BO2020_12874
AdmiteCPV: 30213100-6 - Computere portabile (Rev.2)
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 30213100-6 - Computere portabile (Rev.2)
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestaţia nr. 246/24.07.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 29815/24.07.2020, înaintată de SC ...SA, cu sediul în ...., formulată împotriva procesului- verbal nr. 17632/20.07.2020, emis de ..., cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „computere portabile și de birou D20-A1” – Lotul 1 „computer portabil”, s- a solicitat: - anularea parţială a procesului-verbal nr. 17632/20.07.2020 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, pentru Lotul 1 - PC-uri portabile, în ceea ce priveşte rezultatul evaluării ofertei depuse de ...SA, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente procesului-verbal; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de achiziţie publică, reevaluarea şi declararea ofertei depuse de ...S.A. pentru Lotul 1 - Computere portabile, ca fiind conformă; - în subsidiar, în măsura în care nu ar mai putea fi dispuse măsuri de remediere, solicită anularea procedurii de atribuire pentru Lotul 1 - PC- uri portabile, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de 1
faţă, prin care ofertantul SC ...SA reclamă decizia autorității contractante de a declara neconformă oferta sa depusă pentru Lotul 1 „computer portabil”. În fapt, ţinând seama de specificaţiile tehnice minime din caietul de sarcini - „Pointing device - Sistem dual cu joystick şi Multitouch Touchpad, posibilitate de scroll cu joystick-ul”, petenta arată că a ofertat, pentru Lotul 1, „Pointing device - Sistem dual cu joystick USB şi Multitouch Touchpad; (JPD-UDV-01) Posibilitate de scroll cu joystick-ul”. Urmare solicitării de clarificări referitoare la îndeplinirea cerinței pentru "Pointing device", petenta a răspuns prin adresa nr. 232/20.07.2020, precizând că solutia ofertată îndeplineşte specificaţiile minime din caietul de sarcini, fiind o soluţie echivalentă şi superioară. În data de 20.07.2020, comisia de evaluare a publicat în SICAP procesul verbal nr. 17632/20.07.2020, privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, prin care s-a consemnat că oferta SC ...SRL nu corespunde cu specificaţiile tehnice minime solicitate prin caietul de sarcini, astfel că a fost respinsă ca neconformă. Nemulțumită de rezultatul procedurii, contestatoarea apreciază decizia autorității contractante ca fiind nelegală, deoarece oferta sa respectă întocmai specificaţiile tehnice minime solicitate prin documentația de atribuire. Petenta susține că, în caietul de sarcini singurele menţiuni (specificaţii tehnice minimale) pentru "Pointing device" sunt "Sistem dual cu joystick şi Multitouch Touchpad; Posibilitate de scroll cu joystick-ul", fără a se preciza dacă acest sistem "dual" (format din doua componente) trebuie să fie integrat în echipament (cum este menţionat de exemplu pentru tastatură: "Tastatură integrată") sau poate fi o componentă externă (așa cum ar fi de exemplu un mouse, un Wii Remote sau un Stylus). Din modul cum a fost formulată această cerință se înţelege că oricare dintre opţiuni trebuie să fie acceptată. Mai mult decât atât, pentru componenta de joystick nu există nicio cerinţă tehnică specifică acestui tip de dispozitiv (număr butoane/comutatoare axe, căi, vibraţie, conexiune etc), singura referire fiind la o funcţionalitate „posibilitate de scroll” cerinţa ce poate fi îndeplinită de orice stick prin programare butoane şi mini joystick-uri (stick-uri). Aceasta apreciază că soluția sa, clarificată prin răspunsul nr. 232/20.07.2020, respectiv "Sistem dual cu joystick USB şi Multitouch Touchpad; (JPD-UDV-01); Posibilitate de scroll cu joystick-ul", formată din "Clickpad with multitouch gestures enabled" - care este denumirea HP pentru componenta de tip Multitouch Touchpad (prezentă în documentaţia produsului ofertat) şi separat, pe USB, un dublu Joystick (Gamepad) ce include două stick-uri) cu part number-ul „JPD-UDV-01” pentru îndeplinirea cerinței de joystick, îndeplineşte cerinţele tehnice minimale, aşa cum au fost acestea formulate în caietul de sarcini. Prin Gamepad se 2
