BO2020_2340
RespingeCPV: 50232100-1 Servicii de intretinere a iluminatului public (Rev.2)
Critici: R7
Buletin oficial · acces liber
CPV: 50232100-1 Servicii de intretinere a iluminatului public (Rev.2)
Critici: R7
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., depusă de SC ... SRL, cu sediul în ...., împotriva raportului procedurii nr. ... și a adresei de comunicare a rezultatului nr. ..., emise de ..., cu sediul în ..., .... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect <<...>>, cod CPV ..., cu data-limită de depunere a ofertelor ..., s-au solicitat Consiliului următoarele: - admiterea contestației, anularea, în parte, a raportului procedurii nr. ..., în partea privind declararea ofertei sale ca neconformă, anularea adresei de comunicare a rezultatului nr. ...; - admiterea contestației și anularea deciziei autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile statuate în decizia ce se va pronunța. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze 1
contestația de față, prin care operatorul economic SC ... SRL atacă raportul procedurii nr. ... și adresa de comunicare a rezultatului nr. ..., emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate în cauză, solicitând cele mai sus menționate. În motivarea contestației, SC ... SRL arată că, de la momentul publicării documentației de atribuire și până la data limită de depunere a ofertelor, posibilii ofertanți au solicitat clarificări cu privire la documentație, iar autoritatea contractantă a emis răspunsuri cu privire la aspectele solicitate. Prin raportul/rezultatul procedurii înregistrat sub nr. ..., oferta sa a fost declarată neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, motivat de faptul că nu a răspuns concludent la solicitările de clarificări. Contestatorul învederează că prin solicitarea de clarificări nr. ..., autoritatea a cerut anumite clarificări privind produsele ofertate necesare pentru realizarea serviciilor achiziționate, respectiv de întreținere a sistemului de iluminat public. La această solicitare, a răspuns, în mod concret și concludent, iar informațiile prezentate au fost certificate de producător. Prin adresa nr. ..., autoritatea i-a comunicat motivele care au stat la baza declarării ofertei sale ca neconformă, respectiv faptul că produsele ofertate nu respectă caracteristicile tehnice menționate în caietul de sarcini. Cu privire la motivul de neconformitate reținut la punctul 1 din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. ..., autorul contestației face următoarele precizări: - autoritatea contractantă, prin adresa nr. ..., a solicitat clarificări astfel: „În cadrul caietului de sarcini au fost solicitate prezentarea fișelor tehnice completate cu caracteristicile proprii ale produsului propus și fișe tehnice ale producătorilor. În urma analizării fișelor tehnice, comisia de evaluare a constatat următoarele neconcordanțe: În cadrul fișei tehnice nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED putere maximă 30W/55W/75W/150W operatorul economic a trecut ca și beneficiar pe comuna Feleacu. Totodată, în fișa tehnică prezentată de proiectant a fost solicitată o putere instalată de 30W, 55 W, 75W respectiv 150W în timp ce operatorul a ofertat o putere instalată de 27,5W, 49W, 67W și 146W, mai mult în fișa tehnică a proiectantului a fost menționat că fluxul luminos al aparatului de iluminat va fi determinat de numărul de leduri și de curentul aplicat la bornele LED-urilor, condiție ce nu a fost trecută în fișa tehnică prezentată de ofertant”; - prin adresa nr. ...., a răspuns acestei solicitări de clarificări și a arătat următoarele: „În cadrul fișei tehnice nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED putere maximă 30W/55W/ 75W/150W subscrisa am lăsat mențiunea beneficiar comuna Feleacu, conform documentației de atribuire publicată în SEAP de către autoritatea contractantă .... Subscrisa, nu putem aduce modificări documentației de atribuire, în fișa tehnică prezentată de proiectant a 2
