AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2024_3339

BO2024_3339

Respinge
2024Fonduri: NeidentificateLicitatie deschisa

CPV: 45233139-3
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.163 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. 381/03.06.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL, cu sediul în municipiul ..., având CUI ..., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ..., reprezentată legal de ..., în calitate de director general, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. DRDPBV/BV01_24/IE/ 9619/22.05.2024 și a raportului procedurii nr. 318/15.05.2024, documente aferente lotului nr. 1 – SDN ..., emise de către ... SA, prin ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată pentru încheierea unui Acord cadru lucrări privind întreținerea periodică An I – An IV – covoare asfaltice, Lot 1 – SDN ..., Lot 2- SDN ..., Lot 3 – SDN ..., Lot 4 – SDN ..., Lot 5 – SDN ..., Lot 6 – SA ... – ..., cod CPV 45233139-3 – Lucrări de întreținere a drumurilor naționale (Rev. 2), anunț de participare nr. .../..., s-au solicitat următoarele: „i) Admiterea contestației și anularea Adresei – Comunicare rezultat procedură nr. DRDPBV/BV01_24/IE/9619/22.05.2024 prin care s-a dispus declararea câștigătoare a ofertei Asocierii ... – ... și a documentelor subsecvente acesteia; ii) Anularea Raportului procedurii de atribuire nr. 318/15.05.2024, precum și a actelor subsecvente acestuia iii) Obligarea Autorității Contractante la reevaluarea ofertei Asocierii ... – ..., inclusiv prin solicitarea de noi clarificări, în măsura în care se consideră necesare pentru reevaluarea ofertei, și emiterea unei noi Comunicări/Raport privind rezultatul procedurii în conformitate cu dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, a documentației de atribuire și a celor menționate în prezenta contestație. iv) Obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor care se impun conform criticilor supuse atenției la lit. (i)-(iii) de mai sus. Pagina 1 din 13

§ 2

v) Permiterea accesului la dosarul cauzei care face obiectul contestației, cu scopul de a da posibilitatea subscrisei să-și apere drepturile legale; vi) În mod conex capătului de cerere de mai sus, solicităm Consiliului amânarea pronunțării unei decizii în cauza supusă judecății cu un termen rezonabil, ulterior datei la care ne va fi asigurat accesul la dosarul cauzei, astfel încât să putem beneficia de dreptul nostru legal de a formula concluzii scrise, potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea 101/2016”. Prin cererea de intervenție accesorie, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., ... SRL (în insolvență), cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal de administrator ..., a solicitat respingerea contestației ce face obiectul prezentei cauze. Prin încheierea nr. .../..., în temeiul art. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a conexat dosarele nr. .../... și nr. .../..., acestea vizând aceeași procedură. În temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 139 alin. (5) din codul de procedură civilă, prin aceeași încheiere, Consiliul a decis: „disjungerea dosarului nr. .../..., acesta fiind în stare de soluționare, de dosarul nr. .../...”. Contestația ce a făcut obiectul dosarului nr. .../... a fost soluționată prin Decizia CNSC nr. .../.... Prin Încheierea nr. .../..., în temeiul art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a dispus suspendarea soluționării contestației ce face obiectul dosarului CNSC nr. .../..., până la redactarea hotărârii ce se va pronunța de către Tribunalul ..., Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. .../... și atașarea acesteia la dosarul CNSC mai sus menționat. Prin Încheierea nr. .../..., în temeiul art. 25 alin. (2)coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a repus pe rol procesul privind soluționarea contestației ce face obiectul dosarului CNSC nr. .../.... În luarea deciziei, CONSILIUL a avut în vedere următoarele: Cu referire la lotul nr. 1 – SDN ..., ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL a formulat contestație împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. DRDPBV/BV01_24/IE/ 9619/22.05.2024 și a raportului procedurii nr. 318/15.05.2024, documente emise de către ... SA, prin ..., cu privire la procedura licitație deschisă, derulată pe loturi, inițiată prin anunțul de participare nr. .../..., publicat în SEAP. Prezentând situația de fapt, contestatorul punctează următoarele: - oferta depusă în cadrul prezentei proceduri a fost, inițial, declarată câștigătoare de către autoritatea contractantă, rezultat comunicat prin adresa nr. DRDPBV/BV01_23/IE/7392/05.04.2023; Pagina 2 din 13

