AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_1327

2022Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorSORAGMIN SRL
AutoritateMUNICIPIUL VASLUI

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 112.137 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 903/27.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către SC ... SRL, cu sediul în localitatea …, înregistrată la O.R.C. sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal de administrator …, împotriva adresei nr. 112364/ 17.05.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 112362/17.05.2022, documente emise de către MUNICIPIUL ..., cu sediul în municipiul ..., str. …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Reabilitare strada ..., Municipiul ...”, cod CPV 45233223-8 Lucrări de reînnoire a îmbrăcămintei șoselelor (Rev.2), (anunț de participare ...), s-a solicitat admiterea contestației, respectiv: „- anularea adresei nr. 112364 din 17.05.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă de către autoritatea contractantă MUNICIPIUL ..., prin care oferta noastră a fost respinsă ca neconformă în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din normele metodologice aprobate prin HG. 395/2016 și inacceptabilă în temeiul art. 134, alin. (5) din normele metodologice aprobate prin HG. 395/2016 - anularea în parte a Raportului Procedurii nr. 112362/ 17.05.2022, întocmit de către autoritatea contractantă, partea în care se decide respingerea ofertei noastre cu motivația aferentă și partea în care se decide oferta câștigătoare. Solicităm anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza luării deciziilor menționate anterior precum și a actelor subsecvente ce au legătură cu aceasta”. Prin cererea de intervenție accesorie nr. 2833/07.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ... SA, cu sediul în municipiul …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin administrator …, și convențional prin SCA …, cu sediul în municipiul …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului admiterea cererii de intervenție, Pagina 1 din 39

§ 2

respingerea contestației formulată de către SC ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea, ca legale și temeinice, a actelor întocmite în cadrul procedurii de atribuire, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor generate de „soluționarea prezentului dosar” – onorariu de avocat. Totodată, s-a invocat excepția tardivității formulării contestației.

§ 3

În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 903/27.05.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., SC ... SRL critică adresa nr. 112364/ 17.05.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii și raportul procedurii nr. 112362/17.05.2022, documente emise de către MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Reabilitare strada ..., Municipiul ...”, solicitând cele menționate în partea introductivă. În motivare, contestatoarea prezintă anunțul prin care a fost inițiată procedura de atribuire, un istoric al procedurii de atribuire, inclusiv contestația formulată de către societatea sa în primul ciclu procesual, soluționată de C.N.S.C. prin decizia nr. ..., precum și cele dispuse de Consiliu prin această hotărâre. După ce menționează că decizia C.N.S.C. a fost înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 102146/11.04.2022, fiind publicată în SEAP de autoritatea contractantă la data de 12.04.2022, contestatoarea susține că, prin adresa nr. 105677/20.04.2022, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări conform celor stabilite în motivarea hotărârii Consiliului cu privire la montajul utilajelor rețelei de canalizare pluvială și a stâlpilor de iluminat public. În plus, i-a solicitat și clarificări privind omisiunile de ofertare constatate și în evaluarea inițială a propunerii tehnice a societății sale, respectiv omisiunea ofertării a „0,18 sute mc” săpătură mecanică și a 4 buc. aparat de iluminat TP5, acestea având scopul cuantificării teoretice în valoare monetară a abaterilor. Precizează că aceste solicitări de clarificări sunt conform celor stabilite prin decizia C.N.S.C. pentru aplicarea de către comisie a prevederilor art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, iar solicitările referitoare la elementele propunerii tehnice au fost adresate în evaluarea inițială a propunerii tehnice, sens în care indică adresele nr. 7442/20.01.2022 (pc. 2 - 5) și nr. 7897/20.01.2022. Astfel, aceste solicitări de clarificări au făcut trimitere punctuală la neconcordanțele/ abaterile/omisiunile constatate în etapa de evaluare a propunerii tehnice, Pagina 2 din 39

§ 4

conform procesului verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 11855/ 27.01.2022, conform celor menționate în raportul procedurii nr. 88289/28.02.2022, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 88296/28.02.2022, precum și în cadrul punctului de vedere nr. 93177/15.03.2022, menționează contestatoarea. După ce prezintă cele dispuse prin hotărârea Consiliului anterior indicată, petenta arată că, la solicitarea de clarificări nr. 105677/20.04.2022, a răspuns prin adresa nr. 71/ 26.04.2022, reiterând cele precizate în contestația inițială depusă la C.N.S.C. privind faptul că din oferta societății sale nu lipsește montajul utilajelor în speță, prezentând valoarea acestuia și documente justificative, precum și argumente suplimentare referitoare la motivele includerii montajului utilajelor rețelei de canalizare pluvială și a stâlpilor de iluminat public în cadrul prețurilor acestora prevăzute în formularul F4. Totodată, susține că, în afara termenului de 15 zile dispus de C.N.S.C., în data de 02.05.2022, prin adresa nr. 108090/02.05.2022, i s- au solicitat solicitări cu privire la alte elemente tehnice și financiare ale ofertei sale, deși aceste elemente fuseseră verificate anterior de către comisia de evaluare, sens în care indică aspectele consemnate în procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 11855/27.01.2022, procesul verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 83377/14.02.2022, raportul procedurii nr. 88289/28.02.2022 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 88296/28.02.2022. Astfel, consideră că acest fapt încalcă decizia ÎCCJ nr. 66/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 970 din 16.11.2018, hotărâre din care redă un amplu fragment. Autoarea contestației precizează că, în speță, din toate documentele și elementele existente în dosarul achiziției publice, rezultă fără echivoc faptul că, la prima evaluare, comisa de evaluare a verificat toate elementele propunerii tehnice și financiare depuse de societatea sa, reținând motive de neconformitate doar cu privire la montajul utilajelor rețelei de canalizare pluvială și a stâlpilor de iluminat public, fără a mai avea astfel posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la alte elemente deja verificate. În acest sens arată că, prin adresa nr. 108090/02.05.2022, față de clarificările necesare pentru punerea în aplicare a deciziei C.N.S.C., i s-au solicitat suplimentar următoarele: 1. Prezentarea rețetei pentru articolul asimilat „DI02F1 {3} din cadrul listei cu cantități de lucrări - Formular F3, Categoria de lucrări: Reabilitare strada ..., Obiect: Amenajare carosabil, poziția 5 și justificarea prețului mare ofertat pentru acest articol; 2. Clarificarea neconcordanței dintre articolul ofertat, DB02A1, în cadrul listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Reabilitare strada ..., Obiect: Pagina 3 din 39

§ 5

Amenajare carosabil, poziția 44, fată de articolul DB02D1 prevăzut în caietul de sarcini; 3. Clarificarea betonului din lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV: poziția 10, art. CA01J1 - „Turnarea betonului simplu în straturi de 5—20 cm, pentru egalizări, la construcții edilitare (apeducte, canale, anexe, etc.)”; 4. Clarificarea betonului din lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV: poziția 12, art. CA02C1 - „Turnarea betonului armat în elementele construcțiilor, exclusiv cele executate în cofraje glisante în fundații continue, radiere și pereți cu grosime până la 30 cm inclusiv”; 5. Clarificarea betonului din lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV: poziția 14, art. CA01D1 - „Turnarea betonului simplu în straturi de 3—20 cm grosime, pentru egalizări, pante, sape etc, la construcții cu înălțimea până la 35 m inclusiv”; 6. Clarificarea mortarului din lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, obiect 2 FO-NET-TV: poziția 35, art. CF06B1 - „Tencuieli exterioare obișnuite executate manual, drișcuite, pe ziduri din cărămidă, din blocuri mici de beton sau din blocuri de beton celular autoclavizat, cu mortar de var-ciment marca M25-T, în grosime medie de 2,5 cm”; 7. Clarificarea lucrărilor cuprinse în cadrul articolului MLE1313161 din lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Iluminat public și pietonal, obiect: Lucrări instalații - iluminat public stradal și pietonal, poziția 9, „am ofertat același articol de deviz, pentru care am ofertat costuri mult mai mari”; 8. Clarificarea diferenței de 9.707,88 kg emulsie de bitum cationică cu rupere rapidă, regăsită în resursele materiale din oferta societății sale comparativ cu resursele proiectantului. Referindu-se la aceste aspecte, petenta consideră că privesc propunerea tehnică și financiară a societății sale, iar comisia de evaluare a constatat în două rânduri conformitatea acestora, inițial prin procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 11855/ 27.01.2022, respectiv procesul verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 83377/ 14.02.2022, în urma cărora a reținut doar motivele de neconformitate legate de montajul utilajelor rețelei de canalizare pluvială și a stâlpilor de iluminat public. Susține că, din niciun înscris din evaluarea inițială a ofertei, nu rezultă vreo ipoteză în care comisia de evaluare „s-a oprit la motivele de inadmisibilitate referitoare la montajul utilajelor rețelei de canalizare Pagina 4 din 39

§ 6

pluvială și a stâlpilor de iluminat public, fără a proceda mai departe la verificarea ofertei sub toate aspectele care implică admisibilitatea ei”. Din contră, din toate înscrisurile existente, rezultă că propunerea tehnică a societății sale este conformă, cu „rezerva verificării la decriptarea Propunerii Financiare, a aspecteor identificate/clarificate din Propunerea Tehnică, de a încadra (dacă va fi cazul) omisiunile/erorile în categoria viciilor de formă precum și de a verifica dacă cuantificarea teoretică în valoarea monetară a tuturor omisiunile/abaterilor nu depășesc 1% din prețul total al ofertei”. În mod similar, rezultă și faptul că propunerea financiară a societății este conformă, cu excepția motivelor legate de montajul utilajelor rețelei de canalizare pluvială și a stâlpilor de iluminat public. Considerând că aceste solicitări de clarificări au fost adresate pur formal, autoarea contestației menționează că a răspuns prin adresa nr. 775/04.05.2022, prin care a arătat: - pentru solicitările de la punctele 1 și 7, societatea sa a „ofertat specificații tehnice superioare” celor din caietul de sarcini; - pentru solicitările de la punctele 2 - 6 și 8, din cauza refuzului autorității contractante de a pune la dispoziția ofertanților rețetele articolelor de deviz, s-au produs erori la ofertarea consumurilor, astfel că și-a asumat omisiunile și a cuantificat valoric omisiunile/ abaterile, în mod transparent, la prețurile unitare regăsite în alte articole identice din oferta sa. Astfel, valoarea tuturor abaterilor/omisiunilor din oferta sa este de 154.745,89 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 0,75% din valoarea ofertei, de 20.616.025,49 lei fără TVA. Autoarea contestației arată că, după 20 de zile de la expirarea termenului pentru îndeplinirea celor dispuse prin decizia C.N.S.C. nr. ..., autoritatea contractantă i-a transmis adresa nr. 112364/17.05.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, prin care oferta societății sale a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, respectiv inacceptabilă, în temeiul art. 134, alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, considerând toate răspunsurile la cele două solicitări de clarificări adresate după hotărârea Consiliului ca fiind neconcludente. Criticând această decizie, autoarea contestației subliniază că, prin răspunsurile pe cale le-a oferit prin adresele nr. 71/26.04.2022 și nr. 775/04.05.2022, la solicitările de clarificări transmise de către autoritatea contractantă prin adresele nr. 105677/20.04.2022 și nr. 108090/02.05.2022, a răspuns justificat și argumentat. În acest sens, punctează următoarele aspecte: 1. Cu privire la montajul/instalarea utilajelor rețelei de canalizare pluvială (două buc. „separator produse petroliere prefabricat”, două buc. „separator nisip prefabricat” și 4 buc. „stavilă plană, inox, de perete, pentru conductă De 630 mm”), menționează că nu lipsește din ofertă, Pagina 5 din 39

