BO2020_2147
RespingeCPV: 45221110-6
Critici: R4
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45221110-6
Critici: R4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționări a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2147/C3/2264, 2286 Data: 20.11.2020 I. Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45212/16.10.2020, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ........., înregistrat în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin administrator ...............................și convențional prin avocat ........., formulată împotriva rezultatului procedurii
licitație
deschisă,
organizată
de
autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., str. Moților, nr. 1-3, județul ........., în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect Proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții "Construire pod peste râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului în .........”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului CN1016685 la 05.11.2019, s-a solicitat anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 496014/09.10.2020, în ceea ce privește desemnarea
admisibilă
și
câștigătoare
a
ofertei Asocierii ......................................................................................... .................. obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, anularea răspunsului autorității contractante din 14.10.2020, repunerea în termenul de motivare a contestației, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. 2020460/23.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46670/26.10.2020, Asocierea ....................................................................................... .................... prin liderul asocierii, ..................... SA, cu sediul în București, Aleea Marius Emanoil Buteica, nr. 18-20, sector 3 și sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură situat în ........., str. Dorobanților, nr. 22, ap. 2B, județul ........., înregistrat în 1
registrul comerțului sub nr. J40/ 5020/1996, având CUI 8549129, reprezentată legal prin împuternicit ..............................și convențional prin avocat ..................................., a transmis o cerere de intervenție voluntară accesorie, prin care solicită respingerea contestației ......... SRL, menținerea actelor emise de către autoritatea contractantă ca fiind legale și temeinice, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. II. Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45407/19.10.2020,
înaintată de ..............................................................– ARL ........., cu sediul în ........., str. Fabricii, nr. 131, județul ......... și sediul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură situat în București, Calea 13 Septembrie, nr. 90, etaj 2, camera 2.01, sector 5, înregistrat în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată convențional prin avocat ........., formulată împotriva rezultatului procedurii, mai sus menționată, s-a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 496014/09.10.2020, a raportului procedurii nr. 496014/09.10.2020 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea necâștigătoare a ofertei ARL ........., respectiv, a ofertei câștigătoare, depusă de Asocierea ....................................................................................... .................... precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și a ofertelor depuse de operatorii economici clasați pe locurile 1 și 2. Prin adresa nr. 2020466/28.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 47198/29.10.2020, Asocierea ....................................................................................... .................... prin liderul asocierii, ..................... SA a transmis la dosarul cauzei cerere de intervenție voluntară accesorie, prin care solicită, admiterea, în principiu a acesteia, în interesul autorității contractante, iar pe fondul cauzei, respingerea contestației formulate de ..............................................................– ARL ........., în principal, ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca nefondată, cu menținerea actelor emise de autoritatea contractantă, ca temeinice și legale, finalizarea procedurii prin semnarea contractului de achiziție publică,
precum
și
obligarea contestatorului ..............................................................– ARL ......... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze. Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și vor fi soluționate împreună cu cererea de intervenție, în baza art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: 2
I. Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45212/16.10.2020, ......... SRL atacă, pentru nelegalitate, rezultatul procedurii ce face obiectul prezentei cauze. Prin adresa nr. 6668/20.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare
a
Contestațiilor
sub
nr.
45670/20.10.2020, contestatorul ......... SRL a transmis renunțare la soluționarea contestației sale. Prin adresa nr. 2020460/23.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46670/26.10.2020, Asocierea ....................................................................................... .................... prin liderul asocierii, ..................... SA, a transmis o cerere de intervenție voluntară accesorie, prin care solicită respingerea contestației ......... SRL, menținerea actelor emise de către autoritatea contractantă, ca fiind legale și temeinice, precum și obligarea contestatorului ......... SRL la plata cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. 2020464/27.10.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 46956/28.10.2020, ..................... SA în calitate de lider al Asocierii
.....................
SA – ................................................................................................... ................SRL a transmis Consiliului renunțarea la judecarea cererii de intervenție nr. 2020460/23.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46670/26.10.2020 formulată în contradictoriu cu ......... SRL. II. Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45407/19.10.2020,
..............................................................– ARL ......... atacă, pentru nelegalitate și netemeinicie, comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 496014/09.10.2020, raportul procedurii nr. 496014/09.10.2020 și actele anterioare sau subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea necâștigătoare a ofertei sale, respectiv
declararea
câștigătoare
a
ofertei
depuse
