AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_477

2022Fonduri: PropriiProcedura simplificata

CPV: 45233142-6
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 39.105 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., formulată de către ..., cu sediul în municipiul ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de administrator, și convențional de SCA ..., cu sediul în municipiul ..., sediu ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură, împotriva raportului procedurii nr. 9423/31.01.2022, a rezultatului procedurii și a tuturor documentelor emise în legătură cu rezultatul procedurii, de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Lucrări privind întreținerea periodică – reparații străzi în ..., jud. ...”, cod CPV 45233142-6 – Lucrări de reparare a drumurilor (Rev.2), anunț de participare simplificat .../..., s-au solicitat Consiliului următoarele: „1. Anularea Raportului procedurii nr. 9423/ 31.01.2022, referitor procedură de atribuire Anunț de participare simplificat nr. .../... - Lucrări privind întreținerea periodică - reparații străzi în ..., jud. ...; 2. Anularea rezultatului procedurii referitor procedură de atribuire Anunț de participare simplificat nr. .../... - Lucrări privind întreținerea periodică - reparații străzi în ..., jud. ...; 3. Anularea tuturor documentelor emise de Autoritatea Contractantă în legătură cu rezultatul procedurii; 4. Anularea întregii proceduri de atribuire; 5. Obligarea Autorității contractante la reevaluarea ofertei subscrisei, în raport de prevederile legale, constatând conformitatea acesteia cu caietul de sarcini”. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat accesul la dosarul constituit în cadrul Consiliului. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., ... critică raportul procedurii nr. Pagina 1 din 14

§ 2

9423/31.01.2022, rezultatul procedurii și toate documentelor emise în legătură cu rezultatul procedurii de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Lucrări privind întreținerea periodică – reparații străzi în ..., jud. ...”, solicitând Consiliului cele redate în partea introductivă. Ulterior prezentării procedurii în cauză, cu indicarea societăților declarate câștigătoare, respectiv ... SRL și ... SRL, contestatoarea afirmă că, prin raportare la data publicării rezultatului procedurii (raportul procedurii nr. 9423/31.01.2022) și în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (1) lit. a), contestația sa este admisibilă. Arătând că, deși, în opinia sa, a îndeplinit condițiile de participare, oferta fiindu-i declarată conformă și acceptabilă, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, aceasta i-a fost respinsă pe motiv de neconformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 și 3 lit. a) din HG nr. 395/2016, aspecte față de care își expune argumentele în ceea ce privește nelegalitatea raportului procedurii și a tuturor documentelor emise de autoritatea contractantă în legătură cu rezultatul procedurii. În acest sens, afirmă că raportul procedurii încalcă prevederile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 întrucât autoritatea contractantă nu a comunicat motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, respectiv dispozițiile alin. (2) lit. b) ale aceluiași articol, raportul procedurii în cauză necuprinzând motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. Considerând că omisiunea autorității contractante de a comunica elementele enumerate anterior, obligatorii în raportul procedurii, nu este acoperită nici de prevederile art. 215 alin. 7) din Legea nr. 98/2016, autoarea contestației susține că nu poate fi vorba nici despre situația în care dezvăluirea acestora ar împiedica aplicarea unor dispoziții legale sau ar fi contrară interesului public și nici de situația în care dezvăluirea acestora ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale unui operator economic, publice sau private, sau ar putea aduce atingere concurenței loiale între operatorii economici. De asemenea, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a respectat nici prevederile art. 216 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 98/2016 deoarece raportul procedurii de atribuire nu cuprinde rezultatele procesului de calificare și/sau selecție a candidaților/ofertanților și/sau reducerea numărului acestora pe parcursul procedurii de atribuire, motivele respingerii ofertei sale. În opinia contestatoarei, în ipoteza pretinsei nesatisfaceri corespunzătoare a cerințelor caietului de sarcini, autoritatea contractantă putea să-i solicite clarificări. ... invocă și art. 134 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, raportat la dispozițiile art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, care conduc, în opinia sa, la posibilitatea ca autoritatea contractantă, învestită cu reevaluarea Pagina 2 din 14

