BO2020_12808
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: R8
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R8
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Data: .. Prin contestația nr. 4319/06.07.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26750/06.07.2020, formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., .. județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentantă legal prin …”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la punctul de lucru situat în ........., .., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20377/29.06.2020, emisă de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., …, ........., în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect „LOT 1 – Servicii de colectare, transport și eliminare finală a deșeurilor medicale periculoase, cu furnizare de ambalaje, LOT 2 – Servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri toxice, misture și precursori – anatomie patologică”, s-au solicitat: - “Admiterea contestației astfel cum este formulată; - Obligarea autorității contractante la anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20377/29.06.2020, transmisă subscrisei pe e-mail la data de 30.06.2020, pentru lotul 1 și lotul 2, precum și a actelor care au stat la baza emiterii adresei anterior menționate; - Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei clasate pe locul I, pentru lotul 1 șl lotul 2, depuse de către ofertantul …, pentru motivele pe care le vom învedera în continuare; - În temeiul art. 26 alin. 9 din Legea nr.101/2016, coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă, obligarea autorității
contractante la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea contestației”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20377/29.06.2020, emisă de ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura amintită, potrivit căruia oferta sa a fost clasată pe locul 2 în clasament, după oferta depusă de ofertantul …, deși oferta acestuia nu întrunea criteriile de calificare, cerințele documentației descriptive precum și ale caietului de sarcini. În justificarea motivelor de admitere a cererilor sale, ca prim motiv, contestatorul susține că ofertantul declarat câștigător nu a depus pentru cei doi subcontractanți declarați, …, dovada că sunt înregistrați la Autoritatea Rutieră Română (ARR) din care să rezulte calitatea de operator de transport deșeuri periculoase, conform art. 35 din OMTI 980/2011 valabilă la momentul prezentării, astfel cum se solicită în documentația descriptivă la fila 2 și în caietul de sarcini la fila 6, fila 9, fila 10. Prin urmare, se poate observa că, din analizarea actelor depuse pentru cei doi subcontractanți ai ofertantului …, aceștia nu dețin Licența de transport rutier pentru deșeuri medicale periculoase la nivel național, eliberată de Autoritatea Rutieră Română și prin urmare, nu se poate face dovada că transportă în mod legal deșeurile care fac obiectul contractului, conform caietului de sarcini, motiv pentru care oferta acestuia este neconformă. Un al doilea motiv de neconformitate a ofertei depuse de ofertantul câștigător, este neprezentarea certificatelor de inspecție tehnică pentru toate tipurile de ambalaje solicitate de autoritatea contractantă, emise de un organism de inspecție ADR, conform prevederilor OMS nr. 1226/2012, alin. (7) lit. b) și art. 28 alin. (1). Astfel, contestatorul subliniază că, din cuprinsul ofertei desemnate câștigătoare, lipsesc Certificatele de agreare ADR în limba română pentru recipientele din plastic necesare pentru colectarea deșeurilor anatomo-patologice de 25 litri și de 50 litri, solicitate de către autoritatea contractantă în cuprinsul caietului de sarcini, la fila 7, fila 9 și fila 11, motiv pentru care apreciază că oferta în discuție este neconformă. Invocând de altfel și prevederile art. 3 alin. (1) din cadrul Normelor la Hotărârea nr. 1175/2007, contestatorul supune atenției că, în vederea îndeplinirii cerinței „ambalarea, colectarea și transportul deșeurilor medicale periculoase se vor face în ambalaje cu certificare 2
ADR conform OMS 1226/2012", ofertantul declarat câștigător avea obligația depunerii certificatelor de agreare care să ateste conformitatea cu normele ADR a tuturor ambalajelor destinate transportului rutier al mărfurilor periculoase pe care acesta înțelege să le utilizeze în vederea îndeplinirii contractului. Pentru aceste motive, se apreciază de contestator că autoritatea contractantă avea obligația efectuării unei proceduri de evaluare temeinice, amănunțite și detaliate în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, iar oferta depusă de către … trebuia declarată neconformă. Un al treilea motiv de excludere a ofertei depuse de ofertantul câștigător, este dat de faptul că pentru unul dintre șoferii declarați în cuprinsul ofertei, a prezentat un certificat privind însușirea normelor de igienă expirat încă din luna februarie 2020. Orice altă completare ulterioară a acestor documente nu poate fi primită întrucât s-ar încălca principiul tratamentului