AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_1047

BO2022_1047

Respinge
2022Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorSC ZONA D SRL
AutoritateMUNICIPIUL LUPENI

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 43.348 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1047/C9/992 Data: 19.05.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 21106/26.04.2022, depusă de asocierea ......privind procedura simplificată, organizată .........cu sediul în ........, pentru atribuirea contractului de Proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”Modernizare rețea rutieră în Municipiul Lupeni - LOT 1”, cod CPV 45233140-2-Lucrări de drumuri (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea actului administrativ comunicarea rezultatului procedurii nr. 12051/15.04.2022 ca netemeinic și nelegal; remedierea încălcării legislaţiei achizițiilor publice constând în aprecierea de către comisia de evaluare, în mod netemeinic, a caracterului admisibil (acceptabil și conform ) a ofertei declarate câștigătoare (respectiv cea depusă de către asocierea ....onstatarea caracterului temeinic și fondat al criticilor sale, cu privire la nelegalitatea modului de evaluare de către comisia de evaluare a ofertei declarată câștigătoare asocierea ...respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016, ale art. 137 alin. (3) lit. a), d) și g) din HG nr. 395/2016 referitoare la neconformitatea ofertei clasate pe locul 1, și ale art. 209 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 referitoare la inacceptabilitatea ofertei declarate câștigătoare; ca și consecinţă a petitelor anterioare, obligarea comisiei de evaluare la reevaluarea ofertei prezentate de către asocierea declarată câștigătoare cu respectarea cerinţelor din documentaţia de atribuire, a legislaţiei aplicabile în materia achiziţiilor publice și a principiilor consacrate de art.2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016; anularea deciziei de desemnare câștigătoare a procedurii de către asocierea ..obligarea la anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente în ceea ce priveşte stabilirea caracterului acceptabil și neconform al ofertei declarate câștigătoare și reevaluarea acesteia cu respectarea cerinţelor minime din documentaţia de atribuire și a dispoziţiilor legale aplicabile în materie. Pagina 1 din 16

§ 2

... în calitate de lider al asocierii .. a formulat cererea de intervenție nr. 561/12.05.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 24484/12.05.2022, solicitând admiterea acesteia și respingerea contestației asocierii ... ca nefondată, cu menținerea actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... contestă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea face o scurtă prezentare a situației de fapt și precizează că oferta declarată câștigătoare nu respectă cerințele minime impuse prin documentația de atribuire. Aceasta are un caracter neconform prin prisma dispoziţiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. (a), (c) și (d) din HG nr. 395/2016, având în vedere că, în cadrul acesteia, nu se regăsește inclusă în oferta financiară sau în orice alt document planul de lucru care să cuprindă descrierea punctelor cheie de control și jaloanele-proiectului. Sunt invocate dispozițiile art. 75, art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Se arată că, prin documentaţia de atribuire, Formular nr. 2 - Formular de oferta tehnică/Metodologia pentru realizarea lucrării, se precizeaza că: Propunerea tehnică va respecta în totalitate cerinţele prevăzute în documentaţia de avizare și caietul de sarcini. Printre altele se precizează că metodologia și planul de lucru sunt componente cheie și obligatorii ale ofertei tehnice. De asemenea, prin fișa de date a achiziţiei cap. V.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se impune ca oferta tehnică să demonstreze conformitatea cu cerinţele caietului de sarcini, prin completarea Formularului de ofertă tehnică - Formular nr. 2. Din analiza cerinţelor cuprinse în fișa de date și în caietul de sarcini, Formular nr 2, rezultă în mod neechivoc că fiecare ofertant avea obligaţia de a include în oferta prezentată un plan de lucru care trebuie să cuprindă cel puţin urmatoarele informaţii: Denumirea și durata activităților și pachetelor de activități din cadrul contractului, astfel cum sunt prezentate acestea la capitolul Pagina 2 din 16