fost solicitată o putere instalată de MAXIM 30W, 55W, 75W respectiv 150W, prin urmare puterile instalate ofertate de către SC ... SRL de 27,5W, 49W, 67 W și 146W se încadrează în cerințe; aceste valori au reieșit în urma realizării de calcule luminotehnice solicitate în cadrai documentației de atribuire și se încadrează în limitele maxime de putere impuse de către autoritatea contractantă pentru aparatele de iluminat; - autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire nu a precizat că puterea instalată să fie egală cu valorile 30W/55W/75W/150W, ci a solicitat ca ofertanții, în funcție de calculele luminotehnice efectuate, să oferteze corpuri cu putere maximă de 30W/55W/75W/150W. Cu privire la motivul de neconformitate reținut la punctul 2 din adresa de comunicarea a rezultatului procedurii nr. ...., contestatorul învederează următoarele: - autoritatea, prin adresa nr. ..., a solicitat clarificări astfel: „În cadrul fișei tehnice pentru Lampa cu descărcări în vapori de sodiu 150W a fost solicitată o dimensiune de 210x47, iar operatorul a ofertat o dimensiune mai mare și anume 210x48. În fișa tehnică a producătorului timpul de aprindere este mai mare decât cel solicitat. Prin proiect a fost solicitat un timp de reaprindere de maxim 120s, iar operatorul a ofertat un timp de reaprindere de 180s”; - prin adresa nr. ...., a răspuns acestei solicitări de clarificări și a arătat următoarele: „Vă prezentăm anexat declarația producătorului Signify (fost Philips) - Anexa 3, referitor la funcționalitate și caracteristicile produsului ofertat de subscrisa Lampa cu descărcări în vapori de sodiu 150W. Totodată precizăm că pentru lampa cu descărcări în vapori de sodiu de 150W, tip Master SON-T PIA Plus, timpul de reaprindere este de 120-180s, în funcție de fluctuațiile din rețeaua de iluminat public (fluctuații de la 230 V la 210 V- 200 V- 190 V). De asemenea precizăm că dimensiunile ofertate nu afectează în vreun fel funcționalitatea și utilitatea produselor în desfășurarea serviciilor de delegarea a gestiunii a iluminatului public și nu măresc timpii de realizare a serviciilor, diferențele de dimensiuni fiind insignifiante din acest punct de vedere”; - astfel, prin răspunsul la clarificări, contestatorul susține că a arătat faptul că diferența de dimensiune de 1 mm nu influențează nici funcționalitatea și nici calitatea lămpilor; - timpul de aprindere al lămpilor este influențat de fluctuațiile din rețeaua de iluminat public (fluctuații de la 230 V la 210 V - 200 V - 190 V), fluctuații care nu pot fi imputate ofertanților; - diferența de dimensiune a lămpii cu descărcări în vapori de sodiu de 150W, se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore, reglementate de art. 134 alin. (8) și (9) din HG nr. 395/2016, 3
deoarece valoarea acestora este de 45 lei/bucată, conform propunerii financiare; - prin adresa nr. ..., autoritatea i-a solicitat clarificări astfel: „În cadrul fișei tehnice pentru Lampa fluorescentă de 36W a fost solicitată o dimensiune de 417x39x19, iar operatorul economic a ofertat o dimensiune de 416,6x39x18”; - prin adresa nr. ..., a răspuns acestei solicitări de clarificări și a arătat următoarele: „Dimensiunile solicitate de autoritatea contractantă pentru lampa fluorescentă de 36W sunt maxim 417x39x19, prin urmare dimensiunile ofertate de subscrisa se încadrează în cerință”. Situația este similară și cu privire la: Lampa cu descărcări în vapori de sodiu de 100W și Lampa cu descărcări în vapori de sodiu de 150W unde dimensiunile ofertate se încadrează în caracteristicile maxime solicitate de autoritatea contractantă. În privința Lămpii cu descărcări în vapori de mercur de 250W, contestatorul precizează că a comunicat autorității documente emise de producător din care reiese faptul că aceasta deține caracteristica tehnică - încapsulat cu poliester termoplastic armat cu fibră de sticlă, precum și cu declarația producătorului referitoare la funcționalitatea și calitatea produselor ofertate, privind dimensiunea. Lipsa mențiunii acestei caracteristici tehnice respectiv - încapsulat cu poliester termoplastic armat cu fibră de sticlă din oferta la momentul depunerii acesteia se încadrează în categoria viciilor de formă, iar prin declarația producătorului doar se confirmă o informație privind produsul ofertat. Diferența de dimensiune a lămpii cu descărcări în vapori de mercur de 250W, se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore, reglementate