AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2023_2145

BO2023_2145

Respinge
2023Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorVERTRANTIS SRL
AutoritateJUDEȚUL VASLUI

CPV: 60112000-6
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.387 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... I. Prin contestația nr. 464/04.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 48410/05.09.2023, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 13112/25.08.2023 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 13104/25,08,2023, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul ...”, se solicită, pentru lotul 58, obligarea entității contractante la anularea raportului procedurii nr. 13104 din 25.08.2023, inclusiv anularea proceselor-verbale ce privesc evaluarea propunerii financiare, în partea care privește oferta depusă de către Asocierea ... - ... și implicit a adresei prin care oferta respectivei asocieri a fost declarată câștigătoare, respectiv partea care privește oferta ... prin care aceasta a fost declarată inacceptabilă, implicit anularea adresei nr. 13112/25.08.2023 de comunicare a rezultatului procedurii, respingerea ofertei Asocierii ... - ... ca neconformă, raportat la legislația aplicabilă, obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei ... și considerarea acesteia ca admisibilă, urmare a constatării că clarificările transmise prin adresa nr. 374/12.07.2023 sunt concludente, obligarea entității contractante să permită accesul la documentația de atribuire, inclusiv în ceea ce privește documentele declarate confidențiale de către ceilalți ofertanți, dar care nu au fost probate ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. II. Prin contestația nr. 465/04.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 48411/05.09.2023, formulată de către ..., cu sediul în ... ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adresei nr. 13260/25.08.2023 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 13104/25,08,2023, emise de către aceeași entitate Pagina 1 din 6

§ 2

contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, se solicită, pentru lotul 59, obligarea entității contractante la anularea raportului procedurii nr. 13104 din 25.08.2023, inclusiv anularea proceselor- verbale ce privesc evaluarea propunerii financiare, în partea care privește oferta depusă de către Asocierea ... - ... și implicit a adresei prin care oferta respectivei asocieri a fost declarată câștigătoare, respectiv partea care privește oferta ... prin care aceasta a fost declarată inacceptabilă, implicit anularea adresei nr. 13260/25.08.2023 de comunicare a rezultatului procedurii, respingerea ofertei Asocierii ... - ... ca neconformă, raportat la legislația aplicabilă, obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei ... și considerarea acesteia ca admisibilă, urmare a constatării că clarificările transmise prin adresa nr. 375/12.07.2023 sunt concludente, obligarea entității contractante să permită accesul la documentația de atribuire, inclusiv în ceea ce privește documentele declarate confidențiale de către ceilalți ofertanți, dar care nu au fost probate ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 2482/2023 și nr. 2483/2023, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 48410/05.09.2023 și nr. 48411/05.09.2023, urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 2482/2023. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică modalitatea entității contractante de evaluare a ofertei Asocierii ... - ..., pe care a declarat-o conformă și câștigătoare pentru lotul 58. Prin adresa nr. 15545/08.09.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 49425/11.09.2023, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația ..., prin care solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată. II. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică modalitatea entității contractante de evaluare a ofertei Asocierii ... - ..., pe care a declarat-o conformă și câștigătoare pentru lotul 59. Pagina 2 din 6

§ 3

Prin adresa nr. 15539/08.09.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 49426/11.09.2023, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația ..., prin care solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de entitate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul ...”, cod CPV 60112000-6 Servicii de transport rutier public (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de servicii, pentru lotul 58, este de 9.369.360,00 lei fără TVA, iar pentru lotul 59 este de 7.862.400,00 lei fără TVA. Conform

§ 4

celor

§ 5

precizate

§ 6

în raportul

§ 7

procedurii

§ 8

nr. 13104/25.08.2023, ofertele asocierii ... - ... au fost declarate câștigătoare, pentru loturile 58 și 59. Raportat la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției inadmisibilității contestației invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestațiilor invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunilor, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, se are în vedere că ... a depus prezentele contestații la data de 04.09.2023, prin e-mail, fiind înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 48410 (Dosar nr. 2482/2023) și nr. 48411/05.09.2023 (Dosar nr. 2483/2023), respectiv la data când sunt aplicabile prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost completate și modificate ulterior, conform cărora „(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: (...)”. Procedând la verificarea îndeplinirii de către ... a obligației constituirii cauțiunilor în cuantumul și termenul legal, din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că acestea nu au fost constituite până la data emiterii prezentei decizii, astfel cum prevăd Pagina 3 din 6

§ 9

dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, data limită fiind 11.09.2023. Prin adresa nr. 48832/2482/2483/C7/06.09.2023, Consiliul a pus în vedere contestatorului ...: „... vă aducem la cunoștință prevederile art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, sub sancțiunea respingerii contestației, vă revine obligația de a constitui, în termen de maximum 5 (cinci) zile de la data sesizării Consiliului (05.09.2023), cauțiunile stabilite de respectivele prevederi, pentru lotul 58 (Dosar nr. 2482/2023) și lotul 59 (Dosar nr. 2483/2023). ...” Prin adresa din data de 13.09.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 50122/13.09.2023, contestatorul a precizat că: „Vă aducem la cunoștință că, din cauza unor probleme, nu suntem în măsură să achităm cauțiunea, motiv pentru care urmează să faceți aplicarea prevederilor legale aferente.” Analizând documentele aflate la dosarul cauzei și ținând seama de prevederile legale incidente cauzei, și anume Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că ... a depus contestațiile ce fac obiectul prezentei cauze, în data de 04.09.2023, fiind înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 48410/05.09.2023 și nr. 48411/05.09.203,

§ 10

însă,

§ 11

deși

§ 12

a

§ 13

primit

§ 14

adresa

§ 15

nr. 48832/2482/2483/C7/06.09.2023, prin care i se solicita dovada (recipisele) constituirii cauțiunilor și nu s-a conformat solicitării Consiliului, depășind astfel termenul maxim legal de 5 zile de la data sesizării Consiliului, termen care s-a împlinit în data de 11.09.2023, iar la data de 13.09.2023, a răspuns astfel: „Vă aducem la cunoștință că, din cauza unor probleme, nu suntem în măsură să achităm cauțiunea, motiv pentru care urmează să faceți aplicarea prevederilor legale aferente.” Mai mult, prin prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, legiuitorul sancționează tocmai lipsa de diligență și prudență ale contestatorului, care ar fi putut din vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită jurisdicției Consiliului să poată analiza pe fond cererile ce fac obiectul contestației. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatorului posibilitatea să își constituie cauțiunea, astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care petentul nu s-a achitat. Se are în vedere că nici până la data emiterii prezentei decizii, ... nu a depus dovada constituirii cauțiunilor în cuantumul precizat de lege, pentru loturile 58 și 59. Având în vedere considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de Pagina 4 din 6

§ 16

servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, coroborate cu cele ale art. 611 alin. (1) din Legea nr.101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul admite excepția inadmisibilității contestației pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, excepție invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, respinge contestațiile formulate de către ..., în contradictoriu cu ..., ca inadmisibile, pentru neconstituirea cauțiunilor prevăzute de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, pentru loturile 58 și 59. Fără pronunțare pe fondul contestațiilor formulate de către ... pentru loturile 58 și 59. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestațiilor formulate de către ..., pentru neconstituirea cauțiunilor în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația nr. 464/04.09.2023 formulată de către ..., cu sediul în ... ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, în cadrul dosarului nr. 2482/2023. Respinge contestația nr. 465/04.09.2023 formulată de către ..., cu sediul în ... ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ...,..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, în cadrul dosarului nr. 2483/2023. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 5 din 6

§ 17

Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 5 (cinci) pagini Pagina 6 din 6