AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_12789

2020Fonduri: PropriiAchizitie directa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 80.538 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr…. Prin contestația nr.2836/28.07.2020, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.30203/28.07.2020, formulată de ..., cu sediul în …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr…, având CUI … reprezentată legal prin administrator …, împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr.7690/21.07.2020, emisă de ..., cu sediul în … în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază”, s-au solicitat: anularea comunicării susmenționate; obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire; reevaluarea ofertei financiare precum și fundamentarea economică a modului de formare a prețului aferent ofertei clasate pe locul I. Prin contestația nr.85/28.07.2020, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.30236/28.07.2020, formulată de ..., cu sediul în …., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr…., având CUI RO …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr.7693/21.07.2020, emisă de ..., în cadrul aceleiași procedurii de atribuire, s-a solicitat anularea comunicării susmenționate, anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente, precum și reevaluarea ofertelor admisibile clasate pe locurile 1 - 6. Contestațiile vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art.17 din Legea nr.101/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1/26

§ 2

Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr.30203/28.07.2020, ... critică comunicarea rezultatului procedurii de atribuire nr.7690/21.07.2020, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază", solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, ... susține că tariful de 13 lei/oră propus de ofertantul declarat câștigător, ..., face obiectul unor practici nelegale, întrucât nu respectă legislația muncii, fapt ce reiese din calcule aritmetice de bază prin utilizarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Astfel, precizează contestatorul, conform H.G. nr.935/2019, valoarea minimă a tarifului orar pentru anul 2020 este de 13.327 lei/oră, motiv pentru care apreciază că ofertantul declarat câștigător nu respectă plățile obligatorii prevăzute de Codul Muncii și dispozițiile Codului Fiscal. Contestatorul susține că autoritatea contractantă avea obligația de a verifica dacă prețurile ofertate sunt rezultatul liberei concurențe și nu a unor practice de dumping ce nu pot fi justificate și totodată de a solicita clarificări potrivit prevederilor legale, în temeiul art.210 din Legea nr.98/2016. În probațiune, s-au depus înscrisuri. Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr.30236/28.07.2020, ... critică comunicarea rezultatului procedurii de atribuire nr.7693/21.07.2020, emisă de ..., în cadrul aceleiași procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă. În motivarea contestației, ... susține că ofertanții clasații pe primele 6 locuri au indus în eroare entitatea contractantă şi nu au respectat toate prevederile legale prevăzute de Codul Muncii, diminuând artificial tariful ofertat de fiecare în parte, implicit cu nerespectarea prevederilor în materia achiziţiilor publice. Contestatorul precizează că, în urma studierii dosarului achiziţiei publice, mai puțin a ofertei depusă de ...situată pe locul 6, care a fost declarată confidențială, ulterior, a constatat grave nereguli în cadrul propunerilor financiare, care nu au fost analizate corespunzător de către entitatea contractantă şi care au condus la diminuarea tarifelor orare, pe care le detaliază în continuare, și anume: 1. Oferta financiară depusă de ... nu cuprinde sporul pentru sărbătorile legale, având în vedere că posturile sunt permanente şi, inevitabil, agenţii lucrează şi în aceste zile. Contribuţia pentru persoanele cu handicap neîncadrate, impusă de prevederile art. 78, alin. 2 din Legea nr.448/2006, nu este prevăzută în detalierea tarifului orar, iar entitatea contractantă nu a solicitat documente care să probeze faptul că societatea are astfel de angajaţi și că numărul acestora este suficient pentru scutirea de la plata acestei contribuții. Având în vedere faptul că, ... a folosit ajutoare de stat în susţinerea propunerii financiare, iar angajaţii nominalizaţi în convenţiile prezentate, 2

§ 3

implicaţi în derularea acestui contract nu îşi au domiciliul pe raza judeţului Vrancea, contestatorul apreciază că se impunea, la fundamentarea economică a modului de formare a preţului, în temeiul dispoziţiilor art. 44, alin.1 din Codul Muncii, evidenţierea delegării sau detaşării potrivit dispoziţiilor art. 45 din Codul Muncii, situaţii ce atrag o serie de costuri suplimentare pentru angajator. Contestatorul

§ 4

arată că, la solicitarea

§ 5

de clarificări nr.7482/15.07.2020, privind detalierea ajutorului de stat şi posibilitatea prestării serviciului de pază în situația în care agenţii de securitate nu au domiciliul pe raza judeţului Vrancea, ... a răspuns prin adresa nr.9977/18.07.2020, precizând că agenţii de securitate au domiciliul în judeţele limitrofe iar transportul acestora a fost prevăzut în fundamentarea tarifului. Având în vedere faptul că 10 agenţi de securitate sunt beneficiari ai subvenţiilor de stat şi au fost propuşi pentru a lucra în viitorul contract, contestatarul susține că suma reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul acestora (având în vedere că se efectuează ture de 12 ore cu 24 ore libere şi 12 ore cu 48 ore libere) nu poate fi acoperit din cheltuielile indirecte prevăzute, în valoare de 0,41 lei/oră, echivalentul a 897,90 lei lunar (52560 ore x 0,41 lei / 24 luni). Întrucât, în aceste cheltuieli sunt incluse și dotarea agenţilor (uniforme, mijloace autoapărare, registre, etc), mijloace de comunicare, asigurare auto etc., se apreciază că este imposibil ca transportul să fie asigurat din aceste cheltuieli. Având în vedere cele menționate, contestatorul susține că ... a prezentat date şi informaţii eronate în vederea diminuării artificiale a tarifului ofertat situaţie ce atrage după sine nesustenabilitatea achitării costurilor salariale a angajaţilor şi a taxelor aferente acestora, motiv pentru care oferta acestuia trebuia declarată inacceptabilă, conform prevederilor art.228, alin.5 din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă acceptând răspunsul la clarificările prezentate, fără a ţine seama de obligația de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, conform art. 133, alin. 1, lit.h din H.G. nr. 394/2016. 2. În ceea ce privește oferta depusă de ..., în cadrul propunerii financiare, la detalierea tarifului orar, rubrica Contribuţia pentru persoane cu handicap neîncadrate, se regăsește un calcul din care rezultă că societatea are angajate un număr de 9 persoane cu handicap, iar pentru restul efectivului plăteşte contribuţia aferentă la stat, ofertantul luând în considerare personalul efectiv angajat de 1232 persoane, fără a lua în calcul şi persoanele ce vor fi angrenate în viitorul contract şi, anume, 13,08 agenţi de securitate, conform propunerii tehnice. Ori, susține contestatorul, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări pentru a se asigura dacă ofertantul poate face dovada celor 9 persoane cu handicap angajate şi nici dovada întregului efectiv la data depunerii ofertelor, pentru a face un calcul obiectiv asupra contribuţiei datorate. 3/26

§ 6

Cu privire la faptul că ofertantul a folosit ajutoare de stat în susţinerea propunerii financiare, iar angajaţii nominalizaţi în convenţiile prezentate, implicaţi în derularea acestui contract nu îşi au domiciliul pe raza judeţului Vrancea, contestatorul reiterează argumentele anterioare, iar față de răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1545/16.07.2020, în care ... a precizat că se va angaja să facă provizioane şi va aloca suma de 148.500 lei contractului, salariaţii nominalizaţi neîncadrându-se la art. 43 din Codul Muncii, deoarece aceştia "nu au un loc de muncă fix şi se vor deplasa la locul de muncă nominalizat de angajator, iar deplasarea nu este determinată de delegare, ci de exercitarea atribuţiilor de serviciu", contestatorul precizează că argumentele nu sunt reale, posturile de pază fiind situate în municipiul Focşani iar, potrivit contractelor individuale de muncă transmise autorităţii contractante, agenţii au domiciliul în judeţele Galaţi, Teleorman şi Giurgiu. Ori, este puţin probabil ca aceşti angajaţi să accepte naveta pe această distanţă considerabilă, la fiecare tură şi pe cheltuială proprie, astfel că, în opinia contestatorului, oferta financiară trebuia să cuprindă şi cheltuielile pentru deplasare. Având în vedere faptul că ... a prezentat convenţii pentru 6 agenţi de securitate ce sunt beneficiari ai subvenţiilor de stat şi au fost propuşi pentru a lucra în viitorul contract, contestatorul susține că, cheltuielile ocazionate de transportul acestora nu poate fi acoperit din cheltuielile directe prevăzute, în valoare de 18 lei/lună/agent, echivalentul a 235,44 lei lunar (4,36 agenţi x 18 lei x 3 posturi), pentru aceleași considerente expuse anterior. În ceea ce privește cele 6 convenţii a câte o persoană, încheiate cu AJOFM Târgu-Jiu, la data de 19.05.2020, cu valabilitate 12 luni, până la 18.05.2021, contestatorul apreciază că, calculul subvenţiei folosite pentru diminuarea preţului prezentat în cadrul justificării tarifului este unul eronat și anume: 6 persoane x 11 luni x 2250 lei lunar = 148.500 lei, deoarece este evident că nu se pot lua în calcul 11 luni, deoarece convenţia este semnată în luna a 5-a, iar anunţul de participare este publicat în luna a 7-a, data publicării anunţului nefiind şi cea a începerii prestării serviciilor, având în vedere că prezentul contract expiră la finele lunii iulie 2020. Calculul corect, în opinia contestatorului, trebuie făcut începând cu luna a 8-a şi, anume în perioada 01.08.2020-18.05.2021, ceea ce înseamnă 9 luni şi jumătate, și nu 11 luni care au fost luate în calcul de către ofertant. Din cele menționate, reiese că ... a prezentat date şi informaţii eronate în vederea diminuării artificiale a tarifului ofertat, situaţie care atrage după sine nesustenabilitatea achitării costurilor salariale a angajaţilor şi a taxelor aferente acestora, motiv pentru care contestatorul susține că oferta trebuia declarată inacceptabilă, conform prevederilor art.228, alin.5 din Legea 99/2016. 3. În ceea ce privește oferta depusă de ..., contestatorul reiterează argumentele privind necesitatea ca entitatea contractantă să verifice 4