§ 3

ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. și/sau instanța de judecată, să verifice toate elementele tehnice și financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară. În continuare, contestatoarea arată că, prin adresa nr. 135/05.01.2022, organizatoarea procedurii a solicitat următoarele clarificări cu privire la oferta tehnică: „vă rugăm să precizați unde se regăsește procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere”. Prin adresa nr. 1/06.01.2022, ... menționează că a răspuns după cum urmează: „în cadrul Propunerii Tehnice, descrierea realizării/ înlocuirii gurilor de scurgere se regăsește în procedura tehnică ITE - 23 - 08 - Dispozitive de scurgere și evacuare a apelor de suprafață, paragraful 8.4.7.4. Execuția gurilor de scurgere, la pagina 173. Nu a fost realizată o procedură tehnică separată pentru gurile de scurgere, deoarece descrierea realizării acestora din cadrul procedurii sus menționate este foarte detaliată”. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că nu se află în situațiile prevăzute la art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, deoarece, în opinia sa, clarificările transmise sunt concludente, autoritatea contractantă nearătând alte motive pentru care să fie îndreptățită să considere că oferta tehnică a ... nu ar satisface corespunzător caietul de sarcini. În plus, adaugă contestatoarea, în cazul în care ar fi identificat asemenea motive, organizatoarea procedurii ar fi trebuit fie să solicite clarificări, fie să declare oferta inacceptabilă, raportat la textul de lege indicat. De asemenea, contestatoarea invocă și art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, susținând că oferta sa a fost conformă iar răspunsul la solicitările de clarificări ale autorității contractante a fost elocvent, motiv pentru care autoritatea contractantă trebuia să procedeze la evaluarea și punctarea ofertei sale, conform criteriului de atribuire. În drept, sunt invocate dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) lit. a), art. 5, art. 8 alin. (1) lit. b), art. 10 din Legea nr. 101/2016, precum și textele de drept material și procedural s-a făcut trimitere în cuprinsul contestației. În probațiune au fost atașate înscrisuri. Dovada transmiterii contestației către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin adresa nr. .../.../.../..., în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal de 100.000,00 lei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../..., ... transmite la dosarul cauzei note scrise prin intermediul cărora arată că, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 9451/ 31.01.2022, comisia de evaluare a considerat că ofertanta trebuia să demonstreze fără echivoc îndeplinirea cerințelor din fișa de date, apreciind că lipsește procedura tehnică de execuție pentru lucrările de înlocuire a gurilor de scurgere. În Pagina 3 din 14