egal între ofertanți prevăzut de Legea nr. 98/2016. Prin prezentarea unui Certificat privind însușirea normelor de igienă de către șofer care era expirat la data depunerii ofertei 26.06.2020, contestatorul consideră că ofertantul criticat a încălcat cerințele obligatorii ale caietului de sarcini, prevăzute foarte clar la fila 9 și fila 12, caz în care oferta acestuia trebuia declarată neconformă de către autoritatea contractantă. Un al patrulea motiv de respingere a ofertei contestate este dat de neprezentarea autorizației de mediu pentru activitatea de decontaminare termică a deșeurilor medicale periculoase, pentru vreun subcontractant/terț susținător, și doar un referat tehnic al unei instalații pentru subcontractantul …. Astfel, ținând cont de prevederile art. 45 și 48 din OMS nr. 1229/2012, se susține de contestator că cele două metode de eliminare a deșeurilor medicale din actuala procedură (deșeuri infecțioase, deșeuri înțepătoare-tăietoare, deșeuri anatomo-patologice, medicamente citotoxice și citostatice, etc.): decontaminarea termică, urmată de depozitarea în depozitul de deșeuri și incinerarea trebuie să coexiste, iar autorizația de mediu este obligatorie pentru ambele tipuri de eliminare finală. Prin urmare, ofertantul declarat câștigător nu a făcut dovada că deține Autorizație de mediu pentru a presta în mod legal activitatea de decontaminare termică a deșeurilor medicale periculoase, pentru vreun subcontractant/terț susținător, încălcând astfel cerințele obligatorii ale caietului de sarcini, prevăzute la fila 3, fila 6, fila 12, fila 13 precum și în documentația descriptivă la fila 2, caz în care oferta depusă de ofertantul în cauză, trebuia declarată neconformă de către autoritatea contractantă. Al cincilea motiv de neconformitate a ofertei depusă de ofertantul declarat câștigător este lipsa certificatelor de inspecție tehnică (ITP) pentru toate autovehiculele declarate în ofertă, deși cerința era 3/16
obligatorie, fiind precizată în cuprinsul caietului de sarcini la fila 9, caz în care oferta depusă acestuia trebuia declarată neconformă de către autoritatea contractantă. Un ultim motiv invocat de contestator cu privire la pretinsa neconformitate a ofertei depusă de ofertantul câștigător, este neprezentarea declarațiilor referitoare la protecția muncii și la instruirea personalului, solicitate în cuprinsul caietului de sarcini la fila 5, caz în care oferta acestuia trebuia declarată neconformă. În continuare, invocând prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016 și pe cele ale art. 215 din Legea nr. 98/2016, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu i-a comunicat motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale și nici caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa, și de asemenea, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică, numele ofertantului desemnat câștigător fiind dedus din faptul că a fost prezentată doar oferta acestuia alături de oferta sa. Apreciind că există un viciu în comunicarea adresei privind rezultatul procedurii, contestatorul solicită anularea acesteia, precum și a actelor care au stat la baza stabilirii rezultatului procedurii de atribuire. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016, ale HG nr. 395/2016, precum și pe cele ale Codului de procedură civilă. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. În punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 24157/28.07.2020,
înregistrată
la
CNSC
sub
nr. 30217/28.07.2020, ........., în calitate de autoritate contractantă solicită respingerea contestației formulată de ......... SRL, ca nefondată. Față de motivele prezentate în contestație, autoritatea contractantă susține că, în referire la afirmația contestatorului conform căreia ofertantul … nu a depus pentru cei doi subcontractanți declarați, … dovada ca sunt înregistrați la Autoritatea Rutieră Română și că aceștia nu dețin licența de transport rutier pentru deșeuri periculoase la nivel național, autoritatea contractantă precizează că, în cuprinsul ofertei tehnice a …, au fost regăsite următoarele documente: - în cadrul ofertei tehnice pentru Lotul 1 (pag.31 verso și pagina 32) este descris transportul deșeurilor medicale periculoase cu menționarea autoutilitarelor care vor efectua transportul; - în cadrul ofertei tehnice pentru Lotul 2 (pag.38 și pagina 39) este descris transportul deșeurilor medicale periculoase cu menționarea autoutilitarelor care vor efectua transportul; - în cadrul documentelor ce susțin oferta tehnică a fost regăsită Licența nr. 0188600 emisa de Ministerul Transporturilor - Autoritatea 4
