AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_685

BO2022_685

Respinge
2022Fonduri: EuropeneLicitatie deschisa

CPV: 33111000-1 Aparate de radiologie (Rev.2)
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.793 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 685 / C9 / 568 Data: 31.03.2022 Prin contestația nr. 962/07.03.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12095/08.03.202........., reprezentată legal de ......... – Director General și convențional de ........., cu sediul procesual ales în ………….., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de ........., cu sediul în ........., ……….. ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect Achiziție aparat Roentgen în cadrul proiectului: Creștere capacitate medicină de urgență pediatrică în spațiile existente - Spitalul Clinic de Pediatrie ........., cod CPV 33111000- 1 Aparate de radiologie (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea în tot a adresei nr. 13477/23.02.2022 intitulată „Comunicare respingere ofertă" și a măsurii dispuse și comunicate pe calea acesteia, respectiv de respingere ca inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; anularea oricăror acte subsecvente sau în legătură cu actul atacat, inclusiv raportul procedurii nr. 13071/22.02.2022, întocmit în urma reevaluării ofertelor, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu luarea în considerare a argumentelor expuse în cadrul contestației și stabilirea unui nou rezultat, legal, al procedurii și comunicarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de Pagina 1 din 12

§ 2

față, prin care ofertantul …………… critică rezultatul procedurii, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea face o scurtă prezentare a procedurii, menționând faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ. Analizând motivele invocate de autoritatea contractantă în ceea ce privește respingerea ofertei sale, contestatoarea susține că a constatat că acestea sunt netemeinice și nelegale, oferta sa fiind respinsă pentru pretinsa neîndeplinire a unei specificații/cerințe, neinclusă în documentația de atribuire, respectiv aceea ca echipamentul să efectueze fluoroscopie pulsată cu minim 4 frecvențe de puls în domeniul minim 3.75-30 p/s pentru o frecvență a rețelei de 50 Hz - precum și prin interpretarea distorsionată a unei cerințe existente, în sensul extinderii artificiale și nejustificate a întinderii acesteia, astfel încât să permită aplicarea unor criterii de evaluare/calificare diferite de cele existente în documentația de atribuire. Argumentul ce stă la baza reținerii neîndeplinirii acestei cerințe se raportează la o altă cerință din caietul de sarcini, ce a fost modificată de autoritatea contractantă prin solicitările de clarificări în sensul adăugării unei noi condiții în conținutul acesteia, condiție neinclusă în caietul de sarcini. Cerința caietului de sarcini este ”Fluoroscopie pulsată cu minim 4 frecvențe de puls în domeniul minim 3.75 - 30 p/s”. În cadrul reevaluării, autoritatea contractantă i-a adresat două solicitări de clarificări prin care a modificat cerința caietului de sarcini prin extinderea artificială a conținutului acesteia și adăugarea unei noi condiții, neprevăzute în documentația de atribuire. Astfel, aceasta i-a solicitat să demonstreze că echipamentul este apt să efectueze Fluoroscopie pulsată cu minim 4 frecvențe de puls în domeniul minim 3.75-30 p/s la frecvența de 50 Hz existentă în Sistemul Energetic Național. Contestatoarea arată că a răspuns în termen solicitărilor de clarificări ale autorității contractante, explicând și demonstrând pe larg că echipamentul ofertat îndeplinește cerința caietului de sarcini, astfel cum a fost formulată, după cum urmează: Având în vedere modul în care a fost redactată cerința prin prezenta reconfirmăm faptul că echipamentul ofertat de noi îndeplinește specificația tehnică stabilită de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini, așa cum rezultă explicit din Declarația emisă de producătorul ……….. pe care am pus-o la dispoziția dvs. în cadrul răspunsului transmis în data de 21.12.2021 și unde se menționează următoarele: „Noi, ……….., declarăm prin prezenta că echipamentul nostru, ……….DRF îndeplinește următoarele: Pagina 2 din 12

