BO2023_338
AdmiteCPV: Nedisponibil
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ... SRL, cu sediul în satul …, având CUI RO…, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, reprezentată legal de administrator …, și convențional prin SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI „…”, cu sediul în …, împotriva raportului procedurii nr. 9/126 din 05.01.2023, precum și a comunicării rezultatului procedurii nr. 1009/05.01.2023, documente emise de către ... S.A., cu sediul în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Modernizare ...”, cod CPV 71241000-9, anunț de participare ..., s-au solicitat următoarele: „- Admiterea contestației; - Anularea raportului procedurii de atribuire nr. 9/126 din data de 05.01.2023 precum și a oricăror și tuturor actelor subsecvente, inclusiv a adresei nr. 1009 din 05.01.2023 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, în partea ce privește evaluarea ofertei depuse de subscrisa; - Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de subscrisa și la restabilirea rezultatului procedurii cu respectarea celor reținute în motivarea deciziei Consiliului, a documentației de atribuire, precum și a dispozițiilor legale aplicabile; - Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezent demers administrativ – jurisdicțional”. Prin cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, înregistrată la CNSC cu nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, Pagina 1 din 54
având CUI …, reprezentată legal prin președinte …, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat următoarele: „1. admiterea în principiu a cererii de intervenție în favoarea ... S.A.; 2. respingerea Contestației formulate de ... SRL drept neîntemeiată, constatându-se caracterul temeinic și legal al deciziei Autorității Contractante de respingere a ofertei depuse de ... SRL drept inacceptabilă”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prezentând situația de fapt, contestatorul menționează datele relevante ale anunțului de participare și precizează că au fost depuse oferte de către 8 operatori economici, printre care s-a regăsit și a societății sale, declarând următorii subcontractanți: … SRL, …, … PFA, … SRL, … SRL, … SRL, … - SPECIALIST CADASTRU, GEODEZIE ȘI CARTOGRAFIE, … PFA, … SRL și … SRL. Arată că, în urma evaluării ofertelor primite, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii nr. 9/126 din data de 05.01.2023, prin care a stabilit drept câștigător pe ofertantul ... SRL cu un punctaj total de 93,71 puncte. Referindu-se la propria ofertă, contestatorul precizează că, prin procesul - verbal nr. 24/12437/06.10.2022, privind evaluarea garanției de participare, informațiilor din DUAE și a documentelor ce le însoțesc, comisia de evaluare a stabilit că aceasta este inacceptabilă, fiind respinsă. Susține că, pentru a ajunge la acest rezultat, prin adresa nr. 24/10515 din 02.09.2022, în temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă i-a solicitat să prezinte documentele justificative menționate în cuprinsul DUAE cu privire la îndeplinirea criteriului privind capacitatea tehnică și profesională, respectiv experiența similară pentru terțul susținător ... SRL, adică serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora. Mai susține că a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. 2428 din 06.09.2022, punând la dispoziția autorității contractante documentele
menționate de către terțul susținător în DUAE, respectiv: contractul nr. 252/22.09.2021 (BV01/21/19013/22.09.2021), acordul de asociere din 14.09.2021, avizul CTE CNAIR nr. 5125/03.06.2022 și recomandarea nr. BV0122/12844/28.06.2022. Autoritatea contractantă a constatat că, în ceea ce privește experiența similară, contractul nr. 252/22.09.2021 încheiat între ..., pe de o parte și Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - … A.D., a fost menționat atât în DUAE depus de terțul susținător ... SRL, cât și în DUAE depus de către ofertantul Asocierea … SRL - … SRL, precizează contestatorul. Cerința a fost îndeplinită de oferta Asocierii … SRL - … SRL, deoarece … SRL a avut calitatea de subcontractant în cadrul contractului anterior indicat. În temeiul acordului de subcontractare nr. 1991/02.11.2021 încheiat între ... SRL și Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D., subcontractantul se angaja să „[...] realizeze documentațiile pentru reglementarea/revizuirea/completarea autorizației de construire + Proiect tehnic”, menționează contestatorul. Cu referire la propria ofertă, contestatorul invocă conținutul procesului verbal nr. 24/12437/06.10.2022 și arată că, prin adresa nr. 24/11701/26.09.2022, autoritatea contractantă a solicitat ... să-i comunice denumirea proiectantului care a realizat în fapt PT și, după caz, procentele de realizare a PT pentru fiecare proiectant în parte. Precizează că ... a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. 572/28.09.2022, comunicând informații privind „numărul acordul contractual”, părțile semnatare, denumirea proiectantului general, denumirea subcontractantului - proiectant de specialitate ... SRL, precum și valoarea serviciilor de proiectare. Comisia de evaluare a realizat o interpretare a acestor informații, stabilind faptul că, procentul de 20% ce revenea terțului susținător ... SRL în temeiul acordului de asociere din 14.09.2021 urmează să fie aplicat serviciilor de proiectare a căror valoare monetară este de 6.500.000 lei, rezultând o valoare de 1.300.000 lei, inferioară celei stabilite prin documentația de atribuire. Contestatorul arată că, în data de 05.01.2023, prin adresa nr. 1009, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă. În data de 09.01.2023 a solicitat accesul la dosarul achiziției publice, autoritatea contractantă i-a răspuns prin adresa nr. 2235/10.01.2023, dar la momentul studierii documentelor, i-a fost refuzată fotocopierea documentelor, astfel că nu poate depune o parte din documentele anterior indicate. Pe fondul contestației, ... SRL susține următoarele critici: Pagina 3 din 54
A. Autoritatea contractantă a evaluat și stabilit în mod eronat caracterul inacceptabil al ofertei societății sale, deoarece pentru verificarea îndeplinirii cerinței ce viza experiența similară trebuia să aplice cota de 100% din valoarea serviciilor de proiectare finalizate, respectiv 6.500.000 lei, fără TVA. Detaliind, contestatorul invocă dispozițiile relevante din fișa de date, prevederile art. 127 alin. (1) lit. b), i), j) și k), respectiv art. 132 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, precum și contractul nr. 252/22.09.2021, anterior prezentat. Raportându-se la prevederile contractului nr. 252/22.09.2021, respectiv art. 3, contestatorul subliniază că acesta este un contract de achiziție publică de lucrări, ce include atât proiectarea cât și execuția unei lucrări, în acord cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 98/2016. Potrivit acordului de asociere autentificat sub nr. 1557 la data de 14.09.2021 de către notar public ... și a actului adițional nr. 1 încheiat în aceeași dată, membrii asocierii urmau să realizeze în comun activitățile de proiectare și execuție aferente obiectului contractului de achiziție publică. Contestatorul susține că, potrivit centralizatorului financiar, valoarea activităților de proiectare a fost stabilită la suma de 8.000.000 lei, fără TVA (inclusiv asistența tehnică), această activitate revenind în integralitate asociatului ... SRL. Conform centralizatorului financiar anexă la actul adițional nr. 1 din 14.09.2021, acest asociat avea atribuții nu doar în etapa de proiectare, ci și în etapa de execuției a lucrărilor. Arată că Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D. și ... SRL au perfectat acordul de subcontractare nr. 1991/02.11.2021, în temeiul căruia subcontractantul s-a angajat să „[...] realizeze documentațiile pentru reglementarea/revizuirea/completarea autorizației de construire + Proiect tehnic”, iar prin procesul verbal din data de 28.02.2022, ... SRL a predat proiectul tehnic către asociere. Precizează că acesta a fost avizat favorabil în CTE de către …, fiind emis documentul de avizare nr. 5215 din data de 03.06.2022. Mai precizează că, în data de 28.06.2022, ... a emis certificatul nr. 12844 privind experiența prestatorului, prin care a atestat faptul că
asociatul ... SRL a avut calitatea de membru responsabil pentru serviciile de proiectare, la data de 03.06.2022 valoarea serviciilor de proiectare fiind în sumă de 6.500.000 lei. În acest context, contestatorul consideră că cele 20 % reprezentând cota de participare a „terțului susținător” ... SRL în cadrul asocierii, și implicit în cadrul contractului nr. 252/22.09.2021, urma să se raporteze la întregul contract și la întreaga valoare a acestuia, incluzând atât proiectarea, cât și execuția. Astfel, subliniază că, în mod eronat, autoritatea contractantă a aplicat cota de 20 % doar pentru serviciile de proiectare, deși acordul de asociere stabilea că această cotă se aplică la întreaga valoare a contractului nr. 252/22.09.2021, respectiv la suma de 236.498.880,27 lei, exclusiv TVA, corespunzătoare activităților de proiectare și execuție. Comisia de evaluare ar fi trebuit să clarifice, prin mecanismele puse la dispoziție de prevederile Legii nr. 98/2016, care era procentul de participare aferent activităților de proiectare ce revenea „terțului susținător” ... SRL în cadrul asocierii din valoarea de 6.500.000 lei (valoarea serviciilor de proiectare finalizate și declarate de terțul susținător în DUAE), apreciază contestatorul, precizând că suma de suma de 44.716.511,59 lei, fără TVA, aferentă cotei de 20 %, includea întreaga valoare a serviciilor de proiectare, respectiv 8.000.000 lei, fără TVA, diferența fiind aferentă execuției de lucrări în care era implicat terțul susținător. Contribuția „terțului susținător” ... SRL în ceea ce privește activitățile de proiectare a fost de 100% (8.000.000 lei fără TVA), aceasta fiind membrul asocierii responsabil cu proiectarea, astfel cum reiese din certificatul privind experiența prestatorului și din centralizatorul financiar anexat actului adițional nr. 1 la acordul de asociere, punctează contestatorul. După ce combate și trimiterea făcută la Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017 în raportul procedurii, contestatorul subliniază că autoritatea contractantă trebuia să aplice cota de 100% din valoarea serviciilor de proiectare finalizate, respectiv 6.500.000 lei, fără TVA, și în funcție de acest rezultat să concluzioneze că a fost îndeplinit criteriul de calificare privind experiența similară. B. Comisia de evaluare avea îndatorirea de a stabili clarificările de confirmare în vederea evaluării în mod complet a ofertei societății sale, susține contestatorul, sens în care invocă și redă prevederile art. 209 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv cele ale art. 134 alin. (1), (4) și (5) din H.G. nr. 395/2016. Pagina 5 din 54
Precizează că, în cadrul etapei de verificare a condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, la punctul nr. 2 din adresa nr. 24/10515/02.09.2022, în temeiul dispozițiilor art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă i-a solicitat să prezinte documentele invocate în DUAE, din care să reiasă toate elementele necesare pentru constatarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică de către terțul susținător ... SRL, respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora. Mai precizează că, în aceeași adresă, erau indicate prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și dispozițiile art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, însă formularea era aplicabilă doar constatării nr. 1, fiind solicitate documente suplimentare. Subliniind că solicitarea autorității contractante a fost întemeiată, în mod exclusiv, pe dispozițiile art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, contestatorul arată că a transmis doar documentele menționate de către terțul susținător în cadrul DUAE, fără a transmite și anexa la actul adițional nr. 1 din 14.09.2021, ce conținea centralizatorul financiar al activităților desfășurate de către asociere în cadrul contractului nr. 252/22.09.2021. Dacă autoritatea contractantă nu s-ar fi considerat edificată cu privire la cota de participare a terțului susținător în cadrul activității de proiectare ar fi trebuit să-i adrese clarificări de confirmare, întemeiate pe dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și dispozițiile art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, nu să adauge la contract, consideră contestatorul. Apreciază că, dacă i-ar fi comunicat nelămurirea sa, societatea sa ar fi transmis documente edificatoare suplimentare, precum anexa la actul adițional nr. 1 din 14.09.2021, ce conținea centralizatorul financiar, document ce ar fi clarificat situația. Analizând aceleași documente transmise de către terțul susținător, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări sub aspectul îndeplinirii cerinței privind capacitatea tehnică, în sensul de a depune documente din care să rezulte valoarea de proiectare pentru lucrările de artă,
