AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_709

BO2022_709

Respinge
2022Fonduri: EuropeneLicitatie deschisa

CPV: 79311100-8 - Servicii de elaborare de studii
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 38.977 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 11255/03.03.2022, formulată de ..., cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .., CIF ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin ...., cu sediul în Bu...., sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva raportului procedurii nr. 8306/24.02.2022 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8387/24.02.2022, emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „achiziția serviciilor pentru întocmirea documentației tehnico- economice pentru obiectivele de investiții Lot 1 și 2 din cadrul proiectului – Sprijin la niv. Reg. Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021 – 2022 pe dom. Mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură și servicii publice de turism”, s-a solicitat: - în principal, anularea, în parte, a documentelor contestate, în ceea ce privește respingerea ca inacceptabilă a ofertei sale în ceea ce privește Lotul 1 și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, precum și anularea, în parte, a documentelor contestate, în ceea ce privește contestarea ca admisibilă a ofertei ...., la Lotul 1 și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestui participant; - în subsidiar, în măsura în care se constată inacceptabilitatea ambelor oferte, anularea procedurii în baza art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, s-a solicitat obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 14

§ 2

Prin contestația formulată, ... critică rezultatul procedurii în ceea ce privește Lotul 1, pe de o parte, prin prisma deciziei de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, iar, pe de altă parte, prin prisma declarării ca acceptabilă a ofertei depuse de .... Cu privire la decizia autorității contractante de a-i respinge, ca inacceptabilă, oferta depusă în cadrul Lotului 1, contestatoarea apreciază ca nelegal motivul invocat în susținerea acestei decizii și anume faptul că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1626/13.01.2022, ce a vizat locul din oferta depusă în care se regăsește Graficul de activități Gantt – Programul de Prestare a Serviciilor în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, cuprinzând minim informațiile solicitate, au fost prezentate informații suplimentare referitoare la graficul Gantt, detalii care nu s-au regăsit în oferta tehnică inițială și care creează un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedură care au prezentat graficul Gantt în cadrul propunerii tehnice inițiale. În opinia contestatoarei, decizia este nelegală, în primul rând, deoarece toate informațiile cuprinse în graficul Gantt au fost transmise autorității contractante odată cu oferta inițială, în termenul stabilit, ceea ce nu s-a regăsit în cuprinsul acesteia, din cauza unei probleme tehnice/ informatice, fiind strict ilustrarea grafică a acestora. În acest sens, subliniază contestatoarea că, în documentele anexate ofertei, se regăsesc toate informațiile care alcătuiesc/stau la baza ilustrației grafice solicitată ulterior. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări a fost indicat autorității contractante faptul că, în propunerea tehnică, în cadrul cap. 7.3 Descrierea de ansamblu a metodologiei specifice propuse, se regăsesc subcapitolele 7.3.5, 7.3.6 și 7.3.7 care cuprind, descrise și împărțite pe faze, toate activitățile și subactivitățile realizate în cadrul contractului. Totodată, în cadrul cap. 12 Planul de lucru au fost prezentate în forma solicitată informațiile din subcapitolele 7.3.5, 7.3.6 și 7.3.7 astfel cum au fost introduse în Programul Microsoft Project cu ajutorul căruia a fost realizată și prezentată planificarea contractului cu Diagrama Gantt a proiectului în viziunea ofertantului. Graficul Gant este doar un document în care este sintetizat fluxul de lucru, la nivel național neexistând o metodologie care să prezinte modalitatea de construire a unui astfel de grafic sau elementele care trebuie avute în vedere la alcătuirea acestuia. În acest context, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu i-a indicat că informațiile necesare analizei Gantt trebuie cuprinse într-o anume formă ilustrată care să fie agreată de aceasta, că informațiile vizualizate în forma de reprezentare grafică au fost procesate la nivel de pagini, acestea fiind preluate doar în format grafic tabelar, format care din punct de vedere tehnic este mult superior celui de reprezentare grafică, că toate informațiile solicitate de autoritatea Pagina 2 din 14