§ 3

- în data de 18.04.2023, ... SRL a formulat contestația ce a fost respinsă de Consiliu prin decizia nr. .../... din data de 06.06.2023; - după respingerea de către CNSC a contestației formulate de ... SRL, s-a încheiat acordul cadru nr. 192/20.06.2023, între Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL, în calitate de antreprenor, și CNAIR SA - prin ..., în calitate de achizitor; - decizia CNSC nr. .../... din data de 06.06.2023 a fost atacată cu plângere de către ... SRL, în data de 27.06.2023 constituindu-se, pe rolul Curții de Apel București, dosarul nr. .../.... - prin decizia civilă nr. 370/09.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. .../..., instanța a admis plângerea formulată de ... SRL, a modificat în parte decizia CNSC nr. .../... din data de 06.06.2023 și a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... SRL, în sensul de a se verifica dacă aceasta a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil conform prevederilor art. 167 alin. 1 lit. b) și alin. 2) din Legea nr. 98/2016; - în data de 22.05.2024, prin adresa nr. DRDPBV/BV01_24/IE/ 9619/22.05.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat că oferta depusă de către Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL în cadrul procedurii de atribuire s-a clasat pe locul II. De asemenea, conform aceleiași comunicări, câștigătoare a procedurii, pentru lotul 1, a fost Asocierea ... SRL - ..., fapt ce rezultă și din raportul procedurii de atribuire, comunicat în data de 22.05.2024. - în data de 23.05.2024, contestatorul a solicitat autorității contractante studierea dosarului achiziției publice, a fost invitat la sediul acesteia, dar nu a avut acces la o parte din documente, între care și procesele-verbale de evaluare a ofertelor, întocmite ulterior hotărârii Curții de Apel București din dosarul nr. .../..., pe motiv că acestea ar conține informații confidențiale, aspect pe care îl consideră nelegal, în condițiile în care procesele verbale de evaluare sunt acte administrative, care nu pot conține secrete comerciale și informații privind proprietatea intelectuală, în sensul art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Contestatorul solicită reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, considerând că: - aceasta este neconformă/inacceptabilă, întrucât ofertantul emitentul său nu îndeplinește cerințele minime de calificare din fișa de date, cu privire la experiența similară în valoare de 13.949.615,00, fără TVA; - autoritatea contractantă nu a verificat dacă ofertantul declarat câștigător se afla sub incidența motivului de excludere prevăzut la art. 167 alin. (1) lit. g). În plus, raportat la cele anterior indicate, apreciază că rezultatul procedurii este nelegal în condițiile în care a fost deja semnat acordul cadru cu Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL și s-au executat lucrări în valoare de aproximativ 23.000.000 lei din obiectul acordului cadru, sens Pagina 3 din 13

