AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_2437

BO2020_2437

Respinge
2020Fonduri: PropriiProcedura simplificata

CPV: 15700000-5
Critici: RA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.134 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2437/C5/2486 Data: 30.12.2020 Prin contestația nr. 111/09.11.2020, transmisă, inițial, prin mijloace electronice (e-mail) și, ulterior, în original, prin curierat rapid, înregistrată la Consiliu sub nr. 49157/09.11.2020, precizată prin adresa nr. 112/10.11.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la CNSC sub nr. 49398/10.11.2020, ....SRL, cu sediul în comuna ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de director ..., a contestat raportul procedurii de atribuire nr. 52111/04.11.2020, emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Furaje combinate pentru suine”, lot 1 – „Furaj combinat granulat prestarter pentru purcei sugari”, lot 2 – „Furaj combinat granulat pentru purcei creșă (12 - 30 kg)”, lot 3 – „Furaj combinat porc gras I (30 - 60 kg în viu)”, lot 4 – „Furaj combinat porc gras II (60 - 110 kg în viu)”, lot 5 – „Furaj combinat vieri și scroafe gestante”, cod CPV 15700000-5 (Rev.2), inițiată de ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ... și a solicitat „anularea raportului procedurii, reluarea evaluării, respectiv a modului de depunere a documentelor de calificare și luarea măsurilor de remediere conform art. 255 alin. (1) și art. 256 ind. 2 alin. (1) din ordonanță”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, ....SRL arată că autoritatea contractantă a comunicat, în cadrul raportului procedurii următoarele: „În urma verificării îndeplinirii condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, nicio ofertă nu a fost declarată inacceptabilă/ 1 / 6

§ 2

neconformă/neadecvată de către comisia de evaluare”, deși în lista documentelor depuse de fiecare operator economic și anume .... SRL se găseau și documente inacceptabile/neconforme/ neadecvate. În acest sens, contestatoarea precizează că în cadrul listei documentelor de calificare, .... SRL a depus propunerea financiară, încălcând astfel grav modalitatea de depunere a acesteia și anume numai în secțiunea propunere financiară. Ori, în aceste condiții, comisia de evaluare a avut acces la propunerea financiară a ofertantului .... SRL, cu mult înainte de deschiderea propunerilor financiare din secțiunea special dedicată acesteia și nu a luat nici o măsură, în sensul descalificării acestuia înaintea evaluării propunerii tehnice și a propunerii financiare. Astfel, ....SRL consideră că prin acțiunea sa, comisia de evaluare a avut o atitudine discriminatorie față de societatea sa, atât din punct de vedere financiar, cât și moral. Contestatoarea susține că procedând astfel, autoritatea contractantă a creat un precedent periculos, în sensul că documentele pot fi depuse în orice secțiune, fără a se respecta locul dedicat fiecărei în parte și de altfel comisia de evaluare poate avea acces la propunerile financiare înainte ca acestea să fie deschise la toți ofertanții. În drept, ....SRL opinează că autoritatea contractantă nu a respectat art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 49385/10.11.2020, autoritatea contractantă a înaintat strategia de contractare. Prin adresa nr. 49549/2486/C5/11.11.2020, Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (2²) lit. b) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 114/2020, să transmită în termen de 5 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 2.560 lei (234 lei pentru lotul 1; 39,6 lei pentru lotul 2; 270 lei pentru lotul 3; 412,8 lei pentru lotul 4; 1604,4 lei pentru lotul 5), cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. De asemenea, Consiliul a solicitat ....SRL înaintarea contestației, în original, precum și dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă. Prin corespondențele înregistrate la CNSC sub nr. 49652/11.11.2020 și nr. 49658/11.11.2020, contestatoarea a confirmat primirea adresei nr. 49549/2486/C5/11.11.2020. Prin adresa nr. 111/09.11.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 49785/12.11.2020, ....SRL a depus la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206642697/1, în sumă de 2.560,80 RON, eliberată la data de 11.11.2020 de CEC Bank – Unitatea Nord. 2 / 6