§ 7

dacă angajaţii nominalizaţi în convenţiile prezentate, implicaţi în derularea acestui contract îşi au domiciliul pe raza judeţului Vrancea. Față de răspunsul la solicitarea de clarificări nr.965/17.07.2020, în care ... precizează că are acoperire la nivel naţional şi că agenţii nominalizaţi au domiciliul pe raza judeţului Vrancea, contestatorul susține că autoritatea contractantă a dat dovadă de superficialitate în evaluarea răspunsului şi nu a solicitat dovedirea acestei afirmaţii, ce trebuia demonstrată, în opinia sa, prin extrase REVISAL, tabelul la convenţia nr.20/04.02.2020, care nu a fost ataşat și contracte individuale de muncă, unde se evidenţiază clar domiciliul persoanelor nominalizate. 4. În ceea ce privește oferta depusă de ..., contestatorul precizează că, în cadrul ofertei financiare, la fundamentarea tarifului orar, ofertantul a luat în calcul doar sporul de ore prestate în timpul nopţii şi sporul pentru repaos săptămânal. Având în vedere caracterul permanent al posturilor de pază şi faptul că ... a afirmat în răspunsul la clarificări nr.2801/17.07.2020 că utilizează 12 agenţi de securitate pentru a acoperi cele 3 posturi de pază, contestatorul precizează că, dintr-un calcul simplu reiese că aceştia vor presta ore suplimentare, vor lucra în zilele de sărbători legale şi vor avea dreptul la concediu de odihnă. Ori, se arată că ... a prevăzut aceste sporuri cu valoarea „0”, menţionând că zilele de sărbătoare legală şi concediul de odihnă vor fi acoperite de echipa mobilă, ale cărei costuri se regăsesc la cheltuielile indirecte, fără să menţioneze cine va efectua orele suplimentare. Având în vedere că, din analiza fundamentării tarifului, reiese fatul că ... a prevăzut un cost cu salariile (incluzând contribuţia asiguratorie pentru muncă, dar fară fondul de handicap) de 14,90 lei/oră, raportat la tariful final ofertat e de 14,93 lei/oră, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă trebuia să verifice cum se vor plăti celelalte sporuri susmenţionate, precum şi costurile cu echipa mobilă invocată. În opinia contestatorului, entitatea contractantă a dat dovadă din nou de superficialitate şi nu a solicitat clarificări privind modalitatea de calcul a ofertei, pentru a se asigura că nu se încalcă prevederile Codului Muncii. De asemenea, mențiunea ... din cadrul detalierii tarifului orar potrivit căreia fondul de handicap nu este o cheltuială salarială, are rolul, în opinia contestatorului, de a induce în eroare entitatea contractantă, fondul de handicap nefiind într-adevăr o cheltuială salarială, ci o contribuţie la stat. 5. În ceea ce privește oferta depusă de ..., contestatorul precizează că în cadrul detalierii tarifului, din cadrul propunerii financiare, se regăsește o calculaţie a salariului minim brut garantat în plată pe anul 2020, care nu prevede toate sporurile legale conform Codului Muncii (spor ore noapte, spor ore suplimentare, spor repaos săptămânal, spor sărbători legale, concediu de odihnă), iar prin răspunsul la clarificări nr.757/17.07.2020, ofertantul a declarat că utilizează 12 agenţi de securitate pentru a acoperi cele 3 posturi de pază şi 2 pentru concedii de 5/26

§ 8

odihnă şi zile libere, astfel că, la o analiză simplă, cei 12 agenţi lucrează ore suplimentare, ore de noapte, ore în zilele de sărbătoare legală şi în weekend, toate aceste sporuri neregăsindu-se în detalierea tarifului. Astfel, în opinia contestatorului, entitatea contractantă a fost din nou indusă în eroare şi nu a solicitat clarificări privind modalitatea de calcul detaliată a tarifului, analizând superficial răspunsul la solicitarea de clarificări. De asemenea, contestatorul susține că ... nu a depus o propunere tehnică din care să rezulte clar umărul de agenţi de securitate propuşi pentru îndeplinirea contractului, ci doar a răspuns la clarificările solicitate de autoritatea contractantă. Făcând o medie a programului de lucru al celor 14 agenţi, rezultă că aceştia ar efectua 156,43 ore/lună (52560 ore / 24 luni /14 agenţi), iar obligaţia prevăzută de lege este aceea de a asigura norma de lucru lunară pentru fiecare agent, respectiv 167,333 ore în medie pe lună, conform H.G. nr.935/2019, pe când numărul de agenţi de pază necesari pentru ducerea la îndeplinire a contractului este de 4,36 agenţi (52560 ore / 24 luni / 3 posturi / 167,333 ore). Contestatorul apreciază că că invocarea unui număr mai mare de agenţi decât cel necesari utilizării efective pentru prestarea serviciilor la cele 3 obiective a avut scopul de a diminua artificial valoarea ofertată de ..., pentru că în realitate acest lucru nu are susţinere legală. Mai mult, se arată că şi aceşti 14 agenţi de securitate lucrează ore de noapte, ore în zile de sărbători legale, beneficiază de spor pentru rapaos săptămânal şi au dreptul la concediu de odihnă, sporuri ce nu au fost luate în considerare la întocmirea ofertei. De asemenea se precizează că, contribuţia pentru persoane cu handicap neîncadrate nu este prevăzută în detalierea tarifului orar, iar autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări în acest sens, declarând oferta ca fiind admisă, deși societatea, având un număr de 180 salariaţi la finalul anului 2019, conform Ministerului Finanţelor, se încadra în prevederile art.78 alin.2 din Legea nr.448/2006. 6. În ceea ce privește oferta depusă de ..., contestatorul reiterează argumentele privind necesitatea ca entitatea contractantă să verifice dacă angajaţii nominalizaţi în convenţiile prezentate, implicaţi în derularea acestui contract îşi au domiciliul pe raza judeţului Vrancea. Având în vedere faptul că, pentru executarea contractului, este necesar un dispozitiv de pază format din 13,08 agenţi securitate, iar ...a prezentat un tabel nominal cu 15 persoane şi cu sumele încasate în urma convenţiilor încheiate cu AJOFM, contesttaorul apreciază că acesta a încercat să inducă în eroare autoritatea contractantă, cu scopul de a diminua artificial valoarea ofertată. Ca și în cazul celorlalți ofertanți, contestatorul susține că ...a prezentat date şi informaţii eronate în vederea diminuării artificiale a tarifului ofertat, situaţie care atrage după sine nesustenabilitatea achitării costurilor salariale a angajaţilor şi a taxelor aferente acestora, motiv pentru care contestatorul susține că oferta trebuia declarată inacceptabilă, conform prevederilor art.228, alin.5 din Legea 99/2016. 6

§ 9

În ceea ce priveşte oferta financiară depusă de ..., contestatorul susține că aceasta este legal întemeiată, realistă şi sustenabilă în ceea ce priveşte achitarea drepturilor salariale către angajaţii ce vor fi implicaţi în derularea acestui contract şi a taxelor şi impozitelor aferente. Față de cele menționate, contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulate. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 99/2016, H.G. nr. 394/2016, Legea nr.101/2016, Codul Muncii, Legea nr. 76/2002, Legea nr.448/2006. În probațiune, au fost depuse, înscrisuri. Prin punctul de vedere nr.8239/31.07.2020, înregistrat la C.N.S.C. sub nr.30937/.07.2020, ... a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulată de ... În cuprinsul punctului de vedere, entitatea contractantă prezintă un istoric al desfășurării procedurii de atribuire, precizând că procedura aplicată este una proprie, valoare estimată a contractului fiind sub pragul prevăzut de art.12 alin.1 lit.c din Legea nr.99/2016, existând doar obligația respectării principiilor prevăzute de art.2 din lege. Relativ la criticile contestatorului privind oferta financiară depusă de ..., în valoare totală de 683.280,20 lei, respectiv 13 lei/ora/agent fără TVA, autoritatea contractantă precizează că în nota de fundamentare au fost trecute, în detaliu, toate elementele care au dus la formarea preţului, și anume existența unui ajutor de stat, a subvenţie acordate conform Legii nr. 76/2002, pentru 10 agenţi si pentru o perioadă de 10 luni, preţul total ofertat fără ajutor fiind de 17,286 lei, fără TVA/agent, prin aplicarea ajutorului rezultând preţul final de 13 lei, fără TVA/agent. În comparaţie cu oferta depusă de ..., entitatea contractantă susține că oferta depusă de ..., fără ajutorul de stat, este semnificativ mai mare decât cea depusă de contestator. Se arată că, prin adresa nr. 7482/15.07.2020, comisia de evaluare a solicitat clarificări ... privind demonstrarea ajutorului de stat și posibilitatea prestării serviciului de pază, solicitare la care acesta a răspuns prin adresa nr. 9977/16.07.2020, ocazie cu care a transmis în susţinerea ajutorului de stat legal constituit, convenţia nr. 2/02.06.2020 pentru cei 10 agenţi de pază. Astfel, precizează entitatea contractantă, ... se angajează să folosească cei 10 agenţi în derularea contractului de servicii, demonstrând legalitatea ajutorului conform prevederilor art. 222 alin.2 lit.f din Legea nr.99/2016. Având în vedere faptul că, potrivit adresei nr. 9977/16.07.2020, "agenţii care vor presta serviciile de pază sunt angajaţii societății noastre și au domiciliul în judeţele limitrofe, iar pentru deplasarea acestora la locul de muncă am prevăzut în cadrul fundamentării tarifului cheltuieli de transport", entitatea contractantă precizează că în aceste condiţii nu poate fi vorba de detaşare sau delegare, întrucât detaşarea, conform legislaţiei în vigoare, se realizează de la un angajator la alt angajator, situație care nu este incidentă a situația de față. 7/26