§ 4

în care obiectul procedurii nu mai este același cu cel care a fost descris prin documentația de atribuire publicată în SEAP la data inițierii procedurii de atribuire. Petentul precizează că autoritatea contractantă nu putea proceda la declararea, drept câștigătoare, a ofertei Asocierii ... - ... SRL, în lipsa anulării acordului cadru, iar potrivit art. 58 alin. 2 din Legea nr. 101/2016, anularea contractelor de achiziție publică și repunerea părților în situația anterioară poate interveni doar în cazurile expres și limitativ prevăzute la articolul anterior menționat. La art. 58 alin. (2), adaugă acesta, nu se regăsește și posibilitatea de anulare a contractului de achiziție publică pentru motive ce țin de schimbarea rezultatului procedurii/admiterea unor plângeri împotriva deciziilor CNSC, evenimente intervenite ulterior semnării contractului de achiziție publică cu respectarea termenului legal de așteptare. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale HG nr. 395/2016, precum și prevederile celorlalte acte normative menționate în cuprinsul contestației. În probațiune, au fost anexate înscrisuri, între care și acordul cadru de lucrări nr. 192/20.06.2023, contractul subsecvent de lucrări nr. 197/23.06.2023 (cu actul adițional nr. 2/13.12.2023) și contractul subsecvent de lucrări nr. 316/29.09.2023 (cu actul adițional nr. 2/20.02.2024), dar și cererea de chemare în judecată, formulată de ... SRL, prin care acesta solicită: 1. Anularea acordului cadru nr. 192/20.06.2023, ca efect al plângerii pe care a formulat-o și, respectiv, a Deciziei civile nr. 370/09.10.2023, lămurită prin Încheierea de ședință din data de 03.04.2024; suspendarea efectelor acordului cadru nr. 192/20.06.2023, până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu art. 53 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, și extras de portalul instanțelor de judecată, din care reiese constituirea, pe rolul Tribunalului ..., a dosarului nr. .../.... Prin punctul de vedere nr. 39/15/06.06.2024, înregistrat la C.N.S.C. nr. .../..., ... SA, prin ..., solicită respingerea contestației formulate de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL, ca nefondată, combătând strict afirmațiile contestatorului cu privire la oferta declarată câștigătoare. Prin e-mail înregistrat la CNSC cu nr. .../..., autoritatea contractantă a transmis o serie de înscrisuri, între care și acordul cadru de lucrări nr. 192/20.06.2023, contractul subsecvent de lucrări nr. 197/23.06.2023 și contractul subsecvent de lucrări nr. 316/29.09.2023. Prin cererea de intervenție accesorie, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., ... SRL (în insolvență) solicită cele redate în partea introductivă a prezentei decizii. Ulterior combaterii susținerilor contestatorului cu privire la oferta pe care a depus-o și care a fost desemnată câștigătoare, tratează afirmațiile ... SRL referitoare la nelegalitatea rezultatului procedurii, din perspectiva Pagina 4 din 13

§ 5

existenței acordului cadru încheiat între ... SA, prin ... și Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL și a contractelor subsecvente aferente acestuia. Astfel, afirmă, în primul rând, că acordul cadru nu reprezintă un contract de achiziție publică, astfel cum este el definit la art. 3 lit. c) din Legea nr. 98/2016. Ca atare, menționează că, în condițiile în care, în mod definitiv, va fi declarat câștigător în prezenta procedură, se va încheia cu societatea sa un acord cadru care va indica doar condițiile în care se vor desfășura contractele subsecvente care au titulatura de contracte de achiziție publică, menționându-se, în mod legal, procedura de achiziție publică și valoarea acesteia. De la data încheierii acelui acord cadru, pentru viitor, se vor încheia contracte de achiziție publică, în baza cărora va realiza lucrările la care s-a obligat prin contractul subsecvent. ... SRL precizează că orice procedură de achiziție publică se finalizează în conformitate cu art. 211 din Legea nr. 98/2016, însă subliniază că prevederile respectivului articol – lit. b) nu își găsesc aplicabilitate în cazul de față, deoarece anularea procedurii intervine doar în condițiile imperativ enumerate în cadrul său. Singura situație legală care își găsește aplicabilitatea este aceea de încheiere a acordului cadru cu ofertantul declarat câștigător, în baza art. 143 din HG nr. 395/2016, mai adaugă. Intervenientul declară că legiuitorul conferă posibilitatea oricărui ofertant să formuleze contestație în fața CNSC și, implicit, să uzeze de calea de atac a plângerii în fața Curții de Apel; în toată această perioadă, autoritatea contractantă poate, după comunicarea deciziei de către CNSC, să încheie contractul cu ofertantul declarat inițial câștigător, ca mai apoi, în cazul admiterii plângerii, să se reîntoarcă în etapa de reevaluare a ofertei, toată această practică neducând, sub nicio formă, la anularea procedurii sau la imposibilitatea anulării acordului cadru/contractului de achiziție încheiat cu ofertantul declarat câștigător inițial. Prin trimitere la art. 582, coroborat cu art. 53 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, transmite că, în cazul în care contractul s-a încheiat cu ofertantul inițial declarat câștigător și o parte din lucrări au fost executate, ofertantul declarat câștigător în urma reevaluării are posibilitatea formulării unei cereri în despăgubire, legiuitorul având în vedere și această posibilitate, fără, însă, a acorda posibilitatea anulării procedurii (dar cu posibilitatea anulării acordului cadru/contractului de achiziție). Așadar, conchide acesta, contrar susținerilor contestatorului, autoritatea contractantă poate să anuleze acordul cadru, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, astfel cum au fost ele constatate de către o instanță de judecată, cu caracter obligatoriu, raportându-se la unul dintre cazurile prevăzute la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În probațiune, au fost atașate înscrisuri. Pagina 5 din 13