§ 3

contractantă pe calea fișei de date și caietului de sarcini se regăsesc în documentația transmisă și că nici măcar ANAP nu a elaborat instrucțiuni în acest sens. Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 209 din Legea nr. 98/ 2016 invocate de autoritatea contractantă în decizia de respingere a ofertei, contestatoarea apreciază că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu poate fi reținută completarea/modificarea ofertei prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări, în practică stabilindu- se de nenumărate ori faptul că nu reprezintă un avantaj, respectiv o modificare/completare a ofertei, dacă autoritatea contractantă solicită informații suplimentare operatorului economic. Potrivit contestatoarei, prin răspunsul transmis autorității contractante nu a făcut altceva decât să indice unde anume în oferta depusă se regăseau informațiile solicitate, nefiind transmise informații noi; depunerea ilustrației/graficul Gantt nu reprezintă o modificare a ofertei, nefiind modificate perioada de execuție, prețurile, materialele utilizate sau modalitatea/cursivitatea lucrării din perspectiva implementării/executării acesteia. Totodată, raportat la aceste aspecte, contestatoarea invocă prevederile art. 134 alin. (8)–(9) din HG nr. 395/2016 și apreciază că depunerea ulterioară a graficului Gantt poate fi apreciată ca o abatere tehnică minoră care nu impactează cu nimic oferta tehnică și financiară. În aprecierea contestatoarei, prin depunerea unei sinteze a documentelor/informațiilor deja existente în dosarul achiziției nu s-a creat un avantaj incorect în raport cu alți participanți la procedură; dimpotrivă, apreciază că excluderea sa din procedură pentru acest motiv i-ar crea un dezavantaj față de ceilalți participanți. Cu privire la decizia autorității contractante de a declara admisibilă oferta depusă de ...., contestatoarea o consideră nelegală din perspectiva lipsei autorizării ANRE impusă de Ordinul nr. 45/ 2016 și a nedeclarării unor subcontractanți. În acest sens, contestatoarea precizează că, raportat la prevederile Ordinului nr. 45/2016 prin care s-a aprobat Regulamentul privind stabilirea soluțiilor de racordare a utilizatorilor la rețele electrice de interes public dar și la cele ale art. 3 alin. (1) lit. jj) din Legea nr. 98/2016, .... trebuie să fie apt să ofere, în mod licit, pe piață executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, respectiv să execute contractul cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile. În cauza de față, se poate observa că, deși lucrarea impune realizarea de activități pentru care se impune necesitatea autorizării ANRE tip B, tip Bp și/sau tip C1A, conform Ordinului nr. 45/2016, pentru realizarea acestor servicii de proiectare a instalațiilor electrice aferente iluminatului public, nu s-a făcut dovada că operatorul economic .... sau vreunul din subcontractanții săi ar deține o astfel de autorizație. Pagina 3 din 14

§ 4

Ignorarea de către autoritatea contractantă a lipsei autorizării ANRE pentru o lucrare care ar necesita o astfel de autorizare este nelegală dar și pasibilă de a pune în pericol atât lucrarea în sine cât și integritatea persoanelor care efectuează lucrarea și pe a persoanelor care sunt beneficiare ale lucrărilor. Suplimentar, contestatoarea arată că pentru evaluarea ofertei ..., respectiv pentru a se stabili dacă viitorul contract ar putea fi executat, în mod conform și legal, trebuiau identificați în mod concret, cel mai târziu la data evaluării, subcontractanții ofertantului. Prin nedeclararea unor subcontractanți, ofertantul nu a respectat documentația de atribuire încălcând și principiul tratamentului egal raportat la ofertanții care au indicat subcontractanții. Mai arată contestatoarea că, potrivit caietului de sarcini, executarea contractului presupune desfășurarea de activități în domeniul/specialitate topografie, arheologie, hidrologie, evaluarea ANEVAR și supraveghere video în care .... nu este abilitată să desfășoare activități. Pentru realizarea în mod legal a studiilor topografice, persoana fizică, care le realizează, trebuie să își exercite atribuțiile în cadrul unei persoane juridice, pentru ca autoritatea contractantă să verifice dacă operatorul economic poate, în mod legal, să realizeze studiile topografice. În lipsa unei subcontractări legale a acestei activități, ofertantul nu poate realiza, în mod legal, întocmirea studiului topografic, pentru obținerea vizei OCPI. Sens în care propunerea tehnică întocmită este neconformă iar activitatea de întocmire a documentației cadastrale, pentru care necesită obținerea vizei OCPI, nu poate fi realizată. În finalul contestației, pentru situația în care Consiliul, în soluționarea contestației, va aprecia că ambele oferte, atât cea a contestatoarei cât și cea a .... sunt inacceptabile, contestatoarea solicită anularea procedurii în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Prin punctul de vedere înregistrat la Consiliu cu nr. 12388/ 09.03.2022, autoritatea contractantă a precizat următoarele: - în evaluarea ofertei depuse de ..... comisia de evaluarea a observat că în cuprinsul acesteia nu se regăsește reprezentarea grafică din care să reiasă toate fazele care alcătuiesc realizarea contractului cu evidențierea principalelor momente ale contractului, respectiv nu a fost identificat graficul Gantt – Programul de Prestare a Serviciilor în conformitate cu prevederile caietului de sarcini; - cu privire la acest aspect, contestatoarei i-a fost transmisă o solicitare de clarificări la care aceasta a răspuns după cum urmează: „În propunerea tehnică în cadrul capitolului "7.3. Descrierea de ansamblu a metodologiei specifice propuse", se regăsesc Subcapitolele 7.3.5. ETAPA I - STUDIU DE FEZABILITATE, 7.3.6. ETAPA II - PROIECT PENTRU AUTORIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR (PAC/DTAC) SI PROIECT Pagina 4 din 14