§ 10

De asemenea, susține entitatea contractantă, se poate modifica locul desfășurării activității salariatului cu acordul acestuia prin act adiţional la contractul individual de muncă, inclusiv cheltuielile de transport putând fi suportate și de angajat cu acordul acestuia. Însă, în conformitate cu nota de fundamentare a tarifului, se arată că, cheltuielile de transport sunt acoperite de cheltuielile indirecte și administrative. De altfel, entitatea contractantă precizează că a luat în calcul faptul că ofertanții nu au făcut declaraţii false în actele prezentate, iar în cazul în care în derularea contractului de servicii se vor constata încălcări ale prevederilor caietului de sarcini va lua măsurile legale pe care le are la dispoziţie (penalitati, reziliere contract etc). Prin declaraţia pe proprie răspundere privind condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă, se arată că ... și-a asumat respectarea tuturor condiţiilor legale privind relaţiile de muncă. În cazul declarării necorespunzătoare a adevărului, entitatea contractantă precizează că sunt incidente prevederile art. 326 din Codul Penal care reglementează "falsul în declaraţii", alte instituții fiind abilitate să efectueze verificări și controale și să constate încălcarea acestor drepturi și nu comisia de evaluare. În concluzie, susține că oferta depusa de ... este admisibilă și îndeplinește toate cerinţele caietului de sarcini. Prin punctul de vedere nr.8245/31.07.2020, înregistrat la C.N.S.C. sub nr.30939/31.07.2020, ... a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulată de ..., pentru următoarele motive: În ceea ce privește criticile ce vizează oferta depusă de ..., autoritatea contractantă precizează că nota de fundamentare anexată la formularul de ofertă conţine în detalierea tarifului și sporul de sărbători legale de 100% (15 zile x 24 ore x 13,33lei/ora), respectiv 0,55 lei/ora/agent, De asemenea, contribuția pentru persoanele cu handicap nu a fost menționată întrucât oferta depusă de ... conține numărul de angajaţi cu handicap prevăzut de lege și s-a avut în vedere faptul că această contribuție nu este o cheltuială de natură salarială ci, o cheltuială suportată separat de operatorul economic (se asimilează cu alte taxe și impozite). Astfel, susține că a considerat a nu fi necesar să solicite clarificări în acest sens, deoarece nu reprezintă o valoare semnificativă în calculul preţului si nici nu este în măsură să solicite contractele persoanelor cu handicap angajate. Entitatea contractantă precizează că prin declaraţia pe proprie răspundere privind condiţiile de mediu, social si cu privire la relaţiile de muncă, … și-a asumat respectarea tuturor condiţiilor legale privind respectarea relaţiilor de muncă, iar în cazul declarării necorespunzătoare a adevărului sunt incidente prevederile art. 326 din Codul Penal privind "falsul in declaraţii". Referitor la critica nr.3, autoritatea contractantă precizează că, prin adresa nr.7482/15.07.2020, s-au solicitat … clarificări privind detalierea 8

§ 11

ajutorului de stat și posibilitatea prestării serviciului, iar prin adresa nr. 7561/17.07.2020, ofertantul a transmis convenţia nr. 2/02.06.2020 pentru agenţii de pază ce vor fi folosiţi în derularea contractului demonstrând astfel legalitatea ajutorului conform prevederilor art.222 alin.2, lit.f din Legea nr.99/2016, reiterând argumentele formulate anterior, în acest sens. În plus, entitatea contractantă precizează că oferta financiară depusă de ... nu cuprinde ajutorul de stat de 17,286 lei/ora/agent (2891,52 lei:167,333 ore=17,286 lei) iar în comparaţie cu tariful oferit de ..., de 17,12 lei/ora/agent este mai mare deși că nu conţine contribuția de handicap, dar cuprinde și un procent de profit mai mare. Referitor la concluziile privind existența unui echipaj de intervenție se arată că oferta tehnică depusă de … conţine lista cu punctele de localizare a echipelor de intervenție, listă care cuprinde și municipiul Focşani, astfel că a demonstrat posibilitatea asigurării intervenţiei, mai ales că intervenenția se realizează tot de ofertant și nu prin colaborare cu alți operatori economici. De altfel, entitatea contractantă precizează că oferta depusă de ... conţine declaraţia pe proprie răspundere privind asigurarea unei echipe de intervenție prin colaborarea cu … S.R.L. BUCUREŞTI, fără a cuprinde în oferta financiară cheltuielile aferente sau alte acte doveditoare. 2. În ceea ce privește criticile ce vizează oferta depusă de ..., entitatea contractantă precizează că, așa cum a menționat anterior, contribuția pentru persoanele cu handicap nu reprezintă o cheltuială de natură salarială ci este o cheltuială suportată separat de operatorul economic, care se asimilează cu alte taxe și impozite (impozit pe clădiri, mijloace fixe). Astfel, susține că a considerat suficientă detalierea contribuţiei de handicap din fundamentarea tarifului, nefiind în măsură să solicite prezentarea celor 9 contracte care au date cu caracter personal protejate de GDPR, deoarece nu este obligatoriu să le folosească în derularea acestui contract. Referitor la critica 2, precizează că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1545/16.07.2020, … a justificat posibilitatea efectuării serviciului având în vedere că, contractele individuale de muncă ale salariaţilor nu prevăd existența unui loc de muncă fix, motiv pentru care nu se aplică prevederile art. 43 privind delegarea. Susține că cele trei contracte individuale de muncă prezentate sunt cu titlu de exemplificare și demonstrează lipsa unui loc fix de muncă, în derularea contractului folosindu-se 13 agenţi de pază. Astfel, nu a considerat necesar prezentarea contractelor individuale de muncă a celor 13 agenţi de pază, fiind suficientă exemplificarea prin prezentarea celor 3 contracte, reiterând argumentele pentru care nu se impune detaşare sau delegare. De asemenea, entitatea contractantă menționează că nota de fundamentare a tarifului unitar conţine cheltuieli directe și cheltuieli indirecte în care sunt incluse cheltuielile de transport. 9/26

§ 12

Referitor la critica nr.3 precizează că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ... și-a demonstrat ajutorul de stat prin prezentarea celor 6 convenţii ale agenţilor de pază beneficiari de ajutor care își vor desfășura serviciul în cadrul contractului de pază. Pentru convenţiile folosite s-a creat fondul de rezervă în valoare de 148.500 lei, iar în contabilitate s-a creat distinct analiticul 472.ENET Focşani. Referitor la concluziile privind existenta unui echipaj de intervenție, entitatea contractantă precizează că oferta tehnică depusă de ... conţine declaraţia pe proprie răspundere privind timpul de intervenție și echipajul de intervenție, și reiterează argumentele formulate anterior în acest sens, concluzionând că oferta este admisibilă și îndeplineşte toate cerinţele caietului de sarcini. 4. În ceea ce privește oferta depusă de …, arată că, potrivit răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 7566/17.07.2020, ofertantul a depus convenţia nr.20/04.02.2020, în susţinerea preţului ofertat, astfel: 12 agenţi folosiţi x 6 luni x 2250 lei= 162.000 lei. Ofertantul va utiliza valoarea menționată în fundamentarea tarifului de 151.898,40 lei. Referitor la cheltuielile privind detaşarea si delegarea, entitatea contractantă precizează că acestea nu sunt cuprinse în detalierea tarifului, deoarece conform declarației date agenţii utilizați în asigurarea serviciului de pază au domiciliul în județul Vrancea. De altfel, arată că nu este în măsură să solicite extrasele din REVISAL sau contractele individuale de muncă întrucât acestea conţin date cu caracter personal, iar prin declaraţia pe proprie răspundere privind condiţiile de mediu, social si cu privire la relaţiile de muncă, … și- a asumat respectarea tuturor condiţiilor legale privind respectarea relaţiilor de muncă. 5. În ceea ce privește oferta depusă de ..., entitatea contractantă susține

