BO2024_1402
RespingeCPV: 45222110-3
Critici: R2.2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45222110-3
Critici: R2.2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 22.05.2024 Prin contestația nr. 152/25.04.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 26218/26.04.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat de ..., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 2234/19.04.2024, elaborată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect: „Execuție lucrări la obiectivul de investiții «Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în ..., ...»”, cod CPV 45222110-3 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. .../ 01.03.2024, s-au solicitat următoarele: ,,anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2234 din 19.04.2024, act ce a fost emis nelegal și netemeinic cu încălcarea flagrantă a legislației achizițiilor publice; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de contestatoare în procedură a fost declarată necâștigătoare, respectiv anularea raportului procedurii nr. 2232/19.04.2024, precum și a tuturor actelor subsecvente emise de autoritatea
contractantă
după
transmiterea
adresei
nr. 2234/19.04.2024, pentru motive de netemeinice și nelegalitate, în ceea ce privește oferta ..., având pe ... și pe ..., ca subcontractanți; constatarea lipsei oricăror motive de declarare a ofertei ..., ca inacceptabilă și neconformă, și pe cale de consecință să constate caracterul admisibil al ofertei sale în cadrul etapei de analiză a propunerii tehnice; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei ..., având pe ... și pe ..., subcontractanți, cu luarea în considerare a motivelor din contestație și cu declararea acestei oferte, ca fiind admisibilă și stabilirea ofertelor câștigătoare cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice’’. În luarea deciziei asupra Pagina 1 din 15
cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 152/25.04.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 26218/26.04.2024, societatea ... critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2234/19.04.2024, conform căreia oferta sa a fost declarată neconformă, fiind respinsă în baza prevederilor art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016, solicitând cele precizate în partea introductivă. De asemenea, contestatoarea prezintă aspecte cu privire la interesul său în promovarea contestației, invocând art. 2 alin. 1) și art. 3 alin. 1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, art. 32 alin. 1) și art. 33 din Noul Cod de Procedură Civilă, precum și jurisprudență europeană. Pe fondul cauzei, susține că motivul pentru care autoritatea contractantă i-a respins oferta ca neconformă, îl reprezintă „faptul că operatorul economic nu prezintă fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4, motiv pentru care nu satisface în mod corespunzător cerințele din caietul de sarcini”. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că prin răspunsul la clarificare a dovedit că îndeplinește toate criteriile de atribuire, iar autoritatea contractantă ar fi trebuit ,,să-și exercite, în mod corect, rolul activ, să iasă de sub imperiul formalismului exagerat, interpretării strict textuale scolastice a documentației de atribuire, și să analizeze oferta în ansamblul său, ca un tot unitar sistematic, iar nu pe bucăți’’. În susținere, precizează că, referitor la prezentarea fișelor tehnice pentru toate echipamentele enumerate în formularul F4, autoritatea contractantă a analizat superficial datele prezentate în răspunsul formulat în data de 10.04.2024, ca urmare a solicitării de clarificare nr. 1917/09.04.2024, deoarece în răspunsul transmis se regăseau toate caracteristicile necesare cât și furnizorii echipamentelor respective, deci toate elementele care sunt identificate, în mod formal, în fișele tehnice. Totodată, contestatoarea afirmă că lipsa fișelor tehnice se încadrează ca abatere tehnică minoră, fără impact financiar pentru autoritatea contractantă, întrucât aceasta nu achiziționează și plătește documentații de „fișe tehnice”, ci de lucrări în vederea înființării unui centru de colectare a deșeurilor, motiv pentru care, în opinia sa, ,,nu este nici legală și nici normală respingerea unei oferte pentru deficiențe minore, ușor de remediat’’. În susținere, ccontestatoarea invocă art. 134 alin. 7) - 9) din HG nr. 395/2016, care obligă autoritatea contractantă să nu respingă oferta ca neconformă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: „a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) Pagina 2 din 15
reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a prețului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedura de atribuire. (8)Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei inițiale în următoarele situații: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depășește 1% din prețul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanților; d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparație cu oferta inițială; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentația de atribuire a exclus, în mod clar, posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar oferta inițială nu a fost în conformitate cu aceste cerințe”. Prin raportare la normele anterior invocate, contestatoarea susține că omisiunile în cauză nu se răsfrâng asupra prețului total al ofertei, întrucât nu implică costuri, deci nu se obține un avantaj nepermis față de ceilalți ofertanți. De altfel, în opinia contestatoarei, lipsa fișelor tehnice nu împiedică autoritatea contractantă să ,,le aibă în vedere la evaluarea ofertei și să constate că informații existente în fișele tehnice constatate lipsă sunt cuprinse în alte documente, descrierea generală a lucrărilor, memoriu tehnic, descrierea detaliată a lucrărilor, astfel încât abateri/omisiuni ale ofertei cu fișele tehnice să fie apreciată ca reprezentând abatere minoră, iar prin acceptarea lor nu se creează un avantaj incorect ofertantei în raport cu ceilalți participanți’’. Contestatoarea precizează că omisiunea în cauză este una cu impact minor și fără nicio influență de ordin financiar, iar ,,cu sau fără un document separat legat de procedura în cauză’’ și afirmă că ,,va furniza/executa aceleași lucrări, corespunzător caietului de sarcini, în prețul declarat de societate în propunerea financiară proprie, mai ales că o fișă tehnică a produsului nici nu este o noțiune reglementată de vreun act normativ, neavând o formă sau un conținut obligatoriu’’, și, prin urmare, nu se poate vorbi despre ,,avantajarea sa prin acceptarea aducerii ulterioare a fișelor tehnice’’, întrucât HG nr. 395/2016 permite remedierea abaterilor tehnice cu caracter minor. Totodată, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu explică de ce neregula sesizată în oferta sa nu ar putea fi încadrată în categoria abaterilor minore ,,corectabile’’, respectiv că este atât de gravă, încât să atragă respingerea ofertei, întrucât, în opinia sa, Pagina 3 din 15
autoritatea contractantă nu beneficiază de o putere discreționară în a respinge o ofertă pentru omisiuni minore, acesta fiind și raționamentul pentru care legiuitorul a instituit norma de la art. 134 alin. 7) - 9) din HG nr. 395/2016. Prin urmare, susține contestatoarea, accentul trebuie pus nu pe respingerea cu orice preț a ofertelor, pentru a exclude din competiție anumiți ofertanți, probabil cu propuneri mai avantajoase, ci pe clarificarea aspectelor în cauză, mai ales că în opinia sa, răspunsul transmis acoperă obiectul solicitării și se situează în limitele exigențelor de legalitate și temeinicie pentru a fi considerat suficient și credibil. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă nu a procedat la o evaluare corectă și completă, în acord cu propriile reguli, sens în care invocă jurisprudență europeană. Nu în ultimul rând, afirmă că prin modul în care a procedat, autoritatea contractantă a manifestat o vădită lipsă de diligență și implicare în procesul de evaluare a ofertei, realizând totodată o evaluare superficială și pur formală a ofertei sale, contrară legislației și principiilor aplicabile în materia achizițiilor publice. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 63.014,67 lei. Prin adresa nr. 2419/30.04.