AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2023_1080

2023Fonduri: PNRRProcedura simplificata

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 30.198 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1080/C11/1048 Data: 11.05.05.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20592/18.04.2023, formulată de ......... SRL, cu sediul social în ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ...., având CUI RO ........., reprezentată legal prin consilier juridic ........., având adresa de corespondență în ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 16/11.04.2023, și a raportului procedurii nr. 15/11.04.2023, emise de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Înființare centru local de inovare a comunității - aplică soluții inteligente pentru incluziune socială și oferă programe educaționale pentru comunitate, s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 15/11.04.2023 și a comunicării nr. 16/11.04.2023. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația prin care ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Precizează că, la data de 11.04.2023, a luat la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă pentru următoarele considerente: „Comisia a verificat pe site-ul Tribunalului ......... și a constatat că în dosarul 4019/117/2022 s- a pronunțat Hotărârea 585/2023 prin care a fost respinsă acțiunea promovată de SC ......... SRL. Ca atare comisia urmează să facă aplicarea prevederilor art. 167 alin. 1 litera g din Legea 98/2016 care precizează - (I)Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a Pagina 1 din 10

§ 2

contractului de achiziție publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situații:  g)operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice al unui contract de achiziții sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile". În primul rând, referitor la dosarul nr. 4019/117/2022, face dovada că a fost formulat recurs, așadar nu are o hotărâre definitivă în acest dosar. În al doilea rând, arată că a completat în cadrul DUAE că deține certificate constatatoare negative și a atașat o Anexă unde a explicat că nu a achitat penalități, deoarece documentele au fost contestate în cadrul unei acțiuni ori până la finalizarea definitivă a dosarului, se consideră nevinovată.  Astfel, a invocat prevederile art. 166 alin 5 din Normele metodologice din 2016. Menționează că autoritatea contractantă a publicat documentul constatator în discuție în SEAP mai devreme de expirarea termenului legal stabilit de lege, care, raportat la dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, îl reprezintă soluționarea, în mod definitiv, a dosarului având ca obiect anularea documentului constatator, respectiv a dosarului nr. 762/ 1285/2022. În susținerea argumentelor de mai sus, invocă decizia nr. ”8071/686,745/C5”, emisă de către CNSC, care s-a pronunțat asupra faptului că societatea sa deține patru certificate constatatoare negative. Față de considerentele evidențiate, apreciază că argumentele aduse sunt pe deplin fundamentate, sens în care va solicită admiterea contestației formulată. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Punctul de vedere nr. 2117/25.04.2023, a fost înregistrat la CNSC cu nr. 22377/28.04.2023, iar dosarul achiziției a fost comunicat cu adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 22568/27.04.2023, fiind completat cu adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 25196/10.05.2023. Prin punctul de vedere, ......... a solicitat respingerea contestației formulată de ......... SRL și menținerea ca legală și temeinică a deciziei comisiei de evaluare materializată prin raportul procedurii nr. 15/11.04.2023, pentru următoarele motive: La data și ora stabilite pentru depunerea ofertei, au depus ofertă două societăți: SC ......... SRL și SC .... SRL. După analiza garanțiilor de participare s-a trecut la analiza DUAE depus în SEAP. Cu această ocazie, membrii comisiei au verificat în SEAP, la rubrica „Documente constatatoare" dacă există înregistrări cu privire la certificate constatatoare pentru care sunt înregistrate prejudicii. Dacă pentru SC .... SRL nu există publicate în SICAP certificate constatatoare 2

§ 3

pentru care să fi înregistrat prejudicii sau pagube, pentru SC ......... SRL există publicate un număr de 4 asemenea certificate negative. Ofertantul a făcut precizări în cadrul ofertei sale despre existența unor certificate constatatoare, motivând însă că le-a contestat și așteaptă hotărârile judecătorești în aceste cauze. Comisia de evaluare a verificat stadiul dosarului indicat de către SC ......... SRL și a constatat că, în acest caz s-a pronunțat deja o decizie de respingere în prima fază, existând doar calea recursului. Având în vedere cele arătate mai sus, comisia de evaluare a propus excluderea ofertantului SC ......... SRL din procedură, conform prevederilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Față de aspectele prezentate mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depuse, invocând prevederile art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. La data analizei ofertelor s-a stabilit în mod indubitabil faptul că există patru certificate constatatoare care atestă existența unor pagube/ prejudicii în anumite contracte de achiziție publică, în care contractor este SC ......... SRL. Din cele 4 certificate constatatoare, unul a fost contestat la Tribunalul ......... și a făcut obiectul dosarului nr. 4019/117/2022. Decizia Tribunalului ......... în acest dosar a fost de respingere a acțiunii formulate de către ......... SRL. Consideră că la data evaluării, ca și în prezent, aceste certificate constatatoare negative există, produc efecte și sunt opozabile părților. Cele patru certificate constatatoare atestă faptul că ......... SRL a înregistrat întârzieri și astfel, au fost aplicate, de către autoritatea contractantă, penalități, care se încadrează în categoria celor indicate de către art. 167 alin. (1) lit. g din Legea nr. 98/2016. Având în vedere faptul că acest contract este finanțat din PNRR și ......... nu își permite să piardă această finanțare care ar duce la modernizarea școlii gimnaziale din comună și ar profita elevii și profesorii din satele aparținătoare Comunei ........., este evident faptul că nu poate accepta explicații de genul celor prezentate de către ......... SRL, că nu există prejudiciu, deoarece l-ar fi contestat. Prejudiciul există de la momentul emiterii certificatului constatator, iar fiindcă acesta nu este anulat, el produce efecte juridice și în prezent. Având în vedere cele arătate mai sus, solicită respingerea contestației și menținerea raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 11.815,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209081446/1 eliberată de CEC BANK SA, Sucursala ........., la data de 21.04.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: Pagina 3 din 10

§ 4

......... a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Înființare centru local de inovare a comunității - aplică soluții inteligente pentru incluziune socială și oferă programe educaționale pentru comunitate, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN112147707.03.2023. Valoarea estimată a contractului de furnizare este de 590.724,00 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 16/11.04.2023, și a raportului procedurii nr. 15/11.04.2023, ......... SRL a înaintat Consiliului contestația în analiză, solicitând anularea raportului procedurii nr. 15/11.04.2023 și a comunicării nr. 16/11.04.2023. Analizând contestația, Consiliul reține că acest demers al contestatoarei este îndreptat împotriva deciziei autorității contractante de a-i respinge oferta. În acest sens, Consiliul constată că, prin adresa nr. 16/11.04.2023, autoritatea contractantă i-a comunicat petentei faptul că, prin DUAE, a fost precizată existența a 4 certificate constatatoare, care au fost atașate acestuia, cu mențiunea că, fiind contestate, nu ar trebui luate în seamă. Totodată, a fost comunicat faptul că, din consultarea site-ului Tribunalului ........., comisia de evaluare a constatat că a fost emisă hotărârea nr. 585/2023 în dosarul nr. 4019/117/2022**, acțiunea invocată fiind respinsă, motiv pentru care au fost aplicate dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Autoarea contestației apreciază decizia autorității contractante nelegală, deoarece hotărârea tribunalului nu este definitivă și menționează că a promovat recurs împotriva ei. De asemenea, arată că documentele constatatoare în discuție au fost publicate de achizitoarea emitentă, mai devreme decât termenul stabilit de legiuitor, fiind încălcate dispozițiile art. 166 alin. (5) din HG nr. 395/2016. În contra celor susținute de contestatoare, autoritatea contractantă arată că, la data evaluării ofertelor, cele 4 certificate există, produc efecte și sunt opozabile părților, fiind incidente dispozițiile legale reținute în adresa de comunicare a rezultatului procedurii. De asemenea, precizează că, dată fiind finanțarea prin PNRR, nu își permite pierderea ei și nu poate accepta explicațiile primite că nu ar exista prejudiciu pentru că documentul a fost contestat, prejudiciul existând la momentul emiterii certificatului constatator, care nu a fost anulat. Din analiza DUAE depus de autoarea contestației, Consiliul constată că, în Partea III: Motive de excludere, secțiunea C Motive legate de insolvență, conflict de interese sau abateri profesionale, autoarea contestației a prevăzut, referitor la încetarea anticipată sau alte sancțiuni comparabile, că informațiile se regăsesc în anexa atașată acestuia. 4

§ 5

Din analiza documentelor anexate DUAE, Consiliul observă că în discuție este existența a 4 certificate constatatoare, emise de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, având nr. 50717, 50767, 50761 și 50764 din data 22.06.2022, emitentul menționând, în fiecare dintre acestea, că nu au fost respectate termenele de montaj de la data semnării contractului, iar ca prejudicii, conform contract aferent, fiind indicat numărul articolului din contract, fără a fi determinat acest prejudiciu. Conform SEAP aceste certificate au fost publicate în data de 09.08.2022. Verificând, Consiliul constată că aceste certificate au fost contestate, iar în dosarul constituit, având nr. 4019/117/2022**, Tribunalul ........., Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a emis hotărârea nr. 585/15.03.2023, fiind publicată următoarea soluție pe scurt: ”Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U P S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ SI PROTECŢIA COPILULUI BRAŞOV, cu sediul în Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 6, jud. Braşov, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Tribunalul .......... Pronunţată astăzi, 15.03.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.” Prin urmare, decizia Tribunalului nu este definitivă, întrucât contestatoarea are dreptul de a formula recurs împotriva ei, demers realizat de petentă la data de 04.04.2023. În vederea soluționării contestației, Consiliul consideră relevante următoarele dispoziții legale: - din Legea nr. 98/2016: - art. 167 alin. (1) lit. g) și alin. (8): ”(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… g) operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile; ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. (8) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. g) se consideră încălcări grave ale obligaţiilor contractuale, cu titlu exemplificativ, neexecutarea contractului, livrarea/prestarea/executarea unor produse/servicii/lucrări care prezintă neconformităţi majore care le fac improprii utilizării conform destinaţiei prevăzute în contract.”; - art. 170 alin. (1) și (5) lit. b) din Legea nr. 98/2016: ”(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica inexistenţa unei situaţii de excludere prevăzute la art. 164, 165 şi 167 în legătură cu subcontractanţii propuşi”. - art. 171: ”(1) Orice operator economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere. (2) În cazul în care autoritatea contractantă consideră dovezile prezentate de operatorul economic în conformitate cu prevederile alin. (1) ca fiind suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilităţii, autoritatea contractantă nu exclude operatorul economic din procedura de atribuire. Pagina 5 din 10

§ 6

(3) Dovezile pe care operatorul economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 le poate furniza autorităţii contractante, în sensul prevederilor alin. (1), se referă la efectuarea de către operatorul economic a plăţii sau la asumarea de către operatorul economic a obligaţiei de plată a despăgubirilor în ceea ce priveşte eventualele prejudicii cauzate printr-o infracţiune sau printr-o altă faptă ilicită, clarificarea de către operatorul economic în mod complet a faptelor şi împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea sau altă faptă ilicită, prin cooperarea activă cu autorităţile care efectuează investigaţia, şi la adoptarea de către operatorul economic a unor măsuri concrete şi adecvate la nivel tehnic, organizaţional şi în materie de personal, cum ar fi eliminarea legăturilor cu persoanele şi organizaţiile implicate în comportamentul necorespunzător, măsuri de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de control şi raportare, crearea unei structuri de audit intern pentru verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a altor norme sau adoptarea unor reguli interne privind răspunderea şi plata despăgubirilor, pentru a preveni săvârşirea unor noi infracţiuni sau alte fapte ilicite. (31) Autoritatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici şi dovedite în conformitate cu prevederile alin. (3), ţinând seama de gravitatea şi circumstanţele particulare ale infracţiunii sau abaterii avute în vedere. (32) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (31) sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire. (4) În cazul în care operatorului economic i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru sau a unui contract de concesiune, care produce efecte în România, prevederile alin. (1) - (3) nu sunt aplicabile pe toată perioada de excludere stabilită prin respectiva hotărâre. (5) În cazul în care operatorului economic nu i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru sau a unui contract de concesiune pentru o anumită perioadă, situaţiile de excludere prevăzute la art. 164 şi 167 nu se aplică: a) dacă, în cazul faptelor prevăzute la art. 164, a expirat o perioadă de 5 ani de la data hotărârii definitive de condamnare; b) dacă, în cazul situaţiilor, faptelor sau evenimentelor prevăzute la art. 167, a expirat o perioadă de 3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant.” - din HG nr. 395/2016: - art. 166: ”(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie tehnică a produselor în cauză; b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent; c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate; d) pentru contractele de servicii de supervizare a lucrărilor/dirigenţie de şantier, în termen de 14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanţie acordată lucrării în cauză; e) pentru contractele de lucrări atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului- verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în 6

