BO2024_2160
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ..................... Data: .................... Prin contestația nr. 150/06.06.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 35684/07.07.2024 (dosar nr. 1978/2024), formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., str. Calafat nr. 7, județul ........., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. ........., CUI ..............., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva rezultatului procedurii, emis de ........., cu sediul în municipiul ........., strada Caranda Gheorghe lt. Av. nr. 9, ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată pe două loturi, în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Lucrări de instalații electrice”, cod CPV 45310000-3, anunț de participare simplificat .............../20.01.2024, s-a solicitat Consiliului ca, prin decizia pe care o va pronunţa, să admită contestația și, pe cale de consecinţă, să dispună: - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1728 din 30.05.2024, anularea în parte a raportului procedurii înregistrat sub nr. RP56 din 30.05.2024, precum a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acestora, în partea ce vizează respingerea ofertei ......... SRL, ca netemeinice și nelegale; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea ofertei depuse de ......... SRL de la etapa evaluării propunerii financiare, ţinând cont de dispoziţiile legale în materie și de prevederile documentaţiei de atribuire; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei. Prin contestația nr. 12861/14.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 37883/17.07.2024 (dosar. nr. 2107/2024), formulată de ......... SA, cu sediul în ........., Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, ........., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată Pagina 1 din 45
legal prin administrator ......... și convențional de ........., cu sediul în str. Părintele Galeriu nr. 9, ........., ........., unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, împotriva aceeași proceduri de atribuire, organizată de ........., s-a solicitat Consiliului ca, prin decizia ce o va pronunța să admită contestația formulată și, în consecință, să dispună: 1. anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. RP56/30.05.2024, precum și a tuturor actelor de evaluare care au stat la baza acestuia referitoare la evaluarea ofertei .........S SRL; 2. obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluare a ofertei .........S SRL, cu respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice. Prin cererea de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante nr. 17868/17.06.2024 (dosar nr. 1978/2024), înregistrată la CNSC cu nr. 38242/18.06.2024, ......... SA, în calitate de ofertant în cadrul procedurii de atribuire, a solicitat: 1. admiterea în principiu și admiterea pe fond a cererii de intervenție în favoarea autorității contractante ADP .........; 2. respingerea, în parte, a contestației formulată ......... SRL, în ceea ce privește admiterea cererii de reevaluare a ofertei ......... SRL și a anulării raportului procedurii nr. 1728/30.05.2024, cu privire la evaluarea ofertei ......... SRL; 3. în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, accesul la dosarul constituit la Consiliu. Prin cererea de intervenție nr. 170/27.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 40715/28.06.2024 ( 2107/2024), .........S SRL, în calitate de ofertant în cadrul procedurii de atribuire, a solicitat Consiliului ca, prin decizia pe care o va pronunța să dipună: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea 101/2016, raportat la art. 64 alin. (2) Cod proc. civ., admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante și, în consecinţă, introducerea intervenientului în dosarul 2107/C5/2024; - pe cale de excepţie: admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de ......... SA și, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca tardiv formulată;
- pe fondul cauzei: în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ......... SA, ca nefondată și, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menţinerea actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale, prin prisma criticilor formulate de ......... SA. În temeiul art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, în vederea pronunțării unei soluții unitare, Consiliul a conexat cele două contestații și cerererile de intervenție care vor fi soluționate împreună. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL critică decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale depuse pentru lotul 1 „Lucrări de execuție, de reparare și de întreținere a instalațiilor urbane de iluminat public și ambiental și a iluminatului festiv pentru sărbători”, solicitând cele redate în partea introductivă. I. Contestatoarea menționează că ......... a organizat procedura de atribuire a acordului cadru de lucrări de instalaţii electrice - lot 1 „Lucrări de execuţie, de reparare şi de întreţinere a instalaţiilor urbane de iluminat public şi ambiental şi a iluminatului festiv pentru sărbători”, pentru care s-a publicat anunţul de participare simplificat nr. ................ din 20.01.2024. Autoritatea contractantă a ales „procedura simplificată”, iar criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică stabilit prin documentaţia de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate – preţ”, valoarea estimată a procedurii de atribuire fiind cuprinsă între 10.054.101,25 și 23.908.207,50 lei, fără TVA. Petenta precizează că, la procedura de atribuire în cauză, lotul 1, au depus ofertă doi operatori economici, în interiorul termenului stabilit de autoritatea contractantă, respectiv: ......... SRL și, respectiv, ......... SRL. ......... SRL apreciază ca fiind relevant în prezenta cauză faptul că, pe parcursul evaluării ofertelor, etapa de analiză a propunerii financiare, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări, după cum urmează: - adresa nr. 1645/15.05.2024, prin care i s-au adresat următoarele întrebări: „1. În urma verificării formularului de oferta, a anexei la acesta și a formularelor F3 s-a constatat că, în anexa la formularul de ofertă, preţul unitar aferent operaţiunii P070 «Controler sincronizare, inclusiv montare» este de 38,31 lei, fără TVA, iar, în formularul F3 este de 649,98 lei, fără TVA. Vă solicităm să clarificaţi. Pagina 3 din 45
2. În urma verificării formularului de ofertă, a anexei la acesta și a formularelor F3, s-a constatat că, în anexa la formularul de ofertă, preţul unitar aferent operaţiunii P073 «Dispozitiv de protecţie împotriva electrocutării cu rezistență de dispersie mai mică de 4 ohm, inclusiv montare», este de 311,34 lei fara TVA, iar, în formularul F3, este de 211,34 lei, fără TVA. Vă solicităm să clarificaţi. 3. În urma verificării formularului de ofertă, a anexei la acesta și a formularelor F3 s-a constatat că, în anexa la formularul de ofertă, preţul unitar aferent operaţiunii P184 «Montare/demontare instalaţie de joasă tensiune pentru iluminat festiv tip traversare» este de 40,51 lei, fară TVA, iar, în formularul F3 este de 80,51 lei, fară TVA. Vă solicitam să clarificaţi 4. În urma verificării formularului de ofertă, a anexei la acesta și a formularelor F3 s-a constatat că, în anexa la formularul de ofertă, preţul unitar aferent operaţiunii P192 «Instalaţie de joasă tensiune pentru iluminat festiv tip model stâlp», este de 116,83, iar, în formularul F3, este de 116,82 lei, fară TVA. Vă solicităm să clarificaţi. 7. În cadrul propunerii financiare ați depus formularele F3 pentru operaţiunea P157 «Umplutura compactată în straturi de 20 cm», în care cantitatea pe mc este de 0,50. Vă solicităm să clarificaţi, având în vedere că dumneavoastră ați ofertat pentru o cantitate mai mică 1 mc.” - la solicitarea de clarificări venită din partea comisiei de evaluare, ......... SRL a răspuns prin adresa nr. 420/16.05.2024, după cum urmează: „Punct 1 Răspuns: Dintr-o eroare de editare a anexei la formularul de ofertă a fost trecuta valoarea de 38,31 lei, fără TVA, în loc de 649,98 lei, fară TVA. Punct 2 Răspuns: Dintr-o eroare de editare a anexei la formularul de ofertă a fost trecută valoarea de 311,34 lei, fără TVA, în loc de 211,34 lei fără TVA. Punct 3 Răspuns: Dintr-o eroare de editare a anexei la formularul de ofertă a fost trecută valoarea de 40,51 lei, fară TVA, în loc de 80,51 lei, fără TVA.
Punct 4 Răspuns: Dintr-o eroare de editare a anexei la formularul de oferta a fost trecută valoarea de 116,83 lei, fară TVA, în loc de 116,82 lei, fară TVA. Punct 7 Dintr-o eroare de redactare s-a luat în calcul volumul de 0,5 mc, în loc de 1 mc." - adresa nr. 1680/17.05.2024 prin care s-au adresat următoarele întrebări: „1. Având în vedere răspunsurile de la punctele 1, 2, 3 și 4 din adresa nr.420/16.05.2024, vă solicitam să ne retransmiteți formularul de oferta nr.10 C și anexa la acesta cu recalcularea în mod corespunzător a valorii ofertei. 2. Că urmare a răspunsului dat la punctul 7 din adresa nr. 420/16.05.2024, vă solicitam să ne comunicaţi dacă celelalte elementele din Formularele F3, C6, C7 și C8, respectiv prețurile unitare, coeficienţi etc., aferente preţului unitar P157 - Umplutura compactată în straturi de 20 cm, se modifică. Daca răspunsul este «Da», vă solicităm să retransmiteți formularul de oferta nr. 10 C, anexa la acesta și Formularele F3, C6, C7 și C8 cu noile valori și recalcularea în mod corespunzător a valorii ofertei. - la solicitarea de clarificări venită din partea comisiei, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 437/20.05.2024, după cum urmează: „Punct 1. Răspuns: Ataşăm formularul de ofertă nr. 10 C și anexa acestuia. Punct 2. Răspuns: Ataşăm formularele C6, C7, C8 aferente preţului unitar P157, formularul de oferta nr. 10 și anexa acestuia. .................. precizează că, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, în data de 10.04.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat adresa nr. 1728 din 30.05.2024, potrivit căreia a decis respingerea ofertei sale că inacceptabilă, reţinând următoarele: „prin răspunsurile date la solicitările de clarificări nr. 1645/15.05.2024 și nr. 1680/17.05.2024, ați modificat conţinutul propunerii financiare, prin modificarea prețurilor unitare aferente operaţiunile P070, P073, P184, P192 și P157, a formularului C6 aferent operaţiunii P070 și a formularelor F3, C6, C7 și C8 aferente operaţiunii P157 și implicit a valorii propunerii financiare. La baza deciziei comisiei de evaluare stau următoarele considerente: - responsabilitatea modului de întocmire a ofertei revine în totalitate ofertantului, - erorile identificate în anexa la formularul de oferta nu reprezintă erori aritmetice, ci erori de tehnoredactare, astfel că modificările nu pot fi încadrate în categoria celor acceptate de art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, Pagina 5 din 45
- prin clarificările transmise prin adresele nr. 420/16.05.2024 și nr. 437/20.05.2024, ați modificat preturile unitare ale operaţiunilor P070, P073, P184, P192 și P157. De asemenea, vă facem cunoscut faptul că pe locul 1 în clasamentul final se situează ofertantul ......... SRL, cu un punctaj de 100 de puncte, cu o valoare a propunerii financiare de 19.507.984,20 lei fără TVA, un număr de 21 manuale tehnice depuse și o garanţia acordată echipamentelor de iluminat de 84 de luni." De asemenea, arată petenta, autoritatea contractantă i-a comunicat raportul procedurii înregistrat sub nr. RP56 din 30.05.2024, potrivit căruia „pe locul 1 în clasamentul final se situează ofertantul ......... SRL, cu un punctaj de 100 de puncte, cu o valoare a propunerii financiare de 19.507.984,20 lei fără TVA, un număr de 21 manuale tehnice depuse și o garanţia acordată echipamentelor de iluminat de 84 de luni”. ......... SRL precizează că, văzând actele întocmite de autoritatea contractantă, a formulat prezenta contestaţie, în interiorul termenului de 7 zile de la data luării la cunoştinţă de actul/actele considerate nelegale prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, prin care critică decizia autorităţii contractante de a-i respinge oferta, pentru motivele dezvoltate în continuare. II. Dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază contestaţia: Petenta menționează că, astfel după cum a arătat şi mai sus, oferta sa a fost respinsă că inacceptabilă, reţinându-se că ar fi fost modificate preţurile unitare din Anexa la ofertă formularul 10C - lot 1, filele 2 - 4 din propunerea financiară, deşi, atât preţurile unitare, cât și modul de formare al acestora este prezentat în detaliu în cadrul formularelor F3. Precizând că, într-adevăr, în cuprinsul formularul 10C - lot 1, filele 2 - 4 din propunerea financiară, pentru poziţiile P070, P073, P184, P192 și P157, a preluat în mod eronat preţul unitar din cadrul formularelor F3, contestatoarea susține că această eroare se încadrează în categoria erorilor aritmetice. Redând dispozițiile art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, petenta învederează că, din economia acestora rezultă faptul că nu orice