menționează contestatorul, sens în care indică adresa nr. 9/185/09.01.2023. Autoritatea contractantă a încălcat principiul proporționalității, deoarece nu i-a solicitat documente edificatoare cu privire la aplicarea cotei de 20%, subliniază contestatorul, redând din jurisprudența Curții de la Luxembourg, cauza T - 281/16 Solelec și alții/Parlamentul. Totodată, cu referire la solicitările întemeiate pe dispozițiile art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, contestatorul invocă încălcarea principiului tratamentului egal. C. Autoritatea contractantă avea îndatorirea de a-i solicita înlocuirea terțului susținător, în temeiul dispozițiilor art. 183 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, susține contestatorul, sens în care invocă și redă prevederile art. 183 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ anterior menționat. Astfel, subliniază că autoritatea contractantă avea îndatorirea, iar nu dreptul, de a solicita ofertantului care a apelat la susținerea unui terț, înlocuirea acestuia în cazul în care terțul susținător nu îndeplinea criteriile privind capacitatea tehnică și profesională, respectiv experiența similară în acord cu documentația de atribuire. Consideră că, respingându-i oferta pentru neîndeplinirea cerinței ce viza experiența similară, fără a-i solicita în prealabil înlocuirea terțului susținător, autoritatea contractantă a adus atingere, din nou, principiului proporționalității, precum și dispozițiilor art. 183 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Apreciază că respingerea ofertei sale s-a realizat cu nesocotirea jurisprudenței CJUE, a principiilor, precum și a dispozițiilor legale incidente. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 10 din Legea nr. 101/2016, iar în probațiune au fost solicitate și depuse înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-s solicitat ... SRL să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal. Prin adresele înregistrate la CNSC sub nr. …, contestatorul a solicitat să formuleze concluzii orale în fața Consiliului, sens în care a invocat dispozițiile art. 21 alin (2) din Legea nr. 101/2016, precum și complexitatea cauzei, iar în dovedirea cheltuielilor de judecată a transmis la dosarul cauzei următoarele documente: Pagina 7 din 54
- factura fiscală seria TA nr. 427 din 10.01.2023, în valoare de 1.275,62 lei, inclusiv TVA, reprezentând onorariu avocat; - ordinul de plată din data de 17.01.2023, în valoare de 1.275,62 lei, aferent facturii nr. 427 din 10.01.2023; - factura fiscală seria TA nr. 428 din 10.01.2023, în valoare de 8.330,00 lei, inclusiv TVA, reprezentând onorariu avocat; - ordinul de plată din data de 17.01.2023, în valoare de 8.330,00 lei, aferent facturii nr. 428 din 10.01.2023. Dovada comunicării acestor documente către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin adresa nr. 6887/25.01.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice, precum și două CD-uri. Prin cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, înregistrată la CNSC cu nr. ..., formulată de către ... SRL în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu referire la contestația ... SRL, s-au solicitat cele redate în partea introductivă. Argumentând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, ... SRL arată că oferta pe care a depus-o în cadrul procedurii de atribuire a fost declarată câștigătoare, astfel că are un interes determinat, legitim, personal, născut și actual. Susținând că este neîntemeiată contestația formulată de către ... SRL, intervenientul prezintă următoarele argumente: 1. Oferta contestatorului nu îndeplinește criteriul de calificare stabilit în secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, sens în care invocă prevederile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016, precum și aspectele consemnate în raportul procedurii nr. NP 9/126/05.01.2023. După ce redă cerința din secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, intervenientul precizează că, pentru îndeplinirea acesteia, ... SRL a invocat în DUAE sprijinul
acordat de terțul susținător ... SRL și a depus DUAE întocmit de către acesta. Detaliind, prezintă adresa nr. 24/10515/02.09.2022, prin care autoritatea contractantă a solicitat clarificări în cursul verificării și analizării DUAE ale contestatorului și terțului susținător ... SRL, în temeiul art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, precum și răspunsul oferit de către ... SRL prin adresa nr. 2428/06.09.2022. Întrucât, contractul nr. 252/22.09.2021 a fost indicat ca experiență similară atât de către ofertantul ... SRL, prin invocarea sprijinului ... SRL, în calitate de membru în cadrul Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... SRL, desemnată drept antreprenor, cât și de către ... SRL, în calitate de subcontractant al Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... SRL, în mod corect, autoritatea contractantă a solicitat o clarificare din partea Direcției de Drumuri și Poduri Brașov pentru a lămuri aspectele relevante privind elaborarea proiectului tehnic al „Variantei Ocolitoare Sfântu Gheorghe”, consideră intervenientul. Precizează că din răspunsul transmis de Direcția de Drumuri și Poduri Brașov reies următoarele: - Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... SRL a avut calitatea de antreprenor/ proiectant general în cadrul contractului nr. 252/22.09.2021; - prestarea efectivă a serviciilor de proiectare, în valoare de 6.500.000 lei la data depunerii ofertei, s-a realizat de către subcontractantul ... SRL. Astfel, arată că terțul susținător ... SRL justifică experiență similară pentru servicii în valoare de 1.300.000 lei, reprezentând 20% din valoarea serviciilor de proiectare a căror prestare a fost realizată conform documentelor (6.500.000 lei). Din documentele prezentate nu a reieșit că terțul susținător a fost responsabil de prestarea serviciilor de proiectare, ci că a avut calitatea de membru în cadrul Asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu o cotă de participare de 20%, conform acordului de asociere, iar serviciile de proiectare invocate drept experiență similară în prezenta procedură au fost prestate de către subcontractantul ... SRL. În mod întemeiat, autoritatea contractantă a respins oferta contestatorului, ca inacceptabilă, deoarece nu a îndeplinit cerința de calificare privitoare la experiența similară, stabilită în corelație cu plafonul valoric de 2.800.000 lei, fără TVA, susține intervenientul, sens în care invocă dispozițiile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, Pagina 9 din 54
precum și jurisprudența CJUE, cauza C-387/14, Esaprojekt sp. z o.o. împotriva Województwo Łódzkie, cu participarea Konsultant Komputer sp. z o.o. Din documentele prezentate de către contestator la solicitarea de clarificări, reiese că prestarea efectivă a serviciilor de proiectare în cadrul contractului nr. 252/22.09.2021 a fost subcontractată de către Asocierea ... SRL, ce avea calitatea de antreprenor general, către ... SRL, aspectul fiind constatat de comisia de evaluare și recunoscut de către ... SRL în cadrul contestației. Documentul de avizare nr. 5215/3.06.2022 emis de … S.A. precizează, de asemenea, că asocierea din care face parte „terțul susținător” ... SRL a avut calitatea de proiectant, deci răspunde solidar pentru serviciile prestate de către subcontractantul ... SRL, iar certificatul privind experiența prestatorului, nr. 22/12844/22.06.2022, indică Asocierea ... SRL ca antreprenor general, precizează intervenientul. Menționând anexa la actul adițional nr. 1/14.09.2021 la acordul de asociere, prezentată pentru prima dată în fața CNSC, atașată contestației, precum și acordul de subcontractare nr. 1991/02.11.2021 la care se face referire în contestație, intervenientul arată că numai asocierea din care face parte terțul susținător al contestatorului și subcontractantul ... SRL pot invoca întreaga experiență similară în prestarea serviciilor de proiectare realizate efectiv de către subcontractant, asocierea în calitate de antreprenor general, iar ... SRL în calitate de subcontractant. În acest sens, consideră că sunt relevante prevederile art. 14 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, pe care le redă. ... SRL susține că este neîntemeiată critica contestatorului privind obligația autorității contractante de a verifica îndeplinirea cerinței ce viza experiența similară în prestarea serviciilor de proiectare prin raportare la cota de 20% ce revenea asociatului ... SRL, respectiv la întreaga valoare a contractului nr. 252/22.09.2021, și anume la suma de 236.498.880,27
lei, exclusiv TVA, corespunzătoare activităților de proiectare și execuție, iar nu doar la activitatea de proiectare. Cu privire la acest aspect, redă textul cerinței din fișa de date a achiziției și invocă jurisprudența CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-27/15. În mod întemeiat, comisia de evaluare a raportat cota de 20% de participație a ... SRL la Asocierea ... SRL exclusiv la valoarea serviciilor de proiectare, adică la valoarea serviciilor similare pentru care contestatorul a prezentat documente suport ca răspuns la solicitarea expresă a autorității contractante, conchide intervenientul. 2. Comisia de evaluare nu avea obligația de a solicita o nouă clarificare cu privire la modalitatea în care ofertantul a înțeles să dovedească îndeplinirea cerinței ce viza experiența similară, arată intervenientul, raportându-se la solicitarea de clarificări nr. „252/22.09.2021”. Precizează că solicitarea autorității contractante a fost clară și explicită, fiindu-i solicitate contestatorului toate documentele relevante din care reieșeau elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică de către terțul susținător cu referire la serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora, atât documentele invocate în DUAE, cât și alte documente relevante. Intervenientul susține că, la această solicitare de clarificări, contestatorul a înțeles să depună numai documentele invocate în DUAE, iar unul dintre aceste documente, actul adițional nr. 1 la acordul de asociere, a fost prezentat incomplet, deși argumentația din contestație se referă la acesta, în opinia sa, dovedind experiența similară a terțului susținător pentru valoarea integrală a serviciilor de proiectare prestate în cadrul contractului nr. 252/22.07.2021. ... SRL recunoaște în contestație că anexa la actul adițional nr. 1/14.09.2021 al acordului de asociere nu a fost comunicată odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 2428/06.09.2022, arată intervenientul, precizând că actul adițional nu menționează existența anexei și nu face trimitere la aceasta. Consideră că este neîntemeiată critica potrivit căreia autoritatea contractantă trebuia să-i ceară clarificări contestatorului pentru a lămuri cota de participare a terțului susținător în cadrul serviciilor de proiectare. Autoritatea contractantă nu putea solicita completarea documentelor invocate în DUAE, în condițiile în care nu cunoștea existența acestora, și nu se putea consulta cu ofertantul pentru a stabili relevanța informațiilor care reies din documentele transmise de aceasta, responsabilitatea Pagina 11 din 54
netransmiterii documentelor relevante solicitate de către comisia de evaluare revenind exclusiv contestatorului. Solicitarea de clarificări adresată Direcției de Drumuri și Poduri Brașov a fost întemeiată și adecvată în raport de cazul concret și a furnizat informațiile relevante pentru a lămuri comisia de evaluare cu privire la determinarea valorii reale a serviciilor similare care putea fi invocată ca experiență similară de către contestator în baza documentelor suport transmise, apreciază intervenientul. Totodată, adresarea către contestator a unei solicitări de completare a documentelor suport DUAE în condițiile în care comisia de evaluare nu a constatat că lipsea un astfel de document, conducea la încălcarea principiului egalității de tratament, favorizând ... SRL în detrimentul celorlalți ofertanți, sens în care invocă și redă prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. În acest context, intervenientul subliniază că nu este întemeiată susținerea contestatorului privind încălcarea principiului tratamentului egal, fiind irelevant în speță că s-au solicitat completări ale ofertelor altor operatori economici, câtă vreme comisia de evaluare nu a cunoscut că ... SRL a transmis documente incomplete. Comisia de evaluare nu poate solicita completări decât dacă constată lipsa evidentă a documentelor. 3. Înlocuirea terțului susținător ar avantaja contestatorul, susține intervenientul, raportându-se la prevederile art. 132 din H.G. nr. 395/2016 și la secțiunea III. 1.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională din fișa de date a achiziției, respectiv cerința de calificare vizează „executarea de servicii de tipul specificat”. Consideră că înlocuirea terțului susținător ar constitui o încălcare a principiului tratamentului egal, favorizând în mod evident contestatorul, deoarece terțul susținător nu poate invoca experiența similară pentru toată valoarea serviciilor similare prestate în cadrul contractului nr. „252/22.07.2021”, odată ce aceste servicii au fost subcontractate, iar solicitarea de clarificare privitoare la terțul susținător a fost clară și explicită, dar documentele transmise de către contestator nu au fost
