AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2024_3035

2023Fonduri: NeidentificateLicitatie deschisa

CPV: 33631600-8
Critici: R3

Catalogul prezintă versiuni cu metadate diferite pentru aceeași referință. Verificați documentul original.

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 34.210 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 2502/21.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, înaintată de ... SRL, cu sediul în municipiul …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI RO…, reprezentată legal prin administrator … și asistată prin „…” Cabinet de avocat, cu sediul în …, formulată împotriva raportului procedurii nr. 25451/13.11.2023 și a adresei nr. 25598/14.11.2023, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, în ceea ce privește loturile 7 și 9, documente elaborate de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect: „DEZINFECTANTI”, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. … din data de …, s-a solicitat: «- obligarea AC la reevaluarea tehnica a ofertei S. …" SRL (in continuare …) la lotul 7, respectiv la reevaluarea tehnica a ofertei S. „…" SRL (in continuare …) la lotul 9 in raport de criticile noastre; - obligarea AC la modificarea RAPORTULUI si COMUNICĂRII in raport de rezultatul reevaluărilor solicitate, cu stabilirea unui nou clasament al ofertelor admisibile si castigatoare la loturile mentionate in petitul contestatiei noastre». În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ... SRL a formulat contestația nr. 2502/21.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, împotriva raportului procedurii nr. 25451/13.11.2023 și a adresei nr. 25598/14.11.2023, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, în ceea ce privește loturile 7 și 9, solicitând cele redate în partea introductivă, pentru următoarele motive: Pagina 1 din 22

§ 2

1. Cu titlu prealabil, contestatorul învederează faptul că a formulat în termen prezenta contestație, menționează că a constituit cauțiunea în cuantumul solicitat de lege și, totodată, că a comunicat un exemplar al contestației către organizatoarea procedurii, atașând dovada în acest sens. 2. Pe fondul cauzei, pentru lotul 7, contestatorul expune clasamentul ofertelor declarate admisibile și susține că oferta tehnică aparținând operatorului economic declarat câștigător, SC ... SRL, a fost evaluată în mod greșit, astfel fiind încălcate dispozițiile art. 127 alin. (1)

§ 3

din HG nr. 395/2016, pe care le redă. Totodată, petentul afirmă următoarele: SC ... SRL a ofertat produsul ... - aviz nr. 4450BIO/02/12.24 emis la 18.07.2023 și având avizul de extindere emis la 14.09.2023. Acest produs nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Produsul sa prezinte aviz BIO TP 2, TP 4 si TP 5", în sensul că nu prezintă aviz TP 4 și TP 5. În acest sens, contestatorul redă, în facsimil, mențiuni cuprinse în propunerea tehnică a SC ... SRL și în propunerea financiară a ... SRL, în care precizează că se face trimitere doar la avizul TP 2. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Bactericida EN 16615 (P. aeruginosa, S. aureus, E. hirae) (2,2)". În avizul nr. 4450BIO/02/12.24 nu este menționată eficacitatea BACTERICIDA - EN 16615. În propunerea tehnică nu există rapoarte de testare care să dovedească îndeplinirea cerinței. Totodată, contestatorul redă, în facsimil, mențiunea existentă la pagina 23 din propunerea tehnică a SC ... SRL. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Levuricida EN 17387 (2,2)". În avizul nr. 4450BIO/02/12.24 nu este menționată eficacitatea LEVURICIDA - EN 17387, iar în avizul de extindere este menționată doar activitatea BACTERICIDA - EN 17387. În propunerea tehnică nu există rapoarte de testare care să dovedească îndeplinirea cerinței, iar la pagina 23 din propunerea tehnică a SC ... SRL este făcută următoarea mențiune: „Nu avem SR-EN 17387 fungicid”. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Virucida EN 16777 (2,2)”. În propunerea tehnică nu există rapoarte de testare care să dovedească îndeplinirea cerinței, iar la pagina 23 din propunerea tehnică a SC ... SRL este făcută următoarea mențiune: „Nu avem virucid SR-EN 16777”. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Sporicida EN 17126 reducere log >/= 3,0 timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţe ce intra in Pagina 3 din 22

§ 4

contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere Ig >/= 4,0”. În avizul nr. 4450BIO/02/12.24 nu este menționată eficacitatea SPORICIDA - EN 17126. În propunerea tehnică nu există rapoarte de testare care să dovedească îndeplinirea cerinței, iar la pagina 23 din propunerea tehnică a SC ... SRL este făcută următoarea mențiune: „Nu avem sporicid SR-EN 17126”.