modificare a propunerii financiare conduce la respingerea ofertei că inacceptabilă, fiind permisă modificarea acesteia, în cazul în care există erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege. Astfel, susține că, în cazul de faţă, având în vedere că în cadrul formularelor F3 se prezintă în detaliu modul de formare a preţurilor unitare, inclusiv pentru poziţiile P070, P073, P184, P192 și P157, este evident că introducerea eronată a valorilor în formularul 10C - lot 1, care reprezintă în realitate doar un centralizator de preţuri unitare, reprezintă o simplă eroare aritmetică în sensul art. 134 alin. (10) din H.G. 395/2016. În acest sens, evidenţiază faptul că, în realitate, nu a existat o modificare a preţurilor unitare, astfel cum se reţine în cadrul adresei de comunicare a rezultatului, acestea fiind corect evidenţiate în formularele F3. În al doilea rând, consideră aplicabile dispoziţiile art. 135 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 395/2016. Afirmă că viciile de formă strecurate în cuprinsul formularul 10C - lot 1, pentru poziţiile P070, P073, P184, P192 și P157, sunt susţinute în mod neechivoc de informaţiile din cadrul formularelor F3, fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 135 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 395/2016 și, mai mult, au fost recunoscute de către societatea sa și rectificate prin răspunsurile la solicitările de clarificări prezentate anterior, neaflându-se în situaţia reglementată de art. 135 alin. (2) din H.G. 395/2016. De altfel din perspectiva solicitărilor de clarificări emise de autoritatea contractantă, contestatoarea consideră că acestea nu au avut rolul de a lămuri aspectele vizate prin acestea, fiind doar niste acte sterile, menite să mimeze îndeplinirea obligaţiei instituite prin art. 134 din H.G. nr. 395/2016. În opinia sa, caracterul absolut formal al solicitării de clarificări rezultă și din cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului, fiind evident că o simplă eroare aritmetică și/sau viciu de formă desi remediat prin răspunsul la clarificări a condus la respingerea ofertei că inacceptabilă. În acest sens, face trimitere la considerentele deciziei nr. 1691/C9/ 1293, 1389, 1711 pronunţată de C.N.S.C. în 20.06.2018, potrivit căreia: „Mai mult, din niciun document nu rezultă motivele pentru care autoritatea contractantă, în vederea verificării fundamentării preţului ofertat, avea nevoie de noi informaţîi, cum ar fi consumurile fiecărei categorii de costuri. Nici în punctul său de vedere, achizitoarea nu a explicat care ar fi motivele pentru care îi sunt necesare aceste informaţîi.Într-adevăr, comisia de evaluare trebuie să verifice preţul ofertat şi să clarifice modul de formare al acestuia, însă atunci când solicită anumite clarificări acestea trebuie să fie determinate de anumite Pagina 7 din 45
neconcordanţe constatate, fie de necesitatea obţinerii unor explicaţîi/informaţîi/documente relevante. Or, pentru cazul analizat, solicitarea autorităţîi contractante este excesivă şi, în plus, nu a fost identificată nevoia obţinerii respectivelor informaţîi. După cum s-a mai precizat şi în paginile anterioare, autoritatea contractantă are dreptul să solicite ofertantelor clarificări în referire la documentele ofertelor, dar astfel de clarificări trebuie să aibă că unic scop lămurirea unor aspecte neclare sau nejustificate, şi nu identificarea unor aşa zise motive de respingere”. În al treilea rând, arată petenta, din motivele de respingere reţinute în sarcina sa se poate constata cu uşurinţă faptul că evaluarea ofertei sale s-a realizat superficial, respectiv tendenţios, singurul scop evident al comisiei de evaluare fiind acela de a-i respinge oferta cu orice preţ. În opinia sa, este evidentă încălcarea principiului proporţionalităţii, în concret sancţionarea cu respingerea că inacceptabilă a ofertei depuse de ......... SRL pentru o omisiune nesemnificativă şi rectificată pe parcursul evaluării ofertei, în raport de toate cerinţele documentaţiei de atribuire ce au fost respectate la întocmirea ofertei. În susținere face trimitere la jurisprudenţa comunitară: cauza T637/11 din 30 aprilie, Hotărârea Pfizer Animal Health/Consiliul, punctul 84, punctul 411, și Hotărârea Bayer CropScience și alţii/Comisia, punctul 84, punctul 223 și jurisprudenţa." Pentru toate aceste considerente, solicită Consiliului admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. De asemenea, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, contestatoare a solicitat Consiliului accesul la dosarul cauzei la sediul acestuia. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea 101/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 1892/13.06.2024 (11771/13.06.2024), înregistrat la CNSC cu nr. 37110/13.06.2024, ......... a solicitat respingerea, ca nefondată, acontestațieui formulată de ......... SRL.
Achizitoarea menționează că, în cadrul evaluării documentelor aferente propunerii financiare depusă în SEAP, la termenul limită de depunere a ofertelor de ofertantul contestator, comisia de evaluare a constatat că preţurile unitare ale operaţiunilor P70 „Controler sincronizare, inclusiv montare”, P73 „Dispozitiv de protecţie împotriva electrocutării cu rezistenţa de dispersie mai mică de 4 ohm, inclusiv montare”, P184 „Montare/demontare instalaţie de joasă tensiune pentru iluminat festiv tip traversare” şi P192 „Instalaţie de joasă tensiune pentru iluminat festiv tip model stâlp”, nu corespund cu preţurile unitare prevăzute de ofertant în formularele F3, împrejurare în care a solicitat ofertantului clarificări, prin adresa nr. 1645/15.05.2024, cu privire la aceste aspecte, iar acesta a răspuns în termen prin adresa nr. 420/16.05.2024 (pag. 1658 - 1659), semnată cu electronică bazată pe un certificat digital emis de un furnizor acreditat. Prin răspunsul transmis, ofertantul a motivat că diferenţele dintre preţurile unitare din formularele F3 şi cele evidenţiate în anexa la Formularul de ofertă 10C provin dintr-o eroare de tehnoredactare a anexei la Formularul de ofertă 10C, iar preţurile reale sunt cele din formularele F3. De asemenea, arată achizitoarea, cu ocazia evaluării documentelor aferente propunerii financiare depusă în SEAP, a fost identificat preţul unitar P157 „Umplutură compactată în straturi de 20 cm”, ......... SRL întocmind oferta de preţ pentru 0,5 mc, deși în documentaţia de atribuire s-a prevăzut că se va întocmi pentru 1 mc, motiv pentru care, prin adresa nr. 1645/15.05.2024, comisia de evaluare a solicitat ofertantului clarificări cu privire la acest aspect. Acesta a răspuns în termen prin adresa nr. 420/16.05.2024 (pag.1658-1659), semnată cu electronică bazată pe un certificat digital emis de un furnizor acreditat, precizând că, dintr-o eroare de redactare, s-a luat în calcul un volum de 0,5 mc în loc de 1 mc. Precizează că, urmare a acestui răspuns, comisia de evaluare a solicitat clarificări suplimentare ofertantului ......... SRL prin adresa nr.1680/17.05.2024 cu privire la modul de întocmire a preţului unitar P157 „Umplutură compactată în straturi de 20 cm”, iar acesta a răspuns în termen prin adresa nr.437/20.05.2024, semnată cu electronică bazată pe un certificat digital emis de un furnizor acreditat. Prin răspunsul transmis, ofertantul a retransmis formulerele F3, C6, C7 şi C8 pentru preţul unitar P157 „Umplutură compactată în straturi de 20 cm”, iar, în urma analizei acestora, comisia de evaluare a constatat că ......... SRL a modificat valoarea preţului unitar din 47,75 lei, fără TVA, în 89,21 lei, fără TVA. Achizitoarea învederează faptul că, deși, în conformitate cu explicaţiile ofertantului, erorile identificate reprezintă erori de redactare, care pot fi considerate erori de viciu, comisia de evaluare a considerat că singurele modificări acceptate de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice Pagina 9 din 45
privitor la propunerea financiară, sunt cele care derivă din corectarea unor erori aritmetice, aşa cum se prevede la art. 134 alin. (10) din H.G. nr.3 95/2016, mai ales că, în cazul preţului unitar P157 „Umplutură compactată în straturi de 20 cm”, ofertantul a modificat unul din elementele care au stat la baza formării valorii preţului unitar, respectiv cantitatea pentru care se întocmeşte aceasta. De altfel, susține că, prin modificarea elementelor din propunerea financiară, valoarea totală a ofertei se majorează la valoarea de 19.322.709,60 lei, fără TVA, faţă de 19.160.859,10 lei, fără TVA, cât se menţionează în formularul de ofertă 10C depus în SEAP, la termenul limită de depunere a ofertelor şi faţă de valoarea criptată în SEAP. Autoritatea contractantă remarcă și faptul că, prin modificarea valorii propunerii financiare, se modifică şi punctajul acordat celuilalt ofertant, respectiv .................., de la 78,57 puncte iniţial, la 79,24 puncte prin luarea în considerare a noii valori a propunerii financiare. Prin urmare, arată achizitoarea, comisia de evaluare a respins oferta ......... SRL în baza art.134 alin. (6) din H.G. nr.395/2016, deoarece a apreciat că acceptarea ofertei după modificarea propunerii financiare în condiţiile în care erorile nu erau de natura erorilor aritmetice, ar constitui o încălcare a principiului tratamentului egal stipulat de Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice. Având ân vedere cele expuse, solicită Consiliului să constate netemeinicia criticilor din contestaţia ......... SRL şi să le respingă ca nefondate. În probațiune, achizitoarea a anexat dosarul achiziţiei, cuprinzând documentele relevante soluţionării contestaţiei, si un număr de 3.003 file, in copii certificate „conform cu originalul", dispuse într-un număr de 7 volume. Prin cererea de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante nr. 17868/17.07.2024, înregistrată la cNSC cu nr. 38242/18.07.2024, ......... SA, în calitate de ofertant, a solicitat: admiterea în principiu și admiterea pe fond a cererii de intervenție în favoarea autorității contractante ADP .........; respingerea, în parte, a contestației formulată ......... SRL, în ceea ce privește admiterea cererii de
reevaluare a ofertei ......... SRL și a anulării raportului procedurii nr. 1728/30.05.2024 cu privire la evaluarea ofertei ......... SRL; în temeiul art. 19 alin. (1) din legea 101/2016, accesul la dosarul constituit la Consiliu. I. Redând dispoxzițiile art. 17 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Cod proc civ, intervenienta susține că are un interes propriu, născut și actual în soluționarea contestației formulate de ......... SRL, deoarece contestația vizează anularea raportului procedurii prin care oferta ......... SA a fost declarată ofertă câștigătoare. II. Contestația formulată de ......... SRL este netemeinică și nefondată. A. Intervenienta susține că achizitoarea a reținut în mod temeinic că, prin răspunsurile transmise de ......... SRL cu adresele nr. 420/16.05.2024 și nr. 437/20.05.2024 a fost modificat conținutul ofertei, precum și faptul că erorile invocate de acest ofertantnu sunt erori artimetice și nu pot fi integrate în categoria celor acceptate de art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016. Afirmă că, în acest sens, arată că, din dispozițiile art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, rezultă în clar și precis că erorile aritmetice ale propunerii financiare se referă la erori de calcul, deoarece îndreptarea acestora presupune „refacerea calculelor aferente”. Astfel, consideră că în mod corect comisia de evaluare a constatat că nu poate fi vorba despre erori aritmetice, în conformitate cu art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016, ci de erori de tehnoredactare (de redactare sau de editare – cum indică în mod expres și contestatoarea) și nu de calcul. B. Intervenienta susține că erorile invocate de ......... SRL nu pot fi vicii de formă, deoarece acestea pot fi invocate doar în ceea ce privește propunerea tehnică, sens în care redă dispozițiile art. 134 alin. (7) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora reglementările referitoare la viciile de formă se aplică exclusiv propunerii financiare și nu prounerii tehnice cum este cazul în ceea ce privește oferta ......... SRL. C. ......... SA susține că, prin răspunsul la solicitările de clarificări ......... SRL a depus formularul C6 pentru operațiune P070 modificându-și astfel oferta, în pofida faptului că, potrivit cerințelor minime ale caietului de sarcini, ofertanții trebuie să depună, în mod obligatoriu, în cadrul ofertei financiare, formularul C6 Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale.Cu toare acestea, arată că, prin adresa nr. 420/16.05.2024, ......... SRL recunoaște că nu a depus formularul C6 pentru operațiunea P070 și înțelege să îl depună odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări (extras proces-verbal nr. 112/21.05.2024 privind evaluarea propunerilor financiare): Pagina 11 din 45
Astfel, susține că, prin depunerea formularului C6 odată cu răspunsul la solicitările de clarificări, ......... SRL în mod evident și-a completat oferta în mod nelegal, deoarece avea obligativitatea depunerii acestui formular, conform caietului de sarcini, până la data limită de depunere a ofertei. În opinia sa, dacă autoritatea contractantă ar fi permis depunerea formularului C6 și ar fi considerat oferta acceptabilă, ar fi permis apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ......... SRL cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, conchide intervenienta, în acestă împrejurare, comisia de evaluare avea obligația de a respinge oferta ......... SRL, ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, decizia sa fiind temeinică și legală. Mai mult, apreciază intervenienta, nu poate fi primită susținerea ......... SRL conform căreia formularul C6 nu ar fi fost depus „dintr-o eroare la îndosariere”, deoarece, cum în mod temeinic a reținut și autoritatea, responsabilitatea modului de întocmire a ofertei revine în totalitate ofertantului. Or, lipsa atenției și a diligenței în depunerea unei oferte conforme nu poate constitui o justificare pentru un ofertat în completarea ofertei ulterior termenului limită deoarece ar echivala cu crearea unui avantaj față de ceilalți ofertanți care au depus o ofertă conformă în termen. Susține că o astfel de „eroare” nu poate constitui un viciu de formă în accepțiunea art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/20116, cum susține contestatoarea, deoarece viciile de formă reprezintă „acele erori sau omisiuni din cadrul unui document”, iar ......... SRL nu a depus documentul în cauză – formularul C6. Mai mult, menționează că, astfel cum am arătat și mai sus, viciile de formă vizeză propunerea tehnică și nu propunerea financiară, cum este cazul în prezenta speță. Având în vedere cele expuse, ......... SA consideră că că oferta ......... SRL este inacceptabilă, raportat la prevederile art. 134 alin.
