BO2021_1996
AdmiteCPV: 33631600-8
Critici: D1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 33631600-8
Critici: D1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1996/C5/2181/2189 Data: 07.09.2021 Prin contestația nr. 1163/19.08.2021, transmisă, în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 43782/20.08.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2181/2021, ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de Director General, a contestat „Nota de fundamentare privind completarea caietului de sarcini” (Nota Consiliului: adresa nr. 15643/09.08.2021), document întocmit în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți și detergenți dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 (Rev.2), loturile 2 și 6, inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ...și a solicitat obligarea autorității contractante la adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificaţiilor tehnice pentru loturile 2 și 6. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația nr. 1724/19.08.2021, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 43873/23.08.2021 și, respectiv, sub nr. 44258/24.08.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2189/2021, prin care ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de administrator și asistată juridic de avocat ..., a contestat adresele nr. 15643/09.08.2021 și nr. 16049/13.08.2021 reprezentând răspunsurile autorității contractante la solicitările de clarificări aferente loturilor 1, 2, 6 și 7 și a solicitat obligarea autorității contractante la anularea actelor atacate și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, precum și suspendarea Pagina 1 din 12
procedurii de atribuire aferentă loturilor 1, 2, 6 și 7, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În temeiul art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a procedat la conexarea celor 2 (două) contestații. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de ... în Dosarul nr. 2189/2021 a fost soluționată prin Încheierea nr. 2195/C5/2189/27.08.2021, în sensul că aceasta a fost respinsă, ca nefondată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În cuprinsul contestației care formează obiectul Dosarului nr. 1855/2021, ... critică faptul că prevederile documentației de atribuire în ceea ce privește loturile 2 și 6 sunt nelegal întocmite, în sensul că aceasta conține un caiet de sarcini care nu respectă cerințele legale cu privire la modelul de documentație standard privind achiziția de produse biocide. În ceea ce privește lotul 2 – Dezinfectant, detergent pentru suprafețe cu risc mediu și scăzut (Biocid TP 2) și lotul 6 – Detergent – Dezinfectant de nivel mediu prin imersie pentru instrumentar (TP2), contestatoarea formulează o singură critică în ceea ce privește cerința stabilită în cadrul actului atacat potrivit căreia „furnizorul va pune la dispoziția autorității contractante cu titlu gratuit pe toată perioada derulării contractului echipamente de dozare și monitorizare a utilizării dezinfectantului pentru suprafețe” și solicită eliminarea acesteia din cadrul ambelor loturi, menționând că aceste pompe electrice de dozare automată a produsului nu prezintă utilitate funcțională, dozarea produsului putând fi realizată de pompe dozatoare care pot fi atașate flacoanelor de produs. Contestatoarea observă că specificațiile pompei de dozare impun soluţii constructive care nu au legătură cu funcţionalitatea echipamentului, singurul scop şi consecinţa fiind acelea de a restrânge în mod nejustificat concurenţa şi a favoriza participarea la procedură, cu excepţia unui singur producător care deţine în portofoliu astfel de aparate. De asemenea, contestatoarea susține că această cerinţă este specifică achiziţiei de echipament și nu pentru achiziția de dezinfectanți. Contestatoarea precizează că principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică nu sunt respectate, întrucât există un singur importator pe piaţa din România care poate oferta produsul biocid compatibil cu sistemele de dozare automată, motiv pentru care principiile nediscriminării și al proporționalității sunt încălcate. Astfel, contestatoarea consideră că aceste caracteristici tehnice impuse pentru echipamentul solicitat, introduse ulterior, în completarea caietului de sarcini, apar ca fiind restrictive pentru operatorii economici posibili ofertanţi, acestea fiind mult prea specifice, având în vedere atât scopul acestora, cât și faptul că vor fi ofertate cu titlu gratuit. Pagina 2 din 12