Rutiera Romana pentru operatorul economic …, valabilă pe perioada 09.06.2016 până la 08.06.2026 (pag. 184) emisă pentru mijloace de transport mai mari de 3,5 to conform Ordinului 980/2011 cap.IV.; - în Cadrul documentelor ce susțin oferta tehnică a fost regăsită Declarația (pag. 184 verso) operatorului economic … prin care, conform prevederilor art. 11 lit.c), respectiv art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările si completările ulterioare, pentru mijloacele auto a căror masa totală maximă autorizată nu depășește 3,5 to, nu se emite Licența comunitara ARR și nici certificat de transport pe cont propriu. Față de acestea, autoritatea contractantă apreciază nefondat motivul invocat de contestator, susținerile acestuia, nefiind justificate, în realitate, de niciun element real, de fapt sau de drept. Cu privire la motivul doi de contestare, respectiv faptul că ofertantul desemnat câștigător nu a prezentat Certificate de inspecție tehnică pentru toate tipurile de ambalaje solicitate, respectiv Certificate de agreere ADR în limba română pentru recipiente din plastic necesare pentru colectarea deșeurilor anatomo-patologice de 25 litri și de 50 litri, autoritatea contractantă precizează că, în cuprinsul ofertei tehnice prezentate de acesta, au fost regăsite următoarele documente: - în cadrul ofertei tehnice pentru Lotul 2 (pag.37 verso) operatorul economic … precizează că va pune la dispoziția autorității contractante ambalaje speciale pentru colectarea deșeurilor chimice, conform clasificării, pe baza unui necesar stabilit în funcție de cantitatea de deșeuri estimate și a tipurilor care să acopere integral și ritmic necesarul (recipiente de sticlă și recipiente de plastic); - în cadrul documentelor ce susțin oferta tehnică a fost regăsit Certificatul de agreare de tip Nr. CERT-AT-Amb-0147-11, Rev.0, în limba română (pag.246) în care, la poziția 10 și 11, sunt cuprinse specificațiile tehnice pentru cele două tipuri de ambalaje. Sub acest aspect, autoritatea contractantă menționează că, în cadrul procesului verbal nr. 20008/26.06.2020 (pag 6. verso) a fost consemnat acceptul său, pentru ambii ofertanți participanți la negociere, înlocuirea recipientului de 25l cu recipientul de 30l, iar prin semnarea acestui proces verbal contestatorul și-a însușit această modificare. În atare condiții, autoritatea contractantă apreciază motivul invocat de contestator, ca fiind nefondat, susținerile sale nefiind justificate în realitate de niciun element real, de fapt sau de drept. Cu privire la motivul trei de contestare, respectiv ofertantul desemnat câștigător … a prezentat pentru unul din șoferii declarați în cuprinsul ofertei un Certificat privind însușirea normelor de igienă expirat încă din luna februarie 2020, fără a se preciza numele șoferului și despre ce certificat este vorba, autoritatea contractantă precizează că ofertantul criticat a depus în cadrul propunerii tehnice, următoarele documente care susțin contrariul: 5/16
- în cadrul ofertei tehnice pentru Lotul 1 (pag.32) și Lotul 2 (pag. 38 verso) operatorul economic … precizează că personalul utilizat pentru colectarea, transportul și eliminarea finală a deșeurilor medicale periculoase (Conducătorul auto, Consilierul de Siguranță și Persoana Desemnată) este instruit și autorizat în acest sens, cu privire la natura încărcăturii și la normele de igienă privind deșeurile periculoase rezultate din activitatea medicală. - Certificat de absolvire nr. 1833 eliberat la data de 08.02.2017 pe numele …, din care rezultă că acesta a urmat cursuri de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale, de igienă și a promovat examenul de absolvire, fiind declarat admis, emis de Ministerul Sănătații - Direcția de sanătate publică a Municipiului ......... (pag.226); - Certificat de absolvire nr. 839 eliberat la data de 05.08.2017 pe numele .., din care rezultă că acesta a urmat cursuri de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă și a promovat examenul de absolvire, fiind declarat admis, emis de Ministerul Sănătății - Direcția de sănătate publică Dâmbovțta (pag.227); - Certificat de absolvire nr. 16043 eliberat la data de 23.07.2018 pe numele .., din care rezultă că acesta a urmat cursuri de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale de igiena și a promovat examenul de absolvire, fiind declarat admis, emis de Ministerul Sănătății - Direcția de sănătate publică a Municipiului ......... (pag.228). Pentru cele prezentate, autoritatea contractantă susține că motivul invocat de contestator este nefondat, susținerile sale nefiind justificate în realitate de niciun element real, de fapt sau de drept. Cu privire la motivul patru de contestare, conform căruia ofertantul câștigător nu a prezentat Autorizația de mediu pentru activitatea de decontaminare termică a deșeurilor medicale periculoase, ci doar un referat tehnic al unei instalații pentru subcontractantul Perfect Curier SRL care are ca obiect de activitate și decontaminarea deșeurilor periculoase, autoritatea contractantă arată că această cerință nu se află în cuprinsul nici a caietului de sarcini și nici a documentației descriptive, nefiind indicată, de altfel, nici de contestator. Privitor la motivul cinci de contestare, conform căruia ofertantul desemnat câștigător … nu a prezentat Certificate de inspecție tehnică (ITP) pentru toate autovehiculele declarate în ofertă, autoritatea contractantă precizează că cerința menționată nu se află în cuprinsul caietului de sarcini, așa cum indică autorul contestației că ar fi expusă la pagina 9. În aceste condiții motivul invocat este nefondat și susținerile sale nefiind justificate în realitate de niciun element real, de fapt sau de drept. 6