înţelege un dispozitiv complex utilizat în general pentru jocuri, similar cu joystick-ul, dar care conține unul sau două stick-uri (mini joystick-uri) față de doar un stick la joystick și mai multe butoane customizabile (https://en.wikipedia.org/wiki/Gamepad). De asemenea, petenta arată că cerința de "Pointing device", conform definiţiei acesteia, se referă la "o interfaţă de intrare (în special un dispozitiv de interfaţă umană) care permite utilizatorului să introducă date spaţiale (adică, continue şi multidimensionale) pe un computer", adică permit "utilizatorului să controleze şi să furnizeze date computerului folosind gesturi fizice, mutând un mouse sau un dispozitiv similar pe suprafaţa desktopului fizic". Concret, mişcările acestora se regăsesc prin mutarea cursorului şi alte shimbări vizuale pe ecran. Printre dispozitivele de tip "Pointing device" se regăsesc: Mouse, Trackball, Joystick, Pointing stick, Wii Remote, Finger tracking, Graphics tablet, Stylus, Touchpad, Touchscreen, Isometric Joystick etc. Joystick - "este un dispozitiv de intrare constând dintr-un stick care pivotează pe o bază şi raportează unghiul sau direcţia acestuia la dispozitivul pe care îl controlează. Joystick-urile sunt adesea folosite pentru a controla jocurile video şi de obicei, au unul sau mai multe butoane cu a cărui stare poate fi citită şi de computer." Touchpad - "Un touchpad sau trackpad este un dispozitiv care indică un senzor tactil, o suprafaţă specializată care poate transpune mişcarea şi poziţia degetelor unui utilizator într-o poziţie relativă pe sistemul de operare care este emis la ecran. Touchpad-urile sunt o caracteristică obişnuită a computerelor laptop, spre deosebire de utilizarea unui mouse pe un desktop şi sunt de asemenea utilizate ca un înlocuitor pentru un mouse unde spaţiul de birou este redus". Touchpad-urile wireless sunt de asemenea disponibile ca accesorii externe. Clickpads - Touchpad-urile se numesc clickpads dacă nu au butoane fizice. Acestea se bazează în schimb pe "butoane software". Fizic, întregul clickpad formează un buton, iar interpretarea comenzilor (Click-uri stânga/ dreapta etc) se face de către driverul software în funcție de poziția degetelor pe suprafata acestuia. Multi-Touch este o tehnologie care activează o suprafață tactilă să recunoască mai mult de un punct de contact pe aceasta la un moment dat. Aceasta tehnologie este integrată în tablete, laptopuri, telefoane mobile etc. Invocând prevederile art. 154 şi următoarele din Legea nr. 98/2016, autoarea contestației susține că specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. Cu atât mai mult, comisia de evaluare nu are dreptul să declare neconforme ofertele tehnice care respectă întocmai specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. 3
Totodată, aceasta apreciază că produsele ofertate, pentru Lotul 1, sunt net superioare din punct de vedere calitativ şi la un preţ mult mai bun faţă de toate celelalte oferte. Astfel, a ofertat memorii instalate cu o capacitate de patru ori mai mare decât cea minimă solicitată de autoritatea contractantă şi ofertată de ceilalţi candidaţi (pondere 25% din punctajul de evaluare a ofertei), precum şi o capacitate de stocare instalată dublă faţă de cea minimă solicitată de autoritatea contractantă şi ofertată de ceilalţi candidaţi (pondere 25% din punctajul de evaluare a ofertei). De aici rezultă că, în conformitate cu criteriul de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ" şi cu factorii de evaluare, oferta sa tehnică ar obţine punctajul maxim (50 puncte), iar pentru oferta financiară ar obţine (49,9273 puncte), ceea ce ar fi plasat-o pe primul loc cu un punctaj total de 99,9273 puncte. În opinia sa, dacă s-ar fi calculat corect punctajele, fără excluderea SC ...SA din procedura de achiziţie, ofertantul care ar fi trebuit să ocupe locul doi ar fi obţinut un punctaj maxim de 68,75 puncte. Autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere nr. 18804/30.07.2020, atașat documentelor din dosarul achiziției, înregistrate