§ 13

că,

§ 14

potrivit

§ 15

răspunsului

§ 16

la

§ 17

solicitarea

§ 18

clarificări nr.7576/17.07.2020, ofertantul a precizat că folosește 12 agenţi de pază, repartizaţi în număr de 4 pentru fiecare obiectiv, iar datorită faptului că operatorul dispune de o echipă mobilă, care se regăsește la nivelul fiecărei regiuni, agenţii de pază care își desfășoară activitatea în cadrul contractului nu vor efectua ore suplimentare deoarece va fi folosită echipa mobilă, echipă ce va fi folosită și pentru efectuarea concediilor de odihnă, cheltuilelile cu echipa mobilă fiind prinse în fundamentarea tarifului orar. De asemenea, arată că ... a precizat că în situația în care este declarat câștigător va înființa un sediu secundar în Focşani, agenţii de pază fiind atestați pe raza judeţului Vrancea sau judeţele învecinate. În ceea ce privește lipsa contribuției la fondul de handicap, entitatea contractantă reiterează argumentele formulate anterior în acest sens, concluzionând că oferta depusă de ... este admisibilă și îndeplineşte toate cerinţele caietului de sarcini. 6. În ceea ce privește oferta depusă de ..., entitatea contractantă menționează că potrivit răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 757/17.07.2020, ofertantul a declarat că utilizează 14 agenţi de securitate însă numai 12 sunt titulari în cele 3 posturi de pază și 2 agenţi 10

§ 19

de securitate sunt folosiţi pentru acordarea de concedii de odihnă și zile libere. Cei doi agenţi nu sunt permanenţi, fiind folosiți doar pentru a acoperii zilele și concediile de odihnă pentru a nu mai efectua ore suplimentare. Entitatea contractantă apreciază susținerile contestatorului ca fiind contradictorii având în vedere că, pe lângă cei 12 agenţi, acesta nu a mai luat în calcul cei 2 agenţi care nu sunt permanenţi, intenția ... fiind de a induce în eroare Consiliul. În ceea ce privește lipsa contribuției la fondul de handicap, entitatea contractantă reiterează argumentele formulate anterior în acest sens, concluzionând că oferta depusă de ... este admisibilă și îndeplineşte toate cerinţele caietului de sarcini. 7. În ceea ce privește oferta depusă de ..., entitatea contractantă precizează că justificarea propunerii financiare conţine, în mod detaliat, alte cheltuieli pe durata contractului, precum și toate contribuţiile, ajutorul social fiind demonstrat prin depunerea convenţiilor la ofertă. Și în ipoteza în care, în baza unui simplu calcul matematic, nu se ia în calcul contravaloarea aferentă a doi agenţi economici care ar fi în plus (6652 lei subvenție/agent x 2 = 13.304), entitatea contractantă susține că valoarea ofertei ar fi de 806.960 lei, fără TVA, valoare ce nu ar schimba clasamentul ofertanţilor, respectiv locul 6. În continuare, entitatea contractantă prezintă un calcul detaliat din care rezultă că un număr de 15 agenți nu este prea mare astfel încât să modifice nejustificat valoare contractului. Referitor la concluziile privind existenta unui echipaj de intervenție, entitatea contractantă precizează că oferta tehnică depusă de ...conţine declaraţia pe proprie răspundere privind timpul de intervenție și echipajul de intervenție, și reiterează argumentele formulate anterior în acest sens, concluzionând că nu a mai fost necesar să se solicite clarificări. Față de cele menționate, susține că afirmaţiile contestatorului sunt nefondate și neîntemeiate, concluzionând următoarele: - Comisia de evaluare a ținut seama în evaluarea ofertelor de toate criteriile prevăzute de caietul de sarcini și de legislaţia în vigoare privind achiziţiile sectoriale. - Intenția ... a fost de prelungire a termenului de adjudecare a contractului și întârzierea cu rea-credinţa a procedurii de achiziţie, deoarece se afla pe locul 7 în clasament. - Afirmaţiile contestatorului sunt contradictorii raportat la prevederile caietului de sarcini. În probațiune, au fost depuse, în copie, documentele aflate la dosarul achiziției publice. Prin „cererea de intervenție voluntară” nr.98/04.08.2020, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.31587/04.08.2020, astfel cum a fost precizată prin adresa nr.100/05.08.2020, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.31858/05.08.2020, în sensul că cererea menționată reprezintă răspuns cu privire la punctul de vedere al entității contractante, ... a formulat argumente prin care a combătut apărările formulate de .... 11/26

§ 20

Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: S.C. ENET S.A., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire proprie, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr….. Valoarea estimată a contractului este de 800.000,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Au fost depuse în cadrul procedurii 7 oferte, printre care se regăsesc și cele ale contestatorilor, care au fost deschise la data de 09.07.2020, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr.7165. Prin raportul procedurii de atribuire nr.7602/17.07.2020, entitatea contractantă a desemnat câștigătoare în baza criteriului de atribuire, oferta depusă de ..., având un tarif de 13,93 lei/oră/agent. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, respectiv a deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare și a ofertelor mai bine clasate, au depus contestații ... și ..., care au consemnat cauțiunile aferente în cuantumul prevăzut de lege. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Potrivit raportului procedurii nr.7602/17.07.2020, oferta desemnată câștigătoare este cea depusă de ..., în timp ce ofertele depuse de ... și ... au fost clasate pe locurile 4, respectiv 7, având tarife de 14,93 lei/oră/agent, respectiv 17,12 lei/oră/agent. Contestatorii critică deopotrivă deciziile entității contractante de a considera admisibile ofertele clasate pe locurile 1-3, dar și pe locurile 3-6 în cazul contestatorului ..., susținând, în principal, că entitatea contractantă nu a efectuat verificări detaliate asupra modului de fundamentare a tarifelor ofertate, acestea fiind unele care nu respectă prevederile legale aplicabile (Codul muncii, Codul fiscal și Legea nr.448/2006), nu cuprind toate cheltuielile necesare aducerii la îndeplinire a contractului (cheltuieli directe în care se includ cheltuielile cu dotarea, cheltuieli indirecte, profit), iar în ceea ce privește subvențiile acordate de AJOFM în baza Legii nr.76/2002 nu s-au întreprins verificările necesare. În soluționare, Consiliul reține că, așa cum rezultă din caietul de sarcini, procedura a fost inițiată în vederea asigurării de servicii de pază, după cum urmează: „-Un post înarmat la sediul din Cuza Vodă – Serviciu Comercial – postul de pază este permanent (24 din 24 ore) organizat pe 3 schimburi -Un post fix sediu neînarmat - Bd. București nr.4 – postul de pază este permanent (24 din 24 ore) organizat pe 3 schimburi -Un post de pază mobil neînarmat de patrulare în incinta societății – Bd.București nr.4 – postul de pază este permanent (24 din 24 ore) organizat pe 3 schimburi” Legat de modul de întocmire a propunerii financiare, entitatea contractantă a stabilit următoarele rigori, regăsite la nivelul aceluiași caiet de sarcini: „IV. Documentele solicitate și modul de prezentare 12

§ 21

Moneda în care se transmite oferta de preț: RON. Oferta financiară va conține obligatoriu prețul în lei/oră/agent fără TVA și prețul total pentru 2 ani. De asemenea, oferta financiară va fi însoțită de un deviz privind fundamentarea prețului. Clasamentul ofertelor admisibile se face după prețul în lei/oră/agent. (…)” Cu privire la oferta desemnată câștigătoare: - contestatorul ... susține că tariful acesteia de 13 lei/oră fără TVA, nu respectă plățile obligatorii prevăzute de Codul Muncii și Codul Fiscal, astfel că autoritatea contractantă avea obligația de face verificări conform art.210 din Legea nr.98/2016; - contestatorul ... susține că tariful din oferta menționată nu cuprinde sporul pentru sărbători legale, contribuția pentru persoanele cu handicap, cheltuielile cu deplasarea agenților care nu au domiciliul în raza județului Vrancea. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține că entitatea contractantă a înțeles să solicite ofertantului în discuție, prin adresa nr.7482/15.07.2020, după cum urmează: „(…) Prin prezenta vă solicităm următoarele clarificări: (…) - demonstrare ajutor de stat, subvenție conform lg 76/2002; - precizarea posibilității de prestare a serviciului de pază în situația în care sediul societății și agenții d epază nu sunt din jud.Vrancea.” Așadar, entitatea contractantă a apreciat tariful orar prezentat de ... ca fiind unul aparent neobișnuit de scăzut, sens în care a înțeles să facă aplicarea art.222 din Legea nr.99/2016, potrivit cu care: „(1) În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2). (4) Autoritatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preţ neobişnuit de scăzut deoarece nu respectă obligaţiile prevăzute la art. 51 alin. (1).” Prin adresa nr.9977/16.07.2020, ofertantul menționat a prezentat răspunsul: „(…) Atașăm prezentei în copie următoarele înscrisuri: 1. Copie după CUI-ul și CIF-ul societății: 13/26

§ 22

2. Copie după Convenția și Dispoziția de plată care dovedesc faptul că beneficiem de ajutor de stat în mod legal cf. prevderilor art.22 alin.2 lit.f din Legea 99/2016. Precizăm că, agenții care vor presta serviciile de pază sunt angajații societății noastre și au domiciliul în județul/ele limitrofe/e. iar pentru deplasarea acestora la locul de muncă am prevăzut în cadrul fundamentării tarifului cheltuieli de transport.” Anexat răspunsului se regăsesc documentele la care se face referire. Acest răspuns a fost considerat concludent de către entitatea contractantă, dovadă fiind decizia de desemnare drept câștigătoare a aceastei oferte. Din propunerea financiară depusă de ofertantul în discuție, rezultă că acesta a prezentat înscrisul „Notă fundamentare tarif/agent/24 ore”, în care a indicat tariful orar/agent ca fiind 13,00 lei, tarif obținut ca urmare a subvențiilor de care beneficiază în temeiul Legii nr.76/2002. Analizând înscrisul menționat, Consiliul constată, contrar susținerii ..., că ofertantul câștigător a prevăzut sporul pentru sărbătorile legale de 100%, în acord cu dispozițiile Codului muncii, astfel încât critica se impune a fi respinsă. În ceea ce privește fondul de handicap, relevante sunt dispozițiile art.78 din Legea nr.448/2006, invocate și de contestatorul ..., potrivit cu care: „Art 78 (1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.

