BO2020_12491
RespingeCPV: 34223300-9 Remorci (Rev.2)
Critici: R2, R2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 34223300-9 Remorci (Rev.2)
Critici: R2, R2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: .....
Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21721/03.06.2020, formulată de SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., C.U.I. RO ..., reprezentată legal prin ing. .... - director general și convențional de ..., cu sediul procesual ales în ..., împotriva adresei de comunicare nr. 1493/25.05.2020, emisă de ..., cu sediul în ..., reprezentată legal prin prof. univ. dr. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare remorcă agricolă și platformă transportat baloți”, s-a solicitat: admiterea contestației, constatarea conformității ofertelor depuse, anularea adresei de comunicare nr. 1493/25.05.2020 și continuarea procedurii, cu luarea în considerare a ofertelor tehnice depuse de SC ... SRL. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia formulată de ... SRL, împotriva adresei de comunicare nr. 1493/25.05.2020, prin care ofertele depuse de SC ... SRL pentru ambele loturi au fost declarate neconforme, act pe care îl consideră nelegal și netemeinic, solicitând admiterea contestației, constatarea conformității ofertelor depuse, anularea adresei de comunicare nr. 1493/25.05.2020 1
și continuarea procedurii, cu luarea în considerare a ofertelor tehnice depuse de SC ... SRL. Față de susținerea autorității contractante că „oferta nu respectă în totalitate cerințele caietului de sarcini - obligația ofertantului de a face dovada că poate asigura cu promptitudine necesitățile de service ale autorității contractante", contestatoarea învederează Consiliului că, la punctul 8 din oferta tehnică, a arătat că deține un atelier de service mobil cu personal specializat, care poate asigura service și piese de schimb pentru utilajele ofertate. Totodată, susține că în ofertă a subliniat și faptul că este în măsură să efectueze remedierea eventualelor defecțiuni într-un timp foarte scurt, prin deplasarea la sediul autorității contractante. În completarea celor afirmate anterior, petenta precizează că în ofertă a făcut mențiunea existenței unui contract de colaborare cu ... SRL, ce deține un punct de lucru în localitatea … (16 km distanță de ...) și unde este în curs de amenajare un service pentru produsele ce fac obiectul prezentei proceduri de achiziție, această societate fiind parte din grupul de firme afiliate ... SRL, service ce va fi finalizat înainte de data prevăzută în caietul de sarcini pentru livrarea produselor. În aceste condiții, petenta apreciază ca fiind evident că oferta sa îndeplinește pe deplin cerința asigurării cu promptitudine a necesităților de service ale autorității contractante. În subsidiar, aceasta solicită Consiliului să observe că interpretarea și aplicarea restrictivă a acestui criteriu este de natură să încalce principiile nediscriminării, tratamentului egal și proporționalității și să restrângă, în mod nepermis, libera concurență. În aceste condiții, contestatoarea își exprimă convingerea că oferta sa tehnică îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege, fiind conformă cu dispozițiile legale și cu cerințele caietului de sarcini. Așadar, având în vedere considerentele de mai sus, solicită admiterea contestației sale, constatarea că ofertele depuse sunt conforme, anularea adresei nr. 1493/25.05.2020 și continuarea procedurii de achiziție, cu luarea în calcul a ofertelor sale tehnice. ... a transmis o serie de documente necesare în soluționarea cauzei dedusă judecății, împreună cu punctul său de vedere nr. 1651/09.06.2020, înregistrat la Consiliu sub nr. 22712/10.06.2020, prin care susține că prezenta contestație formulată de SC ... SRL este nefondată. În punctul de vedere transmis, autoritatea contractantă prezintă calendarul desfășurării procedurii de achiziție, precizând, prin altele, că la data de 08.05.2020 a primit o solicitare de clarificări din partea SC ... SA, referitoare la cerința de la punctul III.8 din caietul de sarcini, ce vizează faptul că ofertantul trebuie să facă dovada deținerii unui punct de service în ... sau pe o rază de maxim 25 km în afara municipiului .... În răspunsul comunicat solicitantului și publicat în SEAP, s-a precizat că: „operatorii economici care vor depune ofertă vor face dovada că pot asigura cu promptitudine necesitățile de service ale 2