§ 7

fiind cuprinsă/ofertată suma totală de 48.260,00 lei, fără TVA, în cadrul prețurilor pentru acestea din formularul F4 Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Rețea canalizare pluvială, sens în care detaliază. Raportându-se la cerințele documentației de atribuire pe care le consideră relevante, contestatoarea susține că formularul F3 pentru Lista categoriei 1.5 „Utilaje și echipamente tehnologice” aferente rețelei de canalizare pluvială reprezintă tocmai transpunerea listei cu utilaje/echipamente din cadrul antemăsurătorii. În acest sens, indică răspunsurile autorității contractante la solicitările de clarificări privind documentația de atribuire, respectiv pct. 2 din adresa nr. 141292/ 09.12.2021 și pct. 1 din adresa nr. 146548/22.12.2021. Astfel, întocmai celor solicitate, societatea sa a ofertat echipamentele/utilajele în cadrul formularului F4, în care au fost incluse și operațiunile de instalare conform detaliilor ce vor fi furnizate de producător, și realizarea completă a celor două guri de scurgere în formularele F3 pentru gură descărcare nr. 1 și gură descărcare nr. 2, precizează contestatoarea. 2. Cu privire la articolele de montaj asimilate W2A16B# de la poz.16 și 17 din cadrul categoriei de lucrări „iluminat public stradal și pietonal”, reprezentând montajul a 134 buc. stâlpi de 11 m, respectiv 24 buc. stâlpi de 7 m, contestatoarea arată că nu lipsesc din oferta societății sale, fiind cuprinsă/ofertată suma totală de 151.624 lei, fără TVA, în cadrul prețurilor pentru stâlpii de iluminat stradal, prevăzuți în formularul F4 Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Iluminat public și pietonal, unde a prevăzut pozițiile „Stâlp iluminat stradal 7m conic montaj îngropat/pe buloane în fundație de beton” și „Stâlp iluminat stradal 11m conic montaj îngropat/pe buloane în fundație de beton pentru susținere linie de contact troleibuz”. În acest sens, precizează valoarea de achiziție pentru fiecare tip de stâlp și arată că diferența de 109 lei/ buc. este aferentă transportului și montajului stâlpului de 7 m, iar diferența de 1.112 lei/buc. este aferentă transportului și montajului stâlpului de 11 m, rezultând un total de 151.624 lei, fără TVA. Menționează că a ofertat astfel, deoarece transportul stâlpilor la locația unde vor fi amplasați se va realiza cu un autovehicul special, dotat cu braț macara, ce va fi folosit și la montajul/instalarea acestora. În situația în care comisia de evaluare considera necesar, putea retransmite formularul F4 și formularul F3, cu defalcarea prețului pentru componenta de echipamente/utilaje și pentru componenta de montaj, și reface centralizatoarele ofertei cu cuprinderea sumelor menționate, după caz la liniile 4.1 respectiv 4.3 din acestea, precizează autoarea contestației. Cu privire la execuția lucrărilor de montaj a stâlpilor de iluminat public stradal și pietonal (134 buc. stâlpi de 11 m respectiv 24 buc. stâlpi de 7 m), acestea se vor realiza conform proiectului tehnic de specialitate Pagina 6 din 39

§ 8

(partea scrisă și partea desenată), parte integrantă din documentația de achiziție, avându-se în vedere și listele cu cantitățile de lucrări (formularul F3) pentru Lucrări instalații - iluminat public stradal și pietonal și instrucțiunile de instalare/montare a producătorului furnizate la achiziția stâlpilor, conform cerințelor caietului de sarcini specialitatea „Iluminat public”, mai precizează petenta. În combaterea susținerii autorități contractante potrivit căreia societatea sa nu a avut în vedere costurile cu utilajele necesare montării stâlpilor, contestatoarea indică argumentele deja prezentate și adresa nr. 120/21.01.2022, în care a menționat faptul că montajul stâlpilor necesită și manopera unui electrician, „deci manopera electricianului vine în completarea altor resurse”. Cu referire la prezentarea fundamentării costurilor avute în vedere pentru montajul stâlpilor, raportându-se la consumurile prezentate de comisia de evaluare în solicitarea de clarificări, contestatoarea susține că a prezentat antecalculația solicitată, sens în care redă fragmentul relevant, și arată că suma aferentă montajului stâlpilor este de 25.905,24 lei, fără TVA, în ofertă incluzând „suma acoperitoare, preventivă și asiguratorie pentru orice situație din teren, de 151.624 lei fără TVA”. 3. În ceea ce privește rețeta pentru articolul asimilat „DI02F1 {3} din cadrul listei cu cantități de lucrări - formular F3, categoria de lucrări: Reabilitare strada ..., obiect: Amenajare carosabil, poziția 5, precum și justificarea prețului mare ofertat pentru acest articol, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă a lăsat ofertanților „deplina libertate” de a-și folosi propriile metodologii și consumuri pentru îndeplinirea contractului, respectând listele de cantități, iar articolul de deviz oferit prin documentația de atribuire este „unul asimilat de către proiectant, care nu se regăsește în programul profesional de devize ca unul standard”. Astfel, arată că, încadrând-se în valoarea totală a ofertei, societatea sa a hotărât să execute procedeul la o înaltă calitate respectând condițiile de mediu folosind white spirit, bentonita etc., sens în care prezintă rețeta. Menționează că această tehnologie de pregătire și frezare a stratului suport este mult superioară calitativ unei simple frezări, respectând în totalitate cerințele caietului de sarcini. 4. Cu privire la neconcordanța dintre articolul DB02A1 ofertat de societatea sa în cadrul listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Reabilitare strada ..., Obiect: Amenajare carosabil, poziția 44, fată de articolul DB02D1 prevăzut în caietul de sarcini, contestatoarea susține că, dintr-o „eroare tehnică”, a ofertat un articol de deviz foarte asemănător cu cel din documentația de atribuire. Precizează că valoarea omisiunii este de 59.172,11 lei, fără TVA, rezultată din prețul amorsării cu emulsie cationică cu rupere rapidă, Pagina 7 din 39

§ 9

regăsit la poz. 49, respectiv „271,06 lei/ 100 mp (213,36 x 271,06 + (213,36 x 36) x 2,25% CAM = 58.006,18 + 1% indirecte = 58.586,25 + 1% profit = 59.172,11 lei fără TVA”. 5. Referindu-se la betonul și mortarul din cadrul listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV: poziția 10- art. CA01J1, poziția 12- art. CA02C1, poziția 14- art. CA01D1, poziția 35- art. CF06B1, contestatoarea arată că a ofertat articole de deviz destinate exclusiv manoperei turnării betonului, „fără a avea dată lista anexă pentru materialele beton/mortar”. Prin refuzul de a pune la dispoziția ofertanților rețetele articolelor de deviz, aceștia nu au avut acces la tipul materialelor necesare, susține contestatoarea, precizând că și-a „asumat abaterea”. În acest sens, indică suma de 87.207,23 lei, fără TVA, conform următoarei calculații: „(118,44 mc art. 10 + 118,44 mc art. 12 + 29,69 mc art. 14 = 266,57 mc beton x 280 lei/mc - poz. 17 din C6 = 74.639,60 lei + 1% indirecte = 75.385 + 1% profit = 76.139,86 lei) + (38,50 mc mortar preparat x 320 lei/mc - poz. 101 din C6 = 12.320 + 1% indirecte = 12.443,2 + 1% profit = 12.567,63 lei) = 87.207,23 lei fără TVA”. 6. În ceea ce privește lucrările cuprinse în cadrul articolului MLE1313161 din cadrul formularului F3, categoria de lucrări: Iluminat public și pietonal, obiect: Lucrări instalații - iluminat public stradal și pietonal, poziția 9, contestatoarea susține că a ofertat același articol de deviz pentru care a prevăzut costuri mult mai mari, a menționat că „articolul ofertat este ca cel dat prin caietul de sarcini”, însă, folosind un alt program de software față cel utilizat de proiectant în scopul întocmirii documentației de atribuire, diferă doar titlul. Explicitând articolul de deviz, acesta este format doar din manoperă, iar prețul crescut este datorat faptului că „lucrările cuprind anumite norme de S.S.M./P.S.I, drept pentru care tipul lucrării poate fi executat doar de specialiști, printr-un consum mare de manoperă”, arată autoarea contestației. 7. Cu privire la diferența de 9.707,88 kg emulsie de bitum cationică cu rupere rapidă, regăsită în resursele materiale din oferta sa, comparativ cu resursele proiectantului, contestatoarea menționează că aceasta se datorează erorii prezentate la anterior la punctul 4, iar îndreptând „viciul de formă”, cantitatea emulsiei de bitum cationică cu rupere rapidă se va majora cu încă 9.707,88 kg. În acest context, autoarea contestației apreciază că autoritatea contractantă a refuzat să ducă la îndeplinire decizia C.N.S.C. nr. ... din data de 06.04.2022, prin care fusese obligată la reevaluarea ofertei societății sale, prin aplicarea art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, raportat la principiul proporționalității, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, cu eventuale solicitări de clarificări, iar acolo unde considera că se află în imposibilitatea stabilirii unui cuantum Pagina 8 din 39

§ 10

valoric în sensul prevederilor art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, să prezinte explicații clare care să justifice acest lucru. Astfel, consideră că este evident refuzul nejustificat al comisiei de evaluare de aplicare în cazul societății sale a prevederilor art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece în ofertă se regăsesc elemente clare și concrete privind „cuantificarea teoretică în valoare monetară a abaterilor/omisiunilor” cu privire la: - ofertarea eronată a articolului DB02A1 în cadrul Listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Reabilitare strada ..., obiect: Amenajare carosabil, poziția 44, față de articolul DB02D1 prevăzut în caietul de sarcini; - lipsa betonului și mortarului în cadrul Listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, obiect 2 FO-NET-TV: poziția 10, poziția 12, poziția 14, poziția 35. Totodată, comisia de evaluare nici nu a justificat imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric în sensul prevederilor art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, și nu a prezentat explicații clare, „care să justifice acest lucru”, așa cum a dispus Consiliul anterior, arată petenta. Mai arată că autoritatea contractantă nu a luat în considerare nici răspunsurile societății sale cu privire la „procese tehnologice superior calitative celor minime solicitate prin caietul de sarcini”, având în vedere tehnologia de execuție prezentată pentru pregătirea stratului suport și pentru articolul MLE1313161 din cadrul categoriei de lucrări: Iluminat public si pietonal, conform punctelor 1 și 7 din răspunsul oferit prin adresa nr. 775/04.05.2022 la solicitarea de clarificări nr. 108090/02.05.2022. În concluzie, SC ... SRL solicită admiterea contestației, respectiv anularea adresei nr. 112364 din 17.05.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 112362/ 17.05.2022, documente emise de către autoritatea contractantă MUNICIPIUL .... În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016,cele ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 101/2016. În dovedire au fost solicitate „toate mijloacele de probă prevăzute de legislația incidentă în materie” și au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 117470/02.06.2022, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. ..., cu referire la contestația SC ... SRL, MUNICIPIUL ... a solicitat Consiliului să o respingă, ca nelegală și netemeinică, și să mențină raportul procedurii, precum și actele subsecvente. Cu titlu prealabil, autoritatea contractantă prezintă un istoric al procedurii de atribuire, inclusiv hotărârea pronunțată de C.N.S.C. în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. ... din data de 06.04.2022, împreună cu obligațiile dispuse în sarcina instituției. Precizează că, în executarea celor dispuse de Consiliu, prin „raportul de anulare nr. 104847/19.04.2022”, a anulat raportul procedurii nr. Pagina 9 din 39

§ 11

88289/28.02.2022 în partea ce privește evaluarea ofertei prezentate de SC ... SRL și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 88296/28.02.2022, și a hotărât reevaluarea ofertei ... SRL. A publicat raportul de anulare, în SEAP, în data de 19.04.2022, respectând termenul de 15 zile decis de CNSC. Arată că, prin comisia de evaluare, a procedat la reevaluarea acestei oferte, a solicitat clarificări pentru a stabili dacă toate abaterile/omisiunile constatate pe parcursul evaluării ofertei pot fi cuantificate, iar acolo unde a considerat că s-a aflat în imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric în sensul prevederilor art. 134 alin. (9) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, a prezentat explicații clare care să justifice acest aspect, sens în care indică raportul procedurii nr. 112362/17.05.2022 publicat în SEAP. Considerând neîntemeiată și nelegală contestația SC ... SRL, autoritatea contractantă subliniază că, pe parcursul evaluării, a analizat toate răspunsurile la clarificări în acord cu principiile achizițiilor publice, expres reglementate la art. 2 alin. (2) al Legii nr. 98/2016, solicitându-i clarificări în conformitate cu prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, prin raportare la art. 135 din H.G. nr. 395/2016. Aspectele evaluate au fost consemnate în procesele verbale ale ședințelor de reevaluare, respectiv: procesul verbal nr. 105675/20.04.2022, procesul verbal nr. 108034/02.05.2022 și procesul verbal nr. 111997/16.05.2022. În acest sens, prezintă, în mod punctual, următoarele argumente: 1. Referitor la critica ce viza termenul în care instituția a pus în aplicare cele dispuse de C.N.S.C., invocă aspectele consemnate în procesul verbal nr. 105675/20.04.2022 și arată că a respectat termenul de 15 zile prevăzut în hotărârea C.N.S.C. Menționează că decizia C.N.S.C. nr. ... a fost înregistrată la sediul instituției sub nr. 102146/11.04.2022. 2. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la solicitările de clarificări ulterioare deciziei C.N.S.C., ce privesc și alte elemente tehnice și financiare ale ofertei, verificate anterior de către comisia de evaluare, autoritatea contractantă susține că, prin anularea raportului procedurii nr. 88289/28.02.2022, a fost obligată la reevaluarea completă a ofertei SC ... SRL. Precizează că, potrivit deciziei C.N.S.C., reevaluarea ofertei financiare s-a efectuat în integralitatea ei, deoarece cele stabilite inițial prin raportul anulat, act ce nu mai poate produce efecte, nu mai pot fi luate în considerare (doar partea în ce privește evaluarea ofertei contestatoarei). Cu privire la aceste aspecte, organizatoarea procedurii invocă dispozițiile art. 134 alin. (9) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, precum și principiul „legalității actelor legislației achizițiilor publice”. 3. În combaterea criticii potrivit căreia comisia de evaluare a verificat toate elementele propunerii tehnice și financiare depuse, reținând motive Pagina 10 din 39

§ 12

de neconformitate doar cu privire la montajul utilajelor rețelei de canalizare pluvială și a stâlpilor de iluminat public, fără a mai avea astfel posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la alte elemente deja verificate, autoritatea contractantă arată că, în aplicarea celor dispuse prin decizia C.N.S.C., a procedat la reevaluarea completă a ofertei SC ... SRL solicitând clarificări prin adresele cu nr. 105677 din 20.04.2022 și nr. 108090 din 02.05.2022. Referindu-se la aceste aspecte, autoritatea contractantă detaliază și prezintă următoarele argumente: A.