§ 23

(2) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într- un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. (3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.” Din înscrisul „Notă fundamentare tarif/agent/24 ore” rezultă că ofertantul câștigător a prezentat corespunzător rubricii „Fond de handicap”, valoarea „0”, informație care conduce spre concluzia că nu datorează fond de handicat și de aici că nu are angajați un număr mai mare de 50 de persoane. Având în vedere însă că, în cadrul propunerii tehnice, ofertantul câștigător a depus „Declarație privind efectivul mediu anual al persoanelor angajate și al cadrelor de conducere”, din care rezultă că în anul 2019 a avut angajate un număr de 728 de persoane, Consiliul apreciază că această informație reprezintă un indiciu rezonabil în considerarea căruia entitatea contractante trebuia să efectueze verificări în sensul stabilirii situației reale în care se regăsește oferta menționată. Aceasta, deoarece obligația legală prevăzută la art.222 din Legea nr.99/2016 nu se limitează la îndeplinirea demersului de a solicita clarificări, ci implică și analiza răspunsurilor formulate, așa cum stabilește explicit alin.3 al aceluiași articol – „Entitatea contractantă evaluează informațiile și documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut și respinge respectiva ofertă numai 14

§ 24

atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, (…)”. De asemenea, trebuia avut în vedere de către entitatea contractantă că în derularea procedurii de atribuire avea obligația de a acționa inclusiv cu respectarea principiilor din materia achizițiilor publice, aflate la art.2 alin.2 din Legea nr.99/2016, printre care se regăsesc principiul tratamentului egal și transparenței, menite să asigure asupra adoptării de decizii pe criterii obiective și în condiții de echidistanță față de ofertanți. În acest context, argumentele entității contractante conform cărora valoarea aferentă fondului de handicap nu este semnificativă sau că există alte instituții abilitate să efectueze controale și să constate încălcarea dispozițiilor legale incidente, nu pot fi primite în soluționare, echivalând cu acceptarea propriei culpe în derularea procesului de evaluare a propunerii financiare depusă de ofertantul câștigător. Evaluarea ofertelor nu este un proces formal, ci unul complex de natură să asigure verificarea acestora sub toate aspectele spre a se evita adoptarea de decizii nelegale, vătămătoare pentru participanții la procedură. Critica este, prin urmare întemeiată, decizia de atribuire a contractului în favoarea ... fiind nelegală din această perspectivă. De asemenea, Consiliul apreciază nelegală decizia de atribuire a contractului în favoarea ... și în ceea ce privește costul cu transportul agenților la locul desfășurării activității. Astfel, după cum s-a arătat mai sus, prin solicitarea de clarificări nr.7482/15.07.2020, entitatea contractantă a solicitat ofertantului în discuție, printre altele și „(…) precizarea posibilității de prestare a serviciului de pază în situația în care sediul societății și agenți de pază nu sunt din jud.Vrancea”, răspunsul ofertantului, din adresa nr.9977/16.07.2020, cu relevanță în cauză, fiind „Precizăm că, agenții care vor presta serviciile de pază sunt angajații societății noastre și au domiciliul în județul/ele limitrofe/e. iar pentru deplasarea acestora la locul de muncă am prevăzut în cadrul fundamentării tarifului cheltuieli de transport.” Așadar, ofertantul câștigător utilizează agenți de pază care au domiciliul în județul/ele limitrof/e, după cum arată, iar cheltuielile cu deplasarea acestora au fost prevăzute în fundamentarea tarifului. Verificând înscrisul „Notă fundamentare tarif/agent/24 ore”, Consiliul constată că ofertantul câștigător a indicat o valoare de 0,41 lei/oră aferentă rubricii „Cheltuieli (dotare, logistică, uniforme telefoane, medicina muncii, carburant, transport etc)”, valoare care apare nejustificată în contextul în care nu s-au prezentat calcule din care să rezulte prețul transportului, cu luarea în considerare a numărului de angajați care trebuie transportat și a distanței parcurse de fiecare dintre aceștia până la locul de muncă, existând posibilitatea ca în cazul unor localități de domiciliu îndepărtate să se pună chiar problema delegării angajaților, cum corect susține contestatorul, și, deci, includerea în tarif și a acestor cheltuieli. Mai mult decât atât, valorea de 0,41 lei/oră nu este destinată exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor cu transportul angajaților, ci este 15/26

§ 25

destinată acoperirii și a altor cheltuieli, respectiv cu dotarea, medicina muncii, carburant și enumerarea este exemplificativă și nu limitativă, fără a mai lua în considerare costurile cu asigurarea echipei mobile solicitată. Astfel, o justificare a costului cu transportul se impune, ceea ce entitatea contractantă nu a înțeles să facă, deși, și în acest caz, existau indicii rezonabile ale unui cost aparent neobișnuit de scăzut, cum, de altfel, entitatea contractantă a sesizat, însă nu a întreprins demersurile necesare pentru înlăturarea echivocului prin aplicarea corespunzătoare a art.222 din Legea nr.99/2016. Afirmația ofertantului în sensul că a inclus cheltuielile cu transportul în cadrul valorii menționate nu reprezintă nicidecum o justificare demnă de luat în considerare, așa cum a procedat entitatea contractantă, fiind necesară o demonstrație în acest sens prin raportare la elemente concrete, aptă să conducă la formarea unei convingeri în acest sens. Totodată, Consiliul constată că ... a depus, urmare a solicitării autorității contrcatante, Convenția nr.2/02.06.2020 încheiată cu Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, cu privire la angajarea unui număr de 10 șomeri înregistrați în evidența agenției. Conform art. 5 pct. IV1 din Legea nr. 76/2002 prin șomer înregistrat se înțelege persoana care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la pct. IV și se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă. Din coroborarea dispozițiilor legale cu prevederile convenției încheiată de ...cu AMOFM București, reiese faptul că această convenție a fost acordată către societarea în discuție ca urmare a angajării unor șomeri înregistrați în evidențele AMOFM București. Cum în aceste evidențe se înregistrează șomerii care au domiciliul sau reședința în municipiul București, Consiliul constată, pe baza unei prezumții simple și dat fiind faptul că din actele aflate la dosarul achiziției publice nu reiese o altă situație de fapt, că toate persoanele angajate au domiciliul în municipiul București. În această situație, știut fiind și faptul că prezentul contract urmează a se derula în județul Vrancea, este necesară respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) din codul muncii. Confom acestor dispoziții legale, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, Consiliul reține temeinicia celor susținute de ... în sensul verificării dacă în prețul oferit de ...au fost luate în calcul costurile pe care le implică transportul angajaților și/sau eventual delegarea lor,, mai cu seamă că din înscrisurile care compun dosarul achiziției publice, nu se poate trage concluzia că entitatea ar fi întreprins vreun demers în sensul verificării acestor aspecte. Or, în situația dată, lămurirea cu ofertantul asupra prețului ofertat era și este necesară, entitatea nefiind îndrituită să 16

§ 26

deducă elemente esențiale ale propunerii financiare pe baza unor informații insuficiente sau inexistente în propunerea aflată în discuție. Nimic nu se opune, dacă sunt de acord, ca angajații cu domiciliul în altă localitate decât cea în care se vor efectua serviciile care formează obiectul contractului, să presteze aceste servicii însă cheltuielile aferente trebuie evidențiate de ofertant în mod corespunzător în cadrul tarifului ofertat. Declarațiile pe proprie răspundere ale ofertanților, la care face referire entitatea contractantă, nu exclud obligația efectuării verificărilor impuse de lege în condițiile în care există indicii de nesustenabilitate a prețului propus, după cum aprecierea conform căreia nu era necesară efectuarea de alte verificării avantajează evident operatorul economic care a ales să prezinte un preț care nu poate fi justificat, în detrimenul celor care au ales să acționeze cu respectarea legislației aplicabile. Având în vedere cele de mai sus, se impune ca entitatea contractantă să reia demersul de solicitare clarificări cu respectarea dispozițiilor art.222 din Legea nr.99/2016, în ceea ce privește ofertantul câștigător. În soluționare, a fost avută în vedere și practica judiciară, relevantă fiind Hotărârea nr.5/15.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în considerentele căreia s-a reținut: „(…) Pe de altă parte, instanța a constatat ca fiind întemeiată şi susținerea din plângerea introdusă de SC SMB SRL în sensul că autoritatea contractantă şi consiliul aveau obligația de a solicita asocierii justificarea cheltuielilor cu transportul, cazarea şi indemnizația de