§ 7

termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… (4) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat şi, dacă este cazul, pentru eventualele prejudicii se publică în SEAP, în termen de 60 de zile de la data emiterii, cu excepţia situaţiei în care efectele au fost suspendate prin hotărârea instanţei de judecată. (51) Autoritatea contractantă are obligaţia de a actualiza în SEAP informaţiile cu privire la documentul prevăzut la alin. (5) în termen de 5 zile de la momentul luării la cunoştinţă că situaţia de fapt ce a stat la baza emiterii respectivului document constatator trebuie modificată din cauze obiective. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… (8) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege.” Din coroborarea acestor dispoziții, rezultă că, pentru a fi incident cazul de excludere arătat, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract de achiziții sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior; încălcarea gravă a obligațiilor contractuale poate fi considerată neexecutarea contractului ori livrarea/prestarea/executarea unor produse/ servicii/lucrări care prezintă neconformități majore care le fac improprii utilizării conform destinației prevăzute în contract; - aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile. Astfel, îi revenea autorității contractante sarcina de a verifica și de a stabili dacă cele reținute în cadrul acestor documente constatatoare, care nu conțin informații clare legate de prejudiciul suferit de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, se încadrează în dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, dacă acesta a condus la plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile. Din modul de exprimare a legiuitorului, rezultă că excluderea operează în situația în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile amintite, respectiv conduita viciată a operatorului economic, conduită care să fi avut efectele amintite. Este de observat că legiuitorul nu a prevăzut că motivul de excludere operează de drept în situația în care, pentru operatorul economic respectiv, a fost emis un document constatator de natura celor întâlnite în prezenta speță, fără a fi necesare alte verificări. Legiuitorul nu a condiționat excluderea din procedură, în cazul prevăzut la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, de existența unei hotărâri judecătorești definitive asupra legalității emiterii unui document constatator, însă, important este a observa și că, potrivit aceleiași prevederi, legiuitorul nu a condiționat excluderea din procedură nici de existența unui document constatator ori a altui asemenea act emis de un client beneficiar al operatorului economic analizat. Astfel, în textul dispozițiilor coroborate ale art. 167 alin. (1) lit. g) și alin. (8) din Legea Pagina 7 din 10

§ 8

nr. 98/2016, nu se condiționează excluderea operatorului economic de existența unui document constatator emis de vreun beneficiar al acestuia. Potrivit art. 166 alin. (1) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractant asociat și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, iar conform alin. (8) al aceluiași articol, când ia decizia de respingere a unui ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din lege. Drept urmare, dacă legiuitorul ar fi dorit ca excluderea operatorului economic să intervină ca efect al simple existențe a unui document constatator emis în baza art. 166 alin. (1) din HG nr. 395/2016, ar fi prevăzut în mod clar această posibilitate. Însă, așa cum este înscris la art. 166 alin. (8) din HG nr. 395/2016, decizia de respingere a unui ofertant pe baza unui document constatator, trebuie să fie precedată de o verificare obligatorie a faptului că acest document „reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege.” Prin urmare, nici din conținutul documentului constatator și nici din textele de lege ce reglementează emiterea și efectele sale, nu rezultă că efectul unui astfel de document este excluderea viitoare, din alte proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică, a operatorului economic pentru care a fost emis. Așadar, determinantă în excluderea din procedură a operatorului economic nu este existența documentului constatator, ci verificarea faptului că acest document reflectă îndeplinirea cumulativă a condițiilor regăsite la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, excluderea operând numai dacă sunt îndeplinite condițiile legale invocate. Pe de altă parte, prin prevederile de la art. 171 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), Legea nr. 98/2016 a stabilit dreptul și posibilitatea operatorului economic de a răsturna concluziile rezultând din incidența unui caz de excludere, prin furnizarea de dovezi care să arate că măsurile pe care le- a luat sunt suficiente pentru a-și demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivul de excludere, în prezența unor astfel de dovezi, pe care autoritatea contractată să le considere suficiente, aceasta având posibilitatea legală de a nu exclude operatorul economic respectiv. Rezultă, așadar, că legea a reglementat posibilitatea ca, chiar și în condițiile existenței reale a unui caz de excludere, operatorul economic să își poată demonstra, în concret, credibilitatea prin raportare la motivul de excludere, evitând astfel eliminarea sa din competiție. 8

§ 9

Or, autoritatea contractantă nu a realizat o astfel de verificare, mulțumindu-se la a consulta portalul Tribunalului ........., cu toate că, verificarea pe care achizitoarea era chemată să o realizeze nu trebuia să vizeze atât existența căii de atac împotriva documentelor constatatoare în discuție și rezultatele acesteia, cât trebuia să aibă în vedere obținerea de informații și documente care să îi permită să stabilească dacă, în cazul acestei ofertante, sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru excluderea reglementata la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. În procesul-verbal nr. 2/23.03.2023, autoritatea contractantă a reținut doar faptul că, verificând site-ul Tribunalului ........., a constatat existența deciziei de respingere, dar a omis faptul că decizia nu este definitivă și că a fost atacată cu recurs. În fapt, autoritatea contractantă nu a obținut nicio informație relevantă prin această verificare, regăsindu- se în aceeași situație de la începutul evaluării acestor aspecte, de constatare a existenței a 4 documente constatatoare, emise de aceeași achizitoare, la aceeași dată, contestate de petentă. În aceste condiții, Consiliul consideră că nu poate fi pusă în discuție excluderea petentei în baza unor documente contestate în instanță, în baza unei hotărâri în primă instanță, față de care nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă. În acest context de fapt și de drept, Consiliul consideră măsura excluderii din procedura de atribuire a ......... SRL, nelegală, luată în afara cadrului în care operează cazul de excludere prevăzut la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Cât privește susținerile autorității contractante din punctul de vedere la contestație, Consiliul apreciază că proveniența finanțării nu este de natură a permite membrilor comisiei de evaluare nerespectarea obligațiilor izvorâte din dispozițiile legale amintite. Totodată este avut în vedere că dispozițiile art. 171 din Legea nr. 98/2016 stabilesc dreptul și posibilitatea operatorului economic de a răsturna concluziile rezultând din incidența unui caz de excludere, prin furnizarea de dovezi care să arate că măsurile pe care le-a luat sunt suficiente pentru a-și demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivul de excludere, în prezenta unor astfel de dovezi, pe care autoritatea contractată să le considere suficiente, aceasta având posibilitatea legală de a nu exclude operatorul economic respectiv. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să admită contestația depusă de ......... SRL și să anuleze actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei contestatoarei. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea Pagina 9 din 10

§ 10

aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusă de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de ......... SRL în contradictoriu cu .......... Anulează actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei depusă de ......... SRL. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta depusă de ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 10 pagini. Redactată practicaua deciziei .... 10