§ 6

După solicitarea și, respectiv, recepționarea motivării confidențialității documentelor și informațiilor astfel indicate de către cei doi operatori economici în cadrul ofertelor depuse în cadrul procedurii, atât contestatorul, cât și intervenientul au fost invitați să studieze dosarul cauzei; ulterior studiului, au fost depuse concluzii scrise. Prin încheierea nr. .../..., Consiliul a decis conexarea dosarelor nr. .../... și nr. .../..., dar și „disjungerea dosarului nr. .../..., acesta fiind în stare de soluționare, de dosarul nr. .../...”. Contestația ce a făcut obiectul dosarului nr. .../... a fost soluționată prin Decizia CNSC nr. .../.... Având în vedere faptul că pe rolul Tribunalului ..., Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, se afla dosarul nr. .../..., ce viza anularea Acordului cadru nr. 192/20.06.2023, Consiliul a solicitat părților punct de vedere cu privire la suspendarea soluționării contestației, prin adresele: nr. ..../... (către ... SRL); nr. .../... (către ... SRL) și nr. .../... (către autoritatea contractantă). Ulterior recepționării punctelor de vedere ale acestora, prin Încheierea nr. .../..., Consiliul a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației formulate de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL, în contradictoriu cu ... SA, prin ..., până la redactarea hotărârii ce se va pronunța de către Tribunalul ..., Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. .../..., și atașarea acesteia la dosarul CNSC nr. .../.... Încheierea nr. .../... a fost atacată cu plângere de către ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL, pe rolul Curții de Apel București constituindu-se dosarul nr. .../.... Plângerea a fost respinsă, ca nefondată, de către instanță, prin Hotărârea nr. 723/2024 01.11.2024. Cu adresa nr. 848/04.11.2024, înregistrată la CNSC cu nr. .../..., ... SRL a transmis Decizia civilă nr. 806/CA din data de 21.10.2024, pronunțată de către Tribunalul ... în dosarul nr. .../..., prin care instanța a decis: „(...) Respinge cererea formulată de reclamanta SC ... SRL, cu sediul în (...), în contradictoriu cu pârâtele ... SA – ... ..., cu sediul în (...) și Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL, cu sediul ales în (...), ca neîntemeiată.”. Ca urmare, prin Încheierea nr. ... din data de ..., Consiliul a decis repunerea pe rol a procesului privind soluționarea contestației nr. 381/03.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. .../..., formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL, în contradictoriu cu ... SA, prin .... Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora: „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut Pagina 6 din 13

§ 7

la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, raportându-se la: - existența acordului-cadru nr. 192/20.06.2023 (încheiat între ... S.A. – ... și Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL), precum și a contractelor subsecvente aferente acestuia, cu nr. 197/23.06.2023 și nr. 316/29.09.2023 și - sentința civilă nr. 806/CA din 21.10.2024, pronunțată de Tribunalul ... în dosarul nr. .../..., prin care a fost menținut acordul cadru nr. 192/20.06.2023, prin adresele nr. .../..., nr. .../... și nr. .../... din ..., Consiliul a pus în discuția părților excepția lipsei competenței sale materiale de a soluționa contestația, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și dispozițiile art. 211 lit. a) din Legea nr. 98/2016. Ca răspuns, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. .../..., ... SA, prin ... a solicitat respingerea excepției, ca neîntemeiată, invocând prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și declarând că, în speță, criticile contestatorului vizează un alt rezultat al procedurii, pentru motive ce nu au fost tranșate de CNSC inițial, iar soluția pronunțată în dosarul civil nr. .../..., aflat pe rolul Tribunalului ..., nu este definitivă și irevocabilă, fiind supusă căii de atac a apelului. De asemenea, prin trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, menționează că petentul a întemeiat contestația pe calea administrativ-jurisdicțională, și nu pe cale judiciară. Răspunzând solicitării Consiliului, prin adresa nr. 915/22.11.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. .../..., ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale, apreciind că: 1. nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea unei astfel de excepții, Consiliul fiind competent material să soluționeze contestațiile formulate împotriva rezultatului procedurilor de atribuire. 2. din adresa nr. .../..., nu reiese motivarea excepției invocate, ceea ce îl împiedică să formuleze un punct de vedere concret, cu aplicarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 735/22.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. .../..., ... SRL a transmis că lasă la aprecierea Consiliului soluționarea excepției ridicate. Cu adresa nr. 392/06.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. .../..., ... SRL transmite, în original, recipisa nr. ... din data de 07.06.2024, eliberată de CEC Bank - Sucursala Piața ..., în valoare de 557.984,61 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ... SA, prin ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, derulată pe loturi, în vederea atribuirii unui Acord cadru lucrări privind întreținerea periodică An I – An IV – covoare Pagina 7 din 13

