BO2026_1493
RespingeCPV: 90900000-6
Critici: R4.3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 90900000-6
Critici: R4.3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 12.05.2026 Prin contestația nr. 282/ALP/26.03.2026, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 21991/27.03.2026, formulată de către ..., cu sediul în ..., având sediul de corespondență în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat de ... - administrator, împotriva proceselor-verbale intermediare, împotriva raportului procedurii nr. 2964/20.03.2026 și împotriva comunicării nr. 2966/20.03.2026, acte emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Servicii de curățenie”, cod CPV 90900000-6 (Rev. 2), anunț de participare nr. .../09.02.2026, s-au solicitat următoarele: - anularea proceselor-verbale intermediare; - anularea raportului procedurii nr. 2964/20.03.2026 - publicat în SEAP pe data de 20.03.2026; - anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 2966/ 20.03.2026 - publicată în SEAP pe data de 20.03.2026; - reanalizarea și reevaluarea ofertelor; - adoptarea măsurilor de remediere a situației ce reprezintă obiectul prezentei contestații. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00061]
Contestatie
procedura
simplificata
curatenie 27.03.2026_signed.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la 27.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../09.02.2026. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Pagina 1 din 7
Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, întinse pe zeci de pagini, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 9.000,00 lei. Totodată, Consiliul a solicitat ... în copie actul/actele atacate și dovada luării la cunoștință de acesta/acestea. Prin corespondențele înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24580/06.04.2026 și nr. 24581/06.04.2026, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 212245348/1 din 01.04.2026, în valoare de 4.500,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Iași și recipisa de consemnare nr. 212240602/1 din 31.03.2026, în valoare de 4.500,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Iași. Prin adresa nr. 3428/01.04.2026, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 24191/03.04.2026, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere. 1. Referitor la propunerea tehnică depusă de ..., autoritatea contractantă învederează următoarele: Respectând prevederile art. 134 alin. (1), (3) și (4) din HG nr. 395/2016, prin adresa cu nr. 2158/02.03.2026 încărcată în SEAP în data de 02.03.2026, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ... să prezinte clarificări necesare pentru evaluarea propunerii tehnice. Prin intermediul SEAP în data de 05.03.2026, ofertantul ... a transmis răspunsul la solicitarea de clarificări, înregistrat sub nr. 2391/05.03.2026. În urma analizării răspunsului formulat la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a considerat că prin completările prezentate, nu a fost modificată propunerea tehnică, ci s-au corectat abateri tehnice minore, potrivit art. 134. alin (8) din HG nr. 395/2016, constând în prezentarea tabelului cu materialele necesare pentru prestarea serviciului, restul detaliilor apreciindu-se ca fiind necesar să se desfășoare pe parcursul derulării contractului. De altfel, inclusiv prin prezentarea declarației privind acceptarea clauzelor contractuale, respectiv prin prezentarea Formularului nr. 4 din documentele propunerii tehnice, precum și a modelului de contract subsecvent semnat și ștampilat, în conformitate cu solicitările de la pct. IV. din fișa de date a achiziției, pagina 14, ofertantul și-a asumat respectarea prevederilor caietului de sarcini, acesta fiind parte integrantă din contract, potrivit art. 6.1. din cadrul acestuia. Aprecierea comisiei de evaluare s-a dovedit a fi corectă și temeinică și prin faptul că, în etapa de evaluare a Pagina 2 din 7
propunerilor financiare, s-a constatat că ofertantul a luat în calcul la întocmirea atât a propunerii tehnice, cât și a propunerii financiare, materialele necesare prestării serviciilor, potrivit cerințelor caietului de sarcini, precum și a cantităților acestora, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini. 2. Referitor la propunerea financiară depusă de ..., ... arată următoarele: Ofertantul a efectuat dovada îndeplinirii cerințelor privind personalul responsabil de efectuarea serviciilor de curățenie prevăzută la punctul 7 din caietul de sarcini (considerate cerințe minimale potrivit pct. IV.4.1. din fisa de date a achiziției), respectiv 4 lucrători (agenți de curățenie), iar prin prezentarea „declarației privind personalul calificat utilizat în vederea prestării serviciilor de curățenie” în care menționează și că „anexează extras de REGES și contract punere la dispoziție personal suplimentar pentru prestările de servicii de curățenie” în care se observă că ofertantul ... dispune și de eventualul personal suplimentar necesar în executarea contractului, așa cum reiese din această mențiune, comisia de evaluare a considerat că ofertantul își asumă corespunzător executarea contractului. De asemenea, ofertantul a menționat în anexa nr. 2 la formularul nr. 1 din cadrul propunerii financiare că o parte din justificarea cheltuielilor necesare prestării serviciilor este generată de „personal agenți de curățenie permanent” în cantitate lunară „4” aspect interpretat de comisia de evaluare a ofertelor ca fiind reprezentat de 4 lucrători prezenți pentru 4 posturi de lucru, nu strict de doar 4 persoane, aspect întărit și de mențiunea din „declarația privind îndeplinirea cerințelor caietului de sarcini” prezentată de ofertantul ... în care precizează că „se va respecta programul de lucru și toate normele legale, standarde, acte normative, prescripții tehnice și instrucțiuni de referință”. Având în vedere prevederile art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016 oferta ... nu a putut fi considerată de comisia de evaluare ca având un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, deoarece aceasta a avut valoarea de 433.146 lei, fără TVA, reprezentând aproximativ 96.25% din valoarea estimată a achiziției prevăzută la punctul II. 1.5 din fișa de date a achiziției. Astfel, comisia de evaluare nu a avut indicii că prin oferta depusă ofertantul ... ar putea fi pus în situația de a nu putea duce la îndeplinire obligațiile asumate în eventualitatea în care oferta sa va fi declarată câștigătoare, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Având în vedere cele prezentate mai sus, ... consideră ca nefondată contestația formulată de ..., astfel își menține măsurile luate anterior contestației, și solicită CNSC să dispună respingerea contestației formulată de .... Pagina 3 din 7
Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante copia dosarului achiziției publice și copia ofertei depusă de ... și corespondența purtată cu aceasta pe perioada evaluării ofertei. Prin adresa nr. 4264/30.04.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 31548/30.04.2026, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „Servicii de curățenie”, cod CPV 90900000-6 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare nr. .../09.02.2026. La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare, organizatoarea procedurii a precizat că valoarea totală estimată este între 450.000 lei, fără TVA, iar pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „prețul cel mai scăzut”. Prin raportul procedurii nr. 2964/20.03.2026 s-a stabilit că oferta ... s-a clasat pe locul II, oferta câștigătoare fiind cea depusă de .... Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 212245348/1 din 01.04.2026 și nr. 212240602/1 din 31.03.2026 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că autoarea ei, a cărei ofertă s-a clasat pe locul al doilea, critică modalitatea în care autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta aparținând societății .... În opinia ei, oferta criticată trebuia respinsă ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, întrucât „a prezentat o Propunere tehnica ce nu îndeplineşte cerinţele minimale ale Fişei de date şi Caietului de sarcini nu ar fi îndeplinit cerințele minimale ale caietului de sarcini și ale documentației de atribuire”. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP ce conțin eventuale modificări, prin faptul că au depus ofertă, respectivele reguli și rigori au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile documentației și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Prin urmare, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de cerințele documentației de Pagina 4 din 7
atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul reține că societatea contestatoare prezintă critici generale referitoare la propunerea tehnică și propunerea financiară pe care societatea ... le-a depus. Astfel, în ceea ce privește propunerea tehnică a societății criticată, autoarea contestației susține că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a formulat solicitarea de clarificare nr. 2158/02.03.2026, prin care ar fi dat „posibilitatea S.C. ... sa-si modifice propunerea tehnică iniţială şi să o completeze (...), creând astfel un avantaj respectivului ofertant în defavoarea celorlalţi”, invocând, în acest sens, prevederile art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” Legat de acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă, în etapa de evaluare a ofertelor, în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia: „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, prin adresa nr. 2158/02.03.2026, a solicitat societății ... anumite clarificări referitoare la propunerea tehnică, acesta din urmă prezentând răspunsul aferent în data de 05.03.2026. Analizând argumentele pe care autoarea contestației le-a menționat, Consiliul va respinge ca neîntemeiată critica de mai sus. În justificarea acestei finalități, Consiliul are în vedere faptul că societatea contestatoare se limitează doar în a afirma, pe de o parte, că autoritatea, prin clarificarea nr. 2158/02.03.2026, ar fi avantajat societatea ..., iar pe de altă parte, că acesta din urmă, prin răspunsul dat, și-ar fi modificat propunerea tehnică, dar fără a indica elementele din respectiva cerere de lămuriri care ar fi condus la un avantaj despre care face vorbire societatea ... și fără a menționa informațiile din adresa de răspuns care ar fi determinat incidența art. art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, mai sus citat. Or, doar simplele susțineri și invocări ale unor norme legale, fără a fi prezentate argumente/probe tehnice care să justifice afirmațiile contestatoarei sunt doar supoziții, aspecte contrare dispozițiilor art. 249 - Sarcina probei din Codul de Procedură Civilă, potrivit cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Pe baza aceluiași raționament se va pronunța Consiliul și cu privire la mențiunea generică, legată de propunerea financiară a societății ..., Pagina 5 din 7
potrivit căreia nu ar „conține cheltuieli concludente cu numărul de salariaţi ofertaţi aferente susţinerii cerinţelor Caietului de sarcini Cap. 4 literele (a) şi (b), deoarece personalul salarial ofertat de dânşii. în număr de 4(patru), ce vor presta 7 zile din 7 zile, neincluzând cheltuieli cu schimbul de personal pentru acordarea timpului de repaus, prin rotaţie, încalcă grav Codului Muncii (...)”, deoarece contestatoarea nu aduce nicio explicație concretă care, din punct de vedere financiar, să conducă la o eventuală neconformitate/inacceptabilitate a acestei oferte. De altfel, prin folosirea sintagmelor „neincluderea tuturor cheltuielilor”, „cheltuieli concludente”, „posibila nerespectare”, societatea ... confirmă că nu deține informații/probe clare care să justifice susținerile sale generice, fiind doar presupuneri fără a avea un suport concret. Ținând seama de aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru ... Redactat practicaua deciziei, Gergő VÁRADI Pagina 6 din 7
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 6 (șase) pagini Pagina 7 din 7