§ 5

Referindu-se la lotul 9, contestatorul expune clasamentul ofertelor declarate admisibile și susține că oferta tehnică aparținând operatorului economic declarat câștigător, ... SRL, a fost evaluată în mod greșit, astfel fiind încălcate dispozițiile art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, pe care le redă. Totodată, petentul afirmă următoarele: ... SRL a ofertat produsul … - clasificat dispozitiv medical. Acest produs nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, respectiv: "Se vor prezenta rapoarte de testare privind compatibilitatea produsului cu diferite materiale ale suprafeţelor suport de dezinfectat". În acest sens, contestatorul redă, în facsimil, mențiuni cuprinse la pagina 2 din propunerea tehnică a ... SRL, unde acest ofertant menționează că îndeplinirea cerinței se face prin fișa tehnică și prin fișa cu date de securitate, și precizează că în propunerea tehnică vizată nu există rapoarte privind compatibilitatea cu diferitele materiale ale suprafețelor suport de dezinfectat. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Bactericida si Levuricida EN 17387 (2,2), timp de contact 10 min reducere Ig >/= 4,0", în sensul că în oferta declarată câștigătoare nu există rapoarte de testare pentru dovedirea îndeplinirii acestei cerințe. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, publicată în SEAP la 21.08.2023, anume: „Bactericida si Levuricida EN 16615 (2,2), timp de contact 10 min., reducere Ig. >/=4,0”. În propunerea tehnică, la paginile 135-139, se află raportul de testare nr. 18040901/28.02.2018, care, însă, se referă la produsul MELISEPTOL PURE. În acest sens, contestatorul redă, în facsimil, mențiuni cuprinse în propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător. În propunerea tehnică, la paginile 140-144, se află raportul de testare nr. 18040921/28.02.2018, care, însă, se referă la produsul …. În acest sens, contestatorul redă, în facsimil, mențiuni cuprinse în propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător și conchide prin a afirma că toate documentele pentru dovedirea eficacităților conform EN 16615 se referă la produsul … și nu la produsul ofertat, anume …. Produsele … (pentru care se prezintă rapoartele de testare a eficacităților BACTERICIDA și LEVURICIDA - EN 16615) și … (cel ofertat în prezenta achiziție publică) sunt diferite. În această ordine de idei, contestatorul prezintă, în facsimil, un paragraf din cuprinsul propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător, despre care afirmă că cuprinde o enumerare a produselor acestuia din gama …. Pagina 5 din 22

§ 6

Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, respectiv: „Virucida EN 14476 (2,1) timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţele ce intra in contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere Ig. >/= 4,0”. Conform standardului EN 14476, eficacitatea VIRUCIDA a unui produs destinat dezinfecției suprafețelor se dovedește prin testări pe tulpinile Adenovirus, Murine Norovirus și Poliovirus. În acest sens, contestatorul invocă și redă, în facsimil, prevederi redactate în limba

§ 7

engleză, cuprinse la pagina 33 din standardul EN 14885:2022 și menționează că în oferta aparținând ... SRL nu sunt prezentate dovezi privind eficacitatea VIRUCIDA testată conform EN 14476 pe tulpină. Produsul ofertat nu îndeplinește cerința cuprinsă în caietul de sarcini, respectiv: „Tuberculocid EN 14348 (2,1), dilutie de testare max. 80% conform pct. 5.4.2 EN 14348:2005, timp de contact </= 10 min”. În oferta aparținând ... SRL se găsesc testări efectuate la o diluție a produsului de 97%, conform standardului EN:14348. În concluzie, pentru motivele învederate, ... SRL solicită admiterea contestației. În drept, contestația este întemeiată pe textele legale invocate în cuprinsul ei, iar, în probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. 26853/29.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) și alin. (4) și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ... SRL, prin care a afirmat următoarele: 1. Cu privire la Lotul 7: Chiar dacă acoperă în totalitate solicitările privind modul de acțiune, aria de utilizare solicitată, acoperirea privind activitatea bactericidă, virucidă, produsul ofertat nu este înregistrat în Registrul național de biocide ca produs TP5. 2. Cu privire la Lotul 9: „Ofertantul nu dovedeşte in documentaţia prezentata ca produsul Meliseptol New Formula este si produsul analizat la prezentarea standardelor solicitate. Nu se face dovada echivalentei intre standardele folosite (DGHM) si standardele solicitate SREN, chiar daca este acoperita intreaga gama activitatii solicitate”. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator se regăsește atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 2565/04.12.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a formulat răspuns cu privire la punctul de vedere transmis de organizatoarea procedurii, prin care a solicitat să se ia act de achiesarea autorității contractante la criticile nr. 2.1.1. și 2.2.3. din contestație și să se continue judecarea celorlalte critici formulate cu privire la modul de evaluare a ofertelor declarate câștigătoare pentru loturile 7 și 9, urmând ca, în cazul admiterii contestației, Consiliul să procedeze conform dispozițiilor art. 26 alin. 101 din Legea nr. 101/2016, dispunând asupra tuturor cererilor cu care acesta a fost învestit prin contestație. Dovada comunicării acestui răspuns către autoritatea contractantă se regăsește la dosarul cauzei. Pagina 7 din 22