§ 3

1. Domeniul fluoroscopiei pulsate cu 5 valori pentru frecvența pulsurilor în intervalul 3-30 pulsuri/secundă: 3,75 fps, 5 fps, 7,5 fps, 10 fps, 15 fps." Totuși, autoritatea contractantă a considerat că răspunsurile formulate la solicitările de clarificări ar fi neconcludente, motiv pentru care a respins oferta ca inacceptabilă. În acest context, autoritatea contractantă a modificat conținutul cerinței din caietul de sarcini și l-a extins nepermis, adăugând o condiție nouă, neprevăzută în documentația de atribuire, în raport de care a respins oferta sa, lezând principiile legalității, al transparenței și al tratamentului egal. Chiar dacă Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei [ANRE] impune pe teritoriul României o frecvență nominală a rețelei de 50 Hz, este obligația autorității contractante să informeze toți operatorii economici interesați, încă de la momentul elaborării și publicării documentației tehnice de atribuire, și să includă această cerință în documentație, fiind necesitatea și interesul autorității contractante de a achiziționa un echipament compatibil cu rețeaua de care dispune. Contestatoarea face trimitere la practica judiciară în spețe similare, solicitând obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou rezultat al procedurii, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale și a celor menționate. Totodată, subliniază că echipamentul ofertat poate fi instalat, pus în funcțiune și funcționează pe teritoriul României, respectiv la frecvențe între 50 – 60 Hz, după cum rezultă din documentul …………. Mai mult, echipamentul are specificații care permit satisfacerea cerințelor autorității contractante privind numărul de frecvențe de puls solicitate, în domeniul minim 3.75-30 p/s, inclusiv prin tehnologii echivalente, precum fluoroscopia continuă. Față de aspectele prezentate, contestatoarea solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. 17969/10.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 12861/11.03.2022, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestația depusă …………, împreună cu documente necesare soluționării contestației. În preambulul punctului de vedere transmis, autoritatea contractantă a făcut o prezentare succintă a etapelor parcurse în desfășurarea procedurii, menționând că, în urma reevaluării ofertelor și a răspunsurilor la solicitările de clarificări, oferta prezentată de ………… a fost respinsă, ca neconformă și inacceptabilă. Referitor la susţinerea contestatoarei conform căreia ”autoritatea contractantă a adresat două solicitări de clarificări prin care a modificat cerința din caietul de sarcini prin extinderea artificială a conținutului acesteia și adăugarea unei noi condiții neprevăzute în documentația de atribuire”, autoritatea contractantă precizează că obiectul prezentei achiziții prevede, prin caietul de sarcini, achiziționarea, instalarea și Pagina 3 din 12

§ 4

punerea în funcțiune a unui aparat roentgen de fluoroscopie și grafie digitală. În caietul de sarcini se menționează faptul că transportul, amplasarea și punerea în funcțiune se efectuează la beneficiar, cu personal autorizat al furnizorului și sunt operații incluse în prețul ofertat al echipamentului. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) impune pe teritoriul României o frecvență nominală a rețelei de 50 Hz, frecvență care este impusă implicit și Spitalului Clinic de Pediatrie .......... Referitor la susţinerea contestatoarei cu privire la faptul că documentația de atribuire nu a oferit o informare completă, corectă și explicită, autoritatea contractantă precizează că operatorii economici aveau posibilitatea să-i solicite clarificări cu privire la documentația de atribuire, astfel încât să se asigure că produsul ofertat îndeplinește toate cerințele tehnice impuse de caietul de sarcini, inclusiv instalare, punere în funcțiune și testare, la locația menționată în caietul de sarcini, respectiv Spitalul Clinic de Pediatrie ........., respectându-se totodată legislația în vigoare impusă pe teritoriul României. Astfel, comisia de evaluare consideră nefondată susținerea contestatoarei conform căreia autoritatea contractantă a adăugat noi condiții documentației de atribuire. Referitor la susţinerea contestatoarei conform căreia ”Subscrisa a răspuns în termen la solicitările de clarificări abuzive ale autorității contractante, explicând și demonstrând pe larg că echipamentul ofertat îndeplinește cerința din caietul de sarcini așa cum aceasta a fost formulată”, autoritatea contractantă precizează că, având în vedere informațiile contradictorii furnizate de ofertant în propunerea tehnică, cu adresa nr. 100509/21.12.2021, comisia de evaluare a solicitat ofertantei să clarifice aceste neconcordanțe și să transmită un document tehnic al aparatului pe care îl ofertează, în care să se specifice, în mod clar, care sunt frecvențele de puls în domeniul fluoroscopiei pulsate, pentru frecvența nominală a rețelei de 50Hz, existentă în Sistemul Energetic Național. Ofertanta a răspuns în termen la solicitare, menționând faptul că sistemul ofertat asigură minimum 4 valori pentru frecvența pulsurilor în intervalul 3.75 - 30 p/s, fără a preciza frecvența pentru care sunt disponibile aceste pulsuri. În urma analizării răspunsurilor transmise de ofertant la clarificările solicitate și coroborat cu cerința din caietul de sarcini de la pct. 151 prin care se solicită: Echipamentele se livrează cu toate modulele (software cu suport hardware) și accesoriile solicitate astfel încât să permită testarea completă a acestora și punerea lor în funcțiune conform cerințelor din caietul de sarcini, comisia de evaluare a concluzionat că este necesară solicitarea de clarificări suplimentare, și astfel, cu adresa Pagina 4 din 12