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 27231/30.04.2024, autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere cu privire la contestația în cauză, prezentând un scurt istoric al procedurii. Referitor la respingerea ofertei contestatoarei, arată că, prin adresa nr. 1917/09.04.2024, a solicitat contestatoarei să indice unde se regăsesc prezentate în propunerea tehnică fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4, deoarece în oferta acestuia a regăsit doar fișele tehnice pentru cântar și pentru scară metalică mobilă. De asemenea, precizează că în documentația de atribuire, acceptată și însușită de către toate societățile ofertante, se regăsește Formularul F4 - Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale, ce cuprinde următoarele echipamente: tablou electric de distribuție –TG; tijă de captare trăsnet cu dispozitiv de amorsare; instalație hidrofor complet echipată; bazin vidanjabil PAFSIN 1 mc; bazin retenție 20 mc; separator hidrocarburi 30 L/S; rezervor prefabricat 1000 L. Tot cu privire la cerința de mai sus, menționează că prin clarificarea din oficiu nr. 1379/12.03.2024, încărcată în SEAP în data de 12.03.2024, a adus la cunoștința ofertanților faptul că în procesul de încărcare a documentației de atribuire s-a constatat omisiunea încărcării Formularului F4 și a Fișelor tehnice aferente echipamentelor „scară” și „cântar”, motiv pentru care s-au anexat la clarificarea respectivă. Pagina 4 din 15
Prin raportare la cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că în cadrul propunerii tehnice prezentate de contestatoare, pag .1286, a regăsit Formularul F4 - Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale, ce cuprinde următoarele echipamente: cântar 8x3 m, 50 to, suprateran; scară metalică OL ZN; tablou electric de distribuție - TG; tijă de captare trăsnet cu dispozitiv de amorsare; instalație hidrofor complet echipată; bazin vidanjabil PAFSIN 1 mc; bazin retenție 20 mc; separator hidrocarburi 30 L/S; rezervor prefabricat 1000 L. De asemenea, precizează autoritatea contractantă, tot cadrul propunerii tehnice a contestatoarei, pag. 1313 - 1315, s-au regăsit două fișe tehnice, cu nr. 03 - Cântar model metalic 8 x 3 m, 50 to. suprateran și nr. 17: Scară metalică mobilă OL ZN. Cu toate acestea, așa cum s-a menționat și în motivele neconformității ofertei din comunicarea nr. 2234/19.04.2024, în elaborarea ofertelor în vederea participării la procedura de atribuire, operatorii economici aveau obligația de a studia cu atenție documentele încărcate de autoritatea contractantă în SEAP, astfel încât să construiască o ofertă completă și corectă, inclusiv prin raportare la documentul „Proiect Tehnic CAV - partea 2”, pus la dispoziție de autoritatea contractantă la documentația de atribuire, de la pag. 85 - 92 se regăsesc fișele tehnice pentru echipamente menționate în F4, respectiv: Fișă tehnică nr. IE01 Tablou electric general - TG; Fișă tehnică nr. IE02 Tijă de captare trăsnet cu dispozitiv de amorsare; Fișă tehnică nr. IS 01 Instalație hidrofor complet echipată; Fișă tehnică nr. IS 02 Bazin vidanjabil PAFSIN 1 mc; Fișă tehnică nr. IS 03 Rezervor prefabricat 1000 L; Fișă tehnică nr. IS 04 Bazin retenție 20 mc; Fișă tehnică nr. IS 05 Separator de hidrocarburi. Or, susține autoritatea contractantă, toate aceste fișe tehnice anterior menționate, nu s-au regăsit în propunerea tehnică depusă de către contestatoare, motiv pentru care s-a transmis solicitarea de clarificări nr. 1917/09.04.2024, la care contestatoarea a răspuns prin adresa FN, depusă în SEAP în data de 10.04.2024, după cu urmează: „Pentru o bună colaborare vă prezentăm sursele avute în vedere pentru materialele utilizate prin identificarea și prezentarea furnizorilor de materialelor, precum și documente justificative ale acestora respectiv: ... SC ..., SC .... Astfel în cadrul propunerii tehnice în F4cp (pagina 1286 din propunerea tehnică) am prezentat în tabel toate materialele solicitate de autoritatea contractantă (și am atașat toate fișele tehnice solicitate de autoritatea contractantă, pagina 1313-1315), menționăm faptul că societatea noastră are numeroase contacte cu furnizori de materiale/echipamente. De asemenea, specificăm faptul că, documentele de calitate însoțesc o marfă, așadar un produs cumpărat, așadar, la momentul achiziției materialelor, toate produsele vor fi Pagina 5 din 15