§ 13

În

§ 14

ceea

§ 15

ce

§ 16

privește

§ 17

lipsa

§ 18

montajului

§ 19

privind echipamentele/utilajele de canalizare pluvială, respectiv execuția lucrărilor de montaj ale echipamentelor pentru canalizare ofertate în Lista valorică - formular F4, arată că autoarea contestației a răspuns în data de 26.04.2022, prin adresa nr. „71/26.04.2022”, înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 106441/27.04.2022, indicând „montajul nu este lipsă din oferta noastră, fiind cuprinsă/ofertată suma totală de 48.260,00 lei fără TVA în cadrul prețurilor pentru acestea din Formularul F4 Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Rețea canalizare pluvială”, și a atașat oferta nr. 2404/10.01.2022 a furnizorului ... SRL pentru Separator de nămol și hidrocarburi, Decantor de nămol, Stavila de perete din inox .... Referitor la execuția lucrărilor de montaj ale echipamentelor pentru canalizare ofertate în Lista valorică - formular F4, societatea a susținut că acestea se vor realiza conform proiectului tehnic de specialitate (partea scrisă și partea desenată), parte integrantă din documentația de achiziție, avându-se în vedere și listele cu cantități de lucrări (formularele F3), conform cerințelor caietului de sarcini, specialitatea „Instalații hidroedilitare”. Astfel, organizatoarea procedurii precizează a analizat răspunsul oferit, dar a considerat că acesta nu a fost concludent, sens în care punctează: - SC ... SRL nu a ofertat montajul echipamentelor aferente Rețelei de canalizare pluvială, deși în documentația tehnică publicată în SEAP proiectantul a prevăzut clar listă separată pentru procurarea echipamentelor (Formularul F4 - pag. 50/83 din documentul Liste de cantități pentru strada ... din SEAP) și listă separată pentru montajul echipamentelor (Formularul F3 - pag. 69/83 din documentul Liste de cantități pentru strada ... din SEAP); - prin solicitările de clarificări la documentația de atribuire- răspunsul consolidat publicat în SEAP nr. 146548/22.12.2021 (întrebarea nr. 1, răspuns 1) a prevăzut: „Utilajele componente ale gurilor de scurgere sunt prezentate în Formularul F4 iar realizarea completă a celor două guri de scurgere se regăsesc în Formularul F3”; - justificarea formulată de SC ... SRL privind suma de 48.260,00 lei, fără TVA, cuprinsă/ofertată în cadrul prețurilor pentru aceste Pagina 11 din 39

§ 20

echipamente din formularul F4 Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Rețea canalizare pluvială, respectiv oferta nr. 2404/10.01.2022 a furnizorului ... SRL, nu a fost luată în considerare de comisia de evaluare, deoarece proiectantul a prevăzut ca lucrările de montaj să fie ofertate în cadrul Listelor cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, obiectul 1: Rețea de canalizare pluvială. Stadiul fizic 1.5: Utilaje si echipamente tehnologice, informații pe care toți ofertanții și le-au însușit la depunerea ofertei, iar unii au ținut cont și au ofertat listă separată pentru montaj și listă separată pentru procurare echipamente. SC ... SRL nu a ofertat distinct activitatea de montaj a utilajelor de canalizare în cadrul Listelor cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, Obiectul 1: Rețea de canalizare pluvială, Stadiul fizic 1.5: Utilaje și echipamente tehnologice, iar răspunsul la solicitările de clarificări a fost neconform, conchide autoritatea contractantă. B. Cu privire la lipsa montajului privind stâlpii de iluminat, respectiv clarificarea lipsei ofertării articolelor W2A16B#, prezentarea tehnologiei proprii de execuție privind montarea acestora și prezentarea de justificări fundamentate privind costurile avute în vedere pentru lucrările de montare, organizatoarea procedurii arată că autoarea contestației a răspuns prin adresa nr. „71/26.04.2022”, înregistrată la sediul instituției sub nr. 106441/27.04.2022, indicând: „montajul nu este lipsă din oferta noastră, fiind cuprinsă/ofertată suma totală de 151.624,00 lei fără TVA în cadrul prețurilor pentru acestea din Formularul F4 Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Iluminat public și pietonal”, sens în care a atașat oferta nr. 18767/07.01.2022 a furnizorului SC ... SRL, document ce se regăsește și în cadrul propunerii tehnice. După ce subliniază că nu a luat în considerare răspunsul prezentat de contestatoare, deoarece ar fi încălcat principiile achizițiilor publice, în special principiul tratamentului egal, având în vedere că alți participanți la procedură au înțeles să oferteze nu numai procurarea stâlpilor de iluminat în număr total de 158 buc., ci și articole de montaj pentru cei 158 stâlpi de iluminat, autoritatea contractantă susține că acesta a fost neconcludent. În acest sens, susține următoarele: - societatea nu a ofertat articolele W2A16B# Stâlp pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, stâlp de peste 5 m și Stâlp pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, stâlp de peste 11 m, în cantitate de 134 buc. și 24 buc., la categoria de lucrări: Lucrări instalații - iluminat public stradal și pietonal, obiect: Iluminat public și pietonal din cadrul listei cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, articole prevăzute clar de proiectant în documentația tehnică publicată în SEAP, respectiv poz. 14, poz. 15 din formularul F4 - pag. 6/10 din documentul Liste iluminat public din SEAP şi poz. 16 și Pagina 12 din 39

§ 21

poz. 17, art. W2A16B# din formularul F3 - pag. 4/10 din documentul Liste iluminat public din SEAP; - justificarea prezentată de SC ... SRL privind montajul stâlpilor de iluminat (în suma totală de 151.624,00 lei fără TVA), cuprins/ofertat în cadrul prețurilor pentru aceste echipamente din formularul F4 Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Iluminat public și pietonal, prezentând în acest oferta nr. 18767/07.01.2022 a furnizorului SC ... SRL, nu a fost luată în considerare de comisia de evaluare, deoarece lucrările de montaj reieșeau din rețetele desfășurate a articolelor W2A16B#, articole neofertate la poz. 16 și 17, în cantitate de 134 buc. și 24 buc., de la Categoria de lucrări: Lucrări instalații - iluminat public stradal și pietonal, Obiect: Iluminat public și pietonal din cadrul Listei cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3; - contestatoarea nu a prevăzut și nu a ofertat niciun consum cu orele pentru automacaraua 5 TF, HMA - 6,5 m, deschidere max. 5.5 m, necesară pentru executarea activităților de montai stâlpi iluminat, iar consumul ofertat pentru acest utilaj la poz. 5 din Lista cuprinzând consumurile cu orele de funcționare a utilajelor de construcții - formular C8 din propunerea financiară a fost prevăzut pentru executarea altor categorii de lucrări. Autoritatea contractantă subliniază că autoarea contestației nu a ofertat art. W2A16B# care prevedea clar activitatea de montaj stâlpi cu toate resursele (resurse materiale, resurse umane, resurse privind utilajele, resurse privind transportul) necesare pentru realizarea montajului, așa cum au procedat alți ofertanți participanți la procedură, ci a ofertat un alt articol, cu totul diferit, W2G01B# Cablu de energie, ce fusese deja ofertat în concordanță cu documentația tehnică prevăzută de proiectant. 4. În ceea ce privește critica potrivit căreia comisia de evaluare nu a justificat imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric în sensul prevederilor art. 134, alin. (9), lit. a) din H.G. nr. 395/2016 și nu a prezintat explicații clare, care să justifice acest aspect, organizatoarea procedurii arată că, prin adresele nr. 105677/20.04.2022 și nr. 108090/02.05.2022, i-a solicitat clarificări contestatoarei pentru a stabili, în mod clar, dacă toate abaterile/omisiunile din cadrul ofertei pot sau nu pot fi cuantificate în valoare monetară în sensul prevederilor legale anterior menționate. Ca urmare a analizării tuturor abaterilor constatate (unele abateri considerate omisiuni/abateri care au putut fi cuantificate, alte abateri care nu au fost considerate omisiuni/abateri justificate prin explicațiile/ motivațiile detaliate anterior), comisia de evaluare a cuantificat acolo unde a putut și a explicat în mod clar de ce a considerat că se află în imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric pentru toate omisiunile constatate, în sensul prevederilor art. 134, alin. (9), lit. a) din H.G. nr. 395/2016, subliniază autoritatea contractantă, invocând aspectele Pagina 13 din 39

§ 22

consemnate în procesele verbale de reevaluare, raportul procedurii și comunicarea aferentă, publicate în SEAP, sens în care detaliază. A. Astfel, cu privire la abaterile/omisiunile din cadrul ofertei precizează următoarele: - la poz. 6, art. TSC03E1 Săpătură mecanică cu excavatorul…, categoria de lucrări: Rețea canalizare tronson 1 L = 1249 m, Obiect: Rețea canalizare pluvială din Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, s-a ofertat cantitatea de 9,570 sute mc, față de cantitatea de 9,750 sute mc prevăzută de proiectant, iar suma totală ce trebuia ofertată în plus de contestatoare este de 46,55 lei, fără TVA, (fiind incluse cheltuielile indirecte și profitul); -referitor la ofertarea a 2 buc. Aparat de iluminat (AIL - TP5) , față de cantitatea de 6 buc. prevăzută de proiectant în formularul F4, precizează că diferența de 4 buc. ce trebuia ofertată reprezintă suma de 8.320,00 lei, fără TVA; Însumând diferențele calculate de ofertant și „simulate aproximativ de comisia de evaluare” pentru toate abaterile/omisiunile semnalate, verificând și costurile incluzând recapitulaţiile aferente fiecărei liste de cantități lucrări, precum și valorile cuprinse în lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări - formular F4, autoritatea contractantă susține că propunerea financiară se modifică în plus cu 8.366,55 lei, fără TVA, reprezentând aproximativ 0,0406% din prețul total al ofertei, de 20.616.025,49 lei, fără TVA. B. Referindu-se la imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric pentru toate omisiunile constatate, autoritatea contractantă punctează următoarele aspecte: - justificarea lipsei ofertării montajului pentru utilajele și echipamentele tehnologice care necesită montaj (Separator produse petroliere prefabricat - 2 buc.; Separator nisip prefabricat - 2 buc.; Stavilă plană inox, de perete, pentru conducta De 630 mm. - 4 buc.) din cadrul formularului F3, categoria de lucrări: Rețea Canal, Tronson 1 L=1249, Obiect: Reţea canalizare pluvială, nu a fost concludentă, deoarece SC ... SRL nu a ofertat montajul echipamentelor aferente Rețelei de canalizare pluvială; - justificarea lipsei ofertării articolelor W2A16B# nu a fost concludentă, deoarece SC ... SRL nu a ofertat articolele W2A16B# Stâlp pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, stâlp de peste 5 m și Stâlp pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, stâlp de peste 11 m în cantitate de 134 buc. și 24 buc. la Categoria de lucrări: Lucrări instalații - iluminat public stradal și pietonal, Obiect: Iluminat public și pietonal din cadrul formularului F3. Totodată, nu a prevăzut și nu a ofertat niciun consum cu orele pentru automacaraua 5 TF, HMA - 6,5 m, deschidere max. 5,5 m, necesară pentru executarea activităților de montaj stâlpi iluminat. Pagina 14 din 39