concludente. Chiar dacă anexa la actul adițional nr. 1 al acordului de asociere ar fi considerată relevantă pentru dovedirea experienței similare a terțului susținător pentru valoarea integrală a serviciilor de proiectare prestate în cadrul contractului nr. „252/22.07.2021”, netransmiterea acesteia odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări reprezintă culpa contestatorului. Modalitatea în care a acționat autoritatea contractantă, raportul procedurii de atribuire nr. 9/126 din data de 05.01.2023, comunicarea rezultatului procedurii nr. 1009 din 05.01.2023 și actele subsecvente, respectă prevederile legislației achizițiilor publice și ale documentației de atribuire, contestația ... SRL fiind neîntemeiată sub toate aspectele criticate, concluzionează ... SRL, solicitând admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată. În drept au fost invocate prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și dispozițiile legale menționate în cadrul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, în completarea probatoriului, autoritatea contractantă a transmis documente din dosarul achiziției publice, respectiv raportul procedurii nr. 9/126/05.01.2023 și adresa nr. 1009/05.01.2023, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire către contestator. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat intervenientului să transmită la dosarul cauzei dovada comunicării cererii de intervenție către părți, iar acesta a răspuns prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, atașând la dosarul cauzei dovezile solicitate. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, contestatorul a solicitat studierea dosarului format în cadrul Consiliului. În completarea probațiunii, prin adresa nr. 9935/01.02.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie, documente din dosarul achiziției publice și a comunicat faptul că, printre documentele transmise la Consiliu, nu se regăsesc înscrisuri declarate confidențiale. Adresa prin care contestatorul la renunțat la solicitarea de studiere a dosarului format în cadrul Consiliului a fost înregistrată la CNSC sub nr. …. Cu adresa nr. 92/11672/07.02.2023, înregistrată la CNSC cu nr. …, ... S.A. a transmis punctul de vedere nr. 9/867/25.01.2023 cu privire la contestația ce face obiectul prezentei cauze. Pagina 13 din 54
În cuprinsul documentului, autoritatea contractantă expune solicitările contestatorului și sumarizează motivele pe care acesta își întemeiază demersul. Prezentând argumentele deciziilor adoptate pe parcursul procesului de evaluare – Etapa de evaluare a informațiilor din D.U.A.E. și a documentelor care îl însoțesc depuse de ofertanți, face o scurtă prezentare a procedurii de atribuire și arată, astfel, că în cadrul acesteia au fost depuse 8 oferte, între care și cele ale ... SRL (cu un număr de 10 subcontractanți și 1 terț susținător, pe care îi enumeră) și Asocierea ... SRL - … SRL (cu 1 subcontractant și 1 terț susținător, pe care, de asemenea, îi menționează). În urma analizării informațiilor din DUAE, mai precizează aceasta, a considerat necesar să solicite ofertanților mai sus menționați clarificări cu privire la îndeplinirea criteriului privind experiența similară, întrucât informațiile prezentate de aceștia în cuprinsul formularelor DUAE depuse priveau realizarea aceluiași proiect tehnic. Mai exact, indică faptul că: • Ofertantul ... SRL, având terț susținător privind capacitatea tehnică și profesională operatorul economic ... SRL a precizat: «- Descriere: „Proiectare și execuție Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe” Antreprenor: Nume: ASOCIEREA S.C. ... S.R.L.-… SRL - S.C. ... S. R. L.-… Adresa: …, Jud Brașov, România PRESTATOR: Nume: S.C. ... S.R.L. Adresa: Jud. … VALOAREA TOTALĂ A SERVICIILOR DE PROIECTARE ÎN CADRUL CTR PRINCIPAL (fără TVA) Valoarea finală contract: 8.000.000 Lei (PTE + DE, A T) Valoarea serviciilor finalizate la 03.06.2022 6.500.000 Lei Valoarea serviciilor A. T. la 03.06.2022 1.500.000 Lei
DATA ÎNCEPERII/ORDINULUI DE ÎNCEPERE PROIECTARE: 01.11.2021 DATA FINALIZĂRII SERVICIILOR DE PROIECTARE: 28.02.2022 (conform adr. înaintare înregistrată la CNAIR-... cu nr A/VOSFG 39/28.02.2022) DATA AVIZĂRII PROIECTULUI ÎN CTE C.N.A.I.R.: 03.06.2022 Contract: 252/22.09.2021 (BV01/21/19013/22.09.2021) AVIZ CTE CNAIR: 5125/03.06.2022 Recomandare: B VOI22/12844/28.06.2022 Valoare: 6500000 Moneda: RON Data început: 01/11/2021 Data sfârșit: 03/06/2022 Beneficiari: ... SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov» • Ofertantul Asocierea ... SRL - … SRL a menționat: «- Descriere: Proiectul Tehnic de execuție –„Varianta de Ocolire a municipiului …” Contract nr. 1991 din 02.11.2022. Calitatea în contract: Subcontractant pentru activitatea de Proiect Tehnic de Execuție. Lucrări realizate in cadrul proiectului: -Proiect tehnic lucrări de DRUM, Lucrări Hidrotehnice, Lucrări de Consolidare - 12 km. -Proiect tehnic lucrări de Poduri - 3 Poduri rutiere peste CF în lungime de: Pod 1 - Lungime 354.30 ml Pod 2 - Lungime 354.30 ml Pod 3 - Lungime 525.40 ml -Activități de arhitectură: Grupuri sanitare Ad= 115.75 mp x 2 Buctati Clădire operațională Birouri P+1E Ad-940.90 mp Atelier de reparații - Ad= 1289 mp Etape: Predarea PT - 28.02.2022 - dus la bun sfârșit și recepționat. PT+DE APROBAT de Supervizor în data de 09.03.2022. Plăți: PT + DDE - PT 6.412.000 lei + TVA - Facturat Asistență Tehnică 2 - 1.000.000 + TVA - de Facturat Preț Total: 7.412.000 Iei Pagina 15 din 54
Valoare: 6412000 Monedă: RON Data început: 02/11/2021 Data sfârșit: 28/02/2022 Beneficiari: ... SRL» Autoritatea contractantă punctează că, evaluând răspunsul ... SRL la solicitarea de clarificări nr. 24/10515/02.09.2022, comisia de evaluare a constatat și, respectiv, solicitat următoarele: Constatare nr. 1: La secțiunea B: INFORMAŢII PRIVIND REPREZENTANŢII OPERATORULUI ECONOMIC: punctul e) Operatorul economic va fi în măsură să furnizeze un certificat cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale și plata impozitelor ..., … – Subcontractant, s-a menționat „NU”. Solicitare de clarificare nr. 1: „Comisia de evaluare, vă solicită să clarificați acest aspect și, după caz, să transmiteți D.U.A.E. revizuit pentru subcontractantul STELEA CONSTANTIN”. Răspuns nr. 1: Ofertantul ... SRL a formulat și transmis următorul răspuns: «[...] dintr-o eroare umană la secțiunea B: INFORMAŢII PRIVIND REPREZENTANŢII OPERATORULUI ECONOMIC: punctul e) Operatorul economic va fi în măsura să furnizeze un certificat cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale și plata impozitelor Subcontractantul STELEA CONSTANTIN - a bifat „NU”. În acest sens transmitem DUAE revizuit pentru subcontractantul STELEA CONSTANTIN». Concluzie nr. 1: Comisia de evaluare a constatat că ofertantul a clarificat aspectele semnalate și a transmis formularul DUAE revizuit pentru subcontractantul STELEA CONSTANTIN. Astfel, răspunsul ofertantului a fost considerat concludent.
Constatare nr. 2: Din analizarea descrierii contractului prezentat ca experiență similară de către terțul susținător ... SRL, având ca obiect „Proiectare și execuție Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe”, comisia de evaluare a considerat că este necesară prezentarea documentelor invocate în vederea verificării modului de îndeplinire al criteriului. Solicitare de clarificare nr. 2: Având în vedere prevederile art. 196 alin (1) din legea 98/2016, comisia de evaluare a solicitat „prezentarea documentelor invocate, certificate/ documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepție și/sau alte documente relevante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică de către terțul susținător S.C. ... S.R.L. respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora”. Răspuns nr. 2: Ofertantul ... SRL a formulat și transmis următorul răspuns: „Transmitem anexat documentele enumerate de S.C. ... S.R.L. în cadrul formularului DUAE: -Contract: 252/22.09.2021 (BV0I/2I/I90I3/22.09.2021) -Acord de asociere din 14.09.2021 -Aviz CTE CNAIR: 5125/03.06.2022 -Recomandare: BVOI22/12844/28.06.2022”. Concluzie nr. 2 Având în vedere faptul că, atât ofertantul ... SRL, cât și Asocierea ... SRL - … SRL, au prezentat, pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, același proiect tehnic de execuție din cadrul contractului ce se află în derulare în cadrul ..., comisia de evaluare a considerat că este necesară formularea unei solicitări de clarificare în acest sens către aceasta din urmă. Evaluând și răspunsul Asocierii ... SRL - ... SRL la solicitarea de clarificări nr. 24/10516/02.09.2022, organizatoarea procedurii transmite că a constatat/solicitat: Constatare nr. 1: Din analizarea descrierii proiectului tehnic de execuție al contractului cu obiect „Varianta de Ocolire a municipiului …”, prezentat ca experiență similară - Contract nr. 1991 din 02.11.2022, comisia de evaluare a constatat că data încheierii contractului menționată este 02.11.2022, Pagina 17 din 54
calitatea în contract este cea de subcontractant pentru activitatea de proiect tehnic de execuție, iar beneficiar este … SRL. Astfel, comisia de evaluare a apreciat că este necesară prezentarea documentelor invocate în vederea verificării modului de îndeplinire a criteriului. Solicitare de clarificare nr. 1: Având în vedere prevederile art. 196 alin (1) din legea 98/2016, comisia de evaluare a solicitat „prezentarea documentelor invocate, certificate/ documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepție și/sau alte documente relevante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței privind capacitatea tehnică respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora”. De asemenea, referitor la data încheierii contractului, a solicitat ofertantului să clarifice și să precizeze data reală la care acesta a fost încheiat. Răspuns nr. 1: Asocierea ... SRL - ... SRL a transmis următoarele documente justificative pentru realizarea proiectului tehnic de execuție din cadrul contractului cu obiect „Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe”, prezentat ca experiență similară: Contractul de subcontractare nr. 1991 din 02.11.2021, Proces verbal de predare- primire din 28.02.2022 a proiectului tehnic VO Sf. Gheorghe, Facturi în valoare de 6.412.000 lei, Aviz nr. 53 din data de 15.03.2022 - faza de proiectare P.T.E. pentru obiectivul Varianta de Ocolire a Municipiului Sf. Gheorghe, emis de către ..., adrese referitoare la stadiul colaborării proiectului tehnic în cauză, Aviz CTE CNAIR nr. 5215/03.06.2022 privind aprobarea proiectului tehnic. Concluzie nr. 1: Comisia de evaluare a verificat și analizat documentele transmise de către ofertant și a constatat faptul că, din analiza documentelor
respective, reiese că acesta îndeplinește cerința privind experiența similară, astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. De asemenea a fost clarificat și aspectul privind data încheierii contractului declarat în D.U.A.E. ca experiență similară. Având în vedere ca ... SRL, cu terțul susținător ... SRL, a prezentat, pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, același proiect tehnic de execuție din cadrul contractului cu obiect „Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe”, aflat în derulare în cadrul .../BUIP, comisia de evaluare a considerat că este necesară formularea unei solicitări de clarificare în acest sens către aceasta din urmă. Constatare nr. 2: Comisia de evaluare a constatat că în cuprinsul Acordului de subcontractare nr. 00589 din data de 27.07.2022 se precizează că subcontractantul … are rol și de terț susținător pentru îndeplinirea cerințelor de calificare privind capacitatea tehnică, acordul de subcontractare reprezentând totodată și angajament ferm. Din analiza documentelor depuse, nu reiese faptul ca ... are rol și de terț susținător al Asocierii ... SRL - ... SRL, la procedura în cauză. În formularul DUAE depus de către ..., acesta nu este declarat ca fiind și terț susținător. De asemenea, nu au fost anexate documente din care să reiasă modul efectiv de îndeplinire a angajamentului de susținere pentru îndeplinirea cerințelor de calificare privind capacitatea tehnică, astfel cum este menționat în acordul de subcontractare prezentat. Solicitare de Clarificare nr. 2: Comisia de evaluare a solicitat pentru subcontractantul ... clarificarea aspectelor semnalate și, după caz, retransmiterea documentelor/formularelor în cauză, revizuite. Răspuns nr. 2: Ofertantul Asocierea ... SRL - ... SRL a transmis răspunsul prin care a precizat următoarele: „Dintr-o eroare materială și neavând un contract standard comunicat am trecut în acordul de subcontractare și partea de subcontractare. Am refăcut acest acord și îl atașăm”. De asemenea, a transmis Acordul de subcontractare nr. 00589 din data de 27.07.2022, încheiat cu ..., revizuit. Concluzie nr. 2: Comisia de evaluare a constatat că ofertantul a clarificat aspectele semnalate și a retransmis documentele în cauză, revizuite. Astfel, răspunsul ofertantului a fost considerat concludent. Pagina 19 din 54