§ 8

Prin adresa nr. 26863/29.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 2532/22.11.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. 209717035/1 din 21.11.2023, eliberată de …, în cuantum de 1.920,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele:

§ 9

..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat licitația deschisă, derulată online, pe loturi, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect: „DEZINFECTANTI”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. … din data de …, conform căruia valoarea totală estimată a procedurii este de 4.226.800,00 lei. Contestația vizează două loturi, respectiv: lotul 7, intitulat „Produs dezinfectant clorigen”, cu o valoare estimată cuprinsă între 6000 și 144.000 lei, și lotul 9, denumit „Produs spray pentru dezinfectia de nivel scazut a suprafetelor si aparaturii medicale”, cu o valoare estimată cuprinsă între 3600 și 86.400 lei, fără TVA, pentru ambele loturi contestate fiind stabilit criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”. Procedând la soluționarea contestației formulate de ... SRL, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire pentru loturile 7 și 9, fiind formulate critici cu privire la ofertele desemnate câștigătoare pentru aceste loturi, prezentate de ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9. Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul reține că, în ceea ce privește lotul 7 - PRODUS DEZINFECTANT CLORIGEN (tablete), acestea se referă la faptul că produsul ... ofertat de ... SRL pentru acest lot nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini, modificate prin clarificarea din oficiu postată în SEAP în data de 21.08.2023, referitoare la prezentarea avizului BIO TP2, TP4 și TP5, și la spectrul de activitate Bactericidă, Levuricidă, Virucidă și Sporicidă. Raportat la aspectele criticate de contestator cu privire la oferta prezentată de ... SRL pentru lotul 7, Consiliul reține că, în ceea ce privește prezentarea avizului BIO, în caietul de sarcini este prevăzut că „Produsul să fie avizat TP2, TP4”, iar în clarificarea din oficiu (adresa nr. 18427/21.08.2023), postată în SEAP în data de 21.08.2023, s-a precizat că „Produsul să prezinte aviz BIO TP2, TP4 și TP5”. De asemenea, în ceea ce privește spectrul de activitate, Consiliul are în vedere că în caietul de sarcini este prevăzut „Activitate antimicrobiană şi standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885/2022 TP 2 si TP 4 - Bactericidă: EN 13727 (2.1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </=60 min”, prevederi modificate prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023 astfel: „Bactericidă EN 13727 (2.1) timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg >/= 5.0 Bactericidă EN 16615 (P. aeruginosa. S. aureus. E. hirae) (2.2)”. - „Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2.1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul Pagina 9 din 22

§ 10

medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg >/= 4,0 Levuricidă: EN 1650 (Candida albicans)”, prevederi modificate prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023 astfel: „Levuricidă EN 13624 (2,1), timp de contact </= 5 min (pentru suprafețe ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/= 4,0 Levuricidă EN 16615 (Candida albicans) (2,2) Levuricidă EN 1650 (Candida albicans) Levuricidă EN 17387(2,2)”.

