AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2024_687

BO2024_687

Respinge
2024Fonduri: PNRRProcedura simplificata

CPV: 45200000-9 Lucrari de constructii complete sau partiale si lucrari publice (Rev.2)
Critici: RA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 53.603 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia 236/14.02.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 9432/15.02.2024, înaintată de ...SRL, în calitate de lider al Asocierii ...SRL - ...SRL, cu sediul în …, în calitate de administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii din data de 07.02.2024 și a raportului procedurii nr. L1551/07.02.2023, documente emise de ...- ...SA, cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Pachet 15: LOT 1 şi LOT 2 după cum urmează: LOT 1 P+E si AT din partea proiectantului pentru obiectivul de investiţii: Construire Creșă medie în municipiul ...", cod CPV 45200000-9, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii, a tuturor şi oricăror acte care au stat la baza emiterii acesteia, incluzând, dar fără a se limita la raportul procedurii nr. L1551/”07.02.2023” şi la actele care au stat la baza emiterii acestuia în ceea ce priveşte oferta Asocierii ...SRL - ...SRL, precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ...SRL - ...SRL, cu consecinţa acordării punctajului maxim corespunzător de 9 puncte pentru factor de evaluare nr. 2 încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ...SRL - ...SRL, aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire ofertelor admisibile depuse în cadrul procedurii de atribuire, precum şi emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ...SRL, în calitate de operator economic participant la Pagina 1 din 19

§ 2

procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „LOT 1 P+E si AT din partea proiectantului pentru obiectivul de investiţii: Construire Creșă medie în municipiul ...”, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. În fapt, comisia de evaluare a transmis Asocierii ...trei solicitări de clarificări, una cu privire la dovada plăţii primei de asigurare şi alte două cu privire la modul de întocmire a propunerii financiare, la care a răspuns în mod complet şi concludent, furnizând informaţiile şi documentele solicitate. În opinia contestatarei, oferta ar fi trebuit să se claseze pe primul loc în clasament, întrucât punctajul acordat pentru factor de evaluare nr. 2 încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse, de doar 3 puncte, este unul incorect. Conform raportului procedurii nr. L1551/07.02.2023 şi comunicării rezultatului procedurii, ...a clasat oferta Asocierii ...pe locul 4. Contestatoarea consideră că s-a efectuat o evaluare părtinitoare a ofertelor, oferta sa fiind nejustificat dezavantajată în evaluare. I. În ceea ce priveşte punctajul acordat pentru factorul de evaluare nr. 2 încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse, petente învederează următoarele: Astfel cum reiese din comunicare (şi din raportul procedurii), ...a depunctat oferta Asocierii ...prin raportare la un aspect minor, respectiv gradul de detaliere din cadrul graficului, fără a solicita clarificări, aşa cum ar fi fost legal. În urma evaluării, autoritatea contractantă a consemnat în cadrul Anexei nr. 1 la procesului verbal nr. 6 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, acordarea ...SRL a punctajului minim de 3 puncte pentru încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse. Având în vedere prevederile art. 209 din Legea 98/2016, în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei. Ori, potrivit procesului verbal nr. 6 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, nr. 19957/07.12.2023, pentru ...SRL s-a consemnat: „3. Asocierea ...S.R.L. (Leader) - ...Comisia de evaluare consideră că nu este necesară solicitarea de clarificări”. Totodată, consideră că măsura acordării unui punctaj mai mic este şi vădit disproporţionată. Autoritatea contractantă avea obligaţia: Pagina 2 din 19

§ 3

- de a verifica incidenţa instituţiei viciilor de formă, respectiv aspectelor ce pot fi clarificate cu ajutorul principiilor; şi - de a permite Asocierii ...clarificarea asupra formei, respectiv a gradului de detaliere al graficului, în cazurile prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât a permis şi chiar a solicitat altor ofertanţi modificări ale propunerilor tehnice şi/sau ale propunerilor financiare. În continuare, contestatoarea prezintă, spre exemplificare, dubla măsură şi insistenţa cu care ...a urmărit să acorde punctajul maxim pentru un alt factor de evaluare din cadrul propunerii tehnice a doi dintre ofertanţi: 4. Asocierea … (Leader), … 1. în documentul TABEL PUNCTAJ prezentat de către ofertant, au fost nominalizate contractele ce urmează a fi punctate. În pdf 06_ANEXA 6, pag. 269 - 304, au fost prezentate documente pentru calitatea de şef de şantier a domnului Gheorghita Ureche, în cadrul unor lucrări de reţele de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi staţii de epurare, deşi în cadrul propunerii tehnice domnul Gheorghiţă Ureche este nominalizat pe poziţia de Manager de contract. Se va solicită ofertantului să depună documente suport pentru calitatea de manager de contract, pentru a fi punctatat, conform TABEL PUNCTAJ. 6. Asocierea … (Leader), S.C. B.A.L.C. … S.R.L. … Pentru domnul Marius Mocanu, specialistul nominalizat pe poziţia de Arhitect cu drept de semnătură, se va solicita ofertantului să transmită documente din care să reiasă că specialistul menţionat este înscris în Tabloul Naţional al Arhitecţilor. Referitor la doamna .., comisia de evaluare a regăsit prezentate documente pentru 3 contracte de elaborare şi/sau actualizare şi/sau revizuirea documentaţiei tehnice la faza studiu de fezabilitate şi/ sau PT şi/ sau DDE şi/ sau DALI, pentru construcţii noi sau modernizare/modificare/transformare/reabilitare (reparaţii capitale)/extindere a construcţiilor civile, în care doamna Oana Roberta Preotu a avut calitatea de Inginer proiectant instalaţii HVAC. Pentru obţinerea punctajului maxim se va solicita ofertantului să transmită documente suplimentare (recomandări, planşe, memorii tehnice etc.) pentru încă 1 contract menţionat în propunerea tehnică. Astfel, consideră că în aceeaşi manieră şi cu aceeaşi diligenţă ar fi putut proceda şi în cazul ofertei sale, însă autoritatea contractantă s-a limitat la a acorda în mod incorect şi superficial un punctaj minim de 3 puncte pentru Factorul de evaluare nr. 2 încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse, fără a solicita clarificări. Consideră că răspunsul său nu ar fi fost de natură să modifice în vreun fel propunerea tehnică depusă, fiind doar un aspect minor, ce ţine de forma de prezentare, astfel: Consemnarea de la punctul 1 din cadrul Anexei nr. 1 - grile de evaluare, că graficul evidenţiază durata, numărul de ore de manoperă, numărul de muncitori, numărul de ore de utilizare utilaj, data de inceput şi data de sfârşit, este corectă, aşa cum se poate verifica şi în cadrul graficului depus, însă contrazice consemnarea de la punctul 3, şi anume că nu există detaliere pe subactivităţi, întrucât gradul de detaliere şi evidenţiere de la punctul 1 nu este posibil fără ca în programul de lucru să nu fie introduse şi toate subactivităţile aferente. Modalitatea de prezentare la care a recurs cu prezentarea detalierii activităţilor pe subactivităţi a fost făcută pe considerentul facilitării citirii şi înţelegerii Pagina 3 din 19