§ 27

d pentru toate persoanele detașate. Astfel, în cuprinsul documentelor aflate în dosarul de achiziție, instanța a reținut că în vederea justificării prețului de 11.40 lei/agent/oră, asocierea SC Romold Security SR- - SC Romold SRL a depus convenții încheiate cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului Vaslui, în baza cărora SC Romold SRL s-a angajat că încadreze în muncă un număr total de 70 de șomeri în vârstă de peste 45 de ani, înregistrați în evidența agenției. Conform art. 5 pct. IV1 din Legea 76/2002 prin șomer înregistrat se înțelege persoana care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la pct. IV şi se înregistrează la agenția pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de lege, în vederea obținerii unui loc de muncă. Din coroborarea dispozițiilor legale cu prevederile convențiilor încheiate de Romold SRL cu AJOFM Vaslui, reiese faptul că aceste subvenții au fost acordate către SC Romold SRL ca urmare a angajării unor șomeri înregistrați în evidențele AJOFM Vaslui. Cum în aceste evidențe se înregistrează șomerii care au domiciliul sau reședința în județul Vaslui, instanța a constatat pe baza unei prezumții simple că toate persoanele angajate au domiciliul în județul Vaslui. Acest aspect nu a fost combătut nici de către asociere şi nici de către autoritatea contractantă, iar din actele aflate în dosarul de achiziţie nu reiese o altă situaţie de fapt, dat fiind că nu sunt depuse contractele de muncă, ci doar tabele cu numele angajatului şi numărul contractului. A mai reținut instanța că prin deciziile anterioare s-a stabilit necesitatea existenței unei identități între persoanele pentru care a fost acordată subvenția 17/26

§ 28

şi cele care urmează să presteze activitatea în cadrul contractului de achiziție, ceea ce implică faptul că agenții angajați în vederea executării contractului de achiziție, au domiciliul în județul Vaslui. Din acest punct de vedere, nu prezintă relevanță la acest moment susținerea comună a autorității contractante şi a consiliului în sensul că asocierea are un punct de lucru în Municipiul Tulcea, cât timp nu s-au solicitat clarificări asocierii în ceea ce privește prețul ofertat şi în raport de acest aspect, al situării domiciliului angajaților în județul Vaslui şi a locului de prestare al activității în județul Tulcea. Se constată astfel că în mod eronat Consiliul a preluat susținerea autorității contractante referitoare la existența punctului de lucru, pentru că prin acest motiv nu se fac referiri la localizarea sediilor asocierii şi autorității, cum greșit s-a reținut, ci la localizarea domiciliilor agenților în alt județ decât cel în care urmează a fi desfășurată activitatea. În această situație, instanța a constatat că sunt întemeiate susținerile reclamantei în sensul că, dat fiind că domiciliul a cel puțin 70 din agenții de pază este situat în județul Vaslui, iar contractul urmează a se derula în județul Tulcea, era necesară respectarea disp. Art. 44 alin 2 din codul muncii. Conform acestor dispoziții legale „..Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizație de delegare, in condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil". Din analiza considerentelor deciziei atacată prin prezenta plângere se constată că în legătură cu această critică formulată de contestatoare şi care vizează prețul oferit de asociere, Consiliul nu a formulat niciun punct de vedere. În mod eronat, Consiliul a reținut că reclamanta a invocat inexistența acordului salariaților pentru delegare, cât timp referirea la disp. art. 44 alin. 2 din codul muncii viza plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și a unei indemnizații de delegare. Cu alte cuvinte, reclamanta contestatoare nu a invocat lipsa acordului pentru delegare, ci a criticat prețul oferit de către asociere în condițiile în care nu au fost luate în calcul costurile pe care le implică delegarea. În aceste condiții, în aceeași măsură ca şi autoritatea contractantă, Consiliul nu a analizat criticile legate de caracterul nereal al prețului ofertat, ca urmare a necesității acoperirii şi acestor cheltuieli legate de delegare. (…)” Cu privire la oferta clasată pe locul 2, depusă de ...: - contestatorul ... susține că entitatea contractantă avea obligația de a verifica dacă prețurile ofertate sunt rezultatul liberei concurențe și nu a unor practici de dumping ce nu pot fi justificate și de a solicita clarificări potrivit art.210 din Legea nr.98/2016; - contestatorul ... susține că entitatea contractantă nu a efectuat verificări în ceea ce prevește fondul de handicap, nu a prevăzut cheltuielile cu deplasarea agenților care nu au domiciliul pe raza județului Vrancea, subvenția a fost calculată eronat. În soluționare, Consiliul reține că, în cadrul propunerii financiare, ofertantul menționat a prezentat „Calculație de preț pentru tarif unitar ofertat”, din care rezultă un tarif de 13,93 lei/oră/agent, astfel cum a fost redus în urma scăderii subvențiilor obținute în baza Legii nr.76/2002. 18

§ 29

Din înscrisurile aflate la dosar, Consiliul constată că, prin adresa nr.7484/15.072020, entitatea contractantă a solicitat ofertantului menționat, după cum urmează: „Prin prezenta vă transmitem următoarele clarificări: (…) -demonstrare ajutor de stat, subvenție conform lg 76/2002; -precizarea posibilității de prestare a serviciului de pază în situația în care sediul societății și agenții de pază nu sunt din jud.Vrancea.”, răspunsul acestuia fiind transmis cu adresa nr.1545/16.07.2020, la care s-au anexat un număr de 6 convenții și 3 contracte individuale de muncă. Analizând critica referitoare la fondul de handicap, Consiliul constată că, așa cum contestatorul ... arată, ofertantul ... a prezentat în cadrul înscrisului „Calculație de preț pentru tarif unitar ofertat”, calcule din care rezultă că are angajate un număr de 9 persoane cu handicap, iar pentru restul persoanelor plătește contribuția aferentă la bugetul de stat, în valoare de 72,40 lei. Față de calculul prezentat, Consiliul nu împărtășește punctul de vedere al contestatorului conform căruia entitatea contractantă ar fi trebuit să solicite clarificări prin care să se asigure că ofertantul poate face dovada celor 9 persoane cu handicap și dovada întregului efectiv la data depunerii ofertelor, deoarece o verificare în acest sens apare excesivă câtă vreme nu se identifică vreun element care să conducă spre concluzia că informațiile din cadrul calculului nu sunt corecte. În ceea ce privește costul cu transportul agenților la locul efectiv de prestare a serviciilor, Consiliul reține ca întemeiată critica aferentă, în lumina acelorași considerente mai sus expuse, în condițiile în care ofertantul a indicat un cost de 5 lei la rubrica „Cheltuieli indirecte (cost recrutare personal cost management, transport la și de la locul de muncă, alte clauze etc)”, iar convențiile pentru cele 6 persoane angajate din rândul șomerilor sunt încheiate cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, ceea ce conduce spre concluzia că persoanele indicate au domiciliul în acest județ. De asemenea, din cele 3 contracte individuale de muncă depuse de ofertant, rezultă că persoanele angajate în baza acestora au domiciliile în orașul Tecuci, în comuna Stănești, jud.Giurgiu, dar și în comuna Cosmești, jud.Teleorman. Ori, serviciile de pază vor fi efectuate în Focșani, la o distanță considerabilă de localitățile de domiciliu ale persoanelor de mai sus, ceea ce presupune luarea în calcul și a posibilității unei delegări, așa cum susține contestatorul, cu includerea costurilor aferente în tariful ofertat. Argumentul în sensul că agenții nu au un loc de muncă fix conform contractului individual de muncă nu poate însemna nicicum că aceștia au obligația de a se deplasa la distanțe considerabile de localitatea de domiciliu pentru efectuarea activității și a suporta, pe lângă cheltuiala cu transportul și eventuale costuri cu cazarea, așa cum lasă ofertantul să se înțeleagă. În realitate, condiționat de obținerea acordului din partea angajaților, ofertantul avea obligația de a lua în considerare dispozițiile 19/26

§ 30

art.44 alin.2 din Codul muncii, potrivit cu care salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil, și a include costurile aferente în cadrul tarifului propus. Prin urmare, revenea entității contractante, în baza art.222 din Legea nr.99/2016, obligația de a verifica includerea de către ofertantul în discuție a tuturor cheltuielilor necesare în prețul ofertat, obligație de care nu s-a achitat, motiv pentru care demersul de justificare a prețului se impune a fi reluat. Cu privire la critica legată de calculul eronat al subvenției, Consiliul nu o reține ca întemeiată, deoarece ofertantul are obligația justificării prețului pe care acesta la prezentat în cadrul ofertei, valabil fiind la data depunerii ofertelor. În concluzie, se reține, și în cazul acestei oferte, că autoritatea contrcatantă nu a efectuat o analiză riguroasă, ci una formală care a condus la adoptarea de decizii cu încălcarea principiilor și prevederilor din materia achizițiilor publice. Referitor la oferta clasată pe locul 3, depusă de ...: - contestatorul ... susține că entitatea contractantă avea obligația de a verifica dacă prețurile ofertate sunt rezultatul liberei concurențe și nu a unor practici de dumping ce nu pot fi justificate și de a solicita clarificări potrivit art.210 din Legea nr.98/2016; - contestatorul ... susține că entitatea contractantă nu a efectuat verificări în ceea ce prevește posibilitatea prestării serviciului de pază dacă agenții de securitate nu au domiciliul pe raza județului Vrancea, nu a solicitat dovedirea afirmațiilor prin extrase REVISAL, tabelul la convenția nr.20/04.02.2020 și contractele individuale de muncă. În soluționare, Consiliul reține că ofertantul în discuție, așa cum rezultă din raporul procedurii nr.7602/17.07.2020, a fost clasat pe locul 3 cu un tarif de 14,80 lei/oră/agent. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, prin adresa nr.7483/15.07.2020, entitatea contractantă a solicitat ... după cum urmează: „Prin prezenta vă solicităm următoarele clarificări: (…) - detalierea calculului subvenției de 151898,40 lei (număr convenții, perioada etc) - precizarea posibilității de prestare a serviciului de pază în situația în care sediul societății și agenții de pază nu sunt din jud.Vrancea.” ... a răspuns, prin adresa nr.965/17.07.2020, astfel: „(…) 2. Vă transmitem convenția nr.20/04.02.2020 ce vine ca suport în susținerea prețului ofertat. Mod de calcul al valorii subvenției de 151898,40 lei Număr de agenți utilizați din convenție – 12 Număr de luni necesare a fi utilizată subvenția în prezenta procedură – 6 Valoarea subvenție lunară/salariat – 2250 lei Astfel: 12 ag x 6 luni x 2250 lei = 162000 lei 20