la Consiliu cu nr. 31249/03.08.2020, prin care solicită respingerea contestaţiei, pentru următoarele considerente: - În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (10) din HG. nr. 395/2016, autoritatea contractantă a întocmit caietul de sarcini, care conţine caracteristicile de natură tehnică ale acestor produse, precum şi informații cu privire la utilizarea lor, fiind descrise în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorității; - Având în vedere că echipamentul este de „tip computer portabil”, se subînţelege că toate funcţionalităţile și componentele trebuie să fie integrate. Prin adaptarea altor accesorii, se îngreunează utilizarea, inclusiv gestionarea echipamentelor şi a accesoriilor pentru fiecare echipament în parte; - Ofertantul ...SA nu a solicitat clarificări privind acest aspect, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor; - Caracteristicile tehnice solicitate sunt minimale, integrate conform cu tipul de echipament solicitat, respectiv: computer portabil fără alte accesorii adaptabile; - Autoritatea contractantă consideră că nu sunt îndeplinite cerinţele minimale din caietul de sarcini atâta timp cât echipamentul nu dispune de toate caracteriticile enumerate ca fiind proprii (integrate în echipament); - În opinia sa, prin ofertarea unui echipament cu joystick (Gamepad) USB, se ajunge la ocuparea permanentă a unui port USB al echipamentului, schimbarea ergonomiei, a destinaţiei de utilizare a zonei touchpad şi ar îngreuna modul de lucru al utilizatorilor, ceea ce este inacceptabil. UTCN îşi doreşte să crească productivitatea studenţilor şi a angajaţilor şi nu acceptă să o îngreuneze prin astfel de accesorii total inadecvate. În plus, computerul portabil ar depăşi greutatea maximă 4
acceptată de 2 kg, iar greutatea dispozitivului auxiliar este de 225 g, are şi un cablu de 1.8 m pentru conectare prin USB; - Acest accesoriu suplimentar nu are specificat, iniţial, producătorul şi modelul în oferta tehnică şi nici caracteristicile tehnice ale acestuia. Poate fi vorba despre un alt produs cu garanţie diferită; - Pointing device-ul ofertat este, în urma clarificărilor, un Gamepad extern pe USB, adică, un accesoriu pentru jocuri; - Autoritatea contractantă mai precizează că tastatura cu pointing device integrat este disponibilă la mai mulţi producători, apreciind că nu este o restrângere de producător, astfel: - HP EliteBook 850 G6 (cu denumirea Pointstick) http://h20195.www2.hp.com/v2/getpdf.aspx/c06308184.pdf -
Fujitsu
(cu
denumirea
Touchstick) https://sp.ts.fujitsu.com/dmsp/Publications/public/ds-LIFEBOOK-U759.pdf - Dynabook (fostul brand Toshiba) https://us.dynabook.com/computers-tablets/laptops/Tecra/A50 - Lenovo (sub denumirea Trackpoint) https://psref.lenovo.com/syspool/Sys/PDF/ThinkPad/ThinkPad_L590/Thin kPad_L590_Spec.PDF Urmare punctului de vedere comunicat de autoritatea contractantă, petenta a transmis adresa nr. 31318/03.08.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 31318/03.08.2020, prin care învederează următoarele: 1. Autoritatea contractantă recunoaşte faptul că în caietul de sarcini nu există nicio cerinţă a autorităţii contractante ca pentru produsul computer portabil toate funcţionalităţile să fie integrate. 2. Comisia de evaluare a înţeles să introducă ulterior, prin raportul de evaluare, noi cerinţe tehnice prin interpretarea subiectivă şi eronată a caietului de sarcini, de natură să vicieze rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, petenta susține că introducerea ulterioară a unor noi cerinţe tehnice, prin interpretarea subiectivă a caietului de sarcini, de natură să vicieze rezultatul procedurii, este nelegală. În opinia sa, premisele de la care a plecat comisia de evaluare au fost false, iar între premise şi concluzie nu se poate stabili niciun fel de relaţie cauzală. Între noţiunea "portabil" şi noţiunea "integrat" nu există niciun fel de echivalenţă. Apoi, caracteristica "portabil" nu impune şi condiţia de a fi "integrat". În conformitate cu prevederile art. 154 şi următoarele din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă a precizat expres şi fără echivoc toate cerinţele tehnice minimale, precum şi care componente trebuie să fie integrate, astfel: Webcam integrata HD 720p cu microfon încorporat și opturator mecanic Audio internal stereo speakers 2x2W Placă grafică integrată 5