de Asocierea ....................................................................................... .................... solicitând anularea acestora, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, dar și a ofertelor depuse de operatorii economici clasați pe locurile 1 și 2, cu consecința stabilirii caracterului neconform al acestora, în sensul art. 137 alin. (3) lit. a) și d) din HG nr. 395/2016. În ceea ce privește interesul legitim de a formula contestația, contestatorul precizează că acesta se justifică prin faptul că actul vătămător este rezultatul procedurii de atribuire prin care, în mod greșit, autoritatea contractantă a declarat oferta sa necâștigătoare, deși ar fi trebuit să constate că ofertele clasate înaintea ei sunt neconforme și trebuiau respinse. 3
Referitor
la
nelegalitatea
și
netemeinicia
actelor contestate, ..............................................................– ARL ......... arată că, în opinia sa, Comunicarea rezultatului procedurii nr. 496014/09.10.2020 nu indică motivele concrete de respingere a ofertei și nici caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa, invocând în acest sens prevederile art. 215 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016. Subliniază contestatorul, procesul de achiziție publică este unul transparent, care ar trebui să asigure ofertanților tratament egal, precum și să dea efect dreptului celor declarați necâștigători de a contesta, în termenele prevăzute de lege, rezultatul procedurii. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă i-a depunctat, eronat, oferta, în ceea ce privește factorul de evaluare “experiența deținută de șeful de șantier”. Conform Fișei de date a achiziției, criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate-preț", fiind acordat un punctaj după cum urmează: Prețul ofertei - componenta financiară - 72% (punctaj maxim 72); Componenta tehnică: (...) Experiența deținută de șeful de șantier (punctajul maxim care poate fi obținut este de 8 puncte 8%). Experiența deținută în poziția de șef de șantier în cadrul unor contracte care au avut ca obiect activități similare - execuție lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/ tuneluri. Algoritm de calcul: Participarea în poziția de șef de șantier în cadrul unor contracte care au avut ca obiect activități similare - execuție lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/ tuneluri, se va puncta astfel: între 2-3 contracte - 4 puncte; între 4-5 contracte - 6 puncte; mai mult de 5 contracte - 8 puncte. Conform informațiilor publicate în SEAP (Anexa 3), contestatorul susține că a obținut doar 4 din maxim 8 puncte, pentru factorul de evaluare experiență deținută de șeful de șantier, motiv pentru care prezumă că autoritatea contractantă a acordat punctajul pentru doar 2 contracte de experiență similară, indicate în oferta sa pentru șeful de șantier. Precizează
contestatorul
că,
în
ofertă,
a
indicat pe......................................... ca persoană cu experiență necesară în funcția de șef șantier și că a depus: CV, acte de studii, autorizație RTE, recomandări pentru un număr de 7 contracte, în execuția cărora persoana în cauză a dobândit experiența similară, solicitată prin fișa de date. Prin solicitarea de clarificări nr. 126667/03.03.2020, comisia de evaluare a cerut clarificări cu privire la persoana numită pe poziția de șef șantier: „referitor la dl Voinea Răzvan Constantin, numit pe poziția de șef șantier, este necesar să prezentați documente justificative din care să 4
rezulte că în cadrul proiectelor "Reabilitare DN1 Vestem - Miercurea Sibiului" și "Reabilitare DN6 Craiova contract 4R13 - Reabilitare DN6 km 298+000 - km 332+150", s-au executat lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/tuneluri. Cerința este în conformitate cu precizările din fișa de date - secțiunea VI.3 Informații suplimentare
"...documente
justificative
relevante
(decizii/ recomandări/alte acte emise de beneficiar/angajator) pentru fiecare contract, din care să rezulte informațiile solicitate de autoritatea contractantă privind experiența." Precizează contestatorul că, pentru cele două contracte, despre care autoritatea contractantă a făcut vorbire în solicitarea de clarificări, la depunerea ofertei a atașat: în CV (rândul 11) - Anexa 5 - a fost precizat contractul 4R13 Reabilitare DN6 Craiova - Drobeta Tr. Severin, Sector km 298+000 - km 332+150 (Ciochiuta - Simian) în care......................................... a deținut poziția de Project Manager, în cadrul companiei Strabag SRL, beneficiar C.N.A.D.N.R SA; Scrisoare de recomandare, emisă de Strabag SRL; în CV (rândul 13) a fost precizat contractul 403/403A Reabilitare DN1 Vestem - Miercurea Sibiului, în care......................................... a deținut poziția de șef birou tehnic, în cadrul Asocierii CCCF SA – ITALSTRADE SpA, beneficiar C.N.A.D.N.R SA; scrisoare de recomandare emisă de C.C.C.F SA;. Contestatorul precizează că, la răspunsul său de clarificare, a anexat: 1. pentru contractul 4R13, Reabilitare DN6 Craiova - Drobeta Tr. Severin, Sector km 298+000 - km 332+150 (Ciochiuta - Simian) - scrisoarea de recomandare emisă de Strabag SRL și certificat privind experiența antreprenorului, emis de C.N.A.D.N.R SA; 2. pentru contractul 403/403A, Reabilitare DN1 Vestem - Miercurea Sibiului - scrisoare de recomandare emisă de C.C.C.F SA, proces-verbal de recepție finală nr. 248/25.01.2007 și proces verbal de recepție finală nr. 3420/03.12.2008, pentru lucrările executate în contractul invocat ca experiență similară. Apreciază contestatorul că nu poate fi ignorat faptul că solicitarea de clarificări, adresată de autoritatea contractantă, a vizat numai clarificarea dacă în cele două contracte s-au executat lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/tuneluri, fără nicio referire la celelalte contracte depuse în propunerea tehnică. Nu a existat nicio altă solicitare de clarificări din partea comisiei de evaluare, care să fi presupus furnizarea altor detalii ce țin de experiența similară invocată în toate cele 7 contracte indicate și care să fi ridicat vreun dubiu. Contestatorul specifică că nu poate decât să bănuiască că, în evaluarea întreprinsă, comisia de evaluare a exclus de la acordarea punctajului celelalte 5 contracte, invocate de el ca experiență similară. Excluderea acestor contracte de la acordarea punctajului maxim, în evaluarea componentei tehnice, cu aplicarea criteriului de atribuire, este, în opinia contestatorului, absolut nejustificată și mai ales nelegală. 5