însoțite de documente de calitate, în conformitate cu normele și normativele în vigoare. Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și ele conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, ne fiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire”. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că a analizat răspunsul contestatoarei, potrivit căruia ,,la pag. 1286 din propunerea tehnică a prezentat toate materialele solicitate de autoritatea contractantă, iar la pag. 1313 - 1315 spune că a atașat toate fișele tehnice solicitate’’, ocazie cu care a constatat următoarele: - la pag. 1286 s-a prezentat F4 - Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale, unde pentru lista echipamente instalații se regăsesc: tablou electric de distribuție - TG; tijă de captare trăsnet cu dispozitiv de amorsare; instalație hidrofor complet echipată; bazin vidanjabil PAFSIN 1 mc; bazin retenție 20 mc; separator hidrocarburi 30 L/S; rezervor prefabricat 1000 L; - la pag. 1313-1315 s-au prezentat fișele tehnice după cum urmează: Cântar model metalic 8 x 3 m, 50 to, suprateran; Scară metalică mobilă OL ZN. Altfel spus, susține autoritatea contractantă, deși în formularul F4 contestatoarea a prezentat toate echipamentele solicitate, în ceea ce privește fișele tehnice, așa cum rezultă și din paginile indicate la nivelul propunerii tehnice, pentru toate acele echipamente, contestatoarea nu a prezentat fișele tehnice în conformitate cu documentația de atribuire. Or, în această situație, afirmă autoritatea contractantă, nu se poate reține susținerea contestatoarei potrivit căreia situația de față ar fi trebuit să încadreze abaterea în categoria abaterilor minore corectabile, deoarece ar reprezenta o omisiune minoră, întrucât, în opinia sa, nu „sunt acceptabile modificări și completări ale propunerii tehnice constând în corectări ale viciilor de formă sau abateri tehnice minore. Prin urmare, scăpările minore în întocmirea propunerilor tehnice nu mai sunt sancționate cu neconformitatea ofertei”, după cum afirmă contestatoarea. Prin urmare, consideră că, în mod corect, a respins oferta contestatoarei, în baza prevederilor art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece aceasta nu a prezentat fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4, motiv pentru care nu satisface, în mod corespunzător, cerințele caietului de sarcini, cu toate că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1917/09.04.2024, contestatoarea a Pagina 6 din 15
răspuns că „am atașat toate fișele tehnice solicitate de autoritatea contractantă, pagina 1313-1315”. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă afirmă că în situația în care la paginile indicate de către contestatoare se regăsesc doar fișele tehnice pentru echipamentele cântar și scară, argumentul contestatoarei, potrivit căruia sunt acceptabile modificări și completări ale propunerii tehnice constând în corectări ale viciilor de formă sau abateri tehnice minore, nu este valid având în vedere că aceste informații nu există. Pentru acest motiv, autoritatea contractantă susține că ,,nu a analizat deloc superficial informațiile transmise, ci le-a interpretat exact așa cum au fost prezentate de contestatoare, luând o decizie corectă în raport cu cerințele documentației de atribuire și cu ceilalți participanți la procedură’’. De altfel, afirmă autoritatea contractantă, chiar în jurisprudența europeană invocată de către contestatoare (cauza C-42) se precizează că „unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă prin achiziție unui operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii. 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18”. Având în vedere cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că din cele trei oferte depuse, doar în cadrul propunerii tehnice prezentate de către operatorul economic declarat câștigător a regăsit fișele tehnice pentru toate echipamentele menționate în F4. În ceea e privește decizia de a declara oferta contestatoarei ca neconformă, în opinia autorității contractante, aceasta s-a luat într-o manieră transparentă și proporțională, în conformitate cu art. 49 alin. 1) din Legea nr. 98/2016, prin aplicarea unui tratament egal și nediscriminatoriu, deoarece ofertanții trebuie să transmită o ofertă completă, care să cuprindă toate documentele solicitate în documentația de atribuire publicată de autoritatea contractantă. Prin depunerea ofertei, operatorul economic și-a asumat respectarea întregii documentații de atribuire, acesta fiind singurul responsabil pentru modul de elaborare a propunerii tehnice, iar documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 („Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției”), art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 („Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu Pagina 7 din 15