§ 5

nr. 3087/13.01.2022, s-a solicitat ofertantului să precizeze dacă la punerea în funcțiune a aparatului vor fi disponibile cel puțin patru frecvențe de puls din domeniul solicitat, respectiv 3,75 - 30 p/s, ținând cont că rețeaua electrică a spitalului funcționează în conformitate cu prevederile impuse de ANRE, respectiv la 50Hz. Astfel, din punctul de vedere al comisiei de evaluare nu este suficientă îndeplinirea punctuală a cerințelor din caietul de sarcini, echipamentul ofertat trebuind să demonstreze că funcționează corespunzător, conform tuturor cerințelor din caietul de sarcini care fac obiectul contractului. Prin solicitarea de clarificări nr. 3087/13.01.2022, comisia de evaluare a vrut să se asigure că ofertanta a înțeles că echipamentul trebuie să funcționeze cu toți parametrii solicitați prin caietul de sarcini, la locația indicată în caietul de sarcini. Ofertanta a răspuns în termen la clarificările solicitate, postând în SEAP, semnat cu semnătură electronica extinsă, răspunsul său, în data de 17.01.2022, ora 17:59, menționând faptul că sistemul ofertat asigură 5 valori pentru frecvența pulsurilor în intervalul 3.75-30 p/s, respectiv 3,75 fps, 5 fps, 7.5 fps, 10 fps, 15 fps fără a se preciza frecvența nominală pentru care sunt disponibile cele 5 valori. Ofertanta a menționat totodată că "solicitarea comisiei de evaluare de a confirma că echipamentul asigură îndeplinirea cerinței "Fluoroscopie pulsata cu minim 4 frecvențe de puls în domeniul minim 3.75 - 30 p/s" pentru o rețea electrică ce funcționează la o frecvență de 50Hz, excede cerințelor din documentația de atribuire". Referitor la această afirmație, autoritatea contractantă susține că ofertanta trebuia să se asigure că echipamentul ofertat poate fi instalat și pus în funcțiune la locația menționată în caietul de sarcini și să permită testarea tuturor parametrilor solicitați prin caietul de sarcini. Ca urmare, comisia de evaluare a concluzionat că ofertanta a răspuns parțial la solicitarea adresată, subliniind doar faptul că sistemul ofertat asigură 5 valori pentru frecvența pulsurilor în intervalul 3.75 - 30 p/s, fără a răspunde la solicitarea cu privire la testarea completă a acestuia și punerea în funcțiune conform cerințelor din caietul de sarcini, cerința solicitată la pct. 151 din caietul de sarcini și la cap. 3.1.4.1. Instalare, punere în funcțiune, testare. Distribuția de energie electrică la nivel național, se face în SEN la o frecvență nominală de 50 Hz, fapt reglementat și impus prin legislația națională.  Astfel, autoritatea contractantă a considerat că nu este necesar să se specifice, în mod distinct, aceasta caracteristică în cadrul documentației de atribuire, întrucât orice operator economic care comercializează, instalează și pune în funcțiune un echipament pe teritoriul României trebuie să cunoască și să respecte legislația în vigoare, astfel încât echipamentele respective să poată fi funcționale. Pagina 5 din 12