(6) din HG nr. 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cum în mod temeinic și legal a reținut și comisia de evaluare. D. ......... SA reclamă faptul că, prin redepunerea formularelor C6, C7 și C8 pentru operațiunea P157, ......... SRL și-a modificat propunerea financiară. Precizează că, prin adresa nr. 1645/15.05.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului următoarea clarificare: „7. În cadrul propunerii financiare ați depus formularele F3 pentru operațiunea P157 – Umplutură compactă în straturi de 20 cm, în care cantitatea pe mc este de 0,50. Vă solicităm să clarificați, având în vedere că dumneavoastră ați ofertat pentru o cantitate mai mică de 1 mc.” Prin adresa nr. 420/16.05.2024, ......... SRL a răspuns că „dintr-o eroare la P157 a fost luat în calcul un volum de 0,5 mc în loc de 1 mc”, iar, prin adresa nr. 437/20.05.2024, ......... SRL a redepus formularele C6, C7 și C8 pentru P157, „recalculate pentru 1 mc din care reiese prețul unitar modificat de la 47,75 lei la 89,21 lei.”. În acest context, intervenienta apreciază că, în mod temeinic și legal autoritatea contractantă a respins această ofertă, ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, deoarece prin redepunerea formularelor C6, C7 și C8 pentru operațiunea P157 au fost modificate prețurile, modificându-se astfel propunerea financiară. Afirmă că, în contradictoriu cu cele susținute de ......... SRL, această „eroare” nu reprezintă nici un viciu de formă și nici o eroare matematică, din declarațiile contestatoarei rezultând că ar fi luat în calcul un volum de 0,5 mc în loc de 1 mc, deși, după reclaculare, prețul unitar a fost modificat de la 47,75 lei la 89,21 lei. Prin urmare, arată petenta, se poate observa cu ușurință că modificarea și recalcularea nu a vizat o eroare de calcul sau un viciu de formă, respectiv o greșeală de a se calcula un volum de 0,5 mc, în loc de 1 mc, deoarece o astfel de greșeală ar fi dus la un preț unitar modificat de la 47,75 lei la 95,50 lei (47,75 x 2). Or, prețul unitar modificat ofertat de ......... SRL a fost de 89,21 lei, de unde rezultă că modificările rezultate din redepunerea formularelor nu au vizat doar simple erori aritmetic /vicii de formă rezultate din recalcularea pentru 1 mc, prețul anterior fiind pentru 0.5 mc. În mod evident, susține intervenienta, contrar afirmațiilor contestatoarei, recalcularea a avut în vedere și modificări în interiorul articolului, nefiind modificată doar cantitatea. Astfel, aceste modificări nu pot fi incluse nici în erori aritmetice (nefiind simple erori de calcul) și nici în vicii de formă, deoarece, viciile de formă vizează propunerea tehnică și nu propunerea financiară. Concluzionează că oferta ......... SRL este inacceptabilă, raportat la prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 204 coroborat cu art. Pagina 13 din 45
209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cum în mod temeinic și legal a reținut și autoritatea contractantă. E. Intervenienta susține că oferta ......... SRL este inacceptabilă, propunerea financiară fiind întocmită cu luarea în calcul a unei volum de 0,18 mp, deși în caietul de sarcini se prevede pentru operațiunea P159 – Zonă de circulație cu beton nou, refacere – mp. Menționează că, în cadrul adresei nr. 1645/15.05.2024, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei următoarea clarificare: „În cadrul propunerii financiare ați depus formularele F3 pentru operațiunea P159 – Zona circulație pietonală cu betoon nou, refacere, în care unitatea de măsură este mc, și cantitatea este de 0,18 și 0,19, iar în anexa la formularul de ofertă este de 1 mp. Vă solicităm să clarificați.” Prin adresa nr. 420/16.05.2024, ......... SRL a răspuns: „pentru P159 din calcul rezultând un volum de 0,18 mc/1mp”, rezultând că a prezentat deviz formular F3 cu unitatea de măsura mc, luând în calcul un consum de 0,18 mc, deși caietul de sarcini prevede P159 – Zona de circulatie cu beton nou , refacere – mp. Astfel, în urma solicitării de clarificări ofertantul a răspuns că pentru acest articol a fost luată în calcul o normă ce presupune utilizarea a 0,18 mc beton pentru acoperirea a 1 mp. Intervenienta subliniază faptul autoritatea contractantă a dorit să utilizeze prețul P159 pentru a reface 1mp, ceea ce nu este identic cu norma propusa de ......... SRL de 0,18 mc. Prin urmare, intervenienta concluzionează că, în mod temeinic și legal autoritatea contractantă a respins oferta .................. ca inacceptabilă. Față de considerentele dezvoltate anterior, solicită Consiliului ca, prin decizia prin decizia pe care o va pronunța să admită cererea de intervenție, astfel cum a fost formulată. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 209 din Legea nr. 98/2016, art. 134 alin. (6), (7) și (10) din H.G. nr. 925/2016. Prin contestația nr. 12861/14.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 37883/17.07.2024 (dosar. nr. 2107/2024), formulată de ......... SA,
împotriva aceeași proceduri de atribuire, organizată de ........., s-a solicitat Consiliului ca, prin decizia ce o va pronunța să admită contestația formulată și, în consecință, să dispună: 1. anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. RP56/30.05.2024, precum și a tuturor actelor de evaluare care au stat la baza acestuia referitoare la evaluarea ofertei .........S SRL; 2. obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluare a ofertei .........S SRL, cu respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice. I. Prezentând situația de fapt, ......... SA menționează că a participat cu ofertă în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru Lotul 1 „Lucrări de execuție, de reparare și de întreținere a instalațiilor urbane de iluminat public și ambiental și a iluminatului festiv pentru sărbători” din procedura având ca obiect „Lucrări de instalații electrice”, inițiată prin anunțul de participare simplificat nr. SCN1138986 din 20.01.2024, iar, ulterior evaluării ofertelor, prin adresa nr. 1827/ 30.05.2024, achizitoarea a informat-o că oferta ......... SA a fost declarată câștigătoare și se situează pe locul 1 în clasamentul final. Precizează că potrivit raportului procedurii nr. RP56/30.05.2024, în urma evaluării tehnice, nu a fost declarată inacceptabilă/ neconformă/ neadecvată nicio propunere tehnică din cadrul celor două oferte depuse de cei doi operatori economici participanți: ......... SA și, respectiv, .........S SRL. De asemenea, tot în raportul procedurii nr. RP56/30.05.2024, s-a reținut că, în urma evaluării propunerilor financiare, oferta depusă de ......... SRL a fost declarată inacceptabilă, întrucât prin răspunsurile date la solicitările de clarificări, ofertantul a modificat prețurile unitare ale operațiunilor și implicit valoarea propunerii financiare. Prin urmare, arată ......... SA, ulterior comunicării raportului procedurii nr. RP56/30.05.2024, ......... SRL a formulat contestația înregistrată sub nr. 11389/07.06.2024 și publicată în SEAP la aceeași dată, 7 iunie 2024. .................. menționează că, urmare a formulării contestației de către ......... SRL, a solicitat autorității contractante accesul la dosarul achiziției, iar, prin e-mailul transmis la data de 12 iunie 2024, autoritatea contractantă i-a transmis, în format electronic, procesele-verbale finale, raportul procedurii și solicitările de clarificări (lipsind răspunsul la solicitările de clarificări). Contestatoarea susține că, analizând procesele verbale transmise de autoritatea constractantă la data de 12 iunie 2024, a identificat motive de neconformitate ale propunerii tehnice, precum și motive de nelegalitate privind propunerea financiară depuse de ......... SRL. Pagina 15 din 45
Prin urmare, apreciază că raportul procedurii nr. RP56/30.05.2024 este parțial nelegal deoarece, oferta ......... SRL este neconformă atât din punct de vedere tehnic, cât și din puct de vedere al propunerii financiare. II. Reclamând faptul că autoritatea contractantă i-a îngrădit în mod nelegal accesul la dosarul achiziției, petenta arată că, analizând documentele transmise de către autoritate, a observat că nu i-a fost comunicat procesul-verbal nr. 88/18.04.2024 privind proba practică, împrejurare în care a solicitat autorității comunicarea acestui proces- verbal Menționează că, prin e-mailul transmis la aceeași dată de 12 iunie 2024, achizitoarea i-a comunicat că nu-i poate comunica procesul verbal nr. 88/18.04.2024 referitor la proba practică, deoarece, în cadrul acestuia au fost menționate tipuri de echipamente ce fac parte din oferta tehnică, ofertă declarată confidențială. În opinia sa, refuzul autorității contractante de a-i pune la dispoziție procesul-verbal nr. 88/18.04.2024 este nelegal deoarece, din dispozițiile exprese ale art. 217 alin. (5) și (6) din Legea nr. 98/2016, rezultă fără echivoc faptul că procesele-verbale de evaluare nu pot fi considerate documente confidențiale sub pretextul informațiilor pe care le conțin, întrucât o interpretare contrară ar goli de conținut dreptul de acces la dosarul achiziției publice. Subliniind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 148 lit. n) din H.G. nr. 395/2016, procesele-verbale de evaluare fac parte din dosarul achiziției, fiind care emană de la autoritatea contractantă și în virtutea principiului transparenței nu pot face obiectul confidențialității, contestatoarea apreciază că refuzul de a-i permite accesul la procesele-verbale de evaluare elaborate pe parcursul procedurii nu are un fundament legal și încalcă principiul transparenței prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016. În susținere arată că nelegalitatea refuzului autorității contractante de a permite accesul ofertanților la actele de evaluare pe care aceasta le-a întocmit pe parcursul derulării procedurii a fost statuată în repetate rânduri în practica CNSC: deciziile Consiliului nr. 463/C11/261/03.03.2022 și nr. 2595/C9/2773,2799/03.11.2023.