Referitor la motivul șase de contestare al ofertei desemnate câștigătoare, susținut de faptul că ofertantul desemnat … nu a prezentat declarații referitoare la protecția muncii și la instruirea personalului solicitate în cuprinsul caietului de sarcini la pagina 5, se arată de autoritatea contractantă că, în cadrul documentelor depuse de acesta, comisia de evaluare a regăsit la (pag.53 verso) “Declaratia pe proprie răspundere privind respectarea reglementarilor din domeniul social și al relațiilor de muncă’', acest document fiind perfect legal și temeinic pentru declararea conformității ofertei în cauză. În aceste condiții, autoritatea contractantă apreciază și acest motiv invocat, ca fiind nefondat. Față de ultima critică a contestatorului, autoritatea contractantă menționează că pe întregul parcurs al negocierii a participat și negociat, ca reprezentant al acestuia, doamna …, care, de altfel, a semnat și primit un exemplar din procesul-verbal nr. 20008/26.06.2020 din care rezultă, fără puțină de tăgadă, că oferta sa financiară a fost clasată pe locul 2. Concluzionând, autoritatea contractantă apreciază contestația ca având aspect superficial, netemeinic și se bazează doar pe presupuneri neverificate. Mai mult, autoritatea contractantă învederează că membrii comisiei de evaluare au analizat și interpretat în mod profesionist și cu respectarea prevederilor legale, documentele depuse de către toții ofertanții participanți la această procedură, avându-se în vedere principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzute de art. 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Pentru motivele prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de ......... SRL, ca nefondată. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016 și ale HG nr. 395/2016 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 4326/03.08.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 31191/03.08.2020, contestatorul a formulat concluzii scrise, prin care susține că își menține criticile de la primul motiv de contestare, cu privire la faptul că ofertantul … nu a depus pentru cei doi subcontractanți declarați, dovada că sunt înregistrați la Autoritatea Rutieră Română (ARR) din care să rezulte calitatea de operator de transport deșeuri periculoase, conform art. 35 din OMTI nr. 980/2011, valabilă la momentul prezentării. Mai mult, contestatorul arată că, după studierea dosarului achiziției publice, a observat că pentru subcontractanții …nu s-a depus nici Licență de transport, nici înregistrarea ARR, ci doar o declarație a fiecăruia în care este menționat “conform prev. art. 11 lit. b), respectiv art. 19 lit. b) din OUG nr. 27/2011 (….) pentru mijloacele auto a căror masa totală autorizată nu depășește 3,5 tone nu se emite licența comunitară ARR și nici certificatele de transport în cont propriu”. În opinia contestatorului, subcontractanții amintiți nu se 7/16
încadrează la prevederile art. 11 și 19 din OUG nr. 27/2011, ci la art. 24, concluzia fiind că … nu pot transporta în mod legal deșeurile care fac obiectul contractului de față, aspect confirmat și de autoritatea contractantă în punctul de vedere nr. 24157/28.07.2020. În atare condiții, prin formularea ofertei fără includerea acelor documente care să facă dovada faptului că ofertantul deține acele resurse tehnice necesare îndeplinirii contractului, prin intermediul subcontractanților, ofertantul și-a asumat riscul respingerii ofertei sale, în caz contrar, ar interveni o încălcare a principiului tratamentului egal. Cu privire la motivul doi de contestare, SC ......... SRL precizează că își menține criticile cu privire la neprezentarea de … a certificatelor de inspecție tehnică pentru toate tipurile de ambalaje, respectiv, din cuprinsul ofertei acestuia lipsesc Certificatele de agreere ADR în limba română pentru recipientele din plastic necesare pentru colectarea deșeurilor anatomo-patologice de 25 litri și de 50 litri. Față de apărările autorității contractante, contestatorul subliniază faptul că reprezentantul său prezent la negociere susține că acestea nu ar corespunde realității celor discutate în cadrul negocierii. Și motivul trei de contestare este menținut de contestator, sens în care arată că ofertantul .. a prezentat pentru unul dintre șoferii declarați un Certificat privind însușirea normelor de igienă, expirat încă din luna februarie 2020, respectiv certificatul prezentat la pag. 226, pentru angajatul .. Mai arată că potrivit art. 14 alin. (3) din Ordinul OMS nr. 1225/2003, certificatul în discuție are o valabilitate de 3 ani, astfel că acesta nu mai era valabil la data depunerii ofertelor. În ceea ce privește motivul 4 din cuprinsul contestației, contestatorul menționează că renunță la acesta. Referitor la motivul cinci, contestatorul reiterează critica privind lipsa Certificatelor de inspecție tehnică pentru