Totodată, ... menționează că este încălcat și principiul tratamentului egal, întrucât autoritatea contractantă restrânge, în mod nejustificat, concurența. În ceea ce privește această critică, contestatoarea face trimitere la jurisprudența Consiliului. În drept, contestatoarea invocă dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. În susținerea contestației, ... a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 43782/20.08.2021 a fost însoțită de Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207431892/1 din 18.08.2021, în original,meliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în sumă de 8.900 lei. În cuprinsul contestației care formează obiectul Dosarului nr. 2189/2021, ... formulează critici cu privire la adresa nr. 15643/09.08.2021, publicată în SEAP la data de 11.08.2021, considerând că aceasta reprezintă „ceea ce în termeni legali se numește REFERAT DE NECESITATE”, definit prin art. 3 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Prin urmare, în raport de faptul că achiziția a fost inițiată la data de 14.07.2021, modificarea referatului de necesitate s-a produs la o dată ulterioară, respectiv data de 11.08.2021, rezultă că adresa nr. 15643/09.08.2021 este nulă în ce privește justificarea producerii efectului de modificare a caietului de sarcini. Astfel, neexistând justificare, nu poate exista nici modificarea caietului de sarcini (quod nullum est nullum producit effectum). Contestatoarea aduce la cunoștință că, prin intermediul actului atacat, autoritatea contractantă justifică modificarea caietului de sarcini prin existența unor cereri ale unor operatori economici de admitere în procedurile de atribuire a acordurilor-cadru ale loturilor 2 și 6 și a produselor dezinfectante în forma de agregare solidă și solicită conducătorului instituției, să se aprobe completarea caietului de sarcini cu cerințe suplimentare, referitoare la echipamente dozare și monitorizare. ... precizează că a formulat o cerere de modificare a caietului de sarcini referitoare la acceptarea în competiție și a produselor solide numai în referire la lotul 2, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 1878/C5/2021, ori actul atacat (adresa nr. 15643/09.08.2021), cuprinde modificări ale caietului de sarcini și la alte loturi decât cele pentru care a efectuat solicitarea, respectiv loturile 1, 6 și 7. De asemenea, examinând răspunsul nr. 16049/13.08.2021, contestatoarea constată că nu a existat nicio solicitare formală și exercitată în mod legal a vreunui operator economic de introducere a dozatoarelor automate ca accesorii ale dezinfectanților (indiferent de forma lor de agregare). ... concluzionează că nu există nicio legătură între efectul urmărit de autoritatea contractantă prin achiziția dezinfectanților loturilor 1, 2, 6 și 7 și modul de efectuare a dozării dezinfectanților, neexistând vreo prescripție tehnică sau juridică care să lege dezinfecția de modalitatea tehnică de dozare a dezinfectantului. Pagina 3 din 12
Contestatoarea face trimitere la jurisprudența instanțelor de judecată care s-au pronunțat în ceea ce privește modul în care o autoritate contractantă din sfera medicală trebuie să stabilească specificațiile tehnice, din care rezultă că dezinfectanții sunt livrați odată cu dozatoare compatibile cu ei, prin urmare, autoritatea contractantă din prezenta cauză, când încearcă să impună un anumit tip de dozatoare, determină și alegerea implicită a unui anumit dezinfectant, compatibil cu respectivul tip de dozator. Este, deci, o măsură restrictivă care, prin raportare la conținutul său, nu are legătură cu obiectul achiziției (care este „dezinfectanți” și nu „dozatoare”). Contestatoarea încunoștințează că valoarea unui dozator automat de dezinfectant este de cca. 4200 euro/bucată, iar valoarea estimată a loturilor