§ 3

metodologie; Succesiunea și interacţiunea acestor activități; Punctele cheie de control -„jaloanele proiectului". Din analiza propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător rezultă că acesta nu a îndeplinit cerinţele minimie impuse de către autoritatea contractantă, în sensul că nu a făcut o descriere completă și în conformitate cu cerinţele autorității contractante, a planului de lucru, nedepunând în cadrul ofertei sale un astfel de document. După cum se poate observa din procesul-verbal de evaluare nr. 9969/ 10.03.2022 privind evaluarea ofertei tehnice, autoritatea contractantă a fost suficient de diligentă în a solicita ofertantului declarat câștigător să clarifice următoarele: Conform Formularului de ofertă tehnică - Formular nr. 2 b) Planul de lucru trebuie să precizaţi „punctele cheie de control” "Jaloanele proiectului". Vă solicităm să ne indicaţi unde anume în cadrul propunerii tehnice ați descris cele solicitate. Solicitării anterior expuse ofertantul declarat câștigător a oferit un răspuns neconcludent, ce trebuia să atragă declararea ca neconformă a ofertei sale având în vedere că acesta confirmă faptul că nu a depus un Plan de lucru în forma solicitată de către autoritatea contractantă și nu a descris punctele cheie de control și jaloanele - proiectului. Având în vedere că, prin definiţie, jaloanele proiectului sunt etapele principale după care se cuantifică evoluţia proiectului şi, în principal, acestea indică momentul de schimbare a unei faze, fie datorită reluării uneia sau mai multor faze precedente, fie ca urmare a demarării unei noi faze sau a încheierii proiectului, susţinerea ofertantului câștigător din cadrul răspunsului la clarificări conform căruia apreciază că a depus un plan de lucru „sub forma Graficului Gantt", și că doar emiterea ordinului de începere a serviciilor de proiectare și ordinul de începere a execuţiei lucrărilor reprezintă puncte cheie (jaloane) este una eronată. Un reper de referinţă (jalon) reprezintă un eveniment intermediar important care survine în cursul unei realizări, asociat cu obţinerea unui rezultat important sau cu o analiza de stadiu și nu toate "fazele de execuţie" ale realizării proiectului. Din analiza propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător rezultă că acesta nu a îndeplinit cerinţele minime impuse de către autoritatea contractantă. Un alt motiv de neconformitate al ofertei declarate câștigătoare constă în neîndeplinirea obligaţiei din cuprinsul documentaţiei de atribuire, în sensul nedepunerii în conformitate cu Formularul de ofertă tehnică_Formular nr. 2 pct. a) a metodologiei pentru realizarea serviciilor. În conformitate cu Formularul de ofertă tehnică - Formular nr. 2 pct. a) Metodologia de prestare a serviciilor, autoritatea contractantă a impus ofertanţilor obligativitatea prezentării numărului de zile de muncă Pagina 3 din 16

§ 4

pentru fiecare categorie de expert în fiecare lună pe parcursul perioadei de execuţie a contractului. După cum se poate observa din cele cuprinse în procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 9969/154/29.03.2022, ofertantul declarat câștigător nu a depus o detaliere a activității experţilor prin prezentarea distribuţiei zilelor de muncă aferente acestora în fiecare lună, aspect ce are importante conotații asupra întregii oferte, lipsa acesteia atrăgând caracterul neconform al acesteia. În mod eronat, autoritatea contractantă a primit ca valabilă justificarea oferită de către ofertantul declarat câștigător prin invocarea dispoziţiilor art. 135 din HG nr. 395/2016, permițându-i să-și completeze în fapt oferta. Citând prevederile articolului anterior menționat, contestatoarea susține că acesta nu are aplicabilitate în speța în cauză, pentru că acesta se referă în mod expres doar la dreptul comisiei de evaluare de a solicita ofertanţilor atunci când consideră necesar, corectarea unor vicii de formă, în situația de față neexistând o astfel de solicitare din partea autorității contractante; viciile de formă reprezintă erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror completare este susținută în mod neechivoc de către alte informaţii cuprinse în cadrul ofertei, ori după cum se observă ofertantul declarat câștigător a depus un document al cărui conținut nu poate fi coroborat cu alt document, completându-și în mod nelegal oferta; prin permiterea de către comisia de evaluare a completării ofertei și a unei așa-zise "corectări a unui viciu de formă" s-a produs un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedură, deoarece fără existența acestei completări oferta asocierii ... nu putea fi declarată admisibilă. După cum reiese din oferta depusă de către asocierea declarată câștigătoare, aceasta nu a inclus niciunde în ofertă numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert în fiecare lună pe parcursul perioadei de execuţie a contractului, ceea ce atrage neconformitatea ofertei sale și sub acest aspect. Autoritatea contractantă trebuia să analizeze oferta declarată câștigătoare şi completările transmise de ofertant, în ceea ce priveşte Metodologia de prestare a serviciilor şi prin prisma art. 134 alin. (6) - (9) şi art. 135 din HG nr. 395/2016 şi să verifice dacă prin această completare se creează un avantaj incorect al ofertantului faţă de ceilalţi ofertanţi participanţi la procedură, care au prezentat o metodologie de prestare a serviciilor în mod complet în cuprinsul propunerilor tehnice depuse iniţial. Completarea paginilor lipsă din Metodologia de prestare a serviciilor nu poate fi considerată abatere tehnică minoră, iar prin acceptarea acestei completări s-au încălcat și dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Totodată, informaţiile furnizate prin Pagina 4 din 16

