BO2022_240
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: D3
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: D3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 240/C11/53 Data: 02.02.2022 Prin contestația nr. 10/06.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 988/07.01.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul social în ........., ...., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ..., reprezentată legal prin ... - Director, formulată împotriva documentației de atribuire, întocmită de ........., cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Produse dezinfectante și antiseptice”, lotul 5, s-a solicitat obligarea autorității contractante la adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru lotul 5, respectiv suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pentru lotul 5. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost admisă de Consiliu prin Încheierea nr. 67/C11/53/12.01.2022. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. 10/06.01.2022, prin care SC ......... SRL, solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În fapt, precizează că a constatat că în documentația de atribuire descărcată din SEAP în data de 03.01.2022 unele aspecte care nu respectă normele legale în vigoare, respectiv Legea nr. 98/2016, Ordinul nr. 1071/2017 și standardul EN 14885:2015. Pagina 1 din 7
Consideră că prevederile documentației de atribuire a cărei refacere o solicită sunt nelegal întocmite, având în vedere faptul că aceasta conține un „caiet de sarcini" care nu respectă cerințele legale cu privire la modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biocide pentru întreaga procedură. Specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Față de modul de constituire a specificațiilor tehnice pentru fiecare lot în parte din caietul de sarcini, autoritatea contractantă nu respectă prevederile Legii nr. 98/2016, Ordinul 1071/2017 și standardul SR EN 14885:2015. În acest sens, precizează în referire la lotul 5 - Dezinfectant pentru suprafețe și aparatură medicală, cu săruri cuaternare de amoniu, soluție gata preparată, în pulverizator, următoarele: 1. În ceea ce privește spectrul de activitate menționat în caietul de sarcini: - EN 13727 (2,1), timp de contact maxim 1 min, reducere lg.>/= 5,0; - EN 13697 (2,2), timp de contact maxim 5 min., reducere lg. >/= 4,0; - EN 13624 (2,1), timp de contact maxim 1 min., reducere lg. >/= 4,0; - EN 14348 (2,1), timp de contact 60 min., reducere lg. >/= 4,0; - EN 14476 (2,1), timp de contact maxim 1 min., reducere lg. >/=4,0; - EN 16615, timp de contact maxim 5 min. Autoritatea contractantă pentru activitatea EN 13697 a solicitat un timp de contact de maxim 5 minute, solicitare care respectă prevederile standardului EN 14885:2015 și a Ordinului 1071/2017 unde este menționat un timp fix de contact de 5 minute. În ceea ce privește activitatea micobactericidă, solicită obligarea autorității contractante la modificarea timpului de contact de maxim 60 de minute cu cel de 5 minute, conform standardului EN 14885:2015. Prin urmare, conform celor învederate mai sus, solicită obligarea autorității contractante la precizarea timpului de contact de 5 minute, stabilindu-se astfel un singur timp de contact unitar pentru întregul spectru de activitate antimicrobiană, respectiv EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476, cu respectarea întocmai a prevederilor standardului EN 14885/2016 și a Ordinului 1071/2017. 2. Potrivit Anexei 4 – Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat din Ordinul nr. 961/19.08.2016 – Ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, tehnicii de lucru și interpretarea pentru testele de evaluare a eficienței procedurii de curățenie și dezinfecție, procedurilor recomandate 2
pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat și a metodelor de evaluare a derulării și eficienței procesului de sterilizare, pentru produsele care se aplică pentru pulverizare este necesară respectarea indicației: „În cazul în care dezinfectantul se aplică prin pulverizare se va utiliza cantitatea specificată în aviz, pentru a fi utilizată pentru un m2 sau un mc la timpii recomandați.” Autoritatea contractantă a solicitat în caietul de sarcini ca produsul să fie ambalat în recipient de maxim un 1 litru, cu pulverizator, respectiv produsul va fi aplicat prin pulverizare pe suprafețe. Prin urmare, solicită obligarea autorității contractante la reformularea cerinței cu privire la „Prețul ofertat va fi prețul pe gata de utilizare. Analiza comparativă va avea în vedere prețul pe litru gata de utilizare respectiv aceasta să fie făcută în funcție de cantitatea exprimată în mililitri ce se aplică pe 1 m2, cantitate specificată în Avizul BIO”. Având în vedere aspectele criticate, raportate la dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, SC ......... SRL solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, respectiv adoptarea remedierile astfel cum au fost solicitate pentru buna desfășurare a prezentei proceduri. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. La contestația înregistrată la CNSC sub nr. 988/07.01.2022, SC ......... SRL a atașat, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207745514/1 din data de 05.01.