..............................................................– ARL ......... precizează contractele pe care autoritatea contractantă le-a exclus și pentru care a prezentat recomandări de la: 1. CNAIR, pentru contractul „Finalizarea lucrărilor rămase de executat și execuție remedieri lucrări existente la obiectivul varianta de ocolire Carei", în cadrul căruia......................................... a îndeplinit funcția de Manager Proiect; 2. CN Căi Ferate „CFR" SA, pentru contractul „Reabilitarea CF Câmpina - Predeal - Lot 2 - Reabilitare poduri CF", în cadrul căruia......................................... a îndeplinit funcția de Construction Manager; 3. Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate, pentru contractul „Lucrări de reabilitare poduri, podețe și tuneluri de cale ferată - SRCF București - Lotul 4", în cadrul căruia a îndeplinit funcția de Project Manager și Reprezentant al Antreprenorului, INOCSA Madrid - Sucursala București, pentru contractul „5R14 Reabilitare DN76 Beiuș - Oradea, km 133+660 - km 180+911", în cadrul căruia a îndeplinit funcția de Manager de Proiect și Reprezentant al Antreprenorului; 4. Decizie de numire ca manager de proiect, emisă de ..............................................................- ARL ......... SA, pentru contractul „ Modernizare DJ108L Tășnad - Cig - Eriu Sâncrai - Craidorolț - Pișcari - Terebești - Gelu - Madaraș, km 0 + 000 -km 36 + 987, județul Satu Mare ". Apreciază contestatorul că, neluând în considerare experiența persoanei propuse,........................................., și pentru care au fost depuse documente justificative, autoritatea contractantă a dat dovadă de un formalism excesiv și absolut nejustificat, din moment ce pozițiile ocupate de acesta sunt superioare celei de șef șantier, implicând atribuții care, în toate cazurile, presupun și îndeplinirea celor specifice funcției de șef șantier. În aplicarea principiului „qui potest maius, potest et minus (cine poate mai mult poate și mai puțin)", consideră contestatorul, se poate aprecia, în mod rezonabil, că......................................... îndeplinește cerința din Fișa de date, privind experiența similară, în cadrul unor contracte care au avut ca obiect activități similare - execuție lucrări în domeniul
construcțiilor
unor
lucrări
de
artă poduri/pasaje/viaducte/tuneluri. În altă ordine de idei, apreciază contestatorul că autoritatea contractantă a evaluat, în mod nelegal, ofertele clasate pe locurile 1 și 2, care ar fi trebuit respinse, ca neconforme. În opinia sa, niciunul dintre acești ofertanți nu a făcut dovada existenței contractului încheiat cu firma de salubritate care gestionează zona, pentru deșeurile provenite din construcții și demolări. În documentația de atribuire a fost publicat certificatul de urbanism nr. 4251/07.10.2019, în scopul elaborării proiectului pentru construire 6
pod peste râul Someșul Mic, care face legătura între Străzile Oașului și Răsăritului. Conform acestui document, se solicită ca cererea de emitere a autorizației de construire să fie însoțită de dovada contractului cu firma de salubritate care gestionează zona, pentru deșeurile provenite din construcții și demolări. Autoritatea contractantă, în opinia contestatorului, nu a manifestat absolut nicio diligență, în sensul verificării existenței acestui contract, în ofertele operatorilor economici clasați pe locurile 1 și 2. Niciunul dintre ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 nu deține dotarea necesară pentru activitatea de încercare a podului și nici nu au declarat un subcontractant specializat. În studiul de fezabilitate cu elemente de documentație de avizare a lucrărilor de intervenție pentru realizarea obiectivului de investiții, inclus în documentația de atribuire, în evaluarea estimativă, se indică activități constând în „încercare pod: proiect de încercare și încercare pe teren". În conformitate cu STAS 12504-86 Încercarea Suprastructurilor cu Acțiuni de Probă, punctul 1.3 “încercarea podurilor noi se efectuează dacă este prevăzută în proiect, la cererea comisiei de recepție, a beneficiarului, sau a organului de administrare. Încercarea trebuie prevăzută în proiect în cazul podurilor noi care prezintă noutate din punct de vedere al materialelor folosite, al metodei de calcul, al deschiderii, sau al tehnologiilor de execuție. Încercarea se recomandă să fie prevăzută în proiect, în cazul podurilor noi cu deschideri mai mari de 33 m. Darea în exploatare a podurilor noi prevăzute a fi încercate, este permisă numai după efectuarea încercării și obținerea avizului comisiei de recepție.” Podurile pe arce cu calea jos, având 4 benzi de circulație, trotuare și piste de cicliști prezintă încărcări semnificative, motiv pentru care, în mod uzual, se proiectează contra vânturi la partea superioară a arcelor care să asigure stabilitatea laterală a acestora. Dacă nu există elemente de contravântuire între arce la partea superioară care să asigure stabilitatea laterală și limitarea deplasărilor arcelor în plan orizontal (structura de față), crește pericolul pierderii stabilității arcelor, motiv pentru care proiectantul a prevăzut în listele de cantități încercarea podului nou. Astfel, structura proiectată la faza Studiu de fezabilitate prezintă noutate din punct de vedere al metodei de calcul, al deschiderii și a tehnologiei de execuție încadrându-se în prevederile STAS 12504, punctul 1.3 alin. (2). Conform STAS 12504-86, încercarea se recomandă să fie prevăzută în proiect, în cazul podurilor noi cu deschideri mai mari de 33 m, iar podul ce face obiectul investiției are deschiderea de 46 m, deci este necesară încercarea conform STAS 12504-86, punctul 1.3 alin. (3). Or, în caietul de sarcini se precizează "Proiectul tehnic va avea la bază toate 7
STAS-urile și normativele legale aplicabile în vigoare", deci ofertanții aveau obligația să ia în considerare inclusiv prevederile STAS 12504-86. Din acest motiv, susține contestatorul, a inclus în oferta tehnică această activitate, a bugetat corespunzător costurile și a declarat subcontractantul Universitatea Tehnică de Construcții București pentru a îndeplini această activitate. Condiția esențială pentru a demonstra capacitatea de realizare a acestei activități este ca ofertantul sau un subcontractant să dețină laborator autorizat gradul I autorizat AVC - acustică și vibrații în construcții, precum și echipamentele absolut necesare efectuării încercării. Subcontractantul UTCB are în dotare un laborator autorizat gradul I autorizat AVC - acustică și vibrații în construcții, precum și echipamentele absolut necesare efectuării încercării, ce au fost prezentate în lista de dotări ale subcontractantului. În condițiile în care activitatea respectivă este pusă în sarcina executantului, prin documentația de atribuire, aceasta reprezintă o obligație contractuală, clar asumată și o componentă importantă a obiectului contractului, nefiind posibilă executarea lucrării decât de un operator economic sau altă entitate care deține echipamentele necesare pentru activitatea de încercare. În absența unor dotări proprii sau a declarării unor subcontractanți pentru realizarea activității, constând în elaborare proiect