§ 4

graficului. Prin prezentarea decomasată a activităţilor pe subactivităţi ar fi avut peste 100 pagini, un document care este greu de citit/urmărit. Dimensionarea duratei activităţilor şi a resurselor necesare executării acestora, aşa cum acestea au fost prezentate în Propunerea tehnică s-a făcut cu luarea în considerare a duratei fiecărei subactivităţi, fapt demonstrat de Lista de resurse aferente fiecărei activităţi, prezentate în vol. PT 2 de la pag 522 la pag 548. ...SRL arată că a generat graficul Gantt prezentat direct din programul de devize utilizat, pe articole de deviz comasate, graficul însumând 23 pagini. Articolele comasate reprezintă activităţi formate din grupuri de articole din cadrul unui deviz. Articolele comasate nu pot fi de sine stătătoare, ele reprezentând doar un cumul de articole de deviz/subactivităţi. În opinia sa, măsura depunctării ofertei Asocierii ...depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopurilor autorităţii contractante. Aşadar, ...avea obligaţia de a adopta o atitudine proactivă, diligentă şi de a solicita clarificări cu privire la subactivităţi, cu aplicarea prevederilor art. 134 alin. (1) şi (4) şi art. 127 alin. (1) lit. i) din Normele metodologice. II. De asemenea, contestatoarea invocă încălcarea principiilor aplicabile în materia achiziţiilor publice - principiului proporţionalităţii şi tratamentului egal, pentru următoarele considerente: Excepţiile introduse de legiuitor au în vedere balansarea aplicării principiilor în materie, principiul tratamentului egal fiind necesar a fi aplicat împreună cu principiul proporţionalităţii. Câtă vreme ...a permis deja altor participanţi remedierea anumitor deficiente din propunerile tehnice/propunerile financiare, nici nu se mai pune problema unui astfel de balans, ambele principii impunând ...aceeaşi măsură - acceptarea remedierii şi pentru oferta sa. Cu titlu de exemplu, contestatoarea arată că ...a înţeles să solicite şi să permită ofertanţilor modificarea propunerii tehnice, astfel cum rezultă din procesului verbal nr. 5 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare: 4. Asocierea ...(Leader) - … 1. în documentul TABEL PUNCTAJ prezentat de către ofertant, au fost nominalizate contractele ce urmează a fi punctate. în pdf 06_ANEXA 6, pag. 269 - 304, au fost prezentate documente pentru calitatea de şef de şantier a domnului Gheorghiţă Ureche, în cadrul unor lucrări de reţele de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi staţii de epurare, deşi în cadrul propunerii tehnice domnul Gheorghiţă Ureche este nominalizat pe poziţia de Manager de contract. Se va solicita ofertantului sa depună documente suport pentru calitatea de manager de contract, pentru a fi punctatat, conform TABEL PUNCTAJ. Procedând într-o manieră similară, ...ar fi trebuit să se limiteze la a acorda punctajul minim pentru acest factor de evaluare. Însă, în urma răspunsului la solicitarea de clarificări prin care i s-a solicitat Pagina 4 din 19

