv activitățile de cadastru, juridice și de evaluare." III. În cadrul capitolului E - "PERSONAL DE SPECIALITATE", punctul d) - "Avocat" paragraful: „Dintre cei minim 6 avocaţi definitivi solicitați, cel puţin un avocat va avea experienţă în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 3 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. 34
(8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare și cel puţin un avocat va deţine experienţă în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și/sau alte drepturi reale în cel puţin un litigiu." se modifică astfel: „Dintre cei minim 6 avocaţi definitivi solicitați, cel puţin un avocat va avea experienţa în calitate de Avocat definitiv în cadrul a 2 comisii de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real organizate în baza art. 15 alin. (8) din HG nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare și cel puţin un avocat va deţine experienţă în calitate de avocat definitiv în reprezentarea în instanțele civile referitoare la dreptul de proprietate și/sau alte drepturi reale în cel puţin un litigiu." IV. „În cadrul Cap. C - Recepţia Serviciilor din Caietul de sarcini, paragraful: „Recepţia serviciilor care fac obiectul etapei B.l. se vor realiza în termen de 3 luni de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial [...]" se modifică astfel: „Recepţia serviciilor care fac obiectul etapei B. 7. se vor realiza în termen de 3 luni de la Data de începere a prestării serviciilor menţionată în Ordinul de începere a Prestării Serviciilor [...]" Obligă .... ca, în termen de cel mult zece zile de la primirea prezentei să procedeze la comunicarea modificărilor documentației de atribuire tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire, prin postarea acestora în SICAP. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 35