Constatare nr. 3: Comisia de evaluare nu a regăsit în cadrul formularelor ce însoțesc DUAE, pentru … SRL, formularul nr. 11B - ÎMPUTERNICIRE Solicitare de clarificare nr. 3: Astfel, s-a solicitat pentru terțul susținător … SRL transmiterea formularului în cauză, completat în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. Răspuns nr. 3: Ofertantul a transmis Formularul nr. 11B - ÎMPUTERNICIRE pentru ... SRL. Concluzie nr. 3: Comisia de evaluare a constatat faptul ca ofertantul a clarificat aspectele semnalate, respectiv a transmis Formularul nr. 11B - ÎMPUTERNICIRE pentru terțul susținător, completat în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. Astfel, răspunsul acestuia a fost considerat concludent. Constatare nr. 4: Comisia de evaluare a constatat cu privire la angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului, pentru îndeplinirea criteriului referitor la situația economică și financiară, faptul că acesta nu este completat cu toate informațiile solicitate și că, de asemenea, nu sunt anexate documentele solicitate conform cerințelor din cuprinsul documentației de atribuire. În cuprinsul angajamentului ferm prezentat, nu se regăsește precizarea modului în care terțul susținător va interveni concret pentru a duce la îndeplinire respectivele obligații pentru care a acordat susținerea. Solicitare de clarificare nr. 4: Comisia de evaluare a solicitat retransmiterea Formularului nr. 3 - Angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la situația economică și financiară, completat cu toate informațiile solicitate, precum și transmiterea documentelor puse la dispoziție ofertantului de către terțul susținător,
din care rezultă modul efectiv prin care ... SRL va asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, care se constituie în anexe la angajamentul ferm, în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. Răspuns nr. 4: Asocierea ... SRL - ... SRL a retransmis Formularul nr. 3 - Angajamentul ferm al terțului susținător … SRL, însoțit de Anexa nr. 1. Concluzie nr. 4 : În urma analizării răspunsului transmis de către ofertant, comisia de evaluare a constatat că este necesară formularea unei noi clarificări. Constatare nr. 5: Comisia de evaluare a constatat că, în cuprinsul Formularului nr. 2, ... S.R.L. are calitatea de terț susținător. Solicitare de clarificare nr. 5: Ca urmare, a solicitat clarificarea acestui aspect și retransmiterea Formularul nr. 2, în conformitate cu modelul din secțiunea Formulare a documentației de atribuire. Răspuns nr. 5: Asocierea ... SRL - ... SRL a retransmis Formularul nr. 2 pentru ofertantul ... SRL. Concluzie nr. 5: Comisia de evaluare a constatat că ofertantul a clarificat aspectele semnalate, respectiv a retransmis Formularul nr. 2 pentru ofertantul ... SRL corect completat, în conformitate cu modelul din secțiunea Formulare a documentației de atribuire. Astfel, răspunsul ofertantului a fost considerat concludent. Constatare nr. 6: Comisia de evaluare nu a regăsit Formularele 11A și 11B pentru liderul de asociere ... SRL. Solicitare de clarificare nr. 6: Ca urmare, aceasta a solicitat transmiterea celor două formulare, în conformitate cu modelul din secțiunea Formulare a documentației de atribuire. Răspuns nr. 6: Ofertantul a transmis Formularul nr. 11A și Formularul nr. 11 B pentru ofertantul ... SRL. Concluzie nr. 6: Astfel, comisia de evaluare a constatat că acesta a clarificat aspectele semnalate, răspunsul său fiind concludent. Pagina 21 din 54
Constatare nr. 7: Comisia de evaluare a constatat faptul ca FORMULARUL 11B al subcontractantului … nu este semnat de către persoana împuternicită, respectiv …. Solicitare de Clarificare nr. 7: În consecință, comisia de evaluare a solicitat clarificarea acestui aspect și retransmiterea Formularului 11B, semnat. Răspuns nr. 7: Ofertantul a retransmis Formularul nr. 11 B, precum și Formularul 11A pentru subcontractantul …, cu mențiunea că NU A SPECIFICAT PROCEDURA, conform modelului din secțiunea Formulare a documentației de atribuire. Concluzie nr. 7: Comisia de evaluare a constatat faptul că ofertantul a transmis răspunsul în termen, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. Însă, în urma analizării răspunsului transmis de către ofertant, a constatat că este necesară formularea unei noi solicitări de clarificări. Precizând că, prin adresa nr. 24/11745/26.09.2022, i-a solicitat din nou clarificări Asocierii ... SRL - ... SRL, autoritatea contractantă transmite că, în urma analizării răspunsurilor a concluzionat următoarele: Constatare nr. 1: Ca urmare a clarificării anterioare, cu privire la Formularul nr. 3 - Angajamentul ferm privind susținerea acordată ofertantului pentru îndeplinirea criteriului referitor la situația economică și financiară, dat de terțul susținător ... SRL și prezentat în cadrul ofertei, comisia de evaluare a constatat că ofertantul a retransmis documentul în cauză, însoțit de Anexa nr. 1. Analizând documentele, comisia de evaluare a constatat următoarele:
Atât în cuprinsul Formularului nr. 3, cât și al anexei la formular, cu privire la modalitatea în care terțul susținător va interveni în îndeplinirea obligațiilor pentru care acordă susținerea se precizează: (...) „- ne obligăm, în mod ferm, necondiționat și irevocabil, să punem la dispoziția ofertantului toate resursele tehnice și profesionale necesare pentru îndeplinirea integral și la termen a tuturor obligațiilor asumate de acesta, conform ofertei prezentate și a Contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat între ofertant și autoritatea contractantă. Noi, ... SRL declarăm pe proprie răspundere că în situația în care pe parcursul derulării contractului va fi necesară intervenția terțului susținător ne obligăm să ne mobilizăm resursele/utilajele/personalul astfel încât, cu mijloacele propria din dotare, vom prelua obligațiile contractuale ale ofertantului la orice solicitare venită din partea autorității contractante în legătură cu contractual, ... [...] Totodată, declar pe propria răspundere sub sancțiunea falsului în declarații că S.C. … S.R.L. se angajează să mobilizeze resursele tehnice și profesionale (personal de specialitate/echipamente) necesare și suficiente astfel încât să intervină eficient, într-un timp rezonabil în cazul în care situația necesită acest lucru, pentru executarea contractului prezentului angajament și Documentației de atribuire. Sub acest aspect, precizam în continuare, într-o manieră concludentă, modul concret în care ne vom mobiliza resursele/personalul astfel încât să intervenim eficient, pentru îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor asumate de acesta, conform ofertei prezentate și contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat între ofertant și autoritatea contractantă într-un timp rezonabil, în cazul în care situația necesită acest lucru, și anume: Ne angajam să ne mobilizam imediat resursele/utilajele /personalul necesare și suficiente pentru executarea contractului conform prezentului angajament și documentației de atribuire respectiv: -În privința personalului de specialitate ... ” Formularul trebuie să facă referire la situația economică și financiară a terțului susținător și/sau să indice resursele financiare pe care acesta la va pune la dispoziție și nu resursele tehnice/profesionale, etc., așa cum reiese din Formularul nr. 3 transmis pentru terțul susținător. Solicitare de clarificare nr. 1: Comisia de evaluare a solicitat ofertantului să retransmită Formularul nr. 3 al terțului susținător, în conformitate cu cerințele Pagina 23 din 54
documentației de atribuire, după modelul din secțiunea Formulare din cadrul acesteia. Răspuns nr. 1: Asocierea ... SRL - ... SRL a transmis Formularul nr. 3 revizuit. Concluzie nr. 1: În urma analizării răspunsului transmis de către ofertant, comisia de evaluare a considerat răspunsul ca fiind concludent. Constatare nr. 2: Ca urmare a clarificării anterioare, comisia de evaluare a constatat că ofertantul a retransmis Formularul nr. 11B, pentru subcontractantul …, însă în cuprinsul acestuia nu a fost menționată denumirea contractului pentru care s-a depus oferta. Solicitare de clarificare nr. 2 Comisia de evaluare a solicitat ofertantului să clarifice acest aspect și să retransmită Formularul nr. 11B - Împuternicire, completat cu toate informațiile solicitate, în conformitate cu modelul de formular din secțiunea Formulare a documentației de atribuire. Răspuns nr. 2: Ofertantul a transmis Formularul nr. 11B pentru subcontractantul …, revizuit. Concluzie nr. 2: Analizând răspunsul transmis de ofertant, comisia de evaluare a considerat că acesta este concludent. Organizatoarea procedurii mai arată că, având în vedere că ambii ofertanți au prezentat (pentru îndeplinirea criteriului privind experiența similară) același contract anterior menționat, aflat în derulare în cadrul ..., i-a cerut acesteia din urmă informații cu privire la realizarea proiectului în cauză, prin adresa nr. 24/11701/26.09.2022. Prezentând, prin intermediul acestei adrese, aspectele constatate și expunând documentele prezentate de către ofertanți ca urmare a solicitărilor de clarificări, subliniază că a solicitat ... să comunice cu
celeritate denumirea proiectantului care a realizat în fapt proiectul tehnic și, după caz, procentele de realizare pentru fiecare proiectant. Ca răspuns, în data de 29.09.2022, prin adresa nr. 27/572/28.09.2022, ... transmite: «Urmare solicitării dvs. nr 24/11701/26.09.2022, înregistrată la ... cu nr. BV 01 22 IN 19391/26.09.2022 cu privire la solicitarea de clarificări privind serviciile de proiectare prestate în cadrul Acordului Contractual nr. 252/22.09.2021 Proiectare și Execuție „Variantă de Ocolire …" aflat în derulare în cadrul .../BUIP, prin prezenta vă aducem la cunoștință următoarele: - Acordul Contractual nr. 252/22.09.2021 a fost încheiat de către ... în calitate de Beneficiar, cu Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D Lider de asociere este S.C. … S.R.L.; -Proiectant general: Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D -Subcontractant Proiectant de specialitate S. C. ... SRL Valoarea servicii de proiectare (PTE+DE, AT) este 8.000.000 lei fără TVA, din care: • Valoare servicii (finalizate la 03.06.2022: 6.500.000 lei • Valoare servicii de Asistență Tehnică: 1.500.000 lei». Acestei adrese instituția anexează următoarele documente: - Foaie MEMORIU TEHNIC; - PLAN DE ANSAMBLU semnat de către realizatorul proiectului tehnic, proiectant de specialitate ... SRL și de către proiectantul general, Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D. În urma analizării răspunsului primit de la ..., dar și a documentelor depuse de cei doi ofertanți (anterior enumerate), autoritatea contractantă arată că a concluzionat următoarele: 1. în ceea ce privește ofertantul Asocierea ... SRL - ... SRL, acesta îndeplinește cerința privind experiența similară, astfel cum s-a solicitat prin documentația pe atribuire, întrucât prin adresa nr. 27/572/28.09.2022 se confirmă calitatea de subcontractant a ... SRL pentru activitatea de realizare a proiectului tehnic de execuție din cadrul contractului ce are ca obiect „Proiectare și execuție Variantă de Ocolire a Municipiului Sfântu Gheorghe”. 2. referitor la ofertantul ... SRL: - ... SRL are calitate de ofertant asociat în cadrul Asocierii … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D, aceasta din urmă fiind proiectantul general în cadrul Acordului Contractual nr. 252/22.09.2021, pentru obiectivul: „Proiectare și execuție Variantă de Ocolire a Municipiului Sfântu Pagina 25 din 54
Gheorghe”, însă proiectantul de specialitate care a realizat proiectul tehnic este subcontractantul ... SRL; - Conform Acordului de asociere din 14.09.2021, privind Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D, societatea ... SRL are o cotă de participare de 20%; - Din documentele prezentate, respectiv Acordul Contractual nr. 252/22.09.2021, încheiat între ... Și Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D., precum și din Acordul de asociere din 14.09.2021, nu rezultă că societatea ... SRL a fost responsabilă pentru anumite activități/lucrări din contract. - Precizând că cerința din documentația de atribuire („Ofertantul trebuie să facă dovada ca a dus la bun sfârșit* în ultimii 5 ani** servicii de elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare și/sau completare Studii de Fezabilitate și/sau Proiecte tehnice și/sau Proiecte Tehnice și Detalii de Execuție și/sau Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții pentru construcție nouă și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau lărgire de autostrăzi și/sau drumuri expres și/sau drumuri naționale și/sau drumuri județene în valoare de 2.800.000”) este stabilită în corelație cu un plafon valoric și făcând trimitere la dispozițiile art. 14, alin. (1), NOTA nr. 2, pct. A2 din Instrucțiunea nr. 2/2017 din 19 aprilie 2017, emisă de către ANAP, autoritatea contractantă transmite că a aplicat procentul de 20%, reprezentând cota de participare a ofertantului în acordul de asociere prezentat de către acesta, pentru serviciile de proiectare realizate în cadrul contractului indicat în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară. Astfel, mai adaugă, a rezultat o valoare de 1.300.000 lei, care este mai mică decât valoarea stabilită prin documentația de atribuire pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară. Prin urmare, comisia de evaluare a constatat că ofertantul ... SRL nu îndeplinește această cerință, motiv pentru care i-a declarat oferta inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2).