§ 4

opinia contestatoarei, autoritatea contractantă reține o stare de fapt nereală, argumentele aduse fiind nefondate. Aducând, din nou, în discuție adresa nr. 135/05.01.2022, prin care autoritatea contractantă a solicitat clarificări privind oferta tehnică, contestatoarea afirmă că în situația în care autoritatea contractantă aprecia că prin clarificările sau completările transmise nu au fost oferite informații concludente, trebuia să considere oferta inacceptabilă, nu neconformă. În acest sens, invocă prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016. Totodată, redând parte din răspunsul oferit la solicitarea de clarificări a autorității contractante, ... indică faptul că nicăieri în documentația de atribuire nu s-a prevăzut că această procedură tehnică trebuie să fie prevăzută distinct/separat, așa cum organizatoarea procedurii a invocat în adresa de comunicare a rezultatului. Față de acest aspect, prezintă cerințele de la pct. IV.4.1. din fișa de date a achiziției, potrivit cărora ofertantul trebuie să prezinte în cadrul propunerii tehnice procedurile de lucru pentru fiecare categorie de lucrări aferente obiectivului, ceea ce, susține contestatoarea, a și făcut, în mod detaliat, în procedura tehnică ITE - 23 - 08 - Dispozitive de scurgere și evacuare a apelor de suprafață (paragraful 8.4.7.4. Execuția gurilor de scurgere, la pagina 173 din oferta tehnică). Considerând că este evidentă îndeplinirea acestei cerințe și că, de vreme ce oferta nu i-a fost respinsă de către autoritatea contractantă ca inacceptabilă, este evident și faptul că inclusiv aceasta din urmă a apreciat răspunsul ca fiind satisfăcător, univoc și în acord cu prevederile fișei de date, contestatoarea susține că decizia ... s-ar putea baza doar pe o interpretare pur semantică, fapt pe care nu îl poate accepta. În acest sens, contestatoarea arată că fișa de date a achiziției nu impune condiția ca această procedură să fie separată, ci doar să existe în cadrul propunerii tehnice, condiție pe care oferta sa o îndeplinește, fiind așadar conformă. De altfel, adaugă contestatoarea, nici prin solicitarea de clarificări autoritatea contractantă nu a cerut ca această procedură tehnică să fie distinctă, întrucât ar fi modificat implicit fișa de date a achiziției, aspect interzis de reglementările legale în vigoare. Or, întrucât documentația de atribuire nu a fost modificată, rezultă, încă o dată, conformitatea ofertei tehnice a ... cu aceasta. Față de cele de mai sus, contestatoarea invocă hotărârea T-.../2002 a CJUE, cu mențiunea că autoritatea contractantă are datoria de a exercita un anumit grad de diligență atunci când se analizează conținutul fiecărei oferte, iar în cazurile în care termenii unei oferte și circumstanțele cunoscute indică faptul că ambiguitatea are, probabil, o explicație simplă și este aparent ușor de rezolvat, în principiu este contrară cerințelor de bună administrare pentru o comisie de evaluare să respingă oferta fără a exercita puterea de a solicita clarificări. Prin urmare, decizia de respinge a ofertei sale în aceste condiții riscă să fie Pagina 4 din 14

§ 5

afectată de o eroare vădită de apreciere din partea autorității contractante. Contestatoarea mai invocă și decizia nr. .../R/2017 a Curții de Apel ..., respectiv cauza nr. .../... a CJUE. În concluzie, contestatoarea susține că autoritatea contractantă trebuia să procedeze la reevaluarea ofertei sale, respingerea inițială a acesteia conducând la încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. 1) și 2 lit. a), b), e) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. 11125/11.02.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. .../..., autoritatea contractantă ... transmite punctul de vedere asupra contestației formulată de către ..., prin care solicită respingerea acesteia, ca nefondată și neîntemeiată, menținerea ca valabile și legale a comunicării rezultatului procedurii nr. 9451/31.01.2022 și a raportului procedurii nr. 9423/31.01.2022 și respingerea solicitărilor contestatoarei referitoare la anularea documentelor emise în legătură cu rezultatul procedurii și la anularea întregii proceduri de atribuire. În argumentarea celor de mai sus, autoritatea contractantă precizează că, prin adresa nr. 135/05.01.2022, a solicitat clarificări contestatoarei, motivate de faptul că nu a putut identifica, în cadrul propunerii tehnice prezentate, procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere. În același timp, organizatoarea procedurii indică faptul că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ... a confirmat lipsa procedurii tehnice de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că procedura tehnică pentru dispozitive de scurgere și evacuare a apelor de suprafață, paragraful 8.4.7.4., se referă la execuția gurilor de scurgere, care folosește o tehnologie de execuție diferită de cea utilizată pentru înlocuirea gurilor de scurgere. Prin urmare, afirmă autoritatea contractantă, ținând cont de cerințele fișei de date prin care ofertanților li se solicită proceduri de lucru pentru fiecare categorie de lucrări aferente obiectivului, raportate la răspunsul contestatoarei, cerința nu este îndeplinită de către aceasta din urmă. Drept urmare, comisia de evaluare a declarat oferta contestatoarei neconformă raportat la art. 137 alin. (1) și (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, iar ulterior finalizării ofertelor a întocmit raportul procedurii nr. 9423/31.01.2022 și a înștiințat ofertanții asupra rezultatului evaluării ofertelor prin publicarea acestuia în SEAP, dar și prin comunicările transmise prin intermediul aceleiași platforme fiecărui ofertant. Prin comunicarea rezultatului procedurii transmisă contestatoarei, acesteia i- au fost aduse la cunoștință motivele concrete care au stat la baza respingerii ofertei sale. Referitor la afirmația prin care contestatoarea acuză nelegalitatea raportului procedurii, autoritatea contractantă afirmă că raportul procedurii este întocmit corect, conform anexei nr. 5 la Ordinul Pagina 5 din 14