de art. 134 alin. (8) și (9) din HG nr. 395/2016, deoarece valoarea acestora este de 15 lei/bucată, conform propunerii financiare. În privința Lămpii cu descărcări în vapori de mercur de 125W, contestatorul susține că a ofertat o lampă cu dimensiunile 95x66x52 care se încadrează în dimensiunile maxime solicitate, respectiv 123x65x53. Lipsa mențiunii acestei caracteristici tehnice respectiv - încapsulat cu poliester termoplastic armat cu fibră de sticlă din oferta la momentul depunerii ofertei se încadrează în categoria viciilor de formă, iar prin declarația producătorului doar se confirmă o informație privind produsul ofertat. În concluzie, valoarea abaterilor tehnice minore este de 0,161 % din valoarea ofertată, iar motivele reținute în sarcina ofertei sale sunt nefondate, iar această măsură de declarare a ofertei ca neconforme este disproporționată. În drept, se invocă prevederile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016 și ale HG nr. 395/2016. În probațiune, s-au depus, în copie, documente. 4
Prin adresa nr. .... ... a transmis punctul de vedere asupra contestației formulate de SC ... SRL. Referitor la motivele invocate la pct. 18 din contestație cu privire la motivul de neconformitate menționat la punctul 1 din adresa privind comunicarea rezultatului procedurii, organizatoarea procedurii precizează următoarele: - este adevărat că în fișa tehnică dintr-o eroare materială este menționat faptul că puterea maximă a aparatelor de iluminat stradal cu LED trebuie să fie de 30W/55W/75W/150W, însă, aceasta nu îi dă dreptul ofertantului de a oferta o lampă având orice putere, deoarece există Normative care stabilesc puterea minimă a aparatelor de iluminat stradal în funcție de categoria drumurilor; - din niciun document prezentat de ofertant nu rezultă că sistemul de iluminat, realizat prin aparatele cu putere ofertată, este identic cu cel obținut dacă erau ofertate aparate de iluminat stradal cu LED de puterea 30W/55W/75W/150W, cum este solicitat prin documentația de licitație; - diferențele de putere sunt considerabil mari fiind ofertate aparate de iluminat de tip LED având puterea de 27,5W în loc de 30W, 49W în loc de 55W, 67W în loc de 75W, respectiv 146 W în loc de 150W; - ori prin ofertarea unor aparate de iluminat de tip LED cu putere mai mică decât cea solicitată, se pun în pericol performanțele sistemului de iluminat din ..., cu implicații în ce privește siguranța cetățenilor și a circulației rutiere, ori o astfel de situație nu este de dorit. Motivele invocate la pct. 19 din contestație sunt nefondate, susține autoritatea, având în vedere că ofertantul, în încercarea de a găsi o justificare pentru neconcordanța tehnică constatată de comisie, face trimitere la propunerea financiară, indicând că se încadrează în prevederile art. 134 alin. (8) și (9) din HG nr. 395/2016. Față de acest aspect, subliniază faptul că procedura s-a oprit la faza evaluării propunerii tehnice, astfel încât comisia de evaluare nu a avut acces la propunerea financiară. Motivul reținut de comisie și anume existența unei diferențe de dimensiune, este corect, fapt recunoscut de contestator la pct. 19.5 din contestație. Spre deosebire de motivele invocate la pct. 18, unde contestatorul vorbește doar de aspecte tehnice, aici, în lipsa unor argumente de acest tip, face trimitere la propunerea financiară, fapt total nerelevant. Referitor la motivele invocate la pct. 20.3, privind dimensiunile Lămpii fluorescente de 36W, motivele pentru care criticile aduse prin contestație nu pot fi considerate ca fiind temeinice sunt în mare parte ca și în cazul referitor la puterea corpurilor de iluminat de tip 5