prevederile documentației de atribuire”), precum și art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016 („Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”), iar ,,prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ci, opozabile în cel mai mic detaliu’’. Cu privire la afirmația contestatoarei, potrivit căreia „(...), la momentul formulării prezentei contestații, subscrisa cunoaște din conținutul raportului procedurii cu nr. 2232 clin 19.04.2024 publicat in SEAP în data de 19.04.2024. faptul că oferta noastră este neconformă. (...)”, autoritatea contractantă precizează că la momentul redactării contestației, societatea contestatoare nu a studiat doar conținutul raportului procedurii, deoarece în data de 22.04.2024 a solicitat prin adresa nr. 150 documentele din cadrul procedurii de atribuire, iar în data de 23.04.2024, prin adresa nr. 2289, i-au fost puse la dispoziție următoarele documente: proces-verbal privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 1642/26.03.2024; proces-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 2050/15.04.2024; proces-verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 2131/16.04.2024; proces-verbal privind evaluarea documentelor-suport depuse de candidați/ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE nr. 2231/19.04.2024. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă susține că a dat dovadă de transparență și a oferit acces neîngrădit asupra documentelor întocmite pe parcursul evaluării ofertelor, iar contestatoarea a avut la dispoziție mai multe documente și informații decât afirmă, în vederea redactării prezentei contestații. Prin urmare, afirmă că a acordat operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și a acționat într-o manieră transparentă și proporțională, în conformitate cu art. 49 alin. 1) din Legea nr. 98/2016, iar, comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 2234/19.04.2024, a fost transmisă către societatea contestatoare cu respectarea art. 215. alin. 1) și alin. 2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, din care rezultă că aceasta din urmă nu a prezentat fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4, motiv pentru care nu satisface, în mod corespunzător, cerințele caietului de sarcini, astfel că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, în baza prevederilor art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016. În aceste condiții, situația în cauză nu se încadrează în categoria abaterilor minore corectabile, deoarece fișele tehnice nu există, respectiv nu au fost prezentate, iar decizia de a Pagina 8 din 15
declara oferta ca fiind neconformă, s-a luat într-o manieră transparentă și proporțională, în conformitate cu art. 49 alin. 1) din Legea nr. 98/2016. prin aplicarea unui tratament egal și nediscriminatoriu. Prin adresa nr. 2420/30.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 27587/07.05.2024, autoritatea contractantă a înaintat documente necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 165/07.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 28200/09.05.2024, ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 21020523/1 din 07.05.2024, în valoare de 63.014,67 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Vaslui. Prin adresa nr. 182/15.05.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 29893/15.05.2024, ... a depus note scrise în cadrul cărora menționează că în comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractanta i-a comunicat următoarele: „Astfel că, în F4 operatorul economic într-adevăr a prezentat toate materialele solicitate de autoritatea contractantă, însă în ceea ce privește fișele tehnice, așa cum rezultă din paginile indicate la nivelul propunerii tehnice, pentru toate acele materiale nu s-au prezentat fișele tehnice în conformitate cu documentația de atribuire. Analizând atât propunerea tehnică cât și răspunsul prezentat de operatorul economic, orice ofertă care conține informații sumare, incomplete sau neaplicabile la proiectul în cauză va fi declarată neconformă. Având în vedere acest aspect, recomandăm comisiei de evaluare să declare