încercare și încercare pe teren, respectiv care să dețină laboratorul autorizat gradul I autorizat AVC - acustică și vibrații în construcții precum și echipamentele absolut necesare efectuării încercării, niciunul dintre operatorii economici clasați pe locurile 1 și 2 nu pot îndeplini o parte din contractul de achiziție publică. Precizează contestatorul că asocierea declarată câștigătoare, cât și ofertantul clasat pe locul 2 se află în ipoteza prevăzută de art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, întrucât ofertele lor nu satisfac cerințele caietului de sarcini. Mai mult decât atât, propunerile financiare nu sunt corelate cu elementele propunerilor tehnice, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, din moment ce, deși ar fi considerat activitatea de încercare a podurilor, nu au bugetat costurile cu aceasta în mod corect și real, atât timp cât nu dețin laboratorul autorizat gradul I autorizat AVC - acustică și vibrații în construcții, precum și echipamentele absolut necesare efectuării încercării. În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 8 și ale art. 10 din Legea nr. 101/2016 precum și pe toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul acesteia. În replică, prin adresa nr. 518141/23.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46409/23.10.2020, autoritatea contractantă a transmis un punct de vedere la contestație, prin care solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă și lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. 8
Referitor la critica contestatorului privind nelegalitatea comunicării rezultatului procedurii nr. 496014/09.10.2020, întrucât în cuprinsul acesteia nu sunt indicate motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei și nici caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare, în raport cu oferta contestatorului, autoritatea contractantă o apreciază nefondată. Precizează autoritatea contractantă că oferta contestatorului nu a fost respinsă de către comisia de evaluare, cum eronat precizează acesta, ci a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare. Și criticile referitoare la faptul că, prin comunicarea privind rezultatul procedurii, nu a arătat modul concret în care a ajuns la punctajul acordat și că nici nu a arătat care ar fi caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare în raport cu oferta contestatorului, sunt apreciate de autoritatea contractantă neîntemeiate. În acest sens, autoritatea contractantă arată că au fost respectate prevederile art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin comunicarea rezultatului procedurii, contestatorul a fost informat care este punctajul tehnic (respectiv 24 puncte), punctajul pentru oferta financiară (70,73 puncte), precum și punctajul total, obținut din însumarea celor 2 componente, rezultatul fiind 94,73 puncte. Tot în comunicare, autoritatea contractantă i-a transmis contestatorului că oferta câștigătoare a obținut 28 puncte pentru propunerea tehnică, 70,51 puncte pentru oferta financiară, iar în total 98,51 puncte. Cu privire la motivele pentru care ofertele clasate pe locurile 1 și 2 ar trebui respinse, ca neconforme, autoritatea contractantă precizează că au fost prezentate în contestație la modul general, fără a se indica, în mod concret sau a proba criticile: ''niciunul dintre ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 nu au făcut dovada existentei contractului încheiat cu firma de salubritate care gestionează zona pentru deșeurile provenite din construcții și demolări'' și ''niciunul dintre ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 nu dețin dotarea necesară pentru activitatea de încercare a podului și nici nu au declarat un subcontractant specializat''. În această situație, autoritatea contractantă apreciază că sunt incidente prevederile art. 10 și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, iar pentru lipsa celor 2 elemente prevăzute de lege (motivarea în drept și în fapt, precum și în lipsa probațiunii), contestația este inadmisibilă față de oricare din ofertanții clasați pe locurile 1 și 2. În raport de faptul că această contestație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, autoritatea contractantă apreciază că ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 își vor menține pozițiile actuale din clasament, iar contestația este lipsită de interes. În principal, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 33 C.proc.civ, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca efect al admiterii excepției lipsei de 9
interes a contestatorului, cu menținerea în acest sens a deciziei comisiei de evaluare ca fiind temeinică și legală. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. În ceea ce privește critica contestatorului potrivit căreia a evaluat nelegal componenta tehnică din criteriul de atribuire, respectiv a depunctat eronat oferta acestuia, în ceea ce privește factorul de evaluare „experiența deținută de șeful de șantier”, autoritatea contractantă apreciază că această critică se impune a fi anulată. În acest sens, precizează autoritatea contractantă, prin anunțul de participare s-a stabilit criteriul de atribuire "cel mai bun raport calitate preț", din care, pentru componenta tehnică, factorul de evaluare Experiența deținută de șeful de șantier: punctajul maxim care poate fi obținut este de 8 puncte (8%). Descriere: Experiența deținută în poziția de șef de șantier în cadrul unor contracte care au avut ca obiect activități similare – execuție lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/ tuneluri. Algoritm de calcul: Participarea în poziția de șef de șantier în cadrul unor contracte care au avut ca obiect activități similare - execuție lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/ tuneluri, se va puncta astfel: intre 2-3 contracte: 4 puncte; intre 4-5 contracte: 6 puncte; mai mult de 5 contracte: 8 puncte. Notă: Pentru personalul nominalizat, ofertanții vor prezenta în mod obligatoriu în cadrul Propunerii tehnice CV - urile acestora (conform formularului din secțiunea formulare), modalitatea de asigurare a accesului la personal (contract de munca/extras REVISAL/colaborare), diplomele de studii și documente justificative relevante (decizii/ recomandări/alte acte emise de Beneficiar/Angajator) pentru fiecare contract, din care rezultă informațiile solicitate de Autoritatea Contractantă privind experiența. Pentru personalul nominalizat care nu este angajat al ofertantului, se vor prezenta declarații/angajamente de disponibilitate. Comisia de evaluare a analizat documentele depuse de contestator pentru persoana desemnată pe poziția de șef șantier (Voinea Răzvan- Constantin), și a constatat următoarele: • în recomandarea emisă de Direcția Regională de Drumuri și Poduri
.........
nr.