§ 5

PENTRU ORGANIZAREA EXECUŢIEI LUCRĂRILOR (POE/DTOE), 7.3.7. ETAPA III : PROIECT TEHNIC ȘI DETALII DE EXECUŢIE; subcapitole ce cuprind descrise împărțite pe "FAZE" toate activitățile și subactivitățile realizate în cadrul prezentului contract astfel: 7.3.5. ETAPA I - STUDIU DE FEZABILITATE - paginile 119 -185 7.3.6. ETAPA II - PROIECT PENTRU AUTORIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR (PAC/DTAC) SI PROIECT PENTRU ORGANIZAREA EXECUŢIEI LUCRĂRILOR (POE/DTOE) - paginile 185 -194 7.3.7. ETAPA III: PROIECT TEHNIC SI DETALII DE EXECUŢIE - paginile 194-208 Pentru fiecare activitate și subactivitate detaliată și asumată prin cadrul propunerii tehnice descrisă Urban Scope a prezentat informații detaliate cu privire la Rezultatele/livrabile, Resursele utilizate - cele logistice, Resursele umane - personalul participant, și Durata de realizare În capitolul 12 Planul de lucru (pag 256 - 267) sunt prezentate în forma solicitată de Autoritatea contractantă prin: secțiunea IV.4.1 Instrucțiuni către ofertanți, Formular nr.4" informațiile din subcapitolele 7.3.5, 7.3.6. si 7.3.7 așa cum au fost introduse in Programul Microsoft Project cu ajutorul căruia a fost realizată și prezentată planificarea contractului cu Diagrama Gantt a proiectului în viziunea Ofertantului, astfel: Subcapitolul 12.1 Planul de lucru prezintă data de început a contractului, durata acestuia, activitățile și subactivitățile realizate cu evidențierea tuturor aspectelor solicitate prin Documentația de atribuire. Subcapitolul 12.2. Programarea în timp a activităților. Graficul de prestare a serviciilor tratează Programarea detaliata a Fazelor, Activităților și subactivităților așa cum reiese din prezentarea grafica a programului de Management al Proiectului "Microsoft Project" cu evidențierea clară a duratei în zile lucrătoare, și a datelor calendaristice de început și de sfârșit pentru toate acestea. Subcapitolul 12.3 Succesiunea și inter-relaționarea activităților reprezintă tabelul generat de programul specializat "Microsoft Project" în care este indicată succesiunea Fazelor, activităților și subactivităților realizate cu indicarea relațiilor de conectivitate și interdependența dintre acestea, (a se vedea colana nr 3 "Predecesor" a acesteia) Tot în acest subcapitol este realizată și cu ajutorul "Microsoft Project" în mod analitic imaginea generala de ansamblu în care se regăsesc informații cu privire la denumirea etapelor, activităților și sub activităților proiectului, duratele în zile lucrătoare, datele de început și de sfârșit în zile calendaristice, conexiunea și interdependența dintre acestea si resursele utilizate pentru realizarea acestora în viziunea Urban Scope. Pagina 5 din 14