Având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, .................. solicită accesul integral la dosarul achiziției, inclusiv la procesul verbal nr. 8818.04.2024. III. Oferta ......... SRL este inacceptabilă: ofertantul nu a răspuns în mod concludent la solicitările de clarificări; oferta a fost modificată prin răspunsul la solicitările de clarificări; autoritatea contractantă a determinat apariția, în mod nelegal, a unui avantaj evident în favoarea ......... srl 1. Redând cerința minimă de la punctul 8.2.1 din caietul de sarcini: potrivit căreia „Executantul trebuie să dispună de minim următoarele resurse tehnice – autospecială cu braț ridicator și nacelă cu emisii de CO2 < 240 gCO2/km – 4 bucăți” și cerințele minime de la pct. 8.2.1. din caietului de sarcini prin care se impune ca ofertantul să probeze că dispune de 4 autospeciale cu braț ridicător și nacelă cu emisii de CO2 < 240 gCO2/km, autoarea contestației susține că, în pofida acestora, ......... SRL a probat că deține doar două autospeciale ce îndeplinesc minimul de emisii impus. Astfel, arată că, la punctul 14 din procesul-verbal nr. 98/26.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice, achizitoarea a reținut faptul că, în cadrul ofertei, ......... SRL declarat 4 autovehicule, dintre care doar pentru pentru 1 autovehicul se face dovada îndeplinirii cerinței. Comisia de evaluare a reținut în cadrul procesului-verbal de evaluare nr. 98/26.04.2024 că din cele 4 autovehicule declarate, 3 nu corespundeau cerințelor minime din caietul de sarcini: i) pentru autovehicului B89KCL nu este îndeplinită cerința deoarece din cartea de identitate a autovehiculului nu este lizibilă valoarea CO2; ii) pentru autovehicului B89NUV nu este îndeplinită cerința deoarece din cartea de identitate a autovehiculului rezultă că emisiile de CO2 sunt mai mari de 268 g/km; iii) pentru autovehicului B87FKF nu este îndeplinită cerința deoarece din cartea de identitate a autovehiculului rezultă că emisiile de CO2 sunt mai mari de 268 g/km. Având în vedere acestea, comisia de evaluare a decis transmiterea unei solicitări de clarificări către ......... SRL, la care ofertantul a răspuns prin adresa nr. 260/27.03.2024 și a comunicat că „are în dotare 10 autovehicule PRB care nu toate îndeplinesc cerința de < 240 gCO2/km”, însă comisia de evaluare a considerat, din nou, că se impune transmiterea unei solicitări de clarificări în vederea transmiterii unor informații clare cu privire la utilajele PRB care să corespundă nivelului de emisii impus. În opinia petentei, prin transmiterea unei noi solicitări de clarificări autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, precum și art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, și, în mod evident răspunsul ......... SRL transmis prin adresa nr. 260/27.03.2024 nu este concludent, deoarece nu probează Pagina 17 din 45
că deține 4 autovehicule ce îndeplinesc cerința minimă emisii < 240 gCO2/km. Mai mult, arată contestatoarea, ca răspuns la noua solicitare de clarificări nr. 982/01.04.2024, ......... SRL a transmis adresa nr. 283/03.04.2024 prin care arată de deține 4 autospeciale cu braț ridicător și nacelă cu emisii de CO2<240 gCO2/km, respectiv autovehiculele cu numere de înmatriculare DB43GIL, DB13FKS, DB12FSE, DB13RWT, însă, în urma analizei răspunsului la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă a concluzionat că cerința minimă referitoare la cele 4 autovehicule cu emisii CO2<240 gCO2/km este îndeplinită. Susține că decizia autorității contractante este nelegală deoarece a permis ca ......... SRL să își modifice oferta (după două solicitări de clarificări), acesta depunând documente noi pentru alte vehicule, decât cele declarate inițial, care nu îndeplineau cerința minimă. Consideră că autoritatea contractantă a permis apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ......... SRL cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, deși, potrivit prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, aceasta avea obligația de a respinge oferta ......... SRL ca inacceptabilă. Prin urmare, arată că, din cele de mai sus rezultă că oferta ......... SRL este inacceptabilă, raportat atât la art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 – răspunsul transmis prin adresa nr. 260/27.03.2024 este neconcludent, cât și la prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - răspunsul transmis prin adresa nr. 982/01.04.2024 modifică propunerea tehnică, complând-o cu informații noi. 3. Referitor la cerința minimă prevăzută în caietul de sarcini, punctul 5.6 Proba practică, potrivit căreia „În vederea demonstrării posibilităților de aplicare practică a sistemului de telemanagement/telegestiune descris de ofertant în cadrul ofertei tehnice, autoritatea contractantă va organiza proba practică, anterior finalizării fazei de evaluare a propunerilor tehnice (...)” petenta precizează că, potrivit procesului-verbal nr. 98/26.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice, ......... SRL nu s-a prezentat la proba practică la data stabilită de autoritatea constractantă:
12 aprilie 2024, ora 10:00. Deși, prin adresa nr. 1131/08.04.2024 autoritatea contractantă i-a comunicat ofertantului obligația de a participa la proba practică la data de 12 aprilie 2024, ora 10:00, acesta a refuzat să dea curs solicitării. Astfel,
arată
autoarea
contestației,
prin
adresa
nr. 300/09.04.2024 ......... SRL a solicitat revocarea invitației de participare invocând faptul că prevederile caietului de sarcini sunt generice și nu permit realizarea unei probe practice, iar, prin adresa nr. 1182/10.04.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat ofertantului că proba practică rămâne valabilă pentru data de 12 aprilie 2024, ora 10:00. Menționează că, prin adresa nr. 304/11.04.2024, ......... SRL a solicitat lămuriri suplimentare, precum și prelungirea perioadei de de realizare a probei practice, iar, după data stabilită pentru proba practică – 12 aprilie 2024, prin adresa nr. 1288/17.04.2024 autoritatea a comunicat ofertantului ......... SRL că proba practică se va susține la data de 18 aprilie 2024, ora 13:00. În opinia contestatpoarei, decizia autorității contractante de a susține o nouă probă practică, după ce ......... SRL nu s-a prezentat la data stabilită inițial, 12 aprilie 2024, este nelegală și încalcă principiul tratamentului egal și al transparenței prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Concluzionează că, având în vedere neprezentarea ofertantului la proba practică, comisia de evaluare avea obligația de a respinge oferta acestuia. Mai mult, petenta subliniază faptul că, astfel cum a arătat și mai sus, autoritatea contractantă a îngrădit în mod nelegal accesul ......... SA la procesul-verbal de evaluare nr. 88/18.04.2024, încheiat ulterior desfășurări probei practice. Conchide că oferta ......... SRL este neconformă deoarece sistemul de telemanagement nu a îndeplinit, în cadrul probei practice din data de 18 aprilie 2024, condițiile minime impuse de caietul de sarcini, motiv pentru care se impunea astfel ca autoritatea să respingă ca neconformă oferta ......... SRL. 4. Contestatoarea precizează că, la punctul 23 „Modul de prezentare a propunerii tehnice” al caietului de sarcini, achizitoarea a inserat cerința potrivit căreia „Ofertantul va prezenta în cadrul propunerii tehnice un tabel în care va specifica pentru fiecare activitate solicitată, resursele pe care acesta le-a identificat a fi necesare în vederea realizării serviciilor”, ofertanții aveau obligația ca, în cadrul ofertei, să depună un tabel în care să de includă toate operațiunile solicitate. Susține că, potrivit punctului 6 din procesul-verbal nr. 98/26.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice, ......... SRL nu a depus tabelul conform cerinței nr. 6 din caietul de sarcini, Pagina 19 din 45
respectiv tabelul depus nu a fost completat corespunzător, lipsind informațiile de la punctul 2 la punctul 209, context în care, prin adresa nr. 830/25.03.2024, comisia de evaluare a solicitat ......... SRL clarificări cu privire la faptul că tabelul nu a fost completat pentru toate operațiunile. Ofertantul a răspuns prin adresa nr. 250/27.03.2024, a depus tabelul completat pentru toate cele 209 P-uri și, în mod nelegal, achizitoarea a considerat răspunsul la clarificări concludent și cerința îndeplinită. Susținând că, prin depunerea tabelului – punctele P20 – P29 pentru prima dată odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări, ......... SRL și-a modificat oferta tehnică, iar achizitoarea avea obligația de a respinge oferta acesteia ca inacceptabilă, în conformitate cu art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. De asemenea, apreciază că autoritatea contractantă a permis apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ......... SRL, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Raportat la cele expuse, concluzonează că ......... SRL este inacceptabilă, raportat la prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. 5. Petenta susține că, potrivit punctului 12 din procesul-verbal nr. 98/26.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice, ......... SRL nu a depus listele cu cantități minime și maxime solicitate la punctul 7 din Caietul de sarcini: „Listele cu cantitățile minine și maxime estimate de operații și echipamente aferente acordurilor cadru, precum și cantitățile estimate aferente celor mai mici și celor mai mari contracte subsecvente ce ar putea fi încheiate în baza acordurilor cadru, sunt prezentate în anexele la prezentul caiet de sarcini”, împrejurare în care, prin adresa nr. 830/25.03.2024, autoritatea i-a solicitat clarificări în acest sens. Arată că ......... SRL a răspuns prin adresa nr. 260/27.03.2024 depunând listele cu cantitățile minime și maxime, iar în mod nelegal, autoritatea contractantă a considerat răspunsul la clarificări concludent și cerința îndeplinită. În opinia sa, prin depunerea listelor de cantități pentru prima dată, odată cu răspunsul al solicitarea de clarificări, ......... SRL și-a modificat oferta tehnică, context în care autoritatea contractantă avea obligația de a
respinge oferta acestuia ca inacceptabilă, în conformitate cu art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. De asemenea, consideră că autoritatea contractantă a permis apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ......... SRL cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Conchide că, că oferta ......... SRL este inacceptabilă, raportat la prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. 6. Referitor la cerința minimă prevăzută la capitoul 8. cerințe minime privind atestatele, dotarea tehnică și personalul de specialitate de la punctul 8.1.1: „executantul trebuie să dispună de minim următoarele atestări: (...) – licență A.N.R.S.C. clasa 1 privind serviciile de iluminat public conform actelor normative valabile la data emiterii”, contestatoarea psusține că, potrivit punctului 12 din procesul-verbal nr. 98/26.04.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice, ......... SRL nu a depus atestatul ANRSC clasa 1 solicitate prin punctul 8.1.1, capitolul 8 din caietul de sarcini. Precizează că, prin adresa nr. 1078/04.04.2024, autoritatea a solicitat ofertantului clarificări cu privire la faptul că nu a fost depusă licența ANRSC clasa 1 privind serviciile de iluminat public, la care acesta a răspuns prin adresa nr. 286/04.04.2024 și a depus licența nr. 5387/24.06.2021 și, în mod nelegal, autoritatea contractantă a considerat răspunsul la clarificări concludent și cerința îndeplinită. Contestatoarea apreciază că, prin depunerea licenței ANRSC clasa 1 privind serviciile de iluminat public pentru odată cu răspunsul al solicitarea de clarificări, ......... SRL și-a modificat oferta tehnică, iar achizitoarea avea obligația de a respinge oferta ......... SRL ca inacceptabilă, în conformitate cu art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. De asemenea, arată că autoritatea contractantă a permis apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ......... SRL cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Conchide că oferta ......... SRL este inacceptabilă, raportat la prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. IV. Petenta susține că oferta ......... SRL este inacceptabilă, întrucât, prin răspunsurile la solicitările de clarificări în cadrul evaluării financiare, ofertantul și-a modificat oferta, inclusiv, în partea tehnică Arată că, prin răspunsurile la adresele nr. 420/16.05.2024 și 437/20.05.2024, ......... SRL și-a modificat oferta financiară, fapt ce a influențat și oferta tehnică: Formularele F3 prezentate au fost calculate pentru 0,5 mc, iar în centralizator, a fost preluat prețul, deși unitatea de masura era mc. Pagina 21 din 45