toate autovehiculele declarate în ofertă de către …. Astfel, arată că, deși în raportul procedurii sunt enumerate 18 autovehicule, din analiza dosarului achiziției reiese că au fost prezentate documente doar pentru un număr de 3 autovehicule, dintre care unul nu se regăsește în raportul procedurii. De asemenea, susține contestatorul, pentru niciun autovehicul nu s-a prezentat Notificare de certificare a conformității de către Direcția de Sănătate Publică. Referitor la ultimul motiv, contestatorul precizează că își menține criticile cu privire la lipsa prezentării de către … a declarațiilor referitoare la protecția muncii și la instruirea personalului, subliniind faptul că, în urma studierii dosarului cauzei, a constatat că declarația pentru protecția muncii există, însă nu și pentru instruirea personalului. Pentru motivele prezentate, contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. 8
Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în vederea încheierii contractului de achiziție publică având ca obiect „ LOT 1 – Servicii de colectare, transport și eliminare finală a deșeurilor medicale periculoase, cu furnizare de ambalaje, LOT 2 – Servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri toxice, misture și precursori – anatomie patologică”, prin transmiterea, în data de 19.06.2020, a unor invitații de participare către 7 operatori economici. În procesul-verbal al ședinței de deschidere, nr. 20008/26.06.2020, s-a consemnat primirea a 2 oferte, din partea SC …, precum și elementele principale ale acestora. Ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii nr. 20375/29.06.2020, prin care a fost desemnată câștigătoare, pentru ambele loturi, oferta .. Nemulțumit de acest rezultat, ......... SRL (consemnând cauțiunea aferentă, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016), a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Față de prima critică, și anume neprezentarea, pentru subcontractanții … declarați de ofertantul …, a dovezii că sunt înregistrați la Autoritatea Rutieră Română din care să rezulte calitatea de operator de transport deșeuri periculoase, conform art. 35 din OMTI nr. 980/2011, Consiliul reține că, prin documentația descriptivă, autoritatea contractantă a impus următoarea cerință: „dovada înregistrării la Autoritatea Rutieră Română – ARR, din care să rezulte calitatea de operator de transport deșeuri periculoase conform art. 35 OMTI 980/2011 coroborat cu art. 173 din Legea nr. 98/2016 privind transportul rutier, valabilă la momentul prezentării”. De asemenea, prin caietul de sarcini, s-a solicitat ca propunerea tehnică să cuprindă, printre altele, și „c) Licențele (la utilizarea capacităților de transport de peste 3,5 tone – conform Ordinului 980/2011, cap. IV.) și autorizațiile necesare desfășurării activității de transport pentru deșeuri periculoase (vor fi depuse copii ale acestor documente emise)”. Potrivit Ordinului nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, „art. 35. În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase, întreprinderea de transport rutier în cont propriu va depune sau va transmite prin poștă, cu confirmare de primire, la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., următoarele documente: a) dovada angajării, decizia de numire și certificatul de atestare profesională a consilierului de siguranță; 9/16
b) certificatul de agreare eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", pentru vehiculele pentru care este necesar a se elibera respectivul certificat; c) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi transportate; d) autorizația eliberată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase din clasa 7; e) certificatul de inspecție tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase”. În propunerea tehnică …, la pag. 280-282, se regăsește Licența nr.0188600 emisă de ARR, pentru …, precum și Declarațiile societăților …, potrivit cărora conform art. 11 lit. c), respectiv art. 19 lit. b) din OG nr. 27/2011, pentru mijloacele de transport auto a căror masă totală maximă autorizată nu depășește 3,5 tone, nu se emite Licență comunitară ARR și nici certificat de transport în cont propriu. Așa cum rezultă din informațiile regăsite în aceeași propunere tehnică, parte din contract vizând transportul deșeurilor periculoase este efectuată de subcontractanții …, în acest sens fiind folosite următoarele mijloace de transport: autoutilitară Mercedes Benz Atego 7,5 tone, autoutilitară Renault Trafic 2,7 tone și autoutilitară Iveco Daily 3,5 tone. În cauză, Consiliul reține incidența și a următoarelor dispoziții legale din cuprinsul OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere: - art. 11. - În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, prevederile privind accesul la ocupația de operator de transport nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier național: … c) transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește 3,5 tone; - art. 19. - Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier național: … b) transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește 3,5 tone. Așa cum s-a evidențiat mai sus, … a declarat în ofertă că, pentru transportul deșeurilor periculoase va folosi 3 autovehicule, dintre care doar unul depășește masa totală maximă autorizată de 3,5 tone pentru care este obligatorie prezentarea licenței emisă de ARR, iar, operatorul care folosește autoutilitara de 7,5 tone, a depus Licența ARR aferentă. De altfel, chiar prin caietul de sarcini a fost evidențiat faptul că Licențele sunt necesare la utilizarea capacităților de transport de peste 3,5 tone – conform Ordinului 980/2011, cap. IV., drept care, sub 10