§ 5

completare conduc la modificarea clasamentului ofertanţilor ceea ce viciază întreaga procedură de achiziţie. Pentru a respecta principiului tratamentului egal şi al nediscriminării, autoritatea contractantă trebuia să stabilească în mod indubitabil că răspunsul ofertantului se încadrează în art. 134 alin. (5) teza a doua şi, totodată, în art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, încadrare care atrage respingerea ofertantului conform art. 215 alin. (4) și (5) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, susține că oferta asocierii .... un caracter inacceptabil prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, precum și prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 209 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 134 alin. (5) și (6) din HG nr. 395/2016. Este redată cerința privind experiența similară și se susține că ofertantul declarat câștigător nu o îndeplineşte având în vedere următoarele: - asociatul ... a depus în dovedirea experienţei similare Contractul nr. 2147/24.07.2019: Modernizare infrastructură rutieră în comuna de către asociatul ........e constată ca acesta a declarat că valoarea integrală a acestui contract este de 7.809.543,51 lei + TVA din care autoritatea contractantă a achitat valoarea de 7.294.712,19 lei + TVA, și că data de început a acestuia 24.07.2019, se află încă în curs de desfășurare, nefiind finalizat la data de referinţă și anume, data depunerii ofertei. Contractul anterior menţionat în mod greşit a fost considerat ca îndeplinind cerinţele minime impuse de către autoritatea contractantă privind demonstrarea experienţei similare având în vedere că nu respectă nici cerinţele din fișa de date a achiziţiei și nici prevederile cuprinse în art. 11 din Instrucţiunea ANAP nr. 2/2017. În ambele documente anterior citate se defineşte în mod expres înțelesul sintagmei „duse la bun sfârșit" și modalitatea prin care poate fi demonstrată de către un operator economic această cerinţa, și anume prin: - lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt însoţite de proces- verbal de recepţie întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniu din care face parte obiectul contractului; - lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau - lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală. În acest sens, se arată că ofertantul declarat câștigător nu a făcut dovada faptului că lucrările executate în cadrul acestui contract sunt duse la bun sfârșit prin prezentarea unui proces- verbal de recepţie la terminarea lucrărilor sau proces-verbal de recepţie finală, ci a depus o Pagina 5 din 16

§ 6

simplă recomandare privind „calitatea lucrărilor executate" emisă de către autoritatea contractantă în anul 2020. Valoarea cumulată din 5 contracte a experienţei similare privind lucrările de construcții, conform fișei de date este de 14.834.018,31 lei, iar ofertantul declarat câștigător a depus 5 contracte a căror valoare totală este de 16.515.544 lei din care, dacă se scade valoarea contractului nr. 2147/24.07.2019 - Modernizare infrastructură rutieră în comuna Dieci, județul Arad, depus de către asociatul . 294.712,19 lei plus TVA), reiese o valoare totală de 9.220.832 lei, fără TVA, care se situează sub pragul minim impus de către autoritate, ceea ar fi trebuit să conducă la respingerea ca inadmisibilă a ofertei declarate câștigătoare. În DUAE completat de către acest asociat este trecută valoarea totală a lucrărilor facturate 7.294.712,19 lei + TVA, deși aceasta, conform acordului de asociere depus în urma unor solicitări de clarificări, se constată că nu a executat în proporţie de 100 % aceste lucrări, iar ulterior, acesta nu a mai depus un DUAE revizuit care să cuprindă valoarea reală a lucrărilor executate. Un alt motiv de inacceptabilitate al ofertei depuse de către ofertantul declarat câștigător constă în faptul că nu au fost respectate cerinţele documentaţiei de atribuire cu privire la depunerea documentelor de la rubrica Dosarul companiei: Prin documentaţia de atribuire s-a solicitat, depunerea odată cu oferta, a unui Dosar al companiei din care fac parte următoarele documente: -certificat de cazier fiscal companie; -certificat cazier judiciar pentru companie; -certificat/e de cazier judiciar pentru administrator; -certificat de atestare fiscală; -certificat fiscal cu privire la impozitele și taxele locale; -certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; -fișa informaţii generale. Contestatoarea susține că aceste documente care au constituit dosarul companiei sunt documente ce trebuiau depuse de către toți participanţii la procedură încă de la data depunerii ofertei, și nu sunt documente ce țin de evaluare DUAE doar a ofertantului declarat câștigător, aspect pe care comisia de evaluare pare că l-a uitat și nu l-a avut în vedere la evaluarea ofertelor favorizând în mod nepermis pe unul dintre participanţii la procedură. Potrivit solicitărilor de clarificări redate în mod succint în cadrul paginii 27 din Procesul-verbal privind evaluarea documentelor-suport depuse de candidați/ofertanți, pentru demonstrarea informaţiilor cuprinse în DUAE, s-a constatat că o parte dintre membrii asocierii declarate câștigătoare nu au respectat acestă cerinţă minimă obligatorie și nu au depus documentele solicitate odată cu oferta, astfel : Pagina 6 din 16