Ulterior, la solicitarea autorătății, ofertantul a refăcut formularul F3 și a modificat prețul, atât în formularul F3, cât și în centralizator. Pentru a face această oferațiune, au fost realizate și modificări în interiorul articolului –noul preț propus 89,21 lei nu este egal cu 47,75 lei x 2 (cum ar fi trebuit să fie dacă ar fi fost modificată doar cantitatea). Astfel, susține contestatoare, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ......... SRL a adus mdificări formularului de deviz F3, a adus o modificare de articol, precum și modificare centralizator de prețuri. De asemenea, susține că ......... SRL a prezentat deviz formular F3 cu unitatea de măsura mc, luând în calcul un consum de 0,18 mc, deși caietul de sarcini prevedea P159 „Zona de circulație cu beton nou refacere – mp”. Astfel, arată petenta, în urma solicitării de clarificări, ofertantul a răspuns că pentru acest articol, a fost luată în calcul o normă ce presupune utilizarea a 0,18 mc beton pentru acoperirea a 1 mp. Subliniază faptul că achizitoarea a dorit să utilizeze prețul P159 pentru a reface 1mp ceea ce nu este identic cu norma propusă de ......... SRL de 0,18 mc. Astfel, răspunsul ......... SRL 18 mc = 1mp implică stabilirea unei norme diferite de cerința beneficiarului respectiv condiționarea ofertei. V. Contestatoarea susține că oferta ......... SRL nu îndeplinește cerința tehnică prevăzută la punctul 5.3.1 – depunerea manualelor tehnice, iar punctajul acordat ofertei ......... SRL a fost calculat în mod greșit. Precizează că manualele tehnice emană de la producător și conțin caracteristicile tehnice ale echipamentelor, fiind documente ce însoțesc produsul, însă, cu toate acestea, din procesul-verbal nr. 98/26.04.2024, rezultă că ......... SRL a depus manuale tehnice ale produsului redactate de acest ofertant, și nu de producător. Contestatoarea menționează că, prin adresa nr. 830/25.03.2024 autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului cu privire la faptul că acestea au fost redactate de către ......... SRL și nu de către producător, iar acesta, prin adresa nr. 260/27.03.2024, a răspuns arătând că manualele „au fost realiate în baza solicitărilor din caietul de sarcini”,
afirmație care, în opinia contestatoarei, ridică mari semne de întrebare deoarece manualele tehnice nu se elaborează în baza solicitărilor ci ele sunt anterioare vânzării și însoțesc produsul. Subliniază faptul că, în urma unei alte solicitări de clarificări, ......... SRL a înțeles să depună manualele tehnice semnate de producător. În opinia petentei, solicitând mai multe clarificări pentru aceeași cerință neîndeplinită, precum și permițând ca ......... SRL să depună manualele tehnice după expirarea termenului de depunere a ofertei, autoritatea contractantă a încălcat principiul transparenței și al tratamentului egal, permițând, de asemenea, apariția unui avantaj evident în favoarea ofertantului ......... SRL cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Învederează faptul că, în contextul expus, achizitoarea avea obligația de a respinge oferta .........S SRL și nu de a-i solicita clarificări repetate. Mai mult, arată că depunerea manualelor tehnice reprezintă un factor de evaluare, iar, în mod nelegal, autoritatea contractantă a acordat ......... SRL un punctaj maxim pentru numărul maxim de manuale depus, atât timp cât acesta nu depusese manualele complete (emise de producător), încălcând astfel dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, permițând ca ......... SRL să depună manualele tehnice semnate de producător prin răspunsul la solicitarea de clarificări. VI. Contestatoarea susține că oferta ......... SRL este neconformă, deoarece nu îndeplinește cerința minimă de la punctul 15.1 măsuri referitoare la protecția mediului. În acest sens, arată că, în cadrul procesului-verbal nr. 98/26.04.2024, la secțiunea 11, achizitoarea a consemnat faptul că, în vederea îndeplinirii cerinței, ......... SRL a depus contractul nr. 206/18.10.2023 încheiat cu .................., care nu deține licență de operare pentru domeniul 3 Lămpi, prin urmare oferta ......... SRL nu îndeplinește cerința minimă, fiind neconformă. Pentru comparație, contestatoarea precizează că, în anexa 3 a contestației, depune și licența deținută de .................., societate ce deține licență de operare pentru domeniul 3 Lămpi. Prin urmare, apreciază că se impune reevaluarea ofertei ......... SRL și respingerea acesteia ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. VII. Petenta susține că oferta ......... SRL trebuie respinsă în conformitate cu art. 167 lit. h) din Legea nr. 98/2016 ofertantul depunând în cadrul ofertei documente false. Menționează că, la punctul 8.2.1 achizitoarea a inseratcerința minimă prin care ofertanții aveau obligația de a include în ofertă „aparat de măsurare priză de pământ – 1 bucată”, iar, conform punctului 14 din procesul-verbal nr. 98/26.04.2024 privind evaluarea conformității Pagina 23 din 45
propunerilor tehnice, ......... SRL a depus în susținerea acestei cerințe un contract expirat, respectiv contractul nr. 500/22.06.2020: În această împrejurare, prin adresa nr. 830/25.03.2024, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului clarificări cu privire la expirarea contractelor de închiriere a serviciior de măsurători, la care acesta a răspuns prin adresa nr. 260/27.03.2024, prezentând actul adițional nr. 3 la contractul 500/22.06.2020 prin care acesta a fost prelungit până la data de 30.06.2025. Precizează că, potrivit procesului-verbal, ......... SRL a prezentat, în cadrul ofertei, un contract încheiat cu .................., cu termen de valabilitate expirat, iar ulterior, în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări, a depus Actul adițional nr. 3/23.06.2023 de prelungire acestui contract nr. 500/22.06.2020. Cu toate acestea, susține petenta, oferta ......... SRL este neconformă, deoarece nu îndeplinește cerințele minime impuse de documentație, nefiind demonstrat că are la dispoziție un aparat de măsurare priză de pământ, între .................. și acest ofertant neexistând niciun raport contractual la data depunerii ofertei și nici la data depunerii răspunsului la solicitarea de clarificări. Astfel,
arată
că,
prin
adresa
nr.
384/16.05.2024, societatea .................. arată că „a avut un contract pentru prestări servicii măsurări luminotehnice semnat cu .................., a cărui valabilitate a expirat în data de 22.06.2023. De la această dată și până în prezent, nu am primit nici un fel de solicitare din partea SC .................. pentru prelungirea valabilității contractului sau pentru declarația de disponibilitate”. Având în vedere toate cele de mai sus, petenta concluzionează că oferta ......... SRL este neconformă. Mai mult, apreciază că ......... SRL se face vinovată de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante, impunându-se respingerea ofertei sale în conformitate cu art. 167 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 98/2016.
Față de toate considerentele dezvoltate anterior,SC .................. solicită Consiliului ca, prin decizia pe care o va pronunța să admită contestația sa astfel cum a fost formulată și motivată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) lit. b) și art. (10) din Legea nr. 101/2016, precum celelalte prevederi legale la care s-a făcut trimitere în cuprinsul contestației. În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Prin
punctul
de
vedere
nr.
1982/20.06.2024 (12324/20.06.2024), .................. precizează că, având în vedere că raportul procedurii aferent lotului 1 a fost înregistrat în data de 30.05.2024, iar comunicările privind rezultatul procedurii pentru acest lot au fost transmise în data de 30.05.2024, în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, termenul pentru depunerea contestaţiei este de şapte zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, astfel că, termenul limită de contestare a fost 06.06.2024, ora 23.59. Precizând că petenta a depus contestaţia nr. 12861/14.06.2024 după expirarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 101/2016, respectiv în data de 14.06.2024, consideră că aceasta este tardiv introdusă şi solicită Consiliului să o respingă ca atare. Subliniază că dosarul achiziţiei aferent lotului 1 a fost depus prin adresa nr. 11771/13.06.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 37110/13.06.2024, în vederea soluţionării contestaţiei care face obiectul dosarului nr. 1978/2024. Prin adresa nr. 12904/26.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 40333/27.06.2024, ......... SA a depus concluzii scrise, având în vedere punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă cu adresa nr. 12324/20.07.2024, solicitând următoarele: 1. respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere şi, în consecinţă, 2. admiterea contestaţiei şi anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. RP56/30.05.2024, precum şi a tuturor actelor de evaluare care au stat la baza acestuia referitoare la evaluarea ofertei .........S SRL; 3. obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluare a ofertei .........S SRL, cu respectarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice. Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, petenta învederează următoarele: I. Precizări prealabile. Contestatoarea precizează că, întrucât, în cadrul punctului de vedere transmis de autoritatea contractantă, singurul argument în combaterea motivelor invocate de ......... SA este tardivitatea contestaţiei, raportată la Pagina 25 din 45
comunicarea rezultatului procedurii din data de 30 mai 2024, concluzii sale se vor raporta la excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere. Cu toate acestea, menţionează că își susţine în continuare motivele prezentate în cadrul contestaţiei, dar nu va relua argumentele deja prezentate, deoarece achizitoarea nu a înţeles să formuleze apărări cu privire la fondul contestaţiei. Susținând că excepţia tardivităţii depunerii contestației este neîntemeiată, precizează că, astfel cum a arătat şi în contestaţie, termenul de formulare a acesteia, prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, a început să curgă de la data de 12 iunie 2024, data la care achizitoarea i-a permis accesul la dosarul achiziţiei. Astfel, termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a început să curgă de la data de 12 iunie 2024 şi s-a împlinit la data de 19 iunie 2024. Contestaţia fiind transmisă la data de 14 iunie 2024, rezultă că aceasta a fost formulată în termenul legal de 7 zile. ......... SA subliniază faptul că nu avea interesul de a formula contestaţia sau de a solicita autorităţii contractate procesele verbale de evaluare anterior formulării contestaţiei de către ......... SA, deoarece era declarată ofertant câştigător și doar ulterior datei de 7 iunie 2024, data publicării în SEAP a contestaţiei formulate de ......... SRL, .................. a avut interesul de a formula cerere de intrevenţie accesorie şi de a studia procesele-verbale de evaluate în vederea protejării poziţiei sale de ofertant câştigător. Ca urmare a formulării contestaţiei de către ......... SRL, .................. a solicitat autorităţii contractante accesul la dosarul achiziţiei, iar, prin e-mailul transmis la data de 12 iunie 2024, autoritatea contractantă i-a transmis, în format electronic, procesele-verbale finale, raportul procedurii şi solicitările de clarificări (lipsind răspunsul la solicitările de clarificări). Prin urmare, arată că, analizând documentele puse la dispoziţie de autoritate, a luat la cunoştinţă de motive noi de nelegalitate şi netemeinicie ale modului de desfăşurare a evaluării, ce duc la vătămarea directă a drepturilor şi intereselor ......... SA.
Învederează faptul că Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în mod neechivoc, în sensul celor de mai sus, că termenul pentru o cale de atac împotriva unui act, de care ofertanţii iau cunoştinţă pe parcursul soluţionării unei alte căi de atac, curge numai de la data luării la cunoştinţă despre actul considerat nelegal. În susținere, face trimitere la considerentele Hotărârii din 17 noiembrie 2022 prin care JOUE s-a pronunţat în cauza C-54/21 și la jurisprudența Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. (deciziile nr. 2918/C8/3017/12.12.2023, nr. 578/C3/395/15.03.2023, nr. 1055/C8/957/ 19.05.2021, nr. 473/C5/29/06.03.2017 și nr. 2630/C1/2767/08.11.2023. Având în vederea toate cele de mai sus, ......... SA susține că prezenta contestaţie a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Prin cererea de intervenție contractante nr. 170/27.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 40715/28.06.2024 ( 2107/2024), .........S SRL, în calitate de ofertant în cadrul procedurii de atribuire, a solicitat Consiliului ca, prin decizia pe care o va pronunța să dipună: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea 101/2016, raportat la art. 64 alin. (2) Cod proc. civ., admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante și, în consecinţă, introducerea intervenientului în dosarul 2107/C5/2024; - pe cale de excepţie: admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de ......... SA și, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca tardiv formulată; - pe fondul cauzei: în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ......... SA, ca nefondată și, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menţinerea actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale, prin prisma criticilor formulate de ......... SA. În justificarea admisibilității cererii de intervenție, autoarea acesteia arată oferta sa a fost respinsă în baza unor motive pur formale prin raportul procedurii înregistrat sub nr. RP56 din 30.05.2024, astfel încât interesul său de a proteja în parte acest act administrativ este evident. Altfel spus, arată că, în ipoteza admiterii contestaţiei ......... SRL ce face obiectul dosarului 1978/C5/2024, de pe rolul CNSC, cu consecinţa obligării autorităţii de a reevalua oferta ......... SRL, demersul din prezenta cauză are menirea de a preîntâmpina reevaluarea ofertei intervenientului, prin prisma motivelor de contestare formulate de ......... SA. Conchizând, precizează că interesul de a interveni este unul actual, personal și legitim și are în vedere folosul practic urmărit de ......... SRL și determinat în concret de menţinerea a actelor contestate, prin prisma motivelor invocate prin contestaţia ......... SA. Pagina 27 din 45