§ 23

- clarificările privind articolul asimilat desfășurat DI02F1{3} nu au fost considerate concludente din cauza existenței contradicției între justificarea referitoare la lucrările de frezare și articolul de transport ofertat la poz. 6 TRA01A50. În cadrul acestui articol, societatea contestatoare nu a avut în vedere executarea lucrărilor de frezare, ci executarea lucrărilor de reparare a suprafețelor degradate, inclusiv plombarea gropilor la îmbrăcăminte bituminoase cu mortar asfaltic cu adaos de criblură preparată la cald, în greutate medie de 72 kg/mp cu: decapare mecanică și compactare cu rulou compresor static autopropulsat 8 - 14 t) corespunzătoare art. DI02F1, deoarece în cadrul propunerii financiare se regăsesc suplimentate consumurile privind resursele corespunzătoare articolului desfășurat art. DI02F1, în cantitate de 13.703,00 mp (suplimentare de resurse ce se regăsesc reflectate în: Formular C6, Formular C7, Formular C8). Mai menționează că lucrările de frezare a asfaltului presupun utilizarea frezei conform informațiilor prevăzute de proiectant în documentația de atribuire publicată în SEAP, nicidecum resursele prezentate în articolul desfășurat asimilat prezentat de ofertant în cadrul răspunsului. Autoritatea contractantă precizează că autoarea contestației a suplimentat nejustificat consumurile cu resursele ofertate care vizează categorii de lucrări neprevăzute de proiectant în documentația tehnică a fi executate, respectiv repararea suprafețelor degradate, și nu a prevăzut consumuri cu resursele aferente activităților de frezare. În acest sens, invocă conținutul formularului C8 din cadrul propunerii financiare și detaliază. - contestatoarea nu a ofertat art. DB02D1 Amorsarea suprafețelor straturilor de bază sau a îmbrăcăminţilor existente în vederea aplicării unui strat de uzură din mixtură asfaltică, prevăzut de proiectant pentru execuția lucrărilor de amorsare suprafețe, ci a ofertat articolul DB02A1, care prevede utilizarea altor consumuri cu resursele materiale, aceleași consumuri cu resursele umane și nu prevede consumuri cu orele de funcționare a utilajului pentru execuția lucrărilor, toate acestea conducând la costuri diminuate de execuție și lucrări executate de calitate inferioară. Pentru realizarea lucrărilor de amorsare cu emulsie cationică cu rupere rapidă din cadrul art. DB02D1, proiectantul a prevăzut și consumuri cu utilajul (Autogudronator 3500-3600I), utilaj pe care SC ... SRL „nu l-a avut în vedere pentru executarea acestor lucrări (a prevăzut costuri 0)”, arată organizatoarea procedurii. - referitor la justificările prezentate pentru prețurile unitare mici ofertate, de 0,30 lei/mc, pentru materialele necesare la turnarea betonului simplu în straturi de 5-20 cm, pentru egalizări, la construcții edilitare (apeducte, canale, anexe etc.) din cadrul art. CA01J1, art. CA02C1, art. CA01D1 din formularul F3, categoria de lucrări: Rețea de Pagina 15 din 39

§ 24

canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV, precum și justificările prezentate pentru prețul aparent neobișnuit de scăzut ofertat în cadrul art. CF06B1 Tencuieli exterioare, autoritatea contractantă susține că răspunsul a fost neconcludent, deoarece contestatoarea nu a ofertat tipurile de betoane: beton de cămin C30/37, beton de egalizare C8/10, și beton de pantă C30/37, prevăzute de proiectant în documentaţia tehnică publicată în SEAP, respectiv în Planșa nr. 30 — A, CANALIZAŢII. Arată că, prin răspunsul consolidat la solicitările de clarificare nr. 147186/24.12.2021; întrebarea nr. 6, răspuns nr. 6; întrebarea nr. 7, răspunsul nr. 7 a pus la dispoziție toate informațiile necesare pentru întocmirea ofertei referitoare la articolele de turnare a betonului (art. CA01J1, art. CA02C1, art. CA01D1) și de tencuieli exterioare (art. CF06B1), nefiind astfel necesară suplimentarea documentației tehnice cu Listă anexă de betoane/mortare. Contestatoarea nu a ofertat cantitatea totală de 266,57 mc de betoane (beton egalizare C8/10; beton C30/37) necesară pentru realizarea căminelor, deși în formularul C6 se regăsește ofertat beton aferent altor categorii de lucrări necesare a fi executate. Totodată, nu a ofertat cantitatea de 38,5 mc mortar preparat pentru executarea lucrărilor de tencuieli exterioare aferente art. CF06B1 Tencuieli exterioare de la poz. 35 din Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori — formular F3, Categoria de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV, în formularul C6 regăsindu-se ofertat mortar aferent altor categorii de lucrări necesare a fi executate. Referindu-se la justificările privind neconcordanța în denumirea art. MLE1313161 din Lista cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori - formular F3, Categoria de lucrări: Iluminat public și pietonal, Obiect: Lucrări instalații — iluminat public stradal și pietonal, față de denumirea art. MLE1313161 din documentația de atribuire, autoritatea contractantă susține că răspunsul nu este concludent. Astfel, arată că autoarea contestației a ofertat lucrări ce privesc executarea de montare a manșoanelor de legătură, și nu lucrări de Executarea prizelor și a instalațiilor de punere la pământ, așa cum au fost prevăzute de proiectant, sens în care detaliază. În ceea ce privește justificările prezentate de SC ... SRL pentru cele 9.707,88 kg cu care a fost diminuată cantitatea de emulsie de bitum cationică cu rupere rapidă ofertată, față de cantitatea prevăzută de proiectant pentru lucrările care fac obiectul prezentei proceduri, autoritatea contractantă susține că răspunsul a fost neconcludent, deoarece societatea nu a ofertat art. DB02D1 prevăzut de proiectant, ci a ofertat art. DB02A1 pentru realizarea lucrărilor de amorsare a suprafețelor. Raportându-se la lipsa articolelor/listelor privind montajul neofertate, lipsa ofertării anumitor resurse, suplimentarea nejustificată a Pagina 16 din 39

§ 25

anumitor resurse cuprinse deja în ofertă, ofertarea nejustificată a unor resurse pe care proiectantul nu le-a avut în vedere, cantitățile parțial ofertate corespunzătoare anumitor articole, articole inutil ofertate, lucrări inutil ofertate a fi executate clarificate la etapa de evaluare tehnică, verificate de comisia de evaluare la decriptarea propunerii financiare, „evaluate și clarificate/reclarificate” la etapa de evaluare a propunerii financiare conform deciziei C.N.S.C. nr. ..., autoritatea contractantă consideră că omisiunile/erorile clarificate de ofertant nu reprezintă vicii de formă cu privire la oferta care pot fi corectate în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (1) și alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Acestea sunt susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedură, ceea ce ar conduce la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) Legea nr. 98/2016, în special principiul tratamentului egal. În ceea ce privește punerea în aplicare a deciziei C.N.S.C. nr. ..., autoritatea contractantă susține că i-a solicitat clarificări contestatoarei cu privire la propunerea financiară, dar nu a considerat concludente răspunsurile ce nu erau fundamentate pe prevederile documentației de atribuire. De asemenea, precizează că a avut în vedere și dispozițiile art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, iar acolo unde s-a putut calcula, cuantificarea tuturor abaterilor/omisiunilor a fost de 8.366,55 lei, fără TVA, sumă ce reprezintă aproximativ 0,0406% din prețul total al ofertei, de 20.616.025,49 lei, fără TVA. În acest context, referindu-se la oferta SC ... SRL, autoritatea contractantă invocă abaterile constatate (unele abateri considerate omisiuni/abateri care au putut fi cuantificate, alte abateri care nu au fost considerate omisiuni/abateri justificate prin explicațiile detaliate anterior), și consideră că se află în imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric pentru toate omisiunile constatate, în sensul prevederilor art. 134, alin. (9), lit. a) din H.G. nr. 395/2016. În concluzie, MUNICIPIUL ... solicită respingerea contestației formulată de către SC ... SRL, ca „nelegală și netemeinică”, respectiv menținerea raportului procedurii și a actelor subsecvente. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 101/2016. Dovada comunicării acestui document către contestatoare a fost atașată. În probațiune, prin adresa nr. 117477/02.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată, documente din dosarului achiziției publice emise ulterior pronunțării decizie C.N.S.C. nr. .... Prin cererea de intervenție accesorie nr. 2833/18.03.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, ... SA a solicitat Consiliului admiterea Pagina 17 din 39

§ 26

cererii de intervenție, respingerea contestației formulată de către SC ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea, ca legale și temeinice, a actelor întocmite în cadrul procedurii de atribuire, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor generate de „soluționarea prezentului dosar” – onorariu de avocat. Totodată, a invocat excepția tardivității formulării contestației prin raportare la dispozițiile art. 16, coroborat cu art. 5 și art. 8 din Legea nr. 101/2016, precizând că termenul legal de 10 zile s-a împlinit la 27.05.2022, iar contestația a fost înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 116409/30.05.2022. După ce prezintă un istoric al procedurii de atribuire, inclusiv decizia pronunțată de Consiliu în primul ciclu procesual și raportul procedurii ulterior acestei hotărâri, intervenienta argumentează admisibilitatea în principiu a cererii sale de intervenție, precum și interesul în formularea acesteia. În acest sens, invocă dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 33 C. pr. civ., subliniind că interesul societății sale este determinat, legitim, născut, personal și actual, deoarece oferta sa a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire. De asemenea, invocă dispozițiile art. 24 din Constituție, art. 6 alin. (1) din CEDO, precum și art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665/CEE. Susținând caracterul nefondat al contestației SC ... SRL, intervenienta arată următoarele: I. Referitor la invocarea prevederilor deciziei ÎCCJ nr. 66/2018, precizează că principala critică a contestatoarei se axează pe o interpretare tendențioasă a acestei hotărâri raportat la faptul că autoritatea contractantă ar fi solicitat clarificări suplimentare și în legătură cu alte aspecte decât cele care făcuseră deja obiectul controlului de legalitate realizat de către C.N.S.C. prin decizia nr. ... din data de 06.04.2022. Consideră că autoarea contestației a citat trunchiat prevederile deciziei ÎCCJ pentru a da aparența justeței contestației sale, fără a lua în considerare motivarea completă a hotărârii, sens în care redă un amplu fragment din aceasta. Raportându-se la conținutul acestei decizii a ÎCCJ, intervenienta apreciază că autoritatea contractantă are dreptul, și chiar obligația, de a analiza și de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate a ofertei analizate în etapa reevaluării, inclusiv prin solicitarea de clarificări noi cu privire la elementele tehnice și aspectele financiare propuse, pentru a determina admisibilitatea ofertei, ceea ce autoritatea contractantă în speța de față a realizat din solicitarea de clarificări suplimentare. Astfel, susține că, ulterior reevaluării ofertei contestatoarei de către autoritatea contractantă, față de solicitările de clarificări adresate prin adresele nr. 105677/20.04.2022 și nr. 108090/02.05.2022, respectiv Pagina 18 din 39

§ 27

răspunsurile oferite prin adresele nr. 71/26.04.2022 și nr. 775/ 04.05.2022, organizatoarea procedurii a reținut în mod corect că oferta SC ... SRL este neconformă și inacceptabilă. În raportul procedurii, în urma Deciziei CNSC nr. ... autoritatea contractantă a consemnat faptul că unele abateri au putut fi cuantificate, iar altele nu au putut fi cuantificate din prisma justificărilor și explicațiilor/motivelor contestatoarei. II. Argumentând caracterul nefondat al contestației SC ... SRL, intervenienta prezintă următoarele considerente: 1. Obligația contestatoarei era cea de a transmite o ofertă corectă și completă prin raportare la documentația de atribuire, dar și de a oferi clarificările necesare solicitate de către autoritatea contractantă, obligație neîndeplinită de către contestatoare. În acest sens, se raportează la cerințele din fișa de date a achiziției, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, precum și la cele de la pagina 3 a caietului de sarcini. În acest context, pe lângă cele consemnate în raportul procedurii contestat, intervenienta susține următoarele: A. Cu privire la nerespectarea formularelor și consecințele acestei nerespectări, precizează că, în documentul intitulat Liste de cantități pentru licitație strada ..., se regăsește formular F4 - Lista cu cantități de utilaje și echipamente tehnologice. Instalații hidroedilitare - lucrări suplimentare (pagina 50 a documentului pdf), respectiv Rețea canalizare pluvială, categorie de lucrări Utilaje si echipamente tehnologice, formular F3 - Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări (pagina 69 a documentului pdf). Totodată, intervenienta invocă și răspunsul nr. 1 din adresa nr. 146548/22.12.2022 - Răspuns consolidat la solicitările de clarificări 3, transmisă de autoritatea contractantă potențialilor ofertanți. Pentru devizul Rețea de canalizare pluvială autoritatea contractantă a precizat expres cum se cotează utilajele/echipamentele aferente (separator de produse petroliere, separator de nisip, stavila plană din inox), în formularul F4, în timp ce realizarea completă și montajul utilajelor/echipamentelor se cotau în formularul F3, obligație neîndeplinită de către contestatoare „pe care o admite în mod explicit”, arată ... SA. De asemenea, consideră că sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 907/2016, sens în care redă fragmentele relevante. Astfel, cum se precizează și în caietul de sarcini (pagina 3), cuantificarea valorică a lucrărilor se face distinct pe liste cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări (formular F3) și separat pentru liste cu cantități de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări (formular F4), punctează intervenienta, invocând caracterul obligatoriu al documentației de atribuire, precum și dispozițiile H.G. nr. 907/2016, anexa 103 și anexa 104, din care redă. Pagina 19 din 39