oferta ca fiind neconformă, deoarece operatorul economic nu prezintă Fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4”. Față de cele de mai sus, contestatoarea subliniază precizează că fișele tehnice la care se referă autoritatea contractantă, conțin date tehnice ale unor echipamente care vor fi implementate în cadrul contractului și care au fost luate în calcul la elaborarea ofertei, din punct de vedere tehnic și financiar. În opinia contestatoarei, relevanța fișelor tehnice completate este redusă, având în vedere că este doar o copiere a caracteristicilor solicitate de autoritatea contractantă și specificarea furnizorului, lucru care a fost realizat ,,prin acceptarea respectării tuturor caracteristicilor tehnice ale materialelor/echipamentelor prin propunerea tehnică - Planul de management al calității prezentat pentru lucrarea în cauză, unde este menționat „Pe parcursul execuției lucrărilor se vor respecta cele înscrise in cadrul: Proiectului tehnic - planșele de execuție, piesele scrise, listele de cantități de lucrări (...)”cât și menționarea furnizorilor care vor aproviziona aceste materiale (..., ..., ...)’’, așa cum a recunoscut și autoritatea contractantă în punctul de vedere la contestație. Referitor la fișele tehnice pe care le-a prezentat și care au fost considerate corecte, contestatoarea precizează că le-a completat prin Pagina 9 din 15
aplicarea, în mod formal, a inscripției „da” în dreptul caracteristicilor tehnice, cu copierea cerințelor autorității contractante și menționarea furnizorului. Or, în această situație, contestatoarea susține că autoritatea contractantă, prin respingerea ofertei, a dat dovadă de un comportament abuziv, sens în care solicită ,,să se constate că în speța de față autoritatea contractantă și-a întemeiat decizia de respingere a ofertei ... doar pe baza unor informații nefondate, interpretate eronat și abuziv, contrar exigentelor legale în materie’’, având ca scop eliminarea ofertei sale din această procedură de achiziție. Față de cele de mai sus, societatea contestatoare afirmă că propunerea sa tehnică conține, în mod detaliat și dovedit, informațiile solicitate cu privire la respectarea caracteristicilor tehnice necesare implementării proiectului, mai ales că din solicitarea de clarificare rezultă că lucrările ce urmează a fi executate nu sunt prevăzute individualizat, iar autoritatea contractantă a ales să identifice un aspect de ordin minor, ce nu are caracterul nici de a modifica oferta nici de a adăuga valoric la aceasta, pentru a declara oferta sa inacceptabilă, fiind contrar unei bune administrări a banului public. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Execuție lucrări la obiectivul de investiții «Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în ..., ...»”, cod CPV 45222110-3 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat nr. .../01.03.2024. La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare, organizatoarea procedurii a precizat că valoarea totală estimată este de 3.150.733,39 lei, fără TVA, iar pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „prețul cel mai scăzut”. Conform raportului procedurii nr. 2232/19.04.2024, pag. 181 – 191, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, au depus oferte următorii operatori economici: societatea ...; societatea ...; societatea .... Potrivit aceluiași document, ulterior evaluării, ofertele aparținând societăților ... și ... au fost respinse ca neconforme, oferta desemnată câștigătoare fiind cea aparținând societății .... Decizia de mai sus a fost transmisă societății ... prin adresa nr. 2234/19.04.2024, pag. 195 – 196, iar în urma luării la cunoștință a conținutului aferent, aceasta din urmă a formulat contestația dedusă soluționării solicitând cele menționate în partea introductivă. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că societatea ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 210201523/1 din 07.05.2024 din care rezultă consemnarea cauțiunii în Pagina 10 din 15
cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. 1410/2024. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Prealabil analizării criticilor contestatoarei pe fond, Consiliul reiterează că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările aferente, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 215 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale’’, Consiliul reține că, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 2234/19.04.2024, oferta contestatoarei ,,(...) a fost respinsă, ca neconformă, deoarece (...) analizând atât propunerea tehnică cât și răspunsul prezentat de operatorul economic tragem concluzia că (...) operatorul economic nu prezintă fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4, motiv pentru care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare că la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției se precizează următoarele: ,,Propunerea tehnică se va prezenta în conformitate cu caietul de sarcini și documentația de atribuire (…) Pentru eventualele neclarități și omisiuni, ofertanții au obligația de a solicita clarificări anterior datei limită de depunere a ofertelor, în condițiile descrise în prezenta documentație de atribuire (…) Nota 3: Orice ofertă care cuprinde informații sumare, incomplete sau neaplicabile la proiectul în cauza va fi declarată neconformă (...)’’. De asemenea, în cadrul fișierului ,,Proiect tehnic CAV – partea 2’’ din anexa la caietul de sarcini, Secțiunea V: Liste cu cantități de lucrări, Capitolul - Liste cu cantitățile de utilale și echipamente tehnologice – Formular F4, pag. 83 – 92, sunt enumerate următoarele echipamente, însoțite de fișele tehnice aferente: - Echipamente instalații electrice: Tablou electric cu distribuție – TG/Fișa tehnică nr. IE01; Tija de captare trăsnet cu dispozitiv de amorsare/Fișa tehnică nr. IE02; - Echipamente instalații sanitare: Instalație hidrofor complet echipată/Fișa tehnică IS01; Bazin visanjabil PAFSIN 1 MC/Fișa tehnică Pagina 11 din 15
IS02; Rezervor prefabricate 1000 l/Fișa tehnică IS30, Bazin retenție 20 MC/Fișa tehnică IS04; Separator hidrocarburi 30 L/S/Fișa tehnică IS05. Prin formularul – Fișa tehnică, aferent echipamentelor de mai sus, se solicitau următoarele informații: ,,Specificații tehnice/Corespondența propunerii tehnice cu specificații tehnice impuse prin caietul de sarcini/ producător’’. Tot cu privire la fișele tehnice, Consiliul reține că prin clarificarea din oficiu nr. 1379/12.03.2024, publicată de către autoritatea contractantă, în S.E.A.P., în data de 12.03.2024, sub indicativ [.../00016], care face parte integrantă din documentația de atribuire, se precizează următoarele: ,,Prin prezenta dorim să aducem la cunoștință faptul că, în procedul de încărcare a documentației de atribuire în cadrul (…) SEAP s-a constatat omisiunea încărcării Formularului F4 și a Fișelor tehnice aferente echipamentelor «scara» și «cântar». Anexat regăsiți fișele tehnice, precum și Formularul F4 care se vor prezenta odată cu transmiterea ofertei’’. În anexa clarificări respective se regăsesc următoarele documente: ,,Fișa tehnică 03 – Cântar model metalic 8 x 3 m, 50 to, suprateran: Specificații tehnice/Corespondența propunerii tehnice cu specificații tehnice impuse prin caietul de sarcini/producător; Fișa tehnică 17: Scară metalică mobilă OL ZN: Specificații tehnice/Corespondența propunerii tehnice cu specificații tehnice impuse prin caietul de sarcini/producător’’. Prin urmare, conform cerințelor mai sus enumerate, pentru toate utilajele/echipamentele tehnologice aferente, ofertații trebuiau să prezinte fișele tehnice aferente pentru acestea, care conțineau informații specifice, fiind incidente dispozițiile art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, conform cărora ,,Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…)’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei din notele scrise nr. 182/15.05.2024, înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 29893/15.05.2024, potrivit cărora ,,relevanța fișelor tehnice completate este redusă’’, întrucât prin depunerea ofertei, în mod automat, se prezumă că aceasta a acceptat și însușit cerința aferentă, urmând a se conform acesteia, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, invocat anterior. Din analiza propunerii tehnice a contestatoarei, pag. 1 – 1320, Consiliul constată că aceasta nu a respectat cerința mai sus precizată deoarece nu a transmis fișele tehnice pentru toate cele 9 (nouă) echipamente, ci numai pentru 2 (două) dintre acestea, respectiv Fișa Pagina 12 din 15