§ 5

transmiterea unor documente conforme, … a primit punctajul maxim de 6 puncte. Pentru domnul …, specialistul nominalizat pe poziţia de Arhitect cu drept de semnătura, se va solicita ofertantului să transmită documente din care să reiasă că specialistul menţionat este înscris în Tabloul National al Arhitecţilor. Referitor la doamna …, comisia de evaluare a regăsit prezentate documente pentru 3 contracte de elaborare şi/sau actualizare şi/sau revizuirea documentaţiei tehnice la faza studiu de fezabilitate şi/ sau PT şi/ sau DDE şi/ sau DAU, pentru construcţii noi sau modernizare/modificare/transformare/reabilitare (reparaţii capitale)/extindere a construcţiilor civile, în care doamna … a avut calitatea de Inginer proiectant instalaţii HVAC. Pentru obţinerea punctajului maxim se va solicita ofertantului să transmită documente suplimentare (recomandări, planşe, memorii tehnice etc.) pentru încă 1 contract menţionat în propunerea tehnică. Procedând într-o manieră similară, ...ar fi trebui să se limiteze la a acorda punctajul de 4 puncte aferent a 3 contracte pentru acest factor de evaluare. Însă, în urma răspunsului la solicitarea de clarificări prin care i s-a solicitat transmiterea unor documente suplimentare, încă un contract „pentru obţinerea punctajului maxim”, Asocierea … a primit punctajul maxim de 6 puncte. Contestatoarea arată că, şi în cadrul ANEXELOR nr. 1 - grile de evaluare ale propunerilor tehnice, există o măsură disproporţionată de punctare a ofertei sale în raport cu ceilalţi participanţi: În cazul ofertei …, se specifică: „Pe grafic au fost evidenţiate: durata, data de început şi data de sfârşit [...] activităţile din centrele de cost, cu detaliere pe subactivităţi la proiectare”. Din această consemnare reiese că ofertantul nu a executat graficul de lucrări de execuţie în baza subactivităţilor, din moment de gradul de detaliere este doar la nivel de durată şi date de început-sfârşit, fiindu-i imposibil să genereze graficul la nivelul de detaliu prezentat de Asocierea ...SRL - ...SRL, anume: durata, numărul de ore de manoperă, numărul de muncitori, numărul de ore de utilizare utilaj, data de început şi data de sfârşit. Cu toate acestea, ofertantul a primit 6 puncte. În cazul ofertei …, se specifică: „pe grafic au fost evidenţiate: durata, numărul de muncitori, data de început şi data de sfârsit. Activităţile din centrele de cost, cu detaliere pe subactivităţi". Cu toate că gradul de detaliere al resurselor, anume: numărul de ore de manoperă, numărul de ore de utilizare utilaj este sub cel prezentat de asocierea ...SRL - ...SRL, oferta acestuia a primit punctajul maxim de 9 puncte. În cazul ofertei …, punctată tot cu 3 puncte, nu s-a consemnat niciun grad de detaliere al resurselor umane şi tehnice şi nu este prezentat nici măcar drumul critic. Prin urmare, contestatoarea apreciază că o eventuală corectare a unui viciu de formă nu ar favoriza cu nimic oferta Asocierii …, ci dimpotrivă, documentele de evaluare confirmă defavorizarea Asocierii ...SRL - ...SRL în evaluarea ofertelor. Or, obligaţia autorităţilor contractante de a respecta principiul proporţionalităţii în evaluarea Pagina 5 din 19

§ 6

ofertelor a fost subliniată de nenumărate ori atât în jurisprudenţa europeană, cât şi în jurisprudenţa anterioară a Consiliului. III. Contestatoarea mai susţine şi încălcarea principiilor aplicabile în materia achiziţiilor publice şi restricţionarea concurenţei, astfel: Suplimentar principiului proporţionalităţii şi tratamentului egal, autoritatea contractantă a încălcat şi principiile transparenţei şi asumării răspunderii, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) şi f) din Legea nr. 98/2016, dar şi scopul legislaţiei achiziţiilor publice prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. În egală măsură, conduita ...a condus şi la restricţionarea participării la procedura de atribuire. Prin depunctarea ofertei, competiţia a fost grav afectată în procedură, fiind pierdut avantajul competitiv dat de oferta Asocierii ...care ar fi obţinut punctaj maxim faţă de factorii de evaluare tehnici, ceea ce ar fi condus la situarea ofertei pe locul 1 în clasament. Odată cu punctarea incorectă a ofertei Asocierii …, ...a încălcat şi principiul asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, reiterat la art. 1 alin. (4) din Normele metodologice, potrivit căruia, în virtutea acestui principiu, ...avea obligaţia să asigure atribuirea contractului cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente, ceea ce nu s-a întâmplat faţă de punctarea incorectă a ofertei Asocierii ...şi fără să verifice incidenţa şi să aplice excepţiile legale de la art. 134 alin. (7) - (10) şi art. 135 din Normele metodologice. - Refuzul de a acorda acces la dosarul integral al achiziţiei publice: Contestatoarea învederează Consiliului că, prin cererea nr. 180/07.02.2024, a solicitat autorităţii contractante accesul la documentele din dosarul achiziţiei publice, însă i-a permis accesul doar la o parte din documentele şi informaţiile din dosarul achiziţiei publice, deşi ofertantul câştigător nu a depus declaraţie de confidenţialitate în cadrul ofertei. Mai mult, reprezentanţii ...i-au pus în vedere că se lucrează la o procedură internă de declarare a tuturor ofertelor depuse în cadrul procedurilor organizate de CNI, ca fiind confidenţiale. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 şi art. 57 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 98/2016, accesul la ofertele depuse în cadrul procedurii de atribuire poate fi restrâns numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - ofertantul a specificat în ofertă care dintre informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală; doar dacă informaţiile indicate drept confidenţiale se încadrează în una dintre aceste categorii şi o astfel de încadrare este dovedită, ofertantul poate beneficia de protecţie; Pagina 6 din 19