aspectul analizat, Consiliul nu reține caracterul temeinic al criticii contestatorului. Prin concluziile scrise transmise la dosarul cauzei, contestatorul susține că subcontractanților … nu li se aplică excepțiile prevăzute la art. 11 și art. 19 din OG nr. 27/2011, ci prevederile art. 24 din același act normativ, fără însă să detalieze motivele pentru care ajunge la această concluzie. Dispozițiile art. 249 c.p.c stabilesc că: „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, prin urmare, fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”. Consiliul va reține în soluționare faptul că literatura juridică dar și practica judiciară, a statuat că în cadrul procesului civil sarcina probei este împărțită între reclamant și pârât, în speță între contestator și autoritatea contractantă, la care se adaugă și rolul activ al Consiliului care, potrivit art. 254 alin. (5) c.p.c, poate ordona administrarea probelor considerate necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. Cu toate acestea, existența rolului activ al Consiliului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcina a probei ar cădea asupra Consiliului, ceea ce nu se întâmpla nici măcar în cadrul dosarelor supuse principiului oficialității, sau că nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la propunerea și administrarea probelor nu ar avea pentru părți consecințe procedurale. Pe cale de consecință, în măsura în care partea ce formulează anumite critici, susțineri, nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec, deoarece dacă nu administrează probele care să convingă Consiliul, cu toată eventuala colaborare a adversarului și în pofida rolului activ al Consiliului, va pierde dosarul. În speță, aplicând principiile cu caracter teoretic enunțate mai sus, Consiliul apreciază că, în soluționarea acestei critici societatea contestatoare ar fi trebuit ca, în prealabil, să menționeze și să dovedească de ce situațiile de excepție statuate la art. 11 și art. 19 din OG nr. 27/2011 nu sunt incidente cauzei. Ori, contestatorul s-a limitat la a face declarații generale fără însă a argumenta și produce vreo probă care să demonstreze cele declarate. Următoarea critică vizează situația prezentării certificărilor de agreare ADR pentru toate tipurile de ambalaje solicitate de autoritatea contractantă, din modul de redactare a susținerilor contestatorului rezultând că oferta desemnată câștigătoare nu ar fi depus certificatele amintite pentru recipientele de 25 litri și 50 litri. Față de aceste susținere, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a evidențiat faptul că, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor, s-a acceptat înlocuirea recipientului de 25 litri cu recipientul 11/16
de 30 litri, situație însușită inclusiv de ambii ofertanți, prin semnarea procesului-verbal. Însă, în opinia Consiliului, o asemenea modificare a condițiilor stabilite prin caietul de sarcini, nu poate fi acceptată, fiind contrară atât regulilor stabilite de legiuitor pentru evaluarea ofertelor, cât și principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. Nici faptul că suntem în prezența unei proceduri de negociere nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, câtă vreme niciunde în cuprinsul documentației descriptive, autoritatea contractantă nu a stabilit faptul că tipurile de ambalaje ofertate pot face obiectul negocierii, și, mai mult, urmare a unei solicitări de clarificări primite anterior depunerii ofertelor, prin care se cerea acceptul înlocuirii unor tipuri de ambalaje, autoritatea nu a fost de acord cu modificările propuse. Potrivit celor stabilite de autoritatea contractantă, caietul de sarcini constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către ofertant propunerea tehnică. În cuprinsul acestuia, referitor la recipientele folosite pentru preluarea deșeurilor, la pct. C2, s-a specificat ca fiind obligatorie prezentarea certificatelor ADR în limba română pentru fiecare tip de ambalaj solicitat, fiind enumerate 8 tipuri de ambalaje, printre care și „recipiente plastic pentru colectare deșeuri anatomo-patologice 25 litri – min. 100 buc.; recipiente plastic pentru colectare deșeuri anatomo-patologice 50 litri – min. 200 buc.” În acest context, Consiliul nu poate să valideze înțelegerea din ședința de deschidere a ofertelor realizată de comisia de evaluare cu cei doi ofertanți, privind înlocuirea recipientului de plastic pentru colectare