§ 6

În Subcapitolul 12.4 Alte aspecte relevante sunt prezentate diverse aspecte utile care vin în explicarea informațiilor cuprinse în Subcapitolele anterioare ce tratează Planul de lucru cum sunt: - Detalierea Orarului de lucru în accepțiunea Ofertantului pe baza căruia s-a întocmit prognoza de realizarea contractului - Modalitatea de luare în calcul a sărbătorilor legale pe perioada de derulare a contractului prezentându-se grafic "extras tabelar" din aplicația de Management de proiect - Codificările și prescurtările utilizate de ofertant și setate în aplicația "Microsoft Project" pentru evidențierea resurselor utilizate la fiecare activitate și subactivitate în parte, prezentându-se grafic extras tabelar din aplicația de Management de proiect "Microsoft Project" Dintr- o regretabilă eroare hardware apărută în momentul exportării datelor Microsoft Project în programele de editare în care oferta a fost realizată în varianta finală pentru semnarea electronică respectiv Adobe Acrobat informațiile vizualizate în forma de reprezentare grafică au fost procesate greșit la nivel de pagini, acestea fiind preluate doar în format grafic tabelar, format care este din punct de vedere tehnic mult superior celui de reprezentare grafică. Astfel, odată cu răspunsul punctual la clarificările solicitate prin întrebarea 2 cu privire la informațiile cuprinse în oferta tehnică, vă reatașăm în integralitatea sa Capitolul 12 al Propunerii tehnice Urban Scope care alături de explicațiile punctuale de mai sus sperăm să lămurească aspectele confuze apărute din cauze tehnice respectiv posibile incompatibilități de editare documente a programelor utilizate. Menționăm că toate informațiile descrise mai sus nu sunt considerate o completare a ofertei conform legislației în vigoare, acestea regăsindu-se așa cum am exemplificat în Propunerea tehnica prezentată inițial Autorității contractante, răspunsul reprezentând doar indicații concrete cu privire așezarea și prezentarea/forma acestora care să vină în sprijinul Comisiei de evaluare”. Raportat la acest răspuns dar și la prevederile din documentația de atribuire s-a apreciat că: simpla trimitere la anumite secvențe din cadrul ofertei, nu scutește ofertantul de întocmirea unei oferte tehnice și de prezentarea unei abordări proprii și complete, că informațiile prezentate sunt disproporționate, iar ofertantul face trimitere la diverse paragrafe din partea narativă a propunerii tehnice, dar fără a identifica graficul Gantt de servicii, în forma și conținutul solicitate, că informațiile între diverse secțiuni ale ofertei trebuie corelate, nu înseamnă că sensul cerinței referitoare la modul de prezentare a graficului, este substituit de diverse informații preluate selectiv pentru a ajunge la concluzia dorită. Autoritatea contractantă precizează că oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, iar elementele consemnate în documentele depuse nu sunt Pagina 6 din 14