este: Lotul 1 - între 180.00 lei și 3.240.000 lei, Lotul 2 - între 6.000 lei și 1.080.000 lei, Lotul 6 - între 7.000 lei și 700.000 lei, Lotul 7 - între 6.500 lei și 130.000 lei, autoritatea contractantă neprecizând numărul de dozatoare care trebuie să însoțească dezinfectantul. Contestatoarea susține că lipsește proporționalitatea și în raport de obiectul achiziției, achiziția de dezinfectanți devenind în mare măsură dirijată spre furnizarea de dozatoarea, care în raport de efectul dorit- dezinfecția anumitor suporți, este inutilă. Astfel, contestatoarea susține că modificarea operată prin actul atacat nu permite tuturor operatorilor economici accesul egal la procedură, ofertanții specializați care livrează în mod obișnuit dezinfectanți însoțiți de dozatoare compatibile cu acești dezinfectanți, fiind excluși ca urmare a neîndeplinirii cerințelor performanțelor dozatoarelor. ... susține că specificațiile tehnice referitoare la dozatoarele automate sunt copiate din fișele tehnice ale producătorului ECOLAB DEUTSCHLAND GMBH, acestea funcționând doar cu dezinfectanți produși de același producător, prin urmare, doar distribuitorii de dozatoare și dezinfectante produse de aceștia putând accede la atribuirea acordurilor- cadru. În ceea ce privește susținerea autorității contractante, potrivit căreia „Motivarea acestei solicitări este legată de necesitatea desfășurării activităţii în condiţiile şi la nivelul cerinţelor actuale dictate de legislaţia europeană şi de evoluţia la nivel mondial a procedurilor medicale specifice este nevoie de o digitalizare cu echipamente de dozare performante, automate, certificate pentru domeniul medical care să crească nivelul de calitate şi siguranţă în ceea ce priveşte curăţarea şi dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentarului”, contestatoarea susține că deși a fost singura care a solicitat modificarea cerinței caietului de sarcini, nu a „declarat ca fiind necesară obligarea operatorilor economici la furnizarea de dozatoare automate (indiferent de configurarea lor tehnică)”, iar autoritatea contractantă nu a precizat care sunt cerințele actuale dictate de legislația europeană care impun restricția promovată de autoritatea contractantă prin actul atacat. Contestatoarea menționează că, în contradicție cu poziția exprimată prin adresa nr. 15643/09.08.2021 (prin care s-a admis Pagina 4 din 12
ofertarea și a produselor solide la procedurile loturilor 1, 2, 6 și 7 - în corelare cu poziţia exprimată prin pct. 4 al adresei nr. 15538/06.08.2021, reprezentând un al doilea punct de vedere al autorității contractante la contestația sa care a formulat obiectul dosarului nr. 1878/C5/2021), prin răspunsul nr. 16049/13.08.2021 (pct. 11), autoritatea contractantă stăruie în respingerea ofertării unor asemenea dezinfectanți la lotul 2. În raport de faptul că acceptarea ofertării de produse în forma de agregare solidă la loturile 1, 2, 6 și 7 ale achiziției s-a produs printr-un act administrat în fata CNSC (punctul de vedere exprimat prin adresa autorității contractante nr. 15538/06.08.2021, coroborat cu prevederile adresei nr. 15643/09.08.2021, referitoare la loturile 1, 2, 6 și 7), contestatoarea solicită anularea parțială a pct. 11 al răspunsului nr. 16049/13.08.2021 (în partea referitoare la interdicția participării ofertanților de produse concentrate în forma de agregare solidă la lotul 2). Contestatoarea subliniază că autoritatea contractantă a menținut poziţia exprimată în fața CNSC în ceea ce priveşte admiterea produselor solide la lotul 6. În finalul contestației, ... precizează că pct. 9 și 15 din răspunsul nr. 16049/13.08.2021 reprezintă chestiuni deduse judecații prin contestația sa care a format obiectul dosarului CNSC nr. 1878/C5/2021, astfel încât soluția dată acestora afectează respectivele clarificări publicate de către autoritatea contractantă. Față de cele prezentate, contestatoarea solicită admiterea contestației. Atașat contestației, autoarea acesteia a depus factura nr. 180/16.08.2021, în valoare de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și dovada plății on-line. În dovedirea contestației, ... a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 44456/2181/2189/C5/25.08.2021, Consiliul a solicitat