§ 7

-asociatul .. nu a depus cazier fiscal pentru companie și fișa cu informaţii generale; - asociatul .. nu a depus cazier fiscal pentru companie și fișa cu informaţii generale;..SRL nu a depus cazier fiscal pentru companie, fișa cu informaţii generale și certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale. În susținere, contestatoarea invocă art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, jurisprudența europeană. Oferta declarată câștigătoare prezintă un caracter inacceptabil și neconform ce nu putea, în mod legal, să fie ignorat de către comisia de evaluare, în opinia contestatoarei, modalitatea adoptată de către membrii comisiei de evaluare reprezentând o încălcare flagrantă inclusiv a dispoziţiilor art. 209 alin. (2) și (3) din din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care a fost evaluată oferta declarată câștigătoare a determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea asocierii ........ăreia i s-a permis să nu respecte cerinţe minime din cadrul documentaţiei de atribuire, iar prin răspunsurile lacunare la solicitările de clarificări să își demonstreze conformitatea și acceptabilitatea. De asemenea, comisia de evaluare a încălcat în mod flagrant și principiul tratamentului egal. În concluzie, contestatoarea susține că toate aceste aspecte relevă faptul că evaluarea ofertei ...a fost realizată cu respectarea conţinutului obligatoriu al legislaţiei aplicabile în domeniu și al documentaţiei de atribuire, sens în care solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată și motivată. Prin adresa nr. 13492/04.05.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 22667/04.05.2022, .... transmis punctul său de vedere asupra contestației, prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a comunicării rezultatului

§ 8

procedurii

§ 9

nr.

§ 10

12051/194/15.04.2022;

§ 11

obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestației. Autoritatea contractantă, față de critica contestatoarei, potrivit căreia oferta declarată câştigătoare nu respectă cerinţele minime impuse prin documentaţia de atribuire având un caracter neconform prin prisma dispoziţiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a), c) şi d) din H.G. nr. 395/2016, întrucât în cadrul acesteia nu se regăseşte inclusă în oferta financiară sau în orice alt document planul de lucru care să cuprindă descrierea punctelor cheie de control şi jaloanele – proiectului, consideră că sunt respectate întru totul dispoziţiile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, în sensul că oferta declarată câştigătoare respectă cerinţele prezentate şi impuse în documentele achiziţiei. Prin urmare, planul de lucru ce cuprinde descrierea punctelor cheie de control şi jaloanele proiectului sunt prevăzute strict în documentaţia Pagina 7 din 16

§ 12

de atribuire în cadrul Formularului nr. 2 - Formular de ofertă tehnică unde este solicitată, în mod clar şi expres, concis prezentarea planului de lucru, care trebuie să conţină şi informaţii despre "punctele-cheie de control” - "jaloanele proiectului", sens în care autoritatea contractantă apreciază susţinerea contestatoarei ca fiind tendenţioasă. Un alt motiv invocat în mod cu totul tendenţios se referă la faptul că, în oferta depusă de către asocierea declarată câştigătoare, aceasta nu a inclus în oferta sa, numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert în fiecare lună pe parcursul perioadei de execuţie a contractului, ori contestatoarea nu a avut în vedere la formulare faptul că, în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 6683/104/01.03.2022, asocierea ........ specifică, în mod clar, faptul că, din cauza unei erori, Graficul Detaliere activităţi şi experţii implicaţi în realizarea activităţilor a fost depus incomplet, astfel încât, în cadrul ofertei tehnice, la pagina 67 se regăseşte "Detaliere activităţi şi experţi implicaţi în realizarea activităţilor". Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă afirmă că nu s-a permis ofertantului să-şi completeze oferta, astfel cum susţine în mod cu totul nejustificat contestatoarea. Un alt motiv invocat prin contestaţia formulată se referă la faptul că ofertantul declarat câştigător nu îndeplineşte cerinţele minime cu privire la experienţa similară. Astfel, Contractul nr. 2147/24.07.2019 - Conform fişei de date a achiziţiei prevede în mod expres că: Documentele justificative se vor prezenta doar la solicitarea autorităţii contractante la finalizarea evaluării ofertelor şi se vor prezenta doar de ofertantul situat pe primul loc și acestea sunt: Contracte însoţite de procese verbale de recepţie sau alte documente ce atestă executarea lucrărilor. Asocierea SC ... a depus la pag. 132 din cadrul ofertei tehnice - Recomandare privind calitatea lucrărilor executate emisă de Comuna Dieci, Judeţul Arad la data de 11.06.2020 prin care se confirmă faptul că, aferent contractului de execuţie de lucrări nr. 2147/24.07.2019, au fost emise facturi şi situaţii de lucrări parţiale, însoţite de expertiza tehnică, în valoare de 7.294.712,19 lei, fără TVA. Totodată, calificativul acordat acestora este "FOARTE BUN". Comisia de evaluare consideră că, prin prezentarea acestui document, se demonstrează execuţia lucrărilor aferente acestui contract în valoare de 7.294.712,19 lei, fără TVA, până la data de 11.06.2020 (data emiterii recomandării). Mai mult, comisia de evaluare a luat în calcul doar această valoare şi nu valoarea totală a contractului care, la data depunerii ofertelor, nu este finalizat. Referitor la critica potrivit căreia ofertantul declarat câştigător nu a respectat cerinţele documentaţiei de atribuire în sensul că nu a depus documentele de la rubrica Documente Solicitate din Dosarul Companiei. Pagina 8 din 16

§ 13

Autoritatea contractantă arătă că, din documentaţia de atribuire şi fişa de date a achiziţiei, nu reiese faptul că documentele din dosarul companiei se vor depune de către toţi participanţii la procedură la data limită de depunere a ofertelor. Sunt redate cerințele documentației de atribuire. Susţinerea faptului că ofertanţii trebuie să dispună de aceleaşi şanse în formularea ofertelor pe principiul egalităţii de tratament nu corespunde realităţii motivat de împrejurarea că ofertanţii înscrişi în procedură au avut parte de aceleaşi şanse ca urmare a faptului că niciunui ofertant nu i s-a solicitat depunerea documentelor din dosarul companiei până la data limită de depunere a ofertelor. Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese fără niciun dubiu că nu a fost favorizat niciun ofertant, întrucât aceste documente au fost solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire. Mai mult decât atât, în SEAP, la crearea unei noi documentaţii de atribuire, la rubrica Documente Solicitate din Dosarul Companiei este afişat următorul mesaj: în conformitate cu schimbările legislative survenite după anul 2016 în legislaţia achiziţiilor publice documentele suport pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor DUAE ar trebui să le fie solicitate numai ofertanţilor câștigăori. În consecinţă, funcţionalitatea de a solicita documente din dosarul companiei a fost inhibată! Vă rugăm utilizați facilitățile oferite de sistem pentru a identifica ofertanții de pe primele locuri în cadrul etapei de evaluare financiară şi solicitați către aceştia documente justificate prin facilitatea de transmite solicitare către ofertant, astfel încât acest lucru vine în susţinerea celor precizate că ofertanţii vor depune documentele solicitate din dosarul companiei doar în cazul în care, după aplicarea criteriului de atribuire, acesta este clasat pe primul loc. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca fiind nefondată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost atașate punctului de vedere, fiind înregistrate la Consiliul sub nr. 22897/05.05.2022. Prin cererea de intervenție nr. 561/12.05.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 24484/12.05.2022, asocierea ..., a solicitat admiterea acesteia și respingerea contestației asocierii .. ca fiind nefondată, cu menținerea actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale. Intervenienta consideră că autoritatea contractantă a acționat în limitele legii, iar desemnarea câștigătoare a ofertei sale este legală și corectă. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a inițiat procedura simplificată, organizată pentru atribuirea contractului de Proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de Pagina 9 din 16

§ 14

investiții ”Modernizare rețea rutieră în Municipiul Lupeni - LOT 1”, cod CPV 45233140-2-Lucrări de drumuri (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1100070/20.01.2022, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 10.02.2022, ora 1500; valoarea estimată a contractului este de 15.195.018,31 lei, fără TVA. Nemulțumită de rezultatul procedurii, asocierea ... a înaintat contestația în analiză. Societatea a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform prevederilor art. 61¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208014581/1 din 27.04.2022, eliberată de CEC Bank, Sucursala Deva. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că .. în calitate de ofertant declarat câștigător în cadrul asocierii ... a înaintat cerere de intervenție, ca urmare a contestației depuse de asocierea .. Consiliul, văzând că are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea ei, fiind ofertant declarat câștigător, astfel cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr. 12050/193/ 15.04.2022, în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante. Ofertanții declarați câștigători și care urmăresc să își prezerve acest status printr-o intervenție în procesul care se poartă în fața Consiliului nu au la îndemână decât calea intervenției accesorii, în favoarea și pentru întărirea argumentelor autorității contractante (sprijinirea poziției autorității contractante este de esența intervenției accesorii în favoarea acesteia, pe când, specific intervenției principale este reacția potrivnică atât față de contestator, cât și față de autoritatea contractantă). Altminteri, dacă ar formula cerere de intervenție principală – în interes propriu – ar însemna că îmbrățișează calitatea de contestatori, îndreptându-se direct sau indirect împotriva actului autorității contractante (altfel spus, împotriva autorității contractante) prin care ei au fost desemnați câștigători, ceea ce este lipsit de interes. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Trecând la analiza contestației, Consiliul constată că sunt formulate critici împotriva deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei asocierii SC ... O primă critică privește lipsa din propunerea tehnică a Planului de lucru care să cuprindă descrierea punctelor de control și jaloanele proiectului. Pagina 10 din 16