§ 7

elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile și admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esențiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare și confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante, în eventualitatea în care unele cerințe din cadrul documentației de atribuire nu sunt clare, la întocmirea ofertelor, ofertanții aveau la dispoziție posibilitatea solicitării de clarificări, în termenul prevăzut în documentația de atribuire și conform art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016. Astfel, ofertanții au obligația să prezinte graficul pentru servicii detaliat cu activitățile și sub- activitățile aferente, indicarea resurselor alocate (resursele tehnico - materiale, echipamente, forța de muncă) pentru fiecare dintre faze și a livrabilelor (documentațiile/documentele/rapoartele/certificatele ce vor fi întocmite de Prestator pentru fiecare faza/activitate/sub- activitate). În opinia comisiei de evaluare, nu s-au îndeplinit cerințele Fișei de date-Formular nr.4, prin neprezentarea graficului Gantt pentru servicii, detaliat cu activitățile și subactivitățile aferente, indicarea resurselor alocate (resursele tehnico - materiale, echipamente, forța de muncă) pentru fiecare dintre faze și a livrabilelor (documentațiile/documentele/ rapoartele/certificatele ce vor fi întocmite de Prestator pentru fiecare faza/activitate/subactivitate). Prin prisma art. 134 alin. (6) - (9) și art. 135 din HG nr. 395/2016 s-a considerat că prin această completare se creează un avantaj incorect al ofertantului față de celălalt ofertant participant la procedură, care a prezentat graficul Gantt în cuprinsul propunerii tehnice depuse inițial. Completarea lipsurilor din cadrul ofertei, respectiv depunerea unui grafic Gantt care nu a fost depus în cadrul ofertei, nu poate fi ignorată, întrucât prin acceptarea acestei completări s-ar încălca principiile statuate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, conducând la apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ...... Informațiile prezentate sunt disproporționate iar ofertantul face trimitere la diverse paragrafe din propunerea tehnică, dar fără a identifica un grafic de servicii, în forma solicitată de autoritatea contractantă; informațiile între diverse secțiuni ale ofertei trebuie corelate, nu înseamnă că sensul cerinței referitoare la modul de prezentare a graficului, este substituit de diverse informații preluate selectiv pentru a ajunge la concluzia dorită. Graficul Gantt reprezintă un instrument specific managementului de proiect care impune claritate, ordine în executarea sarcinilor și o evidență exactă a desfășurării fiecărei acțiuni din proiect. Prin prezentarea unui Grafic din care să rezulte că a înțeles desfășurarea cronologică a etapelor de prestare a proiectului, cu respectarea tehnologiilor și a procedurilor tehnice proprii, ofertantul trebuia să Pagina 7 din 14

§ 8

demonstreze că durata de prestare este una realistă și va asigura autoritatea contractantă că termenul de prestare va fi respectat întocmai, la fel și activitățile (subactivitățile) asumate. Graficul nu a fost realizat ținând cont de următoarele aspecte: (1) Activitatea (serviciile) se definește ca o mulțime de obiecte, în urma prestării căreia aceasta se concretizează; (2) Obiectul se definește ca o mulțime de categorii de servicii, în urma prestării cărora acesta se concretizează: Fiecare categorie de servicii va fi definită prin activitățile/ acțiunile de o durată de prestare cu o unitate de măsura, o cantitate corespunzătoare și un număr de resurse care concura la realizarea ei. Între obiecte/activitățile/acțiunile definite se stabilesc prioritățile de prestare care pot fi în una din următoarele situații: Două obiecte/categorii de servicii/activități/acțiuni pot începe simultan; Un obiect/categorie de servicii/activitate acțiune începe numai după terminarea altui obiect/ categorii de servicii/activități/acțiuni; Un obiect/categorie de servicii/ activitate/acțiune începe după o anumită perioadă

§ 9

de

§ 10

la

§ 11

începerea

§ 12

altui

§ 13

obiect,

§ 14

categorii

§ 15

de servicii/activități/acțiuni. Din introducerea datelor și a condiționărilor în programul informatic trebuie să rezulte un grafic tip Gantt în care este evidențiată ordinea activităților și cu respectarea interdependențelor dintre acestea. La întocmirea graficului Gantt, există o serie de reguli care trebuie respectate, respectiv: (1) Graficul trebuie să reprezinte corect succesiunea cronologică în timp și interdependența diferitelor activități; (2) Fiecare activitate nu poate începe decât dintr-un eveniment și se termină într-un alt eveniment; (3) Două evenimente nu pot fi legate între ele prin mai mult de o activitate. Există o serie de activități fictive - reprezentate prin linie întreruptă - care nu consumă nici resurse, nici timp, dar care atenționează că activitatea următoare nu poate începe până nu se termină una precedentă aflată pe alt traseu al grafului și care condiționează realizarea evenimentului respectiv. Lipsa graficului Gantt nu poate fi considerată abatere tehnică minoră iar omisiunile din propunerea tehnica nu pot fi completate/ corectate, întrucât ar conduce la depunerea unei noi oferte, caz în care, oferta sa, se transformă din una neconformă, în una conformă, putând deveni în final și posibilă câștigătoare. Cu privire la criticile contestatoarei legate de lipsa autorizării ANRE, impuse prin Ordinul nr. 45/2016, pentru ofertantul ...., autoritatea contractantă precizează că: - Ordinul nr. 45/2016 nu mai este valabil, acesta fiind abrogat de Ordinul nr. 134/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice; Pagina 8 din 14

§ 16

- obiectul viitorului contract nu a vizat o astfel de cerință, după cum nicăieri în cadrul Caietului de sarcini, nu se regăsesc solicitări cu privire la instalațiile electrice. Numai în situația în care Caietul de sarcini conținea prevederi referitoare la instalații electrice, atunci alegațiile contestatoarei ar fi fost fundamentate; - proiectul este solicitat a fi finanțat prin fonduri europene, prin Programul Operațional Asistență Tehnică. Conform specificului de finanțare în cadrul acestui program, au fost prezentate și aprobate Fișele de proiect investiție, la ADR Sud Muntenia, pentru Mobilitate urbană și Regenerare urbană, urmând ca acestea să își urmeze cursul procedural, etapizat, conform Ghidului specific de finanțare; - obiectul procedurii de achiziție este de elaborare documentații tehnico-economice de la faza de elaborare studii preliminare, a studiului de fezabilitate și proiectarea tehnică de execuție. Astfel că la acest moment, nu există o soluție tehnică stabilită și nicio temă de proiectare elaborată, toate acestea urmând să fie elaborate de viitorul prestator, în funcție de specificitatea amplasamentului, rezultatele studiilor și mulți alți factori. Conform Caietului de sarcini, pentru lotul 1, - la pct.4.7.1.: "Structurile de la intersecții vor fi prevăzute cu sistem de iluminat" Iluminat cu led, atât în zona de pasaj, cât și în parcarea subterana, etc"; - la pct.4.7.5.: "Sistemul de iluminat public se va realiza în conformitate cu normativele și standardele în vigoare. Sistemul de iluminat de tip LED va fi cu sistem de telegestiune, etc." Se poate observa, fără echivoc, că autoritatea contractantă a făcut referire, exclusiv, la sintagma "sistem de iluminat" și nu la sintagma "instalație electrică"; - or, atât Ordinul nr. 45/2016 cât și Ordinul nr. 134/2021 a fost/este aplicabil numai pentru instalații electrice; - după cum rezultă din definiția dată de art. 7 alin. (1) pct. 6, instalație electrică = ansamblu de echipamente electrice asociate care au caracteristicile coordonate pentru a îndeplini un scop dat; instalația electrică include partea electrică a centralelor electrice, rețelele electrice și instalațiile electrice de utilizare; instalația electrică face parte din sistemul electroenergetic național sau dintr- un sistem electroenergetic izolat; - pe de altă parte, sistemul de iluminat reprezintă un sistem de lămpi a căror sursă și conectare urmează să fie definită (prin soluția tehnică la faza SF) și aprobată, ulterior. Spre exemplu, soluția tehnică ce poate fi definită este sistem de iluminat cu baterie și panou solar, cu generator de capacitate, etc; - branșarea/conectarea lămpilor la rețeaua electrică, nu este definită niciunde în cadrul Caietului de sarcini. Prin documentația de atribuire au fost definite unele standarde, astfel încât la alegerea Pagina 9 din 14

§ 17

lămpilor să se aibă în vedere calitatea, normele de siguranță și eventuale solicitări referitoare la încadrarea în normative, ulterior, ale autorităților care urmează să avizeze viitorul proiect. Sistemul de iluminat definit solicită să se îndeplinească condiții luminotehnice, fiziologice, de siguranță a circulației, de estetică arhitectonică și de norme tehnice, în condițiile utilizării raționale și reducerii costului investițiilor și a cheltuielilor anuale de exploatare, dar nu definește niciunde rețeaua electrică/instalația electrică sau branșarea/conectarea la sistemul public de energie electrică, acestea fiind aspecte care nu pot fi impuse la acest moment, în lipsa unei soluții tehnice definite. În ceea ce privește solicitarea de anulare a procedurii, autoritatea contractantă apreciază că nu se impune luarea acestei măsuri. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 16027/28.03.2022 contestatoarea a solicitat Consiliului înlăturarea caracterului confidențial al ofertei .... În opinia contestatoarei, .... nu poate invoca secretul comercial și proprietatea intelectuală în susținerea confidențialității ofertei sale. Elementul de confidențialitate nu se poate extinde asupra întregii propuneri tehnice și/ financiare, operatorul economic având obligația de a indica în mod concret care anume părți sunt secret comercial sau proprietate intelectuală. O declarare a confidențialității integrale a ofertei nu poate conduce decât la un abuz și la încălcarea principiului transparenței/ tratamentului egal. Prin concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 16578/ 30.03.2022, contestatoarea și-a menținut solicitările din cuprinsul contestației precum și argumentele invocate în susținerea acestora. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .... a organizat o procedură de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect achiziție „achiziția serviciilor pentru întocmirea documentației tehnico - economice pentru obiectivele de investiții Lot 1 și 2 din cadrul proiectului – Sprijin la niv. Reg. Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021 – 2022 pe dom. Mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură și servicii publice de turism”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. C....., criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate preț”. Valoarea totală estimată pentru Lotul 1 care face obiectul prezentei contestații este de 2.642.857,14 lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că ..... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207890835 din data de 07.03.2022, în valoare de 52.858 lei. Nemulțumită de rezultatul procedurii, la lotul 1, comunicat prin adresa nr. 8387/24.02.2022, potrivit căruia oferta sa a fost respinsă ca Pagina 10 din 14