autorității contractante, coroborat cu cerința pct. 17.4 a contractului- draft”. La data de 15.05.2020, a fost finalizată evaluarea tehnică a ofertelor, oferta depusă de SC ... SRL pentru ambele loturi fiind declarată neconformă, iar la data de 25.05.2020, a fost finalizată și evaluarea financiară a ofertelor, fiind declarate câștigătoare ofertele depuse de SC ... SA pentru lotul 1 și SC ... SRL pentru lotul 2, dată la care ofertanții au fost informați cu privire la rezultatul procedurii, inclusiv motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertelor, acolo unde a fost cazul. Având în vedere prevederile de la punctul III.8 din caietul de sarcini, astfel cum au fost modificate în urma solicitării de clarificare formulată de SC ... SA, respectiv cerința ca operatorii economici care vor depune oferta să facă dovada că pot asigura cu promptitudine necesitățile de service ale autorității contractante, coroborat cu cerința pct. 17.4 a draftului de contract, comisia de evaluare a constatat că ofertele tehnice depuse de către SC ... SRL nu respectă în totalitate cerințele caietului de sarcini, în sensul că nu a depus dovezi că poate asigura cu prompitudine necesitățile de service ale autorității contractante. Raportat la faptul că ceilalți participanți la procedura au atașat înscrisuri care fac dovada că dețin service-uri mobile, autorizate, SC ... SRL s-a limitat la a preciza la punctul 8 din ofertele tehnice formulate că deține atelier de service mobil, precum și că deține un contract de colaborare cu o societate care va deschide un service autorizat pentru remorci și auto, fără să facă nicio dovadă în acest sens. În aceste condiții, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate că, în mod corect, comisia de evaluare a considerat că ofertele tehnice depuse de SC ... SRL nu respectă în totalitate cerințele caietului de sarcini, fiind neconforme. Totodată, învederează că împotriva documentației de atribuire nu au fost formulate contestații. În ceea ce privește afirmația contestatoarei potrivit căreia oferta sa îndeplinește pe deplin cerința asigurării cu proptitudine a necesităților de service ale autorității contractante, aceasta precizează că, de fapt, cerința era să se facă dovada asigurării cu proptitudine a acestor necesitați de service, ori societatea contestatoare nu a atașat la ofertele depuse nicio dovadă în acest sens, în timp ce ceilalți participanți la procedură s-au conformat acestei cerințe. În opinia autorității contractante, simplele afirmații de la pct. 8 din formularele de oferta tehnică, nu numai că nu sunt suficiente pentru a considera că sunt îndeplinite cerințele din caietul de sarcini ci, mai mult, atestă faptul că societatea contestatoare, la momentul formulării ofertei, se bazează pe un fapt viitor incert, respectiv deschiderea unui service de către o societate cu care ar avea un contract de colaborare. 3
Față de considerentele de mai sus, solicită respingerea contestației ca nefondată, întrucât susținerile contestatoarei sunt contrazise de actele dosarului achiziției publice. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat, în temeiul Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, o procedură de atribuire simplificată, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare remorcă agricolă și platformă transportat baloți”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN 1067197/27.04.2020. Valoarea estimată a procedurii este de 181.000 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost „prețul cel mai scăzut”. Conform
procesului-verbal
de
vizualizare
oferte
nr. 1390/12.05.2020, precum și a declarației de participare publicată în SEAP în data de 20.05.2020, pentru ambele loturi au depus oferte 3 operatori economici, printre care și contestatoarea. Potrivit procesului-verbal de evaluare oferte tehnice nr. 1433/14.05.2020 și a raportului procedurii nr. 1490/25.05.2020, oferta depusă de SC ... SRL a fost respinsă, ca neconformă, pentru ambele loturi, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, întrucât nu respectă specificațiile tehnice, respectiv nu a făcut dovada că poate asigura cu promptitudine necesitățile de service ale autorității contractante, coroborate cu cerința pct. 17.4 a draftului de contract („furnizorul are obligația de a remedia defecțiunea sau de a înlocui produsul în termen de 48 de ore de la momentul (data, ora) transmiterii notificării, fără costuri suplimentare pentru achizitor”). Împotriva acestui rezultat, SC ... SRL a formulat prezenta contestație. După depunerea contestației, SC ... SRL a transmis dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2018 și OUG nr. 23/2020, în cuantum de 3620 lei, prin consemnarea la CEC Bank – Sucursala … a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. 