§ 31

Din valoarea de 162000 lei, societatea noastră va utiliza suma de 151898,40 lei așa cum a fost menționată în fundamentarea prețului ofertat depusă în cadrul procedurii. 3. Precizăm faptul că societatea noastră este cu operare la nivel național iar agenții de securitate ce urmează a fi utilizați în asigurarea serviciilor de pază la obiectivele dvs au domiciliul în jud.Vrancea.” Anexat răspunsului, se regăsește Convenția nr.20/04.02.2020. Așadar, și tariful propus de acest ofertant a fost considerat, de către entitatea contractantă, ca unul aparent neobișnuit de scăzut în sensul art.222 din Legea nr.99/2016. Analizând convenția menționată, la care nu a fost anexat tabelul nominal cu persoanele la care se referă pentru a se putea stabili identitatea cu cele care vor presta serviciile în cadrul contractului care se va încheia, Consiliul constată că aceasta este încheiată de ofertant cu Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, cu privire la angajarea unui număr de 12 șomeri înregistrați în evidența agenției. Așa cum s-a arătat și mai sus, conform art. 5 pct. IV1 din Legea nr. 76/2002 prin șomer înregistrat se înțelege persoana care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la pct. IV și se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă. Așadar, convenția a fost încheiată ca urmare a angajării unor șomeri înregistrați în evidențele AMOFM București, aspect pe care entitatea contractantă era obligată să îl sesizeze, iar nu să accepte susținerea ofertantului în sensul că va utiliza agenți care au domiciliul în jud. Vrancea. Aspectul încheierii convenției cu AMOFM București, dublată de lipsa tabelului nominal anexă a convenției, ar fi trebuit să dea de gândit entității contractante și să solicite și acest ultim înscris spre a se încredința că persoanele care vor fi folosite la prestarea serviciilor care fac obiectul contractului sunt aceleași cu cele la care se referă convenția și, astfel, tariful poate fi redus cu valoarea obținută în baza convenției. Cum prezentul contract urmează a se derula în județul Vrancea, Consiliul apreciază că este necesară respectarea dispozițiilor art.44 alin.2 din Codul muncii, potrivit cu care salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, se reține temeinicia celor susținute de ... în sensul verificării dacă în prețul oferit de ... au fost luate în calcul costurile pe care le implică deplasarea angajaților, lămurirea cu ofertantul fiind absolut necesară întrucât entitatea contractantă nu se află în drept să deducă elemente esențiale care concură la formarea tarifului ofertat,mai cu seamă că, în cazul de față, suspiciunea unui preț nesustenabil este mai mult decât evidentă. Cu privire la oferta clasată pe locul 4, depusă de contestatorul ..., Consiliul urmează să procedeze la analiza ei prin prisma criticilor formulate de contestatorul secund ..., constând în faptul că acest 21/26

§ 32

ofertant nu a luat în calcul sportul pentru orele suplimentare și fondul de handicap. Oferta în discuție, așa cum rezultă din raportul procedurii nr.7602/17.07.2020, a fost clasată pe locul 4, cu un tarif de 14,93 lei/oră/agent. Verificând propunerea financiară depusă de ..., Consiliul constată că în cadrul acesteia se regăsește înscrisul „Anexa nr.2 la Formularul de ofertă – Determinarea tarifului orar”, în care apare precizat tariful menționat, dar și valori „0” în cazul rubricilor „Spor sărbători legale”, „Concediu minim de odihnă – 20 zile/an”, „Spor are suplimentare”, iar aferent rubricii „Fond handicap” mențiunea „Nu e cheltuială salarială”. De asemenea, se constată că ofertantul menționat nu beneficiază de subvenții în temeiul Legii nr.76/2002. După cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, și în cazul ... entitatea contractantă a înțeles să facă aplicarea art.222 din Legea nr.99/2016, sens în care, prin adresa nr.7480/15.07.2020, i-a solicitat după cum urmează: „Prin prezenta vă solicităm următoarele clarificări: - justificarea tarifului orar deoarece acesta nu conține cheltuielile cu concediul de odihnă, sărbători legale și numărul de personal folosit în derularea contractului; - precizarea posibilității de prestare a serviciului de pază în situația în care sediul societății și agenții de pază nu sunt din jud.Vrancea.” ... a răspuns prin adresa nr.757/17.07.2020, după cum urmează: „-Pentru zilele de concediu de odihnă, agenții sunt înlocuiți de către echipa mobilă, pentru sporurile privitoare la sărbătorile legale, se acordă zile libere echivalente iar agenții sunt înlocuiți de către echipa mobilă. Pentru buna desfășurare a contractului vom folosi o echipă de 12 agenți, pentru cele 3 posturi, repartizați în număr de 4 pentru fiecare obiectiv. -Cu privire la echipa mobilă vă menționăm următoarele: echipeme mobile au fost prevăzute în Regulamentul de ordine interioară a societății și se regăsesc la nivelul fiecărei regiuni, fiind formate din agenți care înlocuiesc agenții din posturi, în zilele de sărbători legale și în perioada concediilor. Cheltuielile cu agenții echipei mobile sunt incluse în cheltuielile indirecte. -Referitor la posibilitatea de prestare a serviciului de pază la obiectivele solicitate în caietul de sarcini, menționăm că, în situația în care SC OK GUARD S.R.L. va fi declarată câștigătoare a procedurii, ne obligîm să înființăm un sediu secundar (punct de lucru) în orașul Focșani. Agenții noștri sunt atestați de unități specializate de pe raza județului Vrancea sau județele învecinate.” În soluționate, Consiliul reține că, în conformitate cu dispozițiile legale aflate în vigoare, pentru un post permanent de pază, 24/24, tariful orar minim cu respectarea tuturor obligațiilor minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării, în anul 2020, fără cheltuieli indirecte, profit și fondul de handicap, care este conditionat de existenta unui numar mai mare de 50 agenti de paza angajati de operatorul economic, nu poate fi mai mic de 16,29 lei/oră. Un tarif sub valoarea de 16,29 lei/ora, fără TVA, în condițiile în care ofertantul nu beneficiază de subvenții nu este de natură să asigure îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini si nu respectă obligațiile minime și imperative stabilite 22

§ 33

în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării în anul 2020. Analizând calculul tarifului prezentat de ..., Consiliul constată că este în contradicție flagrantă cu prevederile legale incidente, tariful de 14,93 lei/oră fiind calculat, după cum rezultă evident din înscrisul „Anexa nr.2 la Formularul de ofertă – Determinarea tarifului orar” cu neluarea în considerare a sporurilor legale. Nici răspunsul la clarificări al ... nu este de natură a lămuri situația, utilizarea agenților care formează echipa mobilă nefiind de natură a înlătura obligația ofertantului de a prezenta în cadrul propunerii financiare un calcul al tarifului pentru un post de pază permanent de 24/24 ore cu luarea în considerare a tuturor obligațiilor legale de plată. Dincolo de acestea, prin răspunsul la clarificări ofertantul arată că va folosi o echipă de 12 agenți pentru cele 3 posturi, situație în care nu este lămurit aspectul orelor suplimentare, postul permanent de 24/24 ore necesitând mai mult de 4 agenți/post, respectiv 4,36 agenți. În ceea ce privește fondul de handicap, nu poate fi acceptată mențiunea „Nu este cheltuială salarială”, introducerea acestei cheltuieli în tarif fiind o obligație legală, așa cum s-a arătat mai sus, în contextul în care numărul de angajați ai ofertantului depășește pragul minim de 50 de angajați. Astfel, ofertantul consideră greșit că nu are obligația luării lui în considerare la calculul tarifului. Având în vedere că ... a prezentat costuri salariale pentru un post de pază care nu respectă legislația incidentă, Consiliul apreciază că entitatea contractantă, în mod eronat, a declarat admisibilă această ofertă și a clasat-o pe locul 4 în clasament, în realitate această ofertă fiind una neconformă, în temeiul art.143 alin.3 lit.c din H.G. nr.394/2016. Cu privire la oferta clasată pe locul 5, depusă de ..., având un tarif de 15,00 lei/oră/agent, contestatorul ... formulează critici constând în faptul că nu au fost luate în considerare la calcului tarifului sporurile prevăzute de Codul muncii (spor de noapte, spor ore suplimentare, spor repaus săptămânal, spor sărbători legale, concediu de odihnă) și nici fondul de handicap. În soluționare, Consiliul constată că ofertantul menționat a prezentat în cadrul propunerii financiare înscrisul „Detaliere tarif”, din care rezultă tariful menționat, nu și vreo referire care să confirme faptul că au fost luate în considerare sporurile la care face contestatorul referire și nici fondul de handicap. Și acestui ofertant entitatea contractantă a înțeles să îi solicite justificarea tarifului, sens în care a emis adresa nr.7478/15.07.2020, având conținutul: „Prin prezenta vă solicităm următoarele clarificări: - justificarea detalierii tarifului anexat formularului de ofertă, deoarece tariful nu conține cheltuielile cu orele de noapte, de sărbătoare și concediile de odihnă, precum și numărul de persoanl folosit în derularea contractului.” Ofertantul a răspuns prin adresa nr.757/17.07.2020, după cum urmează: 23/26