§ 7

restrângerea dreptului la acces al celorlalţi operatori economici nu poate fi extinsă şi la informaţiile care nu intră sau nu au fost dovedite a intra în categoriile prevăzute de lege; - informaţiile indicate de ofertant din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale sunt însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovada ce este anexă la ofertă; în absenţa dovezilor pentru fiecare informaţie indicată ca fiind parte din categoriile de informaţii care pot beneficia de protecţie, autoritatea contractantă are obligaţia asigurării accesului la aceste informaţii în temeiul şi potrivit prevederilor legale. Regula este, aşadar, transparenţa şi accesul liber la informaţiile de interes public cuprinse în dosarele de achiziţii publice, orice eventual refuz este necesar să fie temeinic motivat şi să aibă la bază un probatoriu concret și complet depus de ofertantul care solicită protecţia informaţiilor sale. Simpla declarare din partea ofertantului a (i) propunerii tehnice integral şi a clarificărilor ulterioare şi (ii) propunerii financiare integral şi a clarificărilor ulterioare drept confidenţiale (şi eventual o justificare generală în acest sens) nu pot fi asimilate unei motivări corespunzătoare şi însoţite de mijloace de probă de natură a conduce la restricţionarea accesului la aceste documente. Este imposibil ca toate informaţiile din propunerea tehnică, propunerea financiară şi/sau răspunsurile la solicitările de clarificări să fie confidenţiale, în condiţiile în care acestea reflectă exclusiv îndeplinirea (sau după caz, neîndeplinirea) cerinţelor solicitate de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire. Astfel, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă avea obligaţia de a acorda acces la toate informaţiile şi documentele din ofertele depuse, care nu îndeplinesc cele două condiţii cumulative: se încadrează în sfera datelor cu caracter personal, secretelor tehnice sau comerciale sau cele care sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală şi ofertantul a depus şi mijloacele de probă corespunzătoare în acest sens în cadrul ofertei. Autoritatea contractantă nu numai că nu a procedat în acest sens, dar a introdus şi alte piedici şi restricţii nejustificate în ceea ce priveşte accesul la documentele din dosar, neacordând acces nici măcar la oferta care nu era declarată confidenţială - …. Contestatoarea susţine că prin permiterea accesului doar la o parte din dosarul achiziţiei publice şi amânarea nejustificată a acordării accesului la dosar, autoritatea contractantă a golit de conţinut dreptul de acces la dosarul achiziţiei şi, în consecinţă, dreptul la un remediu efectiv. Prin urmare, aceasta solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a restricţionat în mod nelegal accesul la dosarul achiziţiei publice. Pagina 7 din 19

§ 8

- Totodată, apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru repunerea în termen, având în vedere că: Potrivit art. 186 din Codul de Procedură Civilă, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Motivele justificate reprezintă acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute. Astfel, contestatoarea arată că: - a depus toate diligenţele posibile pentru a obţine accesul la dosarul achiziţiei publice, anterior expirării termenului legal de contestare, prin formularea a două cereri de acces; - s-a prezentat la sediul autorităţii contractante, în vederea studiului dosarului achiziţiei publice; - autoritatea contractantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura accesul nerestricţionat la dosar în conformitate cu prevederile legale; - această decizie aparţine exclusiv autorităţii contractante, contestatoarea neavând şi neputând să deţină vreun control asupra acesteia; - asocierea nu poate fi restricţionată în dreptul legal de a formula contestaţie împotriva unui act al autoritătii contractante chiar de conduita acesteia. În concluzie, contestatoarea solicită Consiliului ca, în măsura în care din analiza dosarului achiziţiei în mod complet vor reieşi şi alte critici/concluzii/consemnări referitoare la celelalte oferte, să procedeze la analiza acestora şi la repunerea sa în termenul de contestare. ...- ...SA a comunicat documentele necesare şi relevante în soluţionarea contestaţiei, fiind înregistrate la Consiliu cu nr. 10294/19.02.2024, iar prin punctul de vedere nr. 114/SJA/„01.02.2023”, înregistrat la Consiliu cu nr. 11462/23.02.2024, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, pentru următoarele motive: Oferta Asocierii ...SRL - ...SRL a fost declarată admisibilă şi s-a clasat pe locul IV cu un punctaj de 93,03 şi un punctaj tehnic de 54. În caietul de sarcini - pag. 25 pct. 2 - este stabilit modul de prezentare a planului de lucru pentru realizarea serviciilor şi lucrărilor: 1. Planul de lucru pentru realizarea serviciilor şi a lucrărilor Se vor prezenta: - Denumirea, dată de început, dată de sfârşit şi durata activităţilor din cadrul contractului, aşa cum sunt prezentate în centrele de cost; - Pentru fiecare activitate în parte se vor prezenta resursele umane alocate. - Planul de lucru se va realiza utilizând un software de planificare a timpului, cu evidenţierea drumului critic şi va corespunde cu succesiunea de activităţi a cărei durata maximă este Durata de implementare a Contractului. 2. În fişa de date, la Factorul de evaluare nr. 2 se stipulează: Pagina 8 din 19