§ 28

Consideră că motivul pentru care acestea sunt evidențiate separat este dat de faptul că Listelor cu cantități de lucrări (formular F3) li se aplică pentru manoperă cota de contribuții asigurătorii pentru muncă (CAS), dar și cote de închidere de deviz (cheltuieli indirecte și profit), acestea neputându-se aplica echipamentelor tehnologice și dotărilor ce sunt incluse în formularul F4. Susținând că nu pot fi primite explicațiile contestatoarei, în sensul că nu a ofertat formularul F3 - Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, dar că respectivele cheltuieli sunt cuprinse în prețul utilajelor/dotărilor din formular F4, intervenienta arată că propunerea financiară a acesteia nu a fost realizată în conformitate cu legea, sens în care punctează: - nu au fost respectate prevederile legale de elaborare a devizelor cu cantități de lucrări în vederea cuantificării valorice a acestora; - nu au fost respectate prevederile proiectului tehnic, ca parte a documentației de atribuire; - nu au fost respectate clarificările transmise de autoritatea contractantă prin adresa nr. 146548/22.12.2022 - Răspuns consolidat la solicitările de clarificări 3. Totodată, intervenienta face trimitere la susținerile SC ... SRL din contestația nr. 441/10.03.2022, în care a indicat o abatere maximală de 0,15% din valoarea ofertată, precum și la cele din contestația din prezenta cauză (nr. 903/27.05.2022), în care abaterea este de 0,75% față de valoarea ofertată. Oferta contestatoarei este neconformă întrucât, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. d) din HG nr. 395/2016, propunerea financiară nu a fost corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, fiind încălcate și prevederile legale aplicabile privind obligativitatea conținutului acestora, precum și cele stipulate la art. 134 alin. (9) lit. e) din același act normativ, conchide intervenienta. B. În ce privește articolele de montaj W2A16B# din cadrul categoriei de lucrări Iluminat public stradal și pietonal, poz. 16 și 17 - reprezentând montajul a 134 buc stâlpi de 11 m, respectiv 24 buc stâlpi de 7 m, intervenienta consideră că „asimilarea” nu se poate realiza între montajul a 1 m conductor pentru iluminat și una buc. stâlp iluminat din oțel având H=7m/11m. Faptul că aceasta a ofertat în formular F4 un preț mai mare pentru stâlpi, pe care încearcă să-l justifice ca fiind acoperitor pentru transportul și montajul acestora, nu poate fi reținut, susține intervenienta, sens în care invocă prevederile H.G. nr. 907/2016, respectiv anexa nr. 103 - formular F3 și anexa nr. 104 - formular F4, precum și argumentele prezentate anterior. Arată că încercările contestatoarei de justificare a includerii costurilor de transport și montaj în prețul echipamentului (formular F4) Pagina 20 din 39

§ 29

nu pot fi primite, deoarece prețurile din formularul F4 nu se recapitulează cu cote de cheltuieli indirecte și profit. Mai mult, montajul acestora (manopera de montaj) trebuie să includă contribuțiile asigurătorii pentru muncă, acestea aplicându-se doar în recapitulaţia aferentă formularului F3 - Liste de cantități de lucrări, nicidecum în formular F4. Mai arată că autoritatea contractantă a reținut în mod corect și faptul că, în această privință, contestatoarea nu a prevăzut și nu a ofertat niciun consum cu orele pentru automacaraua 5 TF, HMA - 6,5 m, deschidere max. 5,5 m necesară pentru executarea activităților de montaj stâlpi iluminat, iar consumul ofertat pentru acest utilaj la poz. 5 din Lista cuprinzând consumurile cu orele de funcționare a utilajelor de construcții - formularul C8 din propunerea financiară a fost pentru executarea altor categorii de lucrări. Având în vedere că propunerea financiară nu a fost corelată cu elementele propunerii tehnice, aspect ce conduce la executarea defectuoasă a contractului, intervenienta susține că sunt incidente prevederile art. 137 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. C. În ce privește „celelalte aspecte constatate de către autoritatea contractantă”, intervenienta face trimitere la cele consemnate în raportul procedurii, respectiv nejustificarea prețului mare ofertat pentru articolul DI02F1{3}, și arată că autoarea contestației nu a prezentat clarificări „concrete, concludente”. De asemenea, intervenienta susține că „se remarcă o mulțime de necorelații”, precum: ofertarea articolului DB02A1, în loc de articolul DB02D1, solicitat prin documentația de atribuire; omiterea ofertării betonului pentru o serie de articole de deviz, cum ar fi CA01J1, CA02C1, CA01D1, mortarul pentru articolul CF06B1; costuri mari ofertate pentru articolul MLE1313161; lipsa cantității de 9.707,88 kg emulsie bituminoasă cationică cu rupere rapidă etc. În acest context, intervenienta susține că toate aceste „abateri ale ofertei contestatoarei” nu sunt vicii de formă în sensul art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, clarificările pe care le-a oferit aceasta fiind neconcludente. Consideră că, în conformitate cu decizia C.N.S.C. nr. ... din data de 06.04.2022, autoritatea contractantă a motivat pe larg în cadrul reevaluării ofertei contestatoarei acolo unde se află în imposibilitate de a stabili un cuantum valoric al erorilor/abaterilor/modificărilor ofertei, aplicând în mod corect prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, iar alegațiile contestatoarei privind nerespectarea hotărârii Consiliului fiind eronate. În mod corect, autoritatea contractantă a declarat oferta contestatoarei ca neconformă și inacceptabilă, conchide intervenienta. 2. Cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și nediscriminării, intervenienta face trimitere la argumentele Pagina 21 din 39

§ 30

contestatoarei și arată că aceasta a recunoscut realizarea greșită a formularelor F4 și F3, iar în ciuda a două serii de solicitări de clarificări, aceasta nu a transmis răspunsuri concludente. Or, în condițiile în care clarificările contestatoarei nu au fost concludente, iar recompletarea formularelor conduce la modificări ale propunerii tehnice și ale celei financiare, oferta sa este atât neconformă, cât și inacceptabilă, susține intervenienta Apreciază că solicitarea contestatoarei de „a-și remedia oferta” reprezintă în esență o încălcare a principiului tratamentului egal și al nediscriminării. În acest sens, intervenienta invocă și jurisprudența CJUE, respectiv cauza C-599/10, SAG Slovensko ş.a. 3. Prezentând alte „aspecte de neadecvare” ale ofertei ... SRL ce se încadrează în prevederile art. 137 alin. (3) lit. d) din H.G. nr. 395/2016, intervenienta arată următoarele: A. Autoritatea contractantă a acordat punctajul maxim pentru garanția acordată lucrării contestatoarei doar în baza unei declarații a acesteia, fără a face minime diligențe în efectuarea unor verificări legate de garanția acordată, sens în care indică cele consemnate în procesul verbal nr. 11855/27.01.2022. Pentru marcajele rutiere nu se poate tehnic acorda o garanție de 60 luni (5 ani) deoarece durata de viață a acestora este redusă, fiind necesar ca ofertanții ce au acordat o garanție extinsă de 60 luni pentru lucrare să realizeze și activități de refacere a marcajului rutier în cadrul acestei perioade, precizează intervenienta. Autoritatea contractantă nu a verificat dacă ... SRL a prevăzut în oferta sa lucrări de refacere a marcajului rutier în intervalul de garanție acordat lucrării, iar prețul ofertat pentru marcaj este subevaluat prin raportare la garanția de 60 luni acordată acestuia, consideră intervenienta. B. Propunerea financiară a ... SRL a fost de 20.616.025,49 lei, fără TVA, cotele de cheltuieli indirecte și profit utilizate la închiderea de deviz fiind de 1% cheltuieli indirecte, respectiv 1% profit, menționează intervenienta, sens în care indică cele consemnate în procesul verbal intermediar nr. 47613/04.02.2022 (pagina 12), iar cuantumul cheltuielilor indirecte din ofertă a fost de 204.119,06 lei. Raportându-se la durata contractului prevăzută în fișa de date (12 luni), precizează că suma de 17.009,92 lei/ lună este pentru acoperirea cheltuielilor indirecte (204.119,06 lei : 12 luni = 17.009,92 lei/lună), iar prin documentația de atribuire s-a solicitat următorul personal minim necesar: - coordonator de lucrări (șef de șantier); - RTE domeniile 2.1 - construcții drumuri, 6.1 - instalații electrice și 9.1 construcții edilitare și de gospodărie comunală; - personal auxiliar. Pagina 22 din 39

§ 31

După ce redă fragmentul relevant din Normativul P91/1-2002 Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice, anexa 6 - Structura și conținutul cheltuitelor indirecte, intervenienta consideră că se impunea și ca autoritatea contractantă să fi solicitat clarificări contestatoarei privind încadrarea în cheltuielile indirecte ofertate, în valoare de 17.009,92 lei/lună, având în vedere cuantumul acestora. În concluzie, ... SA solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației formulată de către SC ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea, ca legale și temeinice, a actelor întocmite în cadrul procedurii de atribuire, precum și a rezultatului procedurii. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, ale H.G. nr. 907/2016, ale C. pr. civ.., respectiv ale Normativului P91/1-2002. În probațiune, au fost solicitate înscrisuri, precum și „orice alte mijloace de probă utile, pertinente și concludente soluționării cauzei”. Dovezile de comunicare a acestei cereri de intervenție către autoritatea contractantă și către contestatoare au fost transmise la dosarul cauzei în data de 09.06.2022, fiind înregistrate la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. 1028/22.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a formulat Concluzii scrise prin care a răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, document înregistrat la Consiliu sub nr. …, precum și la cererea de intervenție accesorie formulată de SC ... SA, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .... În cadrul documentului, cu referire la argumentele autorității contractante, SC ... SRL reia și detaliază argumente anterior prezentate, în cadrul contestației sale. Referindu-se la cererea de intervenție a SC ... SA face următoarele precizări: - tardivitatea contestației „nu poate fi pusă în discuție”, deoarece a fost transmisă Consiliului și autorității contractante în termenul legal, în data de 27.05.2022; - cu privire la decizia ÎCCJ nr. 66/2018, intervenienta nu a prezintat niciun argument din care să rezulte că autoritatea contractantă a efectuat o „evaluare inițială parțială” a ofertei SC ... SRL; - intervenienta a invocat în mod eronat prevederile H.G. nr. 907/2016, concluzionând că montajul utilajelor rețelei de canalizare pluvială și de iluminat public se include separate în cadrul cap. 4.2, aspect ce este în contradicție cu modul de formare a valorii estimate a achiziției prezentat de autoritatea contractantă prin pct. 2 din răspunsul nr. 141292/09.12.2021; - consideră că sunt „nedocumentate și false” argumentele intervenientei cu privire la calculul inițial de 0,15% al abaterii și calculul Pagina 23 din 39

§ 32

ulterior din reevaluare de 0,75%, care sunt diferite, deoarece calculul din urma reevaluării ofertei conține și abaterile invocate ilegal de comisie pe parcursul reevaluării ofertei; - criticile din cererea de intervenție privind oferta SC ... SRL, referitoare la perioada de garanție acordată lucrărilor și cotele de cheltuieli indirecte și profit cuprinse, nu au fost prezentate în „cadrul legal stabilit” de Legea nr. 101/2016 și „sunt tardive la momentul transmiterii cererii de intervenție”, susține contestatoarea, arătând că nu va argumenta în acest sens. În concluzie, SC ... SRL solicită admiterea contestației, respectiv anularea adresei nr. 112364 din 17.05.2022, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 112362/ 17.05.2022, documente emise de către autoritatea contractantă MUNICIPIUL .... În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 101/2016. În dovedire au fost solicitate „toate mijloacele de probă prevăzute de legislația incidentă în materie”. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă a fost atașată, iar dovada comunicării către intervenientă a fost transmisă la dosarul cauzei în data de 23.06.2022, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. 2874/28.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ca răspuns la concluziile scrise formulate de către contestatoare, ... SA a formulat note scrise prin care a combătut argumentele SC ... SRL. În concluzie, solicită admiterea cererii de intervenție, respingerea contestației formulată de către SC ... SRL, ca nefondată, precum și menținerea, ca legale și temeinice, a actelor întocmite în cadrul procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 2875/28.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ... SA a transmis la dosarul cauzei dovezile referitoare la cheltuielile de judecată solicitate, respectiv factura nr. CABU -2891 din 21.06.2022, în valoare de 2.549,85 lei, reprezentând onorariu avocat, precum și ordinul de plată din data de 28.06.2022, aferent acestei sume. Atașat exemplarului original al contestației, SC ... SRL a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. … a sumei de 526.720,00 lei, emisă de …, respectându-se astfel dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarea situație de fapt: MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Reabilitare strada ..., Municipiul ...”, cod CPV 45233223-8 Lucrări de reînnoire a îmbrăcămintei șoselelor (Rev.2), prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului participare ..., atașat căruia a fost publicată și documentația de atribuire. Pagina 24 din 39

§ 33

La pct. II.1.5) din cadrul acestuia, se menționează că valoarea estimată a contractului public de lucrări este de 26.335.809,41 lei, fără TVA, iar la pct. II.2.5) Criteriul de atribuire - „cel mai bun raport calitate-preț”, factorii de evaluare și ponderea aferentă acestora fiind următoarea: „Perioada de garanție acordată lucrărilor Pt” – 10 % și „prețul ofertei” - 90%. În cadrul prezentei proceduri de atribuire, într-un prim ciclu procesual, Consiliul a analizat contestația nr. 441/10.03.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, formulată de către SC ... SRL, precum și cererea de intervenție voluntară nr. 1391/18.03.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, formulată de către SC ... SA, iar prin decizia nr. ... din data de 06.04.2022 a dispus următoarele: „Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție voluntară formulată de către SC ... SA, cu sediul (…). Respinge excepțiile invocate de către intervenientă. Admite, în parte, contestația formulată de către SC ... SRL, (…), în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL ..., (…), și anulează raportul procedurii nr. 88289/28.02.2022, în partea ce privește evaluarea ofertei contestatoarei, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 88296/28.02.2022. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză cu reevaluarea ofertei contestatoarei, conform celor stabilite în motivare, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Respinge, ca neîntemeiate, celelalte critici ale contestatoarei asupra ofertei SC ... SA. Pe cale de consecință, admite, în parte, cererea de intervenție înaintată de către SC ... SA. Obligatorie (…)”. Împotriva acestei hotărâri a Consiliului nu a fost exercitată calea de atac, astfel că a rămas definitivă. În executarea celor dispuse în decizia C.N.S.C., prin documentul intitulat „Raport de anulare”, înregistrat la emitent sub nr. 104847/19.04.2022, autoritatea contractantă a procedat la anularea raportului procedurii nr. 88289/28.02.2022 în partea ce privește evaluarea ofertei ... SRL, precum și reevaluarea acestei oferte. Ulterior, potrivit celor consemnate de către autoritatea contractantă în raportul procedurii nr. 112362/17.05.2022, în etapa de evaluare a propunerilor financiare, oferta ... SRL a fost declarată neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 și inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din același act normativ, fiind respinsă potrivit art. 137 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. În urma aplicării criteriului de atribuire și a algoritmului de calcul asociat, respectiv a verificării documentelor suport DUAE, autoritatea Pagina 25 din 39

§ 34

contractantă a declarat câștigătoare oferta depusă de către ... SA, având o valoare a propunerii financiare de 24.832.727,19 lei, fără TVA, și un punctaj total de 100 puncte. Decizia de mai sus a fost transmisă ... SRL prin adresa nr. 112364/17.05.2022, iar în urma luării la cunoștință a documentului aferent, aceasta a înaintat contestația din prezenta cauză, solicitând cele menționate în preambul. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: Pentru început, Consiliul va lua în considerare că potrivit art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: ”Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei’’. Subsecvent, Consiliul va reține că, prin adresa nr. 2833/07.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., ... SA, a formulat cererea de intervenție accesorie, prin care solicită cele prezentate în preambul. De asemenea, Consiliul reține că, potrivit raportului procedurii nr. 112362/17.05.2022, oferta aparținând ... SA, a fost desemnată câștigătoare. În aceste condiții, Consiliul apreciază că ... SA, declarată câștigătoare a procedurii, are un interes valid în susținerea deciziei autorității contractante, concretizat în respingerea contestației formulată de către ... SRL și ca efect, prezervarea primului loc, în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Pe cale de consecință, Consiliul va încuviința, în principiu, cererea de intervenție accesorie nr. 2833/07.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., aparținând ... SA, urmând a o soluționa odată cu fondul cauzei. De asemenea, în considerarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul are în vedere excepția tardivității contestației, invocată de către intervenientă, motivat de faptul că aceasta a fost transmisă autorității contractante în data de 30.05.2022, în condițiile în care termenul limită a fost 27.05.2022. În ceea ce privește excepția tardivității, Consiliul are în vedere faptul că actul atacat, la care se raportează contestatoarea, este adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 112364/17.05.2022. Pagina 26 din 39

§ 35

În data de 27.05.2022, ora 23:44, societatea SC ... SRL a înaintat contestația în cauză, pe email, atât la CNSC, fiind înregistrată cu nr. ..., cât și la autoritatea contractantă. Având în vedere că valoarea contractului de lucrări în cauză este de 26.335.809,41 lei, fără TVA, și ținând seama de prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. Relevante sunt și prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/ 2016: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, precum și cele ale art. 183 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „(1) actul de procedură (...) este socotit a fi făcut în termen (...)”, neavând relevanță data înregistrării contestației la Consiliul sau la autoritatea contractantă. Prin urmare, față de cele evocate, Consiliul constată că societatea contestatoare a respectat termenul legal de 10 zile de formulare a contestației, având în vedere că, a transmis prin email la data de 27.05.2022, ora 23:44, contestația în discuție, atât CNSC, cât și autorității contractante Primăria ..., potrivit probelor existente la dosarul cauzei, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, excepția tardivității, invocată de către intervenientă. Referitor la prezenta cauză, din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că, în speță, ... SRL critică modalitatea de punere în aplicare a dispozițiilor Deciziei CNSC nr. ... din data de 06.04.2022, precizând că, ”prin adresa nr. 108090/02.05.2022, i s-au solicitat clarificări cu privire la alte elemente tehnice și financiare ale ofertei sale, Pagina 27 din 39

§ 36

deși aceste elemente fuseseră verificate anterior de către comisia de evaluare”. Din documentația prezentată de părți la dosarul cauzei, Consiliul constată că urmare a deciziei nr. ..., autoritatea contractantă a întocmit Raportul de anulare nr. 104847/19.04.2022, în care se precizează că, ”anulează Raportul procedurii nr. 88289/ 28.02.2022, în partea ce privește evaluarea ofertei prezentate de SC ... SRL (ofertant – SC ... SRL (terț) – SC ... SRL (subcontractant) și actele subsecvente acestuia, și hotărăște reevaluarea ofertei prezentată de SC ... SRL (ofertant – SC ... SRL (terț) – SC ... SRL (subcontractant) cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivarea deciziei CNSC”. Având în vedere că potrivit motivării deciziei susmenționate, Consiliul a dispus reevaluarea ofertei contestatoarei, prin aplicarea art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, (...), cu eventuale solicitări de clarificări”, iar la alin. (9) lit. a) este prevăzut: (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei”, Consiliul constată că, în mod corect autoritatea contractantă a solicitat SC ... SRL cu adresa nr. 105677/20.04.2022, clarificări privind propunerea financiară în corelație cu propunerea tehnică. În acest context, Consiliu se va pronunța asupra criticilor în ceea ce privește decizia de respingere ca inacceptabilă și neconformă a ofertei SC ... SRL, din adresa nr. 112364/17.05.2022, ținând seama că propunerea tehnică a acesteia a fost declarată conformă din punct de vedere al prezentării propunerii tehnice, așa cum reiese din Procesul- verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, nr. 11855/27.01.2022, (pag. 224 – 275 din dosar nr. 614/20220), document ce nu a fost anulat, în primul ciclu procesual și în cuprinsul căruia singurele nelămuriri se refereau la încadrarea sau nu a omisiunilor/erorilor umane susținute de SC ... SRL, în categoria viciilor de formă, precum și dacă cuantificarea teoretică în valoarea monetară a tuturor omisiunilor/abaterilor nun depășesc 1% din prețul total al ofertei. Astfel, cu adresa nr. 105677 din 20.04.2022, autoritatea contractantă a solicitat SC ... SRL, clarificări astfel: ”1.1. Clarificarea lipsei ofertării montajului pentru utilajele și echipamentele tehnologice care necesită montaj (Separator produse petroliere prefabricat – 2 buc.; Separator nisip prefabricat – 2 buc.; Stavilă plană inox, de perete, pentru conducta De 630 mm. – 4 buc.), din cadrul listelor cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, Categoria de lucrări: Rețea canal, Tronson 1 L=1249, Obiect: Rețea canalizare pluvială) lucrări avute în vedere nu numai de proiectant la estimarea valorii, ci și de către alți participanți la procedură Pagina 28 din 39

§ 37

la fundamentarea prețului ofertat, astfel încât lucrările de canalizare ofertate să fie realizate în condiții calitative și cantitative stabilite; 1.2. Clarificări fundamentate privind execuția lucrărilor de montaj ale echipamentelor pentru canalizare ofertate în Lista valorică – Formular F4, având în vedere că în Listele valorice cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări – Formular F3 din Propunerea financiară nu se regăsește ofertat Montajul echipamentelor pentru canalizare (zero costuri ofertate)”. La aceste solicitări, SC ... SRL a răspuns cu adresa nr. 710 din 26.04.2022, în cuprinsul căreia a precizat, printre altele, și: ”1.1. Cu privire la montajul/instalarea utilajelor rețelei de canalizare pluvială (2 buc. Separator produse petroliere prefabricat; 2 buc. Separator nisip prefabricat și 4 buc. Stavilă plană inox, de perete, pentru conducta De 630 mm.), acesta nu este lipsă din oferta noastră, fiind cuprinsă/ofertată suma totală de 48.260,00 lei fără TVA în cadrul prețurilor pentru acestea din Formularul 4 Lista cu cantitățile de utilaje/echipamente pentru Rețea canalizare pluvială. În acest sens, conform ofertei nr. 2404/10.01.2022 a furnizorului declarat SC ... SRL, atașată prezentei (cu prețuri), prețul de achiziție pentru 1 buc. Separator produse petroliere prefabricat este de 63.555 lei fără TVA (12.711 euro x 5 lei/euro), în oferta noastră (formular F4 poz. 1) prevăzând suma de 70.000 lei fără TVA; prețul de achiziție pentru 1 buc. Separator nisip prefabricat este de 22.575 lei fără TVA (45.515 euro x 5 lei/euro), în oferta noastră (formular F4 poz. 2) prevăzând suma de 30.000 lei fără TVA, iar prețul de achiziție pentru 1 buc. Stavilă plană inox, de perete, pentru conductă De 630 mm. Este de 19.870 lei fără TVA (3.974 euro x 5 lei/euro), în oferta noastră (formular F 4 poz. 2) prevăzând suma de 25.000 lei fără TVA. Astfel diferența de preț de 6.445 lei/buc. pentru separator produse petroliere prefabricat, 7.425 lei/buc. pentru separator nisip prefabricat și 5.130 lei/buc. pentru stavilă plană inox de perete pentru conductă De 630 mm este aferentă montajului/instalării acestor utilaje, rezultând un total de 48.260,00 lei fără TVA. În altă ordine de idei, vă supunem atenției modul de structurare a volumului ”Liste de cantități” pentru rețea canalizare pluvială, pus la dispoziție prin documentația de atribuire publicată în SEAP (...) unde în continuare acestora regăsim Listele cu cantitățile de lucrări (Formularele F3) (...) la pag. 69, regăsim Lista categoriei 1.5 Utilaje și echipamente tehnologice, ce prezintă simbolul ”+Utilaj”, fără a cuprinde norme/simboluri specifice/asimilate de montaj (...) Facem precizarea că, în situația în care comisia de evaluare consideră necesar, vom retransmite Formularul F4 și Formularul F3, cu defalcarea prețului pentru componenta de montaj și reface centralizatoarele ofertei cu cuprinderea sumelor menționate, după caz la liniile 4.2 respectiv 4.3 din acestea”. Pagina 29 din 39