30567/09.05.2019,
poziția
ocupată de .........................................a fost de Manager de proiect și nu de Șef Șantier; • în recomandarea emisă de Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate nr. 1102/351/15.02.2016, poziția ocupată a fost de Manager de proiect (Project Manager) și reprezentant al Antreprenorului și nu de Șef Șantier. 10
• în recomandarea emisă de INOCSA An AECOM Company, poziția ocupată a fost de Manager de proiect și reprezentant al Antreprenorului și nu de Șef Șantier. Pentru recomandările emise de Societatea de Construcții CCCF București SA (obiectiv: Contract 403/403A - Reabilitare DN1 Vestem -Miercurea Sibiului) și Strabag SRL nr. 1507/15.11.2011 (obiectiv: Reabilitare DN 6 Craiova contract 4R13 - Reabilitare DN6 km 298+00-km 332+150) pentru care .........................................a deținut calitatea de Șef de Șantier, s-au solicitat clarificări. Prin răspunsul la clarificări nr. 822/R/05.03.2020, s-au prezentat documentele justificative care atestă faptul că, în cadrul proiectelor “Reabilitare DN1 Vestem - Miercurea Sibiului” și “Reabilitare DN6 Craiova contract 4R13 - Reabilitare DN6 km 298+000-km 332+150”, s-au executat lucrări în domeniul construcțiilor unor lucrări de artă poduri/pasaje/viaducte/tuneluri. Drept pentru care, precizează autoritatea contractantă, recomandările prezentate au fost luate în calculul experienței similare, pentru Voinea Răzvan-Constantin, cu poziția Șef de Șantier. Din documentația prezentată pentru certificarea experienței similare, s-au luat în calcul doar trei contracte („Reabilitare CF Campina - Predeal- Lot 2 - Reabilitare poduri CF,” “Reabilitare DN1 Vestem - Miercurea Sibiului” și “Reabilitare DN6 Craiova contract 4R13 - Reabilitare DN6 km 298+000-km 332+150”), pentru care s-a acordat un punctaj de 4 puncte. Poziția deținută de .........................................ca Manager de proiect, în contractele prezentate, nu s-a luat în calcul, ca experiență similară, pentru poziția de Șef Șantier. Responsabilitățile Managerului de proiect sunt de a coordona/monitoriza, un proiect în vederea îndeplinirii obiectivelor proiectului, în toate etapele lui, printre care: • urmărirea etapelor de implementare a activităților/sub- activităților proiectului • verificarea stadiului derulării unui proiect • monitorizarea evoluției unui proiect și luarea deciziilor necesare pe parcursul implementării lui • pregătirea și organizarea planurilor de activitate în cadrul unui proiect • valorificarea și dezvoltarea oportunităților pe durata implementării unui proiect • asigurarea respectării prevederilor contractuale ale proiectului, • precizarea cerințelor proiectului, • conducerea implementării proiectului • identificarea și analizarea riscurilor și precizarea acțiunilor de control al riscurilor pentru oameni, proprietăți și mediu • orientarea muncii echipelor și indivizilor pentru realizarea obiectivelor organizaționale și de proiect • estimarea resurselor necesare proiectului 11
• identificarea surselor și elaborarea programelor pentru proiecte • asigurarea resurselor operaționale pentru proiect, iar un șef de șantier se ocupă, în principal cu: aplicarea și menținerea sistemului de management integrat în cadrul șantierului, organizează, coordonează și urmărește buna gestionare a șantierului din punct de vedere a consumului de materiale și alte consumabile necesare asigurări continuității activității, organizează, coordonează și urmărește activitatea șantierului. Menționează autoritatea contractantă că, în caietul de sarcini, la pag 38-39, a descris activitățile pe care trebuie să le desfășoare șeful de șantier, persoana care ocupă această funcție trebuie să se implice, efectiv în executarea lucrărilor de pe șantier, în incinta acestuia. Prin caietul de sarcini s-au exemplificat principalele responsabilități ale poziției de Șef de Șantier, care sunt specifice unei anumite etape din cadrul unui proiect, în etapa de execuție și care nu se aplică poziției managerului de proiect. În opinia autorității contractante, există o diferență majoră între managerul de proiect și șeful de șantier în ceea ce privește responsabilitățile, atribuțiile și activitățile desfășurate efectiv în cadrul unui contract. Diferențele dintre cele două ocupații, susține autoritatea contractantă, constau și în ceea ce privește codul COR, respectiv: managerul de proiect are cod COR 242101, iar șeful de șantier are codul COR 132308. Totodată, HG nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, face diferența între manager de proiect și șeful de șantier, definind aceste funcții/ocupații după cum urmează: c) manager de proiect - orice persoană fizică sau juridică, autorizată în condițiile legii și desemnată de către beneficiar, însărcinată cu organizarea, planificarea, programarea și controlul realizării lucrărilor pe șantier, fiind responsabilă de realizarea proiectului în condiții de calitate, costuri și termene stabilite; (...) e) șef de șantier - persoana fizică desemnată de către antreprenor să conducă realizarea lucrărilor pe șantier și să urmărească realizarea acestora conform proiectului". În opinia autorității contractante, importanța șefului de șantier este prevăzută și de Ordinul nr. 1369/2014 pentru aprobarea procedurii privind exercitarea controlului de stat al calității în construcții prin controale la factorii implicați în procesul de execuție - indicativ PCE 001, care prevede că executantul asigură controlul execuției lucrărilor prin: responsabil tehnic cu execuția, responsabil cu controlul tehnic de calitate, șef de șantier, acesta având un rol important, fiind solicitat în controlul execuției lucrărilor și nu managerul de proiect. Astfel, apreciază autoritatea contractantă, dacă ar fi una și aceeași funcție, manager de proiect/șef de șantier, nu s-ar fi făcut diferența, inclusiv din punct de vedere legislativ, între aceste ocupații, fiind evident 12
că fiecare ocupație are alte atribuții și responsabilități și altă implicare în realizarea efectivă a activităților unui contract de lucrări. Or, scopul autorității când a solicitat nominalizarea unei persoane care a ocupat funcția de șef de șantier, și punctarea factorului de evaluare, în cadrul criteriului de atribuire, a fost să se asigure că poziția va fi ocupată de o persoană care a mai îndeplinit exact aceasta funcție în cadrul unor contracte similare și a cărei experiență contează foarte mult în realizarea efectivă a lucrărilor pe șantier. Pentru toate aceste argumente, susține autoritatea contractantă, a considerat că experiența similară de manager proiect, realizată de Voinea Răzvan - Constantin, nu este conformă cu cerința din caietul de sarcini. În ceea ce privește critica contestatorului potrivit căreia: "Niciunul dintre ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 nu au făcut dovada existenței contractului încheiat cu firma de salubritate care gestionează zona pentru deșeurile provenite din construcții și demolări", autoritatea contractantă solicită respingerea ei, întrucât, în cadrul propunerii tehnice, ofertanții și-au asumat modelul de contract, fără obiecțiuni, care cuprinde și activitățile pentru cheltuielile cu transportul și depozitarea materialelor rezultate din construcții de tip moloz, acest contract fiind la momentul depunerii documentelor suficient pentru a face dovada modalității gestionarii deșeurilor provenite din zona afectată de lucrări. Precizează autoritatea contractantă că ofertantul clasat pe locul 1 și- a asumat degajarea amplasamentului de toate deșeurile rezultate în urma execuției lucrărilor, pagina 41 din cadrul propunerii tehnice – “La finalul lucrărilor toate spațiile și instalațiile tehnice se vor dezafecta, se va curăța amplasamentul organizării de șantier de gunoaie și deșeuri conform cu cerințelor aprobate de inginer.” Ofertantul clasat pe locul 2 și-a asumat degajarea amplasamentului de toate deșeurile rezultate în urma execuției lucrărilor (vol. I - pag.38 din cadrul propunerii tehnice - deșeurile rezultate în urma lucrărilor de reabilitare vor fi transportate de către o firmă specializată la rampa de gunoi, dacă acestea nu se vor putea recupera sau valorifica). De asemenea, acest ofertantul a prezentat și contractul de valorificare a deșeurilor nepericuloase rezultate din construcții și demolări nr. 06/03.01.2019 . Având în vedere că nu s-a solicitat în caietul de sarcini să fie prezentat un astfel de contract, ofertanții participanți și-au asumat respectarea acestei prevederi, și-au însușit modelul de contract pus la dispoziție de către autoritatea contractantă, iar comisia de evaluare nu a considerat că este necesară solicitarea contractului sau a unor explicații, în etapa de evaluare a ofertelor. Subliniază autoritatea contractantă că obiectul prezentei proceduri este de Proiectare și Execuție, astfel că, la acest moment, sunt suficiente, încadrarea în bugetul ofertat și faptul că ofertanții își asumă cheltuielile generate de execuția lucrărilor, inclusiv cea cu deșeurile 13