§ 11

- „Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/— 4,0”, prevederi modificate prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023 astfel: „Virucida EN 14476 (2.1), timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/= 4,0 Virucidă EN 16777(2,2)” - „Sporicidă: EN 17126 reducerea log>/= 3,0. Sporicidă EN 13704”, prevederi modificate prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023 astfel: „Sporicidă EN 17126 reducere log >/= 3,0 timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţe ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 nun (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg >/= 4.0. Sporicidă EN 13704”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a prevăzut, în mod clar, specificațiile tehnice ale produsului ce urmează a fi ofertat pentru lotul 7, indicând informațiile necesare pentru a asigura ofertanților o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, iar în măsura în care au considerat că prevederile documentației de atribuire încalcă prevederile legale, ofertanții au avut posibilitatea solicitării de modificări ale acestora, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din același act normativ sau a formulării unor contestații împotriva prevederilor documentației de atribuire, cu respectarea prevederilor Legii nr. 101/2016. Într-o atare situație, Consiliul constată că documentația de atribuire, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023 și-a consolidat caracterul obligatoriu, atât pentru ofertanți care, potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin urmare, se reține că, prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că atât ofertanții cât și membrii comisiei de evaluare și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie Pagina 11 din 22

§ 12

2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile

§ 13

documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Analizând modul în care comisia de evaluare a verificat conformitatea propunerii tehnice prezentate de ofertantul ... SRL pentru lotul 7, prin raportare la prevederile documentației de atribuire și la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul constată că, în mod eronat, oferta în cauză a fost considerată conformă, având în vedere considerațiile reținute în cele ce urmează. Astfel, analizând propunerea tehnică prezentată de ... SRL pentru lotul 7 și matricea de corespondență a specificațiilor tehnice ale produsului ofertat cu cerințele din caietul de sarcini (pag. 87-91 din dosarul achiziției), Consiliul constată că în ceea ce privește prezentarea avizului BIO, ofertantul în cauză precizează „Avem aviz tp 2 + ext. – p. 3-7, avem adresă de depunere dosar tp4 cu nr. de înregistrare de la biocide p. 2, nu avem TP5”. Consiliul are în vedere că prin documentația de atribuire, modificată prin clarificarea din oficiu nr. 18427/21.08.2023, s-a solicitat, în mod clar, ca „Produsul să prezinte aviz BIO TP2, TP4 și TP5”, or din analiza propunerii tehnice prezentate de către ... SRL se constată că acesta a prezentat doar aviz BIO TP2, în timp ce pentru TP4 afirmă că este în stadiul de solicitare a emiterii avizului BIO, în timp ce cu privire la aviz de tip TP5 declară, în mod expres, că „nu avemTP5”. Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod eronat, membrii comisiei de evaluare au considerat că ofertantul în cauză a îndeplinit respectiva cerință, în condițiile în care acesta a prezentat aviz BIO doar de pentru produs de tip TP2. Consiliul nu reține în soluționare susținerile autorității contractante potrivit cărora „Chiar dacă acoperă în totalitate solicitările privind modul de acţiune, aria de utilizare solicitată, acoperirea privind activitatea bactericidă, virucidă, produsul ofertat nu este înregistrat în Registrul naţional de biocide ca produs TP5” întrucât prevederile documentației de atribuire obligau respectarea atât a cerințelor privind modul de acţiune, aria de utilizare, activitatea antimicrobiană cât și a celor referitoare la prezentarea avizelor emise pentru produsul ofertat de către Comisia Națională pentru Pagina 13 din 22

§ 14

Produse Biocide pentru înregistrarea produsului ca produs de tip 2, tip 4 și tip 5. Prin urmare, Consiliul constată că ofertantul ... SRL nu a făcut dovada îndeplinirii acestei cerințe din cuprinsul caietului de sarcini, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator sub acest aspect. În ceea ce privește modul de îndeplinire a cerinței privind spectrul de activitate, analizând documentele prezentate de ofertantul în cauză în cadrul propunerii tehnice, Consiliul constată că din cuprinsul acestora nu