§ 6

Referitor la afirmația contestatoarei, conform căreia ”Echipamentul ofertat de subscrisa poate fi instalat, pus în funcțiune și funcționează pe teritoriul României, respectiv la frecvență între 50-60Hz, după cum rezultă din documentul …………, autoritatea contractantă precizează că: - așa cum rezultă din informațiile prezentate în cadrul propunerii tehnice, pag. 254 și 192, aparatul ofertat poate fi pus în funcțiune la o frecvență de 50 Hz, pentru care se asigura următoarele frecvențe de puls: 25, 12, 6, 3, 1; - conform cerinței de la pct. 62 din caietul de sarcini s-a solicitat: "Fluoroscopie pulsată cu minim 4 frecvențe de puls în domeniul minim 3.75 - 30 p/s". Astfel, se poate observa că, pentru frecvență de 50 Hz, echipamentul ofertat asigură doar 3 frecvențe de puls (6, 12, 25) în domeniul impus prin caietul de sarcini (3.75 - 30 p/s). Mai mult decât atât, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 3087/13.01.2022, ofertanta a prezentat Declarația producător ………., din care reiese faptul că echipamentul asigură 5 valori pentru frecvența pulsată în intervalul 3-30 p/s, fără să se specifice la ce frecvență nominală se asigură aceste valori. În concluzie, din documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice, coroborat cu răspunsurile la solicitările de clarificări, ofertanta nu a demonstrat faptul că echipamentul ofertat poate fi instalat și pus în funcțiune cu asigurarea tuturor parametrilor tehnici impuși prin caietul de sarcini. Pentru motivele invocate, autoritatea contractantă consideră că au fost respectate prevederile legale în vigoare, sens în care consideră nefondată contestația formulată de ……….. Prin adresa nr. 1258/22.03.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 15061/23.03.2022, …………… a transmis concluzii scrise, față de punctul de vedere al autorității contractante, solicitând respingerea ca neîntemeiate a apărărilor de fond invocate de aceasta și admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect Achiziție aparat Roentgen în cadrul proiectului: Creștere capacitate medicină de urgență pediatrică în spațiile existente - Spitalul Clinic de Pediatrie ........., cod CPV 33111000-1 Aparate de radiologie (Rev. 2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1032535 din data de 06.07.2021. Din informațiile anunțului de participare amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de furnizare este de 1.142.396,50 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț, iar Pagina 6 din 12

§ 7

data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 23.08.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, …… a depus contestația în analiză, solicitând anularea în tot a adresei nr. 13477/23.02.2022 intitulată „Comunicare respingere ofertă" și a măsurii dispuse și comunicate pe calea acesteia, respectiv de respingere ca inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; anularea oricăror acte subsecvente sau în legătură cu actul atacat, inclusiv raportul procedurii nr. 13071/22.02.2022, întocmit în urma reevaluării ofertelor, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu luarea în considerare a argumentelor expuse în cadrul contestației și stabilirea unui nou rezultat, legal, al procedurii și comunicarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016 Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 22.847,93 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207881448/1 eliberată de CEC BANK, Sucursala Gara de Nord, la data de 03.03.2022. În cadrul aceleiași proceduri, au mai fost depuse două contestații formulate de ……….., care au fost respinse de Consiliu, ca rămase fără obiect, prin decizia nr. 2750/C9/3189, 3191/14.12.2021. În ceea ce privește critica contestatoarei în referire la faptul că oferta sa a fost respinsă, se reține că, prin adresa nr. 13477/23.02.2022, care cuprinde rezultatul procedurii, s-au comunicat ofertantei motivele care au condus la această finalitate: ”… oferta dumneavoastra a fost respinsa ca inacceptabila si neconforma, intrucat: Prin caietul de sarcini la cap. 3.1.1. Produse solicitate; CARACTERISTICI TEHNICE / ALTE CERINŢE SPECIFICE pentru REDUCEREA DOZEI DE IRADIERE la pct. 62 s-a solicitat "Fluoroscopie pulsata cu minim 4 frecvente de puls in domeniul minim 3.75 - 30 p/s." In cadrul Formularului de propunere tehnica, dumneavoastra ati mentionat; Fluoroscopie pulsata cu 5 frecvente de puls in domeniul 1 - 30 p/s, precizând ca aceste specificaţii se regăsesc in documentul Date Tehnice Generatoare si Tuburi RF/Generatoare ……….. R/F paragraf Ritmul pulsului. (pag. 3, respectiv 254 din propunerea tehnica) si unde ati marcat:  30; 15; 7.5; 3; 1 pentru o frecventa de 60 Hz De asemenea in Declaraţia producător ………, pag. 143 din propunerea tehnica, se precizeaza: Domeniul fluoroscopiei pulsate cu 5 valori pentru frecventa pulsurilor in intervalul 3-30 pulsuri/secunda: 3,75 fps, 5 fps, 7.5 fps, 10 fps, 15 fps. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) impune pe teritoriul României o frecventa nominala a reţelei de 50 Hz. Pagina 7 din 12