LED, expuse la pct. 2.1. De altfel, aceste concluzii sunt și pentru punctul 20. Ofertantul, prin motivele invocate în prezenta contestație, arată dezinteresul total în ce privește prestarea unor servicii de calitate, la standarde de performanță ridicată, încercând să speculeze orice aspect cât de cât interpretabil. Cu o astfel de atitudine a fost elaborată și oferta, mergând la minimul posibil în ce privește propunerile privind corpurile de iluminat stradal, indiferent că sunt de tip LED sau Fluorescente. În cazul criticilor aduse la pct. 22 din contestație, contestatorul face din nou trimitere la propunerea financiară, deci aspectele reținute de comisie privind neconcordanța tehnică între aparențele de iluminat solicitate și cele ofertate sunt din nou adevărate și corecte. În cazul Lămpii cu descărcări în vapori de mercur de 125W din nou contestatorul recunoaște că, în mod corect, comisia a constatat că lipsește o caracteristică tehnică și anume - încapsulat cu poliester termoplastic armat cu fibră de sticlă, doar că tratează acest aspect cu totală indiferență și lipsă de importanță. Având în vedere cele de mai sus, ... susține că din cele șase motive invocate de comisia de evaluare pentru care propunerea tehnică a contestatorului SC ... SRL a fost declarată neconformă, trei sunt recunoscute necontestabil de acesta ca fiind corecte, - a se vedea punctele 19.2, 19.3, respectiv 22 - fapt ce confirmă că decizia comisiei de evaluare a fost corectă, legală și fundamentată. În probațiune, s-au depus, în copie, documente aflate la dosarul achiziției publice, care au fost înregistrate la Consiliu sub nr. .... La data de ...., contestatorul a transmis Consiliului adresa nr. ...., intitulată, Concluzii scrise, în cuprinsul căruia SC ... SRL reiterează susținerile prezentate în contestație, arătând că, își menține în totalitate criticile formulate în cadrul contestației. Față de susținerile părților şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect <<...>>, cod CPV ..., cu data-limită de depunere a ofertelor ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .... și a documentației de atribuire aferente. Împotriva raportului procedurii nr. ... și a adresei de comunicare a rezultatului nr. ..., SC ... SRL a înaintat Consiliului contestația de față, constituind cauțiunea aferentă, conform dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, prin depunerea Recipisei de consemnare nr. ...., emisă de CEC Bank – Sucursala 6
Cluj, în valoare de .... lei, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În prezenta cauză, Consiliul reține că părțile sunt în dispută cu privire la decizia autorității contractante de a declara neconformă oferta tehnică a SC ... SRL deși, susține contestatorul, oferta sa ”este îndreptățită a fi declarată câștigătoarea procedurii de atribuire”. Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamantă, este de remarcat că documentația de atribuire postată în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei, conform clarificărilor publicate în SEAP, și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru contestator. În concluzie, documentația acceptată implicit de ofertanți le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016: ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016: ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură se înțelege că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire, clarificată, fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. În acest sens, este de reținut că la pct. 3.2 Cerințe tehnice și de calitate minime solicitate, din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a precizat, printre altele: Ofertele care nu prezintă în detaliu, inclusiv numele produselor și ale producătorilor acestora, soluția propusă pentru fiecare dintre cerințele prezentului caiet de sarcini și Fișele tehnice, vor fi respinse conform legislației în vigoare. 3.2.1 Calitatea materialelor, utilajelor și echipamentelor 3.2.1.1 Aparate de iluminat conform fișelor tehnice din anexă Aparatele de iluminat prevăzute a fi utilizate trebuie să îndeplinească caracteristicile minime solicitate prin fișele tehnice anexe ale prezentului caiet de sarcini. (...). Se vor anexa pentru verificarea informațiilor și fișele tehnice ale producătorului precum și traducerea acestora. 7