autorității
contractante
înaintarea
documentelor primite/întocmite
ulterior
deciziei
CNSC
nr. 1774/C5/1855/1878/13.08.2021, precum și dovezi privind transmiterea punctelor de vedere către cele două contestatoare. Prin adresa nr. 44458/2181/2189/C5/25.08.2021, Consiliul a solicitat contestatoarei ... să transmită, în original, împuternicirea avocațială a doamnei Tomescu Codruța,. ... a răspuns solicitării CNSC nr. 44458/2181/2189/ C5/25.08.2021, prin adresa nr. 1786/25.08.2021, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și depusă în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 44609/25.08.2021 și, respectiv, sub nr. 44624/25.08.2021, prin care a remis împuternicirea avocațială a av. Tomescu Codruța, în format electronic, invocând prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, ale art. 5-7 din Legea nr. 455/2001 și ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 114/2021. Autoritatea contractantă ... a remis, prin adresa nr. 16914/26.08.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 44923/26.08.2021, Pagina 5 din 12
trei anunțuri de tip erată, în așteptare, prin care a modificat termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 01.10.2021. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 47081/07.09.2021, contestatoarea ... a depus, în original, împuternicirea avocațială a doamnei Codruța Tomescu. Pentru soluționarea prezentei contestații, la dosarul cauzei au fost atașate dosarele CNSC nr. 1855/2021 și 1878/2021. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți și detergenți dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 (Rev.2), prin publicarea
în
SEAP
a
anunțului
de
participare
nr. CN1032847/14.07.2021, stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, la data de 20.08.2021, ora 15:00, modificat prin Anunțurile de tip erată nr. EN1030400/16.08.2021, nr. EN1030401/16.08.2021, nr. EN1030402/ 16.08.2021 și nr. EN1030404/16.08.2021 la data de 02.09.2021 și prin Anunțurile de tip erată nr. EN1030812/31.08.2021, nr. EN1030811/ 31.08.2021 și nr. EN1030808/31.08.2021, la data de 01.10.2021, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, cuprinsă între 97.075 lei și 10.028.000 lei. Obiectul procedurii este împărțit în 14 loturi, contestația formulată de ... (Dosar nr. 2181/2021) vizând lotul 2 – Dezinfectant, detergent pentru suprafețe cu risc mediu și scăzut (Biocid TP 2), având valoarea estimată cuprinsă între 6.000 lei și 1.080.000 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 135.000 lei și lotul 6 – Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar (TP 2), având valoarea estimată cuprinsă între 7.000 lei și 700.000 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 87.500 lei, iar contestația formulată de ... (Dosar nr. 2189/2021) vizând lotul 1 – Dezinfectant, detergent pentru suprafețe și aparatură medicală în sectoare cu risc crescut (suprafețe critice și semicritice Biocid TP 2), având valoarea estimată cuprinsă între 18.000 lei și 3.240.000 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 405.000 lei, lotul 2 – Dezinfectant, detergent pentru suprafețe cu risc mediu și scăzut (Biocid TP 2), având valoarea estimată cuprinsă între 6.000 lei și 1.080.000 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 135.000 lei, lotul 6 – Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar (TP 2), având valoarea estimată cuprinsă între 7.000 lei și 700.000 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 87.500 lei și lotul 7 – Sterilizant/Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical), având valoarea estimată cuprinsă între 6.500 lei și 130.000 lei și valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent de 16.250 lei. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-au formulat contestații de către ... (Dosar nr. 1855/2021) și ... (Dosar nr. 1878/2021) împotriva Pagina 6 din 12
documentației de atribuire, soluționate de CNSC prin Decizia nr. 1774/C5/1855/1878/13.08.2021, prin care au fost dispuse următoarele: „Admite, în parte, contestațiile formulate de ... (Dosar nr. 1855/2021) și de ... (Dosar nr. 1878/2021) și obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentația de atribuire corespunzător măsurilor de remediere propuse de aceasta ca urmare a achiesării la criticile formulate, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, Consiliul va respinge, restul criticilor contestatoarelor. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate”. ... a transmis Consiliului plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 1774/C5/1855/1878 din 13.08.2021, din verificările efectuate de Consiliu pe portalul instanțelor (Curtea de Apel Iași) rezultând că, până în prezent, aceasta nu a fost înregistrată. ... a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207431892/1 din 18.08.2021, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în sumă de 8.900,00 lei. ... a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207436557/1 din 19.08.2021, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 25.750,00 lei. Recipisele de consemnare se vor restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Din conținutul contestațiilor depuse de ... și ..., rezultă că acestea vizează completarea documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini (loturile 1, 2, 6 și 7), cu informații privind punerea de către ofertanți, la dispoziția autorității contractante, cu titlu gratuit, pe toată perioada derulării contractului a unor echipamente de dozare și monitorizare a utilizării dezinfectantului, echipamente pentru care a stabilit mai multe specificații tehnice. Având în vedere faptul că, cele 2 contestații vizează același aspect, respectiv completarea prevederilor caietului de sarcini cu cerințe considerate restrictive de ... și ..., Consiliul va analiza în mod unitar cele 2 contestații. Din conținutul documentației de atribuire rezultă că, în legătură cu loturile 1, 2, 6 și 7, autoritatea contractantă a stabilit următoarele: - lotul 1 - Dezinfectant, detergent pentru suprafeţe şi aparatură medical în sectoare cu risc crescut (suprafeţe critice şi semicritice) (Biocid TP 2): „forma lichidă/pulbere-concentrat, să fie uşor de condiţionat”; Pagina 7 din 12
- lotul 2 - Dezinfectant, detergent pentru suprafețe cu risc mediu şi scăzut: „forma lichidă-concentrat, să fie uşor de condiţionat”; - lotul 6 -Detergent-Dezinfectant de nivel mediu prin imersie pentru instrumentar (TP 2): „forma lichidă-concentrat, să fie uşor de condiţionat”; - lotul 7 - Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical): „forma de condiţionare să fie lichidă- concentrat/pulbere”. Din conținutul documentului intitulat „Notă de fundamentare privind completarea caietului de sarcini pentru achiziția de biocide/dispozitive medicale utilizate în spital”, document înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 15643/09.08.2021, rezultă că, în legătură cu loturile 1, 2, 6 și 7, autoritatea contractantă a stabilit următoarele cerințe: «Având în vedere solicitările făcute pentru modificarea caietului de sarcini privind achiziția de biocide/dispozitive medicale publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice cu numărul CN 1032847/14.07.2021 şi acceptarea la LOTUL 2 - Dezinfectant, detergent pentru suprafețe cu risc mediu și scăzut şi LOTUL 6 Detergent - Dezinfectant de nivel mediu prin imersie pentru instrumentar (TP 2) a unor produse care să fie sub formă de pulbere - concentrate, în sensul răspunsurilor acordate solicitanților de clarificări vă solicităm să aprobaţi completarea caietului de sarcini cu cerinţe suplimentare, aşa cum se găsesc mai jos. Motivarea acestei solicitări este legată de necesitatea desfășurării activității în condițiile şi la nivelul cerințelor actuale dictate de legislația europeană şi de evoluţia la nivel mondial a procedurilor medicale specifice este nevoie de o digitalizare cu echipamente de dozare performante, automate, certificate pentru domeniul medical care să crească nivelul de calitate şi siguranță în ceea ce privește curățarea şi dezinfecția suprafeţelor şi a instrumentarului. De asemenea, precizăm că este necesară monitorizarea gradul de curăţare şi dezinfecție a suprafeţelor prin sisteme electronice de dozare care prin