§ 8

Avand in vedere ca Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) impune pe teritoriul României o frecventa nominala a reţelei de 50 Hz, cu adresa nr. 100508/21.12.2021 comisia de evaluare v-a solicitat sa clarificaţi aceste neconcordante si sa transmiteti un document tehnic al aparatului pe care il ofertaţi, in care sa se specifice in mod clar care sunt frecventele de puls in domeniul fluoroscopiei pulsate de 3.75 - 30p/s", pentru frecventa nominala a reţelei de 50Hz, existenta in Sistemul Energetic National. Dumneavoastra ati răspuns in termen la solicitare, menţionând faptul ca sistemul ofertat asigura minim 4 valori pentru frecvenţa pulsurilor în intervalul 3.75 - 30 p/s, fara a preciza pentru ce tip de frecventa nominala. Totodata, ati ataşat:  Declaraţie de la producătorul DMS ………., in care se specifica: Domeniul fluorocopiei pulsate cu 5 valori pentru frecventa pulsurilor in intervalul 3-30 pulsuri/secunda: 3,75 fps, 5 fps, 7.5 fps, 10 fps, 15 fps, fara a se preciza frecventa nominala pentru care sunt disponibile cele 5 valori.  Declaraţie de la producătorul DMS ……….., in care se specifica: "Fluoroscopie pulsată cu minimum 4 frecvenţe de puls", fara a se preciza si frecventa nominala pentru care sunt disponibile cele 4 valori.

§ 9

Comisia de evaluare a considerat ca răspunsul dumneavoastra este neconcludent si a considerat ca sunt necesare noi solicitări de clarificari. Astfel: Prin caietul de sarcini la pct. 151 se solicita: "Echipamentele se livreaza cu toate modulele (software cu suport hardware) si accesoriile solicitate astfel încât sa permita testarea completa a acestora si punerea lor in funcţiune conform cerinţelor din caietul de sarcini. " Având in vedere cele prezentate mai sus cu adresa nr. 3087/13.01.2022 comisia de evaluare v-a solicitat sa precizaţi daca la punerea in funcţiune a aparatului vor fi disponibile cel puţin patru frecvente de puls din domeniul solicitat, respectiv 3,75 - 30 p/s, tinand cont ca reţeaua electrica a spitalului functioneaza in conformitate cu prevederile impuse de ANRE, respectiv la 50Hz. Dumneavoastra ati răspuns in termen la solicitare, menţionând faptul ca sistemul ofertat asigura 5 valori pentru frecvenţa pulsurilor în intervalul 3.75 - 30 p/s, respectiv 3,75 fps, 5 fps, 7.5 fps, 10 fps, 15 fps fara a se preciza frecventa nominala pentru care sunt disponibile cele 5 valori. Referitor la afirmaţia dumneavoastra cu privire la faptul ca solicitarea comisiei de evaluare de a confirma ca echipamentul asigura îndeplinirea cerinţei "Fluoroscopie pulsata cu minim 4 frecvente de puls in domeniul minim 3.75 - 30 p/s”, pentru o reţea electrica ce functioneaza la o frecventa de 50Hz, „excede cerinţelor din documentaţia de atribuiré" facem urmatoarele precizări: Prin documentaţia de atribuire s-a solicitat ca echipamentul ofertat sa permita testarea completa a acestuia si punerea in funcţiune conform cerinţelor din caietul de sarcini. Astfel oferantul trebuia sa se asigure ca echipamentul ofertat poate fi instalat si pus in funcţiune la locaţia mentionata in caietul de sarcini, respectiv Spitalul Clinic de Pediatrie ......... si sa permita testarea tuturor parametrilor solicitați prin caietul de sarcini. Pagina 8 din 12

§ 10

Reţeaua Electrica de Distributie aflata in exploatare pe teritoriul României, opereaza la o frecventa nominala a reţelei de 50 Hz. Aceste valori sunt definite si impuse pe teritoriul României de catre Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru toti distribuitorii si furnizorii de energie electrica autorizaţi de aceasta din urma. Astfel conform Ordinului nr. 46/2021 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei, emis de catre ANRE, Frecvenţa nominală a SEN este de 50 Hz. Referitor la susţinerea dumneavoastra cu privire la faptul ca documentaţia de atribuire nu a oferit o informare completa, corecta si explicita, facem precizarea ca operatorii economici aveau posibilitatea sa solicite autoritatii contractante clarificari cu privire la documentaţia de atribuire, astfel incat sa se asigure ca produsul ofertat îndeplineşte toate cerinţele tehnice impuse de caietul de sarcini, inclusiv instalare, punere in funcţiune si testare, respectandu-se totodata legislaţia in vigoare impusa pe teritoriul României. Comisia de evaluare a concluzionat faptul ca informaţiile transmise de dumneavoastra in propunerea tehnica nu satisfac în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini in ceea ce priveşte: - Punerea in funcţiune a echipamentului ofertat. Concluzii finale: Fata de cele de mai sus, comisia de evaluare RESPINGE oferta prezentata de dumneavoastra ca:  inacceptabila, in baza: prevederilor art. 134, alin. 5 din HG 395/2016, conform caruia: „(5) In cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." si  neconforma, in baza prevederile art. 137, alin. 3, lit. a) din HG 395/2016 conform caruia: „(3) în condiţiile art 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini.” Totodată, se reține că, prin caietul de sarcini, cap. 3.1.1 ”Produse solicitate” - caracteristici tehnice/alte cerințe specifice, pentru reducerea dozei de iradiere, s-a solicitat "Fluoroscopie pulsată cu minim 4 frecvente de puls în domeniul minim 3.75 - 30 p/s." Mai mult, trebuie avut în vedere că obiectul contractului care se atribuie cuprinde achiziționarea, instalarea și punerea în funcțiune a unui aparat roentgen de fluoroscopie și grafie digitală, transportul, amplasarea și punerea în funcțiune urmând a fi efectuate la beneficiar, cu personal autorizat al furnizorului. În cadrul propunerii tehnice prezentate de ………, se constată că s-a menționat Fluoroscopie pulsată cu 5 frecvențe de puls în domeniul 1 - 30 pulsuri/secundă, precizând că aceste specificații se regăsesc în Pagina 9 din 12

§ 11

documentul Date Tehnice Generatoare și Tuburi RF/Generatoare Magnum R/F paragraf Ritmul pulsului, unde este marcat: 30; 15; 7.5; 3; 1 pentru o frecvență de 60 Hz și 25; 12; 6; 3; 1 pentru o frecvență de 50 Hz. Mai mult, în Declarația producătorului ………. (pag. 143 din propunerea tehnică), se precizează: Domeniul fluoroscopiei pulsate cu 5 valori pentru frecvența pulsurilor în intervalul 3-30 pulsuri/secundă: 3,75 fps, 5 fps, 7.5 fps, 10 fps, 15 fps. Constatând că în documentele propunerii tehnice se face trimitere deopotrivă la frecvențele de 50 Hz și 60 Hz, în condițiile în care Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) impune pe teritoriul României o frecvență nominală a rețelei de 50 Hz, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei prin adresele nr. 100509/21.12.2021 și 3087/13.01.2022, să clarifice aceste neconcordanțe și să transmită un document tehnic al aparatului ofertat, în care să se specifice clar care sunt frecvențele de puls în domeniul fluoroscopiei pulsate, pentru frecvența nominală a rețelei de 50 Hz, existentă în Sistemul Energetic Național. Totodată, prin cea de-a doua adresă de clarificare, autoritatea contractantă i-a solicitat să precizeze dacă la punerea în funcțiune a aparatului vor fi disponibile cel puțin patru frecvențe de puls din domeniul solicitat, respectiv 3,75-30 p/s, având în vedere că rețeaua electrică a spitalului funcționează în conformitate cu prevederile impuse de ANRE, respectiv la 50 Hz. Acestor solicitări societatea contestatoare le-a răspuns, însă fără a prezenta vreun document tehnic al aparatului ofertat, în care să se specifice clar care sunt frecvențele de puls în domeniul fluoroscopiei pulsate, pentru frecvența nominală a rețelei de 50 Hz, existentă în Sistemul Energetic Național. Cu referire la frecvența de 50 Hz, ofertanta a apreciat că în discuție este o cerință suplimentară, iar impunerea acesteia la momentul solicitării de clarificări conduce la încălcarea gravă a principiilor legislative în vigoare, cu efect discriminatoriu și ilegal. În același sens, prin cea de-a doua adresă de clarificare, ofertanta a precizat: ”… Având în vedere modul în care a fost redactată cerința prin prezenta reconfirmăm faptul că echipamentul ofertat … îndeplinește specificația tehnică stabilită de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini, așa cum rezultă explicit din Declarația emisă de producătorul ……… pe care am pus- o la dispoziția dvs. în cadrul răspunsului transmis în data de 21.12.2021 și unde se menționează următoarele: Noi, …………, declarăm prin prezenta că echipamentul nostru Platinum DRF îndeplinește următoarele: 1. Domeniul fluoroscopiei pulsate cu 5 valori pentru frecvența pulsurilor în intervalul 3-30 pulsuri/secundă: 3,75 fps, 5 fps, 7,5 fps, 10 fps, 15 fps. Odată fiind lămurit acest aspect facem precizarea că solicitarea dvs. de a confirma faptul că echipamentul asigură îndeplinirea cerinței fluoroscopie pulsată cu minim 4 frecvențe de puls în domeniul minim 3.75 – 30 p/s pentru o Pagina 10 din 12