tehnică 03: Cântar model metalic 8x3 m, 50 to, suprateran, pag. 1316 și Fișa tehnică nr. 17 – Scară metalică mobilă OL ZN. Față de cele de mai sus, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă, în aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei’’, prin adresa nr. 1917/09.04.2024, pag. 83, a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: ,,(…) Referitor la cerința nr. 5 din caietul de sarcini (…) 2. În cadrul propunerii tehnice nu s-au regăsit prezentate fișele tehnice pentru toate echipamentele enumerate în F4. Vă rugăm să indicați unde se regăsesc prezentate în propunerea tehnică aceste fișe’’. La solicitarea de mai sus, contestatoarea transmite, în S.E.A.P., în data de 10.04.2024, pag. 1321 – 1322, următorul răspuns: (...) Răspuns solicitare de clarificare nr. 2: Pentru o bună colaborare vă prezentăm sursele avute în vedere pentru materialele utilizate prin identificarea și prezentarea furnizorilor de materiale (...) Astfel în cadrul propunerii tehnice în F4 (...) pag. 1286 din propunerea tehnică am prezentat în tabel toate materialele solicitate de autoritatea contractantă și am atașat toate fișele tehnice solicitate de autoritatea contractantă, pag. 1313 – 1315, menționăm faptul că societatea noastră are numeroase contacte cu furnizorii de material/echipamente. De asemenea, specificăm faptul că, documentele de calitate însoțesc o marfă, așadar un produs cumpărat, așadar, la momentul achiziției materialelor, toate produsele vor fi însoțite de documente de calitate, în conformitate cu normele și normativele în vigoare. Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire. Menționăm că în conformitate cu art. 134 și 135 din HG 395 (...) Menționăm astfel că informațiile transmise nu completează în niciun fel oferta transmisă ci au rolul de a confirma informațiile transmise în cadrul ofertei, și aducem la cunoștința autorității contractante că avem disponibilitatea de a răspunde la toate solicitările de lămurire a oricăror aspecte legate de oferta depusă, fiind conștienți că orice întârziere, tergiversare, Pagina 13 din 15
contestați, va duce la imposibilitatea implementării proiectului și pierderii sursei de finanțare’’. Consiliul nu va reține, ca întemeiate, afirmațiile contesatoarei conținute în răspunsul de mai sus, deoarece acesta nu a transmis toate fișele tehnice aferente echipamentelor ofertate, astfel cum rezultă din motivarea anterioară, la pag. 1313 – 1315, indicate de acesta, neregăsindu-se nicio fișa tehnică, ci graficul de execuție. De altfel, din analiza propunerii tehnice a contestatoarei, Consiliul a constatat că nu se regăsește nicio mențiune cu privire la specifiațiile tehnice aferente echipamentelor a căror fișă tehnică lipsește și nici cu privire la producătorul acestora, astfel cum s-a solicitat prin cerința mai sus enunțată - Formular F4, (spre exemplu: echipament Tablou electric TEG – va fi alimentat din rețeaua locală prin intermediul unui bloc de măsură (…) Toate conexiunile exlectrice trebuie realizate în mod sigur și conform normelor în vigoare), motiv pentru care stabilește că situația de fapt în care se află contestatoare nu se încadrează limitelor prevăzute de dispozițiile art. 135 alin. 3) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire’’.
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Consiliul constată că societatea contestatoare nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, mai sus citate, față de oferta acesteia fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, care stautează că ,,În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini’’, după cum, în mod corect, a precizat autoritatea contractantă în cadrul raportului procedurii nr. 2232/ 19.04.2024. Totodată, atât din răspunsul transmis de către contestatoare la solicitarea de clarificări 1917/09.04.2024, cât și contestația în cauză, prin afirmația ,,cu sau fără un document separat legat de procedura în cauză’’, rezultă că societatea contestatoare nu are nici la acest moment fișele tehnice lipsă, aspect care atrage față de oferta acesteia și incidența art. 134 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar (...) clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă’’. Pagina 14 din 15
Având în vedere cele de mai sus, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ...
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (paisprezece) pagini Pagina 15 din 15