AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_1442

2020Fonduri: PropriiProcedura simplificata

CPV: Nedisponibil
Critici: D3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.394 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. /C/ Data: Prin contestaţia nr. , înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. , depusă de SC ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., având Cod Unic de Înregistrare și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., reprezentată legal prin director Cruceanu Dan, privind procedura simplificată, online, pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare având ca obiect ”DEZINFECTANȚI ACORD CADRU 24 LUNI” – lotul 1, cod CPV 24455000-8,

§ 2

organizată

§ 3

de

§ 4

.........,

§ 5

cu

§ 6

sediul

§ 7

în municipiul ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: - adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru lotul 1; - suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică până la soluționarea contestației pentru lotul 1. Prin încheierea nr. , Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii pentru lotul 1 din cuprinsul contestației formulată de SC ......... SRL, respingând-o ca rămasă fără obiect. Pe rol, în prezent, se află capetele de cerere din contestație. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă conținutul documentației de atribuire pentru lotul 1. 1/6

§ 8

În fapt, contestatorul arată că cu ocazia descărcării din SICAP în data de 24.07.2020 a documentaţiei de atribuire, ce face parte integrantă din prezenta procedură, a constatat unele aspecte care nu respectă normele legale în vigoare (Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul nr. 1071/2017 şi standardul EN 14885:2015), aşa cum urmează să le evidenţieze în continuare. Contestatorul consideră că prevederile documentaţiei de atribuire a cărei refacere o solicită sunt nelegal întocmite având în vedere faptul că aceasta conţine un „caiet de sarcini" care nu respectă cerinţele legale cu privire la modelul de documentaţie de atribuire standard privind achiziţia de produse biocide pentru întreaga procedură. Specificaţiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenta între operatorii economici. Faţă de modul de constituire a specificaţiilor tehnice pentru fiecare lot în parte din caietul de sarcini, contestatorul consideră că autoritatea contractantă nu respectă prevederile Legii nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul 1071/2017, standardul SR EN 14885:2015. Fondul contestației LOT 1 - Dezinfectant de nivel mediu gata preparat pentru dezinfecția rapidă a suprafețelor - pe baza de alcooli 1. În ceea ce priveşte cerinţa din caietul de sarcini „Aviz sanitar ca produs biocid, cu specificarea categoriei de produs: Grupa principală 1, TP2 - TP4", contestatorul solicită obligarea autorității contractante la încadrarea produsului în Grupa Principală 1, tip produs TP2, pentru următoarele considerente: Potrivit Ordinului 961/19.08.2016 - Ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare, la art.4, Anexa 4 - Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat", se specifică, la secţiunea "Suportul de tratat-suprafeţe" faptul că pentru "zone de preparare și distribuire alimente pentru suprafeţe (pavimente, pereţi, mese), se utilizează un produs biocid încadrat în tipul de produs 2. De asemenea, contestatorul precizează faptul că potrivit Ordinului menționat anterior, pentru dezinfecţia altor suporturi de tratat, respectiv veselă, se utilizează un produs încadrat în Grupa Principală I, tip produs TP4, motiv pentru care acest suport de tratat și anume vesela trebuie specificată atât în Avizul Bio al produsului ofertat cât și în cerințele tehnice ale caietului de sarcini. Contestatorul arată că potrivit definiției dată de Ghidul ECHA, varianta actualizată aprilie 2018, produsele biocide de tip 2 sunt "Produsele utilizate pentru dezinfecţia suprafeţelor, materialelor, 2

§ 9

echipamentelor şi mobilierului şi care nu sunt utilizate în contact direct cu produsele alimentare sau hrană pentru animale". Acelaşi ghid defineşte produsele de tip 4 ca fiind "Produse utilizate pentru dezinfectarea echipamentelor, recipientelor, ustensilelor de consum, suprafeţelor sau conductelor folosite pentru producţia, transportul, depozitarea sau consumul produselor alimentare sau al hranei pentru animale (inclusiv apa potabilă) destinate oamenilor şi animalelor". După analizarea definițiilor de mai sus, coroborate cu cerința din caietul de sarcini "Indicații: curățarea și dezinfectarea suprafețelor alimentar cu aviz TP4", se poate trage concluzia că autoritatea contractantă nu face referire la alte suporturi de tratat, respectiv veselă, pentru care s-ar utiliza un produs de tip TP4, ci doar la dezinfecția suprafețelor de mici dimensiuni, pentru care se utilizează un produs de tip TP 2. 2. În ceea ce privește cerința „Timp de acțiune - maxim 5 minute pe tot spectrul (bactericid, levuricid, tuberculocid, micobactericid”, contestatorul solicită obligarea autorității contractante la introducerea activității virucide, așa cum aceasta a fost solicitată în cadrul spectrului de activitate menţionat în caietului de sarcini. Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885/2015 - Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact ‹ = 5 min. - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact timp de contact ‹ = 5 min - Fungicidă: EN 13624, timp de contact ‹ = 5 min. - Micobactericidă: EN 14348 (2,1), timp de contact ‹ = 5 min. - Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact timp de contact ‹ = 5 min. Avându-se în vedere cele anterior menționate, contestatorul solicită Consiliului să procedeze la adoptarea măsurilor de remediere care se impun. Față de aspectele invocate anterior, contestatorul solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. 15912/06.08.2020 înregistrată la Consiliu sub nr. 32214/06.08.2020, ........., în calitate de autoritate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă arată că în data de a inițiat procedura simplificată având ca obiect atribuirea acordului-cadru "Dezinfectanți" prin postarea anunțului de participare . Unul dintre loturile incluse în această procedură este Dezinfectant de nivel mediu gata preparat pentru dezinfecția rapidă a suprafețelor- pe bază de alcooli. Autoritatea consideră că este la latitudinea fiecărei autorități contractante stabilirea categoriilor de produse care se achiziționează, raportat la specificul activității și situației concrete. Produsele ce se achiziționează trebuie să răspundă în maniera cea mai eficientă nevoii concrete pentru care s-a luat decizia privind achiziția. Astfel, considerentele care au condus la decizia de a achiziționa un singur produs care să cumuleze TP2 și TP4 rezidă în necesitatea 3/6

§ 10

eficientizării activității de dezinfecție din saloane prin reducerea timpului necesar unei treceri complete în contextul actual în care normativele tehnice au impus: - creșterea frecvenței operațiunilor - reducerea timpilor de staţionare în zone de risc - reducerea personalului activ pe tură pentru asigurarea distanţării sociale. Achiziţionarea a 2 produse distincte ar conduce ca, în saloane, operaţiunea de dezinfecţie a suprafeţelor, materialelor, echipamentelor şi mobilierului care nu intră în contact direct cu produsele alimentare să se facă separat de operaţiunea de dezinfecţie a suprafeţelor, materialelor, echipamentelor şi mobilierului care intră în contact direct cu produsele alimentare, respectiv mese de distribuţie, măsuţa pacienţilor, noptiera. Această modalitatea de lucru necesită timp mai îndelungat de staţionare în salon. Având în vedere cele anterior menţionate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de SC ......... SA ca fiind nefondată. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare având ca obiect ”DEZINFECTANȚI ACORD CADRU 24 LUNI”, cod CPV 24455000-8, organizată pe loturi. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. SCN1072100/23.07.2019, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut” și data limită de depunere a ofertelor 05.08.2020, ora 15:00. Împotriva conținutului documentației de atribuire pentru lotul 1, asocierea SC ......... SRL a formulat contestația care face obiectul dosarului nr. . Prin Încheierea nr. , Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii, pentru lotul 1, din cuprinsul contestației formulată de SC ......... SRL. Pe fondul contestației formulată de SC ......... SRL, Consiliul retine urmatoarele: 1. In ceea ce priveste primul punct al contestatiei prin care SC ......... SRL solicita modificarea cerinţei din caietul de sarcini pentru lotul 1 „Aviz sanitar ca produs biocid, cu specificarea categoriei de produs: Grupa principală 1, TP2 - TP4" prin eliminarea solicitarii ca produsul sa fie si de tip 4 (TP4), Consiliul apreciaza aceasta solicitare ca fiind nefondata. Pe de o parte, este la latitudinea fiecărei autorități contractante stabilirea categoriilor de produse care se achiziționează, raportat la specificul activității și situației concrete, iar pe de alta parte autoritatea contractanta a justificat argumentat motivul pentru care a impus prin cerinta de mai sus un produs care să cumuleze TP2 și TP4: „Necesitatea eficientizării activității de dezinfecție din saloane prin reducerea timpului necesar unei treceri complete în contextul actual în care normativele tehnice au impus: - creșterea frecvenței operațiunilor 4