deșeuri anatomo-patologice 25 litri cu unul de 30 litri. Pe cale de consecință, cum nici certificatul de agreare de tip nr. CERT-AT-Amb-0147-11, rev. 0, și nici celelalte certificate regăsite în propunerea tehnică a ofertei analizate, nu vizează și recipientele de 25 litri, Consiliul nu poate reține îndeplinirea cerinței caietului de sarcini, regăsită la pct. C2, privind prezentarea certificatelor ADR în limba română pentru ambalajele de 25 litri. Însă, contrar celor solicitate de contestator, acest aspect nu este în măsură să conducă automat la respingerea ofertei, ci este necesară parcurgerea unei etape de clarificare în limitele și condițiile statuate de art. 134 din HG nr. 395/2016, precum și cu respectarea principiilor tratamentului egal și nediscriminării de care autoritatea contractantă trebuie să țină cont în evaluarea ofertelor primite. Față de situația recipientului de 50 litri, se observă că în certificatul de agreare identificat mai sus, acesta apare menționat, drept care, sub acest aspect, critica apare neîntemeiată. Susținerile suplimentare aduse de contestator prin intermediul concluziilor scrise, referitoare la pretinsele diferențe dintre certificatul de agreare amintit, emis de …., și certificatele de conformitate, nu vor fi reținute în soluționare, pe de o parte, nefiind prezentate argumente 12
care să demonstreze aceste afirmații, iar, pe de altă parte, urmare a constatării faptului că … este un organism competent desemnat să emită astfel de certificări, având ca documente de referință inclusiv Acordul European referitor la transportul rutier internațional al măsurilor periculoase. În ceea ce privește următoarea critică, Consiliul reține că, din documentele probatorii regăsite la dosarul cauzei, indicat inclusiv de autoritatea contractantă în apărările sale, ofertantul … a nominalizat, drept conducător auto, pe dl. …, pentru care a depus în ofertă Certificatul de absolvire nr. 1833, eliberat în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 1.225/5.031/2003, la data de 08.02.2017, prin care se adeverește că această persoană a urmat cursul de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă. Potrivit cerinței caietului de sarcini, „conducătorul auto, … trebuie să aibă cunoștințe referitoare …la normele de igienă (certificate absolvire cursuri igienă)…” Însă,
având
în
vedere
dispozițiile
Ordinului
nr. 1.225/5.031/2003, indicat mai sus, regăsite la art. 14 alin. (3), respectiv „Certificatele de absolvire au valabilitate 3 ani de la data emiterii”, se observă că, așa cum reclamă și contestatorul, certificatul de absolvire al cursurilor de igienă pentru dl. … era, la data depunerii ofertelor, 26.06.2020, expirat. Cu toate acestea, ținând cont de tipul documentului în analiză, despre care nu se poate reține că ar putea fi procurat pro causa, în virtutea principiului proporționalității, Consiliul apreciază că se impune parcurgerea unei etape de clarificări și cu privire la această situație, în limitele și condițiile statuate de art. 134 din HG nr. 395/2016. Eventualul caracter in/admisibil al ofertei … urmează să fie stabilit de către membrii comisiei de evaluare, doar ulterior primirii unui răspuns la clarificările necesare, cu respectarea întocmai a tuturor regulilor stabilite de legiuitor în acest sens. Având în vedere că, prin concluziile scrise, contestatorul învederează faptul că renunță la soluționarea motivului 4 din cuprinsul contestației, Consiliul va lua act de această situație și va proceda la analizarea criticii nr. 5 referitoare la pretinsa neprezentare, de către ofertantul …, a certificatelor de inspecție tehnică (ITP) pentru toate autovehiculele prezentate în ofertă. Față de aspectul semnalat, Consiliul constată că, prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea unui raport de inspecție privind starea tehnică a autoutilitarelor folosite pentru transportul deșeurilor medicale. Relativ la această cerință, așa cum s-a evidențiat și cu ocazia analizării primei critici, ofertantul … a precizat, în propunerea sa tehnică, folosirea, pentru transportul deșeurilor medicale, a următoarelor mijloace de transport: autoutilitară Mercedes Benz Atego 7,5 tone, număr de înmatriculare B-150-FJY, autoutilitară 13/16
Renault Trafic 2,7 tone, număr de înmatriculare DB-10-RWH, și autoutilitară Iveco Daily 3,5 tone, număr de înmatriculare IF-34-CDM. Se mai reține că, la pag. 373-386 din propunerea tehnică, au fost depuse, pentru toate aceste autovehicule, Referatele tehnice de evaluare, pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, eliberate de Institutul Național de Sănătate Publică, precum și certificatele de inspecție tehnică periodică, drept care, critica analizată se constată a fi neîntemeiată. Susținerile suplimentare aduse de contestator prin intermediul concluziilor scrise, nu vor fi reținute, având în vedere că din documentele întocmite de comisia de evaluare nu au putut fi identificate cele 18 mijloace de transport indicate de contestator, iar, pe de altă parte, faptul că autoutilitara cu număr de înmatriculare DB- 