§ 9

Algoritm de calcul: - Durata activităţilor, succesiunea şi relaţia dintre acestea este insuficient detaliată, fiind limitată la corelarea cu activităţile din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu personalul minim solicitat pentru realizarea activităţilor = 3 puncte. - Durata activităţilor, sucesiunea şi relaţia dintre acestea este detaliată la nivel de subactivităţi aferente activităţilor din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu întreg personalul propus (organigrama completă) pentru realizarea activităţilor = 6 puncte. - Durata activităţilor, succesiunea şi relaţia dintre acestea este detaliată la nivel de subactivităţi aferente activităţilor din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu întreg personalul propus (organigrama completă) pentru realizarea activităţilor precum şi cu condiţionările legate de date de temă specifice (amplasament, accese şi circulaţii, lucrări critice care pot afecta îndeplinirea obiectivelor contractului) = 9 puncte. Analizând graficul depus de Asocierea …, comisia de evaluare a constatat că acesta a fost întocmit pe baza activităţilor descrise în centrele de cost regăsite în caietul de sarcini - secţiunea 2. Prin urmare, câtă vreme în algoritmul de punctare s-a precizat, în mod clar, că punctajele superioare se puteau obţine doar prin detalierea graficului la nivel de subactivităţi devine evident că o solicitare de clarificări adresată contestatorului ar fi fost de natură a-l avantaja în raport cu ceilalţi ofertanţi care au citit cu atenţie documentaţia de atribuire şi au înţeles nivelul de detaliere solicitat. Consideră că nu pot fi reţinute susţinerile contestatorului referitoare la „dubla măsură” utilizată de comisie în evaluare a ofertelor depuse în prezenta procedură. În concret, ofertantului Asociere … i-au fost solicitate documente în susţinerea unor informaţii deja existente în propunerea tehnică, fiind evidentă incidenţa prevederilor legale referitoare la existenţa unui viciu de formă. Astfel, ofertantul în cauză a precizat în propunerea tehnică, în documentul intitulat Tabel punctaj, care sunt obiectivele de investiţii în care specialistul desemnat a avut calitatea de manager de contract. Similar, în cazul ofertantului Asociere …, au fost solicitate documente care completează informaţii regăsite în CV-ul specialistului desemnat. Dat fiind că acesta nu a depus documentele solicitate, comisia a acordat 4 puncte în loc 6 puncte. Totodată, apreciază că sunt lipsite de temei afirmaţiile contestatorului conform cărora detalierea prezentată în graficul Gantt depus, respectiv numărul de ore manoperă, număr de muncitori, număr de ore utilizare utilaj, data de început şi data de sfârşit „se poate genera doar din cadrul articolelor de deviz" acestea fiind în fapt simple speculaţii. În acelaşi registru se încadrează şi afirmaţiile referitoare la întocmirea graficului pe articole comasate. Pagina 9 din 19

§ 10

Aşa cum se poate observa din graficul Gantt, fiecare categorie de lucrări, reprezentând un centru de cost (de ex. 4.1.1 Rezistenţă, 4.1.2 Arhitectură) are asociat simbolul matematic „minus". Acest lucru înseamnă că acea categorie de lucrări are afişate toate activităţile luate în considerare la întocmirea Graficului Gantt, nemaifiind nicio subactivitate de afişat. Autoritatea contractantă apreciază că dacă s-ar admite afirmaţiile contestatoarei, ar însemna ca fiecare activitate, de ex. 0036.1.1.1 Săpătura mecanizată, manuală, taluzări, compactări, umpluturi cu pământ şi/sau agregate natur (...) ar trebui să aibă asociate simbolul matematic „plus", acest lucru însemnând că sunt subactivităţi care pot fi afişate la un simplu click pe simbolul matematic. Or, este evident că aceste activităţi nu au niciun fel de subactivităţi, neavând asociate niciun semn matematic. Concluzionând, consideră că în mod corect comisia a acordat Asocierii … un punctaj de 3 puncte. Modul de prezentare al ofertei şi riscul depunerii acesteia este strict în sarcina ofertantului, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Evaluarea ofertelor se realizează pornind de la conţinutul propunerilor tehnice depuse de către fiecare ofertant în parte, cu respectarea principiilor reglementate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Analiza propunerilor tehnice se efectuează de comisia de evaluare, cu luarea în considerare, printre altele, a complexităţii gradului de detaliere a metodologiilor adecvate de implementare a contractului şi în raport de planificarea resurselor umane şi a activităţilor. Aceasta precizează că rolul solicitărilor de clarificări este de completare formală sau de confirmare a unor informaţii existente în oferta depusă, rolul acestora nefiind acela de a transforma o ofertă neconformă într-una conformă. Nici critica cu privire la faptul că este vorba de un viciu de formă nu este acceptată de aceasta, motivat de faptul că art. 135 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte viciu de formă. Prezentarea unui grafic Gantt incomplet raportat la cerinţele caietului de sarcini şi a fişei de date nu poate să fie încadrat ca viciu de formă, astfel încât solicită respingerea criticii şi constatarea faptului că evaluarea s-a realizat cu rigoarea impusă de normele de drept. Faţă de solicitarea de repunere în termenul de contestare cu consecinţa luării în considerare a oricăror şi tuturor criticilor cu privire la aspectele ce vor decurge din analiza dosarului achiziţiei publice, autoritatea contractantă consideră că petenta se află în eroare, întrucât CNSC este organ administrativ jurisdicţional de soluţionare a contestaţiilor şi nu a concluziilor scrise depuse ulterior. Aşa cum prevăd Pagina 10 din 19

§ 11

dispoziţiile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016, cu completările şi modificările ulterioare, motivarea în fapt şi în drept reprezintă un element fundamental al contestaţiei şi trebuie prezentată în cuprinsul ei în interiorul termenului legal de contestare. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care serveşte la determinarea exactă a obiectului judecăţii administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Motivarea contestaţiei sau soluţionarea ei nu trebuie să depindă de acceptarea sau nu a cererii de studiere a dosarului. Contestaţia care se depune la Consiliu constituie o cale de atac aflată la îndemână persoanelor vătămate, iar nu un mijloc de obţinere de către contestatori de informaţii din dosarul achiziţiei publice cu ocazia soluţionării cauzei. Altfel spus, scopul pentru care a fost edictată de legiuitor calea de atac a contestaţiei nu este cel de a permite contestatorului să studieze diverse acte de la autoritatea contractantă, ci de a reclama un act nelegal, pentru motive de nelegalitate ce-i sunt cunoscute la momentul formulării şi depunerii contestaţiei, iar nu necunoscute şi aflate, eventual, pe parcurs. Aceasta invocă şi prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Totodată, apreciază că formularea contestaţiei s-a făcut cu rea credinţă, contestatoarea încălcând prevederile materiale şi procesuale referitoare la buna-credinţă şi abuzul de drept: art. 14 şi art. 15 Cod Civil, art. 12 Cod Procedură Civilă. Urmare punctului de vedere transmis de autoritatea contractantă, contestatoarea a formulat, prin adresa nr. 361/29.02.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 12951/01.03.2024, concluzii scrise, prin care reiterează criticile și argumentele din contestaţie. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat, în data de 14.02.2024, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209953481/1, din data de 12.02.2024, în valoare de 88.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Iași. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ...- ...SA, în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat SCN1128690 data de 24.07.2023, privind procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Pachet 15: LOT 1 şi LOT 2 după cum urmează: LOT 1 P+E si AT din partea proiectantului pentru obiectivul de investiţii: Construire Creșă medie în municipiul ...". Valoarea estimată a procedurii de atribuire este Pagina 11 din 19