§ 38

În sensul celor de mai sus reținute, Consiliul apreciază că susținerile contestatoarei privind conținutul documentației de atribuire prezentate în scopul justificării lipsei detalierii și fundamentării ofertării montajului pentru utilajele și echipamentele tehnologice care necesită montaj (Separator produse petroliere prefabricat – 2 buc.; Separator nisip prefabricat – 2 buc.; Stavilă plană inox, de perete, pentru conducta De 630 mm. – 4 buc.), din cadrul listelor cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, sunt tardive la data formulării prezentei contestații. În ce privește răspunsul SC ... SRL, de la pct. 1.1. Consiliul reține că acest ofertant a prezentat comparativ prețurile din cele două oferte ale furnizorilor săi, (atașate, cu valori, la adresa de răspuns) – pag. 156, 157) și prețurile cuprinse în oferta sa pentru aceste trei utilaje/echipamente - Formular F4 - Lista cu cantitățile de utilaje și (...) - poz. 1, 2 și 3 (pag. 64 din Dosar nr. 614/2022), din care rezultă o diferență totală de 48.260,00 lei fără TVA, pe care ofertantul în cauză o consideră ca fiind valoarea totală a montajului/instalării, pentru cele 3 utilaje anterior menționate. Astfel, Consiliul constată că, raportat la solicitarea autorității contractante de ”Clarificarea lipsei ofertării montajului pentru utilajele și echipamentele tehnologice care necesită montaj”, răspunsul contestatoarei apare ca fiind concludent. În acest sens, dacă autoritatea contractantă ar fi avut nelămuriri privind răspunsul transmis, și valoarea astfel ofertată de 48.260,00 lei fără TVA, aceasta ar fi trebuit să solicite noi clarificări ținând cont și de faptul că, SC ... SRL a precizat în răspunsul său: ”vom retransmite Formularul F4 și Formularul F3, cu defalcarea prețului pentru componenta de montaj și reface centralizatoarele ofertei cu cuprinderea sumelor menționate, după caz la liniile 4.2 respectiv 4.3 din acestea”, ceea ce nu implică nicio modificare a valorii ofertate, ci doar defalcarea acesteia pe componente. În continuare, Consiliul are în vedere că, SC ... SRL a răspuns la solicitarea de la pct. 1.2. din adresa de mai sus, astfel: ”Cu privire la execuția lucrărilor de montaj a utilajelor rețelei de canalizare pluvială (...) acestea se vor realiza conform proiectului tehnic de specialitate (partea scrisă și desenată), parte integrantă din documentația de achiziție, avându-se în vedere listele cu cantitățile de lucrări (Formulare F3) pentru Gura de descărcare nr. 1 și ... nr. 2 din cadrul obiectului Rețea canalizare pluvială și instrucțiunile de instalare/montare ale producătorului furnizate la achiziția echipamentelor/utilajelor specifice ofertate, conform cerințelor Caietului de sarcini specialitatea «Instalații hidroedilitare», pag. 3, unde se solicită «Montarea separatoarelor de nisip, produse petroliere, stavile plane, se vor realiza conform detaliilor de montaj ale furnizorilor»”. Așa cum a fost formulată solicitarea autorității contractante răspunsul de mai sus apare ca fiind concludent, coroborat cu cel de la Pagina 30 din 39

§ 39

pct. 1.1., mai sus analizat, având în vedere că potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 112364/17.05.2022, nu se face nicio referire vizând o eventuală neconcludență a acestuia. Cu aceeași adresă nr. 105677 din 20.04.2022, autoritatea contractantă a mai solicitat SC ... SRL, clarificări astfel: ”2.1. Clarificarea lipsei ofertării articolelor W2A16B# - Stâlp pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, stâlp de peste 5 m și Stâlp pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, stâlp de peste 11 m, de la poz. 16 și 17, în cantitate de 134 buc. și 24 buc. De la Categoria de lucrări: Lucrări instalații – iluminat public stradal și pietonal, Obiect: Iluminat public și pietonal din cadrul Listei cu cantitățile de lucrări cu valori – Formular F3 (articole ce prevăd montarea stâlpilor de iluminat ce includ pe lângă costurile privind manopera și costuri privind utilajul strict necesar pentru activitatea de montaj), costuri de care a ținut cont atât proiectantul în fundamentarea valorii estimate a prezentei proceduri cât și alți participanți la procedură în fundamentarea prețului ofertat”. Cu aceeași adresă de răspuns, de mai sus, SC ... SRL a precizat la pct. 2.1. ”Cu privire la articolele de montaj asimilate W2A16B# de la poz. 16 și 17 din cadrul categoriei de lucrări «iluminat public stradal și pietonal», reprezentând montajul a 134 buc. stâlpi de 11 m, respectiv 24 buc. stâlpi de 7 m, acesta nu este lipsă din oferta noastră, fiind cuprinsă/ofertată suma totală de 151.624 lei fără TVA în cadrul prețurilor pentru stâlpii de iluminat stradal, prevăzuți în Formularul F4 – Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente pentru Iluminat public și pietonal, (...). În acest sens, conform ofertei nr. 55/18767/07.01.2022 a furnizorului declarat SC ... SRL, atașată și în propunerea tehnică (fără prețuri) și prezentei (cu prețuri), prețul de achiziție pentru 1 buc. stâlp de 7 m este de 1.000 lei fără TVA (199,8 euro x 5 lei/euro), în oferta noastră (Formular F4 poz. 14) prevăzând suma de 1.109 lei fără TVA, iar prețul de achiziție pentru 1 buc. stâlp de 11 m este de 9.025 lei fără TVA (1804,9 euro x 5 lei/euro), în oferta noastră (Formular F4 poz. 15) prevăzând suma de 10.137.109 lei fără TVA. Astfel diferența de preț de 109 lei/buc este aferentă transportului și montajului stâlpului de 7 m, iar diferența de 1.112 lei/buc. este aferentă transportului și montajului stâlpului de 11 m, rezultând un total de 151.624 lei fără TVA. Am ofertat în acest fel, deoarece transportul stâlpilor în locația amplasării se va realiza cu un autovehicul special, dotat cu un braț macara, ce va fi folosit și la montajul/instalarea acestora. Facem precizarea că, în situația în care comisia de evaluare consideră necesar, vom retransmite Formularul F4 și Formularul F3, cu defalcarea prețului pentru componenta de montaj și reface centralizatoarele ofertei cu cuprinderea sumelor menționate, după caz la liniile 4.1 respectiv 4.3 din acestea”. Pagina 31 din 39

§ 40

Prin răspunsul SC ... SRL, de la pct. 2.1. rezultă că, în cuantumul prețurilor din oferta furnizorului SC ... SRL, (atașat, cu valori, la adresa de răspuns) – pag. 158, este cuprinsă și valoarea montajului/instalării, a 134 buc. stâlpi de 11 m, respectiv 24 buc. stâlpi de 7 m, aceasta fiind în valoare totală de 151.624 lei fără TVA în cadrul prețurilor pentru stâlpii de iluminat stradal, prevăzuți în Formularul F4 – pag. 66 (din propunerea financiară – dosar 614/2022). În acest sens, Consiliul constată că, raportat la solicitarea autorității contractante de ”Clarificarea lipsei ofertării articolelor W2A16B# (...) de la poz. 16 și 17 (...) Formular F3 (articole ce prevăd montarea stâlpilor de iluminat), acesta apare ca fiind concludent SC ... SRL confirmând ofertarea montajului în modalitatea menționată anterior. În acest context, Consiliul apreciază că în situația în care autoritatea contractantă ar fi avut nelămuriri privind răspunsul transmis, și valoarea astfel ofertată de 151.624 lei fără TVA, aceasta ar fi trebuit să solicite noi clarificări ținând cont și de faptul că, SC ... SRL a precizat în răspunsul său: ”vom retransmite Formularul F4 și Formularul F3, cu defalcarea prețului pentru componenta de montaj și reface centralizatoarele ofertei cu cuprinderea sumelor menționate, după caz la liniile 4.1 respectiv 4.3 din acestea”, ceea ce nu implică nicio modificare a valorii ofertate, ci doar defalcarea acesteia pe componente. O altă solicitare de clarificări a autorității contractante de la pct. 2.2. se referă la: ”Prezentarea tehnologiei proprii de execuție privind montarea Stâlpilor pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, astfel încât lucrările să respecte cerințele calitative și cantitative prevăzute în proiectul tehnic, în caietul de sarcini și în alte acte normativ în vigoare care reglementează execuția lucrărilor, deoarece nu ați avut în vedere costuri cu utilajele strict necesare pentru montarea stâlpilor, ci doar cu manopera unui electrician, aspecte menționate în răspunsurile la clarificările privind propunerea tehnică, (...)”. La această solicitare, SC ... SRL a precizat că: 2.2 ”acestea se vor realiza conform proiectului tehnic de specialitate (partea scrisă și desenată) (...) avându-se în vedere și listele cu cantitățile de lucrări (formular F3) pentru Lucrări instalații – iluminat public stradal și pietonal și instrucțiunile de instalare/montare a producătorului furnizate la achiziția stâlpilor, conform cerințelor caietului de sarcini”. Acest răspuns trebuie coroborat cu răspunsul SC ... SRL la solicitarea de la pct. 2.3. din adresa de clarificări a autorității contractante, respectiv: ”Prezentarea de justificări fundamentate privind costurile avute în vedere pentru lucrările de montare a Stâlpilor pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, precum și indicarea pozițiilor privind prețurile oferite/ofertate din oferta financiară, care să conducă la valoarea ofertată, astfel încât Pagina 32 din 39

§ 41

lucrările de montare a stâlpilor de iluminat să fie realizate în condiții calitative și cantitative stabilite de proiectant. La această solicitare, SC ... SRL, a răspuns, prezentând o antecalculație privind resursa art. W2A16B#, în care sunt precizate prețurile totale fără TVA, pentru următoarele elemente: ”- Electrician linii electrice aeriene – poz. 9 din C7 - 72 lei - CAM manoperă 2,25% - 1,62 lei - Automacara 5 TF, HMA-6,5 m, deschidere max. 5,5m - 0,64 ore x 130 lei - poz. 5 din C8 - 83,20 lei - material mărunt stâlp 11 m – 4,5125 lei - material mărunt stâlp 7 m – 0,5 lei Total montaj chelt. directe 1 buc. stâlp 11 m – 161,3325 lei Chelt. Indirecte 1% - 1,613325 lei Profit 1 % - 1,62945825 lei Total montaj 1 buc. stâlp 11 m – 164,58 lei Total montaj 134 buc. stâlp 11 m – 22.053,72 lei Total montaj chelt. directe 1 buc. stâlp 7 m – 157,32 lei Chelt. Indirecte 1% - 1,5732 lei Profit 1 % - 1,588932 lei Total montaj 1 buc. stâlp 7 m – 160,48 lei Total montaj 24 buc. stâlp 7 m – 3.851,52 lei Total montaj stâlpi = 25.905,24 lei fără TVA Astfel, după cum se observă, conform consumurilor date de dumneavoastră și prețurilor unitare din oferta noastră, rezultă o sumă aferentă montajului montajului stâlpilor de 25.905,24 lei fără TVA, noi cuprinzând în ofertă suma acoperitoare, preventivă și asiguratorie pentru orice situație din teren, de 151.624 lei fără TVA”. Din răspunsul de la pct. 2.3. se reține faptul că SC ... SRL a detaliat/fundamentat, prin prezentarea antecalculației de mai sus, costurile avute în vedere pentru lucrările de montare a Stâlpilor pentru iluminat public din țeavă de oțel, montat cu automacaraua în fundație turnată, așa cum a solicitat autoritatea contractantă în adresa de clarificări, faptul că aceasta nu a fost cuprinsă în cadrul art. W2A16B#, de la poz. 16 și 17 din Formular F3 - Lucrări instalații – iluminat public stradal și pietonal, neinfluențând valoarea, se impune ca autoritatea contractantă să oblige asocierea contestatoare să retransmită Formularul F4 și Formularul F3, cu defalcarea prețului pentru componenta de montaj și reface centralizatoarele ofertei cu cuprinderea sumelor menționate, după caz la liniile 4.1 respectiv 4.3 din acestea, așa cum aceasta a precizat în răspunsul său. În continuare, este de reținut că prin adresa nr. 108090/02.05.2022, (pag. 146-150), autoritatea contractantă a revenit cu noi solicitări de clarificări, privind propunerea tehnică și financiară a Pagina 33 din 39

§ 42

SC ... SRL, care nu au făcut obiectul analizei Consiliului în cadrul deciziei nr. .... Astfel, prin adresa de mai sus, autoritatea contractantă a solicitat SC ... SRL mai multe clarificări privind propunerea financiară, respectiv: ”1. În cadrul Listei cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, Categoria de lucrări: Reabilitare strada ..., Obiect: Amenajare carosabil la poz. 5 ați ofertat art. DI02F1 {3} cu o cantitate de 13.703,00 mp, preț unitar material: 5,94 lei/mp, preț unitar manoperă: 6,84 lei/mp, preț unitar utilaj: 4,73 lei/mp. (...) Comisia de evaluare vă solicită clarificări în acest sens, respectiv: prezentarea rețetei desfășurate corespunzătoare art. DI02F1 {3} care să cuprindă justificări argumentate privind consumurile ofertate (pentru toate resursele), precum și costurile care au condus la prețul mare ofertat pentru acest articol. (...)” Cu adresa nr. 775/04.05.2022 SC ... SRL a răspuns solicitării autorității contractante, astfel: ”1. (...) Prin răspunsurile la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă a comunicat ofertanților «deplina libertate» de a-și folosi propriile metodologii și consumuri pentru îndeplinirea contractului, respectând listele de cantități (...) Astfel, încadrându-se în valoarea totală a ofertei, am hotărât să executăm procedeul la o înaltă calitate respectând condițiile de mediu folosind white spirit, betonită, etc. Mai jos regăsiți rețeta articolului în cauză: (...). Facem precizarea că, această tehnologie de pregătire și frezare a stratului suport, este mult superioară calitativ unei simple frezări, respectând în totalitate cerințele caietului de sarcini”. Cu aceeași adresă autoritatea contractantă a solicitat SC ... SRL următoarele: ”2.1 Clarificarea neconcordanței între art. DB02A1 diferit ofertat (...) și art. DB02D1 avut în vedere nu numai de proiectant (...). 2.2 Clarificarea costurilor diminuate și a consumurilor diferite ofertate aferente rețetei art. DB02A1 față de consumurile prevăzute de proiectant în rețeta art. DB02D1 pentru estimarea valorii astfel încât lucrările de amorsare să fie executate în condiții cantitative și calitative”. Cu adresa nr. 775/04.05.2022 SC ... SRL a răspuns solicitărilor, astfel: ”2. În cadrul Listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, Categorii de lucrări: Reabilitare strada ..., Obiect: Amenajare carosabil, poziția 44, am ofertat dintr-o eroare tehnică un articol de deviz foarte asemănător cu cel din documentația de atribuire. Încadrăm greșeala ca viciu de formă în baza prevederilor HG 395/2016, Pagina 34 din 39