Pentru conformitate, fișele tehnice și diagramele putere/flux luminos vor fi confirmate de producător (semnate și ștampilate în original). (...) 3.2.6 Documente obligatorii Aparate de iluminat ▪ Fișe tehnice confirmate de producător ▪ Prospect tehnic/fișă catalog aparat de iluminat (...) Lămpi cu descărcări sau lămpi fluorescente ▪ Prospect tehnic/fișă de catalog ▪ (...). În anexă la caietul de sarcini, autoritatea contractantă a publicat în SEAP și Formulare F 5 cuprinzând Fișe tehnice ale produselor necesar a fi ofertate, printre care se regăsesc și: Fișa tehnică nr. 1 – Aparat de iluminat stradal cu LED putere maximă 30W/55W/75W/150W, în cadrul căreia este menționată ca Specificație tehnică impusă la Nr. crt. 1.8 – Putere instalată (maxim) 30W/55W/75W/150W. Referitor la această cerință Consiliul reține că, în cadrul propunerii sale tehnice, SC ... SRL a prezentat o fișă tehnică elaborată de ea în calitate de ofertant/furnizor în care este menționat la ”NR. CRT. 1.8 - Putere instalată: 27,5W/49W/67W/ 146W”. Pentru acest Aparat de iluminat stradal cu LED, ofertantul SC ... SRL a atașat patru Prospecte tehnice/fișe catalog aparat de iluminat, de la producătorul PHILIPS pentru Putere instalată de 27,5W/49W/67W/146W, prezentând și un număr de patru Fișe tehnice confirmate de producător, respectiv ... SRL. Referitor la această specificație tehnică, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului în cauză clarificări, privind neconcordanțele vizând puterea instalată a aparatelor ofertate. La această solicitare ofertantul în cauză a răspuns cu adresa nr. 2007/11.11.2020, în cuprinsul căreia precizează: ”În fișa tehnică prezentată de proiectant a fost solicitată o putere instalată de MAXIM 30W, 55W, 75W, respectiv 150W, prin urmare puterile 8
instalate ofertate de către ... SRL, de 27,5W, 49W, 67W, și 146W se încadrează în cerințe. Aceste valori, (...) se încadrează în limitele maxime de putere impuse de către autoritatea contractantă pentru aparatele de iluminat”. În sensul celor mai sus evocate, Consiliul consideră relevante susținerile autorității contractante din punctul său de vedere la contestație, potrivit cărora, ”este adevărat că în fișa tehnică dintr-o eroare materială este menționat faptul că puterea maximă a aparatelor de iluminat stradal cu LED trebuie să fie de 30W/55W/75W/150W, însă, aceasta nu îi dă dreptul ofertantului de a oferta o lampă având orice putere, deoarece există Normative care stabilesc puterea minimă a aparatelor de iluminat stradal în funcție de categoria drumurilor. Mai mult, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă a luat decizia anulării procedurii, chiar dacă a invocat dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Astfel, din contextul evocat rezultă că în speță sunt aplicabile, în drept, dispozițiile lit. c) ale aceluiași alineat, potrivit cărora ”Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura (...): c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului”, coroborat cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol de lege, care dispune că: ”În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înţelege situaţia în care, pe parcursul procedurii de atribuire,
se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. Or, din conținutul Fișei tehnice nr. 1 – Aparat de iluminat stradal cu LED pu 30W/55W/75W/150W, din caietul de sarcini, publicat în SEAP, în mod eronat, autoritatea contractantă, prin proiectantul său, a specificat la Nr. crt. 1.8 – Putere instalată (maxim) 30W/55W/ 75W/150W, în mod corect cerința netrebuind să prevadă un maxim pentru puterea instalată, ci valori exacte, așa cum era necesitatea autorității contractante, respectiv, 30W/55W/ 75W/150W. În această etapă de derulare a procedurii (de evaluare a propunerilor tehnice), apare ca fiind evident faptul că, autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective, fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), motiv pentru care Consiliul constată că în mod întemeiat, s-a decis anularea procedurii de atribuire. Având în vedere aspectele mai sus constatate, Consiliul nu va mai analiza și restul motivelor invocate în cuprinsul contestației, vizând alte posibile neconformități ale ofertei depuse de SC ... SRL, 9
reținute de către autoritatea contractantă în respingerea acestei oferte, deoarece, un asemenea demers numai reprezintă niciun interes pentru contestator. Astfel fiind, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va menține decizia acesteia de anulare a prezentei proceduri de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și menține decizia acesteia de anulare a prezentei proceduri de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 10