§ 8

asfaltice, Lot 1 – SDN ..., Lot 2- SDN ..., Lot 3 – SDN ..., Lot 4 – SDN ..., Lot 5 – SDN ..., Lot 6 – SA ... – ..., sens în care a publicat în SEAP anunțul de participare nr. .../..., conform căruia valoarea estimată a contractului este de 815.665.397,53 lei, fără TVA, iar cea a lotului 1 – SDN ... este de 179.474.511,09 lei, fără TVA. Conform documentației de atribuire criteriul de atribuire al contractului este „Prețul cel mai scăzut”. Într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. .../..., Consiliul a soluționat și contestația formulată de ... SRL (în insolvență, in insolvency, en procedure collective) cu privire la lotul nr. 1 – SDN ..., care a făcut obiectul dosarului nr. 1989/2022, dispunând următoarele: «(...) Admite în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de ... SRL, de ... SRL și de ... SRL. Respinge excepțiile formulate de ... SRL, în contradictoriu cu ... SRL, privitoare la tardivitatea contestației și la lipsa cauțiunii aferente, ca nefondate. Admite contestațiile formulate de ... SRL și anulează rezultatul procedurii, în privința ofertelor sale, pentru lotul 1 și lotul 5, cuprins în raportul procedurii nr. 1070/03.08.2022 și în raportul procedurii nr. 1074/03.08.2022, precum și în actele premergătoare (procese-verbale de analiză) și actele subsecvente lor (precum comunicările rezultatului). Admite contestația formulată de ... SRL și anulează rezultatul procedurii, în privința ofertei desemnate câștigătoare pentru lotul 5, aparținând Asocierii ... ... SRL – ... SRL, cuprins în raportul procedurii nr. 1074/03.08.2022, precum și în actele premergătoare (procese-verbale de analiză) și actele subsecvente lor (precum comunicările rezultatului). Obligă entitatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 20 zile, pornind de la constatarea concludenței informațiilor de clarificare a ofertelor ... SRL, pentru loturile 1 și 5, în privința erorii de includere a costurilor pentru ”semnalizarea punctelor de lucru” În același termen, autoritatea contractantă va asigura reevaluarea ofertei desemnate câștigătoare a lotului 5, conform motivării ce precede. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de ... SRL în contradictoriu cu ... SRL, privind rezultatul procedurii pentru lotul 1. (...) Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016.». Această decizie a fost atacată cu plângere de către ... SRL, pe rolul Curții de Apel București constituindu-se dosarul nr. .... Plângerea a fost soluționată definitiv prin Hotărârea nr. .../... din data de 19.10.2022, completată cu Încheierea de ședință din data de 02.11.2022. Pagina 8 din 13

§ 9

În cel de-al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. .../.../06.06.2023, Consiliul a soluționat contestația formulată de ... SRL, care a făcut obiectul dosarului nr. .../..., dispunând următoarele: „Respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de ... SRL, privitoare la tardivitatea contestației și la inadmisibilitatea acesteia, pentru neplata cauțiunii aferente. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA, prin .... Admite cererea de intervenție formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL – ... SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.”. Decizia nr. .../.../06.06.2023 a fost atacată cu plângere de către ... SRL, pe rolul Curții de Apel București constituindu-se dosarul nr. .../.... Plângerea a fost soluționată definitiv prin Hotărârea nr. 370/2023 09.10.2023. Verificând competența de soluționare a prezentei contestații, Consiliul constată că autoritatea contractantă ... SA, prin ... a organizat procedura licitație deschisă, derulată pe loturi, pentru încheierea unui Acord cadru lucrări privind întreținerea periodică An I – An IV – covoare asfaltice, Lot 1 – SDN ..., Lot 2- SDN ..., Lot 3 – SDN ..., Lot 4 – SDN ..., Lot 5 – SDN ..., Lot 6 – SA ... – ..., cod CPV 45233139-3 – Lucrări de întreținere a drumurilor naționale (Rev. 2), sens în care a publicat în SEAP anunțul de participare nr. .../.... Cu privire la această procedură de atribuire, Consiliul reține următoare aspecte relevante, ce nu sunt contestate de către părți: - contestația nr. 381/03.06.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../... a fost formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. DRDPBV/BV01_24/IE/ 9619/22.05.2024 și a raportului procedurii nr. 318/15.05.2024, documente aferente lotului nr. 1 – SDN ...; - în ciclul procesual anterior (ciclul nr. 2), oferta depusă de contestator a fost declarată câștigătoare de către autoritatea contractantă,

§ 10

rezultat

§ 11

comunicat

§ 12

prin

§ 13

adresa

§ 14

nr. DRDPBV/BV01_23/IE/7392 din data de 05.04.2023; - în data de 18.04.2023, ... SRL a formulat contestația ce a fost respinsă de Consiliu prin decizia nr. .../... din data de 06.06.2023; - după respingerea de către CNSC a contestației formulate de ... SRL, s-a încheiat acordul cadru nr. 192/20.06.2023, între Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL, în calitate de antreprenor, și CNAIR SA - prin ..., în calitate de achizitor; Pagina 9 din 13

§ 15

- decizia CNSC nr. .../... din data de 06.06.2023 a fost atacată cu plângere de către ... SRL, în data de 27.06.2023 constituindu-se, pe rolul Curții de Apel București, dosarul nr. .../.... - prin decizia civilă nr. 370/09.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. .../..., instanța a dispus: „Admite plângerea. Desființează în parte Decizia nr..../... din 06.06.2023 emisă de CNSC în privința contestației formulată de ... SRL și a intervenției formulată de ... SRL în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL – Valtek Impex SRL şi, pe cale de consecință, Dispune reevaluarea ofertei ... SRL în conformitate cu considerentele prezentei decizii. Respinge, ca neîntemeiată cererea de intervenție. Definitivă.”. Ulterior, prin Încheierea de ședință din 03.04.2024, instanța a dispus: „Admite în parte cererea de lămurire a hotărârii. Dispune lămurirea deciziei nr.370/9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a X-a Contencios Administrativ și Fiscal și pentru Achiziții Publice în dosarul nr. .../..., în sensul că reevaluarea ofertei ... SRL este efectul anulării raportului procedurii nr. DRDPBV/SACH38BV23/INT/ 295/30 martie 2023, a actelor subsecvente, a comunicării rezultatului procedurii nr. DRDPBV/BV01_23/IE/7389/5 aprilie 2023, iar, în cauză, nu s-a dispus și anularea acordului-cadru. Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea de a se lămuri decizia în sensul că s-a dispus și anularea acordului-cadru. Definitivă.”. - în data de 08.04.2024, pe rolul Tribunalului ..., s-a constituit dosarul nr. .../..., în urma depunerii cererii de chemare în judecată, de către ... SRL, prin care acesta a solicitat: 1. Anularea acordului cadru nr. 192/20.06.2023, ca efect al plângerii pe care a formulat-o și, respectiv, a Deciziei civile nr. 370/09.10.2023, lămurită prin Încheierea de ședință din data de 03.04.2024; 2. suspendarea efectelor acordului cadru nr. 192/20.06.2023, până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu art. 53 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Conform informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, prin Încheierea de ședință din data de 29.04.2024, Tribunalul ... a luat act de renunțarea ... SRL la judecata capătului de cerere având ca obiect „suspendarea efectelor acordului cadru nr. 192/20.06.2023”. - în data de 22.05.2024, prin adresa nr. DRDPBV/BV01_24/IE/ 9619/22.05.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat contestatorului că oferta pe care a depus-o în cadrul procedurii de atribuire s-a clasat pe locul II. De asemenea, conform aceleiași comunicări, câștigătoare a procedurii, pentru lotul 1, a fost desemnată Asocierea ... SRL - ..., fapt ce rezultă și din raportul procedurii de atribuire, comunicat în data de 22.05.2024. - în data de 21.10.2024, prin Sentința civilă nr. 806/CA, Tribunalul ... a respins cererea de anulare a acordului cadru nr. 192/20.06.2023, formulată de ... SRL, ca neîntemeiată (cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. .../...). Pagina 10 din 13