§ 3

Prin adresa nr. 50166/2486/C5/16.11.2020, Consiliul a solicitat autorității contractante, înaintarea dosarului achiziției publice, a ofertelor depuse de .... SRL, în cadrul loturilor 1, 2, 3, 4 și 5, a punctului de vedere, a dovezii privind transmiterea punctului de vedere către contestatoare, precum și a dovezii privind publicarea în SEAP a contestației. Prin adresa nr. 53637/PFVN/02.12.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 55631/16.12.2020, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației și punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ....SRL. .... precizează următoarele: - În cadrul procesului de evaluare a ofertelor, fiecare etapă a fost strict respectată, iar activitățile comisiei de evaluare au fost menționate în procesele-verbale încheiate; - Oferta de preț pentru cele 5 loturi a fost depusă, atât la secțiunea documente de calificare, cât și la secțiunea propunere financiară; - În procesul-verbal de accesare a ofertelor a fost consemnată prezența ofertei de preț din cadrul secțiunii Documente de calificare, însă aceasta a fost evaluată în cadrul evaluării financiare. - Faptul că, la momentul accesării ofertelor, comisia de evaluare a luat la cunoștință de oferta de preț depusă de .... SRL nu influențează, în niciun fel procesul de evaluare, întrucât, după termenul limită de depunere a ofertelor, acestea nu se mai pot modifica. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 57298/23.12.2020, autoritatea contractantă a făcut dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Furaje combinate pentru suine”, cod CPV 15700000-5 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, la data de 24.09.2020, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 512.160 lei. Prezenta procedură de atribuire este divizată în 5 loturi, contestația formulată de ....SRL vizând toate loturile, respectiv: - lot 1 – „Furaj combinat granulat prestarter pentru purcei sugari”; - lot 2 – „Furaj combinat granulat pentru purcei creșă (12 - 30 kg)”; - lot 3 – „Furaj combinat porc gras I (30 - 60 kg în viu)”; - lot 4 – „Furaj combinat porc gras II (60 - 110 kg în viu)”; - lot 5 – „Furaj combinat vieri și scroafe gestante”. 3 / 6

§ 4

Așa cum rezultă din Procesul-verbal al ședinței de accesare a ofertelor, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 50461/ 22.10.2020, în cadrul loturilor 1-5, au fost depuse două oferte, de către ....SRL și .... SRL. Prin Raportul procedurii nr. 52111/04.11.2020, în cadrul loturilor 1- 5, ambele oferte au fost declarate admisibile și aplicând criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”, Comisia de evaluare a desemnat ca ofertant câștigător pe .... SRL, oferta contestatoarei ....SRL poziționându-se pe locul de doi în clasamentul loturilor 1 - 5. Prin adresa nr. 52134/04.11.2020, autoritatea contractantă a comunicat ofertantului ....SRL rezultatul procedurii de atribuire, respectiv declararea ca necâștigătoare a ofertei depusă pentru loturile 1 – 5. Fiind nemulțumită de decizia autorității contractante, ....SRL a transmis Consiliului, la data de 09.11.2020, prin mijloace electronice (e- mail), contestația nr. 111/09.11.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 49157/09.11.2020, prin care a solicitat „anularea raportului procedurii, reluarea evaluării, respectiv a modului de depunere a documentelor de calificare și luarea măsurilor de remediere conform art. 255 alin. (1) și art. 256 ind. 2 alin. (1) din ordonanță”. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că autoarea contestației a respectat dispozițiile art. 611 alin. (22) din Legea nr. 101/2016, în sensul că a depus la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206642697/1, eliberată la data de 11.11.2020 de CEC Bank – Unitatea NORD în sumă de 2.560,80 RON (234 lei pentru lotul 1; 39,6 lei pentru lotul 2; 270 lei pentru lotul 3; 412,8 lei pentru lotul 4; 1604,4 lei pentru lotul 5). Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, Consiliul reține că ....SRL formulează o singură critică referitoare la oferta desemnată câștigătoare susținând că aceasta trebuia respinsă deoarece acest participant la procedură a încărcat în cadrul documentelor de calificare și „oferta financiară”, aspect care rezultă din raportul procedurii nr. 52111/04.2020. Având a se pronunța cu privire la această contestație, Consiliul o apreciază ca fiind nefondată pentru următoarele motive: Analizând documentele transmise de către autoritatea contractantă, Consiliul reține că în secțiunea „Documente de calificare”, ofertantul .... SRL nu a prezentat formularele de propunere financiară aferente lotului 1 – 5, însă a dezvăluit valoarea totală ofertată pentru fiecare lot în parte (fără TVA), respectiv prețul/kg fără TVA. Pe de altă parte, în cadrul secțiunii „Oferta financiară”, .... SRL a încărcat toate formularele de ofertă aferente fiecărui lot contestat, documente care conțin aceleași valori care se regăsesc și în tabelul centralizator prezentat în secțiunea „Documente de calificare”, fiind astfel respectate prevederile Fișei de date a achiziției, punctul IV.4.2 4 / 6

§ 5

Modul de prezentare al propunerii financiare: „Propunerea financiară se va depune în rubrica special destinată din SICAP. Propunerea financiară din SICAP va conține prețul unitar cu două zecimale, exprimat în lei/pagina/2000 caractere (...)”. În cadrul Procesului-verbal nr. 51577/30.10.2020, membrii Comisiei de evaluare au analizat propunerile financiare depuse de cei doi ofertanți, constatând că .... SRL a prezentat un preț mai mic la loturile 1, 2, 3 și 5, iar la lotul 4 ambii ofertanți au prezentat același preț. Dată fiind această situație, în referire la lotul 4, aplicând dispozițiile Fișei de date a achiziției, punctul IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, și anume: „În cazul în care ofertele clasate pe primul loc au prețuri egale, autoritatea contractantă va solicita clarificări prin intermediul SICAP, în vederea transmiterii de noi prețuri în plic închis”, Comisia de evaluare a solicitat ambilor ofertanți reofertarea prețului pentru lotul 4, .... SRL prezentând o nouă propunere financiară, mai mică decât noua propunere financiară prezentată de ofertanta contestatoare. Ca urmare a acestei situații, prin Raportul procedurii nr. 52111/ 04.11.2020, Comisia de evaluare a desemnat ca ofertant câștigător pe .... SRL, oferta contestatoarei ....SRL poziționându-se pe locul de doi în clasamentul tuturor loturilor contestate. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că oferta desemnată câștigătoare trebuia respinsă deoarece acest participant la procedură a încărcat în cadrul documentelor de calificare și „oferta financiară”, Consiliul o va respinge întrucât formularele de ofertă au fost încărcate în secțiunea dedicată, iar dezvăluirea prețurilor prin inserarea unui tabel în secțiunea „Documente de calificare”, nu este de natură a o prejudicia pe contestatoare de vreme ce ofertele de preț au fost analizate în cadrul „Evaluării financiare” (în cadrul Procesului-verbal nr. 51577/30.10.2020), nu mai pot fi modificate după termenul limită de depunere a ofertelor și nu au influențat etapele anterioare derulate în procedură. Autoarea contestației nu a făcut dovada niciunei vătămări produsă de faptul că ofertantul desemnat câștigător a inserat sub formă tabelară prețurile ofertate în secțiunea „Documente de calificare”, în speță având incidență dispoziţiile art. 249 Cpc care prevede următoarele: „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată și prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). ....SRL nu formulează nicio critică referitoare la prețul ofertat de contracandidata sa, iar din documentele aflate la dosar rezultă că la lotul 4, cei doi ofertanți au depus noi propuneri financiare, cele depuse inițial nemaiavând relevanță, autoarea contestației alegând noul preț potrivit propriei voințe, care s-a dovedit a fi mai mare decât al ofertantei .... SRL, această situație conducând la declararea ca necâștigătoare a ofertei depusă de ....SRL și nefiind influențată de faptul că ofertantul desemnat 5 / 6

§ 6

câștigător a inserat sub formă tabelară prețurile ofertate în secțiunea „Documente de calificare”. Față de cele mai sus menționate, în raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 6 pagini. 6 / 6