§ 12

de 25.037.728,77 lei, fără TVA, valoarea estimată aferentă lotului 1 este de 14.179.496,65 lei, fără TVA. Termen stabilit pentru depunerea ofertelor 18.09.2023, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”. În cadrul procedurii, potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 1551/07.02.2024, au fost depuse un număr de 7 oferte, printre care și cea a contestatoarei din prezenta cauză, Asocierea ...SRL – ...SRL (denumită în continuare Asocierea ...). Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestația ce face obiectul prezentei cauze Asocierea ..., prin care solicită: - anularea comunicării rezultatului procedurii, a tuturor şi oricăror acte care au stat la baza emiterii acesteia, incluzând, dar fără a se limita la raportul procedurii nr. L1551/„07.02.2023” şi la actele care au stat la baza emiterii acestuia în ceea ce priveşte oferta Asocierii ...SRL - ...SRL, precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ...SRL - ...SRL, cu consecinţa acordării punctajului maxim corespunzător de 9 puncte pentru factor de evaluare nr. 2 încadrarea în timp, succesiunea şi durata activităţilor propuse; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ...SRL - ...SRL, aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire ofertelor admisibile depuse în cadrul procedurii de atribuire, precum şi emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii. Analizând contestația formulată de Asocierea ..., Consiliul constată că ofertantul contestator este nemulțumit de modul în care oferta sa a fost evaluată, respectiv acordarea incorectă a punctajului pentru factorul de evaluare nr. 2. În acest sens, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a depunctat oferta Asocierii ... prin raportare la un aspect minor, respectiv gradul de detaliere din cadrul graficului, fără a-i solicita clarificări. Consiliul reține că în susținerea criticilor sale, contestatoarea arată că acordarea unui punctaj mai mic ofertei sale a fost o măsură disproporționată în raport cu celelalte oferte depuse în cadrul procedurii, în condițiile în care în cazul acestora comisia de evaluare a solicitat clarificări, ale căror răspunsuri au contribuit la acordarea unui punctaj superior, cum este și cazul ofertei declarată câștigătoare, caz în care au încălcate, în opinia sa, principiile proporționalității și a tratamentului egal fiind totodată restricționată și concurența în cadrul procedurii de atribuire inclusiv prin lipsa accesului la dosarul integral al achiziției publice. Preliminar soluționării pe fond a contestației, Consiliul va analiza critica potrivit căreia autoritatea contractantă nu a permis accesul contestatoarei la dosarul „integral” al achiziției publice, invocând în acest sens dispozițiile art. 57 alin.(1) și (4) coroborate cu cele ale art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Pagina 12 din 19

§ 13

În susținerea criticii, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a acordat accesul doar la o parte din documentele din dosarul achiziției sub pretextul confidențialității, iar în ceea ce privește oferta declarată câștigătoare, deși în raportul procedurii de atribuire este consemnat faptul că ofertantul ...SRL nu a depus declarație de confidențialitate, nu i-a fost acordat accesul la oferta acestuia. Verificând informațiile și documentele referitoare la accesul contestatoarei la dosarul achiziției publice, Consiliul va respinge, ca nefondată critica, iar pe cale de consecință va respinge ca nefondată și cererea de repunere în termenul de contestare, având în vedere că atât autoritățile contractante, cât și „organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) (notă: DIRECTIVA 2007/66/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil” (cauza C450/06 Varec împotriva État belge). Consiliul constată că deși în raportul procedurii de atribuire nr. 1551/07.02.2024, punctul 3.2.8, din eroare, nu este expres indicată ca fiind confidențială oferta depusă de Asocierea ...SRL – ... SRL, în dosarul achiziției publice se regăsește documentul „Declarație privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial”, în conținutul căruia este precizat: „a. propunerea tehnică în intergralitate ei, precum și răspunsurile și date la solicitările de clarificări legate de propunerea tehnică. b.propunerea financiară în integralittae ei, precum și răspunsurile și date la solicitările de clarificări legate de propunerea financiară, au caracter confidențial, pentru a nu prejudicia intersele noastre legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală, (...)”, datat 03.10.2023. Consiliul constată că și contestatoarea la rândul său, și-a declarat confidențială oferta, prin urmare, atâta timp cât solicită protecție pentru oferta sa, nu poate justifica încălcarea aceleiași protecții pentru contracandidatul/contracandidaților său/săi, acest lucru echivalând cu susținerea inegalității în drepturi între ofertanți. Pagina 13 din 19