§ 15

rezultă că produsul ofertat îndeplinește toate cerințele din caietul de sarcini solicitate în acest sens. Mai mult, Consiliul constată că în cuprinsul matricei de corespondență a specificațiilor tehnice ale produsului ofertat cu cerințele din caietul de sarcini se precizează, în mod clar, că „Nu avem SR EN 16615 – bactericid”, „Nu avem SR EN 17387 – fungicid”, „Nu avem virucid SR EN 16777”, „Nu avem sporicid SR EN 17126”, rezultând, în mod clar, că însuși ofertantul ... SRL recunoaște că produsul ofertat nu deține toate testările solicitate prin caietul de sarcini. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestator sub acest aspect, impunându-se reanalizarea propunerii tehnice prezentate de ... SRL pentru lotul 7. Cu privire la criticile formulate de ... SRL cu privire la oferta prezentată de … SRL pentru lotul 9 - PRODUS SPRAY PENTRU DEZINFECTIA DE NIVEL SCAZUT A SUPRAFETELOR SI APARATURII MEDICALE, Consiliul constată că acestea vizează faptul că pentru produsul ofertat nu au fost prezentate rapoarte de testare care să demonstreze îndeplinirea cerințelor privind compatibilitatea cu diferite materiale ale suprafețelor suport de dezinfectat, precum și cele referitoare la spectrul de activitate. Raportat la criticile formulate de contestator, Consiliul reține că în caietul de sarcini pentru lotul 9 este prevăzut, între altele, „Să aibă o compatibilitate bună cu orice fel de material şi să poată fi folosit în activitatea zilnică de dezinfecţie. Se vor prezenta rapoarte de testare privind compatibilitatea produsului cu diferite materiale ale suprafetelor suport de dezinfectat”, iar în ceea ce privește spectrul de activitate, este prevăzut „Activitate antimicrobiană şi standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885/2022 Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact </= 10 min. (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg.>/= 5,0; Bactericidă si Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 10 min„ reducere lg. >/= 4,0 pentru activitate bactericidă; Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact </= 10 min. (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg >/= 4,0; Tuberculocid: EN 14348 (2,1), diluţie de testare max. 80% conform pct. 5.4.2 EN 14348:2005, timp de contact </= 10 min. Virucidă: EN 14476 (2,1) timp de contact </= 5 min. (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/= 4,0”, prevederi modificate prin clarificarea din oficiu din data de 21.08.2023, astfel: Pagina 15 din 22

§ 16

„Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885:2022. Bactericidă EN 13727 (2.1) timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg >/= 5,0. Bactericidă și Levuricidă EN 17387 (2,2). timp de contact 10 min reducere lg >/= 4.0. Bactericidă și Levuricidă EN 16615 (2.2). timp de contact 10 min.. reducere Ig. >/=4,0.

§ 17

Levuricidă EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact </= 10 min (pentru suprafeţele ce intra in contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/= 4.0). Tuberculocid EN 14348 (2,1). diluție de testare max. 80% coform pct. 5.4.2 EN 14348, timp de contact </= 10 min. Virucidă EN 14476 (2.1) timp de contact </= 5 min (pentru suprafeţele ce intră în contact cu pacienţii sau personalul medical) sau </= 60 min (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/= 4,0. Virucidă EN 16777 (2.2) timp de contact </= 5 min sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafeţe), reducere lg. >/= 4.0)”. Analizând documentele prezentate de … SRL în cadrul propunerii sale tehnice, Consiliul constată că în ceea ce privește cerința referitoare la compatibilitatea produsului ofertat cu suprafețele suport ale activității de dezinfecție, în cuprinsul fișei tehnice a produsului …, ofertat pentru lotul 9 (pag. 111-112 din dosarul achiziției), este prevăzut „Compatibilitate materiale: … poate fi utilizat pe toate suprafețele materialele rezistente la alcool. Materialele sensibile la alcool trebuie mai întâi testate pentru rezistență la …. Nu utilizați … pe sticla acrilică”, informații preluate și în cuprinsul metricei de corespondență a specificațiilor tehnice ale produsului ofertat cu cerințele din caietul de sarcini ((pag. 107-109 din dosarul achiziției), fără însă a fi prezentate rapoarte de testare privind compatibilitatea produsului cu diferite materiale ale suprafetelor suport de dezinfectat, așa cum s-a solicitat în caietul de sarcini. Prin urmare, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de ... SRL în acest sens, motiv pentru care va proceda la admiterea acestora. În ceea ce privește criticile referitoare la modul de îndeplinire a spectrului de activitate solicitat prin caietul de sarcini, Consiliul constată că în cuprinsul matricei de corespondență a specificațiilor tehnice ale produsului ofertat cu cerințele din caietul de sarcini este prevăzut: „Bactericidă EN 13727 (2.1) timp de acțiune 1 min.; Bactericidă și Levuricidă: EN 17387/16615 (2,2) – timp de contact un minut; Levuricidă: EN 13624 (2,1) – timp de contact 1 minut; Tuberculoid: EN 14348 (2,1)- timp de contact 1 minut; Virucidă: EN 14476 (2,1) – timp de contact 30 secunde; Virucidă: EN 16777 (2,2) – timp de contact 30 secunde”, și în fișa tehnică se precizează: „Bactericid, levuricid cu acțiune mecanică conform EN 13727, EN 13624, EN 16615, timp de expunere 1 minut; Bactericid, levuricid fără acțiune mecanică conform EN 13727, EN 13624, EN 13697, timp de acțiune 1 minut; Micobactericid conform EN 14348, timp de expunere 1 minut; Pagina 17 din 22