rezultate din execuție, oricare ar fi natura lor (moloz, ambalaje ale materialelor, etc). Or, cerința din certificatul de urbanism nr. 4251/07.10.2019 - Pct. 5 -Cererea de emitere a autorizației de Construire/Desființare va fi însoțită de următoarele documente: pentru transport moloz se va prezenta contractul cu firma de salubritate care gestionează zona pentru deșeurile provenite din construcții și demolări este pentru faza de proiectare - DTAC. Față de critica contestatorului potrivit căreia ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 nu dețin dotarea necesară pentru activitatea de încercare a podului și nici nu au declarat un subcontractant specializat, autoritatea contractantă solicită să fie respinsă întrucât, în studiului de fezabilitate se regăsesc listele de cantități puse la dispoziție în vederea elaborării unei oferte financiare cât mai reale, acestea nefiind necesar a fi prezentate în faza de licitație, așa cum s-a menționat și în caietul de sarcini. Având în vedere că procedura de achiziție este pentru servicii de proiectare și execuție lucrări, necesitatea prezentării unor documente pentru partea de proiect de încercare și încercare pe teren a podului nu era necesară, întrucât proiectul tehnic nu este elaborat, iar simpla asumare prin propunerile tehnice depuse de ofertanți că "Proiectul tehnic va avea la bază toate stasurile și normativele legale aplicabile în vigoare", este suficientă la acest moment. Mai precizează autoritatea contractantă, ofertanții clasați pe locurile 1 și 2 au avut în vedere această activitate, motiv pentru care, în ofertele tehnice ale lor, se regăsesc informații privind deținerea/dispunerea de laboratoare autorizate pentru aceste tipuri de încercări: - ofertantul clasat pe locul 1 a prezentat lista cu resursele (personal și instalații/echipamente) necesare pentru execuția lucrărilor/prestarea serviciilor pentru obiectivul de investiții licitat (pag. 247-248 din cadrul propunerii tehnice), unde se regăsește la pct. C - Echipamente diverse -Laborator Autorizat (Grad II); - ofertantul clasat pe locul 2 a prezentat contractul de prestări servicii nr. 84/03.01.2018 pentru încercări și analize de laborator și autorizația pentru Laborator Grad I (pag. 633 - 642 din cadrul propunerii tehnice). În ofertele financiare ale celor 4 ofertanți s-au regăsit cuprinse cheltuieli aferente acestor activități, fiind întocmite cu respectarea formularelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă. Astfel, sunt corelate ofertele tehnice cu cele financiare, acesta fiind si motivul pentru care comisia de evaluare nu a solicitat clarificări privind acest aspect niciunui ofertant. În aprecierea autorității contractante, ofertanții ..................... și ......... SRL au prezentat oferte tehnice conforme, corelate cu ofertele financiare depuse, iar susținerile contestatorului, în acest sens, sunt nefondate și neprobate. 14
Pentru toate aceste motive, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca inadmisibilă, lipsită de interes și, în subsidiar ca neîntemeiată, cu menținerea raportului procedurii în forma stabilită de către comisia de evaluare și aprobată de către ordonatorul de credite, ca temeinică și legală. Prin adresa nr. 2020466/28.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 47198/29.10.2020, Asocierea ....................................................................................... .................... prin liderul asocierii, ..................... SA, a transmis la o cerere de intervenție voluntară accesorie prin care solicită admiterea în principiu a acesteia în interesul autorității contractante, pe fondul cauzei, respingerea
contestației
formulate
de către ..............................................................– ARL ........., în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca nefondată, cu menținerea actelor emise de către autoritatea contractantă, ca temeinice și legale, finalizarea procedurii prin semnarea contractului de achiziție publică, precum
și
obligarea contestatorului ..............................................................– ARL ......... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze. În ceea ce privește justificarea interesului în formularea cererii sale, intervenientul invocă prevederile art. 61 din C.proc.civ., ale art. 16¹ din Legea nr. 554/2004, ale art. 17 pct. (3) și ale art. 68 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 48164/2286/03.11.2020, CNSC a solicitat autorității contractante transmiterea ofertelor clasate pe locurile 1, 2 și 3, în procedura contestată. În 04.11.2020, la Consiliul au fost înregistrate, sub nr. 48191, copii ale documentelor din dosarul achiziției, transmis de autoritatea contractantă. În 17.11.2020 autoritatea contractantă a transmis la Consiliu copii după raportul procedurii de atribuire și strategia de contractare (înregistrare la CNSC cu nr. 50441/17.11.20020). Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la
CNSC
sub
nr. 50676/18.11.2020,
..............................................................– ARL ......... a transmis note scrise, prin care reiterează atât capetele de cerere cât și motivele invocate în contestație. Prin intermediul notelor scrise, contestatorul solicită și respingerea cererii de intervenție voluntară accesorie, formulată de către ..................... SA. 15
După conexarea celor două contestații, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: Autoritatea contractantă ......... a inițiat o procedură de licitație deschisă, în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect "Construire pod peste râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului în .........”, inițiată prin publicarea anunțului CN1016685 la 05.11.2019. ......... SRL, nemulțumit de rezultatul procedurii, a formulat contestație, solicitând anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 496014/09.10.2020, în ceea ce privește desemnarea drept admisibilă și câștigătoare
a
ofertei
depuse
de Asocierea ....................................................................................... .................... obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, anularea răspunsului autorității contractante din 14.10.2020, repunerea în termenul de motivare a contestației, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Consiliul constată că ......... SRL a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206586277/1, în valoare de 88.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., în data de 19.10.2020. Consiliul reține că, față de contestația ......... SRL, a fost înaintată o cerere
de
intervenție
accesorie,
de
către Asocierea ....................................................................................... .................... prin liderul asocierii, ..................... SA, prin care solicită respingerea contestației, menținerea actelor emise de către autoritatea contractantă ca fiind legale și temeinice, precum și obligarea contestatorului ......... SRL la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, prin adresa nr. 6668/20.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45670/20.10.2020, contestatorul ......... SRL a transmis renunțarea la soluționare contestației sale. Văzând precizarea ......... SRL, de renunțare la soluționare contestației sale, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator” și va lua act de renunțarea la contestație. De asemenea, văzând solicitarea intervenientului de a se lua act de renunțare la cererea sa, Consiliul procedează în consecință. În
aceeași
procedură,
nemulțumit
de
rezultatul ei, ..............................................................– ARL ......... a formulat o contestație, prin care solicită anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 496014/09.10.2020, a raportului procedurii nr. 496014/09.10.2020 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe, în ceea ce privește declararea necâștigătoare a ofertei sale, respectiv
declararea
câștigătoare
a
ofertei
depuse
de Asocierea ....................................................................................... 16
.................... precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și a ofertelor depuse de operatorii economici clasați pe locurile 1 și 2. Preliminar, Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la
art.