§ 15

În cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, Oferta tehnică va demonstra conformitatea cu cerințele Caietului de sarcini, prin completarea Formularului de ofertă tehnică - Formular nr. 2. În Formularul nr. 2 - FORMULAR DE OFERTĂ TEHNICĂ METODOLOGIA PENTRU REALIZAREA LUCRĂRII s-a prevăzut: Propunerea tehnică va respecta în totalitate cerințele prevăzute în Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și Caietul de sarcini Metodologia şi planul de lucru sunt componente-cheie şi obligatorii ale ofertei tehnice. Oferta tehnică trebuie prezentată în următoarea structură: a)metodologia pentru realizarea serviciilor; b)planul de lucru pentru realizarea serviciilor; c)personalul utilizat pentru realizarea serviciilor şi organizarea acestuia. d)metodologia de execuție a lucrărilor b)Planul de lucru: Cel puţin următoarele informaţii trebuie prezentate aici: - denumirea şi durata activităţilor şi pachetelor de activităţi din cadrul contractului, aşa cum sunt acestea prezentate la capitolul "Metodologie"; - succesiunea şi interrelaţionarea acestor activităţi; - punctele-cheie de control - "Jaloanele" proiectului. Planul de lucru propus trebuie să fie: 1.conform cu abordarea şi metodologia propusă; 2.să demonstreze: - înţelegerea prevederilor din caietul de sarcini; - abilitatea de a transpune prevederile într-un plan de lucru fezabil; - încadrarea activităţilor în timp de aşa manieră încât să se asigure finalizarea serviciilor în termenul specificat în caietul de sarcini; 3.realizat utilizând un software de planificare a timpului. (…) d) Metodologia de execuție a lucrărilor Ofertantul va prezenta modul de realizare a lucrărilor prin furnizarea informațiilor referitoare la abordarea din punct de vedere proces-tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor. Planul propus trebuie să demonstreze înțelegerea prevederilor documentației tehnice și a Caietului de sarcini și abilitatea de a transpune progresul activităților într-un plan de lucru fezabil și va cuprinde cel puțin următoarele informații: 1.Descrierea completă a lucrărilor ce vor fi executate 2.Planul de lucru 3.Lista standardelor normative în vigoare 4.Planul calității 5.Planul de Control al Calității, Verificări și Încercări 6.Proceduri tehnice de execuție 7.Informații despre managementul deșeurilor, calitatea execuției, protecția mediului 8.Modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii 9.Planul cu măsurile privind protecția mediului (plan de atenuare a impactului de mediu, supraveghere, control și monitorizare) 10.Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată 11.Grafic fizic de execuție a lucrărilor 12.Grafic Gantt Pagina 11 din 16

§ 16

13.Organizarea de șantier 14.Listele cu cantitățile de lucrări, fișele tehnice și formularele completate 15.Extrasele de resurse materiale, manoperă, utilaj și transport 16.Declarație privind termenul de garanție acordat lucrărilor 17.Declarație privind acceptarea condițiilor contractuale – Formular nr. 11 18.Declarație privind respectarea legislației privind condițiile de mediu, social și cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări – Formular nr. 8 19.Declarație privind partea/ părțile din propunerea tehnică care au caracter confidențial – Formular nr. 7 Prin adresa nr. 6683/104/01.03.2022, autoritatea contractantă a solicitat asocierii ... SRL unde anume în cadrul propunerii tehnice a descris cele solicitate: Planul de lucru trebuie să precizeze punctele-cheie de control – Jaloanele proiectului. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 247/04.03.2022, în care a arătat că Planul de lucru sub forma Graficului Gantt transmis în cadrul ofertei face parte din propunerea tehnică. În graficul Gantt la poz. 3 se regăsește Emitere ordin de începere a prestării de servicii de proiectare și la poz. 5 Emitere ordin de începere a execuției lucrărilor, cele două puncte cheie de control/Jalone/Milestones, așa cum se vede în zona grafică a programului de execuție. Anexează pag. 1 din grafic, unde se regăsesc evidențiate cele de mai sus. Precizează că jaloanele proiectului se regăsesc și în oferta tehnică, partea I, de la pagina 41/251 până la pagina 43/251. Verificând propunerea tehnică a asocierii se constată că, la pag. 43- 47, este prezentat Planul de lucru propus. Faptul că anumite jaloane au fost evidențiate în graficul de execuție nu este o greșeală care trebuia să atragă respingerea ofertei, cum susține contestatoarea. În plus, la pag. 41 și 43 a fost inclus capitol separat cuprinzând jaloanele și etapele de intervenție în cadrul lucrării. Prin cererea de intervenție, societatea intervenientă a detaliat jaloanele proiectului și a indicat unde se regăsesc în ofertă. De asemenea, a indicat paginile cuprinzând Planul de lucru pentru serviciile de proiectare (43/251 – 51/251). În lipsa unor alte critici concrete vizavi de modul de întocmire a Planului de lucru, Consiliul apreciază criticile ca nefondate. O a doua critică din cuprinsul contestației privește completarea paginilor din Metodologia de prestare a serviciilor, completare care, în opinia petentei, este semnificativă și trebuia să atragă respingerea ofertei. Se reține că, prin adresa de clarificări nr. 6683/104/01.03.2022, s- a solicitat asocierii să indice unde anume în cadrul propunerii tehnice se regăsește numărul de zile de muncă prevăzut pentru fiecare categorie de expert în fiecare lună pe parcursul perioadei de execuție a contractului care trebuiau cuprinse în Metodologia pentru realizarea serviciilor. Pagina 12 din 16