§ 6

Președintelui ANAP nr. 1581/2018, motivele respingerii ofertei ... fiind detaliate în raportul expertului extern cooptat privind evaluarea propunerilor tehnice nr. 3/10.01.2022, în procesul verbal al evaluării propunerilor tehnice nr. 700/11.01.2022, dar și în adresa comunicării rezultatului procedurii nr. 9451/31.01.2022. Menționând că ... nu a solicitat autorității contractante acces la dosarul achiziției pentru a vedea documentele care au stat la baza respingerii ofertei sale, ci a preferat să formuleze direct contestația, aceasta susține că, prin transmiterea notelor scrise privind comunicarea rezultatului procedurii nr.9451/31.01.2022, contestatoarea a confirmat că nu a văzut acest document publicat în SEAP, acționând, în opinia autorității contractante, în necunoștință de cauză. Această ipoteză este confirmată și de faptul că întreaga contestație se bazează și se întemeiază pe motivul și greșit cum că ... nu a cunoscut motivele care au stat la baza respingerii ofertei sale. Autoritatea contractantă arată, de asemenea, că prin notele scrise contestatoarea se contrazice asupra faptului că nu i-au fost aduse la cunoștință motivele concrete care au stat la baza respingerii ofertei sale și modifică motivul contestației, venind în completare cu noi acuze la adresa comisiei de evaluare, potrivit cărora oferta acesteia trebuia declarată inacceptabilă și nu neconformă. Legat de acest aspect, ... transmite că oferta contestatoarei a fost, în mod corect, declarată neconformă de către comisia de evaluare, întrucât aceasta este incompletă și nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, sens în care redă prevederile fișei de date (pag. 9), dar și pe cele ale art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Totodată, autoritatea contractantă susține că nu a dat dovadă de rea credință pentru că, pe parcursul evaluării propunerii tehnice, referitor la procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere, i-a oferit contestatoarei posibilitatea de a demonstra îndeplinirea cerinței prin solicitarea de clarificări 135/05.01.2022. Ținând cont de toate aspectele mai sus prezentate, aceasta consideră că a procedat corect și conform legislației în vigoare în îndeplinirea atribuțiilor sale, motiv pentru care reia solicitarea de respingere a contestației, ca nefondată și neîntemeiată. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, iar în probațiune au fost atașate înscrisuri. Dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare a fost atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../..., ... a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. .../1 din ..., în valoare de 100.000,00 lei, document emis de CEC BANK, Sucursala .... Documentele din dosarul achiziției publice au fost transmise de către ... prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../.... Dând curs solicitării ..., prin adresa nr. .../../.../..., Consiliul a transmis societății invitația de a studia dosarul cauzei. Ulterior, prin Pagina 6 din 14