611
alin.
(1)
din
Legea
nr.
101/2016, contestatorul ..............................................................– ARL ......... a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 1/21.10.2020, în valoare de 88.000 lei, emisă de Raiffeisen BANK – Agenția 13 Septembrie, în data de 21.10.2020. De asemenea, Consiliul reține și că, față de această contestație, a fost înaintată o cerere de intervenție accesorie, de către Asocierea ....................................................................................... .................... prin liderul asocierii, ..................... SA, prin care solicită respingerea contestației, în principal ca lipsită de interes și în subsidiar, ca nefondată, cu menținerea actelor emise de către autoritatea contractantă ca temeinice și legale, finalizarea procedurii prin semnarea contractului
de
achiziție
publică,
precum
și
obligarea contestatorului ..............................................................– ARL ......... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei. La analiza condițiilor de formulare a intervenției, în raport cu prevederile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și ale art. 64 din Codul de procedură civilă, Consiliul constată admisibilitatea ei în principiu, autoarea ei având interesul de a fi menținută situația de fapt/drept din procedură, oferta sa fiind clasată pe locul 1. În același timp, văzând faptul că cererea intervenientului este în sensul sprijinirii deciziilor autorității contractante, cu apărarea acestora, Consiliul califică demersul ca fiind intervenție accesorie, în interesul celei din urmă. Drept urmare, cererea de intervenție va fi analizată în condițiile prevăzute la art. 67 din Codul de procedură civilă. Analizând cu prioritate excepția invocată de autoritatea contractantă ‚i intervenient, privind inexistența în contestație a motivărilor în fapt și în drept, așa cum impune art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată netemeinicia ei, având în vedere că în contestație sa ARL ......... face trimitere la aplicarea regulilor din documentația de atribuire, precum și la prevederi din Legea nr. 98/2016, ce ar fi încălcate. De asemenea, Consiliul va respinge și excepția lipsei de interes a contestatorului, invocată de autoritatea contractantă și intervenient, având în vedere că o eventuală constatare a neconformității ofertelor clasate
pe
primele
două
locuri
ar
permite ofertantului ..............................................................– ARL ......... să devină posibil câștigătorul prezentei proceduri de atribuire. Privitor la presupusa analiză incorectă a dovezilor experienței șefului de șantier, Consiliul ia act de algoritmul de punctare a factorului de evaluare respectiv (stabilit în anunțul de participare): 17
Experienta detinuta de seful de santier :punctajul maxim care poate fi obtinut este de 8 puncte (8%) Descriere: Experienta detinuta in pozitia de sef de santier in cadrul unor contracte care au avut ca obiect activitati similare – executie lucrari in domeniul constructiilor unor lucrari de arta poduri/ pasaje/ viaducte / tuneluri. Algoritm de calcul: Participarea in pozitia de sef de santier in cadrul unor contracte care au avut ca obiect activitati similare – executie lucrari in domeniul constructiilor unor lucrari de arta poduri/ pasaje/viaducte / tuneluri, se va puncta astfel: intre 2-3 contracte: 4 puncte; intre 4-5 contracte: 6 puncte; mai mult de 5 contracte: 8 puncte . Castigatoare va fi oferta care obtine punctajul cel mai mare (tehnic+ financiar). De asemenea, Consiliul reține că ofertantul contestator a prezentat, pentru șeful de șantier nominalizat: - 3 recomandări, pentru proiecte/contracte în care a avut calitatea de manager proiect; - 3 recomandări, pentru proiecte/contracte („Reabilitare CF Campina-Predeal-Lot 2-Reabilitare poduri CF,” “Reabilitare DN1 Vestem- Miercurea Sibiului” și “Reabilitare DN6 Craiova contract 4R13- Reabilitare DN6 km 298+000-km 332+150”) în care a deținut funcția de șef șantier; - o decizie (emisă de ARL SA), pentru numirea în calitate de manager proiect. Luând în considerare cerința de punctare (experiența deținută în poziția de șef de șantier), Consiliul constată că, în mod corect, comisia de evaluare a reținut doar 3 recomandări și a acordat 4 puncte. În mod eronat a apreciat contestatorul că ar fi fost punctate doar două contracte (de altfel, tot 4 puncte se acordă pentru două sau 3 contracte). Celelalte 4 documente (3 recomandări și o decizie), evocate de contestator, fac referire, explicit, la calitatea de manager de proiect, care nu poate fi luată în considerare pentru tipul de expert de interes. Deși prin contestație susține că celelalte funcții, indiferent de denumirea lor, au presupus atribuții similare sau chiar superioare celei de șef șantier, (...) pentru care au fost depuse documente justificative, Consiliul constată că în acestea nu există detalieri ale activităților realizate ca manager de proiect, care să probeze pretențiile. Mai mult, nici în contestație, nu sunt prezentate acele atribuții, aferente funcției de manager, care ar fi similare cu cea de șef de șantier. Întrucât din cele 7 documente prezentate pentru șeful de șantier rezultă cu claritate pozițiile deținute de aceasta, Consiliul apreciază că nu se impunea nicio astfel de lămurire/clarificare, pentru a fi aplicat punctajul aferent factorului de evaluare Experiența deținută de șeful de șantier. 18
Diferența de atribuții, dintre cele două funcții, rezultă cu claritate din caietul de sarcini: managerul de proiect are și rolul de coordonare a întregului contract (de proiectare și executare), în timp ce șeful de șantier intervine pentru realizarea lucrărilor în cadrul contractului. În ceea ce privește presupusa evaluare incorectă a propunerilor tehnice ale ofertanților clasați pe primele două locuri, din perspectiva verificării existenței contractului de salubrizare, Consiliul reține că, în documentația de atribuire, nu a fost impusă o astfel de condiție. Referința contestatorului la certificatul de urbanism (în care se precizează la recepția lucrărilor se va prezenta dovada efectuării transporturilor de deșeuri din demolare/construire) nu este o cerință adresată ofertanților, ci executantului contractului. Includerea în ofertă a unui astfel de contract de salubrizare nu ar avea niciun sens, deoarece, pe de o parte, ar însemna ca la prezenta procedură de atribuire să participe doar ofertanți care au deja încheiate contracte pentru deșeuri, fără a cunoaște cantitățile. Pe de altă parte, încheierea unui astfel de contract de salubrizare, pentru deșeurile provenite din construcții și demolări, nu ar procura niciun avantaj autorității contractante, din moment ce firma ofertantă nu cunoaște dacă va fi câștigătorul derulării proiectării și execuției din procedura de atribuire. Un astfel de contract este necesar în timpul execuției lucrărilor și, totodată, poate fi încheiat abia după elaborarea proiectului, după stabilirea listelor de cantități, cel mai devreme. De asemenea, și critica referitoare la nedeținerea (de către ofertanții clasați pe primele două locuri) a dotării necesare pentru activitatea de încercare a podului și nedeclararea unui subcontractant specializat, va fi respinsă de Consiliu pentru netemeinicie, având în vedere că, prin documentația de atribuire nu s-au impus astfel de cerințe. Autoritatea contractantă nici nu a impus o anumită listă de echipamente, având în vedere că obiectul contractului supus atribuirii este proiectarea și executarea de lucrări. Implicit, ofertanților nu li s-a solicitat să dețină în proprietate laborator de încercări și analize, așa cum susține contestatorul (dotări proprii). Astfel, ofertanții au avut libertatea de a-și întocmi propunerea tehnică, fără identificarea modului de deținere, în execuție, a echipamentelor necesare. Netemeinicia criticii rezidă și din faptul că ofertantul clasat pe primul loc a menționat, în documentul Resurse (personal și instalații/ echipamente), laborator autorizat (grad II), iar ofertantul de pe locul 2 a inclus în ofertă Contractul prestări servicii nr. 84/2018, pe care l-a încheiat pentru încercări și analize de laborator, comandate de beneficiar. În ceea ce privește susținerea contestatorului că, prin nedeclararea unui subcontractant, nu s-ar putea îndeplini o parte din contractul de achiziție publică, Consiliul nu o poate reține ca pertinentă, din moment ce obiectul contractului cuprinde proiectarea și execuția lucrărilor, iar eventualele încercări de laborator sunt activități conexe realizării 19
lucrărilor, în controlul calității lucrărilor. Serviciile de încercare și analize de laborator pot fi îndeplinite de către un prestator, fără a fi necesară declararea lui ca subcontractant, întrucât nu sunt parte din obiectul contractului supus atribuirii, ci conexe acestuia. Consiliul va respinge, pentru netemeinicie și critica îndreptată împotriva presupusei întocmirii incorecte a Comunicării rezultatului procedurii nr. 496014/09.10.2020, care, în opinia contestatorului, nu ar indica motivele concrete de respingere a ofertei și nici caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa. Din cuprinsul adresei contestate, Consiliul observă că oferta ARL nu a fost respinsă, ci s-a menționat clasarea ei pe locul 3, cu 24 de puncte. De asemenea, autoritatea contractantă a precizat și numele ofertantului câștigător, cu cele 28 de puncte acordate, precum și prețurile propuse de ofertanții clasați pe locurile 1 și 3. Văzând că adresa de comunicare a rezultatului conține caracteristicile și avantajele relative (prețul, punctajul financiar, punctajul tehnic și pe cel total), Consiliul constată că autoritatea contractantă a respectat prevederile art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016 [În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde: fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică sau, după caz, ale ofertantului/ofertanților cu care urmează să se încheie un acord- cadru]. Mai mult, nu rezultă că, din comunicare, contestatorul nu ar fi primit suficiente informații privind modul de stabilire a rezultatului, în condițiile în care a și formulat o contestație motivată explicit. Pentru toate argumentele de mai sus, Consiliul constată că nu sunt motive de infirmare a modului de evaluare a ofertelor clasate pe locurile 1, 2 și a modului de punctare a ofertei situate pe locul 3. În concluzie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..............................................................– ARL .......... Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ..................... SA, formulată în contradictoriu cu această contestație. Cât privește cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată, Consiliul o va respinge. Totodată, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. (...)”. Cum nu se poate stabili culpa procesuală a contestatorului în raport cu intervenientul accesoriu, întrucât acesta sprijină doar apărarea autorității contractante, nu este 20
întemeiată o astfel de cerere de acordare a cheltuielilor, către această parte. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile. Ia act de renunțarea la contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Ia act de renunțarea la cererea de intervenție, în raport cu această contestație. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție accesorie, formulată
de
.....................
SA,
împotriva
contestației depuse ..............................................................– ARL .......... Respinge excepțiile invocate de autoritatea contractantă și intervenient,
față
de
contestația
formulată de ..............................................................– ARL .......... Respinge,
ca
nefondată,
contestația
formulată de ..............................................................– ARL .......... Admite cererea de intervenție formulată de ..................... SA și respinge, ca inadmisibilă, solicitarea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. 21