§ 14

Consiliul mai reține, în acest sens, și considerentele din cauza C927/19 din 07.09.2021, „Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras” UAB, în care Marea Cameră a stabilit următoarele: „în cadrul unei căi de atac referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 51). Dimpotrivă, astfel cum sa arătat în esență la punctul 121 din prezenta hotărâre în contextul obligațiilor care revin în această privință autorităților contractante, obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru ai garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 130: În consecință, instanța națională competentă trebuie să verifice, ținând seama pe deplin atât de necesitatea de a proteja interesul public privind menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, cât și de aceea de a proteja informațiile cu adevărat confidențiale și îndeosebi secretele comerciale ale participanților la procedura de cerere de ofertă, că autoritatea contractantă a considerat în mod întemeiat că informațiile pe care a refuzat să le comunice solicitantului erau confidențiale. În acest scop, instanța națională competentă trebuie să efectueze o examinare completă a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. De aceea, trebuie să poată dispune în mod necesar de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 53). 131: Presupunând că instanța menționată consideră de asemenea că informațiile în cauză au un caracter confidențial care se opune din acest motiv divulgării lor către concurenții operatorului în cauză, trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea, deși principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta, în anumite cazuri, poate fi necesar să nu comunice anumite informații părților în vederea conservării drepturilor fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 47). 132 Or, printre drepturile fundamentale care pot fi astfel protejate figurează dreptul la respectarea vieții private și a comunicațiilor consacrat de articolul 7 din cartă, precum și dreptul la protecția secretelor comerciale care a fost Pagina 14 din 19

§ 15

recunoscut de Curte ca principiu general de drept al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctele 48 și 49). 133 Așadar, având în vedere importanța protecției informațiilor confidențiale, evidențiată în special la punctele 131 și 132 din prezenta hotărâre, organismul responsabil cu soluționarea căii de atac în domeniul atribuirii unui contract de achiziții publice trebuie să poată decide, dacă este cazul, că anumite informații cuprinse în dosarul de care dispune nu trebuie să fie transmise părților și avocaților acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 43)”. Prin urmare, Consiliul va reține că autoritatea contractantă a procedat în mod corect, având în vedere că a asigurat aceeași protecție și contestatoarei, care nu se poate plânge de vreo încălcare a dreptului său. Procedând la soluționarea criticilor referitoare la modul în care oferta contestatoarei a fost evaluată, Consiliul va respinge criticile ca nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate. Pentru a stabili astfel, Consiliul reține în soluționare că potrivit caietului de sarcini, pct. 2 pagina 25, autoritatea contractantă a prevăzut în sarcina ofertanților ca la modul de prezentare a planului de lucru pentru realizarea serviciilor și lucrărilor să aibă în vedere următoarele: „1. Planul de lucru pentru realizarea serviciilor și a lucrărilor Se vor prezenta: Denumirea, data de început, data de sfârșit și durata activităților din cadrul contractului, așa cum sunt prezentate în centrele de cost; Pentru fiecare activitate în parte se vor prezenta resursele umane allocate Planul de lucru se va realiza utilizând un software de planificare a timpului, cu evidențierea drumului critic și va corespunde cu succesiunea de activități a cărei durată maximă este Durata de implementare a Contractului”. De asemenea, Consiliul are în vedere că pentru acordarea punctajului pentru factorul de evaluare „Încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse”, autoritatea contractantă a stabilit prin fișa de date, Cap. II.2.5 Criterii de atribuire, astfel: „Algoritm de calcul: Durata activităților, succesiunea și relația dintre acestea este insuficient detaliată, fiind limitată la corelarea cu activitățile din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu personalul minim solicitat pentru realizarea activităților = 3 puncte. Durata activităților, succesiunea și relația dintre acestea este detaliată la nivel de subactivități aferente activităților din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu întreg personalul propus (organigrama completă) pentru realizarea activităților = 6 puncte Durata activităților, succesiunea și relația dintre acestea este detaliată la nivel de subactivități aferente activităților din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu întreg personalul Pagina 15 din 19

§ 16

propus (organigrama activităților din centrele de cost. De asemenea, există o corelare cu întreg personalul propus (organigrama completă) pentru realizarea activităților precum și cu condiționările legate de date de temă specific (amplasament, accese și circulații, lucrări critice care pot afecta îndeplinirea obiectivelor contractului ) = 9 puncte”. Ofertantul contestator a prezentat în propunerea tehnică, PT 2.pdf, la paginile 243-254, Graficul Gantt, (la paginile 255-266 Drum critic) care conține, după cum afirmă chiar însăși contestatoarea „prezentarea detalierii activităților pe subactivități doar ca menționare sub denumirea fiecărei activități am făcut-o pe considerentul facilității citirii și înțelegerii graficului”, prin urmare, nu în forma solicitată pentru acordarea punctajului maxim de 9 puncte, conform algoritmului de calcul. Faptul că ofertantul contestator nu a prezentat în propunerea tehnică informațiile necesare obținerii punctajului maxim pentru factorul de evaluare „Încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse” este confirmat și de susținerile acestuia potrivit cărora prin prezentarea decomasată a activităților pe subactivități, un astfel de grafic ar fi avut peste 100 pagini, și ar fi devenit un document greu de citit și urmărit și nu ar fi fost lucrativ, asumându-și astfel, în fapt, încă de la data prezentării ofertei obținerea unui punctaj mai mic. Prin urmare, având în vedere modul de prezentare a informațiilor din Grafic, confirmat de contestatoare, acestea au fost încadrate, în mod corect de către membrii comisiei de evaluare, în algoritmul de calcul aferent descrierii privind acordarea a 3 puncte. Consiliul reține în soluționare că Asocierea … recunoaște că pentru modul în care a fost prezentat Graficul comisia de evaluare nu putea acorda punctajul maxim ci petru obținerea punctajului maxim era necesară solicitarea de prezentare a unui nou Grafic „în forma extinsă”, după cum afirmă, solicitare care ar fi avantajat în mod evident acest ofertant. În acest sens, Consiliul reține în soluționare că, potrivit celor consemnate în Anexa 1 la Procesul – verbal nr. 6, înregistrat sub nr. 19957L/07.12.2023, comisia de evaluare a justificat, în mod corect, acordarea celor 3 puncte, astfel: „Ofertantul a prezentat în cadrul formularului Propunere tehnică informații privind planul de lucru pentru realizarea serviciilor și a lucrărilor: Durata de realizare a investiției: - 2 luni proiectare; - 12 luni execuție; Pag. 58-95, în pdf PT1; Planul de lucru pentru realizarea serviciilor și a lucrărilor se regăsesc în pdf PT2, pag. 1-25; Pagina 16 din 19

§ 17

Proiectarea 43 zile: 16.01.2024 – 14.03.2024; Executare lucrări 250 zile: 15.03.2024 – 27.02.2025; Pe grafic au fost evidențiate: durata, numărul de ore de manoperă, numărul de ore de utilizare utilaj, data de început și data de sfârșit. Resursele umane: personalul cheie, noncheie și cel din execuție; Activitățile din centrele de cost, fără detaliere pe subactivități; Graficul a fost întocmit în baza activităților din centrele de cost. A fost prezentat un alt grafic Gantt denumit drumul critic”. Or, pentru obținerea punctajului maxim gradul de detaliere trebuia să fie încă de la data depunerii ofertei așa cum este menționat în algoritmul de calcul, respectiv durata activităților, succesiunea și relația dintre acestea să fie detaliată la nivel de subactivități aferente activităților din centrele de cost, așa cum a fost detaliat pentru obținerea a 9 puncte. Susținerile contestatoarei potrivit cărora era necesară solicitarea unor clarificări în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, întrucât acestea nu ar fi fost de natură să modifice propunerea tehnică ci ar fi ținut de forma de prezentare, nu pot fi reținute ca fiind fondate, de vreme ce tocmai în algoritmul de calcul se precizează, în mod clar, că pentru obținerea punctajului maxim de 9 puncte tocmai forma de prezentare a informațiilor este relevantă, în speță că trebuie să fie detaliată la nivel de subactivități aferente activităților din centrele de cost conform descrierii algoritumului pentru obținerea a 9 punte. Potrivit art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 „(1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, însă potrivit alin. (2) „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Prin urmare, având în vedere că toți ofertanții aveau obligația ca la elaborarea ofertei să aibă în vedere că pentru obținerea punctajului maxim la factorul de evaluare Încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse era necesară o detaliere cât mai completă, așa cum este menționat în algoritmul de calcul, orice solicitare de completare a informațiilor prezentate la data depunerii ofertei ar fi constituit o veritabilă avantajare a ofertantului care nu a fost suficient de diligent în prezentare ofertei ca forma și conținutul pentru obținerea punctajului maxim. O eventuală solicitare de clarificări, așa cum propune prin contestație Asocierea KATAR, cu textul „având în vedere gradul de detaliere al resurselor prezentat în cadrul graficului Gantt, pentru obținerea punctajului maxim, transmiteți graficul și în forma extinsă, Pagina 17 din 19

§ 18

cu evidențierea subactivităților”, confirmă faptul că prin răspunsul transmis ofertantul nu ar fi făcut altceva decât să transforme o ofertă care se încadra în modul de prezentare pentru acordarea a doar 3 puncte, într- o ofertă pentru care, conform detalierii „și în forma extinsă”, ar fi obținut, cu încalcarea algoritumului de calcul, a punctajul maxim de 9 puncte. Or, solicitarea unei astfel de clarificări ar fi condus la creearea unui avantaj evident în favoarea Asocierii KATAR și în detrimentul celorlalți ofertanți care au înțeles, elaborat și depus oferta așa cum s-a precizat în algoritmul de calcul pentru obținerea unui punctaj cât mai mare. În ceea ce privește solicitările de clarificări adresate altor ofertanți cu privire la factorii de evaluare referitor la experiența experților, Consiliul constată că aceste clarificări sunt de natura celor reglementate de art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, având în vedere că informațiile și documentele solicitate ulterior depunerii ofertelor constituiau documente de confirmare și/sau completare a documentelor prezentate deja la data depunerii ofertei. Mai mult decât atât, factorii de evaluare privind experții sunt punctați diferit, în funcție de numărul de contracte la care acești au participat, iar solicitările de clarificări au vizat fie depunerea unor documente „suplimentare” sau documente suport, în timp ce în cazul factorului de evaluare privind Încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse, autoritatea contractantă a stabilit 3 situații care erau punctate diferit în funcție de gradul de descriere, motiv pentru care nu poate fi invocată încălcarea principiului tratamentului egal. Referitor la consemnările comisiei de evaluare din procesele verbale de evaluare tehnică cu privire la Graficele prezentate de alți ofertanți din care ar rezulta că nici aceștia nu au prezentat informații detaliate, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au consemnat concluziile rezultate din analiza informațiilor din graficele prezentate de aceștia și au menționat punctajele obținute cu respectarea algoritmului de calcul, acordând, spre exemplu, ofertei depusă de Asocierea …. SRL doar 3 puncte, ca și în cazul contestatoarei fără a solicita clarificări, fiind astfel respectat principiul tratamentului egal în analiza și acordarea punctajului pentru acest factor de evaluare. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, având în vedere caracterul nefondat al criticilor, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu ...- ...SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 18 din 19

§ 19

În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu ...- ...SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, …. Redactată în 4 exemplare, conţine 18 (optsprezece) pagini. Pagina 19 din 19