§ 17

Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 247/04.03.2022, în care a arătat că, în Formularul de ofertă tehnică, la pag. 43/251 este prevăzut după cum urmează: 6. Numărul de zile de muncă aferent pentru fiecare categorie de expert în fiecare lună pe parcursul perioadei de execuție a contractului – conform Grafic – Detaliere activități și experți implicați în realizarea activităților. Din cauza unei erori produse la scanarea documentelor, graficul detaliere activități și experți implicați în realizarea activităților a fost încărcat și depus în ofertă fără pag. 2. Analizând propunerea tehnică a asocierii se constată că, la pag. 67, este depusă Detaliere activități și experți implicați în realizarea activităților care cuprinde numărul de ore pentru fiecare expert. Completarea prin intermediul clarificărilor a detalierii cu numărul de ore/lună pentru fiecare expert, în condițiile în care exista în cadrul ofertei inițiale numărul total de ore și experții implicați nu putea fi considerată o completare semnificativă care să atragă respingerea ofertei. În mod corect, autoritatea contractantă a considerat că lipsa respectivei detalieri putea fi complinită prin intermediul clarificări, completarea adusă fiind de confirmare și detaliere a unor informații deja existente în propunerea tehnică. În lipsa unor alte critici concrete vizavi de modul de întocmire a detalierii pe activități și experți, Consiliul apreciază criticile ca nefondate. O altă critică adusă prin contestație privește modul de îndeplinire a cerinței referitoare la experiența similară. Se aduce în discuție faptul că a fost luat în considerare contractul nr. 2147/24.07.2019, deși acesta este în curs de desfășurare. Analizând documentele aflate în propunerea tehnică a asocierii câștigătoare, se constată că, la pag. 132, se regăsește recomandarea privind calitatea lucrărilor executate din partea comunei ... în legătură cu participarea SC .... execuția contractului nr. 2147/24.07.2019, în valoare totală de 7.809.543,51 lei+tva, contract pentru care s-au emis facturi și situații de lucrări parțiale, însoțite de expertiză tehnică, în valoare de 7.294.712,19 lei+tva. Prin fișa de date a achiziției s-au solicitat următoarele: Cerința 2.Lista principalelor lucrări similare executate în cursul ultimilor 5 ani din care să rezulte că ofertantul a executat lucrări similare (maxim 5 contracte, însoțite de certificate/documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau de către clientul beneficiar), în valoare de minim 14.834.018,31 lei fără TVA. Lista se va prezenta cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați. Pentru contractele de lucrări aflate în derulare se va specifica valoarea lucrărilor efectuate până la data limită de depunere a ofertelor. Lista va cuprinde numărul și data contractului de lucrări, autoritatea contractantă sau beneficiarul, valoarea contractului (fără T.V.A.), data de începere a contractului și data încheierii contractului. Documentele justificative se vor prezenta doar la solicitarea autorității contractante la finalizarea evaluării ofertelor și se vor prezenta doar de ofertantul situat pe primul loc si acestea sunt: Contracte însoțite de procese verbale de recepție sau alte documente ce atesta executarea lucrărilor. Pagina 13 din 16

§ 18

Prin lucrări similare se înțelege lucrări de construcții/modernizare/reparații capitale aferente unor drumuri care se încadrează cel puțin în clasa III de complexitate conform normativului în domeniu. Lucrările care demonstrează îndeplinirea experienței similare trebuie să fie executate și duse la bun sfârșit. În conformitate cu art. 11 din Instrucțiunea ANAP 2/2017 prin lucrări duse la bun sfârșit se va înțelege: a) lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau b) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal de recepție finală. Prin cererea de intervenție, societatea câștigătoare a explicat că a depus la pag. 29-248 documente suport în susținerea DUAE, pentru dovedirea experienței din contractul amintit. Astfel, analizând documentele aduse în discuție, se constată că au fost depuse, urmare solicitărilor de clarificări ale autorității contractate, situații de lucrări semnate de beneficiar (Comuna Dieci) și raportul de expertiză tehnică, la pct. 5.2 din raport (pag. 203 din documentele suport DUAE), fiind menționat următoarele: Documente din timpul execuției: Executantul lucrărilor a fost .... S-au solicitat procese-verbale de lucrări ascunse care să ateste conformitatea straturilor executate la carosabil. Acestea se regăsesc în anexa la prezenta expertiză. S-au primit procese-verbale de lucrări ascunse pentru următoarele faze: verificare execuție terasamente (săpătură, umplutură, compactare), sacrificare executată pe 4-6 cm; strat de fundație balast – casete de lărgire; strat din piatră spartă. S-au primit procese verbale de recepție calitativă pentru stratul de uzură din BA16/BAR16. (…) Având în vedere recomandarea din partea beneficiarului și documentele depuse în susținere, în lipsa altor critici concrete din partea contestatoarei, nu se poate susține că nu putea fi luată în considerare experiența similară pentru contractul amintit, pentru simplul motiv că era un contract aflat în derulare. Mai mult, prin fișa de date a achiziției, s-a acceptat depunerea în susținerea experienței similare a contractelor însoțite de procese-verbale de recepție sau alte documente ce atestă executarea lucrărilor. Se reține că ofertanții trebuiau să demonstreze că lucrările au fost executate și duse la bun sfârșit, astfel că nu se poate susține că puteau fi depuse doar contracte finalizate. Dacă puteau fi depuse documente pentru recepționarea lucrărilor care deja au fost executate, cum este cazul de față, atunci acestea trebuiau luate în considerare. Vizavi de susținerea contestatoarei că, în urma unor solicitări de clarificări, ar fi fost depus un acord de asociere din care rezultă că ...u a executat în proporție de 100% lucrările invocate ca experiență similară, se reține că, în urma solicitărilor de clarificări ale autorității contractante (adresa nr. 11345/181/08.04.2022), asocierea câștigătoare a explicat că valoarea de 7.294.712,19 lei+tva a fost executată în totalitate de către Pagina 14 din 16

§ 19

societatea ...., situațiile de lucrări și raportul de expertiză fiind depuse în susținerea acestei afirmații. În ceea ce privește ultima critică formulată în cadrul contestație, se constată că aceasta privește lipsa din oferta asocierii câștigătoare a unor documente depuse de cei trei asociați, astfel: -asociatul ... nu a depus cazier fiscal pentru companie și fișa cu informaţii generale; - asociatul .. nu a depus cazier fiscal pentru companie și fișa cu informaţii generale; -asociatul ..RL nu a depus cazier fiscal pentru companie, fișa cu informaţii generale și certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a adus în discuție faptul că documentele în susținerea informațiilor din DUAE au fost solicitate doar ofertantului câștigător, fără alte precizări referitoare la documentele lipsă invocate de contestatoare. Prin cererea de intervenție, ofertanta a explicat că aceste documente au fost depuse urmare a solicitării de clarificări nr. 11345/181/08.04.2022. Consiliul constată că, într-adevăr, documentele lipsă au fost completate în urma clarificărilor, însă acest aspect nu trebuia să conducă la respingerea ofertei, cu atât mai mult cu cât nu au fost cerute expres prin fișa de date a achiziției, ci la rubrica separată cuprinzând Dosarul companiei. Nu se poate susține că a fost avantajată asocierea câștigătoare prin completarea adusă, cazierele fiscale, fișele de informații generale și certificatul privind taxele și impozitele locale pentru .... necuprinzând informații care să releve o altă situație pentru asocierea câștigătoare. Documentele depuse nu sunt documente semnificative care să conducă la modificarea ofertei sau completarea ei în mod semnificativ. Față de cele de mai sus se observă că sunt neîntemeiate criticile contestatoarei, contestația urmând a fi respinsă ca nefondată. Pe cale de consecință, va fi admisă cererea de intervenție formulată de ... Consiliul va respinge cererea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, nefiind depuse dovezi în susținerea cheltuielilor efectuate. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Pagina 15 din 16

§ 20

Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de asocierea ...., prin liderul de asociere ... în contradictoriu cu ... În temeiul art. 26 alin. (9) din lege, respinge cererea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată deși o admite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 16 din 16