Pentru aceste motive, solicită Consiliului, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, rap. la art. 64 alin. (2) CPC, să dispuneţi admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante și, în consecinţă, introducerea intervenientului în dosarul 2107/C5/2024, constituit pe rolul Consiliului. În susținerea excepţia tardivităţii contestaţiei, arată că, prin contestaţia formulată de ......... SA, se solicită „anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. RP56/30.05.2024, precum şi a tuturor actelor de evaluare care au stat la baza acestuia, referitoare la evaluarea ofertei .........S SRL și obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluare a ofertei .........S SRL, cu respectarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice”, prin urmare, din modul de formulare a petitului contestaţiei, rezultă în mod clar că aceasta este formulată împotriva raportului procedurii înregistrat sub nr. RP56/30.05.2024, acesta fiind publicat de autoritatea contractantă în SEAP chiar în data de 30.05.2024. Învederează faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea 101/2016 instituie un termen de 7 zile de la data luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, iar actul considerat nelegal îl reprezintă, în fapt raportul procedurii nr. RP56/30.05.2024, de care a luat la cunoştinţă chiar în data de 30.05.2024. Prin urmare, arată petenta, contestaţia formulată de ......... SA în data de 14.06.2024 este evident tardivă, în raport de termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 impunându-se respingerea acesteia ca urmare a admiterii excepţiei. În al doilea rând, susține că demersurile efectuate la autoritate după împlinirea termenului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b din Legea nr. 101/2016, respectiv după înregistrarea contestaţiei .................. ce face obiectul dosarului 1978/C5/2024 de pe rolul CNSC, nu justifică o eventuală repunere în termenul de contestare. Contestatoarea apreciază că în mod evident, ......... SA încercând să- şi justifice lipsa de diligenţă şi modul defectuos de formulare a contestaţiei, foloseşte drept pretext „refuzul autorităţii contractante de a
ne pune la dispoziţie procesul verbal nr. 88/18.04.2024", împrejurare care, însă, nu influenţează cu nimic criticile din cuprinsul contestaţiei. Altfel spus, contestatoarea și-a motivat contestaţia fără a avea acces la procesul-verbal nr. 88/18.04.2024, prin urmare, aceasta nu reprezintă o circumstanţă relevantă prin prisma nerespectării termenului de contestare. De asemenea, consideră relevant faptul că demersurile făcute de contestatoare la autoritatea contractantă puteau fi efectuate și în interiorul termenului de 7 zile de la comunicarea raportului procedurii, iar, în ipoteza în care acesta era nemulţumit de modul de evaluare a ofertelor, putea să formuleze o contestaţie cu respectarea termenelor legale. Cu titlu de practică, în sensul celor expuse anterior, invocă decizia CNSC nr. 2155/C10/1989, 2206 din data de 14.09.2023, decizia nr. 830 din 1 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel ......... în dosarul nr. 1012/2/2021. Cu privire la cererea contestatoarei ......... SA, de acces la oferta intervenientului, ......... precizează că, după cum a arătat și prin declaraţia de confidenţialitate oferta sa, în concret propunerea tehnică și propunerea financiară, a fost adaptată pentru procedura de achiziţie. Subliniază faptul că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, opera de creaţie intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată, iar potrivit art. 6 alin. (2) din același act normativ, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată. Contestatoarea precizează că propunerea tehnică depusă în cadrul procedurii a fost realizata de angajaţii săi, prin creaţie proprie în raport de prevederile caietului de sarcini, astfel încât prin aceasta să se facă dovada înţelegerii prevederilor caietului de sarcini. Prin urmare, apreciază că divulgarea informaţiilor din cuprinsul propunerii tehnice sau eventualelor răspunsuri la solicitări de clarificări referitoare la propunerea tehnică, altor societăţi comerciale (potenţiali ofertanţi) ar aduce prejudicii ......... SRL și ar promova concurenţa neloială, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 11/1991. În susținere redă dispozițiile art. 2 din Legea nr. 11/1991 și arată că, dacă s-ar permite accesul la documentele şi informaţiile declarate confidenţiale, s-ar încălca prevederile art. 1 din acest act normativ, potrivit căruia comercianţii (operatorii economici indiferent de obiectul de activitate) sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale. Pagina 29 din 45
De asemenea, apreciază că, prin divulgarea documentelor declarate confidenţiale se încalcă prevederile art. 11 din Legea nr. 11/1991, care definesc secretul comercial. De asemenea, contestatoarea precizează că mijloacele de probă care demonstrează caracterul de secret comercial şi de natură confidenţială, la care face trimitere art. 19 din Legea nr. 101/2016, sunt reprezentate de însuşi conţinutul documentelor regăsite în cadrul propunerii tehnice. În acest sens, precizează faptul că propunerea tehnică conţine documente relevante - specialiştii necesari și obligatorii pentru prestarea în condiţii corespunzătoare a contractului şi echipamente necesare prestării in condiţii corespunzătoare a contractului, iar aceste documente conţin informaţii pentru care şi-a asumat respectarea caracterului confidenţial al datelor cu caracter personal atât pentru furnizori (potrivit rapoartelor comerciale) cât şi pentru angajaţi (conform art. 40 din Codul muncii). Conchide că deși nu este vorba despre un litigiu de dreptul concurenţei, Consiliul poate şi trebuie să sancţioneze conduita celorlalţi ofertanţi, participanţi la procedură, prin limitarea accesului la propunerea tehnică şi la informaţiile pe care le-a indicat ca fiind confidenţiale - ceea ce în sine este o măsură legală, raportat atât la art. 19 din Legea nr. 101/2016, cât şi la prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 11/1991 sau art. 9 din OUG nr. 25/2019 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Pe de-altă parte, petenta subliniază faptul că documentele propunerii tehnice nu fac parte din dosarul achiziţiei şi nu dobândesc caracter de informaţie de interes public, în conformitate cu art. 148 din HG nr. 395/2016. În concluzie, ......... SRL solicită Consiliului să nu permită accesul contestatoarei la propunerea tehnică, răspunsurile la solicitările de clarificări venite din partea autorităţii contractante care vizau propunerea tehnică.
În ceea ce priveşte propunerea financiară prezentată de ......... SRL, menționează că aceasta conţine elemente din care rezultă raporturile comerciale cu diverşi operatori economici, raporturi comerciale consolidate într-o perioadă lungă de timp, operatori economici faţă de care s-a angajat să păstreze confidenţialitatea anumitor informaţii din cuprinsul convenţiilor întocmite. În ceea ce priveşte modul de probare a aspectelor din cuprinsul contestației, ......... SRL precizează că își întemeiază susţinerile pe documentele aflate la dosarul cauzei, în concret pe documentele regăsite în propunerea financiară. Astfel, concluzionează că divulgarea informaţiilor din cuprinsul propunerii financiare sau eventualelor răspunsuri la solicitări de clarificări referitoare la propunerea financiară, ar putea aduce prejudicii ......... SRL, în cazul în care şi competitorii săi obţin aceleaşi avantaje ca şi ea, ca urmare a vizionării propunerii financiare. În ceea ce priveşte prejudiciul susceptibil de a se produce ......... SRL, precizează faptul că dezvăluirea informaţiilor din propunerea tehnică, propunerea financiară şi răspunsul la solicitările calificate ca fiind confidenţiale către competitori, este de natură a produce acestora importante prejudicii în ceea ce priveşte dreptul la protecţia secretelor comerciale respectiv ar expune respectivele societăţi la eventuale acţiuni urmare a divulgării informaţiilor cu caracter personal al angajaţilor/ colaboratorilor şi ar promova concurenţa neloială. Mai mult, arată petenta, conduita de a formula o contestaţie pentru a avea acces la dosar, cu scopul de a obţine accesul la informaţiile de afaceri şi la secretele comerciale ale competitorilor reprezintă, în sine, o faptă de concurenţă neloială. Ca un ultim aspect, cu privire la această chestiune, invocă, cu titlu de jurisprudenţă, Hotărârea din data de 14.02.2008 a Curţii de Justiţie Europeană, Cauza 450/06, Varec SA împotriva statului belgian. Pe fond, ......... SRL învederează în mod punctual motivele pentru care apreciază că sunt neîntemeiate criticile ......... SA, păstrând capitolele din cuprinsul contestaţiei: 1. Referitor la susțuinerea contestatoarei ......... SA potrivit căreia oferta ......... SRL este inacceptabilă: ofertantul nu a răspuns în mod concludent la solicitările de clarificări; oferta a fost modificată prin răspunsul la solicitările de clarificări; autoritatea contractantă a determinat apariţia, în mod nelegal, a unui avantaj evident în favoarea acestui oferant, ......... SRL precizează că, în coontradictoriu cu susținerile contestatoarei răspunsurile la solicitările de clarificări au avut rolul de confirmare și, nicidecum, nu se poate reţine o presupusă avantajare a ofertantului intervenient. Pagina 31 din 45
În acest sens, arătă faptul că, în cadrul propunerii tehnice, intervenienta ......... SRL a prezentat resursele tehnice de care dispune respectiv a făcut dovada că deţine 4 autovehicule ce îndeplinesc cerinţa minimă emisii < 240 gC02/km. De altfel, precizează intervenienta, organizarea oricărei proceduri de licitaţie, autoritatea contractantă este datoare să îşi exercite în mod efectiv şi corect rolul activ, iesind de sub imperiul formalismului exagerat, interpretărilor strict textuale şi scolastice a normelor, după cum s-a reţinut și în doctrină. În opinia sa, oferta depusă trebuie analizată în ansamblul său, ca un tot unitar şi sistematic, iar nu doar prin prisma unui aparent motiv de respingere. Atenţia autorităţii contractante, deci, nu poate fi îndreptată pe respingerea ofertei cu orice preţ, ci pe clarificarea ei în sensul real, complet şi de ansamblu. Prin urmare, având în vedere că .................. a prezentat lista de resurse tehnice respectiv prin răspunsurile la solicitările de clarificări, a indicat doar utilajele care îndeplinesc cerinţa caietului de sarcini, nu se poate reţine nici avantajarea sa prin solicitările de clarificări și, cu atât, mai puţin modificarea ofertei. Concluzionează că nu se poate reţine incidenţa art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 - răspunsul transmis prin adresa nr. 260/27.03,2024 fiind concludent, sau incidenţa art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - deoarece răspunsul transmis prin adresa nr. 982/01.04.2024 nu modifică propunerea tehnică, fiind lămurită sub aspectul utilajelor care îndeplinesc cerinţa caietului de sarcini. 2. Referitor la cerinţa minimă prevăzută în caietul de sarcini, punctul 5.6 „proba practică”, precizează că invitaţia achizitoarei nu conţinea toate informaţiile necesare pentru a se efectua testarea echipamentelor, respectiv societatea sa se afla în imposibilitatea obiectivă de a efectua o probă atâta timp cât nu cunoştea ce anume se urmăreşte prin proba practică. De asemenea, susține că toate aceste aspecte s-au comunicat comisiei de evaluare, iar prelungirea termenului pentru data de 18 aprilie
2024, adică 6 zile faţă de data stabilită iniţial nu poate fi asimilată unei avantajări a ofertantului intervenient. Prin urmare, apreciază că nu se poate reţine incidenţa art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, deoarece schimbarea datei pentru proba practică nu aduce niciun avantaj societății sale. 3. Contestatoarea apreciază că critica ......... SA potrivit căreia „oferta ......... SRL este neconformă deoarece sistemul de telemanagement nu a îndeplinit, în cadrul probei practice din data de 18 aprilie 2024, condiţiile minime impuse de Caietul de sarcini", e o critică vagă, generală şi neprobată prin urmare se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă. ......... SRL apreciază că respingerea ofertei pentru o omisiune suplinită de informaţiile din cadrul propunerii tehnice în mod evident încalcă principiului proporţionalităţii. În acest sens, face trimitere la decizia CNSC publicată în B02017_5232 și conchide că nu se poate reţine incidenţa art. 134 alin. (6) din HG nr, 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - deoarece răspunsul ......... SRL nu modifică propunerea tehnică, fiind lămurite informaţiile din cadrul propunerii tehnice sub aspectul informaţiilor din tabelul conform cerinţei nr. 6 din caietul de sarcini. 4. Referitor la cerinţa minimă cap. 7 din caietul de sarcini : „listele cu cantităţile minine şi maxime estimate de operaţii şi echipamente aferente acordurilor cadru, precum şi cantităţile estimate aferente celor mai mici şi celor mai mari contracte subsecvente ce ar putea fi încheiate în baza acordurilor cadru, sunt prezentate în anexele la prezentul caiet de sarcini", arată că, în mod similar ca şi la sub punctul precedent informaţiile care trebuiau să regăsească în listele cu cantităţile minime şi maxime estimate de operaţii şi echipamente aferente acordurilor-cadru, se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la alte capitole. Astfel, apreciază că respingerea ofertei pentru o omisiune suplinită de informaţiile din cadrul propunerii tehnice în mod evident încalcă principiului proporţionalităţii și, în concluzie nu se poate reţine incidenţa art. 134 alin. (6) din HG nr, 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - deoarece răspunsul intervenientului nu modifică propunerea tehnică, fiind lămurite informaţiile din cadrul propunerii tehnice sub aspectul cantităţilor minime şi maxime estimate de operaţii şi echipamente aferente acordurilor cadru. 5. Referitor la cerinţa minimă prevăzută la capitoul 8, cerinţe minime privind atestatele, dotarea tehnică şi personalul de specialitate, punctul 8.1.1: „executantul trebuie să dispună de minim următoarele atestări: (...) - licenţă A.N.R.S.C. clasa 1 privind serviciile de iluminat public conform actelor normative valabile la data emitere", ......... SRL precizează că, în primul rând, cerinţa privind licenţa ANRSC clasa 1 privind Pagina 33 din 45