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., în valoare de 6.600,00 lei. Prin punctul de vedere nr. 631/14.01.2022, înregistrat la CNSC cu nr. 2289/14.01.2022, ......... a precizat că nu se opune la suspendarea procedurii de achiziție și că, în situația în care procedura va fi suspendată, ori soluționarea acesteia va fi prelungită în condiții legale, va adopta măsura prelungirii termenului de depunere a ofertelor, conform dispozițiilor legale, măsură ce va fi adusă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați prin publicarea în SEAP. Având în vedere solicitarea Consiliului de a preciza valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent din cadrul acordului-cadru de furnizare produse dezinfectante și antiseptice, lotul 5, aceasta este în cuantum de 165.000,00 lei, fără TVA. Totodată, menționează că punctul său de vedere cu privire la specificațiile tehnice contestate, va fi depus de îndată ce departamentul de specialitate își va exprima opinia în scris cu privire la acestea. În data de 21.01.2022, ......... a transmis punctul de vedere la contestația formulată de SC ......... SRL, prin adresa nr. 888/21.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 3661/ 21.01.2022, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată/nefondată, pentru următoarele motive: Cu privire la prima critică și anume, obligarea autorității contractante la modificarea timpului de contact din 60 în 5 minute pentru standardul EN:14348, aceasta este neîntemeiată, deoarece Ordinul nr. Pagina 3 din 7
1071/2017, în baza căruia au fost întocmite specificațiile tehnice cuprinse în caietul de sarcini, impune timpul de contact de 60 minute pentru standardul EN:14348. Cea de-a doua critică este nefondată, neputând modifica prețul conform cerinței operatorului economic contestator, întrucât: - la acest lot se admit și produse încadrate ca dispozitive medicale care nu prezintă aviz biocid (deci nu prezintă nici indicație de utilizare în milimetri/metru2 în aviz biocid, așa cum susține contestatoarea); așadar, evaluarea produselor încadrate ca dispozitive medicale nu ar fi posibilă; - în practică, nu se poate utiliza aceeași cantitate de produs pentru fiecare spațiu dezinfectat, deoarece zonele dezinfectate sunt diferite ca și grad de murdărie, încărcătura microbiană, harta risc epidemiologie, etc; așadar, în funcție de acești factori, se utilizează o cantitate mai mare sau mai mică de produs; - în practică, este dificil dacă nu imposibil pentru personalul de curățenie să calculeze și să respecte indicațiile de consum pe m2, având în vedere că sunt multe suprafețe neregulate (mobilier spital, clanțe uși, aparatură, diverse dispozitive medicale, etc.). Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......... a organizat procedura prin licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii acordului-cadru având ca obiect „Produse dezinfectante si antiseptice”, lotul 5, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1038084/30.12.2021. Valoarea estimată a acordului-cadru de furnizare este de 46.207.200,00 lei, fără TVA, iar valoarea estimată pentru lotul 5 este 7.920.000,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire aplicat este „prețul cel mai scăzut”. Împotriva documentației de atribuire, SC ......... SRL a înaintat Consiliului contestația în analiză (consemnând cauțiunea în valoare de 6.600,00 lei, cu recipisa de consemnare nr. 207745514/1 din data de 05.01.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala .........), solicitând obligarea autorității contractante la ......... aferentă specificațiilor tehnice pentru lotul 5 și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pentru lotul 5. Astfel, se constată că un prim set de critici vizează introducerea între cerințele obligatorii LOT5 - Dezinfectant pentru suprafețe și aparatură medicală, cu săruri cuaternare de amoniu, a unui timp de contact de maxim 60 minute pentru activitate micobactericidă, autoarea contestației solicitând reducerea acestuia la 5 minute conform standardului 14885:2015. Legat de acest aspect, în caietul de sarcini autoritatea contractantă a stabilit că produsul ofertat să prezinte spectru larg de acțiune, inclusiv 4
pentru standardul EN 14348 (2,1), tip de contact 60 min, reducere lg›/=4,0. Conform Ordinului ministrului sănătății nr. 1071/2017 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1.082/731/2016 pentru aprobarea modelului de documentaţie de atribuire standard privind achiziţia de produse biocide: Activitate antimicrobiană și standarde Spectrul de activitate conform EN 14885/2015 ...................................................................................................... Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact 60 min., reducere lg. ≥ 4,0. Prin urmare, caietul de sarcini a fost întocmit din acest punct de vedere cu respectarea ordinului amintit și a standardului EN14885/2015, invocat și de contestatoare prin demersul său, standardul EN 14348, în baza căruia a fost formulată cerința fiind standardul în baza căruia se face testul cantitativ al suspensiei pentru evaluarea activității micobactericide a dezinfectantelor chimice în zona medicală inclusiv dezinfectantele de instrumentar, metode și cerințe (fază 2, etapă 1). Conform standardului EN 14885/2015, dezinfecția micobactericidă a suprafețelor și aparaturii medicale (destinația produsului solicitat pentru lotul 5) se face pentru activitatea micobactericidă în baza standardului EN 14348 (2/1), cum a solicitat și autoritatea contractantă, standard care stabilește un timp de contact de 60 min, fiind permisă și utilizarea unor condiții adiționale de testare, precum utilizarea unor alți timpi de contact, de 5 min, 15 min, 30 min. Cum cerința standardului presupune un timp de contact de 60 min în vederea testării, autoritatea contractantă nu are niciun motiv pentru care ar trebui să reducă timpul de testare la nivelul solicitat de autoarea contestației. Dimpotrivă, solicitarea unui timp de testare de 5 min în condițiile în care testarea, în general, se face la un timp de contact de 60 min, nu este decât de natură a restricționa participarea ofertanților la procedură, fapt care contravine prevederilor art. 50 din Legea nr. 98/2016. În același timp, Consiliul reține că uniformizarea timpilor de contact solicitată de contestatoare la 5 min nu are nicio justificare legală atât timp cât standardele incidente stabilesc condițiile generale de testare și timpi de testare ca regulă generală specifici. Faptul că sunt permiși și alți timpi de testare nu poate conduce la modificarea reguli generale de testare funcție de dorința operatorilor economici. Pentru aceste motive, Consiliul consideră lipsită de temei solicitarea contestatoarei de modificare a documentației de atribuire în ceea ce privește timpul de testare pentru activitatea micobactericidă. În ceea ce privește cel de-al doilea set de critici, Consiliul reține că se referă la cerința caietului de sarcini pentru același lot 5: Prețul ofertat va fi prețul pe litru gata de utilizare. Analiza comparativă va avea în vedere prețul pe litru gata de utilizare. Pagina 5 din 7
În acest sens, contestatoarea solicită modificarea cerinței analiza comparativă să fie făcută în funcție de cantitatea exprimată în mililitri ce se aplică pe 1 m2, cantitate specificată în Avizul Bio. Consiliul reține că în sprijinul solicitării sale autoarea contestației invocă prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 961/2016, Anexa 4 – Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat: *) În cazul în care dezinfectantul se aplică prin pulverizare se va utiliza cantitatea specificată în aviz pentru a fi utilizată pentru un m2 sau un m3 la timpii recomandaţi. Ca prim aspect, Consiliul are în vedere că ordinul invocat a fost abrogat și înlocuit de Ordinului ministrului sănătății nr. 1.761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice şi private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, în vigoare de la 14.09.2021. Conform Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, din 03.09.2021, reprezentând Anexa 1 a Ordinului nr. 1.761/2021, la art. 16 este stabilit că: (1) Metodele de aplicare a dezinfectanţilor pe suprafeţe, respectiv dispozitivele medicale sunt următoarele: a) ştergerea; b) pulverizarea; c) imersia; d) nebulizarea. (2) Metoda recomandată pentru dezinfecţia curentă şi pentru cea terminală a suprafeţelor este aplicarea dezinfectantului prin ştergere. (3) Aplicarea dezinfectanţilor se face în funcţie de categoria de risc în care se încadrează şi în concordanţă cu recomandările producătorului, fără nicio altă precizare de genul celei invocate de contestatoare. Prin urmare, temeiul invocat care ar impune în opinia contestatoarei o modificare a documentației de atribuire din acest punct de vedere este abrogat, iar noile reglementări sau susținerile contestatoarei nu arată că modul stabilit pentru analiza comparativă de către autoritatea contractantă ar fi eronat sau nelegal ori irelevant. În același timp, Consiliul are în vedere faptul că autoritatea contractantă a stabilit o serie de specificații pe care dezinfectantul ofertat trebuie să le îndeplinească, inclusiv modalitatea de ambalare, respectiv recipient de maxim 1 litru, cu pulverizator. Cum utilizarea acestui dezinfectat nu implică anterior măsurători ale suprafețelor pentru a putea determina cantitatea de soluție de lucru necesară, alegerea cantității fiind determinată de gradul de murdărie, 6
încărcătura microbiană etc, soluția aleasă de autoritatea contractantă pe lângă faptul că nu contravine niciunei norme, este și una relevantă din punct de vedere a utilizării ei. Astfel, litrul de soluție de lucru care respectă toate specificațiile stabilite de autoritatea contractantă prezintă relevanță în analiza comparativă ce va fi realizată de achizitoare. În consecință, Consiliul apreciază că solicitarea contestatoarei de modificare a modului în care se va face analiza comparativă a ofertelor este nejustificată atât din punct de vedere practic cât și din punct de vedere al obligațiilor legale stabilite în sarcina achizitoarei din acest punct de vedere. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 7 pagini. Pagina 7 din 7