§ 7

adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../..., contestatoarea a transmis că nu se poate prezenta la studiu. De asemenea, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../ ..., contestatoarea transmite concluzii scrise prin intermediul cărora reia solicitările formulate în cadrul contestației. Subliniind că oferta depusă în cadrul procedurii de achiziție publică este, în opinia sa, conformă și îndeplinește întocmai prevederile și cerințele caietului de sarcini, contestatoarea arată că solicitarea de clarificări nr. 135/05.01.2022, transmisă de către autoritatea contractantă, a fost întemeiată pe necesitatea identificării în cadrul propunerii tehnice din oferta subscrisei, a procedurii tehnice de execuție a lucrărilor de înlocuire a gurilor de scurgere, iar răspunsul său la aceasta solicitare a fost unul elocvent, lămuritor și complet. Față de afirmațiile autorității contractante potrivit cărora procedura expusă de contestatoare nu are nicio legătură cu înlocuirea gurilor de scurgere, fiind nedetaliată și realizată pe o jumătate de pagină, ... susține că detaliile unei proceduri tehnice nu pot fi cuantificate în funcție de numărul de pagini, iar descrierea la care a făcut referire corespunde întru totul scopului organizatoarei procedurii și cerințelor din caietul de sarcini. Considerând conduita autorității contractante, de după comunicarea răspunsului la solicitarea de clarificări, ca fiind contrară prevederilor legale și susținerilor prezentate prin punctul de vedere transmis de către aceasta, contestatoarea face trimitere la art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și precizează că din interpretarea dispozițiilor acestuia reiese că, dacă organizatoarea procedurii ar fi apreciat că nu sunt concludente clarificările transmise, ar fi trebuit să considere oferta inacceptabilă, ci nu neconformă. Coroborând această dispoziție cu prevederile art. 215 alin. (4) și (5) din Legea nr. 98/2016, care definesc noțiunile de ofertă inacceptabilă și, respectiv, ofertă neconformă, autoarea contestației afirmă că oferta sa a fost respinsă, în mod nelegal, de către ..., deoarece nu există obligativitatea de a prevedea distinct/separat, în cadrul ofertei tehnice, procedura de înlocuire a gurilor de scurgere, aspectul în cauză nefiind prevăzut în documentația de atribuire. Conform acesteia, în cadrul propunerii tehnice, trebuiau prezentate procedurile de lucru pentru fiecare categorie de lucrări aferente obiectivului, ceea ce contestatoarea susține că a și făcut, în mod detaliat, în procedura tehnică ITE - 23 - 08 - Dispozitive de scurgere și evacuare a apelor de suprafață, paragraful 8.4.7.4. Execuția gurilor de scurgere, la pagina 173 din oferta tehnică. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, derulată online, în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „Lucrări privind întreținerea periodică – reparații străzi în ..., Pagina 7 din 14

§ 8

jud. ...”, cod CPV 45233142-6 – Lucrări de reparare a drumurilor (Rev.2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat .../..., în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare simplificat, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire ”prețul cel mai scăzut”, iar la pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată aferentă este cuprinsă în intervalul 1.996.539,23 lei – 9.998.119,80 lei, fără T.V.A. În cadrul procesului – verbal nr. 45402/02.12.2021, pag. 125 – 129, autoritatea contractantă a consemnat denumirea ofertanților, respectiv: ,,SC ... SRL; SC ... SRL; SC ... SRL; SC ... SRL; SC ... SRL; SC ... SRL; SC ...; ASOCIEREA ... SRL/SC ... SRL (SC ... SRL – Terț susținător)’’. Ulterior evaluării ofertelor, autoritatea contractantă a precizat în cadrul raportului procedurii nr. 9423/31.01.2022, pag. 269 – 276, că ,,oferta SC ... SRL a fost declarată ca fiind conformă și acceptată și ocupă locul 1 în clasament’’. De asemenea, în cadrul aceluiași document, este menționat faptul că oferta aparținând SC ... ,,a fost declarată neconformă, raportat la art. 137 alin. (1) și (3) lit. a) din HG nr. 395/2016’’. Decizia de mai sus a fost transmisă SC ... prin adresa nr. 9451/31.01.2022, elaborată de către autoritatea contractantă, iar, în urma luării la cunoștință a conținutului aferent, aceasta a formulat contestația din prezenta cauză solicitând cele redate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Referitor la fondul cauzei, Consiliul iterează dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora ,,La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală’’. Aplicând norma juridică de mai sus, prin adresa nr. .../.../.../..., Consiliul a invitat contestatoarea la sediul său, în vederea studierii dosarului cauzei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../..., SC ... a transmis că ,,nu se poate prezenta la studiu’’. De asemenea, Consiliul va lua în considerare și prevederile art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la Pagina 8 din 14

§ 9

alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale’’. În acest sens, Consiliul va reține că privitor la oferta aparținând SC ..., autoritatea contractantă a precizat, în cadrul comunicării rezultatului procedurii nr. 9451/31.01.2022, următoarele: ,,(...) oferta dumneavoastră a fost respinsă și declarată neconformă în conformitate cu art. 137 alin. 1) și 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 din următoarele considerente: Comisia de evaluare a solicitat clarificări în etapa evaluării propunerilor tehnice pentru a identifica procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere (...) Oferta depusă nu îndeplinește, conform propunerii tehnice prezentate, dar și a răspunsului la solicitările de clarificări, condițiile solicitate de autoritatea contractantă prin fișa de date, la secțiunea IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice, fapt pentru care oferta este considerată neconformă în conformitate cu art. 137 alin. 1) și 3) lit. a) din H.G. n. 395/2016 din următoarele motive: nu prezintă procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere; Comisia de evaluare consideră că ofertantul trebuia să demonstreze, fără echivoc, îndeplinirea cerințelor așa cum este solicitat prin fișa de date – Ofertele care nu satisfac cerințele tehnice cuprinse în documentația de atribuire sau cerințele minimale ale documentației tehnice vor fi declarate neconforme, iar obligativitatea ofertantului este de a pune la dispoziția autorității contractante toate informațiile solicitate prin documentația de atribuire. Astfel din documentele prezentate NU rezultă îndeplinirea cerințelor solicitate prin documentația de atribuie, lipsește procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere, drept comisia de evaluare consideră că oferta prezentată nu îndeplinește cerințele caietului de sarcinii și declară oferta SC ... neconformă, în conformitate cu art. 137 alin. 1) și 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016’’. În cadrul documentului de mai sus, sunt invocate dispozițiile art. 137 alin. (1) și (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, ,,(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi neconforme; (3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini’’, respectiv cele de la art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei (...)’’. Față de aceste aspecte, Consiliul va respinge alegațiile contestatoarei potrivit cărora ,,aparent oferta subscrisei a fost Pagina 9 din 14

§ 10

considerată că nu satisfice în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, fără însă a se oferi alte detalii’’, deoarece în comunicarea rezultatului procedurii nr. 9451/ 31.01.2022, autoritatea contractantă a precizat foarte clar motivul pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă, respectiv ,,lipsește procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere’’. În mod corelativ, Consiliul nu va lua în considerare alegațiile contestatoarei referitoare la faptul că ,,raportul procedurii nu respectă dispozițiile art. 2 alin. 3 lit. b din Legea nr. 98/2016’’, conform cărora ,,Informaţiile care fac obiectul alin. (2) lit. b) sunt următoarele: b) denumirea candidaţilor/ ofertanţilor respinşi şi motivele respingerii’’, deoarece chiar dacă în raportul procedurii în cauză nu se regăsesc detaliate motivele de respingere criticate, acestea sunt consemnate în procesul verbal nr. 700/11.01.2022. Documentul respectiv fiind evidențiat ca atare în raportului procedurii anterior menționat, astfel: ,,rezultatul evaluării se regăsește în procesul verbal nr. 700 din data de 11.01.2022, care este parte a dosarului achiziției’’. Din verificarea procesului – verbal nr. 700/11.01.2022, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, pag. 212 – 241, Consiliul reține că se regăsește motivul pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă, în sensul că autoritatea contractantă ,,a considerat că ofertantul trebuia să demonstreze fără echivoc îndeplinirea cerințelor așa cum este solicitat prin fișa de date (…) din documentele prezentate nu rezultă îndeplinirea cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, lipsește procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere (…)’’. Pe de altă parte, Consiliul va lua în considerare că la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, din fișa de date a achiziției se precizează următoarele: ,,(...) Ofertantul trebuie sa prezinte in cadrul propunerii tehnice: (...) c) procedurile de lucru pentru fiecare categorie de lucrări aferente obiectivului (...)’’, cerința în cauză fiind coroborată cu cea de la pag. 4 din caietul de sarcini, potrivit căreia ,,(…) indiferent de categoria drumului (pietruit sau asfaltat), se vor mai realiza, acolo unde este necesar următoarele lucrări: înlocuire/refacere rigole carosabile’’. De asemenea, relevante sunt și dispozițiile art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, ,,În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei’’. Din analiza dosarului cauzei, Consiliul reține că, în aplicarea normei de mai sus, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 135/05.01.2022, Pagina 10 din 14

§ 11

pag. 189, a solicitat contestatoarei ,,să precizeze unde se regăsește procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor de scurgere ?’’. La solicitarea de mai sus, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 1/06.01.2022, pag. 275, astfel: ,,(...) În cadrul propunerii tehnice, descrierea refacerii/înlocuirii gurilor de scurgere se regăsește în procedura tehnică ITE – 23 – 08 – Dispozitive de scurgere și evacuare a apelor de suprafață, paragraful 8.4.7.4 Execuția gurilor de scurgere, la pagina 173. Nu a fost realizată o procedură tehnică separată pentru gurile de scurgere, deoarece descrierea realizării acestora din cadrul procedurii sus menționată este foarte detaliată’’. Din analiza propunerii tehnice a contestatoarei, Consiliul constată, cu titlu exemplificativ, că la paragraful nr. 8.4.7.4 Execuția gurilor de scurgere, pag. 173/175, se precizează următoarele ,,Amplasarea gurilor de scurgere se va face conform profilului transversal. Săpătura pentru gura de scurgere și racordul la canalizare se realizează odată cu săpătura pentru conductă atunci când se ajunge cu aceasta în dreptul amplasamentului gurii de scurgere. Se evacuează materialul provenit din săpătură. Se montează sprijinirile și se realizează epuismentele – dacă este necesar (...) Se montează gura de scurgere și se realizează racordul din tub de pvc la canalizare. Se umple spațiul dintre cămin și pereții gropii cu straturi succesive (...) Se toarnă placa de beton ce va încastra piesa de sprijin și rama și grătarul de metal al acesteia. Se face reglajul pe înălțime al acesteia în limita a 50 mm pentru aducerea la cotă a grătarului (...) O atenție deosebită se acordă la execuția îmbinării tuburilor de racord cu tubul montat în peretele gurii de scurgere. Gurile de scurgere se vor executa cu depozit și sifon pentru a se putea face reținerea materialului antrenat de ploaie (...) Gurile de scurgere existente se vor aduce la cotele carosabilului proiectat. Între tub și fundul de beton, precum și între tub și stuț, în exterior se va pune de jur împrejur mortar de ciment pentru etanșare. Legătura dintre gura de scurgere și canalizare se face printr-un racord. Amplasare gurilor de scurgere în cazul accesului apei prin rigole se face astfel încât latura lungă a grătarului să fie paralelă cu bordura trotuarului, cu balamaua către acesta. În cazul accesului apei din toate direcțiile gurile de scurgere se amplasează la convergența pantelor de colectare. La intersecțiile de rigole (colțuri de stradă), gurile de scurgere se amplasează, de regulă, în amonte de trecerile de pietoni. Corpul gurilor de scurgere va fi astfel amplasat pe verticală încât oglinda apei reținută de sifon să fie la o adâncime H cel puțin egală cu adâncimea de îngheț’’. Cu toate că prin răspunsul dat, contestatoarea s-a conformat solicitării autorității contractante și a indicat ,,unde se regăsește procedura tehnică de execuție pentru lucrări de înlocuire a gurilor’’, precizând atât numărul paginii cât și paragraful aferent, autoritatea contractantă a respins propunerea tehnică aparținând ... pe motiv Pagina 11 din 14