§ 16

Având în vedere dispozițiile art. 211 lit. a) din Legea nr. 98/2016, respectiv: „Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziție publică/acordului- cadru; sau (…)”, precum și existența acordului cadru nr. 192/20.06.2023 (p. 91 din dosarul cauzei) și a contractelor subsecvente aferente acestuia, cu nr. 197/23.06.2023 (p. 94 din dosarul cauzei) și nr. 316/29.09.2023 (p. 100 din dosarul cauzei), Consiliul va reține incidența prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor (…)” și alin. (2) „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Mai precis, față de dispozițiile de mai sus, Consiliul constată că momentul finalizării procedurii de atribuire a fost cel al încheierii acordului cadru nr. 192/20.06.2023, înscris ce a fost contestat în fața instanței de către ... SRL, pe rolul Tribunalului ... constituindu-se dosarul nr.

§ 17

.../....

§ 18

Prin Sentința civilă nr. 806/CA din 21.10.2024, instanța a respins cererea de anulare a acordului cadru nr. 192/20.06.2023, ca neîntemeiată. Astfel, Consiliul nu este competent material să analizeze chestiunile invocate de către contestator și nici nu poate dispune cu privire la demersurile efectuate/documentele întocmite de către autoritatea contractantă ulterior datei de 20.06.2023. Competența de soluționare a C.N.S.C. se limitează doar la contestațiile depuse în cadrul unei proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, și nu poate fi extinsă la contractele/ acordurile cadru încheiate de către autoritățile contractante. Prin urmare, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Dat fiind că normele de competență „ratione materie” sunt de ordine publică, părțile nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce vizează etape ulterioare finalizării procedurii de atribuire. Prin urmare, în cauză nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 privitor la soluționarea contestațiilor, competența materială aparține curții de apel, secția contencios administrativ, de la sediul contestatorului, conform prevederilor art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Cele expuse mai sus formează convingerea Consiliului că soluționarea contestației de față nu intră în sfera de competență materială a acestuia și, constatând lipsa sa de competență în soluționarea contestației, urmează a face aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pagina 11 din 13

§ 19

Drept pentru care, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016, ce prevăd completarea dispozițiilor actului antemenționat cu cele de drept comun în lipsa unor dispoziții exprese, coroborate cu dispozițiile art. 131 din Codul de Procedură Civilă și cu art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, dată fiind excepția lipsei sale de competență materială în soluționarea contestației, urmează să transmită contestația, împreună cu dosarul constituit, instanței de judecată competente. Date fiind cele ce preced, Consiliul urmează a face aplicarea art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și va declina competența de soluționare a contestației formulate de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL către Curtea de Apel București, secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Competența teritorială a fost determinată de Consiliu prin raportare la sediul indicat de către ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL în contestația nr. 381/03.06.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../..., respectiv: .... Fără pronunțare asupra fondului contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Declină competența de soluționare a contestației depusă de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL către Curtea de Apel București, secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Curtea de Apel București, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Fără cale de atac. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ... Pagina 12 din 13

§ 20

Redactat practicaua deciziei, ... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține ... (...) pagini. Pagina 13 din 13