Tastatura integrată ergonomică şi protectie la scurgeri accidentale de lichide; taste cu rezistență ridicată la uzură, bloc dedicat pentru tastatura numerică. Tastatură cu retroiluminare. Porturi și sloturi de
expansiune integrate Minim următoarele porturi incluse: 1x USB 2.0 1x USB 3.1 Gen 1 (cu posibilitatea de a asigura incărcarea dispozitivelor externe chiar si atunci cand sistemul este oprit) 1x USB 3.1 Type-C Gen 1 (cu functie de DisplayPort) 1x HDMI 1.4b 1x RJ45 1x combo audio/microphone jack 1x Kensington Lock Slot 3. Per a contrario, pentru că nu s-a solicitat expres, rezultă fără echivoc faptul că "Sistemul dual cu joystick şi Multitouch Touchpad" nu trebuie să fie integrat. Referitor la afirmaţia că utilizarea unui echipament cu joystick (Gamepad) USB ar duce la schimbarea ergonomiei şi a destinaţiei de utilizare a zonei touchpad, autoritatea contractantă a solicitat pentru "Pointing device" "Sistem dual cu joystick şi Multitouch Touchpad; Posibilitate de scroll cu joystick-ul", fără precizări cu privire la criterii/specificaţii de ergonomie. În opinia petentei, s-a invocat o nouă cerinţă, neprevăzută în caietul de sarcini, cu privire la "schimbarea destinatiei zonei de touchpad", vădit nefondată, atât timp cât touchpad-ul este un echipament de tip "Pointing device" independent (integrat sau extern), care nu este influenţat de existenţa / inexistenţa unui joystic (integrat sau extern). Referitor la precizarea cu privire la greutatea sistemului, petenta susţine că greutatea acestuia nu modifică greutatea laptopului (fiind extern) şi nu are relevanţă în economia soluţiei solicitate şi ofertate. De asemenea, nu s-a specificat în caietul de sarcini o cerinţă concretă pentru situaţii similare. De exemplu, cu privire la greutatea ansamblului solicitat (laptop cu încărcător). În specificaţiile tehnice pentru "Calculator portabil" s-a solicitat un "Încărcător de 65W cu conectare USB-C livrat cu echipamentul". Aceasta componenta externă, care asigură încărcarea acumulatorului intern (pentru funcţionarea independentă pentru câteva ore) sau asigură funcţionarea calculatorului portabil fără întrerupere, nu are menţionată o greutate sau alte caracteristici specifice/ergonomice respectiv tip/lungime cablu alimentare la priză, lungime cablu între calculator şi alimentator, dimensiuni etc, pentru acesta fiind menţionate doar specificatii cu privire la putere si tipul de conectare Type-C. O altă afirmaţie a autorităţii contractante, apreciată de petentă ca fiind de natură a induce în eroare, este cea referitoare la portul USB ocupat "permanent" de gamepad. Contestatoarea susţine că a ofertat un laptop cu un port USB în plus, adică mai mult decât cerinţa minimă. S-au cerut: 1 x USB 2.0, 1 x USB 3.1 Genl si 1 x USB 3.1 Type-C Gen1, iar contestatoarea a ofertat: 1 x 6
USB 2.0, 2 x USB 3.1 Gen1 şi 1 x USB 3.1 Type-C Gen1, deci numărul minim de porturi USB solicitate sunt libere. Referitor la menţiunea că "Pointing device-ul ofertat este, în urma clarificărilor, un Gamepad extern pe USB, adică un accesoriu pentru jocuri", petenta precizează că aceasta a solicitat, pentru Pointing device, printre altele, un joystick cu posibilitatea de scroll. Conform definiţiei acestuia, autoritatea contractantă a solicitat un dispozitiv de intrare constând dintr-un stick care pivotează pe o bază şi raportează unghiul sau direcţia acestuia la dispozitivul pe care îl controlează cu singura cerinţă funcţională exprimată de "posibilitate de scroll". Conform aceleiaşi definiţii, joystick- urile sunt adesea folosite pentru a controla jocurile video şi de obicei au unul sau mai multe butoane cu a cărui stare poate fi citită şi de computer". Petenta apreciază că un joystick (gamepad) este mai mult decât adecvat pentru echipamentul solicitat şi ofertat, deoarece în mediul academic preponderent tehnic al UTCN (automătizari, calculatoare), se