§ 12

că ,,lucrările de înlocuire a gurilor de scurgere reprezintă o categorie distinctă având deviz separate în cadrul proiectului tehnic’’, astfel cum menționează aceasta în cadrul punctului de vedere nr. 11125/11.02.2022, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. .../.... Prin definiție, procedura de execuție descrie procesul de execuție a lucrărilor (a gurilor de scurgere în cazul de față), în conformitate cu documentația de execuție (caietul de sarcini) și prevederile legale în vigoare aferente. Așadar simplul fapt că pentru operațiunea de – înlocuire a gurilor de scurgere există un deviz separat în cadrul propunerii financiare nu împiedică prezentarea în cadrul aceleiași proceduri a operațiunilor de ,,înlocuire/refacere rigole carosabile’’. De altfel, conform caietului de sarcini este vorba despre operațiuni de înlocuire a rigolelor carosabile sau a refacerii acestora, acolo unde este cazul, formularea respectivă lăsând la latitudinea ofertanților descrierea procedurii de execuție în cauză. Totodată, Consiliul nu va putea lua în considerare nici afirmația autorității contactante din cadrul punctului de vedere anterior menționat, potrivit căreia ,,tehnologia de execuție a gurilor de scurgere este diferită de tehnologia de înlocuire a gurilor de scurgere’’, întrucât nici în raportul procedurii nr. 9423/31.01.2022 sau în comunicarea rezultatului procedurii nr. 9451/31.01.2022, prin raportare la propunerea tehnică a contestatoarei, nu a dat un singur exemplu de operațiune care ar lipsi din ,,procesul tehnologic’’ respectiv. Mai mult, nici în raportul de specialitate al expertului extern nr. 3/10.01.2022, pag. 190 – 211, referitor la propunerea tehnică a contestatoarei nu se regăsește, în mod concret, un motiv anume aferent ,,procesului tehnologic’’ respectiv, aspect contrar dispozițiilor art. 128 alin. 3), 4) și 5) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,(3) Experţii cooptaţi (…) în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi a mandatului primit în baza deciziei de desemnare, precum şi a competenţelor personale, aceştia procedează la întocmirea unor rapoarte de specialitate asupra cărora îşi exprimă punctul de vedere, pe baza propriei expertize pe care o deţin; (4) În sensul prevederilor alin. (3), expertul cooptat este responsabil din punct de vedere profesional pentru acurateţea şi realitatea informaţiilor consemnate în cadrul raportului de specialitate; (5) Raportul de specialitate prevăzut la alin. (3) este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a solicitărilor de participare/ofertelor şi de stabilire a ofertei/ofertelor câştigătoare’’. Având în vedere motivarea anterioară, inclusiv prin raportare la modul în care autoritatea contractantă a formulat solicitarea de clarificări nr. 135/05.01.2022, Consiliul constată că răspunsul nr. 1/06.01.2022 transmis de către ... este concludent, iar informațiile prezentate în Pagina 12 din 14

§ 13

propunerea tehnică a contestatoarei referitoare la acest aspect, trebuie luat în considerare de către .... În ceea ce privește cererea contestatoarei, de ,,constatare a conformității propunerii tehnice’’, Consiliul o va respinge, deoarece este atributul exclusiv al autorității contractante, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă (…) din punct de vedere al elementelor tehnice propuse (…)’’. Față de aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va anula raportul procedurii nr. 9423/31.01.2022, în partea care privește evaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 9451/31.01.2022. Va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză prin reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, cu luarea în considerare a informațiilor prezentate în propunerea tehnică aparținând ..., referitoare la acest aspect, conform motivării anterioare, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Va respinge solicitarea contestatoarei, de ,,constatare a conformității propunerii tehnice’’. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ.

§ 14

Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../..., formulată de către ..., cu sediul în municipiul ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în ... și anulează raportul procedurii nr. 9423/31.01.2022, în partea care privește evaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, precum și toate actele subsecvente acestuia,

§ 15

inclusiv

§ 16

comunicarea

§ 17

rezultatului

§ 18

procedurii

§ 19

nr. 9451/31.01.2022. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză prin reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, cu luarea în considerare a informațiilor prezentate în propunerea tehnică aparținând ..., referitoare la acest aspect, conform motivării anterioare, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Pagina 13 din 14

§ 20

Respinge solicitarea contestatoarei, de ,,constatare a conformității propunerii tehnice’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține ... (...) pagini Pagina 14 din 14