serviciile de iluminat public reprezintă o cerinţă minimă de calificare / criteriu de calificare care trebuia să se regăsească în cadrul anunţului de participare și/sau fișa de date a achiziţiei fiind o clauză nescrisă în sensul art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 95/2016, fiind o cerinţă ce vizează capacitatea de exercitare a activității profesionale ce trebuia să se regăsească la cap. III.1.1.b) din anunţ. Cerinţa nu reprezintă o specificaţie/cerinţă de natură tehnică care să descrie lucrările ce urmează a fi achiziţionate, contrar art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2015, ci un criteriu de calificare care trebuia inclus în anunţul de participare. Prin urmare, arată că respingerea ofertei în baza unei clauze nescrise este interzisă în mod expres prin art. 30 alin. (4) din HG nr. 395/2016 În al doilea rând, petenta precizează că existenţa licenţei nr. 5387/24.06.2021, deţinută de ......... SRL, putea fi verificată și din informaţiile publice regăsite pe site-uri publice, prin urmare, nu verificarea modului de îndeplinire a cerinţei putea fi verificată și de comisia de evaluare nefiind necesară depunerea licenţei propriu-zise. Astfel, respingerea ofertei pentru o omisiune suplinită de informaţiile publice, în mod evident, încalcă principiului proporţionalităţii. În concluzie, ......... SRL consideră că nu se poate reţine incidenţa art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - deoarece răspunsul intervenientului nu modifică propunerea tehnică, fiind lămurite informaţiile capacitatea de exercitare a activității profesionale, licenţa ANRSC clasa 1 privind serviciile de iluminat public fiind deţinută de intervenient încă din 24.06.2021. 6. Referitor la susținerea ......... SA potrivit căreia oferta ......... SRL este inacceptabilă, întrucât, prin răspunsurile la solicitările de clarificări în cadrul evaluării financiare, şi-ar fi modificat oferta, inclusiv în partea tehnică, ......... SRL afirmă că neconformitatea la care se face trimitere reprezintă o abatere tehnică în sensul art. 134 alin. (7) din H.G. nr. 395/2016, fiind doar o cantitate exprimată greșit sub aspectul unităţii de măsură și corectată în mod corespunzător. 7. Cu privire la afirmația ......... SA potrivit căreia oferta ......... SRL nu îndeplineşte cerinţa tehnică prevăzută la punctul 5.3.1 - depunerea manualelor tehnice; punctajul acordat ofertei ......... SRL a fost calculat în
mod greşit, petenta arată că, în contradictoriu cu susținerile ......... SA, răspunsurile la solicitările de clarificări au avut rolul de confirmare, și nicidecum, nu se poate reţine o presupusă avantajare a ofertantului intervenient. În acest sens, arătă faptul că, în cadrul propunerii tehnice, ......... SRL a prezentat manualele tehnice, iar acestea au fost confirmate de producător prin ofertele transmise. Conchide că nu se poate reţine incidenţa art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 - răspunsul transmis prin adresa nr. 260/27.03.2024 fiind concludent sau incidenţa art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, art. 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - deoarece răspunsul transmis nu modifică propunerea tehnică, fiind lămuritor sub aspectul manualelor tehnice. 8. Referitor la critica ......... SA potrivvit căreia oferta depusă de ......... SRL este neconformă deoarece nu îndeplineşte cerinţa minimă de la punctul 15.1 „Măsuri referitoare la protecţia mediului”, contestatoarea afirmă că evaluarea ofertelor nu se face în mod comparativ cu ofertele depuse de ceilalţi ofertanţi, ci în baza cerinţelor documentaţiei de atribuire. Precizează că cerinţa privind licenţa de operare pentru domeniul 3 Lămpi reprezintă o cerinţă minimă de calificare/criteriu de calificare care trebuia să se regăsească în cadrul anunţului de participare şi/sau fişa de date a achiziţiei, fiind o clauză nescrisă, în sensul art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, fiind o cerinţă ce vizează capacitatea de exercitare a activităţii profesionale ce trebuia să se regăsească la cap. III. 1.1.b) din anunţ. Cerinţa nu reprezintă o specificaţie/cerinţă de natură tehnică care să descrie lucrările ce urmează a fi achiziţionate, contrar art. 20 alin. (10) din HG 395/2015, ci un criteriu de calificare care trebuia inclus în anunţul de participare. Prin urmare, conchide petenta, respingerea ofertei în baza unei clauze nescrise este interzisă în mod expres prin art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. 9. Referitor la susținerea ......... SA potrivit căreia oferta ......... SRL trebuie respinsă în conformitate cu art. 167 lit. h) din Legea nr. 98/2016 - ......... SRL făcându-se vinovat de declaraţii false, depunând în cadrul ofertei documente false, contestatoarea precizează că respingerea ofertei pentru o omisiune suplinită prin răspunsul la solicitările de clarificări - prezentarea dovezii de prelungire a contractului în mod evident, încalcă principiului proporţionalităţii. În concluzie, apreciază că nu se poate reţine incidenţa art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 204 coroborat cu art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - deoarece răspunsul ......... SRL nu modifică informaţiile din cadrul ofertei fiind lămurite informaţiile din cadrul acestora. Pagina 35 din 45
Pentru toate aceste considerente, ......... SRL solicită admiterea contesttației, astfel cum a fost formuată și motivată. În drept, au fost invocate dispozițiile e art. 8 alin. (1) din Legea 101/2016, pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi toate dispoziţiile legale invocate în cuprinsul acesteia. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. SC ......... SRL a transmis recipisa de consemnare nr. 210299036/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Victoria la data de 11.06.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 1978/2024, în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. SC ......... SA a transmis recipisa de consemnare nr. 210311800/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Victoria la data de 14.06.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 2107/2024, în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată pe două loturi, în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „Lucrări de instalații electrice”, cod CPV 45310000-3, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat SCN 1138986/20.01.2024, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate preț , iar valoarea estimată de 23.908.207,50 lei. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, a depus contestație ......... SRL (dosar nr. 1978/2024), criticând respingerea ofertei sale, iar după depunerea acestei contestații, a depus o altă contestație ......... SA (dosar nr. 2107/2024), ofertanta câștigătoare, considerînd că oferta ......... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă și pentru alte motive. După depunerea contestațiilor, ambele contestatoare ai depus cereri de intervenție fiecare în dosarul constituit în urma depunerii contestației de către cealaltă. Având a se pronunța asupra admisibilității în principiu a celor două cereri de intervenție, Consiliul are în vedere că ......... SA a depus cererea sa de intervenție în dosarul nr. 1978/2024, solicitând respingerea contestației ......... SRL ca nefondată.
Având în vedere că ......... SA este câștigătoare a procedurii și are interes în menținerea actelor autorității contractante, în temeiul art. 63 din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite în principiu cererea de intervenție. Având în vedere că ......... SA, în calitate de este câștigătoare a procedurii, a formulat contestația ce formează obiectul dosarului nr. 2107/2024, prin care critică evaluarea ofertei ......... SRL și pe alte aspecte decât cele reținute de autoritate în actele procedurii de atribuire, iar ......... SRL a contestat motivele de respingere a ofertei sale reținute inițial de autoritatea contractantă, aceasta din urmă sperând ca demersul său să fie unul de succes, aceasta are interes în menținerea actelor autorității contractante în partea în care s-a reținut conformitatea ofertei sale, astfel încât în situația admiterii contestației, oferta sa să nu mai fie respinsă și pentru alte aspecte, în temeiul art. 63 din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite în principiu cererea de intervenție formulată de ......... SRL. Pe fondul primei contestații, Consiliul reține că atât contestatoarea, cât și autoritatea contractantă și intervenienta relatează aceeași situație de fapt, respectiv existența unor necorelări în propunerea financiară, între Formularele F3 și 10C –Formularul de ofertă, iar în urma solicitării de clarificări, contestatoarea a arătat că sunt corecte prețurile din listele de cantități, și nu cele din formularul de propunere financiară. Autoritatea contractantă a considerat că eroarea respectivă nu este una aritmetică, ci o modificare a propunerii financiare, ce nu poate fi acceptată de comisia de evaluare, reprezenttând o favorizare a ofertantului respectiv. Consiliul are în vedere că în fișa de date se menționează următoarele: ,, Propunerea financiara va cuprinde: Formular de oferta nr.10 C, Anexa la formularul de ofertă, Formularele F3, C6, C7, C8 si C9 pentru fiecare preț unitar în parte (conform modelelor din documentatia de atribuire), intocmite în corelație cu propria descriere a operațiilor de la pct. 5 și cu informațiile de la pct.6 din propunerea tehnică. Ofertantul va elabora propunerea financiară astfel încât aceasta să furnizeze toate informațiile solicitate. Evaluarea ofertelor se va realiza prin compararea propunerii financiare aferente fiecarui lot în parte, determinate prin însumarea valorilor rezultate din înmulțirea fiecarui preț unitar cu cantitatea maximă de lucrări asociată acestuia și prin comparare cu valoarea maximă estimată a acordului cadru. Corectarea erorilor: comisia de evaluare va corecta erorile aritmetice numai cu acceptul ofertantului. În cazul în care ofertantul nu accepta corectia acestor erori, atunci oferta va fi considerata neconforma. Erorile aritmetice se corecteaza dupa cum urmează: • Daca există o discrepanță între prețul unitar și prețul total, se ia în considerare prețul unitar, iar prețul total va fi corectat corespunzator. • Dacă există o discrepanță între litere și cifre, se ia in considerare valoarea exprimată în litere, iar valoarea exprimată în cifre va fi corectată corespunzător. Prevederile din această secțiune se completează cu cele din caietul de sarcini’’. Pagina 37 din 45
Consiliul reține că, de exemplu, pentru poziția P070, autoritatea contractantă arată că în formularul de ofertă, «Controler sincronizare, inclusiv montare» este de 38,31 lei, fără TVA, iar, în formularul F3 este de 649,98 lei, deci ambele prețuri sunt unitare, nefiind vorba de o discrepanță precum cea menționată. A-i permite ofertantei să aleagă între două prețuri unitare reprezintă o înălcare a principiilor, iar crearea unei practici în acest sens ar crea insecuritate, încurajând ofertanții la introducerea în ofertă a unor astfel de erori. Consiliul nu face proces de intenție contestatoarei, nebănuind că erorile ar fi fost intenționate, ci are în vedere că în ceea ce privește propunerile financiare, legiuitorul a limitat substanțial posibilitatea ofertanților de a le modifica. Dacă în situația propunerii tehnice există și alte modalități de corectare, respectiv vicii de formă și abateri tehnice minore, în ceea ce privește oferta financiară, singura modificare permisă este corectarea erorilor aritmetice, în condițiile art. 134 alin. (10) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016. ,,Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente’’. Consiliul reține că cel puțin pentru ultima clarificare, ,,7. În cadrul propunerii financiare ați depus formularele F3 pentru operaţiunea P157 «Umplutura compactată în straturi de 20 cm», în care cantitatea pe mc este de 0,50. Vă solicităm să clarificaţi, având în vedere că dumneavoastră ați ofertat pentru o cantitate mai mică 1 mc”, contestatoarea a corectat cantitatea, dar a modificat prețul unitar, prețul rezultat nefiind cel inițial înmulțit cu 2. Astfel, comisia de evaluare a solicitat clarificări suplimentare ofertantului ......... SRL prin adresa nr. 1680/17.05.2024 cu privire la modul de întocmire a preţului unitar P157 „Umplutură compactată în straturi de 20 cm”, iar acesta a răspuns prin adresa nr. 437/20.05.2024. Prin răspunsul transmis, ofertantul a