§ 34

„(…) - Numărul de agenți de securitate folosit în derularea contractului reiese foarte clar din Lista cu personal pe care am inclus-o în documentele de calificare, listă care este bifată cu Da în Procesul-verbal de deschidere a ședinței cu nr.7165/09.07.2020. Astfel folosim în derularea contractului un număr de 14 agenți de securitate, din care 12 titulari în cele 3 posturi de pază permanente (4 agenți/post) și 2 agenți de securitate folosiți pentru acordarea de concedii de odihnă și zile libere. - În ceea ce privește detalierea tarifului considerăm că este deplin justificat pentru acordarea tuturor drepturilor legale cuvenite personalului angajat, fapt asumat și prin Declarația pe proprie răspundere cu privire la respectarea legislației privind condițiile de mediu, social și relații de muncă. - În altă ordine de idei, în stabilirea tarifului am ținut cont inclusiv de estimarea dumneavoastră de preț, așa cum reiese din Anunțul de publicitate și din Caietul de sarcini și anume valoarea de 8000000 lei pentru 2 ani de zile, echivalând cu un tarif de 15,22 lei/oră fără TVA. În aceste condiții orice alt tarif peste acesta valoarea ar însemna că vă depășiți bugetul alocat pentru serviciile de pază.” Fără a mai reitera considerentele cu privire la oferta precedentă, reținând că nici acest ofertant nu invocă subvenții obținute în temeiul Legii nr.76/2002, Consiliul apreciază că tariful propus de ..., de 15,00 lei/oră/agent, nu este unul justificat, fiind mai mic decât cel minimum acceptabil, de 16,29 lei/oră/agent (calculat fără cheltuieli indirecte, profit, fond de handicap). Deoarece nici prin răspunsul la clarificări acest ofertant nu a lămurit împrejurarea includerii sporurilor în tarif, limitând-se la a afirma că „în ceea ce privește detalierea tarifului considerăm că este pe deplin justificat pentru acoperirea tuturor drepturilor legale”, concluzia entității contractante de a considera răspunsul ca fiind unul concludent este eronată. Astfel, o simplă declarație că tariful conține toate obligațiile legale de plată nu este suficientă, după cum corect susține și contestatorul, obligația ofertantului, urmare a solicitării de clarificări adresată, fiind aceea de a prezenta argumente constând în calculații care să demonstreze afirmația sa și care, totodată, să fie de natură a convinge în acest sens. Or, ofertantul în discuție nu a procedat astfel. În ceea ce privește fondul de handicap, Consiliul constată că acesta nu se regăsește în „Detaliere tarif” și nu a format obiectul solicitării de clarificări, deși autoritatea contractantă avea obligația de a chestiona ofertantul și sub acest aspect de vreme ce la finele anului 2019 acesta avea un număr de 180 salariați, peste pragul impus de Legea nr.448/2006. Dat fiind faptul că asupra aspectelor cu privire la care entitatea contractantă a înțeles să solicite ... justificare, acesta nu a formulat un răspuns concludent, Consiliul apreciază eronată decizia de a considera admisibilă oferta acestuia, la care s-a oprit entitatea contractantă, oferta fiind, în fapt, neconformă potrivit art.143 alin.3 lit.c din H.G. nr.394/2016. Cu privire la oferta clasată pe locul 6, depusă de ..., având un tarif de 15,10 lei/oră/agent, contestatorul ... formulează critici în sensul că tariful menționat nu conține cheltuielile de transport ale agenților care nu au domiciliul în județul Vrancea. 24

§ 35

În soluționare, Consiliul reține că, în cadrul propunerii financiare, ofertantul menționat a prezentat „Justificarea propunerii financiare”, din care rezultă tariful de 15,10 lei/agent/oră, astfel cum a fost redus în urma scăderii subvențiilor încheiate conform Legii nr.76/2002. De asemenea, în cadrul propunerii tehnice, se regăsesc a fi fost depuse un număr de 10 convenții încheiate cu AJOFM Vaslui, pentru un număr de 20 de persoane, dar și înscrisul „Declarație privind personalul de specialitate/personal atestat de care dispune ofertantul pentru realizarea contractului”, din care rezultă că personalul utilizat va fi de 16 persoane. Prin adresa nr.7484/15.072020, entitatea contractantă a solicitat ofertantului menționat, după cum urmează: „Prin prezenta vă transmitem următoarele clarificări: (…) -detalierea subvenției conform lg 76/2002, 99682 lei (număr convenții, perioadă etc); -precizarea posibilității de prestare a serviciului de pază în situația în care sediul societății și agenții de pază nu sunt din jud.Vrancea.”, răspunsul acestuia fiind transmis cu adresa nr.237/16.07.2020, în care s-a precizat, cu relevanță în cauză: „Faptul că societatea noastră nu are sediul în jud.Vrancea nu influențează în nici un fel calitatea serviciului și îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de pază. Agenții de pază se vor deplasa în județul Vrancea pe timpul derulării contractului, astfel încât să nu existe deficiențe în prestarea serviciilor.” Anexat răspunsului se regăsește a fi depus înscrisul „Tabel cu personalul subvenționat”, în care se regăsesc evidențiate un număr de 15 persoane. Analizând propunerea financiară a ofertantului menționat și răspunsul acestuia la clarificări, coroborat cu documentele la care s-a făcut referire din cadrul propunerii tehnice, Consiliul reține ca întemeiată critica contestatorului în condițiile în care ofertantul nu a inclus în fundamentarea prețului vreun cost cu transportul agenților, ...având încheiate convențiile în baza cărora primește subvenții cu AJOFM Vaslui, de unde se deduce că domiciliile acestor persoane sunt pe raza județului Vaslui. Astfel, se impunea ca entitatea contractantă să efectueze verificări în acest sens, spre a stabili necesitatea includerii în tariful ofertat a unor cheltuieli cu transportul, cazarea și diurna angajaților care se vor deplasa din localitățile de domiciliu la locul de prestare a serviciilor. De asemenea, apreciază Consiliul ca necesară o verificare și prin prisma numărului de persoane necesar prestării serviciilor care formează obiectul contractului, spre a se stabili dacă cel declarat de ofertant că va fi folosit nu este supradimensionat cu scopul de a diminua tariful cu valoarea obținută din subvenții. Astfel,

§ 36

informațiile

§ 37

solicitate

§ 38

ofertantului

§ 39

prin

§ 40

adresa nr.7484/15.072020 sunt insuficiente, în aprecierea Consiliului, la fel fiind și răspunsul ofertantului, care nu permite efectuarea verificărilor care se impun asupra tarifului ofertat în raport cu exigențe contractului. Entitatea contractantă a manifestat rol activ solicitând informații privind fundamentarea prețului, prin intermediul adresei de clarificări, 25/26

§ 41

însă, ca și în cazul celorlalți ofertanți, nu a verificat cu rigurozitate informațiile furnizate prin intermediul răspunsurilor. Subliniază Consiliul că ofertarea unui tarif sub nivelul costurilor are ca efect distorsionarea concurenţei la procedura de achiziţie, întrucât se ajunge ca preţurile să nu mai reflecte rezultatul competiţiei între ofertanţi. Scopul oricărei achiziţii publice nu este doar acela al obținerii unui produs/serviciu/lucrare la cel mai avantajos preţ – ci vizează şi promovarea concurenţei loiale între operatorii economici. Fiind de domeniul evidenței că entitatea contractantă nu și-a îndeplinit obligația care îi revenea în etapa de evaluare a propunerilor financiare, dovadă că nu a sesizat niciunul dintre aspectele de mai sus cu privire la ofertele analizate, Consiliul reține necesitatea reevaluării ofertelor criticate, față de care entitatea contractantă va întreprinde verificările ce se impun. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art.26 alin.2 și 5 din Legea nr.101/2016, Consiliul va admite contestațiile, va anula raportul procedurii de atribuire nr.7602/17.07.2020, în partea referitoare la evaluarea ofertelor clasate pe locurile 1-6, entitatea contractantă urmând să reevalueze ofertele menționate, în considerarea celor arătate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Decizia este obligatorie pentru părţi, potrivit art.28 alin.1 din acelaşi act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestațiile depuse de ... și ..., în contradictoriu cu ..., anulează raportul procedurii de atribuire nr.7602/17.07.2020, în partea referitoare la evaluarea ofertelor clasate pe locurile 1-6, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă entitatea contractantă să reevalueze ofertele menționate, în considerarea celor arătate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. … 26