Conchizând, subliniază că evaluarea ofertelor s-a realizat pe baza informațiilor declarate de către ofertanți în cuprinsul formularelor DUAE, a documentelor cele le însoțesc și ca urmare a verificării și analizării răspunsurilor la solicitările de clarificări formulate de aceștia, precum și a informațiilor cuprinse în documentele justificative transmise în vederea demonstrării îndeplinirii cerinței privind experiența similară, în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. De asemenea, adaugă că s-au avut în vedere informațiile cuprinse în documentele transmise de către ..., cu care Asocierea … SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D a încheiat Acordul Contractual nr. 252/22.09.2021 pentru realizarea obiectivului „Proiectare și Execuție Variantă de Ocolire Sfântu Gheorghe”. Referitor la aspectele invocate de către ... SRL în cuprinsul contestației sale și la criticile aduse comisiei de evaluare cu privire la evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv a deciziilor luate de către acesta pe parcursul procesului de evaluare, autoritatea contractantă face o serie de precizări. Astfel, cu privire la pct. 11 din contestație, afirmă că petentul nu a menționat în totalitate obiectul acordului de subcontractare nr. 1991/02.11.2021, încheiat între ... SRL și Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D, așa cum rezultă chiar din documentul în cauză (sens în care redă extras din cuprinsul acestuia). Mai mult, adaugă că, din obiectul contractului prezentat, reiese că operatorul ... SRL a realizat în totalitate proiectul tehnic la care se face referire. Redând toate cele invocate de către contestator în cadrul punctelor 12-54 din contestație, organizatoarea procedurii reiterează cele avute în vedere de către comisia de evaluare în procesul de evaluare a ofertelor. Cu privire la afirmația ... SRL potrivit căreia comisia de evaluare a evaluat și stabilit în mod eronat caracterul inacceptabil al ofertei sale, precum și la argumentele pe care acesta le aduce în susținere, ... S.A. face o serie de mențiuni, după cum urmează. Legat de modalitatea de îndeplinire a cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională, face trimitere la argumentele prezentate anterior, în baza cărora comisia de evaluare a adoptat deciziile cu privire la ofertele celor doi participanți la procedură. De asemenea, reiterează că, pentru desfășurarea corespunzătoare a procesului de evaluare, comisia a solicitat ambilor ofertanți, în temeiul art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, documentele care să Pagina 27 din 54
dovedească informațiile cuprinse în DUAE, respectiv documentele invocate în cuprinsul formularelor DUAE: certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepție și/sau alte documente relevante, din care sa reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței privind capacitatea tehnică, respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora. Suplimentar, reamintește că a solicitat clarificări și .... Referitor la afirmația contestatorului, cu privire la aplicarea prevederilor Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 de către comisia de evaluare, autoritatea contractantă înțelege să reia argumente anterior prezentate. În plus, declară că, așa cum a menționat și petentul la punctul 35 din cuprinsul contestației, contractul prezentat de acesta în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară este un contract de achiziție publică de lucrări, ce include atât proiectarea cât și execuția unei lucrări, în acord cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 98/2016. Nu în ultimul rând, adaugă că, în luarea deciziei, comisia de evaluare s-a raportat la cerința stabilită în fișa de date achiziției, pe care înțelege să o redea. Cu privire la aspectele invocate de către contestator la punctele 33- 35, precizează că nici Actul adițional nr. 1 din 14.09.2021 la Acordul de Asociere nr. 1 din 19.02.2021 și nici anexa la acesta nu au fost puse la dispoziția comisiei de evaluare în urma solicitării depunerii documentelor justificative (solicitarea de clarificări nr. 24/10515/02.09.2022). Mai mult, actul adițional mai sus menționat nu a fost prezentat nici cu ocazia depunerii contestației, mai menționează. Luând cunoștință de existența acestor documente, subliniază aceasta, le-a solicitat ... care, prin e-mail, a comunicat: „Deținem doar Actul adițional la Acordul de asociere, fără centralizator”. Astfel, deși documentele nu fuseseră prezentate de contestator ca urmare a solicitării de clarificări a comisiei de evaluare, pentru
formularea unui punct de vedere pertinent, s-a procedat la analizarea Actului adițional nr. 1/14.09.2021 la Acordul de Asociere nr. 1 din 19.02.2021, transmis de către ..., și s-a constatat că: - în cuprinsul acestuia nu se detaliază aspectele aferente contribuției și răspunderii fiecărui membru al asocierii, așa cum precizează petentul la punctul 33 din contestație; - în actul adițional nu se face nicio referire la anexa acestuia, care a fost prezentată împreună cu contestația și care cuprinde centralizatorul financiar care detaliază aspectele aferente contribuției și răspunderii fiecărui membru al asocierii; - așa cum reiese din adresa ... (beneficiarul final al contractului cu obiect „Proiectare și Execuție Variantă de Ocolire Sfântu Gheorghe”), aceasta nu se află în posesia anexei la Act adițional nr. 1 din 14.09.2021 și deci nu deține informații importante. Organizatoarea procedurii subliniază că documentele la care contestatorul face referire, dar pe care nu le-a prezentat ca urmare a solicitării comisiei de evaluare de a transmite documente care să dovedească îndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică, și anume Actul adițional nr. 1 din 14.09.2021 și Anexa la Act adițional nr. 1, fac parte integrantă din Acordul de Asociere autentificat în 14.09.2021. Pe cale de consecință, conchide aceasta, raționamentul comisiei de evaluare pe parcursul procesului de evaluare în aplicarea procentului de 20% la valoarea serviciilor de proiectare din cadrul contractului prezentat de către contestator ca experiență similară, a fost unul corect, raportat la documentele prezentate. Redând cele invocate de ... SRL la secțiunea B., punctele 55-79 din contestație, autoritatea contractantă reiterează că, în urma analizării formularelor DUAE și a documentelor însoțitoare, comisia de evaluare a solicitat ofertanților clarificări, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. Totodată, reexpune faptul că a solicitat acestora documente justificative în demonstrarea informațiilor cuprinse în DUAE și precizează că, urmare a recepționării răspunsurilor ofertanților și ..., comisia de evaluare nu a mai considerat necesară formularea de noi clarificări, întrucât informațiile cuprinse în documentele prezentate au fost lămuritoare în vederea luării deciziei privind admisibilitatea ofertelor în cauză. Pagina 29 din 54
Punctând că, prin solicitarea de clarificări nr. 24/10515/02.09.2022 i-a solicitat ... SRL să prezinte și documentele menționate în DUAE, declară că ofertantul trebuia să prezinte implicit actele prin care a prin care a fost perfectat Acordul de Asociere nr. 1 din 19.02.2021, respectiv Actul adițional nr. 1 din 14.09.2021 și Anexa la Act adițional nr. 1, ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel, subliniază că dacă ofertantul nu depune alte acte doveditoare, comisia de evaluare nu poate avea cunoștință de ele. Arătând că în autentificarea actului adițional s-a precizat că au fost eliberate către părți 4 exemplare (duplicate) ale acestuia, reiterează faptul că printre documentele deținute de autoritatea contractantă în cadrul implementării contractului „Proiectare și execuție Varianta de Ocolire a Municipiului Sfântu Gheorghe” nu a fost identificată și Anexa la Actul adițional nr. 1, care a fost prezentată împreună cu contestația, însă neautentificată. Or, având în vedere prevederile Codului Civil, art. 1954, coroborat cu art. 1243 și art. 1240, și potrivit principiului de drept resoluto iure dantis rezolvito ius accipientis (actul subsecvent urmează calea actului principal), comisia de evaluare are îndoieli cu privire la autenticitatea anexei prezentate, mai adaugă. Nu în ultimul rând, reliefează că ... SRL nu a specificat niciunde că serviciile de proiectare tehnică pentru obiectivul „Proiectare și execuție Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe” au fost subcontractate altui operator economic, în speță ... SRL. De aceea, face precizarea că numai coincidența participării ... SRL la procedură și prezentarea de către acesta a aceluiași proiect tehnic, ca experiență similară, au condus la o verificare și analizare mai detaliată din partea comisiei de evaluare, respectiv la solicitarea prezentării documentelor care să demonstreze îndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică, atât ofertantului ... SRL, cât și ofertantului ... SRL, precum și solicitarea de informații privind realizarea proiectului tehnic în cauză adresată beneficiarul final, respectiv Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.
Cu privire la aspectele invocate de către petent la punctele 80-85 din contestație, autoritatea contractantă susține că o solicitare de înlocuire a terțului susținător de către ofertantul ... SRL ar fi condus la încălcarea principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea 98/2016. De asemenea, adaugă că, în acest scenariu, ofertantul ar fi fost favorizat, având în vedere că ceilalți operatori economici participanți la procedură au depus ofertele respectând cerințele minime din documentația de atribuire cu privire la experiența similară și nu au fost solicitate înlocuiri ale terților sau subcontractanților acestora. Totodată, ... S.A. afirmă că toate ofertele au fost evaluate „în mod legal și egal”, pe baza informațiilor declarate de ofertanți în cuprinsul formularelor DUAE și a documentelor însoțitoare, precum și ca urmare a verificării și analizării răspunsurilor la solicitările de clarificări formulate de aceștia și a informațiilor cuprinse în documentele justificative, transmise în vederea demonstrării îndeplinirii cerinței anterior menționată. În acest sens, expune din nou documentele transmise de ... SRL și reiterează că, în urma analizării acestora și a informațiilor furnizate de ..., a ajuns la concluzia că terțul său susținător, ... SRL, are calitate de ofertant asociat în cadrul Asocierii ... SRL - … SRL - ... SRL ... A.D, fiind proiectantul general în cadrul Acordului Contractual nr. 252/22.09.2021 pentru obiectivul „Proiectare și execuție Varianta de Ocolire a Municipiului Sfântu Gheorghe”, însă proiectantul de specialitate care a realizat proiectul tehnic este subcontractantul ... SRL. De asemenea, reia și susținerile cu privire la cota de participare de 20% a societății ... SRL, precum și pe cele referitoare la Actul adițional nr. 1 din 14.09.2021 la Acordul de asociere nr. 1/19.02.2021 și la anexa acestuia, documente neprezentate de către contestator în cadrul procesului de evaluare. În final, autoritatea contractantă solicită Consiliului să ia act de modul corect și complet de evaluare și să respingă toate capetele dă cerere ale petentului, ca lipsite de obiect, neîntemeiate și nefondate. Raportându-se la toate cele prezentate, solicită respingerea contestației ca nefondată, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menținerea actelor de comunicare a rezultatului procedurii și a tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza emiterii acestora, menținerea rezultatului procedurii consemnat în raportul procedurii și respingerea, ca neîntemeiata, a solicitării de reevaluare a ofertelor. Pagina 31 din 54
În drept, autoritatea contractantă a declart că își întemeiază punctul de vedere pe prevederile Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, ale Legii nr. 101/2016, precum și pe orice alte dispoziții legale incidente în cauză. În probațiune, au fost anexate înscrisuri. Dovada comunicării documentului și către contestator a fost, de asemenea, atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ... SRL a transmis note scrise, dorind să combată motivele invocate de către terțul intervenient prin cererea de intervenție voluntară accesorie. I. Declarând că susținerile terțului intervenient accesoriu sunt lipsite de fundament juridic, arată că acesta interpretează eronat jurisprudența Curții de la Luxembourg, respectiv considerentele expuse în cauza C - 387/14 Esaprojekt sp. z o.o., apreciind că doar entitatea care a prestat în mod efectiv anumite servicii va putea să se considere titularul experienței profesionale astfel dobândite. De asemenea, completează aceasta, interpretarea prevederilor contractului nr. 252/22.09.2021, acordului de asociere din data de 14.09.2021 și anexei la actul adițional nr. 1 din 14.09.2021 este deficitară, intervenientul concluzionând că terțul susținător nu poate în mod individual să invoce întreaga experiență dobândită în prestarea serviciilor de proiectare în cadrul contractului nr. 252/22.09.2021, servicii ce au fost prestate de către subcontractantul ... SRL. Contestatorul afirmă că, din cuprinsul anexei la actul adițional nr. 1, rezultă în mod lipsit de echivoc că întreaga valoare a activităților de proiectare revenea în sarcina asociatului ... SRL, acesta fiind membrul asocierii responsabil cu activitățile de proiectare, aspect menționat inclusiv în cadrul Certificatului privind experiența prestatorului din 28.06.2022, pct. 7. Continuând, susține că realizarea proiectului tehnic de către ... SRL, în temeiul acordului de subcontractare nr. 1991/02.11.2021, nu anulează implicarea ... SRL în cadrul activităților de proiectare ori
experiența dobândită de această societate ca urmare a executării contractului nr. 252/22.09.2021. În acest sens, înțelege să precizeze că perfectarea unui acord de subcontractare nu presupune faptul că subcontractantul va lua locul antreprenorului în cadrul contractului de achiziție publică, eliminându-l practic din ecuație și asumându-și răspunderea directă față de autoritatea contractantă. Totodată, adaugă că subcontractantul execută anumite părți/activități din contract sub îndrumarea antreprenorului și cu acceptul autorității contractante, iar răspunderea pentru îndeplinirea conformă a obiectului derivat al contractului de achiziție publică revine în totalitate antreprenorului și nu subcontractantului, deoarece acesta nu este parte în cadrul contractului de achiziție publică. Petentul subliniază că încheierea, de către asociere, a acordului de subcontractare cu ... SRL nu are rolul de a modifica partea de implicare a membrilor asocierii în cadrul executării contractului nr. 252/22.09.2021, în condițiile în care înțelegerea membrilor asocierii era ca asociatul ... SRL să fie responsabil cu activitatea de proiectare. Acesta adaugă că membrii asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D. nu și-au pierdut individualitatea juridică și funcțională ca urmare a încheierii acordului de asociere, ci din contră, au înțeles să determine modalitatea în care se va realiza implicarea fiecărui asociat în cadrul executării contractului. În consecință, subliniază că experiența similară rezultată din îndeplinirea contractului nr. 252/22.09.2021 nu va putea să revină exclusiv asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D., astfel cum susține terțul intervenient, deoarece aceasta nu este o entitate juridică separată de membrii săi, ci reprezintă o reunire a resurselor acestora. Adăugând și că fiecare membru al asocierii era răspunzător pentru anumite activități, în acord cu centralizatorul financiar - anexă la actul adițional nr. 1 din 14.09.2021, conchide că este incorect a se susține că doar asocierea (ci nu membrii acesteia, priviți în mod individual) și subcontractantul vor putea să invoce întreaga experiență similară rezultată din executarea contractului nr. 252/22.09.2021. Pe de altă parte, ... SRL afirmă că nu poate fi reținută nici susținerea terțului intervenient potrivit căreia, prin încheierea acordului de subcontractare, a fost modificată anexa la actul adițional nr. 1 din 14.09.2021, în condițiile în care acest aspect nu rezultă din cuprinsul acordului de subcontractare, fiind o pură speculație a terțului intervenient. Pagina 33 din 54