§ 43

art. 134 alin. 8 și 9, diferența valorică fiind de 59.172,11 lei fără TVA, (...)”. Următoarele solicitări din adresa autorității contractante nr. 108090/02.05.2022, se referă la: ”3. În cadrul Listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, Categorii de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV la poz. 10 ați ofertat art. CA01J1 - Turnarea betonului simplu în straturi de 5-20 cm, (...) care are prevăzut pentru material un preț unitar mic de 0,30 lei/mc, fără a avea evidențiat în cadrul articolului și costul betonului. (...) clarificări, respectiv: 3.1 Justificări fundamentate privind prețul unitar mic ofertat de 0,30 lei/mc pentru materialele necesare la turnarea betonului (...); 3.2 Prezentarea rețetei pentru art. CA01J1 ofertat pentru turnarea betonului cu evidențierea tuturor resurselor și costurilor avute în vedere care au condus la prețul ofertat de 7.987,65 lei fără TVA; 3.3 Indicarea poziției și a cantității de beton în Formularul F4 – Lista cantități de utilaje și echipamente tehnologice (...), beton neevidențiat în cadrul art. CA01J1 ofertat de dvs. (...) 4.1 Justificări fundamentate privind prețul unitar mic ofertat de 0,30 lei/mc pentru materialele necesare la Turnarea betonului armat ... (având în vedere faptul că în cadrul art. CA02C1 nu se regăsește evidențiat costul betonului), astfel încât lucrările de turnare beton să fie executate în condiții calitative și cantitative; 4.2 Prezentarea rețetei pentru art. CA02C1 ofertat privind turnarea betonului cu evidențierea tuturor resurselor și a costurilor avute în vedere care au condus la prețul ofertat de 8.657,40 lei fără TVA; 4.3 Indicarea poziției și a cantității de beton folosite în cadrul art. CA02C1 în Formularul F4 – (...) beton neevidențiat în cadrul art. CA02C1 ofertat de dvs. (...) 5.1 Justificări fundamentate privind prețul unitar mic ofertat de 0,30 lei/mc pentru materialele necesare la Turnarea betonului simplu... (având în vedere faptul că în cadrul art. CA01D1 nu se regăsește evidențiat costul betonului), astfel încât lucrările de turnare beton să fie executate în condiții calitative și cantitative; 5.2 Prezentarea rețetei pentru art. CA01D1 ofertat privind turnarea betonului cu evidențierea tuturor resurselor și a costurilor avute în vedere care au condus la prețul ofertat de 2.080,94 lei fără TVA; 5.3 Indicarea poziției și a cantității de beton folosite în cadrul art. CA02C1 în Formularul F4 – (...) beton neevidențiat în cadrul art. CA01D1 ofertat de dvs. (...) Pagina 35 din 39

§ 44

6.1 Justificări fundamentate privind prețul unitar mic ofertat de 2,04 lei/mp pentru materialele necesare la tencuieli exterioare, astfel încât lucrările de turnare beton să fie executate în condiții calitative și cantitative; 6.2 Prezentarea rețetei pentru art. CF06B1 ofertat privind executarea tencuielilor exterioare, cu evidențierea tuturor resurselor și a costurilor avute în vedere care au condus la prețul ofertat de 41.980,57 lei fără TVA;”. Prin răspunsul din adresa de mai sus, SC ... SRL a precizat următoarele: ”Solicitarea 3, 4, 5, 6: În cadrul Listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, Categorii de lucrări: Rețea de canalizație tehnică subterană, Obiect 2 FO-NET-TV: ● poziția 10, art. CA01J1 – turnarea betonului simplu în straturi de 5-20cm, pentru egalizări, la construcții edilitare (...), etc.; (...) am ofertat articole de deviz destinate exclusiv manoperei turnării betonului așa cum se poate observa în denumirea acestora, denumire ce se regăsește și în documentația de atribuire, fără a avea dată o listă anexă pentru materialele beton/mortar. Nicăieri nu a fost specificat tipul materialului folosit. Potrivit răspunsului consolidat la solicitările de clarificare nr. 146548/22.12.2021 oferit de autoritatea contractantă: (...) Răspunsul nr. 7: Conform legislației în vigoare, fiecare ofertant va utiliza propriile consumuri de resurse de materiale și umane. (...) Diferența financiară aferentă acestor materiale este de 87.207,23 lei fără TVA, conform următoarei calculații: (...) Prin adresa de mai sus, autoritatea contractantă a mai solicitat SC ... SRL clarificări privind propunerea financiară, astfel: ”7. (...) Clarificarea neconcordanței între lucrările diferite ofertate în cadrul nart. MLE1313161 (și pentru care ați ofertat costuri mult mai mari) față de lucrările prevăzute de proiectant și de ceilalți participanți la procedură a fi executate.” Cu adresa de răspuns menționată anterior, SC ... SRL a precizat că: ”În cadrul Listei cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări cu valori – Formular F3, Categoria de lucrări: Iluminat public stradal și pietonal, la poziția 9, am ofertat același articol MLE1313161, însă folosind un alt program de software față de cel utilizat de proiectant (...), diferă doar titlul. Explicitând articolul de deviz, acesta este format doar din manoperă, iar prețul crescut este datorat faptului că lucrările cuprind anumite norme SSM/PSI, drept pentru care tipul de lucrări poate fi executat doar de specialiști, printr-un consum mare de manoperă”. Prin aceeași adresă de solicitări de clarificări, mai sus menționată autoritatea contractantă a solicitat respectivului ofertant, și: Pagina 36 din 39

§ 45

”8. (...) să clarificați diminuarea cu 9.707,88 kg a cantității de Emulsie de bitum cationică cu rupere rapidă ofertată față de cantitatea de 41.317,413 kg de Emulsie de bitum cationică cu rupere rapidă prevăzută de proiectant pentru lucrările care fac obiectul prezentei proceduri, diminuare care afectează calitatea lucrărilor”. La această solicitare, SC ... SRL a răspuns precizând: ”8. Diferența de 9.707,88 kg Emulsie de bitum cationică cu rupere rapidă sesizată de dumneavoastră, se datorează erorii prezentate la pct. 2 anterior și îndreptând viciul de formă de la solicitarea 2., cantitatea emulsiei de bitum cationică cu rupere rapidă se va majora cu încă 9.707,88 kg”.

§ 46

Conform răspunsurilor SC ... SRL din adresa nr. 775/04.05.2022: ”Cuantificând totalitatea abaterilor/omisiunilor, obținem 59.172,11 lei fără TVA (solicitarea 2) + 87.207,23 lei fără TVA (solicitarea 3, 4, 5, 6) + 8.320,00 lei (...) = 154.745,89 lei fără TVA, ce reprezintă 0,75 % din valoarea ofertei depuse de societatea noastră de 20.616.025,49 lei fără TVA. Prin urmare se poate observa că abaterile/omisiunile nu depășesc 1%, ceea ce ne încadrează sub incidența HG 395/2016, art. 134 alin. (9) lit. a), b), c), d). e) – vicii de formă”. În sensul celor mai sus reținute, Consiliu se va pronunța asupra criticilor în ceea ce privește decizia de respingere ca inacceptabilă și neconformă a ofertei contestatoarei, din adresa nr. 112364/17.05.2022, ținând seama că propunerea tehnică a contestatoarei a fost declarată conformă din punct de vedere al prezentării propunerii tehnice, așa cum reiese din Procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, nr. 11855/27.01.2022, (pag. 224 – 275 din dosar nr. 614/20220), document ce nu a fost anulat, în primul ciclu procesual și în cuprinsul căruia singurele nelămuriri se refereau la încadrarea sau nu a omisiunilor/erorilor umane susținute de SC ... SRL, în categoria viciilor de formă, precum și dacă cuantificarea teoretică în valoarea monetară a tuturor omisiunilor/ abaterilor nu depășesc 1% din prețul total al ofertei. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă reia în cuprinsul prezentei adrese de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 112364/ 17.05.2022, susținerile, potrivit cărora: ”II. În urma reevaluării ofertei dumneavoastră, a solicitărilor de clarificări adresate de comisia de evaluare (nr. 105677 din 20.04.2022 și nr. 108090 din 02.05.2022), a răspunsurilor dumneavoastră la solicitările de clarificări (nr. 71/26.04.2022, ... și nr. 775/04.05.2022, ...), comisia de evaluare a constatat următoarele situații privind oferta pentru care a considerat că se află în imposibilitatea stabilirii unui cuantum valoric în sensul aplicării prevederilor art. 139 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, ...”. Or, referitor la acest motiv de respingere, Consiliul s-a pronunțat, prin Decizia nr. ..., astfel: ”MUNICIPIUL ... nu-și poate invoca propria neputință în a stabili cuantumul valoric al omisiunilor/abaterilor Pagina 37 din 39

§ 47

conținute de oferta SC ... SRL, în condițiile în care, pe de o parte, obligația de a efectua calcule aritmetice, în acest sens, revine, în mod evident, comisiei de evaluare, iar, pe de altă parte, aceeași comisie nu a explicat în ce a constat imposibilitatea stabilirii respectivului cuantum valoric”. Prin urmare, autoritatea contractantă, trebuie să ia în considerare valorile prezentate de către contestatoare și nu să le considere ”neconcludente”. De altfel, respingerea ofertei contestatoarei apare cu atât mai neîntemeiată cu cât, potrivit punctului de vedere nr. 117470/02.06.2022, autoritatea contractantă susține că ”propunerea financiară a contestatoarei se modifică în plus cu 8.366,55 lei fără TVA, reprezentând aproximativ 0,0406%”, adică sub pragul de 1% prevăzut de legislația în vigoare. Față de cele prezentate anterior, Consiliul constată, pe lângă faptul că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, nu a aplicat dispozițiile art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, aceasta nu a ținut cont nici de răspunsul SC ... SRL din adresa nr. 775/04.05.2022, în care aceasta a cuantificat toate diferențele ”financiare” în cadrul ofertei sale, solicitate a fi clarificate de autoritatea contractantă, în cuantum de 154.745,89 lei fără TVA, ce reprezintă, un procent de 0,75% din valoarea ofertei depuse de aceasta de 20.616.025,49 lei fără TVA. În concluzie, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de SC ... SRL, prin aplicarea art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, raportat la principiul proporționalității, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, cu luarea în considerare/verificare a răspunsurilor contestatoarei referitor la cuantificarea totalității abaterilor/omisiunilor, așa cum au fost comunicate prin adresele de răspuns nr. 710 din 26.04.2022 și nr. 775 din 04.05.2022. În contextul mai sus analizat, Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite, contestația formulată de către SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL ..., și va anula raportul procedurii nr. 112362/17.05.2022, în partea care privește evaluarea propunerii financiare depusă de SC ... SRL, precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 112364/17.05.2022. Va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reanalizarea propunerii financiare depusă de SC ... SRL, prin luarea în considerare a motivării anterioare, conform dispozițiilor legale în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Pe cale de consecință, va respinge, cererea de intervenție aparținând ... SA, ca nefondată și de asemenea, cererea acesteia de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor generate de „soluționarea prezentului dosar” – onorariu de avocat. Pagina 38 din 39

§ 48

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ.

§ 49

Pentru cele constatate, În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție nr. 2833/ 07.06.2022, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., formulată de către ... SA, cu sediul în municipiul …. Respinge excepția tardivității contestației invocată de intervenientă, ca nefondată. Admite contestația formulată de către SC ... SRL, cu sediul în localitatea …, județul ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL ..., cu sediul în municipiul ..., str. …, județul ... și anulează raportul procedurii nr. 112362/17.05.2022, în partea care privește evaluarea propunerii financiare depusă de SC ... SRL, precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 112364/17.05.2022. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reanalizarea propunerii financiare depusă de SC ... SRL, prin luarea în considerare a motivării anterioare, conform dispozițiilor legale în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Pe cale de consecință, respinge, cererea de intervenție aparținând ... SA, ca nefondată, precum și cererea acesteia de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor generate de „soluționarea prezentului dosar” – onorariu de avocat. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactat practicaua deciziei … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 39 din 39