furnizarea informațiilor legate de utilizarea corectă şi eficientă a dezinfectanților în concentrațiile recomandate asigură siguranța pacientului şi a unui act medical corect şi nu în ultimul rând siguranța utilizatorilor acestor produse. (...) furnizorul va pune la dizpoziţia autorităţii contractante cu titlul gratuit pe toată perioada derulării contractului echipamente de dozare şi monitorizare a utilizării dezinfectantului pentru suprafeţe cu risc crescut (suprafețe critice şi semicritice); echipamente de dozare şi monitorizare a utilizării dezinfectantului pentru suprafeţe cu risc crescut (suprafețe critice şi semicritice) trebuie să: - să permită dozarea automată a dezinfectantului sub formă de pulbere granulate sau sub formă lichidă; - să fie construit robust din oţel inoxidabil şi materiale compatibile cu dezinfectantul utilizat; - sistemul de control al dozajului să se realizeze prin intermediul unui microprocesor care să asigure dozajul optim al concentratului conform recomandărilor pentru prepararea soluţiei de lucru; - dozarea să se facă direct cu apă alimentată din reţeaua de apă potabilă a spitalului, pentru a evita contaminarea soluţiei de lucru rezultată; Pagina 8 din 12
- să dispună de un sistem de protecţie împotriva contaminării cu dezinfectant a reţelei de apă potabilă a spitalului, care să fie certificat conform EN 1717; - să fie prevăzut cu protecţie împotriva deficitului de apă; - să fie prevăzut cu protecţie la căderea tensiunii de alimentare; - să poată face monitorizarea şi înregistrarea debitului de apă şi a debitului de dezinfectant concentrat utilizat; - să permită stocarea şi monitorizarea parametrilor de lucru, precum şi datele fiecărui utilizator în parte prin înregistrarea unor parole unice; - să permită afișarea datelor cu privire la monitorizarea consumului de apa, de dezinfectant concentrat şi soluție de lucru preparată; - să permită vizualizarea rapidă şi eficientă a cantităților (apă şi dezinfectant) folosite de echipament; - tastatura să fie tip folie sau touchscreen pentru o utilizare uşoară; - echipamentul să oprească automat furnizarea de soluţie de lucru în cazul în care sesizează că una din cele două surse (apă sau dezinfectant) lipsește; - să poată emite alerte vizuale despre procesarea apei şi a dezinfectantului; - să permită tastarea şi introducerea parametrilor de lucru prin operarea cu mănuși; - să permită producerea de soluţiei de lucru care să aibă concentrații cuprinse în intervalul 0,25% - 7 %- pentru o gamă largă de utilizări; - selecția cantității de soluție de lucru să se realizeze în pași succesivi existând posibilitate de selecţie a cantităţii cuprinsă între 1 - 20 litri; - să aibă un display pentru afişarea datelor legate de operare şi consum; - să aibă protecție din categoria 2 ( 24 V ); - tensiunea de alimentare AC 230 V, 50/60 HZ; - presiunea fluxului de apă la intrare să fie între: min 1,5 bar şi max. 6 bar; - rata debitului de apă: min 100 l/h – max. 960 l/h - greutate de max. 20 kg; - dimensiuni: lăţime ≤ 500 mm, înălțime ≤ 500 mm, ≤ 500 mm; - să prezinte Certificat ISO 9001/ISO 13485 pentru dispozitive medicale şi Certificat de marcaj european (CE) sau declaraţia producătorului de conformitate cu Directiva 93/42/EEC - să asigure instalarea, punerea în funcțiune, service şi instruirea personalului medical şi tehnic pentru utilizarea echipamentului de dozare a dezinfectantului». Analizând criticile formulate de cei doi operatori economici, privind caracterul restrictiv al specificațiilor stabilite de autoritatea contractantă pentru echipamentele de dozare şi monitorizare a utilizării dezinfectanților, solicitate cu titlul gratuit pe toată perioada derulării contractului, Consiliul constată că acestea sunt întemeiate. Astfel, din conținutul informațiilor menționate în cadrul „Notei de fundamentare privind completarea caietului de sarcini pentru achiziția de biocide/dispozitive medicale utilizate în spital” (înregistrată sub nr. 15643/ 09.08.2021), act atacat de ambele contestatoare, rezultă că modificările/ completările efectuate de autoritatea contractantă vizează, atât forma de condiționare lichidă, cât și forma de condiționare pulbere, autoritatea contractantă impunând ofertanților să pună la dispoziție cu Pagina 9 din 12