Contrar alegațiilor intervenientului, declară petentul, comisia de evaluare a realizat o aplicare eronată a procentului de 20% reprezentând cota de participare a ... SRL în cadrul asocierii, interpretând în mod greșit prevederile contractului și ale acordului de asociere. În acest sens, adaugă că aceste documente stabileau că procentul de 20% se raportează la întreaga valoarea a contractului, ci nu strict la valoarea serviciilor de proiectare, așa cum autoritatea contractantă a înțeles/calculat, rezultându-i o valoare de doar 1.300.000 lei. În opinia sa, acest aspect ar fi putut fi lămurit prin adresarea, de către comisia de evaluare, a unei solicitări de clarificări. Faptul că membrii comisiei de evaluare nu erau în mod complet lămuriți rezultă, în aprecierea contestatorului, și din transmiterea solicitării către ..., care, prin răspunsul său, nu a clarificat procentul de participare al ... SRL în cadrul activității de proiectare, ci a reiterat aspecte deja cunoscute. Acesta precizează, de altfel, că a depus în mod complet toate documentele menționate în cadrul DUAE, din care rezultă serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora. Nu în ultimul rând, adaugă că nu pot fi reținute nici argumentele terțului susținător, referitoare la faptul că actul adițional nr. 1 nu face referire la existența anexei, ori la faptul că mențiunile înscrise în anexa ar fi trebuit să se regăsească în actul adițional. În susținere, afirmă că, potrivit C.Pr.civ, părțile au libertatea de a determina conținutul contractelor pe care le semnează și că, dacă terțul intervenient apreciază că există o urmă de nelegalitate cu privire la întocmirea anexei la actul adițional, acesta are la dispoziție toate mijloacele juridice necesare pentru „deconspirarea” acestei „fraude”. Totodată, apreciază că susținerile intervenientului, potrivit cărora înlocuirea terțului susținător aduce atingere principiului tratamentului egal, nu pot fi primite. De asemenea, adaugă că nu poate fi adusă în discuție propria turpitudine a sa, deoarece solicitarea de înlocuire a terțului susținător nu este un drept al ofertantului pe care acesta îl
dorește a fi protejat, ci o obligație a autorității contractante, pe care aceasta trebuia să o respecte. În concluzie, contestatorul solicită înlăturarea apărărilor neîntemeiate ale ... SRL, formulate prin cererea de intervenție voluntară accesorie. Față de aspectele prezentate, reia solicitarea de admitere a contestației. Dovada comunicării notelor scrise către autoritatea contractantă și către intervenient a fost atașată. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ... SRL a transmis cerere de probatorii prin care a solicitat încuviințarea mijlocului de probă reprezentat de Actul adițional nr. 1 la acordul de asociere nr. 1 din 14.09.2021, autentificat în temeiul încheierii nr. 1558/14.09.2021 de către notar public Bianca-Alina Oprea. Prin intermediul adresei înregistrate la C.N.S.C. cu nr. …, ... SRL a transmis note scrise, formulate ca urmare a punctului de vedere emis de autoritatea contractantă, susținând că argumentele expuse în cadrul acestuia sunt neîntemeiate. Cu privire la îndoiala exprimată de organizatoarea procedurii cu privire la autenticitatea anexei la Actul adițional nr. 1, contestatorul face trimitere la dispozițiile art. 1241, art. 1242 alin. (1) și (2) și art. 1243 din C.pr. civ. și declară că forma ad validitatem a unui act juridic constă în necesitatea ca acesta (bilateral, precum este un contract sau un act adițional la contract) să îndeplinească anumite formalități prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic nu se poate naște în mod valabil. Deși specifică faptul că acordul de asociere dintre ... SRL – ... SRL – ... SRL – ... AD a fost încheiat în formă autentică, subliniază că s-a procedat astfel ca urmare a convenției părților, ci nu pentru că legea ar impune-o. În plus, redând prevederile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 1884 alin. (1) din C.pr.civ., afirmă că, și dacă perfectarea în formă autentică a acordului de asociere ar fi fost rezultatul solicitării autorității contractante, nu se poate aprecia că aceasta este o condiție de validitate pentru eficacitatea acestui act juridic. De asemenea, prin raportare la prevederile art. 1242 alin. (2) și art. 1243 din C.pr.civ, susține că, în cazul în care legea nu prevede pentru validitatea contractului o anumită formă (i.e., forma autentică), ci părțile convin cu privire la încheierea respectivului act în formă autentică, Pagina 35 din 54
modificarea ulterioară a actului juridic încheiat în formă autentică nu este obligatoriu să se realizeze tot în formă autentică. Astfel, apreciază ca fiind eronată invocarea de către autoritatea contractantă a principiului efectului nulității – resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, deoarece, pe de o parte, adagiul latin semnifică anularea atât a actului inițial, cât și a actului subsecvent, situație ce nu este aplicabilă în speță, iar în cel de-al doilea rând, nu se poate pune problema unei nulități a actului adițional/anexă la actul adițional, în condițiile art. 1.242 alin. (2) C.pr.civ. Demonstrând, totodată, că nici principiul simetriei de formă a actelor juridice nu este aplicabil în speță, conchide că nu este necesar ca actul adițional sau anexa la acesta să îmbrace forma autentică la fel ca și acordul de asociere deoarece forma autentică a acordului de asociere nu este o condiție ad validitatem impusă de lege. Așadar, anexa anterior menționată își produce, în mod valabil efectele juridice chiar și în lipsa formei autentice a acesteia, mai adaugă. Nici argumentele autorității contractante, potrivit cărora ... SRL nu a prezentat toate documentele solicitate prin adresa nr. 24/10515 din 02.09.2022, nu pot fi primite, transmite contestatorul. În susținere, reiterează că, prin adresa de răspuns nr. 2428 din 06.09.2022, a comunicat toate documentele ce atestă serviciile prestate (i.e., contractul nr. 252/22.09.2021), perioada de prestare (i.e., contractul nr. 252 din 22.09.2021 și recomandarea BV0122 din 12844/28.06.2022) precum și valoarea acestora (i.e., contractul nr. 252/22.09.2021 și recomandarea BV0122/12844/28.06.2022). Rezumând, adaugă că evaluarea ofertelor a fost una eronată, cauzată de înțelegerea defectuoasă, de către comisie, a prevederilor contractuale. Față de afirmația autorității contractante, cum că proiectul tehnic a fost realizat de către ... SRL, în temeiul acordului de subcontractare nr. 1991/02.11.2021, și nu poate fi luată în considerare implicarea ... SRL în
cadrul activităților de proiectare, petentul reia susținerile din cadrul notelor scrise anterioare (înregistrate la C.N.S.C. cu nr. …). În concluzie, solicită respingerea apărărilor ... S.A., ca neîntemeiate, și admiterea contestației. Dovada comunicării notelor scrise către autoritatea contractantă a fost atașată. Ca răspuns la solicitarea Consiliului, prin adresa nr. 158/19.01.2023, înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208811302/1 din 19.01.2023, eliberată de …, în cuantum de 125.429,86 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... SA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect: „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Modernizare …”, cod CPV 71241000-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ..., conform căruia valoarea estimată a procedurii este cuprinsă între 6.271.493,33 și 7.409.946,66 lei, fără TVA. Potrivit cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare: - „prețul ofertei” – pondere 40 %; - „Experiența deținută de Manager de proiect” – pondere 20%; - „Demonstrarea unei metodologii adecvate de prestare a serviciilor” – pondere 20%; - „Planificarea adecvată a resurselor tehnice și umane în corelare cu specificul și complexitatea activităților desfășurate în cadrul contractului” – pondere 20%. În cauza care formează obiectul prezentei, ... SRL a depus cererea de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. ... (vol. 1/3 al dosarului cauzei), care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și având Pagina 37 din 54
în vedere faptul că, la data de 16.01.2023, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, sub identificatorul „[.../00237] Contestatie.pdf”, contestația formulată de ... SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în cadrul termenului legal. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din c.p.c. dar și faptul că, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, ... SRL are calitatea de ofertant desemnat câștigător iar cererea sa privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL, astfel cum a fost calificată iar, în conformitate cu art. 67 din c.p.c., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de ... SRL. Procedând la analiza contestației formulată de ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit atât de modul în care autoritatea contractantă a evaluat oferta depusă de către acesta, vizavi de modul de îndeplinire a cerințelor privind demonstrarea experienței similare, astfel cum au fost solicitate aceste cerințe de către respectiva autoritate, cât și de faptul că oferta sa a fost declarată inacceptabilă, fiind respinsă ca atare, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu prevederile art. 137 alin. (1) și alin. (2) din HG nr. 395/2016, astfel cum a fost precizat în comunicarea privind rezultatul procedurii, adusă la cunoștiința contestatorului prin adresa cu nr. 1009/05.01.2023 (vol. 1/3 al dosarului cauzei), motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația care face obiectul prezentei analizând modalitatea în care a evaluat autoritatea contractantă oferta în discuție, raportat la conținutul documentației de atribuire și la prevederile legale. Astfel, raportat la criticile contestatorului ... SRL, formulate în prezenta contestație, Consiliul reține că, potrivit Secțiunii III.1.3) - Capacitatea tehnică și profesională din anunțul de participare, „1.) Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat
Ofertantul (operator economic sau membrii asocierii împreună) trebuie să demonstreze că a dus la bun sfârșit* în ultimii 5 ani,** servicii
similare cu cele supuse procedurii de atribuire, în valoare cumulată de cel puțin: 2.800.000 lei fără TVA. Prin servicii similare se înțelege: servicii de elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare și/sau completare Studii de Fezabilitate și/sau Proiecte tehnice și/sau Proiecte Tehnice și Detalii de Execuție și/sau Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții pentru construcție nouă și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau lărgire de autostrăzi și/sau drumuri expres și/sau drumuri naționale și/sau drumuri județene. *) Prin servicii duse la bun sfârșit se înțelege: - servicii recepționate partial, cu condiția ca acestea să fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent; - servicii recepționate la sfârșitul prestării. **) Ultimii 5 ani se raportează la termenul limită de primire a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13). ***) Se consideră îndeplinită cerința "în ultimii 5 ani servicii de elaborare și/sau revizuire și/sau actualizare și/sau completare [Proiecte tehnice și Detalii de Execuție] și în condițiile în care Detaliile de Execuție sunt aferente unui Proiect Tehnic realizat anterior ultimilor 5 ani, de către același operator economic, cu condiția ca acesta să facă dovada realizării respectivului Proiect Tehnic prin prezentarea de certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepție și/sau alte documente relevante. În condițiile în care Proiectul tehnic a fost prestat anterior ultimilor 5 ani, Autoritatea Contractantă va lua în calculul valorii pentru îndeplinirea cerinței numai valoarea aferentă detaliilor de execuție în ultimii 5 ani. - În vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul/ofertantul asociat/terțul susținător va completa DUAE - "Criterii de selecție" - Secțiunea C "Capacitatea tehnică și profesională" - subsecțiunea "Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat indicând în mod explicit, pentru fiecare contract prezentat, cel puțin următoarele informații necesare pentru a verifica modul de îndeplinire a criteriului: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia și datele sale de contract, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA. (...) Nota 2: În vederea indeplinirii cerinței, ofertantul poate beneficia de susținerea unui/unor terț/terți. În acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 si ale art. 48 din H.G. nr. 395/2016. Nota 3: În cazul în care beneficiază de susținere din partea unui terț, terțul susținător va completa DUAE - "Criterii de selecție" - Secțiunea C "Capacitatea tehnică și profesională" - subsecțiunea "Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat". Pagina 39 din 54
Nota 4: În cazul în care beneficiază de susținere din partea unui terț, ofertantul va prezenta: (...) c) certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepție și/sau alte documente relevante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora. (...)” Din economia celor mai sus redate rezultă în mod clar că autoritatea contractantă a solicitat operatorilor economici interesați să întreprindă
anumite
demersuri
și
să
depună
anumite documente/înscrisuri, care să probeze îndeplinirea cerințelor anterior menționate, așa cum au fost solicitate. În faza de analiză DUAE, autoritatea contractantă a transmis către ... SRL adresa nr. 24/10515/02.09.2022 (pag. 206, vol. 2/3 al dosarului cauzei), prin care i-a solicitat acestuia următoarele clarificări: „ Constatare nr. 2: Din analizarea descrierii contractului prezentat ca experienţă similară de către tertul susținător S.C. ... S.R.L., respectiv „Proiectare și execuţie Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe” Comisia de evaluare consideră că este necesară prezentarea documentelor invocate în vederea verificării modului de îndeplinire al criteriului. Clarificare nr. 2: Comisia de evaluare, având în vedere prevederile art. 196 alin. (1) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările si completările ulterioare,
vă
solicită
prezentarea
documentelor
invocate, certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepţie și/sau alte documente relevante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică de către terțul susținător S.C. ... S.R.L. respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora.” ... SRL a răspuns la solicitarea de clarificări anterior citată, prin adresa cu nr. 2428/06.09.2022 (pag. 319, vol. 2/3 al dosarului cauzei), precizând că:
„Transmitem anexat documentele enumerate de S.C. ... S.R.L. în cadrul formularului DUAE: - Contract: 252/22.09.2021 (BV01/21/19013/22.09.2021) - Acord de asociere din 14.09.2021 - Aviz CTE CNAIR: 5125/03.06.2022 - Recomandare: BV0122/J2844/28.06.2022". În urma verificării si analizării documentelor transmise de către ofertantul ... SRL și având în vedere că, în cadrul prezentei proceduri, și ofertantul Asocierea ... SRL - ... SRL a prezentat acelaşi contract (comisia a adresat și Asocierii respective solicitări de clarificări similare, tot în baza art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, prin adresa nr. 24/10516/02.09.2022 – pag. 204, vol. 2/3 al dosarului cauzei – n.n.), având ca obiect „Proiectare și execuţie - Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe”, comisia de evaluare a decis, în vederea demonstrării îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară, să transmită o solicitare de clarificare a acestui aspect către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov (...), entitate semnatară a contractului în discuție, în numele beneficiarului ... SA. Astfel, prin adresa nr. 24/11701/26.09.2022, comisia de evaluare a formulat clarificări către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov (pag. 23, vol. 3/3 al dosarului cauzei) cu privire la următoarele aspecte: „În data de 28.07.2022 s-au deschis ofertele depuse pentru procedura de achiziţie publică având ca obiect: ”Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Modernizare …”. În urma verificării informaţiilor din DUAE privind îndeplinirea cerinţelor de calificare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziţie publică organizată de către CNAIR - Central, comisia de evaluare a constatat prezentarea aceluiaşi contract, privind experienţa similară respectiv Proiectare si Execuţie „Varianta de Ocolire Sfantu Glteorghe” de către doi ofertanţi. Ca urmare Comisia de evaluare, având în vedere prevederile art. 196 alin (1) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat celor doi ofertanți prezentarea documentelor invocate, certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepţie și/sau alte documente relevante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerinţei de capacitate tehnica, respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora. Din răspunsurile la solicitările de clarificări ambii ofertanţi au prezentat documente privind realizarea Proiectului Tehnic în cadrul contractului având ca obiect: Proiectare și Execuţie „Varianta de Ocolire Sfântu Gheorghe” astfel: 1. Primul ofertant (denumit Ofertantul 1) a transmis următoarele documente: Pagina 41 din 54
- Acord
Contractual nr.