10-RWH nu a fost enumerată în procesul-verbal ședinței de deschidere a ofertelor, nu este în măsură să invalideze informațiile propunerii tehnice a …, ci reprezintă, cel mult, o eroare de tehnoredactare a acestui înscris. Prin ultima critică, autorul contestației reclamă faptul că ofertantul desemnat câștigător nu a prezentat declarații referitoare la protecția muncii și la instruirea personalului solicitate în caietul de sarcini, la pag. 5, însă, așa cum rezultă din înscrisurile prezentate la pag. 22-26 din propunerea tehnică analizată, atât ofertantul …, cât și subcontractanții nominalizați, au prezentat Declarații pe propria răspundere privind respectarea reglementărilor din domeniul social și al relațiilor de muncă, în cuprinsul cărora și-au asumat „instruirea personalului propriu și al autorității contractante care manipulează deșeurile periculoase cu privire la riscurile pentru sănătatea lucrătorilor, la impactul cu mediu, la materialele și tehnicile de dezinfecție folosite la containerele mobile, la codul de procedură în cazul expunerii accidentale la deșeuri periculoase”. Cât privește pretinsa nerespectare de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016, Consiliul reține că, potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, oferta contestatorului, pentru cele două loturi, a fost declarată necâștigătoare, urmare a aplicării criteriului de atribuire stabilit. Prin urmare, oferta nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru a fi incidente dispozițiile art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Referitor la obligațiile instituite autorității contractante de prevederile lit. c) a temeiului de drept invocat, deși se observă că nu i-au fost aduse la cunoștință toate informațiile impuse de statutul ofertei sale, Consiliul apreciază că autorul contestației a cunoscut cine este oferta desemnată câștigătoare și motivul care a stat la baza acestei decizii, o dovadă în acest sens fiind chiar argumentele prezentate prin contestația formulată. Astfel, deficiențele adresei de comunicare a rezultatului procedurii nu sunt în măsură să conducă la 14
nulitatea ei, acest demers având, în condițiile date, un aspect pur formal. Luând în considerare cele anterior expuse, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., în calitate de autoritate contractantă, va anula raportul procedurii nr. 20375/29.06.2020, în partea referitoare la evaluarea ofertei desemnată câștigătoare, precum și actele subsecvente, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei menționate, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 de zile de la primirea deciziei. Cu privire la cererea contestatorului de suportare a cheltuielilor prilejuite de întocmirea contestației (onorariu avocațial), ea este supusă dispozițiilor art. 26 alin. (9) din lege – Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. –, precum și celor aplicabile în mod corespunzător din Codul de procedură civilă. Probatoriul cauzei a relevat că ......... s-a aflat în culpă, întrucât nu au fost respectate, în procesul de evaluare, toate normele privind achizițiile publice. Fiind în culpă se impune ca achizitoarea să suporte cheltuielile efectuate de reclamantă. În consecință, observând că există cheltuieli avansate de contestator în soluționarea contestației, Consiliul consideră întemeiată și va admite solicitarea de obligare a autorității contractante aflate în culpă la plata cheltuielilor efectuate de aceasta în cursul soluționării contestației. În acest sens, reține că la dosarul cauzei a fost depusă factura nr. SCA3626/07.07.2020, achitată de societatea contestatoare prin tranzacție interbancară la 03.08.2020, în sumă de 2879,62 lei, aferentă serviciilor de asistență juridică ș reprezentare juridică în contestația CNSC dosar nr. 1317/C2/2020 în contradictoriu cu Spitalul Colentina, pentru Cabinetul de Avocat „Mircea și Asociații”. Pornind de la dispozițiile art. 26 alin. (9) precitate, coroborate cu cele ale art. 453 alin. (2) C. proc. civ. – când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată –, și văzând că pretențiile petentei din cuprinsul contestației au fost admise doar în parte, Consiliul urmează a reduce, proporțional criticilor admise, cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la 959,87 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plata către contestator. Față de situația cheltuielilor de judecată, prin Decizia nr. 3/2020, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 15/16
alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr.101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii nr. 20375/29.06.2020, în partea referitoare la evaluarea ofertei desemnată câștigătoare, precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei menționate, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 de zile de la primirea deciziei. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestator a sumei de 959,87 lei, reprezentând cheltuieli parțiale efectuate pentru formularea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... …. 16