§ 12

rețea electrică ce funcționează la 50 Hz excede cerințelor documentației de atribuire. În fapt, prin cerința în discuție autoritatea contractantă nu a impus condiția suplimentară cerința să fie îndeplinită pentru frecvența de 50 Hz. După cum am mai arătat, în legislația achizițiilor publice există mai multe dispoziții legale care impun obligativitatea ca în cadrul documentației de atribuire să fie stabilite în mod complet și transparent toate cerințele, regulile și criteriile care vor sta atât la baza elaborării ofertelor, cât și a verificării acestora de către comisia de evaluare …”. Față de cele reținute, se constată că în discuție este dacă, în mod corect, autoritatea contractantă a avut în vedere respectarea frecvenței nominale a rețelei de 50 Hz, existentă în Sistemul Energetic Național, în condițiile în care această specificație tehnică nu a fost cuprinsă în cadrul documentației de atribuire. Din cuprinsul contestației, rezultă că autoarea acesteia cunoștea faptul că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei [ANRE] impune pe teritoriul României o frecvență nominală a rețelei de 50 Hz, astfel cum reiese și din prevederile Ordinului ANRE nr. 46/2021 privind aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice. Societatea contestatoare nu poate invoca faptul că nu avea cunoștință de existența la nivel național a frecvenței de 50 Hz, astfel că cerința nu trebuia să fie indicată în cuprinsul documentației de atribuire. Or, în condițiile în care prin contractul de achiziție publică în cauză autoritatea contractantă urmărește să achiziționeze un aparat Roentgen pentru nevoile Spitalului Clinic de Pediatrie ........., inclusiv punerea în funcțiune a acestuia, în mod lipsit de echivoc se impunea și respectarea valorii frecvenței impuse de ANRE. Este adevărat că, în cadrul documentației de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde toate cerințele pe baza cărora se va realiza evaluarea ofertelor, inclusiv cerințele de calificare și specificațiile tehnice, însă o cerință precum frecvența impusă de ANRE la nivel național nu este o cerință care poate diferi de la un contract la alt contract și de la un echipament la altul, fiind identică pentru toate, este implicită și se impunea a fi respectată pentru aparatul achiziționat de .......... Câtă vreme societatea contestatoare cunoștea că pentru aparatele achiziționate pe teritoriul României trebuie respectată frecvența de 50 Hz, în mod evident trebuia să oferteze în consecință. Mai mult, avea și posibilitatea de a solicita clarificări în referire la conținutul documentației de atribuire, însă ofertanta nu a uzat de acest drept. Pe de altă parte, autoritatea contractantă a întreprins toate demersurile pentru a clarifica aspectul legat de frecvență, câtă vreme din documentele propunerii tehnice rezultau două valori, respectiv 50 Hz și Pagina 11 din 12

§ 13

60 Hz, astfel că, o nouă solicitare de clarificări ar fi încălcat principiul tratamentului egal și ar fi avantajat ofertanta. De altfel, nici prin intermediul contestației ofertanta nu a demonstrat că poate îndeplini contractul la cerințele existente la nivel național, respectiv pentru frecvență de 50 Hz. Prin urmare, constatând că societatea contestatoare nu a respectat specificația tehnică impusă de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei [ANRE] pe teritoriul României, respectiv frecvența nominală a rețelei de 50 Hz, se consideră că în mod corect oferta acesteia a fost respinsă. Pe cale de consecință, critica contestatoarei sub aspectul respingerii ofertei depuse este nefondată, contestația urmând a fi respinsă în consecință.

§ 14

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația depusă de …………, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare originale, conține 12 pagini. Pagina 12 din 12