252/22.09.2021 (BVO1/21/19013/22.09.2021), din care reiese că face parte din Asocierea ... SRL - … SRL - ... SRL - ... A.D al cărui lider de asociere este ... SRL în calitate de antreprenor în vederea realizării lucrărilor aferente contractului „Proiectare si execuţie - Varianta de Ocolire a municipiului Sfantu Gheorghe”; - Acord de asociere din 14.09.2021, privind Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D; - Aviz favorabil CTE CNAIR: 5125/03.06.2022 - faza de proiectare Proiect Tehnic; - Recomandare: BV0122/12844/28.06.2022, privind prestatorul Serviciilor de proiectare - Faza proiectare: PROIECT TEHNIC DE EXECUȚIE + DETALII DE EXECUȚIE + ASISTENȚĂ TEHNICĂ (inclusiv: studiu geotehnic de detaliu, relocare utilități, semnalizare rutieră, identificare proprietari terenuri suplimentare). 2. Celalalt ofertant (denumit Ofertantul 2) a transmis următoarele documente: - Contract de subcontractare nr. 1991/02.11.2021 cu Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D al cărui lider de asociere este ... SRL, prin care subcontractantul se obligă să realizeze Proiectul Tehnic de execuţie conform Cerinţelor Breneficiarului (Cap. 4 TEMA DE PROIECTARE și Cap. 5 CARACTERISTICILE IMPERATIVE ȘI MONIMPERATIVE ALE LUCRĂRILOR), asumate de Contractant prin Contractul principal. - Proces verbal de predare primire încheiat în data de 28.02.2022, prin care subcontractantul în calitate de prestator a predat către Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D în calitate de Achizitor, dosarul care cuprinde Proiectul Tehnic de execuţie; - Aviz favorabil CTE ...: 53/15.03.2022 - faza de proiectare Proiect Tehnic de execuţie; - Aviz favorabil CTE CNAIR: 5125/03.06.2022 - faza de proiectare Proiect Tehnic de execuţie; - Facturi în valoare de 6.412.000 lei fara TVA, reprezentând plăţi parţiale conform contract nr. 1991/02.11.2021. Având în vedere că D.R.D.P. BRAŞOV implementează contractul „Proiectare și Execuţie ”Varianta de Ocolire Sfântu Gheorghe”, vă rugăm să ne comunicaţi cu celeritate denumirea proiectantului care a realizat în fapt Proiectul Tehnic, după caz procentele de realizare a Proiectului Tehnic pentru fiecare proiectant.”
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a răspuns la solicitarea de clarificări anterior citată, prin adresa cu nr. 27/572/28.09.2022 (pag. 39, vol. 3/3 al dosarului cauzei), precizând că: „Urmare solicitării dvs. nr 24/11701/26.09.2022, înregistrată la ... cu nr. BV01 22 IN 19391/26.09.2022 cu privire la solicitarea de clarificări privind serviciile de proiectare prestate în cadrul Acordului Contractual nr. 252/22.09.2021 „Proiectare și execuţie Varianta de ocolire a Municipiului Sfântu Gheorghe" aflat în derulare în cadrul .../BUIP, prin prezenta aducem la cunoştinţă următoarele: - Acordul Contractual nr. 252/22.09.2021 a fost încheiat de către ... în calitate de Beneficiar, cu Asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ... A.D., Lider de asociere S.C. ... S.R.L. - Proiectant general: Asocierea ... SRL - ... SRL – ... SRL - ... A.D. - Subcontractant Proiectant de specialitate: SC ... SRL - Valoarea totală a serviciilor de proiectare (PTE+DE, AT) este 8.000.000 lei fără TVA din care: √ Valoare servicii (finalizate la 03.06.2022): 6.500.000 lei √ Valoare servicii de Asistență Tehnică: 1.500.000 lei.” Adresa sus precizată, transmisă de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, a avut anexate următoarele documente (pag. 37 și 38, vol. 3/3 al dosarului cauzei): - Foaie MEMORIU TEHNIC (pag. 1 din memoriu), care confirmă calitățile de antreprenor, proiectant general și subcontractant proiectare, anterior precizate în răspunsul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov; - PLAN DE ANSAMBLU. Ulterior verificării tuturor documentelor anterior menționate, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a hotărât declararea ofertei depuse de contestator ca fiind inacceptabilă, raportat la prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, respectiv „Art. 137 - (2) În condițiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: (...) b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite de autoritatea contractantă;”. Verificând, la rândul său, documentele cauzei, raportat la modalitatea de formulare a solicitărilor de clarificări aferente coroborat cu cerințele din anunțul de participare, sus citate, Consiliul reține că cerința privind experiența similară a fost stabilită de către autoritatea contractantă în corelație cu un plafon valoric (valoare monetară), respectiv 2.800.000 lei, fără TVA. Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) și (3) lit. a) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, „(1) În situația în care un operator economic nu Pagina 43 din 54
poate îndeplini cerința referitoare la experiența similară, acesta are posibilitatea de a se asocia cu un alt operator economic în vederea depunerii unei oferte comune sau poate invoca susținerea unor terți, caz în care experiența similară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. (...) (3) Cerința referitoare la experiența similară se consideră îndeplinită: a) în situația în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experiență, a avut calitatea de antreprenor general în contractul prezentat drept experiență similară, indiferent dacă acesta a avut subcontractori, urmând a fi luată în calcul întreaga valoare a respectivului contract (deoarece antreprenorul general a avut răspunderea ducerii la îndeplinire a contractului în cauză); (...) NOTA Nr. 2: În situația în care un operator economic participă la procedura de atribuire singur sau în asociere cu alt (alți) operator(i) economic(i) și prezintă pentru îndeplinirea cerinței de calificare un contract ce a fost realizat într-o asociere (alta decât cea în care participă acum), vor fi avute în vedere de către comisia de evaluare următoarele repere în luarea deciziei cu privire la admisibilitatea în raport cu experiența similară: A. În cazul în care cerința privind experiența similară este stabilită în corelație cu un plafon valoric (valoare monetară): A.1. Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referință erau responsabili, fiecare, pentru anumite activități/lucrări, atunci întreaga valoare a activității respective va fi considerată ca fiind atribuită acelui membru care a avut-o în responsabilitate. (...) A.2. Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referință erau responsabili pentru ansamblul contractului, punând resursele lor în comun, atunci se va considera că fiecare membru al asocierii a executat un contract având valoarea aferentă procentului său de participare în asocierea respectivă.” Având în vedere cele precizate anterior, Consiliul reține că, în cadrul prezentei proceduri, contestatorul ... SRL, în demostrarea
îndeplinirii cerinței privind experiența similară, a invocat susținerea terțului ... SRL, caz în care, conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, „experiența similară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului”. În acest sens, terțul susținător ... SRL a prezentat, ca experiență similară, acordul contractual nr. 252/22.09.2021 (pag. 313, vol. 2/3 al dosarului cauzei), la care acesta a făcut referire în DUAE, cu obiect „Proiectare și execuţie Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe”, acord contractual încheiat între ... și Asocierea ... SRL - ... SRL (lider de asociere) - ... SRL - ... AD. Astfel, actualul terț susținător ... SRL a avut anterior calitatea de asociat în cadrul asocierii care a fost antreprenorul general în acordul contractual nr. 252/22.09.2021. Consiliul subliniază că, potrivit prevederilor art. 196 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 98/2016, „(1) Autoritatea contractantă poate solicita candidaților/ofertanților să depună toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovadă a informațiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfășurării unei proceduri de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii.” Dată fiind situația descrisă anterior, în care doi ofertanți s-au raportat, în prezenta procedură de atribuire, la aceeași investiție, respectiv „Proiectare și execuţie Varianta de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe”, în demonstrarea experienței similare solicitată, Consiliul reține, contrar susținerilor contestatorului, că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a adresat acestuia solicitări de clarificări în mod justificat, în baza art. 196 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, raportat la terțul susținător ... SRL, solicitând în mod explicit și suficient
de
detaliat „prezentarea documentelor invocate, certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepţie și/sau alte documente relevante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică de către terțul susținător S.C. ... S.R.L. respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora.”. Cu toate acestea, contestatorul nu a depus toate diligențele necesare în acest sens, respectiv nu a transmis, odată cu răspunsul formulat la solicitarea de clarificări în cauză, și anexa la actul adiţional nr. 1 al acordului de asociere (forma inițială are încheierea de autentificare nr. 1557/14.09.2021), document la care contestatorul face referire în contestație, deși actul adițional nr. 1 (inclusiv anexa acestuia) era deja parte a respectivului acord de asociere. Pagina 45 din 54
Odată ce contestatorul a invocat, la prezenta procedură, susținerea terțului ... SRL, în demonstrarea experienței similare, respectivul contestator și-a asumat și prezentarea tuturor informațiilor relevante în acest sens, inclusiv în urma unor solicitări de clarificări. Or, în condițiile în care acordul contractual nr. 252/22.09.2021, document invocat în DUAE aferent terțului susținător în cauză, conține, la pct. 2 liniuța a 3-a (pag. 302, vol. 2/3 al dosarului cauzei), referiri fără echivoc la: - Acordul de asociere al ... SRL - ... SRL (lider de asociere) - ... SRL - ... AD, - la cotele de participare ale membrilor antreprenorului general (printre care ... SRL, cu un procent de 20%), precum și - la Actul adițional nr. 1 la acest acord (act adițional care avea inclusă anexa în discuție), document invocat de asemenea expres, este evident că, în urma respectivei solicitări de clarificări, contestatorul ar fi trebuit să transmită și acest document relevant, respectiv Actul adițional nr. 1, inclusiv anexa la acesta, cu tot cu centralizatorul financiar, document relevant de asemenea, în vederea confirmării sau infirmării îndeplinirii cerinţei privind experiența similară, de către terțul susținător ... SRL. Consiliul, analizând anexa la actul adiţional nr. 1 al acordului de asociere, transmisă de contestator (Anexa nr. 8 la contestația formulată, vol. 1/3 al dosarului cauzei), reține că, potrivit acestei anexe, care are atașat și un centralizator financiar, membrii asocierii care a fost antreprenor general al acordului contractual nr. 252/22.09.2021 și-au împărțit responsabilitățile la nivel procentual, ... SRL revenindu-i un procent de 20%, fiind confirmată astfel mențiunea privind acest procent, care se regăsește în
acordul contractual nr. 252/22.09.2021, așa cum a fost precizat anterior, acord contractual pe care autoritatea contractantă l-a avut pus la dispoziție, de către contestator, în urma solicitării de clarificări adresată acestuia. Mai mult, din conținutul centralizatorului financiar atașat anexei actului adiţional nr. 1 în discuție rezultă că, în cadrul asocierii care a fost antreprenorul general în acordul contractual nr. 252/22.09.2021, ... SRL
a fost responsabil, în procentul de 20% aferent acestuia, și pentru prestarea activității de Proiectare (activitate stabilită ca fiind strict în responsabilitatea acestui operator economic, dintre toți membrii asocierii în cauză, spre deosebire de alte activități precizate în acest centralizator, de execuție de lucrări,
r ealizate în comun prin cumularea resurselor acestora), activitate în valoare de 8.000.000 de lei, fără TVA. În
analiza
sa,
Consiliul
reține
că
Recomandarea BV0122/12844/28.06.2022 (Anexa nr. 7 la contestația formulată, vol. 1/3 al dosarului cauzei), pe care autoritatea contractantă a avut-o pusă la dispoziție de către contestator, în urma solicitării de clarificări adresată acestuia, a fost emisă de ... în numele beneficiarului final CNAIR, cu privire la experiența prestatorului ... SRL (numele și calitatea acestuia, în cadrul asocierii antreprenor general, fiind precizate expres la pct. 4 și 7 din respectiva recomandare), experiență raportată la serviciile de proiectare prestate de acesta în cadrul acordului contractual nr. 252/22.09.2021. Astfel, recomandarea în discuție, emisă pentru prestatorul ... SRL, indică foarte clar, la pct. 8, „VALOAREA TOTALĂ A
SERVICIILOR DE PROIECTARE
ÎN CADRUL CTR PRINCIPAL (fără TVA) Valoarea finală contract: 8.000.000 lei (PTE + DE,AT) Valoarea serviciilor