206298882/1/29.05.2020, suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestația depusă împotriva procedurii de atribuire nr. SCN1067197/27.04.2020. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. În soluționare, Consiliul are în vedere că în urma solicitării de clarificări a unui potențial ofertant de eliminare a cerinței: „8. Ofertantul trebuie să facă dovada că deține punct de service în ... sau pe o rază de maxim 25 km în afara municipiului ...”, autoritatea contractantă a răspuns astfel: „Autoritatea contractantă dispune eliminarea cerinței caietului de sarcini de la pct. III.8 respectiv «Ofertantul trebuie să facă dovada că deține punct de service în ... sau pe o rază de maxim 25 km în afara municipiului ...», în măsura în care operatorii economici care vor 4
depune oferta fac dovada că pot asigura cu promptitudine necesitățile de service ale autorității contractante, coloborate cu cerința pct. 17.4 a contractului draft, atașat documentației de atribuire, respectiv «furnizorul are obligația de a remedia defecțiunea sau de a înlocui produsul în termen de 48 de ore de la momentul (data, ora) transmiterii notificării, fără costuri suplimentare pentru achizitor».” Prin urmare, ofertanții trebuiau să facă dovada că pot asigura service-ul pentru produsele ofertate, iar dovada presupune depunerea de autorizații, contracte, înscrisuri și alte asemenea documente din care să reiasă aceasta. În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) din HG. nr. 395/2016: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.” Având în vedere că împotriva documentației de atribuire, așa cum a fost modificată în urma răspunsului la solicitarea de clarificări, nu a fost formulată nicio contestație, documentația de atribuire și-a întărit caracterul obligatoriu atât pentru ofertanți, care au obligația de a întocmi oferta în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru autoritatea contractantă, care are obligația de a evalua ofertele raportat la prevederile documentației de atribuire. Consiliul reține că, referitor la îndeplinirea acestei cerințe, SC ... SRL a precizat, atât în oferta pentru lotul 1 - remorcă agricolă, cât și în cea pentru lotul 2 - platformă transportat baloți, următoarele: „SC ... SRL deține atelier de service mobil cu personal specializat, care poate asigura service și piese de schimb pentru utilajele ofertate. SC ... SRL este în Slatina, județul Olt, în cazul apariției unei defecțiuni, în perioada de garanție, remedierea acesteia se poate face într-un timp foarte scurt și la sediul autorității contractante. În cazul în defecțiunea utilajului nu se poate remedia pe loc și necesită deplasarea într-un service autorizat, SC ... SRL deține contract de colaborare cu SC ... SRL, care are punct de lucru în localitatea Pielești, județul Dolj, unde va deschide service autorizat pentru remorci agricole și auto”. Consiliul constată că în susținerea acestor afirmații, contestatoarea nu a depus la propunerea sa tehnică niciun fel de dovadă. În acest sens, Consiliul consideră că pentru a dovedi îndeplinirea acestei cerințe, SC ... SRL trebuia să depună dovada deținerii și autorizării atelierului mobil. De asemenea, pentru a beneficia de service- ul aparținând SC ... SRL, contestatoarea trebuia să nominalizeze acest operator economic fie în calitate de subcontractant, fie de terț susținător. Ori, contestatoarea nu a depus nicio astfel de dovadă, situație în care au devenita aplicabile prevederile art. 215 alin. (5) teza I din Legea nr. 98/2016 („Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei”) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. 5
În consecință, Consiliul constată că decizia autorității contractante de respingere, ca neconformă, a ofertei contestatoarei pentru neîndeplinirea cerințelor caietului de sarcini este temeinică și legală, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare.
Redactată în 4 exemplare, conţine 6 (șase) pagini. 6