§ 18

Virucid împotriva virusilor incapsulați conform EN 14476, timp de expunere 30 secunde; Virucid împotriva virusilor incapsulați (incl. HBV, HCV, HIV) conform EDVV/RKI, EN 14476, timp de expunere 30 secunde; Spectru virucid limitat conform EN 14476, timp de expunere 30 secunde”. În ceea ce privește rapoartele de testare prezentate, Consiliul constată că ofertantul în cauză nu a prezentat rapoarte de testare pentru toate standardele solicitate prin documentația de atribuire.

§ 19

Astfel, Consiliul constată că, pe de o parte, ofertantul în cauză a prezentat o serie de rapoarte de testare efectuate în baza standardelor DGHM (Deutsche Gesellschaft für Hygiene und Mikrobiologie) și nu în baza standardelor solicitate prin caietul de sarcini, iar pe de altă parte, nu au fost identificate rapoarte de testare privind activitatea Bactericidă și Levuricidă în baza EN 17387 (2,2), privind activitatea virucidă conform EN 14476 (pentru Poliovirus) și privind activitatea Tuberculocidă conform EN 14348, diluție de testare max. 80% (ci de 97%)

§ 20

, așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini, modificat prin clarificarea din oficiu. Prin urmare, Consiliul constată că, înainte de a declara oferta prezentată de ... SRL pentru lotul 9 ca fiind conformă, se impunea ca membrii comisiei de evaluare să stabilească echivalența standardelor DGHM cu standardele indicate prin caietul de sarcini și să solicite ofertantului în cauză clarificări cu privire la neprezentarea rapoartelor de testare conform EN 17387, EN 14476 (pentru Poliovirus) și EN 14348 (cu respectarea concentrației diluției de testare), motiv pentru care admite criticile formulate de contestator sub acest aspect. referitor la criticile formulate de contestator ce vizează rapoartele de testare prezentate de ... SRL cu privire la testările pentru activitatea Bactericidă și Levuricidă conform EN 16615, respectiv că acestea au vizat un produs diferit de cel ofertat (… față de …), Consiliul nu a identificat rapoartele de testare invocate de contestator în cadrul propunerii tehnice prezentate de ... SRL. Sub acest aspect, Consiliul are în vedere că în vederea demonstrării activității bactericide și levuricide, ofertantul ... SRL a prezentat rapoartele de testare nr. A-14139-1 și A-14139-3 însă acestea au fost efectuate în conformitate cu DGHM și nu cu EN 16615, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. Într-o atare situație, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuția prevăzută la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 de verificare a conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator, impunându-se reluarea procedurii de atribuire pentru lotul 9 prin reanalizarea propunerii tehnice prezentate de ... SRL, respectiv prin reanalizarea modului de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini referitoare la compatibilitatea cu diferite materiale ale suprafețelor suport de dezinfectat, precum și cele referitoare la spectrul de activitate. Prin urmare, constatând caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestator în cadrul contestației ce face obiectul prezentei cauze, se impune reanalizarea modului în care a fost realizată testarea produselor ofertate de către ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9, Pagina 19 din 22

§ 21

prin raportare la prevederile caietului de sarcini, astfel că va fi anulat, în parte, a proceselor verbale de evaluare nr. 23583/19.10.2023 și nr. 24686/02.11.2023, a raportului procedurii nr. 25451/13.11.2023 și actelor subsecvente acestora, respectiv în partea ce privește mențiunile referitoare la propunerile tehnice prezentate de ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9, urmând ca autoritatea contractantă să procedeze la reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de cei doi ofertanți.

§ 22

Acestea fiind, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Anulează, în parte, procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 23583/19.10.2023, procesul verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 24686/02.11.2023, raportul procedurii nr. 25451/13.11.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv partea ce privește mențiunile referitoare ofertele prezentate de ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 23

Admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 23583/19.10.2023, procesul verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 24686/02.11.2023, raportul procedurii nr. 25451/13.11.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv partea ce privește mențiunile referitoare ofertele prezentate de ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de ... SRL pentru lotul 7 și de către ... SRL pentru lotul 9, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Pagina 21 din 22

§ 24

Redactat practicaua deciziei … Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini.