BO2021_148
AdmiteCPV: 79713000-5 - Servicii de paza (Rev.2)
Critici: R3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5 - Servicii de paza (Rev.2)
Critici: R3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …………… Data: …………… Prin contestația nr. 1114/11.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 54902/11.12.2020, depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., …………, având CUI ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată legal prin administrator ........., în cadrul procedurii simplificate, online, organizată de ........., cu sediul în ........., str. ……………, județul ........., pentru atribuirea, pe loturi, a contractului de Servicii de pază pentru următoarele locații: 1. Baza sportivă “Stadion municipal .........“ și 2. …………….. din municipiul ........., cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), loturile 1 și 2, contestatoarea a solicitat admiterea, în tot, a contestației, anularea adreselor nr. 67171/02.12.2020 și, respectiv nr. 67172/02.12.2020 postate în SICAP în data de 04.12.2020, privind comunicarea rezultatului procedurii, prin care a fost declarată câștigătoare, pentru ambele loturi, oferta depusă de ………………, obligarea autorității contractante să dispună măsurile de remediere în vederea restabilirii legalității prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina oricărui angajator, declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire și încuviințarea accesului la documentele dosarului, inclusiv la documentele operatorului economic ……………. ce au fost declarate, fără a fi probate, ca fiind confidențiale. 1
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ......... SRL critică rezultatul procedurii, respectiv decizia autorității contractante de a declara câștigătoare pentru loturile 1 și 2 oferta operatorului economic …………… cu valoarea pentru lot 1 - 66.652,32 lei, respectiv 11,67 lei/oră, fără TVA, iar pentru lot 2 - 104.944,80 lei, respectiv 11,98 lei/oră, fără TVA. Contestatoarea menționează că a participat la procedura de atribuire în cauză, iar în urma evaluării ofertelor și aplicării criteriului de atribuire, oferta sa s-a clasat pe locul 2. Ulterior, a solicitat autorității contractante accesul la raportul procedurii de atribuire și la informațiile din cadrul documentelor de calificare, precum și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau financiare care nu au fost declarate de către ofertanți ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, precum și dovada care le conferă caracterul de confidențialitate. Autoritatea contractantă i-a pus la dispoziție documentele solicitate, mai puțin cele declarate de ofertanți confidențiale. Neavând acces la documentele depuse de către operatorul economic ................ SRL, contestatoarea solicită verificarea acestora, în raport cu prevederile legale. Contestatoarea apreciază că oferta declarată câștigătoare prezintă un tarif redus în mod artificial, care nu permite respectarea obligațiilor minime și imperative ale angajatorului, stabilite de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării. În opinia contestatoarei, tariful minim orar, raportat la salariul minim pe economie, nu poate fi mai mic de 16,29 lei/oră. Este menționat și faptul că, la calculul tarifului orar minim prezentat, nu a fost introdus fondul de handicap, care este condiționat de existența unui număr mai mare de 50 agenți de pază angajați de operatorul economic. În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, pentru cazul unui post permanent de pază, 24/24, redă fundamentarea economică a unui tarif orar minim cu respectarea tuturor obligațiilor minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 – codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării, în anul 2020, calculate fără cheltuieli indirecte și profit. Prin urmare, niciun tarif sub valoarea de 16,29 lei/oră, fără TVA, nu este de natură să asigure îndeplinirea contractelor la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini și nu respectă obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator 2
de Legea nr. 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării în anul 2020. În cazul în care ................ SRL a folosit subvenții în vederea diminuării prețului, trebuiau îndeplinite condițiile prevăzute la art. 5 pct. IV1 din Legea nr. 76/2002 și dispozițiile art. 44 din Codul Muncii. Referitor la modul în care ................ SRL a fundamentat fondul de handicap, contestatoarea e de părere că, raportat la prevederile art. 78 din Legea nr. 448/2006, trebuia depus și un extras de Revisal la data depunerii ofertei. De asemenea, în cazul în care și-a diminuat obligația de plată prin persoane cu handicap angajate, trebuie avut în vedere faptul că, în cazul persoanelor cu handicap angajate cu timp parțial de muncă, numărul acestor persoane se calculează fracționat, proporțional cu timpul efectiv lucrat precizat în raportul/salariat sau în contractul individual de muncă, pentru care operatorul economic era obligat să depună decizia privind gradul de încadrare în handicap, raportul/salariat revisal. Prin urmare, având în vedere prețul ofertat de către operatorul economic declarat câștigător, în opinia contestatoarei au fost încălcate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării. În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, iar în urma verificărilor se constată că oferta are în continuare un preț neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi prestat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, comisia de evaluare, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (2) lit. g) din HG nr. 395/2016, era obligată să declare oferta ca inacceptabilă și neconformă. Contestatoarea solicită să se verifice dacă pentru lotul 1, au fost calculate corect numărul de ore conform caietului de sarcini, respectiv ”Lotul 1. Serviciul de paza a Bazei sportive "Stadion Municipal ........." Pentru asigurarea pazei și securității obiectivului este necesară paza obiectivului cu programul: luni - vineri între orele 19.00 – 07.00 (12 ore) - sâmbătă, duminică și sărbători legale 07.00 - 07.00 (24 ore), postul se asigură cu 2 agenți de pază de către societatea specializată", respectiv 5.712 ore, reprezentând 254 zile lucrătoare luni - vineri, 111 zile de weekend, respectiv 7 zile de sărbătoare legale corespunzătoare unor zile lucrătoare. Față de argumentele prezentate, contestatoarea solicită admiterea, în tot, ca fondată, a contestației formulate. Prin adresa nr. 70322/16.12.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 55822/16.12.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestația depusă de ......... SRL. 3
Autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertelor s-a efectuat obiectiv, în conformitate cu legislația în vigoare, motiv pentru care solicită respingerea contestației formulate de ......... SRL, ca fiind nefondată. După ce face un scurt istoric al procedurii, autoritatea contractantă susține că analizând modul de formare a prețului la fiecare din cei 3 ofertanți, a constatat că s-a respectat legislația privind salariul minim pe economie valabil la data depunerii ofertelor, sporurile legale privind orele de noapte, zilele libere, zilele de week- end, concediul de odihnă, contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM 2,25% din valoarea manoperei), fondul de handicap. Mai mult, fiecare dintre ofertanți au cuprins cheltuieli indirecte și profit, precum și facilitățile fiscale de care beneficiază în urma unor convenții încheiate cu AJOFM/AMOFM. Sunt indicate sumele cuprinse drept subvenții de către fiecare ofertant pentru loturile 1 și 2. Totodată, precizează că verificarea ofertelor financiare s-a făcut sub aspectul corelării cu propunerile tehnice prezentate, al identificării și remedierii erorilor aritmetice și corectării acestora în condițiile admise de lege și al încadrării în valoarea estimată a achiziției, inclusiv sub aspectul analizării posibilității disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului respectiv, cu respectarea prevederilor normelor de aplicare a legislației în domeniul achizițiilor publice. Totodată, autoritatea contractantă precizează că a verificat dacă prețul propus este unul neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat, pentru a se asigura de îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Ofertantul desemnat câștigător la cele 2 loturi, respectiv ................ SRL are cel mai mic preț, iar valoarea ofertelor se încadrează în valoarea estimată a achiziției, reprezentând 96,27%, respectiv 93,74% din aceasta. În baza criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut", acesta s-a clasat pe primul loc la ambele loturi. De asemenea, valoarea ofertată nu reprezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat. În cadrul documentației de atribuire, cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, s-a solicitat prezentarea de către ofertanți a modului de calcul al prețului, în scopul unei eventuale ajustări a prețului contractului, pe parcursul derulării acestuia, în situația apariției unor modificări legislative care să impună creșterea salariului minim pe economie. Contestatoarea ......... SRL nu a prezentat acest document în cadrul ofertei pentru niciunul din cele 2 loturi. Drept urmare, în etapa de evaluare a propunerii financiare, comisia de evaluare a ofertelor a solicitat clarificări ofertantei cu privire la acest aspect, prin adresa nr. 64095/16.11.2020. Ofertanta a răspuns în termenul solicitat, postând în SEAP, în data de 17.11.2020, documentul "calculație de preț" pentru ambele loturi, precum și documente privind facilitățile fiscale 4
(ajutor financiar) acordate de stat pentru angajarea de șomeri și persoane cu handicap. Comisia de evaluare a ofertelor, analizând modul de formare a prețului la fiecare din cei 3 ofertanți participanți la procedură, a constatat că s-a respectat legislația privind salariul minim pe economie valabil la data depunerii ofertelor, sporurile legale privind orele de noapte, zilele libere, zilele de weekend, concediul de odihnă, contribuția asiguratorie pentru muncă, fondul de handicap. De asemenea, fiecare dintre ofertanți și-a cuprins cheltuieli indirecte și profit, precum și facilitățile fiscale de care beneficiază în urma unor convenții încheiate cu AJOFM/AMOFM, pentru încadrarea de persoane din rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani. În cadrul ofertelor depuse, niciunul dintre ofertanți nu a prezentat documente doveditoare privind sumele primite drept subvenție în baza Legii nr. 76/2002 pentru persoanele angajate din rândul șomerilor având vârsta peste 45 de ani. Autoritatea contractantă menționează totodată, faptul că a permis contestatoarei accesul la dosarul achiziției, mai puțin asupra documentelor cu caracter confidențial, nefiind justificate susținerile ......... SRL referitor la îngrădirea accesului la consultarea documentelor menționate în contestație. De asemenea, autoritatea contractantă precizează faptul că, în comunicările transmise privind rezultatul procedurii, nu a menționat un tarif ofertat, ci doar valoarea ofertei. De altfel, atât contestatoarea, cât și ofertanta câștigătoare au uzat, în fundamentarea prețului ofertei, de subvențiile primite din fondul de șomaj. Cu privire la critica contestatoarei legată de faptul că ofertanta câștigătoare era obligată să depună decizia privind gradul de încadrare în handicap și raportul/salariat Revisal, autoritatea contractantă precizează că aceste documente au fost solicitate și transmise de ................ SRL, prin e-mail, în data de 16.12.2020. Față de afirmația contestatoarei că ofertantul clasat pe primul loc trebuia să își cuprindă, în cadrul propunerii financiare, costul cu diurna și cheltuielile cu cazarea salariaților detașați, precum și cheltuieli privind transportul agenților subvenționați de la sediul social la amplasamentele obiectivelor (.........), acesta având sediul în municipiul Craiova, autoritatea contractantă menționează că aceeași cerință trebuia îndeplinită și de contestatoare, aceasta având sediul în .......... Aceste costuri sunt suportate de către operatori, în general, din cota aferentă cheltuielilor indirecte și, după caz, din profit. De asemenea, afirmația contestatoarei că oferta câștigătorului are un preț neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat nu se justifică atâta timp cât chiar oferta sa este foarte apropiată valoric de cea a câștigătorului, ambele oferte fiind situate la un procent de peste 90% din valoarea estimată a achiziției. 5
Față de aspectele prezentate, autoritatea contractantă susține că evaluarea ofertelor s-a efectuat corect, motiv pentru care solicită respingerea contestației, ca nefondată. Prin adresa nr. 1160/23.12.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 57299/23.12.2020, ......... SRL a transmis concluzii scrise față de punctul de vedere al autorității contractante, aducând argumente suplimentare în susținerea faptului că achizitoarea nu a respectat obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării. Documentele din dosarul achiziției necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 122/04.01.2021. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii, pe loturi, a contractului având ca obiect Servicii de pază pentru următoarele locații: 1. Baza sportivă “Stadion municipal .........“ și 2. ………. din municipiul ........., cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev. 2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, online, prin publicarea în SEAP
a
anunțului
de
participare
simplificat
nr. SCN1076276/05.10.2020. Din informațiile anunțului de participare simplificat, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii este de 181.175,40 lei (din care, pentru lotul 1, 69.227,60 lei, iar pentru lotul 2, 111.947,80 lei), fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 16.10.2020, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, atât pentru lotul 1, cât și pentru lotul 2, respectiv de faptul că oferta ................ SRL a fost declarată câștigătoare, ......... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 3.623,50 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 206703305/1 eliberată de CEC BANK SA, Unitatea Nord, la data de 15.12.2020. În ceea ce privește critica contestatoarei formulată împotriva ofertei depuse de ................ SRL declarată câștigătoare atât pentru lotul 1, cât și pentru lotul 2, se reține din documentele aflate la dosarul cauzei că au depus ofertă pentru cele două loturi 3 operatori economici: Rino Guard SRL; ................ SRL; ......... SRL. Totodată, potrivit raportului procedurii nr. 67006/02.12.2021, se reține că ofertele depuse de ................ SRL și de ......... SRL au fost declarate admisibile, iar propunerile financiare prezentate au următoarele valori: 6
pentru lotul 1: ................ SRL – 66.652,32 lei (96,3% din valoarea estimată) și ......... SRL – 68.315,52 lei (98,7% din valoarea estimată); pentru lotul 2: ................ SRL – 104.944,80 lei (93,7% din valoarea estimată) și ......... SRL – 107.660,40 lei (96,2% din valoarea estimată). Având în vedere valoarea propunerilor financiare din oferta ................ SRL declarată câștigătoare, se constată că este apropiată de valoarea din oferta societății contestatoare, dar și de valoarea estimată de autoritatea contractantă pentru ambele loturi. Astfel, în condițiile în care valoarea din oferta câștigătoare reprezintă mai mult de 96% (pentru lotul 1) și mai mult de 93% (pentru lotul 2), din valoarea estimată, nu se poate considera că este neobișnuit de scăzută și că nu asigură îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, astfel cum a susținut societatea contestatoare. Mai mult, din procesul – verbal nr. 64036/16.11.2020 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, se reține că ................ SRL a prevăzut tariful de 11,62 lei/oră pentru serviciul de pază aferent lotului 1 și 11,98 lei/oră pentru serviciul de pază corespunzător lotului 2. Din verificarea fundamentării tarifului ofertat se constată că au fost avute în vedere următoarele costuri: asigurarea salariului minim brut garantat în plată la data de depunere a ofertei (13,327 lei/oră); spor de timp de noapte (25%); spor de weekend (0,1%); spor de zile libere declarate oficial (100%); concediu de odihnă; contribuția asiguratorie pentru muncă (2,25%); fond de handicap; cheltuieli indirecte; profit; venituri obținute conform art. 85 din Legea nr. 76/2002. Mai mult, din verificarea fundamentării tarifului ofertat prezentat de societatea contestatoare pentru cele două loturi, se constată că, pe lângă faptul că valoarea tarifului orar este apropiată în cele două oferte, sunt și aceleași categorii de componente cuprinse în aceste oferte. Fundamentarea tarifului de manoperă prezentată de societatea contestatoare în cadrul contestației cuprinde categorii de costuri care se regăsesc și în oferta declarată câștigătoare pentru loturile 1 și 2. În aceste condiții, contrar celor susținute de societatea contestatoare, nu se poate considera că oferta declarată câștigătoare cuprinde un tarif redus în mod artificial, care nu permite respectarea obligațiilor minime și imperative ale angajatorului, stabilite de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării. Este de reținut și faptul că, deși a susținut că tariful minim orar, raportat la salariul minim pe economie, nu poate fi mai mic de 16,29 7
lei/oră, societatea contestatoare a ofertat un tarif orar având o valoare apropiată de cea din oferta câștigătoare, ambele ofertante având în vedere reduceri bazate pe subvenții calculate conform art. 85 din Legea nr. 76/2002. Cu toate acestea, având în vedere că autoritatea contractantă nu a verificat reducerea având la bază subvențiile obținute de ofertantă conform art. 85 din Legea nr. 76/2002, acestea fiind solicitate ofertantei doar după depunerea de către ................ SRL a contestației, se consideră că se impune verificarea acestor documente, potrivit prevederilor art. 133 alin. (1) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016. Nu poate fi declarată nicio ofertă admisibilă, și cu atât mai mult câștigătoare în condițiile în care valoarea subvențiilor, cu care a fost redusă valoarea propunerii financiare, nu a fost verificată dacă este corect justificată. Astfel, este necesară verificarea valabilității convențiilor, a persoanelor din convenții nominalizate pentru serviciile de pază care urmează a se realiza, care să corespundă cu persoanele declarate a presta serviciile, inclusiv valoarea subvențiilor primite pentru aceste persoane, pe perioada de derulare a contractului care se va atribui. Mai mult, constatând că autoritatea contractantă a solicitat documente doveditoare și pentru persoanele cu handicap angajate, în susținerea fondului de handicap inclus în calculul tarifului, după depunerea de către ................ SRL a contestației, se impune, cu respectarea acelorași prevederi, mai sus evocate, verificarea acestora. Este de reținut în acest sens, susținerea contestatoarei cu privire la faptul că numărul acestor persoane se calculează fracționat, proporțional cu timpul efectiv lucrat, precizat în raportul/salariat sau în contractul individual de muncă. Fiind documente depuse de ofertanta câștigătoare la solicitarea achizitoarei, în data de 16.12.2020, după finalizarea evaluării ofertelor, se impune verificarea acestora de către comisia de evaluare, pentru a se constata dacă valorile avute în vedere au fost în mod corect cuprinse în calculul tarifului corespunzător serviciului de pază necesar pentru loturile 1 și 2. Fiind cuprinse în cadrul ambelor oferte aceste două categorii de costuri, corespunzătoare subvențiilor și fondului de handicap, se consideră că, pentru egalitate de tratament, verificarea valorilor avute în vedere trebuie realizată de comisia de evaluare atât pentru oferta câștigătoare, cât și pentru oferta societății contestatoare. Susținerea contestatoarei legată de faptul că autoritatea contractantă nu i-a pus la dispoziție documentele solicitate, existând documente declarate confidențiale, nu poate constitui un argument pentru verificarea de către Consiliu a unor aspecte care nu au fost criticate în concret, respectiv nu au fost motivate. Criticile trebuie formulate și motivate de către contestatoare fără a se urmări obținerea de informații ca urmare a studierii ofertei. 8
În absența unor astfel de motivări, o solicitare adresată Consiliului de verificare a unor aspecte din ofertă sau din procedură este nefondată. Este cazul solicitărilor contestatoarei privind verificarea numărului de ore avut în vedere de ofertanta câștigătoare pentru cele două loturi, precum și a susținerii legate de faptul că, ”pentru subcontractant ar fi trebuit incluse costurile cu diurna și cazarea salariaților detașați, precum și cheltuielile privind transportul agenților subvenționați de la sediul social la amplasamentul obiectivelor”. Vizavi de critica contestatoarei în referire la faptul că, raportat la prevederile art. 78 din Legea nr. 448/2006, ................ SRL pentru susținerea fondului de handicap trebuia să depună un extras de Revisal la data depunerii ofertei, este de reținut că, urmare a contestației, achizitoarea a solicitat, iar ofertanta a depus aceste documente în data de 16.12.2020, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei. Depunerea Certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru persoanele avute în vedere de ofertantă, ulterior datei de depunere a ofertelor, respectiv după finalizarea evaluării acestora nu poate să determine un avantaj ofertantei în detrimentul celorlalte oferte din procedură, fiind documente de confirmare a unor informații existente și nu de completare. Criticile din cuprinsul concluziilor scrise, suplimentare celor din contestație, în referire la persoanele cu handicap nominalizate pentru serviciile care se vor presta, precum și a celor încadrate pe bază de convenție AJOFM Dolj, vor fi respinse ca inadmisibile, raportat la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Raportat la cele reținute, fiind constatate încălcări ale legislației în materia achizițiilor publice la verificarea propunerilor financiare, implicit la stabilirea ofertei câștigătoare pentru loturile 1 și 2, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ..........
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... și anulează procesul – verbal nr. 64757/18.11.2020 și 9
raportul procedurii nr. 67067/02.12.2020, în partea care privește ofertele ................ SRL și ......... SRL, pentru loturile 1 și 2, precum și comunicările privind rezultatul procedurii transmise acestor ofertante. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de ................ SRL și ......... SRL, cu întocmirea unui nou raport al procedurii pentru loturile 1 și 2, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați, pentru cele două loturi, cu respectarea termenului legal prevăzut. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... .........
Redactată în 4 exemplare originale, conține 10 pagini. 10