§ 18

inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, întrucât: „ați prezentat detalii suplimentare referitoare la graficul Gantt, detalii ce nu se regăseau în propunerea tehnică inițială (...) depunerea unui grafic Gantt care nu a fost depus în cadrul ofertei inițiale, nu poate fi considerată abatere tehnică minoră (...)”, ... a formulat prezenta contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că, pe parcursul evaluării ofertelor, motivul de respingere a făcut și obiectul clarificărilor, respectiv, prin adresa nr. 1626/13.01.2022, autoritatea contractantă i-a solicitat să clarifice următoarele: „(...) Întrebare nr. 2. Referința: secțiunea IV.4.1 Instrucțiuni către ofertanți, formular nr. 4 II. Graficul de activități Gantt (...) în cadrul ofertei prezentate, comisia de evaluare nu a regăsit reprezentarea grafică din care să reiasă toate fazele ce alcătuiesc realizarea contractului cu evidențierea principalelor momente ale contractului. Astfel, nu s-a identificat graficul de activități Gantt- Programul de Prestare al Serviciilor în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, care să cuprindă minim următoarele informații: a0 reprezentarea grafică a tuturor fazelor (...); b) reprezentarea grafică a tuturor activităților și subactivităților (...); c) indicarea resurselor alocate (...); d) reprezentarea grafică a livrabilelor (...). motivat de aceste aspecte, vă solicităm să indicați locul din cadrul ofertei dvs unde se regăsește graficul de activități Gantt-Programul de Prestare al Serviciilor în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, cuprinzând minim informațiile solicitate (...)”. La această solicitare, contestatoarea a răspuns astfel: „(...) în capitolul 12 Plan de lucru (pag. 256-267) sunt prezentate în forma solicitată de autoritatea contractantă prin secțiunea IV.4.1 Instrucțiuni către ofertanți, formular nr. 4 informațiile din subcapitolele 7.3.5, 7.3.6 și 7.3.7 așa cum au fost introduse în programul Microsoft Project cu ajutorul căruia a fost realizată și prezentată planificarea contractului cu Diagrama Gantt a proiectului în viziunea ofertantului, astfel: subcapitolul 12.1 Planul de lucru prezintă data de început a contractului, durata acestuia, activitățile și subactivitățile realizate cu evidențierea tuturor aspectelor solicitate prin documentația de atribuire. Subcapitolul 12.2 Programarea în timp a activităților. Graficul de prestare a serviciilor tratează programarea detaliată a fazelor, activităților și subactivităților așa cum reiese din prezentarea grafică a programului de management al proiectului Microsoft Project cu evidențierea clară a duratei în zile lucrătoare și a datelor calendaristice de început și de sfârșit pentru toate acestea. Subcapitolul 12.3 Succesiunea și interrelaționarea activităților reprezintă tabelul generat de programul specializat Microsoft Project (...) dintr-o regretabilă eroare hardware apărută în momentul exportării datelor Microsoft Project în programele de editare în care oferta a fost realizată în varianta finală pentru semnarea electronică respectiv Adobe Pagina 11 din 14