învaţă programare, adică scriere coduri pentru software, inclusiv pentru gaming şi alte aplicaţii de simulare care necesită control multidimesional (testabil funcţional prin joystick/gampad etc). În concluzie, autoarea contestaţiei arată că toate aceste specificaţii suplimentare, invocate de autoritatea contractantă prin punctul său de vedere, nu se regăsesc printre cerinţele din caietul de sarcini. Comisia de evaluare nu are dreptul de a deroga de la cerinţele din caietul de sarcini, având obligaţia corelativă de a nu modifica specificaţiile tehnice, pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, de natură să vicieze rezultatul procedurii, încălcând drepturile sale, principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de transparenţă, conform legislaţiei aplicabile în materie. Urmare concluziilor scrise transmise de contestatoare, autoritatea contractantă a transmis adresa nr. 19227/05.08.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 32045/06.08.2020, prin care precizează următoarele: - prin descrierea caracteristicilor tehnice, intenţionează ca, în urma încheierii acordului-cadru, să atribuie contracte subsecvente pentru achiziţionarea unui produs, în speţă computer portabil, fapt explicit reflectat în fişa tehnică a acestuia. Dacă s-ar fi intenţionat achiziţionarea unui (1) computer portabil cu accesorii separate, indiferent care ar fi fost acestea, ar fi fost menţionate şi descrise explicit separat, fiecare dintre acestea având caracteristici şi funcţiuni proprii; - din niciunul din documentele întocmite de comisia de evaluare nu reiese că s-ar fi introdus alte cerinţe tehnice, aprecierile şi evaluările făcându-se strict raportat la cerinţele caietului de sarcini, aşa cum s-a prezentat la punctul 1, pentru un singur produs, în care să se regăsească toate componentele descrise; - în opinia sa, contestatoarea înţelege să interpreteze într-un mod personal şi vădit interesat caracteristicile solicitate ale produsului, omiţând în mod vădit că solicitarea este pentru 1 produs. 7
Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „computere portabile și de birou D20-A1” – Lotul 1 „computer portabil”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare nr. CN1021555/05.06.2020, valoarea estimată a achiziției fiind situată între 1.257.978 lei și 1.677.304 lei. Potrivit Raportului procedurii de atribuire nr. 18189/24.07.2020, în cadrul procedurii, pentru lotul 1, au fost depuse 3 oferte, iar în urma evaluării acestora, oferta contestatoarei ...SA a fost respinsă ca neconformă, rezultat contestat de aceasta. După depunerea contestației, societatea contestatoare a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de 41.932,60 lei, prin recipisa de consemnare nr. 1/24.07.2020, emisă de Raiffeisen Bank. Cauţiunea constituită se va restitui contestatoarei, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) şi (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Pe fondul contestației, Consiliul reține că ...SA critică decizia referitoare la respingerea ofertei sale, arătând că potrivit procesului- verbal nr. 17632/20.07.2020, privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, s-a menționat că oferta sa nu îndeplinește cerința „Pointing device - Sistem dual cu joystick şi Multitouch Touchpad, posibilitate de scroll cu joystick-ul”. Petenta arată că a ofertat, pentru Lotul 1, „Pointing device - Sistem dual cu joystick USB şi Multitouch Touchpad; (JPD-UDV-01) Posibilitate de scroll cu joystick-ul”, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, iar în urma solicitării de clarificări referitoare la îndeplinirea cerinței respective, a răspuns prin adresa nr. 232/20.07.2020, precizând că solutia ofertată îndeplineşte specificaţiile minime din caietul de sarcini, fiind o soluţie echivalentă şi superioară. Cu toate acestea, oferta sa a fost respinsă. Contestatoarea mai arată că în caietul de sarcini, singurele menţiuni (specificaţii tehnice minimale) pentru "Pointing device" sunt "Sistem dual cu joystick şi Multitouch Touchpad; Posibilitate de scroll cu joystick-ul", fără a se preciza dacă acest sistem "dual" (format din doua componente) trebuie să fie integrat în echipament (cum este menţionat de exemplu pentru tastatură: "Tastatură integrată") sau poate fi o componentă externă (așa cum ar fi de exemplu un mouse, un Wii Remote sau un Stylus). Din modul cum a fost formulată această cerință se înţelege că oricare dintre opţiuni trebuie să fie acceptată. Autoritatea contractantă susține că având în vedere că echipamentul este de „tip computer portabil”, se subînţelege că toate funcţionalităţile și componentele trebuie să fie integrate. Prin adaptarea altor accesorii, se 8