titlu gratuit pe toată perioada derulării contractului dispozitive de dozare și monitorizare a dezinfectanților. În prezenta speță, obiectul contractului, menționat la pct. II.1.1 din fișa de date a achiziției, este „Furnizare dezinfectanți și detergenți dezinfectanți”, autoritatea contractantă urmărind «asigurarea achiziționării cu diferite substanțe detergenți-dezinfectanți și dezinfectanți necesare efectuării curățeniei și dezinfecției în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, produse specifice, pentru buna desfășurare a activităților medicale de specialitate, în toate secțiile spitalului, cât și în UPU» (pct. II.1.4 Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/ achizițiilor). Ori, în această situație, autoritatea contractantă nu poate obliga operatorii economici (producători de dezinfectanți și detergenți dezinfectanți sau furnizori ai acestora) să asigure, cu titlu gratuit, pe întreaga perioadă a contractului, echipamentele de dozare și monitorizare a dezinfectanților ofertați, echipamente pentru care au fost stabilite în detaliu numeroase specificații tehnice (redate la pag. 8-9 din prezenta decizie) necesar a fi respectate. Această situație obligă furnizorii de dezinfectanți ca, pentru participarea la prezenta procedura de atribuire, să se asocieze cu producători de astfel echipamente, deși, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, asocierea, în vederea depunerii unei oferte este, este un drept al operatorilor economici și nu o obligație. Dispozițiile legale privind achizițiile publice stabilesc faptul că autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, deci să aprecieze relevanța unei specificații tehnice sau avantajele impunerii anumitor specificații [în speță, având incidență și principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016], necesitatea sau oportunitatea achiziționării de anumite produse precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, fiind stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016]. În speță, în legătură cu cerințele criticate autoritatea contractantă nu a formulat în fața Consiliului niciun fel de apărări, aceasta neformulând un punct de vedere în referire la cele două contestații, singurele justificări ale completării caietului de sarcini regăsind-se în preambulul „Notei de fundamentare privind completarea caietului de sarcini pentru achiziția de biocide/dispozitive medicale utilizate în spital”. Astfel, susținerea autorității contractante, potrivit căreia pentru desfășurarea „activității în condițiile şi la nivelul cerințelor actuale dictate de legislația europeană şi de evoluţia la nivel mondial a procedurilor medicale specifice este nevoie de o digitalizare cu echipamente de dozare performante, automate, certificate pentru domeniul medical care să crească nivelul de calitate şi siguranță în ceea ce privește curățarea şi dezinfecția suprafeţelor şi a instrumentarului. (...) este necesară monitorizarea gradul de curăţare şi dezinfecție a suprafeţelor prin sisteme electronice de dozare care prin furnizarea informațiilor legate de utilizarea corectă şi eficientă a dezinfectanților în Pagina 10 din 12
concentrațiile recomandate asigură siguranța pacientului şi a unui act medical corect şi nu în ultimul rând siguranța utilizatorilor acestor produse”, nu poate fi reținută de Consiliu în condițiile în care echipamentele de dozare și monitorizare nu fac obiectul prezentei proceduri de atribuire, modificarea/completarea în discuție presupunând atât costuri suplimentare pentru ofertanți cât și responsabilități ale acestora privind instalarea, punerea în funcțiune, service și instruirea personalului medical și tehnic. Consiliul apreciază că nimic nu împiedică autoritatea să achiziționeze echipamentele de dozare și monitorizare a utilizării dezinfectanților, aceasta având posibilitatea organizării unei achiziții aferente acestor produse. De asemenea, Consiliul reține că pentru dozarea dezinfectanților există pe piață dozatoare care pot fi atașate flacoanelor de produs, astfel că în condițiile în care, pentru această procedură, autoritatea nu a prevăzut în valoarea estimată și o eventuală achiziționare a echipamentelor în discuție, Consiliul constată ca fiind întemeiate criticele contestatoarelor, fiind necesară reformularea cerințelor criticate, în sensul solicitării, în regim de comodat, a unor echipamente de dozare a dezinfectanților/detergenților dezinfectanți compatibile cu produsele ofertate, care trebuie să respecte toate cerințele caietului de sarcini și să fie ușor de condiționat. De altfel, Consiliul constată ca fiind întemeiată și critica formulată de ... privind neconcordanța dintre informațiile existente în cadrul „Notei de fundamentare privind completarea caietului de sarcini pentru achiziția de biocide/dispozitive medicale utilizate în spital” înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 15643/09.08.2021 și cele de la pct. 11 din „Răspunsul consolidat” înregistrat sub nr. 16049/13.08.2021 (în cadrul căruia autoritatea contractantă menționează că «menținem prevederile din caietul de sarcini, respectiv produsul „să fie sub formă lichidă-concentrat, să fie ușor de condiționat”»), în condițiile în care, acest aspect a făcut obiectul analizei Consiliului, în cadrul Deciziei nr. 1774/C5/1855/1878 din 13.08.2021, autoritatea contractantă menționând că acceptă modificarea propusă de contestatoarea ..., motiv pentru care CNSC a luat act de renunțarea la această critică. În aceste condiții, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să înlocuiască mențiunea de pct. 11 din „Răspunsul consolidat” înregistrat sub nr. 16049/ 13.08.2021, potrivit modificărilor la care s-a angajat prin adresa nr. 15538/06.08.2021 (răspuns nr. 4) transmisă în cadrul Dosarului CNSC nr. 1855/2021. În ceea ce privește susținerea formulată de ... privind faptul că modificarea/completarea documentației de atribuire s-a făcut și în referire la alte loturi (1, 6 și 7), pentru care nu a formulat solicitarea acceptării și a formei solide, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, modificările operate reflectă nevoia autorității contractante, iar acceptarea ofertării de produse și sub formă de pulbere-concentrat are ca scop lărgirea concurenței în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Pagina 11 din 12
În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliu va admite contestațiile formulate de ... (Dosar nr. 2181/2021) și ... (Dosar nr. 2189/2021), va obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, potrivit considerentelor de mai sus, măsuri care vor fi publicate în SEAP în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii. Totodată, aceasta va stabili o nouă dată-limită de depunere a ofertelor în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Față de soluția ce va fi adoptată, Consiliul va admite capătul de cerere formulat de contestatoarea ... (Dosar nr. 2189/2021) cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației în sumă de 3.000 lei dovedite prin factura seria 1 nr. 1880/16.08.2021, achitată online, la data de 19.08.2021, prin serviciul de internet banking al BRD și obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoarea ... a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației (onorariu avocat Tomescu Codruța). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestațiile formulate de ... (Dosar nr. 2181/2021) și ... (Dosar nr. 2189/2021) și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, potrivit considerentelor de mai sus, măsuri care vor fi publicate în SEAP în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii. Totodată, aceasta va stabili o nouă dată-limită de depunere a ofertelor în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Admite capătul de cerere formulat de contestatoarea ... (Dosar nr. 2189/2021) cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației și obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoarea ... (a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației (onorariu avocat Tomescu Codruța). Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Florentina DRĂGAN Daniela UIFĂLEAN
Redactat în 5 exemplare originale, conține 12 pagini. Pagina 12 din 12