§ 11

- reducerea timpilor de staţionare în zone de risc - reducerea personalului activ pe tură pentru asigurarea distanţării sociale.” De asemenea, autoritatea contractanta arata, argument de asemenea corect, faptul ca utilizarea a doua produse distincte pentru dezinfectia suprafetelor ar complica procedurile si ar necesita timp mai îndelungat de staţionare în salon, situatie care trebuie evitata pe cat posibil in actualele conditii din spitale. 2. In ceea ce priveste cel de-al doilea punct al contestatiei, SC ......... SRL solicita completarea cerintei pentru lotul 1 de la pagina 5 a caietului de sarcini „Timp de acțiune - maxim 5 minute pe tot spectrul (bactericid, levuricid, tuberculocid, micobactericid” prin introducerea activității virucide, așa cum aceasta a fost solicitată în cadrul spectrului de activitate menţionat în caietului de sarcini conform EN 14885/2015 - Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact ‹ = 5 min. - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact timp de contact ‹ = 5 min - Fungicidă: EN 13624, timp de contact ‹ = 5 min. - Micobactericidă: EN 14348 (2,1), timp de contact ‹ = 5 min. - Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact timp de contact ‹ = 5 min. Consiliul constata ca, in fapt, din spectrul de activitate prezentat in pagina 4 a caietului de sarcini reiese clar ca cerinta trebuie sa includa si activitatea virucida, motiv pentru care in pagina 5 a fost o simpla omisiune care trebuie remediata. Consiliul va admite acest punct si va dispune modificarea cerintei pentru lotul 1 de la pagina 5 a caietului de sarcini „Timp de acțiune - maxim 5 minute pe tot spectrul (bactericid, levuricid, tuberculocid, micobactericid)” prin introducerea activității virucide. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite in parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune modificarea documentatiei prin completarea cerintei pentru lotul 1 din caietul de sarcini pagina 5 „Timp de acțiune - maxim 5 minute pe tot spectrul (bactericid, levuricid, tuberculocid, micobactericid)” prin introducerea activității virucide, si publicarea modificarii in SEAP, in termen de 10 zile lucratoare de la comunicarea prezentei decizii. Totodata, Consiliul va dispune stabilirea unei noi date limita de depunere a ofertelor la un interval de minimum 5 zile lucratoare de la publicarea modificarii dispuse. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondata critica formulata de contestator la punctul 1, conform celor cuprinse in motivare. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 5/6

§ 12

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite in parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune modificarea documentatiei prin completarea cerintei pentru lotul 1 din caietul de sarcini pagina 5 „Timp de acțiune - maxim 5 minute pe tot spectrul (bactericid, levuricid, tuberculocid, micobactericid)” prin introducerea activității virucide, si publicarea modificarii in SEAP, in termen de 10 zile lucratoare de la comunicarea prezentei decizii. Totodata, dispune stabilirea unei noi date limita de depunere a ofertelor la un interval de minimum 5 zile lucratoare de la publicarea modificarii dispuse. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondata critica formulata de contestator la punctul 1, conform celor cuprinse in motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 13

......... ......... .........

§ 14

6