§ 19

Acrobat informațiile vizualizate în forma de reprezentare grafică au fost procesate greșit la nivel de pagini, acestea fiind preluate doar în format grafic tabelar, format care este din punct de vedere tehnic mult superior celui de reprezentare grafică. Astfel, odată cu răspunsul punctual la clarificările solicitate prin întrebarea 2 cu privire la informațiile cuprinse în oferta tehnică, vă reatașăm în integralitatea sa capitolul 12 al propunerii tehnice .... care alături de explicațiile punctuale de mai sus sperăm să lămurească aspectele confuze apărute din cauze tehnice respectiv posibile incompatibilități de editare documente a programelor utilizate. Menționăm că toate informațiile descrise mai sus nu sunt considerate o completare a ofertei conform legislației în vigoare, acestea regăsindu-se așa cum am exemplificat în propunerea tehnică prezentată inițial autorității contractante, răspunsul reprezentând doar indicații concrete cu privire la așezarea și prezentarea/forma acestora care să vină în sprijinul comisiei de evaluare (...)”. În soluționare, Consiliul are în vedere că cerința în discuție este clară, indicându-se, în mod clar, modul de întocmire a graficului Gantt și informațiile ce se impun a fi identificate în cadrul acestuia. Consiliul nu reține în soluționare susținerile contestatoarei întrucât, în măsura în care a considerat că structura sau existența graficului Gantt nu este necesară pentru autoritatea contractantă, avea posibilitatea formulării unei solicitări de modificare a conținutului documentației de atribuire sau a formulării unei contestații privind conținutul documentației de atribuire. Or, în măsura în care nu a procedat în acest mod și a depus ofertă în cadrul prezentei proceduri de atribuire, se impunea ca societatea contestatoare să își întocmească oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cu respectarea tuturor cerințelor incluse în cadrul acesteia. Consiliul apreciază corectă solicitarea comisiei de evaluare referitoare la indicarea locului unde se regăsește graficul de activități Gantt în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, în condițiile în care aceasta reprezintă o cerință clară din cuprinsul documentației de atribuire. Lipsa graficului Gantt, nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră. Prin urmare, Consiliul constată că, în măsura în care în cuprinsul propunerii tehnice nu se regăsește graficul Gantt, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, în mod corect, comisia de evaluare a stabilit că cerința nu este îndeplinită și, în mod corect, a făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, declarând oferta respectivă ca fiind inacceptabilă pentru acest motiv. În acest context, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor formulate cu privire la acest aspect, motiv pentru care va proceda la respingerea, ca neîntemeiate, a acestora. Pagina 12 din 14

§ 20

Consiliul reține că oferta contestatoarei este inacceptabilă, astfel încât sunt considerate relevante prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ: (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Așadar, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o autoritate contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura și să fi suferit, să sufere sau să riște să sufere un prejudiciu urmare a unui act al autorității contractante. Aplicând aceste considerente la speța analizată, Consiliul apreciază că formularea unor critici împotriva ofertei declarate câștigătoare este lipsită de interes în condițiile în care oferta contestatoarei este inacceptabilă. Așadar, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o autoritatea contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziție publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura și să fi suferit, să sufere sau să riște să sufere un prejudiciu urmare a unui act al autorității contractante. Deși, nici Legea nr. 101/2016 și nici Codul de procedură civilă nu definesc interesul, în doctrină s-a arătat că, prin acesta, se înțelege folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii sale. Exercițiul dreptului de a formula o acțiune în justiție, precum și o contestație ca cea de față, cere o justificare, prin impunerea condiției interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate. Interesul, indiferent că este moral și/sau material, trebuie să fie legitim, personal și direct, să fie născut și actual. Pagina 13 din 14

§ 21

În consecință, având în vedere textele legale incidente menționate mai sus și faptul că oferta contestatoarei este neconformă, Consiliul constată că autoarea contestației nu justifică un interes legitim, născut și actual. Luând în considerare aspectele prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația ...., în contradictoriu cu ...., ca nefondată, în partea ce privește reevaluarea propriei oferte și, ca lipsită de interes, în partea ce privește reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația ...., în contradictoriu cu ...., ca nefondată, în partea ce privește reevaluarea propriei oferte și, ca lipsită de interes, în partea ce privește reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 14 (paisprezece) pagini. Pagina 14 din 14