retransmis formularele F3, C6, C7 şi C8 pentru preţul unitar P157 „Umplutură compactată în straturi de 20 cm”, iar, în urma analizei acestora, comisia de evaluare a constatat că a modificat valoarea preţului unitar din 47,75 lei, fără TVA, în 89,21 lei, fără TVA. Prin urmare, chiar și un preț unitar modificat conduce la respingerea ofertei, decizia autorității fiind corectă. Având în vedere cele constatate, Consiliul va respinge ca nefondată prima contestație depusă de ......... SRL. Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție formulată de ......... SA. În ceea ce privește contestația depusă de ......... SA, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă și intervenienta invocă tardivitatea contestației, ambele părți calculează termenul de depunere a acesteia de la data publicării în SEAP a raportului procedurii. Consiliul reține că doar aspectele ce formează obiectul primei contestații depusă de ......... SRL au fost menționate în Raportul procedurii, ori aceste aspecte au fost antamate de contestatoarea ......... SA și în cererea de intervenție. În ceea ce privește restul criticilor, nu se poate reține tardivitatea acestora, atât timp cât în raportul procedurii nu se face vorbire despre ele. Astfel, contestatoarea a luat cunoștință despre ,,neconformitățile/ inacceptabilitățile’’ invocate în urma studiului dosarului. Astfel, având în vedere că autoritatea contractantă i-a comunicat contestatoarei procesele verbale de evaluare în data de 12.06.2024, contestația depusă în data de 17.06.2024 respectă termenul legal de 7 zile, critica urmând a fi respinsă. În ceea ce privește interesul contestatoarei de a susține contestația, Consiliul are în vedere că respingerea ofertei ......... SRL nu este definitivă, astfel că ......... SA dorește prin prezentul demers să își consolideze poziția de câștigătoare a procedurii, justificând, astfel, interesul. În ceea ce privește neîndeplinirea cerinței minime de la punctul 8.2.1 din caietul de sarcini potrivit căreia „Executantul trebuie să dispună de minim următoarele resurse tehnice – autospecială cu braț ridicator și nacelă cu emisii de CO2 < 240 gCO2/km – 4 bucăți” și cerințele minime de la pct. 8.2.1. din caietului de sarcini prin care se impune ca ofertantul să probeze că dispune de 4 autospeciale cu braț ridicător și nacelă cu emisii de CO2 < 240 gCO2/km, autoarea contestației susține că, în pofida acestora, contestatoarea susține că ......... SRL a probat că deține doar două autospeciale ce îndeplinesc minimul de emisii impus. Consiliul va respinge critica, pe de o parte, considerând valide susținerile intervenientei referitoare la incidența art. 30 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, fiind clauze nescrise, iar pe de altă parte, cerința are în vedere executantul, și nu pe ofertanți, având relevanță doar în etapa execuției contractului. Prin Pagina 39 din 45
urmare, nu poate fi reținut un astfel de motiv de neconformitate/inacceptabilitate a ofertei. În ceea ce privește critica formulată de contestatoare referitoare la cerinţa minimă prevăzută în caietul de sarcini, punctul 5.6 „proba practică”, contestatoarea arată că aceasta nu a dat curs primei invitații, autoritatea reluând-o. Intervenienta precizează că invitaţia achizitoarei nu conţinea toate informaţiile necesare pentru a se efectua testarea echipamentelor, respectiv societatea sa se afla în imposibilitatea obiectivă de a efectua o probă atâta timp cât nu cunoştea ce anume se urmăreşte prin proba practică. Consiliul nu poate lua în considerare o eventuală favorizare, din moment ce suntem în prezența unui element ce intră în marja de apreciere a comisiei de evaluare. Ea este singura care să aprecieze dacă invitația sa a fost completă. Din moment ce ......... SRL a solicitat clarificări, iar autoritatea contractantă a ales să amâne data probei, nu se poate reține vreo favorizare. De altfel, a vorbi de favorizare în situația unei oferte respinse reprezintă un nonsens. Prin urmare, Consiliul reţine incidenţa art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, deoarece schimbarea datei pentru proba practică nu aduce niciun avantaj societății sale. În ceea ce privește lipsa tabelului cu resursele necesare în vederea realizării serviciilor, Consiliul are în vedere că societatea contestatoare critică nedepunerea acestora odată cu oferta, considerând acceptarea ulterioară drept o favorizare a acesteia. ......... SRL apreciază că informațiile se regăseau deja în ofertă, în cadrul metodologiei de lucru, iar respingerea ofertei pentru o omisiune suplinită de informaţiile din cadrul propunerii tehnice în mod evident încalcă principiului proporţionalităţii. Consiliul apreciază ca valid susținerea intervenientei, astfel că nu rezultă vreo neconformitate pe acest aspect. Referitor la neîndeplinirea cerinței minime de la cap. 7 din caietul de sarcini „listele cu cantităţile minine şi maxime estimate de operaţii şi echipamente aferente acordurilor cadru, precum şi cantităţile estimate aferente celor mai mici şi celor mai mari contracte subsecvente ce ar
putea fi încheiate în baza acordurilor cadru, sunt prezentate în anexele la prezentul caiet de sarcini", contestatoarea arată că acestea nu au fost depuse iar în lipsa lor, oferta trebuia respinsă, și nu completată. Consiliul reține că nu suntem în prezența unei cerințe propriu-zise, ci este o normă de trimitere în care se indică unde anume sunt listele de cantități. Ori atât timp cât este depusă o ofertă cu luarea în considerare a listelor de cantități din anexă, obligația de asumare a listelor din anexă este pur formală, iar răspunsul intervenientului nu modifică propunerea tehnică, fiind lămurite informaţiile din cadrul propunerii tehnice sub aspectul cantităţilor minime şi maxime estimate de operaţii şi echipamente aferente acordurilor cadru. Referitor la cerinţa minimă prevăzută la capitoul 8, cerinţe minime privind atestatele, dotarea tehnică şi personalul de specialitate, punctul 8.1.1: „executantul trebuie să dispună de minim următoarele atestări: (...) - licenţă A.N.R.S.C. clasa 1 privind serviciile de iluminat public conform actelor normative valabile la data emitere", ......... SRL precizează că, în primul rând, cerinţa privind licenţa ANRSC clasa 1 privind serviciile de iluminat public reprezintă o cerinţă minimă de calificare / criteriu de calificare care trebuia să se regăsească în cadrul anunţului de participare și/sau fișa de date a achiziţiei fiind o clauză nescrisă în sensul art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 925/2016, fiind o cerinţă ce vizează capacitatea de exercitare a activității profesionale ce trebuia să se regăsească la cap. III.1.1.b) din anunţ. Cerinţa nu reprezintă o specificaţie/cerinţă de natură tehnică care să descrie lucrările ce urmează a fi achiziţionate, contrar art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2015, ci un criteriu de calificare care trebuia inclus în anunţul de participare. Prin urmare, arată că respingerea ofertei în baza unei clauze nescrise este interzisă în mod expres prin art. 30 alin. (4) din HG nr. 395/2016 În al doilea rând, petenta precizează că existenţa licenţei nr. 5387/24.06.2021, deţinută de ......... SRL, putea fi verificată și din informaţiile publice regăsite pe site-uri publice, prin urmare, nu verificarea modului de îndeplinire a cerinţei putea fi verificată și de comisia de evaluare nefiind necesară depunerea licenţei propriu-zise. Astfel, respingerea ofertei pentru o omisiune suplinită de informaţiile publice, în mod evident, încalcă principiului proporţionalităţii. Consiliul reține ca pertinente apărările intervenientei, critica urmând a fi respinsă. În ceea ce privește critica ......... SA potrivit căreia oferta ......... SRL nu îndeplineşte cerinţa tehnică prevăzută la punctul 5.3.1 - depunerea manualelor tehnice; punctajul acordat ofertei ......... SRL a fost calculat în mod greşit, petenta arată că, în contradictoriu cu susținerile respective, intervenienta arată că răspunsurile la solicitările de clarificări au avut rolul Pagina 41 din 45
de confirmare, și nicidecum, nu se poate reţine o presupusă avantajare a ofertantului intervenient. Contestatoarea precizează că manualele tehnice emană de la producător și conțin caracteristicile tehnice ale echipamentelor, fiind documente ce însoțesc produsul, însă, cu toate acestea, din procesul- verbal nr. 98/26.04.2024, rezultă că ......... SRL a depus manuale tehnice ale produsului redactate de ofertant, și nu de producător. Astfel, prin adresa nr. 830/25.03.2024, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului cu privire la faptul că acestea au fost redactate de către ......... SRL, și nu de către producător, iar acesta, prin adresa nr. 260/27.03.2024, a răspuns arătând că manualele „au fost realiate în baza solicitărilor din caietul de sarcini”, afirmație care, în opinia contestatoarei, ridică mari semne de întrebare deoarece manualele tehnice nu se elaborează în baza solicitărilor ci ele sunt anterioare vânzării și însoțesc produsul. În urma unei alte solicitări de clarificări, ......... SRL a înțeles să depună manualele tehnice semnate de producător. Consiliul reține că societatea contestatoare a invocat în mod corect imposibilitatea completării informațiilor lipsă, atât timp cât numărul manualelor respective conducea la acordarea unui punctaj mai mare. Astfel, în cadrul factorului de evaluare tehnic, există subfactorul ,,Reparabilitate în vederea reutilizării’’, care ,,Reprezintă capacitatea ofertantului de a oferta echipamente de iluminat care pot fi reparate în vederea prelungirii duratei de utilizare sau pentru reintroducerea în circuitul economic.- 10% Punctaj maxim factor: 10 Algoritm de calcul: a) Pentru numărul maxim de manuale tehnice depuse se acordă punctajul maxim alocat; b) Pentru alt număr de manuale tehnice, altul decât cel maxim, punctajul se calculează proporțional, astfel: MTn = (NMTn/NMTmax) x 10, unde: MTn - punctajul calculat pentru oferta n; NMTmax - cel mai mare număr de manuale tehnice complete depuse; NMTn – număr de manuale tehnice complete depuse de ofertantul n pentru care se calculează punctajul.
Pentru a fi luate în considerare la calcularea punctajelor, manualele tehnice trebuie să fie complete. Numărul minim de manuale tehnice depuse va fi de 5 manuale, iar numărul maxim va fi de 21 manuale. Ofertele care includ mai puțin de 5 manuale tehnice vor fi declarate neconforme. Punctajul va fi stabilit cu 2 zecimale, fara rotunjire’’. Astfel, autoritatea trebuia să acorde punctaj strict în limita manualelor prezentate inițial în ofertă, și nu să dea posibilitatea operatorului de a-și completa oferta. Cu toate că această eroare este una de fond, nu este necesară reevaluarea ofertei ......... SRL, atât timp cât aceasta este deja respinsă, așa cum s-a arătat, contestația având doar rolul de a consolida poziția contestatoarei, în condițiile în care respingerea ofertei intervenientei nu este definitivă. În ceea ce privește critica ......... SA potrivit căreia oferta depusă de ......... SRL este neconformă deoarece nu îndeplineşte cerinţa minimă de la punctul 15.1 „Măsuri referitoare la protecţia mediului”, contestatoarea arată că firma declarată în ofertă nu deține licență de operare pentru domeniul 3, Lămpi. Intervenienta arată că licenţa de operare pentru domeniul 3, Lămpi reprezintă o cerinţă minimă de calificare/criteriu de calificare care trebuia să se regăsească în cadrul anunţului de participare şi/sau fişa de date a achiziţiei, fiind o clauză nescrisă, în sensul art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, fiind o cerinţă ce vizează capacitatea de exercitare a activităţii profesionale ce trebuia să se regăsească la cap. III. 1.1.b) din anunţ. Cerinţa nu reprezintă o specificaţie/cerinţă de natură tehnică care să descrie lucrările ce urmează a fi achiziţionate, contrar art. 20 alin. (10) din HG 395/2015, ci un criteriu de calificare care trebuia inclus în anunţul de participare. Consiliul va lua act că apărările intervenientei sunt pertinente. Mai mult decât atât, Consiliul reține că toate măsurile de protecție a mediului vizează perioada execuției contractului, și nu modul de redactare a ofertei, documentația referindu-se la obligațiile executantului. Referitor la susținerea ......... SA potrivit căreia oferta ......... SRL trebuie respinsă în conformitate cu art. 167 lit. h) din Legea nr. 98/2016 - ......... SRL făcându-se vinovat de declaraţii false, depunând în cadrul ofertei documente false, critica contestatoarei vizează existența unui aparat de măsură priză pământ. Contestatoarea arată că ......... SRL a depus un contract cu o societate, precum și documente că acesta a fost prelungit, însă în realitate, firma respectivă nu mai are contract cu Euro- audit, contestatoarea depunând, în acest sens, adresă de la firma în cauză. Pagina 43 din 45
Consiliul reține că în această situație, în care contestatoarea a depus documentul respectiv, nu se mai poate face trimitere la caracterul nescris al cerinței. Ori în situația în care cocontractantul ................. neagă existența prelungirii acestuia, ar fi necesară verificarea acestui aspect. Având în vedere că oferta ......... SRL a fost deja respinsă de autoritatea contractantă, nu este necesară realizarea acestei verificări, deoarece situația juridică a celor doi ofertanți nu se schimbă, iar o eventuală anulare și reverificare a ofertei respective nu aduce niciun avantaj ......... SA. Având în vedere cele constatate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL (dosar nr. 1978/2024), și ca lipsită de interes pe cea formulată de ......... SA (dosar nr. 2107/2024), în contradictoriu cu .......... În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ......... SA în cadrul dosarului nr. 1978/2024. În baza aceluiași articol, va admite în parte cererea de intervenție formulată de ......... SRL în dosarul nr. 2107/2024, în concordanță cu cele arătate în motivarea prezentei.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL (dosar nr. 1978/2024), și ca lipsită de interes pe cea formulată de ......... SA (dosar nr. 2107/2024), în contradictoriu cu .......... În temeiul art. 67 din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de ......... SA în cadrul dosarului nr. 1978/2024. În baza aceluiași articol, admite în parte cererea de intervenție formulată de ......... SRL în dosarul nr. 2107/2024, în concordanță cu cele arătate în motivarea prezentei.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ............... .................. .................. Redactat în .......... exemplare originale, conține ......... (.................) pagini. Pagina 45 din 45