îngreunează utilizarea, inclusiv gestionarea echipamentelor şi a accesoriilor pentru fiecare echipament în parte. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă recunoaște că nu a solicitat, expressis verbis, în caietul de sarcini ca joystick-ul să fie integrat, dar prin ofertarea unui echipament cu joystick (Gamepad) USB, se ajunge la ocuparea permanentă a unui port USB al echipamentului, schimbarea ergonomiei, a destinaţiei de utilizare a zonei touchpad şi ar îngreuna modul de lucru al utilizatorilor, ceea ce este inacceptabil. În ceea ce privește caracterul subînțeles al unor specificații tehnice, invocat de autoritatea, Consiliul reține neconcludența acestui argument. Astfel, Legea nr. 98/2016 cuprinde o serie de dispoziții exprese referitoare la transparența achizițiilor publice: - art. 154 -,,Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire’’, - art. 49. - Autorităţile contractante au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională. Consiliul mai reține că potrivit art. 20 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, ,,(1) Documentaţia de atribuire este alcătuită din următoarele: b) caietul de sarcini (10) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante’’. Similar, art. 137 din din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 stabilește următoarele:,, (3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini’’. Față de aceste dispoziții legale, rezultă, în mod clar, că specificațiile tehnice nu se subînțeleg, ci ele trebuie menționate, conform principiului transparenței, în documentația de atribuire. În măsura în care în documentație nu există prevederi care să impună ca joystick-ul să fie integrat, înseamnă că un ofertant nu poate fi respins pentru acest motiv. Faptul că ofertantul ...SA nu a solicitat clarificări privind acest aspect, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, este lipsit de relevanță, din moment ce acesta nu a avut nelămuriri cu privire la documentație, orice ofertant, oricât de diligent ar fi, neputând anticipa că autoritatea a gândit și specificații ,,subînțelese’’, nu numai pe cele menționate expres. Pe de altă parte, chiar din documentație rezultă că atunci când a dorit ca o componentă să fie inclusă, a solicitat expres acest lucru, cum ar 9
fi, de exemplu, "Tastatură integrată". Prin urmare, dacă a procedat astfel în ceea ce privește tastatura, nimic nu o împiedica să solicite și pointing device integrat în tastatură, așa cum susține, în punctul de vedere, că s- ar subînțelege din caietul de sarcini. Având în vedere că tehnic, este posibilă și configurația ofertată de contestatoare, îndeplinind specificațiile tehnice solicitate, și având în vedere că nicio altă neconformitate nu a mai fost identificată în raportul procedurii, Consiliul consideră irelevante în cauză ,,neconformitățile’’ menționate în punctul de vedere. Astfel, din moment ce acestea nu sunt cuprinse în procesele-verbale de evaluare și în raportul procedurii, nu vor fi analizate de Consiliu. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ...SA, în contradictoriu cu ..., va anula raportul procedurii și actele subsecvente acestuia, și va dispune reevaluarea ofertei contestatoarei în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC ...SA, în contradictoriu cu ..., va anula raportul procedurii și actele subsecvente acestuia, și va dispune reevaluarea ofertei contestatoarei în conformitate cu prevederile documentației de atribuire Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 10 pagini. 10