finalizate la 03.06.2022: 6.500.000 lei Valoare serviciilor de A.T. la 03.06.2022 1.500.000 lei.” Este evident, chiar și în condițiile în care contestatorul nu a prezentat și anexa la Actul adițional nr. 1 al Acordului de asociere în discuție (cu tot cu centralizatorul financiar) că, raportat la Recomandarea BV0122/12844/28.06.2022, pe care autoritatea contractantă a avut-o pusă la dispoziție și care atestă că ... SRL a fost singurul asociat responsabil pentru prestarea activității de Proiectare, în cadrul acordului contractual nr. 252/22.09.2021, NU are relevanță, în aceste circumstanțe, procentul de 20% alocat acestui asociat, ca element reper în stabilirea îndeplinirii cerinței privind experiența similară, relevant fiind în schimb, ca reper în acest sens, faptul că respectivul membru al asocierii antreprenor general a finalizat, în cadrul acordului în discuție, servicii de proiectare, aflate strict în responsabilitatea sa, în valoare de 6.500.000 lei, fără TVA. Astfel, procentul de 20% în discuție, alocat ... SRL, include serviciile de proiectare finalizate, în valoare de 6.500.000 lei, fără TVA, comisia de evaluare aplicând în mod eronat acest procent de 20% la valoarea de 6.500.000 lei, fără TVA, rezultând o valoare de 1.300.000 lei, fără TVA, întrucât, așa cum rezultă din Recomandarea Pagina 47 din 54
BV0122/12844/28.06.2022, ... SRL a fost singurul responsabil pentru activitatea Proiectare, aceasta nefiind o activitate realizată în comun prin cumularea resurselor membrilor asocierii ... SRL - ... SRL (lider de asociere) - ... SRL - ... AD, situație reglementată la Nota 2, pct. A/A.2. de la art. 14 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017. În aceste circumstanțe, Consiliul subliniază, raportat la informațiile din documentele puse la dispoziția autorității contractante de către contestator, că, în speța de față, erau aplicabile prevederile art. 14 alin. (3) lit. a) în coroborare cu prevederile Notei 2, pct. A/A.1. de la art. 14 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, respectiv: „Art. 14 - (3) Cerința referitoare la experiența similară se consideră îndeplinită: a) în situația în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experiență, a avut calitatea de antreprenor general în contractul prezentat drept experiență similară, indiferent dacă acesta a avut subcontractori, urmând a fi luată în calcul întreaga valoare a respectivului contract (deoarece antreprenorul general a avut răspunderea ducerii la îndeplinire a contractului în cauză) (...) NOTA Nr. 2: În situația în care un operator economic participă la procedura de atribuire singur
sau în asociere cu alt (alți) operator(i) economic(i) și prezintă pentru îndeplinirea cerinței de calificare un contract ce a fost realizat într-o asociere (alta decât cea în care participă acum), vor fi avute în vedere de către comisia de evaluare următoarele repere în luarea deciziei cu privire la admisibilitatea în raport cu experiența similară: A. În cazul în care cerința privind experiența similară este stabilită în corelație cu un plafon valoric (valoare monetară): A.1. Dacă membrii asocierii care au derulat contractul prezentat ca referință erau responsabili, fiecare, pentru anumite activități/lucrări, atunci întreaga valoare a activității respective va fi considerată ca fiind atribuită acelui membru care a avut-o în responsabilitate.” Consiliul subliniază că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a avut la dispoziție: - Acordul contractual nr. 252/22.09.2021, care a fost transmis către autoritatea contractantă de către contestator, acord care include mențiuni clare despre existența Acordului de asociere al ... SRL - ...
SRL (lider de asociere) - ... SRL - ... AD, cotele de participare ale membrilor antreprenorului general - Asocierea ... SRL - ... SRL (lider de asociere) - ... SRL - ... AD (printre care
... SRL
, cu un procent de 20%), precum și existența unui Act adițional nr. 1 la acest acord, - Acordul de asociere al ... SRL - ... SRL (lider de asociere) - ... SRL - ... AD (forma inițială, cu încheierea de autentificare nr. 1557/14.09.2021), care a fost transmis către autoritatea contractantă de către contestator și - Recomandarea BV0122/12844/28.06.2022, sus precizată, emisă de ..., în numele beneficiarului final CNAIR, transmisă către autoritatea contractantă de către contestator, care include mențiuni clare cu privire la experiența prestatorului ... SRL (a se vedea pct. 4, 7 și 8 din respectiva recomandare), raportată la serviciile de proiectare prestate de acesta, respectiv servicii finalizate în valoare de 6.500.000 lei, fără TVA, documente care au oferit comisiei de evaluare, chiar în absența anexei la actul adițional nr. 1 în discuție, și a centralizatorul financiar aferent, pe care contestatorul ar fi trebuit să le prezinte în apărarea optimă a propriului interes, suficiente informații din care să reiasă elemente necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei privind experiența similară de către terțul susținător ... SRL. Având în vedere că beneficiarul final al acordului contractual nr. 252/22.09.2021 a fost chiar CNAIR, informație pe care comisia de evaluare a avut-o la dispoziție vizualizând DUAE prezentat de ... SRL, aceasta avea totodată posibilitatea, în vederea efectuării unei evaluări optime, în timp util, a ofertei contestatorului, să solicite întâi ... (entitate semnatară, în numele beneficiarului final, a acordului contractual în discuție), în baza prevederilor art. 197 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, clarificări asupra aspectelor în cauză, și, ulterior, dacă considera că se mai impun, să solicite astfel de clarificări contestatorului (în realitate, legat de aceste aspecte, comisia de evaluare a solicitat întâi clarificări contestatorului în data de 02.09.2022 și abia în data de 26.09.2022 a formulat clarificări către ...). Astfel, raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt cele de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți, în conformitate cu prevederile docuemntației de atribuire precum și cele de elaborare a solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării ofertelor, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. i) din HG nr. 395/2016, și, pe cale de consecință, a evaluării răspunsurilor aferente, Pagina 49 din 54
Consiliul constată că verificarea răspunsului contestatorului ... SRL, transmis ca urmare a solicitării de clarificări, coroborat cu oferta depusă de acesta și cu alte documente avute la dispoziție de autoritatea contractantă, nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu, comisia de evaluare dând dovadă atât de superficialitate în evaluarea acestei oferte cât și de un formalism excesiv, atunci când a respins oferta contestatorului ca fiind inacceptabilă, această decizie fiind doar rezultatul interpretării eronate de către respectiva comisie a prevederilor legale privind evaluarea ofertelor, în situația în care era evident că terțul susținător ... SRL a finalizat servicii de proiectare în valoare de 6.500.000 lei, fără TVA, în condițiile anterior precizate. Consiliul subliniază că, și în situația în care contestatorul nu ar fi îndeplinit cerința privind experiența similară, prin terțul susținător ... SRL, autoritatea contractantă era obligată să solicite, o singură dată, înlocuirea acestui terț, conform dispozițiilor exprese ale art. 183 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv „(2) Dacă terțul/terții nu îndeplinește/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractantă solicită, o singură dată, ca operatorul economic să înlocuiască terțul/terții susținător/susținători fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b).” În aceste condiții, Consiliul va admite ca fiind fondate criticile contestatorului ... SRL, cu privire la modul de evaluare a propriei oferte. Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA, și, pe cale de consecință, va respinge cererea de intervenție formulată de ... SRL, va anula în parte raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatorului, de la etapa de verificare a documentelor suport DUAE, prezentate de către acest ofertant ca dovezi ale îndeplinirii experienței similare solicitată, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare.
Ca urmare a soluționării contestației formulată de ... SRL și observând că există cheltuieli avansate de acesta în soluționarea contestației, Consiliul consideră întemeiată și admite, în conformitate cu art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, solicitarea contestatorului de obligare a autorității contractante aflată în culpă la plata cheltuielilor efectuate de acesta în cursul soluționării contestației. Cheltuielile reclamate sunt în sumă de 9.605,62 lei și reprezintă „onorariu” avocat prestate de … – Societate civilă de avocați, facturate cu facturile cu seria TA nr. 427/10.01.2023 și seria TA nr. 428/10.01.2023 și achitate prin transfer …, în data de 17.01.2023. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de soluționare solicitate, reprezentând „onorariu” avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat, care, conform facturilor depuse la dosar, însumează 9.605,62 lei, la suma de 4.800 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 21 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, rezultă că cheltuielile de soluționare cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării contestației. Prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părților căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate, iar nu suplimentarea cheltuielilor de soluționare. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) C.p.c., „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” și, ținând seama de serviciile prestate de … – Societate civilă de avocați, analizând prin prisma textului reprodus cererea de plată a sumei de 9.605,62 lei, reprezentând „onorariu” avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este nepotrivit de mare în raport de muncă depusa de avocat dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, raportat la natura repetitivă a Pagina 51 din 54
aspectelor reclamate în contestație și concluziile scrise, centrate pe un singur criteriu privind capacitatea tehnică și profesională, respectiv referitor la experiența similară, precum și la volumul de muncă pe care l- a presupus redactarea lor, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la 4.800 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) C.p.c. coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestator, în calitate de client, și avocatul lor, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 C civil. De asemenea se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de soluționare, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) C.p.c., Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de soluționare, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii, proporționalitatea onorariului față de volumul de munca presupus de pregătirea apărării în această cauză. Raționamentul anterior se regăsește atât în motivarea Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2.412/1/2019 prin care Curtea a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă” cât și în Hotarârea Curții de Apel București nr. 1284/2020 pronunțată la 09.09.2020 în dosarul nr. 3751/2/2020. Referitor la munca depusă de avocat, s-a constatat că, în acest stadiu procesual, volumul de muncă al avocatului, presupus de pregătire
a apărării, a constat în formularea unei contestații, pe care a înaintat-o prin e-mail și în original, și formularea de concluzii scrise, astfel, în opinia Consiliului este inechitabil ca, la aprecierea onorariului ce se cuvine avocatului, să nu se aibă în vedere și munca depusă de acesta în raport cu pregătirea sa profesională. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 9.605,62 lei la 4.800 lei, este mai mult decât suficient, fiind în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 C.p.c., contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de soluționare, care în ceea ce privește onorariul de avocat, în prezenta cauza, poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (2) C.p.c. Dispoziția art. 451 C.p.c. care reglementează posibilitatea părții căreia i s-a admis cererea să solicite părții în culpă cheltuielile de judecată, sunt în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Admite contestația depusă de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA și, pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție formulată de ... SRL. Totodată, anulează în parte raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatorului, de la etapa de verificare a documentelor suport DUAE, prezentate de către acest ofertant ca dovezi ale îndeplinirii experienței similare solicitată, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de soluționare către contestator, în cuantum de 4.800 lei. Obligatorie. Pagina 53 din 54
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare …
Redactat practicaua deciziei … Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini